╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Liz' one-shots :)

    Distribuiti

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 4 Sept 2013 - 19:15

          E primul one shot, nu stiu exact cat de bine a iesit, dar… mereu mi-am dorit sa scriu despre elfi si nu e chiar o idee pentru un fic. E un one shot scris prin iunie, pe care n-am avut curajul sa-l postez atunci si acum l-am gasit prin calculator.
     
     
    Naruto, elful orb
     
    Prolog


    Notthingam, 1038
     
          -Ai incalcat regulamentul, ai neglijat codul! Sentinta a fost decisa, a rasunat vocea Sakurei.
          Am facut multe nelegiuri, am pradat sate, am salvat pirati, am ucis oameni si am organizat un intreg grup de elfi care sa ne ucida Regina, Sakura. Fuseseram prinsi cand nava noastra a debarcat in Anglia, Nottingam, orasul principal al rasei noastre. Eu fiind capul, trebuia sa fiu pedepsit, fusese decis. Cum noi elfii nu ne omoram semenii, conform unei reguli a codului, nu puteam fi ucis, dar Regina avea sa gaseasca o metoda ca eu sa primesc ceea ce merit. Si asa facu, voia sa imi ia lumina ochilor. Elfii pot lupta cel mai bine cu arcul, acum, in timp de razboi aveam sa mor oricum fara vedere.
          Am vrut sa protestez si sa spun ceva, dar Sakura incepuse deja incantatia, iar eu eram legat de un stalp in mijlocului unui cerc de sange si eram manjit cu sare in jurul ochilor. Vantul batea,  umflandu-mi camasa. Cuvintele rasunau zgomotos, iar privirea mea se incetosa.
          -Stvořitel nebe, vy, kteří dali světlo, palebnou sílu a majestát slunce, jas hvězd, stromy tančí v noci, den, noc, voda, oheň, vítr, světlé oči zmizí, den noc, voda, oheň!  Cuvintele se repetau, sarea ma ardea si puteam vedea sangele cum se evapora iar vederea mea se impaienjenea. Nu simteam frica, unii ar spune ca sunt ori curajos ori nebun, dar tot ce am facut a fost sa-mi opresc  acel sentiment. Am reusit sa dezlusesc cateva soapte.
          -Lasa-ma pe mine sa te ajut, a propus o voce melodica de undeva din capul meu facandu-ma curios.
          -Spune ce vrei, am am spus eu in gand, verificand in acelasi timp daca totul se auzea din capul meu. Nu puteam rata o asa ocazie, aveam nevoie de ajutor in momentul acela si tocmai se ivies o ocazie prielnica. Nici macar n-am sperat la asa ceva. Regina Sakura rostea cu vocea acum ragusita incantatia, eu nu mai vedeam decat o vaga umbra deasupra care banuiam ca ar fi soarele, legaturile de la maini imi facusera urme in carne si sarea ardea ingrozitor, cred ca nici focul din Iad nu provoaca o asemnea durere.
          -Vom fi unul, rasunara cuvintele vioaie si melodice, ma vei lasa sa-ti posed trupul, nu vei cunoaste moartea.
     
