╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    La un pas de viitor

    Distribuiti

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    La un pas de viitor

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Mier 24 Aug 2016 - 22:40

    Prefata


    Buna. Numele meu este Rebecca, dar prietenii ma striga Becca. Am 17 ani, locuiesc in New York de la 8 si stau cu mama. Parintii mei au divortat pe cand aveam cinci ani. O vremd tata ne-a mai vizitat, dar apoi a disparut fara urma.
    Mama mea este un avocat de succes, cu o cariera stralucita dar o viata personala nu chiar atat de stralucita. Este foarte ocupata si pot spune ca m-am crescut singura. 
    Sunt inalta si bruneta, cu ochii albastri ca gheata. Imi place sa ma imbrac in albastru si negru, iar dulapul meu e plin de haine in aceste culori. 
    Ma pricep la desen si o duc bine si cu istoria, geografia si engleza, dar am oroare de trigonometrie.
    Prietena mea cea mai buna, Amie, este practic siameza mea. E blonda cu ochii verzi, tunsa stil pixie. Spre deosebire de mine, iubeste sa se imbrace in culori vesele si sa fie in centrul atentiei. Este pe jumatate frantuzoaica si a trait jumatate din viata ei in Franta, lucru care cred ca i-a prins bine, pentu ca vestimentatia ei nu e atat de dezastruasa pe cat ar fi putut sa fie cu toate acelr culori.
    Treceam printr-o perioada mai grea, tocmai ma despartisem de iubitul meu care s-a cuplat cu fufa numarul 1 a scolii si toata gasca ei de prietend blonde vopsite tinea sa imi aminteasca asta in fiecare zi.
    Mai mult de atat, ce pot spune, nimic foarte interesant in viata mea. Pana acum.



    1

    Totul a inceput atunci cand, la trei saptamani dupa despartirea mea dezastruasa, a venit vacanta de iarna. Cum imi place sa patinez, eram la patinuar si am intrat in tipul ala dingreseala. Nu a facut scandal sau altceva de genul, doar a zambit a flirt si eu m-am uitat ciudat la el. Vreun sfert de ora mai tarziu, cineva a intrat in mine si am cazut amandoi pe gheata. Era tipul. De data asta am reusit sa observ ca avea ochii verzi si o caciulita cu urechi de pisicuta. 
    -Ăă... scuze, a zis el, ridicandu-se si intinzandu-mi mana. 
    Nu am zis nimic, i-am luat mana si m-am ridicat si i-am zambit. Nu a fost cine stie ce, dar de aici mi-au inceput toate problemele. 
    Timp de doua saptamani nu am facut altceva decat sa ma gandesc la el. Mancam, gateam, mergeam la cumparaturi, mergeam la film cu Amie, in mod inevitabil imi aminteam de ochii lui. Era o nebunie.
    Si apoi am inceput scoala. Ghiciti ce? Baiatul cu ochii verzi, cu aceasi caciulita cu urechi, era acolo, impreuna cu directorul.
    -Copii, Alex tocmai s-a mutat in New York la inceputul iernii. Sper ca o sa va intelegeti bine. Domnisoara Rebecca Swan, din moment ce ai cele mai multe ore in comun cu Alex, te voi ruga sa il insotesti astazi la orele de curs.
    Omg. Alex avea parul saten deschis si arata pur si simplu superb. Tipa care imi furase iubitul ma trasnea din priviri, in timp ce Amie incerca sa imi paseze un biletel, dar eu doar ma uitam ca tampita. 
    -Rebecca, te rog vino si fa cunostinta cu Alex.
    Ma ridic, dam mana.
    -Eu sunt Becca. Incantata de cunostinta.
    -Alex. Ne-am mai vazut?
    -Da. La patinoar, atunci cand...
    -... cand te-am dat jos. Da, acum imi amintesc.
    Imi arunca un zambet care ma facu sa ma topesc toata si apoi sa imi trag o palma mintala. Nu te indragostesti de baieti pe care i-ai vazut de doua ori in viata!
    Ma rog. Am trecut prin cursul de engleza ca prin ceata, apoi am mers spre cursul de trigonometrie, unde, Slava Domnului, nu era si Alex, apoi m-am dus la Laboratorul de Chimie. 
    Cum la fiecare inceput de semestru facem perechi noi, am avut un "noroc" chior. Singurul loc liber era langa (bineinteles!!!) Alek. Deci, tocmai fusesem legata de baiatul cel nou si dragut pentru tot semestrul. Gasca blondelor vopsite urma sa ma omoare.
    Am trecut si prin cursul de chimie si am ajuns la istorie. Alex statea fix in spatele meu, lucru care m-a distas un pic. 
    Apoi, pranzul...



    2.


    -Du-te sa iti faci prieteni pe aici, ceva, am incercat eu sa il imping.
    -Cred ca as prefera sa raman azi aici cu voi, raspunse Alex, ridicand din umeri.
    Amie imi arunca privirea aceea de "nu fi proasta" asa ca am clatinat din cap.
    -Ok, dar sa nu aud ca nu iti convine!
    Masa noastra era undeva in spatele unor ghivece, deci era oarecum mai intima decat celelalte mese de la cantina scolii.
    -Si, Alex, de unde esti? Intreba Amie, gesticuland cu furculita.
    -Romania.
    -Ha, ce coincidenta. Si Becca. Eu sunt din Franta, continua ea sa palavrageasca.
    -Am locuit in Franta cateva luni, dadu Alex aprobator din cap. E o tara frumoasa. Dar tu, Becca?
    -Doar Romania si de 5 ani NY, nimic altceva.
    -Cred ca e placut sa poti sa stai atata vreme in acelasi loc...
    -Tu nu ai stat niciodata mult intr-un singur loc?
    -Nup. Tatal meu calatoreste mult.
    -Si mama ta?
    -Nu stiu. Ai mei au divortat de mult timp... vreo 15 ani aproape.
    -Auch... si ai mei au divortat cand aveam 5 ani. Nu mai stiu nimic de tata... Dar ma rog, mai bine fara el.
    Am vorbit si am mancat toata pauza, apoi am mers la salile noastre, Amie si Alex avand acelasi curs.
    Ultima ora, din nou, curs comun cu Alex, dar de data asta si cu Amie. Geografie.
    La sfarsitul orei:
    -Vreau ca peste 2 saptamani sa prezentati un proiect despre clima, relieful, vegetatia si fauna Americii de Sud, in echipe de cate trei (si ne-a spus ea echipele, pentru ca mereu ni le alege). Eu am picat cu Amie si Alex.
    -Cand? 
    -Smbata e bine? A intrebat Amie
    -Pentru mine da. Tu, Becca?
    -Glumesti? Mama e avocat, ma cresc singura. Haideti sa il facem la mine.
    Si uite cum l-am invitat eu pe cel mai dragut baiat din scoala acasa la mine.
    Sau, mai bine zis, cum mi-am continuat sirul de pregatiri pentru ptobleme.




