╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    A life full of surprises

    Distribuiti

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Sam 20 Iun 2015 - 14:36

    La insistenţele prietenei mele Andy Quinn, am decis să postez ficul. Sper să vă placă. Big smile




    Capitolul 1


    Au trecut 14 ani de când a murit Obito, după tot acest timp încă îmi este dor de el, de toate prostiile pe care le făcea și le spunea, de ambiția lui de a deveni Hokage. Adică nici nu mă miră faptul că îmi este dor de el, mereu mi-a fost și îmi va fi. Veselia pe care o emana îl făcea chiar și pe cel mai bosumflat om din lume să zâmbească.
    -Amiko.
    Anko, prietena mea mă strigă din urmă, trezindu-mă din transă. Anko este brunetă și își ţine părul strâns într-o coadă de cal, lăsând câteva fire rebele să îi contureze faţa. Cu ochii ei de un căprui deschis ma privește puţin îngrijorată.
    -Hey. S-a întâmplat ceva?
    -Da. S-a intamplat ceva cu tine! E a treia oara când te strig. Ce ai pățit?
    -Nu, nimic. Doar mă gândeam la ceva, îi răspund privind în gol.
    -Bine. Acum hai, vreau să mănânc ramen înainte să înceapă examenul chunin.
    Anko mă ia de braţ și mă trage după ea spre strada principală, are prostul obicei de a face asta cu oamenii, și mă calcă pe nervi chestia asta, trebuie să o dezvăţ de acest obicei. Cand am reuși să mă desprind din strânsoarea lui Anko un val de copii a trecu pe lângă noi.
    -Hei, hei, aveți grijă, strigă Anko. Pfff... Copiii, spune ea în timp ce își scutura paltonul de praf. Nu era o iubitoare de copii.
    -Stai calmă, peste câteva zile scapi de ei.
    -Da, nu mai pot de nerăbdare.
    Ajungem în față la Ichiraku și ne așezăm la tejghea, Anko comandă ramen pentru amândouă. În timp ce așteptam, Iruka, un băiat cu părul șaten prins într-o coadă, cu ochii negri care avea în plus o tăietură pe nas, se așează pe scaunul de lângă mine. Părea trist, asta nu era de bine, nici măcar nu ne-a salutat. De obicei era într-o dispoziție bună și era vesel, mai puţin când nu alerga după Naruto. Baiatul îi cam dă bătăi de cap lui Iruka,  dar acum nu mai are de ce să își facă griji, Naruto este acum în grija lui Kakashi.
    -Iruka, ce s-a întâmplat? îl întreb eu îngrijorată de starea sa de spirit.
    -Amiko, scuze nu te-am văzut.
    Nu m-a văzut? Asta chiar e o problemă.
    -Examenul chunin…
    -Ce este cu el?
    -Copiii nu sunt pregătiți pentru asta, spune el cu o expresie tristă.
    -Nu sunt pregătiți? Glumești?! Iruka! I-am văzut, au niște calități și tehnici incredibile, nu poţi spune asta. Iruka, cred că tu ești cel care nu este pregătit. Îţi este teamă că se vor maturiza și vor uita de Iruka-sensei. Nu are de ce să îți fie teamă, tu ești cel care i-a învățat despre tot ce înseamnă un ninja,  tu ești cel care i-a învățat despre ce înseamnă a fi un ninja, îl încurajez sincer. Mă urmărește atent pe tot parcursul discursului motivațional, iar la final îmi oferă un zâmbet.
    -Wow, nu m-am gândit așa. Mulțumesc Amiko, mereu știi ce să spui.
    -Acum gata, nu mai fi așa trist. Trebuie să le transmiți copiilor energie pozitivă, nu să îi sperii, îi spun încercând să îl îmbărbătez.
    După ce eu și Iruka ne-am terminat porțile, Anko şi-a mai luat încă o porție, jur. Femeia asta nu stie ce e aia stop când vine vorba de mâncare, daca va continua așa va trebui să o scot de aici cu macaraua.
    Când în sfârșit Anko şi-a terminat a doua porţie,  plătim consumaţia și plecăm toți trei spre centrul de examen chunin, acolo va avea loc primul test, chiar dacă Anko este examinator la al doilea test, ne-am dus din timp ca să fim siguri. Primul examinator este Ibiki, un geniu al interogării și manipulării. El poartă un fel de batic pentru a-i ascunde ranile urâte pe care le-a căpătat in urma unei misiuni, iar pe faţă are doua tăieturi asemănătoare cu ce a lui Iruka.
    Chiar dacă el și Anko nu se prea suportă, mai sunt și momente când reușesc să se înțeleagă, cred că motivul principal pentru care se ceartă foarte mult este pentru că în copilărie s-au luptat unul împotriva celuilalt la examenul chunin, totuși sper că au lăsat trecutul în urmă.
    Îl văd pe Ibiki cum se apropie de grupul nostru, care stătea pe o bancă.
    -Sper să nu mă încurci și anul ăsta Mitarashi, spune Ibiki cu mâinile la piept. Anko se ridică de pe banca pe care stăteam și se repede la Ibiki spunându-i:
    -Ascultă aici Morino, mai bine stai în banca ta, cu faţa ta de pepene bătut.
    -Aaaa, da, tu ești, atunci mă ridic și mă pun între cei doi înainte să înceapă o luptă, nu vreau să înceapă să facă o scenă acum și aici, mai ales că am atras priviriile câtorva oamenii, și unii dintre ei păreau a fi genini care se pregătesc pentru examen.
    -Băieți, nu putem să vorbim și noi civilizat? Nu serios, încetați, îmi iau o expresie serioasă și îi îndepărtez să nu sară unul la gâtul celuilalt. Uite, știu că voi vă iubiți în secret, dar puteți să lăsați asta pe după examen?! Se presupune că voi sunteți exemple pentru acesti genini nu? 
    Cei doi au făcut ochii cât cepele când le-am spus că se iubesc, cred că nici nu au auzit ce am spus după "vă iubiți în secret " , chiar dacă este adevărat. După ce și-au mai aruncat cate o privire electrizantă, fiecare și-au reluat locurile, Anko s-a așezat pe bancă îmbufnată ca un copil mic când nu primește jucăria dorită, iar Ibiki plecă.
    -Chiar nu vă puteți abține, mai ales acum. Jur, sunteți mai rău ca și copiii mici. Trebuie să stau după voi să nu daţi foc la sat, pentru că voi nu sunteți în stare să vă ţineţi gurile sparte, spun eu nervoasă de îmi vine să le dau câte o palmă și lui Anko, și lui Ibiki.
    După ce mi-am vărsat nervii pe prietena mea, mă așez lângă Iruka, care era super speriat. Îi simțeam privirea cum mă fixa,  parcă îi era frică să respire.
    -Amintește-mi să nu o supăr niciodată, îi spune Iruka lui Anko, făcându-mă să mă uit la el și văzându-i privirea mai liniștită acum.
    Au trecut 10 minute de când Anko a plecat spre clasa în care se ţinea primul test. Atunci îl văd pe Ibiki ieșind din clădire cu alți doi chunini în urma sa. Eu eram pe bancă, de data asta singură, o așteptam pe Anko să îi ducă pe copii la Pădurea Morții, i-am promis că o ajut cu examenele de anul ăsta, i-am rămas datoare. Niciodată! Să nu îi rămâi dator lui Anko. Mă apropii de Ibiki și de cei doi chunini.
    -Îmi pare rău, știu că am exagerat mai devreme, îmi spune el.
    -Da, e ok. Anko?
    -Exagerează, ca deobicei.
    În acel moment apare Anko cu un grup mare de genini în urma ei. Se apropie de noi si îi aruncă o privire nu prea prietenoasă lui Ibiki, spunându-i:
    -Mi-ai dat mult de muncă anul ăsta, Morino.
    Acesta zâmbește, lăsându-și privirea în  jos,  apoi se uită din nou la Anko care zâmbea și ea. Ok! Ce tocmai s-a întâmplat?! Ibiki și Anko tocmai și-au zambit?! Acum un moment erau gata să se omoare și acum își fac ochi dulci?!  Clar ceva nu e in regulă cu cei doi. Ibiki se întoarce catre cei doi chiunini, cu o expresie serioasă de data asta, le spune:
    -Hai să mergem.
    Cei doi încredinţează din cap şi pleacă.
    -Urmaţi-mă, strigă Anko către mulțime, mie dându-mi o privire gen "și tu". Așa, cu o grămadă de genini în urma noastră, ne îndreptăm spre Pădurea Morții, un loc care își merită numele.

    Şi ăsta este primul capitol, sper că v-a plăcut.


    Ultima editare efectuata de catre Carol Quinn in Mier 19 Aug 2015 - 19:50, editata de 1 ori

    Freya
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 366

    Data de înscriere : 11/07/2012

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Freya la data de Sam 20 Iun 2015 - 15:41

    Ma bucur ca Andy a insistat atat sa postezi acest fic pentru ca daca eram in locul ei, probabil faceam la fel. Laugh  :3 
    Ideea e originala, iar titlul m-a atras destul de mult, deci e de bine. ^^ 
    Dar e ceva ce nu-mi place...de ce te-ai oprit aici,eee? :'( de ce.. sincer, abia astep sa vad ce aduci in capitolul 2, dar pana atunci spor la scris si la idei. Kiss 
    Ja ne. ^^

    •°•Andy Quinn•°•
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 2218

    Data de înscriere : 10/11/2011

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de •°•Andy Quinn•°• la data de Dum 21 Iun 2015 - 17:03

    Cât mă bucur că mi-ai ascultat sfatul şi ai postat ficul  Ţi-am spus că nu te mănâncă nimeni dacă-l postezi
    Oricum, mi-a plăcut foarte mult primul capitol şi să ştii că o să te bat la cap până o să postezi următorul capitol 
    Aştept nextul! 

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Lun 22 Iun 2015 - 11:50

    Mulţumesc Darkz.Jack şi mă bucur că îţi place primul capitol. Smile Sper doar să nu vă dezamăgească următorul. Sad

    Capitolul 2

    -Bine aţi venit în Pădurea Morții, veţi afla în curând de ce se numește așa, spune Anko cu un zâmbet demonic pe faţă. Câteodată chiar și pe mine mă surprinde atitudinea ei.
    -Crezi că mă sperii?! Pe mine nu mă sperie nimic! Eu sunt Naruto Uzumaki!
    Oh doamne, copilul ăsta trebuie să învețe să își ţină gura închisă.
    Atunci Anko scoate un kunai și îl aruncă în direcția lui Naruto, făcându-i o zgârietură pe obraz. În secunda următoare Anko îi lingea obrazul rănit lui Naruto, dar se pare că nu este singura însetată. Un alt consumator de lichid roșu a încercat să se înfructe din gustarea lui Anko, dar cum nu îi place să împartă, îl oprește punându-i kunaiul pe limbă, sfătuindu-l să nu se furișeze în spatele ei. După ce Naruto a trecut peste șocul avut mai devreme și Anko își termină mica "gustare", ne întoarcem la motivul principal pentru care suntem aici, al doilea test al examenului chunin, tot nu pot să cred că am lăsat-o pe Anko să mă târască cu ea.
    Anko le împarte geninilor niște foi, rugându-i să le semneze.
    -Ce sunt astea? întreabă o fată cu părul roz.
    -Păi... Vor avea loc multe decese, iar dacă nu semnaţi formularele voi fi responsabilă pentru asta, spune Anko cu un rânjet un pic jenat. Geninii semnează formularele și Anko le strânge.
    Anko le explică regulile testului de competență fizică. Pentru a putea îndeplini scopul testului, o echipă trebuie să ajungă în turnul din mijlocul pădurii cu cele două pergamente: Rai și Pământ. O echipă, formată din 3 genini, primește un pergament, pe cel de-al doilea trebuie să îl obțină de la altă echipă, de bună voie sau cu forța, acest test va dura 5 zile.

    ***
    Geninii au plecat deja de o oră, iar eu mor de plictiseală. Anko trebuia să se întoarcă deja, e plecată de jumătate de oră după dango și sigur s-a oprit pe drum să mai înfulece. Fata asta nu știe să se oprească. Mă liniștesc când o văd apropiindu-se de mine cu o pungă de plastic în mână.
    -În sfârșit! Am crezut că te-ai pierdut, spun când ajunge la banca pe care stăteam de mai bine de jumătate de oră.
    -Anko! strigă unul dintre cei trei chiunini care asistau la examen. Aleargă spre noi îngrijorat.
    -Avem o problemă!
    Anko se uită la mine speriată, lăsând punga pe bancă.
    -Dango va trebui să aștepte, spun eu ridicându-mă leneș de pe bancă și oftând.  Să nu de-a domnul să nu fie vreo urgență, că nu voi răspunde de viaţa celui care m-a întrerupt din lenevit. Chiuninul ne indică direcţia în care trebuie să mergem pentru a afla problema, iar noi îl urmăm până la intrarea în pădure, nu era nimic neobişnuit, până când pe jos zac trei cadavre întoarse cu faţa la pământ.
    -Ce s-a întâmplat? întreabă Anko stând pup şi privind cele trei corpuri neînsufleţite.
    -Nu ştim. Doar i-am găsit aici, morţi, răspunde unul dintre chiunini.
    Anko întoarce un cadavru, dar se îndepărtează rapid când îl vede. Mă apropii să văd ce a făcut-o să tresare în felul ăsta. Persoana nu avea chip, e ca şi când cineva ia furat faţa. Mă uit speriată la Anko, sperând că ea ştie ce ar fi putut cauza asta.
    -Acest jutsu! Dar cum? întreabă Anko confuză.
    -Ce e? întreb eu curioasă să aflu teoria ei.
    -Singurul care ştie această tehnică este Orochimaru. Arătaţi-mi datele acestor genini.
    Un chiunin îi întinde trei dosare, Anko le ia şi le răsfoieşte. Faţa ei parca a împietrit când a văzut ultimul dosar. Îşi ridică privirea din dosar şi ne spune cu spaimă, terifiată:
    -Orochimaru este aici.
    Anko îi înapoiază chiuninului dosarul și se îndreaptă spre pădure spunând:
    -Trebuie să mă duc.
    -Vin cu tine, spun eu prinzând-o din urmă.
    -Nu. Tu du-te după Anbu. Trebuie să fac asta singură.
    Încredintez din cap şi plec, la fel şi Anko, care era mai hotărâtă ca niciodată să îl prindă pe Orochimaru. După câte a suferit din cauza lui, nici nu mă miră că vrea să îl omoare.
    Eram deja în sat, care era destul de pustiu, probabil din cauza examenului. Alergam de colo-colo, dar nici urmă de Yamato sau Anbu. Treceam pe langă o tarabă când am văzut o faţă cunoscută, sau cel puţin jumătate dintr-o faţă.
    -Kakashi, ştii unde este Yamato? îl întreb grăbită.
    -Ultima dată l-am văzut la bibliotecă.
    Îi mulţumesc lui Kakashi şi mă îndrept spre posibila locaţie a lui Yamato, sper să fie acolo, deja am pierdut mult timp.
    Ajung la locul în care Kakashi mi-a spus că aş putea să îl găsesc pe Yamato. Mă uit în jur şi îl caut cu privirea, iar după ce câteva bătrânici s-au băgat în aria mea vizuală, l-am găsit pe Yamato la o masă.
    Mă grăbesc să ajung la el făcând slalom printre mese.
    -Yamato, am nevoie de doi agenţi Anbu imediat!
    -Dar ce s-a întâmplat? întreabă el îngrijorat.
    -Orochimaru este în Pădurea Morţii.
    -Ce? Dar cum? Este examenul chiunin!
    Se ridică de la masă creând un zgomot puternic, făcându-i pe toţi din sală să ne ofere priviri urâte şi câteva şşşş-uri.
    -Îţi explic pe drum, acum haide!
    Îl iau de braţ şi îl trag până la ieşire, dându-i drumul abea când ajungem afară.
    -Bine, uite cum facem, eu mă duc să iau doi agenţi cu mine şi tu te duci la intrerea pădurii, îmi explică el, iar eu dau din cap în semn afirmativ şi plec din nou spre pădure.
    Eram la intrarea în pădure de 5 minute, asta face doar să încetinească lucrurile. Dau să intru în pădure singură, dar mă opresc atunci când îl văd pe Yamato cu doi agenţi Anbu în spatele lui.
    -Era şi timpul, spun eu.
    -Mergem?! spune Yamato serios, iar eu încredinţez din cap şi plecăm.
    O căutăm pe Anko de ceva timp, ne-am despărţit să fim mai eficienţi, eu cu Yamato, şi cei doi agenţi. Sper doar că e ok, ultimul lucru care ne lipsește este un examinator mort, mai ales că acel examinator este prietena mea.
    -Au gasit-o! spune Yamato.
    Îl urmez pe Yamato spre locul în care se afla Anko şi cei doi agenţi, se pare că Orochimaru a reuşit să scape. Ajungem la Anko, care sângera din mâna stângă, era foarte slăbită, sigur Orochimaru i-a făcut ceva. Nu pierde el nici o ocazie să îi spună lui Anko cât de bună de nimic este, și pentru asta îmi vine să mă duc chiar eu să îl omor.
    -Hai să te ducem la turn, spun eu ajutând-o să se ridice. Cei doi agenţi o iau de talie şi îi pun braţele în jurul lor. Anko şi cei doi au plecat deja, dar eu am rămas. Ceva nu e bine, de ce a venit Orochimaru în secret? De ce aici? Sigur are un motiv ascuns, și vreau să aflu care este ăla.
    -Nu vi? îl aud pe Yamato din spate.
    -Ba da.
    Mai arunc o ultimă privire spre locul în care am găsit-o pe Anko, apoi plec alături de Yamato spre turn.

