╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Semne de întrebare

    Distribuiti

    Marstin
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 11

    Data de înscriere : 09/12/2013

    Semne de întrebare

    Mesaj Scris de Marstin la data de Lun 9 Dec 2013 - 22:27

    Mă gândeam să vă arăt un mic colțișor de ce combin eu pe la zona fan fiction. E făcut acum 3 luni capitolul, dar nu-i bai, mai am următoarele trei părți și din 14 încep să-l fac pe-al cincilea.
    Până atunci, luați de-aici:  Smile

    Capitolul 1
    Meditație asupra fanatismului și asupra violenței pe care acesta o provoacă

      Prima oară când ne întrebăm care-i vârsta de la care începe cea mai fragedă amintire a copilăriei, primim răspunsuri des întâlnite: începe de la trei până la cinci ani. Amintirile de înainte sunt arse cu claritate pe zidul conștiinței. Fără nașteri și fără cursivități. Aici observăm că momentele de dinaintea primilor trei sau cinci ani ajung pe retina unui bebeluș ca un haos de neînțeles. Mai apoi acesta conștientizează și observă cu o oarecare rațiune ce se petrece în jurul său. Lumea, până atunci, este un terci moale, fără structură, ce e de neapucat. Dacă-l apuci, te împotmolești. Cu modelarea necesară și după o durată de timp se întărește. Amintirile acelea, însă, dispar ca turtite pe asfalt asemenea animalelor vorbitoare în desenele animate. Apoi sunt arse, ca azvârlite pe fereastră.
      Când arunci o sticlă de plastic aerisită coca-cola în apă, ea nu-și amintește nici când a fost fabricată, că ai cumpărat-o chiar tu din alocația recent primită sau că ai aruncat-o abia după ce i-ai consumat chimicalele. Nici că s-a ciocnit de apă sau că acum plutește.
     Diferența dintre un bebeluș și o coca-cola e că atunci când îi umpli golul și întărești, bebelușul capătă o viziune, o perspectivă, o gamă largă de trăiri pe care le poate controla sau produce, asemenea mersului pe bicicletă, până o să adune cu atât mai multe cunoștiințe, capacități și instincte. Iar atunci, după anumite principii, oate începe creșterea fizică și mentală cu o viteză nemaipomenită.
      Apoi totul începe. Decizii, cauze, efecte, complicații. Prejudecăți, complicații, preconceperi, complicații, complicații! Omul se gândește cum să fie om. Ăsta-i și motivul pentru care nu e om...
    *
      Erich nu dormise două nopți la rând pentru a reface referatul a treia oară. Trebuia predat acum trei săptămâni. Avea douăsprezece pagini și nu era cizelat ca lumea, căci lipsa somnului îi trădase răbdarea și atenția. Ce avea să spună profesorul său, un om cu un simț al observării peste medii și între două vârste și care deține o deducere meticuloasă și cât se poate de clară? Avea să fie dezamăgit amarnic de greșelile pe care studentul său favorit, care avea să renunțe la facultate încă din al doilea an pentru problemele financiare, le făcuse fix în ziua plecării. Pentru Erich, tema care îi fusese cerută nu era deloc satisfăcătoare. El a considerat destul de precis că a trecut de mult peste etapa acestui tip de detalii și peste tipul ăsta de marginalizări. Așa că-și pierdu răbdarea să dezbată "trăiri, senzații, emoții" pe o scară prea largă. Degetele sale voiau să se resemneze. Erau obosite și durerile se tot resimțeau. Astfel amorțiseră și parcă rămaseră înghețate. Ochii voiau să se retragă după pleoape și să facă un popas lung și odihnitor. Voia să lase pixul jos. Deși se vedea ca triplu după sezonul de nesomn detaliile cum ar fi penița sa ruptă erau văzute cu ușurință de el. Erich are un talent înnăscut. Concentrarea sa putea fi împărțită în mai multe locuri decât oricine altcineva. Putea citi două, poate chiar trei cărți deodată până la capăt și puteam, pe lângă să înțeleagă cartea, să și iscodească anumite detalii. Mereu i-a plăcut să absoarbă tot conținutul unei cărți, indiferent cât de complicată era ea. Totuși, povestea era schimbată complet atuncia când nu simțea din plin cele opt ore de somn zilnice. Combina amănunte ce nu trebuiau puse în aceeași oală. E ca și cum ai mânca mâncarea cu tot cu șervețele și farfurie. Acest defect îl deranja mult, deoarece acesta avea deseori un program încărcat și nu putea respecta o schemă stabilă. De mult nu mai avuse un somn decent. Nu avuse un astfel de somn încă de la agitația anunțării sesiunilor de examene. Erich era în al doilea an la facultate și preda în timpul liber lecții private unor copii de gimnaziu care nu puteau savura matematica. Era contactat câteodată și ca psiholog. El mereu știa să se poarte cu copiii și să înțeleagă ce au pe suflet. Dar avea prostul nărav să se marginalizeze pe sine. Lăsase veioza aprinsă cât el trântise de pat. Apoi o închise, își puse capul într-o parte, somnul sosind cu blândețe. Deși mintea îi era presată în situații la orice oră a zilei, Erich se putea mândri că avea un somn de nestrăpuns atuncea când își punea prima dată capul pe pernă. Deși mereu când venea subiectul, el nu preciza decât la nevoie că după ce era trezit, acesta adormea foarte greu și somnul îi devenea fragil ca o ață ce stă să se rupă. Iar după ce venea foarfeca, trebuia să stea să găsească skotch-ul potrivit și să refacă legătura dintre cele două bucăți de ață meticulos, ca rezistența să se aproprie de prima.
      Își simțise corpul greu când se trezise. Se îmbrăcase și plecase către facultate.
      În drum către facultate, tușise. Avea o durere de cap și o oarecare presiune neînțeleasă pe frunte, ceea ce îi simula febra. Era ciudat pentru acesta să răcească. Toată viața sa, Erich nu răcise decât în iernile cele mai fioroase ale Marii Britanii, iar atunci se nimerea cu ceva superficial. Își răscolise geanta și căutase printre cărți un termometru. Arătase 37,9. Părea un început de febră de care va scăpa în curând. Era bine pentru el, astăzi nu era ziua potrivită pentru așa ceva. Astăzi avea foarte mult de mers. Trebuia să-și găsească un apartament decent în care să se mute și să înceapă să-și caute un loc de muncă. Probleme începuseră acum câteva luni, când tatăl său își vându-se farmacia pe care o avea de zece ani. Găsise un ofertant care oferise o sumă mai mult decât satisfăcătoare. Ceea ce nu știa tatăl său era că acel ofertant era un escroc care furase toți banii mai multor ținte de care a profitat. Cu atât mai rău, făcuse asta legal, el era un avocat foarte cunoscut în lumea politică. După ce reușise să obțină titlul de majoritar al acțiunilor, luase și celelalte acțiuni de sub nasul lor și obținuse toate drepturile, toți banii investiți și tatăl său nu obținuse niciun șfanț. se plânse toată ziua ieri că n-o să mai aibă ce pună pe masă și îl jignise pe Erich. El nu avea probleme, trăia pe spinarea tatălui său și era un răsfățat intolerabil. Doar asta era el în ochii tatălui său. Familie de fapt era mult spus, erau doar ei doi. Tată și fiu. Nu-și cunoscuse niciodată mama. Se presupunea că era moartă. Dar, tot ce e posibil, gândea Erich. Spera că poate, într-o zi, o să se întâlnească.
