╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Călător în noapte

    Distribuiti

    qSpiridușa
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 5

    Data de înscriere : 11/08/2015

    Călător în noapte

    Mesaj Scris de qSpiridușa la data de Joi 13 Aug 2015 - 23:10

    Ficul îmi aparține, l-am mai postat și pe alt forum.
    Călător în noapte

    Capitol cu umbre

    *

              -Oi, Sakura-chan! Deschide ușa! se aude vocea trombonind în seară.

              -Naruto, nu vin! îi răspunde cea de după ușă, înfiorată de la oboseală și, totodată, înfuriată.

              -Ne? Nu vii să petrecem? Sakura-chan, te obosești cam mult, dattebayo... Ar trebui să-ți iei măcar o zi liberă de la muncă, nu crezi?

              Însă, rozalia nu-i răspunse. A plecat capul așteptându-l pe băiat să plece și, odată plecat, a început să se plimbe prin cameră, răscolind printre gânduri. Lumina o stinsese de mult și numai perdelele ce se unduiau ofereau cale liberă felinarelor să mai lumineze. Și așa a stat multă vreme din cauza unei temeri pe care fata n-o mai simțise niciodată până atunci. Ar fi dorit, totuși, să privească pe fereastra deschisă, însă nici atât n-a stărui să facă.

              Teama se intensifica, iar mintea îi scăpăta precum perdeaua în bătaia vântului. Și era, totuși, conștientă de teama ei, dar fără însă să înțeleagă de unde apăruse așa, de nicăieri. Se uita prin cameră de jur împrejur, observă toate umbrele, colțurile erau complet cuprinse în mătăsuri negre, dar era mai bine decât afară, și niciodată n-a reușit să înțeleagă de ce... Se simțea, pur și simplu, în mai mare siguranță în întunericul mat al apartamentului, decât în cel dogorât de lumini de pe stradă.

              Răsuflând adânc, se băgă într-un sfârșit în pat. Se înfofoli în așternuturi reci și, totuși, plăcute. Și, culcată cu fața spre perete, Sakura a așteptat vreme de câteva ceasuri, însă nu adormise. Avea mereu impresia că cineva o urmărește din celălalt capăt sau de după fereastră. Rozalia se gândi că n-avea cine să fie la o oră atât de târzie, și cine avea să o aștepte atâtea mari de ore, până s-ar fi trezit? Cu toatea astea, senzația de apropiere se alipea de fată, înfingându-se tot mai adânc în temerile ei de noapte.

              Sakura se ridică într-un sfârșit, însă nimeni nu se alfa în cameră, iar totul era așa cum a fost lăsat. Simțind, la un moment dat, sufocându-se, a ieșit timidă pe strada cuprinsă în freamătul nopții. Nimeni nu se afla în preajmă, iar lumina obositoare se prăbușea asupra fetei ce umbla singură pe străzi.

              Sakura se mâhni, deoarece sosise deja cea de-a treia noapte în care nu dormise, și nici că somnul ar fi voit să vină. Se plimba însă doritoare să se revigoreze. Privea de jur împrejur, alungând senzația de urmărire. De altfe, știa că n-avea cine să fie, iar toate aceste închipuiri nu erau decât amintiri prefăcute în speranțe. Asta pentru că, deși îi era teamă de acea prezență ce stăruia după dânsa, Sakura ar fi dorit să se afle încă acolo. Acea senzație îi readucea speranța...

              Mergea, fără să mai privească înapoi, și ajunse în drept cu academia. Aici viața Sakurei prinse culoare în proporții mari, iar fericirea izbucnea în retrăirea lor. Și, totuși, cineva lipsea... Lipsise de ceva timp, apoi apăruse, și pe urmă iar dispăru... Apoi, prima despărțire o mistuise pe fată într-un mănunchi de lacrimi, așa cum a fost să fie în acea noapte. El plecase...

              Și nu s-a mai întors?

              Ba da.

               Și unde-i acum?...

              Cine știe... Dar de ce să-i pese Sakurei? Și, totuși, răspunsul era pe atât de evident, încât nici nu mai trebuia să fie rostit. De fapt, devenise un tabu în viziunea rozaliei: sentimentele sale n-au să dispară vreodată.

              Și, totuși, fata se afla la cumpăna conștiinței sale, deoarece Sasuke nu dăduse niciun semn din ultima sa misiune, iar toți îl crezuseră mort. În acele zile, Sakura plânseră necontenit, și la fel făcuse și Naruto... Fata ar fi plâns și acum, însă lacrimile se uscară și n-aveau să reapară prea curând.

              Sakura se opri imediat după ce trecu academia și se uită pentru ultima dată în spate. Felinarele bântuiau fastuos asupra asfaltului rece, iar aerul se răscoli la răstimpuri, deranjând părul scurt al rozaliei. Privi mai cu adâncime, însă nu observase decât umbrele vaporoase, parcă a unor siluete subțiri și neclintite, a stâlpilor de iluminat. Atât. Se întoarse și continuă să pășească încet. Se descălțase, luându-și pantofii cu toc în mână, și păși fără emoție. Răcoarea o liniști, iar pulsul inimii ușor scădea. Totul în jur era în armonie cu fata, iar fata era în armonie cu sufletul ei. Ușor, lacrimi au început să curgă. La început a fost un strop, apoi doi, pe urmă trei...  într-un sfârșit numărătoarea se pierdu. Sakura plângea?

