╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Mașina Timpului

    Distribuiti

    Eloise Drew ←
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 26

    Data de înscriere : 20/08/2013

    Mașina Timpului

    Mesaj Scris de Eloise Drew ← la data de Lun 24 Feb 2014 - 15:52

    Mașina Timpului


    Prolog


    Vinovați, toți suntem la fel. Cu mâinile pătate de sânge, înaintăm triumfător printre mulțimea de cadavre, culegând respectul semenilor noștri. Culeși de pe străzile înghețate, de către Tatăl nostru, am devenit cu toții niște monștrii, niște criminali care se ascund printre muritori. Ne hrănim cu spaima oamenilor, frica ne încălzește și ne alină durerea interioară. Frica și durerea care o poartă ei e mai dulce decât mierea. Folosim oamenii pentru a ne satisface dorința de sânge care arde înăuntrul nostru precum focul Iadului. Ei sunt marionetele, iar noi păpușarii, îi controlăm după bunul plac.

    Capitolul unu


    O pelerină neagră cu glugă, lungă până în pământ îi acoperea întreg corpul. Părul său asemeni cuarțului roz, stă răvășit în toate părțile datorită vântului înțepător de toamnă. Se plimba îngândurată în apropierea școlii, lângă o mică pădure, parcă meditând la cele întâmplate în ziua precedentă. Un băiat cu o pelerină asemănătoare, palid, părul său având o nuanță închisă precum tăciunele, Sai, fiul directorului și unul dintre cei mai buni prieteni ai fetei, se îndreaptă spre aceasta cu buzele arcuite într-un zâmbet. Își așează mâna pe umărul fetei, iar aceasta se oprește din mersul său apăsat.
      - Sakura, nu crezi că ar trebui să-i mai dai o șansă? Spuse acesta.
    Fata rămâne într-un timp nemișcată, părea că gândește profund, își alegea cu grijă cuvintele, deoarece era o decizie importantă.
    - Uite, Sai , ezită. Toți am făcut câte o greșeală la rândul nostru, dar pe aceasta chiar nu pot să i-o iert, continuă aceasta cu un oftat. Își ia micul ghiozdan de pe jos și pornește spre liceu cu Sai pe urmele sale.
    Obosită, plictisită și îngândurată, fata intră în clasa unde avea loc ora de istorie a profesorului Sarutobi. Nu se deranjează să-și argumenteze întârzierea ,ci se așează în banca sa, a doua de lângă lângă perete. Trântește bietele cărți pe bancă și-și sprijină capul de perete.
    Văzând că fata e pierdută în gânduri, profesorul își reia cursul orei fără a o deranja. 
    Ușa, care acum cinci minute a fost trântită cu brutalitate de către fată, se deschide iar înăuntru intră directorul adjunct, panicat, cu cearcăne gigantice în jurul ochilor oceanici și părul auriu răvășit. Pelerina albă care avea pe spate brodat un fulger, simbolul școlii, era șifonată, probabil din cauza scaunului rotativ în care își petrece majoritatea timpului, semnând hârțoagele care îi sunt aruncate de către Hashirama Senju, directorul școlii. 
    - Domnule Sarutobi, am nevoie de doi elevi care sunt în stadiul al doilea! Țipă Minato către profesorul care se opri din predat și deschise catalogul. Aruncă o privire peste foile lungi și groase, iar mai apoi închide catalogul și se uită către elevi, căutându-i pe cei potriviți.
    - Clasa 1-C , Sai Hashirama și Sakura Haruno. Zise profesorul tare și răspicat.
    Aceștia se ridică în picioare fără să scoată o vorbă și pornesc pe urmele directorului adjunct. Patrulând pe holurile pusti ale școlii, ajung într-un final într-o încăpere destul de spațioasă, biroul directorului. Ochelarii strâmbi, așezați pe vârful nasului, sudoare curgându-i pe fruntea plată,stresat de toate problemele care îl  înconjurau, Hashirama se ridică de pe scaunul în care era înțepenit, își îndreaptă coloana și pășește spre un tablou agățat de un cui. Îndepărtează tabloul după care iese la iveală un seif din oțel. Deschide seiful iar înăuntrul său se afla o pereche de ochelari cu ramă neagră și o scrisoare. Văzând obiectele, un val de ură și panică năvăli asupra Sakurei. Aceasta se repezi către director, îl apucă de gulerul cămășii fără nici o teamă, și-i zice:
    - Ce s-a întâmplat cu el ?
    - Domnișoară Haruno, controlează-ți aceste impulsuri! Spuse directorul după ce iese din strânsoare. Am nevoie de voi doi, sunteți cei mai bine pregătiți la momentul de față, vreau să acționați calm și să vă calculați fiecare mișcare. Mai adaugă acesta, aranjându-și gulerul cămășii.
    Apucă scrisoarea cu două degete, i-o dă lui Sai iar mai apoi zice pe un ton sever și serios:
    - Știți prea bine că liceul Apa Roșie ne este rival, de aceea l-a capturat pe Naruto și-l ține ostatic. Uchiha Madara, directorul, vrea cea mai puternică armă a noastră, bineînțeles, nu am de gând să i-o dau. Vreau ca voi doi să vă infiltrați înăuntru, să-l găsiți pe Naruto și să-l aduceți înapoi! Țineți minte, aveți o singură șansă, lucrați cu cap! 
    Directorul se apropie de biroul său, deschide un sertar și scoate din el două robe roșii și le înmânează celor doi.