    Sper că va plăcut. Smile

    Freya
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 366

    Data de înscriere : 11/07/2012

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Freya la data de Lun 22 Iun 2015 - 15:40

    Huooo, de ce n-ai continuat? Sad 
    Soparla de Orochimaru, of course, mereu trebuie sa se bage oriunde. -.-
    Chiar vreau sa aflu ce se intampla in continuare and stay chill, pe mine nu ma dezamagesti. Kiss 
    Spor la scris. ^^ Ja ne. Kiss

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Lun 6 Iul 2015 - 15:48

    Capitolul 3


    În drumul nostru spre turn am văzut vreo trei echipe care se luptau pentru pergamente. Intru în turn şi urc grabită scările, deschid uşa şi îi văd pe cei doi agenţi Anbu, dar nu şi pe Anko.
    -Unde este Anko? întreb eu uitându-mă în jur.
    -Sunt aici, spune Anko ieşind dintr-o altă cameră.
    -Trebuie să vorbim, îmi spune ea serioasă.
    -Bine, ce este?
    -Nu aici.
    Mă ia de braţ şi mă trage în camera din care a ieşit înainte.
    -Ce este?
    -Orochimaru mi-a dat nişte informaţii importante.
    -Să le aud.
    Îmi pun măinile pe solduri şi îi fac semn să înceapă.
    -Obito trăieşte, îmi spune ea în şoaptă.
    -Ce?
    -Obito tră...
    -Am auzit ce ai zis, dar cum, adică nu e posibil, Kakashi şi Rin au spus...
    -Ştiu ce au spus Kakashi şi Rin, bine?! Dar ştiu cum a reuşit să scape, Madara l-a salvat.
    -Ok, să spunem că este adevărat. Atunci unde ar trebui să fie acum? În plus, de unde ştii că Orochimaru nu se joacă cu mintea ta, că nu te manipulează. Nu ar fi pentru prima oară când te foloseşte.
    -Este în Akatsuki, Orochimaru ştie pentru că şi el a fost membru. Crede-mă, nu te mint, şi nici Orochimaru nu o face.
    Simt cum un fior îmi trece pe şirea spinării, ce să fie oare? Frică? Dezamăgire? Dacă Orochimaru spune adevărul? Atunci am trăit într-o minciună timp de 14 ani. Am trăit în întuneric aşteptănd parcă o rază de lumină să vină şi să mă ghideze spre calea cea dreaptă. Cand am auzit veștile mi-am luat o expresie mai serioasă și mi-am lăsat mâinile să cadă liber pe lângă corp.  Credeam că o să leșin, cum e posibil?  Corpul meu a început să tremure inexplicabil, mă simțeam singură și părăsită, mă simțeam ca și când o sută de kunai mi-au străpuns trupul. Nu!  Nu voi mai permite să trăiesc în minciuni, în întunericul singurătății și disperării. Trebuia să știu! Să aflu cu orice preț adevărul. Trebuie să știu dacă Obito trăiește!
    -Şi cu examenul chiunin ce facem? încerc să schimb subiectul.
    -Ce? Pe tine asta te interesează acum? Examenul chiunin?! Dacă Orochimaru are dreptate, Obito poate fi acolo undeva.
    -Şi ce vrei să fac? Huuh? Îl felicit pe Orochimaru pentru onestitate, dar nu am ce să fac în legătură cu asta, ok?
    Mă răstesc la ea făcând-o să se încrunte şi mai tare decăt era deja.
    -Cine eşti şi ce ai făcut cu prietena mea?
    -Ce? Ce vrei să spui? întreb eu confuză.
    -Amiko pe care o ştiu eu ar fi reacţionat imediat, ar fi găsit imediat o soluţie. Amiko pe care o cunosc eu nu se lasă niciodată bătută şi nici nu îşi lasă un camarad în urmă, mai ales fratele. Amiko pe care o ştiu eu găseşte rezolvare la orice şi nu abandonează nimic, chiar dacă  este imposibil de realizat, la tot găseşte o soluţie. Asta e Amiko pe care o cunosc eu. Iar tu vi şi îmi spui că nu ai ce face? Cum poţi spune una ca asta?!
    Îmi las capul plecat pe tot parcursul discursului. Nu îi puteam arăta ce simt cu adevărat, nu până când aflam adevărul, trebuia să fac asta de una singură. Anko urăște când îi ascund lucruri, iar după ziua asta mă va urî și mai mult. 
    Mă întorc cu spatele la ea şi mă apropi de uşă, dar înainte să ies mă întorc pe jumătate şi îi spun:
    -Acea Amiko nu mai există. Şi încă ceva. Nu mai trebuie să afle nimeni de asta.
    Intru în camera de alături, acolo unde se aflau cei doi agenţi Anbu şi Yamato. Mă aşez pe canapea lângă Yamato, chiar când Anko intră cu o expresie super nervoasă, sper doar că nu o să înceapă să vorbească aici despre Obito. 
    -Avem o problemă, spune Anko după ce m-a privit insistent pentru ceva timp. Orochimaru i-a lăsat semnul blestemat unui genin. 
    -Ce? se ridică Yamato de pe canapea alarmat. Trebuie să oprim examenul chiar acum, mă duc să îl anunţ pe Hokage.
    Yamato se grăbeşte să ajungă la uşă, dar Anko îl oprește punându-se în faţa lui.
    -Nu am terminat, spune ea serioasă. Dacă oprim examenul, Orochimaru va distruge satul. Tot ce putem face este să aşteptăm.
    -Tu nu îţi dai seama că acel genin poate muri?
    -Oricum au murit deja trei genini, ce face unul în plus sau în minus. Şi dacă este destul de puternic, va supravieţui. Şi sunt sigură că o va face, doar e un Uchiha.
    Uchiha?! Eu şi Sasuke suntem singurii Uchiha din sat, el trebuie să fie. Sper că va reuşi să supravieţuiască. După ce Anko a pronunţat numele Uchiha, Yamato şi-a întors privirea la mine, apoi din nou la Anko.
    Yamato se înedepărtează de ea şi se reaşeză pe canapea. Cei doi agenţi Anbu au urmărit "spectacolul" în tot acest timp, ca şi mine erau spectatorii unui show fără plată.
    -Anko are dreptate, nu putem risca siguranţa satului pentru un genin, în plus sunt sigură că Sasuke va supravieţui, am încredere în el, îi spun eu calmă lui Yamato. 
    Nici 5 minute nu au trecut de când Yamato şi Anko s-au razboit că auzim nişte voci în turn. Imposibil, cum au ajuns aşa de repede? Eu şi Anko ne îndreptăm spre sala principală pentru a vedea cine a reuşit să ajungă într-un timp atât de scurt la turn. Ajungem în sala principală, unde se afla o echipă din Sunagakure, foarte ciudaţi. Un băiat nu avea sprâncene şi purta în spate un fel de clepsidră din nisip, alt băiat avea desene pe faţă şi o căciulă cu urechi de mâţă, fata ce părea mai normală.
    -Cum aţi ajuns aşa de repede? îi întreabă Anko.
    -Ne-am antrenat pentru acest examen şi avem abilități mai speciale decât ceilalți, spune băiatul cu desene pe faţă. 
    -Următorul test va începe peste cinci zile, Anko le spune celor trei apoi pleacă. Mă grăbesc să o prind din urmă, iar când ajung în drept cu ea îi spun:
    -Dacă nu mai ai nevoie de mine în următoarele cinci zile, am câteva treburi de rezolvat și nu…
    -Din partea mea poți pleca, nu mai am nevoie de tine aici,  spune ea dur privind înainte. Pleacă nu înainte de a-mi da o privire urâtă.
    O privesc din urmă cum se îndepărtează, apoi mă întorc spre cei trei genini. Îi privesc pentru câteva secunde apoi mă îndrept spre ieșirea din turn.

    •°•Andy Quinn•°•
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 2218

    Data de înscriere : 10/11/2011

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de •°•Andy Quinn•°• la data de Vin 10 Iul 2015 - 11:19

    Ce capitol Love
    Imi pare rau pentru Amiko ca a trait atat de mult timp fara sa stie ca Obito este in viata Sad Cel putin a facut si Orochimaru un lucru bun cand i-a spus lui Anko de Obito Laugh
    Ce face? Bici Anko esti nebuna? Cum naiba sa o lasi sa plece? Very Angry
    Astept nextul! Kiss

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Vin 10 Iul 2015 - 19:47

    Capitolul 4

    O privesc din urmă cum se îndepărtează, apoi mă întorc spre cei trei genini. Îi privesc pentru câteva secunde apoi mă îndrept spre ieșirea din turn. 
    Mă grăbeam să ies cât mai repede din Pădurea Morţii, până când am văzut ceva. Era o bătălie pentru pergamente, sau cel puţin aşa credeam. M-am ascuns undeva printre copaci pentru a urmării lupta. Nu am mai văzut aşa ceva până acum, doua echipe din Konoha contra uneia din Otogakure. Totuşi ceva nu era în regulă, Rock Lee era întins pe jos ţinându-se de o ureche, Naruto şi Sasuke stăteau întinşi unul lângă celelalt, iar fata cu părul roz era bătută măr. Înţeleg de ce Sasuke era inconştient, dar nu înţeleg ce s-a întâmplat cu Naruto şi ceilalţi. Echipa lui Asuma era acum cea care se lupta cu cei din Otogakure, şi se descurcau foarte bine ca o echipă. Îmi văd de drum, lăsându-i pe genini să îşi continue lupta. După ceva timp ajung la Piatra Memorială. Oh, Obito, mi-e aşa dor de tine. Aș fi vrut să petrecem mai mult timp împreună. Dar acum, acum vine Orochimaru și spune toate astea,  care ar putea fi adevărate sau nu. Nu știu ce să mai cred, nu știu pe cine să mai cred. Totuși îţi voi face o promisiune,  voi face tot ce îmi stă în putință pentru a te găsi, pentru a afla adevărul.  
    Eram adănc îngândurată că nici nu l-am putut vedea pe Kakashi stând lângă mine. Mă întorc cu faţa la el şi văd că şi el este concentrat pe gândurile sale. Îmi întorc privirea înapoi la Piatra Memorială şi privind-o spun:
    -Şi ţie îţi lipseşte, nu-i aşa?
    -Tot timpul. Mai ales când mă gândesc că l-aş fi putut salva dar....
    -Hei! Opreşte-te! Chiar acum! Nu mai vreau să aud nici un cuvânt. Tu nu eşti vinovat cu nimic pentru ce s-a întâmplat. Nu mă face să te iau la bătaie, îl cert pentru gândurile rele. 
    Chiar dacă moartea lui Obito m-a afectat nespus de mult, niciodată nu am încercat să caut un vinovat. Singurul vinovat pentru această posibilă moarte este Obito, pentru că este un prieten bun şi un erou care îşi pune propriul bine pe locul doi, cel puţin asta mi-a transmis ultima acţiune a lui Obito.
    -Nu vreau să te mai aud niciodată că spui că tu eşti vinovat pentru moartea lui Obito. Crezi că asta ar fi vrut el. Chiar dacă nu o arăta, sunt sigură că te considera cel mai bun prieten, altfel de ce ţi-ar fi dar sharinganul?
    -Dar nu vezi? Nu am fost în stare să o protejez pe Rin, vocea lui devine mai agitată, iar privirea îi este plină de regret şi vină. 
    Nu puteam să îl văd aşa pe Kakashi, aşa de vulnerabil.
    -Cu Rin este altă poveste, privesc Piatra Memorială şi zâmbesc. Ai făcut ce este mai bine pentru sat, nu ai avut de ales. Rin a fost gata să facă sacrificiul suprem pentru a-şi apăra satul, şi o admir pentru asta. 
    Îmi întorc privirea către Kakashi şi îi zâmbesc.
    -Nu are rost să căutăm vinovaţi Kakashi. Câteodată singurii vinovaţi suntem noi. În plus, sunt sigură că Obito ar înţelege de ce ai făcut asta.
    Acesta priveşte Piatra Memorială, mai liniştit de data asta.
    -Mulţumesc Amiko, tu mereu m-ai înţeles. Persoana care ar fi trebuit să mă urască cel mai mult.
    -Nu am de ce să te urăsc, ţi-am zis că nu eşti vinovat pentru nimic, nu aş avea nici un motiv să te urăsc. Doar suntem prieteni, nu-i aşa?
    -Sigur că da, wow am şi uitat cum arată Kakashi când zămbeşte.
    -Eu trebuie să plec, dar ne mai vedem.
    Mă îndepărtez de Piatra Memorială în timp ce îi fac cu mâna lui Kakashi. Ajung acasă la ora 19, m-am mai plimbat prin sat după ce am plecat de la Piatra Memorială, aveam nevoie să îmi limpezesc gândurile. Şi am decis! Imediat cum intru în casă, mă îndrept val-vârtej spre dormitor, acolo deschid al doilea sertar al noptierei. Apuc o cutie de lemn, o deschid grăbită și scot din ea 4.000.000 de yeni. Ma apropii cu pași alerţi spre dulap, îl deschid și din el scot o mantie, o pălărie și o geantă de voiaj gata plină cu de toate, pentru misiuni. Apuc banii și îi bag într-un buzunar al genții. Îmi i-au mantia pe mine și pălăria o așez pe cap. Mă îndrept spre ieșirea apartamentului, dar înainte să ies pe ușă mai arunc o ultimă privire spre locul în care mi-am petrecut o mare parte din viață. După ce mi-am luat "adio" de la locul drag mie, ies din apartament și îl închid cu cheia. 
    Mă îndrept spre strada principală, care ducea spre porțile satului. Ajung acolo în mai puțin de zece minute, trec pe lângă cei doi paznici care păreau să discute ceva înainte să apar eu în peisaj. Mă opresc după vreo zece pași făcuţi. Îmi întorc privirea spre Konoha, satul în care m-am născut, am copilărit, am învățat ce înseamnă să fi un shinobi, dar am și suferit in acest loc, nu am avut un umăr pe care să pot plânge când am avut cea mai mare nevoie, nu am avut șansa să îmi cunosc fratele foarte bine. Las în urmă toate aceste amintiri și îmi continui drumul spre noua mea viaţă.

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Mar 14 Iul 2015 - 17:47

    Capitolul 5


    După 2 ani:

