╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Necunoscută Utopie.

    Distribuiti

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Lun 23 Apr 2012 - 16:26

    12 Aprilie 2012 - atunci a fost creat acest one-shot, îl mai am şi pe blog şi pe un alt site, aşa că să nu aud de plagiat sau alte lucruri. (nu sunt genul de a fura ficuri sau mai ştiu eu ce, am cap, deci mi-l folosesc <3)
    Nu este corectat din păcate, o să revin cu un edit desigur şi de asemenea doresc a spune că mi-a dat voie Rose să pun aici, căci am întrebato, fiindcă one shotul acesta are 3 capitole. Primele două sunt lungi, mi-am bătut recordul şi am scris 9-10 pagini la ambele. E muuult~ şi sunt sigură că nu prea sunteţi obişnuiţi cu astfel de capitole kilometrice, însă eu aşa scriu mai nou, destul de mult. Ultimul capitole este foarte scurt oricum.
    Acest one-shot este YAOI şi conţine şcene hentai, dar mai multe în al doilea capitol.






    ____________________________________

    Let`s Make Love In The Caravan




    I




    Ceasul radioului era setat mult prea devreme şi acum suna ca nebunul în urechea mea dreaptă, trezindu-mă şi făcându-mi nervii să danseze prin cap.
    Am ridicat pumnul spre el, dar nu l-am nimerit prea bine. Acesta parcă prinzând picioare şi apropiindu-se mai mult, astfel că a trebuit să-mi îndoi braţul pentru al plezni pe buton să înceteze. Şi în timp ce m-am ridicat în sus braţele mi le-am lărgit şi mi le-am despărţit astfel încât să-mi scot  trupul de sub amorţeala somnului ,care încă mai plutea prin aer şi mă îndemna să mă trântesc din nou pe salteaua uzată ,dar încă bună a „patului”.
    Ochii mei începuseră să se rotească în orbite analizând locul îmbâcsit de mirosul ierbii proaspăt picurate de roua dimineţii, iar soarele mă întâmpina trecând prin gemul dreptunchiular ,cu ale sale colţuri rotunde din faţa patului.
    După ce ma căscat prelung şi am lăsat sunetul să se propage în spaţiul mic unde locuiam – adică Betsy, rulota mea din mijlocului unui pădurici aflate în apropierea parcului cel mare  - mi-am croit drum printre valurile de haine aruncate pe jos, acum călcate de tălpile mele tremurânde ,trezite parcă de un ceas bombă. Am luat tigaia şi din frigider am scos două ouă pe care le-am spart în uleiul nărăvaş care scipocea în lumina călduţă a stelei galaxiei noastre şi turnând în acelaşi timp cu mâna stângă sucul din cutia de carton, pe care scria: „Suc natural de portocale” – cu siguranţă natural… am terminat masa de dimineaţă.
    Ceasul indica ora opt- treizeci şi patru, iar asta însemna doar un singur lucru, aveam să întârzii la prima oră pe care o aveam cu profesoara Kenike – biologie şi mi se mai întâmplase ca de multe ori să intru în clasa ei precum un cal la curse, rupând din temelii lemnul uşii. Se plângea mult prea mult de mine.
    Luam note bune la dânsa: A sau B, dar nu era pe deplin satisfăcută de punctualitatea mea, ceea ce pe mine mă irita. Nimeni nu ştia că locuiesc singur într-o rulotă şi îmi purtam singur de grijă, aveam diverse joburi, dar numai unu era stabil pe deplin care în acelaşi timp aducea bani mulţi şi utili pentru lucrurile de zi cu zi.
    Imediat ce cărţile au ajuns în rucsacul din blugi, am tulit-o afară pe uşa metalică a lui Betsy cu un măr în gură pe care îl savuram pe deplin. „Ador merele, mă întreb dacă pot să culeg unul din grădina şcolii…” îmi şuşotisem eu în gând, apoi luând-o pe aleea pavată de pietre a parcului mi-am croit drum spre oraş, apoi spre liceu. Desigur că a trebuit să alerg, nu doar că îmi întreţineam trupul destul de slab, însă puternic, dar şi din cauza că alarmele ceasurilor din vitrină indicau ora nouă şi vina avea să cadă pe mine deoarece am ajuns târziu…
    - Jacobson Royan, din nou te văd cu suflul accelerat, inima bătându-ţi nărăvaş şi din nou ai aterizat pe catedra mea! Strigătul profesoarei mă făcu să îmi aplec trupul în sus şi în jos pentru a-mi cere scuze.
    Ea credea că o fac intenţionat, dar nici nu-şi închipuia cât drum a trebuit să merg pentru a ajunge la ora ei şi ce mă scotea foarte mult din minţi, era faptul că orele ei erau ale naiba de frumoase şi mă simţeam foarte bine în preajma ei, doar atunci când nu ţipa pe mine ca nebuna.
    - Pot să merg la locul meu, mă dor picioarele? M-am plâns apoi dânsa a ţintuit cu arătătorul banca din spatele clasei, care era goală. I-am mulţumit din priviri şi mi-am aruncat ghizdanul acolo. După ce mi-am scos caietul şi cartea am fost numai ochii şi urechi.
    Am luat în considerare faptul că restul colegilor mei se uitau la mine ca la un ciudat şi asta doar pentru că nu socializam foarte des, iar cel mai bun prieten al meu era un tip pe nume Zayaba înebunit de felul său după luptele cosmice, cibernetice şi că de multe ori zbura cu capul spre „Lumea Noyara”. Hei, e un adoleşcent ca toţi restul, are voie să se refugieze în lumea lui şi nu îl condamn. Ce este în liceul acesta îmi provoacă rău şi tinerii par mult prea absorbiţi de modă, cure de slăbire – fetele şi fotbal, întâlniri cu tot felul de fete „superi tari şi fără creier” –băieţii.
    Ora trecuse fără să-mi dau seama, iar de data aceasta întreaga mea concentrare fusese plasată spre lumea reală, căci nu aveam altceva mai bun de făcut.
    De fiecare dată când mergeam pe holuri mă simţeam într-o junglă, toţi erau fiare însetate de bârfă şi mai ales gata pregătite să-ţi ofere partida de badjocoră la care nici că visai. Mă sufocam cu fiecare pas, iar privirile erau acide, stropindu-mă de fiecare dată când treceam pe lângă ei.
    Mai bine singur decât într-un grup, fiindcă până şi cei mai buni prietenei îţi devin duşmani, vânzându-te pentru fleacuri şi mărunţişuri care nu au să-i ajute pe viitor, nici măcar să le ungă puţin sufletul înveninat.
    Oftez prelung, apoi deschid lacătul dulapului meu unde aşez cărţile de ora trecută şi scot de acolo cartea de matematică, iar spre „marea mea surprindere” un idiot îmi închide uşiţa lovindu-mă în faţă.
    El începe să râdă pe săturate la fel şi restul care se aflau în preajma ea, nu îi bag în seamă aşa fac des şi deja m-am obişnuit cu ideea că nu fac parte ding rupurile lor tâmpite, pline de fiţe. Îmi ajunge Zayaba care cu adevărat poate fi premiat cel mai bun prieten.
    - Hei, amice, ce faci? Vocea lui dulceagă mă face să râd, închid dulapul şi îmi adun de jos cărţile, apoi când îl privesc exclam stupefiat.
    - Ooo… Ce, ce, ce… ai păţit la păr? Îl avea foarte cârlionţat şi strâns într-un ghem, părea ca o sferă păroasă, exact ca frizurile acelea din anii optzeci. Îţi stă bine, am spus după, apoi mi-am rezemat mâna drepată de dulapuri, rânjind spre amicul meu al cărui zâmbet nu dispărea de pe chip.
    - Mersii omule. Radiase de bucurie. Şi spuneam că negrii arată foarte hilar u aceste frezuri, dar albii sunt şi mai mortali.
    Un lucru pe care l-am apreciat la Zayaba a fost originalitatea lui inedită şi neegalabilă. Chiar dacă era considerat unul dintre cei mai ciudaţi din liceul nostru, era un tip bun la suflet, acolo să îţi ofere umărul său şi mai ales casca lui de transmisie spre LUMEA NOYARA. Da… un prieten adevărat, dacă eu plângeam şi el plângea, un lucru foarte real, spre surprinderea mea.
    Acum fiindcă încă mai aveam puţin din pauză, trebuia să ne distrăm măcar câteva secunde înainte de a intra la ora domnului Jenkins, proful de mate, care făcea viaţa un calvar pentru cei neştiutori în ale algebrei sau a trigonometriei. Trăiesc cu impresia că tipul ăla are nevoie de o vacanţă petrece prea mult timp în cancelarie şi lucrează la noile teste sau examene.
    Ceea ce-mi place cel mai mult să fac este să observ lumea şi să-i urmăresc evoluţia. Trăiesc într-o societate destul de înfloritoare pe zi ce trece, suntem în America doar, totul este posibil, însă pare-mi-se că omul încă nu a evoluat îndeajuns de mult. Peste tot numai de neandărtali dau şi nimic nu îmi stârneşte interesul.
    Există doar o singură persoană care în unda mea vizială pare o sclipire de speranţă, chiar dacă pretinde să fie cu totul altcineva decât este el în ralitate – Dane Austin Macguayer. Exact, el. Cel mai popular băiat din întreg liceul: sportiv – căpitanul echipei de fotbal, foarte sociabil, bun la chimie şi nu numai ,arată bine.
    - Jacob, hei Jacob!
    - Ce?! tresar deodată.
    - Dane, Dane, Dane…
    - Nu este vina mea că mă atrage, ştii un lucru e sigur pentru gay: mereu găsesc băieţii cei mai frumoşi şi buni.
    - Cred că am să fiu de acrod cu tine, însă poţi oricând să dai peste un şarlatan.
    - Dar drăguţ, adaug eu rânjind spre Zayaba.
    - Cum spui tu omule, dar îmi pare rău că trebuie să-ţi stric toată buna dispoziţie însă pe primul loc se situează privirile ameninţătoare a celor din echipa de fotbal şi în al doilea rând s-a sunat, trebuie să ne grăbim la ora profului de mate. Ştii ce înseamnă asta…
    - TEST! Am strigat amândoi concomitent în timp ce râdeam pe săturate, apoi am fugit cât mai repede posibil spre clasă, lovindu-ne de colegi şi profesorii care la final ne înjurau de mama focului. Nu conta dacă ajungema din nou împreună să fim agăţati de duşurile din vestiare sau să ne răstoarne cineva prânzul în cap, era liceu, ne distram şi noi. Dar cel mai important; eram eu şi Zayaba, mereu la bine şi la greu.

    (…)


    Testele domnului Jenkins au fost întotdeauna amuzante, pentru că de fiecare dată le dădeam goale.
    Când cineva întârzia toţi erau pedepsiţi şi nu ne lăsa în pace până ce nu scoteam o foaie şi un fix din bânci. Un lucru era sigur, eu mereu îl călcam pe coadă, iar pentru asta colegii mă plăceau, dar doar pentru asta în rest se făceau că plouă, iar eu mă evapor în atmosferă.
    Scăpasem repede, predasem primul lucrarea şi chiar scrisesem de această dată, pe profu care se uita uimit la răspunsuri, apoi la mine, ca să fiu un băiat bun i-am făcut cu ochiul în timp ce zâmbeam, asta făcându-l să se întoarcă spre catedră. Ca eu să pot da palma cu Zayaba, a cărui păr roşcat îi făcea pe toţi să chicotească şi să bufnească în hohote de râs. El desigur ajungând să se bosumfle în bancă.
    - Afro man, tu, dă încoace testul! Şi domnul profesor i la luat de pe bancă.
    - Dar nu am terminat… a strigat amicul meu revoltat.
    - Stai degeaba în bancă, te-ai oprit de mult timp din scris nu te mai plânge atâta.
    - Afro man asta a fost cea mai bună, am început eu să râd în bancă, roşcatul întorcându-se nervos spre mine, apoi a început şi el să râdă.
    După ce clopoţelul a sunat de ieşire eu şi amicul am zbughit-o spre cantină, unde imediat ne-am aşezat la masa de lângă perete, acolo unde nimeni nu avea să interacţioneze prea mult cu noi, plus nici noi nu ne doream asta. În liceul acesta nu ai cu cine discuta şi chiar dacă ai putea sunt doar câteva persoane, precum Amy care acum flutura printre mese cu bileţele.
    Zâmbetul ei mare nu dispărea de pe chip aşa că făcându-i semn cu palma aceasta parcă s-a teleportat lângă mine pe bancă, speriindu-mă puţin, iar pe afro man să scuipe laptele pe care tocmai încerca să-l înghită. Ştiam amândoi prea bine că lui Amy îi cam plăcea de mine şi fiindcă era o tipă cu ceva caracter şi creier o consideram o prietenă bună.
    Se afla în gaşca copiilor snobi şi bogăţi, de aceea îi spuneam mereu să aibă grijă că lumea mai mult profită pe urmele ei fiindcă are bani, nu dorea să accepte asta dar sunt sigur că în timp va învăţa.
    - Ştiam eu că mă vei chema castaniule, eşti aşa un bombonel, începuse să-şi ungă glasul cu miere, iar degetul arătător începea a face cerculeţe pe abdomenul meu, urcând apoi spre piept.
    Roşcatul stătea cu gura căscată lăsând la iveală cartofii pai să iasă, ceea ce pe blondă o cam scosese din sărite şi oprindu-se din a se „giugiulii” cu trupul meu începuse să îl certe şi să-i spună că nu este frumos să se holbeze la alţii cum se iubesc, mai ales cu astfel de maniere.
    Deja sărise calul, eu, cu ea, să ne iubim? Nici într-un milioni de ani, sunt gay, plus nu mă pasionează fetele de genul ei, iar fe blondă o consider sora mai mică.
    - Te-am chemat să te întreb… Aceasta îşi aranjă părul în doar o clipită şi se întoarse la fel de zâmbăreaţă ca prima dată când am cunoscut-o spre mine, expirând puternic de parcă ceea ce se petrecea era un vis devenit realitate. Cum spuneam… am revenit, dregându-mi vocea, de ce ţopăi ca fluturele prin cantină şi împarţi bilete.
    Am apucat în momentul acela unul din curiozitate, căci ţinea cred că vreo treizeci în palma stângă şi având la îndemână doar două în cea dreaptă ,am sterpelit pe primul.
    - Şi voi sunteţi invitaţi. A spus, apoi Zayaba s-a aplecat spre noi apucând celălat bilet, apoi a rămas cu ochii căscaţi, sărind în sus de fericire, căci petrecerea la care aveam să mergem era trăznet – un lucru am omis, Amy dădea cele mai frumoase petreceri chiar merita să mergi măcar pentru o oră sau două şi să-ţi faci de cap.
    - Nu mă aşteptam! Am exclamat eu în timp ce am înfulecat câţiva cartofi pai, apoi vocea roşcovanului începuse să-mi spargă timpanele cu: „Sunt cartofii mei, băi!” . Da, disperatule. Am spus râzând treptat.
    - Jacob eşti cel mai tare băiat pe care l-am întâlnit şi în acelaşi timp prietenul meu cel mai bun, nu am şanse la tine fiindcă eşti gay, gay, gay…
    - Treci peste, am ameninţat-o ridicând un cartof.
    - Hei, mă, tu îmi iei prânzul mâine, auzi? Din nou glasul plângăcios al celuilalt prieten al meu ce stătea paralel cu mine pe cealălată bancă.
    - Da, nu mai striga. Continuă. Şi mi-am ţintuit privirea spre Amy care încerca din răsputeri să mă privească în ochii.
    - Deci pe scurt vi şi îl iei şi pe Zayaba.
    Când a dat să plece, am prins-o de încheietură şi i-am spus în şoaptă dacă nu cumva o deranjează faptul că noi venim, iar ea a dat negativ din cap. Ştia motivul meu de îngrijorare, era legat de restul copiilor din liceu care pe mine nu mă aveau în lista celor buni. Oricum nu aveau de ce mă judeca, deoarece nici nu mă cunoşteau.
    M-am întors spre mâncarea mea care dispăruse şi o regăsisem în gura amicului meu, ce o mesteca cu poftă.
    - Hei, îmi e foame! Strigătul meu s-a auzit destul de tare şi deodată o linişte se lăsase asupra întregii cantini, toţi privind în direcţia noastră. Nu sesizasem că tocmai îl stropisem cu sucul din cutie pe Dane Austin Macguayer, care în acest moment nu mă privea blând aşa cum o făcea deobice sau asta doar în mintea mea era când vizitam terenul de sport să-l urmăresc când joacă.
    Reacţia mea a fost de a mă ridica în picioare şi de a-mi cere scuze, matahalele care îl înconjurau erau amicii lui din echipă şi nici ei nu prea erau ma înblânziţi, nu a durat mult până când ceva lipicios şi fierbinde a aterizat pe gâtul meu atunci când mă aplecasem să i-au cutiuţa de suc.
    Mă arsesem şi sărisem în sus din cauza senzaţiei neplăcute pe care o aveam în jurul gâtului, dar ceea ce cu adevărat mă lăsase mut era faptul că însuşi Dane aruncase cu mâncarea în mine… şi eu care credeam că e altfel, dar se pare că mă înşelasem din nou.
    Am fost dus la cabinet unde doctorul mă analizase maxim o oră întreagă, mi-a pus bandaj şi apoi mi-a spus că trebuie să mă odihnesc câteva ore ca să-mi revin ca după să merg acasă unde au să aibe grijă „ai mei” de mine. Surâzând la acest gând pleoapele mi le-am lăsat să cadă pentru câteva minute, apoi uşa cabinetului se trântise la perete, era prietenul meu.
    - Afro man, am strigat apoi sesizând că părul îi era ud l-am întrebat: ce ai făcut?
    - Puţină apă face minuni unui păr sălbatic şi catifelat ca al meu. Nu am putut să nu râd la vorbele lui atât de hilare care mi-au readus pe buze zâmbetul caracteristic.
    Câteva clipe am stat tăcuţi, roşcatul privind nedumerit pereţii, iar eu mă afundasem adânc în gânduri – trebuia să-i spun totul şi acum era mometnul.
    - Vrei să vezi ceva care poate are să te lase mască?
    Nu a mai răspuns şi peste câteva ore ne aflam lângă Besty, iar Zayaba se holba uimit la ea.
    Mă gândeam că avea să reacţioneze în felul acesta, sper doar că nu mă va urâ pentru că am ascuns acest lucru de el. Nimenu îmi ştie secretul, iar el este cel mai bun prieten al meu merită din plin, cred că am să-i spun şi lui Amy de asta, dar nu acum. În acest moment trebuie să înfrunt ţipetele şi supărarea roşcatului.
    - Uau, nu mi-am închipuit că o rulotă poate fi atât de frumoasă, putem intra? Asta m-a luat prin surprindere, credeam că avea să înjure sau să mă ia la şuturi, dar în loc de aceste răspunsuri acesta a dorit să exploreze interiorul.
    În timp ce descuiam cu cheiţa uşa acesta tot mângâia rulota, presupun că dorea să ştie din ce material era confecţionată, altă explicaţie nu aveam.
    Când s-a văzut intrat a început să privească în jur, analizând fiecare colţişor în parte, a început să sară în pat – mai exact canapeaua uzată care devenea pat când o deschideai. A studiat mica bibleotecă improvizată din dulapul unde îmi ţineam hainele de sezon şi după celălat mic dulap înghesuit în spate unde se aflau alte lucruri din copilăria mea – jucării, jocuri, mingii şi alte plasticuri. Pe care eu le-am păstrat atâţia ani.
    - Locuiesc aici, am spus eu oftând în timp ce mi-am lăsat trupul să cadă pe spătarul tapiţat cu material fin al setului de colţar pentru masă.
    - Eşti tare omule, ce nu aş da să locuiesc şi eu într-o rulotă. A exlamat acesta apoi adăugând faptul că nu ar strica să scape de ai lui câteva luni, căci mai nou îi purtau prea mult de grijă.
    - Nu! Am tresărit eu în sus, Zayaba înlemnind pe pat. Nici nu-ţi dai seama cât de greu este mai ales când nu ai părinţi… am strâns din dinţi apoi din pumni, iar după câteva clipe i-am simţit trupul presat pe al meu într-o înbrăţişare strânsă, care m-a calmat. I-am explicat cum stă treaba, iar în timp ce ne aranjam de petrecere acesta tot se oferea să mă ajute şi deja îmi ajunsese pe creier acest „help” al său.

