Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

Distribuiţi
Vezi subiectul anteriorIn josVezi subiectul urmator

Favoritul publicului

3 - 60%
2 - 40%
 
Total voturi: 5
avatar
Ella ♣
Moderator
Moderator
Sex : feminin

Topic Închis Concurs de Valentine's Day/ Dragobete 2014 ~ Lucrări

la data de Lun 17 Feb 2014 - 15:20
Bună!
Sunt destul de dezamăgită de faptul că doar doi dintre participanți au reușit să ducă lucrarea până la bun sfârșit. Reamintesc că membri nu au voie să îşi voteze propria lucrare în sondaj, iar cei doi câştigători vor fi anunţaţi pe data de 28 februarie. Cu ocazia asta anunț și faptul că Liz (iDovlecel) și Kim s-au retras din concurs.


Lucrările:



O dragoste eternă





„Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.” - Heinrich Heine


O privire, un zâmbet și puțină magie, apoi inevitabilul se întâmpla. Tocmai lipisem alți doi tineri ce tânjeau unul după altul de luni de zile. Eram plictisit să fac asta, să unesc sufletele și după să le privesc cum se bucură de iubirea lor eternă. Povești demne de o carte de dragoste. Puteam scrie una. Mai ales la câte am văzut. Am inspirat și expirat aerul lăsându-mă purtat de aripile vântului. Prea mult roșu pe Pământ, prea multă dragoste și prea multe pregătiri pentru inevitabila zi de 14 februarie.
- Stăpâne Eros, stăpâne!
Mi-am întors privirea spre tânărul ce se lăsase în genunchi în fața mea, făcându-i semn să se ridice pentru a-mi da raportul acela odată.
- Cum ziua  îndrăgostiților este mâine, treaba se dublează.
Desfăcuse papirusul galben și începuse să citească niște nume ce sigur apar în Marea Carte. Eram atât de obosit să ascult asta mereu, să știu că trebuie să mă ocup de cupluri și să fac lumea să zâmbească. Trebuia să mă bucur și eu de acea zi, că doar eram un zeu al iubirii. Era ziua mea, era dedicată mie și totuși nu mă puteam bucura de ea. Ignorând complet vocea supusului meu m-am îndreptat spre una din ferestrele palatului din înaltul cer. Cine putea să se mai bucure de iubire după ce suferă o pierdere măreață? Cine?
Frumoasa mea Psyche, dragostea mea. Oare unde ești tu acum? Cine îți mai mângâie părul așa cum o făceam eu? Cine îți mai sărută buzele atât de moi? Ești reîncarnată sau ai devenit un înger? Tatăl meu, însuși Zeus, refuză să îmi zică ceva de tine. Îmi spune mereu că nu îl poate deranja pe marele Împărat pentru probleme atât de minore. Tot ce auzeam erau veșnicele cuvinte:  ”ea e bine. Este fericită.”. Puteam avea încredere în aceste vorbe? Puteam?
Încă îmi amintesc acea zi, îmi amintesc foarte bine că era pe acum. Ai refuzat să îmi asculți ordinul de a nu-mi vedea chipul și asta a dus la despărțirea noastră, frumoasă Psyche. Ai fost prea lacomă și ai ales să rupi o iubire. Ce n-aș da să te mai strâng odată în brațele mele, să îți mai sărut buzele cu acea patimă și să ne iubim amândoi ca în acele vremuri străvechi. Eu sunt condamnat să duc o viață de nemuritor, eu nu am voie să mă mai îndrăgostesc de o muritoare, pentru că i-aș provoca moartea. Trebuia să mă feresc de mine însumi. Nu puteam lăsa ca iubirea să mă acapareze din nou, să mă încătușeze cu acele lanțuri aurite, să mă facă sclavul ei. Nu puteam și nu trebuia să îmi folosesc armele împotriva mea.
Am scăpat un mic oftat printre-mi buzele crăpate de dorul unui sărut, privind de sus sutele de cupluri. Seara se instala ușor și puteam spune că ziua mea venea. Sărbătoarea dată în numele iubirii avea să se desfășoare în aproximativ cinci ore.
- Dar... eu chiar țin la tine. De ce nu vrei să înțelegi asta?
- Îmi pare rău! Dar eu te consider doar o prietenă. Nu fi proastă, iubește pe altul.
- Spui asta cu atâta legeritate, de parcă iubirea e un obiect. Te urăsc! Te urăsc pe tine și pe Cupidon.

