╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Dincolo de amurg [+18]

    Distribuiti

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Sam 16 Iul 2016 - 21:11

    Bună! Uite că mi s-a înfiripat în minte încă o idee, așa că m-am gândit să o împărtășesc cu voi și sper să vă placă.  Smile


    Proolog


    Cred că atunci când se termină, totul revine în flash-uri, știi? Ca un vârtej de amintiri... dar el nu se mai întoarce. O parte din mine a știut în secunda în care l-am văzut că asta se va întâmpla. Nu a fost din cauza a ceva ce a spus, sau ceva ce a făcut, era doar sentimentul care a însoțit toate întâmplările și partea nebunească este că nu știu dacă voi mai putea să mă simt așa vreodată... dar nu știu dacă ar trebui. Știam că în lumea lui totul se mișca prea repede și strălucea prea tare, dar m-am gândit cum de poate Diavolul să te împingă spre cineva care arată ca un înger atunci când îți zâmbește? Poate că el a știut asta când m-a văzut... Cred că pur și simplu mi-am pierdut echilibrul și nu știu care e cea mai rea parte: că l-am pierdut pe el sau că m-am pierdut pe mine însămi?



    ✰ Capitolul 1 ✰



    Încă nu mă simțeam capabilă să scot vreun cuvânt sau să reacționez în vreun fel. Stăteam turcește pe pat cu materialele din care se presupune că trebuie să învăț, dar în momentul de față nu mai puteam să mă concentrez. Ceea ce tocmai aflasem venise total neașteptat. La capătul celălalt al telefonului mi-o puteam imagina pe Monica cum zâmbește și aștepta o reacție din partea mea.
    - Poftim? am spus realizând că zâmbeam până la urechi.
    - Manuel te place, ce nu e clar? a râs ea.
    - De unde știi?
    Monica a început imediat să îmi povestească cum de dimineață vorbise cu Dima, unul dintre prietenii noștri din gașcă, care la rândul său vorbise cu Manuel și aflase că îi sunt simpatică și i-ar plăcea să fim mai mult decât simpli prieteni. Din instinct am lăsat baltă cartea cu grile la matematică și am deschis laptopul în timp ce blonda îmi spusese că trebuie să închidă pentru că proful tocmai intrase în sală. Am gângurit un "da" simplu, aruncând telefonul pe undeva pe pat. Trebuia să dau de Diana cât mai repede posibil. Vestea asta era mult mai importantă decât orice alt examen din sesiune care bătea la ușă. Am deschis pagina de internet, care nu știu cum se face, dar tocmai acum își găsise să meargă al naibii de greu, făcându-mă să îmi agit picioarele și să mă rog în fața ecranului să se miște mai repede și mai cu talent. Am căutat numele Dianei în lista chat-ului și apoi am deschis căsuța ei. Bulina era verde. Era online. Slava Domnului! Cu degetele încă tremurând de la emoție și cu rânjetul încă pe față i-am tastat fetei: Am vești! M-a sunat Monica și să vezi ce îmi spune: "Vești bombă! Te place cineva!".  Răspunsul Dianei nu a întârziat să apară și a tastat și ea rapid "SUNĂ-MĂ URGENT!". Evident, puteam să îi simt entuziasmul. Nici nu am apucat să pun mâna pe telefon că fata lăsase baltă așteptatul și mă apela ea pe mine.
    - Vreau să știu totul! Absolut fiecare detaliu!
