╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Măștile fericirii

    Distribuiti

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Topic Închis Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Sam 12 Iul 2014 - 23:02

    Măștile fericirii



    Capitolul 1




    Speranță? Mă întreb ce înseamnă asta... Poate să îți dorești să se termine tot? Sau să aștepți o rază de lumină într-un tunel negru, unde mișună demoni care așteaptă momentul potrivit pentru a te doborî? Dacă da, atunci speranța mea se află în moarte, iar tunelul întunecat este doar mintea mea, plină de gânduri negre și voci de care nu pot scapa. Voci care îmi spun într-una să mor. ,,Mori, nimănui nu-i va păsa! Ești inutil, ești o dezamagire! Nu ești bun de nimic!
    - Ieși din mintea mea! am început să strig în gura mare, până am realizat că eram singur in balcon, ghemuit pe gresia sângerie. Eram singur, ca de obicei... Am izbucnit în lacrimi înainte să-mi dau seama și m-am ridicat de jos. M-am îndreptat cu pași mărunți spre baie și m-am spalat pe față. Am vrut să ies, dar în secunda următoare eram jos, cu lama argintie în mână. Am trecut partea tăioasă pe suprafața brațului stâng, apăsând destul de tare. Poate prea tare. Priveam lichidul roșiatic cum se scurge pe gresie, făcând o baltă mică si colorata în contrast cu nuanța albă a gresiei. Am zâmbit scurt și am continuat să-mi crestez mâna, tot mai adânc. Îmi repetam într-una că durerea fizică era mult mai ușor de suportat, dar era doar o minciună. O altă minciună. Durerea care îmi îneca inima nu se oprea. N-o va face niciodată. Doar mă amăgeam singur. ,,Iar te-ai tăiat. Iar îi vei dezamăgi pe toți. Vor fi supărați pe tine. Nimeni nu înțelege prin ce treci. O vor face doar după ce te sinucizi. Dă-i drumul. Omoară-te. Toți vor înțelege cât ai suferit, deși nu le va păsa. Vei fi doar o memorie de scurtă durată.
    - Taci! mi-am pus mâinile în cap și m-am ridicat de pe gresie. Din nou vocea asta... De ce nu se oprește? De ce nu pot scăpa de ea? De ce vrea să mor? Ce i-am făcut? Ce am făcut vreodată cuiva...? Ce...? Am simțit cum o lacrimă mi se prelinge pe orbraz, urmată de altele. Plângeam, din nou. A doua oară azi, a mia oară în viață. Poate că am înnebunit sau poate că acea voce chiar are dreptate. Mai bine mor. Nu fac nimic bine. Nu cred că va exista vreodată cineva care să îmi demonstreze opusul. Am oftat și m-am spălat din nou pe față, apoi am șters mica baltă de sânge. M-am apropiat de oglindă încet și imediat cum mi-am zărit reflexia, am tresărit. Arătam îngrozitor. Eram palid și aveam buzele vineții, iar ochii roșii de la plâns inrăutățeau imaginea. Mă uitam scârbit la mine, îmi era silă de propria persoană. Eram din ce în ce mai aproape să ascult acea voce și să-mi iau viața. Oricum o aveam degeaba. Nu făceam nimic cum trebuie, mereu dădeam greș, nu eram bun de nimic. Dar dacă făceam asta, îl supăram pe el. Nu doream asta, uram când era supărat pe mine, uram când îl dezamăgeam. Chiar dacă nu mi-a spus niciodată că l-am supărat sau dezamăgit, eu o știam și nu îmi plăcea. Am vrut sa fiu fiul perfect, așa cum el a fost tatăl perfect. A fost... Cred că voi merge la cimitir, sa-i fac o vizită.
    M-am îndreptat spre ușa de la intrare și, de îndată ce am încălțat o pereche de teniși negri, am ieșit fără să mă uit înapoi. Căldura puternică, specifică lunii iulie, în combinație cu nuanța de negru ce se regăsea pe hainele mele nu îmi făcea așa de bine. Cu cât mergeam mai mult, cu atât mai rău mă simțeam. Aerul era mult prea fierbinte, simțeam cum imi arde plămânii, gura îmi era uscată, picioarele abia le târâiam după mine, de parcă ar fi avut sute de kilograme, iar imaginile se ondulau în fața mea, precum valurile mării. Mă încerca o durere serioasă de cap și aveam senzația că o să cad din picioare în orice moment. Cred că zilele în care nu am mâncat și nu am dormit iși lăsau amprenta sau poate era doar din cauza căldurii excesive din mijlocul verii. Nu știu si nici nu voi încerca să aflu. Dacă îmi atacă fizicul, atunci îmi place. ,,Crezi că dacă nu te poți ține pe picioare nu vei mai suferi? Ești patetic, doar  un copil prost. Aruncă-te în fața unei mașini, în fața trenului. Mori!
    - Taci, te rog taci...
    Nu mai suportam acea voce. Tot ce îmi doream era să dispară, să se oprească, să mă lase în pace. Mă simțeam ca o persoană cu o boală mintală, exact ca acei oameni care vorbeau singuri pe stradă și mă uitam ciudat la ei, zicând că sunt nebuni. Acum, sunt unul dintre ei. Vorbeam cu o voce pe care o auzeam doar eu, în mintea mea, dar care avea dreptate. Chiar eram patetic și era mai bine să mor. Puteam să-i îndeplinesc dorința, aveam în minte atâtea scenarii legate de propria moarte. Mi-a spus sa ma arunc in fața mașinii sau în fața trenului, dar mi se părea mult prea ușor și rapid. Doream ceva care să mă facă să urlu de durere.
    Prins în gândurile mele sinistre, am ajuns la poarta cimitirului. Mi-am scuturat capul și am intrat, ezitând. Pășeam încet pe pământul uscat în timp ce căutam cu privirea un mormânt anume. Pe măsură ce înaintam, îmi era tot mai greu să-mi stăpânesc lacrimile. Îmi mușcam buza inferioară și mă uitam în jur. De îndată ce l-am observat, m-am îndreptat către el și il priveam absent. Mi-a apărut de nicăieri un zâmbet trist în timp ce citeam cele scrise pe piatra funerară. Mă gândeam la anii în care râdeam unul de altul și îi făceam mamei fel de fel de farse.