Un glas, de fată, dulce amestecat cu furie răsunase până la mine. Cine e cea ce nu mă iubește și nu îmi apreciază munca? Am privit printre norii albi până jos, zărind o fată cu părul lung, de nuanța castanei și ușor ondulat. Un vânt puternic se izbise de mine când îi observasem ochii căprui, triști și roșii de la lacrimile amare ce curgeau pe obrajii mult prea albi.
- Psyche...
Aceeași privire, același păr, aceleași buze roșii, cărnoase. Era Psyche a mea. Dar cum? Însă nu era timp de astfel de întrebări. Doream să o prind de mână, să o țin în brațe. Trebuia să mă duc la ea, aveam nevoie de asta mai mult decât aveam nevoie de aer. Inima mea bătea exact ca în acea zi. Atât de puternic! De parcă trece o turmă de cai. Eram pe punctul de a coborî când vocea mamei răsună în încăperea atât de sofisticat aranjată.
- Eros, unde crezi că te duci? Trebuie să te odihnești pentru ziua de mâine, dragul meu.
M-am uitat din nou pe fereastră, dar ea nu mai era acolo. Tot ce vedeam era trupul unui băiat înalt, brunet și misterios. Fără a mai spune ceva, m-am retras ușor către dormitorul meu. Imaginea acelei fete încă îmi era întipărită în minte și îmi trezea diferite amintiri. Ce e această senzație de emoție? Am mai simțit-o înainte; a fost atunci când m-am înțepat cu propria-mi săgeată. E exact ca și când te-a trăsnit cineva și pentru câteva clipe nu mai știi nimic, nici de tine, nici de alții. Toate aceste senzații mă făceau să mă mișc printre așternuturile albe din satin încontinuu.
Doresc să aflu de ea, de fata ce seamănă izbitor cu Psyche, iar dacă e ea, o voi lua cu mine. Am aruncat cearșaful, pornind spre bibliotecă unde se afla acea carte în care sunt trecute toate cuplurile. Știam că o pot găsi, că doar eram Eros, însuși zeul iubirii. Mi-au ajuns atâțea mii de ani în care am stat singur ocupându-mă de alții. E vremea să mă bucur și eu de iubire, să lupt pentru ea. Mereu am privit, am privit cum lumea evoluează, cum legile omenirii se schimbă și iubirea capătă alte forme; nu mai era acea dragoste din vremurile străvechi, acea iubire pură ce se împletea cu natura.
Am deschis coperta aurie și doar mi-am imaginat-o pe acea fată, că paginile deja au început să se miște singure. Unde ești? Cum te cheamă? Cine îți e predestinat? Aș putea să te las să fii cu altul când inima mea începe să bată nebunește ca în secolul 3 în era noastră?
- Aurora...
Acesta era numele ce mi se afișase în fața ochilor, dar numele băiatului sortit ei... nu îl vedeam. Și atunci, alături, începuse să apară literele aurii ale unui băiat.
- Ethan.
Cine era? Aveam să aflu, acum. M-am răsucit ieșind din încăperea plină ochi cu cărți. Deja era miezul nopții, iar ziua mult așteptată de cupluri începuse în mod oficial. Eu trebuia să mă odihnesc, dar cine mă rog are somn? Nu eu. Aleg să cobor pe pământ, să îi găsesc pe cei doi. Știam că pot să o fac.
Pătura albă scârția sub picioarele mele, aerul rece tipic iernii se izbea de fața mea și, totuși, eu nu aveam nimic. Eram imun la aceste fenomene. De fapt, nici măcar nu mă puteam gândi la frigul ce domnește în acest oraș. În mintea mea era loc doar pentru ea. M-am oprit pentru o secundă, privind înaltul cer din care începuse să cadă steluțe argintii. Acel suierat al vântului începuse să se împletească cu un suspin timid. Am urmat, parcă fermecat, sunetul acela până când am găsit-o.  Stătea pe o bancă, cu capul în mâini și plângea. Corpul ei mic începea să fie acoperit de fulgii de nea, dar nu băga de seamă acest lucru. Aș fi vrut să fug spre ea, să o iau în brațe, să o încălzesc, dar nu puteam face asta. Eu eram doar un Cupidon, o fantezie în ochii oamenilor, deci ei nu mă puteau vedea. Dar doream cumva să o împac, doream să fac asta. Nu suportam să o văd cum suferă acolo, cum cea ce seamănă cu Psyche a mea, se distruge încet pe interior.
Încă un pas, încă unul, mai aproape și mai aproape. M-am oprit simțind cum ochii ei mă analizează de jos în sus, iar la final se oprește uitându-se șocată la chipul meu.
- E...Ethan? Ce cauți tu aici?