      Profesorul său este un om cumsecade, un model pentru toți tinerii. Părerea lui nu era afectată de împrejurimi și nu credea în prejudecăți. Dacă avea prejudecăți, erau doar de bază, cele în care se găsea adevăr. Simțul său de observație ajutase de multe ori poliția engleză. Cel mai fascinant lucru la acesta este că nu are orgoliul decât în cantități ideale. Este foarte prietenos și eficient. Un om între două vârste cu picioarele pe Pământ ce știe să se păstreze în tema unui subiect.
      În timp ce se gândea la Paul, se uita în oglinda retrovizorie a taxiului. Observase un chip obosit adâncit de cearcăne vineții ce se întrecuprind în jurul ochilor, fără să treacă peste nas. Nuanța vineție nu stătea foarte frumos lângă ochii frumoși și aurii ai acestuia, asemenea părului. Era ciufulit și bretonul de pretutindeni îi ajungea până la sprâncene. Forma capului era totuși un dezavantaj pentru acesta, mereu era deranjat de aspectul ăsta. Avea o bărbie foarte ascuțită și o frunte largă, iar capul în sine era rotunjit. Ochii păreau, la prima privire, mai joși decât ar trebui să fie în mod normal. Cât despre nas, prefera să fie văzut dintr-o parte. Purta un fular negru și lung e îi acoperea tot gâtul. Stătea foarte bine a acesta, și totuși îți dădea senzația că umerii lui sunt mai sus decât sunt de fapt iar gâtul foarte gros. Poate și din cauza că avea o înălțime impresionantă iar labele picioarelor erau mai mici decât ar trebui să fie la o astfel de siluetă.
      Taxiul ajunse la destinație. Erich își căută prin buzunarele de la geantă locul unde își punea puținii bani. Îl plătise pe taximetrist și ieșise din acea Toyota (o mașină ciudățică pentru un taximetrist din partea nordică a Marii Britanii). Intrase în clădire și își pregătise referatul. După ce intrase în sala de clasă, aflase că profesorul o să întârzie. Atunci Erich se așezase pe bancă, își puse referatul pe bancă și știa ce avea de făcut în timpul cât lipsea: avea să refacă cât putea din acel referat făcut în grabă după trei zile de muncă asiduă și fără oprire. Acela, într-adevăr, era un rezumat de douăsprezece pagini. Însă știa că atunci când profesorul spune un număr de pagini, nu se referă la pagini A4, ci A3. Nu aflase până atunci de ce. Și chiar și așa, toți îl respectau. Geanta lui Erich nu e destul de încăpătoare pentru o foaie A3. Dintr-un oarecare motiv, el urăște să îndoaie paginile. Îi displace cum se vede și îl deranjează simpla idee. Așa că făcu prima dată eseul pe foi A3, verificase și reverificase toate ideile și reformulase multe exprimări proaste. Apoi rescriese totul pe foi A4. Apoi ștersese cam treizeci la sută din textul inițial, fiind lucruri în plus, iar mai apoi recopiase pe alte foi și în același timp mai modifica pe unde putea. Erich își citise primele paragrafe. Mai că îl apucase râsul. Pusese în paranteze comparările proaste sau relațiile care nu se leagă, însă după ce își văzu greșelile știa că trebuie să facă ceva mai mult. Avea să resrie referatul într-un timp scurt de timp. Calculase și măsurase opțiunile. Iar după părerea lui, profesorul avea să întârzie ceva timp. Își scosese caietul, puse numele referatului și îl scrise în grabă cu atenția necesară. Scrisul era mai urâțic decât deobicei, parcă nu era al lui. El putea să scrie frumos și repede, probabil că oboseala îl afectase. Timpul zburase rapid și ora trecuse. Mai am nevoie de cinci minute, își spuse el. Gata! Terminase. Își puse eseul înapoi în geantă și apoi se ridicase. Aruncă o privire la ceas. Observând că profesorul său nu venise, se hotărâse să se ducă la cancelarie. Când să iasă pe ușă, dădu de o siluetă deșirată și slăbănoagă, cu gura prea mare și nasul prea mic. Avea mâinile și picioarele lungi, iar degetele îi erau pătate de nicotină. Purta o haină tweed cu o cămașă oxford albă, fără cravată, și se încălțase cu o pereche de pantofi de velur. Erich îl recunoscu deîndată.
      -Trebuia să îți verific referatul, nu este așa? făcu Paul, țuguindu-și buzele.
    Erich încuviință.
      -Hmm, spuse Paul după o vreme. Este cazul să pleci. Consideră-l trecut.
    Erich stătu pe gânduri o vreme. Nu era necesară vreo întrebară insistentă, Paul avea un talent aparte să le evite pe toate. Se pricepea dintodeauna la așa ceva. Nu răspundea decât la întrebările care îl intrigau. După un anumit timp, încuviință.
      -Vreți măcar să citiți prima pagină?
    Paul nu spuse nimic. Erich își scosese referatul și i-l predase. Dădu să plece din încăpere.
      -Dacă vreți să-l citiți, îl aveți aici. O zi bună.
    Paul scosese din buzunar un pachet Marlboro și își aprinsese o țigară, deschizând referatul.
      -Hei, Erich. Probabil că nu o să ne mai întâlnim niciodată. Nu lăsa timpul să te păcălească. Nu uita niciodată că tu alegi cursul acelor. Gândește-te la asta, făcu Paul. Erich auzise, însă nu își dădu seama pe moment de ce vrea să zică. O fi vreo metaforă codificată tipică lui, își spuse Erich. Poate că nu avea să afle niciodată sensul cuvintelor. Cu alte cuvinte, nu părea să fie influențat de vorbă. Paul nu părea în firea lui, fusese neobișnuit de ciudat astăzi.
     Atunci Erich ieșise din clădire. Părea să fi venit degeaba. Spera ca profesorul să-i citească referatul, era tot ce voia. Era ca un bilet de "la revedere". Vântul rece tipic lunii mai îi flutura părul, dezvelindu-i câteodată urechile ascuțite.