    Habar n-am ce sa mentionez, in plus. New here, inca incerc sa ma prind cum functioneaza lucrurile, vin de pe Wattpad cu care m-am obisnuit. Sper ca nu o dau in bara. Pace  Smile

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Re: La un pas de viitor

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Mier 24 Aug 2016 - 23:54

    Mami a postaaaaaat. *-*
    Se vede că e primul fic, exprimarea pe care o ai acu e diferită față de cea pe care o aveai atunci, te-ai perfecționat. *-* Și se vede și că ai venit de pe Watt, pentru că ai capitole foarte scurte și a fost nevoie să postezi două deodată ca să nu fie prea scurt. Laughing Dar nu-i bai, abia așteptam să văd cum ai evoluat. *-* Mami fab.
    Acu vorbind despre poveste, momentan nu pot să mă pronunț pentru că nu e cine știe ce aici, dar văd eu când mai postezi. Laughing Momentan pare ok, aștept să văd cum decurge relația și ce va urma. ^^ *whispers* Dacă vrei posta capitol nooou. *-*

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: La un pas de viitor

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Lun 5 Sept 2016 - 19:29

    3.

    Asa... si, ma rog, marti, miercuri, joi, vineri si SAMBATA, ziua in care am facut proiectul. De cum a intrat, Amie, imbracata in galben, roz si verde, se tranti pe canapeaua tapitata cu piele din sufragerie si reusi sa verse cafea pe canapea.
    -Amie! Iarasi?! Am sarit eu, exasperata, ridicandu-ma ca sa aduc servetele.
    -Scuze fata, din greseala. Si, unde e printul?? Ma asteptam sa il gasesc aici deja.
    -Alex? Cred ca s-a ratacit. Cum de ai sarit direct la subiectul asta?
    -Razi de mine. E nebun dupa tine, credeam ca ai observat deja!
    -Cred ca ai orbit. Cum sa ma placa Alex tocmai pe mine, dintre atatea? E penibil.
    -Nu imi spune mie ca am orbit! Vad mai bine ca tine, a spus Amie, aruncand cu o pernuta decorativa dupa mine, in timp ce eu o priveam exasperata si ma intrebam de ce bate cineva la usa. Ah. Da. Printul.
    -Imediat! Am strigat eu, ducandu-ma si deschizand usa, zambindu-i rautacioasa lui Amie.
    Primul lucru pe care l-am vazut cand am deschis usa au fost florile.
    -Wohow. Nu crezi ca e putin exagerat? Am intrebat, luand florile (vreo 30) si lasandu-le pe masa in timp ce cautam o vaza suficient de mare.
    -Hmm, poate ai dreptate... Dar e prea tarziu sa le mai dau inapoi.
    -Mda, am aprobat eu, punand florile in vaza. Acum, ia un loc. Va servesc cu ceva, ceai, cafea, biscuiti? Am facut briose, am spus, aratand cu capul spre masa, unde pe um gratar tronau vreo doua duzini de briose cu ciocolata si cu afine.
    -Eu mi-am luat portia de cafea, a spus Amie, dar cred ca o sa iau o briosa.
    Sari de pe canapea si insfaca o briosa cu ciocolata in timp ce eu ii spuneam:
    -Mdea, tu si canapeaua v-ati luat impreuna portia!
    Amie zambi, muscand cu pofta din briosa.
    -Drace, dar buna mai e briosa asta! Spuse ea cu gura plina.
    -Mda. Bine. Tu, Alex, nu te servesti?
    -Nu, multumesc, poate mai incolo.
    -Gata, zise Amie. Voi doi. Daca mai aud vreun "va rog" sau "dumneata" sau alte tampenii de genul va dau cap in cap, 'nteles?
    -Hooo!!! Gata. M-am prins, am ras. Deci, Alex, esti de-al casei acum. Usa se va deschide pentru tine daca are chef de fata ta.
    Amie si Alex au pufnit.
    -Buna introducere, Becca, a zis Alex. Acum, geografie?
    Am printat cateva poze, am aruncat niste informatii pe acolo si Amie a scris titlul (adica a desenat niste super-litere super-umflate). Bun. Gata cu proiectul.
    -Wow. Arata misto, a zis Amie, privind apreciativ desenul.
    -Bineinteles ca arata misto, dupa ce am muncit atata? Sper ca scorpia de geografie sa nu ii gaseasca vreun cusur. Mereucauda nod in papura.
    -Hop-hou. Iar ai inceput.
    -Ah... mda... Briose? Am mai incercat o data?
    In scurt timp, Amie daduse gata trei briose cu afine si doua cu ciocolata, si era la cea de-a treia.
    -Omg, cat poti sa bagi in tine!!!
    -De parca nu stiai, se stramba Amie.
    Alex radea cu lacrimi pe langa noi.
    Una peste alta, a fost destul de misto. Nu stiu cum, m-am trezit ca se facuse deja ora 3 (terminaseram la doua).
    -Amie, Alex, vreti sa ramaneti la cina? Mama vine si ea azi (in sfarsit).
    -Pai, de ce nu, incepu Alex, anainte ca Amie sa ii dea un cot in coaste
    -Sper ca te pricepi la gatit, sau nu sta in drum!
    -Amie! Ma rog. Azi vreau sa fac friptura, deci nu stati in calea mea!
    Amie scoase carnea din frigider, in timp ce Alex se uita uluit.
    -Wow. Sunteti siameze sau ce??? Stie unde tii carnea in frigider?!
    -Cam asa ceva, am aprobat eu, curatand niste cartofi. Sper ca te pricepi in bucatarie, sau macar ajuta-ma putin. Scoate faina din dulap, stanga sus.
    Si uite asa, cu radioul dat la maxim pe postul meu preferat de rock, am inceput sa facem friptura.
    Cand mama a intrat in casa, eu si Amie tocmai cantam versurile melodiei noastre favorite, Goodbye Agony de la trupa Black Veil Brides, in timp ce strangeam prin bucatarie si Alex intindea o fata de masa alba.
    -Wow, fetelor, ce-i cu voi???
    -Mama, azi suntem in companie distincta la masa. Alex e nou in oras, si am avut de facut un proiect, si cum tu ai fost plecata cu prietenele tale toata ziua, am stat pe aici si am vorbit apoi am gatit.
    -Hmm... bine. Incantata de cunostinta, Alex.

    4.

    -Si mie imi pare bine sa va cunosc, doamna Swan.
    -Gentleman, am auzit-o pe mama murmurand in timp ce trecea pe langa mine ca sa ia farfurii.
    Eu si Amie am pufnit in ras, in timp ce mama se uita exasperata la noi iar Alex ne privea nedumerit.
    -Nu conteaza, nu conteaza, am zis eu printe hohote de ras.
    Am scos friptura din cuptor, si toata casa s-a umplut de mirosul ei. Apoi, am facut repede o salata si am pus totul le masa. Amie si Alex erau deja la masa, in timp ce mama desfacea o sticla de vin.
    -Ăăă....beti? Le oferi ea.
    Amie, amatoare de vin, clatina afirmativ din cap, iar mama le oferi din sticla. Hmm... urma sa iasa interesant.
    Ne-am asezat la masa. Prima reactie a mamei:
    -Wow, Becca, ce-ai pus in friptura asta??? E pur si simplu... pice of Heaven!
    -E "scaldata", cum s-ar zice, raspunse Amie.
    -Ei, da. Fac eu clatite, se oferi mama, cand termina de mancat.
    -Mama ta e super, spuse Alex.
    -Hm, mda, asa e. Nu o vad prea des dar e o mama super. Adica, ne intelegem foarte bine.
    -Daca ti-au placut briosele Beccăi, o sa iubesti clatitele mamei ei. Sunt Geniale, se baga Amie.
    -Cat de important, am ras eu. Măi. Ce faceti maine?
    -Eu nimic, spuse Alex.
    -Eu nici atat, raspunse Amie.
    -Pai, tragem o tura pe gheata?
    -N-o baga in seama, a facut patinaj artistic.
    -Suna bine, raspunse Alex, neluand-o in seama pe Amie.
    -Bun. Asa facem.
    Dupa ce am mancat clatitele geniale cu ciocolata ale mamei, s-au dus la casele lor. A doua zi, am mers la patinuar (Alex cu palaria cu urechiuse, din nou), si am dat peste gasca blondelor.
    -Hei, ala nu e Brad cu Miss Curvisina 1?
    Hmm... mda. Fostul meu iubit cu Beatrix, blonda naturala din gasca blondelor vopsite. Ce deliciu.
    Nervoasa, am bagat viteza. Patinele taiau gheata, fusta zbura pe langa mine iar colantii... ma rog, colanti nu faceau nimic. Plina de energie, faceam piruiete, sarituri si cate si mai cate. Pana a intrat in mine. Din nou.