              Nu, ar fi vrut... Însă, totul era în armonie cu sufletul ei, iar
    cerul îi răscumpărase lacrimile.

              Și, totuși, ea ar fi dorit să curgă din ochii ei. Astfel, se simțea într-un fel neputincioasă, crezând că se dezumanizează. Însă, ea era departe de dezumanizare, doarece sufletul și conștiința îi umblară până-n mădulare, iar dorul fetei și dragostea sporea cu fiecare zi. Și, totuși, nu-l putea vedea...

              Ploaia ținuse doar câteva minute, apoi cerul se însenină în tenebra sa insidioasă. Sakura continua să meargă desculță pe o stradă mai puțin luminată, gândind să facă un ocol și să se întoarcă spre apartament. Merse cât merse și dădu nas în nas cu cineva. Nu-i putuse distinge chipul, căci acesta era vârât sub masca umbroasă a rutei fără felinare.

              Sakură făcu câțiva pași în spate, însă se izbi de o altă persoană. Pentru câteva momente se speriase, apoi își reveni. N-avea de ce să-i fie frică, deși se afla în mijlocul unui bucluc. Cum așa?

              Așa a vrut sufletul...

              Sakura era încolțită de doi bărbați ce abia ieșiseră dintr-un bar din apropiere, iar atunci se nimeriseră să dea peste fată. Aceștia o priviră mulțumiți și se năpustiseră asupra ei. Cel din spate o prinseră de mâini, iar cel din față se apropie. Rozalia închise ochii, simțindu-și picioarele ridicate. Era suspendată în aer, iar picioarele erau obligate să se susțină de bazinul bărbatului din față. Cu toate acestea, ea nu clinti. N-avea cum... Era conștientă că n-are ce să le facă celor doi, deoarece își sigilase întreaga chackra.

    Flash Back:

              -Sakura, știi...

              -Da! spune aceasta fără a se clinti, apoi continuă: Știu, Tsunade-sama...

              -Cantitatea de chackra trebuie sustrasă. E pentru binele tuturor...

    End Flash Back.

              Sakura înțelesese atunci că nu are șansă în fața acelor bărbați, așa că a așteptat. Însă, ceva neprevăzut se clinti în viziunea ploapelor umbrite și, ca printr-o cugetare, deschisese ochii regăsindu-se pe stradă singură. A clipit nedumerită de câteva ori, apoi se uită mai cu seamă. Nu era singură, cei doi bărbați fuseseră răpuși.

              Aceasta mai privi odată, însă cu pași grăbiți ca să iasă de pe mica străduță, luând-o din nou pe cea principală. Aceasta a grăbit pasul speriată, ajungând de seamă în fața apartamentului. Se opri însă în fața ușii, simțind din nou acea prezență. Se întoarse, iar ochii îi rămaseră neclintiți în fața unui tip sinistru. Nu putea spune cine era sau ce vârstă avea, deoarece acesta se ascundea sub o îmbrăcăminte neagră. De unde îl privea fata, acesta părea o umbră, din care însă se zăreau ochii. Sakura a stăruit să-i privească, însă nu apucă să le distingă culoarea pentru că acesta dispăru, iar rozalia nici nu constată acest fapt din prima.

              Sakura începuse să se teamă mai cu seamă. Și, făcând câțiva pași spre stradă, mai privi odată în jur. Emoțiile stârniră lacrimile, iar fata nu mai conteni să nu se arunce în genunchi pentru a le vărsa.

              În acea noapte, fata n-a mai intrat în apartament, ci a așteptat îngenunchiată să se crape de ziuă. Apoi, sfioasă, și-a făcut drum spre camera sa unde avea să-și petreacă restul zilei.

    qSpiridușa
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 5

    Data de înscriere : 11/08/2015

    Re: Călător în noapte

    Mesaj Scris de qSpiridușa la data de Vin 14 Aug 2015 - 18:55

    **

              Zorile zilei cutreierau pământul, ajungând până-n miezul pădurilor umbrite. Căldura se năpădi treptat, iar soarele, odată cu ea.

              Pe străzi mișunau șiroaie de oameni, toți în îmbrăcăminte de sărbătoare. Din mulțime, un om se cățărase în cârca altuia și, dând din mâini frenezic, începu a striga cu mare veselie:

              -De azi, voma avea un nou hokage, un nou lider!

              Lumea se uita la el și aplauda, chiuind de bucurie. Încetul cu încetul, toți se îndreptau spre turnul hokage-lui unde aveau să-și întâmpine noul lider și apărător. Mișunând încet, îmbrâncindu-se fiecare să capete o vedere cât mai bună, armata de cetățeni se opriră, iar de pe platforma turnului se înălțase o siluetă. Toți priveau spre dânsul încredințând cuvinte de laudă.

              -De acum înainte, eu vă voi fi lider și vă voi apăra! Jur! strigă acesta făcând semn spre inimă.

              De pe margine priveau prietenii săi mândrii, zâmbind în aprobarea celor spuse. Una dintre ei făcuseră câțiva pași în față și, cu mâinile împreunate, vorbi ca pentru dânsa:

              -Naruto-kun... suntem mândrii de tine, zice lăsându-și sângele să urce ușor în obrajii săi fragezi.


             -Așa este! Oi, Naruto-kun! Suntem mândrii de tine, prietenul meu cu spirit tânăr! aprobă celălalt cu sprâncene stufoase.

              -Cine ar fi crezut!...