    -Înainte să te pot primi ca membru oficial, trebuie să iau în cosiderare și părerea celorlalți membri, îmi spune tipul cu părul portocaliu. Konan, îi poţi anunţa pe băieți că avem o ședință?! Mulțumesc! îi spune bărbatul fetei cu părul albastru care stătea lângă el în tot acest timp. Ea tot ce face este să dea din cap în semn afirmativ părăsind încăperea. 
    -Și ce anume te-a determinat să te alături organizației noastre? mă întreabă Pain,  liderului organizației Akatsuki. Vocea lui era calmă, dar în același timp serioasă.
    -Păi faptul că sunt un missing-nin, este un aspect, iar al doilea ar fi că sunt interesată să văd această ocazie Akatsuki. 
    -Si de ce mai exact, esti un missing-nin? 
    Vreau să îi răspund, dar chiar atunci apare Konan cu opt bărbați în urma ei. 
    -V-am chemat pentru că am nevoie de voturile voastre. Ea este Amiko și vrea să se alăture organizației, le spune Pain. Fiecare dintre voi va vota daca este sau nu de acord cu intrarea ei în organizaţie. 
    -Deidara? un băiat blond cu ochii albaștrii mă analizează de sus pana jos apoi spune:
    -Sunt de acord, spune acesta zâmbindu-mi. Eu doar mă uitam la Pein, care trece la următorul membru. Un alt băiat, roșcat de data asta, se uită puţin la mine apoi spune:
    -Bine fie ce-o fi, sunt de acord. 
    -Hidan?  
    Următorul avea o coasa cu trei lame. Ce-i cu sadicul asta aici? Serios! Cine are o coasă în afară de moartea în sine? Cine știe, s-a mai stilizat și și-a schimbat sexul. 
    -Eu nu sunt de acord, spune el ridicându-și bărbia, coasa lăsând-o pe umăr. Serios?! Tipul ăsta mă refuză? Jur că într-o zi va regreta asta. 
    Pein se uită la bărbatul de lângă el, avea niște ochi atât de ciudați. El mă privește puţin creepy și apoi spune:
    -Sunt de acord. 
    Mă uit la bărbatul de lângă cel cu privirea înfricoșătoare, și dau de ceva și mai înfricoșător, nu numai că acel membru este din Konoha, dar era și un Uchiha, lăsându-și sharinganul la vedere. Nu credeam că voi mai vedea un alt Uchiha, nu in astfel de condiții.
    Acesta îmi aruncă o privire suspicioasă și spune:
    -Nu sunt de acord.
    -De ce? întreabă Pain uimit, la fel și eu. Cum adică nu?! Ce i-am făcut să spună nu?! 
    -Nu am încredere în ea. 
    La auzul vorbelor sale mi-am pus o privire gen "serios?". 
    Pain se mută la cel de lângă el, era tot albastru. Serios?! Există vrunul în toată organizația asta care să fie normal?!  Singurul care părea cât de cât normal este primul, blondul. 
    -Nu sunt de acord, spune tipul-pește. 
    Singura mea speranța atârnă  în mâinile ultimilor doi, unul purta mască și celelalt zici că era plantă decorativă.
    -Lui Tobi îi plac membrii noi, eu zic să o păstrăm, spune cel cu mască în timp ce bătea din palme. 
    -Dar tu, Zetsu? întreabă Pain. 
    -Da, sigur, arată delicios, spune acesta uitându-se la mine într-un mod muuult mai creepy decat celelalt cu ochi ciudati. Mi se pare mie sau planta decorativă tocmai s-a dat la mine? Îmi scutur capul încet pentru a alunga gândul cum că o plantă s-a dat la mine. 
    -Konan, tu ce zici? 
    -Pai m-am săturat să fiu singura fata de aici, asa că am să spun da. 
    -E fată? Nici nu mi-am dat seama, spune "moartea".
    -Pe tine nu te-a întrebat nimeni nimic, bine sadicule?! îi spun nervoasă. Jur că i-aș fi băgat coasa aia pe gât.
    -Ce ai spus? întreabă el făcând ochii cât cepele.
    -Ce acum ești și surd? îl întreb eu ironică.
    -Ooo, lasă că vezi tu, spune și își apucă coasa,  dar tipul cu privirea creepy îl oprește. 
    -Văd că deja vă înțelegeți, spune Pain uimit de tot ce tocmai s-a întâmplat. Ei bine, cum voturile au fost 6 contra 3, ai câștigat, poţi intra în organizaţie. Bun venit în Akatsuki, mă felicită Pain întinzându-mi o mantie neagră cu nori roșii pe ea, și o pălărie.
    -Ce? Glumești, nu?  întreabă moartea,  iar cu fiecare secundă petrecută în același încăpere cu el mă face doar să îmi dau seama ca își merită porecla. 
    Iau mantia și pălăria din mâinile lui Pain mulțumindu-i. 
    -Bine atunci, hai să-ţi prezint pe fiecare in parte, spune Konan zâmbitoare. El este Deidara,  face referire la băiatul blond. Acesta este Sasori, arătând spre roșcat. Cred că pe el îl știi deja, ajunge la tipul cu coasa. 
    -Aaa, da. Moartea, spun uitându-mă la reacția sa turbată, am văzut că încă de la început a vrut să îmi tăie capul, nici eu nu îl simpatizez deci suntem chit. 
    -Iar ei sunt Kakuzu, Itachi, Kisame, Tobi și Zetsu. 
    Hmmm, de ce acest nume, Itachi mi se pare atât de familiar? 
    -Pentru că sunt echipe de câte doi, tu vei fi cu Deidara în echipă, spune Pain iar eu mă uit la blond care zâmbea. Sasori, tu vei fi cu Tobi. 
    -Și eu? întreabă planta decora... Zetsu, care părea afectat că liderul a uitat de el.
    -Tu vei fi singur. 
    Ok! Asta chiar a fost ciudat, planta aia chiar părea supărată. 
    -Puteți pleca acum, ne anunță liderul. 
    -Haide să îți arat camera ta și restul ascunzătoarei, spune Konan trăgându-mă după ea. Serios? De ce mereu dau peste persoane care mă târâie după ele,  ce sunt eu? O haină pe care o dai jos când îţi este cald?! Ajungem într-o cameră destul de spațioasă, era sufrageria. În mijocul ei se afla un televizor, iar în faţa lui se afla o măsuță de cafea, lângă o canapea mare, iar în dreapta și stânga canapelei stateau două fotolii de un mov închis, același culoare o avea și canapeaua. 
    -Haide, spune Konan după ce mă lasă să mai analizez puţin încăperea, dar după ce am terminat de inspectat sufrageria, o urmez pe Konan spre bucătărie, unde se afla Deidara și Sasori. Bucătăria era și ea destul de mare, în mijloc era amplasată masa de 12 locuri, iar la margini era blatul, frigiderul și chiuveta. Suspendate de pereți erau două dulapuri. 
    Konan îmi face semn să o urmez, iar eu îi ascult "ordinele". Ajungem pe un hol destul de lung, cu alte 12 uși, o urmez pe Konan până în locul în care s-ar părea că va fi camera mea, Konan deschide a treia ușă pe partea stângă și îmi face loc sa trec.  Inspectez camera destul de modestă, în stânga se află patul și noptiera, iar in dreapta un dulap și o măsuță. Intru în cameră și observ că mai există o ușă. Mă uit la Konan iar aceasta zâmbește. 
    -Ai noroc că mai avem o cameră cu baie proprie, spune ea. 
    -Da, chiar că am, zâmbesc fericită că nu trebuie să împart baia cu ciudații ăia.
    -Bine atunci, eu te las să îţi despachetezi lucrurile, iar când ești pregătită poţi veni. 
    -Scuza-mă, a cui cameră este aici? Fac referire la vecinul din dreapta mea. 
    -Este a lui Tobi, răspunde ea plictisită.
    -Aha. Si aici? aţintesc peretele opus camerei lui Tobi. 
    -Itachi. De ce esti așa curioasa? mă întreabă ea suspicioasă.
    -Nu, nimic. Am vrut doar să știu.
    Konan pleacă și mă lăsa să mă acomodez cu noua mea cameră. Îmi iau geanta și din ea îmi scot hainele, pe care le așez pe rafturile dulapului. 
    După ce am terminat cu despachetatul, mă îndrept spre sufragerie, unde se aflau Konan, Sasori și Hidan.
    Intru în bucătarie însetată de moarte. Scot din frigider o sticlă cu apă,  iar din barul de lângă îmi aleg un pahar asemănător celui pentru whisky. Îl așez pe blatul bucătăriei și aștept ca paharul să se umple cu apă,  "elixirului tinereții" cum îmi place mie să îi spun. Mă apropii de frigider și îl deschid cu putere punând înapoi sticla cu apă. Când să mă întorc spre paharul cu apă, două brațe puternice mă iau de umeri și mă împing în ușă frigiderului, făcându-mă să scot un geamăt de durere la contactul cu suprafața tare. Când îmi deschid ochii,  văd o persoană cu care trebuie să împart aerul și cel mai nasol, numele. 
    -Ce dracu ai? Ești nebun?! îi ţip în faţă brunetului. Încerc să mă desprind din strânsoarea lui, dar el mă împinge și mai tare. 
    -Ce cauți aici? întreabă el calm. Cum poate fi calm într-o astfel de situație?
    -Îmi iau un pahar cu apă, nu e evident?! spun eu sarcastică, ceea ce nu a prea ajutat la îmbunarea brunetului. 
    -Ce cauţi în Akatsuki? Cine te-a trimis? 
    -În primul rând nu trebuie să îţi dau ţie explicații, și în al doilea rând nu cred că ești în măsură să mă întrebi scopul meu în Akatsuki. 
    Se apropie amenințător de aproape de faţa mea și îmi șoptește:
    -Nu îmi sta în cale. 
    -La fel și tu Uchiha. 
    Atunci în bucătărie intră Deidara cu o expresie șocată de ipostaza în care ne-a prins. Itachi se uită la blond apoi înapoi la mine, dându-mi drumul. După ce îmi mai trimite o privire amenințătoare, părăsește încăperea, lăsându-mă cu Deidara. Cine se crede tipul ăsta oricum?  Îmi iau paharul cu apă și mă așez la masă, Deidara stătea sprijinit de blatul bucătăriei cu mâinile la piept.
    -Ce făceați voi doi aici, hmm? mă întreabă el cu suspiciune și o oarecare curiozitate în glas. 
    -Naiba știe ce l-a apucat pe nebunul ăla, îmi vedeam liniștită de treabă când disperatul ăsta apare de nicăieri și mă împinge în frigider. 
    -Și cum te simți când ști că ai cel mai bun partener din lume? spune acesta cu un glas copilăresc punându-se la masă, sprijinindu-și capul în  palme. Râd la imaginea din faţa mea și mai iau o gură de apă.
    -Păi nu știu, o să îţi spun când o să îl am ca partener.
    Acesta își lasă capul în jos cu faţa unui cățeluș plouat. 
    -Nu te întrista partenere, îi spun și îmi pun mâna pe umărul său. Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre chiuvetă, unde mai erau câteva vase murdare. Iau buretele pe care îl săpunesc cu detergentul de vase, apuc prima farfurie și încep să o spăl, dar mă opresc cand simt două brațe pe umerii mei. Oh nu! Nu din nou! Dar impactul nu a mai venit, tot ce a urmat după a fost ceva cu totul diferit. Am simțit cum cineva își lasă capul pe umărul meu drept, nu am avut curajul să mă întorc să văd cine este, dar mă uit cu coada ochiului, iar tot ce văd este părul auriu a lui Deidara. Ce se întâmplă cu mine? De ce nu pot să îl îndepărtez? Pur și simplu stau acolo nefăcând nimic. Salvarea mea a fost când Tobi a intrat în bucătărie și a început să strige "Amiko-san și Deidara-sempai sunt împreună" și face așa până toţi din casă au auzit și au ajuns în bucătărie, Deidara a încercat să îl facă să tacă din gură, dar Tobi a continuat să strige. În mai puțin de două minute,  în bucătărie se aflau toţi mai puţin Zetsu. Am văzut priviri șocate, neutre, încântate, și atunci l-am văzut pe el. Cu ochii asemănători alor mei, plini de ură și dispreț, care erau gata să sară la atac și să mă omoare fără pic de ezitare.
    -Tobi, de ce minți lumea?! îl cert pe "băiețelul" mascat. Eu doar spălam vasele, iar Deidara doar vroia să treacă, atunci ai venit tu și ai înțeles lucrurile altfel, îi mint pe cei prezenți sperând că vor mușca minciuna. 
    Toţi se uită unii la alți, apoi pleacă din bucătărie. Ultimul era Itachi, care mă privea cu dispreț și ură. Respir ușurată după ce toţi pleacă din încăpere.
    -Tobi, nu mai face asta. Nu e frumos. 
    Baiatul își lasă capul in jos, părând a fi afectat de cuvintele mele. 
    -Scuze, Amiko-san, Tobi nu mai face,  spune acesta uitându-se la mine. 
    -Bine atunci.
    Înainte să plec din bucătărie îl privesc pe Deidara, care acum se uita absent prin încăpere, căutând parcă ceva. Îi zâmbesc blondului apoi plec spre camera mea.

    Zoey
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 18

    Data de înscriere : 12/07/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Zoey la data de Mar 14 Iul 2015 - 20:16

    Deci practic iti iubesc ficul , ce face Itachi ? Daca-i face ceva rau il bantui .. Oh!! si faza cu Tobi :bakk1234:a fost foarte haioasa ... vreau nextul cat de repede posibil .... spor la scris si idei

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Lun 20 Iul 2015 - 18:08

    Capitolul 6




    Era deja dimineaţă, prima mea noapte în Akatsuki, credeam că va fi mai palpitant, dar nu e cine ştie ce. Ies din camera mea şi mă  îndrept spre bucătărie, unde se aflau Konan, Hidan şi Sasori. Konan pregătea micul dejun, Sasori făcea o papuşă, iar Hidan  mânca. Ceva îmi sare cel mai mult în evidenţă, era coasa lui Hidan, sprijinită de masă. Cum Hidan era prea ocupat să îşi umple gura  până la refuz cu mâncare, am atins-o. Iar acest lucru mi-a semnat sentinţa la moarte. Coasa a căzut pe podea, creând un zgomot  în toată bucătăria, dacă nu chiar în toată ascunzătoarea. Hidan îşi ridică privirea din farfurie şi se uită la coasă, apoi foarte  încet îşi îndreaptă privirea spre mine, ceea ce a făcut să pară şi mai creepy decât ar fi părut dacă şi-ar fi întors privirea rapid. Îi  zămbesc şi îi fac cu mâna. Apoi cu cea mai mare viteză mă îndrept spre hol, îl vad în spatele meu cu coasa lui nenorocită,  strigând:
    -Acum chiar ai încurcat-o!
    Mi-am dat seama că nu o să mai ajung în viaţă până în camera mea, aşa că intru în prima  cameră. Cum intru în camera închid uşa şi mă sprijin de ea, să nu cumva să intre nebunul. Mă uit în jur să văd în camera cui am  intrat, dar nu îmi pot da seama. Tot ce ştiu este că persoana respectivă este în baie şi face un duş. Bravo ţie Amiko! Acum chiar ai încurcat-o! Sper doar să nu fie Zetsu, că sigur nu ar rata ocazia de a mă mânca. 
    -Ieşi afară! strigă Hidan de după uşă.
    -Pleacă! spun eu mai în şoaptă pentru a nu mă auzi persoana din baie. 
    -S-o crezi tu, o să stau aici până ieşi, şi ai grijă că eu sunt  nemuritor, după ce mă ameninţă începe să râdă ca nebunul.
    În momentul următor, apa de la duş nu se mai aude. Oh, acu-i acu'. Din  baie iese un Deidara ud, cu un prosop înfăşurat în jurul taliei, iar cu un altul se usucă pe cap. Eu rămân mască atunci când îl vad la  bustul gol, adică arătă atât de bine! Îmi scutur capul încet şi alung gândul despre Deidara şi cât de bine arată el. 
    -Amiko? S-a  întamplat ceva? întreabă el confuz.
    -Eu mă ascund de nebunul de Hidan, ţip ultimele trei cuvinte.
    -Te-am auzit! spune el din  spatele uşii.
    -Ştiu, de asta am şi ţipat, nu e evident?!
    Când mă întorc cu faţa la Deidara acesta zâmbea. Vroiam să îi spun că voi  pleca imediat ce găsesc o cale să îl fac pe nebun să mă lase să ies fără să îmi taie capul, dar s-a apropiat de mine, făcându-mă să  mă depărtez. Am mers atât de mult încât am ajuns să fiu lipită cu spatele de uşă si mă rog ca nebunul ăla de Hidan să plece până  nu e prea târziu. Deidara îşi aproprie buzele de ale mele şi le devorează din priviri. Când buzele noastre sunt aproape unite îmi  închid ochii şi aştept impactul celor două. Dar acesta nu a mai venit. Tot ce am simţit a fost un sărut pe obraz. După ce Deidara  se îndepărtează de mine îmi spune zâmbind,
    -Poţi sta cât vrei, dar sigur Hidan o să se plictisească, spuse acesta apoi dispare în baie. 
    Ce  tocmai s-a întâmplat? Şi de ce m-a lăsat aşa "neterminată"?!
    Deidara:
    De ce nu am putut să o fac?! Când am ajuns în dreptul  buzelor ei inima îmi spunea "Sărut-o, devorează-i buzele", dar mintea pur şi simplu urla "Nu! Nu o face! Nu încă." Adică nu e ca şi  când ea s-a opus, nu a spus nimic. Ba chiar a dat semne că şi ea vrea acelaşi lucru. Cred că dacă o să mai fie în cameră atunci când  ies nu o să mai rezist şi o să îmi ignor vocea care este împotriva dorinţei mele nebune. Trebuie să am grijă când sunt în preajma ei,  mai ales că acum suntem parteneri. Ieri am fost aproape descoperiţi, din cauza idiotului de Tobi. Norocul meu este că Amiko a  ştiut cum să ne scoată din situaţie.
    -Pleacă dracului o dată, ce nu înţelegi că nu am vrut să îţi dobor coasa aia idioată! 
    Se pare  că Hidan încă nu a plecat, iar Amiko îşi pierde răbdarea. Ies din baie şi mă îndrept spre uşă, îi fac semn lui Amiko să mă lase să  trec.  
    Deschid uşa iar Hidan avea o privire de psihopat care abea ce a ieşit din spitalul de nebuni. Amiko stătea în spatele meu ca  nu cumva nebunul să sară la ea. 
    -Hidan, ajunge! Las-o în pace! Ţi-a spus că nu a vrut să îți doboare coasa, ce nu înțelegi?! îi spun  bărbatului din faţa mea.
    -Și tu ce te bagi? Vrei să îți fac un semn pe abdomenul ăsta de care eşti așa mândru?! 
    Ţipătul lui Hidan  a făcut câteva priviri curioase, Sasori, Kakuzu, Itachi și Konan deja au venit. 
    -Doar las-o baltă, bine?! 
    -Ce ar fi dacă v-aș face  pe amândoi jertfă pentru Jashin? Huuuh? Ţi-ar plăcea?! spune acesta punând una din lamele ascuțite ale coasei pe abdomenul  meu. 
    -Hidan, termină odată! o aud pe Amiko din spate. 
    La auzul cuvintelor, își ia coasa din faţa mea și o privește pe Amiko, care  stătea lângă mine. 
    -Nu știu cum faci că mereu scapi, spune acesta apoi se îndepărtează. 
    Nimeni nu a spus nimic, doar au urmărit  spectacolul, de pe urma căruia era să rămână fără cap. Mă întorc cu faţa spre Amiko și îi zâmbesc. 
    -Sper să nu îţi mai facă  probleme, dacă e ceva îmi spui. 
    -Mulțumesc, pentru tot.
    O privesc din urmă cum se îndepărtează de mine și se apropie de camera  ei. Înainte să intru și eu în cameră, mă uit în jur și îi văd pe Itachi, Konan și Kakuzu care se holbau la mine ca şi când l-au vazut pe  Jashin. 
    -Ce? întreb eu iritat de privirile lor care mă fixau. După ce s-au trezit din transă pleacă fiecare spre camerele lor. Intru  în cameră și mă arunc în pat fiind depășit de tot ce tocmai s-a întâmplat. Nu pot să cred ce îmi face fata asta. 
    Amiko:
    Cum  intru în cameră, mă sprijin de ușă și mă "topesc" pe podea. Ce tocmai s-a întâmplat? Deidara a vrut să mă sărute și eu nu am  făcut nimic să îl opresc. Nu îmi pot lăsa sentimentele să îmi stea în cale, nu pot lăsa sentimentele să îmi întunece judecata.  Trebuie să respect planul. Încă nu îmi vine să cred că Deidara a fost în stare să se confrunte cu Hidan pentru mine.  Oricât de mult  aș vrea să neg faptul că arată incredibil de bine fără tricou, aș minți prea mult. Gândurile îmi sunt întrerupte de sunetele scoase  de stomacul meu care urla după mâncare. Mă ridic de pe podea și ies din cameră. Ajung pentru a doua oară în bucătărie, unde acum se  aflau toţi membrii.
    -Bună dimineața Amiko-san! spune Tobi vesel de nu mai încape în piele. 
    -Da, era bună când am venit prima oară în  bucătărie, spun cu jumatate de gură uitându-mă la Hidan. Mă așez între Deidara și Itachi, care deja au început să mănânce. 
    -Ei  bine nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu ţi-ai fi pus labele pe prețioasa mea coasă, spune Hidan și mă rog să am tăria de a nu îi da  una peste moaca lui de sadic. 
    -Ei bine nu s-ar fi întâmplat asta dacă nu ai fi așa îndrăgostit de coasa aia a ta! Nu înțeleg cum de  nu ești căsătorit cu ea la cât de mult o iubești, cedez și îi spun nebunului părerea mea despre coasa lui și relația dintre cei  "doi".
    -Gata! Aici nu suntem nici la circ și nici la grădiniță! Vreau și eu să mănânc liniștit. După asta puteţi să vă certați cât vreți,  dar acum am nevoie de liniște, spune Pain nervos. Eu îmi dau ochii peste cap și îmi văd de mâncarea din farfurie.

