╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Dansul lotusului

    Distribuiti

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Mier 21 Aug 2013 - 14:18

    Etooo~ Am venit cu un nou fic si cu o idee total... Paralela. Umm~ Sper sa va placa. ^^
    Gen: action, yaoi, shounen ai, angst, drama, romance, mystery, historical; additional: comedy
    Observatii:
    - textul nu are delimitari de spatiu sau timp; reperele sunt inventate
    - vor fi multe formule de adresare sau adaugiri pe parcursul capitolelor; va rog sa le cititi, chiar daca par extraterestre
    - nu ma voi avanta in a scrie multe lucruri smutty; asa ca, daca va asteptati sa gasiti ceva "smexy action", atunci mai bine nu va apucati de citit * dar ar fi dragut sa o faceti, pentru ca poate o sa va placa Big smile*

    * Simtiti-va liberi sa criticati. ^^



    aDansul O lotusuluic


    Prolog



      Era prins in acel cosmar negru de ceva timp, de prea mult timp ca secundele sa poata fi numarate; umbre colorate treceau ca niste naluce prin fata lui. Entitatile poposeau cate o clipa, doua, in aria vederii sale, apoi dispareau, lasand un gust amar in urma lor si un tremur usor, pe care corpul lui nu si-l permitea; fiecare muschi ii era asa dureros si greoi, de parca ceva l-ar fi tinut captiv in acel loc, cu o putere supraomeneasca. Isi dorea, isi dorea atat de mult sa se trezeasca, insa nu putea vorbi, nu se putea misca, iar situatia lui in sine, starea in care se afla, nu-i oferea vreo cale de scapare. Tot ce vedea erau umbre si lumini; lumini colorate, ca intr-un carnaval al carei melodii vesele se aude din departe. Isi intinse, cumva, mainile, in incercarea de a le prinde, insa imediat o umbra uriasa, neagra, i le puse la loc, nelasandu-l sa vada jocul colorat al luminilor. Vru sa planga si sa ceara, ca un copil mic, ceea ce ii fusese luat de umbre. Insa, imediat, simti doua palme reci pe chipul lui, iar el ingheta, sub atingerea aceea periculoasa, aproape veninoasa. Putea mirosi, cu toate ca simturile lui erau inactive, otrava din acea atingere. Ochii ii erau inca inchisi, insa umbra neagra ii inlantuia chipul cu strangerea ferma si racoroasa a palmelor. Apoi simti cum mainile dispar si cum totul in jurul lui se estompeaza, incet-incet, impreuna cu sunetul carnavalului si cu umbrele colorate si miscatoare. Deasupra lui plana doar acea umbra neagra, uriasa, puternica; iar el se pierdu intr-un somn adanc, ultimul lucru pe care il auzi fiind clinchetul sec al unor margele de lemn.

    Cand se trezi pentru a doua oara, baiatul isi desprinse, in sfarsit, pleoapele si incepu sa inregistreze si exteriorul, cu mai multa luciditate. Umbrele colorate au disparut, insa au lasat in urma lor o durere nebuna de cap, o durere atat de puternica, incat, pentru o clipa, se gandi sa zbiere, sa urle, sa se vaite. Insa nu putea, fiindca buzele ii erau sigilate, iar gatul il durea, aproape ca nu il simtea. Nici nu ar fi stiut ca e inca acolo daca nu ar fi intampinat puterea si arsura acelei dureri. Incerca sa respire, insa i se paru ca aerul e prea putin, prea cald, prea sufocant. Vru sa se zbata, insa corpul ii era imobil; si pentru o secunda, un singur gand ii invada mintea lipsita de memorii sau stabilitate: Iadul... Insa nu era Iadul si, dupa ce scapa de teroarea acelei idei, incerca sa-si miste un deget. Spre surprinderea lui, se misca; apoi toata mana dreapta, apoi cea stanga, un picior, apoi celalalt; era intreg. Isi plimba mainile frenetic pe propriul corp, in incercarea de a se asigura ca nu lipsea nimic din el. Nu lipsea. Cu toate astea, simtea ca nu isi poate ridica capul, iar ameteala si caldura excesiva il faceau inca si mai slab. Isi lasa membrele sa cada la loc, in timp ce corpul lui isi revenea din inghetul initial, apoi isi desprinse buzele, ce pana atunci fusesera sudate, lipite unele de altele. Fusesera atat de puternic stranse intre ele, incat dezlipirea lor a fost dureroasa. Insa nu putut sa scoata niciun sunet, limba si buzele miscandu-i-se fara coerenta sau rezultat.
    - Te-ai trezit, se auzi o voce groasa si ragusita, dintr-un colt al camerei in care privirea lui nu putea ajunge. Statu o clipa aproape fara sa respire, pentru a inregistra noua prezenta, apoi lasa aerul sa ii intre in plamani si incerca sa desprinda cateva sunete de pe buzele sale crapate, insa nimic nu iesi. Nimic, doar aer irosit si durere ce ii penetra corpul cu mai multa forta la fiecare miscare. Vru sa isi ridice mana ca sa verifice ce e cu gatul lui, insa viteza cu care isi deplasa membrul il facu sa planga incet, in gand. Durerea din umarul lui, destul de inactiva pana atunci, il lovi; si il lovi atat de tare incat crezu ca ceva de marimea unui cal trece cu furie peste oasele lui si peste carnea lui fragila. Auzi un pufait, din acelasi colt de camera pe care el nu il putea vedea si la care nu putea ajunge nici macar cu auzul, in totalitate. Nu incerca sa interpreteze pufaitul, pentru ca si asa mintea lui era pierduta, goala; doar asculta si asculta, pana cand linistea fu din nou sfarmata de vocea aceea ragusita:
    - Nu te misca. Iti vei face mai rau. Nu vorbi.
    Baiatul, de parca ar fi fost instruit de acea voce, facu intocmai, lipindu-si buzele la loc. Simti apoi cum durerea ii pulseaza in tot corpul, cel mai sigur din cauza faptului ca isi miscase membrele asa mult. Nici nu incerca sa isi ridice capul; stia ca e imposibil. Era mult prea greu si era de parca intre gatul lui si restul corpului nu mai exista nimic, ca partea in care ar fi trebuit sa ii fie gatul era inlocuita de aer, de nimic altceva. Isi inchise ochii si, pentru o buna perioada de timp, asculta linistea; o asculta atent, de parca avea sa ii sopteasca ceva, avea sa ii spuna motivul pentru care se afla acolo.
    - Aminteste-ti, porunci vocea si baiatul deschise brusc ochii, o urma de teama trecand pe suprafata acestora. Vocea aceea era atat de goala, dar atat de puternica; era mai degraba o soapta spusa cu o ultima gura de aer, insa in urechile lui suna ca un strigat razboinic. Iar ceea ce ramanea in urma ei... Ceea ce ramanea era terifiant aproape; era ca gerul plin de ura ce sufla iarna sau ca ceata tomnateca ce nu se ridica pana mult timp dupa ce s-a asternut. Era rece si persistent, asa cum fusese si atingerea palmelor.
    - Aminteste-ti! Apoi roaga-ma si implora-ma. Cade-mi in genunchi si roga-ma sa te las sa te razbuni pe cel care ti-a facut asta. Cateva clipe, linistea veni din nou peste camera, apoi urechile baiatului inregistrara, pe langa tiuitul cauzat de durere, sunetul unor pasi; cativa pasi siguri, puternici si, inainte ca linistea sa invadeze din nou spatiul si sa se aseze peste simturile lui ca o copertina grea, mai auzi si un sunet sec al unor margele de lemn.

    Cand se trezi pentru a treia oara, baiatul stiu. Stiu ce s-a intamplat si lasa toata amintirile sa ii umple din nou mintea si sufletul cu amaraciune. Bucati din acele momente de teroare si groaza i se plimbau stinghere prin fata ochilor, el lasandu-le sa-si termine dansul lipsit de frumusete sau eleganta. Nu putea fi elegant, oricum. Ceea ce trecea prin fata sa erau bucati de cadavre, parintii lui morti si stralucirea spadelor in lumina lunii argintii. Si un chip de barbat, o pereche de ochi negri prin care chiar puteai vedea Iadul, prin care, daca patrundeai in intelesul si intunecimea lor, puteai cunoaste groaza, frica si adevarata natura a bestiei. Baiatul se holba la acel chip mai multe minute, fara sa fie constient de timpul trecut; apoi isi dadu seama ca amintirea fusese inlocuita cu realitatea si ca ochii negri il tinteau cu o privire rece si sangeroasa. Un tremur de teama ii facu toti muschii sa se inclesteze de durere, apoi acestia au ramas inclestati, fiind gata sa atace acea figura criminala ce o avea in fata; teama trecuse, insa furia ramase. Colturile buzelor barbatului se ridicara usor, intr-un ranjet ce acompania privirea plina de putere, apoi baiatul incerca sa-si desprinda mana din asternuturi, insa nu putu. Acum chiar era legat, simtind funiile cum il opresc din a sfasia chipul tortionarului sau.
    - In curand... Asteapta. Vei avea ocazia sa ma omori si pe mine si nu m-ar supara deloc asta. Ai face un bine lumii. Insa nu deocamdata. Trebuie sa fii puternic, trebuie sa fii mai puternic si mai agil si mai rece decat toti ceilalti; iar atunci cand se va intampla asta... Cuvintele se oprira, iar palma rece si grea a barbatului poposi pe obrazul de copil al baiatului. Chiar daca acesta voia sa tipe si sa ii rupa acea mana, nu o putea face; barbatul care ranjea demonic la el avea puterea, il controla.
    - Uita-te bine la mine... Cand se va intampla sa depasesti pe oricine si cand inima ta se va contopi cu credintele unui asasin... Doar atunci vei putea sa ma omori. Pe mine si pe el, cel care ti-a facut asta. Buzele barbatului revenira la forma intiala, apoi, si baiatul auzi din nou pasi, lasand un oftat furios sa-i scape printre buzele crapate, cu toate ca gatul lui fu strapuns apoi de acea de durere arzatoare. Lacrimi i se adunara la coltul ochilor albastri si, inainte ca acesta sa le dea drumul, a fost oprit de un sunet familiar, insa atat de ciudat ca il facu sa tremure; uita de durere si se pierdu intr-un tremur incontrolabil de teama; erau doar niste margele de lemn ce se loveau unele de altele, la gatul barbatului cu maini reci...

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de Reeah la data de Mier 21 Aug 2013 - 16:33

    Văleu, genialo... ăsta a fost bun de un început. De ce tipul acela era în starea în care era? Şi ce spade? Ce asasini? Clar acţiunea nu se petrece în zilele noastre. Think Cred că ştii şi tu că a fost profund, degeaba te-aş mai lăuda şi eu. Aştept next-ul. Spor la scris! (D) Şi să-l termini şi pe ăsta, şi pe celălalt, şi mă refer pe forum!

