╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    The Secret

    Distribuiti

    Sondaj

    Cum vi se pare acest fic la prima vedere?

    [ 5 ]
    71% [71%] 
    [ 2 ]
    29% [29%] 
    [ 0 ]
    0% [0%] 

    Total voturi: 7

    Andrada :*
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 22/08/2013

    The Secret

    Mesaj Scris de Andrada :* la data de Vin 20 Sept 2013 - 23:27

    As vrea sa mentionez ca mai am acest fic scris pe un forum, sub forma originala. 






    Prolog

                Sangele îi paraseste incet corpul femeii. Rana cauzată de un cuţit de bucatărie o doare din ce in ce mai tare. Hitomi e pe cale sa isi piarda cunoştinţa, dar cu ultimele sale puteri reuseste sa ajunga in bucatarie. Atacatorul o priveste cu dezgust, aşteaptă ca ea sa moara, apoi să isi steargă urmele. Nu regreta nici un minut ceea ce a facut, ba mai mult, crede ca Hitomi merita toate cele îintamplate.
    O bubuitură puternica se aude de la etaju imensei locuinte. Atacatorul, un barbat inalt binefacut, imbracat in haine negre, incearca sa scape. Bubuiturile devin din ce in ce mai puternice. Strainul fuge si reuseste sa scape pe usa din spate.
    Durerea e si mai sfaşietoare. Hitomi ştie ca nu mai are mult de trăit. Minutele i se par o veşnicie femeii. Acum stie ce e aceea moarte. E un sentiment total neplacut... durere. Doar atat mai poate simţi în aceste momente neplacute. Moartea se aproprie, dar ea vrea neaparat sa scrie aceste ultime cuvinte fiicei ei. Cu ultimele sale puteri reusest sa se ridice si sa apuce un carnetel aruncat pe bufetul maro din bucatarie. Sfarsitul se aproprie din ce in ce mai tare. Hitomi reuseste sa scrie doar patru cuvinte pe foaia unui carnetel, iar negrul nesfarsit al mortii o cuprinde incet. Ochii albastri ai femeii se inchid, iar aceasta cade pe parchetul bucatariei. Trupul ei neînsufleţit este încojurat  de pete provenite de la propriul sange.
     
    Capitolul 1

            Mobilierul prafuit de la mine din birou mi se pare acum asa de plictisitor. Uneori mi-aş dori sa fiu impreuna cu un barbat bogat pe o insula, dar e imposibil. Recunosc, sunt destul de frumoasa la cei douazeci de ani ai mei, de aceea mi-am permis sa ma angajez, pe timpul noptii la un club select de prin centru. Macar acolo mai scap de aceasta monotonie. Întreaga mea viaţa era o rutina. Ma trezeam de dimineaţa, mergeam la birou, ajungeam acasa, mancam, dormeam, iar de dimineaţa trebuia sa o iau din nou de la început. Ma saturasem de acea rutina, pană cînd, o noua angajata a acestei mici firme mi-a propus sa am un nou servici.
           Îmi este putin ruşine sa vorbesc despre acest job. Trebuia sa scap cumva de acea monotonie, iar atunci am crezut ca e o idee foarte buna, dar poate am greşit. Sau poate nu? Profitul este foarte bun, adica eu castig acolo intr-o saptamana cît cîştig aici la birou intr-o luna. Nu am nici o problema despre cum sunt platită, problema ar fi mama mea. Ştiu ca am douazeci de ani. La varsta mea multe persoane se despart de parinţii lor şi îşi vad de propriul drum, dar nu pot sa o las pe mama singura. După ce tatăl meu a fost ucis când eu aveam saptesprezece ani, mama aproape a intrat intr-o depresie. Doctorii au spus atunci ca cineva ar trebui sa stea aproape in permanenta langa ea, altfel ar putea avea tentative de sinucidere.
           Nu îi pot spune mamei despre noul job, nu vreau sa ma creada o usuratica. Dansez la bara, asta fac in acel club, nimic mai mult. Nu sunt la fel ca prietena mea, ea practica sa jocuri erotice. Eu nu aş fi în stare să fac asaceva, acum nu, dar poate in viitor... în orice caz, nu cred ca multe fete  ar iubi acest loc de munca, dar eu ma bucur ca il am.
    Uneori stau şi mă gândesc, oare ce s-ar fi intamplat cu mine dacă Ino nu mi-ar fi spus despre acel loc de munca. Mai nou am auzit zvonuri, cum ca seful meu ar vrea sa faca un schimb de personal. Pe scurt, vrea sa schimbe o parte din angajati. Sigur voi fi prima dintre cei dati afara. Lucrez aici de foarte putin timp şi m-am acomodat foarte greu. M-am certat cu el de mai multe ori şi cred ca ar fi fost in stare sa ma dea afara de mai mult timp, asta daca nu m-aş fi rugat de el sa nu ma concedieze. Daca m-ar fi dat afara in unele dintre acele dati, ce s-ar fi intamplat cu mine? Simplu, nu aş mai fi avut bani pentru nimic, iar eu si mama ar fi trebuit sa vindem casa.
           Viate este foarte grea, mai ales atunci cand nu iti ascult parintii. Cat timp tatal meu a trait, m-a rugat foarte mult sa invat. Işi dorea foarte mult să ajung la o facultate importantă, sa devin ceva in această viaţă. Imi vroia doar binele. Eu credeam ca imi taie o aripa, că vrea să îmi ia libertatea. Am reusit de nenumarate ori să il pacalesc atunci cînd invatam, iar acum regret asta. Poate daca l-aş fi ascultat nu aş fi ajuns ceea ce sunt acum.
           -Saku, vino repede.
    Ino intra pe usa micului meu birou şi reuseste să iasă la fel de repede. O urmez indeaproape, pana ajung in sala de şedinte. Aici directorul, impreuna cu mai multi oameni importanţi discuta problemele care pot afecta firma. Pe mine nu ma intereseaza ce se intampla pe aici, atata timp cat plec mai repede. Şeful ne roaga ca fiecare sa ne aşezăm pe cate un scaun. Masa lunga, dreptunghiulară este destul de mare pentru toţi. Directorul se aşeaza in capatul acesteia si incepe sa vorbească.
           -V-am chemat pe toti aici, pentru a face un anunţ. Cred ca majoritatea stiti ca firma nu isi mai permite sa plateasca salarile tuturor angajatilor. Unii dintre voi sunt... nu stiu cum sa spun... aproape nefolositori – aici sigur bate apropouri asupra mea sau a noilor angajati. Nesimtitul! – aşa că am hotarat ca persoanele care nu au minim un an de munca in acest domeniu sa fie disponibilizate.
    Directorul a început sa citeasca numele unor persoane necunoscute mie, iar printre acestea se afla si numele meu si al lui Ino, dupa care ne spune ca suntem liberi, iar cei disponibilizati, pot veni main pentru a-si strange lucrurile. Oare Ino are ceva impotriva cu disponibilizarea sa? Cred ca nu, la ce zambet are pe faţa.
    O urmez pe fata pana ajungem amandoua la ea in birou. Blonda se aseaza incet la birou, apoi incepe sa isi plimbe degetele lungi pe placajul de lemn. Unghiile ei atung incet suprafata biroului si incep sa scoate un sunet ciudat, deranjant.
           -Cred ca o sa imi lipseasca toata plictiseala de aici. Credeam ca daca ma voi avea un al doilea servici nu ma voi mai plictisi pe acasa, dar m-am inselat. Macar acasa, in fata televizorului mai radeam de Tom si Jerry, aici... rad doar de chelia lu sefu’ atunci cand se enerveaza si se face rosu ca racul.
    Trebuie sa admit ca blonda are dreptate, directorul e hilar atunci cand se enerveaza, mai ales cand micuta vena de pe frunte incepe sa se unfle. Doamne, uneori imi vine sa rad de el, dar ma abtineam de teama ca voi fi data afara. Acum nu mai mai intreseaza de nimeni si de nimic. Ino are dreptate. Aici mori de plictiseala, iar persoanele ca noi doua trebuie sa îsi traiasca viata la maxim.
           -Ce zici daca am merge sa bem ceva, e deja şase. Toti vor pleca, nu vreau sa ramanem singure aici doar cu femeile de servici. Hai prin centru, poate reusim sa agatam ceva, dar mai intai, hai la mine acasa ca stau mai aproape. Trebuie sa scap neaparat de aceasta tinuta plictisitoare.
    Ino are dreptate. Trebuie sa merg si eu acasa pentru a ma schimba. Au trecut deja zece ore de cand port aceleasi haine. Un dus cald mi-ar prinde bine.