     
    Chapter I
     

    Londra, 1572

          -Poftim, un banut, am spus si am scos din buzunarul paltonului un galben pe care l-am intins unei copile. Rasul ei naiv se auzi pana la mine, insafaca galbenul si fugi spre usa hanului in care locuia.  
          O puteam simti. Bucuria. Fusese atat de bucuroasa de ceea ce i-am oferit, chiar si acum cand se indepartase, sentimentul nu disparu. Am zambit si mi-am continuat drumul spre conacul Uchiha, nu speram sa-l gasesc pe conte acasa, dar ma puteam furisa in biblioteca si fara ajutorul lui. Oricum aveam sa-l omor, el fiind singurul care nu e din neamul meu si imi stie secretul. Am niste simturi mai ascutite ca ale unui vampir, de demon si puteri de elf, dar el stie ca sunt orb si va lua acest secret cu el in mormant. Nu-mi place sa fac lucrurile pe jumatate. Am afundat mainile in buzunare. Ino, demonul care ma poseda, spune intotdeauna ca doi oameni pot tine un secret numai daca unul e mort si nu trebuie sa ma multumesc cu jumatati de masura, cum ar fi daca l-as pune sa promita sau sa jure ca nu va spune vreodata. Am batut la usa conacului si am auzit servitoarele grabite si zgomotul pe care-l facu usa cand s-a deschis.
          -E contele acasa? am intrebat in timp ce-mi fura luate palaria si paltonul si am auzit zgomotul BigBang-ului. Unsprezece batai, o ora tarzie din noapte, dar Uchiha ar trebui sa fie treaz.
          -Nu, domnule, a spus una dintre servitoare. Dar se va intoarce de-ndata, il puteti astepta. Sa va fac un ceai?
          Am clatinat din cap, iar ea s-a dus sa-l aduca in timp ce inaintam prin sala mare spre camera de zi in care-si petrecea Itachi timpul. Am urcat pe un sir lung de drepte inguste. Era timpul sa ma furisez prin coridoare secrete si prafuite in biblioteca, dar o bataie pe umar ma opri. Fusese rapid, puteam jura ca era in padurea alaturata la vanatoare si ma auzise sosind. I-am putut mirosi sangele neplacut de vampir si am simtit greata in stomac.
          -Ma bucur ca ai venit, a spus el si ma mai batu o data pe umar. Pofteste, sa bem un ceai si sa vorbim.
          -Nu de dragul vremurilor din secolul IX sau razboiul de o suta de ani, i-am calmat eu entuziasmul stiind ca mereu aduce vorba despre acel razboi. Am pasit cu incredere in camera si m-am asezat pe un fotoliu indicat de Ino in timp ce Itachi nu s-a putut abtine si a inceput sa turuie despre fabuloasa viata din timpul razboiului. Avea de unde sa ia sange fara sa fie descoperit si putea folosi saracia oamenilor in favoarea lui. Auzisem povestea asta de mai multe ori decat propriul meu nume.
          -Mai taci. Arata-mi ce vreau sa vad, am spus mai taios decat as fi vrut. Itachi ma privi cu subinteles si etala un zambet fals dupa cum imi spunea Ino. Ma grabeam si n-aveam timp de toate astea, l-am ignorat. M-am ridicat in picioare si l-am auzit facand la fel, apoi pasii lui rasunara si se departara. L-am urmat, ghidat de zgomotul ce il facea si mai ales dupa respiratia necontrolata. Cred ca simtise ca nu am ganduri curate, dar nu voia sa-si arate frica. Asta i-a tradat totusi sentimentul. Nu mai conta, tot am de gand sa-l omor imediat ce primesc ceea ce vreau.
          Am intrat printr-un coridor secret si am inaintat dupa zgomotul produs de pasii lui Itachi si ecoul acestora, incercam sa merg in linie dreapta, nu stiam locul prea bine si nu voiam sa ma izbesc de ceva. Puteam mirosi sobolani si corpuri in descompunere, aici arunca cel mai probabil cadavrele secatuite de sange iar praful se simtea in aer. O usa se deschise cu un clinchet si am intrat in biblioteca.
          -Naruto, asculta-ma cu atentie, spunea el. Daca obiectul asta va ajunge in mainile Reginei s-a zis cu tot, cu patru sute de ani pierduti cautand vrajitoare din neamul original si cu sacrificii.
          Era prea dramatic, voiam doar sa-mi dea o data sangele si sa plec, nu sa ascult morala despre ascunzatori potrivite. Am apucat cutiuta ce Itachi mi-a intins-o si care nu era mai mare de cinci centimetri si am varat-o in buzunarul pantalonilor. M-am intors si am pasit prin coridor, ocolind cadavrele descompuse si incercand pe cat posibil sa ignor mirosul ce-l emanau. Mi se facea rau chiar si sa le stiu prezenta. Cateodata chiar ma mir de modul lui de a-si trai viata.  
          Cand am ajuns la usa, mi-am luat paltonul si palaria si am iesit vijelios din conac, nu ma puteam opune nerabdarii, Itachi va muri alta data, mai e atata timp sa-i iau viata! Vantul incepu sa bata cu putere, facandu-ma sa-mi strang mai bine haina pe mine. M-am dus spre padure, unde stiam ca trebuie sa fie vrajitoarea. Tsunade spusese ca stie vraja, ca va putea inlatura blestemul. Stiam ca Ino avea indoieli in legatura cu ea, ca nu va reusi, dar trebuia sa incerc. Am simtit caldura unui foc aproape, m-am indreptat spre directia aceea pana am auzit vocea vrajitoarei:
          -Intinde-te, a spus ea si m-am lasat sa cad pe iarba. I-am auzit pasii apropiindu-se incet si i-am simtit mainile cum imi cuprind capul, presandu-mi obrajii. Incepu sa ingane ceva intr-o limba pe care nu o stiam. Cuvintele nu erau clare, ci rostite incet, de parca n-ar vrea sa inteleg ce spune. Vantul incepu sa bata, puteam simtii razele lunii arzandu-mi pielea. Ceva cald mi-a atins ochii. Sange. Nu mi-am dat seama de durerea din piept pana nu a incetat vraja. Am avut spasm si am simtit cum se deterioreaza organele inauntrul meu. Ma mintise! Nu a facut nimic, decat sa ma insele si sa ma tradeze. A facut vraja in stilul vechi, folosind cuvintele in alta limba, aceeasi care o incercase si Sakura pe mine acum patru sute de ani, doar ca asta imi afectase tot corpul, oprind orice activitate. Pomparea sangelui, creierul, plamanii. Durerea se accentua, ajung mai aproape de inima. Inainte sa simt ultima bataie a miocardului, am vazut stelele din seara aceea. De sute de ani nu am mai vazut cerul, padurea sau luna. Senzatia era precum un foc ce ma strapunge, din nou si din nou. Stelele au inceput sa se miste, focul aproape s-a sintis, apoi din nou negru. N-am mai simtit nimic.