              -Tu l-ai numit, sensei.

              Bărbatul se uită lângă dânsul și se bucură. Acesta își aranjă bandana de pe ochi și privi mai atent spre fată. Privirea i se aținti, însă, spre ochii acesteia ce purtau cu greutate cearcăne; îi erau, de asemenea, roșii și înlăcrimați. Privi apoi spre restul feței  și observă cu băgare de seamă pielea palidă a tinerei.

              -Nu prea te odihnești, Sakura, constată acesta calm.

              -Nu prea am dormit bine, se scuză cu un zâmbet fals.

              -Ar trebui să te înlocuiască cineva de la spital măcar pentru câteva zile. N-ai vorbit cu Tsunade?

              -Ba da, vorbisem... Aceasta tăcu și privi spre Naruto fără a schița vreun gest. Kakashi îi observă reacția, înțelegând ceea ce se afla în mintea fetei.

              -Nu vrei să părăsești spitalul, nu-i așa? o întreabă privind și el spre Naruto.

              -Sunt bine, Kakashi-sensei!...

              Fata se îndepărtă și se alăturaseră celorlalți ce o întâmpinaseră veseli. Kakashi continuă să privească, iar părerea de rău îl istovi dintr-o dată. Își aminti de ziua în care a fost dată de veste dispariția lui Sasuke, și reacția Sakurei atunci. La fel fusese și în cazul lui Naruto, iar în acea zi nimeni nu cugetase să vorbească prea mult, mai ales în preajma celor doi.

              Toți însă, mai ales Naruto, priveau spre cazul Sakurei în mai deosebi. Ea suferise cel mai mult, iar starea ei se înrăutății de la o zi la alta. Deși, lacrimile se uscară, în schimb fiind puse zâmbete, fata nu mai era aceeași. Zâmbea doar de dragul lumii...

              De altfel, nici de plâns n-ar mai fi plâns... Iar fiecare altă stare ce i-ar fi venit în cale ar fi mustrat-o pe aceasta, ne-mai știind cum să reacționeze.

              Naruto se depărtă încet de balustradă, privind într-un sfârșit spre prietenii săi. Acesta le oferă un zâmbet larg și, făcând semn, spune: "Este totul în regulă acum!" Apoi privi spre Sakura nedumerit, crezând că aceasta n-avea să se arate.

               Observă chipul obosit al rozaliei și, ca printr-un reflex, se năpusti asupra ei:

              -Oi, Sakura-chan, arăți oribil azi! Fata se enervă și, ridicând mâna asupra lui, își trosni palma de fruntea băiatului, făcându-l să-și plece capul. Acesta du mâna spre locul păgubit și, frecându-se cu grijă, zise șovăitor: S-Sakura-chan! Asta a durut!...

              -Data viitoare să nu-mi mai spui cum arăt! spune aceasta furioasă, apoi continuă aplecându-se asupra băiatului: Știu și eu cum arăt...

              Naruto ridică mâinile în defensivă și, zâmbind temurat, își ceru scuze. La această șcenă toți se uitară șceptici, având fiecare în minte același gând: chiar dacă Naruto devenise hokage, tot un idiot va rămâne mereu. La asta gândi și Kakashi, pe urmă își scărpină ceafa într-un râset scurt.

              Prietenii o luară la pas spre biroul noului hokage unde aveau să sărbătorească. Cineva, însă, rămase în spatele tuturor. Aceasta se întoarseră pentru câteva clipe, privind spre întreaga platformă. Se regăsise din nou cu senzația de urmărire care, într-un sfârșit, dispăru fără urmă.

              Sakura se întoarse, fiind gata să se îndrepte spre amicii săi și, totuși, un gând o făcu să stăruie pentru un moment. Mușcându-și buza inferioară, aceasta își aminti despre cele petrecute în noaptea trecută și gândi că, dacă nu apăruse acel om, ea probabil n-ar mai fi fost aici. La această idee, rozalia se cutremură.

              Într-un sfârșit, lăsă totul uitării. Știa că nu mai avea rost să se mai gândească la acele lucruri atunci... Cel puțin, nu în acea zi specială. Așa că, răsuflând adânc, dăduse totul deoparte pentru o vreme și se îndreptă de grabă pe urmele celorlalți.


              În biroul hokage-lui lumea petrecea cu veselie. Naruto se certa, ca în totdeauna, cu Kiba, în ciuda încercărilor Hinatei de a-i împăca. Shikamaru asculta discuțiile fetelor, lângă stând Shino întrebându-se dacă își mai amintește cineva de existența lui. Lee și Choji se întreceau la bufet, iar Sai privea zâmbitor fără a spune nimic nimănui.

              Într-un alt birou alăturat, Sakura și Tsunade hotărâseră o discuție. Astfel, se și explica tensiunea dintre cele două.

              Tsunade se plimba prin fața Sakurei ce sta așezată pe scaun, având mereu privirea plecată. După un timp, aceasta se așeză la locul ei și, rezemându-și fruntea în palme, începe a explica situația:

             -Un bărbat, noaptea trecută, a venit cu o reclamație împotriva ta, Sakura. Unde ai fost și ce s-a întâmplat?...

             -Nimic. N-am fost nicăieri, mințise.

              -N-ai fost plecată nicăieri.

              -Am stat toată ziua în casă... Poți să-l întrebi și pe Naruto.