     ***


           Doamne, ce face de intarzie atat, ar fi trebuit sa ajunga acum o ora la mine. Privesc tavanul din bucatarie exasperata. O astept pe Ino de o ora. Este ora noua. Au trecut trei ore de cand am ajuns acasa. Mama mea doarme deja. Cat timp am fost la birou am lasat-o la un fel e centru pentru persoanele deprimate. E un fel de “gradinita” pentru persoanele care au intrat intr-o depresie. Acolo ii ajuta si ii invata ca moartea nu e singura cale pentru rezolvarea problemelor.
    Telefonul mobil de pe masa incepe sa vibreze, semn ca Ino a ajuns in fata casei mele. Urmeaza sa petrecem o noapte de neuitat. Abea astept sa ajungem in unul dintre cele mai selecte cluburi de la noi din oras. Acolo ai acces doar persoanele super bogate, de fapt acolo lucrez eu si Ino. Partea buna e ca avem mancare si bautura pe gratis toata noaptea. Tot ce trebuie sa facem este sa ne imbatam clientii, apoi sa incepem sa ii satisfacem cum stim mai bine. In cazul meu doar cu un dans in poala, apoi fetele “profesioniste”, vor trece la treaba. Evident, ele castiga mai mult decat noi doua, dar na... ele si muncesc mai mult pentru acei bani.
           Urc incet in masina neagra a lui Ino. Blaonda aprinde farurile, apoi pornim in viteza spre club.
           -Imi place cum te-ai imbracat, dar cred ca s-ar fi asortat mai bine maioul acela rosu cu tinte, sti tu, cel decoltat. Te prinde mai bine de cat acesta, care e larg si nu se prea potriveste cu pantalonii stramti negri cu care esti imbracata.
    Ino are, din nou, dreptate. Credeam ca ma prinde bine verdele, dar acum m-am razgandit. Ar fi fost mai bine daca imi luam acel maiou rosu, decat acest tricou verde, care mai e si larg. Uneori pare ca nu mai gandesc. Dar acum ca ma gandesc mai bine, daca mi-as fi luat acel tricou nu as mai fi avut cu ce pantofi sa il asortez, decat cu o pereche de balerine fara toc, iar eu nu renunt la tocuri pentru nimic in lume. imi place sa vad cum e sa fi inalta, pentru ca mama natura m-a inzestrat cu o inaltime potrivita, iar eu as fi vrut sa fiu mai inalta.
           In zece minute ajungem amandoua la club. Eu ies prima din masina, iar o rafala puternica de vant venit din spate imi face parul lung si roz sa imi acopere intreaga fata. Ochii verzi mi se inchid instantaneu.
           -Haide odata, nu mai sta ca o mamaie langa masina, intra in club, nu ma face sa mai astept atata dupa tine. Nu vezi ca e frig? Da, tipic lui Ino, macar ea nu a asteptat dupa mine o ora.
    Muzica rasuna in boxe la intensitate maxima. Siluetele oamenilor se misca provocator pe ritmul muzicii. Mesele sunt pline de pahare goale care asteapta sa fie din nou umplute, iar la bari dansatoarele sunt pregatite pentru a satisface ochii tuturor barbatilor din club. Ino ma prinde de mana si ma duce intr-un separeu, doar acolo putem vorbi ca oamenii normali. Intreg clubul este antifonat. Nici un sunet nu poate iesi de aici. Aceasta camera e si ea antifonata, de asemenea. Aici ne schimbam noi de obicei din tinutele noastre obisnuite, in cele provocatoare. Camera pare mare, dar de fapt este destul de micuta. Pare mare din cauza lipsei de mobilier. O oglinda se afla pe unul dintre peretii incaperii, iar in fata acesteia o masuta de machiaj. In mijlocul incaperii se afla o canapea de piele rosie, la fel ca cele din club, iar langa canapea sta o masuta de sticla pe care zac niste pahare de bautura, lasate ieri de Ino.
           Blonda se aproprie de suportul pe care stau tinutele speciale pentru azi. Normal trebuia avem liber, dar pentru ca e o zi asa de importanta, seful ne-a rugat sa dansam de la unsprezece doar pentru el si niste prieteni. Azi e ziua unuia dintre cei mai buni prieteni ai sai, iar el trebuia sa se laude cu noile sale angajate.
    Costumele sunt diferite de cele pe care le-am imbracat turele trecute. Acestea sunt alcatuite dintr-un corset negru, strans la spate cu un siret dintr-un material foarte fin. In picioare ne luam niste cizme cu toc ciu de cincisprezece centimerti, lungi pana aproape de genunchi, facute tot din piele.
           Aratam amandoua foarte ciudat in aceasta imbracaminte, dar ce nu face omul pentru bani. Sefu’ a spus ca ne tripleaza salariul timp de o saptamana daca participam la aceasta seara foarte “importanta” pentru el.
    Ne machiem amandoua si ne prindem parul lung in cate o coada de cal. Daca ma uit la Ino, as fi zis ca suntem surori, doar ca ea are parul blond.
    Tocurile noastre se aud destul de tare pe holul care duce la separeul special.peretii sunt decorati cu un tapet cu rosuu cu diferite modele visinii, arata foarte ciudat, dar in acelasi timp interesant.muzica se poate auzi infundat prin peretii acestui hol. Acel separeu despre care vorbeam este un fel de separeu pentru VIP-uri, dar seful si-a permis sa il tina pentru el in seara aceasta.
           Ino deschide incet usa si paseste provocator in incaperea intunecoasa. Pe o canapea neagra se afla sefu’ cu prietenul sau. Dupa ce intram in incapere, acel barbat incepe sa ne examineze din cap pana in picioare. Privirea tipului nou devine din ce in ce mai insistenta. Se intoarce spre sefu’ si ii rosteste ceva la ureche. Ino se afla deja pe mica scena, gata de dans. Intr-un fel ar fi trebuit si eu sa fiu acolo, dar nu stiu ce se intampla cu mine. Am ramas aici, blocata. Nu mi s-a mai intamplat niciodata asa ceva.
    Imi iau unima in dinti si ma urc si eu pe scena. In incapere incepe sa rasune o melodie lenta, pusa special pentru noi ca sa dansam cat mai lasciv la bara. Tipul cel nou ma priveste din ce in ce mai insistent, pana cand muzica se opreste dintr-o data. Eu si Ino ne oprim din dansat si ne uitam ciudat la sefu’.
           -Sakura, prietenul meu vrea sa discute ceva cu tine, in separeu. Du-l in cel special.
    Separeul special, este cel mai ciudat din acest club. De obicei eu nu prea merg acolo, dar daca sefu’ spune asta, trebuie sa o fac. Tipul se ridica de pe canapea, in timp ce eu ma indrept spre usa cea neagra care duce la holul cel lung pe care l-am parcurs mai devreme. Doar pasii mei se aud acum, as vrea sa nu se mai auda, ma simt cam ciudat in aceasta ipostaza. Vreau odata sa ajungem acolo si sa vad ce doreste omu’ asta. Sper ca seful i-a spus ce fac eu, nu am chef sa fac s*x pe bani cu toti prietenii lui. Eu sunt doar o dansatoare la bara, nimic mai mult.
