╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Povestiri de dinainte de Cronici

    Distribuiti

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Povestiri de dinainte de Cronici

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Joi 25 Aug 2016 - 0:01

    Prefata

    Aceasta nu este o poveste propriu zisa, ci o colectie de povesti si introduceri de dinaintea Cronicilor la care lucrez. Fiecare capitol va contine o istorisire, poate cu cateva exceptii de intamplari care s-ar putea intinde pe mai multe capitole. Nu vor fi in ordine cronologica exacta, desi voi incerca sa le aranjez.
    Lasand vorbaria la o parte, despre aceasta culegere de povesti trebuie sa stiti ca vi se poate parea copilaroasa, deoarece majoritatea personajelor principale vor avea mai putin de 12 ani.



    1. Inainte de Sandry


    Sandor si Elsa erau doi dintre cei mai puternici si mai cunoscuti vrajitori Eryx. Sandor stapanea Electricitatea, iar Elsa Gheata. Se iubeau de mult timp, iar casatoria lor avusese loc in urma cu aproape 10 ani, pe cand Sandor abia umplinise 18 ani iar Elsa abia 16. Si inca de atunci, in zadar incercasera orice, nu puteau avea copii.
    Intr-o noapte, cei doi membrii ai familiei fa Toren au iesit la o plimbare sub clar de luna.
    -Priveste, draga! spuse Sandor. Conjunctia stelelor e aproape perfecta. In doar cateva ore, Oracolul se va redeschide!
    -Asa e, spuse Elsa, oftand visatoare. Nyx va vorbi din nou.
    Nyx, zeita principala a acelei lumi, zambi in sinea ei, din palatul ei facut din noapte si ceata.
    -Sandor, Elsa, daca ati stii ce va asteapta...
    In acea noapte, Elsa avu un vis ciudat. Un inger cu aripile ca abanosul veni sa ii vorbeasca.
    -Elsa! Asculta-ma. Sunt mesagerul lui Nyx. Trebuie sa iti spun ceva foarte important.
    -Te ascult, ii raspunse femeia curioasa.
    -Tu nu vei putea avea copii, decat o data in viata. In momentul conjunctiei. Energia ei te va ajuta, nimic altceva nu are puterea de a face asta. Dar copilul nu va fi unul normal. Va avea o putere foarte mare si abilitati neobisnuite. La patru ani, se vor bloca, si se vor intoarce la momentul oportun. Plodul tau va fii unul dintre cei 120 care vor salva lumea. Daca il vrei.
    u... eu nu stiu ce sa zic... este singura mea sansa, raspunse Elsa, cu mai multa hotarare. Ce trebuie sa fac?
    -La noapte, in momentul conjunctiei. Ai grija sa fie lumanari de aer aprinse! apuca ingerul sa zica, inainte sa dispara si Elsa sa alunece intr-un alt vis.
    A doua zi, de dimineata, ii povesti totul lui Sandor.
    -Nu vad de ce sa nu incercam, raspunse acesta, si o saruta pe varful nasului. Imi asum riscul.
    Elsa zambi si se duse sa aduca cele necesare pentru canalizarea energiei. Toata ziua se ocupa de asta. Alese o camera goala de la etaj, pe podeaua careia desenase o pentagrama intr-un cerc si desenase simboluri pe margine. Unele simboluri ii erau necunoscute; ingerul i le dicta. Asternu apoi peste pentagrama (in interiorul cercului) o salteluta subtire dar deosebit de confortabila. Purifica apoi toate colturile casei, arzand salvie si levantica. Spuse rugaciuni si aprinse o lumanare in altar, apoi aseza lumanarile de aer in camera. Printre ele, adauga lumanari de pamant, dar nu prea multe. In cele din urma, in dreptul fiecarui colt al pentagramei, aseza cate o lumanare care reprezenta fiecare dintre cele 5 elemente: Spirit, Foc, Aer, Apa si Pamant. Cand in cele din urma crezu de cuviinta ca a terminat, soarele apunea. Se duse in bucatarie de unde lua o masa frugala; stomacul si-l simtea ghem. Ce se intampla daca isi rata unica sansa?
    Scutura din cap si isi relua ganditul pozitiv.
    Noaptea aceea a fost o noapte nebuna pentru cuplul fa Toren. Urmatoarea saptamana a fost destul de incordata. La inceputul celei de a doua saptamani, Elsa incepu sa acuze ameteli, dureri de cap si stari de somnolenta. Se dusera la medicul regal din Omois.
    -Dragilor, sunt fericita sa va anunt ca veti deveni parinti! spune femeia pisica dupa ce termina de examinat abdomenul Elsei.
    Pentru un moment, cei doi stau impietriti si se privesc in ochi, strangandu-se de mana, apoi Elsa tipa.
    -Am reusit! Am reusit!
    Sari de pe masa de examinate si se arunca in bratele lui Sandor, in timp ce medicul ii privea zambind atotcunoscator.
    Cei doi se intorc acasa, unde dau de Imparateasa asteptandu-i.
    -Am o veste pentru tine, Elsa.
    -Si eu una.
    -Atunci spune tu prima, o indemna blonda cea inalta.
    -Sunt insarcinata!
    Imparateasa isi duse mana la gura.
    -Zeita! E uluitor! Si eu!
    Cele doua femei (care se cunosteau de mult) s-au imbratisat strans.
    -Cand ai aflat? intreaba Elsa.
    -Azi! exclama imparateasa.
    Sandor le privea amuzat.
    -Sa cer un ceai?
    -Ah, nu, nu pot sta, raspunde imparateasa. Poate alta data. De data asta chiar nu pot sta, desi mi-ar fi placut. Sa veniti curand la palat! mai spuse imparateasa, inainte sa paraseasca locuinta celor doi.
    O luna mai tarziu, au inceput viziunile. Elsa vedea viitorul in mod spontan. Dar si scenele trecutului ii treceau prin fata ochilor, amestecate cu ale prezentului si timpului ce urma. La inceput, nu i-a zis nimic lui Sandor, ca sa nu il ingrijoreze. Insa, odata cu trecerea saptamanilor, nu a mai putut evita asta. Viziunile o luau pe nepregatite si adesea ii provocau o suferinta sufleteasca extraordinara. Cand a aflat, Sandor s-a ingrijorat. Bine ca era sfarsitul primaverii si nu era nevoie de Elsa pentru vreun ritual. Zilele treceau, iar viziunile Elsei se rareau, dar de fiecare data cand reveneau o faceau cu o asa forta, incat nu de putine ori a lesinat. Vedea razboaie, macel, pericole, pace precara apoi distrugere pe plan politic. Scenele intunecate ale trecutului contribuiau si ele la aparitia senzatiei de depresie. Punctul critic a fost la opt luni dupa conjunctie, cand a vazut atrocitatile comise de un copil de 10 ani, undeva, la granita Benei cu Leodamea. Atunci a avut un soc puternic, fiind de altfel si prima oara cand i-a putut auzi in minte vocea copilului.
    -Mami, mami, nu plange! Nu fii trista. O sa fie bine, ai sa vezi. Ma descurc eu!
    Acest lucru a lasat-o perplexa.
    -P... puiule? Tu vorbeai? incerca ea.
    -Da, mami! Ai incredere in mine. O sa fie bine.