              Tsunade stărui la cele auzite. Aceasta își frecă fruntea și continuă:

              -Declarația acestui om spune că ai comis omor, Sakura, spune grav.

              -Omor? Împotriva cui? Ce dovezi au?...

              -Susține că i-ai omorât prietenul și, de asemenea, l-ai atac și pe el.

              -Este absurd! spune aceasta, ridicându-se și îndreptându-se spre ieșire. Ne vedem altă dată, Tsunade-sama, căci îmi iau liber zilele următoare... Noapte bună!

              Și rozalia ieși fără a mai aștepta vreun răspuns din partea maestrei sale. Aceasta mării pasul și ieși din clădire. Începuse să alerge, simțindu-și picioarele tremurând de la supărare.

              Rozalia simți cum pulsul îi crește în timp ce obrajii îi luaseră foc. Simțise mânia cum o mistuiseră. Această emoție îi păru totuși nouă, deoarece fata nu trecuseră până atunci decât prin tristețe. Bineînțeles, mânia și tristețea sunt unul și același lucru, doar că tristețea este o mânie pasivă, iar mânia este o tristețe activă. Iar ceea ce o mustra cel mai mult pe rozalie era faptul că tristețea se manifestă ușor și ajunsese o emoție naturală. Pe când, mânia înlocui întreaga stare ce o avusese până atunci într-o sensație nervoasă. Ar fi dorit să distrugă ceva, să se manifeste într-un mod sau într-altul. Și, totuși, ce avea să facă?...

              Într-un sfârșit, Sakura ajunse pe aleea cartierului ei. Se oprise privind spre cerul plin de stele, ce i se arătau drept niște taine, singuratece în propria lor materie, a nopții. Luă drumul la pas măsurat, ajungând într-un sfârșit în fața apartamentului.



              În mijlocul nopții, se auzi  căzând obiecte, rând pe rând, spărgându-se pe holul principal. Sakura fu trezită de sunetul sticlelor răpuse și, cu un fior impunător, așteptă speriată, fără a se ridica din pat. Stătu în șezut privind în jur, și totuși nu apăruse încă nimeni în cameră. Se auziră pași grăbiți ce se apropiau de ușa dormitorului ei, apoi se opriră. Trecură apoi încă câteva minute, dar nimic nu mai apărea în calea liniștii morbide, iar întunericul stăruia până-n subconștiința fetei.

              Sakura răsuflase adânc, adunându-și încet sufletul răpus de frică. Privi spre ceas: 3:19 arătă. Fata mai privi odată prin cameră, însă nu-i zărise nimic în cale. Își adună puterile și se ridică, îndreptându-se spre ușă. Cuprinse mânerul, fiind gata să-l apese, dar ceva o opri. Simțea cum suflul i se îngreună, iar picioarele îi scăpătau. Își mării ochii în podea, lăsând lacrimile să se prelingă în șiroaie:

              -Ce ar trebui să fac acum?...

              Însă, nimeni nu era acolo să-i dea un răspuns, iar liniștea îi cuprindea inima în bătăi nesfârșite și alarmate. Cu fiecare secundă, în urechi se auzi țâuit de sânge mai puternic, mâinile deveniră din ce în ce mai reci, iar sudoarea curgea pe dânsa precum roua înghețată a dimineții.

              Așa așteptaseră câteva ore, fără a se clinti. Sta lipită de ușă, și nimeni n-ar fi putut s-o mute de acolo.

              Lumina acvatică intră ușor prin materialul subțire a perdelei, cuprinzând cameră într-o atmosferă plăcută și aromitoare de unde narcotice. Așternuturile rămăseseră încă azvârlite pe jos, zăcând doar ceasul pe salteaua goală. Ușa fu deschisă, iar pe hol pașii fetei se deplasau încet.

              Fiecare privire șovăia asupra tablourilor aruncate de-a valma pe întreg holul. Pereții fuseseră părăsiți de acestea, acum doar fiind lăsate cuiele ieșind din pereți ca niște țepușe neprevăzute de umbrele luminii semiobscure. Fata privi cu băgare de seamă spre pozele ce zăceau dincolo de sticlele mărunțite. Toate acestea erau pozele părințiilor săi alături de Sakura. Toate fuseseră zdrobite și azvârlite până pe scări și parter. Cioburile sticleau de peste tot din covoare și de pe pardoseaua zgâriată.

              Dezastru...

              În bucătărie nu fusese nimic atins, calmând-o pe Sakura într-o vagă măsură. Analiza fiecare obiect, însă nimic nu părea să nu fie în regulă. Se apropiaseră de blat și privi pe fereastra de deasupra. Nimic nu apăruse nefiresc sau nou. Apoi, întorcându-și privirea spre restul bucătăriei, îi sări în ochi o pată puternică de culoare. Se apropiaseră de frigider, privind cu băgare de seamă spre un bilet prins într-unul dintre magneți.

              Sufletul i se încălzi treptat, odată cu cele citite de pe acesta:

              "Sakura, te aștept mâine seară să-ți vezi verișorii, au venit special pentru a ne vedea pe toți. Vom lua masa împreună, deci să nu întârzii, te rog! Mama."