M-am lăsat la nivelul ei ștergându-i fiecare lacrimă aproape înghețată. Un sunet asurzitor umplu parcul și făcu ca ciorile să își i-a zborul de pe ramure.
-Cum îndrăznești să te apropii de mine? Cum? După ce că în dupa-amiaza asta m-ai tratat ca pe o... Nu îți pasă deloc de mine. Tot ce vrei e să te joci, nu-i așa? Pleacă! Du-te și cautăți o altă proastă.
Cuvintele ei mă dureau, erau precum mii de săgeți înfipte în inima mea. Știam prea bine că nu sunt Ethan cel real, dar nu puteam să nu simt asta. Ce puteam să îi spun? Nimic. Nici nu știu ce a fost între ei. Tot ce am făcut a fost să o iau în brațe, cu toate că pumnii ei se izbeau în mod violent de spatele meu. Știam că avea să renunțe într-un final.
- Îmi pare rău! Nu ar fi trebuit...
- De ce? Eu ce nu am și restul au? De ce alegi profitoarele și nu alegi o iubire sinceră? De ce?
Își băgase capul în scobitura gâtului continuând să plângă și să îmi strângă haina în pumni. Cum putea acel băiat să fie sortit ei? Cum? Pare că el nu o apreciază, nu știe ce e aia dragoste. Ar merita să îl pedepsesc, să îl fac să sufere mereu, să nu aibă parte de iubire niciodată, să cunoască doar dezamăgiri. Asta ar trebui, să îi arăt furia zeului iubirii. Dar nu o pot face. De dragul Aurorei voi sta cuminte și o voi ajuta, dar acum vreau doar să mă bucur de aceste câteva clipe. Nu pot sta mult sub formă de muritor, însă cât o voi face mă voi asigura că scot câteva zâmbete de la această gingașă copilă.
M-am ridicat cerându-i să mă urmeze. Cu degetele împletite cu ale sale, mergeam printre fulgii argintii de zăpadă. Ea nu spunea nimic, eu nu spuneam nimic. Ce se va întâmpla după ce mă voi retrage? Am venit până aici ca să mă bucur de atingerea sa, să o mai țin puțin în brațele mele. Am făcut toate astea și am încălcat regulile doar pentru că ea îmi aduce aminte de singura femeie la care am ținut cu adev ărat. Aș putea fi capabil să trăiesc iar singur?
Am oftat și m-am întors brusc spre ea, prea brusc poate. Corpul ei tresărise, iar ochii ei speriați mă priveau neînțelegându-mi reacția. M-am apropiat mai mult de ea, tot mai mult și dânsa se ducea tot mai în spate până a ajuns să se lipească de trunchiul unui copac.
- Ethan... Ethan, ce faci?
Chiar, ce făceam? Nu mă puteam abține să nu îi admir buzele, să nu îmi trec degetele prin părul ei mătăsos. Chipul său mă ademenea tot mai mult, mai mult până am ajuns să o simt. Corpul lipit de al meu, mâinile sale urcându-se tremurând pe pieptul meu, buzele ei  peste ale mele. Îi simțeam inima bătând puternic, respirația ei. Totul. Totuși, acum era diferit. Nu mai erau aceleași emoții ca atunci, nu mai erau acele senzații ce îți provocau amețeli și îți făceau stomacul să tremure. Ea, nu era iubirea mea. Eu am creat-o. Mintea mea, dorința mea de a o mai vedea pe Psyche mi-a provocat această iluzie. Această copilă era departe de a fi prea frumoasa mea domniță. Am avut nevoie doar de un sărut ca să îmi dau seama de toate aceste lucruri.
M-am retras ușor, sărutându-i mâna, apoi am plecat. Am profitat de o fată pentru mine, pentru sufletul meu atât de singuratic. Eu, un zeu al iubirii, m-am jucat cu acest sentiment. Am trăit, pentru câteva ore, într-o iluzie a inimii mele. Acum, am creat o problemă. Nu puteam lăsa ca lucrurile să rămână așa, nu puteam să îi fac acest lucru Aurorei. Merită să zâmbească mâine dimineață și să se bucure de iubire pentru restul zilelor. Speram să găsesc acel băiat undeva prin zonă sau măcar să dau de casa sa.
Am observat un corp masculin cum se uită în vitrina unui magazin de jucării și apoi pleacă. Acel păr negru mi se părea prea cunoscut. L-am urmat ușor până când acesta s-a întors cu fața spre mine. Nu mă observase, forma mea de muritor dispăruse.
- Ai grijă de ea, Ethan.
Spunând asta, magia a fost aruncată asupra sa. Rămase blocat câteva secunde apoi se întoarse spre acel magazin. Am zâmbit și m-am lăsat purtat de vânt spre așa zisa casă. Câteva ore de odihnă mai meritam și eu. Cuplurile mai puteau aștepta puțin. Toată această experiență mă epuizase. Nu am găsit-o pe Psyche a mea, dar cândva o voi revedea.