    Am început să râd, în timp ce ea îmi tot ordona să nu mă mai hlizesc și să mă apuc să îi spun tot ce ratase. Așa i-am povestit tot ce discutasem cu Monica, cu detalii exact cum îmi ceruse. Din când în când mă opream și o întrebam dacă mă mai ascultă pentru că nu mai auzeam nimic din partea ei, dar era limpede că sorbea fiecare cuvânt al meu. La final, după ce îi spusesem fiecare amănunt pe care îl știam a urmat un moment de liniște între noi, dar apoi am început amândouă să țipăm de extaz. Nu îmi venea să cred că mi se întâmpla mie. Nu îmi venea să cred că cineva în sfârșit mă place. Părea atât de imposibil și parcă așteptam ca cineva să îmi spună că asta e o glumă proastă, dar aparent totul era cât se poate de real și adevărat.
    - Să nu îți dau eu una, acuma? După cât ai plâns și ai suferit după Camil care te-a respins acum doi ani, doi ani femeie, și după toate momentele în care te plângeai că o să mori singură și tristă într-un apartament plin de pisici, uite că în sfârșit cineva te place. Dar când îți spuneam eu că este cineva și pentru tine, tu nimic, nada, tot pe a ta o țineai.
    - Îmi dai numai una? Uau, scap ieftin.
    - Tu meriți o bătaie calumea.
    Am izbucnit în râs știind că nu ar face asta. Diana și Monica țin prea mult la mine și le este prea milă să mă lovească, eu fiind mai firavă. În timp ce încă vorbeam cu ea, sunetul scurt și enervant al chat-ului îmi atrase atenția asupra laptop-ului. Am amuțit când am văzut numele lui Manuel. Am oprit-o pe Diana din toate predicile ei și cum îmi tot repeta că ea avusese dreptate și am anunțat-o sau mai bine spus am țipat la ea că Manuel tocmai mă salutase. La rândul ei se răstise să îi răspund cât mai repede. Părea puțin cam absurd să fac atâta agitație doar din simplul fapt că tipul care mă place mă băgase în seamă, însă pentru o persoană timidă și cu ceva anxietate socială ca mine, era un lucru măreț având în vedere că eu nu aveam niciodată curajul, sau motivația necesară, de a face eu primul pas sau pur și simplu să deschid o banală conversație. Așa eram programată genetic și eram destul de convinsă că nu aveam să mă schimb pre curând. Am inspirat adânc în timp ce Diana a spus că nu mă mai ține la telefon, vorbim prin mesaje și la final mi-a urat multă baftă și să fiu eu însămi de parcă mă pregăteam să îl întreb pe bietul băiat dacă vrea să se însoare cu mine, nu doar să îi scriu un simplu "Bună, ce faci?". Din nou exageram, dar din nou era genetic. Am deschis căsuța chat-ului și i-am tastat lui Manuel cât de relaxată puteam în acel moment și sincer chiar mă străduiam să îmi păstrez calmul. Telefonul începuse să vibreze iarăși așa că am răspuns fără să văd cine mă căuta, atenția fiindu-mi concentrată pe discuția cu el. Era Monica. Era curioasă dacă mă liniștisem. Deși trecuseră cam două ore de când aflasem marea veste, eu tremuram de emoție și încă aveam impresia că sunt protagonista unei glume proaste. Pentru mine, toate astea încă trebuiau digerate. I-am spus și Monicăi faptul că vorbeam cu Manuel, iar aceasta a rămas puțin surprinsă.
    - Cum adică nu îți vine să crezi? Ce vrei să spui?! am întrebat-o puțin iritată.
    - Ușurel tu, nu e vorba de asta. În timpul seminarului am vorbit prin mesaje cu Dima și l-am informat că tu ești mult prea timidă  și panicată să faci primul pas, așa că i-am spus să îl instruiască pe Manuel. Nu mă așteptam ca ordinul să se execut în jumătate de oră.
    De când îl cunoșteam eu pe Manuel eram convinsă că și el era un timid fără pereche, însă acum totul avea sens cum de a deschis primul conversația. Chiar și dacă nu ar fi făcut-o, nici eu nu m-aș fi ostenit. Pe lângă timiditatea mea aveam și un orgoliu pe măsură.