    Stăteam în camera mea și mă plictiseam de moarte, butonând telecomanda. Tata era la servici, Naruto era la țară, iar frații mei nu îmi prea păsa unde erau.  Am stat cam jumătate de oră pe canapea, până am adormit. După un timp, a venit mama si m-a trezit, spunându-mi să o ajut să își vopsească părul. Eram buimac și confuz și mă gândeam cu ce ar putea ajuta un băiat. Văzându-mi privirea, mi-a explicat că trebuia să dau doar unde nu ajungea ea. Am oftat scurt și m-am ridicat, urmând-o. Am zărit pe masă o cutie diferită de vopsea de păr, era blondă, iar ea fusese roșcată. Brusc, mi-a venit o idee si am zâmbit puțin malefic în colțul gurii. Mă apropii de ea și mă prefac că îi ascult cu atenție instrucțiunile. Când în sfârșit termină de explicat, se întoarce cu spatele la mine și închide ochii, pentru a mă lăsa pe mine în continuare. M-am asigurat că nu vede, apoi am luat vopseaua roșcată și am amestecat-o cu cealaltă, rezultând o culoare nu prea placută, dar care era perfectă pentru ceea ce doream eu să fac. Imi pun acele mănuși mult prea mari pentru mainile mele și iau destul de mult amestec, pe care îl întind cu puterea unui copil de opt ani. Peste ceva timp, după ce am terminat cu mama, care, spre bucuria mea, nu s-a uitat încă în oglindă, a venit și tata acasă. Când a observt-o, a rămas căteva secunde în șoc, însă când și-a revenit a încercat să îi spună că arăta bine, chiar dacă  era o mare minciună. S-a uitat prin cameră și m-a observat pe canapea, râzând cu lacrimi. Atunci a înțeles ce se întâmpla de fapt și a întrebat-o pe mama cine a vopsit-o.
    - Sasuke m-a vopsit, nu-i chiar atât de inutil, a răspuns ea.
    Tata a râs încet și i-a spus să se uite în oglindă. Odată ce s-a văzut, s-a schimbat la față. Nu mai era fericită, avea o privire care te-ar putea ucide. S-a întors la mine și a inceput sa înjure și să alerge după mine. Tata râdea și încerca să mă scape de un criminal înrăit.


    Am zâmbit scurt și mi-am zis că aș da orice să mai râd odată cu el. Mi-am dat capul pe spate și mi-am mușcat buza inferioară.
    - Nu ești deloc mandru, nu-i așa? am întrebat cu voce tare. Am privit rănile proaspete de pe mâna stângă, înconjurate de cicatrici de la altele mai vechi. Am strâns pumnul și am continuat. Bineînțeles că nu ești, uite în ce hal am ajuns. Nu mai sunt bun de nimic. Am afișat un zâmbet fals. De fapt, nu am fost niciodată. Mereu am eșuat... Mereu...
    M-am prabușit în genunchi în fața mormântului tatei, cu ochii înecați în lacrimi. Mi-am acoperit fața cu palmele și am stat așa minute bune, încercând să mă liniștesc. Am reușit să mă opresc din plâns și m-am ridicat, apoi mi-am șters lacrimile. Am șoptit un ,,Mi-e dor de tine.”, după care am plecat. Am observat că mi s-a făcut și mai rău, probabil de la plâns. Aveam senzația că o să leșin în orice moment și îmi era tot mai greu să merg. Mi-am dus mâna la stomac, simțeam că mi se întorcea pe dos și aveam să dau afară tot ce mâncasem dimineață. Mă întrebam de ce îmi era atât de rău. Oricât aș fi plâns, era deja prea mult.
    M-am târât până acasă cu gândul de a mă băga în pat, dar au avut loc unele evenimente neprevăzute. De cum am pus piciorul în casă, fratele meu a găsit un motiv de ceartă, ca întotdeauna. M-a întrebat nervos unde am fost, iar când i-am spus că am fost la cimitir a început să țipe la mine.
    - Tatăl tău nu a fost bun de nimic! Era exact ca tine! Mă bucur că a murit! Dus să fie! a strigat cât îl țineau plămânii.
    M-am simțit de parcă mi-ar fi dat foc. A lovit unde doare mai tare. Nervii mei erau intinși la maxim, eram gata oricând să mă arunc pe el și să îl lovesc fără milă, ceea ce am și făcut. Gura lui era înconjurată de sânge, care s-a amestecat cu picăturile de transpirație. Avea o privire plină de ură, însă nu o întrecea pe a mea, motiv pentru care se putea citi teroarea în ochii lui. L-am lăsat acolo și m-am îndreptat din nou spre ușă. Înainte să ies, i-am aruncat o privire demonică, ce l-a făcut să înghită în sec și să se uite la mine înspăimântat.
    - Dacă îl vorbești de rău, o te lovesc de două ori mai tare, i-am spus cand eram gata să ies. Credeam că ți-ai învățat lecția după ce am pus cuțitul la gâtul tău și ți-am lăsat o urmă destul de frumoasă.
    S-a uitat îngrozit, probabil și-a amintit acea scenă. Îmi plăcea privirea lui, îmi oferea satisfacție. Era atât de neajutorat și de speriat încât mă amuza. Am râs ușor și am ieșit. Deși îmi plăcea să-l chinui, nu mai rezistam în acea casă. Îmi doream sa plec undeva, oriunde, doar sa fie cât mai departe. Am început să alerg, din ce în ce mai repede, fără să mă uit înapoi. Nu știam care îmi era destinația, dar alergam fără oprire.