    Freya
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 366

    Data de înscriere : 11/07/2012

    Re: Călător în noapte

    Mesaj Scris de Freya la data de Sam 15 Aug 2015 - 2:18

    Heii.  Big smile
    Pentru început, bun venit pe forum şi sper să îţi placă pe aici.
    Pot spune că m-ai cam caştigat. Laugh Am citit tot pe nerăsuflate. Mereu am pus preţ pe modul în care cineva scrie, iar modul tău de a scrie e chiar foarte frumos. Smile   Mă face să mă simt în mijlocul acţiunii aşa că abia aştept să văd ce se întâmplă în următorul capitol.
    Te pup. Kiss Ja ne. ^^

    qSpiridușa
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 5

    Data de înscriere : 11/08/2015

    Capitol cu umbre***

    Mesaj Scris de qSpiridușa la data de Sam 15 Aug 2015 - 10:01

    Mulțumesc pentru comentariu!Smile
    ***

              -Dezastrul ăsta din casa ta mă sperie, Sakura... Ce s-a întâmplat? întrebase Ino, pășind cu grijă în locuința prietenei sale.

              -Ți-aș spune dacă aș știi, răspunse aceasta închizând ușa în urma fetei. M-am trezit în mijlocul nopții cu hoții în casă.

              -Oh, Sakura! Ești bine?...

              -Da, da... Sunt bine, nu te îngrijora.

              Ino privea spre tablourile ce zăceau moarte pe scările apartamentului. Din urmă, Sakura privea cu ochii slăbiți, amintindu-și cu precizie fiecare bocănitură, de parcă ar fi văzut cu proprii ochi care tablou a sunat cum și când a fost zdrobit. Toate acele zgomote răsunau neîncetat în viziunea fetei, încât momentul în sine se dilua treptat. Nici măcar camera nu și-o putu închipui, așa cum fusese în noaptea cu pricina. Mai mult decât atât, toate se întâmplaseră greu pe moment, dar, spre dimineață, temerile ei se prefăcură în vise...

              Cu toate acestea năpustindu-se, rozalia se așezase pe canapeaua sufrageriei. Își aruncă atenția asupra scrumierei de pe măsuță, care însă n-a fost folosită vreodată. Analiză cu grijă detaliile acesteia, mai ales a curburilor de susținere. Apoi spre baza acestuia, unde erau ilustrate mai multe chipuri împreunate și schimonosite. Acel imprimeu reprezenta un fel de vignetă fabricată din aluminiu, lipită ca decorațiune în micul obiect de sticlă vișinie. Toate aceste detalii o mustrară pe fată, iar motivul nu îi era clar.

              -Um, Sakura, tu n-ai de gând să faci curat aici? O să lași totul așa?...

              -Ino! fata fu trezită din gânduri, iar acest lucru o făcu să se precipite. Uf, nu fi cicălitoare, de parcă a-i fii maică-mea!

              -Ah, scuze!... îi răspunse Ino gângav. Dar, spune-mi... făcu o pauză și, așezându-se lângă rozalie, continuă: Ce te deranjează așa de tare în ultima vreme?

              Sakura își aruncă privirea spre scrumieră și o fixă violent. Întrebarea o deranjase, ajungând fix în punctul slab al fetei.

              -N-am nimic! zise cu forță.

              -Serios? întreabă Ino jucăuș, făcând-o pe Sakura să se sugrume în mânie.

              -Da, Ino! Sunt bine! Ce tot aveți cu mine? întreabă rozalia mai puternic.

              Ino se rezemă cu coatele în genunchi, iar capul și-l fixă în palme, stâng ca în pagubă. Privea pe furiș spre trăsăturile prietenei sale, observând cu stupoare oboseala ce o doborî ușor pe aceasta.

              -Sakura, ai slăbit! îi atrase atenția.

              -Da, e din cauza lipsei de chackra...

              -Doar din cauza asta?... Păi, exceptând faptul că arăți ca un zombalău din cauza oboselii, ești mult mai frumoasă acum... Nu știu cum faci!...

              -Asta este o glumă proastă sau o jignire? Cum ar trebui s-o iau? întreabă aceasta vizibil deranjată.

              -Sakura!... Ah, am încercat să fiu drăguță! Și nu, nu mint! Când spun ceva, spun pentru că așa este...

              -În fine, ar trebui să pleci... Scuză-mă, nu vreau să te dau afară din casă, dar trebuie să fac curățenie și mă grăbesc, îi atrase Sakura atenția prietenei sale.

              -Ah, nu-i problemă... răspunse aceasta, trecându-și două degete peste frunte: Te ajut și eu, stai calmă!

     
             Treburile în casa Sakurei fuseseră terminate, fiind ajutată și d
    e mâna prietenei sale cele mai bune. Toate pozele au fost depozitate, iar rămășițele tablourilor au fost strânse. Astfel, Sakura terminase devreme treaba, îndreptându-se apoi spre turnul hokage-lui unde avea să se întâlnească cu Tsunade.

              Deși, rozalia îi spusese maestrei sale că va lipsi de la muncă, trebuia să se ocupe și de înlocuitorul acesteia. De asemenea, mai erau multe lucruri ce o deranjau pe fată, lucruri ce avea nevoie să le discute cu Tsunade, și numai cu dânsa.

              -Tsunade-sama, am venit să discutăm despre zilele mele libere...

              -Așa, deci? întreabă aceasta confuză.

              -Da, îi răspunse gângav și, făcând o pauză, continuă: Îmi trebuie un înlocuitor...

              -Ah, nu-ți fă griji! îi zise aceasta zâmbind. Am rezolvat eu totul! De asemenea, ai o lună la dispoziție să te odihnești.

              -Ah, așa mult!... Dar nu tre-...