     

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 4 Sept 2013 - 19:45

    edit
    Prima! Winner 
    Ce mă bucur că ai postat un one-shot care ţi-a ieşit foarte bine. E şi original. Adică e cu elfi o.o  combinat cu demoni, vrăjitoare şi vampiri o.o Nu pot să cred aşa ceva. Drăguţ! :3
    Nu cred că mi-o pot imagina pe Sakura ca fiind regina elfilor şi Naruto o astfel de creatură. Ino demon? o.o Demon în interiorul blondului o.o Du-te că nu pot să cred Laugh  Cât de tare şi de original. Ai dat o altă faţă personajelor şi îmi place, chiar sunt încântată de acest lucru.
    Sincer îmi pare rău de Naruto. Poate că nu murea dacă nu avea planuri malefice pentru Itachi. Şi Tsunade e vrăjitoare Laugh  Ok, interesant. Vezi elfule? Trebuia doar să fii mai bun şi sunt sigură că problemele tale se rezolvau. Acu ai mai şi murit X.x Domnu să te odihneasca Laugh 
    Finalul a fost destul de emoţionant. Adică a mai văzut pentru o singură dată stelele, după sute de ani T.T Awwwww :3

    Bravo Liz. Mă bucur că ai postat. Chiar mi-a plăcut Love it
    Kisses dear!

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Lun 18 Noi 2013 - 1:36

    Nu am vazut pana acum niciun fic/ one shot care sa aiba legatura cu Dumnezeu. Paganilor [-( ! Asta e ceva scris acum muuuult timp, dar terminat chiar acum. 


    ╔═...════...══╗
    Bâlciul deşertăciunilor
    ╚══...════...═╝

    La ce ţi-ar folosi să ştii că vei lăsa într-o zi epava făpturii tale nu vei putea lua nimic cu tine dincolo de Iordanul morţii? Într-o clipă ai aruncat cerului o privire plină de mâhnire, şi un tunet s-a auzit în depărtare. Ai trecut în grabă pe lângă o floare, iar aceasta s-a ofilit sub presiunea suferinţei ancorate în tine. Ai lovit în treacăt o piatră şi ea a devenit o lespede apăsătoare de mormânt. Eşti înrobit de blestemul păcatului ce zace în tine. De dincolo de toate se aude chemarea iertării Lui împreună cu şansa de a te scăpa de osândă şi a-ţi da în dar veşnicia. Aici răsuna numai cântul iubirii. Vino să-I cazi la piept şi suferinţa ta va dispărea pentru totdeauna. ”

    -1852-
     În caravane, actorii, clovnii, scamatorii şi dresorii, ba chiar şi prezentatorii, se înghesuiau în jurul sobelor şi meselor sărăcite de mâncare protestând nemultumiţi de vremea de afară. Plângându-se că plătesc chirie în acest loc în care îşi instalaseră teatrele chiar şi atunci când n-au de unde să scoată profit. Zgomotul produs de vagabonzii de afară nu-i deranjau, se obişnuiseră. O bătrânică scundă şi cocoşată, îngheţată de frigul de afară, îşi târa picioarele prin târg. Pe chipul său se putea citi dragostea izvorâtă dintr-o întâmplare a copilăriei de care a avut parte. Era evident pentru toţi că nu făcea parte din grupurile de curioşi ce mişunau dintr-un loc în altul pe ploaia ce nu mai înceta de patru ore. Mergea precis, călcând apăsat pe toata talpa piciorului. Ocoli câteva bălti de noroi, urcă scările uneia dintre caravane şi bătu fără sfială la uşă. O tânără domnişoară apăru şi după ce se convinse de după perdea că persoana nu vrea răul, deschise uşa.
     -Dumnezeule mare! Sakura, femeia făcu o pauză şi analiză părul şi hainele umede ale surorii sale. Te rog, intră.
    -Bună seara, Konan. E şi tata aici? Am veşti de la Deidara pentru dânsul.
    Cele două surori în vârsta de cincizeci şi doi şi cincizeci şi trei de ani se luară în braţe fericite. Nu se mai văzuseră de multă vreme, şaisprezece ierni geroase trecuseră. Konan dădu să răspundă, dar o tuse seacă şi violentă o făcu să se întoarcă, apoi se auzi un glas de bărbat.
    -Te rog să închizi uşa, întră frigul.
    Locul era  mic, nu foarte primitor. Într-un colt, pe un pat îngust zăcea un biet moşneag, care era cu siguranţă tatăl fetelor. Apoi mai erau o sobă, un scaun, şi o cutie în care se aflau farfuri şi căni, precum şi tacâmuri. Singurul lucru ce atrase atenţia ficei cea mici, Sakura, era obiectul pe care se odihnea o Biblie prăfuită. Era o pictură veche, cu pete şi ruptă puţin pe la colţuri, cu un păstor şi un mieluşel. Blana acestuia era puţin sfâşiată în câteva locuri şi pete de sânge proaspăt se observau pe spate de parcă fusese scăpat din ghearele vreunei sălbăticii. Păstorul, cu toate că şi el era puţin zgâriat şi sângera, părea foarte fericit, bucuria sufleteasca citindu-i-se din priviri. Pe acea pictura cineva scrisese nişte cuvinte. 