    Ultima editare efectuata de catre Heaven's Calling in Dum 17 Iul 2016 - 0:22, editata de 6 ori

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Rose la data de Sam 12 Iul 2014 - 23:04

    edit
    Bau! 
    Așa :x În sfârșit văd o creație de a ta și trebuie să recunosc că e superb. Ți-o ieșit minunat, se simt emoțiile și nu ești varză. E genial. Deși mă uimește că faci un fic sasuxsaku. o.o Îmi place cum descrii, nu e plictisitor, nu e prea încărcat, e foarte bine. Și îmi place că nu ai oferit detalii prea mult, introduci personajele treptat, ceea ce e foarte. De asemenea nu ai descrieri plictisitoare de aspect sau acea introducere cu locu acțiunii, personajele, aspectu sau decorațiile din casă. 
    Să o ții tot așa și mă bucur că tinzi spre mai bine. Așa. Ce să mai zic eu? Ideea e foarte bună, știu eu cam ce urmează. Îmi place că narezi din perspectiva unui băiat și ideea e total diferită de ce am întâlnit până acum, ceea ce e bine - ai originalitate. Bravo!  
    Baftă la scris! 
    Pupici Kiss


    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Dum 13 Iul 2014 - 22:13, editata de 2 ori

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Lun 14 Iul 2014 - 18:51

    edit
    A ieșit și Narcis la înaintare cu imaginația și ideile sale. Ce pot să spun? Pentru început e destul de bine, dacă nu chiar spre foarte bine.  Think Sincer, n-am crezut că te vei îngădui să scrii cu diacritice, dar am fost surprinsă. Laugh Pentru primul capitol e destul de ok, adică cum a spus și Rose acțiunea merge fluent, e combinată cu descriere care nu e nici plictisitoare, dar nici seacă, e numai bună; personajele sunt introduse treptat și odată cu asta sunt aduse treptat și detalii despre personalitatea și aspectul lor, ceea ce e bine.
    Ca idee e destul de interesant, ușor misterios și pot spune că original, dar cum ai spus și tu, e inspirat din viața ta, deci era de așteptat să fie original. Mă bucur că te-ai decis să scrii un fic și se pare că ți-ai găsit un talent ascuns. Laugh Abia aștept să văd cu ce vii în capitolul viitor, așa că poți să te pui pe scris pentru că vreau nextu'.
    Bafta și spor la scris și idei!  Kiss 

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Mier 16 Iul 2014 - 0:40

    Mă bucur că vă place creația mea stranie. Laugh Se pare că am terminat capitolul 2 mai repede decât credeam, așa că iată-l. Smile Scuzați greșelile, l-am recitit eu dar dacă mi-a mai scăpat ceva e de la ora târzie, nu-i vina mea. Mi se pare prea scurt, dar na... ^^"[-(


    Capitolul 2




    Vreau să mor odată! Nu sunt bun de nimic, nici măcar nu reușesc să îmi țin echilibrul. Sunt doar o dezamăgire, vocea asta idioată are dreptate. Mă întreb ce se întâmplă dacă rămân aici. Oare o să apară de nicăieri un animal sălbatic și mă va mânca? Poate așa o să fiu și eu util la ceva. ,,Nu există animale sălbatice aici. Nu poți să stai și să aștepți moartea, trebuie să o chemi chiar tu. Fă-o. Dacă o iei la dreapta ajungi pe autostradă, aruncă-te în fața unei mașini sau și mai bine, treci strada până la calea ferată și aruncă-te în fața unui tren.
            - Și dacă nu va trece vreun tren? Cât ar trebui să aștept? Prefer să-mi dau foc, ar durea mai tare.
            ,,Bravo,  ești un copil deștept. Acum pleacă, trebuie să îți pui planul în aplicare.
            - Cum vrei să găsesc ceva aici? Suntem în mijlocul unui deal. În plus, s-a mai și înnoptat. Va trebui să mai aștept până mâine...
            ,,Nu! Mori acum! De ce să faci umbră pământului degeaba? Nu ai niciun țel în lumea asta, ești doar o umbră care va dispărea mai devreme sau mai târziu! Vrei să fie mai devreme! Este dorința ta! Luptă pentru ea!
            - Taci odată! Asta nu-i dorința mea, ci a ta! Eu vreau asta pentru că o spui tu! Nici măcar nu știu dacă îmi doresc asta. Poate că vreau să trăiesc, să am un viitor, o familie.
            ,,Tu, familie și viitor? Mă faci sa râd! Mama și frații tăi au dreptate, nu ești bun de nimic și nu faci decât să bântui străzile ca o fantomă rătăcită. Nu vei fi normal niciodată, nu am să te las. Cel mai bine e să mori. Așa vei scăpa de tot, inclusiv de mine. Acceptă-mi ajutorul și mori.
            - Taci! Lasă-mă! Pleacă!
            M-am trezit strigând la un copac și lovindu-l cu pumnii mai ceva ca pe fratele meu. Când am ajuns aici? Puteam să jur că înainte să incep discuția cu vocea asta ,,fermecatoare” eram ghemuit pe iarbă și mă uitam la stele. Am luat mâinile de pe copac și am observat că erau pline de sânge. Mă răneam și fără să vreau, îmi plăcea. Am zâmbit oarecum sadic și am strâns pumnii. Mi-am lipit spatele de copac și m-am lăsat încet în jos până am ajuns la rădăcini. Mi-am strâns genunchii la piept și am dat capul pe spate, lovindu-l puțin de scoarță, dar nu îmi păsa. Lacrimile și-au făcut și ele apariția, din nou. Erau la fel de enervante ca acea voce. Am închis ochii și mă gândeam la cel mai dureros moment din viața mea. Deși au fost multe, unul le întrece pe toate.