              -Nu! o întrerupe aceasta. Este în regulă!

              -Mulțumesc mult, maestră!


              Sakura ieși repede din turn, iar afară lumea îi păruse mai frumoasă. Bucuria urca până la cer și nimic n-ar fi putut să-i înnoureze clipele de extaz.


              Fata simți o mai mare simpatie pentru Tsunade după atunci. Se gândea la cât ajutor i-a oferit în decursul ultimilor ani și cât de multe mulțumirir ar fi trebuit să mărturisească. Însă, fata își pusese în cap ca, cu prima ocazie, să-i ofere întreaga admirație maestrei sale, care i-a fost mereu cea de-a doua mamă pentru dânsa.

              Astfel, cu toată starea sa de bine, fata a mers voios spre casă. Spre seară, aceasta începuse să se pregătească pentru întâlnirea cu verișorii săi, ce avea să o petreacă la masa părințiilor, în casa sa natală. Atunci, Sakura își puse în minte să arate cât mai bine pentru aceștia, deoarece nu se întâlnea cu dânșii decât în timpul sărbătorilor.

              Rozalia se îmbrăcă cu o rochie neagră și mulată, ajungându-i cu o palmă deasupra genunchilor. Fiind răcoare noaptea, mai ales în timpul sezonului de toamnă, fata optă la o haină tricotată deasupra, cu deschizătură și fără nasturi.

               Se încălță de grabă cu cizmulițe cu toc, negre, și porni voioasă la drum.

              Luna domnea enigmatic asupra întregii Konoha. Undele sale insidioase se răsfirau asupra fetei, precum o taină neprevăzută a nopții. Copacii frunzăreau, plângându-și frunzele ce cădeau ca moarte în acoperământul străzilor. Astfel, crengile se trepidau în umbra nopții, aidoma unor gheare lunguiețe, doritoare să cuprindă umbra vreunui trecător.

              Sakura s-a găsit a fii acel trecător. Foșnetul nopții răsuna de peste tot la răstimpuri, făcând-o pe fată să înghețe adesea în temeri. Aceasta privea timidă spre umbrele clădirilor, a felinarelor, a copacilor, toate închipuindu-se drept un ansamblu de siluete provenite dintr-un cor tomnatic de lumini secrete. Nimic mai mult.

              Și ce simțea?...

              Nimic... Dar nu durase mult, căci misterul urmăririlor o dogorâse pe fată cu primul pas făcut pe strada principală. Mereu se întâmpla așa, când ajungea pe strada principală, umbra să alipea de dânsa până-n mădularele subconștiinței. Însă, fata știa că trebuie să rămână calmă, să nu stăruie la un asemenea fapt. Până la urmă, acest om a salvat-o odată! De ce i-ar face rău?

              Însă, nimic nu este veșnic, nici măcar gândul. Sakura ajunsese deja în fața casei familiei sale. S-a apropiat de ușă, însă nu cugetase s-o deschidă. Chiar atunci!...

              Îi simțea răsuflarea în ceafă!...


              Rozalia înghețară, simțindu-și inima pompând puternic. Obrajii i se rumeniră, iar urechile îi fierbeau. Mâinile și le simțea reci și transpirate, iar răsuflarea se opriră complet.

              Pentru câteva momente, Sakura se simțise ca într-un coșmar, care însă dispăru rapid. Își reveniră treptat, dându-și seama cât de aproape fusese acel urmăritor, fapt ce o mustrase groaznic. Astfel, fără a mai clinti, a apăsat mânerul ușii și a intrat glonț înăuntru unde o întâmpinară familia.

              Șocul o afectase vizibil pe fată, iar acest lucru îi speriaseră pe apropiații săi. Mama ei se apropiară și, mângâindu-i obrazul, o întrebă:

              -Sakura, ce-i cu tine, mamă?...

              -Ah, nimic, mamă... Nu-ți fă griji, sunt doar obosită, o mințise aceasta zâmbind calmă.


              -Muncești prea mult, huh... Eh, haide! Ne așteaptă lumea la masă! îi zise femeia, luând-o pe rozalie de mână și îndreptându-se împreună spre oaspeți.


              Dimineața sosi repede, iar Sakura se trezise devreme și, în ciuda faptului că plecase târziu în noaptea trecută de la casa părințiilor săi, aceasta trebuia să se îndrepte spre aceștia din nou, căci avea să le arate verișorilor ei Konoha.

              Sakura se îmbrăcă de grabă într-o maletă neagră și mulată, ce se așeza frumos pe trupul vaporos a acesteia, fiind asortate cu o pereche de pantaloni jeans negrii, tot mulați. Deaspura își luă aceeași bluză tricotată. Se încălțase în bocanci negrii din piele întoarsă și se porni la drum.

              Rozalia observă cu mirare vremea din acea zi. Vântul bătea puternic, iar cerul era înnourat. De asemenea, picurii de ploaie apăreau rând pe rând, sfârnșind apoi într-o ploaie puternică ce o cuprinse pe Sakura din plin.

              Aceasta grăbi pasul și ajunse de grabă la casa sa natală. Apropiindu-se, observase cu stupoare ușa ce era larg deschisă. Aceasta intrase și privi înăuntru, însă privirea începu să-i scapete încet. Groaza, de data aceasta, o izbise, iar lacrimile svâcniseră în șiroaie pe chipul palid al fetei.