    Odata ajunsi la separeul special, ca un gentilman, imi deschide usa si asteapta ca eu sa intru prima in acea incapere. Dupa ce intra si el, inchide usa foarte incet. Imi spune sa ma asez, in timp ce el scoate niste sampanie scumpa din micul frigider de langa canapea. Toarna incet sampanie in doua pahare de cristal, foarte scumpe. De obicei, separeurile speciale si cele VIP care se afla in acest club, sunt pline de chestii foarte scumpe. Nu orice om de rand isi permita sa paseasca in asemenea incaperi. Cred ca aceasta persoana este foarte apropriate de sefu’, pentru ca il trateaza ca pe o vedeta.
           -Sa toastam pentru ziua mea. Noroc!
    Barbatul ridica paharul si isi indreapta privirea spre mine. Imi ciocnesc paharul de al sau, apoi beau din lichidul portocalui. Sampania este foarte buna, cred ca are si putina aroma de fructe, ceea ce face ca gustul alcoolului sa nu fie asa de intepator. Parca ar sti ce imi place.
    Barbatul isi da jos sacoul si ma priveste neincetat.  Cred ca asteapta ca eu sa fac ceva, dar sa stea si sa astepte, momentan stau prea bine pentru a ma misca de aici.
           -Ai vrea sa plecam de aici, pe mine ma cam deranjeaza acest club, dar am venit mai mult pentru Jonny. Imi este foarte bun prieten, iar intr-o zi i-am promis ca voi veni sa ii vizitez clubul. Ca sa fiu sincer, nu imi prea place. E prea multa galagie,iar eu  prefer locurile linistite.
    Vocea lui blanda si groasa m-a luat prin surprindere. El este prima persoana care imi spune ca nu ii place in acest club. Dar nu inteleg. Asa sunt toate cluburile din oras, la ce se astepta el? Hmmm, mi se pare putin cam ciudat sa vrea sa plece cu mine, nici macar  nu ma cunoaste. Sunt o dansatoare la fl ca celelalte din acest club, aproape ca nua am importanta pentru clienti. Ei sunt fericiti atunci cand formele sunt marii si cand au pe ce sa puna mana.
           -Unde ai vrea sa mergem? Sunt platita s vin cu tine oriunde. Plus ca este ziua ta, iar timpul pe care il vei petrece cu mine va fi ca un fel de cadou din parte prietenului tau.
    Folosesc o voce cat mai seducatoare, tipul asta mi se pare din ce in ce mai interesant. Sigur este bun pentru o aventura de-o noapte.
           -Nu folosi acel ton papusa, crezi ca eu nu pot sa vorbesc la fel ca tine – La naiba, s-a prins de ce vreau sa fac. – crede-ma vad ca nici tie nu iti prea convine ca lucrezi aici. La fel a fost si cu Ino. A venit mai mult din lipsa de bani. La inceput Jonny a luat-o cu usurelul, a pus-o sa danseze la bara, dar cu timpul i-a cerut din ce in ce mai mult. Acum este carpa sefului. De aceea Jonny te-a angajat si pe tine, Ino l-a rugat. Ca dovada a faptului ca nu mint, sti ce mi-a spus Jonny inainte sa intrati? – dau negativ din cap, iar el continua – mi-a spus ca pot face orice vreau cu tine, pentru ca esti “neinceputa”, iar tu esti de fapt cadoul de ziua mea din partea lui. Vreau sa te scot de aici, crede-ma la inceput totul pare frumos, dar nu cred ca vei vrea sa apuci si sfarsitul.
           Acum il cred desi nu as vrea sa fac asta. Nu imi vine sa cred ca Jonny m-a mintit in asemenea hal, mi-a promis ca ma va pastra, nu v-a lasa pe nimeni sa ma atinga in acel fel. Mi-a promis... dar evident nu pot avea incredere in el. Acum ce sa fac? Sa plec cu acest tip, pe care nici macar nu stiu cum il cheama, da care deja stie ca sunt virgina, avand in vedere ca nici macar nu am stat de vorba mai mult de cinci minute. Doamne, m-am saturat, cred ca gandesc prea mult. Ar fi bine sa nu mai fac asta sau imi va exploda capul. Gata, stiu. Plec cu el, iar daca se intampla ceva, asta e. Riscul meseriei. Nu imi vine sa cred ca spun asta.
           -Bine, vin cu tine, dar fa cumva si ajuta-ma sa plec odata de aici. Daca o faci, iti ofer tot ce vrei din ceea ce itipot oferi.
    Mda, cred ca asta a sunat putin cam patetic din partea mea. Tanarul ma priveste intrebator. Sprancenele sale negre se arcuiesc si capul sau se misca in semn de da. Roscaatul se ridica de pe canapeaua de piele si isi intinde mana spre mine, in timp ce isi rosteste prenumele.
           -Sunt Sasori, cred ca ar fi trebuit sa iti spun mai intai numele meu, nu sa iti propun sa plecam. Daca vrei, te poti razgandi.
    Dau negativ din cap. Roscatul vrea sa iasa din separeu, dar ii spun ca inainte de a pleca trebuie sa m schimb de hainele in care sunt imbracata. Sasori astepata ca eu sa ies prima, apoi ma urmeaza pe coridorul care dice la camera in care m-am imbracat impreuna cu Ino.
           -Unde ai vrea sa mergem? Este abea unsprezece jumatate.
    As fi vrut sa ii spun ca vreau sa merg acasa, dar mai bine lasa asa, oricum mama doarme acum si nu as vrea sa o trezesc si sa imi faca din nou vreo criza. Dau din umeri in semn ca nu stiu, asteptandu-ma ca el sa inteleaga ca nu stiu unde vreau sa merg.
           -Ce ai zice, daca am merge la un hotel, asta daca vrei.
    m-am intors brusc spre el. Dupa acea propozitie sunt acum in stare sa ii “ofer” o palma. Cine se crede el? Sau mai precis, cum crede el ca sunt eu? Daca Jonny i-a spus ca poate sa faca ce vrea cu mine, el crede ca il voi lasa? Nu sunt una dintre panaramele care lucreaza in acest club. Sunt diferita. Nu voi renunta inca la virginitatea mea pentru el, sau oricine altcineva din acest club, atunci se inseala.
           -Sti ceva? M-am razgandit. Nu mai vreau sa merg nicaieri, mai ales cu tine. Esti la fel ca toti ceilalti barbati. Ai chef de o seara cu una dintre curvele de iaci, nu ai de cat. Dar cred ca atunci cand m-ai ales pe mine, nu ai prea facut o alegere prea buna. Nu sunt dispusa sa fac sex pe bani cu orice obsedat, asa ca iti urez drum bun spre hotel. Sa ai o seara placuta Sasori.
    l-am lasat pe acel barbat singur pe hol. Dupa seria de replici pe care i le-am adresat s-a oprit dintr-o data, nefiind capabil sa mai faca nici un pas. Nu cred ca e prea obisnuit ca cineva sa il respinga, dar trebuie sa se impace cu ideea asta. Pana la urma cine se crede el? E cumva presedintele si eu nu stiu?
    Gata, cred ca trebuie sa ma calmez. Nu are rost sa ma enervez din cauza lui. E un nimic pentru mine si tot un nimic va ramane de acum in colo.
    De curand am ajuns in separeul in a\care eu si cu Ino ne-am schimbat. M-am imbracat in hainele cu care am venit aici si m-am trantit pe canapeaua din piele. Unul dintre barmani a venit si mi-a adus o sticla plina de wisky. Am de gand sa ma imbat ca sa uit de nervii pe care mi-a cauzat Jonny si prietenul sau.
    Oare, daca Jonny nu si-ar fi adus pe Sasori aici, poate nu s-ar fi lasat cu atatea scantei intre mine si amicul sau. Dar asta e acum, faptul e deaj consumat. Oricum, presimt ca maine voi fi concediata din cauza ca nu i-am respectat regulilu acelui jegos. Macar sa beau in seara asta si sa profit cat mai pot de bautura si mancare gratis.


