╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    The day when angels return to Heaven

    Distribuiti

    Switch
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 24

    Data de înscriere : 15/11/2011

    The day when angels return to Heaven

    Mesaj Scris de Switch la data de Mier 21 Dec 2011 - 14:19

    The day when angels return to Heaven


    Ningea. Fulgii mari cadeau cu rapiditate, aglomerandu-se pe asfaltul din fata blocului meu. Era noapte, in jur de ora unsprezece, stateam acolo de minute bune, ma certasem cu parintii mei si le spusesem ca nu ma voi mai intoarce, dar iata ca eram acolo. Nu aveam unde sa merg, eram singura, viata mea era complet pustie de cand fusesem inchisa in acea cutie, nu aveam pe nimeni. Simteam privirele reci ale tuturor, analizandu-ma in intreaga mea faptura, susotind comentarii pline de ura, dar nu-i condamnam, aveau tot dreptul avand in vedere ca o adolescenta de saptesprezece ani se invartea in jurul acelui bloc de mai bine de o ora. Inghetasem, nu imi mai puteam simti corpul. Ninsoarea nu parea sa aiba intentia de a inceta prea curand, fulgii continuau sa pluteasca in jurul meu, multi dintre ei impletindu-mi-se in parul lung de culoarea chihlimbarului ce mi se rasfira pe spate. Eram aproape toata acoperita de un strat alb de zapada, dar ma mai scuturam din cand in cand, as fi vrut sa abandonez totul si sa dispar din lumea asta, dar nu imi permiteam acest lucru, dorinta si speranta erau intiparite adanc in inima mea, chiar si in micile crapaturi ce se formasera mai devreme se puteau resimiti.
    Am oftat strident, ridicandu-mi mainile amortite la nivelul gurii si sufland aerul cald ce mi se strecura cu greutate printre buzele usor vineti. Parintii mei nici macar nu se obosisera sa ma sune, stiam ca nu m-au iubit niciodata, dar ii acceptasem si ma impacasem cu ideea pentru ca erau ai mei si nu-i mai puteam schimba. Nu simtisem niciodata ca apartin acelui loc, acelei cutii izolate. Nu i-am putut intelege niciodata, dar nici ei nu mi-au spus nimic, uneori ma priveau cu teama, alteori cu ura, iar cateodata imi zambeau cu sfiala.
    Picaturi calde incepura sa se rostogoleasca pe obrajii mei rosii, topind urmele lasate de fulgi. Plangeam, dar nu era prima data, posibil sa nu fie nici ultima. Inima mi se strangea din ce in ce mai mult si totusi ma luptam, da, luptam pentru a-mi gasi locul. M-am uitat in sus, spre apartamentul care mi-a fost atata timp casa, apoi m-am intors brusc cu spatele, luasem deja o hotarare: nu acolo trebuia sa fiu. Am inceput sa-mi indrept pasii sovaitori spre parc, era unul din locurile mele preferate, de multe ori ma strecuram afara fara a observa parintii mei si mergeam acolo pentru a ma calma si reflecta asupra tuturor problemelor ce le aveam. Mi-am lasat pleoapele sa-mi cada peste ochii de un albastru intens, adancimea lor fiind tulburata de lacrimile inca prezente. Mi-am sters obrajii cu degetele si mi-am continuat drumul. Nu mai avea rost sa plang, asta nu schimba niciodata nimic, trebuia sa-mi uit trecutul, sa-l ascund intr-o cutiuta pe care sa o ingrop in zapada pentru a fi purificata.
    Am ajuns in scurt timp in parc, nu era departe. M-am uitat pentru prima data in acea seara spre cer, fusesem atat de preocupata cu starea deplorabila a sufletului meu incat uitasem cat de frumos arata totul atunci cand ninge. Fulgii mari continuau sa roiasca, valsand asemenea unor fluturi sau mai bine zis ingeri. Nu mai puteam privi in alta parte, le admiram dansul in lumina slaba a unui felinar si in acelasi timp le invidiam libertea.
    Cineva se izbi de mine si am fost impinsa in spate, cazand in fund in urma impactului destul de puternic, pe neaua rece si moale ce era asternuta pe aleea parcului. Am auzit vocea ferma a unui barbat cerandu-si scuze, dar eram constienta ca vina era impartita, nici eu nu eram atenta la cele ce se intamplau in jurul meu. Pana sa ma dezmeticesc eu, acesta imi apuca bratul si ma trase cu forta, aducandu-ma la loc in picioare. I-am privit chipul curioasa, dar nu puteam distinge mare lucru caci acesta era pus in umbra, i-am putut observa doar parul lung si negru ce-i flutura pe spate in timp ce mergea. Abia atunci am realizat ca plecase, acest lucru imi facu din nou ochii umezi, eram parasita chiar si de un strain, oare nimeni din lumea asta nu avea nevoie de mine? Eram chiar atat de inutila? As fi vrut ca mana pe care mi-o intinsese sa nu imi dea drumul si caldura ei sa nu se evaporeze asemenea fulgilor de nea.