    „Tot aşa, vă spun, că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu, pentru un singur păcătos care se pocăieşte."
    -Tată, de ce încă mai ai asta?
    Bătrânul Uchiha îsi privi fiica cu compătimire, ea nu înţelegea acele cuvinte, înţelesul lor. Sasuke dădu dezaprobator din cap, apoi se mai tuşi de câteva ori. Anii îl ajungeau din urmă, ştia asta. Era pe moarte, parcă şi vedea Iordanul lângă el. Se pregătea doar să-l traverseze. Cele două bătrâne se priviră cu subînţeles. Konan îşi cunoştea mai bine tatăl decât Sakura, ştia că ceva îł macină de câteva zile încoace. Sora ei însă socotea toate acestea lipsite de sens şi dădu mai repede decât a vrut veştile tătălui ei.
    -Unchiul Deidara şi mătuşa Hinata te invită la ei în timpul iernii.
    Fusese directă, aşa cum îi e obiceiul, doar pentru asta venise aici. Să aibă grijă de Sasuke, bătrânul ei tată. Vru să-şi roage sora s-o ajute, dar Konan mai avea treabă prin oraş şi se grăbi să plece. Sakura, rămasă singură cu ultimul părinte ce-l mai avea în viaţă, se apucă să facă un ceai fierbinte. Cât timp apa fierbea, tăie la repezeală nişte brânză şi ceapă pe care le puse în aceelaşi castron cu nişte mămăligă. Mâncare obişnuită la ei, în târg, când nu aveau timp de altceva. Teatrul lor era unul acoperit, iar spectacolul avea să aibă loc în ciuda vremii de afară, reprezentaţiile trebuiau să înceapă în douăzeci de minute. Sakura îşi ajută tatăl să se pregătească, el trebuia să o prezinte pe Konan, ce va interpreta rolul unei regine trădătoare alături de câţiva actori angajaţi de tatăl ei. Acum că apa dăduse în clocot, fata îşi aminti de copilăria ei, petrecută în aceeaşi caravană, de momentul în care ţipase tatălui ei că nu mai vrea o asemnea viaţă ce-i distruge sufletul, şi când a plecat uitându-se la fiecare sută de metri înapoi.
    -Bătrâne, mă duc să mă uit de Konan, nu a venit înapoi şi-mi fac griji.
    Sasuke nu-i spuse nimic, o privi doar cum apucă un şal şi şi-l pune pe umeri, iar mai apoi cum iese pe scări afară. Ea se îndepărta încet, trecând pe la teatrul de pitici, apoi pe lângă circ, roata norocului, dar nu îşi vedea sora nicăieri. Reclamele nu se auzeau, ca în alte bâlciuri, oamenii erau obosiţi şi nu le mai păsa de asta, îşi făceau cu gesturi mecanice treburile. Lumea nu lipsea, ploua totuşi, dar curioşii erau încă prezenţi. Nu mulţi ca în alte seri, aşa cum erau când şi ea juca în teatrul tatălui său, şi desigur, nu suficienţi pentru un profit care să acopere cheltuielile. Descurajată, se întoarse înapoi. Urcă în grabă scările, aproape îngheţată şi intră. Bâtrânul adormise, avea faţa liniştită şi înseninată, palid totuşi, fără roşeaţă în obraji. Îi luă mâna caldă într-a ei, răsuflă adânc, cu un suspin, tristă că trebuie să plece din nou departe de familia ei. Soţul o aştepta de dimineaţă acasă, nu erau trenuri, şi trebuia să străbată drumul pe jos. Înveli pieptul tatălui şi părăsi cu o ultimă privire caravana, apoi dispăru, reluându-şi viaţa cu care se obişnuise. Dar atunci sufletul sărmanului muribund trecu Iordanul spre lumea de dincolo de stele. 
    Când Konan se întoarse, după miezul nopţii, pornită să-şi certe tatăl că nu îşi făcu apariţia la spectacol aşa cum trebuia, nu avu totuşi curajul să intre. Simţea că ceva s-a întâmplat, putea vedea că sora sa plecase. S-a dus lângă patul bolnavului cu gândul să vadă ce face, iar mai apoi să se retragă şi ea să doarmă. I-a pus o mână pe obraz, mângâindu-l drăgăstos, apoi îi caută pulsul, să vadă dacă nu cumva e prea mare după cum se îngrijora doctorul. Nu-l găsi, dar nu se sperie, mai aşteptă câteva clipe şi încercă din nou, de astă dată la cealaltă încheietură. Un gând o săgetă, apoi încercă să-l trezească, numai că el nu deschise ochii. Da, teama ei se îndeplinise, ştia că bietul ei tată nu va mai trăi mult de când îl vizitase doctorul. Nu voi să-i spună surorii sale despre asta, de când plecase, Sasuke interzise anumite lucruri ce ţineau de cealaltă fiică a lui. Să nu fie înştinţată de moarte sa, să nu fie contactată sau ajutată cu bani de către rude. Tremurând din toate încheieturile şi aproape prea îngrozită pentru a simţi pofunzimea durerii, se simţea închisă într-o colivie a morţii. Putea plânge în hotote, fără teamă că-şi va trezi tatăl sau îl va deranja, el plecase deja departe. Păstorul îl trecuse râul şi chiar acum, când ea plângea în lumina pâlpâindă a lumânării, El îi făcea tatălui ei primirea în Casa cerească. Fusese părăsite de fiinţele cele mai dragi din univers! De sora şi de tatăl său. Dar nu se simţea abandonată de tot, Cineva, undeva, încă o iubea. Ceva îi dădea sentimentul că e îmbrăţişată mai drăgăstos decât o făcuse tatăl ei vreodată. Acordurile legănate ale melodiei ce Uchiha Sasuke o cânta şi o scrisese pe o pictură îi răsunau acum în minte. Acestea îi alinau sufletul îngheţat de durerile morţii. 