           Stăteam pe un scaun, având coatele pe genunchi și capul sprijinit în palme. Nu vedeam nimic și nici nu doream să văd. Auzeam doar adulți vorbind în jurul meu, o varietate de voci înalte și joase care îi spuneau mamei ,,Condoleanțe.”, deși ei nu îi păsa. Deși soțul ei urma să fie înmormântat, ea arăta în continuare aceeași indiferență care mă scotea din minți. O uram pentru felul în care se purta cu mine, dar mai mult pentru modul în care îl trata pe el. Niciodată nu l-a iubit, a stat cu el în toți anii ăștia doar pentru bani. Am auzit-o de atâtea ori spunându-i că vrea să plece, să divorțeze. Deși ar fi fost cel mai bine, el o implora să rămâna, o iubea prea mult. A murit iubind-o, iar ea a răsuflat ușurată că a scăpat de el. Dacă așa era iubirea, atunci era oribilă.
           Am simțit o mână pe spatele meu, care m-a forțat să îmi întrerup șirul gândurilor. Am ridicat privirea și l-am observat pe Naruto, care mă privea prietenește. I se putea citi cu ușurință îngrijorarea în ochi, dar și supărarea. Parcă mă implora să-mi șterg lacrimile și să zâmbesc, însă știa că mi-ar fi cerut prea mult.
           - Capul sus, sunt sigur că nu și-ar dori să te vadă plângând, a spus băiatul într-un final cu un zâmbet larg și prietenos.
           - Îmi pare rău, dar nu-i așa ușor, i-am raspuns sec îndreptându-mi privirea către sicriu.
           De îndată ce am zis asta, i-a dispărut acel zâmbet cald și în privirea lui se vedea frustrarea. Nu era supărat pe mine, ci pe el, pentru că nu știa ce ar putea spune într-un asemenea moment. Îmi părea rău că l-am întristat. Mi-am cerut scuze și am încercat să-i explic că nu era vina lui, după care m-am ridicat și m-am apropiat de tata. Mi-am pus palmele pe marginea sicriului și mă uitam la el. Era  atât de liniștit, ca într-un somn profund. Arăta de parcă era gata oricând să se ridice și să mă ia in brațe, dar știam că asta nu se va întâmpla. Nu aveam să-i mai simt niciodată îmbrățișările calde și pline de iubire, la fel cum nu îl voi mai auzi spunându-mi că mă iubește. După ce acea groapă îl va înghiți, nu îl voi mai vedea decât în poze. Îmi doream să fie un coșmar, să mă trezesc lângă el și să-l strâng în brațe. Doream să-mi spună că a fost doar un vis urât și că nu o să mă lase niciodată singur, dar erau doar vise copilărești. Trebuia să mă obișnuiesc cu noua mea viață. Înțelegeam cum se simțea Cenușăreasa când a rămas singură cu două surori cumplite și o mamă vitregă care le întrecea, doar că eu aveam doi frați și pe mama mea naturală. Mă gândeam deja la ziua în care voi pleca de acasă și voi trăi pe cont propriu, dar mai aveam de așteptat câțiva ani până atunci. Mama a venit la mine și mi-a spus că era timpul să înceapă slujba. Am înghițit în sec și m-am așezat lângă Naruto.
           Preotul a vorbit aproape două ore, timp în care eu am ținut capul pe umărul blondului din stânga mea și i-am udat puțin tricoul. Când a venit vremea să plecăm, mi s-a pus un nod în gât. Știam că era  ultimul drum alături de el și ultima dată când îl vedeam lângă mine. Mă înțepa pieptul și mergeam tot mai greu. Pășeam incet, simțeam că m-aș putea prăbuși în orice moment. Restul drumului m-am ținut de brațul lui Naruto, care era vizibil îngrijorat de starea mea. Odată ajunși la cimitir, acel nod din gât parcă îmi oprea respirația. Îmi era tot mai greu să trag aer în piept și îmi simțeam trupul de parcă ar fi cântărit o tonă. Nu știam ce era cu mine, dar îmi doream să îmi revin. Am stat câteva minute și am încercat să respir ușor, însă am realizat că sicriul urma să fie închis și îngropat. L-am privit pentru ultima dată încercând să-mi stăpânesc lacrimile, apoi a fost pus capacul. Câțiva oameni l-au luat și l-au așezat cu grijă în locul frumos săpat și au început să-l acopere cu pământul de lângă. Am căzut în genunchi lângă groapă și mi-am acoperit fața cu palmele, dar puteam simți privirile tuturor ațintite asupra mea, inclusiv pe a blondului extrem de îngrijorat. Lacrimile nu încetau să curgă, deși mă străduiam să le opresc. Nu puteam nici să mă ridic, nu puteam face nimic. Eram ca un pui de pasăre neajutorat.
           Acei oameni continuau să arunce pământ peste sicriu, iar eu mă simțeam din ce în ce mai rău. Nu puteam respira, aveam senzația că mă sufocam. În acel moment, să tragi aer în piept era cel mai greu lucru pe care l-ar putea face cineva. Am încercat să inspir adânc, însă m-am prăbușit la picioarele lui Naruto. L-am văzut apropiindu-se de mine, apoi am închis ochii. Am încercat să-i deschid, dar nu puteam. Pleoapele îmi erau mult prea grele. Am auzit doar vocea speriată a blondului strigându-mi numele, apoi nimic.