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Dum 25 Aug 2013 - 0:12

    Ah, capitol nou~ Oh, Scumpete~ Nu il voi abandona. E prea genial si tin prea mult la el ca sa fac asta. Smile)Si da, il termin pe forum. This is a promise~ ^^ Multumesc mult pentru comm~ Big smile




    Capitol: 1


    Lotusul alb




    Aripile vulturului se desfasurara pe toata lungimea lor, cerul rasunand apoi din cauza strigatului lui. Soarele ii mangaia penajul inchis, in timp ce oamenii de sub el il priveau inmarmuriti. Acesta isi continua drumul spre muntii inalti; atat de inalti incat nimeni nu stia ce e dincolo de ei, nimeni, niciodata, nu fusese mai departe de campurile ce stau la poalele versantilor. O femeie isi scutura capul, gandindu-se ca pasarea va fi inghitita, cel mai probabil, de furia Zeilor pentru indrazneala ei de a trece "bariera". Vocile satenilor erau zgomotoase, lipsite de armonie, imbinandu-se cu muzica ce venea de la cantaretii ambulanti. Cu perucile lor ciudate si instrumentele nemaivazute, incantau pe toata lumea cu acele sunete si acele ritmuri vesele; cateodata acestia povesteau despre taramuri de dincolo de "bariera", dincolo de Atsui, muntele ce marginea lumea oamenilor. Insa nimeni nu credea, pentru ca era imposibil sa treci de partea cealalta. Cantaretii trecura prin piata, prin multime, primind aplauze, mancare si daruri, pentru maiestria lor in ale muzicii. Ducand muzica dupa ei, cei cinci cantareti intrara in palat, garzile panicandu-se la inceput. Insa, imediat ce le recunoscura fetele, zambira si ii intampinara bucurosi. Cu mai multa ordine, dar aceeasi galagie, se miscau si oamenii prin interiorul palatului, aparati de zidurile inalte si portile de fier, imposibil de deschis fara forta a zece oameni. Singurii ce aveau acces in palat erau soldatii, nobilii cu grad inalt, slugile curtii si familia regala. Cei cinci manuitori de instrumente cerura permisiunea sa il vada pe rege si, imediat ce raspunsul pozitiv isi facu aparitia printr-un soldat, intrara in incinta palatului, inveselind atmosfera cu muzica ce se desprindea de pe corzile chitarelor si gaurile flautelor. Dupa un colt al palatului, baiatul ramase putin surprins de miscare, insa asta era sansa lui. Chicoti amuzat si vesel, punandu-si apoi o mana la gura, astfel icnat sa isi abtina veselia ce ii zbura de pe buze, apoi o lua la fuga spre portile palatului, ce erau deschise. Aproape ca ajunse la acestea, insa un soldat il observa si striga dupa el, panicat si grabit sa il ajunga din urma. Copilul il privi o clipa, apoi isi lua mana de la gura si incepu sa rada vesel, luand-o mai tare la fuga.
    - H-hei! Omiba*! Omiba! striga soldatul si aproape ca il prinse pe pusti de guler, insa baiatul se lasa in jos, scotand un "woo" speriat cand aproape isi pierdu echilibrul. Chicoti apoi jucaus si se stramba la soldatul ce statea acum pe jos, datorita echilibrului lui slab. Barbatul se ridica, cu o privire furioasa, si marai cateva injuraturi, facandu-l pe copil "pusti rasfatat". Insa baiatul nu il mai auzea, caci era prea ocupat sa rada si sa fuga spre sat. Dadu peste cativa oameni, cerandu-si scuze cu zambetul lui larg pe fata, apoi se opri, uitandu-se in urma lui. Ofta si zambi mandru, spunandu-si ca nimeni si nimic nu il poate opri.
    - Ha! Soldat natarau, isi spuse el si buzele lui se arcuira intr-un ranjet jucaus. Rase apoi vesel si se pierdu prin multime, desi hainele atrageau atentia. Cativa sateni se uitara ciudat la el, apoi un grup de copii ce alergau si radeau trecura pe langa el. Baiatul ramase o clipa in drum, uitandu-se dupa ei, apoi ofta pentru el si isi indrepta privirea spre semetia muntelui Atsui. Tot timpul se intrebase ce e dincolo si era fermecat de povestile cantaretilor, de fiecare data cand acestia se intorceau la palat. Insa de data asta nu mai avea sa asculte doar povestile; avea a treaca muntele si sa vada ce e dincolo, chiar daca ar fi fost sa infurie toti Zeii, asa cum tatal lui ii spuse.
    - Hei, baiete. Vrei niste dulciuri? intreba un batran, cu un zmabet parsiv pe fata, studiind atent hainele baiatului. Il apuca de o maneca si se uita la materialul scump din care erau acestea confectionate, apoi isi mangaie barba sura si zambi pentru el.
    - Lasa-ma, batran ticnit! Trebuie sa ajung undeva! spuse baiatul pe un ton obraznic si isi scoase limba la barbat. Fata batranului se inrosi de furie, apoi ciomagul lui vru sa faca cunostinta cu spatele pustiului, insa baiatul se dadu exact la timp din fata lui, razand si strambandu-se la el.
    - Stai pe loc, sa te pot bate! striga batranul furios si respira din ce in ce mai greu, in incercarea de a-l prinde pe micul obraznic ce alerga prin piata ca un bezmetic.
    - Mos nebun! striga baiatul si rase, cand vazu ca ciomagul batranului aproape il prinde din urma. Scoase un sunet de uimire muta, apoi rase si o lua din nou la fuga, lasandu-l pe batran sa mustaceasca niste injuraturi.
    - Treci aici, pramatie! Barbatul vru sa arunce cu batul dupa el, insa o mana ii prinse incheietura, intr-o stransoare ferma. Cand isi intoarse capul, vazu in spatele lui un baiat al carui par lung se plimba elegant prin adierea vantului.
    - Mai bine ai lasa bastonul jos, batrane, pronunta acesta si vocea ii parea atat de neobisnuita. Barbatul ramase putin uimit, la vedea acelui baiat, apoi tusi scurt si isi smuci mana din stransoarea mainii celuilalt, murmurand niste cuvinte.
    - Dar copilul ala aiurit m-a facut "mos ticnit", reusi in sfarsit batranul sa spuna, iar baiatul cu parul lung nu isi putu abtine un zambet, pe care il masca printr-o tuse usoara.
    - E mic si nu stie. Acum lasa-l si intoarce-te la dulciuri inainte ca ceilalti copii sa nu ti le fure. Baiatul facu cu ochiul batranului, apoi ii zambi bland, acesta ingaimand niste cuvinte si pufaind nervos. Se mai uita o data in directia in care copilul obraznic disparuse, apoi o lua inapoi spre taraba lui cu dulciuri, alungandu-i pe ceilalti copii ce deja aveau bratele pline de dulciuri din zahar caramelizat.
    - Aish! Plecati, huliganilor! auzi baiatul cum batranul se lupta iarasi cu copiii si isi continua drumul.

    Cand pustiul obraznic se uita in urma, cu rasuflarea grea din cauza alergatului si un zambet schitat rautacios pe fata, nu mai vazu niciun "mos ticnit" fugarindu-l. Ofta pentru el, intorcandu-si privirea spre muntele inalt, ale carui piscuri erau acoperite de zapada, chiar daca era primavara deja. Zambi pentru el, apoi se uita vigilent inapoi, ca nu cumva batranul acela nebun sa il urmareasca. Insa, cand vru sa-si intoarca privirea, o fasie de material alba, ce se legana suav in adierea vantului cald, ii facu ochii sa ramana atintiti asupra celui ce o poseda. Isi ridica chipul mai sus, pentru a-l privi pe baiat si mandibula ii cazu din cauza uimirii, ochii ramanandu-i fixati asupra strainului. Purta haine de calitate; nu la fel de pretioase ca ale sale, insa nici carpe, cum purtau ceilalti sateni. Mersul lui era usor, de parca ar fi plutit, iar chipul ii era fin, atat de frumos; cu gene lungi si piele alba, si parul lung si negru ce ii inconjura chipul. Pentru o clipa, pustiul se intreba daca baiatul din fata lui nu era, de fapt, o fata. Insa nu era, fiindca nu purta haine femeiesti, ci era imbracat ca si el, cu pantaloni largi, ce se terminau cu o pereche de cizme lungi, si cu o tunica cu maneci lungi si largi. Ceea ce ii atrase privirea baiatului, fu, insa bucata de material de la gatul acestuia; bucata de panza alba ce flutura lenes in vant. Cateva momente, respiratia baiatului se opri, admirand frumusetea celuilalt baiat, apoi, cand vazu ca se aproprie, se panica si vru sa o ia la fuga. Insa picioarele nu i se miscau si limba ii era inclestata, lipita de cerul gurii. Celalalt baiat ii zambi bland si il privi atent, cautand vreun semn de vanataie sau rana.
    - Esti bine? Cand ii auzi vocea, pustiul ramase inghetat; avea cea mai frumoasa voce pe care o auzise vreodata. Nici macar vocea mamei lui nu era atat de lina si cursiva, atat de dulce si, totusi, amara in acelasi timp; o urma de suferinta si regret persista in tonul baiatului imbracat in alb, insa duiosia din vocea lui era atat de linistitoare. Ca o pala de vant intr-un camp cu flori vara sau ca florile de cires ce se scutura primvara incet, intr-un dans de lumina si culoare pura si vie. Pustiul nu putu decat sa isi miste capul frenetic, intr-o incercare de a-l asigura pe baiatul mai mare ca e bine. Apoi simti cum mana fina si mica a baiatului in alb poposeste pe capul lui si isi simti parul ciufulit. Obrajii pustiului se inrosira si, in sfarsit, gasi cateva cuvinte in mintea lui incapabila sa gandeasca.
    - M-multumesc! Dar puteam sa scap si eu de mosul nebun. Baiatul mai mare chicoti si il privi amuzat si suferind, cumva grijuliu si tandru.
    - Sunt sigur, omiba, replica cel mai in varsta si gura celui mai mic se deschise din nou.
    - Stii cine sunt?! striga pustiul in soapta si se uita temator la baiatul imbracat in alb. Brunetul ii facu cu ochiul, apoi vru sa se intoarca si sa isi continue drumul, insa simti o miscare usoara pe un acoperis. Asasini? isi spuse in minte si il privi pe pustiul din spatele lui, ce inca il privea hipnotizat. Se uita in jurul lui si, in ultimul moment, auzi cum un arc se incordeaza si cum o sageata de desprinde din acesta, taind aerul cu viteza. Din doi pasi, baiatul in alb era inapoi langa pusti, protejandu-l cu bratele lui slabe. Pustiul trase o gura de aer si nu mai putut respira, simtind atingerea celui mai in varsta.
    - Esti bine? intreba din nou baiatul in alb si zambi, de data aceasta lacrimi jucandu-i la colturile ochilor si pictauri de sudoare adunandu-se pe fruntea lui cea alba, protejata de bretonul drept si lung. Pustiul dadu iarasi din cap si auzi sunetul scos de oameni; erau infricosati si uimiti, dar de ce? Apoi isi simti umarul ud si se uita sa vada de unde provine umezeala; cand privirea lui intalni locul unde umarul lui se intalnea cu bratul baiatului in alb, vazu o pata rosie, ce se tot marea. Costumul alb al baiatului era acum de un rosu intens, iar pustiul simti cum stomacul i se intoarce pe dos. Vru sa spuna ceva, insa buzele i se miscau fara ca sunete sa iasa printre ele. Baiatul in alb ii zambi calm si ii dadu drumul din imbratisare, scotandu-si sageata din brat.
    - Nu e nimic, spuse cel mai in varsta si cativa oameni venira sa il intrebe daca e bine. Pustiul inca privea acea pata rosie si incepu sa tremure, gandindu-se ca e vina lui...
    - Ryuzaki! isi auzi numele strigat de o voce cunoscuta si, de cum isi zari fratele impreuna cu cativa soldati, ii sari in brate, plangand si inganand scuze si cuvinte despre baiatul in alb si despre sangele care ii uda costumul atat de frumos.
    - Amani**, amani! Imi pare rau! E vina mea..., spuse baiatul si fratele lui il ridica in brate, linistindu-l.
    - Vina ta? spuse barbatul si se uita la umarul fratelui lui mai mic cu zece ani, vazand sangele. Un zambet aproape ca ii scapa pe buze, insa isi controla fratele si observa ca nu are nicio zgarietura. Cum de...? se intreba in minte, in timp ce pustiul inca plangea si ingana scuze, stergandu-si lacrimile cu ambele maneci largi ale tunicii sale.
    - Baiatul... Alb..., ganguri baiatul, iar barbatul ofta si se uita pe un acoperis apropriat vazand asasinul cum fuge si dispare, inainte ca altcineva sa ii simta prezenta.
    - Gata, sa mergem, spuse barbatul si il lasa pe fratele lui jos, cu toate ca plangea. Il apuca de mana si vru sa o ia inapoi spre palat, insa baiatul refuza sa mearga, ingaimand ceva despre un baiat in alb.
    - Baiatul... M-a salvat! striga pustiul, iar Hangul, fratele lui, se uita la el cu furie in privire. Ofta si se lasa pe vine, zambindu-i calm.
    - Nu e niciun baiat, uita-te singur, pronunta barbatul si pustiul isi intoarse capul in toate partile, vazand ca prezenta imbracata in alb disparuse la fel de subit si misterios cum aparuse.
    - Baiatule? Baiatule in alb?! incepu el sa planga, insa fratele lui il lua in brate si il ridica, incepand sa mearga spre palat. Pustiul ofta suparat si isi sterse ultimele lacrimi, intrebandu-se unde e baiatul in alb; si cu asta, ochii i se inchisera si el adormi cu capul pe umarul fratelui lui. Ceea ce nu vazu nici baiatul si nici soldatii ce ii insoteau in drumul lor spre palat, era privirea lui Hangul, plina de ura si pofta de sange...