              Făcând pași mărunți, fata ocoli bălțile sângerii. Apoi, ajungând în miezul casei, rozalia simți cum pășise pe un teren plutonian. Totul se transformase într-o încăpere evazivă, cu draperii trase și semiobscuritate ostilă, iar în mijloc...

              Erau morți?...

              Da... Erau cât se putea de morți. Mai mult decât atât, erau mutilați, capetele fiind așezate în ordine pe masă, iar trupurile zăceau descompuse prin restul încăperii.

    Freya
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 366

    Data de înscriere : 11/07/2012

    Re: Călător în noapte

    Mesaj Scris de Freya la data de Sam 15 Aug 2015 - 16:42

    Oh, God, de ce te-ai oprit aici? x.x 
    Anyway, "esti mai frumoasa" Laughing Cred ca eu as fi luat-o ca pe o jignire. Laugh 
    A fost un capitol foarte frumos si sper ca urmatorul sa il pui curand. :> 
    Te pup. Kiss Ja ne. ^^

    qSpiridușa
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 5

    Data de înscriere : 11/08/2015

    Capitol cu umbre****

    Mesaj Scris de qSpiridușa la data de Joi 20 Aug 2015 - 20:04

    Mulțumesc pentru comentariu! Sper să-ți placă și acest capitol! Smile
    ****


              Norii se restrângeau rapid asupra căpătâielor. Oamenii stăteau cu chipurile plecate, privind cu ochii spre o singură figură. Apoi, printr-un oftat îndelungat, se întorceau câte apucau și priveau într-altă parte. Se aținteau toate într-un mănunchi de regrete, fără a-și crede vreunul cele ce se întâmplau. O singură prezență însă mai stăruia să privească în prezent, în ciuda șocului avut.


              Sakura nici nu mai plângea, dar nici nu cugeta să facă vreun alt gest. Ar fi vrut să facă ceva, dar sufletul n-o lăsa. Privea fără vlagă, pierdută, fără pic de emoție spre părinții ei ce zăceau în sicrie. Sicrie știute de toată lumea... Fata n-a vrut, în niciun caz, să-și incinereze părinții, a dorit să-i îngroape după tradiția familiei sale, gândind că trupurile lor vor deveni una cu pământul, iar pământul îi va memora pe vecie. Acest fapt pusese lumea pe jar, fără a știi ceea ce se ascundea în trecutul familiei Haruno. Nici Naruto, nici Ino, nici Kakashi, nimeni nu știa nimic, iar rozalia nu avea de gând să dea vreo explicație.


              Cu cele auzite, lumea începuseră să creadă că Sakura se pusese împotriva părințiilor ei, că ea a fost vinovată pentru moartea lor. Însă, Sakura nu asculta vorbe, ci acționa după propriile principii știute numai de dânsa. De altfel, ce avea să-i pese?... Vorbele vin și rămân trecătoare.


              Astfel, lumea începuse să vorbească, iar ziua înmormântării o prinse pe Sakura în centrul atenției. Deși, ea nu băga pic de seamă celor spuse, zvonurile aduceau consecințe, întrucât lumea ezita în a o privi în ochi și nici măcar la spital nu mai avea clienți prea bine-voitori.

    .......................................................................................................................................
              Seara se năpustea cu vreme capricioasă asupra satului. Norii se alipeau în ruperi de ploi grave, tunete zguduitoare și fulgere ce pătrundeau până-n mădularele umbrelor. Astfel, lumea stătea ca pe muchie de cuțit, într-o liniște neînțeleasă, premonitoare de ceva rău, sugrumând fiecare taină sufletească din potirul nemărginit de simțăminte al omului. Mii de gânduri răsunau surd în acele clipe prin subcoștințele câtorva ce nu reușeau să se împace cu natura. Mii de senzații dure, flămânde de adevăr, suspinătoare voci și acorduri de sunete mistice, toate se revărsau într-un suflu adânc de premoniție, și ceva rău avea să se întâmple...


              Sakura în acea seară stătu liniștită la fereastră, privind fără emoție ploaia ce răsuna furioasă. Nimic mai mult... De altfel, ce avea să simtă? Nu avea nimic în cap, decât anumite resemnări față de sine: era singură, într-un sfârșit. Nu se mai auzeau glasurile neîntrerupte și nefaste a acestei locuințe Au murit, s-au vaporizat... S-au dizolvat în soluție de amintiri funebre, aromitoare de suspine efemere, și deja trecute. Nimic mai mult...


              Atâta tot?...


              Da. Ce avea să fie?... Casa rămase în grija ei, ea era moștenitoare a unei averi impresionante, de care însă nu aflase până la moartea părințiilor ei. Cum s-a putut una ca asta? Tocmai protecția din partea părinților o mustră pe rozalie, gândind într-un câtva la cugetările neleguite ale acestora. Aceștia n-au vrut să-i ofere niciun ban, era cât pe ce să scape averea în puterea verișorilor ei. Asta a fost decurgerea în familia Haruno, dreptatea și cuviința celor răpuși de vreme și de sabie...


              Sakura își dăduse seama că, în spatele omorului, a fost cineva care știa de toate acestea. Și, totuși, cum avea să afle cine îi? Cum avea să reacționeze la situație?


              S-ar fi simțit protejată?...


              S-ar fi simțit rău pentru toate cele întâmplate?...