    •°•Andy Quinn•°•
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 2218

    Data de înscriere : 10/11/2011

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de •°•Andy Quinn•°• la data de Sam 25 Iul 2015 - 12:14

    Se pare că Hidan își iubește mult prea mult coasa Laugh  Poate că are valoare sentimentală și de aia nu lasă pe nimeni să o atingă Laughing
    Deidara, Deidara... Nu așa te-a învățat Sasori să te porți cu fetele Whistling Îi dai speranțe fetei și după bați în retragere? Bici
    Oricum, mi-a plăcut foarte mult capitolul Smile Aștept nextul! :>
    Ja ne! Kiss

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Dum 2 Aug 2015 - 12:20

    Capitolul 7


    Era deja prânzul şi nu prea aveam ce face, aşa că m-am gândit să mă duc să o ajut pe Konan în bucatarie. În drumul meu, am dat peste Hidan şi Kakuzu care se certau să vadă care dintre ei îl urăşte mai mult pe celelalt. Eu sigur ştiu pe care îl urăsc mai mult.
    -Hei Konan, ai nevoie de ajutor? o întreb pe fata ce tăia legume.
    -Defapt chiar am. Nu prea mai avem legume. Ai putea să mergi în oraş şi să cumperi?
    -Sigur, doar să îmi spui ce trebuie să iau.
    -Aici ai lista cu tot ce trebuie şi banii, spune ea în timp ce îmi întinde o hârtiuţă şi nişte bani. Totuşi cred că ar fi bine să mai trimit pe cineva cu tine. 
    -Nu e nevo...
    -Aa, Itachi. Bine că ai venit, chiar aveam nevoie de tine. Am nevoie de câteva chestii din oraş. Ai fi amabil să te duci în sat cu Amiko pentru câteva cumpărături? 
    Acum s-a găsit să vină în bucătărie? Cel mai prost moment, aş fi preferat să merg cu Zetsu decât cu el. De fiecare dată când ies din camera mea se întâmpla ceva. Mai întâi faza cu frigiderul şi Deidara, apoi Hidan care încearcă să mă omoare. Cineva se jocă cu mine, dar nu ştiu pe cine să dau vina. Itachi mă analizează de sus pâna jos apoi îşi întoarce atenţia asupra lui Konan.
    -Bine.
    Konan se întoarce la treaba ei, iar eu şi brunetul plecăm spre cel mai apropiat sat. 
    După un drum de o oră am ajuns într-un sat mic şi liniştit, semăna destul de bine cu Konoha. Mergeam pe stradă, dar mă opresc când vad o tarabă cu fructe şi legume. Mă apropii de tarabă şi îi cer negustorului fructele şi legumele de pe lista lui Konan. Îi plătesc bătrânului alimentele, iar acesta îmi dă o plasă din plastic şi un zâmbet cald. Când îmi întorc privirea, Itachi stătea chiar lânga mine şi mă privea cu expresia lui obişnuită. După câteva secunde, plasa din mâna mea îi atrage atenţia. Mi-o sustrage din mâna şi îşi continuă drumul. Mă grăbesc să îl ajung din urmă, iar când ajung în drept cu el îi spun:
    -Să ştii că pot duce şi singură nişte amărâte de legume.
    Nu spune nimic, doar îşi continuă drumul fară o anumită destinaţie. 
    După alte câteva minute de mers văd un alt magazin care ar putea avea alimentele cerute de Konan. Intru în magazin fară să îl anunţ pe Itachi. După ce iau tot de pe lista lui Konan ies din magazin. Mă uit în jur dar nu îl vad nicăieri pe Itachi. Am continuat să merg crezând că nu a observat că am intrat în magazin, dar cu cât înaintam cu atât speranţele mele că îl voi găsi dispăreau.
    -Lasaţi-mă în pace! se aude vocea unei fete strigând.
    Mă uit în direcţia de unde se aude sunetul şi văd cum trei bărbaţi atacau o fată cam de aceaşi vârsta cu mine.
    -Hei! Lasaţi-o în pace! strig către cei trei.
    -Că dacă nu ce?! întreabă unul dintre ei pe un ton ameninţător.
    -Păi atunci trebuie să te învăţ bunele maniere că văd că nu le prea ai.
    Unul dintre cei trei le face semn celorlalţi doi, iar ei se apropie de mine. Atunci scot un kunai din saculeţ şi aştept ca cei doi să se apropie. Dintrodată unul dintre ei ajunge în spatele meu şi mă prinde de ambele mâini. Cum a ajuns aşa repede? Eram prinsă în strânsoarea lui şi nu puteam folosi niciun jutsu, aşa că a trebuit să folosesc taijutsu. Idiotul nu a văzut că încă mai am kunaiul în mână, totuşi nu puteam să îl folosesc în foarte multe feluri fiind imobilizată. Reuşesc să îmi sucesc cumva mâna în aşa fel încât să îi bag kunaiul în stomac. Acesta se îndepărtează, iar eu mă grăbesc să folosesc fire ball. După ce îmi arăt sharinganul, formez nişte sigili cu măna şi îmi folosesc tehnica pe cei doi, făcândul pe al treilea să fugă. După ce fata era în afara oricărui pericol o ajut să se ridice, iar aceasta îmi mulţumeşte şi pleacă. Abea atunci realizez că sunt într-un parc. Simt două braţe care mă iau de talie şi mă trag, în secunda următoare eram cu spatele lipit de un copac. Deschid ochii şi îl văd pe nemernicul care m-a lăsat în urmă acum ceva timp. 
    -Ahh! Ce naiba ţi-a mai venit acum? îi ţip în faţă nervoasă. 
    De două ori în două zile, sper doar să nu devină un obicei. 
    -Cine naiba eşti? întreabă el vizibil nervos. Aaa serios tu eşti cel nervos?!
    -Ce dracu tot vorbeşti acolo? Chiar atât de scurtă este memoria ta?
    Atunci se apropie de urechea mea şi îmi spune:
    -Ştiu că eşti un Uchiha.
    Atunci mi-am dat seama. Aveam sharinganul încă activat. Nu pot să cred cât de uşor m-am dat de gol. Îmi las privirea în jos şi închid ochii pentru o clipă. Acum ce fac? Nu pot să îi spun adevărul, dar nici nu pot să îl mint. Ştie prea multe şi sigur mă va omorî aşa cum a făcut-o şi cu ceilalţi Uchiha. Atunci îmi deschid ochii şi îl privesc. 
    -Aşa este sunt un Uchiha, unul dintre puţinii pe care nu i-ai omorât, îi spun cu ură, din cauza lui clanul Uchiha a fost apropape exterminat. Nici nu vreau să îi ştiu motivele mizerabile. 
    -Deci de asta ai venit? Să te răzbuni?
    -Nu te crede aşa important Uchiha, că nu eşti.
    -Din căte am aflat, şi tu eşti un Uchiha.
    -Da dar, nu mai trebuie să afle nimeni. Sau vrei ca ceilalţi să afle că ai ratat de două ori? îi spun cu un rânjet pe faţă. Ştiu că asta l-a enervat şi mai tare decât era deja. Sasuke este slăbiciunea lui, de asta el este singurul pe care nu a fost în stare să îl omoare în noaptea aia.
    -Dă-mi un motiv pentru care să nu te omor aici şi acum!
    Atunci trec căteva fete care râdeau şi se holbau la brunet. Ce naiba au şi astea? Itachi nu le-a băgat în seamă, asta înseamă că nu este pentru prima oară când fetele se uită aşa la el. Nu sunt foarte surprinsă totuşi, lăsând la o pare orgoliul şi nesimţirea de care dă dovadă arată destul de bine. Păr brunet specific clanului Uchiha, pe care şi-l ţine prins într-o coadă de cal şi ochii negri ca noaptea. Avea şi cearcăne foarte accentuate, ceea ce îl făcea să arate şi mai chipeş. 
    -Nu ai nici unul defapt, dar de ce vrei să mă omori? Doar pentru că sunt un Uchiha şi vrei să îţi termini capodopera?
    -Asta nu te priveşte!
    -Oh, ba chiar pe mine mă priveşte, este vorba despre viaţa mea şi am dreptul să ştiu de ce mă rog vrei să mă omori! 
    Mă zbat să mă eliberez din strânsoarea lui atât de puternică, dar el tot ce face este să mă împingă şi mai tare în copac.
    -Acum dă-mi drumul, îi spun deja sătulă de jocurile lui tâmpite. Priveşte parcă prin mine, ignorându-mă complet.
    -Vorbesc serios Uchiha! 
    După câteva secunde în care s-a gândit dacă să îmi dea drumul sau nu, mă lasă totuşi să plec.
    -Totuşi de ce ai venit? întrabă el încă privind copacul.
    -Cum am spus şi în prima zi, nu este treaba ta. Îţi voi spune un lucru totuşi. Nu am venit cu intenţia de a distruge lumea. Şi cred că nici tu nu vrei asta, nu-i aşa? îl privesc cum îşi ridică privirea şi zâmbeşte. 
    Ăla chiar a fost un zâmbet? Arată al naibii de bine. Nu! Mi-am promis!
    -Ar trebui să ne întoarcem, spune el îndepărtându-se. 
    Înainte să plec mă uit în jur să văd unde sunt cumpărăturile, erau aruncate pe iarbă. Aveam noroc totuşi că nu au ieşit din punga de plastic. După ce am luat plasa, am alergat după Itachi.
    -Stai, tu unde erai în tot acest timp? întreb eu confuză.
    Nu avea cum să ajungă într-un timp aşa scurt la mine fără să fi fost aproape. Nu spune nimic, doar priveşte înainte în timp ce mergeam spre ieşirea din sat.
    -Nenorocitule, ai fost chiar aici şi nu ai făcut nimic în legătură cu asta?! mă opresc şi îi spun brunetului care nu părea afectat de spusele mele. De ce ar fi?! Acum un minut era gata să mă omoare. Nici un răspuns, s-a uitat la mine pentru o clipă apoi din nou s-a întors la drum. Ce nesuferit. Pentru a nu ştiu câta oară trebuia să alerg după el ca să pot să îl ajung din urmă. 
    Mergeam deja de jumătate de oră când stomacul meu a început să "cânte o simfonie ce îţi bucură urchiile". Atunci Itachi se întoarce spre mine şi îmi dă o privire gen "ce dracu a fost asta?". Când îşi dă seama ce a cauzat sunetul, scoate un măr din sacoşa pe care o ducea şi mi-l întinde. La început mă uitam ciudat, şi la măr, şi la Itachi. Dacă l-a otrăvit când nu am fost pe fază?! Atunci "cântecul" a început din nou. Nu am mai ţinut cont de ipoteza cum că brunetul ar fi putut să îl otrăvească şi îl iau din mână, oferindu-i un mulţumesc din privire. Acesta a continuat totuşi să meargă. Atunci mi-am dat seama că aş putea sta să îmi savurez mărul apetisant aici, în natură. Aşa că mă aşez la trunchiul unui copac şi încep să muşc din măr, ceea ce l-a făcut pe Itachi să se oprească şi să se întoarcă spre mine.
    -Ce crezi că faci? mă întrabă el iritat de faptul că m-am oprit.
    -Mânânc, nu e evident?! răspund şi mai iau o muscătură din măr. 
    Acesta oftă şi se aşează la un alt copac privind cerul.
     -Cum de ai reușit să scapi? spune el încă privind cerul.
    -Hmmm? întreb eu confuză.
    -Masacrului, așa cum îi zic ceilalți.
    -Așa cum îi zic ceilalți? Dar tu cum îi zici? 
    -Cea mai rea zi din viața mea.
    Îi puteam simți durerea din glas, dar oricât de mult aș încerca să îl înțeleg, nu cred că aș găsi răspunsul corect.
    -Păi...

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Mar 11 Aug 2015 - 17:05

    Capitolul 8



    *Flashback*
    -Amiko, ai grijă este unul chiar în spatele tău, mă avertizează Rukio. 
    Mă întorc către atacator și arunc un kunai către el, dar tot ce a făcut a fost să îl încetinească. Mă întorc către Rukio care se lupta cu un alt bărbat. Mă opresc din alergat și mă întorc către atacator, care s-a oprit și el. Acum a început să se apropie de mine încet. Trebuia să fac ceva, altfel misiunea e compromisă. Eram gata să folosesc fire ball, dar deodată bărbatul a cazut pe jos,  iar din spatele său a apărut...
    -Yasahiro!
    -Haide,  trebuie să ne grăbim,  îmi spune el luându-mă de mâna și grăbindu-se spre locul în care era Rukio și Makoto-sensei.  
    Odată ajunși în locul în care se aflau cei doi, de după un copac apare și Sachio. 
    -Sachio-sama, sunteți bine? îl întreabă sensei. 
    -Da,  sunt în regulă. Ar fi bine să ne grăbim, înainte să mai vină și alții.
    -Aveți dreptate. Copii, haideți să mergem. După ce Makoto-sensei și Sachio-sama au plecat,  eu și Yasahiro i-am urmat,  in spatele nostru era Rukio. Drumul a fost destul de lung, iar în sat am ajuns abea noaptea.  Eram deja pe strada principală, și îl conduceam pe Sachio-sama la el acasă.  
    -Aici este, spune el oprindu-se în fața unei case modeste. 
    -Bine atunci Sachio-sama.  Noi vom pleca,  spune Makoto-sensei gata să se îndepărteze,  dar se oprește atunci când îl aude pe Sachio strigandu-l. 
    -Makoto-chan, nu puteți pleca așa noaptea,  este periculos. 
    -Nu îți face griji Sachio-sama, de asta suntem antrenați. În plus copii sunt în siguranță cu mine. 
    -Te rog, rămâneți peste noapte. Măcar atât pot face,  spune Sachio-sama arătând spre casă. 
    Makoto-sensei se uită puțin la casa, apoi la noi. Oftează puțin apoi își întoarce privirea spre Sachio-sama. 
    -Bine,  dar vom pleca la prima oră a dimineții. 
    -Sună bine, Sachio-sama ne face semn să intrăm în casă. 
    Înainte să intru în sufragerie îmi las sandalele la intrare, lângă cele ale lui Sachio-sama. 
    -Veniți, spune el făcându-ne semn să îl urmăm.
    Ajungem într-o cameră cu două paturi, despărțite de o noptieră. 
    -Este singura cameră pe care o am, dar vă pot aduce câteva pături să le întindeți pe jos, alături de perini.
    -Este foarte bine așa, spune Makoto-sensei. 
    După ce Sachio-sama ne-a adus păturile și perinile și ne-a urat noapte bună, am adormit în unul din cele două paturi disponibile.
    ***
    -Amiko, Amiko trezește-te! asta e tot ce auzeam. Îmi deschid ochii cu greu să văd cine este cel care mă tot scutură. Era Rukio. 
    -Ce? Ce s-a întâmplat? întreb eu ridicându-mă din pat și uitându-mă în jur. 
    -Haide trebuie să plecăm. E deja dimineața, îmi spune el dându-se jos din patul în care eram eu. Mă ridic cu greu din pat și îmi iau rucsacul de pe jos. 
    -Unde este Yasahiro și Makoto-sensei? îl întreb pe Rukio uitându-mă în cameră.
    -Sunt afară,  ne așteaptă. 
    După ce îmi iau rucsacul în spate,  îl urmez pe Rukio până în fața casei, acolo unde ne așteptau cei doi. 
    Pe drum nu ne-am oprit deloc,  am vrut să ajungem cât mai repede în sat, ceea ce ne-a luat cam toată după-amiaza, dar într-un sfârșit am ajuns. 
    Mergeam pe strada principală, când am auzit lumea cum vorbea despre un masacru, un ucigaș. Lumea se uita ciudat la mine,  și nu înțelegeam de ce. Atunci am ajuns în parc, unde erau Kakashi și Asuma. Mă apropii de ei și îi salut. Ceva nu era bine,  și ei se uitau la fel de ciudat ca și oamenii din sat. 
    -S-a întâmplat ceva? Am ceva pe față? îi întreb punându-mi mâna pe față.
    Cei doi se uită unul la celălalt, Asuna oftează și își întoarce privirea spre mine. 
    -Amiko, cât tu erai în misiune s-a întâmplat ceva... 
    -Ce este? întreb eu curioasă, dar și confuză. Ce s-ar fi putut întâmpla atât de grav încât să stârnesc privirile curioase ale sătenilor?
    -Vezi tu, seara trecută, întreg clanul Uchiha a fost găsit mort, spune Asuma. 
    Ce?! Nu este posibil una ca asta. Cine ar face așa ceva? Și de ce? Mai întâi fratele meu, acum întreg clanul. Mai este ceva pe pământul ăsta care să nu fie luat de lângă mine? Simt cum o lacrimă îmi curge pe obraz, era rece, era atât de rece. De parcă a înghețat atunci când a coborât. Am alergat. Am alergat cât de tare m-au ținut picioarele, nici nu știam unde mă duc. Doar vroiam să plec cât mai departe de lumea asta rea,  rea dar reală, atât de reală încât fiecare lovitură pe care o primesc se simte de zece ori mai puternică decât este de fapt. M-am oprit într-o parte mai îndepărtată a pădurii și m-am pus în fața unui copac. M-am așezat la trunchiul său și am început să plâng, să plâng până nu mai aveam lacrimi și să mor acolo, pentru că nu mai suportam toate astea.