    - Apropo, vineri e ziua lui Bobi și a invitat toată gașca în oraș. Eu și Dima am zis că e o ocazie perfectă ca tu și Manuel să stați împreună.
    - Stai așa. Vrei să spui că noi avem două zile ca să îi luăm ăluia cadou? De ce nu ne-a anunțat direct vineri că ieșim? am întrebat-o indignată, ignorând total planul ei și al lui Dima, având în vedere că acum câteva ore nici prin cap nu  îmi trecea faptul că voi afla cine mă place sau că brusc va trebui să mă gândesc la un cadou.
    - Ei și tu acuma. Știi că Bobi face așa. Stai tu liniștită că vom găsi ceva, plus că sunt destul de sigură că alta ar trebui să fie preocuparea ta acum, nicidecum cadoul ala stupid, a spus ea pe un ton mieros și ușor pervers.
    - Sictir!
    Am lăsat-o pe Monica care ajunsese acasă și mi-am reluat conversația cu Manuel care până acum era cam plictisitoare, asta până când am citit mai bine ultimul mesaj. Mi-am frecat ochii sa fiu sigură că nu am nevoie de ochelari.  Manuel tocmai îmi ceruse numărul de telefon și îmi sugerase ca vineri să ne întâlnim amândoi și abia apoi să ne vedem și cu restul găștii. Pentru un moment uitasem cum să respir. M-am hlizit în fața ecranului fără să mă pot abține în timp ce încercam să îi dau un răspuns nici prea indiferent și totodată nici prea disperată să nu par. Cu toate astea simțeam că ceva nu era tocmai în regulă și nu era vorba de faptul că vorbeam cu el sau că brusc mă potolisem cu toată isteria și emoția de acum cinci minute. Mă simțeam ciudat în legătură cu el, însă am continuat să stabilim unde să ne vedem vineri și la ce oră, în timp ce Diana mă tot tachina spunându-mi că o să fim puțin singurei și că o să fie totul atât de frumos și dulce. Îmi venea să îmi afund capul în pernă. Cu cât mă gândeam mai mult la ziua respectivă, cu atât deveneam mai tensionată. Brusc nu mai știam cum să mă simt sau mai exact ce să simt. Am căutat-o pe Diana cât mai rapid posibil. Trebuia să vorbesc cu cineva despre asta și poate mă lămurea și pe mine ce se întâmpla.
    - Pur și simplu nu știu ce să simt, am spus eu câteva minute mai târziu la telefon.  Adică acum câteva ore ai văzut și tu cât de încântată și veselă era, dar acum parcă m-a lovit cineva. Parcă toată lumea mă sufocă.
    - Te simți forțată să faci asta?
    - Nu știu. Mă simt puțin ciudat, dar îmi e frică că m-am forțat să simt ceva pentru el. Nu știu dacă înțelegi ce vreau să spun...
    - Știu unde bați, dar nu zice nimeni că nu poți să îi acorzi o șansă. Ție îți e frică că ai putea ține la Manuel doar pentru că el te-a observat și să nu fie o iluzie.
    - Ceva de genul....
    - Claudia, ascultă-mă! Tu ești stăpână pe deciziile tale, indiferent cât vrea Dima și noi restul să fiți împreună cât mai curând, tu trebuie să decizi asta. Acum, tu și el sunteți în proces de cunoaștere și aveți timp tot înainte.
    Avea dreptate în tot ce spunea. Am inspirat adânc în încercarea de a mă liniști și i-am mulțumit Dianei că mă ascultase și mă sfătuise cum a știut ea mai bine. I-am urat noapte bună, înainte să închid și apoi m-am băgat în pat. Fusese o zi tare lungă, din care se presupunea că ar fi trebuit să învăț două capitole la contabilitate și să exersez grilele la matematică, dar tot ce făcusem a fost să aflu o veste bombă, să vorbesc la telefon ca o disperată și să mă îndoiesc de propriile mele sentimente, așa că aveam nevoie de un somn lung care să mă liniștească.