              Ce avea să se întâmple în capul și în sufletul fetei?... Nici dânsa nu era sigură, dar nici că ar fi vrut să aibă habar. Astfel, își pusese în cap: asta este, așa a fost să fie! De ce ar fi interesat-o pe dânsa afacerile familiei, atâta timp cât nu mai existau? Însă, cu toate acestea, fata reveni cu simțirile, cu regretele, cu un fel de ură insidioasă, ce se înclina spre dor într-un câtva. Nu știa ce simte, dar se simțea rău pentru cele petrecute. De altfel, fetei nu-i trebuiau acești bani, nu avea ce face cu ei, iar moartea părințiilor o deranja mai tare decât greșelile lor. Îi iertase, deși nu simțea nevoia să o facă, deoarece nu s-ar fi supărat pe ei. Ea nu dorea bani, dorea acele suflete înapoi, să-i fie cineva alături, să o susțină prin iubire mută, să o admire din depărtare, așa cum făcea mama ei răposată. Ar fi vrut să fie cineva, oricare, nu conta ce relație ar fi împărtășit cu persoana respectivă, dar ar fi vrut să fie doar cineva. Și, totuși, nu mai era nimeni...


              Astfel, a privit prin fereastră, cu ochii pieziși, spre nicăieri, cu gândurile pierdute într-un mănunchi de introspecții, nu în deosebi importante, dar care o linișteau într-un câtva. Pe chipul său palid se răsturnau umbre în contrast puternic, pline de o insidiositate tenebră. Astfel, figura fetei căpăta o fizionomie parvenită, parcă ireală, plină de o tristețe asurzitoare, deznădăjduitoare atunci când fulgerul se descătușa din universul instabil al cosmosului.


              Însă, toate aceste detalii se difuzau odată cu timpul ce se scurgea continuu, fără reper, prin ticăitura ceasului, singuratic pe holul de la intrare. Liniștea din casă nu se putu sparge, iar tropotele de ploaie se risipeau într-o sonoritate candidă de armonie picurată în vreme tomnatică.


              Prin ferestre, apoi prin încăperea puternic înecată în obscuritate de dimineață timidă, abia în renaștere, se unduia lumina acvatico-narcotică, ca printr-un vis de lumini calde și dulci. Nuanțele calme, pline de tristețe și de senzații profund cuprinse de pierdere interioară, tocmai aceste lucruri o regăsiseră pe fată, așteptând încă cu privirea ațintită în sticla translucidă a ferestrei, parcă murdărită de atmosferă.


              Așa a stat o perioadă, până când toate acele jocuri de lumini abstracte se ridicau în mahmură prielnică, originară gândirii suspinătoare a tinerei. Ochii ei stăteau încă nemișcați, apoi, ca printr-o revenire dârză, și-i îndreptă de grabă, parcă imediat, spre miezul casei. Privea șovăitor prin pragul ușii, observând o bucată din camera de dincolo. Simțise cum sângele îi sugrumă urechile, ce erau predominate de căldură primitivă, de frică animalică. Apoi,  ușor simți cum pulsul creștea, mai ușor decât alte dăți, dar care luă putere de îndată ce se auzi cea de-a doua bubuitură.


              Din nou, tablourile se răsturnau la etaj, însă fata apucă ca în această dată să fie părtașă, să vadă cu proprii ochi cum se dărâmă ramele, și pozele înăuntrul lor. Și așa se zguduiră o vreme, parcă odată cu toată casa, zdruncinând și suflul trăgănat al rozaliei. Viața ei luă amploare, simți cum memoria i se răsfiră prin fața ochilor, fizic. Însăși sufletul i se rupea în piept, fizic...


              Tristețea fu gonită, iar fata, în groaza momentului, ieșise din casă. Desculță, în cămașa ei albă de noapte, cu părul crescut până la mijlocul spatelui, toate fluturând în bătăile vântului, fata a fugit cât a ținut-o trupul. A fugit cine știe unde... Ajungând, într-un final, printre străduțele ce abia încetaseră să mai fie luminate de felinarele obositoare, tânăra se opri.


              Privi zdruncinată spre băncuță... Privi fără a-și crede ochilor. Viziunea i se încețoșă, iar ochii îi deveniră nisipoși, umezi. Apoi, ca printr-un gest mărunt, lacrimile se revărsau necontenite pe figura acesteia. Nimic mai mult...


               Cum nimic?...


              Nu mai avea nimic de făcut, deoarece în fața ochilor săi, pe băncuța neleguitoare de amintiri, sta cu coatele rezemate... Era chiar el, umbra nopții ce nu-i dădea pace tinerei fete. Tocmai acel coșmar, ce o împresura într-o lume neliniștită și ostilă. Toate se răpuneau asupra Sakurei numai din cauza acestuia, iar, astfel, viața ei deveni o simplă înfăptuire a neliniștii, a dezechilibrului rațional, a pierderii de sine, a simplului fapt de nerecunoaștere. Adică?...


              Sakura nu se mai recunoștea?...


              Da, într-o anumită măsură... Deoarece acea umbră îi măsura zilele parcă cu o linguriță ruginită, înăsprind textura, și înăcrind gustul acestora. Viața Sakurei se umbrea încet, se lăsa învăluită în divergențe ostile. Nimic nu o mai putea ajuta, iar, în acel moment... se întâlnise cu umbra ce îi omorâse părinții, cea care i-a oferit avere și care, pe de altă parte, i-a omorât familia. Ce avea să facă?...

      Acum este: Mar 6 Dec 2016 - 14:07