    Dacă vă întrebați, după mine nu l-aș fi postat. Am mai meșterit ceva prin stil de două luni încoace și nu-mi prea place cea ieșit aici.   

    Marstin
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 11

    Data de înscriere : 09/12/2013

    Re: Semne de întrebare

    Mesaj Scris de Marstin la data de Mier 11 Dec 2013 - 14:54

    Pun și numărul doi, să avansăm în acțiune mai mult, până la momentul din ziua de azi.  Smile

    Secvență
       Să îți spun ție că o să te duci acolo unde totul a început. Aș fi putut cu siguranță să îmi beau cafeaua de dimineață, un lichid fierbinte fără pic de gust. Mă regăsesc aici, cu tine, povestindu-ți despre o carte ce cuprinde un umor științific și pervers. Nu am să mai continui să vorbesc artificial cu tine, limba mea și-a pierdut fictivitatea. Nu am să continui să îmi compromit propriul început, zămislind cu nesaț misterul ăsta ce ne-a fost programat cu începutul nostru ca specie. Știu că sunt groaznic la astfel de notări, însă uneori aș vrea tare mult să te văd ascultând și nu citind. Prin urmare, o să îți pun capăt vocii ce îți cutremură capul, care este chiar a mea, și deși nu știi că există și nu o auzi, o soliciți.
       Discuțiile fără sens îi displăceau mult lui Erich încă de mic, când tatăl acestuia îi povestea zilnic ce se petrecea la serviciul acestuia și îl punea și pe Erich să povestească ce se întâmpla la școală. 
       Totul părea un echilibru frumos, însă cu atât de mic cum era Erich, cu o minte atât de dezordonată și cu un catalog plin de absențe, simțul de observare al acestuia îi semnalase că ceva nu este în regulă în acest șir de narațiune. Poate că-și punea o întrebare, normal pentru un copil de numai nouă ani căruia îi plăcea să se joace și rămăsese, prin comparație cu elevii acestuia, un copilăros. 
       Un băiat mereu îl necăjea, îi plăcea să-și bată joc din toate amănuntele de Erich, avea note mai mari și era respectat de profesoare, îndrăgit de toată lumea. Erich se simțea ofilit de mic copil când era atacat din toate părțile, totul era o otravă pentru el, tatăl lui, școala, chiar și jucatul cu ceilalți copii. Și mai ales atunci, tatăl său îi cerea răspundere la prostiile pe care i le povestea Erich că le-a făcut la școală. Cu toate astea, cel mai mare în vârstă dintre cei doi era cel mai desfrânat încât să nu dea explicații despre aberațiile care le zicea despre munca lui, când acesta umbla prin baruri cu o pereche de chei de la un apartament căruia nu îi aparținea în acte, îi aparținea unei femei. 
       *Una din discuțiile fără sens care le avuse la viața lui era atuncia când tatăl acestuia îl luase pe bărbatul ce trecuse de majorat de ani buni, care trebuia să învețe pentru facultate în loc să meargă în locuri pe care nu le știa, la niște oameni necunoscuți ce voiau să primească acțiunile farmaciei pentru o sumă mai mult decât decentă de bani, și cu toate acestea tatăl său nu l-a lăsat pe băiat să citească documentul. Oameni necunoscuți.