    Claudia, Monica și Diana

    ~Kim™~
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 1342

    Data de înscriere : 23/01/2013

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de ~Kim™~ la data de Sam 16 Iul 2016 - 21:15

    Deoarece l-am recitit am aceeasi parere ca cea de atunci. :3 Si stii ca te iubesc de aceea am incercat sa am un comentariu cat de cat lung daca nu e o sa mai dau edit-uri nu-i bai. Laugh
    Clau stii ca esti geniala, nu? Si stii ca doar capitolul asta nu ma satisface destul, nu? >.> Vreau mai mult femeie! Si cand ma refer prin "mai mult" nu ma refer la lungimea capitolului ci la actiune, sentimente, suspans si si si :> stii la ce ma refer :"> Stii ca iubesc partea aia a ta, partea aia perversa si care iti taie respiratia numai cand citesti prima secventa, nu? :3
    Clauuuuuuuuuuuuuuuuuu pune-te pe scris fato ca eu nu mai pot. TT^TT Vreau sa mai scriiiii! TT^TT Scrii bine, mai bine decat atunci si am o vaga banuiala ca Diana e Dana, nu? Laugh Ii sta bine aratand asa si la fel si personajul tau! Esti asa de cute :"> !
    Oh stii bine ca te iubesc si stii bine ca o sa pun urmatorul capitol cand inimioara ta va fi darnica sa-mi lase un comentariu de acolo din sufletelul tau si inimioara ta :3 si stii ca o sa fac ceva ce ti-ar placea sa faca Lee in urmatorul capitol, si nu, nu ma las pana nu folosesc toate cele 2000 de cuvinte.
    Esti adorabilicioasa, esti mumoasa :"> bine aici nu sunt prea sigura de ceea ce inseamna dar totusi Laugh <3 Haideee Clau a mea <3 iubirea mea <3 viata mea <3 sufletul meu <3 organele mele Laugh <3 bineee prea o lungesc aici Laugh)
    Stii ca Lee e cel mai bun dintre toti :3 si stii de ce? Fiindca e al tau :"> e o bunaciune de barbat si e personajul tau si e al lui Miki <3 Odododo <3 sa vezi ce scene voi mai face cu cei doi :3 o sa fac sa fie asa de asakjhfjkfnkjsf <3 dar cred ca ma vei omora cand vei afla ce se va intampla cu ei :-" o sa mi-o iau, o sa-mi dai cu tigaia in cap la fel ca Dana si o sa ma legi de un copac si o sa ma torturezi cu diverse lucruri sau chestii TT^TT asa cum ar face si Lee cu mine TT^TT
    Stii ca te iubeeeeeeesc! <3 :o3 Am mai zis-o si o repet incontinuu pana o sa pui capitolul ala. :3 Stii ca o sa mor daca nu postezi :o3 sunt o micuta de perversa care vrea un capitolas nou din carticica ta :3 si stiu ca se va intampla ceva intre Manuel si Claudia :>
    Succes cu scrisul!


    Ultima editare efectuata de catre ~Kim™~ in Dum 17 Iul 2016 - 9:57, editata de 1 ori

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Sam 16 Iul 2016 - 21:40

    *încercând să aibă o exprimare decentă*
    Am început să râd citind câteva secvențe *aproape toate*. Îmi place cum te exprimi și, sincer, nu se vede că nu ai mai scris de mult timp, nu mi se pare că ți-ai ieșit din mână. Eu stau ore întregi gândindu-mă cum să leg secvențele unele de altele fără să grăbesc acțiunea și tu faci asta să pară prea simplu. Laugh
    Anyway, ideea e că abia aștept să văd ce idei mai ai și nici nu cred că mai e nevoie să-ți spun să mă anunți, sper că se înțelege de la sine. Laughing Spor la scris. ^^ *dacă postezi mai repede eu nu mă supăr Angel *