- Fiule, pot intra?
Nici măcar nu mai așteptase răspunsul meu, că femeia ce m-a născut, a pășit plină de grație în camera mea. Am privit-o pe acea zeiță a frumuseții și apoi mi-am întors capul spre perete.
- Zeus e aici. Te așteaptă în sala mare.
Nu aveam nici un chef să ies, dar am să mă supun. Am trecut ușor pe lângă fereastră, apoi m-am întors. În fața unei case, un nou cuplu se bucura de iubirea sa. M-am uitat mai bine și am zâmbit la vederea lui Ethan și a Aurorei. Le simțeam de aici fericirea și asta îmi făcea inima să tresalte. Aveam să protejez acești tineri. De acum voi avea grijă ca iubirea să îi înconjoare în fiecare clipă din zi.
Am deschis ușa masivă, intrând în încăpere. Am făcut o plecăciune în fața tatei, apoi m-am ridicat.
- De câți ani trăim noi, zeii?
- De mii și mii de ani. Ce e cu întrebarea asta?
- Exact. Am ajuns să fim doar legende, dar totuși să existăm. Cu toate că putem avea orice din cauza puterii, unii dintre noi nu sunt fericiți.
M-am uitat la el, neînțelegând unde vrea să ajungă și mai ales, ce erau acest vorbe.
- Știu de mica ta scăpare de aseară, de acea încălcare a regulilor.
Asta era tot? Acesta era motivul discursului său?
- Și totuși, nu îți fac nimic. Ai stat prea mult în singurătate, zeu al iubirii. Intră!
Mâna sa se întinsese spre ușa ce tocmai se deschisese. Prin acea crăpătură, un corp subțirel acoperit de o rochie albă își făcu apariția. Păr lung, buze roșii și ochii căprui, strălucitori.
- Psyche...
Corpul său sărise pe al meu, mâinile sale se băgase în acest păr aspru și cu buzele sale îmi atinse ușor obrazul. Cum era posibil? O țineam din nou în brațe pe singura femeie pe care am iubit-o. După atâțea ani se întâmpla asta din nou. Mi-am poziționat mâinile pe talia sa, strângând-o puternic, băgând-o cu totul în corpul meu. Era aici, era lângă mine și îmi făcea inima să salte ca atunci. Unica persoană ce mă putea completa era din nou lângă mine.
O privire, mai aproape și tot așa până când ne încătușasem buzele unul altuia. Acei fiori... acei fiori de emoție se trezise la viață și îmi străbăteau spatele, acel tremur al stomacului, acele trăiri ce îți dădeau aripi revenise. Nu mă puteam exprima. Nu puteam spune ce simt, pentru că nu îmi găseam acele cuvinte magice.
- De data asta nu te mai las să pleci; acum vei rămâne cu mine.
- Eros, dragule, îți promit că nu te mai las singur.
Mi-am băgat capul în părul său simțind cum degetele sale se joacă prin pletele mele. Exact ca la început. Nu se schimbase nimic. Erau aceleași gesturi copilărești și totuși făcute din dragoste, erau aceleași atingeri timide ale sale și același surâs ce îmi făcea inima să tresare de fiecare dată. În aceste noi vremuri, noi vom începe o altă etapă, dar cu o iubire la fel sau chiar mai puternică, pentru că acest sentiment unicat dintre noi era etern.