    5.

    -Scuze scuze scuze, incepu Alex, cu mine deasupra lui pe gheata. Eram pe cale sa il sarut cand, brusc, cineva facu o oprire care a aruncat zapada pe noi. Beatrix.
    -Becca, ce ai patit, imbrarisezi gheata? Ah, nu, stai, e altceva acolo...
    Gasca blondelor rase. M-am ridicat si l-am ajutat si pe Alex sa se ridice, si i-am raspuns:
    -Pai, stii, m-am gandit sa iti atrag atentia, si cand am vazut ca ma ignori am gasit metoda asta.
    Beatrix se uita superior la mine.
    -Stii ca nu ai cum sa ma intreci la nimic... pana si Brad te-a parasit pentru mine.
    Cutit rasucit in rana. Cum aici conflictele se rezolvau asa: fie un era dar afara, fie unul pleca, fie erau provocati la o intrecere, i-am zis.
    -Pisi... te provoc. Alege tu.
    -Oh, nu, te las pe tine, ca sa nu spui ca am fost eu avantajata. Te bat la orice.
    -Bine.
    Ne-am dus la tipul care facea paza si l-am anuntat.
    -Perechi, am spus, stiind cat de prost patineaza Brad.
    Toata lumea a fost scoasa de pe gheata, si au inceput sa priveasca interesati. Mereu duelurile erau interesante.
    Am lasat-o pe Beatrix prima, in timp ce Alex tremura langa mine.
    -Ce e in capul tau???
    -Ai incredere in mine, i-am zis, si l-am strans de antebrat.
    Beatrix alesese o melodie simpla. Dar pana si pe aceea Brad s-a impiedicat in patine si au cazut.
    Apoi a venit randul nostru. Habar nu am exact cum a aratat, desi Amie a filmat si a spus ca a fost genial. Pur si simplu i-am zis DJului sa puna o melodie si m-am lasat ghidata de ritm.
    Cand am terminat, publicul a izbucnit in urale. Logic, castigasem, iar Beatrix a fost rugata sa paraseasca patinuarul pentru acea zi.
    Mi-a trimis un mesaj, "O sa iti para rau pentru asta" dar eram prea fericita.
    -Wow, Alex, nu stiam ca patinezi atat de bine.
    -Hm. Mda. Am facut artistic cateva luni.
    -Se vede, a spus Amie. Wow, a fost uluitor!
    A doua zi, la scoala, am primit vestea ca una dintre majorete isi sucise glezna la antrenament si nu mai putea participa. Iar eu eram una dintre cele 3 rezerve.
    Asa ca, iata-ma in sala de sport, imbtacata in costumul albastru cu alb al scolii, scandand cu niste pampoane "haide Yunkelss!". Coregrafia era grea, dar din fericire niciuna dintre blonde nu era in trupa.
    La ultima repetitie inaintea meciului de fotbal american, am facut o simulare, adica echipa a jucat si noi i-am incuranjat, am scandat etc. Si ghiciti ce? Alex joaca fotbal american, desi nu arata ca si cand ar face-o.
    A fost extraordinar de ciudat. Adica, si Brad si Alex, in aceeasi echipa. Nu stiam unde sa imi tin ochii. Ei bine, da, inca ma mai gandeam la Brad.
    -Becca! Striga Amie, inainte ca mingea sa ma ia fix in capul pieptului. Drace. Mi s-a taiat respiratia si am cazut.

    6.

    Am lesinat si m-am trezit cu chipul lui Alex in fata, in timp ce unul dintre jucatori tot repeta "scuze"
    -Esti ok, Becca? Ai dat cu capul de podea.
    M-am ridicat in capul oaselor si mi s-a impaienjenit privirea, inainte sa imi revin.
    -Sunt ok, cred, am spus, incercand sa ma ridic, dar mi-au cedat picioarele.
    -Nu, nu esti. Te duc eu acasa. Amie, nu iti face griji, ma ocup eu! Striga Alex. Acum, toata lumea...
    -Au, au, au, capul meu! Nu mai tipa, urechile sunt singurul loc care nu ma doare.
    Ma rog. Am iesit, sprijinindu-ma de Alex, apoi am urcat in masina si cred ca am adormit.
    In cele din urma, am iesit din masina, am intrat in casa si m-am intins pe pat.
    -Uhh... adu-mi si mie un Nurofen, e in sertarul de la noptiera.
    Am luat o pastila si mi-am bagat capul in perna. Cand a avut impresia ca dorm, Alex m-a sarutat pe frunte, iar eu am deschis ochii.
    -Vino mai aproape...
    S-a aplecat si si-a atins buzele de ale mele, iar eu l-am muscat de buza de jos.
    -Pentru ce a fost asta???
    -Ăăă... drace, nu stiu. Scuze. Cred ca e de la lovitura, am spus eu scuturand din cap.
    Atunci intra mama in casa si imi zari pantofii.
    -Becca? Esti acasa?
    -Mdea. M-am accidentat la repetitii. Alex m-a adus acasa, am strigat eu.
    -Eu cred ca o sa plec acum... a zis Alex, inainte sa iasa de la mine din camera.
    Buna ziua doamna Swan, l-am auzit eu jos. La revdere!
    De cum se inchise usa, mama incepu sa urce scarile.
    -Vad ca incep sa dau tot mai des de Alex pe aici, incepu mama, razand.
    -Mama! Am dat cu capul de podea, si asta e singurul lucru la care te gandesti?
    -Glumeam, glumeam. Dar sa ai grija, da? Mai zise mama, inainte sa iasa.
    -Mama! Am strigat eu indignata dupa ea.
    Mesaj. Logic, de la Alex. "Ce a zis maica-ta dupa ce am plecat?"
    "Nimic care sa merite luat in seama" i-am raspun, pufnind.
    "Hm. Mi-e frica de ce inseamna asta la tine"
    "Tongue"
    Mda. Bun. Am mai primit un mesaj, dar asta nu era de la Alex. Era de la Brad.
    "Hei. Uite, imi pare rau ca ne-am despartit. M-am tot gandit si ma intrebam daca ai vrea sa ne impacam, fiindca eu inca tin la tine si, ma rog..."
    Wtf, ce puteam sa ii spun???? Am ales sa fii sarcastica, sa vad pana unde puteam sa intind coarda.
    "Ce s-a intamplat, Patinatoarea Bea te-a lasat cu buza umflata?"
    "Daca Bea e problema ta, sa stii ca eu m-am despartit de ea. Nici nu stii de cate ori m-a inselat!"
    "Nu, si nici nu imi pasa, cum nici tie nu ti-a pasat cat te-am iubit"
    "Deci asta este? Inca esti suparata pe mine? Te rog, spune-mi ce sa fac ca sa ma ierti!"