    Intamplarea o lasa inmarmurita. Fara vreun motiv clar, decise sa nu iispuna lui Sandor despre conversatia cu... pruncul.
    -Asa sa faci, mami, ii intari bebelusul gandurile.

    Patru saptamani mai tarziu, Elsa nascu o fetita, cu o semiluna argintie in frunte. Doctora, ca prin transa, spuse:
    -E a doua. Tineti-o, doamna.
    Dupa aceste cuvinte lipsite de inteles pentru Sandor si Elsa, femeia isi reveni si o adormi pe Elsa, ca apoi sa se ocupe mai departe de indatoririle sale de moasa.
    Dupa ce ajunse acasa cu fetita, Elsa adormi si avu un al doilea vis cu ingerul.
    -Ea este cheia. Este cea mai importanta. Sa tii minte asta... trebuie instruita cat mai bine, pana va face opt ani. Nu, nu ma intrerupe. Nu sm timp de intrebari. Pe umerii ei va atarna soarta lumii, cel putin o data. Ia seama la tot ce iti spune. Si tine minte, pana la opt ani trebuie sa fie instruita cat de bine se poate! Magie, alkimie, lupte, strategie, bucatarie, tot. O sa vezi ca va studia singura lucrurile de care stie ca va avea nevoie. Si, mai presus decat orice, ai incredere in ea!
    *Numele fetitei, am uitat sa mentionez, e Sandry*

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Re: Povestiri de dinainte de Cronici

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Vin 26 Aug 2016 - 16:54

    Omg, a postat iar. *-* Știam eu că o să fii activă dacă te pun să-ți faci cont. Laugh
    De unde atâtea idei? O.o Eu nu mai am inspirație deloc și nu știu ce să scriu, iar tu mă chinui. :'( Dă și mie idei. ;-;
    Anyway, mini-povestea asta cu Elsa mi se pare cute și abia aștept să văd ce mai scrii.
    Spor, take care. ^^

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: Povestiri de dinainte de Cronici

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Lun 5 Sept 2016 - 19:22

    2. Vive la Reine!

    La trei ani dupa ce imparateasa nascu o fetita, pe care mai apoi o botezase Gloria, micuta printesa era cunoscuta si iubita de tot regatul. Ii cucerise pe toti cu ochii ei mari, caprui, si cu rasetele cristaline.