    *Omiba = formula de adresare directa echivalenta cu "Inaltimea voastra". Este folosita pentru familia regala, insa nu pentru rege.
    **Amani = frate/sora mai mare sau protector; adugarea particulei -ni la numele unei persoane poate arata raportul de apropiere dintre doua persoane sau diferenta de varsta

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de Pasila la data de Sam 31 Aug 2013 - 23:35

    Clau
    Party fratilor 
    Cel mai frumos inceput pe care l-am citit vreodata. Cum e posibil ca tu sa reusesti sa-l scri asa de bine? O.O Deci eram acolo si vedeam chestii si era intuneric si nu vedeam mult pentru ca tu n-ai spus prea multe si tipul a lesinat! De trei ori! Ce ciudaaaaaaaaaaaaaaaaat, ma sperie. Si a fost ciudat, ciudat rau. 
    Imi plac maxim ficurile astea cu actiune din istorie :3 Awwww, cat de frumos! Ce ciuda mi-a fost cand am vazut ca e asa putin, eu sunt din cititorii aia carora le place sa citeasca mult si na...eram cu ochii mereu in monitor si nu-i puteam dezlipii si descrierea ta... O.O E posibil ca cineva sa descrie asa bine? Oh, God, ma sperii :-S Si care-i de fapt faza... familie regala? Reeeegi, asta imi aminteste de desenul ala de pe Disney Laugh  Adooooor regii, o sa fie vreo masa cu multa mancare? Nu, nu m-am putut abtine, trebuia sa intreb asta. 
    Ah, si as fi dat mai devreme editul... dar n-am nicio scuza care sa fie buna. Poate doar ceva care sa te dezamageasca, cum ar fi ca nu am avut chef sa scriu un comm nici macar de 2 randuri ca sa fie regulamentar. Promit ca n-o sa mai fiu asa lenesa. Un fic frumos ca al tau nu merita asta. 
    ps: cred ca m-am indragostit, adoooor ficul asta.


    Ultima editare efectuata de catre Cocktail:) in Dum 1 Sept 2013 - 23:29, editata de 1 ori

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Dum 1 Sept 2013 - 22:46

    He-he~ Am adus capitolul. ^^ Si de acum le voi posta mai repede. Cred ca la trei zile sau ceva de genul. Anyway~ Mutumesc tuturor celor care cititi. Conteaza pentru mine~ Mult. Si: Damy, mersi pentru incercarea de comentariu. Laugh:*Lectura placuta~ ^^




    Capitol: 2


    Lotusul negru




    Transpiratia de pe frunte ii facea parul sa stea lipit de aceasta, in timp ce respiratia lui greoaie nu-l ajuta deloc. Cu o mana isi tinea umarul ranit, sangele scurgandu-se printre degete; se misca rapid, sarind de pe o creanga pe alta, iar costumul alb il facea sa para ca e o fantoma ce apare si dispare. Se opri pentru o clipa, respiratia sa grea facandu-i gatul dureros si gura uscata. Incerca sa isi calmeze pulsul, inspirand pe nas si expirand pe gura, asa cum facea in timpul antrenamentelor. In cateva secunde, respiratia lui era din nou normala si el parcurse ultima parte din drumul pana la templul ascuns intre munti. Ajuns la cascada, isi spala mana plina de sange si chipul si isi prinse parul mai strans, intr-o coada mai inalta, astfel incat sa nu-l mai deranjeze. Ofta pentru el, apoi pasi pe o serie de pietre alunecoase, echilibrul lui fiind perfect. Cand ajunse la ultima piatra, sari rapid prin cascada, apa udandu-l foarte putin, datorita vitezei cu care trecuse. Ajunse de partea cealalta, intr-o pestera rece si vazu deja acoperisul templului, rasufland greu. Isi scutura putin capul, pentru a indeparta apa din par, in timp ce pe ploape pictauri mici il faceau sa vada in ceata. Isi freca ochii usor, in timp ce mergea, apoi iesi din tunelul rece, in lumina soarelui, fiind intampinat de trilul unei pasari ce zbura pe deasupra capului lui. Isi grabi pasul si ajunse la baza scarilor templului, apoi la usa dubla din lemn; gardienii imbracati in negru, cu masti pe fata, se lasara in jos in fata lui, pe un genunchi, cu capul plecat. Baiatul deschise usile si, inainte sa poata inainta, o femeie ii aparu in fata. Parul ei lung era aranjat intr-o coafura sofisticata si era impodobit cu pietre mici si albastre, in timp ce chipul alb, fara imperfectiuni, era decorat cu cateva flori ce porneau de la coltul exterior al ochilor si treceau apoi spre pometi, unde erau inchise cu o frunza de un verde inchis. Florile erau roz, in timp ce ochii ei albastri erau reci, ca doua cristale umede ce stralucesc in lumina soarelui de iarna.
    - Taka-ata* te asteapta de ceva vreme, spuse femeia, glasul ei cel plapand contrastand cu chipul lipsit de expresie. Frumusetea ei era rapitoare, iar siguranta cu care isi tinea prinsa privirea in a baiatului putea sa inrobeasca orice inima. Baiatul o privi cateva secunde, gandindu-se ca numele i se potriveste perfect - Miyuki
    [*]-, apoi vru sa isi continue drumul. Femeia, insa, il opri si ii spuse, pe un ton mai bland decat tonul folosit de obicei:
    - Mai bine am grija de umarul tau. Daca amani vede asta, va fi mult mai suparat. Baiatul o privi cu coada ochiului, zarind o licarire blanda in ochii ei si zambi discret, lasandu-se condus in camera ei spatioasa si mare. O urmari atent, privind cum picioarele ei mici, incaltate in sandale cu talpa de bambus impletit si fasii de voal negru, se misca elegant, aproape fara sunet, ca si cum ar fi fost o pisica; atat de silentioasa si gratioasa. Funiile ce ii tineau sandalele in picioare se continuau sub rochia ei din voal, ce urca stramta pe corp si talie, apoi se continua cu maneci largi si maini fine si iscusite. Toata acea eleganta era insotita de culoarea acvamrinului a rochiei de pe ea si, pentru a doua oara, baiatul se gandi ca, cu siguranta, numele ii era potrivit; foarte potrivit. Intra in camera femeii si se aseza pe patul mare, pus direct pe podea, fiind intampinat de moliciunea asternuturilor. Femeia aduse o serie de sticle si recipiente langa pat, apoi ingenunche in fata baiatului imbracat in alb si il puse sa-si desprinda fasia de voal din jurul taliei; o astfel de fasie purta si ea, pentru a-i tine rochia stransa in jurul ei. Baiatul ii urma comenzile si, in scurt timp, rana de la umarul acestuia era ingrijira si bandajata.
    - Multumesc, Myuki-ni[**], spuse baiatul zambind si femeia dadu tacuta din cap, lasandu-l pe baiat sa se imbrace. Taka-ijio** este in sala principala? intreba baiatul, ridicandu-se de pe pat si ajutand-o pe Myiuki sa stranga toate leacurile si uleiurile frumos mirositoare.
    - Cred ca da. Astazi a fost cam agitat, ceea ce nu ii sta in fire. Ar fi bine sa vezi ce are. Femeia zambi sincer, o urma de duiosie jucand in privirea ei de gheata.
    - Nu-ti fa griji, amani, voi avea grija sa nu il deranjez mai tare. Femeia il privi putin pe baiat apoi chicoti, ducandu-si amestecurile din plante si medicamentele inapoi in cutia lor.
    - Cred ca deja l-ai deranjat. Nu ar trebui sa mai pleci de unul singur. Stii ca Taka-ata nu e foarte bucuros cu asta.
    - Stiu... Dar am vrut sa iau o gura de aer. Cateodata ma plictiseste templul. Femeia il privi intelegatoare pe baiat, apoi reveni la expresia ei rece si isi impreuna primele doua degete. Baiatul se aproprie de ea si aceasta ii atinse usor umerii, pe rand, cu cele doua degete apoi poposi cu ele in dreptul inimii baiatului, in timp ce acesta isi tinea capul aplecat si ochii inchisi, primind binecuvantarea femeii.
    - Acum du-te. Schimba-te mai intai. In curand va fi ora pranzului. Vei putea vorbi atunci cu el. Baiatul zambi si ii multumi femeii, apoi iesi din camera acesteia si o lua la fuga spre a lui. Isi spala corpul cu apa rece ce o avea in camera lui de baie, apoi isi lua un costum negru dintr-o lada de haine decorata frumos. Il imbraca si isi lasa parul lung sa ii cada pe umeri, pana la jumatatea spatelui. Il pieptana cu un pieptene din aur, incrustat cu flori, apoi isi aduse cateva suvite din fata, in spate, prinzand pieptenele in par, la spate. Se uita in oglinda agatata deasupra cazii din lemn cu apa rece si zambi reflectiei. Se uita in oglinda in directia gatului si zari cicatricea urata de pe suprafta pielii lui albe, apoi tremura incet, inchizandu-si ochii; lua rapid o bucata de voal negru si o lega atent in jurul gatului, acoperind acea ramasita a trecutului lui.  In curand linistea templului fu deranjata de un clopot puternic, care suna de doua ori, insemnand ca e ora pranzului. Baiatul isi lua cizmele din piele intoarsa de caprioara si le lega cu cateva fasii negre de material, apoi iesi din camera si se indrepta spre sala mare, unde era, de obicei, asezata masa. Insa nu gasi pe nimeni, si unul din ninja din templu ii spuse ca Taka-ijio a hotarat sa ia masa in curte. Se indrepta, asadar, spre spatele templului, spre gradina, si deschise usa, vazand masa asezata frumos in centrul gradinii pline de ciresi infloriti; o vazu pe femeia imbracata in rochia ei de culoarea marii si pe barbatul in negru si pe cei sase ninja ce purtau aceeasi culoare ca si protectorul sau. Inainta spre masa si se aseza pe una din perne, cu fata la Miyuki, in timp ce barbatul mai in varsta statea in capatul mesei lungi si scunde.
    - Buna ziua, Taka-ijio, spuse zmabind baiatul si il privi pe barbat; avea ochii inchisi si isi tinea mainile incrucisate la piept. Fara sa-si deschida ochii, barbatul ofta zgomotos, in timp ce cateva slujitoare tacute asezau mancarea pe masa.
    - Unde ai fost? intreba cu vocea lui ragusita si o adiere calda de vant ii facu pe cei trei, pentru o clipa, sa uite de gandurile lor si sa se bucure de vremea frumoasa de afara. Cateva flori se desprinsera dintr-un copac din apropierea lor si trecura prin fata barbatului, poposind in fata baiatului imbracat in negru.
    - M-am plimbat putin, raspunse baiatul si indeparta florile, lasandu-se sa cada pe iarba.
    - Ranindu-te? spuse din nou barbatul, tinandu-si inca ochii inchisi. Parul ii era prins la spate, dezordonat, in timp ce pe frunte ii era asezata o bucata de material negru, ce se asorta cu pudra de pe pleoapele acestuia.
    - Nu am fost niciodata in pericol, spuse baiatul zambind si se uita la femeie, ale carei sprancele erau aduse la baza nasului, intr-o expresie ingrijorata.
    - Inteleg. Nici macar cand asasinul acela aproape ca ti-a tintit inima? Ar trebui sa fii mai atent, inca nu esti gata sa te lupti cu fortele acestea. Baiatul dadu tacut din cap, lasandu-si privirea sa cada asupra farfuriei cu mancare din fata lui. Isi stranse ambii pumni si isi inclesta dintii, insa nu raspunse, ci doar lasa vantul sa se joace cu parul lui. Barbatul mai in varsta ofta si isi deschise ochii, irisii lui de culoare neagra stralucind vag in lumina soarelui de primavara. Femeia il privi, apoi zambi bland, iar barbatul il batu pe umar pe baiat, continuand:
    - Ai facut bine ca l-ai aparat pe acel copil. Baiatul statu cateva secunde incremenit, apoi zambi protectorului sau si auzi cum margelele de lemn de la gatul acestuia se lovesc unele de altele la fiecare miscare pe care acesta o face; un fior ii trecu pe sina spinarii, insa il ignora si incepu sa manance in liniste, alaturi de ceilalti doi.