    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: La un pas de viitor

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Vin 7 Oct 2016 - 21:18

    7.

    Uhh.... era urata treaba. Brad era un baiat bun, ne stiam inca din clasele primare, cand statea in spatele meu, ma tragea de codite si imi spunea ca am ochi frumosi.
    Drace, ce trebuia sa ii spun?? Tineam inca la el, mult, dar Alex ms deruta prea tare. Adica, il sarutasem in timp ce eram pe jumatate retardata. Dumnezeule. Cine ar fi crezut ca poti avea atatea probleme cu baietii???
    "Nu stiu, Brad, ce ar trebui sa iti zic. Am nevoie de timp sa ma gandesc."
    "E din vina acelui baiat, Alex, asa e?"
    "Nu. Nu e vina lui. E din cauza ca m-ai ranit prea tare ca sa pot sa am incredere in tine atat de repede din nou."
    Pfoai. Defapt... hmm... mda.
    Am sunat-o pe Amie.
    -Alo, Amie???
    -Ce e Becca? Ai patit ceva?
    -Eh, pai... si am inceput sa ii povestesc despre dilema mea.
    -Uhh... pot sa trec pe la tine dupa scoala?
    -Sigur, si cu ocazia asta imi aduci si cartile. Stii codul de la dulap, nu?
    -Sigur colega. Hai ca vine profu, pa!
    Ce porcarie. M-am dat jos din pat si am facut ceea ce ar face oricine. Am luat o bucata mare de ciocolata. Capul nu ma mai durea deloc si eram doar foarte putin ametita.
    -Becca? Ce cauti jos din pat?
    -Mananc si beau apa, am spus, umplandu-mi un pahar cu apa.
    -Ciocolata?!
    -Nu conteaza. E mancare.
    -Pune mana si fa-ti un sendvis. Mai e niste snitel in frigider.
    Ca sa ii fac pe plac, am mancat. Pana am terminat eu de mancat, cineva batea la usa.
    Deschid usa, era Amie.
    -Da. Vad ca te simti mai bine.
    -Oarecum, daca asta inseamna ca ma pot da jos din pat.
    -Hmm... mda. Am o veste proasta sa iti dau. Bea a inceput sa se dea la Alex.
    -Hmm... asta e ff aiurea. Deci, pana la urma, da-mi temele si mai vorbim dupa.
    Cinci minute mai tarziu:
    -Becca, ce ai de gand sa faci cu Brad si Alex?
    -Amie, sa ma trasneasca intr-o zi senina daca am idee.
    -Daca vrei parerea mea, eu zic ca ar trebui sa incerci cu Alex. Adica, Brad ti-a dat teapa o data, Alex inca isi asteapta prima sansa...
    -Da, dar daca mi-o iau in barba si cu Alex? Imi pierd plasa de siguranta. Cred ca mai intai o sa ii acord o a doua sansa lui Brad...
    -Faci cum vrei, a spus Amie inainte sa plece. Tu stii cel mai bine
    Drace!!! I-am trimis mesaj lui Brad.
    "Ok. A doua sansa. Dar e ultima"
    "Doamne, Becca, nu stii cat de recunoscator iti sunt! Pot sa trec pe la tine?"
    "Mai bine nu, sunt foarte obosita si inca ma doare capul"
    "In regula, iubito, odihneste-te! Nu vedem maine!"
    Aveam impresia ca facusem ceva total gresit...

    8.

    A doua zi, Brad a trecut sa ma duca la scoala, cum facuse si cat fuseseram impreuna prima data.
    In parcarea liceului, s-a aplecat si m-a sarutat pe buze. Era atat de obisnuit, atat de normal! Parfumul lui era acelasi, buzele lui ca intotdeauna. Eram fericita.
    Imediat cum am iesit din masina m-am simtit insa jalnic, tinandu-l pe Brad de mana sub privirile socate ale lui Alex si Bea. Ma rog, mai mult din cauza lui Alex. Brad, insa, de cum il vazu, zambi perfect multumit de sine.
    A trecut asa o luna jumate. Aerul incepea sa se incalzeasca, cand profa de engleza hotari ca venise vremea sa ne dea un proiect. Perechea mea? Alex.
    -Hei, am zis eu timida. E ok sa facem asa sau vrei sa vorbim cu profa sa schimbam grupele?
    -Nu, stai linistita, e ok. La mine, diseara?
    Era vineri.
    -Hmm... ok, am spus, sovaitoare.
    -Super!
    Imi oferi unul din acele zambete. Uhh... mda. Urma sa fie foarte ciudat.
    In acea seara, am facut cunostinta cu tatal lui Alex. Era inalt si semana leit cu fiul sau, mai putin ochii, care erau cenusii.
    -Deci, tu trebuie sa fi Becca, incepu el. Alex mi-a spus multe despre tine.
    -Numai de bine, sper.
    -Bineinteles, bineinteles. Acum, copii, o sa va las cu proiectul.
    Am facut proiectul. Pe la sfarsit, cand ma intindeam dupa o carioca, mi-a alunecat mana de pe spatarul canapelei si am cazut peste Alex. Am ridicat privirea si i-am vazut ochii cum se intunecau.
    Fara sa gandesc, mi-am lipit buzele de ale lui. Prima reactie pe care a avut-o a fost sa ma muste de buza, in timp ce eu ii incalecam coapsele, ca sa stau intr-o pozitie mai comoda. Undeva, un colt al mintii mele urla ca nu e cinstit din partea mea, dar restul mintii mele cerea mai mult.
    Mai avusesem saruturi bune cu Brad, dar asta era primul meu sarut real, sau cel putin asa il simteam eu.
    Cand, in cele din urma, m-am desprins, am zis:
    -O sa fie ciudat, dar trebuie sa incercam.
    -Adica, sa iesim impreuna?
    -Da.
    -Si... celalalt?
    -Da-l naibii.
    -Becca... isi infunda fata in gatul meu. Nu stiu ce m-as face fara tine... nu stiu cum am suportat astea doua luni, si in mod sigur stu ca nu as suporta sa te impart cu nimeni. Niciodata.
    Mi-am lipit gentil buzele de ale lui. Spre deosebire de celalalt sarut, acesta era moale si plin de promisiuni. Dupa ce ne-am desprins si din sarutul asta, mi-am luat telefonul si am trimis un mesaj.
    "S-a terminat, Brad. Nu merge. Am incercat"

    9.