    Ω              Ψ             Φ              Ж                ж

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Sam 23 Noi 2013 - 20:40

    Save    me

    28 Noiembrie, 1847
     
    Liniştit, calm, nemişcat, dar până când?  O mulţime de sentimente, de gânduri, de trăiri… fiecare cu câte o poveste, ceva de spus. Zgomot. Prea mult zgomot, fără nicio anunţare. Iar apoi o linişte, ca o lespede de mormânt. Totul era fără nicio certitudine. În acea acalmie nici nu-şi putea auzi gândurile, avea nevoie de mişcare, de orice, doar să ştie că încă trăieşte. Era aşa de singură. Durerea are multe forme. Un mic junghi, puţină durere, durerea întâmplătoare. Cele normale, cu care oamenii trăiesc zi de zi, dar nu şi Zoella. Îşi văzu tatăl cum ridică cuţitul de pe masă, privindu-l fix şi mintea ei s-a întors la realitate. Se afla iar în cocioaba dezordonată, lipsită de căldură, hrană, iubire. Văzu geamul spart, iar dincolo de el luna şi un fior rece o străpunse. Gerul de afară intra necruţător înăuntru, iar rochia ei neagră, ruptă, zdrenţuită şi murdară ici şi colo nu îi era de prea mare ajutor. Fusese ruptă de tatăl ei în urmă cu două zile, iar acum ajungea puţin mai sus de genunchi. Se dădu în spate, cu teama în suflet, simţind aerul morţii chiar acolo, năvălindu-i în plămâni. Se împiedică de o scândură, dându-se în spate, în cautarea unui sprijin pe care-l şi găsi sub forma unui perete de lemn. Se lăsă moale în jos şi-şi aproprie genunchii de piept. În ochii ei sclipea ura ce o purta pentru tatăl ei, pentru lume, pentru tot. Cu toţii o voiau moartă. Părintele pentru a-i lua banii ce îi lăsase mama sa la bancă pentru când ea va creşte mai mare, iar sătenii doreau s-o sacrifice pentru măreţul Zeu Zalmoxis. Cuţitul a sclipit în lumina difuză a lunii, iar Zoella a ţipat şi i-a dat peste mână. S-a dat repede în dreapta, lăsând arma să intre printre scândurile putrezite şi a fugit. Până ca tatăl ei să se dezmeticească, a deschis uşa şi a ieşit afară. Nu era aceea ziua în care să moară! Nu! Va lupta şi cu dinţii dacă e nevoie pentru viaţa ei.
    Frigul de afară se simţea acum mai rău. Zoe îşi ridică ochii goi spre cer, ca într-o ultima rugăciune. Oare cineva, nu conteaza cine, o va înţelege? Îi va pricepe cineva vreodată sentimentele? Totul este uscat. Aerul, răsuflarea... şi în acel moment cerul se despică. Un fulger lumină muntele şi fata putu vedea printre siluetele pomilor câteva lumini şi parcă o bestie uriasă mişcându-se. Dar nu era un monstru, erau oamenii din sat ce urcaseră până aici cu bâtele şi torţele în mână. Erau cu toţii puşi pe ucis, de neoprit. Când vântul bătu din nou, Zoe îşi deschise larg braţele, semn că ştia că-şi merită soarta şi era dispusă să accepte. Urletul tatălui ei ce turbase din cauza băuturii se pierdu în zgomotul tunetului. Şi chiar atunci, două braţe se întinseră spre locul în care se aflase fata cu numai o secundă în urmă. Începuse să fugă. Era desculţă, urmărită de atâţia oameni, înfometată şi obosită. Era un miracol că încă se putea mişca, nu mai dormise de două zile de teamă că dacă aţipeşte nu se mai trezeşte. Călca pe crenguţe uscate, rănindu-se, sângele curgea uşor din cele câţeva răni pe care şi le provocase în graba ei. Dar se împiedică de ramura unui copac căzut şi realiză ca acea căzătură era inevitabilă. Trei secunde avu la dispoziţie să se dezmeticească, căci imediat simţi o durere ascuţită pe spate. Era prima lovitură. Ţipă, fără speranţă, iar apoi urmară altele. Loveau cu toţii în trupul ei fără milă, îmbătaţi parcă de Diavol. Încercă să se ridice, dar nu putu decât să ajungă la rădăcina unui pom. Încă o lovitură de bâtă, urmată de alta şi alta, până ajunsese la pământ, strofocându-se să respire. Aerul întra greu şi puţin în plămâni, iar gâtul o ardea. Braţul drept nu şi-l mai simţea. Sătenii au considerat totul încheiat, crezând-o moartă şi s-au îndepărtat satisfăcuţi. Zoella a simţit sângele cum i se prelinge din colţul gurii. Un băiat mai mare decât ea, adolescent, în vârstă de şaisprezece ani, s-a apropiat de ea.
    -Ce… cauţi aici? a reuşit ea să şoptească.
    -Ce ţi-au făcut? 
    Băiatul îi puse mâna pe piept, iar când o retrase, văzu sânge. Fata a strâns ochii. O durea. El venise aici să-i curme suferinţa? Ce gest frumos. Totuşi, acest vis ţinu numai o secundă, pentru că se simţi ridicată, de la sol de două braţe puternice. Dacă ar fi avut puterea, s-ar fi zvârcolit, ar fi ţipat, dar orice silabă i se oprea acum în gât. Se lăsă moale în braţele băiatului şi îl privi cu interes. Îl cunoştea.
    Aroyo.
    Un zâmbet îi apăru pe chip şi brusc se simţi în siguranţă.