    *-ata = formula de adresare ce arata respectul pentru cineva mai inalt in grad sau pozitie sociala
    [*]Miyuki = numele poate fi tradus ca: linistea adanca a iernii; pace rece si deplina
    **-ijio = formula suprema de adresare, folosita in general de familia regala; regelui i se spune doar "Ijio", fara ca numele sau sa fie pronuntat; alaturarea particulei la nume poate arata, de altfel, respectul
    [**]-ni = aici particula nu este folosita cu sensul de "sora", ci doar arata raportul dintre baiat si femeie

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de Pasila la data de Dum 1 Sept 2013 - 23:08

    He he Laugh Tocmai ce spuneam, adica visam mai sus de mancareBautura  si uite cu ce ma surprinzi tu :3 Papa bun, yeaaaaa. Ma rog, uite cu ce incep. 
    Ma bucur ca l-a aparat pe pusti, dragut din partea lui. Si cand s-au dus in camera aia ca sa-i trateze rana, si tu ai zis de pat... nu m-am putut abtine, la porcatrii m-am gandit. Stiu, stiu, mi-ai disturs visele din prima "fara actiune d-asta" Laugh Da, ma pot lipsi de ea acum, adica tu descri asa de bine si iti ador ideile :3 Poate nu inteleg din prima care-i faza cu unele cuvinte, bine ca spui la sfarsit ca sa ma prind :3 Aaaaaaaaa, si ninja. Ninjaaaa <3 Ninja sunt seeeexy Laughing Nu ma lua in seama, dar Jojo imi uimple de porcarii d-astea de 4 zile, deci nu e vina mea. [-( Mananca cu ninja alaturi... vreau si eu sa fac parte dintr-o familie regala din trecut, nu e drept! Uuffff. 
    Promiti? *goo* chiar promiti ca postezi mai repede? Atunci promit si eu ca dau editurile imediat, nu mai intarzii zile ;;] Trebuie sa ma dezobisnuiesc sa mai las comm-urile asa goale atata timp.  Down  urat din partea mea. 
    Deci ai promis! Promiti si pe degetel ca scrii mai repede? 
    Ah, si acum te-ai putea pune pe scris, m-ar face foarte fericita sa vad capitol mai repede de la tine. 
    Deci scrieeeeeee :3 Got it? Got it. 
    ps: Sa ma anunti, imi place sa fiu prima. Winner 
    ps2: Nu stiu de ce, dar sunt inca foarte impresioanta de ficul, de ideile si de stilul tau. Think 

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Joi 5 Sept 2013 - 20:29

    Oi~ Am venit. ^^ Umm... Nu am alte introduceri? Laugh Sper sa va placa~ ^^

    Cocktail: Asdkhsdfyru~ >///< Nu scriu CHIAR ASA de bine. Laugh Just average. Mhm, da~ Ninja sunt sexy~ :> Mai ales ai mei. Laugh Ow~ Da, promit pe degetel. De scris mai repede nu am de ce, fiindca am capitole inainte~ * grin * Dar o sa le aduc repejor. ^^ Aw, ma bucur ca iti place, scumpete~ Mutlumesc din suflet pentru comm-urile tale gigantice si sustinerea ta~ * hug * Ah, sa nu te chinui sa retii porcariile alea de cuvinte. sunt inventate. Unele. Laugh




    Capitol: 3


    Dragonul si lotusul [*]



    Primavara, cu florile ei galese si atingerile de matase ale vantului, a trecut; la fel si vara cu caldura ei inabusitoare si insectele colorate si strigatele de copii; la fel si toamna cu munca neincetata si frunzele aramii ce se leagana trist si lent si se desprind de copaci cu durere; la fel si iarna cu soaptele-i inghetate si bratele reci ale zapezii. Iar ciclul s-a reluat, fiecare anotimp aducand cu sine un nou an, pana cand numarul lor a ajuns la cifra zece. Iar timpul a adus cu el si cresterea celor doi baieti; pe de o parte, printul, alteta sa regala si mostenitorul tronului, invata cum sa fie mai cumpatat, invata cum sa respecte mai mult persoanele varstince si cum sa multumeasca celor din jurul lui. Insa tot isi gasea timp pentru a se strecura afara din palat, cateodata chiar catarandu-se singur pe zidurile din piatra dura. De data aceasta, insa, nu mai iesea din palat pentru a face probleme oamenilor, ci pentru a-i ajuta si a le oferi mangaiere celor nevoiasi, pentru a le asculta rugile si plansetele si pentru a-i imbarbata pe cei pe care puterea ii parasise. Cateodata mai zabovea putin cu ochii asupra muntelui Atsui, inca mai voia sa vada ce e dincolo de acea bariera naturala si inca asculta cu placere cantecele si povestile cantaretilor. Chiar daca cei cinci cantareti nu mai erau ca la inceput, traditia a fost dusa mai departe de fiii lor.

    Pe de alta parte, la templul ascuns dupa versanti si cascade si paduri infricosatoare, celalalt baiat crescu si el. Deveni inca si mai frumos, iar ochii lui albastri isi inasprira privirea si isi inchisesera culoarea, devenind aproape violacei. Crescuse alaturi de Miyuki, aceasta avand grija ca, de fiecare data cand se raneste, sa il ajute sa se vindece si alaturi de Taka, care inca nu renuntase la meditatia lui si la margelele de lemn. Iar baiatul deveni un puternic luptator; se antrenase zi si noapte, fara oprire, indiferent de anotimp sau de vreme; indiferent daca muschii din corpul lui cereau o pauza sau mintea i-o lua razana. Fie ca se antrena cu arcul, fie cu sabia sau mintea, nu exista un moment al zilei in care sa nu se gandeasca la ceea ce deveni telul lui: sa fie mai puternic; sa fie cel mai puternic pentru a-si razbuna moartea parintilor si aproape moartea sa. Si pentru a-l omora pe Taka, care ii luase tatal cu ascutisul sabiei lui, chiar in fata lui; in acea noapte, ultimul lucru pe care il mai auzise baiatul inainte ca gatul sa ii fie strapuns de sabia unui asasin, fusese zanganitul sec si enervant al margelelor. De aceea isi jurase ca avea sa-l omoare si, crescand cu acea ura implantata in el, uita sa mai zambeasca sau rada. Singura pentru care mai era uman era Miyuki, ea insasi fiind aproape contopita cu credintele asasinilor.

    Intr-adevar; cei doi crescusera frumos. Iar acum fiecare trebuia sa o ia pe propriul drum, sa isi ia viata in maini si sa o controleze cu atentie.