    Stiam eu. E doar vina acelui baiat, Alek, sau cum l-o fi chemand. Dar iti promit, nu o sa scape el asa de usor..."
    "Despre ce tot vorbesti?! Daca ma despart de tine nu inseamna ca e vina lui Alex, insamna ca nu mai vreau sa fim impreuna! Consoleaza-te cu Bea, am vazut-o cum se uita la tine ieri"
    "De cate ori sa iti mai zic ca nu imi pasa de Bea? Pe tine te iubesc, pe tine te-am iubit inca din clasele primare!"
    "Am vazut... dovada a fost aceeasi care m-a facut pe mine sa inteleg ca nu merge. Iert, dar nu uit. S-a terminat."
    Telefonul a mai zbarnait o data, dar nu m-am mai uitat sa vad de ce.
    -Acum, totul e perfect, am spus, si m-am lipit de Alex. Mi-a mangaiat buzele cu ale lui, m-a sarutat pe obraji, pe frunte, pe buze, pe gat, s-a jucat cu parul meu etc etc. Apoi mi-a sunat telefonul. L-am lasat sa sune. Apoi a mai sunat inca o data si inca o data. In cele din urma am raspuns. Era Amie.
    -Becca! Unde naiba esti? Nu, nu-mi spune. Doar... doar ramai acolo. Nu cumva sa iesi pe strada. Tocmai a trecut Brad prin fata mea -eram la magazin- si era beat crita si urla ceva de Alex. Becca, era fumat rau si mirosea a alcool de la trei metri. Aveti grija! Aloo? Ma auzi?
    Ramasesem fara glas. Alex se uita ingrijorat la mine, vazand teroarea din ochii mei.
    -Becca? Becca? Becca, raspunde, mortii matii!!!
    -Ah... Dumnezeule... multumesc, Amie... o sa am grija...
    Am lasat telefonul sa imi cada. Alex l-a ridicat si a zis:
    -Amie, e cu mine, o sa fie ok, am eu grija de ea. Acum calmeaza-te. O sa iti inchid, trebuie sa o linistesc si pe Becca. Da, da, bine, promit. O sa fie ok. Bine? Ok, pa!
    Mi-a pus telefonul pe masa.
    -Becca, a spus el, cu voce linistitoare.
    Mi-am atintit privirea in ochii lui verzi aurii.
    Becca, o sa fie in regula, spuse el.
    Ochii mei luasera dimensiuni imense din cauza fricii. Brad era capabil de prea multe...
    -Becca, spune ceva, te rog, spuse Alex, din ce in ce mai ingrijorat.
    -Nnnnu... nu o sa il las sa se atinga de tine, am spus eu, tremurand.
    -Becca... incepu Alex.
    -Nu! Am spus eu ce mai multa forta. Mie nu o sa imi faca nimic, ne cunoastem de prea mult timp...
    -De parca asta a contat pana acum! Se enerva Alex. Nu ii mai cauta scuze, Rebecca!
    Am tresarit la auzul numelui meu intreg. M-am ridicat si i-am inconjurat mijlocul cu bratele. Am inceput sa plang.
    -Alex, Alex, Alex... sopteam eu, neintetat, in timp ce el ma mangaia pe par si imi desena cercuri la baza spatelui.
    -Beck, o sa fie bine... spoti el langa umarul meu, si ma saruta pe frunte.
    Ii strangeam tricoul (candva alb, acum plin de rimel) in pumni.
    -Drace... am soptit eu, cand am auzit batai la usa.

    10.

    Din fericire, era doar mama.
    -Becca? Esti in regula? M-a sunat Amie...
    -Da, mama, sunt ok... am zis, uitandu-ma la ea.
    -Draga... zise mama, oferindu-mi un servetrl sa sterg urmele de machiaj.
    -Uhh... Alex, scuze pt tricou...
    -Nu conteaza, mi-a spus el incurajator. Nu-i nimic, siunt mandru ca am fost batista ta.
    Asta primi un mic zambet din partea mea.
    -Haide, Becca. Sa mergem, spuse mama. Te duc cu masina.
    -Alex... nu am apucat sa terminam proiectul...
    -Nu-ti face griji, il termin eu. Tu du-te acasa, si ai grija de tine.
    Am plecat cu mama. La un momentdat, am trecut pe langa Brad, moment in care m-am lasat in jos pe scaun.
    -Becca, ce s-a intamplat defapt?
    -M-am despartit de Brad, si crede ca e din cauza lui Alex. Dar nu are dreptate!
    Mama tacu, atenta la drum.
    Am ajuns acasa fara alte peripetii. Am tras jaluzelele si m-am bagat la somn. La 3.45 m-am trezit dintr-un cosmar pe care nu mi-l aminteam. Mi-am deschis telefonul si mi-am amintit de mesaj.
    "O sa va para rau..."
    Nu am mai dormit toata noaptea, noroc ca a doua zi era sambata. Am adormit cand a rasarit soarele.
    Pe la 10, cand m-am trezit, aveam vreo zece mesaje, de la Amie si Alex, care deveneau din ce in ce mai isterice. Am patit ceva, sunt ok? Le-am raspuns amandurora ca sunt ok, si am primit inapoi niste fete zambarete.
    Tot weekendul am pierdut vremea la mine in camera, asteptand cu frica ziua de luni.
    Si iata ca veni. Alex veni sa ma duca cu masina. De cum am coborat, Brad a venit la Alex si i-a tras un pumn care i-a aruncat capul pe spate. Am tipat, in timp ce Alex strangea din dinti si ii infigea un pumn in stomac. Amie aparu ca din pamant langa mine, cu pantofii ei galben fosforescent si roz si ma tinu strans, sa nu intervin.
    -Amie! Da-mi drumul acum!
    -Becca, stai cuminte! Paznicul e pe drum.
    Intre timp, Alex mai incasase cateva lovituri si ii curgea sange din nas. Brad tocmai se pregatea sa ii mai dea una, cand se trezi ridicat de la pamant. Alex lesina si Amie imi dadu drumul, in timp ce directoarea ajungea langa paznic. M-am aruncat langa Alex, ignorand orice altceva. Respira. M-am mai linistit un pic.
    A venit ambulanta si l-a luat, iar eu am intrat impreuna cu el. Infirmierii intrebau ce s-a intamplat, iar eu le-am spus tot.
    -E grav?
    -Hmm... fostul tau prieten stie sa dea bine cu pumnul. Asta de aici o sa stea sedat o vreme, pana ii facem toate analizele...
    M-am prabusit pe un scaun, cu o stare de anxietate profunda. Era numai vina mea...

    11.