Nou în dragoste

O singură zi, o mulțime de povești înduioșătoare și cel puțin tot atât de multe tradiții. Asta reprezintă ziua dedicată celui mai frumos, dar și dureros sentiment din lume: dragostea. În ceea ce mă privește, pot spune că anul acesta am avut noroc. Cu numai câteva săptămâni în urmă, am avut parte de o experiență îngrozitoare.
Poate că nu știu prea multe în ceea ce privește iubirea, poate că nu mi-a fost dat s-o întâlnesc acum, însă un lucru e sigur... sau nu. Dacă o vei urmări, niciodată nu va apărea atunci când ți-o dorești. Până să-ți dai seama, ea îți va face tot orizontul să se învârtă în jurul ei. Nu poți iubi și să iei decizii bune în același timp.
De fiecare dată când mă gândesc la iubire, în mintea mea apare o vijelie aspră și cutremurătoare ce aduce odată cu ea emoțiile care, la fel ca aceasta, nu pot fi văzute, însă sunt simțite atât de profund de către noi. Este, în același timp, incontrolabilă. Te învață că niciodată nu poți fi suficient de atent și niciodată nu te mulțumești cu ce ai. E greu de imaginat un sentiment pe care l-ai simțit cu mult timp în urmă. Doar consecințele faptelor făcute pe baza acestuia îți readuc aminte ce te determină să gândești astfel acum.
Asta am învățat din relațiile pe care le-am avut până la ea. A fost specială. Încă este. M-a marcat și m-a maturizat. Simplul fapt că ea nu-mi accepta trecutul o îngrijora. Împietrisem. Când am aflat de ce ne despărțim, voiam să intru în pământ de rușine, speram să-mi pot stăpânii emoțiile și încercam să-mi potolesc valul de lacrimi. M-am abținut. Bine am făcut. Aș fi regretat atât de mult dacă nu aș fi reușit.
În acea zi, am sunat-o și am întrebat-o dacă ne putem vedea la ora treisprezece în fața școlii generale, unde obișnuiam să mergem în copilărie amândoi. Voiam să-i ofer flori și să mă plimb prin parc ținând-o strâns de mână, să vorbim și să ne simțim bine. A refuzat, scuzându-se că trebuie să se ocupe de o problemă la serviciu. Hotărâsem să reprogramăm întâlnirea pentru mai târziu. Între timp, un prieten mi-a spus că a văzut-o mergând prin piață cu un alt bărbat la braț.
Am clacat.
Am decis să aștept ca ea să mă contacteze și să vorbim. Pentru câteva zile, n-a făcut-o. Nici eu. Eram orgolios. Când m-a sunat, mi-a zis că-i lipsesc și că vrea să ne vedem în după-amiaza aceea. Am acceptat și ne-am întâlnit în parc. Mi-a reproșat faptul că nu se simte confortabil în prezența mea, că niciodată nu-și poate da seama ce gândesc și că a aflat de fostele mele relații care nu au însemnat nimic pentru mine. În timp ce-mi spunea toate astea, încercam să mă conving singur că nu mă doare și că e vina ei că nu mă poate înțelege. Nu i-am zis că o iubesc, însă nu pentru nu aș fi făcut-o, ci pentru că nici măcar eu nu știam asta. O simțeam, era mereu cu mine în toate gesturile mele, însă ea nu a putut face diferența dintre eu, cel din trecut și eu, cel din prezent. Nu știa cum mă comportam cu celelalte fete, prin urmare nu știa dacă o tratez diferit. Și eu sunt vinovat de ce s-a întâmplat.
Spre a mă apăra, i-am reproșat infidelitatea de care ea a dat dovadă, însă asta nu i-a picat prea bine deoarece a crezut că o urmăresc. Nu a fost așa, și chiar i-am zis cum am aflat de acest fapt, însă nu i-a schimbat cu nimic hotărârea. Am întrebat-o dacă a zis adevărul când mi-a spus că-i lipsesc, însă nu a mai zis nimic. Își întorsese deja privirea în partea opusă. La fel am făcut și eu sesizând câțiva spectatori. Am rămas amândoi tăcuți și ne-am gândit fiecare la ale noastre. După mai multe minute a plecat, însă nu înainte de a-mi spune că nu vrea să mă mai vadă.