    Capitolul 2

    Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte
       Bob introduse cu atenție caseta audio în dvd player. Trebuia să fie atât de prudent să nu se lovească de mobiliera din propria casă. Este și normal să te gândești că, în condițiile astea, un om normal ce trăia o viață monotonă, găsit în orice colț al lumii, nu era capabil să parcurgă nici măcar drumul dintre bucătărie și camera de zi. Cu toate acestea, Bob se obișnui de mic cu traversarea acestui drum, de când se născuse era obligat să parcurgă același drum în casa părintească, căci mama sa era bolnavă și tatăl său umbla prin locuri necunoscute. Nu avea niciun sprijin. Când trebuia să aibă grijă de mama sa, se ghida pe clinchetul clopoțelului să ajungă în camera mamei sale, aducându-i tot ce avea nevoie. În ziua de azi trebuia să se descurce singur pentru a parcurge un astfel de drum obositor.
       Dvd playerul pornise și începuse să se audă o conversație demnă de statusul unei interogări. O interogare pe care nu a obținut-o de oriunde, ci de la prietenul său cel mai bun, care avea pile la poliție și putea să facă rost de astfel de chestii. Bob era nevoit să termine cu atât mai repede caseta, până ce responsabilii își dădeau seama. Auzise cum tatăl acestuia, acum câteva luni, fusese batjocorit de polițistul "rău" care-l interoga. Era bătut în picioare, jignit, pus să recunoască o faptă gravă de care Bob nu și-a putut crede urechile că a auzit. Singura rudă prezentă pe pământ a acestuia urla cu lacrimi în ochi că cineva făcuse să se întâmple astea de la început, o persoană pusă într-o poziție înaltă care își juca pe degete țintele. Pentru o astfel de faptă, tatăl acestuia fu băgat la închisoare pe viață. În prezent trupurile a cel puțin două sute de musulmani dispăruseră în aceeași seară, cât timp erau într-o biserică. Autoritățile ajunseră acolo doar pentru că fu raportată o explozie îngrozitoare ce se extinse pe sute de metrii pătrați. Biserica fu ca rasă de pe fața Pământului. Poliția credea că este vorba de un grup gigantici de extremiști, care se împărțiseră în alte două grupuri ce colaborau între ele. Culmea, cu o seară înainte, fuseseră furate cinci tablouri de mare valoare în lumea artei de la unul din cele mai mari muzee din Marea Britanie. Printr-o legătură bolnăvicioasă, tatăl acestuia fu pus ca suspect, ba chiar mai mult, unul din capetele acțiunii. Avea să-și trăiască viața într-o celulă fără șanse de scăpare. Toți ar fi fost îngroziți de așa ceva. Ca urmare, cu o zi înainte de sentință, tatăl lui Bob se sinucise.
       După ce ascultase caseta, Bob primise un mesaj pe telefon. Bob scoase caseta din dvd player și își urmase drumul către telefon, sunându-și prietenul. Era frustrat când primea mesaje, căci știa că nu era capabil să le citească. A tastat cum a fost învătat, a apăsat kj la lista de contacte și a apelat primul contact găsit. Însă apăruse robotul. Bob închise apelul și aștepta ca prietenul acestuia să îl sune iarăși.
       În timpul ăsta, Bob se gândea cum să se răzbune. Era atât de nerăbdător să se răzbune. Aștepta clipa asta înflăcărat și era serios hotărât. Cu toate acestea, pe cât de hotărât era, pe atât de descurajat. O persoană în starea acestuia nu era capabilă de foarte multe chestii, nici măcar nu știa cine era persoana din spatele rețelei, însă era destul de pregătit să dea lumea pe spate și să îi elimine pe cei care i-au condamnat tatăl.
       Porecla de "Bob" îi fusese dată de către Dereck, prietenul de la care aștepta un răspuns. Pe Dereck îl cunoștea încă din copilărie, știa atât de multe despre el. Știa că era cu șase luni mai mic ca Bob, știa că îi plăceau tartele cu afine, că îi plăcea să se joace împreună, era neastâmpărat și îi plăcea să se joace cu oamenii. Însă în ultimii ani, Dereck a avut momente în care, pentru Bob, a părut schimbat total. Nu fusese același copil cuminte care îl cunoscuse acum zece ani. Era un traficant de contrabandă și avea relații în lumea afacerilor. Uneori, Bob chiar se întreba dacă știa atât de multe despre Dereck. Și se întreba și de ce i-a pus porecla "Bob" când pe el îl cheamă Robert.
       Telefonul îi vibra dintr-o dată în mână și porni o melodie clasică, Dereck îl sunase. Însă când îi auzi vocea, părea speriat de moarte, vorbea foarte ciudat. Glasul său îi scădea increderea în sine.
    -A, Bob, spuse Dereck. Ai băut ceva?
    -Nu, sunt cu mintea limpede.
    -Ei, după ce terminăm de vorbid cred că o să vrei să bei ceva, spuse Dereck.
    -Aha, deci ai o veste bună?
    -Știu și eu? N-aș zice că e chiar așa de bună. Poate mai degrabă amuzantă.
    -Ca nuvelele lui Kjell.
    -Exact, spuse Dereck. Ca nuvelele lui Kjell. Ai zis-o la fix! Mereu găsești expresia potrivită, scurtă și la obiect.
    Ironia era că nuvelele lui Kjell era de fapt o expresie ce reprezenta un cod făcut de Dereck și Robert, pentru a evita apelurile înregistrate sau amenințările făcute din cealaltă parte a firului.
    Bob rămase tăcut. Dereck continuă:
    -Puțin, s-au cam încurcat lucrurile. Știi, poliția a făcut o sesizare. Au aflat că, printr-un mod dubios, una dintre casetele acestora care, pentru ei, conțin interogarea la "cea mai mare crimă din lumea artei". Însă mai este o problemă, una mare. Cu jurnaliștii nu-i la fel de simplu, că ăștia nu se lasă așa ușor. Deja au venit câțiva ziariști să pună întrebări. Păi, în momentul ăsta nici eu n-aș avea ce să le spun. Probabil că deja au dezgropat legătura dintre tine și caseta înregistrării. Lucrurile astea o să iasă la iveală încetul cu încetul.
    -Și, până la urmă, ar fi bine să am grijă?
    -Exact, să fii pregătit deja și să te ții bine pe poziții, probabil că poliția deja este în drum către tine. 
    -Deci asta e vestea care nu e chiar așa de bună, ci mai de grabă amuzantă, dar într-un mod neobișnuit?
    -Să știi că îmi pare sincer rău că te-am băgat în chestia asta, spuse Dereck cu o voce lipsită de remușcări.
    -Nu-i vorba de tine, eu m-am băgat în chestia asta, spuse ultima dată Robert, până să audă niște bătăi în ușă. Auzise cum polițiștii îl voiau afară din casă.
    -Trebuie să plec, mai vorbim. Apropo, am să-ți fac cunoștiință cu cineva, spuse Dereck și închise telefonul.
    Robert era pregătit de clipa asta. Se puse jos, pe canapea, și băuse din ceaiul care îl făcuse acum aproximativ douăzeci de minute. Se răcise. Era ceaiul său preferat, îi aducea aminte din copilărie. Erau cele mai prețioase amintiri pentru acesta, chiar dacă nu le poți numi fericite.

