╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Hell Girl

    Distribuiti

    xKushina
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 34

    Data de înscriere : 18/07/2013

    Hell Girl

    Mesaj Scris de xKushina la data de Vin 23 Aug 2013 - 14:48

    Capitolul 1
    Amintiri din trecut




    Vantul adie cu putere, iar cerul isi varsa lacrimile amare deasupra pamantului. Mici picaturi lovesc cu putere si disperare geamul murdar in fata caruia ma aflu EU. Ca de obicei, stau cu capul lipit de geam si admir pamantul, de ce-l admir? Nu stiu inca, stiu doar ca sunetul ploii, nefericirea altora, disperarea si durerea oamenilor ma satisface pe mine. Eu reprezint iadul, eu reprezint tot ce altii ar uri sa fie, eu reprezint  URA. Aceasta ura este un lucru nu foarte greu de dobandit, ba chiar este foarte usor, daca va intrebati cum am ajuns eu sa urasc, cum am ajuns eu sa reprezint acest sentiment infricosator, pai este simplu. Eu nu mai exist. Exist doar atunci cand vreau eu sa exist. Fac tot ceea ce vreau eu sa fac si sunt ceea ce vreau sa fiu. Nu am un nume, nu am o varsta, sau cel putin aveam, inainte ca lumea sa se sfarseasca pentru mine.


    ~Flashback~


    Soarele imi mangaia cu atingeri fine fata-mi palida, iar parul meu era purtat de adierile jucause ale vantului, era o zi perfecta. Ziua in care urma sa-i spun mamei ca am reusit, ca am reusit in sfarsit sa termin ceea ce asteptam demult. Eram atat de fericita, visul meu urma sa se indeplineasca, paseam lenes si ma uitam pierduta in jurul meu, fiecare gura de aer, fiecare nor pe care il vedeam mi se parea a fi ultimul lucru pe care il voi face , si asa a fost. M-am asezat pe o banca, nu foarte departe de parcul Central si am primit un apel de la Skay, dar ceea ce auzisem fusese ciudat, imi cita dintr-o carte, iar citatul ma pusese pe ganduri : "Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima ". Am inchis brusc telefonul cu clapita si l-am asezat langa mine. Mi-am pus castile in urechi si nu am luat in seama ceea ce auzisem, ziua asta era prea buna ca sa fie stricata de cineva. 


     ***


    Ca de obicei cum sunt neatenta, timpul s-a scurs repede, iar eu abea acum am realizat ca este trecut de ora cinei. M-am ridicat brusc si am insfacat telefonul si am pornit cu pasi repezi spre casa. Cerul nu mai parea sa fie atat de insorit precum dimineata, parea ca si cum am intrat intr-o alta dimensiune, intr-o alta lume, intr-o lume unde bunatatea, iubirea si fericirea nu existau. Mi-am scuturat capul si am continuat sa alerg pe strazile unde se formau mici balti de apa. M-am oprit in fata usii masive din lemn si am vrut sa intru, dar pentru o clipa am ezitat, aveam un oarecare sentiment ca ceva rau s-ar putea intampla. Mi-am gonit acest gand din minte si am pasit increzatoare inauntru afisand zambetul meu calduros rostind un raspicat "Sunt acasa!". Luminile erau stinse, iar atmosfera parea prea iesita din comun. M-am apropiat de sufragerie, dar nu am gasit nimic, apoi am continuat sa urc scarile din lemn lucios catre camera parintilor mei. Am ciocanit cu putere in usa auzind un simplu "Intra". Am deschis usa putin speriata, iar apoi temerile mele se adeverisera, parintii mei zaceau intinsi intr-o balta de sange, acoperiti de un asternut alb care capata culoarea trandafirilor ofiliti.  Un barbat a iesit de dupa usa si mi-a pus mana la gura. Speriata l-am lovit pe acesta unde am apucat si am luat-o la fuga pe scari in jos, rugandu-ma ca atacatorul sa ramana in camera pana plec eu, dar nu a fost asa. Acesta m-a prins de incheietura mainii si m-a trantit cu brutalitate de perete, incepand sa ma dezbrace putin cate putin. Tipam, plangeam, dar fara rost, nimeni nu ma auzea, nimeni nu ma putea salva. Ma rugam cu dorinta si cu durere in inima mea ca cineva sa apara si sa ma salveze, am continuat sa sper, nu voiam sa cred ca voi sfarsi asa, dar corpul meu firav nu a putut suporta durerea si chinul si a cedat. Corpul meu cedase.


