╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Cantecul iubirii

    Distribuiti

    Nebunici
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 6

    Data de înscriere : 20/05/2014

    Cantecul iubirii

    Mesaj Scris de Nebunici la data de Mier 21 Mai 2014 - 16:07

    Cap 1
                        ***
    Mă îndrept grăbită spre terenul  de sport din spatele școlii. Era o zi de primăvară liniștită, fără nimic important de raportat. Vântul sufla agale umflându-mi ușor parul roz narutal. Paşii mei sunt singurii care sparg liniştea cutremurătoare din acea parte a școlii.
     
    „Vino repede la locul nostru. Este important.
                                                                    Sasuke”
     
    Încă ţineam biletul împăturit frumos în mana stângă, strângându-l la orice adiere mai puternică a vântului. Mă strecor prin gardul de sârmă care îngrădea locul unde băieţii transpirau la orele de sport. Zâmbetul meu se strecoară inconştient pe chipul  de culoarea piersicii. Acolo, sub tribune, Sasuke mi-a spus ca mă iubeşte acum 3 luni jumătate. Suntem cel mai longeviv cuplu al școlii și pot spune cu modestie că suntem chiar cuplul ideal.El curajos și puternic, tandru, calm, sincer și romantic. Eu: o adevărata pacoste; energică și copilăroasă.
     
     Că tot am adus vorba de Sasuke. Oare ce vrea ? Unul din cei mulţi pitici ai mei, numit Curiozitate, începe să îmi țopăie pe creier. Presupun că este cu adevărat important, încât a riscat să îl prindă profesorul de matematica trimiţându-mi biletul.
     
    Sar repede gardul de ciment ce împreșmuiește curtea institutului, intrând pe o alee lăturalnică și  mergând cinci minte până ajung în parc. Îmi place natura. Simt că sunt ca pestele în apă atunci când sunt în apropierea oricărui loc de agrement din Tokio. De aceea nu prea petrec timp în casă, decât când ploua. Atunci nu aveam ce face, în acea luptă  pierzând mereu.
     
    Mă apropii din ce în ce mai mult de locul stabilit. Acest spațiu aşa numit „locul nostru” este o mică pajişte înconjurată de copaci, în mijloc fiind un mic lac cu nuferi albi. Iubesc acest loc și nu numai că este refugiul meu de siguranţă și iubire, ci pentru că aici îmi pot pune gândurile la coadă. Aici vin când am o decizie grea de luat, cum a fost acum doi ani când m-am mutat aici cu familia din oraşul meu natal; atunci am descoperit locul.
     
    Îl văd pe brunetul meu stând rezemat de trunchiul unui copac bătrân. Privea pierdut spre suprafaţa „de sticlă” a apei, fiind „stropită” din loc în loc de acei nuferi. Era gânditor. Păşesc încrezătoare spre el, dându-i unul din nenumăratele zâmbete iubitoare cu (,) care cred că s-a obişnuit deja. Îi sar în braţe, fiind învăluită de multă căldură și întâmpinată de un sărut jucăuș pe vârful nasului.
     
    Mă simt aşa de bine în braţele sale; fiind mai scundă ca el cu doua capete și ceva (nici eu nu sunt înaltă, dar nici el scund);  mă potrivesc perfect cu abdomenul lui, mulându-mă cu acele „oaze” de confort. Cu el sunt împlinită, fericită, dorită, frumoasă, unică, specială, perfectă, eu. 
     
    El este singurul băiat care îmi face inima să bată mai repede și mai încet în acelaşi timp. Îl iubesc și asta o să rămână aşa mereu. Nu cred că m-am simţit mai bine în preajma altcuiva, decât pe lângă ai mei, dar asta nu se pune.
     
    Stăteam aşa, îmbrățișați în locul nostru, eu inspirând dragostea ce ne înconjura. Îmi las capul puţin pe spate și mă uit în acei ochi care mă privesc cu dragoste și tristeţe. De ce este trist ? Fac un efort și mă ridic pe vârfuri, buzele mele fiind acum la nivelul gurii lui. Îmi ating uşor buzele de ale sale, neîntrerupând contactul vizual atât de puternic dintre noi.
     