    Imparateasa intra zambind in camera si facu ochii mari de groaza. In varfurile degetelor printesei, flacari portocalii dantuiau intr-un joc nebun.

    -Zeita!

    Imparateasa puse mana pe bratul fetitei si absorbi puterea din ea.

    -Mami! Exclama bebelusa suparata. Ela zucalia mea!

    -Shh, scumpo, nu acum trebuie sa te joci asa. Vrei sa te ranesti?

    Prima demonstratie de magie a Gloriei a marcat-o profund pe imparateasa. Avea foarte multa grija de printesa, de teama sa nu isi provoace vreun rau. Desi ii blocase puterile, cel putin o data pe an era nevoie sa refaca barajul energetic. La varsta de doar 6 ani, printesa isi incepu instruirea in artele focului. Tuturor oamenilor din palat le era frica de nazbatiile printesei. Odata, daduse foc din greseala perdelelor din sufragerie. Dupa acest incident, nu mai avea voie in biblioteca.

    -Sandry! Nu e corect! Am invatat sa imi stapanesc puterea! Se planse intr-o zi printesa prietenei sale dintotdeauna.

    Amandoua aveau deja 7 ani, si pe cat de zbantuita era Gloria, pe atat de calculata era micuta vrajitoare de aer.
    -Gata, Gloria, vorbesc eu cu mama ta sa te lase! Spune fetita bruneta, strangand din ochisorii ei mari si verzi. Vorbesc eu cu ea, numai taci odata! Dupa aceasta declaratie, vrajitoarea se intoarse la studiul cartii pe care o avea in fata, in timp ce Gloria se juca plictisita cu flacara unei lumanari din apropiere.

    -Hei, Gloria! Haide sa mergem pana in palatul parasit!

    -Esti nebuna? Ce te-a apucat? Se intreba Gloria.

    -Haidee!! Te roog! Se milogi Sandry. Ai incredere in mine!

    Gloria isi aminti de un lucru pe care i-l spusese mama ei de mult.
    "Sa ai incredere in Sandry. Mereu. Poate ti se pare ciudat, dar o sa intelegi. Tu doar fa-o"

    Ofta nemultumita si se indupleca.

    -Bine, bine, facem cum spui tu. Dar numai de data asta!

    Sandry chicoti si sari de pe scaun, tinandu-si fustele cu o mana. O lua apoi aproape topaind spre raftul unde avea mereu niste lumanari cu flacara mare. Impreuna cu Gloria, o lua spre Palatul Parasit.

    Palatul parasit, in ciuda numelui inspaimantator, palatul parasit nu era decat vechiul palat imperial care nu mai fusese folosit in ultimii 100 de ani. Era bine ingrijit, punand fi repus complet oricand in doar cateva saptamani. Podelele erau insa pline de praf si nu putin paienjeni isi gasisera mormantul in stratul asternut peste tot.
    -Zeita! Cat praf! Stranuta Gloria. Arata de parca nimeni nu ar fi intrat aici de o gramaaada de vreme.

    Explorara cat explorara apoi Gloria calca pe o scandura subreda si piciorul i se afunda in podea. Sandry casca ochii mari de spaima, apoi io scoase repede.

    -Esti bine?

    -Da, mersi... dar e ceva in gaura aia!

    Sandry baga mana pana la umar in gaura din podea si simti ceva ca un cufar din metal. Apuca si trase. Din podea iesi la iveala o cutie de argint decorata cu motive ciudate. O deschisera si inauntru gasira un biletel. Pe el scria "Un an". Il bagara la loc in cutie si plecara din palat. Cand deschisera iarasi cutia, nu era nici urma de biletel.

    -Oare ce s-a intamplat cu biletelul?

    -Nu stiu. Sa mergem sa vorbim cu mama ta, despre biblioteca.