    ~End flashback~


    Mici lacrimi cristaline isi faceau drum pe fata mea , dar mi-am jurat ca nu voi mai plange. M-am ridicat lenes de pe pervazul mucegait si m-am indreptat spre patul meu darapanat. Sunt doar un suflet pierdut, slujitorii intunericului nu au sentimente. Continuam sa-mi repet asta in minte. Acest adevar m-a invatat cel care m-a salvat, cel caruia ii datorez mai mult decat viata mea, cel caruia nu voi putea sa-i multumesc indeajuns ca m-a lasat sa traiesc, chiar daca ca un suflet ratacitor, sa traiesc pentru a vedea cum altii se chinuie, cum altii trec prin aceleasi dureri cumplite prin care am trecut si eu si asta ma satisface. Pentru ca eu nu am un motiv un viata, eu traiesc doar ca sa ii chinui pe altii si curand voi teroriza o noua victima, un nou suflet care va trece prin acelasi calvar ca si mine.  M-am intins pe asternutul alb si fin din matase si am asteptat sa intru in lumea viselor, singura lume in care viata mea este una Fericita.


    Ei bine, m-am decis sa incep un nou fic, unul mai misterios si mai plin de suspans. Sper sa va placa si astept parerile si criticile voastre. Scuzati-mi greselile de ortografie daca sunt. Va urez lectura placuta! Smile

    Mady C.
    Banat

    Sex : feminin

    Mesaje : 82

    Data de înscriere : 30/06/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Mady C. la data de Vin 23 Aug 2013 - 15:15

    O my good !!!!
    Este super, atata mister si o descriere super....Love it 
    Imi place, I love it, .... Heart Heart Heart Heart 
    Nici nu stiu ce sa mai zic, a da, astept nextul la acest fic super...Love it 
    Sper sa il aduci cat mai repede, si sa ai inspiratie....te pwp Kiss

    Ale-chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 818

    Data de înscriere : 26/06/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Ale-chan la data de Vin 23 Aug 2013 - 17:18

    Tu , fiinta , m-ai facut sa plang in timp ce citeam capitolul. Esti constienta ? =) Si acum imi mai vine sa plang. Absolut fantastic. Plin de mister si de tristete. Vai de mine cat talent ai tu ! Te venerez , sa stii ! =) Si nu glumesc deloc. Nu mai stiu ce sa spun. Mi-ai luat toata gandirea. Am ramas socata , sincer ,. Cat de frumos poti scrie ! Cred ca m-am indragostit Love it  Pune repejor capitolul urmator ca mor de curiozitate. Sa ma anunti , te rog ! Vai de mine cat de frumos Love it Love it Love it 

    xKushina
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 34

    Data de înscriere : 18/07/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de xKushina la data de Dum 25 Aug 2013 - 20:22

    Capitolul 2.
    Viata la oras.




    Razele soarelui se oglindeau cu precizie prin fereastra murdara, mangaindu-mi fata alba ca spuma laptelui. Am deschis lenes ochii si m-am ridicat gingas din pat. M-am indreptat usor spre baie, daca putea fi numita asa, iar apoi am facut un dus rece. Soarele se oglindea atat de frumos prin fereastra, iar cerul era ca o ploaie de culori vii si colorate, asa ca mi-am asezat capul in fata geamului pe pervazul mucegait si asteptam..ce asteptam, nu stiu. 