    AAA


    Barbatul statea lipit de perete, aproape cu respiratia oprita si un chicot ii scapa, punandu-si mainile la gura pentru a tine in frau veselia ce i se desprindea de pe buze. Se uita in jur, atent si foarte precaut, apoi incepu sa paseasca in varful degetelor, gata-gata sa o ia la fuga, in cazul in care unul dintre soldati avea sa se intoarca si sa il vada. Insa, inainte ca gardienii sa poata macar sa sesizeze prezenta printului, acesta simti o mana calda pe urechea lui, strangand-o dureros si o voce suparata si cunoscuta.
    - Aish! Intr-o zi, am sa te leg de poarta, Ryuzaki Atama! Nu poti sta locului o clipa, neh?! Barbatul se uita in spatele lui, cu o figura uimita si pufai nervos, strambandu-se la viitoarea lui sotie. Desi era mai in varsta ca el, acestia fusesera promisi inca de la nastere, ea facand parte dintr-o familie nobila prietena cu familia regala.
    - Wah! Aaa! Nu mai targe! striga barbatul si se uita suparat la logodnica sa.
    - Riou-ata! Sunteti in regula? spuse unul dintre soldati, chestionand-o pe femeie. Aceasta afisa un zambet dragut, dand drumul urechii barbatului, care incepu sa se vaicare ca un copil mic.
    - Da, da. Nu e nicio problema. Strengarul asta imi face cateva probleme, dar e in regula, raspunse bruneta si soldatul pleca, fara sa mai puna intrebari. Unde ai de gand sa pleci? intreba pe un ton dur aceasta, iar barbatul ofta pentru el, gandindu-se ca, daca nu va vorbi cu ea, o sa renunte la intrebarile ei stupide. Aceasta chicoti amuzata, buzele ei mici si roz formand apoi un zambet dulce.
    - De parca nu ai sti..., murmura in cele din urma tanarul si arunca o privire suparata spre viitoarea lui sotie. Vocea ei calda se auzi din nou ciripind un ras vesel, iar barbatul zambi si el, chiar daca nu stia de ce. Era o usurare sa o aiba pe langa el cateodata, desi, cel mai des, era enervanta pentru ca nu il lasa liber.
    - Normal ca stiu, prostanacule. Dupa hainele tale, stiu ca vrei sa pleci in sat, spuse femeia si arata cu degetul spre hainele obisnuite si murdare pe care printul le purta.
    - Nu vreau sa atrag atentia, replica barbatul si scoase limba la aceasta. In loc sa se supere, Riou rase din nou, apoi il ciupi dragastos de obraz si ii zambi ca o sora mai mare ce era pentru el. Pentru ca, in definitiv, asta era. Niciodata cei doi nu se simtisera apropiati, ca doi soti, ci mai mult ca doi prieteni buni sau frati.
    - Ryu-mi*, sa stii ca te cauta Ijio. Vrea sa vorbeasca neaparat cu tine, spuse femeia si zambetul ii deveni unul serios. Barbatul ofta, trecandu-si mana prin parul de culoarea ciocolatei, apoi scoase un pufait enrvat si se uita cu jind la satul ce se vedea printre portile mari. Se uita inapoi la femeie, care statea cu bratele incrucisate la piept si un zambet rabdator pe chip; vantul primavaratec sufla putin si el se bucura de atingerea acestuia, observand pe chipul femeii aceeasi pace si liniste.
    - Chiar pari o floare de cires[**], spuse acesta amuzat si o lua la fuga, stiind ca femeii nu i se parea frumoasa asemanarea cu o floare; tot timpul spunea ca, desi era splendida, trecea prea repede si se ofilea prea usor. Ceea ce ii dadea idei cum ca ea va imbatrani mai repede decat ceilalti si ca nu va putea sa fie frumoasa si tanara mult timp. Inainte ca aceasta sa inceapa sa il alerge pe print prin curtea palatului, observa cum generalul, cel care conducea toata armata si atrena soldatii, o privea cu o figura neutra. Isi indrepta privirea spre el si acesta si-o intoarse pe a lui, tusind fals. Femeia chicoti vesela, apoi il vazu pe Ryuzaki strambandu-se si incercand sa ii atraga atentia.
    - Doar asteapta, Ryuzaki Atama! Cu tot cu manierele mele, o sa te calc in picioare, copil natang! spuse nervoasa femeia si lua o piatra de pe jos, aruncand in el. Printul se feri, apoi rase amuzat, luand-o spre intrarea in palat.



    AAA


    Dincolo de padurea cea vasta si plina de fiare necunoscute si dincolo de cascada involburata, templul asasinilor era ascuns de catre privirile celorlalti. O umbra trecu rapid printre crengile copacilor, iar singurul lucru ce l-ai fi putut zari era fasia eleganta de material ce se legana libera in urma lui, de culoarea sangelui. Trecu de cascada, aproape fara sa fie vazut, apoi o lua spre templu, desprinzandu-si parul si lasandu-l sa ii cada pe umeri. Expira si zambi pentru el, uitandu-se la soarele de primavara ce ii mangaia fata cu atingerile lui tandre. Inspira adanc, auzind pasarile din jurul lui, apoi o lua spre templu, urcand scarile fara sa se grabeasca. Corpul lui parea atat de flexibil si agil, ca tulpina unei flori de lotus in apa unui lac linistit. Cand ajunse in fata usilor, cei doi ninja imbracati in negru ingenunchiara in fata lui, insa el nu le dadu importanta si intra in templu, fiind intampinat de aceeasi raceala si singuratate si de aceeasi liniste usor infricosatoare. Pasii lui abia se auzeau pe podeaua din marmura, iar rasuflarea lui era redusa la minimum, tocmai pentru ca nu voia sa faca galagie. I se parea ca daca o sa faca vreun zgomot, intreg templul se va prabusi. Insa, inainte sa ajunga in camera lui, dadu peste o servitoare, fata care facea ceaiurile si o saluta, ea fiind una din putinele persoane cu care vorbea.
    - H-Hasu-ata! ingana fata in soapta si un zambet i se forma pe buze. Ofta pentru ea, gandindu-se ca inima ei oricum nu isi va inceta bataile in preajma lui si se ruga sa nu roseasca foarte tare.
    - Sora, buna. Crezi ca imi poti face un ceai de levantica? spuse baiatul si isi dadu, cu un gest fin, parul din ochi. Fata dadu din cap repede si se apleca in fata lui, reusind sa desprinda un zambet de pe buzele lui. Vru sa intre in camera, insa auzi vocea fetei inganand ceva. Fiindca nu deslusi ce a spus, se intoarse repede si afisa o expresie nedumerita. Sora inghiti in sec si zambi nesigura, intreband din nou:
    - Sunteti obosit? Baiatul zambi in coltul gurii, fiind multumit de faptul ca unei persoane ii pasa de el.
    - Nu chiar. Pentru relaxare, raspunse el si fata vru sa plece. Multumesc, adauga si corpul fetei se opri, apoi o vazu cum se intoarce si se apleaca usor, luand-o apoi la fuga pe hol. Hasu se stramba putin, datorita faptului ca pasii fetei erau zgomotosi si deranjasera linistea, apoi intra in camera usor, foarte usor si vru sa inainteze spre pat, cand vazu un barbat stand intre asternuturile lui in pozitie indiana, cu mainile incrucisate la piept si ochii inchisi. Baiatul se apleca usor, ochii de un albastru inchis stralucind intens, in timp ce barbatul din fata lui nu dadu niciun semn ca il vede sau aude.
    - Ridica-te, se auzi vocea groasa si ragusita a acestuia si baiatul facu intocmai, privindu-l pe protectorul lui serios. Ai rezolvat ce ti-am dat de facut?
    - Da, omiba, raspunse baiatul cu un ton rece si fara sentiment. Barbatul zambi pentru el, apoi isi deschise ochii si ofta, ridicandu-se. Traversa asternuturile patului lui Hasu, apoi se indrepta spre acesta, corpul parandu-i instabil; insa Hasu stia ca acesta nu e deloc ametit. Stia ca daca ridica un singur deget, daca un singur muschi din corp se incordeaza impotriva barbatului ce se apropria de el, capul lui ar fi fost luat de pe umeri, fara sa poata vedea sabia care ii lua viata.
    - Bine, foarte bine. Vad ca evoluezi din ce in ce mai mult. Bravo, pronunta barbatul si stranse usor umarul baiatului cand ajunse in dreptul lui. Te astept in sala cea mare. Avem treburi de rezolvat.
    Si cu asta, barbatul iesi clatinandu-se din camera, iar Hasu lasa un oftat tremurand sa ii paraseasca buzele. Se uita spre tavanul camerei, rezemandu-se de usa si se gandi ca nu are nicio sansa in fata acelui barbat, cu toate laudele pe care le primea. Nu imi pasa cat de mult evoluez; vreau sa fiu la fel de puternic ca si tine. Daca nu, si mai puternic! isi sopti in minte brunetul si isi prinse parul ce il incomoda intr-o coada, ducandu-se spre patul lui.
    - Se pare ca am pus-o pe Sora sa-mi faca ceai degeaba, spuse el cu voce tare, buzele mici si pline miscandu-i-se lin si delicat. Stia deja ca Taka are planuri cu el si nu va mai apuca sa se destinda savurand aroma ceaului de levantica. Poate ca ar fi trebuit sa faca si el ce facea protectorul sau; Taka nu isi folosea energia si nu o irosea deloc. De aceea, cel mai des, medita, insa simturile lui erau foarte ascutite si parea ca stie tot, ca e prezent oriunde. Gandul ce il macina pe Hasu era, insa, o intrebare: daca era atat de puternic, de ce nu obtinea Taka ceea ce voia si antrena asasini? Pentru ca el stia ca Taka e puternic. In urma cu cativa ani acesta il provoca la o lupta, iar Hasu nu a fost capabil nici macar sa-si aproprie sabia de Taka, in timp ce barbatul il puse la pamant pe el. De atunci, isi promisese ca se va antrena si mai mult, insa in urmatorul duel a fost la fel, chiar daca barbatul il lauda pentru progres. Pentru Hasu nu era de ajuns, el voia mai multa putere, foarte multa; astfel incat sa omoare pe toti cei care i-au facut rau. Cu o lacrima in ochi si cu un oftat desprins de pe bzuele sale tremurande, baiatul se ridica si isi aseza rapid parul, apoi iesi din camera lui, indreptandu-se spre sala cea mare. Adevarata lupta abia acum incepe...



    [*] Titlul se refera la numele celor doi, Ryuzaki si Hasu; Ryu inseamna "dragon", iar Hasu "lotus"
    **-mi = provine de la "mieni", care inseamna frate/sora mai mic/a; poate fi folosit si ca alint
    [**] Se refera la faptul ca "ou" din "Riou" inseamna floare de cires


    Ultima editare efectuata de catre Klau~ in Joi 5 Sept 2013 - 20:36, editata de 2 ori

