Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

    Secretul unei dependente de pizza +16

    Distribuiti
    avatar
    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Pasila la data de Dum 13 Oct 2013 - 2:48

    Fic dedicat dragei mele Rose, pentru ca e a doua cea mai buna prietena a mea. Inspiratia pentru acest fic este ea.  Nu voi renunta nici la celelalte ficuri pe care le am. Voi posta la fiecare o data pe saptamana, sambata, iar daca nu, cel tarziu duminica.  Lectura placuta va urez si daca nu sunteti fan supranatural, imi pare rau de voi. 

    Secretul unei dependente
    de pizza 
    El nu va întreba dacă eşti de acord. Niciodată.
    El nu va întreba dacă te doare nici măcar când vede că nu mai poţi.
    El nu va întreba dacă are voie, pentru că poate face asta fără permisiune.
    El nu va întreba dacă ceea ce face este corect, pentru că va fi satisfăcător.
    El doar va spune să fie făcut şi va fi făcut, pentru că aşa a vrut el.
     



    Capitolul I –  Prosciutto
     



         Îşi deschise ochii. Visul iar s-a spulberat, orice fărâmă din acea lume după care tânjea atâta se risipise în lumina zorilor – ce idiot posedat a lăsat perdeaua trasă? – gândi ea. S-a frecat la ochi întinzându-şi rimelul şi realizând că nu s-a demachiat înainte de culcare. Pentru ea, era o dimineaţă normală, niciodată nu-şi putea finaliza visele şi era trezită brutal de soare. Ah, cât putea să urască ziua! Când negura nopţii apărea, parcă avea sufletul mai liniştit. „Ca un vampir” nu se putu abţine de la comentariu. „Ca o ciudată.” Câtă ură avea pe somn, pe zi, pe şcoală, pe tipul de ieri care a ignorat-o! Ura aşa de multe lucruri că nici nu mai găsea ceva plăcut în viaţa ei. Se ridică în şezut, îşi privi papucii albaştri şi puţin rupţi pe margine. Îi încălţă lent, fără chef, şi se ridică în picioare, dar nu se duse până la dulap ca să se schimbe aşa cum proceda mereu. Făcu câţiva paşi până la raftul cu caiete de unde luă un calendar pe care-l privi cu atenţie. Era data de 23 Martie. Bineînţeles! Desigur că uitase şi acum nu mai avea timp. „Ce proiect idiot” gândi şi aruncă pe pat de ciudă obiectul subţire ce-l ţinea în mână. Tocmai în săptămâna asta trebuia să le dea profesorul făcut referatul despre Botticelli. Avea să mai ia un doi şi oricum nimănui nu-i păsa de acest nenorocit de pictor!
        - Draga mea, te-ai trezit? Haide, coboară la micul de jun!
        - Da, vin acum!
        Îşi dădu la repezeală bluza jos, aruncând-o chiar în coşul de rufe ce zăcea deschis lângă şifonier. Pantalonii scurţi, de pijamana, ajunseseră pe lângă. Trase o pereche de jeansi Pamela pe ea şi un tricou, ca mai târziu să constate că îl luase invers. Înainte să iasă din camera cu geanta pe umar, aruncă o privire spre oglindă. Atunci realiză şi îl puse cum trebuie în numai câteva secunde, apoi coborâ şi auzit uşa trântindu-se de la curent în spatele ei. Tatăl ei nu o certă de data asta, iar ea răsuflă uşurată. Ceea ce-i mai lipsea acum era o predică la care ar fi dat din cap plictisită despre lucruri plictisitoare.
        Se aşeză la masă fără să spună bună dimineaţa. Doar îşî analiză cu atenţie mâncarea din faţă. Clătite cu Finetti. Nu-i plăceau, ce însemna asta? Tăticul mereu îi dădea pizza. De când se gândise să gătească ceva? Oare erau otrăvite? Putea gusta fără să i se coloreze pielea în verde? Părintele îi observă totuşi mirarea şi îi luă farfuria din faţă.
        - Ştiu, ştiu. Dietă cu pizza.
        Sakura zâmbi. Tatăl ei mereu spunea gluma asta nesărată pentru că ori de câte ori o vedea mâncând ceva, era clar vorba de pizza. Îi puse pe masă în dreptul ei o farfurie mare cu prosciutto pe ea, recunoscuse felul după miros. Se aşeză şi el mai apoi lângă fiica lui şi îi zâmbi. Obişnuiau să mănânce împreună de dimineaţă pentru că aşa făceau de când soţia lui locuia înca cu ei. Cel puţin aşa îi povestea tatăl ei. Ea nu-şi amintea, mama ei plecase din Seattle când ea avea patru ani. Nici măcar nu ştia chipul mamei sale, dar tatăl ei alina mereu acest gol din sufletul ei. El voia să ţină locul ambilor părinţi pentru tânăra de şaptesprezece ani, iar ea ştia asta. În sinea ei era conştientă de fiecare lucru făcut de Naruto. El nu era obligat să gătească sau să-i dea mereu bani la şcoală... Nu. Ea chiar aprecia. Spera că îi transmite asta şi lui.
        - Şi, a început tatăl încercând să facă conversaţie, cum mai merge treaba la şcoală?