    Un an mai tarziu

    La poarta palatului se auzeau batai. Abia se lumina de zi. Gloria se trezi si cobori sa vada cine este. In pragul usii, statea Sandry, cu fata plina de lacrimi.

    -Sandry! Ce s-a intamplat?
    Sandry ii povesti totul. Era acasa, in camera ei, cand a avut un cosmar. S-a trezit si a coborat in camera parintilor ei. S-a asezat intre ei, desi avea impresia ca cearseafurile erau putin umede, nu a sesizat nimic ciudat. Luminile erau stinse, era bezna totala. De dimineata, cand se trezise, tipase ingrozita. Mama si tatal ei zaceau cu cate un pumnal infipt in piept, in cearseafurile albe pline se sange uscat. Iar ea, ea se tavalise toata noaptea in balta de sange. Sarise plangand din pat, stiind ca nu mai poate sta acolo, si se dusese sa se curete. Isi schimbase apoi camasa de noapte cu singura rochie cu care se putea imbraca singura, isi luase niste lucruri de prin casa si plecase spre palat.

    Gloria o stranse cu putere. Tinuse foarte mult la Elsa si Sandor, si isi putea imagina prin ce trecea prietena ei.

    Imparateasa a consideratde la sine inteles faptul ca era de datoria ei sa o ia pe Sandry la palat. Asadar, zilele treceau, iar pierderea parintilor ei, desi inca ingrozitoare, nu o mai intrista atat de tare.

    Intr-o zi, ea, Gloria si o slujnica au intrat in camera imparatesei. Aceasta era alba ca varul si abia mai respira. Au dus-o cat de repede se putea la medicul regal, dar in zadar. Otrava isi facuse deja treaba. In doar 10 minute dupa ce o gasisera, desi facusera tot ce se putea, medicul regal ii constata cu tristete moartea. Iar imparatul era mort de mult timp deja. Sandry lua trista coroana de pe fruntea Imparatesei si o aseza pe capul Gloriei, care plangea cu lacrimi amare.

    -Vive la Reine! Exclama Sandry mai intai cu tristete, apoi cu ceva mai multa forta. Vive la Reine! VIVE LA REINE! Exclama ea ce-a de-a treia oara, cu hotarare.

    Toti cei prezenti in camera facura acelasi lucru, in timp ce Gloria era adancita in abisul lacrimilor si tristetii ei.

    3. Daja Kisubo

    Daja Kisubo era fata unui comerciant, intr-unul dintre orasele de langa coasta. Afacerea de familie rezistase de generatii bune, pana cand afacerea cazuse in mainile fratelui tatalui ei. In cele din urma, tatal ei facuse rost de custodia legala, dar mai bine de jumatate din averea familiei fusese risipita. De atunci, mai nimic nu le mergea bine.

    Pe vremea aceea, a povestii noastre, Daja avea 10 ani. Doliul pentru moartea imparatesei abia incetase.

    Daja, spre deosebire de celelalte fete de comercianti, care iubeau cifrele si literele, era fascinata de fierarie si artizanat. Nu arareori isi petrecea dupamiezile la pravalia fierarului.

    Oamenii vorbeau, spuneau ca asa ceva nu este normal. Ca pentru a intari afirmatiile carcotasilor, cand implini 11 ani, Daja dadu dovada de magie.

    -Dar cum se poate asa ceva? Exclama mama ei. Ne-au spus ca nu exista farama de magie in ea!

    -Ar trebui sa fii fericita! O certa vraciul orasului. Este o onoare!

    -Intr-o familie de comercianti?

    Familia Kisubo avusese odata de suferit dincauza unui necromant, dar asta este o alta poveste care oricum se intamplase cu aproape 500 de ani in urma. Cu toate astea, inca erau foarte suspiciosi in legatura cu magia, si chiar intimidati de ea.

    Daja statea asezata pe un taburet cu 3 picioare, intr-un colt al camerei. Analiza totul cu ochii ei mari, negri si luciosi.

    -Ce e de facut? Intreba mama ei. Oamenii vor spune multe!

    -Lasa-i sa vorbeasca. Acum, eu o sa-i leg puterile si o sa o fac sa uite despre asta. Dar va trebui sa vii peste un an si o zi ca sa i le leg din nou, altfel vraja se va rupe.

    Zis si facut. Daja uita tot despre incident, dar pielea, din nuanta vesela data ee soare, ii deveni alba ca marmura si nu puteau face nimic pentru a o colora. Doar arareori rosea, si incepu chiar sa nu mai zburde la fel de mult ca si ceilalti copii. Mama ei nu baga de seama, crezand ca doar se matiruza, dar tatal ei observa.