    (…)


    Faţă în faţă cu casa amicei noastre ne-am pus pe rânjit eu şi roşcovanul al cărui păr era în sfârşit aranjat frumos, dat cu gel şi pe spate. îi stătea nemaipomenit, îmi venea să-l trântesc în cel ami apropiat pat din casa blondei şi să-l violez până îi săreau capacele.
    Nu aveam curaj, dar el chiar avea nevoie de un stâlp să se susţină în momentul în care i-am muşcat locul urechii şi i-am şoptit ceva pervers, până când întreg trupul său a reacţionat într-un tremur plăcut şi vizibil care m-a făcut să râd, iar pe el să mă certe.
    Nu spun că nu m-ar fi lăsat să i-o trag, însă preferam să îmi găsesc pe altcineva, o victimă. Sunt colegi de la liceu nu are să fie greu deoarece în ultima vreme am observat că sunt foarte mulţi gay la Misha Inerre HighSchool.
    După ce ne-am infiltrat printre copii din curte, în faţa uşii se afla Amy îmbrăcată morta, eu gay puteam deveni imediat bi din cauza ei, chiar arăta bine în această seară şi toţi se topeau după trupul şi chipul ei.
    Ne-a luat pe ambii în braţe strângându-ne, dar mai ales pe mine până ce nu şi-a lipit buzele de ale mele nu mi-a dat drumul, nici nu m-a deranjat, făceam orice pentru amicii mei. Iar ea ştia mai bine ca orcine că dacă avea să se ataşeze mult prea mult – nu că nu o făcuse deja – mie nu avea să-mi pese atât de tare, ştie că nu mă dau în vânt după sexul opus.
    Turul casei nu ma impresionat, ştiam totul locul pe dinafară căci deja fusesem pe la ea de foarte multe ori, la fel şi Zayaba care doar se prefăcea că locul ăsta este atât de imens – da, chiar era – şi extrem de bine aranjat – şi ăsta este un aspect bine definit, locuinţa ei era de bun gust. Ce mă amuza era faptul că roşcatul pusese ghiarele pe gemenele Krank, două fete trăznet şi cu forme apetisante, li se mai zicea şi Surorile Afroditei, da… cu siguranţă nu erau atât de frumoase, dar măcar aveau un IQ mai mare ca echipa de fotbal. Că tot am pomenit, am menţionat mai devreme că îl urăsc pe Dane, nu cred, după incidentul de la cantină mi s-a umplut paharul.
    Acum îmi ronţăiam paiul din paharul cu suc, în timp ce tolăneam pe canapeaua albă ca spuma laptelui şi îl priveam precum o fiară sălbatică pe brunet şi pe gorilele lui. Credeam că e altfel, cel puţin aşa simţeam de fiecare dată când îl vedeam şi la meciuri atunci când joacă pare că ascunde o latură sensibilă, deobicei poartă masca tipului tare şi sportiv, însă în ascunde acea parte a lui tandră şi vulnerabilă, dulce… Ah, nu o să am parte prea curând de un băiat de genul, cred că am să prind rădăcini în covor.
    Oh, ce surpriză, vin spre mine.” toţi din echipa de fotbal s-au aşezat lângă mine, împreună cu drăguţul şi insensibilul Dane.
    La început nu m-au băgat în seamă de parcă nu eram acolo, dar după au început să rânjească şi aşa s-a ivit un scandal minor, destul de tăcut, ca să nu cumva să devastăm locul.
    - Jacob, hei prietene, nu te-am observat, ce faci aici? Ce întrebare, idiotul de Ken mă scote mereu din sărite, tipul ăsta e un prost şi mereu se dă mare şi tare.
    - Savuram cu plăcere această băutură, până când puţin din salvia ta a terizat în pahar şi mi-a infectat răcoritoarea. Am rânjit spre el malefic, victorios şi se pare că am câştigat din prima. Nu prea ia plăcut, iar venele lui deja apăruseră puţin pe frunte, dar a încercat să rămână calm.
    - Atunci îmi cer scuze, amice, poate ai vrea o altă băutură. A luat în mână un alt pahar dorind să mi-l toarne în cap dar am anticipat mişcarea lui şi am i-am dat în plamă, însă din nefericire a aterizat din nou întreg conţinutul pe Dane. La asta nu m-am gândit şi deja regretam, câteodată tipul ăsta devenea foarte agresiv…
    Şi-a mijit ochii furios spre mine, apoi m-a apucat de cămaşă şi m-a tras după el în prima baie de la etaj.
    A deschis uşa furtunos şi ma apuncat pe podea, apoi a închis uşa, încuind-o. Deja simţeam cum frica îmi invadează venele, iar ochii îmi sclipeau atunci când i-am simţit mâna pieptul meu, totuşi nu ma lovit, nu ma plesnit sau mă luat la şuturi, ci pur şi simplu a întrebat dacă ştiu cum să scot pata cea verde de la suc.
    Nu am putut să mă abţin din a nu râde, avea o faţă de copil rănit şi în acelaşi timp părul negru al bretonului îi era răbăşit pe frunte, dându-i un look seducător.
    Cât timp eu îi curăţam tricoul direct pe brunet, râsetele isterice ale amicilor lui se auzeau de pe hol, de parcă se întâmpla ceva atât de amuzant.
    - Ce idioţi, a exclamat oftând Dane, apoi întorcându-şi privirea întunecată spre lumina puternică a lunii.
    Stătea pe pervazul geamului, lăsând aerul rece să ne învăluie pe amândoi, eu fiind atât de aproape căci trebuia să curăţ tricoul de pe el. I-am simţit after shave-ul ce mă îmbăta pe loc, era Intense Touch.
    Nu a durat mult şi glasul acestuia se făcuse auzit, atunci când mă observase atât de îngândurat şi atât de băgat în gâtul său doar ca să miros un parfum care sincer, mă înebunea.
    - Ce faci? Nu părea furios, mai mult părea neştiutor, aşa că schiţat un zâmbet larg, ce l-a lăsat mut.
    - Îmi place cum miroase after shave-ul, e Intense Touch, nu?
    - Da, a spus acesta şi după am sesizat obrajii îmbujoraţi care tocmai i se aprinseseră. Mi s-a părut surprinzător, chiar şi aşa am continuat să curăţ, pate deja ieşea dar rămânea una foarte mare şi umedă de apă, care pe brunet nu la deranjat în nici un fel.
    Când totul a fost gata, am lăsat cârpa pe care o găsisem într-un dulap de baie şi am dorit să ies, dar sesizasem că era încuiată uşa şi după un clinchet de chei lovite mi-a atras atenţia, Dane deţinea cheile şi din priviri am înţeles că nu dorea să plec. Dând negativ din cap şi schiţând un zâmbet cam fals totuşi, m-am asezat lângă el, acum fiind rezemat de cadă şi stâtea în fund.
    Discuţii, urmate de alte discuţii, cât dim noi doi stăteam la taclale restul ăşi făceau de cap în celelate camere.
    Pe parcursul dialogurilor purtate de noi, am înţeles că lui Dane nu îi prea plăcea de prietenii lui şi îşi mai ceruse scuze şi pentru faza de la cantină, îl enervaseră matahalele când îl stropiseră cu apă după ce încheiaseră antrenamentele şi a trebuit să lipsească de la o oră pentru a fugi acasă să se schimbe.
    Înţelesesem acum şi spre fericirea mea acum era acel Dane Austin la care visam, blând şi dulce.
    Credeam că visez, cu cât îi ascultam vocea aceea cu atât doream să-i cuprind buzele într-un sărut adânc şi sălbatic, nu era de ajuns că acel parfum mă ameţise complet, trebuia şi el să completeze cu timbrul său pătrunzător de gros.
    Am mai schimbat câteva replici, iar după mi-am lăsat privirea spre covor şi ce surpriză neaşteptată a fost când umflătura din pantalonii lui îmi luaseră ochii. Amuţisem în loc, când în acel moment trebuia să dau replica… dar nu puteam căci asta chiar mă luase prin surprindere.
    După ce se holbase la mine nedumerit cu ochii aproape închişi, Dane se ruşinase rău de tot când sesizase la ce mă uitam eu atât de mult şi printr-un gest inocent îşi dusese ambele palme spre acel loc, de parcă ar fi fost gol sau ceva de genul, în timp ce mă ruga să nu îl mai privesc.
    Mi se topise inima şi deja acest lucru umpluse paharul în noaptea aceasta…


    Ultima editare efectuata de catre hiimera ✝ in Dum 12 Ian 2014 - 13:58, editata de 5 ori

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Joi 26 Apr 2012 - 9:23

    Nextul. La fel, necorectat. --' Voi revenii cu un edit cat de curand.





    II



    Ahh~ ce buze… dulci, roşii. Ochii, negrii ca doi corbi îmbibaţi în negura tainică a nopţii.
    Pielea fină, dar atât de tremurândă precum spuma mării tulburată într-o furtună ameninţătoare, dar doritoare care se năpusteşte din zare spre apa limpede, neclintită, însă la fel de nesigură de propriile mistere, străfunduri.
    S-a terminat mult prea repede şi totuşi, încă îţi simt vibratul buzelor pe pieptul meu.
    Înclestat în forţă, agăţat precum o pasăre de şfoara unui corăbii, atunci când se avântăspre nemărginit.


    Numai el îmi trecea prin gând, priveam drept în sus, spre luciul metalic al acoperisului lui Betsy.
    Înghiţeam în sec şi totuşi gura îmi era din plin umezită de salivă şi simţeam că vreau din nou să-i gust nectarul, să-i simt trupul izbit de al meu, acolo… în cadă, amândoi clătinându-ne pe propria noastră corabie, în valurile fierbinţi ale oceanului.
    Pe chip mi se imprimase un zâmbet larg, deschis, nici acum nu dorea să dispară chiar dacă a doua zi la şcoală nu vom mai ştii unul de altul, de parcă ceea ce se petrecuse în seara aceasta nu ar fi fost, nu s-ar fi întâmplat. Doar un film cu doi băieţi ce se iubeau nebunii, însuşind acţiuni neortodoxe, ceva interzis, ceva care nu trebuia. Însă acest sentiment care înfloreşte în mine din ce în ce mai mult nu mă lasă să concep astfel lucrurile, înterzis sau nu îl plac, îl iubesc pe Dane. În ciuda faptului că a dat cu mâncarea în mine, dar asta este deja de domeniul trecutului, viitorul îl avem în faţă amândoi şi sper să ni-l clădim împreună.
    Nu am cutezat să dorm fără a-mi reaminti ceea ce făcusem eu şi Dane în această seară, care nici că ar putea vreodată să se uite. A fost atât de frumos, pasional, sălbatic… am fost eu şi el;