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Vin 19 Aug 2016 - 21:26

    ✰ Capitolul 2 ✰




    Tremuram în ultimul hal. L-am ochit de la distanță în paltonul său lung și negru, care se potrivea perfect cu vremea mohorâtă și rece. Era normal pentru luna ianuarie deși mie nu îmi făcea plăcere să simt vântul cum îmi înțeapă nemilos fața firavă. M-am întors în direcția opusă, prefăcându-mă că nu am văzut pe nimeni, încercând să îmi găsesc ocupație. Am privit cele câteva mormane de zăpadă adunate în colțuri de stradă, care nu mai aveau niciun farmec în sine acum că sărbătorile trecuseră și care mă făceau să îmi doresc să fie una din acele zile de martie în care soarele strălucește puternic, iar vântul e ușor răcoros, când e vară la lumină și iarnă în întuneric. Mi-am scos telefonul să fac ceva, să mă liniștesc, însă cu cât trăgeam mai mult de timp și mă străduiam să respir normal, cu atât îi auzeam mai clar și mai aproape pașii lui, chiar dacă în jurul mereu era zgomotul specific unui oraș aglomerat, la o oră de vârf. Cu inima până în gât și nesigură pe proprii mei genunchi, m-am întors. Când am ridicat privirea, un singur lucru îmi atrase atenția. Acel grena care mă înnebunea, mă luase prin surprindere, stând stingher în mâna sa. Ajuns în dreptul meu, Manuel îmi zâmbi larg și sincer și întinse trandafirul.
    - Asta e pentru tine.
    Abia atunci am revenit cu picioarele pe pământ. Fusesem distrasă de bobocul superb de trandafir, ales parcă cu mare grijă și atenție. Am înghițit în sec și mi-am făcut curaj să îl privesc pe el. Mă admira în cel mai sincer și pur mod posibil, ușor îmbujorat, însă tindeam să cred că e din cauza vremii, încă având mâna întinsă. I-am întors zâmbetul deși din cauza aparatului dentar pe care îl purtam aveam senzația că arătam oribil zâmbind. Am luat trandafirul în propriile mele mâini, mulțumindu-i stânjenită. M-am întors spre partea opusă, întrebându-l dacă  a vorbit cu ceilalți  și  dacă ar trebui să ne pornim spre locul stabilit de ei cu o seară în urmă. În mod normal ar fi trebuit să îi arăt mai multă recunoștință pentru gestul minunat care l-a făcut pentru mine, însă în momentul de față eram mult prea emoționată și tot ce îmi doream era să ne întâlnim toți ca să nu mai fim doar noi doi, singuri. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, însă încă încercam să mă adun și să mă obișnuiesc cu ideea că el mă place. Da, încă nu realizasem asta până azi dimineață. Din nou, trebuia să mă obișnuiesc.
    Și înainte să îmi dau seama eram deja amândoi în tramvai, în drum spre locul destinației. Aveam capul plecat și se putea simți ușor tensiunea și emoția dintre noi. Palmele îmi erau transpirate, iar mănușile de lână nu erau de vină. Mi-am mutat privirea spre geam, încercând să îmi stăpânesc bătăile puternice ale inimii și să îmi controlez respirația. Înghițeam în sec la fiecare cinci secunde, în timp ce mă tot gândeam la un subiect de conversație, dar brusc mintea îmi era goală. Stăteam amândoi tăcuți, iar pentru cineva cu o timiditate ieșită din comun ca a mea și care își dorea cu disperare să rupă tăcerea era de nesuportat. Simțeam cum îmi pierd mințile. Nu știu de ce, dar de fiecare dată când mă aflu într-o situație tensionată ca acum, cu cât îmi doresc mai mult să vorbesc cu persoana respectivă, cu atât îmi e mai greu să găsesc ceva interesant de spus, așa că aleg să tac. Iar de cele mai multe ori, din simplul fapt că nu îmi găsesc cuvintele și nu spun nimic, sunt catalogată drept îngâmfată și snoabă când eu am doar anxietate socială și îmi e rușine să spun ceva. Mă uram că eram în felul ăsta. Cu toate astea, nu era deloc momentul și nici locul potrivit să îmi plâng de milă. Și din nou, înainte să îmi dau seama eram în mall, cautând-i cadou lui Bobi.
    - Ce anume ar trebui să îi luăm? Nu mă pricep să fac cadouri, așa că toată baza e în tine, am spus bătându-l ușor peste umăr, schițând un zâmbet.
    - Stai liniștită, nu ești singura, a chicotit el.  Eu încă pot spune că îl cunosc mai bine pe Bobi și tot nu știu ce să îi luăm drept cadou.
    Se uita cu atenție printre rafturile cu produse bărbătești pentru baie, ca într-un final să ne decidem asupra unui set ce conținea șampon, gel de duș și deodorant. Nu era cine știe ce, însă știind că Bobi nu e mofturos, nu va avea ce să comenteze de cadou.