    Mi-am muscat buzele pana la sange. Ma simteam atat de rau, incat asistenta a fost nevoita sa imi injecteze niste morfina.
    Priveam din afara cum il duceau intr-un pat, cum ma asezau pe scaun, cum ii puneau perfuzia. Dumnezeule, eram drogata. Si confuza. Am stat toata noaptea, asteptand sa se trezeasca Alex. Cred ca am atipit, pentru ca m-am trezit cand am simtit o mana pe genunchi.
    -Becca? Se auzi Alex. Ce nai...?!
    Tocmai vazuse perfuzia.
    Am clipit de cateva ori, sa ma dezmeticesc, si apoi i-am raspuns.
    -Ai incasat cativa pumni a naibii de buni (casc). Te-au adus la spital, si ai fost lesinat... (ma uit la ceas. Ora 3.45 dimineata)... hmm... vreo 17, poate 18 ore.
    -Caaat?! Intreba Alex ingrozit. Au, au, capul meu...
    M-am ridicat si i-am aranjat pernele.
    -Si Brad?
    -Aceeasi ambulanta. In rest, nu stiu nimic. Oh, Alex... (o lacrima mi se prelinse pe obraz) e numai vina mea...
    -Beck... nu ai facut nimic ca sa influentezi asta. A fost alegerea lui si a mea. Ai dreptul sa fii fericita...
    -Da, dar asa nu sunt fericita! Uita-te putin la tine! Vanat, lesinat mai mult de juma de zi, cu perfuzia in brat. La miezul noptii ti-au scos masca de oxigen. Nu imi spune mie ca asta e fericire!
    M-am ridicat in picioare, si atunci a zis intrat infirmiera.
    -Domnisoara Swan... Celalalt... celalalt pacient doreste sa vorbeasca cu dumneavoastra... ce sa ii spun?
    -O sa vin, am spus eu, in timp ce Alex ma prindea de mana.
    -Ai grija, spuse el, privindu-ma in ochi.
    -O sa am.
    L-am sarutat pe frunte si am iesit, urmand-o pe asistenta.
    Intru in compartiment, unde Brad statea calm, rezemat de perne, si privea in gol. Era destul de vanat si cred ca avea incheietura sucita.
    -Hei, Becca. Ce parere ai de noua mea infatisare?
    -Hmm... foarte... vinetie. Zi ce vrei sa zici. Am treaba.
    -Uite, stii ce? Am morfina in corp suficienta cat sa adorm, dar pur si simplu nu pot. Ce o sa se intample cu noi acum?
    -Brad, nu mai exista "noi" de mult. De cand ai decis ca "este vina lui Alex"
    -Nu la asta ma refer, Becca. Suntem prieteni de atata vreme.
    -Totul s-a dus pe apa sambetei cand ai ales sa ma lasi pentru Bea! Nu mai exista nimic din ce a fost inainte! Nimic! Am strigat, izbucnind in lacrimi, si asezandu-ma pe scaun.
    -Becca! Nu m-am gandit niciodata cum te simteai tu, pana am simtit-o pe pielea mea. Am fost un fraier, si sa cred ca o sa ne impacam, si sa fac ceea ce am facut. Iarta-ma! Becky, iarta-ma! Am fost un prost. Crezi ca... ca am putea pur si simplu sa uitam tot ce s-a intamplat?
    -E... e prea mult, Brad. Trebuie... trebuie sa ma gandesc, am spus, iesind.
    -Becca! Striga Brad, deznadajduit.
    Am intrat inapoi la Alex (care adormise iar) si m-am asezat grijulie pe scaun. Priveam in gol...

    Flashback.

    AnnikiWhite
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 24/08/2016

    Re: La un pas de viitor

    Mesaj Scris de AnnikiWhite la data de Dum 20 Noi 2016 - 15:39

    12.

    Flashback.
    *Eu si Brad, clasa a treia*
    -Beckie! Uite, uite ce frumos e fluturele asta!
    *clasa a cincea*
    -Hei, Becca, ce zici, sa mergem la filmul acela nou sau iar la Star Wars?
    -Star Wars, logic!
    *clasa a saptea*
    -Becca... nu plange... or sa fie si alti baieti... stii doar, Ed imi era prieten bun, si eu o sa ii simt lipsa, acum ca a ca plecat in Germania...
    *clasa a 9, Balul Bobocilor*
    -Becca! Nu pot sa cred! Asta e rochia de la mama? Iti vine extraordinar! Haide, liceul trebuie sa faca cunostinta cu tine, o, zana a frumusetii...
    *clasa a 11, Septembrie*
    -Becca... am ceva ce trebuie sa iti spun...
    -Brad... doar nu... s-a intamplat ceva?
    -Nu... vreau doar sa iti spun... nu conteaza. (Ma saruta pentru prima data)
    End of Flashback.

    Cate amintiri aveam cu Brad... nu le puteam sterge cu buretele dintr-o prostie... uff... urma sa ii mai dau o sansa. Dar... nu acum. Mai tarziu. Trebuia sa ma asigur ca nu ma mai place.
    -Beck? Te-ai intors? Se aude Alex.
    -Da... sunt aici.
    -Ce voia?
    -Nu acum. Trebuie sa iti revii... asistenta a zis ca or sa te tina aici pana maine si ca ai (aveti) invoire de la scoala toata saptamana... norocosilor!
    Pe Alex il pufni rasul, insa regreta imediat.
    -Au, au, coastele si restul bucatilor din mine... nu ma mai face sa rad! Fiinta diabolica ce esti...
    I-am oferit un zambet stralucitor. Ma uit la ceas... aproape 5.
    -Nu stiu ce spui tu, dar eu as mai trage un pui de somn...
    -Haide! Spuse el, tragandu-se intr-o parte.
    -Sigur? Si... perfu... ah. Mda. Bine.
    Probabil i-o scosesera cat fusesem la Brad. M-am asezat cat de atent am putut, smulgand un zambet de la Alex.
    -Stii, nu sunt chiar atat de fragil... a spus el, tragandu-ma mai aproape.
    Am zambit, si m-am cuibarit la pieptul lui.
    God. Cat de ciudat era. Adica, nu statuseram asa nici macar "in zilele bune" si acum, cu el facut covor, stateam -intr-un pat de spital- atat de bine...
    Am adormit. M-am trezit cu asistenta care se uita putin ciudat la mine in timp ce ma scutura de umar.
    -Domnisoara Swan, va cauta mama dvs...

    13.