    - Sasuke, ce ai ? îl întreb răsucindu-mă din îmbrățișarea lui, astfel încât acum suntem faţă în faţă ţinându-ne de mâini.
     
    Oftează lung și își lasă privirea în jos, rupând contactul vizual. Ceva îl macină în interior, simt asta. O simt prea bine. Îi ridic bărbia cu degetele de la mâna stângă, forţându-l să mă privească în ochi. Era preocupat de ceva important, prea important ca să suporte amânare. Chipul lui era plin de tristeţe, un zâmbet plin de amărăciune este „lipit” de faţa lui. Nu pot să suport când îl vedeam aşa. Îl iubesc cu toată inima mea și nu pot sta cu mâinile în sân când brunetul meu drag este trist. Fiinţa mea nu permite asta.
     
    Îl trag după mine fără să îi spun nimic, mai aproape de apă. Ne aşezăm pe iarba un pic umedă de la roua dimineţii și îi spun să mi-se confeseze. Nimic nu este destul de semnificativ ca să îl întristeze. Orice are o rezolvare.
     
    Încă nu vrea să mă privească în ochi. Îmi evita privirea. Nicioadată nu s-a comportat aşa în preajma mea; nu decând mi-a spus că fratele lui făcea avansuri unei fete pe care, până la urmă, a încercat să o violeze. Îl întreb dacă este ceva foarte ultra-mega-super-hiper important; îmi răspunde cu un „ihm” sugrumat. Lucrurile devin serioase. Încerc să  îl ajut cum pot, evident informaţia care vrea să  mi-o împărtășească îl mâncă  de viu.
     
    -Spune repede, ca și cum ai da jos un plasture. încerc eu să îl încurajez, un zâmbet sincer și mare acompaniamandu-mi vorbele.
     
    Tot nu este convis că poate să îmi spună. Îl întreb în glumă dacă vrea câteva palme pentru curaj, Sasuke reacţionând cât de cât bine; schiţând un zâmbet în coltul gurii. Acum, sincer începe să mă acapareze cea mai serioasă seriozitate. Trebuie să îl fac să îmi spună, atât pentru el ca să își descarce sufletul, cât și pentru mine; piticul mai sus prezentat începe să ţopăie din ce în ce mai tare.
     
    Insipră o cantitate măricică de aer, oxigenul fiind captiv în plămânii lui pentru câteva secunde. Închide ochii, strângându-i cu putere; buzele le are încleştate. Are toate semnele unui om pus pe gânduri, care nu poate aşa uşor sa dea drumul „porumbelului”. Când, aleluia, deschide gura, soneria telefonului îl întrerupe brutal. Îl scoate rapid din buzunarul blugilor și priveşte ecranul un pic buimac.
     
    - Cine este?  piticul asta este chiar enervant!
    - Naruto…
     
    Deci asta numesc eu pas înainte! Este primul cuvânt pe care mi-l adresează cu toată gura. Facem progrese. Îi spun calm să rapundă, îl aştept aici. În timp ce brunetul se duce după un copac ca să vorbească cu blondul, eu îmi trag picioarele sub mine, acum fiind în poziţia turcalete. Îmi închid ochii și încep să mă leagăn uşor fredonând câteva versuri la întâmplare. Relaxarea îmi intră în fiecare por, reuşind pentru câteva minute să păstrez acea stare.
     
    - Deci, acum eşti pregătit să îmi spui acel mare lucru important?  pitic afurisit!
    - Da, dar nu o să îţi placă.  reuşeşte să spună încă cu capul în jos.
    - Te ascult.
    - Sakura, eşti o fată minunată, m-am simţit extraordinar cu tine… se opreşte; de ce ? mie îmi place cum sună.
     
    Deschid ochii și văd că avea tot acea faţă posomorâtă, dar în globi oculari se vedea și puţin curaj, probabil căpătat în urma discuţiei cu Naruto. O să îl întreb mai târziu pe blond ce naiba a făcut, să ştiu pentru viitor.
    Mai derulez încă odată spusele lui în minte. O nu, nu cred că v-a face asta! Piticul numit inteligență îi dă un bobârnac celuilalt și începe sa țopăie în locul lui.
    -… dar nu mai pot fi cu tine! a spus-o repede, aşa cum l-am sfătuit.  
     