    Timpul se scurgea incet, parca prea incet, asa ca am decis sa ma duc in patul meu darapanat si sa citesc o carte. Am inceput sa cotrobai prin fiecare coltisor al camerei gasind un lantisor prafuit aruncat intr-o parte intunecata a camerei. M-am aplecat si l-am ridicat cu tandrete , stergand cu palma micile firicele de praf, lasand in urma un colier din argint pur. Ochii mei albastrii ca marea erau concentrati acum asupra acelei forme arcuite care gazduia o mica poza. Nu cunosteam persoana respectiva, dar pot spune ca este foarte frumoasa. Ochii verzi asemeni ierbii proaspete dimineata, parul negru asemeni carbunilor si un zambet de inger. O priveam cu o oarecare caldura, desi nu se asemana cu mine, eu nu emanam atata caldura in jurul meu, eu emanam doar durere si singuratate. 
    -Ayame, ce faci acolo?
    Cand mi-am auzit numele, am tresarit usor, stiam ca este [i]el.[i]De frica ca nu cumva sa-mi ia lantisorul, l-am ascuns intr-un buzunar ce se afla pozitionat in stanga bustului meu, apoi m-am ridicat cu eleganta si l-am privit cu o fata inexpresiva.
    -Oh, Masumi, tu erai. Ce faci tu aici? Il priveam cu dispret si cu ura, astea erau singurele sentimente care se trezeau cand ii vedeam fata, chiar daca el era cel care m-a salvat, el m-a condus spre portile Iadului si nu-l pot ierta pentru asta.
    -Este timpul, o noua persoana a aparut si ghici unde vei merge intr-o mica excursie, chiar in marele oras, orasul de care iti era dor. Spuse el afisand un zambet miselesc.
    La auzul acestor cuvinte am ramas oarecum blocata, sa merg in oras? Asta mi-ar trezi multe amintiri..multe amintiri dureroase si triste, frica si spaima, singuratatea. Era prea mult pentru mine. Nu voi accepta.
    -Nu pot..Masumi nu pot!
    -Ayame, ai uitat deja ca tu nu mai esti una dintre cei vii? Tu vei merge chiar acum cu mine spre oras. Fata pe care va trebui s-o iei cu tine in doua saptamani se numeste Haruko Haga, are 15 ani si este o eleva. Parintii ei sunt desfranati, probabil deaia are ganduri din ce in ce mai teribile, de aceea tu o vei ajuta sa trece dincolo mai repede decat isi doreste ea. Nu uita, termenul limita este de doua saptamani, daca esuezi sufletul tau va fi pierdut pe vecie.
    Am dat din cap in semn de "Am inteles", iar apoi l-am urmat spre oras.


    ***


    Ma plimbam pe strazile micului oras uitandu-ma mirata la tot ceea ce vedeam. Nu puteam recunoaste orasul. caldirile erau mult mai inalte si colorate, strazile erau pavate frumos, bancile erau frumos lacuite, iar oamenii erau mult mai agitati si grabiti. Oriunde priveam vedeam cladiri mari inconjurate de sticla fina si scumpa. Am scos din buzunar o hartiuta mica si mototolita pe care era scrisa adresa fetei pe care trebuia sa o iau cu mine. M-am indreptat spre apartamentul acesteia si am observat ca usa de la intrare era metalica, asa ca am batut tare in ea sperand ca cineva sa auda. Nu am asteptat prea mult, caci un cap mic si firav a rasarit in fata spunand cu o voce tramuranda "Cine esti?". Incercam sa nu par asa de fioroasa, asa ca scos un zambet fortat si i-am spus ca sunt noua menajera, aceasta dandu-mi voie sa intru in casa. Am pasit usor pe parchetul rece din fata mea si analizam incaperea. Peretii erau de un galben pal, insotiti de cateva crapaturi si de mici ornamente. Haruko mi-a aratat casa, iar apoi m-a condus in camera ei, o camera care imi starnea amintiri. Peretii erau de un roz deschis, patul era din lemn masiv, iar in restul camerei se aflau diferite rechizite scolare si mici jucarii din plus. Era o camera atat de luminoasa si cu toate astea era o atmosfera trista. Mica fata s-a asezat pe patul ei moale prinzandu-si parul ei rozaliu intr-un coc dezordonat si incepand sa citeasca dintr-o carte. O priveam cu tristete si cu mila, ma intrebam ce a facut aceasta floare de cires atat de rau, incat sa merite o soarta asa de trista. Mici lacrimi cristaline se prelingeau pe fata mea palida, gandindu-ma doar ce o va astepta pe ea, prin ce durere va trece, cata ura si singuratate va trebui sa indure si toate astea pentru ca asa i-a fost sortit. Mi-am sters lacrimile repede, iar apoi mi-am lipit capul de geamul din fata mea. Suspinam in liniste, nevrand sa deranjez mica ciresica , si in aceste momente imi lipsea pervazul mucegait, patul meu darapanat si casa mea din lemn de brad. 



    Timpul a trecut atat de repede, iar eu nici nu observasem ca am adormit cu capul pe pervazul moale, asa ca m-am ridicat speriata la busitura auzita. Mi-am intors capul si am observat ca si micuta Haruko adormise, asa ca m-am indreptat spre hol ca sa vad ce se intampla, la urma urmei eu nu mai pot muri inca odata. Am deschis usa din lemn de brad si am ramas uimita cand am vazut ca in fata ei se afla...



    Va multumesc pentru pareri si pentru comentarii, chiar apreciez. Sper sa va placa si acest capitol si promit ca urmatorul va fi mai lung. Va urez lectura placuta !