    Secundele treceau pe lângă noi, dar seara nu dorea să ne părăsească, o făcea intenţionat şi cu atât mai bine, simţeam că ceva mă atrage spre el. Nu era trupul său de sportiv sau faptul că era bogat, ci inima blândă care zăcea ameţită în al său piept ce trepida continuu. Puteam auzi ritmul sălbatic din el, vibratul incandeşcent al peilii şi al sângelui şerpuit prin vene îl aprindea din ce în ce mai mult, căci eu deja ardeam în flăcări de năzuinţă.
    La fel de gemuit precum un pisoi speriat de câine, privea pierdut pe alocuri şi încerca din ce în ce mai tare să ascundă umflătura proemintentă, dar eşua de fiecare dată. Ştia că trebuie să se atingă pentru a se putea calma, dar nu avea cum, eram un fel de obstacol, ca un zid ce-l despărţea de liberate şi eu asta chiar nu doream a deveni.
    - Ce faci? Întreabă el secădat însă uimit de gesticulaţiile mele. Încercam prin privire sau mişcări ale mâinilor să-i transmit mesajul. Nu eram duşman, eram în aceiaşi tabără ca el, războiul nu trebuia să ne biruie pe noi, ci noi pe el, aşa că a trebuit să acţionez.
    Mi-am fixat privirea spre a lui, apoi sfios am încercat să-l ating pe piept, cămaşa îmi stătea în drum şi totuşi, cu puţin curaj l-am apucat zdravăn de tricou – până ce sunete mici au început să pocnească din e – şi l-am sărutat odată, încet, firav. Încă odată văzând că nu spune nimic, apoi încă odată la fel de rapid şi de sfios, ca până la urmă să mă năpustesc precum o fiară sălbatică spre el, acaparândui buzele fine într-un sărut adânc şi puternic, plin de dorinţă, de înflăcărare. Îl dezechilibrasem şi începeam să aud cum glasul încerca să-şi creeze cale printre buzele mele, apoi când îl lăsase doar pentru două secunde să respire, îl luasem mai tare, introducându-mi limba în lăcaşul umed pe care începusem al explora în voie.
    Era atât de inocent, iar felul său de a se suţine mă stârnea mai mult. Stătea destul de strâm, având aceiaşi poziţie ca la început, drept spre chiuvetă, în loc de drept întins precum cada spre peretele din spate. Aşa că apucându-l de blugi am încercat să-l pun bine sub mine, dar a refuzat la început aşa că a trebuit să îl mai îndulcesc puţin. Nu mă deranjat, din contră mă făcea să-l plac şi mai mult, era atât de pur şi de neajutorat.
    Mărgelele lui negre nici că doreau să se intersecteze cu ochii mei, era roşu la faţă şi încerca să-şi abţină gemetele ruşinoase, pe care eu le consideram note muzicale pentru timpanelor mele, fiind parcă unse de miere.
    Mă oprisem preţ de câteva secunde, astfel încât să-l pot admira mai mult şi ca să pot zâmbi şi mai deschis, deoarece inima îmi era plină de fericire.
    - Dane, eşti… Nu am cuvinte.
    - Nu te cred, venise şi răspunsul său care mă şocase, pe lângă ,observasem câteva bobiţe de apă la marginea ochilor. „Plânge!?” îmi spusesem eu în gând, apoi dăduse-m cu degetele pentru a i le şterge.
    - Nu mint. De când te-am zărit inima mi-a plesnit n piept şi nu pentru că erai mare fotbalist sau băiat de bai gata, ci pentru că am simţit că eşti bun, altfel decât restul care te înconjurau în acea zi. Nu aparţi acelui grup, eşti un înger desprins din tablou şi aruncat într-un dezastru artistic.
    Tăcusem, amândoi ne priveam cu ochii mari unul la celălat. Nici eu nu mă credeam, defapt eram surprins… Cum reuşisem să scot toate acele cuvinte pe gură? Nu, sunt fericit că o făcusem, iar Dane avea să le credeă chiar dacă dorea sau nu.
    Se ridicase în fund, sprijinindu-se cu o plamă aşezată pe gresia de sub noi, mă ţintuise cu acea privire atrăgătoare de bad boy, ceea ce nu credeam că voi vedea. Am înghiţit în sec, mă panicasem, îmi era frică că nu mai puteam continua în felul meu.
    - Arată-mi! materializează ceea ce tocmai ai spus. Îl privisem în ochi, vedeam acea sclipire plină de dorinţă. Atât de puternic strălucea. Vreau să-ţi simt inima explodându-ţi în piept şi vreau ca întreg trupul meu să fie invadat de senzaţia puternică de la acea detonare.
    Îşi lipise ambele palme de obrajii mei şi mă îndemnase să-mi lipesc fruntea de a sa, eram atât de aproape şi cuvintele lui mă loveau în forţă.
    - Te doresc! Am exclamat grav, apoi i-am dat peste ambele palme şi l-am sărutat apăsat, doborându-l şi frecându-l de gresia rece, ce-i arcuise coloana, astfel că aşa am putu să-i simt întreg trupul sub mine cum încetul cu încetul se încălzeşte. Era tare şi puteam să-i simt membrul atingându-l pe al meu.
    Mi-am ridicat câţiva centimetrii în sus corpul, apoi lăsându-mă greu pe Dane, astfel imapctul fiind unul mare, el gemând nu doar de şoc, dar şi de plăcere, eliberându-se de sub sărutările mele şi încercând cumva să iasă de sub copul meu, care îl urmărise, până cea amândoi ne aflam în picioare.
    Se spijinea cu ambele palme de marginea căzii, continuând să mă pătrundă cu sărutul, alăturândumi-se la un joc umed şi laşciv cu limbile…




    - Dane. Îi strigasem numele, dându-mi seama că mâna mea se afla în boxeri… Când naiba! Am exclamat apoi, privind locul care începuse a se excita.
    Nici acum, când sunt acasă nu mă pot abţine, însă doar gândindu-mă în continuare la Dane şi glasul său înfundat mă face să mi-o trag singur…
    - Betsy. Strig eu în timp ce mă întorc spre geamul de la peretele metalic. Era mare şi puteam vedea coroanele copacilor frumos luminaţi de razele lunare. Iar fac mizerie, te rog să mă ierţi.
    Da, aveam obiceiul de a mă plânge rulotei mele dragi, care ştia mai bine ca oricine că atunci când mă masturbam precum un nebun obsedat de sex făceam mizerie… Dar nu mă puteam abţine, nu îmi puteam lua gândul de la rugăminţile din priviri ale lui Dane…

    - Jacob, îmi strigase numele gâfâind, apoi se agăţase de draperiile înflorate ce acopereau parţial cada şi le rupsese, căci trupul îl cedase şialunecase în ea şi eu odată cu el.
    Nu mai puteam, simţeam că aveam să explodez şi doar simţindu-i membrul întărit frecându-se prin blugi de al meu, mai rău îmi venea să strig şi să-l muşc de buză.
    - Gata, îmi ajunge. Şoptisem printre buze, care încă se jucau cu ale lui, sorbindu-le de nectarul dulce pe care le aveau. Nu ştiu cum făcusem, dar dăduse-m drumul la duş, noroc că apa se încălzise peste câteva secunde, astfel săream amândoi la cât de rece era. Şi apucasem de tricoul băiatului, despicându-l în două,năpustindu-mă cu dinţii spre pielea fină şi sensibilă.
    De la atâta plăcere oftase prelung, trecându-şi o plamă prin şuviţele umede şi lăsate pe chip, iar pe cealălată pe spatele meu, ridicând cămaşa ce îi stătea în cale.
    Cu limba îmi creiam drum pe gâtul său, coborând încet spre piept unde îi atinsesem cu buzele unul din mugurii întăriţi. Gemuse, în timp ce eu mă jucam cu sfârcurile sale pe care le dezmierdam în ritm lent, pentru că aşa ştiam că îi voi crea mai multă plăcere.
    Îmi ridicasem privirea în sus, spre el, părea la capătul puterilor şi chipul îi era încruntat, corpul îi tremura sub mine, iar apa parcă îl biciuia cu nemiluita.
    Am roşit gândindu-mă la ce va urma să fac, simţeam că explodez la rândul meu şi doream atât de tare să-l am, încât am încetat să-l mai mângâi cu palmele sau cu buzele. Prinzând de blugi din nou, am început să-i desfac încet şi când am ajuns la ultimul nasture metalic am tras de material astfel că acesta a sărit în sus, lovind ceva cu siguranţă, sunetul îl trădase, dar cui îi mai păsa?
    Îl dezbrăcasem de tot, lepădând de pe el orice fel de material care îi putea acoperi corpul frumos şi atât de umed, sclipitor în razele lunare ce băteau prin geam asupra noastră, învăluindu-ne pe amândoi într-o sferă argintie.
    Apa picura din duş însă tot ce puteam percepe era respiraţia mea şi a lui, ambele grele şi vlăguite. Am stat câteva minute bune să-l privesc din cap până în picioare, apoi mi-am dat jos singurele haine de pe mine – blugi albi, care mă ţineau prizonier. I-am prins picioarele cu ambele mâni şi le-am aşezat de o parte şi de alta a trupului meu, pentru a avea cale liberă, dar înainte de trece la ce era mai serios m-am gândit că ar fi bine să o iau uşor.
    Mi-am apucat în palmă organul, apoi l-am luat şi pe al lui Dane, începând să le frec pe amândouă între ele, mii de senzaţii electrizante trecându-ne prin piele, nervii şi oase. Încetul cu încetul dându-mi drumul şi eu glasului, care dorise de ceva timp să iasă.
    Gâfâiam la unison împreună, lăsându-ne pradă plăcerii imense pe care o creiam şi ne priveam la fel de intens, dar la fel de greu ca la început. Brunetul abia de îşi mai putea ţine ochii deschişi, la fel şi eu, pleoapele doreau a mi se închide, dar încercam să rezist, priveşistea îţi tăia suflul.
    Trupul umed unde parcă izvorau şiroaie de apă, prelingându-se pe întreaga lui musculatură încordată şi unduită la fiecare „atingere” a privirii mele înfometate… Mi-am muşcat buza inferioară şi ochii mi lăsasem acoperiţi de pleoapele amorţite, formând în cap o şcenă mult prea indecentă cu Dane, care mă stârnea şi mă excita mult prea mult, ardeam pe loc, trupul mi se moleşea şi într-un final când brunetul mă rugase să încetez, deoarece nu mai rezista, m-am năpustit asupra lui, îmbrăţişându-l, el prinzându-mi gâtul ignind.
    - Jacob… haah, hah, cred că am ajuns la li… Însă nu a mai putut să-şi termine propoziţia. DUMNEZEULE! Ghhaa, haa… Strigase, apoi urmând gemetele tari care îmi spărgeau timpanele.
    Mâ prinsese de păr, strângând cu o mâna de el, iar pe cealălată o flutura în spate, câutând un sprijind, căci deja îi pătrunsesem carnea.
    Atunci apa părea că ne săgetează violent, sunetul devenea din ce în ce mai puternic când picăturile cristaline loveau cada, cât şi gresia de jos. Nu se strânsede apă, dopul nefiind la locul lui, astupând caura. Iar noi ne scufundam în atingeri, sărutări sălbatice, gemete şi ţipete care se izbeau te toţi pereţii, de toate geamurile şi de uşă. Nu conta dacă ne auzea cineva, eram noi doi, topindu-ne în lava fierbinte a dorinţei de a ne avea şi a ne contopii.
    Mă apropiasem uşor de ureachea lui, pupând-o, apoi îi şoptisem:
    - Dane, el tresărise, apoi înghiţind saliva care i se acumulase în gură, căci de fiecare dată când îl pătrundeam, avea nevoie să înghidă şi să respire din ce în ce mai mult. Te iubesc!
    Ritmul continua să fie molcom şi puteam spune că îi convenea aşa, nu se agita, nu se zdruncina sub mine. Tot ceea ce îmi făcea era să-mi mângâie spatele, pe care îl cuprinsese cu ambele braţe.
    Însă felul în care făcea totul mă înebunea, mă sufoca, aşa că am început să măresc pasul, adâncindu-mă si mai mult în interiorul său cald, astfel că mii de fiori îmi zăpăceau receptorii, inima şi mintea era deja otrăvită de chipul său pierdut şi frumos.
    - Dane, i-am rostit numele printre gâfâieli, continuând să-l pătrund din ce în ce mai repede. Simţeam că finalul se apropia şi chiar dacă muream ca acest moment să continuie, nu mai puteam ţine în mine, la fel şi brunetul care se eliberase primul, stropindu-mi abdomenul cu lichidul său, apoi urmând un strigăt prelung al numelui meu pe buzele lui fine, pe care le sărutasem imediat când şi eu ajunsesem la apogeu. Muzica încă se auzea, desigur şi alte sunete, nu eram singuri care ne-o trăseserăm în seara aceia şi deja râdeam de restul şi de noi, însă se lăsase o linişte plăcută, în care aproape întreaga noapte ne priviserăm în ochii şi ne mângâiserăm pe obraji…



    - Jacob, Jacob. Strigăte în şoaptă apoi bătut în geam. Jacob! M-am ridicat în fund şi l-am întâlnit pe amicul meu Zayaba lipit de sticlă, privindu-mă fericit.
    - Ce faci… M-am oprit şi am privit ceasul care ticăia, era ora trei dimineaţă şi nebunul ăsta mă striga. E trei dimineaţa omule, ce faci aici?!
    - Cum? Ce ai spus?
    - Ce faci aici! Am spus din nou, însă nu pricepea aşa că am deschis geamul încet, ca să nu-l lovesc şi am strigat: Ce naiba cauţi aici, surdule?
    - Pot să înoptez la tine? Pusese faţa aceea de câţeluş plouat. Sigur părinţii lui l-au încuiat afară, din nou.- Urcă! L-am îndemnat să intre pe geam, aşa a aterizat direct în pat. Era desculţ şi avea pantofii lăcuiţi în mână.
    L-am ajutat să se destindă, continuând să purtăm diverse discuţii, eram sigur că ai lui l-au lăsat pe afară, aşa se întâmpla de fiecare dată. Chiar dacă el avea şapte spre zece ani, asta nu însemna că nu era încă băiatul lui tati şi mami.
    - Cum a fost? Întrebarea lui mă făcuse să încremenesc.
    La început m-am bâlbâit şi într-un final i-am povestit cu inima între dinţi, el analizându-mă din cap până în picioare, zâmbind de uimire şi fericire, apoi când am terminat a sărit în sus strigând că sexul între gay e cel mai tare.
    - Nu a fost sex, a fost dragoste… cel puţin pentru mine aşa a fost. Trupurile noastre se topeau precum ciocolata şi….
    - Ok, gata, mi-a ajuns şi am impresia că mi s-a sculat. Se uită spre pantalonii de pijama pe care i-am împrumutat, apoi răsuflă liniştit. Eşti bun omule şi totuşi credeam că Dane e cel care o dă.
    - Asta am crezut şi eu şi încă o cred, dar în seara asta m-a lăsat pe mine să-l… descopăr. Ştii e un tânăr foarte bun.
    - Bun la pat. A chicotit Zayaba.
    - Cadă mai exact. Am corectat eu râzând. Tu cu Amy ce aţi făcut toată noapte? nici nu am apucat să-mi iau rămas bun de la voi.
    Tăcere, ăsta a fost răspunsul şi apoi roşeaţa din obrajii prietenului meu care îmi atrăsese privirea şi mi-am dat seama că vulpoiul ăsta făcuse ceva indecent cu blonda.
    - Tuu~ eşti tare, frate, cum aşa? Am întrebat curios, apropiindu-mă spre el cu pătura între degete.
    - Magie. A spus zâmbind atât de frumos, era fericit şi asta se vedea foarte bine. Nu am continuat acest subiect, mi-am propus să dormin, căci aveam şcoală a doua zi şi trebuia să ne odihnim. Totuşi nu avea să scape de interogatoriul meu.

    (…)


    Dimineaţa a sosit destul de repede, mă aşteptam să fiu ceva mai odihnit, dar se pare că Dane îmi supsese întreaga energie. Zayaba de asemenea, încă sforăia sub pătura cu răţuşte şi avea un chip atât de transpirat, de parcă ar fi fost trei zeci de grade aici, cu toate că nu erau.
    M-am ridicat din pat şi am pornit spre chiuveta din „bucătărie”, care desigur era tot în „dormitor” şi mi-am spălat faţa, apoi dinţii, apoi am aruncat cu un prosop umed şi rece în capul roşcatului, el tresărind în sus, întrebând ce se petrece. Râsul nu a întârziat, m-am prăpădit pe masă în timp ce băteam cu pumnul.
    Nu i s-a părut prea amuzant, dar ce mai conta a început şi el să râdă. Când s-a terminat cu spălatul, eu deja eram în procesul de a prepara micul dejun, pe care îl aşteptam amândoi cu limbile scoase.
    Pâine prăjită unsă cu ou şi apoi pusă în tigaie, lapte, gem de căpşuni, cât şi suc de mereu naturale, stoarde şi preparate de câtre domnul Eugen, îngrijitorul parcului care locuieste aproape, desigur că el are casă şi curte şi de multe ori mă ajută cu mâncarea – el îmi dă mie toate dulciurile posibile, făcute de el. Şi garantez sunt gustoase, te lingi pe bot.
    Am mai pus şi câteva clătite ca să le luăm cu noi la şcoală, căci şi acolo nouă ni se făcea foame şi cum nu ne omoram să cumpărăm de la chioşcurile din afara liceului.
    Fuga, fuga după ce am terminat masa, ne-am îmbrăcat pentru şcoală, desigur că a trebuit să-l împrumut pe Zayaba cu haine noi, căci nu avea cum să plece în ceva elegant, mai ales că deja purtase acele haine şi erau destul de transpirate. Aveam să le spăl când ajungeam de la şcoală, aşa mai puteam petrece timp cu prietenul meu care nu avea să-i fie foarte uşor să-şi înduplece părinţii să-l lase în casă, după ce că de multe ori astfel de incidente se întâmplau.
    Expiram şi inspiram de mama focului, alergam ca doi nebuni luaţi de mână după autobuz, doar nu vroiam să întârziem din nou de la ore. Norocul meu era că aveam astăzi biologie a patra oră şi deja o îndulcisem pe iubita noastră profesoară, care acum mă iertase.
    Ne-am împiedicat în curtea şcolii, în timp ce râdeam şi ne ajutam să ne ridicăm, se împuţinau copii, deci se sunase şi trebuia urgent să ajungem la ora de psihologie, iar când intrasem pe uşă o linişte apăsătoare pusese stăpânire, ceea ce nu îmi prea plăcea, dar am alungat gândul că ceva rău avea să se petreacă şi am poftit la locul meu, desigur banca mea fiind aproape de a lui Zayaba, zâmbind.
    Ora a decurs destul de normal, mai erau doar cinci minute şi se suna, profesoara fiind o adevărată scorpie ne-a însărcinat cu o groază de teme, pe care nu era atât de greu, cel puţin în situaşia mea, să le termin cu brio şi corecte. Nu eram un adoleşcent prost, din contră luam note bune desigur ca orice om ,erau materii la care luam câte un „D”, dar asta nu însemna că era sfârşitul lumii.
    Când clopoţelul a sunat voios, toţi am sărit din bănci, cu rucsacurile pe umăr şi au ieşit pe hol, eu a trebuit să-l aştept pe Zayaba care se tot pupa cu iubita lui, Amy. Cine ar fi crezut una ca asta.
    - M-ai părăsit şi eu care mi-aş fi dat sufletul ca să te am, începusem să joc teatru, cei doi alăturândumi-se în acest şcenariu.
    - Iartările mele prinţe Jacob, chiar dacă inima mea a fost odată furată de tine, acum neînfricatul Zayaba a recuperat-o cu vitejie.
    - Ok, voi doi potoliţivă, chiar şi aşa Amy , Jacob are un iubiţel – Dane, Dane, Dane…
    - Şşş~ Nu îi mai pronunţa numele, nu vreau să audă şi restul colegilor, ce naiba spun că l-am corupt.
    - El a cedat, el te-a dorit şi el a insitat, aşa că toţi să tacă.
    - Ow, Jacob al meu are cea mai amre captură, sunt mândră! Începuse blonda să strige ca nebuna, apoi lându-mă în braţe şi strângându-mă puternic la pieptul ei.
    - Mersii, mersii, dar încă nu este totul clar, sper să nu se ferească de mine…
    După ce mica noastră discuţie s-a închiat, am tulit-o toţi trei spre următoarea clasă unde avea să se desfăşoare ora de chimie cu doamna Laura Rondell, o profesoară pricepută şi foarte bună, care mereu ne simpaţiza pe mine şi amicii mei.
    Când am intrat în clasă colegii noştrii se băteau cu hârtie, în aşteptarea profesoarei, după ce m-am aşezar au început să te-a şi în mine, râdeau, dar un presentiment rău mă cam furnica. Nu mi se părea că zâmbetele lor aveau să aducă ceva plăcut şi bun în această zi, de parcă erau revoltaţi înpotriva mea.
    După ce a intrat profa ora s-a desfăşurat aproape normal, până când un bileţel îmi apăuse pe bancă, în mijlocul caietului. Trebuia să-l deschid, căci numele meu era scris pe el şi dezamăgit de ceea ce conţinea biletul, l-am aruncat pe jos. Numai înjurături şi vorbe urâte la adresa mea şi dacă nu mă înşel scria ceva şi de brunet.
    Mi-am dus mâna la buze, oftând, cândind că totul are să fie bine, dar după un val de biletele au început să mă atace şi acum nu mai erau dubii, scria de Dane cum că a fost provocat de mine să facă lucruri indecente şi că eu sunt un gay oridinar ce nu merită atenţia brunetului şi tot felul de lucruri din acestea, care desigur că umpluseră paharul.
    Ridicasem mâna în sus, doream să plec până la baie ca să-mi clătesc faţa şi când în sfârşit m-am văzut afară din clasă un alt şoc primisem. Erau multe foi a patru rpintate şi lipite de dulapuri cu mine şi cu Dane, iar mesajul pe care îl conţinea mă făcuse să fug din incintă.
    Jacob este un gay mizerabil care încearcă să ni-l fure pe Dane.
    Jacob s-a dat la Dane şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale, pe care căpitanul nostru prea mult iubit ,le-a refuzat, desigur.