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de Pasila la data de Joi 5 Sept 2013 - 20:29

    ediiiiiiiiiiiit
    Party fratilor 
    Ooo, n-ai curaj sa mai spui o data: "Nu scriu CHIAR ASA de bine" :-L Tu vrei bataie si nu sti cum s-o mai ceri :-w Mrrrr. Nu-mi retrag cuvintele, stiu prea bine ca am dreptate. Si uuuuu, capitol :3 L-ai adus repede, a dat Domnu'. Multam, Sfinte Inorog, ca i-ai dat intelepciunea si rabdarea necesara de a mai scrie, chiar aveam pofta de citit ceva bun :3 Asa mai vi de acasa, darling, un capitol lung :3 Mor Love Cum ai reusit sa-l faci si lung si asa de bun, tu, God si Sfantul Inorog stiti. Nici nu mi-am dat seama cand s-a terminat, eram prea absorbita de cuvinte si eram plecata... prin univers, pe undeva, nu stiu, dar clar in camera nu eram, pentru ca descrierea ta m-a prins calumea si nu mi-a mai dat drumul decat deodata cu tristetea, cand am inceput sa-l blestem pe Tweety - saracul, nevinovat - ca s-a terminat capitolul.
    Mi-au placut maxim primele randuri  Descrierea anotimpelor a fost... cum sa-ti spun... nici baboiul ala de Eminescu - nu sunt mare fan - nu s-ar fi descurcat mai bine. -> Sa nu te puna Sfantul Inorog sa ma contrazici ca ma apuc si tund un pinguin. E.. a fost... e... de ce ma balbai? Laugh Uite, m-ai emotionat asa tare, ca nici nu pot lega calumea cuvintele in fraza. M-a impresionat, nu stiu de ce, ar trebui sa fiu obisnuita ca tu te descurci asa bine, dar uite ca nu sunt. >.> Rusinte mie. A fost exact ca o scena din trecut, atat de clasica si de simpla si de frumoasa, cand se uita la munte, cand asculta cei cinci cantareti... prea frumos, iti zic  Ajuta oamenii! Nu pot sa cred, alteta sa regala, ajuta poporul cu destul chestii, zic eu. Asta ma bucura, ma bucura ca nu e un ingamfat care sta sa dea ordine toata ziua. Si da, a trebuit sa spun asta, chiar m-am bucurat cand am citit. 
    L-a luat de ureche! O.O Deci nu pot sa cred Laughing Laughing Laughing am crezut ca-mi crapa burta de ras . Ce mai nevasta, saracul, mi-e mila de el, ce-o sa faca el cu muierea aia dusa? Aoleu, in locul lui, eu as bate-o toata ziua. Cica "Nu poti sa stai locului" [-( Mno, sper sa se impiedice o data si sa-si sparga capul [-( E gol, poate daca intra aer sau ceva, n-o sa mai scoata chestiile alea pe gura. 
    Ete, ipocrita, imediat ce aparu altcineva in peisaj imediat a fost cu un zambet urias pe fatau si i-a dat drumul la ureche [-( Naspeta, naspeta rau de tot. Imi e si mai mila de saracul Aish.  Prostanac! L-a facut prostanac. Ce pot zice, destul de simpatic, nu o condamn Laugh M-a facut si pe mine sa zambesc. Imi place totusi maxim relatia lor, ca nu sunt toata ziua cu pupi-pupi si linguseli si alte alea, dar nici sa se certe. Sunt normal si apreciez mult asta - din nou, nu stiu ce ma mira, tu ai scris asta, trebuia sa ma astept. 
    O cascadaaaaaaaaaaaaaaaaa, sii, uite cum se schimba locul actiunii like an american b-) Asa te vreau darling, cu aceeasi descriere impecabila care m-a impresionat la inceput :3  Cum mai dorm eu daca sunt asa emotionata de la capitolul tau? Uite ce-mi faci Laugh 
    Ceva mi-a atras atentia in mod deosebit. Think De ce "aproape" fara sa fie vazut? De ce aproape? L-a vazut totusi cineva? Hmm Think Ai o minte de savant nebun, cu tine, imposibilul devine floare la ureche, deci de ce ma mai mir? Laugh In sfarsit vad si eu "floare de lotus" fara sa fie vroba de ceva mafie sau chestii in genu'. O comparatie draguta si atat, si asta mi-a placut, desi nu stiu daca a fost cu intentie sau nu, dar tot ma bucura :3 Aoleu ce "omiba" jmen. Cat de repede ar putea ucide! Caaaat de tare, vreau si eu. Da, se pare ca am ajuns sa fiu invidioasa pe personaje fan fiction. Da, stiu, sunt un talent. Laugh 
    Ooo, cineva e un mic competitiv, vrea sa fie cel putin la fel de bun ca ala!  Il sustin, ii tin pumnii :3 Chiar mi-ar placea si mie sa reuseasca. 
    Ce final! Ce final! God, tu ma omori pe mine  . Abia astept sa vad daca o sa reuseasca, chiar sper ca da. Un duel :3 mereu mi-am dorit sa vad unul, daca nu pot - si nu prea cred ca pot - macar atat, nu? Sa citesc unul <3 daca o sa fi tu destul de draguta cat sa-l scri ;Wink 
    Oooo,ooo, ooo, ochii mei! In 3 capitole + prologul am vazut o greseala! Nu pot sa cred O.O O____O O greseala!  In 4 posturi Laughing Si inca una asa de banala "bzuele" Laughing Atat de minora, nu pot sa cred ca am gasit asa ceva la tine Laughing Macar atat, imi alina inima ca ai si mici scapari la tastare   
    Ooo, ca veni vorba de asta, AI PROMIS PE DEGETEL! Ooo da, ai promiiiis ca pui capitol repede :3 Sa sti ca nu-ti poti retrage never promisiunea [-( Abia astept urmatorul capitol  ooo, o sa fiu prima, indiferent de ... nu stiu, orice. O sa fiu mereu prima. b-) Yeaaa. 


    ps: asta e comm kilometric/ gigantic, nu chestiile alea mici de mai sus. Atunci mi-era lene sa scriu  mult pentru ca stiam ca am doua de dat.
    ps 2: Eh, eh, eh, hai ca a meritat asteptarea de data asta Laugh am scris ceva. 

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Vin 13 Sept 2013 - 14:10

    He-he~ Si un alt capitol vine. ^^ Mda, n-am alte introduceri... Judecati-ma. -.-

    Eli: * Doamne, ce des iti mai schimbi nick-urile. O sa-ti spun Damy... * Asaa~ Valeu... Fiinta... Nu te dor degetele? Laugh Sa mai lasi cuvinte si pentru celelalte capitole. Si, oi, nu scriu atat de bine... o.o Ti se pare tie~ Laugh Mda, acum se va revarsa toata furia Sfantului Inorog peste mine? o.o Sa stii ca mai am greseli; de tastare, in primul rand. ^^ Eu am mai vazut cateva, dar, mna... Laugh Daca tu doar atat ai gasit, nu te pot contrazice. Savant nebun? Ei, mi s-a mai spus. Laugh Si da, va fi un duel~ Mai multe~ Va fi HAYA~ Bataie~ :> Riou e detsul de draguta, dupa ce o cunosti. Si da, Ryuzaki e un copchil natarau care merita tras de ureche. Laugh Si, din nou: comm-ul tau e mai lung decat capitolul meu. Laugh Mersiiiiiiiii~~~~ * kiss * Ah, da~ Chestia cu lotusul a fost din intamplare. Astia n-au nicio treaba cu nicio mafie... o.o Doar mi-a placut mie numele si am aflat ca inseamna lotus. Laugh Atat~




    Capitol: 4


    Floare de lotus



    Sala mare era linistita, ca intotdeauna, si doar sasaitul lumanarilor din jur se mai auzea. Baiatul pasi atent si se aseza pe o perna din fata scarilor in capatul carora statea barbatul, in aceeasi pozitie in care il gasise in camera lui. Isi intoarse usor capul si incepu sa studieze femeia ce statea alaturi de el; fata ii era machiata strident, insa cu gust, iar hainele erau inflorate si sobre, in mana fina purtand un evantai.
    - Acesta este Hasu. Hasu, ea este Saki, una din cele mai cunoscute hanako* din taram, spuse barbatul cu aceeasi voce ragusita si isi tinu ochii inca inchisi, apoi si-i deschise si irisii lui negri poposira pe chipul frumos al lui Hasu. Baiatul nu schita nimic, niciun fel de expresie, iar femeia ii zambi delicat si isi apleca putin capul, lasand o aroma placuta de flori, ce provenea din parfumul ei, sa se dizolve in aerul dn camera.
    - Imi pare bine sa te cunosc, Hasu, spuse aceasta cu o voce calma si blanda, seducatoare. Hasu se apleca si el, apoi isi indrepta atentia spre Taka, care o privea multumit pe femeie.
    - De ce mai ai nevoie? Ce mai vrei sa stii? intreba Taka si femeia il privi uimita, gandindu-se ca zvonurile cum ca conducatorul asasinilor are puteri paranormale sunt adevarate. Cum de stiuse ce gandeste?... Afisa un zambet fin si calculat si spuse pe aceeasi voce subtire si manierata:
    - As putea sa il vad cum interactioneaza? Taka zambi amuzat si fluiera slab, margele de la gatul lui miscandu-se cand isi puse mainile pe genunchi. Cativa ninja venira in camera si se aplecara pana jos, in pozitia lor umila; cu un genunchi in fata, cu celalalt in spate pentru a le sustine greustatea si cu capul aplecat sub privirea dura a stapanului lor. Taka dadu niste comenzi scurte, apoi reveni cu privirea asupra femeii, ce inca isi pastra zambetul elegant pe fata. Pentru o clipa, Hasu se gandi ca nu degeaba e cea mai buna hanako din taram; prezenta ei era sigura si feminina si atat de senzuala incat ai fi putut sa te uiti la ea, fermecat, ore insir. Acum ca se gandea mai bine, Miyuki avea aceleasi caractere; pentru asta, Hasu, tot timpul era atent la cum se poarta si la cum se antreneaza. Pentru a prinde putin din frumusetea miscarilor ei, care, desi erau ucigatoare, erau intr-adevara o arta.

    In scurt timp, in camera intra Miyuki cu o tava de aur pe care se aflau un ceainic si alte recipiente din portelan. Hasu si Saki isi asezara pernele astfel incat sa stea fata in fata, iar Myiuki aseza, cu toata gratia ei, recipientele pe jos, in fata baiatului. Inainte sa plece de langa ei, femeia arunca o privire blanda si incurajatoare baiatului pe dupa bretonul ei lung si drept. Apoi se ridica in tacere si trecu pe langa baiat, rochia ei de culoarea acvamarinului fasaind usor, odata cu lumanarile. Se aseza alaturi de Taka, acesta oferindu-i o perna, apoi cele doua perechi de ochi din capatul scarilor se indreptara spre Saki si Hasu. Baiatul lua ceainicul si turna usor ceaiul intr-o ceasca de portelan, amintitndu-si de postura si de eleganta lui Miyuki in timp ce aceasta o facea. Isi tinu rasuflarea putin, corpul lui ramanand in aceeasi pozitie eleganta, apoi un ultim strop umplu cana de portelan cu cantiatea perfecta de ceai. Repeta procesul si cu cealalta cana, femeia din fata lui zambind multumita si aruncand priviri spre Taka, care iarasi isi inchisese ochii. Ochii albastri ai lui Miyuki priveau, de asemenea, insa cu mandrie, acea privire blanda infrumusetand chipul impodobit cu flori si frunze al femeii.
    - Va rog, pronunta elegant baiatul si lua o cana, inamand-o femeii, cu un zambet fin pe fata.
    - Multumesc, pronunta la fel de dulce Saki si lua ceasca din mainile baiatului cu atentie, observand postura perfecta a acestuia. Ofta pentru ea si bau o gura de ceai, apoi puse ceasca pe tava, aplecandu-se usor. Baiatul se apleca la randul lui, apoi zambi femeii, incercand sa fie cat mai retinut in gesturi.
    - Taka-ata? spuse Saki si il facu pe barbatul din capatul scarilor sa-si deschida un ochi. Il deschise si pe celalalt, fixand cu privirea agera chipul contorsionat intr-un zambet multumit al femeii.
    - Te-ai convins? Saki dadu din cap si ii zambi, Miyuki ridicandu-se apoi sa stranga ceaiul. Bine, atunci. Va pleca o data cu tine de aici.
    - Asa curand?
    - Da, nu are nimic care sa il tina aici, spuse grav barbatul si isi fixa ochii negri asupra lui Hasu. Baiatul isi inclesta mainile in pumni si sustinu privirea barbatului, inghitind in sec; iar pentru infirmul timp de o secunda, Taka zambi. Ranji mai exact, in directia lui Hasu, facandu-l pe baiat inca si mai nelinistit. Ce planuia Taka?