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Pasila la data de Joi 29 Aug 2013 - 5:06

    Cine, cine, cine? Ma sperii, femeie! Esti rea, mai! Vreau sa stiu. Si iti ador personajele si de ce e capitolul asa scurt? Ai face bine sa ai o explicatie, ca de nu, nu mai ai voie in pat cu Minato o saptamana. Fara baieti, domnisoara, adica eu sufar pentru ca tu scri asa putin, deci meriti! Ooo, si mai e ceva, urasc suspansul. Ai face bine sa te pui pe scris pentru ca de nu, iese urat. Scri prea incet, nu pot astepta. SI daca cumva iti mai trece prin cap sa renunti la ficul asta, eu cu mana mea te tund ^^ 
    Spor la scris, dear ^^ o sa ai nevoie

    Minzy
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 12

    Data de înscriere : 18/07/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Minzy la data de Dum 1 Sept 2013 - 22:12

    Sugoooiiii ^.^ E asa de draguta povestea >//< E asa trista soarta lui Ayame :(Dar nici a lui Haruko nu e mai frumoasa :(Imi pare rau pentru ele dar ficul trebuie sa continue Smile)Hell Girl...Ayame e extrem de diferita de Ai...Ayame e un fel de fata a purgatoriului Think...iadul si purgatoriul nu sunt aceleasi chestii(parca:))...asta ca sa nu mi se faca observatii)...Oricum...Spor la scris! Vreau capitolul cat mai repede!!! Ca de nu Bici Bici  Ja ne!!

    xKushina
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 34

    Data de înscriere : 18/07/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de xKushina la data de Dum 1 Sept 2013 - 22:20

    Capitolul 3.
    End or...not?




    Am ramas cu privirea fixata la acel om..acea fata, acei ochi groaznici, i-am recunoscut imediat! Cum de mai are tupeul sa se arate din nou..Am vrut sa ma indrept spre el, dar mi-am adus aminte ca eu nu ma pot implica in treburile oamenilor decat daca am un aprob, iar eu nu stau prea bine la capitolul sef-muncitor. M-am indepartat cu pasi lenti spre patul lui Haruko si o priveam pentru prima data cu iubire si caldura. Aceasta fata imi trezeste amintiri..si nu vreau sa se repete, macar daca e sa plece din aceasta lume, sa plece de mana mea! M-am ascuns in umbra draperiilor violete si asteptam ca intrusul sa-si faca aparitia. Usa din brad s-a deschis scotand un mic scartait in urma ei si pe ea a pasit in camera criminalul..fiara care mi-a adus sfarsitul, omul care nu merita sa traiasca, nici macar titlul de "persoana" nu i se potrivea. L-am vazut cum se apropia de patul ciresicii si cum un zambet parsiv i se contura pe fata. Ii puteam citi gandurile, puteam sa vad ce gandeste in acest moment, ce ganduri murdare are. Imi era scarba, iar ura crestea cu fiecare secunda. Nu am mai asteptat sa faca urmatoarea miscare, doar am iesit din umbra si m-am pus in fata lui. Acesta a facut o fata oarecum uimita, iar apoi se inalbea usor usor la fata.
    -C-cine esti tu?
    -Eu? Sunt nimeni. Probabil vrei sa spui "Cine ai fost?". Poate daca iti spus ca sunt fata pe care ai omorat-o in urma cu ceva timp, violand-o, poate asa iti aduci aminte?
    Puteam sa-i citesc frica din ochii lui, se observa cu ochiul liber, picioarele si mainile ii tremurau, ochii se dilatau, iar corpul lui se misca singur.
    -Ce vrei sa spui? Adica..traiesti?
    L-am privit cu scarba, iar apoi am avut grija ca acelea sa fie ultimele lui cuvinte. Simturile mele de "ucigasa" se activasera si nu mai puteam da inapoi. Da..asta era pretul sa fii ucenicul iadului, asa cum primesti trebuie si sa dai inapoi, chiar insutit. Dupa ce am terminat ceea ce mi-am propus mi-am prins parul sangeriu intr-un coc si m-am asezat la locul meu, pe pervazul larg cu panorama la oras.