    Ultima editare efectuata de catre Heaven's Calling in Lun 28 Iul 2014 - 0:12, editata de 1 ori

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 16 Iul 2014 - 0:42

    ediiiiiiiiit
    Hei! 
    Ești mai harnic decât mine o.o. Sincer, nu mă așteptam să aduci așa de repede un nou capitol. Îmi place o.o Scrii corect și eu, una, nu văd greșeli o.o Foarte bine! Bravo! De asemenea te descurci și la descriere, pe parcurs o să avansezi și o să aprofundezi, o să folosești tot mai multe figuri de stil (epitete, metafore, comparații, repetiții etc). Ca un sfat, începe să lucrezi cu comparațiile ( care-s destul de simple), inversiuni pentru a da un alt aspect poveștii și repetiții - dar nu exagera Laugh Am observat că ai încheiat capitolul încă în amintire o.o, ceea ce mă uimește. Nu cred că am mai întâlnit și trebuie să apreciez. Îmi place, ai un aspect ordonat, folosești italicu unde trebuie, la fel și ghilimelele. Bravo! Trebuie să recunosc că e plăcere să citesc povestea. 
    Abia aștept să văd cum vor evolua lucrurile pe viitor și spor la scris. 
    Pupici! Kiss

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Joi 17 Iul 2014 - 19:30

    Bună!
    Da, se pare că a dat inspirația și ideile peste tine de ne-ai adus un capitol într-un timp așa de scurt. Mă bucur să văd că evoluezi și ca te folosești tot mai mult de descriere, însă cum a spus și Rose e loc de mai bine, dar toate se fac în timp. ^-^ Sincer, sunt curioasă să văd cum o să evolueze povestea asta și cu ce idei noi o să ne surprinzi. Abia aștept capitolul viitor, așa că poți să te apuci de scris. Laugh
    Bafta și spor la scris și idei! Kiss

    ~Kim™~
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 1343

    Data de înscriere : 23/01/2013

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de ~Kim™~ la data de Vin 18 Iul 2014 - 7:54

    Narcis, nu pot sa cred ca scrii asa de bine incat mai facut sa-mi dea lacramire. Felul tau de a scrie e cu totul aparte si ai descris asa de bine incat sentimentele acelea m-au atins si pe mine. 
    Imi pare rau ca nu ti-am dat comm la primul capitol, dar ti-am zis de ce nu am putu. >.<
    Insa data viitoare iti dau permisiunea sa ma pedepsesti daca nu mai dau comm la alt capitol. Laugh ^.^
    Chiar nu stiu ce sa spun, mai lasat fara cuvinte si imi place. 
    Iti urez spor la scris si multa inspiratie. >Big smile<

    RR
    Administrator
    Administrator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2005

    Data de înscriere : 09/01/2011

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de RR la data de Dum 27 Iul 2014 - 12:23

    Bună Narcis Big Hug


    Vreau să încep prin a te felicita pentru curajul, pe care l-ai avut scriind această poveste inspirată din propria ta viață. Este greu să scri ceva ce te apasă și să exprimi totul în cuvinte.
    Dacă nu ai fi precizat faptul că este prima dată când scri un "fic", nu aș fi crezut deloc. Se vede că ești citit și încerci să scri ceva bun, ceea ce este de admirat. Dealtfel mă bucură faptul că ești atent la greșeli și încerci să le corectezi lăsând astfel un capitol ușor de citit.
    După cum am observat, primele două capitole sunt mai mult monoloage și câteva amintiri. Te-ai introdus pe tine, Sasuke, și pe Naruto, ceea ce mă face curioasă. Ce se va întâmpla mai departe?
    Titlul ales este unul misterios și totuși cred că potrivit pentru această poveste.
    Cam mult am bătut din gură. Așa că spor la scris și ține-o tot așa fiindcă ești pe drumul cel bun.