    *End Flashback*

    Când am terminat de povestit m-am uitat la Itachi,  privirea lui emana vină și regret. Își lasă privirea în jos și își închide ochii pentru o clipă,  apoi îi deschide și privește cerul din nou, gânditor. Mă întorc la măr pentru a-l putea termina şi să plecăm o dată. Mă simt ciudat, într-un mod plăcut. Nu mă certam cu Itachi, iar asta era plăcut, să discut cu el fără să ţip sau să fiu împinsă într-un frigider sau copac. Poate m-am înşelat. Poate faptele sale au un motiv ascuns. Şi chiar sunt curioasă care este acel motiv. După ce îmi termin mărul mă ridic şi iau plasele cu măncare. Mă apropii de copacul de care era sprijinit brunetul, avea ochii închişi. Poate dormea. Nu. Doar ce l-am văzut cum privea cerul, nu avea cum să adoarmă aşa repede. Îl scutur puţin de umăr şi își deschide ochii, uitădu-se nedumerit la mine.
    -Frumoasa din pădurea adormită s-a trezit? întreb eu ironic în timp ce Itachi se ridică de pe jos.
    -Nu dormeam, doar îmi odihneam ochii.
    -Mda, haide până nu trimit pe cineva să ne caute, îi spun în timp ce mă îndepărtam.
    De atunci nu am mai vorbit, am mers în linişte. Am vrut să îi pun totuşi atâtea întrebări. De ce? De ce a omorât tot clanul dacă ţinea la ei atât de mult. Şi de ce Sasuke este singurul pe care l-a lăst în viaţă? Şi cel mai important, de ce a intrat în Akatsuki?
    În jumătate de oră ajungem înapoi la ascunzătoare. Când intrăm atragem toate priviriile din sufragerie, Konan, Deidara, Hidan cu faţa lui de sadic, Sasori şi Kisame. Konan se apropie de mine şi îmi ia pungile din mână.
    -Ce a durat atât? întreabă Konan.
    Eu mă uit la Itachi şi sper să nu spună nimic în legătură cu adevărata mea identitate. Brunetul nu spune nimic şi se îndreaptă spre bucătărie.
    -Am avut căteva probleme cu lista, dar nu îţi face griji, am luat tot ce era pe listă, îi spun fetei din faţa mea sperând că mă va crede.
    Dă din cap în semn afirmativ şi pleacă şi ea în bucătărie. Când mă duc spre canapea, mai era doar Hidan şi Deidara. Cei doi mă priveau, Hidan mult mai insistent, iar asta mă calcă pe nervi.
    -Cumva s-a stricat televizorul şi nu ai la ce altceva să te uiţi în afară de mine?! îi spun tipului sarcastică, făcâdu-l pe Deidara să se uite în altă parte.
    -Nu îmi placi, asta e tot, spune el şi îşi îndreaptă atenţia spre altceva.
    -Stai liniştit, mă plac eu îndeajuns pentru amândoi, îi dau replică sadicului şi mă ridic să plec. Mergeam spre camera mea, când trec pe lângă Itachi, care stătea sprijinit de perete. Mă ia de braț și mă oprește. Mă uit deranjată la el, apoi la brațul meu.
    -Ar fi bine dacă nu ar afla cineva despre ce s-a întâmplat astăzi, îmi spune el la ureche.
    -Dacă nimeni nu va afla despre mine.
    Ne uitam unul la celelalt, mă uitam în ochii lui, ochii lui care îmi dădeau o mie de stări, dar nici o stare nu era concretă în acel moment.
    -Amiko? aud vocea lui Konan ce se apropie.
    Itachi îmi dă drumul și se îndepărtează puțin de mine, dar nu pierdem contactul vizual nici o clipă. Îmi mut privirea spre Konan, care era acum în hol alături de noi.
    -S-a întâmplat ceva? întreabă ea uitandu-se la Itachi apoi la mine.
    -Nu. Totul e în regulă. Nu-i așa Itachi? mă întorc catre brunet.
    Nu spune nimic, nu schițează  nici un gest, se întoarce cu spatele la noi și se îndreaptă spre camera lui.
    După ce intră în cameră, mă întorc spre Konan și o întreb de ce m-a chemat.
    -Păi tu și Itachi sunteți singurii care nu ați mâncat prânzul. V-am păstrat o porție la fiecare. Mâncarea este pe masă dacă îți este foame, mă anunță ea în timp ce se îndreaptă spre camera ei.
    Așa am rămas singură în hol, nu simțeam nevoia să merg în camera mea sau în bucătărie. Stăteam și mă holbam în gol, pentru că asta sigur mă va ajuta. După vreo două minute de privit în gol mă îndrept spre bucătărie, când trec prin sufragerie nu era nimeni. Asta e ciudat, având în vedere că de fiecare dată când treceam pe aici era ori Sasori și Konan, ori Kakuzu și Hidan certându-se. In bucătărie era Tobi, stătea la masă și se juca cu degetele. Nu încetează să mă surprindă acest Tobi. 
    -Amiko-san, te-ai întors?! spune el vesel.
    -Da, m-am întors, spun eu zâmbind la reacția lui. 
    Mă uit pe masă și văd două farfuri cu mâncare. Mă așez la masă și mă pregătesc să mănânc, dar mă opresc atunci când îl văd pe Itachi intrând în bucătărie. Mă privește puțin, apoi se apropie de cealaltă farfurie cu mâncare. O ia în mână și pleacă. Ce o fi cu el? Probabil acum că știe adevărul va sta departe de mine. Asta este și mai bine, cu cât stau mai departe de el cu atât va fi mai bine pentru mine. 
    După ce am terminat de mâncat pun farfuria la spălat și mă duc în camera mea. Mă întind în pat și privesc tavanul, ce interesant...
    Eram deja de două zile în această organizație idioată și nu am făcut nimic în afară de cumpărături și să fiu amenințată cu moartea, de două ori. Trebuie să mă concentrez pe adevăratul motiv pentru care am venit!

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Mier 2 Sept 2015 - 19:56

    Capitolul 9


    Era deja trecut de miezul nopţii, iar eu încă nu puteam să  dorm, toate amintiriile au început să îmi invadeze mintea.  Nu puteam să dorm, asta era sigur. M-am ridicat uşor din  pat şi mi-am luat bluza de pe spătarul scaunului. Deschid  uşa dormitorului, mă uit în stânga şi în dreapta holului, iar  când văd că nu este nimeni ies din cameră. Dar când  mergeam pe hol, în drum spre iesire, aud un "Hey", ceea ce  m-a făcut sî ţip. Dar în câteva secunde mă izbesc cu  spatele de perete şi cineva îşi pune labele pe gura mea. Era  Sasori.
    -Ce naiba?! spun în şoaptă.
    -Ai înebunit? Vrei să  trezeşti pe toată lumea?!
    -Eu, ce faci tu? Era să mă omori.  Ce faci la ora asta treaz?
    -Eu? Ce făceai tu? Unde  mergeai?
    -Eu am întrebat prima.
    Ofteză şi mă  eliberează.
    -Eu sunt o păpuşă, deci nu am nevoie de somn  sau de mâncare.
    Clipesc de câteva ori confuză şi mă uit la  el de parcă am văzut o fantomă. Cum adică este o păpuşă?!  Ce naiba ar trebui să însemne? Adică mi-am dat deja  seama că este ciudat, dar chiar aşa nu am crezut.
    -Cum  adică eşti păpuşă? 
    Nu spune nimic, doar îşi desface primul  nasture de la mantie. C-Ce vrea să facă? A ajuns deja la al  doilea nasture. Ce naiba face?!
    -Hei, ce faceţi voi doi  acolo, hmm? era Deidara. 
    Slavă cerului. Oftez uşurată  când îl văd pe partenerul meu stând în faţa uşii  dormitorului său.
    -Nimic, nimic. Eu doar mă duceam să iau  aer proaspăt, spun când mă apropi de el.
    -Iar tu? îl  întreabă pe roşcat, iar acesta îşi încheie nasturii de la  mantie. 
    -Mi s-a făcut cald şi am vrut să îmi dau jos  mantia, atunci când s-a întâmplat să fie şi ea aici.
    -Da, şi  ce întâmplare că eraţi faţă în faţă, hmmm.
    -Nu este nimic  Deidara, serios. 
    -Bine, dacă spui tu, spune el zâmbindu-mi.  Dar ai grijă când ieşi afară, bine?
    -Promit, îi spun eu pe un  ton copilăresc, acesta îmi mai dă un ultim zâmbet şi se  întoarce în camera lui. 
    -Ce naiba a fost în capul tău?! îi  spun roşcatului.
    -Las-o baltă, nici nu ştiu de ce am şi vorbit  cu tine, spun el şi se îndreaptă spre uşa unui dormitor. 
    Doamne. După ce nu îl mai văd pe Sasori în hol, mă întroc la  drumul meu spre ieşire. Trebuia doar să trec prin  sufragerie, apoi urma un alt hol, mai mic de data asta. Când  deschid uşa inspir adânc aerul curat de care aveam atâta  nevoie, mai ales după ce nebunul ăla de Sasori era gata să  facă, nici măcar nu ştiu ce i-a venit. O fi o criză  adolescentină, pare destul de tânăr. Mergeam liniştită prin  pădure, când aud un sunet. Pare să vină dintr-un tufiş.
    -Cine-i acolo?! strig eu.
    Şi desigur, exact cum mă aşteptam  niciun răspuns. O fi vreo veveriţă sau ceva, şi atunci  mirarea daca îmi răspundea veveriţa. Nu e destul că tocmai  ce am vorbit cu o păpuşă.
    -Poţi să nu mai faci atâta  gălăgie?! Jezz, chiar eşti gălăgioasă. 
    Stai un pic, recunosc  vocea asta.
    -Uchiha?! Ce naiba faci aici?
    -Aş putea să te  întreb acelaşi lucru, îl văd stând la trunchiul unui copac,  totuşi nu îi pot vedea chipul foarte bine.
    -Eu am venit să  iau puţin aer curat.
    -Şi? Nu ţi-a fost de ajuns cel de la  intrare şi ai venit să mi-l iei şi pe ăsta? 
    -Nu te mai da atât  de important, nici nu ştiam că eşti aici. Oricum, ce faci  aici? 
    Îl întreb în timp ce mă aşez la trunchiul unui copac  nu foarte îndepărtat de cel la care stătea el. 
    -Chiar te  interesează? 
    -Păi ştii tu, de dragul conversației. Pot să te  întreb ceva? 
    -Ia vezi, poţi? 
    -Haha, ce glumeţ eşti, spun  sarcastică. În ziua în care am mers în sat, de ce nu m-ai  omorât? Adică sunt un Uchiha, nu? Trebuia să îţi termini  opera de artă, nu? 
    -Poţi să nu mai spui asta?! Mă calcă pe  nervi, tonul vocii sale este mai ridicat decât a fost acum  câteva secunde. 
    -Scuze. 
    Oftează întorcându-şi privirea  spre cer. 
    -Pentru că ai motivele tale, şi cred că atâta timp  cât nu îmi stai în cale te pot lăsa în viaţă. Dar fi atentă,  dacă cumva încerci ceva împotriva mea, te voi ucide pe loc. 
    -Şi care sunt mai exact motivele tale, ca să ştiu să nu stau  în calea lor. 
    -Nu este nevoie ca tu să ştii. 
    -Na ha, este.  Altfel cum ar trebui să ştiu dacă îţi "stau în cale"? Şi  oricum, ce este atât de secret? Fiecare trebuie să aibă  vreun motiv. Bani, renume, putere, orice. Dar tu? Care este  motivul tău? Sau cumva este ceva ce ascunzi? Ceva ce nu  vrei ca ceilalţi să afle? Stai liniştit, nu voi spune nimănui.  Sunt de acord când vine vorba de secrete, până la urmă  asta este ceea ce ne defineşte.
    Nu ştiu de ce îi spun toate  astea, nici nu ştiu de ce i-am spus ce i-am spus ieri în  pădure. Doar am simţit să o fac, pentru că într-un fel îi  simt durerea şi îl înţeleg. Chiar dacă ani la rând l-am  blestemat pentru ce a făcut cu clanul, cu timpul am învăţat  să îl iert. Dar chiar şi aşa, el este vinovat pentru tot ce s-a  întâmplat cu clanul, el este vinovat pentru faptul că Sasuke  a crescut fără părinţi şi frate, şi din cauza lui poartă o ură  de neimaginat în el. 
    *Flashback*
    Mergeam pe strazile  satului şi îi priveam pe toţi aceşti copii fericiţi care se  jucau. Asta mă face să îmi aduc aminte de vreamea în care  şi eu eram copil, cum mă jucam cu Obito, aşteptam cu  nerăbdare ca nana să ne facă ceai şi prăjitura ei delicioasă  cu ciocolată. Dar aceste amintiri au devenit un coşmar  după ce am rămas fără nimic. Obito, care m-a părăsit aşa,  fără măcar să îmi spună adio, şi nana, care a murit din  cauza unei boli idioate. Amintirile îmi dispar atunci când  văd un băieţel plângând. Stătea pup şi plângea, puteam să îi  văd lacrimile cum i se prelingeau pe faţă. Mă apropii de el  şi mă aşez lângă el. 
    -Hei, de ce plângi? îl întreb atunci  când mâna mea îi atinge umărul. 
    Îşi ridică privirea la  început puţin speriată, dar mai liniştită când mă vede  zâmbind. 
    -Eu-eu, nu mai am pe nimeni, îmi spune şi  lacrimile îi apar din nou.
    -Ce vrei să spui? 
    Atunci i-am  văzut tricoul, avea semnul clanului Uchiha. Nu poate fi!  Adică ştiam că mai există un supravieţuitor, dar nu mă  gândeam că este atât de tânăr. Au trecut doar câteva luni  de la masacru, într-adevăr. Chiar mi-a părut rău pentru el,  este doar un copil şi nu vreu ca cineva să mai treacă prin ce  am trecut eu. 
    -Hai, ridică-te. Hai hai, nu mai sta acolo aşa  bosumflat. Nu vei rezolva nimic dacă faci asta, îi spun  băieţelului atunci când mă ridic. El îşi ridică privirea la  mine puţin uimit de reacţia mea. 
    -Haide, îţi fac cinste cu  prânzul, asta dacă vrei desigur. 
    Atunci faţa i s-a luminat  şi un zâmbet i-a apărut pe faţă, ceea ce m-a făcut să  zâmbesc. 
    -Serios?! spune el entuziasmat ridicându-se în  picioare.
    Îi dau un răspuns afirmativ şi îi fac semn să vină.  Pe drum am încercat cât de mult am putut să ocolesc  subiectul legat de ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Aşa  am aflat că are 8 ani, îl cheamă Sasuke şi îi place omusubi.  Este un copil chiar interesant şi bun dacă ajungi să îl  cunoşti mai bine. Am ajuns la Ichiraku şi am cerut două  porţi de ramen. Ne pregăteam să mâncăm, când aud două  tipe că discutau. "El este?" "Da, a fost acolo chiar când  întregul său clan a fost ucis. El este fratele mai mic a celui  care a ucis clanul". 
    -Mă scuzaţi, dar nu aveţi atlceva de  făcut în afară de a vă băga nasul în viaţa altuia? Ăsta este  exemplul pe care îl daţi copii lor voştri?  mă răstesc la cele  două, care acum se uitau la mine şocate. 
    -Auzi cum  vorbeşte, îi spune una celeilalte de parcă nici nu aş fi acolo. 
    -Scuză-mă, dar sunt încă aici. În caz că nu ai observat. 
    -Aşa te-au învăţat ai tăi să vorbeşti cu cei mai în vârstă?!  mă întreabă cealaltă. 
    -Nu am avut şansa să îmi întâlnesc  părinţii. Dar dacă erau aşa ca voi, chiar mă bucur că nu am  făcut-o. Iar eu îi respect pe cei care merită, nu pe cei care  se uită de sus la cei care chiar au probleme, spre deosebire  de voi care tot ce faceţi toată ziua este să vorbiţi despre  ce are sau nu unul şi altul. Da, şi-a pierdut părinţi, fratele  şi tot clanul. Dar ghici ce, asta doar dovedeşte că este  destul de puternic încât să îndure toate mizerile pe care le  vorbeşti pe la spate. 
    -Cum îndrăzneşti!?
    -Şi când mă  gândesc că viitorul stă în mâinile unor oameni ca voi...
    După  ce am rostit ultima propoziţie le mai arunc celor două o  privire demnă de dispreţ şi mă întorc la Sasuke, care a  urmărit tot ce tocmai s-a întâmplat. 
    -Hei, nu ai mâncat. Ce  s-a întâmplat? 
    -A-am auzit ce ai zis, ce le-ai spus celor  două doamne. 
    -Te rog, alea nu sunt doamne dacă au fost în  stare să... Nu contează, ce spuneai? -Chiar crezi că sunt  puternic?
    Puteam să văd speranţa din ochii lui, speranţa că  va reuşi să fie din nou acel băieţel puternic care, cred că  era odată.
    -Sigur că da. Cred că poţi face orice dacă vrei,  dacă pui efort în ceea ce vrei să faci, şi dacă chiar eşti  motivat, poţi face tot ce îţi propui. Trebuie să îţi spun  sincer Sasuke, acum că fratele tău a părăsit satul, şi clanul  Uchiha nu mai există. Am rămas doar noi doi, şi împreună le  vom demonstra oamenilor ca ei că se înşeală. Şi vom  readuce clanul Uchiha la gloria la care era odata. Peste  anii, spun eu privind nostalgic cerul. Clanul Uchiha se va  întoarce şi va fi şi mai puternic. 
    Mă întorc spre Sasuke,  care mă privea uimit şi totuşi fericit. 
    -Wow Amiko-san.
    -Bine, acum haide să mâncăm, tot discursul ăsta mi-a dat o  foame... 
    Sasuke încuvinţează din cap şi amândoi începem  să mâncăm. 
    *End Flashback*

    De atunci am devenit foarte  apropiată de Sasuke, l-am văzut crescând chiar în faţa  ochiilor mei. Dar din păcate, o dată ce Sasuke creştea ura  şi dorinţa de răzbunare se mărea şi ea. Am încercat să îi  spun că nu va rezolva nimic dacă face asta. Dar nu m-a  ascultat, şi a continuat să se antreneze doar cu acest gând  în minte. Gândurile îmi sunt întrerupte atunci când nu îl mai  vâd pe brunet. Sigur s-a plictisit şi a plecat, mai ales că nu  sunt o companie prea plăcută în momentul de faţă. Mă ridic  de pe pământ şi îmi scutur hainele de pământ. Mai privesc  cerul pentru ultima oară, şi mă îndrept spre ascunzătoare.