    ***



    Sunetul picaturilor care se loveau cu putere de geam m-au facut sa deschid ochii. Priveam orasul care era cufundat in razboiul cu ploaia. Mi-am intors capul si am observat ca ciresica lipseste din locul in care trebuia sa fie, asa ca dintr-o miscare eram in hol, coborand scarile care scartaiau mai rau decat un leagan ruginit, intr-un final ajungand in bucatarie. Ma uitam nedumerita cand in stanga cand in dreapta pana ce m-am trezit ca sunt trasa afara din casa. Eram speriata, si acest sentiment nu era foarte placut, adica eu nu am mai simtit teama de cand am murit, deloc, era ceva anormal pentru mine. Am clipit si l-am observat pe Masumi stand nervos in fata mea. Am incercat sa adopt un aer superior, i-am afisat fata mea inexpresiva si mi-am incuiat sentimentele la locul lor.
    -Ce naiba crezi ca faci Ayame?! Unde iti era capul? Stii prea bine ca nu ai VOIE  sa te implici in treburile oamenilor! Daca l-ai fi lasat pe el s-o omoare, treaba ta ar fi fost gata mai repede, iar acum erai la locul tau mucegait si imputit!
    Il priveam cu scarba, doamne cat de sacaitor poate sa fie omul asta! Defapt nu om..demon, nu..era ceva mai infricosator de atat, nici eu nu stiu ce, dar asa imi dadea senzatia. Privirea lui..mereu misterioasa, parul lui auriu si ochii aceia verzui, odata recunosc ca ma indragostisem de el, dar e nu pot iubi, eu nu am sentimente, eu sunt doar o papusa ce indeplineste cererile stapanului ei, pana cand..pana cand nu stiu..
    -Ayame! Unde ti-e capul? Stii cate am avut de suportat din cauza ta? Stii cat am incercat sa-l potolesc pe EL din a nu te omori?!
    -Si chiar nu-mi pasa. Puteai sa-l lasi sa ma omoare! Chiar nu am nevoie de viata asta, nu-mi foloseste, m-am saturat sa omor oamenii..am si eu un scop in viata, pe care l-am implinit, iar odata ce voi termina si cu fata asta voi fi libera de tot si de toate!
    Cu astea spuse, m-am rasucit pe calcaie si am plecat, lasand in urma mea doar gandurile neplacute. Am intrat pe usa metalica, trantind-o in urma mea, iar apoi m-am indreptat spre bucatarie unde am zarit-o pe Haruko care sorbea dintr-un lichid galbui. M-am asezat langa ea si am pornit o conversatie, reusita spun eu. Cand vorbeam cu ea, parca scapam de griji, eram intr-o alta lume. Ea era singura persoana care ma mai putea intelege si care ma putea asculta. Ii puteam simti sentimentele care erau aceleasi ca ale mele. Fata asta nu trebuia sa sfarseasca asa, merita ceva mai bun, o familie care s-o iubeasca si sa o sustina, prieteni cu care sa vorbeasca si sa se distreze si multe altele. Moartea nu era o optiune. Moartea este un sentiment foarte sinistru pentru unii, dar nu este asa. Pentru mine a fost salvarea, totul s-a intamplat atat de repede ca nici macar nu am avut timp sa gandesc. Stiu doar ca m-am prabusit si ca m-am trezit intr-o alta lume, una in care trebuia sa-mi aleg calea. As fi putut sa merg intr-un loc dragut cu ponei si acadele si toate cele, dar mereu am vrut sa-mi razbun parintii si acum ca am reusit chiar nu mai am niciun tel in "viata" asta penibila. M-am ridicat de la masa si m-am indreptat spre camera mea, fiind menajera aveam si eu o camera care era destul de primitoare. Parintii lui Haruko nu mai dadusera de acasa de cateva zile, dar asta nu parea s-o deranjeze prea mult, adica de ce ai iubi niste oameni care te-au facut din distractie? Cred ca daca as fi fost sora mai mare a lui Haruko as fi plecat de acasa de mult.M-am trantit in patul moale si pufos si priveam tavanul de o nuanta albastruie. Imaginile parintilor mei imi apareau in fata, zambind si stand ca de obicei pe canapeaua din sufragerie, sorbind din ceaiul lor favorit de musetel. Multi spun ca daca esti mort nu ai sentimente, asa credeam si eu, dar mereu cand o privesc pe rozalie se schimba totul. Ea este flacara sperantei, flacara care imi mai tine mie sufletul inghetat in viata. Mici cristale se prelingeau pe fata mea inundadu-mi fata. Cat suspinam eu in liniste, usa maronie s-a deschis cu un scartait usor, pe ea aparand Haruko cu o ceasca de ceai. Bineinteles ca m-a vazut plangand asa ca m-a strans puternic in brate, mangaindu-ma usor pe par. Privirea mea era atintita asupra corpului ei care il sustinea pe al meu. De ce face asta? De ce, tocmai pentru mine? Daca ar stii defapt de ce sunt eu aici, de ce impart casa cu ea, cred ca m-ar uri, m-ar da afara fara niciun regret, dar in schimb acum ea ma strange cu atata putere in brate. Imi sopteste ca totul va fi bine si emana atata caldura si iubire, ca nu am mai rezistat si am dat frau liber sentimentelor mele. Dupa cel putin o ora si jumatate de plans, am rupt imbratisarea si am pirvit-o fix in ochisorii aceia mici si verzui. Aceasta mi-a aruncat un zambet si mi-a intins ceasca cu lichid galbui.
    -Poftim! O sa te faca sa te simti mai bine. Mi-a spus aceasta zambind incontinuu.
    -Haruko, de ce faci toate astea pentru mine?
    -Pentru ca desi nu te cunosc destul de bine, cred ca ai si tu aceeasi problema ca mine. Cred ca sufletul tau este rece ca al meu si sufera. Stiu cat doare si cat de greu este sa iti tii emotiile si sentimentele stranse in tine, dar mereu cand sunt in preajma ta ma simt diferit, de aceea poti sa-mi spui orice de framanta. Nu voi spune nimanui, defapt nu am cui sa spun.
    O priveam cu atata mila si nu stiam daca sa-i marturisesc acum totul sau sa uit toata povestea.Am aruncat o privire pe geam si am inceput sa-i spun totul de la cap la coada. Stiam ca daca am sa-i spun totul va trebui sa inteleaga, la urma urmei este om si ar trebui sa stie cel mai bine cum ma simt.