    Pupici și nu uita să mă anunți dacă vei aduce un nou capitol : )


    P.S: You have a lot of friends that are here for you Kiss

    Blek angel
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 17/05/2014

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Blek angel la data de Mar 29 Iul 2014 - 0:34

    Imi place foarte mult ficul tău ! Este interesantă ideea aceasta mai " emo " dacã mă pot exprima așa ! Ști să scri foarte bine și foarte frumos! Dar ce scri chiar ţi sa intâmplat ţie ? Este foarte trist , mai ales vocea aia idioată , oricum nu ești singurul ! Smile
    Abea aștept nextul pentru a afla ce se intâmplă ! Spor la scris ! Paaa... ! Smile

    Heaven's Calling
    Membru
    Membru

    Sex : masculin

    Mesaje : 321

    Data de înscriere : 22/07/2013

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Heaven's Calling la data de Mar 29 Iul 2014 - 15:41

    Blek Angel, da, asta mi s-a întâmplat mie. ^^" Mă bucur că îți place. Smile Șiiii am adus next. Blush


    Capitolul 3
           

           Când mi-am recăpătat cunoștința, probabil că eram pe un pat. Nu auzeam și nu vedeam nimic, doar întuneric. Am încercat să-mi deschid ochii, dar lumina era prea puternică. Am clipit puțin pentru a mă obișnui cu ea, până am reușit și am privit tavanul alb și pereții de aceeași culoare. Primul meu gând a fost că mă aflam la spital, dar eram în camera mea. Am observat fotografia înrămată cu mine și tata și am luat-o în mână. Amandoi eram atât de fericiți...
           Am simțit că o lacrimă mi-a curs pe obraz. Am pus poza înapoi pe noptieră și m-am ridicat din pat pentru a intra în baie, dar îmi era greu să merg. Mă simțeam complet slăbit. Am pus palmele pe perete și am încercat să mă țin de el pentru a ajunge la ușă. Când am deschis-o, l-am observat pe Naruto care se îndrepta către mine. De îndată ce m-a văzut, a afișat un zâmbet larg și m-a luat în brațe, întrebându-mă cum mă simțeam.
           - Sunt bine, dar ce s-a întâmplat mai exact? l-am întrebat frecându-mi ochii.
           - Ai leșinat ieri, la înmormântare.
           - Ieri? am făcut ochii mari și mă uitam confuz la el, încercând să-mi dau seama ce se petrecea. Chiar dormisem până ziua următoare?
           - Doctorul a spus că este din cauză că ai stat la capelă fără să dormi și să mănânci și te-ai forțat prea mult. Ai grijă de tine...
           Privirea lui era una caldă, dar totuși îngrijorată și cu o urmă de tristețe. Am dat din cap afirmativ și i-am zâmbit, dar dacă doream să par bine, am greșit persoana. Mă citea ca pe o carte deschisă. Deși buzele mele erau arcuite într-un zâmbet, privirea mă trăda, iar ei și-a dat seama de asta. Mi-am cerut scuze și am mers către baie, dar am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu cineva și m-am apropiat pentru a înțelege ce spunea.
           - Dacă nu făcea un copil sau măcar mă lăsa să avortez, totul era bine acum.
           Deci ce mi-a spus Itachi era adevărat, chiar nu eram dorit. Speram să fie doar altă încercare de a mă face să mă simt prost, dar, din nefericire, chiar nu mințise. Mama și frații mei mă urau, iar tata era singurul care îmi lua apărarea. Trebuia să le țin piept singur, doar cu ajutorul lui Naruto, care nu putea face prea mult. Eram doar doi copii împotriva unor demoni. Mă întrebam ce putea fi mai rău.
           Am intrat în camera mea și m-am îndreptat spre fereastră. Mi-am pus coatele pe pervaz și mă uitam la cerul mult prea senin pentru gustul meu. Stăteam și îl priveam, până ce o rază de soare a ajuns pe fața mea, deranjându-mă. Am lăsat capul în jos și mi-am mușcat buza inferioară destul de tare. M-am îndepărtat de fereastră și m-am aruncat în pat. Deși tavanul era unul simplu, îl priveam cu un oarecare interes. Îmi apăreau în minte fel de fel de imagini și scene din viața mea de când eram micuț și până în momentul de față. Era ca un film întortocheat, iar tavanul era ecranul. Vedeam certuri cu mama și frații, certuri între mama și tata, scene amuzante, tată-fiu... Filmul vieții mele era o telenovelă stranie. Totuși, aș fi dorit să fie unul horror. Îmi imaginam lucruri care ar fi terifiat pe oricine, lucruri legate de propria moarte. Mă gândeam cum ar fi să mor înecat în râu, cu plămânii inundați și fara posibilitatea de a mai primi oxigen. Mă gândeam cum ar fi să mă muște un șarpe și acel venin letal să-mi pătrundă în sânge și să-mi ofere dureri crunte. Cum ar fi să cad în gol și să-mi simt trupul zdrobit de impactul puternic și sângele adunându-se în jurul meu? Eram dezamăgit că nu voi afla niciodată, dar, pe de altă parte, eram și satisfăcut. Acel sentiment sadic îmi crea o stare de plăcere. Mă simțeam chiar bine, însă doream mai mult. Doream să-l simt cu adevărat, să simt durerea cum îmi inunda trupul.
           M-am ridicat în capul oaselor și mă uitam prin camera căutând ceva anume. Nu știam cu exactitate de ce aveam nevoie, dar știam că îmi trebuia ceva care să îmi provoace durere fizică. Priveam dezamăgit suprafața biroului. Camera mea nu era deloc periculoasă. Am pus capul înapoi pe pernă și mă gândeam la ce aș putea face. Nu era de mirare că nu aveam nimic ascuțit. Tata a luat măsuri de precauție pentru că eram foarte neîndemânatic, mă tăiam la deget sau la toată mâna când foloseam cuțitul.
           Brusc, mi-a venit o idee. Cuțitul! Singurul lucru potrivit pentru ceea ce plănuiam, însă mai aveam ceva de făcut. Trebuia să mă gândesc ce pot face să-l iau și să intru în baie fără să observe cineva, dar cum?
           Am sărit din pat și am început să mă plimb de colo-colo. Mi-am pus mintea la contribuție, trebuia neapărat să găsesc o cale. Dacă spuneam că aveam nevoie de el? Nu, nici nu se punea problema, Naruto și-ar fi dat seama. Aveam nevoie de ceva care nu ar fi dat greș...
           După încă zece minute în care am înconjurat camera, mi-am dat seama că aceea era singura cale. Am tras adânc aer în piept și am deschis ușa, având ca țintă bucătăria. Am intrat încet și nu era nimeni. Cum credeam, toți erau în sufragerie. Am luat cuțitul și l-am ascuns în spate și apoi am mers în sufragerie, pentru a le spune tuturor că doream să fac un duș, apoi am intrat în baie având grijă să țin în continuare cuțitul ascuns.
           Am încuiat ușa și m-am așezat lângă calorifer. Am strâns pumnul și am atins antebrațul cu lama, lăsând urme mici și nu foarte adânci. Durea, dar nu foarte tare. Se putea observa cu ușurință că eram puțin dezamăgit. Mă așteptam să fie mai dureros. Am apropiat din nou cuțitul de piele și am apăsat din nou, dar puțin mai tare. Simțeam acea durere cum îmi acapara trupul, făcându-mă să caut mai mult. Mă simțeam de parcă durerea ce mi-o ofeream îmi era ca un drog fără de care nu puteam trăi. Doream o durere cumplită, răni adânci care să îmi aducă moartea, dar oare făceam asta doar pentru durere sau pentru că îmi doream să mor? Chiar voiam să ajung atât de departe, asta era dorința mea?
           Da, doream să mor, să scap de mama și de frații mei și de durerea ce mi-o provocau. Nu trăiam cu niciun scop, eram pe lume doar pentru că tata dorea să o țină lângă el pe acea femeie lipsită de scrupule. Îmi uram familia. Singurul pe care l-am iubit a fost el, dar m-a lăsat singur cu ei, m-a lăsat pe mine, un copil neajutorat, să lupte singur împotriva unor vampiri însetați de sânge. Îmi doream să-l urăsc pentru asta, dar nu puteam. Îl iubeam din toată inima și mă durea. Acel micuț motoraș care îmi păstra trupul în viață a fost lovit cu putere și spart în mii și mii de bucățele. Am încercat să le lipesc înapoi, dar a rămas un loc adânc neumplut. Nu am putut găsi piesele lipsă, erau pierdure pe veci...
           „Sinucide-te odată, nu mai pierde vremea cu povești de adormit copiii!”
           - Cine a vorbit? Eram atât de confuz, aș fi putut jura că vocea aceea s-a auzit de lângă mine, însă era în capul meu... Oare înnebunisem?
           „Nu ești nebun, ești doar sătul de viață și suferință și îți dorești doar să scapi de ele cât mai repede. Eu sunt aici să te ajut, sunt un prieten. Te voi ajuta să îți închei suferința. Niciun copil nu merită așa ceva. Acum hai, adâncește urmele lăsate de cuțit. Taie de la stânga la dreapta sau de jos în sus, cum vrei tu, apoi apasă cu toată forța pentru a-ți tăia venele.”
           Am făcut cum mi-a spus acea voce și am apăsat cât am putut de tare. Deși eram foarte slăbit după cele întâmplate la înmormântare, durea. O durere suficient de mare îmi invada încet fiecare colțișor, alertându-mi creierul, care era și el slăbit datorită sângelui pierdut. Vederea mi se încețoșa tot mai mult. Îl puteam auzi pe Naruto strigându-mă, dar nu îi dădeam importanță. Continuam să privesc lichidul vital cum se aduna lângă mine. Mă simțeam liber, în sfârșit...
           Blondul a forțat ușa până a spart-o, însă ajunsese prea târziu. A încremenit când a văzut acea imagine. Cu ultimele forțe, i-am zâmbit sincer, apoi am închis ușor ochii, fiind gata să adorm și să nu mă mai trezesc vreodată.