    Zoey
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 18

    Data de înscriere : 12/07/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Zoey la data de Sam 5 Sept 2015 - 9:37

    A fost super Angel  vreau nextul Love it Spor la scris si la idei Trist , Ady te pupa duuulce Kiss .

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Dum 27 Sept 2015 - 19:50

    Capitolul 10


    -Neaţa, le spun tuturor celor din bucătărie când mă aşez la masă, unde era Deidara, Kakuzu, Hidan şi Kisame iar Konan încă pregătea micul dejun. Eu mă aşez pe locul dintre Deidara şi Kisame.
    -Neaţa, îmi răspunde Deidara zâmbind.
    -Ce s-a întâmplat cu ceilalţi? Nu vin?
    -Pain este în camera lui, i-am dus mâncarea deja, iar de Itachi nu ştiu nimic, mă anunţă Konan în timp ce îmi pune farfuria cu mancare in fata.
    De obicei ăştia suntem cei care vin la micul dejun, dar şi Pain şi Itachi, nu ştiu ce s-a întâmplat astăzi cu ei de nu vor să vină. De restul ştiu; Tobi nu a venit la nicio masă, ba da, în prima mea dimineaţă l-am văzut. În meniul lui Zetsu nu se regăseşte mâncarea preparată de Konan, iar Sasori. Mă trec fiorii numai când mă gândesc la el şi la ce vroia să facă seara trecută.
    -După micul dejun va fi o înturnire. Ordinele liderului, ne anunţă Konan când se aşează şi ea la masă. 
    După anunţul făcut de Konan toţi ne vedem de mâncarea din farfuriile noastre în linişte. Când toată lumea a terminat micul dejun am ieşit din bucătarie şi cu toţii ne-am îndreptat spre holul în care se aflau camerele noastre. Nu am mai fost până acum la o înturnire, deci nu prea ştiu ce ar trebui să fac, aşa că doar stau aproape de Deidara. Konan şi Kakuzu sunt primii, urmaţi de mine şi Deidara, iar în spatele nostru stau Hidan şi Kisame. Ajungem până în capătul holului, unde Konan foloseşte o tehnică şi îndepărtează un perete fals. După acel perete se afla un alt coridor, mai îngust. Pe rând intrăm, până ajungem într-o peşteră uriaşă. Locul era ca o poartă spre o altă dimensiune, puteai construi un sat aici. La capătul peşterii era o statuie a unui fel de monstru cu mai mulţi ochii. Sper doar să se termine cât mai repede această înturnire că eu simt ca şi când acea chestie mă urmăreşte, asta îmi dădea fiori. Itachi, Pain, Tobi, Zetsu şi Sasori erau deja acolo. Când ajungem mai aproape de ei, toţi formează un cerc, aşa că fac şi eu acelaşi lucru. Stăteam între Deidara şi. La naiba, chiar lângă el am nimerit?! Când mi-am întors privirea stăteam chiar lângă Hidan a.k.a. Moartea.
    -Vor pleca în următoarea misiune echipa lui Itachi şi Deidara. Itachi şi Kisame, voi veţi merge şi veţi captura jinchuriki-ul demonului cu două cozi, iar Deidara, tu şi Amiko veţi merge după cel cu o coadă. Pentru că asta este prima ta misiune în organizaţie, Amiko-san, Sasori vă va însoţi. Pentru că jinuchuriki-ul se află în Sunagakure, locul din care vine şi Sasori, misiunea va merge mai repede. Veţi pleca mâine la prima oră a dimineţii, ne explică Pain.
    Nu am spus nimic, doar am încredinţat din cap şi ne-am îndreptat cu toţii spre ieşirea din peşteră.
    -Şi cum te simţi în legătură cu prima ta misiune?
    Deidara este cel care mă întreabă, în timp ce ieşeam din peşteră.
    -Cred că este bine, să sperăm că vom putea să o ducem până la capăt, îi spun blondinului cu ochii albaştrii când eram deja în hol.
    -Nu-ţi face griji, totul va fi bine.
    Deidara se opreşte în faţa mea şi îmi spune zâmbind:
    -Doar suntem o echipă, nu-i aşa?!
    Dar se opreşte atunci când Itachi trece şi îl loveşte din "greşeală" în umăr, spunând un scuze plictisit.
    -Ce naiba are şi ăsta?! spune Deidara uitându-se încă în direcţia în care a plecat brunetul.
    Întradevăr, nu părea stilul său să îl întereseze atât de mult conversaţia altuia încât să o întrerupă într-un astfel de mod. Ceva nu era în regulă cu el.

    Deidara p.o.v.

    Îl urmăream pe Itachi cum se îndepărta, când simt cum cineva mă ia şi mă trage de braţ. Când mă întorc dau de ochii negri ai minunatei mele partenere Amiko.
    -Nu îţi face griji pentru el, poate este într-o pasă mai proastă, atâta tot. Acum haide, mâine avem o zi importantă. Adică...pentru mine cel puţin este, spune ea lăsându-şi privirea în jos şi zâmbind.
    -Hmmm, ai dreptate. Dar înainte de asta vreau să îţi arăt ceva.
    -Ce? M-mie?!
    -Da, haide.
    La atingerea mâinilor noastre, obrajii ei devin din ce în ce mai roşii, ceea ce m-a făcut să zâmbesc. Cu Amiko de mână, mă îndrept spre camera mea. Când ajungem în faţa uşii, îi dau drumul lui Amiko şi îi fac loc să intre în cameră. Se uită puţin neliniştită la mine, dar într-un final intră. După ce ajung şi eu în cameră, închid uşa după mine, ceea ce a făcut-o pe Amiko să tresară.
    -Nu-ţi fă griji, nu îţi fac nimic, îi spun zâmbind când mă gândesc la ultima noastră întâlnire de aici.
    Mă îndrept spre noptieră şi din al doilea sertar scot obiectul menit pentru Amiko. Îl ascund în spatele meu şi mă îndrept spre Amiko având grijă să nu vadă obiectul. Ajung în faţa ei şi o privesc preţ de câteva secunde, apoi mă apropii încet de faţa ei şi îi sărut obrazul deja roşu. După ce mă îndepărtez puţin de ea, îşi atinge obrazul în cauză şi mă priveşte drept în ochii.
    -Deidara eu...
    -Asta este pentru tine, îi spun şi îi întind obiectul pe care l-am ţinut ascuns.
    Este un trandafir sculptat din clei pe care l-am făcut în ziua cu incidentul fericit din camera mea. Îl priveşte uimită şi parcă neştiind ce să spună. Oare nu îi place?
    -Dacă nu îţi place nu trebuie să spui că îţi doar că să mă faci pe mine...
    -Deidara, este cel mai frumos lucru pe care mi l-a dăruit cineva. Este grozav, spune ea în timp ce mă îmbrăţişează, braţele ei fiind acum încrucişate în jurul gâtului meu. 
    -Mulţumesc mult, se îndepărtează puţin şi îmi ia trandafirul din mână analizându-l. Ăsta nu este unul dintr-acelea ce explodează, că am auzit de ele, nu?!
    -Nu, nu îţi face griji. Ăsta nu explodează.
    O privesc cum analiza trandafirul. Avea o expresie puţin copilărească şi totuşi asta o făcea să pară şi mai adorabilă. Pentru un moment expresia ei se schimbă într-una îngrijorată şi tristă, ne luându-și ochii de pe trandafir. Dar după câteva momente îşi revine, zâmbetul apărâd din nou pe chipul ei. 
    -Mulţumesc Deidara, chiar este o surpriză plăcută. Un cadou minunat, îmi spune ea privindu-mă în ochii şi zâmbindu-mi.
    -Mă bucur că îţi place. 
    -Foarte mult, se uită la el legănându-se în stânga și în dreapta ca un copil mic.
    Deodată se apropie de mine şi îmi sărută obrazul stâng, tinându-şi mâinile la spate alături de trandafirul din clei. Când ne-am îndepărtat puţin unul de celelalt pentru a ne putea privi, i-am văzut obrajii cum se transformau într-o noanţă de roşu intens, un zâmbet jenat îi apare pe faţă atunci când îşi lasă privirea în jos. Zâmbesc la imaginea din faţa mea şi mă întind spre Amiko, lăsându-i încă un sărut pe obrazul mult mai roşu de data aceasta. Brusc îşi ridică chipul şi mă priveşte uimită, dar îmi oferă un zâmbet jucăuş pe urmă. 
    -Ar fi bine să plec acum, spune ea făcâd semn către uşa dormitorului. 
    -Da, ar trebui, spun eu pierdut analizându-i chipul. 
    Realizez că şi ea stătea pierdută, privindu-mă în ochii. Mă întreb la ce se gândeşte. Ce îi trece prin minte. Ce n-aş da să aflu, să aflu ce crede despre mine. Ce crede despre ceilalţi bărbaţi. De când a venit a fost victima bădăranilor din această organizaţie. Mai întâi acel Itachi, apoi Hidan cu Jashin a lui, şi aseară, când credeam că nu se putea mai rău, l-am prins pe Sasori-dana încercând să îi facă cine ştie ce. De fiecare dată când o văd aproape de alt bărbat simt cum îmi pierd controlul şi îmi vine să lovesc ceva. Deodată mâna mea se mişcă involuntar spre obrazul ei, mângâindu-i pielea delicată.  Nu am mai putut rezista tentaţiei şi mi-am apăsat puternic buzele împotriva buzelor ei, lăsând-o pe Amiko uimită de reacţia mea. Mă îndepărtez rapid când realizez ceea ce vreau să fac, privind-o pe Amiko, care înca părea uimită. 
    -Îmi pare rău, nu ştiu ce a venit peste mine de am... 

    -E ok, nu îţi cere scuze, îmi spune ea cu un zâmbet şters. Am să plec acum, mă anunţă şi îmi face semn spre uşă, privindu-mă pentru ultima oară înainte să plece din cameră.

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Joi 5 Noi 2015 - 22:30

    Capitolul 11




    Amiko p.o.v.

    Ce se întâmplă cu mine? De ce devin atât de sentimentală? Deidara este chiar foarte de treabă şi m-a ajutat de atâtea ori. Oare încep să am sentimente pentru el? Nu cred. Este prea devreme, şi nu mi-l-aș imagina într-o astfel de poziţie. Totuşi ceva mi se întamplă când sunt în preajma lui. Stăteam sprijinită de uşa lui Deidara, înca privind trandafirul din clei. Este prima oară când primesc un trandafir de la un băiat, ei, sau ceva ce seamănă cu un trandafir mai bine zis. Totuşi este un gest frumos, şi îl apreciez enorm. Chiar dacă pare nesemnificativ, pentru mine înseamnă ceva. Eram atât de vrăjită de trandafirul din clei, că nici nu am observat că cineva îmi stătea în cale. Când să mă îndrept spre camera mea am dat peste un corp solid. Când îmi ridic privirea îl văd pe Kisame stând pe jumatate întors spre mine. 
    -Scuze, îi spun şi îmi văd de drumul meu. 
    Dar când trec de Kisame îl văd pe Itachi stând în faţa lui, nici nu mă miră că nu l-am văzut pe Itachi stând acolo, Kisame este un munte de om, sau ce-o fi el. O fi Itachi înalt, dar Kisame îl întrece cu mult pe brunet. Trec de Uchiha şi ajung în faţa camerei mele, dar înainte să intru îi mai dau o privire brunetului, care se uita şi el la mine. Când intru în cameră mă aşez încet pe pat şi îmi privesc darul, mă uitam la el de parcă era o bijuterie, dar pentru mine chiar era ceva special. Iar acel sarut... Chiar a fost ceva neaşteptat, totuși, într-un mod plăcut. Şi mă bucur că îl am pe el ca şi partenerî. Avea dreptate când a spus ca este cel mai bun partener din lume, trebuia să îi spun asta atunci, dar nu am realizat printre ce nebuni stau.


    Itachi p.o.v.

    Vorbeam cu Kisame despre misiunea de mâine, când cineva se loveşte de spatele lui Kisame. Acesta se întoarce puţin, iar de dupa el o zăresc pe Amiko stând cu un fel de trandafir sculptat din clei? Singurul care ar fi putut face asta este acel Deidara. Aceasta se uită puţin la Kisame apoi îşi cere scuze trecând pe lângă el. Atunci mă observă şi pe mine. Nu spune nimic doar intra în camera ei, nu înainte de a-mi mai arunca o privire. Pentru câteva clipe ne uităm unul la celelalt fără să spunem nimic, până Amiko intră în cameră. Ceva era diferit la ea, simt că ascunde ceva. Şi vreau să aflu, chiar trebuie să aflu. După ce Amiko intră în dormitorul ei, mă întroc spre Kisame şi îi spun că ne v-om vedea mâine dimineaţa. Acesta încuvinţează şi se îndreaptă spre camera lui. Mă duc spre bucatarie, iar când să intru îl văd pe Deidara discutând ceva cu Hidan, dar se opresc când apar şi eu în încăpere. 
    -Tcha, ce mă poate enerva, spune Hidan şi pleacă.
    Îmi iau un pahar cu apă şi dau să plec şi eu spre camera mea, dar sunt oprit de râsul tâmp a lui Deidara. Mă întorc puţin spre el, dar decid să îl ignor întrocându-mă la drumul meu. Până la urmă, mâine pote fi o zi chiar interesantă.

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Lun 8 Feb 2016 - 16:50

    Capitolul 12



    -Dă-mi drumul, încerc să îi atrag atenția bărbatului în timp ce stătea de vorba cu un tip mascat. Nici nu și-a clintit capul spre direcția mea.
    Eram ținută ca un animal, legată cu lanțuri de un perete uriaș care simteam că în orice clipă stă să cadă peste mine. Ce vroia de la mine? Și cine era acel bărbat mascat cu care vorbea? După câteva minute bărbatul mascat dispare, iar el se apropie de mine.
    -Ce vrei de la mine?!  îi întreb în timp ce acesta se așeză în fața mea.
    Nu spune nimic, doar îmi rânjește amuzat. În secunda urmatoare își scoate un kunai din săculeț și îl apropie de gâtul meu, mișcându-l ușor pe pielea mea.
    -Nu! strig atunci când simt obiectul ascuțit făcând contact cu pielea mea.

    A fost un vis. Dar nu s-a simțit ca unul, eu chiar...chiar am simțit acea ultimă lovitură, acea lovitură fatală. Să fi fost genjutsu? Nu, nu ar fi posibil. Și cine era acel bărbat care mă vroia moartă? Ceva îmi spune că l-am mai văzut undeva. Dar dilema cea mai mare din tot acest puzzel este acel bărbat mascat. Cine era el? Și din nou, ce vroia de la mine? Trebuia să mă liniștesc, altfel o să îi trezesc pe toți. Dar după toate astea nu mai am nici un chef de somn. Ugh, ce se tot întâmplă? De când am intrat în organizația asta mi se întâmplă cele mai bizare chestii. Mai întâi aflu că mai există încă un Uchiha aici, apoi el mă amenință cu moartea, dar acum... Acum parcă apele s-au liniștit. Asta este un lucru bun, dar simt că nu este tot, simt că ascunde ceva. Și trebuie să aflu. Și mai este și Deidara, care este, într-adevăr drăguț și toate cele, dar câteodata este... nu știu. Este prea drăguț cu mine și mă cunoaște doar de trei zile, dar asta mă face să mă simt într-un fel bine. Faptul că nu mă cunoaște atât de bine, dar totuși îmi ia apărarea și îmi face daruri. Deși zâmbăreț și dulce, are și o parte intimidantă, pe care nu am fost capabilă să o descopăr complet. Am văzut doar o parte din acel Deidara, atunci când idiotul acela de Hidan m-a fugărit cu coasa lui, atunci când am intrat din greșeală peste el, atunci când l-am văzut așa pe jumătate dezbrăcat, atunci când s-a apropiat încet încet de mine, m-a făcut să mă îndepărtez de el, m-am simțit intimidată, dar și intrigată în același timp. Am stat deja prea mult pe gânduri. Astăzi este prima mea misiune, și mai mult de cât atât, sunt motivată să aflu ce a fost în spatele acelui vis. Mă ridic încet din pat și mă îndrept spre dulap, de unde îmi scot uniforma mea obișuită. Mă închid apoi în baie și îmi fac un duș, lăsându-mi gândurile să îmi înunde mintea, precum apa îmi inunda corpul. După câteva minute ies de sub duș și mă îmbrac în hainele alese mai devreme. Înainte să ies din baie îmi trec peria prin păr de câteva ori și mă privesc în oglindă. Ceasul indica deja ora 05:30, asta ar însemna că mai am jumătate de ora până plecăm în misiune, deci nu văd de ce nu aș putea lua o mică gustare înainte de drum. Ajung în bucătărie, unde era... Uchiha? Ce face treaz la ora asta? Atunci mi-am amintit că și el este într-o misiune.