    Ne uitam una la alta, ea mai mult plangand si dand din cap brutal. Tipa cu "Nu, nu, nemernicii! Cum au putut!". Intr-un fel eram amuzata de reactia ei, iar in altul fericita ca cineva in sfarsit isi face griji pentru mine si ca ma iubeste. De data asta am cuprins-o eu in brate, iar apoi am luat-o de mana ducand-o pe scari in jos la bucatarie. Cand am deschis usa in fata ei mi-a aparut Masumi cu o fata dezamagita. Haruko a tresarit si s-a ascuns in spatele meu, iar eu am luat o atitudine superioara de aceasta data afisand o privire taioasa, una pe care Masumi se pare ca nu a mai vazut-o pana acum.
    -Ayame, ce crezi tu ca faci? Sa o salvezi a fost una, dar sa-ti mai divulgi si identitatea? De data asta ai intrecut limita. Stapanul e foarte dezamagit de tine, de aceea m-a trimis pe mine sa am grija de situatie. Acum, da-mi fata si poti sa pleci linistita unde vrei tu.
    -Masumi ai fix 5 secunde sa iti misti hoitul ala afara din casa asta! Fata asta nu merita sa moara si nu-mi pasa ce a zis stapanul, eu nu am un stapan, eu sunt pe cont propriu! Nimeni nu-mi spune mie ce sa fac!
    Spunand asta, l-am impins pe Masumi afara pe usa blocand-o in urma mea. Am luat-o pe Haruko de mana si am ascuns-o in cel mai stramt loc posibil. Puteam sa-i citesc frustrarea si teama din inima, stiam ca bariera creata de mine nu va tine asa ca i-am dat urmatoarele indicatii lui Haruko si m-am pregatit de ceea ce era mai rau.
    -Haruko, sa stii ca orice s-ar intampla cu mine tu nu poti sa iesi de acolo! Iar cel mai important lucru, nu te speria si nu plange, sau Masumi te va simti si te va termina in cateva secunde.
    Usa se clatina consistent ceea ce insemna ca nu mai aveam timp. Am inchis-o pe Haruko si am fugit sus pe scari in speranta ca acesta ma va urma pe mine si ca nu o va descoperi pe mica cireasa. M-am asezat pe pervazul lucios si asteptam sentinta ce-mi era scrisa. Nu-mi parea rau de ceea ce am facut, de cat sa traiesc o viata cufundata in intuneric, mai bine nu o mai simt deloc! Si in plus mie mi-e frica doar de doua lucruri in viata. Primul, de durere..este cel mai groaznic lucru din lume si al doilea sa fii tinut in "lesa" de cineva. Sunt cele mai groaznice lucruri posibile. Am privit cum usa s-a lovit cu putere de parchet, lasand un trup bine facut in spatele ei. Il observam cum se apropie de mine, eu nici macar ricosand sau miscand un deget in fata lui. Acesta m-a prins cu putere de talie lasandu-ma pe spate si scotand la iveala un mic cutit. O a treia teama pentru mine erau lucrurile ascutite si se pare ca Masumi stia asta. A ridicat mana insotita de acel obiect periculos, iar apoi un lichid cald si alunecos isi facea carare pe chipul meu. Am deschis ochii si am ramas impietrita cand am observat ca ...