M-am simțit atât de rău din cauza asta încât toată ziua am rămas acolo, pe o bancă, cu bărbia în palme, cu coatele așezate pe picioarele pustiite și amorțite. Seara, m-am urcat într-un taxi și m-am dus acasă. Timp de trei săptămâni am meditat la tot ce s-a petrecut. Încercam să-mi găsesc un loc de muncă pentru a nu mă gândi la ea, însă în zadar. Oriunde mă duceam, trebuia să fie ceva ce să-mi amintească de noi. Filozofam la tot felul de lucruri, cel mai important fiind faptul că bărbatul poate să decidă când începe o idilă, însă nu poate hotărî când se va sfârși. Începusem să nu mă mai recunosc.
Încercam să mă îmbărbătez singur, amintindu-mi în același timp de mai multe fraze pe care mi le spunea mama. Când ceva rău mi se întâmpla, zicea că niciodată nu va ploua în sufletul nostru, ci va picura pentru a ne aduce aminte că trebuie să fim mereu precauți și să luăm o umbrelă cu noi. Tot ea zicea că indiferent de vremea din inima noastră, și ea face parte tot din natură, iar atunci când furtuna se termină, apare întotdeauna soarele. Alteori eram pesimist și îmi spuneam că realitatea e alta. Nu-mi puteam da seama când era furtună sau când era soare în propria-mi ființă. Eram confuz. Ajunsesem la punctul în care m-am dat bătut și mi-am spus că renunț la ea.
Am mințit.
După fix 4 săptămâni de la ultima noastră întâlnire, de Valentine’s Day mi-a dat un mesaj în care mi-a spus că și-ar dori să ne vedem, însă eu am văzut mesajul mult prea târziu din cauza bateriei. Când l-am citit, din instinct m-am uitat la ceas și am sesizat că trecuseră deja trei ore de la expedierea sa și două de la ora inițială de întâlnire. Cu toate astea, m-am grăbit să ajung în piață - acolo unde trebuia să ne vedem – în cel mai scurt timp. Într-o jumătate de oră eram acolo și mă uitam disperat printre mulțimea de cumpărători ce își căutau cadourile potrivite pentru perechile lor, printre vânzătorii dornici de a-și vinde marfa și printre coridoarele neîncăpătoare pline cu decorațiuni în formă de inimă de culoare roșie.
Am găsit-o, în cele din urmă, la ieșirea din piață spre Bulevardul Nucului îmbrăcată nu foarte gros, privirea fiindu-i pierdută prin tornada de amintiri. Panoul ce arăta data, ora și temperatura curentă m-a anunțat că cea din urmă avea valori negative, fapt ce m-a făcut să-mi dau seama că respira greu, ieșind foarte rar abur din nasul ce-i era înroșit.  Era acolo, mă aștepta înțepenită cu mâinile lăsate pe lângă corp, acoperite de niște mănuși negre, din piele. Era îmbrăcată cu un palton cenușiu, iar picioarele îi erau bine definite de blugii skinny ce-mi erau atât de cunoscuți.
M-am dus în spatele ei și i-am pus mâna pe umăr. Aceasta și-a întors capul, apoi corpul, reacție datorată gestului meu. Avea o privire tristă, iar fața îi era palidă. M-am cutremurat căci nu știam dacă eu ar trebui să zic ceva sau ar trebui să o las pe ea să înceapă conversația. Nu mă privea în ochi, ci se uita la ghetele mele cu mâinile pe pieptul meu. Își deschise gura pentru a-mi spune ceva, însă nu spuse nimic, mușcându-și buza de jos. Își făcu din nou curaj:
- Te urăsc! De ce ești atât de insensibil? îmi spuse aproape plângând.
M-a privit preț de câteva secunde, apoi și-a luat mâinile de pe pieptul meu și s-a întors cu spatele la mine pentru a nu-i putea vedea fața. S-a șters de lacrimi, însă continua să suspine. Mi-am dat seama că ceea ce-mi spusese nu își avea de fapt adevăratul sens. În acel moment, o lacrimă și-a făcut cărare pe obrazul meu, scăpând astfel de un strop din emoția ce o aveam. Am luat-o în brațe și i-am zis:
- De ce ai plecat? i-am șoptit, timp în care am luat-o de talie și am apropiat-o de mine.