    ***


    Ochii săi de culoarea florilor de liliac o scanau pe fată fără a omite vreun detaliu. Întinde o mână pentru a se prezenta, în cealaltă ținând un pachet de biscuiți.
    - Eu sunt Hinata, fiica directorului.
    Sakura o privi pentru un moment, vru să pară indiferentă, dar își aminti vorbele lui Hashirama ”... aveți o singură șansă, lucrați cu cap! ” și îi prinse mâna prietenesc, prezentându-se și ea la rândul său. 
    Gălăgia din clasă scăzuse într-o clipă când ușa încăperii se deschise, intrând 
    înăuntru o femeie roșcată, având în mână catalogul clasei și o pereche de ochelari.
    - Profesoara de logică. Șușoti Hinata, luând o mușcătură din biscuite. E al naibii de rea, continua aceasta îndreptând pachetul de biscuiți către Sakura.
    Ia și ea o mușcătură iar mai apoi își scoate din ghiozdan noile manuale.

    Ora trecu destul de repede. Sakura era plictisită de moarte, așadar, în clipa în care clopoțelul anunța sfârșitul orei, o zbughi spre clasa B, unde se afla Sai. Acesta se plimba îngrijorat pe coridor, până în momentul când o văzu pe fată. O trage de mână până în curtea școlii, într-un loc retras, la umbra unui măr.
    - Cine e băiatul de lângă tine? întrebă Sakura fără reținere.
    Sai se uită împrejurul său iar mai apoi spune:
    - Sakura, suntem doar noi doi aici.


    Ultima editare efectuata de catre Eloise Drew ← in Mar 15 Apr 2014 - 9:23, editata de 1 ori