    Cât de răi pot fii, nici măcar nu ştiu ce s-a întâmplat, adevărul este altul şi… şi… sper doar ca Dane să fi fost sincer cu ei. Nu înţeleg de ce mă urăsc, nu le-am făcut nimic rău. Toţi sunt vipere care doresc doar a te otrăvi.
    Am fugit cât mai departe, dar imediat ce pauza a sosit nici că am mai putut scăpa de sub bârfele lor, privirile acelea acide şi badjocora. Nu m-am putut ascunde, a trebuit să rămân printre ei şi nu a fost uşor, căci eram asaltat de tot felul de colegii care mă întrebau ce am făcut cu Dane şi restul – minciuni, asta ştiau şi inventau tot felul de chestii despre mine.
    În timp ce ma plimbam pe hol l-am zărit pe brunet care era cu falşii lui prietenii, am dat să-l întâlnesc, dar calea mi-a fost tăiată de majorete, apoi restul echipei de fotbal care se aflau în jurul lui i-au furat ochii, încercând să-l distragă pentru a nu intra în contact cu mine. Mi-am simţit inima prinsă într-o strânsoare puternică, mă durea şi mă înţepa. Nu doream decât să-i vorbesc şi săi spun ceva şi speram din tot sufletul că avea să le explice restul elevilor că ceea ce spun nu este adevărat.
    Pierdut, aşa mă simţeam, nu aveam stare, lipsisem şi de la a treia oră şi când clopoţelul a sunat din nou să anunţe pauza, am fost la fel de scufundat în şoapte deşarte care mă sufocau.
    Nici urmă de Dane… De parcă dispăruse, sigur amicii lui îl ţin undeva ascuns, doar ca eu să nu ajung la el.
    - Jacob, pot să vorbesc cu tine? Vocea doamnei profesoare de biologie mă întâmpinase pe hol.
    - Nu cred, de ce aţi vrea să vorbiţi cu un…
    - Taci şi urmează-mă, băiete! Era la fel de autoriatară ca întotdeuna, dar un zâmbet blând se ivise pe chipul ei.
    Inchisese uşa în urma ei apoi mă rugase să iau loc pe un scaun. Cancelaria era goală, spre surprinderea mea.
    - Am văzut afişele de pe pereţi, presupun că este opera echipei de fotbal.
    - Se poate… Am oftat eu prelung, aruncându-mi privirea spre un punct mort din încâpăere.
    - Jacob, strigase profesoara apoi îşi lipise palmele de genunghii mei, cum poţi renunţa atât de uşor. Îl placi pe Dane…
    - Austin Macguayer, completasem eu.
    - Aşa, sincer mă dejamăgeşti.
    - Ăsta este scopul meu, să fac lumea să mă urască.
    - Nu, nu, nu. Jacob, eşti un băiat excelent şi eu am încredere în tine, nu lăsa o adunătură de majorete stupide care doar au creier pentru a flutura nişte pampoane şi câteva nămile fără suflet să te doboare. Dute şi arată-i lui Dane…
    - Austin Macguayer…
    - Măsa lui, arat-i că nu eşti cum spun ceilaţi. Nu am habar ce s-a petrecut la petrecerea lui Amy, dar ştiu sigur că l-ai dus în ceruri.
    - Parcă nu ştiaţi ce s-a petrecut.
    - Intuiţie feminină, băiete.
    Mă lăsase fără glas, nu credeam că doamna profesoară avea să-mi ţină o astfel de predică. Şi să fiu sincer, deja mă simţeam mai bine. Nu îmi mai era atât de frică, totul era între mine şi Dane.
    Am sărit în sus, luându-mi rucsacul şi sărutând-o pe obraz pe profesoară am fugit pe terenul de fotbal, unde îşi duceau veacul fotbaliştii liceului nostru.
    În acel moment nu îmi mai păsa de nimic, tot ceea ce avea să-mi stea în cale avea să fie nimicit. Şi totuşi aveam un presentiment destul de neplăcut în legătură cu nebunia aceasta, dar nu aveam să renunţ.
    Când am ajuns în dreptul băncilor, echipa se hidrata cu apă, iar Dane îşi usca părul cu un prosop, era tot ud leaorcă, transpirase, iar tricoul gri îi venea foarte bine, scoţând în evidenţă formele sale frumoase. Salivam acolo, dar trebuia să mă menţin tare, căci imediat s-au avântat ceilalţi lângă noi.
    - Dane, trebuie să vorbim, începusem eu, iar el îşi mutase privirea întunecată asupra mea. Zâmbise scurt şi deja simţeam cum inima fuge din loc.
    - Da, spune, Jacob. Mă îndemnase el, întorcându-şi întreg trupul spre mine.
    Încercam să-mi formez cuvintele, dar nu mai puteam acum, fiindcă idioţii de băieţii veniseră şi mă apucaseră de gât să mă ia la badjocură.
    - Ia uite ce avem noi aici, Jacob, băiete, cum te simţi în această zi?
    - Destul de bine, până când ai apărut tu şi mi-ai stricat buna dispoziţie, am mârâit eu ameninţător, toţi începând să rădâ, înafară de Dane care privea spre mine absent într-un fel sau altul.
    - O nu, te rog să ă ierţi, nu mă abuza sexual, sunt încă prea tânăr şi chipeş pentru a mă lăsa pătat de un gay ca tine. Râde cu o poftă sadică şi mă ameţea, enervându-mă.
    Apăruseră şi majoretele care se urcau în capul lui Dane ca nemâncatele, prelingându-şi trupurile pe al său. Cât de scârbos, spuneau de mine, dare i nu se uitau cât de dezgustători erau şi de proştii.
    Credeau că au să mă rănească dacă fac toate astea, ei bine au reuşit, dar eu unul nu eram ca ei…
    Îmi simţeam ochii umezi, doream să plâng: brunetul stătea acolo asaltat de fete şi nu spunea nimic, băieţii lui mă jigneau în toate felurile posibile, era un dezastru, unde mi-o fi fost capul. Dane niciodată nu s-ar comporta frumos cu mine, el aparţine acestui mediu, chiar dacă nu pare şi nu se comport ca restul prietenilor săi.
    - Te urăsc, suspinase eu, lăsându-mi capul brusc să cadă, faţa să-mi fie îndreptată spre iarba de sub picioarele mele. Începusem să plâng şi inima bătea nebună în mine. Am crezut că eşti alfel, seara trecută ai fost atât de bland, bun, gentil, arătai ca un înger, dar acum ţi se arată colţii şi aripile de liliac.
    Speram să spună ceva, dar răspunsul lui era tăcerea. Totuşi vedeam ceva în privirea aceea adâncă şi neagră, chiar şi aşa eram mult prea atacat de sentimentele acestea rele care îmi întunecau sufletul şi mintea.
    - Mă gândeam eu, eşti la fel ca toţi de aici – prefăcut, insensibil, cu un suflet rece, nici nu-ţi dai seama cât ţin la tine. Acum ce rost mai are, mă zmucisem eu din strânsoarea celorlalţi care se dăduseră la o parte şi mă apropiasem puţin de brunet, văd că nu reacţionezi, pari secat şi sunt sigur că nici nu îţi mai aduci aminte ce mi-ai spus seara trecută.
    După ce spusesem toate acelea fugisem de lângă ei, de la şcoală şi speram că avea să mă înghită pământul în drum spre casă. Eram doar un orfan care tânjea pentru patina dragoste. Nu ceream mult…

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Dum 29 Apr 2012 - 18:08

    Şiii am adus ultimul capitol. <3




    III




    Am lăsat un oftat lung să se prelingă pe buzele mele, în timp ce pileam nişte cepe pentru mâncare.
    Fugar, asta eram, cum de am putut să dispar din faţa problemelor atât de uşor, niciodată nu am mai făcut aşa ceva. Nu am habar ce se întâmplă cu mine în acest moment, lacrimile pică pe obrajii mei şi nu doar din cauza cepelor, ci pentru că Dane era un fals.
    Mă gândeam că finalul are să fie frumos, cu noi doi împreună, lumea să ne accepte aşa cum suntem, dar nu, eu nu am cum să păţesc aşa ceva. Lucruri din acestea se întâmplă doar în cărţile de poveşti unde prinţul şi prinţesa… cu toate că eu sunt băiat, trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi în regatul lor şi alături de ei se află cei mai buni prieteni.
    Supărat cum eram, încercam să-mi controlez emoţiile, nu că m-ar fi văzut cineva, locuiam într-o rulotă în parcul central din New York, doar veveriţele sau păsările mă mai putea spiona.
    Am lăsat lingura cea mare cu care amestecam lichidul aromat şi m-am repezit asupra cărţii de engleză, trebuia să învăt, a doua zi urma să dăm un test şi nu vroiam un doi.
    Îmi era greu să mă concentrez, mintea era plină de prostii, încurcată şi încetoşată, când mi-am lăsat trupul se se prelingă asupra colţarului, un ciocănit strident s-a auzit de la uşă. Nu aveam chef de nimeni, dacă era Zayaba nu m-ar fi deranjat, aşa că după ce m-am ridicat şi am deschis uşa gândul meu că poate roşcatul ar putea să fie se spărsese în mii de cioburi, în faţa uşii mele stătea Dane, ud leoarcă – cred că dăduse de tropitorile din parc – înghiţind aer cu nesăţ.
    Mă blocasem pe loc, nu puteam să-mi mişc nici un muşchi, nici să clipesc nu puteam, imaginea lui mă amuţise şi mă împietrise, totuşi am anticipat faptul că dorea să intre înăuntru aşa că am trântit uşa fulger, prinzându-i piciorul. „Nemernicul nu vrea să mă lase în pace” am gândit eu, tot înaintând cu închisul, până ce l-am auzit scrâncit de durere, apoi îşi plasase mâinile pe suprafaţa metalică a uşii împincându-se până ce m-a doborât pe jos, eu strigând din cauza căzăturii, rulota clătinându-se pentru puţin.
    Dădu-se să mă ridice, dar imediat ripostasem când mâna lui îmi atinsese braţul. Încercase încă odată, eu la fel de încăpăţânat, nedorint vreun ajutor din partea lui, mă enerva şi mă făcea să îl bat, cu toate că nu eram pe măsura lui, el fiind foarte puternic şi într-un final mă pusese pe ambele picioare, încercând apoi să îmi atragă atenţia, eu dându-mă în spate şi lipindu-mă de frigider.
    Dădeam cu pumnii şi plamele întra-le sale, nu vroiam să mă atingă şi dacă o făcea mă infecta cu esenţa lui, căreia nu îi puteam nici acum rezista.
    Îşi trântise palmele de o parte şi de alta a capului meu, eu încremenind şi aţintindu-mi ochii spre ai săi. Puteam citi îngrijorarea, supărarea şi tristeţea din ei, nu mă aşteptam…
    - Ascultă-mă ,Jacob! Îndemnase deodată cu tonul ridicat şi plângăcios aproape. Nu înţelegi, ceea ce s-a întâmplat între noi…
    - Dezgustător, un lucru groaznic şi de neiertat, păcătos. Încheiasem eu cu lacrimile la marginile ochilor şi muşcându-mi buza înferioară, nu se sizasem când îmi cuprinsese bărbia între primele degete de la mână.
    - Frumos, minunat, un lucru atât de sincer şi plin de dorinţă, iubire, asta a fost. Şi dacă ai vrea să mă asculţi pentru câteva minute, nu ştii ce s-a petrecut după ce ai plecat. Se încruntase la privire şi părea trist rău de tot, ochii îi avea umezi, dar nici o lacrimă nu cuteza să pice, încerca să se abţină.
    Cuvintele lui mă şocaseră, simţea că ceva în mine creşte – era cald şi plăcut – oare să fi fost iubirea sau ura? Nu ştiu, sunt confuz, dar nu vreau să-l cred, minte.
    - Minţi, minţi, mă smucisem eu, fugind în spatele rulote unde se afla patul, el îmi prinsese degetele între ale sale strâgându-mă aproape, până ce mă cuprinsese într-o îmbrăţişare puternică şi fierbinte, umedă, dar plăcută. Parfumul său îmi inindase nările purtându-mă pe meleaguri necunoscute, cufundate în miresme seducătoare şi irezistibile. Dacă avea să mă mai ţină foarte mult aşa, leşinam în braţele sale.
    Din nou eram contra a tot ceea ce face, acum mă refugiasem la chiuveta din bucătărie şi îmi pusesem pamele pe marginea lucioasă ca să pot avea sprijin, corpul îmi tremura puternic, abia dacă mai puteam vedea ceva. Era din vina lui, el mă adusese îîn starea asta jalnică şi ce mă înspimânta foarte tare nu era numai faptul că organul meu se întărea pe sub pantaloni, ci şi că Dane se aproapia de mine într-un ritm lent, dar sigur.
    Nu mă puteam mişca, îl priveam fiecare încordare a muşchilor, fiecare strop de apă şi transpiraţie care îi curgea uniform pe trup şi pe tricou, pe unde vedeam construcţia lui masivă şi ademenitoare.
    - Doamne, gemusem eu ,simţindu-mi obrajii cum se înfierbântă şi mă apropiasem de frigider din nou. De ce tu, de ce? Strigasem la el cu ochii întredeschişi şi îl mai puteam acum vedea prin genele lungi care îmi luau lumina.
    Încet îşi lipise trupul de al meu, cu ambele plame cuprinzându-mi obrajii şi sărutându-mă pe frunte, apoi pe nas şi când ajunsese în dreptul buzelor mele, le dezmierdase lent cu sărutări molcome, urmând ca să mi le sărute apăsat şi blând. Gâfâisem printre ale sale buze moi, le dădu-se drumul coborând spre gât şi cu grijă mi-l mângâia dându-mi cei mai plăcuţi fiori de până acum.
    - Jacob, murmurase, te iubiesc! Me opriserăm amândoi din a mai face orice altceva şi ne ţintisem privirile unul la celălat.
    - Minţi, şoptisem eu, minţi, din nou, iar el dădea negativ din cap, zâmbind aşa de frumos, iar ochii lui încercau să-mi desluşească sentimentele pe care le purta pentru mine.
    Îmi cuprinsese plama întra sa şi o dusese la piept, ca eu să pot auzi acele bătăi puternice şi ritmice, ce mă uimeau. Nu, era sincer, chiar era sincer, inima nu trădează pe nimeni şi acele bătăi sunt pure, sunt ca ale mele, la fel de zguduitoare şi de plăcute, care te făceau să înebuneşti.
    - Te iubesc, chiar te iubiesc şi indiferent cât aş nega asta, nu îmi pot lua gândul de la tine. Suspinasem printre lacrimi , apoi îmi lăsasem capul pe umărul său, îmbrăţişându-l puternic, el făcând la fel. Dorind amândoi la fel de mult să ne „sufocăm” în iubirea care înflorea.