    -Neața, îl salut pe brunet când trec pe lângă el, dar nu primesc niciun răspuns. Nici nu mă miră. Deschid frigiderul și mă uit prin el după ceva interesant, dar îl închid atunci când nu îmi convine ceea ce văd. Lăsându-mă doar cu un miros ciudat ce iese din frigider, Zetsu iară a gătit? Mă așez la masa și din coșul cu fructe aflat în mijlocul mesei iau un măr. Îl mușc cu putere, dar bucata mi-a rămas în gât atunci când pe ușă a apărut un bărbat ce stătea cocoșat îmbrăcat în mantia organizației, iar pe cap purta o pălărie asemănătoare cu cea pe care am primit-o în prima mea zi. Într-un final înghit bucata de măr ce mă ținea fără suflare de câteva secunde. Tușesc profund după ce mă ridic de pe scaun și îl privesc pe Cocoșatul de la Notre-Dames care mă privea cu ochii mici, ceea ce mi-a dat fiori pe șina spinării. În momentul următor Deidara întră în bucătărie și mă observă cum mă holbam la ciudatul din fața mea.
    -De când avem un nou membru? îl întreb pe Deidara țintind spre noul membru.
    Deidara își scarpină ceafa și îmi dă un zămbet jenat.
    -Defapt este doar Sasori-dana, hmm.
    Incremenesc atunci când aflu adevarata identitate a "noului membru", acum eu sunt cea care are un zâmbet jenat, dar zâmbetul îmi dispare atunci când îl aud pe Itachi cum oftează. Toți ne întoarcem spre el, care acum era în picioare, tinându-și ochii închiși. Îl privesc curioasă cum se îndepărtează de  noi, fără să spună nimic, ca de obicei. Oftez ușor și îmi întorc privirea spre "Sasori" și Deidara care privea în gol. Îmi pocnesc degetele în fața lui, iar acesta se uită la mine curios.
    -Mergem? îl întreb pe blond.
    -Hmm, acesta încredințează din cap și se îndreaptă spre ieșirea din ascunzătoare, urmat de mine și Sasori/Cocosatul de la Notre-Dames. Mergem prin pădure, până ajungem într-un deșert, de unde ne-a condus Sasori, știind atât de bine drumul, care a fost liniștit și fără dificultați. Mergeam de mai bine de patru ore, când picioarele mele s-au oprit pur și simplu, lăsându-i pe cei doi să mearga în continuare. Mă uitam la nisipul ce stătea  sub picioarele mele, vântul aruncându-l din când în când. Briza asta m-a făcut să mă opresc  și să privesc în depărtare, să o simt cum îmi mângâia pielea fină.
    -Amiko, s-a întâmplat ceva, hmm? mă întreabă Deidara și atunci mi-am dat seama că cei doi s-au oprit, iar acum se uitau la mine, Deidara curios, iar Cocoșa... Sasori enervat.
    -Nu, nu. Scuze că v-am ținut în loc, spun cu un zâmbet jenat.
    -Dacă ți-ar fi părut rău nu te-ai fi oprit în primul loc, spune Sasori pe sub mască.
    Jezz, se pare că o dată cu schimbarea înfățișării, i-a schimbat și atitudinea. Nu că era cine știe ce drăguț înainte, dar acum devine chiar insuportabil. Oftez lung și îmi reiau drumul fiind în drept cu Deidara. După alte câteva ore de mers și o pauză de câteva minute pe care eu am cerut-o, chiar dacă Sasori nu era de acord, la rugămințile lui Deidara a acceptat. Nu mai suportam căldura asta și a început deja să îmi fie foame, tot ce am mâncat a fost mărul pe care l-am luat cu mine, dar nu era îndeajuns.

    Ajungem la intrarea în Sunagakure, acolo unde un spion de-a lui Sasori ne aștepta. Pe jos stăteau corpurile neînsuflețite ale câtorva bărbați. Când ajungem în sat, Deidara scoate o statuie micuță din clei a unei păsări și o aruncă pe jos, iar în momentul următor s-a transformat într-o pasăre uriașă. Deidara se urcă pe spatele sculpturii și se întoarce spre mine și Sasori.
    -Mă descurc de aici, hmm, spune și se uită la mine zâmbind.
    -C-ce? Te duci singur? Dar cum rămâne cu noi, suntem o echipă ai uitat?!
    -Nu-ți face griji pentru mine, voi fi bine, hmm.
    -Bine, dau din cap în semn afirmativ nefiind complet sigură de decizia lui.
    -Și grăbește-te, știi că nu îmi place să aștept, spune Sasori.

    Deidara doar încuvințează rânjind, apoi se îndepărtează de noi. Spre să nu pățească ceva, mai ales fiind prima mea misiune, chiar vroiam să meargă bine. Și nu vroiam ca Deidara să pățească ceva.

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Dum 20 Mar 2016 - 16:00

    Scuze pentru capitolul scurt  Sad.


    Capitolul 13


    Au trecut deja câteva ore de când Deidara a plecat, și cu cât trecea timpul cu atât deveneam mai îngrijorată. Dacă a pățit ceva și nu a putut să se întoarcă?! Tot felul de scenarii îmi trec prin minte în momentul ăsta, și în nici unul nu există un final fericit. Inima mi-a stat în loc atunci când am văzut explozia uriașă ce a avut loc în mijlocul satului. Mi-am pus mâinile la ochii din cauza luminii puternice pe care explozia a provocat-o. Ce s-a întâmplat? Mă uitam la Sasori, care își păstra o expresie nepăsătoare. Oftez lung și mă așez pe pământ în timp ce urmăream cum nisipul ce proteja satul acum câteva minute a început să se miște spre marginea satului. După câteva minute nisipul a fost eliberat în afara satului, iar câteva clipe mai târziu îl văd pe Deidara. Era încă pe acea pasăre, dar când să se apropie de noi o explozie i-a apărut în drum, dar a fost capabil să o evite. Când pasărea aterizează pe pământ, mă ridic în picioare și mă apropii de Deidara, care stătea acum pe pământ. Acesta îmi zâmbește, iar eu îi întorc gestul, dar zâmbetul îmi dispare atunci când privirea îmi cade pe unul din brațele sale. Am încremenit când am văzut că brațul lui nu mai era acolo unde ar fi trebuit să fie. Ce s-a întâmplat cu el? Și de ce este atât de vesel?!


    -Ce s-a întâmplat? îl întreb atingând ce a mai rămas din mâneca mantiei.

    -Aa, asta? Nu e nimic, nu îți face griji, hmm, spune el și îmi dă un zâmbet liniștitor. Cum poate fi atât de nepăsător când vine vorba chiar de trupul lui? Vorbește de parcă tocmai a pierdut o pereche de șosete. Mă încrunt și îmi privesc sandalele.

    -Idiotule.

    Când îmi ridic privirea la el părea mirat de apelativul pe care i l-am dat. Las la o parte misiunea, faptul că s-ar putea să fim prinși din moment în moment, îl las la o parte pe Sasori și îmi înfășor brațele în jurul gâlui său, lăsându-mi capul pe umărul său, singurul care a mai rămas. Putem să îmi dau seama că era surprins, dar îmi acceptă îmbrățișarea și îmi mângăie spatele cu mâna încă intactă.

    -Singurul meu regret este că nu voi putea să te îmbățișez cum trebuie, hmm, îmi șoptește la ureche.

    Îmi retrag mâinile din jurul său doar ca să îl pot privi în ochi, ochii lui albaștri ca cerul senin. Simt cum o lacrimă îmi cade pe obraz, dar Deidara o șterege cu degetul mare, ținându-mi fața în palma lui. Suntem însă întrerupți de mârâitul deranjat a lui Sasori. Ne întoarcem amândoi spre el și pot vedea că este nervos. Atunci Deidara mă ia de mână, iar eu îmi întorc rapid privirea spre el, roșind și uimită de gestul lui.

    -Haide să mergem, spune el dăruindu-mi un zâmbet cald. Îi întorc darul și îl urmez spre ieșirea din sat. Abea atunci am realizat pe cine a adus Deidara, acel băiat... l-am mai văzut undeva. Dar unde? Îmi părea ceva cunoscut la el, ceva îmi spune că l-am mai văzut undeva, sunt sigură de asta. Dar nu îmi pot aminti unde și când. Las gândurile deoparte și îl urmez pe Deidara și Sasori.

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Mar 5 Apr 2016 - 21:53

    Capitolul 14


    Drumul a fost liniștit și nu ne-am mai oprit, până acum. Era dimineață când acel ninja din Sune ne-a oprit. Și pe el îl știam de undeva, mi se părea atât de cunoscut. Atunci amintirea aceea mi-a venit în minte ca o lovitură. Ziua care a schimbat totul. El este din echipa care a ajuns în mai puțin de trei ore în turn, la examenul chunin. Nu pot să cred că nu mi-am dat seama până acum.
    -Dați-l înapoi pe Gaara, strigă el.
    -Voi mergeți înainte, mă ocup eu de el, spune Sasori.
    -Ești sigur?  îl întreb eu.
    -Nu îți face griji Amiko, Sasori-dana se ocupă de asta, hmm, mă liniștește Deidara ținăndu-mă de mână.
    Nu mi-a dat drumul deloc pe tot parcursul călătoriei, m-am simțit ciudat având în vedere ce avea în palmă. Dar m-am simțit protejată și importantă prin felul în care mă ținea.
    Încuvințez din cap și îi zâmbesc.  Îmi dă drumul de la mână pentru a putea urca pe pasărea din clei, iar când se așează îmi întinde mâna pentru a mă ajuta să urc și eu. Îi accept mâna iar el mă trage cu putere până ajung și eu pe vehicul. Stăm și ne privim pentru câteva secunde, dar momentul este întrerupt când o păpușă ne atacă. Deidara mă trage mai aproape de el, punându-ne pe amândoi pe suprafața sculpturii. Mă ține strâns la pieptul său cu mâna pe spatele meu, iar eu îmi înfășor brațele în jurul mijlocului său. Îmi țin ochii închiși și aștept impactul, dar nu a mai venit. Mi-am deschis ochii și m-am uitat sus la Deidara, care era la fel de nedumerit ca și mine. Se ridică și îmi întinde mâna pentru a mă ajuta să mă ridic. Când ajung  în picioare mă uit la Deidara, apoi la locul din care a venit păpușa care ne dorea moartea. Atunci când credeam că lucrurile nu pot deveni mai ciudate, din spatele lui Sasori a ieșit o coadă din metal lungă de vreo 2 metri.
    -Ce mai stați aici? Plecați odată! strigă Sasori nervos.
    Deidara încuvințează din cap cu o expresie serioasă. Se întoarce spre mine și îmi spune să plecăm, apoi merge mai în față. Când Deidara se așeză pe gâtul "creaturii" , aceasta se ridică de pe sol, făcându-mă să cad. Deidara se întoarce spre mine și începe să râdă, iar eu îi dau o privire deranjată. Acesta mai râde puțin apoi se întoarce la drum. Ne vedem de călătorie în timp ce Sasori se lupta cu acel ninja din Sune.
    După ceva timp vântul a devenit din ce în ce mai puternic, și din ce în ce mai insuportabil, iar după câteva minute bune, pasărea din clei s-a oprit pe o stâncă, iar Deidara a coborât. Îmi întinde mâna iar eu o accept, sprijinidu-mă de umărul său cu cealaltă mână. Deidara intră într-o "peșteră" din mijlocul deșertului și îmi face loc pentru a putea intra și eu. Mă așez lângă el și îl așteptam pe Sasori pentru a ne putea continua misiunea.
     
    ***
     
    -Ai întârziat Sasori-dana, spune Deidara ridicându-se ușor de pe micul ascunziș. Credeam că urăști să lași oamenii să te aștepte.
    -Așa e, dar în schimb am avut parte de multă distracție.
    După alte câteva schimburi de replici neinteresante, și pe care nici nu le-am auzit din cauza vântului, ne întoarcem la drumul spre locul în care va avea loc ritualul.
    După ore în care am mers fără oprire, ajungem la locul stabilit, unde ne aștepta Pain destul de iritat de faptul că am întârziat.
    Hologramele tuturor apar pe degetele statuii urmând ca noi să ne luăm locurile. Odată ajunși, Pain declară începerea extragerii atunci când cu toții facem sigiliile de mână necesare pentru jutsu. Iar cu asta extragerea demonului cu o coadă a început.
     
    *Flashback*
    -Deci asta este tot ce trebuie să fac? îl întreb pe blond, care stătea sprijinit de trunchilul unui copac ținându-și brațele la piept.
    Acesta încuvințează din cap și se apropie de mine.
    -Sigur? Pentru că pare prea ușor.
    -Este, dacă o faci pe o perioadă scurtă de timp. Dar ritualul necesită o perioadă mai lungă de timp, iar asta îți poate afecta chakra dacă nu este controlată așa cum trebuie, îmi explică el stând în fața mea. Ce ar fi să facem un test, așa vei vedea cum este, hmm.
    Deidara scoate din sacoșă două mici sculpturi din clei și le aruncă în aer. După câteva secunde apare un fum, care dezvăluie aceleași figurine, dar de data asta mai mari. Se apropie de una din ele și își pune ambele mâini pe ea. Chakra îi acopera întregul corp, putând fi văzută cu ochiul liber. După câteva secunde își îndepărtează mâinile de pe figurină și se apropie de mine.
    -Am transferat o cantitate mică de chakra într-o figurină. Tu va trebui să transferi acea chakra în cealaltă figurină cu jutsul pe care ți l-am dat, hmm.
    Încuvințez  și încep sigiliile de mână pe care Deidara mi le-a arătat. Îmi închid ochii și mă concentrez asupra energiei din figurină. După câteva minute îmi deschid ochii și întrerup jutsul, din figurină ieșind ultima fărâmă de chakra rămasă în ea. Mă uit la Deidara, care rânjea.
    -Deci? Cum m-am descurcat?
    -Ai făcut foarte bine, sunt mândru de tine, hmm.
    -Serios?! spun eu entuziasmată.
    El doar încuvințează din cap și zâmbește. Acum că știu cum să folosesc această tehnică necesară unui membru Akatsuki, poate voi reuși să le câștig încrederea celorlalți. Și așa mă pot apropia mai mult de scopul meu.
    *End Flashback*
    Cele trei zile au trecut, iar ritalul s-a încheiat cu succes. Dar problemele abea acum apar. Kakashi și Gay se pare că vor să pătrundă în bază cu orice preț. Iar cel mai frică îmi este de faptul că mi-ar putea dezvălui adevărata identitate. Câteodată îmi doresc să fi purtat o mască precum Kakashi. Hologramele membrilor dispar în aer iar singurii rămși în ascunzătoare eram eu, Deidara, Sasori și Pain care ne spunea ce trebuia să facem și pe cine ar trebui să mai capturăm, Naruto. Sau cum Itachi a spun : cel care țipă și atacă primul. Umbra lui Pain dispare în sfârșit când o bubuitură s-a auzit în întrega încapere, un fum dens acoperind fețelor celor care au încercat, și reușit  să pătrundă în bază.

    După ce fumul s-a evaporat, Kakashi, Naruto, fata cu părul roz a cărei nume nici până acum nu l-am învățat și o femeie mai învârstă stăteau în fața noastră. Kakashi mă priveșe șocat neputând să asimileze informația că am intrat într-o organizație precum Akatsuki.

    Zoey
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 18

    Data de înscriere : 12/07/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Zoey la data de Vin 8 Apr 2016 - 20:20

    Frumos capitol...defapt capitole... Big smile...Vreau continuarea sa vad ce se intampla dupa socul lui Kakashi Whistling...Spor la scris si idei, sper sa aduci capitolul 15 repejor...