    Eloise Drew ←
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 26

    Data de înscriere : 20/08/2013

    Re: Mașina Timpului

    Mesaj Scris de Eloise Drew ← la data de Lun 7 Apr 2014 - 14:11

    Capitolul doi




         Tăcerea sa demonstra faptul că nu avea de gând să-și rănească orgoliul, voia să-l păstreze curat, precum cristalul. Nici dacă era amenințată cu moartea, în fața ghilotinei, nu avea de gând să-și recunoască faptele oribile. Flacăra interioară a speranței încă arde înăuntrul ei, însă alegerea nu fusese cea corectă. S-a înșelat, a dat-o în bară atât de rău încât blestemul care s-a abătut asupra sa și-a dublat cantitatea. Refuză să accepte realitatea, trăiește în propria sa lume, una făurită după placul inimii sale.
    Fiecare parte din corpul său, cu excepția creierului, o îndeamnă să claseze mai sus viața lui decât propriul său orgoliu. Dar până și ultima picătură de speranță i se scurge printre degete atunci când îi dă marele verdict.
        Devastată, șocată și speriată, fata făcu câțiva pași înapoi până în momentul când atinse copacul. Se sprijină ușor de el, lăsându-se jos pe iarba umedă, proaspăt tăiată.
    Sai observă comportamentul anormal al fetei și se apropie de ea spunându-i :
         - Sakura, ce ți s-a spus ?
    Aceasta nu dă importanță întrebării, nu avea de gând să-și destăinuiască gândurile și sentimentele. Se gândea doar la o modalitate de scăpare. Avea să evadeze din lumea sa colorată în roz și portocaliu, cum pretindea ea. Voia să-și înalțe aripile, să zboare de una singură pe cerul colorat precum marea, ca mai apoi să vină cineva să-i frângă aripile, să i le zdrobească și să-i râdă în față. Să o facă să sufere cum nu a mai făcut-o nimeni până atunci. Iar într-un moment să cedeze. Să se desprindă de acest univers îmbibat în rău. Voia să ajungă mai apoi într-un loc liniștit, să fie doar ea și mireasma florilor de salcâm. Dar știa că acest lucru nu se putea întâmpla, nu după tot ce a făcut.
    - Nu e ceva important, să mergem în clasă. Îi trânti o minciună enormă băiatului.
    Își masca starea de spirit în fața lui Sai sau oricine altcineva. Nu-i plăcea să fie cunoscută și judecată pentru ceea ce este. Era un lucru oribil pentru ea, un coșmar. 
         A adoptat această schimbare de personalitate din momentul în care avuse loc acea ceartă.
    Mintea sa funcționează diferit, mult mai straniu decât înainte. Întreg corpul său e în schimbare; o schimbare în rău.
    Ajunși în liceului, aceștia o iau pe căi diferite fără a scoate vreo vorbă.
    În timp ce Sakura se îndrepta spre laborator, cu manualul de chimie în mână, din neatenție se ciocni de cineva. Se uită împrejurul său și o vede pe fata de la ora de logică așezată pe podea, cu niște foi împrăștiate în jurul ei, mâncând biscuiți. Sakurei nu i se păru foarte importantă această ființă inocentă așa că nu îi reținuse numele. Îi întinde mâna pentru a o ajuta să se ridice dar aceasta îi înmânează doi biscuiți. Se ridică de pe jos, își strânge lucrurile și pleacă din fața Sakurei fără a-i spune ceva.
    Lui Sakura nu i se părea ciudată deloc, ba chiar începea să-i înțeleagă faptele. A întâlnit persoane mult mai ciudate decât acea fată.
    Își reia drumul spre laboratorul de chimie cu același mers agale. Nu-i plăceau oameni punctuali, i se păreau îngâmfați. De aceea avea să întârzie la oră .
    După vreo zece minute zăbovite inspectând pereții liceului, Sakura se hotărâ să intre la oră.
    Profesoara iritată de această întârziere o amenință pe fată, spunând că nu va trece la acest obiect dacă se vor repeta întârzierile.
         ” De parcă mi-ar păsa de liceul vostru ” gândi Sakura dându-și ochii peste cap și luând loc în bancă.
    Minutele treceau tot mai greu din cauza plictiselii. Fata putea să fie atentă la ceea ce preda profesoara, dar prefera să privească peretele pe care era situată tabla și să se afunde în gânduri. Un impuls de a ieși afară din încăpere i se trezi fetei. Trebuia să iasă cu orice preț, așa îi spune mintea. 
    Ridică o mână pentru a o anunța pe doamna Kurenai, dar aceasta nu îi dă atenție. Fără să mai stea pe gânduri, aceasta iese din laborator.
    Un aer ciudat, cunoscut îi învelise corpul. Era debusolată, nu știa de ce ieșise. 
    A început să cutreiere holul liceului căutând ceva. Se oprește în fața unei uși de culoarea mahonului. Ceva îi spune să o deschidă dar vor fi și consecințe.
    Nu se mai gândește a doua oară.
        Pune mâna pe clanță, o răsucește și intră. La prima vedere nu era nimeni, era aproximativ goală. O încăpere fără ferestre, plină de cutii de carton.
    Un hol lung și îngust se ivi după o cutie exagerat de mare. Ajunge la capătul holului și intră într-o cameră simplă, albă.
    Un corp subțirel și un păr negru-albăstrui era așezat într-un colț al camerei, cu fața la perete. Sakura se apropie de aceasta dar se oprește în momentul în care îl vede pe el. În alt colț era așezat băiatul pierdut, mai bine zis răpit. Stătea în șezut, pe genunchi având un caiet verde iar în mâna un pix. 
    Fără a mai sta pe gânduri se îndreptă spre el, îi aruncă în cealaltă parte a camerei caietul și pixul și-i zice :
         - Nu-mi vine să cred, ești bine.
    Razele de soare se strecurau prin minuscula fereastra de lângă băiat, făcându-i părul să pară din aur.
         - Cine ești tu ? Întreabă acesta cu ochii în pământ și mâinile lipite de parchet.
    Se ridică și se îndreaptă în locul în care i-au fost aruncate obiectele. Le apucă cu mâinile sale palide și se așează din nou în locul în care a fost găsit de către Sakura.
         - Naruto, nu te mai prosti! Lasă naibii caietul acela, Hashirama e îngrijorat, la fel și tatăl tău.
         - Eu nu am așa ceva, eu sunt singur, sunt pierdut. Zice băiatul scriind mai apoi încă un rând în caiet. Și continuă : Mă va omorî, trebuie să fac ce mi s-a spus. Singur... atât de singur.
    Nu înceta din a o uimii pe fată. Cuvintele pe care le scotea erau pline de frică. 
    Sakura îl apucă de mână dar văzând că acesta ripostează, renunță. 
         - Tu, fata biscuite, tatăl tău e implicat în asta ?
    Aceasta tresare și își întoarce fața palidă către Sakura. Expresia feței este exact ca cea a lui Naruto. Amândoi sunt speriați, ceva nu le dă pace.
    Fata scoate și ea din ghiozdan un caiet și un pix și începe să mâzgălească cuvinte.
    Sakura vru să întrebe ce se întâmplă, ce tot scriu ei acolo, cine le-a făcut una ca asta, dar gândurile i-au fost întrerupte de clanța ușii și de un mers apăsat. Începe a se panica, nu mai avea ce să facă, o va prinde și va ajunge precum cei doi. Până aici i-a fost.