    ***


           Capul imi pulseaza de durere. Parca as fi baut un rau de bautura. As vrea sa imi deschi pleoapele, sa vad unde ma aflu, dar pur si simplu nu pot. Cred ca am exagerat aseara cand am baut asa de mult.
    Reusesc pana la urma sa imi deschit ochii. Tot ce pot vedea acum este tavanul alb al camerei mele. Cum am ajuns eu aici? Eh, asta conteaza cel mai putin in acest moment, mai intai trebue sa scap de durerea asta de cap. Nu o mai pot suporta nici o secunda.
           Ma uit mai bine in jur. Chiar sunt in camera mea, doar ca pe podea. Oare cum am ajuns aici? Uite inca o intrebare fara importanta. Ar trebui sa nu  mai pun atatea intrebai sau o sa ma doara capul si mai tare.
    Incerc sa ma ridic de pe podea, dar o stare de ameteala ma cuprinde si cad in pat in sezut. As vrea sa raman aici, sus la mine in camera, dar trebuie sa cobor in bucatarie sa iau un medicament pentru durerea de cap pe care o am. Incerc sa ma mai ridic inca o data de pe patul moale de o persoana cu lenjerie colorata, iar de data asta reusesc. Merg pana in zig zag pana la usa de la intrare la mine in camera. Ies pe micul holisor si ma indrept spre scarile care duc spre sufragerie. Ma lovesc de balustrada, apoi ma [rind puternic de ea pentru a nu cadea. Durerea devine din ce in ce mai puternica, in timp ce ameteala incepe sa dispara treptat. Cine ma fi pus sa beau atat azi noapte? Gata stiu, intelectul meu redus pe care il posed. M-as blestema chiar in acest moment, dar imi vine sa urlu din cauza durerii.
           Cobor cu greu scarile pana la mine in sufragerie, unde ma lovesc de canapeaua neagra din fata masutei de cafea. Era cat pe ce sa daram o vaza cu flori, asezata de mama pe acea masa acum o saptamana. Nu e prea estetic, dar ea a preferat sa o puna acolo iar eu nu am avut nimic impotriva. Pana acum, cand era pe punctul de a se sfaraama in multe bucatele.
    Ajung intr-un sfarsit in bucatarie. Picioarele mele devin din ce in ce mai moi. Nu mai am de loc stabilitate in picioare asa ca ma prabusesc la pamant in ghenunchi. O imagine horror mi se afla acum in fata ochilor. Nu imi vine sa cred. Mama mea se afla intinsa pe jos imbibata in sange. Eu am facut asta? E imposibil. Mama mea e moarta?  Lacrimile incep sa imi inunde ochii. De ce ea, de ce acum. Cum se poate asaceva?
           -Ce naiba se intampla aici?


    Ultima editare efectuata de catre Andrada :* in Vin 10 Ian 2014 - 23:37, editata de 4 ori

    milu_hinata
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 15

    Data de înscriere : 04/09/2013

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de milu_hinata la data de Sam 21 Sept 2013 - 17:51

    Hello! 
    Imi place in primul rand pentru ca e cu Sasori - care e superb si care o sa fie primul din viata Sakurei nu?. Am sorbit capitolul din priviri   mai ales cand am aflat ca ea lucreaza noaptea la un bar si abia astept sa aflu cine i-a omorat mama. Sau a fost asa sadica si beata incat a omorat-o ea? Daca da ai un umor negru si...imi place. Mu ha ha. 
    Astept nextu si sa ma anunti. ^.^

    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 30

    Data de înscriere : 08/02/2012

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Sam 21 Sept 2013 - 19:38

    Hey... 
    Nu am mai intrat pe forum de o gramada de timp. A inceput sa faca panze de paianjen.
    Cred ca am  cam deraiat de la subiect. Sa revenim:  
    Femeie, vrei sa ma omori. Acum stiu de ce nu ai mai vorbit tu cu mineee. Cu asta erai tu ocupata?
    Lasa ca te tin eu minte. De ce nu m-ai anuntat ca ai inceput sa scri ceva GENIAL?
    Stai ca iti spun eu de ce, din cauza ca esti uituca rau.
    Acum sa revenim la fic. Este ultra, mega giga si alte cuvinte. 
    Sakura e putin cam nehotarata, odata vrea sa mearga cu Sasori, odata nu. 
    Abea astept sa vad ce se intampla in urmatorul capitol.
    M-ai lasat in suspans. Adu-l repede, ca de nu te...  

    Bye 

    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 4995

    Data de înscriere : 15/07/2011

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de Irene. la data de Sam 21 Sept 2013 - 20:37

    Bună. Ți-am citit citit ficul de dimineată, primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit. ^^
    A fost un capitol luuung. :3

    Eu credeam că prietenul lui Jonny este Sasuke! o.O Nici nu mă gândeam la Sasori. o.O

    Va fi SasuSaku? :o3 
    Jonny este ... nesimțit? Prea puțin spus ...

    Sunt curioasă ce se va întâmpla în continuare. Sper să aduci repede nextul. Spor la scris! Kiss

    *Alexia*
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 12

    Data de înscriere : 12/10/2012

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de *Alexia* la data de Lun 18 Noi 2013 - 9:45

    Buna! Ti-am citit ficul si imi place foarte mult! Primul capitol a fost foarte lung si interesant. Si eu am crezut ca prietenul lui Jonny este Sasuke, sau macar Itachi. 
    Nu ma asteptam sa fie Sasori. Imi pare rau pentru mama Sakurei, a ucis-o cineva? -.?
    Sper sa ma anunti cand pui nextul! Spor la scris si la idei! Te pup! Kiss

    Bufyycafee
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 10

    Data de înscriere : 15/11/2013

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de Bufyycafee la data de Lun 18 Noi 2013 - 21:08

    Buna!! Super ficul! Ador primul capitol! Abia aștept next-ul!! Kiss
    Sa ma anunți si pe mine! 