    Marstin
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 11

    Data de înscriere : 09/12/2013

    Re: Semne de întrebare

    Mesaj Scris de Marstin la data de Vin 13 Dec 2013 - 14:35

    Episod
      În acea parte din marea britanie, umbla un tip despre care se spuneau multe zvonuri. Unele dintre acele zvonuri se legau într-un fel cu statusul său financiar. Nimeni, însă, nu îl cunoștea în persoană. Singurele persoane care avură convorbiri telefonice cu el nu știau aproape niciun detaliu despre acesta. Era genul de tip care deținea un imperiu și pe care nimeni nu îl cunoștea, o personalitate înaltă în lumea politică. Unele dintre zvonuri se întreprindeau explicând că tipul deținea un grup extremist care lucra într-o clădire protejată de lume pe motive religioase. Era o idee excelentă în caz că era întocmită de un om inteligent. Dacă ar fi fost așa, probabil că după câteva inspecții în care totul ieșea ca la carte, nicio secție de poliție nu ar mai fi avut acces la acea construcție. Cu atât mai mult cu cât exista o clădire în genul. În fiecare zi veneau mașini luxoase. Mașini luxoase într-adevăr, acestea se prezentau ca fiind din ultima generație a unor mărci recunoscute și răspândite peste tot în lume. Majoritatea nu aveau număr, însă treceau de radare ca prin frunze. În general, fondurile acelei secte proveneau, după spusele celui ce conducea secta, din banii celor ce făceau parte din ea. Alte zvonuri deschideau coicidențe fascinante între o astfel de persoană și o rețea imensă de contrabandă și droguri. Unele dintre astfel de coicidențe se lega, cu toate astea, și cu soarta unor familii de musulmani. Deși această persoană era legată destul de strâns de astfel de acuzări grave, nimeni nu avea destule probe, toate se duceau către zero. Se spunea că era atât de bogat încât putea cumpăra cei mai buni avocați din străinătate, procesele lui probabil nu durau prea mult în sensul ăsta. Însă nu a fost prezent vreodată la un proces. Motivul pentru care nu a fost prezent la un proces este că niciunul nu a existat, nimeni nu a putut întocmi destule acuze ca să îl trimită la înalta curte. Era genul de om care te băga în sperieți numai printr-o rețea de telefon, te punea să îți faci multe întrebări.
      La o oră spre dimineață, un moment de pauză pentru centrală, toate liniile de telefon fuseseră ocupate pentru o rețea specială ce nu știai de unde să o apuci ca să o înregistrezi. O astfel de rețea specială era formată numai la apeluri importante, de calibru nobil.
      *Erich era acasă, studiind până în noapte târziu. Studia ceva puțin mai particular, ce nu se potrivea în niciun caz cu lecțiile normale ale acestuia. Nu îți puteai da seama din prima despre subiectul despre care se vorbea în cartea acestuia. Era o carte veche, părea să aibă câteva sute de ani. Era acoperită cu o perdea de praf și lipseau multe pagini. Erich observase acest lucru, cineva a măsluit paginile, iar acel cineva avea un motiv să se fi jucat cu cartea. Ochii i se retrăgeau în orbite, însă Erich nu încuviință să se repezească spre pat. Părea că aștepta cu nerăbdare un apel ce nu se mai prezenta. Iar dacă nu se prezenta, acesta nu avea de gând să se culce. În niciun caz. Probabil că aștepta cu nerăbdare acest apel, ca și cum îi va salva viața...