    Ultima editare efectuata de catre Eloise Drew ← in Mar 15 Apr 2014 - 9:25, editata de 1 ori

    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 4995

    Data de înscriere : 15/07/2011

    Re: Mașina Timpului

    Mesaj Scris de Irene. la data de Vin 11 Apr 2014 - 9:49

    Bună *hug*
    Titlul m-a atras şi am zis să intru şi bine am făcut. Îmi place, este foarte interesant. Cele două capitoe sunt ... wow. o.O Chiar ieri am intrat de câteva ori aici să vad dacă ai mai postat ceva. xD Sunt curioasă ce au păţit cei doi, cine şi ce le-a făcut. Şi cine intră pe uşă. Mooooor. :-w Am senzaţia că este Sasuke. *hmm*
    Sper să pui continuarea repede. Spor la scris! ;**

    Eloise Drew ←
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 26

    Data de înscriere : 20/08/2013

    Re: Mașina Timpului

    Mesaj Scris de Eloise Drew ← la data de Mar 15 Apr 2014 - 18:40

    Capitolul trei



    Fără a mai sta pe gânduri, iese pe singurul geam din încăpere. Cum ajunsese afară, aceasta ia o gură mare de aer proaspăt și constată că este în spatele liceului, lângă pădure. Se sprijină cu greu de perete datorită durerii de cap care nu îi dă pace și-și lipește urechea de crăpătura dintre geam și perete, privirea fiindu-i ațintită pe niște tei bătrâni.
    Vocile din cameră ezită să apară deși pașii nu s-au oprit. O mână așezată pe umărul Sakurei o face să constate că sărise din lac în puț. Se ridică în picioare, se scutură de micile fire de iarbă care îi rămăseseră pe pelerină și se întoarce pentru a vedea mutra furioasă a directorului. Acesta își retrage mâna de pe umărul fetei, punându-le în sân și dând din cap în semn dezaprobator.
    Sakura, fără a fi întrebată ceva, afișează un zâmbet forțat și zice:


    - Am văzut o pată pe geam.


    Fără să mai stea pe gânduri, directorul o apăcă de încheietura mâinii și o trage spre intrarea în liceu, cea din spate.
    M-am ars, își zise aceasta, încet fără a-i da posibilitatea directorului să audă.


    După ce ocolise jumătate din clădire, ajunse în sfârșit în fața unei uși mari din lemn masiv pe care scria ” PROPRIETATE PRIVATĂ „ .
    Bărbatul dă pelerina la o parte și scoate din buzunarul sacoului o cheie din metal. Nu ezită s-o bage în broasca ușii și s-o deschidă numaidecât. O împinge pe fată înăuntru iar el își așează cu grijă pelerina ușor șifonată.