    - Şi asta a fost. Zâmbisem eu, în timp ce Amy şi Zayaba se holbau cu gurile căscate.
    - Ce, doar atât, se plânsese Amy, nu se poate, Dane, aşa este?! Strigase după iubitul meu ca nebuna, el acum pregătea nişte gustări cu care să ne răcorim după o zi aşa de fierbinde de vară.
    Terminaserăm orele şi ne refugiaserăm la mine acasă, adică la noi acasă.
    - Nu, mai este. Râsese brunetul din rulotă.
    - Spune, că mor pe scaunul ăsta! Îndemnase ea entuziasma-tă.
    - Păi, după ce Jacob îmi declarase loialitate şi iubire deplină…
    - Exagerezi! Strigasem eu puţin bosumfalt pe ceea ce tocmai spusese.
    - Nu, nu exagerez iubire şi după cum spuneam, i-am propus ceva indecent. Avea zâmbetul acela caracteristic de pervers, mă scotea din minţi, aşa că strigasem de câteva ori la el, până îmi astupase cura cu buzele lui moi şi apetisante.
    - Frate, mai uşor. Râsese Zayaba.
    După ce mi le eliberase, continuase să-i povestească lui Amy ce s-a petrecut în continuare.
    - I-am spus: „Vreau să fac dragoste cu tine” şi el a înroşit, apoi şi-a băgat capul în scobitura de la gâtul meu.
    - Aww~ ce romantic şi după?
    - Şi după am…
    - Gahh~ gata. Şi după l-am bătut măr şi am dormit împreună, povestea s-a încheiat aşa că mâncaţi.
    Sărisem ca ars din scaun, toţi tăcând şi începând să mănânce gustările făcute de brunet. Mă înroşisem, iar el îmi cuprinsese plama întra lui şi îmi zâmbise blând.






    ~ Sfârşit ~

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Mier 23 Mai 2012 - 8:52

    Revin cu un nou one-shot, de data aceasta nu am mai scris atatea pagini la acest prim capitol. : ))
    Ţin să vă anunţ că one-shotul aceasta este postat şi pe blogul meu yaoi, cât şi pe un site unde mai am postate lucrărim, eu nu plagiez, nu fur şi altele, căci oricum am imaginaţie aşa că mi-o folosesc. <3
    Accept şi critică, desigur o doresc avansată sau cum o puteţi da voi. Sper să vă placă, lectură plăcută.


    PS. Mai are inca 1 sau 2 capitole. : )))






    ————————————————————————————————————

    Stropi

    ****

    Capitolul I




    „- Scumpule, mami şi tati te vor lăsa la bunica pentru o scurtă perioadă, să fi cuminte şi să mergi la şcoală. Nu uita, te iubim foarte mult. Apucându-şi plăria cea mare şi albă, cu o pamblică albastră în jur, femeia mi-a zâmbit finuţ, apoi s-a întors cu spatele la mine şi cu faţa spre tata, dispărând apoi în lumina solară care bătea cu asprime peisajul rural.”


    M-am zdruncinat brusc, transpirat şi cu plămânii pulsând în mine haotic, odată cu inima ,ce simţeam că se prelingea în jos spre abdomen. Din nou am avut visul acesla şi de fiecare dată aceiaşi reacţia – tresăream parcă smuls dintr-o lume a ficţiunii şi aruncat în cruda realitate.
    M-am trezit lângă fereastra uşor crăpată pe unde mai intrau câţiva stropi de apă. Ploua, aşa că mi-am apucat pătura multicoloră, punând-o pe cap, înfofolindu-mă cum trebuie, căci era toamnă şi frig, mai ales când cerul crăpa de la bubuieli şi am început să urmăresc cu privirea fiecare strop ce se lovea de bălţiile formate în faţa căsuţei unde locuiam. În zare ivindu-se firav soarele aglomerat de negura cenuşiilor nori, aruncând slab cu ale sale raze portocalii.
    Peisajul era plăcut, iar faptul că muzica pe care natura o creia în timpul ploii, îmi alina sufletul zbuciumat de durerea amintirilor din copilărie.
    Rezemat de pervaz cu ambele braţe care stăteau încrucişate, unde îmi odihneam bărbia, un zâmbet mic, apoi lârgindu-se a început să-mi lumineze chipul, încetul cu încetul tranfsormându-se în răs. Păream un nebun care rădea singur, dar ceva în mine îmi şoptea că nu sunt şi că cineva mă priveşte atent, cu grijă. Nu ştiam dacă este adevărat, dar de multe ori mi-am simţit trupul atins cu grijă, acoperit de nişte braţe puternice şi învăluite într-o căldură puternică. O voce înceată care cu greu reuşea să fie percepută perfect de urechile mele, amorţindu-mi simţurile, dar înebunindu-le în cel mai ciudat fel posibil.
    Îmi plăcea senzaţia atât de tare încât îmi venea de fiecare dată să deschid ochii, însă dacă o făceam misterul se risipea şi poate că din nou, acel cineva, avea să plece şi să se întoarcă doar atunci când eram adormit, purtat pe meleagurile fantasticului.
    Cu toate acestea în gând şi dansul minunat al ploii de afară, am adormit liniştit, noaptea ivindu-se cu freamătul vieţuitoarelor sale, răcoarea de nedescris care îi cuprindea pe muritorii, ce încă mai hoinăreau străzile şi desigur stelele care mai apoi luminau precum felinarele Pământul.

    (…)

    Un cântec armonios se auzea foarte puternic, astfel fiind nevoit să mă trezesc puţin mai devreme ca deobicei, să observă că pe partea cealălaltă a ferestrei se afla o vrăbiuţă, sărind de colo-colo cu scopul de a-mi capta atenţia. Dând să deschid geamul, pentru a o privii mai cu atenţia, aceasta şi-a luat zborul, lăsând în urmă câteva pufuri din penaju-i des, ca eu apoi să-l suflu în palmă precum un vrăjitor.
    Vremea era însorită şi destul de răcoroasă, aşa că înainte de a pleca la şcoală, mi-am pregătit o ciocolată caldă cu frişcă şi câteva clătite cu gem de căpşuni, în timp ce apa fierbea în ibric, eu îmi îmbrăcam uniforma, arânjând-o frumos pentru a cădea bine pe corp. Nu că aş fi arătat nu ştiu cum, nu eram atlet, ci doar un adoleşcent care se mutase la oraş pentru liceul la care visase de mult când mai călătorise în partea urbană, cândva cu părinţii.
    Am surâs trist, reflexia mea putând să mi-o analizez în oglinda mare şi rotundă, observând mai apoi ceasul atârnat de perete care indica ora şapte şi treizeci şi doi, asta însemnând că dacă nu mă grăbesc de acum aveam să întârzii la prima oră. Părăsind camera în fugă am apucat acele clătite în două înghiţituri, mi-am turnat praful de cacao în apă, bând cu poftă şi încălţându-mă în pantofii, apoi după ce nu mai aveam ce mânca şi ce bea ,mi-am luat rucsacul de pe cuier şi am închis uşa cu cheia în urmă.
    Se părea că gara nu era la fel de aglomerată ca în weekend, fiind şi veche, lumea mai mult se ducea spre cea nouă, construită de curând, uitând parcă de aceasta.
    Mi-am croit drum printre puţinele persoane care se înghesuiau la ieşire şi am putut să gust aerul de dincolo de locul unde trăiam, pornind spre liceu.
    Kyoto era destul de liniştit în această dimineaţă, pe jos bălţile reflectau cerul senin şi soarele care lovea geamurile clădirilor în speranţa că va aduce puţină căldură în oraş. Oamenii stăteau răbdători la semafoare pentru culoarea verde, aşa făceam şi eu în timp ce navigam cu ochii centrul, apoi când am traversat strada am luat-o la fugă spre liceu care se alfa puţin mai încolo de mall-ul cel mare, ce se înălţa falnic în faţa tuturor.
    Când am ajuns în faţa porţilor, elevii erau adunaţi într-un cerc mare, asta dându-mi un fior pe şirea spinării - Yooru - singurul cuvânt care mai putea să descrie ceea ce se petrecea în mijlocul mulţimii de copii, iar după ţipetele şi zgomotele care ieşeau de acolo, cred că a mai luat pe cineva la bătaie pentru lucruri fără sens.
    „Dacă măresc pasul nu cred că are să mă observe. Sper ca tipul ăla să rămână în viaţă…” am înghiţit în sec şi apoi am fugit spre incintă, dar nici nu am pus bine palma pe uşă că Yooru mi-a strigat numele, începând să se apropie împreună cu gaşca lui de yankei de mine. Doar asta nu doream să se întâmple, îmi ajungeau restul zilelor când a râs de mine şi mi-a făcut tot felul de farse proaste, doar ca să se amuze.
    - Riku, amice, aşteaptă-mă! M-a îndemnat el ,cu zâmbetul pe buze şi când a ajuns în dreptul meu mi-a bătut umărul, apoi apropiindu-şi buzele de urechea mea a şoptit: Te aştept după ore la poartă, să nu fugi. Timbrul lui era pătrunzător, invadându-mi mintea şi ameţind-o într-o clipită. Ştiam prea bine că dacă nu voi da ochii cu el la sfârşitul orelor mi-o iau bine de tot. Am avut noroc că în ultimele zile prietenii lui nu m-au mai lovit din „greşeală”
    A deschis larg uşile întrând în hol, apoi au urmat restul yankeilor şi după eu, cel din urmă ca întotdeauna. Pot spune că în ultima vreme Yooru m-a speriat, nu din cauza faptului că e un bătăuşi şi este renumit pentru numărul mare de găşti zdrobite, ci din cauza ultimelor noastre întâlniri.
    Nu se mai răsteşte la mine, nici nu mai îndrăzneşte să mă lovească în braţ aşa cum obişnuia când era nervos şi venea prăfuit din curtea şcolii. S-a schimbat mult prea brusc în aceste patru zile care au trecut de la ultima noastră confruntare, în care desigur tot eu am ajuns cel badjocorit şi bătut. Încă mai am urma zcârieturii aceleia pe spate.
    Am zâmbit amuzat, ceea ce era destul de ciudat venit din partea mea. Nu îl sufeream pe bătăuş, dar câteodată când îl priveam de la distanţă ceva în mine se liniştea. Îi vedeam zâmbetul larg şi sincer, trupul care îi gesticula emoţiile, vocea groasă şi masculină, părea ireal, însă ce era cu adevărat uimitor faptul că eu mă gândeam aproape de multe ori, în timpul şcolii, la el.
    Mi-am scuturat capul de câteva ori, bretonul drept şi brunet răsfirându-se pe ochii, apoi dând uşor firele rebele din faţă am intrat în clasă, unde am fost întâmpinat de toate privirile colegilor mei, pentru o perioadă scurtă de timp. Deja mă obişnuisem cu astfel de comportări venite din partea celorlalţi care mă priveau ca pe un orfan mai mult.
    Locuiam într-o căsuţă tradiţional japoneză cu două camere mari, una din ele servindu-mi camera de odihnă şi de lucru pentru şcoală, fiind şi camera care făcea legătura cu grădina din spate, unde erau tot felul de plante şi arborii care îmbogăţeau spaţiul, colorându-l şi transformându-l în ceva paradisiac. Iar cealălată fiind o improvizaţie a bucătăriei şi o cameră de zi… Nimic special şi suomtos, precum aveau ceilalţi colegi ai mei.
    După ce am luat loc în bancă şi mi-am aşezat rucsacul lângă scaun, mi-am pus bărbia în ambele palme care le ţineau lipite şi ridicate, rotindu-mi ochii dinspre profesor spre cerul senin de afară, cât şi asupra coroanelor ruginite de frunzele tomnatice care cădeau alenea duse de vântul rece.
    Peisajul mă alina sufleteşte, îmi umplea inima de melancolie şi mă făcea să îmi imaginez că sunt o pasăre care are să zboare departe de acest loc, să meargă în ţările calde unde are să se bucure de soarele fierbinde şi natura tropicală.
    Orele nu au durat foarte mult, cel puţin primele două. Imediat am fost întâmpinat la uşa clasei de doi dintre amici lui Yooru ,care mai mult mau târât pe jos decât să mă escorte în curtea din spatele şcolii aşa cum era plănuit de către roşcovan.
    Păreau nişte giganţi, destul de lucraţi la trup, iar privirile lor săgetau tot ce li se ivea în faţă, copii se dădeau la o parte când treceau, deobicei aşa făceau când Yooru mergea pe holuri, dar se pare că nici aceşti doi băieţi nu erau atât de prejoş, foarte de demut. Îmi simţeam şirea spinării străpunsă de tot felul de înţepături, semnale că nu am ce căuta cu tipii ăştea, mai mult aveam să întru în belele.
    Calea era liberă, când uşile din spatele şcolii se deschiseseră şi covorul de nuanţe aprinse ni se arătă, cei doi bruneţi mă împinseră cu forţă, căzând pe jos şi gustând pământul rece, apoi vocea roşcatului se făcuse auzită. Stătea tocmai la fântănă, fumând o ţigare, savurând-o cu neţăt, cel puţin aşa credema, dar deja mintea mea se aburise şi începeam să tremur cu fiecare pas pe care îl făceam.
    Nu prea îmi mai păsa ce avea să-mi spună, ştiam că voi ajunge bătut sau înjurat de ei, aşa că am încercat să par nul, totuşi palma lui Yooru îmi atinsese obrazul începând să mi-l mângâie. Un lucru destul de ciudat, norocul meu era că ceilalţi din jur nu erau atât de concentraţi pe ceea ce-mi făcea liderul lor.
    Mă dădu-sem cu doi paşi în spate, exclamând:
    - Dacă m-ai chemat aici doar ca să râzi de mine, să ştii că pot suporta, aşa că dă-i drumul, nu îmi mai pasă! L-am îndemnat, închizându-mi ochii.
    - Eşti foarte amuzant Riku, râsese, apoi începuse să-şi continuie propoziţia, în seara aceasta cinez cu familia mea, voi avea nevoie de cineva blând şi cuminte ca tine pentru a nu le da de bănuit alor mei că sunt liderul yankeilor din acest liceu. Ei mă consideră un băiat destul de cuminte, ceea ce nu prea sunt, iar tu eşti biletul meu de scăpare în această seară.
    - Cum? Am exclamat eu uimit, deschizându-mi ochii şi privind zâmbetul acela de vulpoi de pe chipul său. Tresărisem, inima începuse să mi-o ia la goană, nu ştiam de ce, dar privirea lui mă ardea.
    Mi-am stâns cămaşa în pumn şi am început să mă ruşinez, ceea ce mi se părea neobişnuit, parcă trebuia să fiu nul…
    - Nu accept un refuz, plus eşti un băiat excepţional la învăţătură, am nevoie de tine în seara asta să mă ajuţi cu temele. Nu am înţeles ceva şi…
    - Glumeşţi nu? Am întrebat eu din nou uimit, iar unul din amicii lui m-a prins de guler, ridicându-mă în sus.
    - Yooru nu glumeşte puştiule, aşa că ai face bine să asculţi ce spune, altfel o păţeşti rău de tot.
    Saliva mi-o înghiţisem încă din primele clipe când am simţit că sunt luat pe sus, dând aprobator din cap, nu doream să am probleme. După c em-a lăsat în jos, m-am ridicat şi mi-am scuturat pantalonii şi când am vrut să îmi ridic privirea, i-am simţit respiraţia caldă pe nasul meu. Roşcatul se apropiase mult prea mult de mine, era doar la câţiva milimetrii de chipul meu şi imediat mă îmbujorasem la obrajii, simţind cum ard nestingheriţi, apoi plamele lui îi cumprinsese pe amândoi, uşor mângâindu-i, iar cu buzele apropiate de ale mele, îmi şoptise un „Adio, Riku!”. De parcă ar fi dorit să mi le şi sărute, atât de ameţit mă simţisem după ce părăsise curtea, pentru câteva minute bune rămăsesem înţepenit, dacă nu venea grădinarul să-mi spună că întârzii la ore, nu mai plecam de acolo.
    „Se pare că de data asta, m-a anunţat mai devreme… Înseamnă că defapt adevărata întâlnire este după ore, la poartă.” Mi-am spus eu în gând, în timp ce ştergeam tabla, pentru ca profesorul să înceapă exerciţiul.
    În tot acest timp am hibernat şi chiar dacă profesorul mă atenţiona să nu mai fac asta şi mă trecea la tablă, eu tot dormeam. Oricum reţineam mai bine dacă stăteam cu ochii închişi.
    La finalul orelor, când clopoţelul a sunat şi toţi se ridicaseră din bânci, aranjându-şi caietele şi creioanele în rucsacuri, am rămas încremenit, m-am ridicat şi eu, începând să-mi strâng lucrurile de pe bancă, ca apoi să fug spre „infern”. Numai entuziasmat nu eram pentru că mergeam la Yooru acasă.
    Când am ieşit afară, l-am zărit singur, scăldat în razele aurii ale apusului, un lucru care m-a făcut să înebunesc. Nu credeam că voi spune asta, dar arată foarte bine, sdând îngândurat, cu ochii închişi cu rezemat de partă.
    Mi-am scuturat capul, încercând să revin la normal, nu îmi permiteam să pierd contact cu realitatea, cine ştia ce plan mişel avea pus în aplicare, trebuia să rămân ‘treaz’.
    Ajuns în faţa lui, aceasta şi-a deschis ochii lăsând la iveală două zmaralde să sclipească, hipnotizându-mă complet, apoi când mi-a arătat limuzina neagră, am înghiţit în sec. Clar era un băiat răsfăţat şi bogat, nu mă prea mira, dar comportamentul său lăsa de dorit. Nici că îmi venea să cred că poate să deţină o astfel de maşină scumpă. Iar casa era şi mai şi, stăteam cu gura căscată la ea, drumul fiind unul nu foarte lung, iar cartierul era unul mare, plin de snobi. Doar vile şi oameni cu nasul pe sus.
    L-am privit neîncrezător, am apucat de pantalonii uniformei, strângând materialul, apoi roşcatul mi-a atins spatele, îndemnându-mă să o iau în faţă, spre uşile vilei. Aveam un presentiment ciudat, care părea că începe să crească cu fiecare pas pe care îl făceam.