    Andrada :*
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 23

    Data de înscriere : 22/08/2013

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de Andrada :* la data de Vin 10 Ian 2014 - 23:19

    Capitolul II
     
                Imaginea mamei îmi bântuie şi acum gândurile. Corpul ei străpuns de lama cuţitului de bucătarie. Cine e acel monstru care a putut face asta? Pot fi chiar eu. În acea seară eram beată, nu îmi mai aduc aminte nimic, dar in momentul în care am vazut-o intinsa pe jos, toata beţia mi-a trecut.
    Îmi e ruşine sa mă mai întorc acasă. Vecinii mă acuză, ei cred ca eu am ucis-o, dar ştiu că asta nu e adevarat. Da, recunosc, am fost baută, poate mult peste măsura, dar niciodată nu aş fi fost in stare să fac un asemenea lucru unei persoane, mai ales ei. Mă creşte de cand a murit tatăl meu, a avut grije de mine ca de ochii din cap, iar eu nu am stiut sa apreciez ceea ce am avut. Am reuşit să pierd o mamă si în acelaşi timp o prietenă.
    Trupul femeii care mi-a dar viaţa zace intr-o cutie de lemn, împodobită cu tot felul de flori artificiale. Acum cinci minute am condus-o pe ultimul ei drum. Lacrimile nu încetau sa îmi curgă pe faţa. Majoritatea spuneau că joc teatru, dar ei nu ştiu ce se află în acest moment în sufletul meu. Sufăr şi mă doare foarte tare. Poate daca eram acasă in acea seară, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dacă aş putea da timpul înapoi... dar timpul trece şi nu se mai întoarce. Până să deschizi încă o dată ochii, realizezi că totul în jurul tău este schimbat. Timpul nu ştie să se uite înapoi la durerea şi suferinţa pe care le-o provoacă oamenilor. Timpul e un monstru, care nu poate fi stăpânit.
    Că tot vorbesc de timp, a zburat aşa de repede, iar eu abea acum realizez că sunt singura care  mai stă in cimitir. Toţi au plecat, am ramas doar eu si… mama.
                -Nici nu ştiu de unde să incep. Doamne, e aşa de greu… vreau să îţi spun că îmi pare rău pentru tot ce ţi-am făcut. Abea acum realizez cât de importantă eşti pentru mine. Te vreau înapoi, vreau sa mâncăm din nou popcorn în timp ce ne uitam la un film prostesc cu animale. E doar vina mea că ai murit, poate dacă aş fi stat acasă şi nu m-aş fi gandit numai la bani… ar fi fost altfel.- Lacrimile încep să curga, plâng ca un copil mic, dar nu îmi pasă, nu plâng pentru un străin, plâng pentru mama mea. Trebuie sa continui, să îi spun tot ce am pe suflet şi sa sper ca ma va ierta, pentru tot ce am facut.- Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe tata, atunci când imi spunea să învăţ. Te rog iartamă pentru toate greşelile pe care le-am făcut şi pentru toate greselile ce urmează să le mai fac.
    Cad in ghenunchi, sperând ca voi primi iertarea cuvenită, lacrimile curgandu-mi din ce in ce mai mult pe chip. Vreau iertare din partea ei. Mă simt din ce în ce mai vinovată pentru tot ce s-a întâmplat. De fapt… e doar vina mea.
     