        El nu întreba de şcoală. Niciodată. Ştia doar că fata lui vine în fiecare vineri cu câteva note în carnet pe care el să le semneze. Ştia de asemenea că rezultatele erau bune şi se străduia să nu fie stresant întrebând-o mereu de teme, cu toate că avea şi aceste impulsuri.
        - Destul de bine, a apucat o felie subţire de salam şi a înghiţit-o, e un concurs nou de pictură.
        - Te înscri?
        - Da.
        Şi chiar fusese un „Da” hotărât. Nu era greu, mai ales că tema era la alegere şi timpul mai mult decât suficient. Lucrările trebuiau predate în prima zi a lunii Mai.
        A pus vasul murdar în chiuvetă şi se întoarse zâmbindu-i tatălui său. O rază de soare se adăpostise pe obrazul lui drept, iar ochii albaştrii îi străluceau. Când Sakura îl privi pe Naruto, îşi amintii de cărţile de colorat din grădiniţă cu îngeri care cântă la harpă. Tatăl său era încă frumos ... şi totuşi aşa de singur. Nu înţelegea de ce nu îşi făcuse până acum măcar o iubită. Merita din plin să fie fericit. Şi-a luat ghiozdanul pe umăr şi a plecat străduindu-se să nu se gândească la asta.
        În liceul în care învăţă nu este obişnuit să se întârzie. Niciodată. Dar ea în ziua aceea a ajuns la prima oră după cincisprezece minute de la intrarea profesorului în sala de clasă. Se plimbase în acest timp după secretară pentru că profesoara de istorie o pusese să-i dea nişte foi cu subiecte de la examenele trecute, iar ea nu era de găsit. Nu a primit totuşi nicio mustrare, nimeni nu s-a luat de ea şi a avut parte doar de nişte priviri curioase din partea colegilor. Prima oră era de geometrie, iar Sakura era total pe dinafară. Profesorul desenase o prismă la tablă şi le explica proprietăţile acesteia, le recapitula mai exact, dar ea nu înţelegea mai mult. Privirea tinerei era captivată de fereastră. Cu toate că de fapt nu vedea nimic. Doar privea... în gol. Oricum nu ar fi înţeles ceva, aşa că nu i se părea o problemă. Avea senzaţia asta ciudată de când ajunsese în incinta şcolii. De parcă cineva o privea totdeauna. Un fior o străbătu. Era un gând aşa de copilăresc! De parcă cineva chiar s-ar uita la ea şi chiar s-o vadă. Să fie văzută cu adevărat de orice imbecil din acea clasă. Încă un motiv pentru care din viaţa ei scădea rozul. Îşi ura din toată fiinţa şi colegii! Avea prieteni. Multi. Destui, adică. Dar la alte clase, pentru că nu erau pe acelaşi profil cu ea. Sakura alesese arta desenului, a exprimării sentimentelor pe o coala alba de hârtie cu ajutorul unui creion bine ascuţit. Ceilalţi erau la teatru, la muzica, la ştiinţe ale naturii şi filologie. Niciunul cu ea. Poate nu fusese o idee prea bună să vină aici, putea să se ducă cu Temari la teatru şi ar fi făcut acum pe Julieta în faţa unei bătrâne profesoare şi a câtorva copii. Dar nu singură.
        - O prismă este un corp limitat de o suprafaţă prismatică şi două plane paralele, care...
        „Auch!” a reuşit ea să ţipe în gând. Acum o ardeau, într-un fel ciudat, se simţea privită şi capul împreună cu stomacul o înţepau şi brusc, nu-şi mai putut concentra atenţia la nimic. Şi dacă totuşi...? Poate chiar era privită. Nu era greu să accepte asta. Nici măcar nu era mare lucru. Se uita cineva la ea şi gata. De parcă ar fi ceva prea important, ca o invazie extraterestră, ca epuizarea pizzei de pe pământ. Şi acum ce? Voia un premiu pentru că recunoscuse asta? Să fie de la ceva ce a mâncat? Se putea şi asta. Avea să se ducă până la cabinet unde se afla asistenta. Da, asta trebuia să rezolve tot. Se ridică brusc din bancă, exact în momentul în care s-a auzit clopoţelul şi a ieşit prima pe uşă, chiar înaintea profesorului. Era conştientă că asta sigur a pus-o pe lista „De ascultat” a săptămânii viitoare, dar s-a dus la baie, sperând că acolo va fi singură. Nici nu văzuse pe ce uşă intrase, poate era baia băieţilor, poate a profesorilor... nici nu mai conta. Intră într-o cabină, se lăsă jos şi oftă profund.
        „Ziua asta va fi una bună. Nu-mi pasă cum, dar nu vreau ceva s-o strice!”
         Prosciutto.
        Se va duce direct acasă să mai mănânce pizza. Mereu o calma, nimic nu era mai bun decât acest fel. Nu dorea o îngrijire la spa, nu dorea nimic altceva. Şi totuşi, mai târziu avea să-şi dea seama că ar mai exista o dorinţă. 
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 13 Oct 2013 - 12:52

    Prima! Eu!