    Câteva minute mai târziu, Monica și Alina se uitau într-una la mine, chicotind pe sub mustăți, cum îmi admir trandafirul primit de la Manuel. Îi rupsesem coada să îl pot ține mai tot timpul în mână, făcându-l astfel și mai special decât era. Pentru unii aceea era o simplă floare, dăruită unei fete și mai simple, însă pentru mine era mai mult de atât. Acel trandafir reprezenta afecțiunea și respectul lui Manuel față de mine, față de fata căruia îi devenise foarte dragă. Până în acel moment, eu am crezut că am nevoie de un miracol pentru a avea parte de afecțiunea unui băiat.  De câțiva ani buni tânjeam după atenția pe care doar un băiat ar putea să o ofere unei fete speciale lui. De prea mult timp îmi dorisem să fiu acea fată specială pentru un băiat care mă va iubi, știind că eu sunt motivul zâmbetului său. Iar acum, după ce renunțasem de a mă amăgi cu vise și finaluri fericite, pare că Manuel este prințul meu de pe calul alb care a venit să mă salveze din turnul tristeții și cel al singurătății. Am schițat un zâmbet subtil la acel gând care îmi străbătuse mintea, atingând cu grijă fiecare petală fină a trandafirului. Mi-am întors privirea spre Alina care îi povestea cu sclipire în ochi Monicăi planurile ei de nuntă. Deși cu toții eram abia în primul an de facultate, având practic toată viața înainte, de Crăciun, Dima o ceruse de soție pe Alina. Monica și Alina erau mult mai apropiate așa că eu aflasem ceva mai târziu vestea, însă mă bucuram pentru ei. Chiar dacă nu aveau nici un an împreună, cei doi nu pierdeau deloc vremea. Am privit îndelung inelul ei din aur cu piatră prețioasă în mijloc pe care îl primise de la Dima, visând și eu brusc la ziua când voi purta pe inelar o astfel de bijuterie. Am clipit de mai multe ori, să mă dezmeticesc, atunci când băieții veniseră cu mâncarea comandată, iar Manuel s-a așezat subtil lângă mine. Mi-a înmânat tava mea, pe care era așezat ordonat, meniul meu cu sushi, acesta neputând să își ia ochii de la mine. Eu nu am reușit să îi susțin privirea la fel de mult, așa că m-am fâstâcit și mi-am plecat capul, zâmbind rușinată. Eram amândoi ca două picături de apă. La fel de timizi, rușinoși și îndrăgostiți... sau cel puțin așa se presupunea. Încă de aseară târziu, când trecuse cu mult ora mea normală de culcare, vorbisem cu Diana. Îmi era frică și aveam un sentiment ciudat în legătură cu tot ceea ce se petrecea între mine și Manuel. Diana mă liniștise și îmi spusese că nu e necesar să mă agit și să mă grăbesc să trag concluzii pripite și că aveam nevoie de un somn lung. Dimineață mă trezisem destul de liniștită, gândurile fiindu-mi distrase că azi trebuie să îl văd față în față. Eram foarte emoționată și mă aranjasem în fața oglinzii cam o oră, ceea ce e mult pentru mine, având în vedere că în mod normal eu sunt gata în cincisprezece minute. Diana avusese dreptate. Nu trebuia să mă pripesc așa de tare, în fond, nu e și când ieșeam la întâlnire doar noi doi. Era o ieșire în grup, iar eu și cu Manuel nu aveam de ce să ieșim în evidență. Plus că eu și el nu avusesem vreo discuție serioasă, încă eram la început.
    Am fost trezită din gândurile mele, de blițul telefonului Alinei. Am clipit de câteva ori să îmi pot recăpăta vederea, pentru că acum, tot ce aveam în fața mea erau pete albe. Alina și Dima se uitau la poza făcută, aceasta strâmbându-se când observă că nu ieșisem toți în fotografie. Era și normal, având în vedere că ocupaserăm toată canapeaua. Totuși, abia când Dima mi-a sugerat ca Manuel să mă ia în brațe să putem ieși toți în poză, mi-am dat seama că ei plănuiseră de la bun început acest lucru. Cu toate astea, aveau nevoie și de acordul meu până la urmă, de aceea Dima își alesese cu grijă cuvintele și folosind scuza de a face o poză de grup, m-a convins să fiu luată în brațe. Bietului Manuel îi tremurau atât de tare mâinile, încât am fost nevoită să ignor acest mic detaliu, doar să nu îl emoționez și mai mult decât era deja. M-am ridicat puțin să îi fac băiatului loc să se așeze mai comod, apoi m-am pus pe picioarele sale. Până când Dima a făcut poza mi s-a părut că a durat o veșnicie. Știam prea bine că Manuel nu a mai avut vreo experiență cu o altă fata, de aceea prin modul său stângaci de a mă ține în brațe, eu am ajuns să stau cam incomod în acea poziție. După, m-am dat subtil și ușor la o parte, să putem sta amândoi cât mai relaxați. Restul întâlnirii nu au mai fost alte evenimente importante, așa că după două ore, gașca s-a destrămat și fiecare a plecat acasă. Deși Manuel a vrut să mă conducă până acasă, eu am fugit, la propriu și la figurat de această ofertă, atunci când Monica a plecat mai devreme și eu am alergat după ea să mergem împreună având în vedere că avem același drum.