    Ultima editare efectuata de catre Nix. in Dum 27 Mai 2012 - 18:17, editata de 3 ori

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 23 Mai 2012 - 11:05

    Uite, aici critica ceruta de tine. Voi incerca sa fiu cat de dura pot eu, ma stii doar, desi ma indoiesc ca voi reusi.
    Tu scrii foarte bine si frumos. E placutt sa iti citesc creatiile. Chiar nu stiu ce as putea comenta, defapt stiu:
    mrrrr, ai greseli de tastare. Doar greseli, caci in rest exprimarea e buna si imi place cum narezi. Am observat ca ai multe inversiuni si ca acesta e punctul tau forte si da imi place. Da un aer mai elegant povestii.
    Descrierea e si ea buna: nu e nimic ce m-ar putea plictisi. Ai figuri de stil frumoase . E placut sa vad ca ai combinat descrierea sentimentelor cu cea a locurilor. Amandoua au fost prezente in mod egal.
    Ce mi-ar fi placut sa aflu este cum anume au murit parintii lui si parca zicea la inceput ca sta cu bunica'sa. Ce s-a intamplat cu ea... daca intelegi un bat. Putin din viata lui persoanala, ca sa stim. Si nah.. sa stim si cum se simte asa de singur. Nu se compara cu restul copiilor cu parinti si bani?

    Scumpo, atat.. dar vreau sa iti zic ca acesta nu prea pare un one-shot. Pare mai mult a fic Think Gandeste-te bine ce este.
    Sper, ca nu am uitat nimic. Chiar nu mai am ce zice, poate doreste un alt critic sa mai faca o completare, e bine venit...

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Dum 27 Mai 2012 - 18:10

    Nextul. Love mersii de com. One-shotul are 3 capitole şi părinţii lui nu sunt morţi. : )) Pur şi simplu l-au lăsat la bunica lui şi după nici nu au mai trecut să-l vadă.




    Capitolul II




    Parfumul aromat care mă întâmpinase odată intrat în holul cel mare al vilei, îmi ameţise complet simţurile. Am rămas nemişcat pentru câteva clipe, în care ochii mei curioşi cercetau locuinţa, sau doar o parte din ea, căci deja credeam că tot acest loc este un labirint, care servea la capturarea prăzilor lui Yooru.
    Exageram poate, nu era vina mea, comportamentul liderului era foarte straniu, nu îl mai înţelegeam de câteva zile în coace, totuşi mă bucuram că nu am mai primit bătaie din partea lui.
    Un domn îmbrăcat la costum, cu mânuşi albe ne ghidase spre terasa din spate unde se presupunea că dau ochii cu familia roşcatului. Simţeam cum mă trec apele doar gândindu-mă la cum aveau să fie, dar mai mult de atât cum aveam eu să mă prezint: „Bună seară, ştiţi eu sunt Riku, un fel de sac de antrenament pentru fiul vostru care este un deligvent, al cărui hobby este lupta de stradă, lupta corp la corp şi desigur să mă tachineze pe mine.”
    - Nu, nu, nu, soptisem eu printre buze, auzul roşcatului fiind ascuţit, percepând felul meu de a anihila astfel de gânduri ciudate.
    - Ai spus ceva? Mă întrebă, eu dând negativ din cap şi cu plama fluturând ,alungam norişorul plin de imaginaţie.
    Când sa întors cu spatele la mine, am răsuflat uşurat de faptul că nu a mai întrebat la ce mâ gândeam, chiar nu cred că dorea să ştie sau poate asta credeam eu. Tensiunea era mult prea mare, totuşi am reuşit să mă calmez atunci când am intrat în terasă.
    Grădina din spatele acesteia îmi furase privirea, câţi trandafiri roşii, albi şi galbeni puteau să fie, toţi arătând atât de graţios, fermecând complet spectatorii. Nu e de mirare de ce se numesc florile regale, iar în cazul lui Yoorul pot spune că se potrivesc. Mai ales cei roşii, părul său era la fel de aprins ca petalele uşor atinse de picăturile apei, având un mister pătrunzător şi un luciu hipnotizant.
    Cred că nu mai puteam să-mi iau ochii de la el, ajunsesem să îl sorb din priviri pe liderul yankeilor din liceu, cu toate că era un priceput în artele marţiale, aveam presentimentul că ascundea o latură delicată, blândă, tandră. Şi nici acum nu îmi dădeam seama de ce mă gândeam atât de intens la el, de parcă îmi făcuse ceva care să mă cutremure atât de tare, încât să-l urmăresc cu poftă.
    - Riku, Riku! Numele meu a fost strigat de două ori, apoi după câteva secunde când am realizat că tatăl roşcatului stătea cu mâna întinsă la mine, mi-am frecat puţin ochii cu dosul palmei, luându-mii ochii de la fiul său, Yooru având colţurile gurii arcuite într-un rânjet care mă întimida şi îmi roşea obrajii, dând mâna cu bărbatul care a schiţat apoi un zâmbet sincer pe sub mustaţa lui grizonată.
    - Sunt foarte fericit să te întâlnesc Riku, fiul meu mi-a povestit foarte multe despre tine. Am zâmbit şi eu la rândul meu, când deodată am înţeles vorbele bărbatului, am clipit de multe ori, începând să mă holbez la dânsul, apoi mutându-mi privirea şocată la Yooru care rânjea şi se îndrepta spre masa festivă, plină de tăvi decorate de mâncarea delicioasă. Totul într-un mod tradiţional aşezat, desigur, care până la urmă mi-a furat mirosul şi am lăsat orice alt gând la o parte, aşezându-mă pe cealălată parte a mesei, paralel cu liderul yankeilor.
    Înainte ca băuturile şi răcoritoarele să apară, am tăcut, stând nemişcat cu buza inferioară acoperită de cea superioară, privind într-un puct mort de pe lemnul de sub picioare. În acest timp soţii Asakusa discutau între ei, urmaţi apoi de câţiva majordomi care îi mai întrebau din când în când câte ceva, mi-am ridicat privirea înspre mâncarea deja aşezată, totul părea atât de delicios, încât îţi venea să lingi şi faţa de masă.
    - Poţi să mânânci dacă doreşti, nu trebuie să aştepţi după băuturi, scumpule, mama lui Yooru exclamase când mă văzuse atât de atras de bucatele din platouri.
    - Nu, nu, pot să aştept, nu îmi este atât de foame. Dar stomacul meu mă trăda-se, începând să ghiorţăie, roşcatul lăsându-se pe scaun cu spatele şi începând să rădă în hohote, mama lui apoi poruncindu-i să se potolească, dar nu se putea abţine. Ceva tipic lui, când îl apuca, îl apuca.
    Era atât de amuzant încât aruncasem cu un bob de strugure în el, astfel potolindu-se şi devenind serios, ceea ce mă făcu să mă dau în spate, adâncindu-mă mai adânc în spătarul scaunului din lemn.
    Colţul gurii i se arcui într-un rânjet, ceea ce mă făcu să tresar şi fiorii să-mi electrizeze măduva spinării. Şi după câteva priviri acide pe care mi le aruncă, începu să se lase în jos, pulsul crescându-mi şi mai tare decât era înainte, iar privirea rotindumi-se în toate direcţiile în care el se mişca. Apoi urmă o lovitură, pe care desigur eu o primisem în picior, nervos pe acest lucru, chiar dacă mă durea puţin... cam mult cei drept, îi dăduse-m şi eu una în picior, astfel o luptă pe sub masă începând să se aprindă.
    După lovituri aprigi şi tăioase, ne-am rezumat la a mânca liniştiţi, pentru a nu crea discomfort.
    Nu a durat foarte mult, iar tatăl lui Yooru începuse a-mi pune câteva întrebări.
    - Deci, Riku, de când eşti prieten foarte bun cu ficul meu, ştii până acum nu a prea adus multă lume pe aici.
    - Păi, cum să o spun... cred că, a început totul când... ăăă.
    - M-a ajutat la teme. Vocea roşcatului se auzise, salvându-mă. Da, nu am luat o notă foarte bună la biologie şi a trebuit să fiu pentru puţin timp meditat de Riku, aşa relaţia s-a dezvoltat, îşi ridică privirea spre mine, şuvţele câzându-i pe frunte, pur şi simplu emanând o aură atât de puternică şi misterioasă, care mă împietrii pe loc, ajungând să înflorească în ceva extraordinar.
    Mă roşisem tot la faţă, chiar dacă nu spusese nu ştiu ce, cuvintele lui ajunseseră până la inima mea, totuşi minţea, iar asta nu era de bine, puteam fi prinşi. Părinţii lui nici măcar nu ştiau că el fumează sau că a bătut o întreagă şcoală de băieţi. Însă vorbele sale erau chiar frumoase şi dacă asta era adevărat, poate că nu...
    - Nu este aşa Riku.
    - Cum? Tresărisem ca din transă.
    - Nu este aşa că în seara asta îmi explici la japoneză care este treaba cu limbajul sofisticat pe care profesoara Yimamaki doreşte ca noi să-l folosim la proză şi poezie? Mă privise, apoi îşi întorsese privirea spre părinţii lui, care mă ţinteau pe mine.
    Simţeam că-mi ieş aburi prin cămaşă, am dat aprobator din cap şi apoi am părăsit terasa.
    - Riki, dacă doreşti ceva de băut te rog să cobori la mine. Mama lui era foarte generoasă şi foarte drăguţă: părul negru şi cârlionţat, ochii mari, abisali, piele fină şi catifelată, un glas de privighetoare, trebuie să fi orb să nu observi cât de mult poate ţine această femeie la fiul ei, poate că Yooru nu vrea să-i spună de lucrurile pe care le face la şcoală, doar ca să nu o îngrijoreze.
    Cred că impresia mea despre familia lui ca fiind pretenţioasă şi foarte arogantă, a fost prost gândită, or fi ei bogaţi, dar sunt oameni minunaţi, iar Yooru... nu ştiu încă.
    După ce am oftat, am înaintat pe holul cel mare în spatele roşcovanului, care fluera liniştit, apoi după ce am urcat scările, nu foarte numeroase, am fost poftit de către acesta înăuntru-l camerei sale, care era una foarte mare şi foarte elegant aranjată, masculină şi bine pusă la punct.
    - Închide gura, căci dacă nu are să-ţi intre o muscă în ea.
    - Scuze, am spus eu, închizând apoi gura, mă aşteptam la o dezordine, haine aruncate, tot felul de postere ciudate, dar se pare că m-am înşelat, eşti foarte punctual.
    - Nici chiar aşa, deobicei dimineaţa e dezordine, vine după menajera şi pune hainele, căci eu trebuie să mă grăbesc să ajung să mă întâlnesc cu amicii.
    - Înţeleg. Nu eram dezamăgit, nu îmi coborâsem privirea în jos de asta, ci doar din impuls. Şimţeam că nu am aer când îl privesc în ochii, iar acum aflându-mă pe teritoriul său, deja greutatea era prea mare.
    Cu permisiunea lui m-am aşezat pe marginea patului, unde am şi deschis cartea de japoneză pentru a încerca să-i explic tânărului care este treaba cu limbajul acela sofisticat pe care profesoara noastră doreşte să-l folosim.
    Simţeam că sunt privit, iar cu fiecare pagină dată, ochii lui îi clipeau, urmărind felul meu de a mă manifesta - încordat, temător şi timid, în preajma lui. Mă simţeam ca un ostatic, iar el ţinea rangul cel mai mare, fiind răpitorul, credeam că voi înebuni dacă continua în acest fel, arunca priviri acide şi din când în când mă întreba ce fac, iar eu încercam să nu îi răspund. Nici nu ştiam de ce mă aflu aici, nu eram prieteni, nu îl cunoşteam foarte bine, ştiam că este cel mai de temut deligvent din liceu, plus alte zece licee. Eu nu aveam nici o legătură cu el, totuşi el încerca să facă, mai mult doar că să mă vadă suferind... cel puţin asta gândeam pe moment, totul era neclar, iar tensiunea creştea din ce în ce mai mult. Până când am pus capăt.
    - De ce mă aflu aici? L-am întrebat, ridicând privirea spre biroul din faţa mea, unde trebuia să fie Yooru, dar se părea că plictiseala pusese stăpânire pe el, astfel ajungând în faţa uşilor de la balcon, deschizându-le larg. Ce faci? Am întrebat nedumerit.
    Nu mi-a răspuns, aşa că am lăsat cartea pe aşternuturi şi m-am îndreptat spre el, agale urmând umbra sa. Apoi când mi-a simţit prezenţa în spate, a făcut o piruietă care complet ma ameţit şi i-am întâlnit privirea, pe care cu greu încercam să o evit, deoarece mă ardea pe dinăuntru, de parcă îmi pătrundea în fiinţă ale sale gânduri, otrăvindu-mă şi trezind în mine tot felul de sentimente pe care nu le-am mai simţit. Era ciudat cum de putea face aşa ceva şi nu înţelegeam.
    Saliva mi se prelingea pe esofag în jos, înghiţind-o la un moment dat, mutându-mi apoi privirea departe de a sa ,am încercat să-i spun ceva, dar palma lui care mi-a atins obrazul cu blândeţe, apoi cealălată palmă apucând-o pe a mea, pur şi simplu mă „electrocutase” şi în acelaşi timp mă împietrise, ne mai putând să mişc ceva. Eram uimit de comportamentul său atât de... tandru.
    - Ce fa-ci...? am întrebat bâlbâindu-mă puţin, apoi răspunsul mi l-am primit printr-o sărutare scurtă pe buze, care mi-a căscat ochii de tot, după ce a încheiat-o a urmat altă sărutare, apoi încă una şi într-un final când realizasem că ceea ce face nu este bine, îşi strecurase limba printre dinţii mei, reuşind să-i dezlege, începând să cerceteze lăcaşul umed şi cald din gura mea, imobilizându-mă cu ambele sale palme, care strângeau de braţele mele.
    A făcut un pas în faţă, eu în spate, încă unul în faţă, iar eu încă unul în spate. Nu ştiam unde doreşte să ajungă, dar deja mă simţeam ameţit şi aceste sărutări îmi aduceau aminte de cele pe care le simţeam seara când dormeam la geam şi afară ploua. La fel de puternice, la fel de aprinse şi la fel de hipnotizante, cedam uşor lor, pentru că eram foarte sensibil şi nu mă mai puteam ţine nici pe picioare.
    Cu dorinţa de a mă da în spate, am rupt sărutul în care am fost prins de către buzele moi ale lui Yooru şi gemând de neştiinţă, fiind puţin ameţit, m-am împins spre pat căci în alt loc nu mai găseam şi totuşi nu era cea mai bună alegere pe care o făcusem.
    - Riku, vocea lui joasă ajunsese până la urechile mele, făcându-le să tremure. Respiram greoi şi inima o simţeam bătând în mine haotic, gata să sară oricând din piept. Mintea mea era într-o dezordine mare, nu ştiam ce se întâmplă cu trupul meu care parcă picase din cer şi se izbise de pmânt brutal. Nici degetele nu mi le mai puteam ridica până sus, eram amorţit, cu toate că nu am fost drogat...
    Yooru a venit la mine şi s-a pus în genunchi în faţa patului, privindu-mă intens, am răsuflat uşurat, se părea că nu mai dorea să-mi facă nimic, un lucru care chiar m-a încântat. După ce cu greu m-am ridicat în fund, l-am prins în braţe pe roşcat şi l-am rugat să mă ducă acasă.
    A aprobat dezamăgit din cap, a luat o umbrelă şi apoi am părăsit vila, luând-o pe drum în jos, în ploaie.
    Vremea în ultima vreme a fost ploiaoasă, mă bucuram că stropii cântă din nou melodia lor vioaie care mă calma şi îmi alina durerea. După cele întâmplate simţeam o frică, însă una neobişnuită pentru Yooru, care mă cuprindea şi acum.
    Am strâns în pumn materialul cămăşii mele şi mi-am închis puternic ochii, lângă mine se afla roşcatul, ţinând umbrela în mâna deasupra capetelor noastre şi, şi acum îi simţeam respiraţia pe a mea piele, cu toate că respira înainte, căldura sa trupească mă mângâia.
    Un zâmbet mi s-a conturat pe chip şi când mi-am dat seama că începem să ne apropiem de gară, am şoptit un mulţumesc în semn că de aici voi merge mai departe. A întins mâna unde ţinea umbrela, am refuzat şi înainte de a o lua la fugă spre casă, am observat obrajii îmbujoraţi de pe faţa lui, ceea ce m-a uimit şi ma pus pe gânduri.
    Nu mai înţelegeam nimica, totul a fost atât de confuz şi de ciudat, de parcă retrăisem acele clipe când închideam ochii la geam şi aşteptam nerăbdător ca acel cineva să vină şi să mă dezmierde cu îmbrăţişările şi atingerile sale.