    Uitati si next-ul, draga Liz nu m-ai pedepsit destul? Sa-l mai iei si pe Minato, chiar vrei sa plang? Laugh . Va multumesc pentru pareri si sper sa va placa si acest capitol. Va urez lectura placuta! 

    Ale-chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 818

    Data de înscriere : 26/06/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Ale-chan la data de Lun 2 Sept 2013 - 16:03

    Şi a observat că ..? Frumos capitol . Defapt , toate sunt frumoase. Mă înebuneşti cu suspansul. Odooodoo , de-abia aştept nextul ! Mulţumesc de anunţ. Chiar dacă ştiu capitolul ăsta de pe celălalt forum, tot nu m-am putut să mă abţin să nu îl citesc. So...nu mai ştiu ce să mai spun.... Spor la scis şi idei ! Pupici Kiss

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 4 Sept 2013 - 19:40

    Ooo, te pedepsesc cat e nevoie ca sa scrii. :3 
    Awww, darling, sper ca ma poti ierta ca am intarziat atata, sa-mi fie rusine. Ma bucur ca ai  pus capitolul, l-am citit de atunci si uite ca n-am dat comm. 
    Nu pot sa cred ce capitol mare O.O Urias, e supeeeeeeeerb, in sfarsit capitole mari <3 Ma bucur de asta. 
    Ucenicul iadului? O.O Ma sperii, my dear Kushina, sunt speriata. Ce ne pregatesti? Ce ai planuit? Aaaaaa.   
    E mort si are sentimente O.O Parinti, rozalie? aaaa? Aoleu :-S Un mort are sentimente! Oooo da, asa se face, imi place, morti cu sentimente, maxim, fix genul meu. 
    Si acum pentru ca ma cheama mama la masa, o sa te las si o sa te rog sa te apuci cat mai curan de next si sa ma anunti cand il pui , un buzz pe mes, ceva, ca sa fiu prima. :3 
    Liz terminat, pace! 

    xKushina
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 34

    Data de înscriere : 18/07/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de xKushina la data de Joi 5 Sept 2013 - 20:17

    Capitolul 4
    I`m nothing, i`m just a shadow...


    Cea care incasase lovitura nu eram eu, ci era chiar..Haruko? Haruko?! Haruko pentru numele lui Dumnezeu, de ce m-ai ajutat? O priveam cum trupul ei firav , se scurgea pe podea, pana ce ajunsese sa stea intinsa, cu parul rasfirat ca un evantai pe gresia patata cu sange rece. Ma uitam pierduta pe fereastra, nu puteam sa inteleg de ce mi se intampla mie toate astea, cu ce am gresit?! Am facut un pas si am cazut in genunchi langa trupul micului ingeras care se odihnea. In incapere se lasa o liniste de mormant. Tot ce se mai auzea era respiratia slaba a lui Haruko, care ducea o lupta crancena cu ea insasi. Cum eu nu puteam sa am contact cu oamenii, nu puteam sa o ajut, sa sun dupa ajutor, sa tip, sa fac orice, puteam doar sa o privesc si sa sper ca aceasta va castiga lupta in  care sansele de castig sunt de 5%.  Nu sunt nimic decat o umbra.., un spirit care vrea nefericirea. Creierul meu nu mai judeca normal, defapt nici nu cred ca a facut-o vreodata. Priveam cerul , care capata culori rosiatice , ceea ce insemna lasarea serii. Luminile colorate intrasera in scena, completand peisajul nocturn. Ii luasem mana rece intr-a mea si asteptam..un sunet, o vapaie, o miscare, orice, numai sa-mi spuna ca nu a renuntat.


    ***


    *Din, dong* . Ceasul indica ora 00:00 . M-am ridicat balansandu-ma si m-am prins cu mana de unul din scaunele din lemn lucios ce se aflau in cale.  Ochii mei voiau sa verse lacrimi de tristete, de emotie, de ura, de orice, dar fata mea era una fara expresie. M-am apropiat de oglinda ce se afla asezata in cui si lipita frumos de perete si nu am putut sa observ decat chipul unui monstru, un monstru ce devoreaza sufletele. Nu am fost in stare nici sa o apar pe aceasta fata, dar vreau sa am din nou sentimente? Nu am fost in stare sa o inteleg si sa o ajut si vreau si eu sa fiu om? Nu merit asa ceva, nu meritam nici sa o cunosc. Ea nu a gresit cu nimic. Ochii mei albastrii priveau cu ura si cu dispret chipul ce se arata in oglinda. Sunt o umbra, doar o umbra.
    -De ceeee?! Dintr-un impuls am trantit oglinda de pamant, aceasta faramitandu-se in mii de cioburi arcuite si ascutite. 
    De ce? De ce? De ce? M-am intors pe calcaie si am fugit spre usa metalica a apartamentului. Am aruncat o ultima privire inapoi, iar apoi am pasit pragul, parasind mica cireasa.