    Capitolul 0
    Dilema lui "K"
      Erich își terminase orele de la facultate și plecase către casă. Toată ziua stătea cu gândul la ceva. Stătuse atât de îngândurat încât probabil că, dacă s-ar fi anunțat la știri când s-a întors acasă un cutremur chiar în zona lui, nici nu l-ar fi simțit. Trăind printre amintiri, se gândea numai la trecut. Lui nu îi plăcea foarte mult să se gândească la așa ceva. Nu avusese un trecut strălucitor. Era cu mult sub ce ar fi vrut acesta să aibă. Încă de la o vârstă fragedă, tatăl acestuia se purta foarte imprudent și brut cu el. Ca și cum ar fi fost cățelul lui împuțit. Uneori, Erich se enerva când se gândea la asta. Alteori, ar fi râs pentru prostia lui. Era sigur că, dacă era destul de matur în acea perioadă, ar fi știut cum să se apere pe plan psihic. Căci de acolo pornesc toate greutățile sufletului, din copilărie.
      Însă ăsta nu era singurul lui motiv de a rămâne perplex. Nu se enerva acesta foarte rău, avea episoade rare, însă ca un om avea o limită. Unele evenimente își lăsaseră amprenta pe viziunea acestuia asupra lumii. În ultimul timp își crease o pasiune să facă planuri de răzbunare asupra lucrurilor mai grele. Simțea o sete puternică de răzbunare ce trebuia aplicată pe avocatul care îi lăsase pe amândoi în sărăcie. Era de asemenea, îngrijorat cu privire la tatăl său. Chiar dacă se supăra crunt pe acesta pentru acțiunile lui, îi era părinte. Îl respecta că l-a crescut în circumstanțele acelea. Deși uneori îi plăcea să fie misterior. Mai ales despre mama acestuia. Nu în ultimul rând, încă mai avea o datorie de achitat facultății. Trebuia să termine un eseu de douăsprezece pagini pe foi A3. Știa că profesorul acestuia avea acest mic obicei, să confunde mărimile, deși pe plan medical nu era vorba despre vreo problemă. Era o temă grea care, dacă totul mergea bine, putea să o termine în o zi.
      Imediat ce ajunsese acasă se apucase de studiat. Se spălase pe mâini prima dată, însă nu-și schimbase hainele. Luase o gustare din frigider care îl ajuta să se relaxeze. Nu avea nimic de aface cu o prescripție medicală. Erich rareori se ducea la doctor, din moment ce avea grijă de corpul acestuia. Nu se hrănea sănătos doar atunci când era bolnav, dar și când era sănătos. Așa putea preveni boala. Căci avea orarul prea încărcat pentru o boală. Vorbind strict despre gusturile personale, pe băiat îl relaxa să se înfrupte dintr-un fruct, mai ales când era stresat. Îl stimula.
      Pentru a realiza un astfel de referat, prima dată era nevoie să se informeze mai mult despre subiect. Deși învățase de multe ori despre așa ceva, de fiecare dată profesorul său cerea subînțeles să abordezi ceva nou. Cum profesorul acestuia era priceput mai ales în genul epic, nu puteai să abordezi aceeași chestie însă să schimbi cuvintele și să faci o ușoare trecere de la un subiect la altul pe muchie. Erich căutase în biblioteca sa o carte potrivită. Trecuse cu degetele pe câteva cărți cu titlul interesant, însă conținutul nu era nici pe departe satisfăcător. Mai căutase puțin și dădu de o carte ce se numea "Revelații" de Antonio K. Se gândea care putea fii numele acestuia de familie. Poate că venea de la Kaden, un nume modern provenit din Caden. Asta ar fi însemnat că e un autor american. Putea însemna multe, Kae, Kai, Kain, Kaj, Karin. Majoritatea numelor la care acesta se gândise erau de origini englezești. Cu toate acestea, nu părea să i se potrivească niciunul. Deschise cartea și trecu peste câteva paragrafe. Se uitase la conținut, avea un stil cu siguranță englezesc de a scrie. Acum era sigur că niciunul din numele de mai sus nu îi aparțineau. Oare care era dilema domnului K?
      "Am fost învățat de mic cu o poveste: Cică de mult, în nopți, o fată fusese întemnițată într-o cameră cu oglinzi, legată cu catarame de mâini și cap și fu obligată să se uite la imaginea ei cu zilele și săptămânile. Acea fată era diagnosticată cu schizofrenie severă. Stând acolo, uitându-se în oglindă, se întreba dacă aceia îi sunt ochii ei, dacă fata din oglindă era și ea. Oare fata din oglindă era ea? Arăta ca ea, gândea ca ea, avea impresiile și calitățile ei, avea chiar și senzațiile ei. Și la fel ca fata, îi plăcea să se joace! Fata reală și fata din oglindă mereu își împărtășeau atunci vorbele, mereu se înțelegeau și se simțeau bine împreună. Însă fata din oglindă era mai diferită decât se vedea de cea reală, fata din oglindă era geloasă și își dorea foarte mult să fie ca cea la care privește. Însă era doar o reflexie. Discutând și discutând, zilele păreau luni, însă veni ziua în care fata trebui să plece. Ultima sa întrebare fusese dacă fata din oglindă era ea, însă nu avu timp s-o rostească, și zbătându-se, reflexia sa zâmbea, și a rămas acolo, zâmbind, chiar și după ce camera a fost lăsată pustie"
      Acesta fu începutul capitolul doi. Pe Erich îl induceau în eroare unele fraze ce, într-un umor desăvârșit, se contraziceau. Lui Erich îi plăcea să citească chestii complicate ce îl puneau să-și pună și mintea, nu numai ochii, la distribuție. Era o pasiune de-a lui. I se părea intrigant, în acest fel, "Antonio K".
    *
      Erich nu se putu opri din scris. Trecuseră ore întregi de când citise primul capitol al lui Antonio K. Însă ceva era ne-în-regulă cu cartea aia. Își găsise, în cele din urmă, subiectul potrivit pentru eseul său. Nu îi fusese greu, lecturile surpinse de dilema lui "K" fură impresionant de inspirative. Mai inspirative decât alte cărți de genul pe care le citise. Însă se oprise de citit deoarece, după un anumit timp, stilul acestuia se transforma într-unul vulgar și nesănătos. Era destul de ciudat că tocmai așa ceva îl inspira. Părea un mesaj criptat înăuntrul cuvintelor acelea. Un mesaj la care Erich ar fi trebuit să-și stoarcă, creierii să-l deslușească. Însă nu aștepta așa ceva. Îl botezase pe Antonio ca fiind dilema lui "K" din cauza că în cartea scrisă de el nu îi apărea numele de familie întreg niciune, și nimeni nu a mai auzit de o astfel de carte sau numele ăsta. Sau, mai exact, cel puțin Archie nu păru să fii știut de un Antonio K când auzise de la Erich aceasta la telefon. Despre Archie e mai complicat.
      Între cartea lui "K" și referat făcuse o pauză pentru a verifica ceva. Dintr-o parte mai întunecată a bibliotecii, scosese o carte ce părea foarte veche, cu o copertă aurie. Pe copertă era scrijelit, cu litere britanice vechi, "Marele TIMP". Erich părea să se grăbească să citească asta. Poate că nu conținea informații obișnuite. Într-un colț mai retras al corții, însă, nu observase Erich că era scrisă o literă, și anume "K". Erich o citea cu nesaț, parcă acumulând extrem de rapid informațiile, și trecea peste pagini iute, se vedea că era neliniștit.
     Erich nu dormise două nopți la rând pentru a reface referatul a treia oară.