    -Ai patit ceva, dovlecel?

    -N-am nimic, tati, raspunse fata privind absenta la ploaia ce isi desfasura spectacolul in spatele ferestrei. N-am nimic.

    In acel an, Daja intra ucenica la fierar. Nu facea prea mult, fierarul o trimitea sa faca doar treburi usoare.

    La aproape un an dupa incidentul de la vraci, avu loc epidemia. Parintii ei se imbolnavira si murira in mai putin de o saptamana. Matusa ei, sigura ca ea adusese ghinionul pe capul familiei lor, o izgoni.

    -Pleaca, pleaca, demonule! Piei din fata ochilor mei, si sa nu te mai intorci!

    Fata isi aduna cateva bagaje: haine, merinde si banii pe care ii economisise si ii pastrase sub o scandura mai subreda din camera ei, apoi, aproape fara parere de rau, pleca.

    O vreme merse fara tinta, undeva, in directia palatului, isi aminti ea vag. Apoi, la o saptamana dupa ce fusese data afara din casa, se implini rastimpul de un an si o zi. Brusc, amintirile o lovira. Nu stia sa isi foloseasca puterile, dar stia unde putea invata. Se porni atunci inversunata catre palat. Cateodata mai suia in cate o caruta, alta data vreun calaret o urca in sa, dar in cele din urma patrunse in oras, aproape in miez de noapte, pe o ploaie crunta. Batu la prima usa pe care o intalni in cale, a unui conac ce crezu ca era castelul. In prag statea o fata satena si cu ochii verzi.

    -Ce cauti in miez de noapte si pe o asemenea vreme afara?

    Daja isi spuse povestea.

    -Eu sunt Lady Sandrilene fa Toren, dar spune-mi doar Sandry. Intra, nu sta afara!

    Daja o privi confuza... dar pe imparateasa o chema Gloria Daavil! Aceasta nu era imparateasa! Totusi, intra. Chiar nu avea rost sa stea afara.

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: Povestiri de dinainte de Cronici

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Vin 7 Oct 2016 - 21:24

    4. Baiatul

    Tara numita Bena, continentul Ta'al, despartit de Omois prin Arhipelagul celor 100 de insule, era singurul loc de pe Eryx in care locuiau atat oameni, cat si vampiri, zane, dragoni si asa mai departe. Bineinteles, precum oriunde, varcolaci erau de necontrolat si erau omorati cu prima ocazie. Haitele lor faceau ravagii, asa ca oamenii incercau sa le sparga cat mai des.

    Intorcandu-ne in capitala Benei, intr-una dintre casele marginase, de langa padurea care se intindea pana peste granita cu tara pisicilor, locuia o familie de trei persoane. Mama si doi baieti, unul de 8 ani iar celalalt de 3. Tatal copiilor murise cu doi ani in urma.

    Baiatul cel mare se numea Sam, iar aceasta este istoria lui. La nasterea lui Sam, moasa a cazut intr-o transa ciudata, si a zis "el este primul". Parintii lui nu au stiut cum sa interpreteze asta, poate ca era vorba doar de promisiunea ca vor avea mai multi copii.

    In fiecare saptamana, Sam intra in padure ca sa vaneze cel putin de patru ori. Familia lui traia in mare parte din vanatul adus de Sam. In timp ce el vana, mama si fratele lui (intelegeti voi, mai mult fratele lui Sam statea intr-un cos, prins de spatele mamei) culegrau plante.

    Dimineata devreme si seara tarziu, Sam se ducea la piata ca sa vanda vanatul. Carnea nu era extraordinara; orcine ar fi putut face rost de ea. Cele mai importante erau insa pieile, care nu aveau niciodata vreo taietura in plus. Sam era atat de priceput la tradul cu arcul incat mereu le nimerea in ochi.

    Mama lui era tesatoare. Toata ziua statea in piata si incerca sa isi vanda marfa, dar era in zadar. Nimeni nu voia panze nevopsite in acea tara a luxului, iar ea nu isi permitea sa cumpere vopsele.

    Norocul paru sa li se schimbe cand un comerciant de pe coasta Omoisului cumpara toate panzele pe care le aveau. Pentru prima data in viata, si-au permis sa cumpere vopsele. Familia lui Sam si comerciantul au facut un parteneriat, care a durat pana cand epidemia de febra rece a ajuns in Bena.

    Pe atunci, nu se cunostea nici un leac, si putini erau cei care se insanatoseau, si inca si mai putini cei care ramaneau ca infirmieri.