    Deși întunericul domină camera, Sakura poate distinge unele obiecte din apropierea sa, datorită lămpii de veghe așezată pe o măsuță. Se pare că e doar o cameră obișnuită. Un dulap, o măsuță, un fotoliu și un raft de cărți.
    Directorul pune mâna pe întrerupătorul electric iar încăperea este luminată instant.


    Pereții sunt galbeni, spălăciți, semn că nu mai fusese îngrijiți de ceva vreme.
    Praful domnește pe măsuța din mijlocul încăperii cât și pe raftul alăturat. Pânza de paianjeni e prezentă și ea în colțurile nefolosite ale camerei. Doar micul fotoliu așezat lângă măsuță e cât de cât îngrijit. Pe lângă toate acestea, în cameră sunt expuse pe pereți tablouri.
    Sakura se apropie de ele dar nu reușește să-și amintească cine sunt acele persoane. I se par atât de cunoscute, știe că undeva le mai văzuse. Știe că fusese apropiați. Fusese ? Au dispărut...


    - A-Asta e J-Jade ? Spuse fata șocată, arătând cu degetul o fotografie înrămată și expusă pe perete. Ce caută asta aici ? Știu că le-am ars pe toate! Ce caută aici?


    Începe a se panica. Se plimbă de colo-colo descoperind nenumărate fotografii cu Jade, fapt ce o duce pe culmile disperării. Crezuse că scăpase de amintirile ce o bântuiau noaptea. Se înșelase. Stă fața-n față cu trecutul. O izbește fără milă iar ea nu are forța necesară pentru a se apăra. Toată durerea simțită acum patru ani se întoarce. O pătrunde și o distruge.
    Nu mai rezistă și dă drumul lacrimilor arzătoare să i se prelingă pe față. E prima dată în patru ani când o vezi plângând precum un copil. Se lasă în genunchi dar se ridică de îndată ce ultima fărâmă de raționament o trăsnește.


    Încearcă cu greu să-și stopeze lacrimile și să se ridice. Să încuie într-o cușcă frica, cum făcuse până acum, nu e un lucru ușor, ba din contră, unul dureros și îngrozitor.
    Când în sfârșit e pe picioarele sale, se repede la bărbatul care stătea rezemat de unul dintre mânerele fotoliului cu un zâmbet viclean. Se oprește la jumătatea drumului, realizând că e o mare greșeală ceea ce încercase să facă. De asemenea, vorbele urâte menite directorului sunt oprite cu greu de către fată, aceasta ciupindu-și antebrațul. Durerea o împiedică să facă lucruri negândite.


    A învățat să-și stopeze furia atunci când cineva îi aduce aminte de mătușa ei. Cert e că nu s-a întâmplat decât de vreo patru ori.


    - Știi, Sakura, începe bărbatul care afișează același rânjet viclean, ți-am aflat scopul înainte de a păși în această incintă.


    Fraza o scoate din minți pe Sakura, dar își oprește mișcările necugetate atunci când unghiile sale îi intră în pielea brațului.


    - Îmi place modul tău de calmare. E atât de... intens. Spune bărbatul uitându-se la firicelele de sânge care se întind pe mâna fetei.


    - De ce m-ai adus aici? Întreabă Sakura lăsând capul în jos, nesuportând privirea celeilalte persoane.


    - Nu e evident? Răspunde acesta cu o altă întrebare. Hashirama chiar credea că vei reuși... Bietul de el, dacă ar ști în ce stare îi este elevul.


    - Tu! Începe Sakura, nemaiputând să se potolească. Tu i-ai făcut asta! Tu îți dai seama cât de grav e ? Îți dai seama cât de bolnav ești? I-ai...


    Nu mai continuă deoarece este oprită de un râs asurzitor și intimidant.


    - Liniștește-te copilă, l-am reparat.


    - Poftim?! Se apropie de Madara și-l apucă de gulerul cămășii începând să-l zgâlțâie. 
    O să-ți dai seama ce e aia durere atunci când îi voi raporta lui Hashirama.


    Acesta îi prinde încheieturile mâinilor și o desprinde de cămașă, continuându-și râsul.


    - Oh, dar nu mai ai ce căuta acolo. Acum ești una de-a noastră. Zice acesta ridicându-se de pe mânerul fotoliului și îndreptându-se spre dulap. Îl deschide și scoate dinăuntru o sticlă cu alcool. Își toarnă puțin pe fundul paharului și o pune înapoi în dulap și continuă:
    Tu ești arma secretă a liceului Luminii. Nu îți voi permite să pleci.