    ▄            █           ▄            █           ▄            █           ▄   

    Akashi
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 41

    Data de înscriere : 20/12/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Akashi la data de Sam 21 Dec 2013 - 9:47

    Hey. Am trecut si eu pe aci'.
    Regina Sakura, Contele Sasuke si Elful Naruto.
    Este atat de original ca nu am ce spune.. 
    O persoana care l-a pus pe Naruto ca personaj negativ, dar principal.
    Ma bucur ca nu sunt singura care a observat ca nimeni nu aduce numele lui Dumnezeu in ficuri  Laugh 
    Tinerii din ziua de azi. Corupti si lipsiti de viata.  Laugh 
    Sadic, imi place :> :> .
    Sper sa aduci next. . . si  sa ma anunti si pe mine printr-un P.M.

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Joi 26 Dec 2013 - 22:30

    Uf, uf, uf. Trist, trist. *sufland si luand o carpa* S-a cam pus praful pe topicul asta de cand n-am mai postat. Siii… fara alte chestii, un one shot fara titlu: 
     
    -Ally?
    - Da, Cass?
    - Vreau să-ţi spun ceva, dar trebuie să-mi promiţi că nu vei spune nimănui. Juri?
    - Jur !
    - …minţi !
     
    “ Pentru că două persoane…
    Nu e o iluzie?
    ...pot ţine un secret...
    Aşa ceva se întamplă?
    ...doar dacă una e moartă.
    Chiar a fost ucisă?
    Pe locuri, fiţi gata...
    This is the reality?
    ...minţiţi! ”




    Poliţia deja descoperise cadavrul. Toate lanternele erau îndreptate prin negura nopţii spre faţa Cassandrei. Ochii ei erau înmărmuriţi într-o ultimă privire a groazei păreau să vorbească, să spună fără cuvinte povestea. Cassandra îşi mărturisise cel mai întunecat secret prietenei ei, Ally, şi fusese găsită moartă în pădure. Trebuia doar să scape de aici fără să fie văzută, apoi să dispară până se liniştesc apele. Dar cheia era refuzul, îşi refuza sieşi să creadă că va fi prinsă. Nu era vina ei! Fusese un accident! De ce nu o credea nimeni? Cass se împiedicase şi căzuse când ele se plimbau prin pădure, căzuse în prăpastie. Cu ce era vina ei că era ea împiedicată? Continuă să-şi repete asta în minte, ştiind că nu e adevarat, că ea o împinsese pe Cass acolo, dar cu cât se convingea pe ea însăşi că e adevărat cu atât erau mai mari şansele să o creadă şi altii. Era un plan ingenious, atât de simplu, nu trebuia decât…
    -Ally, scumpo, eşti bine?
    Era mama ei. 
    -Ăăăă…
    Nu mai fu lasată să articuleze alt cuvânt. Îmbrăţişarea sufocantă în care fusese prinsă nu o lăsa. Era strânsă atât de puternic, dar ea nu scotea nici măcar un geamăt, considera că merită asta. Tocmai îşi ucisese prietena, dar acel… acel secret era imposibil de ţinut, imposibil de crezut, imposibil de acceptat. Ah! Ally mai avea puţin şi plângea de teamă, de ciudă, de tristeţe. O făcuse intenţionat, desigur, o împinsese pe Cass cu sânge rece, când ea ţipa să nu facă asta, voise să se apere, dar braţul lui A. fusese mai rapid. Ally era prea nervoasă. Nu se putuse controla şi chiar făcuse asta, ce persoană normală ar fi făcut-o? Ce se întâmplase cu ea de îşi pierduse astfel controlul…? Dar acum nu mai era nimic de zis, nimic de făcut. Era singură. Cass murise. Leon murise. Jeffrey, fratele ei, plecase în America. Mama ei niciodată nu avea timp de ea. Nu, era mai mult decât ar fi putut îndura. 
    Şi chiar atunci, A. închise ochii, nu mai voia să privească nimic. Întunericul îi aducea alinare. 
    Ally îşi aminti în acel moment şoaptele Cassandrei, secretul ei, cel care îi adusese şi inevitabilul sfârşit. “Îmi pare aşa de rău, Ally. Chiar am încercat, am vrut să te ţin departe de toate astea. L-am ucis. Leon e mort şi ei te cred pe tine vinovată. ”
    A. hotărâ să-şi continue viaţa chiar şi fără cei doi. Leon si Cass vor fi mereu lângă ea, ştia asta, o simţea. 