                O adiere rece de toamna imi provoaca fiori pe şirea spinării. Mă ridic încet de pe pământul umed şi dau să plec, dar…
                -Sakura.
    Nu mă interesează cine mă striga, vreau doar sa ajung acasă, dar se pare că acea persoană devine din ce in ce mai insistentă.
                -Sakura, stai!
    Tot nu întorc privirea, îmi continui drumul, dar persoana care ma striga mai devreme, reuşeşte să mă ajungă din urmă şi se opreşte in faţa mea. M-am oprit exact la un posibil inpact cu muşchii bărbatului. Când ridic privirea spre chipul acelei persoane, fruntea mi se increţeşt. Chiar de el nu aveam chef in acest moment. Sasori.
                -Hei, Saku, am auzit vestea şi vreau să spun că îmi pare rău. Condoleanţe.
                -Mulţumesc.- Spun asta şi incerc sa plec, dar el se pozitioneaza din nou in faţa mea.- Dacă nu te superi, aş vrea să ajung acasă înainte să inceapă ploaia.
    Privirea lui se indreaptă automat spre cer, deschide gura în semn ca vrea să spună ceva, dar o lasă aşa cum este. Se dă din calea mea şi îmi permite să plec. Mă distanţez din nou de el, apoi îi aud vocea groasa spunându-mi:
                -Dacă vrei te duc eu cu maşina, ştiu deja unde stai.
    Mi-a picat fisa atunci când a spus că ştie unde stau, dar cum e posibil? Mda… o singură persoană ar fi putut face asta, iar acea persoană e mai mult ca sigur Jonny. Nu stiu ce îşi imagineaza maimuţoiul ăla, dar v-a trebui să merg cu el, deoarece plaoaia dă să înceapa si nu am nici umbrelă.
     Drumul pana acasă e scurt, durează doar douazeci de minute, cu maşina. Ploaia a început deja. Picaturile mici se lovesc puternic de parbrizul maşinii lui Sasori. Sunetul ploii este aşa de liniştitor. Pleopalele mi se inchid. Ce mi-aş dori sa dorm, dar nu pot. Trebuie sa ajung acasă şi să scap cât mai rapid de el. Nu ştiu ce doreşte, dar nu e de bine.
                 Sasori iese din maşină si imi deschide portiera. Îmi întinde mâna stânga pentru a ma ajuta să ies din maşină, în timp ce în mâna dreapta ţine o umbrela neagră. Roşcatul mă conduce pană la uşă. Mă priveşte din ce în ce mai insistent.
                -Cred că ar trebui să pleci. Se întunecă.
     Încerc sa bat apropouri cu speranţa ca v-a pleca dar nu merge. Stă tot acolo, nemişcat, cu privirea aţintită asupra mea. Ochii săi negri îmi analizează faţa. Capul lui se mişcă în semn negativ.
                -Nu plec până nu discut ceva cu tine. E important, aşa că mai bine am intra la căldură, pentru că am multe să îţi spun.
    Figura lui s-a transformat în una serioasă. Chiar daca l-am văzut doar o singura data, atunci nu era aşa. Privirea lui era dulce si blândă. Nu m-aş fi gândit că poate fi şi serios. Am un sentiment rău în legatură cu asta, dar cred că ar trebui să îl accept, deşi nu îi cunosc intenţile.
                 Nu a trecut mult timp de când am intrat amândoi în casa. Niciunul din noi nu a mai scos nici un cuvânt de minute bune. Trebuie sa scap cât mai rapid de el. Vreau sa fiu singură, să meditez asupra tuturor faptelor întâmplate. Să gasesc o explicaţie cât se poate de logică. Nu pot admite nici acum ce s-a întâmplat. Vreau să aflu cine a facut-o. Vreau sa vad acea persoană cum suferă, la fel cum a făcut şi mama. Vreau ca eu să fiu cea care îi distruge viaţa, indiferent de cine e. V-a plati cu preţil vieţii. Dorinţa mea în momentul de faţa, e acea de răzbunare. Razbunare… un cuvânt atat de simplu,dar care descrie multe: ură, regrete şi dispreţ faţa de o persoană. Urăsc o persoană, dar nici măcar nu ştiu cum arată. Vreau să o vad cum suferă, cum imploră milă din partea mea, dar în acel moment, inima îmi va fi acoperita de gheaţa şi ură. Indiferent de persoană, nu contează că îmi e prieten sau dişman, v-a plăti cu preţul vieţii, îti jur asta, mamă.