    -Mama! Am strans-o cu putere in brate. Ai mai auzit ceva de Amie?
    -E la scoala. Acum apropo de scoala...
    -Nu! Nici sa nu te gandesti! Nu ma duc nicaieri azi!
    -Nici nu voiam sa propun asa ceva! Voiam sa iti zic ca te-am invoit toata saptamana, dar sa nu te obisnuiesti cu asta!
    Am facut ochii mari, apoi am strans-o in brate.
    -Esti geniala, mama! Multumesc!
    -Am vorbit cu tatal lui Alex, si a zis ca el pleaca toata saptamana, din cauza jobului, si nu poate evita... am fost de acord sa te las sa dormi la Alex, cu o singura conditie (mama flutura din deget amrnintator la mine).
    Mi-a picat fata. Nu imi venea sa cred. Cat de tare putea sa fie mama!
    -Multumesc, mersi, mersi!!!! Am strans-o in brate, iar ea a zambit.
    -Hei, sweetie, calm! Nu te obisnui cu asta...
    -Mda, mama, bine! Smile
    -Haide, spune-i lui Alex, apoi nu uita sa treci pe acasa sa iti iei haine.
    Am pupat-o zgomotos pe obraz, apoi am intrat in compartimentul lui Alex, si i-am dat vestea.
    -O.M.G. Ai nostrii sunt mai tari decat imi aminteam, a raspuns Alex.
    Atunci a intrat doctorul.
    -D-le...
    -Luck, am raspuns intr-un glas eu si Alex.
    -Hmm, mda, a zis doctorul. Trebuie sa va facem ultima serie de controale, apoi va putem da drumul...
    Inca doua ore, cu radiografii, probe de sange etc. De parca fusese sechestrat, nu batut.
    Mama a venit sa ne duca. Alex schiopata putin. Ne-am oprit intai la mine, sa imi iau lucrurile (haine, o carte, fondul de ten si rimelul, plus cartile de scoala) apoi ne-a lasat la Alex.
    -Becca! Uite, 100$, tine-i daca ai nevoie pentru cumparaturi.
    -Ok mam Wink poate mai trec pe acas' sa mai imi iau o carte.
    -Kiss pa-pa (porumbeilor se subintelegea)
    - Tongue las ca vezi tu cand ma intorc! I-am zis razand, apoi m-am intors spre Alex.
    -Bun... ai de gand sa imi prezinti casa inainte sa te bag in pat?
    -Hmm... suna interesant...
    Am aruncat cu un prosop in el. S-a ridicat de pe canapea (canapea diabolica) si a pornit schiopatand prin casa.
    -Biroul, baia, bucataria, camera tatei, camera de oaspeti si camera mea, a zis, deschizand o usa si pasind inauntru.
    Camera era verde si mov, si combinatia mergea, in mod incredibil, uimitor de bine. Deosebit de ordonata, abia se vedea ca locuieste cineva inauntru.
    -Wow. Cata ordine. Nu te credeam in stare.
    -Haha, a raspuns Alex, asezandu-se in pat.
    -Ok ok. Acum, merg sa vad ce e de mancare prin frigider.
    -Staaai! Ma trase in pat, langa el, si ma saruta.
    -Stii... am zis eu, peste vreo 10 minute, ar trebui sa ma lasi sa plec putin...
    -Dar nu vreau, a raspuns el, ascunzandu-si fata in parul meu.
    Maxilarul era vanat, dar in rest nimic altceva pe fata.
    -Hai sa stam in bucatarie. Ca sa pot sa gatesc.
    -Hai!
    Deschid frigiderul. Legume, carne, sosuri... de toate.
    -Tatal tau gateste? Intreb eu.
    -Mai mult eu, dar si el. Scoate si tu punga de gheata din congelator.
    I-am aruncat punga si un prosop, apoi am stat si m-am uitat ganditoare la frigider.
    -Hmm... o sa fac niste friptura, cu legume gratinate, briose cu branza si sunca si... hmm... prajitura cu ciocolata?
    -Cum vrea sufletelul tau. Cum vrea sufletelul tau, a spus Alex.
    Am facut ce mi-am propus, si apoi le-am pus in cuptorul cald ca sa ramana calde.
    -Gata? Acum ne facem de lucru? Ma trage pe scaun, apoi ma aseaza pe masa si ma saruta.
    N-am apucat sa stam mult, ca s-au auzit batai la usa. Am sarit spre usa sa o deschid, si in casa a intrat o Amie putin ciufulita si cu un teanc de dosare in brate.
    -Nu puteai sa mai astepti putin? A chicotit Alex.

    14.

    Amie se uita suparata la el, apoi isi aranja cocul plin de panglici roz.
    -Asa. Da. Bine. Deci, Becca! Vesti de la Brad?
    -Nup. Nu tocmai.
    -Hmm... ma rog. Uite, na temele!
    Mi-a aruncat o foaie pe care erai scrise materii, exercitii etc.
    -Uh. Ma rog. Mersi. Stai la masa?
    -Da, bine, hai!
    Am trecut peste exclamatiile de tipul "e a naibii de bun!" si am reusit sa mancam.
    -Asa... bun, uite noutatile. Deci, elevi sau profesori?
    -Nu conteaza, desarta sacul! Am spus, rezemata de scaun.
    -Bine. Deci... Bea turbeaza, blondele se fataie in jurul ei, sefa majoretelor tremura de nervi din cauza meciului...
    Si tot asa. Apoi, vestea cea mare.
    -Profa de engleza e gravida!
    Aproape mi-am scapat paharul.
    -Ceee???? Cu cine???
    -Nu o sa ghicesti vreodata... cu proful de mate! Si, nu oricum! In 6 luni!
    Calcul simplu. Urma sa vina o suplinitoare... doar nu...
    -Ci... cine o sa suplineasca?
    -Fosta profa.
    La. Naiba. Cotoroanta ma ura.
    -Ughh... iti amintesti in gimnaziala cand i-am pus pioneze si lipici pe scaun???
    -Aha! Nimic mai misto! Hai, ca am meditatii la germana si nu am chef sa intarzii. Va pup, pa!
    M-am intors la Alex, in timp ce Amie pleca. Avea gheata lipita de obraz.
    -Hm. Mda. Hai sa strang, baga-te pe canapea si vin si eu. Temele mai incolo.
    -K.
    Am strans si am aruncat vasele in masina de spalat, m-am ghemuit langa Alex care daduse drumul la TV.
    -Ce ai chef sa facem? L-am intrebat.
    -Nu stiu... hmm... adu-mi chitara din camera. E pe dulap.
    -Canti? Nu stiam! Am strigat, dand jos chitara.
    -Mdea... stai si ascuta.
    De cum a pus mana pe coarde, am fost fermecata. Am recunoscut melodia, si am inceput sa cant versurile.
    -[...]Running from a man, I swore I'll never be,
    No one ever has to face tomorrow,
    But I'm the one who has to face... me[...]" {The tragic truth ffdp)
    -O. M. G. Becca, nu stiam ca ai voce!
    -Ce? Eu? Hm, mai mult sau mai putin.
    -Scuteste-ma! Canti foarte bine!
    -Hmm... mersi... cred?
    Alex zambi, si atunci incepu telefonul meu sa sune.

    15.