    -Pleaca, Sam! Ii ordona mama lui dupa ce contacta boala. In acea dimineata, ea si fiul cel mic se trezisera lac de sudoare rece si avand frisoane. Pleaca pana nu e prea tarziu!

    Degeaba a incercat Sam sa o convinga sa il lase sa ramana. Stia, stia ca atunci cand isi va lua la revedere, va fi ultima data cand ii va vedea vreodata.

    Cu lacrimile inundandu-i ochii verzi a smaraldele, isi stranse cate ceva de prin casa. Haine, arcul si sagetile, cateva monezi si o paine. Pleca ascunzandu-si fata in spatele pletelor negre ca pana corbului. Se duse spre Omois, unde epidemia nu ajunsese inca. Manca salvie de cate ori gasi ca sa nu ia boala, si evita toate lacurile si paraiele. Bea apa numai din locurile unde izvorea apa.

    Dupa ce strabatu cele cateva poduri dintre insulele micute ale Arhipelagului, ajunse pe cea mai mare, Insula Ordinului Harminilor. El nu stia insa asta.

    Pe jumatate mort de foame, puse ochii pe o pasare dintr-un copac din apropiere. Incorda arcul si trase. Paarea cazu, primul animal strapuns in piept al lui Sam. Acesta culese inaripata de acolo unde cazuse, apoi aprinse focul. Lipsa de experienta il facu insa sa foloseasca lemne umede, asa ca in curand in aer se ridica un fir grosut de fum. Pe cand paserea isi "odihnea" oscioarele deasupra jarului fierbinte, o silueta imbracata cu o pelerina gri cu verde strabatea nevazuta si neauzita padurea pe care o cunostea ca in palma, indreptandu-se spre foc. Gasi mai inti urmele, si intelese ca era vorba de un copil, asadar nu stia regula: pe Insula Ordinului, se merge doar pe plaja atata timp cat nu faci parte din Ordin sau nu ai permis. Se ascunse in spatele unui tufis, in timp ce baiatul intorcea carnea, sari si il imobiliza.

    -Ce cauti aici? Il intreba harminul, caci asta era silueta.

    -Sunt... sunt in drum spre Omois, raspunse baiatul speriat.

    Presupunerea fusese corecta. Baiatul nu era o amenintare.

    -Ai prins singur pasarea aia? Intreba harminul, dandu-i drumul.

    -D... da, raspunse baiatul, tremurand ca varga.

    -Nu trebuie sa iti fie frica. Imi pare rau ca am fost atat de brusc. Vizitatorii nu au voie aici.

    -Imi... imi pare rau. Nu stiam, raspunse baiatul.

    -Nu-i nimic, raspunse harminul, asezandu-se langa Sam. Cati ani ai?

    -8, spuse Sam ridicand din umeri.

    Harminul il studia, in timp ce ii punea intrebari. Sam era destul de inalt pentru varsta lui, cu muschii bine dezvoltati.

    -Sam. Vrei sa fii harmin?

    Sam nu isi crezu urechilor.

    -Sa... sa fiu harmin?

    -Da. Dar va trebui sa iti schimbi numele.

    -Da! Zeita, da!

    5. Misterul lui Sandry

    Odata cu nasterea lui Sandrilene (Sandry), in casa familiei fa Toren incepura sa se intample lucruri ciudate. Fetita, al care par doar putin mai maroniu decat scortisoara ii impresiona pe multi, dadea dovada de ociudatenie inimaginabila. De fata cu invitatii se comporta ca orice bebelus, insa cand ramanea doar cu parintii ei, iluzia cadea. Ea mergea, vorbea, scria si facea calcule de la nastere, si cunostea trecutul in intregime, precum si secrete din viitor. Inca de atunci, scrise o profetie care ar fi putut fi pecete pentru soarta Imperiului Omois, si o ascunse (doua bucati) in doua locuri diferite din Palat. A invatat tot ce putea de la parintii sai, chiar daca multe lucruri le stia deja. Memoria universala de care dispunea urma sa fie stearsa in ziua in care implinea 3 ani, asadar trebuia sa isi intipareasca in memorie lucrurile importante.

    Nu arareori intra calma in camera mamei ei, ii cerea sa noteze tot ceea ce spunea si cadea in transa. Toate transele lui Sandry au fost notate cu atentie intr-un jurnal magic si ascunse intr-un loc tainic (atat de tainic, incat dupa moartea Elsei nu au fost gasite timp de vreo 60 de ani, dar asta e o alta poveste).