                -Uite, ştiu că poate e puţin cam ciudat faptul că ne-am întâlnit la cimitir, dar a trebuit să te urmăresc. E foarte urgent, e ceva ce nu şti, dar trebuie să afli cât mai rapid.- Ochii mi se maresc, iar Sasori continuă fraza, imediat ce îmi observă uimirea din ochi.- După propunerea mea indecentă de acum câteva zile, tu ai mers într-un separeu si ai început să bei. Eu nu am vrut să plec, asa că mi-am facut de lucru prin club. Cănd Hinata a terminat “treaba”, cu Jonny, a început să te caute. I-am spus unde eşti, iar ea te-a găsit acolo, în acel separeu, dormeai, iar lânga tine erau doua sticle de bautură goale. Nu ştiu cum ai rezistat unei asemenea cantităti de alcool, dar încă erai conştientă. Am ajutat-o pe Hinata să te ducă acasă, apoi fiecare a plecat la el acasă. In faţa locuinţei tale, am putut observa ceva ciudat în acea seară. Era o maşină neagră, cu geamuri fumuri. La început m-am gandit că poate acea maşină apartine unei persoane din vecini, dar după ce ştirea a fost dată la televizor, mi-am dat sema că acea maşină are legatură cu moartea mamei tale. Nu te oblig să mă crezi, dar eu consider că este un amanunt foarte important. Toţi cred ca tu eşti cea care a înfaptui crima, doar ca procurorii nu au destule dovezi pentru a te acuza de ucidere. Acum întelegi ce era aşa de urgent?
    Dau din cap afirmativ. Totul are acum o legatură. Trebuie neapărat sa vorbesc cu Hinata, poate ea ştie mai multe, poate a văzut si ea acea maşina. Dacă aş putea afla cumva numărul de înamtreiculare al maşinii, atunci… cel sau cea care a facut-o, v-a plăti pentru asta. Adrenalina îmi creşte în corp, odata cu ea şi nerabdarea de a dezlega acest mister. Vreau să aflu cât mai repede acea informaţie, dar trebuie să o fac pe cont propriu, fară ajutorul nimanui. Nu trebuie să implic pe nimeni. Persoana care a ucis-o pe mama a avut un anume motiv. Nu era un hoţ, nici un obiect de valoare nu a lipsit de la locul său, atunci… nu înţeleg, ceva lipseşte. Ce motiv ar fi avut cineva să o ucidă pe mama? Ea nu a făcut nici un rău nimănui. Din potrivă, ea a vrut totdeauna binele tuturor. Nimic nu se leagă şi urăsc când se întâmplă asta. Vreau să aflu adevarul. Vreau să ştiu. Dorinţa mea de cunoaştere aduce tot mai  mulete întrebări care nu au răspus.
                -Mai bine ai vorbi cu Hinata despre asta, cred că şi ea a vazut acea maşină. Probabil te v-a putea ajuta. Eu mi-am terminat treaba aici, mai bine aş pleca.
                -Nu…-Nu îmi vine să cred că spun asta- mai rămâi, afară plouă si e frig, dacă vrei îti pergătesc o cafea.
                -Saku, draga mea, poate că acum încerci să pari amabila, dar să şti că mi-am dat seama de la început că nu prea tolerezi prezenţa mea în locuinţa ta. Eşti ca o carte deschisă, char dacă nu te cunosc, am eruşit să te citesc foarte bine. Înca de când ti-am iesit în cale, in cimitir, te-a deranjat prezenţa mea. Cred că er fi mai bine daca aş pleca.
                -Sasori … Stai, vorbesc foarte serios. Rămâi si te rog, nu mă face să mă răzgândesc. Recunosc, la început nu ti-am agreat prezenţa, pentru că, am crezt ca eşti acelaşi de la club. Adică un nesimţit. Îmi pare rău, recunosc, în acea seară, poate am greşit şi eu atunci când am dat de înţeles că vreau să mă culc cu tine, dar nu ştiu ce m-a apucat.
                Sasori dă din cap aprobator, semn că m-a iertat, apoi se aşează la masă. În timp ce pregatesc două cafele, el mă întreabă diverse lucruri, insistând asupra familiei mele.
                -Mama, a fost singura persoană pe care o pot numi cu adevarat “familie”. Tatăl meu a murit cu mult timp în urmă, mama intrând intr-o uşoară depresie. O lungă perioad de timp, am fost nevoită să o duc la un fel de “grădiniţă”, dacă îi pot spune aşa.
                -Şi ce se întampla acolo cu ea?
                -Nişte medici se ocupau de mai multe persoane cu aceeaşi problemă ca a mamei. Îi învăţau că moartea nu e singura soluţie pentru rezolvarea problemelor. Doctorii mi-au spus, înainte cu vreo două zile de crimă, că situaţia mamei se îmbunătăţeşte, iar acele ore vor deveni inutile. Acest lucru exclude varianta unei sinucideri. Tu ce crezi?
                -Nu ştiu ce să cred. Dacă mama ta nu s-a sinucis, atunci singura explicaţie ar fi aceea că o persoamă ar fi putut fi un hoţ, care să vrea ceva de la voi.
                -Am exclus varianta asta din start. Nimic din casă nu e mişcat. Fiecare lucru e la locul lui, exact aşa cum ar trebi să fie.
    Cafelelel sunt gata, torn lichidul de culoare maro în câte o ceaşcă, după care mă aşez la masă. Sasori mă priveşte foarte uimit, dar de ce?
                -De ce te uiţi aşa la mine? S-a întâmplat ceva?
                -Nu, totul e în regulă, doar că… nu ştiu. Atunci, în sera aia, cănd te-am îtalnit prima oară, nu aş fi crezut că o persoană aşa de frumoasă ca tine ar putea gandi atat de mult şi într-un mod atat de raţional.