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Vin 8 Apr 2016 - 20:51

    Capitol special

    Mersi Zoey  Kiss. Lucrez la capitolul 15, dar până atunci aici este un capitol special, care nu va afecta desfașurarea evenimentelor din fic. Sper să vă placă Laugh

    Amiko și Konan tocmai intrau în ascunzătoare după ce au fost împreună la cumpărături.
    Amiko: Ar trebui să mergem mai des la cumpărături împreună, a fost distractiv.
    Konan: Așa este. A fost distractiv întradevăr.
    Deidara: *stă fără tricou cu coasa lui Hidan în mână încercând să îl înjunghie pe Sasori* Vino dracu aici Kakuzu, în sfârșit pot să te omor fără ca cineva să afle că eu am făcut-o *râs malefic*
    Sasori: Nu fi idiot, păpușile nu sângerează.
    Konan și Amiko se uită una la cealaltă neștiind ce se petrece.
    Amiko: Ummm, ce se întâmplă aici? E un fel de joc prostesc? Și de ce ești dezbrăcat Deidara?
    Cei doi se opresc și se uită la brunetă.
    Deidara: Ce dracu spui acolo? Eu nu sunt fraierul ăla, ce dracu?!
    Amiko: Aaa, am înțeles. Încerci să îl imiți pe Hidan și tu pe Kakuzu *arată cu degetul spre Sasori* Dar nu vă iese. Nu sunteți ca originalul.
    Deidara și Sasori se uită unul la altul apoi înapoi la Amiko.
    Sasori: Noi chiar suntem Kakuzu și Hidan, dar din nu știu ce motiv am rămas blocați în corpul ăstora.
    Amiko: *uitându-se ciudat* Bine, dacă spuneți voi.
    *Se aude un țipăt de fată*
    Cei patru se grăbesc spre locul de unde s-a auzit țipătul - baia lui Itachi.
    Amiko: Ce e? Ce s-a întâmplat?
    Itachi: Uite-te la mine sunt hidos, hmm! *pipăidu-și fața și uitându-se în oglindă*
    Toata lumea: ( ⚆ _ ⚆ )
    Amiko: Umm, Itachi? Ești ok?
    Itachi: Nu! Nu sunt ok, nu sunt deloc ok. Uite ce oribil arăt, hmm. Cum pot fi atât de urât? Și cu ridurile astea...Ugh, voi avea nevoie de o săptămână întreagă să scap de astea, hmm.
    Amiko: Ok...
    Tobi: *undeva în ascunzătoare* Stai departe Tobi!
    Toată lumea se îndreaptă spre locul de unde se aude zgomotul.
    Zetsu: *trist* Dar Tobi vrea să știe cum e să îl îmbrățișezi pe Tobi.
    Tobi: Nu, exclus! Acum pleacă de aici până nu îmi dau masca jos!
    Zetsu: *speriat* Bine, bine. Tobi nu mai face. Tobi e băiat bun.
    Amiko: Ok! Îmi spune și mie ce se întâmplă aici?
    Toată lumea se uită la Amiko și se așeză pe capea. Între timp vin Hidan, Kakuzu, Kisame și Pain.
    Amiko: Deci aveți și voi de gând să ne spuneți ce se petrece? Gen, de ce vă purtați așa de ciudat?
    Itachi: *lovindu-l pe Kisame în stomac* Spune tu, hmm.
    Kisame: Hugh? De ce eu brat? Să spună el *arată spre Tobi* De aia e liderul.
    Toată lumea începe să vorbească și nu se mai înțelege nimic.
    Amiko: Incetați! *liniște* Tu. *arată cu degetul spre Kakuzu* Nu știu pe cine încerci să imiți, dar spune.
    Toată lumea scoate sunete de dezamăgire.
    După o oră:
    Amiko: Deci. Lăsați-mă să recapitulez. Tu ești Hidan *arată spre Deidara* . Deidara este în corpul lui Itachi *Itachi își suflă nasul deprimat*. Itachi este în corpul lui Hidan. Apoi, Kakuzu e în corpul lui Sasori, iar Sasori în cel al lui Kisame, care mai apoi este în corpul lui Pain. În corpul lui Tobi este defapt Pain, iar în corpul lui Zetsu este defapt Tobi. Și Zetsu este în corpul lui Kakuzu. Și de asta Deidara a încercat să îl omoare pe Sasori. Și de asta Itachi plângea. De asta Zetsu vroia să îl îmbrățișeze pe Tobi. *se așează încet pe măsuța de cafea* Și voi ați ajuns așa pentru că un ieputaș a intrat în ascunzătoare și a făcut nu știu ce jutsu de transformare, apoi i-a crescut aripi de liliac și a zburat, iar voi ați realizat că trupurile voaste nu erau cum trebuie.
    Toată lumea este de acord.
    Amiko: Ha! *se ridică de pe măsuță* Nu mă păcăliți! 1 aprilie a fost acum o săptămână. Degeaba! Bună glumă, dar nu ține.
    Itachi (Deidara): E pe bune Amiko, hmm. Nu glumim. Crezi că am fi în stare să facem o farsă atât de diabolică, hmm? Mai ales nu toți dintre noi ar fi de acord să se stânjenească în asemenea hal, hmm.
    Amiko: Adevărat, nu îl văd pe Pain făcând asta. Nici pe...nu, doar Pain.
    Tobi (Pain): Să știi că am și eu o latură amuzantă.
    Toată lumea își întoarce privirea spre Tobi.
    Amiko: Cu fața aia sigur ești.*toată lumea pufnește în râs*
    Itachi: Acum ne crezi?
    Amiko: Oricât de mult aș vrea să vă cred, nici în o mie de ani creierul meu nu ar putea accepta faptul că un iepure a facut un jutsu apoi i-a crescut aripi de liliac și a zburat după ce v-a schimbar corpurile între voi. E imposibil ceea ce spui.
    Toată lumea: Oo haide.
    Amiko: Oricum. A fost o zi plină, iar eu și Konan am vrea să ne odihnim și să stăm departe de ciudățenile voastre. Nu-i așa Konan? *se întoarce spre Konan, care flirta cu Tobi* Konan! *o ia de braț pe Konan și o trage după ea* Plecăm!*sunetul ușii trântite*
    Hidan (Itachi): Acum ce ne facem?
    În camera lui Amiko: Cred ei că ne pot păcăli în halul ăsta? Ne iau drept fraiere sau? *umblând de colo colo*
    Konan: Defapt eu îi cred.
    Amiko: Oh, Konan. Ești prea blândă și bună cu ei. Trebuie să le dăm o lecție să se învețe minte să nu ne mai fraierească în felul ăsta. Hmm, ce am putea face?
    Undeva în ascunzătoare:
    Tobi: Prinde-l! Prinde-l odată!
    Kisame (Sasori): Încerc, dar corpul ăsta îi prea mare și nu răspunde la comenzi. Va trebui să îl dau cu ulei mai târziu.
    Pain (Kisame): Să nu cumva să îndrăznești să faci vreo vrajă voodoo de-a ta pe corpul meu prețios.
    Amiko și Konan aleargă în locul de unde s-au auzit sunetele.
    Amiko: Ce s-a întâmplat?
    Hidan: *mâncând dango și stând pe canapea* Aparent iepurele malefic s-a întors.
    Amiko: (-_-) Și tu mânâci dango? Când un iepure malefic e pe cale să ne distrugă rasa umană și să populeze aceste ținuturi cu iepuri și iepuroaice?! *se uită spre grupul care alerga după iepure* Ce faceți?!
    Itachi: Încercăm să prindem iepurele și să îl obligăm să ne transforme la loc.
    Amiko: Nici să nu te gândești să te atingi de creatura asta pură și adorabilă. *luând iepurașul în brațe* Haide micuțule, să plecăm de aici până nu te vor infecta și pe tine cu prostia lor exagerată. Ți-au făcut ceva nebunii ăștia? Voi avea grijă de tine. Poți dormi în patul meu daca vrei.
    Itachi și Hidan: Ce iepure norocos.
    Iepurele se uită înapoi la băieți, ochii transformându-se în roșu cu un rânjet malefic.
    Toată lumea: Uite! Uite! Chiar acum a rânjit.
    Amiko: Nu fiți ridicoli. Iepurii nu pot nici să zâmbească, dar mai să rânjească. Gata! De acum înainte nu mai aveți voie să ardeți iarbă în curtea din spate. Să fie clar!
    Amiko pleacă și îi lasă pe băieți în corpurile în care sunt acum.

    Zoey
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 18

    Data de înscriere : 12/07/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Zoey la data de Vin 15 Apr 2016 - 20:23

    Ahahaha Laugh Laugh ce capitol haios!!!Mai ales ca Deidara este transformat in Itachi Agrement, se pare ca iepurele ala a facut un dezastru cu trupurile baietilor =))Am o intrebare ,si sper ca va fi si un raspuns , vei continua capitolul special sau o iei de la capat cu continuarea celorlalte evenimente?! :confused:In concluzie a fost un capitol misto!!Mie una mi-a placut!! Blush Kiss Hi! Big Hug Winner

    Carol Quinn
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 22

    Data de înscriere : 19/06/2015

    Re: A life full of surprises

    Mesaj Scris de Carol Quinn la data de Lun 18 Apr 2016 - 17:47

    Mă bucur că ți-a plăcut Zoey  Smile Deocamdată voi continua cu evenimentele din fic, dar va fi cu siguranță o continuare și pentru capitolul special, nu știu când exact dar va fi una  Agrement


    Capitolul 15


    Kakashi P.O.V.
    Nu. Asta... asta nu poate fi adevărat.
    -A-Amiko... este tot ce am putut spune.
    Cum poate fi?! De ce? Dintre toți, ea este cea care a trebuit să se alieze cu ei?!
    -Ce înseamnă toate astea?!
    Mă privește pasiv apoi își mută privirea spre Naruto.
    Ce s-a întâmplat cu ea?
    *Flashback*
    Hmm, mă întreb ce mai fac studenții mei "dragi". Măcar am timp să termin capitolul pe care am murit de nerăbdare să îl citesc.
    -Kakashi, vocea lui Asuma mă întrerupe din încercarea mea din a-mi deschide cartea.
    -Oi, Asuma. S-a întâmplat ceva?
    Tonul vocii sale părea îngrijorător, ceva rar văzut la Asuma, ceea ce face situația și mai îngrijorătoare.
    -Amiko...
    -Amiko? Ce este cu ea?
    -Seara trecută a ieșit din sat, iar Anko a trimis o echipă Anbu după ea. Când a ajuns Anko acolo...
    -Ce? Ce s-a întâmplat?!
    -Erau toți morți, Kakashi.
    -Ce?
    -Știi ceva despre care ar fi motivul pentru care a plecat? Unii spun că tu ai fost ultimul care a vorbit cu ea, și tu ai fost cel mai apropiat de ea după Anko.
    -Nu. Nu știu nimic, îi spun întorcându-mă cu spatele și începând să merg spre Piatra Memorială. Odată ajuns acolo mă așez chiar în fața ei.
     De ce? Ce s-a întâmplat cu ea? De ce ar face una ca asta?
    -E numai vina ta! Dacă încă erai aici, poate era altfel. Dacă ai fi fost aici, Amiko nu ar mai fi trebuit să sufere atât. Dacă ai fi fost aici... lucrurile erau diferite. Câteodată stau și mă gândesc... de ce? De ce ai sărit în fața mea, de ce ți-ai riscat viața pentru mine? După tot ce ți-am spus, după tot ce ți-am făcut, încă m-ai salvat. Ți-ai dat viața pentru mine, iar eu... nu am fost în stare să le protejez pe Amiko și Rin, așa cum m-ai rugat. Nu merit să fiu numit prieten, nu merit acest titlu. Am încercat să fiu un prieten bun și să îmi țin promisiunea, iar pentru a doua oară am eșuat. Acum Amiko a devenit un missing-nin, iar tot ce pot face este să sper că nu o voi mai vedea vreodată, altfel va trebui să....
    Mă ridic încet de pe pământ și mai privesc pentru ultima oară Piatra Memorială înainte să plec. Te-am dezamăgit din nou, Obito. Îmi pare rău.
    16 ani, 16 ani de când ți-a sacrificat viața pentru a o salva pe a mea. În toți acești ani, mă întrebam cum ar fi fost dacă tu nu ai fi murit. Amiko nu ar fi suferit atât și probabil, tu ai fi putut să o salvezi pe Rin, nu așa cum am făcut eu.
    Anko. Trebuie să vorbesc cu Anko. Examenul chunin este gata abea peste trei zile, deci ar trebui să fie încă în Pădurea Morții. Am pornit spre locul prin care au trecut generații de chunini, cu scopul de a o găsi pe Anko. Chiar la intrare se afla amplasat un cort unde stăteau trei bărbați, chunini probabil. Când intru în cort o văd pe Anko sprijinindu-se cu brațele de masă. Mă apropi de ea, dar nu spune nimic, nu schițează niciun gest.
    -Ce s-a întâmplat? De ce mă rog ai trimis o echipă Anbu dupa ea?!
    Tonul vocii mele a ieșit mai ridicat decât mă așteptam.
    -Ce? Despre ce naiba vorbești?
    -E vina ta că a devenit un missing-nin, de ce a trebuit tu să acționezi așa? Ce motiv ai avut să trimiți Anbu după ea?!
    -Dar ea ce motiv a avut să îi omoare?! Dacă nu avea nimic de ascuns de ce i-a omorât? Trebuia doar să se predea fără să se opună, dar a ales să devină ceea ce este, se răstește ea la mine.
    Mereu am văzut-o ca pe o influență negativă pentru Amiko. Dar lăsând la o parte presimțirile  mele, cel mai important era că avea o prietenă. Tot ce i-a mai rămas după moartea lui Obito și a bunicii ei au fost prietenii.
    Ce s-a întâmplat cu tine, Amiko?
    *End Flashback*
    Întrebarea care nu mi-a dat pace timp de doi ani, iar acum... acum am ocazia să aflu răspunsul.
    -Amiko! Ce vrea să însemne toate astea? De ce ești cu acești oameni?
    Cel blond o prinde de talie și o trage mai aproape de el, oferindu-mi o privire urâtă. Se pare ca el este cel care l-a răpit pe Gaara, având în vedere brațul lipsă. Am ajuns prea târziu.
    -Gaara, trezește-te! Nu este timp pentru dormit! Naruto strigă neîncetat.
    -Naruto, încetează! încerc să îl opresc din eforturile nefolositoare.
    -Hmm, ar fi trebuit să îți dai deja seama, prietenul tău este mort de ceva timp, blondul îi dă veștile lui Naruto.
    -Nenorocitule, dă-te jos de pe Gaara!
     
    Amiko P.O.V.
    -Cel care țipă și atacă primul, hmm. Itachi l-a descris destul de bine.
    Kakashi... Îmi pare rău, dar nu îți pot spune nimic...
    Sunt uimită de cât de mult a crescut Naruto, dar totuși nu s-a maturizat îndeajuns. E la fel de dinamic și exagerat ca înainte. Mă îndepărtez ușor de Deidara, ceea ce l-a făcut să se uite uimit la mine. Mă uit pasiv la el și îmi întorc privirea spre Kakashi, care încă era șocat sa afle că am intrat în Akatsuki.
    -Cumva are de a face cu Itachi și cu masacrul clanului? întreabă el pe un ton ridicat.
    -Taci.
    -De ce după atâta timp ai vrea să te răzbuni? Ce s-a întâmplat cu faptul că Sasuke trebuie să își canalizeze talentul pe ceva productiv, și nu pe răzbunare?
    -Taci! tonul meu a crescut considerabil, iar expresia mea a devenit mai agitată. Tu. Tu nu știi nimic, spun ținându-mi privirea în pământ și încercâd să mă calmez.
    -Atunci spune-mi! Spune-mi Amiko, ce s-a întâmplat cu tine?!
    -Nu pot. Nu îți pot spune nimic, îmi ridic privirea și îi mărturisesc sincer.
    Pentru un moment se lasă o liniște jenantă până în momentul în care Naruto începe din nou să ne înjure și să ne amenințe.
    -Dana, poate te superi pe mine că spun asta, dar eu vreu să mă lupt cu acest jinchuriki.
    Eu și Soasori ne întoarcem spre Deidara în timp ce el încă îl privește pe Naruto.
    -Huh? Știi că fiecare membru trebuie să captureze un jinchuriki, nu ți-o lua în cap Deidara.
    După aceea au început certurile lor despre ce înseamnă adevărata artă.
    Deci...fiecare membru trebuie să captureze cel puțin un jinchuriki, huh? Asta este ceva ce nu știam, și ceva pentru care ar trebui să îmi fac griji despre prezența mea în această organizație și despre adevăratul meu scop în ea.
    Dezbaterea de păreri dintre cei doi artiști a fost oprită, sau cel puțin a încercat să fie orită de un shuriken uriaș aruncat de Naruto, dar a fost oprit de Sasori fără măcar să se uite la el.
    Disputa celor doi a încetat în sfârșit, iar Deidara eliberează o sculptură din clei și o aduce parcă la viață. Se urcă pe ea cu Gaara, iar la final îmi întinde brațul pentru a mă urca și eu. Dar în schimb îl privesc pe Kakashi care se pare că era împotrivă a tot ce se întâmpla.
    După câteva secunde îmi întind mâna să pot ajunge la el, dar simt ceva cum îmi înconjoară mijolocul. Când îmi las privirea în jos, eram la vreo trei metri deasupra pământului, ținută acolo de coada din metal a lui Sasori.
    -Sasori, ce faci?! spun eu încercând să mă eliberez din strânsoarea în care acesta mă ținea.
    -Dă-i drumul! îl aud pe Deidara strigâd.
    Sasori mă strânge mai tare de talie și mă ridică mai sus.
    -Dacă o vrei înapoi, trebuie să îmi dai jinchuriki-ul în schimb.
    Deidara se înstrâmbă nervos și se uită la mine. Se apropie de pasăre și este gata să elibereze jinchuriki-ul, dar este oprit de strigătul meu.
    -Deidara, nu! Poți să faci asta, nu este nevoie să te îngrijorezi pentru mine, spun eu dându-i un zâmbet liniștitor.
    -Dar Amiko...
    -Nu-ți face griji pentru mine. Tu doar du-te.
    Acesta mă mai privește pentru câteva secunde, apoi se urcă pe spatele creaturii, întorcându-se din nou spre mine.
    -Mă voi întoarce după tine, promit, hmm.
    Dau din cap în semn afirmativ, iar acesta pleacă urmat de Naruto. Kakashi se mai uită la mine pentru câteva secunde, apoi se duce și el după Naruto.
    -Ah, Sasori, spun eu când strânsoarea devine mai puternică.

    Ce voi face acum? Deidara a plecat, iar pe Sasori l-a apucat nu știu ce să mă bage la mijlocul certei și folosindu-mă drept paletă de omorât muște. În ce m-am băgat? Trebuia eu să îi spun lui Deidara să plece...

      Acum este: Lun 5 Dec 2016 - 0:22