    - De unde știi toate acestea?


    - Am sursele mele. Ei, dar nu asta e important acum, ci planul care ai început a-l pune în aplicare. Vreau să-l aud de la tine.


    - Eu sper din tot sufletul că realizezi că n-am să-ți spun nimic. Încă ceva, continuă aceasta, nu știu ce legătură ai cu Jade sau orice alt prieten de al meu, dar ai face bine să nu te joci cu focul, pentru că te arzi. Pune o mână pe clanța ușii, cu cealaltă făcându-i un semn de ” La revedere „ .


    - Dar unde te grăbești? Nici măcar n-am început


    ***


    Din perspectiva Sakurei


    - Sakura, ești în regulă? Mă întreabă Sai după ce se pironește în fața mea. 


    De ce văd și aud doar eu asta ? Ceva nu e bine cu tipul acesta, și nu vorbesc de Sai.


    - Da, sunt bine. Știi... mergi înainte, am să te ajung din urmă.
    Se resemnează și o i-a înainte. 

    - Nu trebuia să-l minți.


    - Tu să taci! Continui să-mi apari în cale secându-mă de puteri. Și acum? Ce mai e acum ? Ai venit cu o altă premoniție de a ta ? Scuteș...
    Nu apuc să termin propoziția că mă întrerupe, din nou. Îl urăsc.


    - Nu, defapt da. Vreau doar să-ți zic că...
    Își lasă fraza în aer și își freacă palmele între ele în timp ce se învârte în jurul meu.


    - Dacă nu ai ceva important de zis, mai bine mi-ai face loc și m-ai lăsa să îmi continui treaba. Am scuipat tăios acea frază iar el se opri în fața mea.


    - Bine, am să-ți zic direct. Într-un mod sau altul ai fi aflat oricum. Toți cei din Clarahydia te vor moartă! 


    - Poftim?! Aia măcar e o țară? Nu știu despre ce vorbești. Îl dau din calea mea și-mi continui drumul spre casa lui Naruto fără a-l băga în seamă.


    - Știu că la momentul actual nu o iei în serios, dar se va întâmpla. Iar eu am să fiu lângă tine zi de zi pentru a-ți aminti asta și nu voi înceta decât atunci când vei lua inițiativă!

    - Asta-i o amenințare? Întreb fără să-mi iau privirea de la drum.

    - Nu, dar da. Sakura! Nu te mai prosti! Îmi zice atunci când vede că am scos telefonul din buzunar, începând să trimit mesaje la întâmplare.


    Da, m-am săturat de tipul acesta. Îmi face viața un calvar. De fiecare dată când apare lângă mine știu că e momentul s-o iau la fugă. Dar bineînțeles că oriunde m-aș duce ar fi și el acolo. Nu doar prezența lui mă sperie, dar și faptul că odată cu ea aduce și vești groaznice pe care eu nici o dată nu le iau în serios. 
    Încearcă să-mi capteze atenția spunându-mi diferit porcării pe care nu le prea dau importanță.


    - Știi prea bine ce i s-a întâmplat lui Jade. Îmi zice iar eu simt cum sângele îmi circulă rapid prin vene.


    - Nu ai dreptul să-mi zici asta! răbufnesc înfuriată de-a binelea. Nu ai dreptul să-mi zici nimic! Să nu mai zic de faptul că-mi apari în cale când îți vine cheful iar eu nu pot împiedica asta. Și de parcă nu ar fi de ajuns, nu am cum să zic nimănui asta deoarece m-ar crede nebună. Stii ceva, m-am săturat! M-am săturat de viață, de oameni încrezuți și cel mai important, m-am săturat de tine și de prostiile tale! 


    Pășesc apăsat înainte, destinația mea fiind aceiași. Îi mai arunc o ultimă privire, desigur, plină de ură și-mi continui drumul. Constat că nu mă mai urmărește și-mi continui mersul, normal de această dată. Mai sunt aproximativ cinci minute până la ieșirea din pădurea aceasta enervantă. O siluetă de femeie se ivește după un copac bătrân, se proptește în fața mea și-mi zice:


    - Bună, sunt Karin, o prietenă de a lui Sasuke, din Clarahydia. Tu trebuie să fi Sakura, dacă nu mă înșel ?

      Acum este: Sam 3 Dec 2016 - 15:41