    Am impresia sau tocmai mi-a  făcut un compliment. Mă bucur că măcar o persoană îmi apreciază talentul de judecată, dacă îi pot spune aşa. Nimeni nu mi-a mai facut aceasta remarcă până acum. De când a murit mama, adică de partu zile, am început să analizez mai bine lucrurile care se petrec în jurul meu. Sunt mult mai atentă la detalii, care pot părea nesimnificative unor persoane, dar de fapt sunt foarte importante.
                -Poti să îmi mai pui puţin zahăr? Prefer cafeaua mai dulce.
    Dau din cap in semn ca da, apoi deschid dulapul din bucătărie în care se afla zaharul şi celelalte condimente. Iau cutia de zahar, dar nu o apuc prea bine. Cutia îmi scapa din mană, iar la impactul cu podeaua, capacul se deschide, zaharul împrăştiindu-se peste tot. Am rămas izolata intre masă, bufet si zaharul de pe podea. Îl rog pe Sasori să aducă matura de dupa uşa de la bucătărie, apoi mă apuc să strâng cristalele de zahar de pe jos. Dupa ce termin de măturat, incep să caut capacul de la cutia de zahăr. Ma uit peste tot, sub masă, pe sub scaune, iar în cele din urmă, sub bufetul, care de afla paralel cu masa. Scot capacul de sub bufet, dar în acelaşi timp reuşesc să gasesc sub bufet, un carneţel mic, patat cu puţin de sânge.
    Sasori se aproprie din ce în ce mai mult de mine. Vroia să vadă şi el de ce am împietrit aşa. Singurul motiv fiind carneţelul care se afla acum în mâna mea. Pe acest carneţel sunt scrise, ultimele cuvinte ale mamei mele. O ultima dorinţa adresata unei singure peroane, aceea find eu. “Găseştel pe Sasuke K”. Patru cuvinte simple, care nu descri aproape nimic. Cine este acest Sasuke K? Poate fi criminalul, sau o simplă persoană care ma poate ajuta în identificarea criminalului. Nu mai înţeleg nimic, deşi aş vrea să înţeleg mai multe. Sunt confuză.
                -Cine este acest Sasuke K?
                -Habr nu am, deşi aş vrea să ştiu, numele nu îmi indică nimic familiar. Îmi doresc să înţeleg si eu ceva din povestea asta, dar nu reuşesc să înţeleg absolut nimic. Ce logică are. Cine ar fi vrut să o ucidă pe mama şi de ce? Ea nu are nici un fel de duşman, nimeni nu o urăşte, toţi îi vor binele. Cine e animalul care a fost în stare să facă aşa ceva unei persoane ca ea?
    Ultimele vorbe gândite m-au durut asemenea  unor ace care îti străpung pielela pe rând. Totul din jurul meu mi se pare dureros. Simt nevoia de a cunoaşte necunoscutul, dar acest necunoscut nu poate fi înţeles de o persoană ca mine. El trebuie desluşit, iar eu nu pot face asta. Durerea devine din ce în ce mai năucitoare. În interioarul meu se da o lupta confuza. Aş vrea să ţip, să ma descarc cumva, dar singura soluţie, este plânsul. Lacrimile mă ard pe obrajii mei rumeni. Genunchii îmi cedeaza si cad. Impactul cu podeaua nu a fost asa de dur pe cat ma asteptam, dar a durut. Acea durere nu se compara cu cea sufleteasca. In comparatie… ea nu exista. Sasori tresare dar nu reuseste sa ma prindă, îaninte de a cădea. Bărbatul se aşează pe podea, iar mainile lui încep să îmi mâigâie protector spatele. Incerca sa ma liniştească, dar nu prea reuşeşte. Lacrimile curg din ce în ce mai mult. Durerea devine din ce în ce mai sfâşietoare. Doare… vreau să se termine odată, nu mai suport. Lupta care se dă in interiorul meu devine din ce in ce mai seriasă. Dorinţa de cunoastere se amestecă cu confuzia.
                -Gata, totul v-a fi bine, vom reusi sa desluşim acest mister si v-om face dreptate.
    Cuvintele lui nu ajuta cu nimic, desi aş vrea ca acele cuvinte sa fie adevarate. Vreau ca totul sa fie bine si sa fac lumina in acest caz. Vreau ca totul sa se termine si sa gasesc motivul pentru care acea persoană a facut asta. Vreau sa stiu… De ce?
     De ce a facut asta?
                -De ce?
     
    Acesata a fost al doilea capitol. Am încercat să scriu cu diacritice şi cred că mi-a ieşit destul de bine. L-am adus foarte târziu, dar am avut o mare problema cu PC-ul. Atât pentru azi,
    Dady terminat

    Bye Bye

    ♥Daný♥
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 9

    Data de înscriere : 30/01/2014

    Re: The Secret

    Mesaj Scris de ♥Daný♥ la data de Dum 2 Feb 2014 - 10:38

    Uuuuu. Palpitant.... ce mult imi place ficul tau! Ai scris cu atata emotie. Imi place! Imi place si cum ai format cuplul!
    Dami si mie un mesaj cand e sa pui nextu. Te pwp Kiss Smile Wink

      Acum este: Mar 6 Dec 2016 - 14:11