    Ultima editare efectuata de catre Heaven's Calling in Mar 29 Iul 2014 - 16:13, editata de 4 ori (Motiv : Mă bat fonturile!)

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 29 Iul 2014 - 21:01

    edit! Prima!
     Ha! Tot am reușit să fiu prima!  Winner 
    Deci, deci, vezi că te poți descurca și singur? A ieșit chiar foarte bine și am simțit emoțiile. De asemenea, mi-a plăcut cum ai încheiat, chiar a fost plăcut. Îmi plac asocierile pe care le faci: demoni, vampiri însetați de sânge. Foarte bine! Ai și un capitol curat o.o , ceea ce e uimitor cu adevărat o.o . Blavo! :x 
    Să vedem ce mi-ar fi plăcut să fie mai accentuat Think Poate fix după ce personaju tău auzise acea conversație, ai fi putut pune mai mult accent pe sentimentu acela de singurătate. Acum mai are doar umăru lui Naruto. Deși mi-a plăcut asocierea cu filmu. Dar totuși mai puteai insista puțin, însă timp mai este, pentru că povestea nu se termină aici. A da! Apreciez că nu ai precizat de la bun început care era ideea, ai menținut o oarecare perdea de mister. La final, puteai spune că Sasuke îl aude tot mai încet pe blond, că simte cu își pierde cunoștința, cum încăperea se învârte cu el etc, pentru a dramatiza puțin situația. Aici, mergeau repetițiile, mergeau chiar foarte bine, pentru că ele dramatizează cel mai mult. 
    Bun, păi cam atât. Ai un capitol curat, chiar foarte bun. Adică, alea de mai sus sunt doar niște mici precizări de care poți sau nu ține cont. Adică te descurci foarte bine și ai un nivel foarte bun. Îmi place! Se vede că ai trăit aceste lucruri, știi cum să le pui într-o poveste frumoasă, ordonată, limpede și plăcută. Bravo! 
    Deci, spor la scris! 
    Pupici! Kiss