    Cu cat inainta in varsta, cu atat Sandry parea sa devina mai inteleapta. La doi ani, mama ei avea o incredere deosebita in judecata fetei.

    A facut poate prea putine tampenii pana a implinit 3 ani; intelepciunea Universului parea ca o va imbatrani inainte de vreme.

    In ziua in care a implinit 3 ani, inainte de ora exacta a nasterii, a spus o poveste ce i-a infricosat pe unii, o poveste pe care altii n-au bagat-o in seama.

    -Aceasta este ultima poveste pe care o sa v-o spun. Desigur, peste o vreme vor mai fi si altele, dar nu la fel de adevarate. Mama, noteaza.

    Asadar, dupa cum spuneam, incepu fetita, lasandu-se pe spate, si luand un ton calm de povestitor. Peste cativa ani -nu dau numar- vor izbucni razboaie crunte. Lumea va fi distrusa, apoi refacuta aproape de la zero. Dar nici pacea astfel instalata nu va tine mult. In mai putin de cinci decenii, Raul se va ridica din nou, iar lumea va trebui sa treaca iar prin lupte. De la fizice, acestea vor fi insa batalii mintale. Va mai fi un copil special, unul singur, care va avea puterea de a trece lumea spre urmatorul pas.

    Urmatoarea perioada de pace va fii mai lunga, poate chiar doua secole. In acest rastimp, lumea se va deteriora. Oamenii nu vor mai fii ca acum, puri, harnici si buni. Raul va roade omenirea ca rugina. Cea de-a treia batalie va fi spirituala, fiecare om va trebui sa isi invinga demonii. Cine va salva atunci lumea, imi este neclar, dar timpul va dezvalui multe.

    De indata ce termina povestea, se facu ceasul. Sandry amuti, pierzandu-si tot aerul matur, si lua o jucarie dintr-un teanc.

    -Ce frumos e elefantul asta! Mami, ma duc sa ma joc cu Gloria cu el...

    Atingerea zeitei parea ca se risipise. Toate lucrurile "anormale" din viata fetei fusesera sterse. Inca era foarte matura, stia tot ceea ce invatase. Continua sa invete, poate nu cu aceeasi inversunare, far cu aceeasi silinta. Viziunile disparusera complet. In loc de asta, devenise somnambula. Nu de putine ori se trezise in miez de noapte in biblioteca, in laboratorul de Alkimie sau in serele parintilor sai.

    La varsta de 6 ani, avea deja peretii plini de mazgalituri care semanau cu runele, bucati de vraji compuse de ea si profetii.


    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: Povestiri de dinainte de Cronici

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Dum 20 Noi 2016 - 15:47

    7. Controversa

    Inainte de moartea Elsei, avusesera loc cautari pentru urmatoarea vrajitoare care va reprezenta Gheata. Familia Peadow se mandrise dintotdeauna cu unii dintre cei mai buni vrajitori, dar de cateva generatii norocul ii parasise si averea le scazuse drastic, ajungand nu mai mare decat a unor simplii oraseni.

    Susan si fratele ei erau singurii copii ai familiei. Amandoi erau supli, cu parul blond albicios si ochii precum ghetarii din varfurile neumblate ale nordului Uriasilor.

    La nasterea lui Susan, mama ei facuse o profetie. "Puterea ei adevarata va fi nefolositoare la inceput, caci vin razboaie mari". Un mag a testat-o apoi pe mezina si s-a dovedit ca aceasta stapanea gheata. La varsta de 6 ani, au dus-o sa fie instruita de catre Elsa, dar doi ani mai tarziu aceasta a murit. Neavand ce face, si banii ne mai ajungandu-le (sper ca am scris corect), cei doi copii au fost trimisi ca argati. Susan a devenit compania si mai apoi slujnica personala a Gloriei, in timp ce fratele ei... nu stiu ce s-a intamplat cu fratele ei.

    In preajma Gloriei, Susan a invatat sa isi stapaneasca focu din ea. Mai exact, tot ceea ce facea era sa traga foarte multa raceala din aer, si imprruna cu putin praf alb care ardea repede, dadea impresia ca stapaneste focul. Nimeni nu s-a prins de inselatorie. In cele din urma, a invatat intr-adevar sa foloseasca focul din jur. Desi nu avea multa putere in artele focului, era foarte bine instruita.

    -Vrei sa spui ca tu stapanesti Gheata? Sari Gloria intr-o zi la ea, dupa ce afla. Atunci de ce, pe toti magii, de ce te instruiesti in foc?!