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mar 15 Apr 2014 - 2:55

               Frăţie
     
    18-04-2008



    Îmi priveam fratele direct în ochii lui verzi. Eram trei copii, dar numai el avea acea culoare minunată. Noi doi, eu şi cu fratele meu de cinci ani, mai mic cu trei ani decât mine, moştenisem albastrul marin al tatălui nostru. Sabia străluci în lumina difuză.
    -Stai! NU!
    Strigătul micuţului se risipi în întunericul existent în încăpere. Răspunsul celui mai mare dintre noi nu întârzie nicio clipă.
    -Ai vrut să te joci cu jucăriile vecinilor, ai furat o sabie adevărată doar pentru amuzamentul tău. De ce, Sebastian, DE CE?
    Eu nu puteam decât să privesc, căci sângele de pe sabia pe care o ţinea în mână era al meu, mă înjunghiase făra milă în picior ca să nu mai încerc să fug.
    -Pentru că... eu...
    Eu ştiam ce voia să spună. Dar cuvintele nu au mai fost niciodată rostite.
    -Îmi place, oricum. E aşa subţire, perfectă, exact ca o scobitoare. Poate că asta şi este.
    Cuvinte pline de venin, reci.
    -Nu, a gemut prichindelul.
    -Trăieşti degeaba.
    Şi atunci i-a înfipt cu un rânjet sabia în gât, cu o precizie fantastică.
    Niciodată nu mi-am mai sărbătorit ziua de naştere de atunci. Mi-ar fi adus aminte de Sebastian... şi de felul în care Damian l-a ucis.
     
    18-04-2020
     
    -Dimitri, nu o face!
    Vocea lui Damian avea un ton rugător în ea. Era deja jalnic. Adrenalina pusese stăpânire pe mine. Aveam în mână aceaşi sabie furată de bietul meu frate în urmă cu doisprezece ani. Damian o păstrase. Fugise după aceea, iar eu mi-am petrecut existenţa căutându-l.
    Astăzi îl găsisem.
    -Dimka...
    -Nu îndrăzni să mă alinţi!
    Vocea mea era impunătoare, calmă, liniştită, dar nu se simţea nimic în ea, nici urmă de emoţie.
    -De ce l-ai ucis pe Sebastian?
    -Voia să ne facă rău nouă, Dimka, te-am protejat.
    -Era un copil de cinci ani, tâmpitule!
    -Nu, a reuşit să mai îngâne înainte să-i recit cuvintele lui de acum doisprezece ani.
    -Îmi place, oricum. E aşa subţire, perfecta, exact ca o scobitoare. Poate că asta şi este...
    -Dimitri...
    -...trăieşti deageaba.
    Şi la fel cum făcuse şi el, am făcut şi eu. Sângele începu să-i ţâşnească din gât şi pe gură.
    Mă simţeam împlinit.
    -La mulţi ani mie, în sfârşit, mulţumesc de cadou, sufletul tău mă va ferici în Iadul de care vom avea parte.
    Şi atunci m-am sinucis. Cu aceea şi armă de care au murit şi fraţii mei şi în acelaşi fel.
    Ne vom revedea, în Iad, cu toţii. Acolo vom fi fericiţi împreună. Ştiu asta. Iar tu când vei trece pe la mormântul nostru lasă o floare. Va fi una roşie, un trandafir ce va simboliza sângele nostru.
     

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Liz' one-shots :)

    Mesaj Scris de Pasila la data de Dum 25 Mai 2014 - 13:25

    Punct.
     
     
    Eu sunt tăcere. Sunt vocea care te deranjează, sunt sinele tău, glasul ce nu-ţi dă pace şi nici nu are un gând prin care să-i treacă această idee, căci eu sunt gândul tău. M-ai ciobit cu sentimetele tale de tristeţe, cu toate ideile tale de sinucidere, dar mai ales cu dragostea, căci suferinţa care vine odată cu ea nu a fost prea plăcută, iar eu nu am putut să protestez. Am atâtea de spus încât tu nu poţi nici să pricepi tot, aşa că ar trebui să tac. Voi lăsa inimii dreptul să te doară şi raţiunea, aia fiind eu, nu va mai fi ploaia care înţeapă după arsura sufletului. Până acum am fost tăcut şi am suferit în tăcere, după ce astăzi voi exploda în urma nevoii de a-ţi spune ce Stăpân teribil eşti, voi tăcea din nou, cu singura diferenţă că nu voi mai suferi. Tu vei fii mereu aici, în faţa monitorului, fără să schiţezi vreun gest, iar mai apoi plâgând până izvorul cald al lacrimilor ar seca de atâta suferinţă inutilă şi tu ai fugi... Îţi vei vinde sufletul pe care nu vei mai putea să ţi-l iei înapoi. Întoarce-te pe cărările vieţii unde ţi-ai pierdut zâmbetul şi găseşte-l. Sensul are următoarea semnificaţie: nu are sens. De ce ar avea sens? Pentru că acela este cel pe care-l vezi tu? Sau cel pe care-l consideri corect? Atât am avut de spus.
    Şi tu te întrebi cine sunt eu? Eu sunt eu. Nu sunt o fiinţă, dar mă poţi compara cu un pumn de nisip în bătaia vântului. Acum, dacă mă scuzi, voi pluti spre infinit, spre nimic...