    - Nu pot să cred că ai făcut asta! a spus iritată, Adriana, la celălalt capăt al telefonului. Mai nou, trebuie să aflu de pe facebook, că prietena mea și-a făcut prieten de o săptămână.
    - Hihi, bună și ție, am spus chicotind la auzul vocii ei.
    - Nu schimba subiectul! Spune-mi cum ai putut să nu îmi spui?
    - Păi... am uitat?
    - Cum adică ai uitat să îi spui prietenei tale de așa ceva?
    O adoram pe Adriana. Deși nu vorbeam în fiecare zi, ne despărțeau câteva sute de kilometri și uneori mai uitam că aveam un suflet la mare distanță care se mai gândește din când în când la mine, Adriana reușea mereu să îmi aducă un zâmbet pe buze. Felul ei ușor dramatic și faptul că era ferm convinsă că va muri singură într-o casă plină de pisici, la fel ca mine, ne-a făcut să ne apropiem foarte mult una de cealaltă.
    - Ce ar fi să nu mai visezi cu ochii deschiși și să îmi povestești totul, cum ar fi trebuit să faci acum o săptămână.
    Așa că m-am apucat să îi povestesc de la început, fără să ratez vreun detaliu important, de când aflasem de la Monica faptul că Manuel e interesat de mine, până în momentul actual, în timp ce ea îl căuta pe facebook și îl analiza. După acea zi, eu și Manuel ne mai văzusem o singură dată. Imediat cum ajunsesem acasă de la întâlnirea de grup și mă pregăteam să învăț pentru examenul de matematică, acesta mă invitase la un film. În mod normal nu aș fi acceptat asemenea invitație, având în vedere că eram în mijlocul sesiunii și ar trebui să fiu cu gândul la examene, dar i-am dat o șansă. Întâlnirea în sine a fost plăcută, nimic ieșit din comun. La final, când m-a condus acasă am simțit că a avut intenția să mă sărute, dar eu nu eram tocmai pregătită ca primul meu sărut să fie cu el, așa că am intrat în casă înainte să prindă curaj și să o facă. Încă eram în dubii dacă eu îl plac sau nu. Cu toate astea, seara târziu, împins de la spate de Dima, m-a întrebat dacă vreau să fiu cu el. Am fost atât de încântată că el chiar mă place, am acceptat, fără să mă mai gândesc la ce va urma. I-am cerut sfatul și Adrianei în legătură cu această mică "problemă" a mea, iar aceasta mi-a dat același răspund ca Diana și Monica. Să îi dau o șansă băiatului. Îmi era simpatic, nu zic nu, doar că nu cred că îl plac în adevăratul sens al cuvântului, așa cum o făcea el. Însă aveam doar o săptămână împreună, asta nu se putea numi o relație. Cu siguranță era doar imaginația mea că nu știu ce simt. Probabil încă nu mă obișnuisem cu ideea. Tot ce aveam nevoie era să îmi acord timp, atât mie cât și lui Manuel.


    Ultima editare efectuata de catre Ella ♣ in Vin 19 Aug 2016 - 21:34, editata de 2 ori

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Vin 19 Aug 2016 - 21:28

    EDIIIIIIIT

    Deci, prima dată vreau să spun că-s mândru de mine că am văzut că ai postat după abia 2-3 minute și că am dat comentariul înainte să apuci să ne anunți. *-*
    Încă îți ador stilul, tot ce scrii se citește atât de ușor și nu e nici plictisitor sau complicat. *-*
    Ideea prinde mai mult contur și mi-am dat seama cam ce va urma. *asta dacă nu aberez*
    Știu că toți vor ca personajele tale să formeze un cuplu, dar prima dată protagonista trebuie să se gândească bine, să nu zică „da” doar pentru că e primul băiat atras de ea, așa și-ar face rău atât ei, cât și lui, dar, ce pot spune, așa e și mai interesant. Laughing
    Nu prea mă pricep la vorbe la ora asta *când mă pricep eu?*, așa că închei aici și spun să mă anunți, ca de obicei, când mai postezi, asta dacă nu văd eu înainte să apuci să ne spui. Laughing
    Take care și baftă la scris! ^^