- Nu știu. Credeam că îți bați joc de mine. Credeam că eu sunt doar o joacă pentru tine. Am vrut să cred că nu e așa, dar când am aflat că și pe alte fete le tratai cu răceală, m-am simțit prost și am vrut să previn. Am încercat să te uit. Vărul meu mă place enorm, însă sunt de părere că o relație serioasă nu se poate întâmpla între noi. Cu toate astea, el mă făcea să râd și îmi spunea că ține la mine în ciuda faptului că l-am refuzat. În tot timpul în care mă lăsam trasă de el, tot ceea ce făceam era să compar gesturile lui cu ale tale și îmi spuneam mie însămi: De ce fac asta? De ce te caut pe tine în el? În ziua în care ți-am refuzat invitația pentru a mă vedea cu el i-am studiat părul și m-am gândit: Nu! Nu e ca al lui Nick! Al lui e mult mai des și moale. Luă o pauză, iar când a vrut să continue, am întrerupt-o.
- Și atunci de ce ai plecat?
- Chiar dacă aceste gânduri îmi mișunau prin minte, până la urmă au fost spulberate din cauza faptului că nu mi-ai zis niciodată ce simți față de mine. Mă mințeam sigură că pot să renunț la tine, dar adevărul e că întotdeauna o mică parte din mine spera că tu vei veni la mine și-mi vei spune cât de mult mă prețuiești și că nu vrei să ne despărțim. În cele din urmă, am cedat. Mi-a fost așa dor de tine! Spuse ea apucându-mi brațele ce atunci o strângeau și mai tare.
- Te iubesc! I-am spus, așezându-mă în fața ei și îmbrățișând-o cu putere.
Am stat mult timp așa, până ce am simțit că mă dor mușchii brațelor, iar picioarele îmi deveniseră grele. După ce am slăbit strânsoarea, ea nu dădea vreun semn că ar vrea să facă la fel. Ochii ei erau gata în orice moment să lase loc multor lacrimi fierbinți și sărate. La un moment dat, îmi spuse:
- Nu înțeleg... dacă mă iubești, începu ea o întrebare, însă oprită de un sughiț scurt, atunci de ce nu ai venit tu la mine? De ce ai renunțat la noi?
- Te referi la relație? Să nu crezi că am vrut vreodată să-mi bat joc de tine. Ceea ce simt pentru tine nu se compară cu ce am simțit până acum. Nu știu de ce nu am realizat până acum, însă știam că indiferent dacă ne despărțeam sau nu, noi tot am fi fost împreună. Mereu am fost împreună! Și acum simt la fel. Încă simt că suntem împreună, i-am zis în timp ce am luat-o din nou în brațe și am rămas îmbrățișați. Timpul trecu fără să se gândească a doua oară.
Am stat așa multă vreme, timp în care m-am gândit cât de multe am putut învăța din toată experiența asta. Mi-am dat seama că absența celui drag îți face inima să urle de dor și să tânjească după iubire. Tot atunci am înțeles că rivalitatea face un bărbat să fie mai ambițios, dar și neglijent. Uneori, acțiunile spun mai mult decât cuvintele, așa cum un tablou face cât o mie de gânduri sau trăiri. Cu toate astea, trebuie să ai grijă. Câteodată, gura este poarta ce poate aduce ghinionul; viața ți-l aduce de multe ori în timpul unui moment de fericire.
De asemenea, dragostea nu se face după anumite reguli. Ea este dulce-acrișoară, dar îți dă încredere după o reușită. Vine întotdeauna ținută de mână cu frica, chiar dacă uneori e mai mare decât pericolul în sine, însă asta face iubirea să fie oarbă. Nu urmează logica și se ivește fără vreun motiv. Implică devotament însă trebuie arătat cu discreție. Dacă e persistentă, aduce o dată cu ea greșeli, însă de o amâni, mai târziu poți regreta. Împreună cu invidia, ea face un bărbat să fie mai duios.
E complicat, dar nu te teme! Viața e un coridor imens ce face legătura cu niște uși la care tu continui să bați. Fii sigur că indiferent dacă tu nu crezi că vei reuși, se va întâmpla dacă îți e scris; vei nimeri la una care se va deschide și îți va arăta drumul pe care ești menit să-l urmezi. În cazul meu, soarta a făcut ca acum să merg de Valentine’s Day de mână cu persoana pe care într-adevăr o iubesc.
- Îmi pare rău, Ema! I-am zis în timp ce îi fluturam mâna înainte și înapoi.
- E în regulă. Mi-am dat seama că în situațiile astea, cel mai bine e să urăști greșeala, dar să-l iubești pe cel ce-a greșit.
avatar
VandaQ
Scriitor
Scriitor
Sex : feminin