    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Mier 20 Iun 2012 - 21:56

    Ultimul capitol, de data aceasta am scris fara diactrice.



    Capitolul III




    Inca stand in ploaie, am urmarit silueta care incetul ,cu incetul se stergea din unda mea vizuala, Yooru pierdandu-se printre stropii vioi. Parea ca se aduna o mantie cetoasa, apa licariind atat de spontan in lumina creata de felinarele din jurul garii. Atmosfera era linistitoare, insa inima ma intepa dintr-un motiv sau altul si chiar daca strangeam materialul ud din jurul pieptului nu avea sa trateze junghiul...
    Mi-am croit drum printre baltile adunate cu gandul dus spre lumea mea, insa in continuare cugetand asupra roscatului. Chipul sau imi rascolea amintirile create acum cateva minute, ore. Acele sarutari repetate, privirea lui hipnotizanta, trupul dur, conturat aproape lipit de al meu, m-a dat peste cap si acum nu mai puteam sa-mi bag altceva in minte, mereu ajungeam sa ii vad buzele, sa-i simt printr-un fior respiratia.
    Printre dinti mi s-a prelins un oftat prelung, in timpul acesta introdusesem cheile in usa de la intrare, apoi descaltandu-ma de pantofi, iar dupa am inceput sa-mi dau jos hainele. Dand sa le pun in cosul din dormitor, am perceput parfumul puternic al roscatului, care incepea sa lase amprente umede pe ale mele palme. Ma imbatam cu el, era atat de placut simturilor mele care incepeau a lua razna dintr-un lucru atat de marunt.
    Am dat drumul camasii usor punand-o peste pantalonii de scoala care zaceau in cosul din paie si indreptandu-ma spre futon, mi-am lasat trupul greu care a picat fix in moliciunea asternuturilor calde, ce ma asteptau de cand am plecat pe usa. Intreaga fata o aveam cufundata in perna parfumata, incepand apoi sa o frec pentru a ma dezmierda putin si cu palmele asezate dedesuptul pieptului, m-am sprijinit pentru a ma intoarce cu fata la perete si a parasii lumea reala, ducandu-ma in lumea viselor. Si ca in fiecare seara aproape, ma gandeam la acel cineva care venea la mine, parca rupt din noapte, cu a sa respiratie calduta, bratele primitoare si tandre care ma inveleau intr-o imbratisare si ma purtau spre ireal, fantastic... „Cine esti? Vreau sa stiu!” Mi-am spus in gand, apoi am adormit.

    Un freamat melancolic de vrabiute se putea auzii de dupa usile glisante a caror mozaic misterios de natura pictata in cerneala sclipea de la razele solare ,ce incercau a penetra lemnul si panza impletita migalos. Au reusit sa intre cumva, sigur prin gaurelele din material, sagetandu-mi ochii si acoperindu-i pana ce pleoapele s-au strans si mai puternic.
    Tresarind din patura am marait iritat ca a trebuit sa ma trezesc foarte devreme, stiam sigur ca nu acum era ceasul pentru plecare, insa din moment ce nu mai aveam somn, iar trupul mi-l intinsesem deja am aruncat lenes tricoul de pe mine, rasufland si inhaland aer din nou, privind in jurul meu. Acelasi loc, acelasi miros si totusi ceva parea ca pluteste in aer, apasator si imbacsit, insa nu provoca rau din contra mi-a contemplat pe chip un zambet larg si vesel. Intr-un fel sau altul simteam ca ceva nou avea sa se intample in viata mea si astazi era ziua.
    Praful se parea ca se adunase pe mobila din lemn, puteam sa-i masor grosimea cu ochii, insa am dat negativ din cap in semn ca ma voi acupa ceva mai incolo de murdaria minora din casa, noroc ca bucataria era cea mai curata si frumos aranjata, cu rafturile pline de tot felul de vase din lut sculptate de catre bunica, traditional si cu diferite modele si culori care infloreau precum copacii din primavara.
    Atmosfera era calduta inauntru, insa cand am iesit in curte sa ud florile, mi-am adus aminte ca nu mai trebuia, erau toate mangaiate inca din seara care trecuse pe sub pleoapele noastre ,de ploaie.
    M-am udat cei drept pe talpi si am intrat in casa razand intr-un fel atat de ciudat, nu stiam de unde vine toata aceasta veselie, atata optimism exagerat. Ceva sigur imi trezise aceasta stare, insa ce?
    Dupa ce am terminat cu tura din gradina m-am indreptat spre bucatarie unde mi-am pregatit o cacao calda, iar intr-un final m-am hotarat sa fac rapid un dus ca nu cumva sa racesc din cauza faptului ca seara trecuta cand Yooru m-a adus acasa, am refuzat politicos umbrela pentru a ma bucura de acei stropi purificatori.
    - Ce dragut din partea lui! Am soptit printre buze, in timp ce ma pregateam sa intru in cada... Nu puteam spune ca locuinta mea era moderna singurele lucruri mai sofisticate de aici erau aparaturile din bucatarie: cuptorul si prajitorul de paine, care imi erau de foarte mare folos mai ales in zilele in care ramaneam fara mancare si imi prajeam painea pe care puneam mierea facuta chiar de mine.
    De fiecare data cand trebuia sa astept sa-mi vina „salariul” de la job ramaneam fara bani si singura mea hrana era painea pe care o mai puteam cumpara din maruntis si plecam la bunica cu trenul de unde luam mierea, dar pe care o si preparam pentru a o ajuta pe buni sa o vanda in piata. Eu luam doua borcane mari care se termineau deobicei greu, dar erau foarte folositoare pentru a imi intinde mierea pe painea prajita.
    Am privit tavanul ce incepea sa se incetoseze din cauza aburilor care pluteau prin baie, intotdeauna depanam tot felul de amintiri cand ma aflam cufundat in apa calda. Cred ca mi se trage de la cineva din familie sau toate doar eu am dat nastere la acest obicei ciudat.
    De la tat sigur, el mereu a fost cu capul pe umeri: un barbat chiar dur si serios, dar cu o inima foarte mare. De la mama se poate, ea a fost o visatoare si o adevarata actrita, poate si din cauza vocatiei m-a parasit si m-a lasat la bunica... Niciodata nu voi afla raspunsul intrebarilor acestora, insa stiu ca m-a iubit mult si eu pe ea inca o iubesc, chiar daca inca mai pica lacrimile din ochii si gandul imi este furat de chipul ei in acea zi insorita si calduroasa cand statea in fata mea, intoarsa si palaria care ii flutura in vant.
    Bule mici de aer au inceput sa iasa din apa, eu provocand acest fenomen care mi-a sters efectiv orice alt gand din cap, concentrandu-ma pe ceasul care ticaia de dincolo, asa ca m-am ridicat intr-un final, siroaie de apa pravalindu-se la vale pe peilea alba si usor luminata de razele solare care patrundeau prin geamurile de pe perete.
    Mi-am strecurat degetele printre firele de par cazute si le-am amestecat intre ele pana ce stropii au sarit vioi izbindu-se de parchet, pasind apoi cu grija pe lemn pentru a nu cadea, am parasit baie cu un prosop in jurul taliei, urmarind secundarul rotundului aparat atarnat de peretele din fata si traversand coltul am intrat in bucatarie pentru a ma imbraca acolo, caci uniforma imi era asezata pe spatarul scaunului. M-am imbracat si apoi am savurat ultimele minute inainte de a pleca cacaoa calda cu paine prajita si miere, iar dupa am parasit incaperea pe usa si am fugit spre scoala, avand impresia ca voi intarzia, dar am ajuns la timp si am intrat la ora fara a mai analiza daca Yooru se afla in curte, deoarece erau foarte multi copii si deja ma inchesuiam ca sa pot inspira aer.
    Croindum drum printre putinii elevi din incinta am ajuns la dulapul meu de unde am luat cateva caiete si dupa am intrat la ora, toti tintindu-ma cu privirile destul de uimiti.
    - Ok, am spus, voi lua loc, daca se poate sa nu mai mai priviti asa... I-am rugat si cand mi-am pus fundul pe scaun un coleg de langa banca mea mi-a batut umarul cu palma.
    - Ai mult curaj Riku, nu credeam ca vei avea indeajuns de mult tupeu sa-l refuzi pe seful yankeilor. A inceput sa zambeasca foarte vesel la mine, eu privindu-l confuz.
    - Da, cum ai reusit sa refuzi? A intervenit o colega din stanga mea, care statea cu o banca mai in fata.
    - Ce sa refuz? Eram nedumerit, nu intelegema ce spun, defapt la ce se refereau...
    - Esti asa de timid, faza ca nu vrei sa fi al lui pentru o noapte.
    Mi-a picat fata auzind acele cuvinte, cum si ce?
    - Ce! Am tresarit in sus, dar profesoara a intrat si mi-a poruncit sa ma asez. Am dat pozitiv din cap, asezandu-ma apoi, dar comunicand prin biletele cu colegii care erau atat de curiosi in legatura cu „a lui pentru o noapte”. Dar nu avea nici o logica, Yooru nu mi-ar cere asa ceva in viata lui, asta doar daca nu s-ar referi a ma bate pentru o noapte intreaga pentru ca nu ia iesit ceva bine, dar nu la celalat sens, nu sunt eu in astfel de chestie si totusi cine si ce a spus asa ceva despre mine si el. Nu s-a intamplat asa ceva, plus de unde stiu ei ca am fost noapte trecuta cu roscatul? Ceva nu era bine.
    Toata ora am incercat sa le explic in scirs ca Yooru nu mi-a cerut asa ceva si nici ca eu l-as fi refuzat intr-un fel sau altul, dar nu asta conta, trebuia sa aflu cine a raspandit aceasta informatie falsa, insa din pacate nici nu am apucat sa ma ridic de pe scaun ca unul din gasca roscatului a aparut nervos la usa clasei, strigandu-mi numele, apoi tipand in clasa.
    - Riku, in spatele scolii te vreau si sa nu te prind ca te apropii de liderul nostru, altfel esti un om mor. Ai inteles? Am dat din cap in semn pozitiv si am inchitit in sec de frica, apoi tipul a trantit usile glisante si a parasit holul etajului acesta.
    Un fior mi-a strabatut intreg corpul intepandu-mi fiecare muschi, inlemnisem complet.
    - Auzi, Riku! Mi-am intors privirea crispata spre acea persoana care ma strigase, ascultand cu atentie. Singura ta scapare este chiar Yooru, daca te ai bine putin cu el poate scapi, insa alte sanse de supravietuire nu prea ai sa stii.
    Cred ca de inca cateva ori am inghiti saliva ce mi se stransese in gura si restul orelor care au sosit numai in clasa am ramas, in banca mea, asteptand sa plec acasa. Insa stiam ca trebuia sa fiu prezent in spatele scolii si sigur pe terenul cluburilor de sport. Ce aveam se ma fac, eram o fiinta inferioara lor fizic, nu aveam cum sa ma bat cu ei, nu sunt in stare nici sa deschid un amarat de borcan... cred.
    Mi-am stranbat fata putin la acest gand, dar cand mi-am analizat ceasul de la mana mi-am dat seama ca trebuie sa ies sa-mi cumpar un suc la cutie pentru a-mi potolii setea si tot ce trebuia sa fac este sa nu am contact de orice fel cu Yooru. Pe drum totusi, in timp ce strabateam holurile, pe geam i-am intalnit privirea roscatului si zambetul mare pe care mi-l transmisese, pentru cateva clipe am zambit dar momentul a fost spulberat cand m-am panicat si am fugit. Apoi cand am ajuns la cantina si mi-a scapat moneda Yooru s-a oferit sa-mi cumpere el un suc, mare greseala, fiindca cu toate ca el nu si-o incasa eu da.
    - Mersii, dar nu este nevoie, o sa-mi iau alta data, acum nu este cazul. Am inceput eu sa vorbesc mai repede ca oricand.
    - Dar ti-a cazut fisa si am observat ca doresti cu pofta ceva de baut, ce s-a intamplat? Te-ai gasit tocmai acum sa fi dragut cu mine, nu se putea in alta zi si de ce imi bate atat de tare inima... nu mai vreau, m-am saturat. Trebuia sa fug, caci colegii lui m-au observat si asta insemna doar necaz, insa am fost un idiot fiindca l-am impins si aceia au vazut, iar chiar daca el nu s-a suparat, aia da, fierbeau.
    Orele se terminau si eram atat de agitat, banca se cutremura, iar sufletul meu la fel, ce aveam sa fac cand ma intalneam cu matahalele acelea, oare Yooru avea sa fie prezent? Ce se va intampla, o Doamne spune-mi ceva...
    Cand clopotelul a sunat cineva din gasca lor a venit sa ma conduca, am observat ca vremea se inora si in curand ploaia va incepe sa pice precum lacrimile ce vor izvora din ochii mei.
    Eram fata in fata cu ei si cand am facut un pas spre tipul care venise prima data in clasa, am primit un pumn in fata care m-a doborat pe jos.
    - Cum iti permiti sa-l refuzi pe seful nostru? Ha! A strigat precum un animal scapat din cusca, apropiindu-se de mine, ridicandu-ma in sus apoi aruncandu-ma pe jos. A inceput sa ploua, iar eu deja simteam ca ma descompun sub loviturile lor.
    - Raspunde piticule, sau vrei sa mori aici?
    Nu am mai raspuns, m-am resemnat la tacere si acestia au inceput sa ma loveasca cu picioarele in abdomen, burta, spate, pana ce am inceput sa vars lacrimi odata cu intreg cerul ce-mi plangea de mila. Stiam ca se va ajunge la asta, poate ca nu era vina lui Yooru, ci dar a mea ca interactionasem cu el. Nu era un om rau, era o persoana foarte buna si nu trebuia sa-l cunosc foarte bine pentru a-mi putea da seama de asta. M-a primit in casa lui si pentru prima data am simtit caldura, chiar daca de multe ori ne certam si ne bateam...
    Un val de durere mi-a sagetat coloana, paream paralizat si intreg sistemul muscular imi era amortit.
    - Mori, mori! Strigau aproape toti.
    - INCETATI! S-a auzit din capatul celalat al terenului, era vocea roscatului si se parea ca se inteteste. Am spus sa incetati! Am putut sa vad cum alerga si cand a ajuns in fata celui care ma lovea, i-a traznit un pumn zdravan fix in maxilar, aruncandu-l departe, apoi ceilalti au inceput sa strice ca de ce a facut asta. Era nervos, se vedea pe chipul sau furia inflacarata, iar ochii lui acizi te fulgerau in inima, bagand teama in suflet.
    A inceput sa-i loveasca pe toti, sarind pe ei, tavalindu-i in baltile adunate in jur, pana ce i-a jupuit aproape de haine din cauza ca tragea de ei pentru a le aplica cate un picior in burta sau in fata. Era dezlantuit si nu puteam crede ca facea asta pentru mine.
    Se mai auzeau cateva voci, erau profesori care ne vazusera si se indreptau spre noi speriati. Totusi nu am reusit sa captez si celelalte momente, fiindca am lesinat sub privirile celorlalti care se adunasera langa mine.