    Dau edit.
    Winner  Party! Sunt onorată că sunt sursa ta de inspiraţie şi că acest fic îmi e dedicat. Ce drăguţ! Şi ce bine am făcut că am intrat :x Daaaaa! :yes:

    "Secretul unei dependente de pizza" - nu e tocmai un titlu obişnuit. E ceva nou şi sincer îmi place cum sună şi faptul că e uşor ieşit din comun. Pizza dimineaţa, pizza la amiază. Ok, prea multă pizza Laugh- dar cui nu îi place? Laugh  Hmmm... secrete = mister, dramă, adrenalină şi ziceai tu ceva de supranatural o.o Daaaaaa! Mă duc să beau JD ca să sărbătoresc. O altă febleţe de a mea. Oficial ador ficul!
    Naruto e tatăl Sakurei? Smile)Serios? Ce... plăcut şi interesant. Sincer, am citit de două ori ca să mă asigur că văd bine Smile)Acum am trăit să o văd şi pe asta. Vreau şi eu un tată care să îmi dea pizza mereu :-?E nedrept!
    Ştii ce îmi mai place? Că ai potrivit personalitatea Sakurei cu desenul. E cea mai bună combinaţie, din punctul meu de vedere. Prin desen se exprimă altfel şi el poate fi interpretat în diferite moduri de restu lumii şi doar autorul picturii să ştie cu adevărat ce se ascunde sub acele nuanţe.
    Zici că e urmărită o.o De făt-frumos! De sufletul pereche! Da! Dragoste, dramă şi mister.

    "î" se pune doar la începutul, respectiv finalul cuvântului. "â" se pune în interiorul cuvântului. Ţi-am spus asta pentru că am găsit următoarea greşeală:
    coborâ- coborî
    îşî - îşi
    De asemenea gândurile Sakurei punele mereu în ghilimele - am menţionat asta, pentru că primul ei gând legat de perdele nu a fost pus între ghilimele.

    Liz, Lizucă scumpă vreau nextul de la acest fic, precum şi restu de nexturi :x Spor la scris şi multă inspiraţie.
    Kisses, dear!
    avatar
    Diana Andrada
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Diana Andrada la data de Lun 21 Oct 2013 - 10:43

    HEEYY. Scuze, acum am avut timp sa il citesc. Imi place ficul tau, e interesant si misterios si tot nu-mi vine sa cred ca Naruto e tatal ei... NARUTO... o idee originala, dragut. Sakura e urmarita? De cine? De Sasuke? Sau e altcineva? Abia astept next-ul!!! Sa il aduci repede adica ai promis ca il aduci saptamanal, nu?
    Spor la scris!!
    avatar
    BerryHD
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de BerryHD la data de Sam 2 Noi 2013 - 22:26

    Yolooo.

    Nu am nici cea mai vaga idee cum am gasit ficul asta. Nu stiu cum am tot apasat pe butoane pe aici fara sa stiu ce fac si am ajuns p-a'ci.

    Cum is eu obisnuita, vin cu hiper-criticismu' meu sa stric buna dispozitie- ai doua greseli de tastare din cauza diacriticelor. Ah, ce rea sunt.

    Am si eu o mare nelamurire. De ce ma copila folosesti personajele din Naruto? Eu mereu ma gandesc ca, daca iti vin bazdacii vreodata la cap si vrei sa publici lucrarea, nu o sa poti, pentru ca se va considera plagiere. De ce nu iti faci tu personajele? Pentru putina comoditate ca au personajele aspectul fizic gata facut, nu ca strici, dar stirbesti un pic din stralucirea povestii. Nu judec, doar ca mi se pare ca-i pacat. 

    E bine scris, paragrafele is fain delimitate, capitolul are un aspect curat si frumos. Ai scos in evidenta perfect, dupa parerea mea, ideea cu pizza. Nu te-ai abatut de la subiect, ce sa mai, mi-a placut. 
    Dialogul nu a fost sec, actiunea nu o fost alergata de rinoceri, mi-o placut.

    In momentul asta vorbesc cu prietenul meu si cred ca vrea sa ne despartim si asa ceva nu e posibil igfuasdafbsdfs.
    avatar
    Eloise Drew ←
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Eloise Drew ← la data de Mier 6 Noi 2013 - 22:20

    Heyaa . Deci , fara deci , nu am pic de inspiratie pentru a lasa un comm. care sa te faca sa aduci mai repede next-ul.
    Imi place mult primul capitol , pe parcurs pariez ca o sa fie bestial ficul . Multa bafta , idei bune si spor la scris ,anunta-ma te rog cand pui next :o3 ! Ja nee Kiss
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Rose la data de Sam 30 Noi 2013 - 21:06

    La cererea autoarei acest fic se închide. Dacă vrei să îl redeschizi îmi dai un p.m. şi se rezolvă.

    Continut sponsorizat

    Re: Secretul unei dependente de pizza +16

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Mar 23 Mai 2017 - 0:30