Topic Închis Re: Concurs de Valentine's Day/ Dragobete 2014 ~ Lucrări

la data de Lun 3 Mar 2014 - 19:59
Am venit si cu notele~ Imi pare rau de intarziere.


I - O dragoste eterna

Titlul: 0, 9 p
Nu gasesc nimic gresit in el si consider ca este potrivit pentru text. Nu e cel mai original, dar se potriveste.

Ideea/Originalitatea: 0, 5 p
Ideea este superba. M-am bucurat sincer de felul in are ai pus tema in idee~ Superb~

Modurile de expunere: 5, 1 p
Naraţiunea: 2 p
Naratiunea curge lin, nu a fost grabita. Imi place.
Descrierea: 1,7 p
Ar fi cateva pasaje care am mai putea fi dezvoltate. Sentimentele zeului au fost exprimate cam repetitiv, in sensul ca ai fi putut gasi metode si expresii prin care sa redai toate trairile acestuia.  
Dialogul: 1,4 p
A fost ok... Dar unele replici au parut mult prea rigide, mult prea regizate. In schimb, apreciez ca e pus unde trebuie si ca nu ai facut niciun exces in acest sens.

Greşeli de tastare/exprimare/ortografie: 1 p
"turma de cai" - a fost fooooarte amuzant... Nu exista "turma". Laugh Exista doar "herghelie" de cai. ^^
"secolul 3" - "trei"; cu litere. Sau ar fi fost bine sa scrii cu cifre romane, avand in vedere ca vorbesti despre un secol.
"cautăți" - "cauta-ti"; cauta, tie -ti.
"făcu ca ciorile" - ah, ce urat suna... prea multi de "c".

Acţiunea: 1 p
Actiunea, din punct de vedere al dinamicii mi se pare ok. Nu vad nimic gresit.

Estetica: 0,5 p
Textul este bine incadrat si ador faptul ca ai inceput cu acel citat care sta perfect aliniat cu right~ Imi place.

TOTAL: 9 p
Felicitari~ ^^


II - Nou in dragoste

Titlul: 1 p
Imi place~ La inceput nu mi-am dat seama la ce se refera, dar sfarsitul mi-a clarificat orice nelamurire.

Ideea/Originalitatea: 0, 4 p
Da... Ideea se incadreaza in tema, insa nu e cea mai originala.

Modurile de expunere: 5, 3 p
Aici nu sunt probleme. La dialog as avea ceva de comentat... Unele replici au fost mult prea lungi si se pare ca au capatat o oarecare rigiditate. In sensul ca personajul a spus o replica lunga, insa a fost mai mult o dorinta de a ta de a explica exact ce se intampla cu el, si nu un dialog stabil intre cele doua personaje. Ador acele sfaturi de care perosnajul prinicpal isi aduce aminte~ ^^

Greşeli de tastare/exprimare/ortografie: 1, 5 p
Eu una nu am gasit... Nimic nu mi-a deranjat placuta lecturare.

Acţiunea: 1 p
Si aici imi place. Ai rabdare; ai descris perfect sentimentele, am putut sa vad fiecare imagine in intregime. E foarte bine ca nu m-ai grabit si ai reusit, in acelasi timp, sa pastrezi un ritm alert.

Estetica: 0,5 p
Si aici e bine. Ai facut unele pauze in cadrul textului care parca au ajutat foarte mult la construirea emotiilor exprimate. ^^ Ma bucur ca te-ai folosit de structura pentru a da volum sentimentelor~

TOTAL: 9, 7 p
Felicitari~ ^^

Asadar:
Locul I -> II: Nou in dragoste cu 9, 7
Locul II -> I: O dragoste eterna cu 9

Woah... Doua lucrari foarte bune, extrem de bune. Abia de am gasit ceva sa reprosez; mici detalii au diferentiat un text de celalalt si punctajul, dupa mine, este apropiat. M-am bucurat sincer de citirea ambelor creatii si vreau sa va felicit~ Cred ca e unul dintre putinele concursuri in cadrul carora au fost lucrari care m-au facut sa zambesc multumita~ Bravo~

Sper ca la concursul viitor sa existe mai multi participanti, mai ales ca am aratat ca se poate face o lucrare buna, in ciuda datoriilor zilnice pe care le avem. Inca o data felicitari~ ^^
avatar
Ella ♣
Moderator
Moderator
Sex : feminin

Topic Închis Re: Concurs de Valentine's Day/ Dragobete 2014 ~ Lucrări

la data de Lun 3 Mar 2014 - 20:43
Ei bine, a venit vremea să închid și acest concurs.

Lucrarea câștigătoare este cea al lui Nekko ~ Nou în dragoste cu un punctaj de 9,7 și având 2 voturi la sondaj.
A doua lucrare îi aparține lui Rose ~ O dragoste eternă cu un punctaj de 9 și este câștigătoare la sondaj 3 voturi.
Vă felicit pe amândouă că ați mers până la capăt! ^^


Topic închis.
Continut sponsorizat

Topic Închis Re: Concurs de Valentine's Day/ Dragobete 2014 ~ Lucrări

Vezi subiectul anteriorSusVezi subiectul urmator
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum