╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Distribuiti

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Joi 5 Ian 2012 - 7:59

    ☆♥Я◊sЄ♥☆ a scris:Siel nu ma supar si la "stii" e cu doi de "i". Accentul si nu uita si de conjugari .
    V-am adus tot azi capitolul urmator, pentru ca il aveam gata si nu stiu cand voi apuca sa-l postez.
    Lectura placuta.



    Cap 12. Rozul e defapt negru

    SAKURA:



    Picaturile reci de ploaie se izbesc puternic de geamul trenului ce ne duce inapoi
    in Konoha. Cerul gri mai este luminat de cate un fulger trecut fugar prin fata ochilor nostri. Peisajul incetosat zboara pe langa sticla ce retine frigul afara.
    enter
    Asa zboara si viata mea, nici nu clipesti ca deja o secunda pretioasa s-a scurs. Insa unele chiar nu au trecut fara a-mi oferi o placere a vieti-articulat cu inca un i, vietii-: aceea de al avea pe brunet langa mine.
    enter
    Nu mi-as fi imaginat ca el e in spatele acelor cadouri, iar seara a fost una perfecta. Zburam in bratele lui, eram ca un mic copilas ce trebuia invatat sa faca primi pasi in viata. Inca putin si lesinam, dar vointa nu mi-a permis, nu doream ca el sa plece, ca totul sa fi fost un vis. Insa, acum stiu ca nu e un vis, e real; mai ales dupa micul sarut oferit fugar in aceasta dimineata, tot in sera.

    Fluerul-fluierul- enervant si asurzitor al trenului anunta oprirea acestuia pe peronul din gara. Astept linistita in compartiment pana cand acel scartit nu se mai aude
    ca dupa sa ies afara unde sunt intampinata de sora mea si imediat mama. Ma uit in stanga, in dreapta..nimic. Nu gasesc ceea ce caut eu, nu-l vad pe tata si el nu lipseste niciodata cand vine vorba de mica comoara familiei Haruno.
    enter
    - Tatal tau nu poate veni, are o importanta sedinta si a acum este vicepresedintele companiei “Moblux”. Este clar ca are mai multe responsabilitati, insa maine il vei vedea. Deci te-ai distrat? Cum a fost? Sper ca nu ai racit si ai avut grija de tine. Nu ai baut sau sa fi facut alte prostii si mai ales sa nu te fi ranit practicand vreun
    sport.
    - Ce bine de tata, mereu si-a dorit acest post. Da a fost frumos si sunt bine, nu am facut nimic iesit din comun, aceiasi “eu”.

    Ne urcam in masina mamei, o Toyota Corolla, avand ca destinatie vila. Din cand in cand sora mea imi mai adresa cate un ochi, banuiesc ca va dori multe detalii acasa. Nu s-a schimbat si nu o va face, dar nu ma plang; pentru ca imi place de ea. Nu as suporta daca ne-am certa sau am fi despartite, cel putin nu acum cand am cea mai mare nevoie de ea.

    Mama opreste masina in fata portii si ne roaga sa luam bagajele, pentru ca ea are programare la coafor.

    Ma indreptam spre dormitorul meu cu pasi rapizi. Mi-era dor de el, de acea
    atmosfera calda si primitoare insa acum simt ca ceva s-a schimbat. Acel ceva e faptul ca zambeam ca o nebuna, dar nici nu ma puteam opri. E prea frumos ce mi sa intamplat. Zici ca sunt Cenusareasa, doar ca in acest caz ea e una urata.

    M-am asezat pe patul cu lenjerie rosie si floricele albe cazand usor pe spate. Aveam impresia ca am cazut in mii de petale de flori parfumate. Ochii mi se inchideau usor, deja eram drogata de la aceasta mireasca, insa inainte sa fac ultimul pas si sa ma afund in lumea placerii-cred ca ai vrut sa incepi poropozitie noua dar ai uitat Tongue - usa camerii-camerei- s-a deschis pe ea intrand nimeni alta decat Konan ce avea o fata gen: “credeai ca scapi?”
    enter
    - Deci... nu ma poti minti pe mine, rozalio. Stiu ca ceva frumos s-a petrecut acolo si as vrea sa aflu ce, acum!
    - Pai, nu prea multe. Ne-am distrat, ma rog mai mult colegii mei care se bateau cu zapada si practicau diferite sporturi. Am vizitat locurile si as putea spune ca mi sa intamplat ceva magic si deosebit.
    - Ce? Haide nu ma tine pe jar.-nu stiu daca chiar am dreptate, dar ma gandesc ca mergea semnul exclamarii pentru ca exprima o emotie sau indemn-
    - Eu si Sasuke suntem impreuna. – am vazut chipul ei ce exprima uimire, dar nici un fel de bucurie pentru mine- .Stiu ca e ciudat, sa vezi ca incepuse cu mici atentii; o facea pe admiratorul secret. Aseara cand a fost un bal mascat s-a petrecut magia, nici mie nu-mi vine sa cred, dar se pare ca destinul imi surade.
    - Sakura, imi cer scuze ca iti zic, dar sunt sigura ca Uchiha junior pune ceva la cale. In plus nu e de tine. El popular si frumos, iar...
    - Stai asa, Konan. Stii ce a iesit din asta? Faptul ca si tu ai aceiasi parere despre mine ca si toti ceilalti. Nu imi pasa ce crezi tu. Eu si Sasuke avem o relatie, cu toate ca el m-a rugat sa ramana secreta ti-am spus.
    - Vezi? Surioara nu esti proasta, gandeste. De ce Sasuke ar dori ca relatia voastra sa ramana ascunsa? Are motive intemeiate pentru asta si presimt ca nu e
    bine.
    - Ti-am zis ca nu imi pasa ce crezi si te-as ruga sa iesi afara. Tocmai mi-ai demonstrat ca ai aceiasi parere ca multi altii si eu care credeam ca esti diferita Konan Haruno.
    - Dar Sakura...
    - Iesi! Acum!