    M-am ridicat plictisita, dandu-mi ochii peste cap, si m-am uitat la aprlant. Brad. Am ridicat din sprancene si am raspuns, facandu-i semn lui Alex sa taca.
    -Alo? S-a intamplat ceva?
    -Hmm... nu, nu s-a intamplat nimic. Ma intrebam daca... poti sa treci azi pe aici?
    Am dat pe difuzor.
    -Sa trec pe la tine? De ce?
    -Vreau... vreau sa vorbim.
    M-am uitat intrebator la Alex. A dat din cap ca da.
    -Hmm... ok. Plec imediat.
    -Mersi, Becca! Esti cea mai tare.
    Am inchis telefonul.
    -Dafuk, ce-a fost asta?! M-am incruntat eu la ecranul telefonului.
    -Unul dintre cele mai ciudate lucruri de azi. Ce crezi ca voia?
    -Nu stiu. Dar, ar cam trebui sa plec... tu, du-te si dormi! Ma intorc cat pot de repede.
    -Bine, bine mama! Dar daca nu te intorci in 3 ore, sun la politie. Imi las telefonul pe noptiera, cu sunet!
    -Ok, ok, am zambit eu, si l-am sarutat fugar pe buze. Promit ca am grija de mine. Acum, serios, culca-te!
    -Gata mama, am inteles!
    I-am zambit, in timp ce schiopata pana in camera. Mi-am aranjat tricoul negru si blugii albastrii inchisi, apoi mi-am incaltat platformele negre si mi-am luat jacheta si telefonul si am iesit pe usa.
    Poc, poc, poc pe asfalt, in timp ce mergeam cu pasi mari spre Brad. Gandurile imi erau invalmasite, si imi parea rau ca nu imi luasem castile cu mine. Urma sa trec pe acasa la intoarcere, daca mai aveam timp.
    Sii... iata-ma in fata usii. Nici nu apuc sa bat de doua ori la usa, ca imi raspunde Brad.
    -Hei, imi spuse, zambind sovaielnic. Intra!
    Mi-am pus jacveta in cui si mi-am lasat pantofii la intrare. Eram atat de obisnuita cu acea casa!
    -Hei. Cum te mai simti?
    -Hmm... calcat de tren? Batut bine? Jenat? Deja imi e mila de ouale de omleta.
    Pufnesc in ras, in timp ce el zambeste. Ma asez, ca in vremurile bune, turceste pe fotoliu.
    -Hm. Mda. Pai, ce sa zic, principiile karmei.
    E randul lui Brad sa izbucneasca in ras.
    -Chiar atat de rau am fost?
    -Nu, ii spun eu serioasa. Trebuie sa ii trimit o plangere Karmei. Meritai mai mult.
    La sfarsit, nu mi-am putut stapani zambetul, asa ca am izbucnit in ras amandoi.
    -Aoleu... coastele mele... se vaicari Brad printre hohote. Esti atat de cruda...
    Asta m-a facut sa rad si mai tare. Ce bine era! Ca in vremurile bune.
    -Uff... rasufla Brad dupa ce se mai potoli. Te urasc. Ma simt ranit profund de sarcasmul tau ascutit ca... ca... ca un varf de ac!
    -Hooo! Multumesc pentru comparatie. Am cusut cateva rochii pentru regina Angliei cu sarcasmul meu!
    Brad zambi.
    -Bine, gata, ai castigat din nou. Orice, numai nu ma mai face sa rad.
    -Bine, bine, bine. Si, ce mai fac ai tai?
    -Hm. Grea intrebare.
    Cred ca am stat asa si am vorbit... o ora? Doua? Nu stiu, dar m-am ridicat destul de brusc si am zis:
    -Da. Pai, eu ar cam trebui sa plec. Ne mai vedem, poate mai trec pe aici.
    -Bine fato. Ne vedem.
    Mi-a facut cu ochiul, apoi m-a pupat pe ambii obraji. Ca in vremurile bune.
    M-am imbracat si am plecat, grabindu-ma sa ajung acasa. New Yorkul era un oras periculos pe timp de noapte. Intru in casa, strig dupa mama.
    -Hei, mama, am venit dupa casti. Ma duci si pe mine cu masina?
    -Sigur scumpo! Zice mama, iesind din camera ei. Ia-ti ce ai nevoie si sa mergem. Oricum, ma pregateam sa plec.
    -Unde? M-am mirat eu.
    -Ies la o intalnire.
    -Serios? Asta e minunat! Cu cine?
    -Las asta ca surpriza pentru cand te intorci.
    Imi face cu ochiul, isi ia poseta si geaca si iese pe usa. Ies repede dupa ea, urc in dreapta, si oftez.
    -Uff... ce gatesc eu maine?
    -Tu te auzi? Pufneste mama. Parca ai cateva sute de ani si nu mai stii ce sa gatesti, pentru ca ai facut toate felurile de mancare pe care le stii de atatea ori incat ai ajuns sa le faci cu ochii inchisi si o mana legata la spate. Sa nu te aud!
    Zambesc.
    -Bine, bine. Maine crezi ca poti veni sa mananci cu noi?
    -As veni, dar am un proces pana tarziu... poate poimaine?
    -Ok.
    Ajunsesem deja. Cobor si intru in casa.
    -Te-ai intors? Striga Alex.

    16.

    -Nu! Fac eu sarcastica inapoi.
    -Don'soara, ai intarziat cu doua minute!
    -Scuze, tata! Am trecut pe acasa, am spus, descaltandu-ma.
    -De ce? Intreba Alex, aparand in usa
    -Pentru astea, am spus, fluturand din cele doua perechi de casti.
    -Melomana, zambeste el si ma ciufuleste.
    -Heei! Nu te lua de parul meu sau nu mai asculti altceva decat Suicide Silence si BVB toata saptamana! L-am amenintat eu.
    -Gata papusa. N-am zis nimic, zice el, si ma saruta in coltul gurii. Zambesc.
    -Numai atat? Ma prefac dezamagita.
    -Aham. Pentru ca ai intarziat.
    Chicotesc.
    -Ok, ok, nu mai fac! Rad eu. Il sarut pe obraz, si il iau in brate. Imi infig nasul in scobitura gatului lui si ii inspir adanc mirosul de Alex. Ma saruta pe gat, iar eu ma lipesc mai tare de el.
    -Cuminte, sau o sa ma simt nevoit sa te car in brate pana in camera, fie ca vrei sau nu!
    Rad si ii dau drumul. Ma uit la ceas, apoi la ochii lui putin obositi.
    -N-ai dormit. Bine, las' ca vezi tu!
    Il trag dupa mine in camera si li pun sa se intinda in pat, si ma asez peste el, sprijinita in coate.
    -Dastea faci? Fetita rea...
    Zambesc, si imi lipesc buzele de clavicula lui. Urc, pe gat, langa ureche, si in jos, pana in coltul buzelor. Intoarce capul si ma musca de buza.
    -Hei! Murmur eu, in timp ce isi strecura mainile pe sub tricoul meu. Se presupube ca eu sunt fata rea!
    -Eh, schimbare de plan... sopteste el langa urechea mea, in timp ce ma mangaie pe coaste.
    Are degetele reci, aproape inghetate.
    -Ti-e frig?
    -Putin. Tine-mi de cald, zambeste el, in timp ce ma rastoarna pe o parte si ma prinde de talie. Dormi, printeso!
    Zambesc, il sarut sub barbie si imi lipesc capul de pieptul lui. Bataia regulata a inimii lui ma adoarme.
    Undeva, pe la miezul noptii, ma trezeste un tremurat. Era frig, ptobabil se oprise caldura. Culeg patura de pe jos, il invelesc pe Alex si ma culc la loc, cu spatele lipit de el.
    Dimineata, ma trezesc putin intepenita, cu un Alex foarte zambitor si mai putin vanat langa mine.
    -Neata, frumosule, ingaim eu, intinzandu-ma ca un pisoias.
    -Neata, printeso. Cum ai dormit?
    -La un momentdat am inghetat de frig, moment in care a aparut patura in peisaj. Tu?
    -Pai, cu un asa pisoi in brate! Am dormit lemn, de parca m-ar fi lovit cineva cu tigaia in cap.
    -Superba comparatie, rad eu. Pai, bine, cat e ceasul?
    Ma uit la telefon, ora 10, un mesaj.
    Amie: "Nu uita de teme, porumbito!"
    Zambesc.
    -Ok, deci, acum e momentul in care am sa te sacai cu temele.
    -Ne ne ne. Le-am facut cat ai fost plecata.
    Scot limba la el si ma ridic.
    -Bun, atunci, corectie. Ma duc sa imi fac temele, tu faci micul dejun.
    -Bine scumpete. Imi face cu ochiul, iar eu il ajut sa se ridice.
    Nu prea are rost sa ma tarai prin restul saptamanii, a fost cam la fel. Teme, gatit, pupaceala, inca vreo doua vizite la Brad, o cina cu mama si Amie care aparea imediat cum termina orele. Si iata ca vine si duminica, cu un Alex aproape ca nou si cu mine foarte lipsita de chef.
    -Bun. Si, ce ai de gand pentru azi?
    -Nush. M-as duce acasa. Cand vine tatal tau?
    -Maine seara. Haide, stai si azi!
    -Bine, bine, zambesc eu, si il sarut pe obraz.
    Ziua a fost plictisitoare. Seara ne-am bagat amandoi (pe rand, nu va ganditi la prostii!) in baie si ne-am mai tras cateva reprize de pupaceala.


      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:17