    -Vin razboaie. Asta spunea mama.

    -Tu. Daca intr-adevar vin razboaie, nu o sa fii de mare folos cu focul. Nu-mi pasa daca folosesti sau nu gheata, dar vei invata si vei exersa cum. Incepi chiar de maine!

    Susan nu stia ce o determinase pe Gloria sa reactioneze asa. Nu o mai vazuse niciodata atat de furioasa. Nu avea insa de unde sa stie ca profetiile erau pe cale sa se intample, dar asta este ceva despre care o sa cititi mai incolo.

    Susan incepu inversunata antrenamentele. Pe atunci, abia implinise unsprezece ani. La o luna dupa ce isi incepuse antrenamentele, isi reintrase in mana. Putea ingheta apa, creea modele de fulgi pe ferestre, scadea temperatura din camere si chiar si sa aduca ninsoarea. Era mijlocul lui Aprilie.

    Tot cam atunci primi scrisoarea. Parintii ei erau morti. Nu se stia cauza, dar doctorii presupuneau ca stop cardiac.

    Nu ii planse, nu fiindca nu ii iubea, ci pentru ca nu ii mai vazuse de ani de zile si abia si-i mai amintea.

    Incet, dupa luni de exercitii si reamintiri ale cunostintelor, incepu sa studieze magia de lupte. Aceasta era deosebit de complicata, cu formule care trebuiau rostite intr-un fel pentru ceva si in alt fel prntru altceva.

    In ultimele cateva luni inainte de scrisoare, Susan ajunsese sa-si stapaneasca elementul atat de bine incat nu avea nevoie nici macar de formule. Apoi au primit biletul.

    "Eu, regina Tirania a Leodamei, tinutul demonilor, va declar razboi!"

    8. Harminul

    Sam, dupa ce si-a parasit numele, si-a ales un nume standard, inainte de ceremonie. Mark.

    Mark devenise unul dintre cei mai buni ucenici de pe insula. Ce-i drept, erau doar vreo zece, dar totusi era ceva. Avansa mai repede decat orice harmin din istoria harminilor. La tras cu arcul era primul, un talrnt innascut. Aruncatul cu pumnalele ii daduse cateva batai de cap la inceput; cutitele nu se echilibrau ca sagetile. Cand puse mana pentru prima data pe o sabie, toti harminii din zona nu isi putura stapani rasul.

    -Nu nu nu! Exclama harminul care il gasise. Nu se tine ca un cutit de bucatarie!

    Cativa harmini cazura pe jos de atata ras.

    -Zeita! Mark, n-am mai ras asa de ani buni!

    Baiatul incerca sa se ascunda dupa plete (care ii veneau pana sub pometi) dar acestea erau deja prinse in codiata ucenicului, in varful capului, ca sa nu ii intre in ochi.

    -Ok, oameni buni, ce-ar fi ca in loc sa stati sa radeti m-ati invata sa folosesc cutitul asta de bucatarie urias?

    Harmini si ucenici deopotriva cazura pe jos de ras, in timp ce Mark avea un zambet multumit pe fata. Se simtea razbunat, cu totii urmau sa aiba crampe de atata ras.

    Pe masura ce anii treceau, Mark se inalta. Pe vremea cand avea cam 12 ani, pe insula sosira doua vesti ingrozitoare.

    -Mark, maestrul tau a fost omorat, ii raporta cel mai bun prieten al sau, un ucenic pe nume James.

    O lacrima se ivi in coltul ochiului lui Mark.

    -Asta nu e tot, observa el.

    -Asa e... Imparateasa ne cheama la arme.

    Asadar, harminii, ucenici, initiati sau cu grad, cu totii s-au prezentat la arme.
    Cand a inceput lupta, harminii s-au numarat printre cei mai viteji. Atunci cand Sandry a devenit Demonul Negru, detasamentul ei era in mare parte compus din harmini. Mark era cel mai bun.
    In urma unei lupte care a parut a fi sfarsitul razboiului, a avut loc Ceremonia. Mark, impreuna cu alti doi initiati, au devenit harmini cu drepturi depline. Pe spate le-a fost crestata steaua juramantului, apoi si-au ales numele.

    -Initiat Mark, care doresti sa fie numele dupa care lumea te va cunoaste de azi inainte?

    -Tamani, raspunse acesta, dupa o scurta ezitare.

    -Asa te va cunoaste lumea de acum, tuna mai-marele harminilor. Tamani, harminul cu ochii de smarald!

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:21