    Scenă
    ”Bob stătea într-un colț ferit de ochii oamenilor așteptând pe cineva. Purta ochelari de soare, o pălărie pe cap și o haină groasă. Respira greu. Auzise câțiva pași venind înspre direcția lui și mai apoi o lovitură pe umăr. Vocea calmă a lui Dereck îl anunțase că nu avea să se teamă, era chiar el.
    -Să îți spun planul. După ce o să scapi de poliție, ne întâlnim în acel loc să-ți fac cunoștiință cu o femeie. Femeia deține niște informații impresionante, este un "turnător", cum ar numi-o unii. Ea te va conduce mai departe și te va ajuta să întâlnești niște oameni interesanți, sunt în aceeași stare ca și tine. Însă vorbiți toți trei limbi diferite, prin urmare veți avea de femeie ca traducător. Ah, și nu uita de K . Cam atât. Am să te sun.”

    Marstin
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 11

    Data de înscriere : 09/12/2013

    Re: Semne de întrebare

    Mesaj Scris de Marstin la data de Sam 21 Dec 2013 - 23:52

    Ar fi frumos dacă aș obține și puțină susținere, ca să știu c-am intrat măcar în vizorul cuiva.  Smile Mersi de înțelegere și ne revedem data viitoare, la anu, dacă înțelegeți.  Laugh 

    Akashi
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 41

    Data de înscriere : 20/12/2013

    Re: Semne de întrebare

    Mesaj Scris de Akashi la data de Dum 22 Dec 2013 - 8:17

    Nu imi vine sa cred ca am ratat un asa fic reusit. 
    De fapt, nici nu merita denumirea de "fic". 
    Roman am sa ii zic de acum.
    Intr-adevar, ai mai avut si cateva greseli de tastare, dar nu multe, infime. Angel 
    Faza cu "K" m-a cam rasucit la 60 grade. 
    Am cautat si acea carte pe net (da, chiar am facut-o). Laugh 
    Mi s-au dat carti si autori ce nu aveau pic de legatura cu ceea ce cerusem eu.
    Poate acea carte nici nu exista. Sau poate exista si e asa de veche ca nici nu s-a scris despre ea pe net.
    Imi pare din nou rau ca nu ti-am vazut opera si mai mult, nimeni nu a vazut-o ...
    Imediat cum ai zis ca ai pus un fic Original, l-am cautat.
    Nu stiu de ce, dar eram sigura de la inceput ca scri minunat. 
    Ma apucasem cu gandul ca : "Da, el a facut un fic. Clar e reusit."
    Revenind la roman :> 
    Nu inteleg de ce la ultima postare ai pus "Capitolul 0"... Think 
    O sa ajunga o fata si pentru Erich? Adica de ajuns o fata tot ajunge, dar asa.. pentru Erich.  Laugh
    Nu prea am citit romane politiste, dar asta imi place. 
    Sunt atat de multe jocuri de cuvinte ca imi imbarliga creierasul. 
    Si culmea, le-am mai si inteles.
    Sunt curioasa sa vad care e treaba cu K-ul si cu "Bob".
    Astept next si.. anunta-ma printr-un P.M  Whistling  

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Semne de întrebare

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Dum 22 Dec 2013 - 20:16

    Chiar trebuie, din nou, sa dau o critica goala? Inafara faptului ca am o vaga impresie ca te cunosc (iar impresiile mele rar sunt doar impresii), marturisesc ca este prima critica in care as introduce laude si primul fic pe care l-as citi intreg - chiar daca tu vrei critica doar la primul capitol. Mno, critica mea e promitatoare, nu? Nu prea arata a critica. Ei, schimonoseala asta hibrida - cred ca i se potriveste mai mult numele asra - va avea si cateva puncte care vor intra la categoria "de ce m-ai dezamagiiiit?". Dar, pana atunci...

    Frumos~ Am ceva cu titlul, in sensul ca inca nu simt legatura lui cu textul, insa, la cat de misterios e totul pana acum, nu ma mir ca legatura se ascunde de intelegerea mea. Ei, da, si de mult voiam sa citesc un text in care descrierea nu pare desprinsa de undeva si indesata cu forta in cadrul naratiunii, iar dialogul nu pare copiat din filmele cu... replici proaste. Aham~ E bine, exista fluiditate in idei si imi place ca nu te rezumi la niste detalii de suprafata. Stii sa reliefezi, in mod realist, caracteristici; esti impartial, asa cum trebuie sa fie un narator. Si stii sa imbini umorul cu psihologia~ Iarasi felicitari~ Dar... * moment enervant in care incerc sa introduc suspans * Ai ratacit o perioada printre timpuri si unele forme ale verbelor au fost puse la niste timpuri gresite.