    ~Kim™~
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 1342

    Data de înscriere : 23/01/2013

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de ~Kim™~ la data de Sam 20 Aug 2016 - 22:19

    Edit
    :
    Mă surprinzi ca întotdeauna femeie! *-* Mai vreau plus că Rose nu a fost încă prezentă pe aici. Laugh  Deci nu mai am cuvinte. Esti un geniu al descrierilor. Esti fenomenala. *-* Adică ce s-a întâmplat mai exact aici. o.o Fierb de nerăbdare pentru continuare. Când vii cu next-ul. *-* Știi că te iubesc! :> Spor la scris și baftă în continuare. Kiss

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 28 Aug 2016 - 17:13

    Aloha! 
    Da, ai tot dreptul să mă omori și o să caut o scuză foarte bună pentru această absență. Știi că te iubesc, nu? Nu uita de acest lucru când o să vrei să mă omori Laugh Haide, că doar datorită mie reușești să realizezi asemenea capodopere și să ai replicile potrivite. Eu, je, filozoafa din poveste, pregătită cu diverse teorii și sfaturi și bla bla bla Laugh 
    Am o senzație de deja vu. Fiecare replică, întâmplare, absolut tot sunt atât de frumos conturate și exprimate <3 Surioara mea nu și-a pierdut îndemânarea de a realiza capitole minunate. Trebuie să recunosc că eu aștept cu nerăbdare acțiunea aia nebună și plină de aventuri și unele lucruri să fie de-a dreptul ficțiune Laugh Ce zici, mergem și la munte în povestea ta? 
    Acum nu pe bune, parcă ți-ai mai îmbunătățit stilul de a scrie, e mai frumos, mai elegant, te exprimi parcă mai altfel. A fost o adevărată delectare pentru ochii mei și m-am bucurat de fiecare cuvânt în parte. Și vocabularul e mai diversificat și felul în care introduci fiecare acțiune, moment al întâmplărilor, fiecare replică, cum combini dialogul cu narația. Deci se vede o adevărată schimbare. Te-ai mai maturizat în ceea ce privește felul în care scrii. Să îți imaginezi că țip: Unde sunt capitolele tale cu adevărat lungi? Știi tu, acele capitole interminabile, de vreo nu știu câte pagini de word. Sper că nu vei renunța la ele, sper că o să revăd cât de curând un astfel de capitol. 
    Având în vedere că știu unele lucruri, curiozitatea mă ucide să aflu cum o să realizezi tu povestea de fapt. Ce vei mai scoate și ce vei mai pune în plus, cum se va desfășura acțiunea. Pentru că te cunosc și știu că o să mai piperezi puțin lucrurile. 
    Spor la scris și nu mă ucide Kiss

    Ciocolată
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 15

    Data de înscriere : 18/07/2016

    Re: Dincolo de amurg [+18]

    Mesaj Scris de Ciocolată la data de Dum 28 Aug 2016 - 21:17

    Hullo (:

    Îmi place povestea, mi se pare foarte relaxată și mellow, iar stilul este adorabil. E ușor și delicat și plăcut de citit, nu ai fraze greoaie sau greșeli gramaticale (from what I could tell) și surprinzi frumos sentimentele personajului; nu am mai citit o poveste care să fie așa de soft și care să-mi placă, totuși, atât de tare de foarte mult timp (I'm more of a plotty plotty bang bang kind of girl, so some fluff is exciting and more than welcome every now and again). Also, îmi place foarte tare de Claudia (gosh, sper că așa o cheamă; sunt groaznică la reținut nume), mi se pare un personaj extrem, extrem de real și iubesc chestia asta; prea des personajele din ficuri sunt unilaterale și mate. Dinamica grupului mi se pare și ea foarte interesantă și frumos conturată; sunt foarte curioasă să văd ce se mai întâmplă și cu celelalte personaje. Actually, I am curious about pretty much everything, so keep 'em coming (:

    Spor și multă inspirație~

      Acum este: Joi 8 Dec 2016 - 7:54