    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Mier 30 Iul 2014 - 22:11, editata de 2 ori

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Mar 29 Iul 2014 - 21:52

    edit
    Bună, Narcis! Scuze că ajung destul de târziu cu comentariul, dar abia azi-noapte când mă trăsnise pe mine inspirația să scriu, mi-am amintit că eu nu am dat editul. Revenind la capitol, care a fost foarte bun, mi-a plăcut mult modul în care ai descris toate acele emoții pe care le-am putut simți și asocierile pe care le-ai făcut. Totul a fost bine gândit!  Smile Cu toate astea, cum a spus și Rose, ai avut unele momente în care ai fi putut să accentuezi sentimentele respective, dar nu e bai, pentru început e bine, se poate remedia pe parcurs. Îmi place că acorzi atenție fiecărei idei și nu sari brusc de la una la alta și de asemenea faptul că ai un capitol curat.
    Cam atât. Aștept următorul capitol și spor la scris!  Kiss 


    Ultima editare efectuata de catre Ella ♣ in Joi 31 Iul 2014 - 13:15, editata de 1 ori

    Blek angel
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 17/05/2014

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Blek angel la data de Mar 29 Iul 2014 - 22:36

    Foarte frumos acest capitol ma făcut chiar să plâng,nu știu cum reușești să faci inașa fel incât să mã simt in pielea personajului off... doamne ce trist , oricum abea aștept capitolul următor! Paaa...! Smile

    ~Kim™~
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 1343

    Data de înscriere : 23/01/2013

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de ~Kim™~ la data de Joi 31 Iul 2014 - 8:57

    Edit! Sa te chis in freza ca nu mai anuntat! >.>


    Pentru faptul ca nu m-ai anuntat ti-as zice multe, dar asa cum ti-am zis si pe mess te iert. ^.^
    Ei bine capitolul a fost unul incitant, interesant si plin de sentimente. Dupa parerea mea, atunci cand scrii pui mult suflet in capitole si asta e ceea ce ma bucura. :3 
    Totusi nu pot sa cred ca ti s-a intamplat asemenea lucruri pe parcursul vietii tale pana in prezent.
    In momentul de fata ma simt prost pentru ca nu am venit cu editul mai devreme sau cu comm-ul. >.< O sa incerc ca data viitoare sa fie altfel. Pe langa asta veau sa-ti urez succes incontinuare, spor la scris si multa inspiratie.  Big Hug  


    P.S: Scuze pentru lungimea comm-ului, dar inspiratia mea ii varza. -.-" 

    RR
    Administrator
    Administrator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2005

    Data de înscriere : 09/01/2011

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de RR la data de Joi 7 Aug 2014 - 13:19

    Lenea e cucoană mare. Ești mai harnic decât mine. Ce bine ar fi dacă mi-ai putea împrumuta puțin din energia și hărnicia ta >.<


    Revenind la capitol. Foarte trist. Ce mamă îngrozitoare, nici nu merită să fie în preajma copiilor ei, iar Naruto e chiar un bun prieten. Vocea aia începe să mă enerveze. Imediat o omor eu, frateee. Merită să trăiești, ce naiba. Sasuke trebuie să îi demonstreze acest lucru. Trebuie să lupte mai departe.
    Bănuiesc că nu moare, adică dacă a venit Naruto, clar, trăiește. Dar m-a întristat foarte mult faptul că s-a dus până la capăt. Adevărat, faptul că tatăl lui a murit pare a fi sfârșitul a tot, dar trebuie să vadă că sunt și alte căi, trebuie să înțeleagă că nu e singur. Argh, mă înfurie atât de mult că nu pot face ceva.
    Sunt chiar curioasă să văd ce se mai întâmplă. Cum Sasuke se va dezolva și câte se vor mai întâmpla pe lungul lui drum.


    Vreau să te felicit pentru munca pe care o depui. Ai ambiție și lași lenea deoparte. Bravo, ține-o tot așa. A, da, încă ceva. Mulțumesc tare mult că m-ai anunțat și îmi pare rău că am ajuns așa de târziu. Am să încerc să las lenea și să dau comentariu la capitol.


    Te pup și spor la scris Big Hug 

    Hidan
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 29

    Data de înscriere : 21/09/2014

    Topic Închis Re: Măștile fericirii

    Mesaj Scris de Hidan la data de Mier 1 Oct 2014 - 19:18

    Buna dragul meu Narcis...insfarsit iti las si eu un amarat de comentariu la minunatul tau fic..oricum e foarte reusit...emotionant si de bun gust...Chiar asa de anosta viata ta ? Daca da imi pare rau pentru tine :bakk38:sper sa aduci urmatorul capitol cat mai repede si sa fie lung de la cer pana la pamat...glumesc si eu putin ,sper sa nu te superi...

    P.S :Sunr o admiratoare de a ta 

      Acum este: Lun 16 Ian 2017 - 14:57