    "Iar după ce venea foarfeca, trebuia să stea să găsească skotch-ul potrivit și să refacă legătura dintre cele două bucăți de ață meticulos, ca rezistența să se aproprie de prima.
      Își simțise corpul greu când se trezise. Se îmbrăcase și plecase către facultate.
      În drum către facultate, tușise. Avea o durere de cap și o oarecare presiune neînțeleasă pe frunte, ceea ce îi simula febra." - ce mai salt in trecut am facut. Ah, ma simt ca in "Miss Peregrine"; exact ca intr-o bucla temporala~ Fii atent la timpul folosit in primul paragraf; "venea", "trebuia", "sa refaca". Imperfect, un timp mai apropiat de prezent decat "simtise" din al doilea paragraf. Continui tu cu acel "tusise" - caruia, marturisesc, nu ii gasesc noima in constructie - si o dai inainte cu un Mai mult ca perfect, care e putin mai "trecut" decat Imperfectul. Sa inteleg ca pentru personajul tau ordinea cronologica a timpurilor este pe dos? Interesant, dar nu~ Ar fi fost nimerit sa continui cu Imperfectul. Nici nu stiu de ce ai sarit la Mai mult ca perfect, pentru nu era deloc util acolo. Ca sa nu zici ca te-am ametit cu niste timpuri, iti spun ca "simtise", "imbracase" si "plecase" puteau pastra forma Imperfectului - "simţea", "imbrăcă", "plecă. Apoi, acel "tusise", cum am mai spus, nu prea are sens. Cand spun ca personajul tusise, imi apare in minte ideea de o singura data. Exemplu: Din cauza racelii, tusise pana cand mama sa i-a luat sirop. "O singura data" acela nu avand sensul ca actiunea se petrece doar o data; putea Erich sa tuseasca de sa-si vomite plamanii. Insa "tusise" exprima o actiune care s-a petrecut anterior, intr-un timp trecut prezentului, si care nu il mai afecteaza pe personaj. Asadar, cred ca era mai potrivit sa spui "a inceput sa tuseasca", decat "tusise".

    "Spera că poate, într-o zi, o să se întâlnească.
      Profesorul său este un om cumsecade, un model pentru toți tinerii. Părerea lui nu era afectată de împrejurimi și nu credea în prejudecăți. " - observi? Fii atent la verbe; "spera", "este" si "era". Trecut, prezent, trecut. Nada cursivitate, right? Despre asta vorbesc. Ai grija la timpurile pe care le folosesti si la cum le imbini, fiindca fiecare timp are o nuanta si un loc. Nu poti inlocui Prezentul cu Perfectul simplu si sa spui ca e acelasi lucru; in niciun caz. Si nu numai ca folosirea gresita a timpurilor poate cauza confuzie, insa atunci cand citesti ti se pare ca gresesti tu; cel putin, asta mi se intampla mie. Am zis ca timpurile in mintea mea se amesteca gresit, nu ca timpurile tale sunt gresite, de la inceput. Ai mare grija la asta. Si iti recomand sa folosesti foarte putin Perfectul simplu si Mai mult ca perfectul, pentru ca sunt greu de utilizat in toate situatiile.

    "Amintirile de înainte" - nu chiar; "amintirile de dinainte", pentru ca "inainte" da impresia de miscare catre... inainte, catre viitor, pe cand "dinainte" marcheaza clar ceva anterior.

    "coca-cola" - lipseste un "C" de acolo. Da, da, ala de la inceputul cuvantului care il face sa fie nume. ^^

    "Deși se vedea ca triplu după sezonul de nesomn detaliile cum ar fi penița sa ruptă erau văzute cu ușurință de el. Erich are un talent înnăscut." - Prima propozitie mi-e neclara; cred ca din cauza felului in care ai formulat. Erich se vedea pe el insusi triplu? Erich vedea el triplu? Sau cum? Si in a doua propozitie apare un prezent nefolositor acolo. "Erich avea un talent innascut.".

    "atuncia" - sau "atunci", daca ar fi sa folosim forma corecta.

    "El mereu știa să se poarte cu copiii și să înțeleagă ce au pe suflet. Dar avea prostul nărav să se marginalizeze pe sine. Lăsase veioza aprinsă cât el trântise de pat." - atentie aci~ Am vazut ca stii sa delimitezi paragrafe. De ce nu ai facut-o si aici? Treci, brusc, de la o idee la alta. Cand am citit, am avut impresia ca a treia propozitie inca mai avea legatura cu celelalte. Ar fi fost in regula sa delimitezi ideile, fiindca lasa impresia de ruptura. Apoi... "trantise", "lasase"; acelasi Mai mult ca perfect enervant. Mno, daca tot folosesti, macar foloseste-l cum trebuie. In situatia ta, ar fi mers "trânti", "lăsă" (Perfect simplu). Si da, am o problema cu timpurile...

    "ceea ce îi simula febra" - nu prea cred. Cred ca presiunea ii "stimula" febra, nu ca o simula. Ar fi fost comic; ce mai presiune. Se ocupa cu lucrusoare din astea ascunse, ah? Cu simulari si alte flecustete de genul.

    "Probleme începuseră" - "problemele", poate

    "vându-se" - "vanduse", fara cratima. Cratima apare in aceasta situatie cand ai un verb la gerunziu precedat de o forma neaccentuata a unui pronume. Exemplu: Tinandu-se de balustrada, cobori scarile. / tinandu pe el, -se

    "urâțic decât deobicei" - "uratel" e forma corecta si "de obicei", in doua cuvinte.

    "deîndată" - "de indata"

    "Avea să resrie referatul într-un timp scurt de timp." - repetitie, asta in cazul in care constructia ar avea logica

    Mai ai si niste virgule puse anapoda si trebuie sa-ti amintesti de virgulele "regulamentare": inainte de "dar", "iar" si "ci". In rest, am mai vazut litere mancate si cateva greseli de tastare, dar textul arata bine, per general. Puteai lucra la aspect, ca nu te musca niciunul din codurile alea.

    Dar... Cum am spus: primul text care nu primeste un oftat disperat din partea mea, dupa primul paragraf. Buna treaba. ^^ Si inca ceva: stiu ca geniile au nevoie de public, insa nu si de incurajare. Chiar daca nu se inghesuie lumea cu comm-uri si premii Nobel pentru Literatura (si psihologie), asta nu inseamna ca munca ta nu este apreciata. ^^

    Mi-a facut placere sa iti "critic" textul si, daca simturile mele de detectiv incepator te-au confundat, nene CostiN, atunci... Am mentionat "incepator"? ^^ Laugh Mno, mult noroc si numai bine si spor la scris~ Textuletul si ideea imi plac asa ca ar fi bine sa te tii si de postatul lui, ok? ^^ * Sfarsit? Nu am incheieri... *

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:20