    Mă ridic instantaneu în picioare, privindu-l uimit în față. A spus-o. A rostit acele cuvinte interzise, de care mi-a fost frică mereu. Simt un gol în piept, o durere care mă face să vreau să nu am inimă.
     
    -Asta nu trebuie să ne afecteze relaţia de prietenie. Te asigur ca vom rămâne prieteni.
     
    Vorbele lui aveau efectul unui cuţit cu lama sărată, răsucindu-se nemilos într-o rană deschisă. Mă durea. Ochii mei verzi încep să își piardă strălucirea în urma șocului suferit. Nu pot să cred! Povestea fericită fără sfârşit, are, până la urmă, un sfârşit ridicol de nefericit. Simt cum rămân fără aer, cantitatea inhalată pe nas fiind insuficientă. Deschid gura pentru a lua câteva guri mai mari de aer, cât să fie suficiente ca să pot „digera” vestea.
     
    Mă uit cu ochii înlăcrimați spre el. Nu mă priveşte. Ajunsesem într-un final să simt amarul, chiar acrul gust al despărţirii și suferinţei. Tot ce clădisem, oaza mea de linişte, căldura, iubire și protecţie se dărâmase peste mine răsunător, frângându-se la fel ca sentimentele mele.
    Mă simţeam trădată, înjunghiată pe la spate, distrusă, jignită;toate aceste stări și fiecare în parte. Am avut onoarea de a „sorbi” câte puţin din fiecare și pot spune cu mâna pe praful de inimă din piept că nu îmi place. Au un  efect al naibii de devastator. Stăteam acolo, faţă în faţă cu cel care mi-a oferit bucurie și dragoste, acum tristeţe și ură. Încerc să fiu puternică; el, Sasuke Uchiha, îmi dăduse un şut cât a putut de tare în ego-ul meu imens. Din nou, mă durea îngrozitor!
     
    -B…bine, ră…mân…em prieteni.  arunc vorbele pe care nu eram sigură că pot să le îndrug.
     
    Fără să îi mai adresez vreun cuvânt sau privire, îi întorc spatele ex-ului meu și o iau încet spre ieşirea din acest loc gri unde a căzut bomba adevărului, cauzând o catastrofă sentimentală.  Simt cum privirea lui încearcă să mă fixeze, dar nu mai vreau să îl văd.
    Nu l-am întrebat de ce, asta ar fi durut mult mai tare decât despărţirea în sine. Orgoliul meu nu mai suporta, nici el și nici sufletul meu sângerând. Sigur a găsit alta. Sunt absolut sigură de asta aşa că nu am nevoie și de o declaraţie verbală.
     
    Când ştiu că nu mai sunt în raza lui vizuală, o iau la fugă cu direcţia acasă. Nu mai puteam să rezist, am dat drumul lacrimilor care erau singurele martore ale durerii mele actuale. Cam atât cu latura mea puternica. Intru în casă ca o vijelie și mă trântesc pe pat. Acum lacrimile mele erau chiar mai intense ca la început; simţeam că nu am alt mod în care să îmi exprim durerea, decât plângând. Eu, Sakura Haruno o fată de 16 ani, distrusă din dragoste.
     

    elenna
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 27

    Data de înscriere : 19/05/2014

    Re: Cantecul iubirii

    Mesaj Scris de elenna la data de Mier 28 Mai 2014 - 3:28

    Ah al naibi Sasuke ... Si-a găsit alta lasa ca vede el  Bici  Sasuke Uchiha esti mort  Very Angry  Cum ai putut sa ai faci asta Sakurei ?  nervos  Trebuie sa ai o discuție serioasa cu acel "prichindel" din capul tau Laugh ... Scumpo mi-a plăcut mult capitolul abea astept următorul <3 >Big smile< sper sa ma anunți si pe mine cand pui următorul capitol .. 
    Te Kiss

    Blek angel
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 17/05/2014

    Re: Cantecul iubirii

    Mesaj Scris de Blek angel la data de Mier 28 Mai 2014 - 15:50

    Off biata Sakura !
    Dar totuși Sasike trebuie să fi avut un motiv intemeiat nu? Sunt sigură ...cred! Oricum este frumos ficul !
    Să pui repede nextul my dear ! Smile

      Acum este: Mier 7 Dec 2016 - 18:23