    Auzeam lovituri in lemn, asa ca indrumat de acel sunet surd m-am ghidat spre iesirea din negura mintii mele care ma avea ca ostatic. Am simtit ceva tare dedesuptul meu, am inceput sa pipai si imediat o voce m-a intampinat.
    - Te-ai trezit in sfarsit, chiar la timp, am ajuns acasa.
    „Acasa?” O soapta mi-a strabatut capul, unde eram... Am privit in jur, totul incepea sa se clarifice, eram acasa la mine.
    - Ce cautam aici?
    - Cum adica Riki, te-am adus acasa fiindca ai lesinat din cauza... A facut o pauza lunga, apoi dupa ce am intrat in bucatarie, acesta m-a asezat pe micul meu fotoliu improvizat dintr-o perna foarte mare, care semana mai mult ca un sac de culoare crem unde mai stateam eu si admiram seara ploaia.
    - Mersii!
    S-a pus in genunchi brusc in fata mea, prinzandu-mi palmele in ale sale, incepand sa isi ceara scuze pentru cele intamplate. Mi-au trecut toate scenele si am inceput sa-i explic cum statea treba, in timp ce el imi mangaia palmele si ma privea intristat. A da din cap si a tot continuat sa se scuze si la un moment dat a spus:
    - Daca veneam la timp nimic din acestea nu s-ar fi intamplat, iar tu nu aveai sa patesti nimica, sunt prost, nu pot sa protejez nici persoana pe care o iubesc cu desavarsire.
    Nu prea intelesesem prea multe, insa se ridicase luand o oala medie, turnand apa in ea si puanand-o la fier, apoi a scos dintr-un sertar o carpa curata pentru a o inmuia apoi in apa calda si a mi-o plasa pe frunte, apoi incepand sa ma dezbrace incetul cu incetul, pentru a-mi curata trupul de noriu si sange.
    M-au lovit destul de tare, iar ranile erau destul de insangerate si vinete in anumite parti. Totusi felul in care le pansa ma alina si chiar daca ma durea cand apasa pentru a indeparta murdaria, reusiea totusi sa ma faca sa-mi indrept intreaga atentie asupra chipului sau ud si intristat. Nu credeam ca voi avea ocazia sa-l vad asa si totusi era ceva nou pentru mine, insa ma bucuram.
    - Imi cer scuze! Te mai doare? A intrebat cu vocea scazuta.
    - Nu te mai scuza atat demult, nu este vina ta Yooru eu trebuia sa stau la locul meu si sa nu te deranjez, poate ca era mai bine daca nu acceptam...
    - Nu, nu spune asta. A sarit pe mine, cuprinzandu-ma in brate si incepand sa ma stranga tare de tot. M-am bucurat enorm de mult ca ai venit la mine, parintilor mei le-a fost atat de drag si mie cel mai mult, idiotul care a raspandit toate acele prostii a fost vecinul meu, care merge cu noi la scoala, te-a vayut ca ai venit la mine si imediat te-a bagat in gura leului.
    - Yooru!
    S-a idepartat putin de mine, astfel ca ale noastre chipuri sa fie doar la cativa centrimetrii distanta.
    - Asculta aici Riku, te... plac foarte mult si nu am dorit sa-ti creez atat de multe probleme, defapt am crezut ca lucrurile vor merge foarte bine si ca ne vom imprietenii. Niciodata nu m-am gandit ca te voi ranii in halul acesta.
    Dupa ce l-am smucid putin, in timp ce radeam l-am facut sa rada si l-am rugat sa uite de toate acestea. Era ud asa ca i-am spus sa merga sa-s ia un prosop.
    - Veyi ca baia e...
    - Stiu unde este! A spus in timp ce a ridicat palma in sus, dar in acel moment mi-am dat seama de faptul ca el imi cunostea fiecare sertar si chiar si baia... ceea ce mi se parea foarte ciudat. Dar tocmai intrase pentru prima data aici.
    S-a lasat linstea si cand a revenit eu avem privirea lasata spre podea, eram putin sceptic si temator, asa ca l-am intrebat:
    - Yooru, ai intrat aici pentru prima data, cum de imi stie fiecare sertar si de unde stii sa iei prosoapele?
    Nici un raspuns la inceput, dar dupa acesta a lasat materialul alb al prosopului sa pice jos indeptandu-se spre mine, care incepeam sa ma inchei la camasa si sa ma ridic in sus, pentru ca simteam ca ceva nu avea sa fie bine. Asa a si fost, m-a impins pe perna verse si s-a sprijinit cu palmele de marginile pervazului interior, privindu-ma intens, zambetul disparandu-i.
    Si-a apropiat incetul, cu incetul chipul de al meu, usor indeptandu-si buyele in diferite parti ale fetei mele, astfel speriindu-ma si inchizand ochii, dar imediat mi-a sarutat buzele, apoi linagandu-le cu limba, din nou presandu-le pana ce a pastruns cu limba bariera formata de dinti, cercetand cu grijulie fiecare coltisor al lacasului umed si cald, paralizandu-ma.
    Am dorit sa il dau jos de pe mine, insa imi imobilizase bratele deasupra capului, strangandu-le si strigandu-mi numele odata mi-am intors privirea tematoare spre ochii lui fermecatori.
    - Stii cine sunt, dupa nume poate nu, dar dupa atingeri, dupa sarutari, Riku, te iubesc si in fiecare seara aproape trec la tine privindu-te cum dormi la geam si admiri ploaia, m-ai vrajit inca din prima clipa in care ochii mei te-au prins . Ploua si erai atat de vesel din pricina aceasta, asa ca de atunci te vizitesc doar pentru a-ti vedea chipul frumos.
    - Tu, tu esti acel cineva!? Nu, nu pot sa cred, dar de ce ... De ce nu mi-ai spus asta pana acum? De ce m-ai facut de atatea ori sa ma gandesc intens la tine, de ce mi-ai injunghiat inima cu dragostea ta?
    Ne-am privit pret de cateva secunde, el uimit, iar eu ingrijorat pe ceea ce tocmai spusesem. Ii oferisem pe tava un fel de „te iubesc de mult timp”.
    - Riku, acum era serios, asculta poate pare prostesc dar chiar te iubesc si imi cer scuze ca pana in acest moment a trebuit sa te fac sa astepti, cand defapt de multa vreme trebuia sa-ti spun ceea ce simt. Esti o fiinta mult prea pretioasa, pe care nu am dreptul sa o pierd, te iubesc! Te iubesc, te iubesc. Si m-am strans apoi in brate ca de tare a putut, putand sa-i simt inima pulsand nebuneste in piept la unison cu a mea, amandoua parca concurand la o cursa. Eram putin agitat si confuz, nu stiam ce sa mai spun, insa m-am lasat prata dentatie si m-am laturat lui, sarutandu-l pe buye si marturisindu-i dragostea pe care i-o purtam de ceva vreme.


    Mi-am dat seama la timp ceea ce simt, astfel ca acum sunt impreuna cu persoana la care tin din tot sufletul si pot a creea amintiri noi si minunata pe care le voi pretuii mereu. Nu trebuie intotdeauna sa ai o explicatie logica sau ilogica, incerta sau certa pentru a spune cuiva chiar si prin suspine ca o iubesti. Nu trebuie ca totul sa se desfasoare incet, cu detalii pentru a trai fiecare moment intes.
    Ceea ce conteaza cu adevarat este sa-ti dezlantui emotiile si sentimentele atunci cand simti ca trebuie, nu perzi nimica, ci doar incepi o noua viata, un nou drum in lumea aceasta.



    ~Sfarsit~

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Dum 12 Ian 2014 - 14:02

    Nu am mai postat pe aici de foarte mult timp. Însă am revenit. Aici sunt puţinele mele creaţii foarte scurte. 
    Şi am să mai revin, dar poate chiar cu capitole şi poveşti mai lungi de 1 sau 2 capitole.




    Dark

    Alone in the dark, where the nocturnal creatures govern, you sing a dying song. Loathing not to open those eyes, you start complaining in sordino. By knowing no one will hear the painful sounds of your soul, you stop and listen to the forests whispers. 
    They become more pronounced, your ears can't hold anymore the terrifaing voices. You jerk out from the shelter scared, looking when right, when left, to see there is no escape from the entities. 
    Running în circle with no pause, the pain soon crosses your feet and with one blow of the wind, you fell down in the mud. Shivering, scared you know there is no hope. Your life is doomed to dance în the dark.




    În sânge propriu


    O fiinţă a nimănui. Un suflet pierdut. O plăsmuire a unei minţi morboase. Renăştea în durere şi chin din cenuşa unui trecut lugubru. Un phoenix decăzut, un înger de foc negru. În lanţuri nevăzute, erau întemniţate singurele şanse. Instinctul nu putea nimeni să il ucidă, dar trist, avea să moară. Tăcut, sumbru, punctual. Cutreera în văi nefaste cu gândul mai iute ca lumina, a descoperi fântăna de unde izvorăşte nenorocirea. A găsit-o într-un final, lângă ea a picat, cu buzele-i tremurânde. Suspinuri animalice, născând răzvrătiri sentimentale dinamice. Plângea în hohote şi se lovea în cap. Trăgea de păr, să-l rupă. Voia atât de tare să dispară, nu îi plăcea chinul la care era supusă. Căci niciodată nu va înţelege greşeala pe care a făcut-o. Se ştie nevinovată, dar lumea e crudă. În neant a fost aruncată, să putrezească treptat. Şi sparge ce a mai rămas, din lucrurile bune. Cioburi mari şi ascuţite, lucind în genune. Îl ia pe cel mai cristalin şi-n vena de la gât îl înfige. Iar sângele se varsă, precum o cascadă măiastră. Pământul se preschimbă într-o baltă nevinovată. În sânge propriu se scaldă, un înger preschimbat în fată. Şi demon meşteşugărit, de un popor răzvrătit greşit.




    Crudă, dar orbi


    Pustiul ni-l alegem cu prorpiul nostru destin, în mână odată cu el păşim afară din lăcaş. Întunecată zarea pentru noi mereu a fost, cât sub acoperişul sfânt, al străvechilor amintiri plăpânde am zăcut. Lud ne prezentăm în lume şi crudul adevăr ne bate, ne biciuieşte nemilors. Apoi cu lacrimi în ochii ne trezim din somnul amorţelii, căci în zadar ne ridicăm, ne complace starea de angoasă şi agonizantă în care ne găsim. Surâdem pe faţă şi isteric hohotim pe la spate, căci viaţa e crudă, dar suntem prea orbi să mărturisim cât de prejos am ajuns. Stăm şi nu facem nimic. De milă să ne poarte necunoscutul infinit, căci vidul ne înghite de mult cu prisos. Din nou la poarta noastră se aştern flori de primăvară, vântul alină durerea dezgheţării naturii cândva adormite. Noi tot închişi afară, deschişi pe dinăuntru şi nu ne dăm seama cât de rău am decăzut, ne complace viaţa efemeră, în care nimic nu am realizat. Viaţa este crudă, noi orbi vom rămâne mereu, căci nici prezentul al trăi cugetat nu reuşim, iar viitorul se îneacă în pustiu..

    .

    WeAreDevils
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 96

    Data de înscriere : 17/12/2011

    Re: Necunoscută Utopie.

    Mesaj Scris de WeAreDevils la data de Dum 26 Ian 2014 - 14:26

    Nu are un fir logic, ca sa spun asa, initial am facut aceasta lucrare ca sa imi revin, fiindca parca nu mai puteam scrie. Iar la inceput voiam sa scriu ceva erotic, dar m-am redus la asta, fiindca asa cum am mai spus nu are o idee fixa. Si nici titlul. 






    În pădurea deasă rătăcea, alergând, înfrigurată, îmbrăţişându-se cu foc. Îi îngheţaseră degetele de la picioare, odată cu genunghii. Rochiţa albă, subţire care o încadra lăsa frigul să o mângâie pe stratul de piele. Îşi simţea părul cum se ridică şi tot muşcându-şi buza inferioară ca să o umezească, se îndrepta spre un loc necunoscut. Din când în când, unde brazii se mai răreau câtuşi de puţinul, se vedea un drum subţire care dispărea în adâncul ceţei. Strigă cât putu, însă în zadar. Avea nevoie de ajutor, fusese proastă că se îndepărtase de grupul de oameni cu care petrecea. Gândul la sala de bal a hotelului îi încălzea mintea, dar nimic mai mult. Trebuia să găsească cât mai curând un adăpost, urma să ningă. Iar noaptea se părea că işi revărsa mantia asupra naturii. 
    Nici acum nu îi venea să creadă, plecase supărată din locul cel mai sigur, avântându-se în pădure, în căutarea liniştii. Iar acum avea să sfărşească ori îngheţată ori mâncată de animale sălbatice. Încerca din răsputeri să nu lasă lacrimile să-i cotropească chipul îmbujorat. Era o femeia în toată firea, nu putea să plângă. Era descurcăreaţă, trebuia să înainteze fără frică. Însă formele sinistre care luau naştere din rărunchiul vegetaţiei o deznădăjduiau, o făceau să tremure şi să mărească pasul. Se panicase si mai tare cand sunetele venite din partea animalelor nocturne se împregnaseră în cadrul tăcut al naturii. Ajungând să alerge precum o nebună, lăsându-se lovită de fiecare crenguţă care o întâmpina, iar picioarele începeau să o usture de la pietrele pe care nu le evita sub nici o formă. Inima iî bătea zgomotos, parcă vrând să iasă din piept. Sânge îi străbătea frenetic venele, parcă otrăvit. Ochii nici nu mai putau distinge lucrurile din jur. Se simţea ameţită, aerul rece îi afecta plămânii, gâtul i se uscase şi într-un final picase jos. Odată ce contactul dintre trupu-i calduţ şi pământul rece, lacrimile începură a se răsfrânge haotic pe obraji, picând în şiruri lungi şi fierbinţi pe iarba măruntă. Se ridică cu greu şi işi sprijini chipul în palme, lăsând suspinele să se reverse printre buzele-i crăpate. 
    Îşi îmbrăţişă talia, dând uşor din cap, ca să scape de gândurile rele, ce îi bântuiau subconştientul. Se temea, era singur şi înfrigurată. Nu era nimeni ca să o scoată din încurcătura aceasta. Nu trebuia să fugă, nu trebuia să-l lase pe Daren să o rănească, ştia că era un nimeni, un casanova iraţional care şi aşa avea să piardă totul. Ura când îl vedea lăudându-se cu toate reportajele sale, cu toate informaţiile pe care le găsea. Ştia că e mai bună decât el, ştia că fusese proastă şi se lăsase în braţele sale exact când nu trebuia. Avusese încredere în el, iar acum plătea pentru această greşeală. 
    Începu a plânge şi mai rău. Avea nevoie de sprijin, astfel că îndreptându-se de cel mai apropiat brad, işi lăsă greutatea şi povara asupra sa. Se prelinsă, încercând din greu să stăpânească căldura insuportabilă din inimă. Blestemă aceste trei zile în care petrecuse timp cu prietenii şi colegii ei de muncă, dacă stătea acasă nu avea să ajungă aici. Niciodată nu îi plăcuse de şeful ei sau de restul oamenilor de la redacţie. Cu toţii erau prefăcuţi. De aceea prefera să stea cât mai departe de oraş. Dar natura o calma, o făcea să se simtă mai bine, însă în această seară se părea că stelele nu aveau să mai strălucească, iar calmul a fost înlăturat de nori aducători de zăpadă.
    Cristalele de gheaţă, firave, dansau în jurul ei. Privea cu ochii uşor îndredeschişi. Tremura din toate îcheieturile, iar aerul cald care se strecura printre dinţi se transforma în aburi. Degeaba işi freca braţele cu palmele, era incapabilă să mai simtă căldura ori răceala. Capul îi bubuia, trupul îi amorţea treptat, iar pleoapele doreau cu nesăţ a se închide, purtând-o pe meleaguri îndepărtate. Nu trebuia să adormă şi totuşi dacă avea să moară, preferea ca totul să se destrame lent, fără durere. 
    Fulgi o acoperiseră precum o pătură, îmbrăţişând-o suav. Degeaba încerca să deschidă ochii, căci lacrimile îi îngheţaseră de mult, iar visul îi cânta dulce la ureche.

      Acum este: Vin 2 Dec 2016 - 19:56