    Am inspirat adanc si doar atunci am putut simti parfumul pe care tanarul il lasase in urma sa, am ramas impietrita in acel moment, oare de ce? Oare de ce imi parea atat de familiar? Am inghitit in sec, simtind cum inima incepuse sa-mi bata cu putere, o puteam auzi atat de bine in linistea mormantala a noptii. Era ceva atat de straniu, nu mi se mai intamplase sa simt o dorinta atat de puternica cuprinzandu-mi toata faptura, nu ma speria pentru ca era o senzatie noua ci pentru faptul ca imi parea mult prea cunoscuta pentru a fi noua. Am inceput sa tremur si mi-am lasat trupul sa alunece pana cand am ajuns din nou jos. M-am aplecat in fata, inchizandu-mi ochii si infigandu-mi degetele subtiri in stratul alb, strangand cu putere, incercand sa-mi eliberez suferinta si frustrarea ce ma torturau parca si mai aprig. Am simtit ceva metalic intepandu-ma in palma, mi-am ridicat mana si am privit in interiorul ei. Era un pandantiv de argint in forma de ingeras, probabil un cadou pentru persoana iubita, ceva de care eu nu avusesem parte niciodata, dar de care aveam atata nevoie. L-am mai privit cateva momente, era atat de firav si totusi reusea sa-mi transmita un sentiment puternic, am zambit pentru prima data in acea zi, fara sa-mi dau macar seama de ce. Mi-am amintit apoi de acel tanar, daca ii cazuse lui? Da, probabil era al lui... M-am ridicat repede, dar nu m-am miscat nici macar un centimetru, oare de ce ramasesem acolo? O parte din mine voia sa-i inapoieze acel pandantiv, dar cealalta parte ar fi vrut sa-l pastreze, eram doar egoista ca de obicei. L-am strans in pumn, incepand sa alerg apoi, trebuia sa-l gasesc, nu conta ce se va intampla, voiam sa-l mai vad o data. Am cercetat din priviri stratul alb, cautand urmele pe care le lasase mai devreme, dar nu mai erau acolo, disparusera complet. Imi venea sa plang din nou, simteam ca pierdusem din nou ceva important, ceva ce imi doream cu ardoare.
    Am continuat sa alerg, imi mai incalzisem cat de cat corpul si nu voiam sa ma opresc, daca ma opream stiam ca totul s-a terminat, iar eu nu voiam sa vad din nou un final, imi doream doar un nou inceput. M-am oprit in cele din urma, gafaind obosita, in fata garii. Erau atat de multe persoane, atat de mult zgomot, fiecare spunea ceva, fiecare mergea undeva si cel mai imporant: fiecare avea un scop. Dar eu? Eu nu aveam nimic. Lacrimile cristaline au inceput din nou sa-mi brazdeze chipul amortit, buzele tremurandu-mi usor. Am privit din nou obiectul acela, nu stiu ce avea atat de special, dar probabil va fi al meu pentru eternitate, acum eram sigura ca va ramane al meu, deci aveam si eu ceva pana la urma? L-am lipit de buze, sarutandu-l cu pretuire.
    Brusc, totul deveni alb, ochii mei nu mai distingeau nimic in jur asa ca i-am inchis pentru cateva momente. Era ciudat, nu mai puteam simti nici frigul iernii, nu mai imi aminteam nici de ce eram trista, parca toate simturile imi disparusera. Cand i-am redeschis, i-am putut vedea din nou chipul, aceeasi ochi verzi si patrunzatori pe care nu i-am vazut mai devreme, dar pe care ii recunosteam. Parul sau nu mai era negru ci blond, iar in spatele sau puteam vedea doua perechi de aripi de un alb imaculat ca si neaua. I-am analizat din nou ochii, voiam sa ma pierd in caldura pe care o emanau, voiam sa ma regasesc in ei, imi vedeam clar reflectia, si eu ma schimbasem, parul meu avea o nuanta argintie si aveam de asemenea aripi.
    -Ingeri...am murmurat cu teama, nu voiam ca acel vis frumos sa inceteze.
    -Mi-a fost dor de tine, te-am cautat mereu, spuse tanarul zambindu-mi, un zambet care ma facu sa tresalt de bucurie, doar el putea avea un impact atat de puternic asupra mea.
    Am zambit si eu, punandu-mi bratele in jurul gatului sau, apropiindu-ne chipurile si presandu-ne buzele intr-un sarut scurt si dulce care m-a facut sa inteleg totul: am inteles ca locul meu era acolo si ca ii apartineam lui si am mai inteles ca noaptea de Craciun e magica si doar atunci ingerii se pot intoarce in Rai.



    Nota: Acest oneshot a fost facut special pentru concursul de iarna, dar nu am mai putut participa. Am incercat sa ma incadrez in cerinte, vreau sa spun ca ideea ar fi putut fi dezvoltata mai mult.

    Sper sa va placa macar putin Tongue e prima chestie pe care o termin.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: The day when angels return to Heaven

    Mesaj Scris de Reeah la data de Vin 27 Ian 2012 - 13:02

    Buna! E foarte frumos, adica..m-a facut sa plang! Da, asa sunt eu...Ce trista este povestea! Dar e b ine ca are un final fericit. Ma bucur ca si-a gasit locul si scopul. Pai...sa mai faci as telfe de povesti deoarece sunt foarte frumoase...Nu pot sa cred ca n-am trecut mai devreme! Eh, spor la scris si la idei, iar atunci cand iti vine inspiratie nu uita sa o impartasesti si cu noi. b Kiss

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:17