    A fi sau a nu fi. Aceasta este viaţa.


    Te nasti.  Înveti.  Speri.  Traiesti.  Suferi.  Mori.  Esti om. Esti nimic.
     


    În creuzetele pulberii fine din interiorul fiecaruia se naşte, câteodată, cu o viteză fulgerătoare, o mică văpaie. Se zbate cu aripi de zână, fragile si imperceptibile, prin toate cotloanele inimii şi capătă dimensiuni ameţitoare. Urlă şi se agaţă cu toată forţa până reuşeşte să străbată în lume.

    Sunete, lumină, culoare, mirosuri. Informaţie. Toate te bombardează şi doresc spaţiu. Bucurie, frică, furie, trecem cu paşi mult prea repezi de la una la alta ca-ntr-un joc de Twister. Curg prin noi asemeni unui şuvoi. Erodează, modelează şi sparg... Şi în urmă rămân urme fie ca ale aripilor de fluturi fie ca paşii de dinozaur. Dureroase. Te doare, nu-i aşa? Ai venit pe Pământ ca un suflet pur, liber, dar vei pleca murdar, negru şi respingător. Peticele experienţelor se vor lipi pe inima ta şi ceea ce vei lăsa în urmă va fi suferinţă. Te-ai născut, traieşti şi o să mori. Chiar dacă tu nu vei fi un înger, nu trebuie să păcătuieşti, în Rai nu vei intra aşa. Ştii asta. Precum ştii teorema lui Pitagora şi preţul  chipsurilor Chio, eşti conştient că există undeva un Dumnezeu şi că trebuie să ţinteşti să ajungi mai aproape de el. Tu nu vrei să fi materialist, tu doar vrei mai mult. Bani şi femei şi băutură. Distracţie. O viaţa ai, nu-i aşa? Nici măcar nu-ţi mai aminteşti cum era când aveai câteva luni. Când tu zâmbeai şi învăţai să vorbeşti, bucurând inimile distruse de experienţe cicatrizante ale părinţilor tăi.
    Da şi nu, nu şi da. Nu se pot înmănunchea. Nu poţi fii ce vrei tu. Când iubirea-ţi spune „Hai, poţi!”, ura-ţi spune „Stai, n-are rost!”.
    Ţi-ai dorit iubirea. Ai meritat iubirea. Ai primit ura. Ţi-ai spus că totul va fi bine, iar dacă nu va fi, înseamnă că nu s-a terminat. Toţi au murit în jurul tău. Eşti aşa de singur. Toţii prietenii tăi sunt morţi. Şi tu eşti mort, chiar dacă nu putrezeşti sub pământ. Înteriorul tău se sfărâmă. Unde ţi-e sufletul de copil când ai nevoie de el? L-ai părăsit, tocmai tu, purtătorul său. Şi acum, când ai nevoie de el, se ascunde. Ai sperat să primeşti, să găseşti răspunsul la această întrebare ce nu-ţi dă pace, dar nu ai reuşit. Şi ea plecase odată cu ceilalţi. Spre moarte. Spre nemurire. Spre nimic. Tocmai ai constatat că şi faci parte din centrul universului acesta care duce spre gol, spre infinit. Un infinit de nimicuri. Tu eşti tot ce mi-a rămas, spui, întorcându-te spre oglindă. Doar tu. Şi inima ta care nu poate iubi. Eşti crud. Vorbele tale sunt pline de venin. Gesturile tale sunt reci şi scurte. M-ai înspăimântat până acum. Dar e momentul să simţi cum este când se pune sare pe rană. O să te umplu de răni şi de sânge şi în urmă de sare. Nu-ţi voi scoate ochii, căci trebuie să vezi totul. O să trec lama cuţitului peste buzele tale ca să-ţi simţi propiile-ţi cuvinte. Sunt dureroase, nu? Chiar insuportabile. Te macină. Te sfâşie. Te întrebi de ce nu dispar. Îţi voi răspunde. Este pentru că timpul nu poate fi dat înapoi, le-ai rostit. Tu nu ştii să iubeşti. Ai făcut numai rău. Nu ştii nimic, de fapt, decât să provoci durere. Uite că şi eu ştiu. Tu nu ai ce face cu o inimă, bate degeaba. Te ţine în viaţă degeaba. Vei fi unit cu tine într-un sfârşit, întocmai ca un întreg.
    -Eşti patetic!
    Imaginea din oglindă te privi cu ură.  
    Totul începe cu nimic şi se termină cu nimic. Eşti şi tu mort.

      Acum este: Joi 8 Dec 2016 - 7:55