    M-am trantit pe pat dand drumul barajului sa inunde lenjeria. Suspinele mele
    se auzeau prin toata camera ca un cantec trist in timp ce vantul patrundea usor prin fereastra usor intre-deschisa racorindu-mi trupul deja incalzit.
    enter
    Nu pot sa cred ca persoana ce eu o credeam o eroina imi facea acest lucru. Singura care ma ajuta si ma sustinea din toate punctele de vedere. Ea, Konan, imi mai aducea soarele si acum.. acum mi-a distrus totul. A venit furtuna maturand totul in calea ei. Cum a putut? Sa nu ma sustina si nici sa accepte ca pentru prima data in viata sunt privita in alt mod, ca sunt iubita si apreciata. Ea a distrus
    totul.
    enter
    Credeam ca avem o legatura indestructibila, ca flacara prietenii noastre nu se va stinge niciodata, dar nu a fost asa.
    Plangeam cu lacrimi de sange, tocmai s-a rupt o parte din mine. O radacina a copacului meu a luat foc. Cadeam intr-un abis fara fund unde vedeam diferite clipe tot mai frumoase cu mine si ea. Fiecare moment era compesat de un zambet, unul si inca unul. Numai acum ma contopisem cu lacrimile.
    enter
    Are aceiasi parere ca toti ceilalti, nu e cu nimic diferita. A facut totul doar pentru ca avem acelasi sange, pentru ca -este- sora mea. Acceptam de la colegi si persoane necunoscute mie, dar nu de la sora mea, nu de la persoana ce ma inveselea si ma incuraja mereu. Ma salvase de atatea ori de la moarte, de atatea ori mi-a intins mana si m-a lasat sa plang pe umarul ei. S-a sfartsit-sfarsit- mai repede decat a inceput.

    Dar poate a spus-o asa doar pentru ca nu are incredere. Nu,-nu cred ca e musai sa fie virgula aici- putea sa ascunda asta sau sa taca, dar ea a dat drumul vorbelor otravite ce mi-au patruns in corp secatuindu-ma de puteri.
    enter
    Era a doua mama pentru mine, unica mea prietena adevarata. Celorlalti nu le pasa
    de mine, nu le pasa daca ma ranesc. In fond de ce m-as mira? Prietenia nu mai exista, nimeni nu mai apreciaza asta. Cand intrebi pe cineva ce este prietenia iti raspunde: “Eu sunt unica mea prietena. Restul sunt doar pentru a ma ajuta sa obtin mai mult.”
    enter
    Totul e facut pentru interesul propriu, suntem egoisti. Si ziceam ca animalele salbatice sunt crude si nemiloase, dar noi cum suntem? La fel. Nu impartim hrana cu nimeni, pastram pentru noi tot chiar daca nu o utilizam.

    Melodia telefonului meu se aude tare si clar in camera. Intind o mana spre
    noptiera pentru a vedea cine ma apeleaza cu toate ca nu aveam nici un chef. Sasuke... oftez resemnata si raspund cu un glas stins.
    enter
    - Sakura, scumpa mea ce este cu tine?
    - Doar obosita, nu-i nimic grav. –nu doream sa-i zic ce am. Nu doream sa
    ma cert cu el ca i-am spus surori mele despre relatia noastra- Ce faci?
    - Bine, uite doream sa te intreb daca vrei sa iesim.

    Nu doream decat sa stau aici toata ziua si sa astept sa vina ziua de maine
    pentru a incepe scoala. Eram mai mult moarta decat vie, abia aveam forta de a vorbi insa pentru ai face pe plac am acceptat.
    enter
    - Perfect, ne vedem pe dealul Konohai peste o ora.

    Am inchis indreptandu-ma spre baie pentru a face un dus.