    Strazile mi se pareau atat de lungi, infinite chiar. Nu stiam unde ma indrept, voiam doar sa fiu cat mai departe de ea. Voiam sa-mi repet ca totul este un vis urat, dar viata mea este intr-un cosmar continuu, intr-un haos etern. M-am asezat pe una din bancile din brad solid si priveam in jur. Lumea asta nu se va schimba, va deveni din ce in ce mai oribila, din ce in ce mai rea, daca eu nu pot sa schimb asta..atunci cine?..


    Haruko.


    Am deschis usor ochii si priveam speriata in jur. Tot ce puteam sa vad era un lichid rosiatic ce venea dinspre mine, asa e, am fost injunghiata. Imi simteam inima atat de grea, aveam senzatia ca o sa se prabuseasca si o sa ma traga cu ea la fund exact ca o ancora. Voiam sa tip dupa ajutor, dar nu aveam putere in glas. Ma simteam...singura, si neputincioasa. Mi-am ridicat mana-mi tremuranda spre scaun ca sa capat stabilitate, sa ma pot ridica. 1,2,3 Siii sus! Am reusit sa ma ridic in fund, dar camera nu era clara, totul era in ceata, pierdusem prea mult sange. Chiar si un copil de minim 7 ani stia ca daca pierdea prea mult sange nu mai avea sanse la viata, dar eu nu voiam sa renunt! Am descoperit ca am un motiv in viata si am descoperit ca exista o persoana pentru care sa ma schimb. Bine, nu o pot numi chiar persoana, dar pentru mine e mai mult de atat, in zilele in care a stat alaturi de mine, am descoperit un refugiu in ea. Chiar daca ea considera ca nu are suflet, pentru mine este cea mai calda persoana, chiar mai blanda decat mama.  M-am dus taras pana la telefonul fix care se afla trantit langa niste cioburi, frumos ondulate pe gresia rece si am apasat cu toata puterea pe tastele 112. Am reusit sa zic doar un simplu si soptit ajutor, iar apoi mi-am simtit mana ca se raceste din ce in ce mai tare, cazand pe langa corp, iar respiratia devenea nesimtita. Cred..cred ca nu voi mai apuca sa-i spun ...sa-i spun cele mai importante cuvinte pe care nu le-am spus nimanui pana acum : Te iubesc..!




    Uitati si next-ul! Liz, acum mi-l lasi pe Minato, da?:3. Numai ca urmatorul capitol o sa vina dupa muuuuult timp si nu vreau comentarii Laugh . Cu toate ca nu este asa de lung cum sperati cu totii, sper sa va emotioneze pana la lacrimi, daca nu macar sa va dea o stare melancolica cat de cat Laugh . Va urez lectura placuta! Va pupa Kushina Kiss .

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Hell Girl

    Mesaj Scris de Pasila la data de Joi 5 Sept 2013 - 20:18

    E momentul sa-mi spui cum vrei sa mori :-w CAPITOL SCURT! Vrei bataie? Vrei sa mori si nu stii cum sa ceri? Mno lasa ca te rezolv eu. Mai intai de toate fara baieti o saptamana, adica da, fara Minato sau Naruto. Apoi o sa-ti rup un picior, as spune mana, dar cu ea scrii, si apoi te pun sa mananci dulciuri pana intri in coma! [-( Ete la ea tupeu, madame. Vreau capitole lungi de acum, e foarte clar?
    Trebuie sa-ti spun ca a fost foarte frumos, m-ai surprins in unele momente, nu ma asteptam sa le descrii asa frumos, dragut, asta e de apreciat. 
    Ora 00:00 ... tu ai vrut sa ma omori, am fobie de ora asta. Mno, da' ce exacta esti si tu, totusi, n-a aparut vreo Bloody Mary, ceva? Laugh 
    Sange  Biata Haruko, sange! A pierdut sange si ii e frica, dar totusi nu vrea sa renunte, mno, uite asta numesc eu personalitate puternica. Dar, n-a murit nu? Nu are voie sa moara, daca a murit, jur ca ti-l transez pe Minato si deci nu-l mai primesti never inapoi. Las' ca vezi tu cum stiu eu sa ma razbun. Acum, dear, te rog frumos pune-te pe scris si daca mai vad capitole asa mici ti-l transez si pe Naruto. 
    Bye!  

      Acum este: Joi 8 Dec 2016 - 7:56