    Dupa ce Miyuki puse totul pe tava, se uita spre hanako si aceasta, deschizandu-si evanatiul cu un gest rapid si seducator, se ridica, aplecandu-se usor in fata lui Taka. Il privi o ultima data pe baiat, admirand frumusetea acestuia, apoi se lasa condusa de vindecatoare afara din sala. Ochii lui Hasu s-au indreptat, apoi, fulgerator, spre Taka, iar barbatul rase pentru el, vazand nedumerirea, furia si stapanirea ce se ascundeau dupa acei ochi albastri.
    - Haide, intreaba, spuse barbatul, jucandu-se cu siragul de margele de la gatul lui, in timp ce buzele ii erau arcuite intr-un ranjet atotstiutor.
    - De ce trebuie sa devin o hanako? intreba baiatul si isi mentinu privirea incatusata in a barbatului din capatul scarilor.
    - Pentru ca printul cel mai mare, Hangul, are legaturi cu aceasta Saki. Parca tu erai cel ce voia razbunare. Auzind raspunsul protectorului sau, baiatul isi inclesta si mai tare pumnii, pielea albindu-i-se pe la incheieturile degetelor.
    - Ai facut asta ca sa ajung eu la razbunare? Sau e si alt motiv? Brusc, expresia zambitoare a lui Taka se schimba si pumnul lui poposi cu un sunet sec in podeaua de sub el, Hasu simtind pana acolo vibratia lemnului. Ochii negri si scrutatori ai protectorului lui il tintuira nervos, apoi un chicot rautacios ii scapa printre buze, acesta revenind la pozitia lui meditativa.
    - Te asteapta acea hanako afara. Nu e politicos deloc sa o faci sa astepte. Sau vrei sa nu te mai primeasca printre copiii ei? spuse barbatul in aceeasi maniera ragusita, cu un calm desavarsit. Hasu se apleca, desi stia ca ochii lui Taka sunt inchisi, si inghiti din nou in sec, gandindu-se la privirea furioasa a barbatului de mai devreme. Ceea ce stia era ca nu il voia pe Taka nervos; in niciun caz pana nu se simtea el destul de puternic. Se ridica, apoi, de pe perna si se indrepta spre iesirea din sala, fara sa mai indrazneasca sa respire.
    - Hei, Hasu! auzi vocea protectorului si se opri, fara sa se intoarca spre el. E pentru razbunare. Daca voiam capul regelui, il aveam de mult.
    Hasu isi inclesta maxilarele si isi continua drumul, ochii lui lacrimand de furie si corpul lui tremurand de emotie; se si imagina luand viata acelui nesuferit care poruncise moartea paritilor sai. Si o voi face, chiar daca ar fi imi dau viata. Voi razbuna moartea celor ce mi-au dat viata, chiar daca va trebui sa renunt la darul lor! isi promise in minte baiatul si deschise usile incaperii, un oftat tremurand scapandu-i printre buzele fine.



    AAA


    Noaptea era racoroasa, iar vantul batea puternic, pe cer adunandu-se nori furiosi, pregatiti sa dezlantuie o furtuna violenta. In palat, atmosfera era tensionata si un aer inabusitor de teama plana asupra intregii cladiri. Intr-una din camerele mari ale cladirii, o femeie striga si zbiera, incercand sa reziste durerii. Sarcina sa nu fusese usoara, deloc, si in ultimele saptamani se simtise foarte slabita; aproape ca nu se putea ridica din pat toata ziua si tot ce manca dadea afara. Era ca si cum acel copil nu voia sa se nasca, insa asta era imposibil. Ea si sotul ei si-l dorisera atat de mult, cu toate ca il iubea si pe celalalt fiu al ei, in varsta de zece ani.
    - Mai tare, omiba! Impingeti mai tare! se auzi o voce de femeie care striga de langa ea, insa Tsubaki nu mai era sigura de contactul ei cu realitatea. Impinse si mai tare, durerea intinzandu-se in tot corpul, si simti ca nu mai poate, la un moment dat. Era prea mult pentru ea - si ea mai trecuse printr-o nastere. Apoi auzi o alta voce ce ii spunea ca mai este un pic, ca aproape vad copilul. Asa ca, cu ultimele puteri, isi inclesta dintii puternic, lasa cateva lacrimi sa ii cada pe fata si impinse o ultima data, pierzandu-si apoi suflul. Auzi, ca prin vis, tipatul unui copil si pe buze ii aparu un zambet fericit, in timp ce o alta lacrima mare se scurse pe obrazul ei alb. Deschise pentru o clipa ochii, un tunet auzindu-se in departare, apoi vazu cum cateva femei au grija de copilul abia nascut si le auzira spunand ca e baiat si ca e sanatos. Regina zambi fericita si stranse mana fetei ce fusese langa ea in tot acel timp, apoi sopti, printre buzele-i tremurande:
    - Ryu... Ryuzaki... Apoi mana reginei isi pierdu forta si chipul ii deveni calm, acelasi zambet fericit stand pe fata ei. Fata o privi o clipa, apoi ii scutura mana, inghitind in sec.
    - Este..., incepu o femeie, venind cu copilul, cand vazu ca femeia ce tocmai nascuse nu se misca. Fata de langa regina scoase un tipat amar si plin de suferinta, apoi incepu sa planga greoi, inecandu-se in propriile suspine; Tsubaki murise, dand nastere fiului ei. Imediat dupa asta, usa se deschise si regele intra in camera, zarindu-si sotia fara viata si copilul ce plangea. O clipa acesta statu in prag si nu putu sa faca nimic, apoi se prabusi in genunchi langa sotia lui si ii lua mana intr-a lui, incepand sa o sarute. Lacrimi isi facura loc pe obrajii lui, mai apoi, in timp ce buzele murmurau cuvinte de neinteles. Singurul care nu plangea era Hangul, care isi privea parintii ingroziti din pragul usii, pana cand o femeie il lua in brate, plangand pe umarul lui. Pana si cerul plangea fiindca, imediat de Tsubaki parasi acea lume, ploaia incepu sa curga din cer cu putere si stropi mari si reci, de parca si Zeilor le-ar fi parut rau dupa Tsubaki. O femeie se aproprie cu copilul de rege si, plangand, i-l inmana, barbatul dand drumul mainii sotii lui moarte. Fata ce inca tinea mana reginei se uita la rege si incepu sa spuna, printre sughituri de plans:
    - N-numele... Regina i-a dat nume... Ryuzaki... Barbatul o privi uimit pe slujnica, apoi isi indrepta privirea spre copilul ce era mai linistit acum si ii sterse chipul umed de lacrimi. Semana perfect cu Tsubaki, avand parul de-un saten in nuanta caramelului si ochi caprui, atat de calzi si iubitori. Toate trasaturile lui Tsubaki fusesera transpuse in acel baiat din bratele lui, care inca varsa lacrimi si articula zgomote.
    - Ryu..., pronunta regele si, in acel moment al noptii, in timp ce cerul rasuna din cauza unui tunet, se hotara: el avea sa fie printul mostenitor. Mama lui isi daduse viata pentru el, deci insemna ca el trebuia sa si-o sacrifice pentru binele altora, pentru binele oamenilor ce aveau sa se increada in el.




    *hanako = echivalentele geishe-lor din cultura japoneza; in traducere - copilul florilor
    [/color]

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Dansul lotusului

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Mier 18 Sept 2013 - 19:44

    Gata, am adus next-ul. ^^ Am spus ca ma voi misca mai rapid. cum ati inceput scoala? sper ac totul e bine si succes tuturor~ ^^ Multumesc ca citit, btw~ * hugs *



    Capitol: 5


    Noaptea lotusului



    Noaptea se lasa usor, in timp ce soarele se pierdea in bratele muntelui inalt, facandu-i varfurile sa straluceasca haotic in lumina calda a acestuia. Oamenii incepeau sa se retraga prin case, iar aerul incepea sa devina mai rece. In palat, acelasi sentiment de oboseala si raceala se raspandea incet-incet, facandu-i pe toti sa se prabuseasca pe paturi sau scaune si sa asculte soaptele dulci ale naturii ce se ducea la culcare. In camera lui, Hangul lucra la niste hartii oficiale cand auzi o bataie in usa, ochii lui caprui scrutand atent suprafata de lemn a acesteia.
    - Cine e? intreba acesta si incepu sa stranga actele, apoi auzi o voce cunsocuta pronutand un "eu sunt". Era Chiroi Endo, secretarul regelui si cel in care Hangul se incredea cel mai mult. Usa se deschise si silueta scunda patrunse in camera, inaintand spre masa scunda la care scria Hangul.
    - Te-am cautat peste tot, spuse barbatul mai in varsta si se aseza pe perna din fata mesei, cu un oftat usor. Il ochi pe barbatul mai tanar, ce il privea cu o figura curioasa, apoi ranji pentru el si continua: Asta-seara vei merge la Casa florilor.
    - Huh? Ce tot zici acolo? intreba tanarul, vadit confuz, si barbatul din fata lui ofta exasperat, masandu-si enervat baza nasului.
    - Vei merge acolo cu fratele tau.
    - Ce?! De ce sa-l iau pe acel mucos cu mine? spuse nervos Hangul si pumnul lui se tranti in masa, reusind sa desprinda de pe chipul lui Chiroi o figura furioasa si atotstiutoare.
    - Vei merge cu el la Casa florilor. Atat trebuie sa stii, replica hotarat Chiroi, ignorand furia tanarului print. Hangul bombani putin, inganand cateva nemultumiri, apoi ofta si se uita pentru cateva secunde bune la podea, tinuind lemnul acesteia cu o privire ganditoare.
    - Planuiesti ceva? il intreba el pe celalalt barbat si Chiroi rase scurt, apoi ranji superior, privindu-l conspirativ pe print.
    - Poate..., spuse el, apoi se ridica si se indrepta spre usa, fara sa se oboseasca sa salute. Hangul ramase mult timp ganditor, in linistea camerei lui, pana cand se ridica si incepu sa-si caute haine pentru iesirea din acea noapte. Stia ca daca Chiroi i-a spus sa faca ceva, mai bine sa il asculte; pana la urma, el era cel cu planurile si trebuia sa il urmeze daca voia sa devina rege.



    AAA


    Ryu se uita uimit la casa cu gradina imensa si scari multe si pufai enervat, la gandul ca trebuia sa le urce pe toate. In capatul scarilor era ridicata o casa frumoasa, cu toate luminile aprinse si etaj. Respiratia ii fu, aproape, luata de acea priveliste, insa ii reveni cand il vazu pe fratele sau deja la jumatatea scarilor.
    - H-hei! Amani, asteapta! striga el si incepu sa urce in graba, pentru a-l prinde pe barbatul mai in varsta. Cand cei doi ajunsera la capatul lor, Ryu gafaia puternic si se tinea de un stalp al casei, incercand sa gaseasca cateva cuvinte.
    - Ridica-te si poarta-te cum trebuie, spuse dur Hangul si barbatul mai tanar ingana un "tsk", apoi rase scurt si se ridica, aratand prezentabil. Hangul batu usor in usa din lemn lacuita si decorata frumos, aceasta deschizandu-se dupa cateva secunde; de dupa ea aparu o fata ce le zambi celor doi si ii invita inauntru, fara sa spuna nimic. O femeie le oferi doua cesti cu ceai de sakura, aplecandu-se usor in fata lor, ca intr-un ritual, cu care Hangul era deja obisnuit. Fratele mai mare lua cele doua cesti si inmana una lui Ryu, facandu-i semn sa o bea. Dupa ce cestile au fost asezate inapoi pe tava, femeia se ridica si descrise cu mana ei imbracata intr-o rochie frumoasa un semicerc, ce le indica interiorul casei. Manecile din voal fluturara prin fata celor doi barbati, Ryuzaki ramanand uimit de eleganta cu care femeia le deschidea calea. Hangul fu primul care trecu mai departe in casa si fu intampinat de o alta femeie, ce isi tinea chipul acoperit pe jumatate de un evantai frumos decorat. Ryuzaki ramase putin urma, aplecandu-se in fata femeii frumoase ce ii servise cu ceai; ii zambi natural apoi si ii spuse, pe un ton jos:
    - A fost foarte bun ceaiul, multumim. Femeia il privi o clipa dezorientata, fiindca nimeni nu se oprise sa ii multumeasca, apoi zambi si isi apleca tacuta capul, ca un semn de multumire. Ryu trecu mai departe, spre fratele lui ce vorbea cu acea doamna frumoasa ce parea a-l cunoaste. Observa pe chipul fratelui lui un zambet cuceritor si pe chipul femeii un zambet dragut si complicitiv. Cand printul se aproprie mai mult de cei doi, acestia se intoarsera si el afisa un zambet stingher, fiindca totul era nou si destul de ciudat pentru el.
    - Ryuzaki, ea este Saki-mi, spuse fratele lui, zambindu-i si prezentandu-i-o pe femeie. Aceasta isi lasa evantaiul in jos, inchizandu-l cu gratie, apoi afisa un zambet fin si se apleca usor in fata lui, pronuntand cu o voce usoara si calma, ca vantul ce mangaie iarba de pe campuri in noptile de vara:
    - Imi pare bine, omiba. Sper sa va simtiti bine aici. Baiatul se uita usor uimit la ea, apoi zambi prostesc, ca un copil mic, si isi ciufuli nervos si emotionat parul; niciodata nu statuse asa aproape de o femeie asa frumoasa; inafara de Riou, bineinteles.
    - A-ah! Da, sunt sigur ca compania dumneavoastra e excelenta, ganguri acesta si femeia chicoti scurt, iar Hangul il privi usor dispretuitor, inganand un "tsk".
    - Scuza-l, nu a mai fost pana acum la nicio casa pe care o detii. Ryu, Saki-mi nu ne va insoti in seara asta.
    - Ah, nu? intreba baiatul mai tanar, cu o figura vadit uimita. Femeia isi clatina capul, apoi il intreba pe fratele lui pe cine ar dori ca insotitoare sau insotitor. Fratele lui ii replica frumoasei femei, acesta auzind numele Kiku; putea observa multumirea de pe chipul lui Hangul; jubila de fericire.
    - Iar tu? intreba Saki, desfacandu-si din nou evantaiul. Il privi cu ochii ei ageri cateva secunde pe barbat, apoi zambi pe sub evantai, gandindu-se la banii ce ii castigase in acea seara; cu acei bani putea construi alte trei case ale florilor si putea cumpara haine pentru toti "copiii ei".
    - Eu? ingana printul mostenitor si o privi nedumerit pe femeie. Aceasta zambi amuzata si isi stranse evantaiul cu un gest rapid, intorcandu-se cu spatele la el.
    - Urmeaza-ma, ii spuse scurt si il conduse spre o camera a acelei case, spunandu-i sa astepte acolo.


    Inca nefamiliar cu locul, Ryu intra in acea incapere, uitandu-se curios in jur. Se invarti de cateva ori pe acolo, apoi se aseza pe o perna ce era asezata de o parte a unei mese scunde, pentru servit ceai. Ofta pentru el, gandindu-se daca fusese o asa idee buna sa il urmeze pe fratele lui. Cand acesta ii spusese de planurile lui ramasese usor uimit de faptul ca Hangul il invitase si acceptase fara sa se gandeasca de doua ori; insa acum nu stia la ce sa se astepte. Isi inchise ochii o secunda, oftand din nou, apoi se sprijini pe maini, lasandu-si corpul pe spate si isi indepta privirea spre tavan. In camera mirosea placut, a iasomie si orhidee salbatica, si era luminata de mai multe luminari si candele frumos ornate. Zambi pentru el, o clipa, apoi auzi usa deschizandu-se si reveni in pozitia lui initiala, usor speriat. In camera pasi o fata, imbracata simplu, care ducea o tava cu un ceainic si niste cesti in mana, apoi mai intra o persoana, Ryu ramanand inghetat la vederea fetei. In timp ce mica slujitoare aseza tava pe masa scunda, printul analiza atent chipul alb atat de superb al fetei imbracate in albastru. Nu purta rochie, ci un kimono, o piesa de vestimentatie rar intalnita si care era foarte scumpa; avea culoarea adancimilor unui lac si avea modele florale complicate si negre, potrivindu-se atat de armonios cu ochii albastri ai fetei. Ryu o privi in timp ce se aseza pe perna din fata lui, urmarindu-i atent toate gesturile si miscarile atat de bine calculate si elegante. Ii admira genele lungi si parul asezat meticulos; aceasta isi dadu cateva fire la o parte, privindu-l pe print atent; ochii acesteia nu exprimau nimic, la fel ca si chipul ei fara imperfectiuni. Ryu vru sa-si desprinda privirea de la ea, insa nu putu decat atunci cand auzi usa inchizandu-se si vazu ceaiul pus si pregatit pe masuta. Incerca sa spuna ceva, insa inima ii statuse in loc si limba i se lipise de cerul gurii, fara sa poata articula vreo ceva. In cele din ruma, chicoti prostesc si isi ciufuli parul nervos, incercand sa lege o conversatie cu frumoasa fata.
    - E-eu sunt Ryu... Si... Tu esti... Tu esti.., pentru o clipa, cealalta persoana il privi curioasa, apoi Ryu continua, zambind tamp: Asa de frumoasa... Cand printul vazu zambetul amuzat de pe chipul fetei se panica si incerca sa spuna ceva, insa nu reusi, caci aceasta i-o lua inainte:
    - Multumesc... Si... Sunt baiat. Un alt zambet amuzat isi facu loc pe buzele hanakai, in timp ce isi duse una din mainile lui delicate la gura pentru a masca chicotul ce voia sa ii paraseasca gatul. Isi lasa usor capul in jos, numai pentru a intalni apoi figura unui print uimit si stanjenit. Cand vazu chipul contorsionat intr-o figura rosie si panicata al lui Ryu, nu mai putu sa se abtina si scapa un chicot amuzat, cerandu-si apoi scuze.
    - N-nu... Eu... E in regula, incepu Ryu, gesticuland nervos. Rase si el un scurt timp, apoi expira si se uita la baiatul din fata lui ce inca ii zambea. Imi pare rau ca te-am confundat cu o fata. Esti asa... Doar...
    - Da, stiu, spuse zambind Hasu si il privi calm pe Ryu. Fata de pustiul pe care il salvase in urma cu zece ani, acesta era foarte schimbat. Nu numai ca era mai masculin decat el, insa putea sa jure ca e si mai inalt. Pentru o clipa, ochii albastri-violacei ai lui Hasu zabovira in cei caprui ai lui Ryu, apoi, de parca s-ar fi desprins dintr-o vraja, acesta lua ceainicul atent si incepu sa toarne in cele doua cesti. Ryu zambi destins, gandindu-se la felul lui copilarios de a fi de mai devreme, si il urmari pe Hasu in timp ce brunetul turna lent si cu indemana lichidul fierbinte in cele doua recipiente. Hanako lua o ceasca si se apleca usor in fata printului, acesta incruntandu-se nestiutor. Cu toate astea, lua ceasca, si o duse la buze, murmurand un "multumesc". Insa, inainte ca printul sa guste din ceai, Hasu isi mari ochii de uimire, adulmecand ceaiul din ceasca asupra caruia statea aplecat. Isi intinse mana, inghitind in sec si, exact inainte ca Ryu sa puna buzele pe suprafata de portelan a cestii, acesta o varsa, auzind strigatul mut de durere si gemetele barbatului din fata lui.
    - Imi pare rau! pronunta grabit baiatul si lua bucata de material ce era pe tava si ce era destinata acestor tipuri de accidente, apoi se aproprie de print stergand ceaiul de pe pieptul lui. Imi pare sincer rau. Se pare ca indemanarea mea nu este perfecta, spuse din nou Hasu, iar Ryu inghiti in sec cand simti mainile mici ale baiatului pe pieptul lui.
    - E in regula.., murmura acesta si schita un zambet copilaros, cu toate ca stia ca Hasu nu il vede; acesta era concentrat la misiunea lui de a asterge ceaiul. De ce ar fi ceaiul otravit? isi spuse in minte Hasu, in timp ce se departa de print si aseza atent bucata de material inapoi pe tava. Isi aminti apoi cuvintele lui Saki si totul avu sens: Ii dai doar printului mostenitor ceai sa bea; tu sa nu te atingi de el, ai inteles?

    Hasu se aseza la locul lui, zambind natural catre print, in timp ce Ryu ofta pentru el si isi trecu mana prin par, ganditor. Avea impresia ca baiatul din fata lui ii este cunoscut, insa nu putea sa isi dea seama de unde provine acea familiaritate. Sa fi fost vreun baiat de prin sat cu care s-a intalnit? Insa felul in care se purta si acel chip... Cu siguranta si-ar fi amintit daca era unul din sateni. Atunci?... Din meditatia lui - partiala contemplatie, de fapt - fu trezit de chicotul scurt al lui Hasu, care il privea amuzat.
    - S-a intamplat ceva de ma priviti asa, omiba? spuse brunetul si Ryuzaki il privi ciudat, repetandu-si in minte felul in care Hasu spusese "omiba". Ii era asa cunoscut, insa memoria lui nu il ajuta destul incat sa isi dea seama de ce i se parea ca il cunoaste pe baiat.
    - Nu, nu s-a intamplat nimic..., murmura printul si isi scutura usor capul, un zambet vesel aparandu-i pe chip.
    - Ati vrea sa va cant ceva? intreba Hasu si Ryu dadu usor din cap, inspirand adanc. Putina muzica buna avea sa il ajute sa mai scape de ganduri; poate de aceea venea si Hangul acolo, se gandi acesta. Inainte ca Hasu sa se ridice, insa, sa isi aduca intrumentele, sesiza o miscare inafara casei si ochii lui se indreptara rapid inspre acolo. Repiratia ii statu in loc si auzi clar sunetul metalic si amenintator al unei katana ce era scoasa din teaca. Va fi o noapte lunga..., isi sopti Hasu in minte si pe buze ii aparu un ranjet amuzat.


      Acum este: Mar 24 Ian 2017 - 21:11