    Apa calda se lovea de pielea mea in timp ce narile imi erau inundate de mirosul de crin a gelului de dus. Am inchis pentru cateva clipe ochii pentru a medita si scapa de supararea acumulata in mai putin de cinci minute. Ce repede am incheiat totul, e mai greu sa incepi decat sa spui “stop” unei prietenii ce a durat saptsprezece ani.
    enter
    Aproape am adormit insa m-am trezit cum am simtit ca apa rece o inlocuieste pe cea calda. Se pare ca eu am aceasta vina. M-am clatit de clabucii parfumati si am
    iesit din dus cu un prosop in jurul meu.
    enter
    Cand am trecut pe langa oglinda mi-am privit reflexia. Nu-mi placea ce vad, dar…. Am luat peria in mana si am inceput sa-mi pieptan parul lung. Am zambit, dar acel
    aparat dentar strica totul la fel si ochelarii mei. Mi-am indreptat atentia spre corp si pentru prima data vedeam usor conturul unor forme.
    Am scuturat capul alugand toate aceste ganduri si sperante. Ma amageam singura, puteam sa fac si o suta de schimbari ca voi ramane aceeasi plus ca parintii mei imi vor lua capul pentru asta.

    M-am imbracat cu o pereche de blugi spalaciti, o flanea pana pe fund colorata. Parul mi l-am prins in doua codite, mi-am luat ghetutele in picioare si la final
    haina lunga cu fularul si caciula.
    enter
    Coboram scarile usor parca nu doream sa ies din casa, nu doream sa dau nas in nas cu frigul iernii si nici cu Sasuke. Tot ce doream era sa stau sa ma innec in lacrimi si sa inghet in frigul emanat de vorbele surori mele combinate cu miile de
    amintiri de aur. Konan era sprijinul meu, persoana ce m-a salvat de la cutremurile vietii mele. Cea ce ma ajuta sa ajung in varful muntelui, sa-space-fiu implinita, dar acum parca escaladarea mi se pare si mai dificila.

    Vantul aspru s-a izbit cu toata puterea sa de mine intrandu-mi prin haine oferindu-mi un fior. In acea clipa mi-am intors capul si am putut observa doua margele albastre ce ma priveau de la geam cu tristete si regret. Mi-am mutat privirea lasand-o sa-mi priveasca spatele.

    Am luat un taxiu si am plecat spre destinatia mea. Orasul trecea cu viteza
    luminii pe langa mine, din cand in cand mai vedeam movile de zapada si copii ce alergau de ici colo. Cupluri incalzindu-si trupurile, fumatori si persoane ce trec fara sa le pese, grabiti spre... nicaieri. Am oftat si m-am afundat in bancheta neagra asteptand linistita.
    Aproape am adormit, noroc de sofer care m-a strigat ca am ajuns, am platit
    iesind din nou in acel frig. L-am observat pe Sasuke ce statea rezemat de un copac cu mainele in san si privirea in jos.
    Am inceput sa fac pasi maruntii spre el. Ochii sai negri s-au indreptat spre mine
    privindu-ma… fara nici un strop de fericire sau iubire?! Abisul din ochii
    sai nu exprima nimic, aveam impresia ca nu se bucura sa ma vada.
    enter
    - Bu-buna, imi cer scuze daca am intarziat. – ce se intampla cu mine? De ce ma balbai cand el este prietenul meu? Am simtit cum fuzele-buzele- lui imi saruta usor fruntea rece. Am zambit si mi-am facut cuib la pieptul sau in speranta de a ma incalzi putin-
    - Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Vino! Vreau sa-ti arat un loc ce va fi numai al nostru.

    Vocea lui dulce ma linistea si imi dadea o stare de fericire. L-am luat de mana in timp ce mi-am lasat capul pe umarul sau.
    Mergeam prin mica padurice alaturi de Sasuke. Copacii erau goi, fara nici o
    haina pe ei, acoperiti doar de putina zapada. Totul in jurul nostru era alb, omatul scartia usor la atingerea picioarelor noastre. Cerul gri dincare mai curgea cate un fulg micut asezandu-se pe unde poate acoperea razele solare de trupurile oamenilor.
    enter
    Sasuke a ferit cateva tufisuri si m-a tras intr-o pestera daca pot sa spun asa; defapt era un fel de tunel ce avea doar o directie.
    Cand am iesit la lumina zilei am ajuns intr-o poenita. Apa din lac era inghetata, iar cascada nu mai functiona. Peste tot erau doar ciresi acoperiti de plapuma alba, intr-o parte la umbra a doi ciresi era un leagan.
    Era frumos chiar daca natura hiberna. Ne-am asezat pe legan privind in diferite locuri. Timp de cateva minute bune am stat in acea tacere fara sa spunem nimic, doar vantul ce suiera se mai aiurea.
    enter
    - Stiu ca te macina ceva si as prefera sa-mi spui.
    enter
    I-am zis ca nu am nimic, tot ce am este oboseala acumulata insa nu m-a
    crezut. Mi-a luat barbia in doua degete si se apropia din ce in ce mai mult de mine. Am inchis ochii asteptand acel moment si s-a intamplat. Mainile male-mele- stateau pe pieptul sau in timp ce buzle-buzele- noastre se frematau una de cealalta. Am rupt sarutu-l-, iar Sasuke se pare ca inca doreste sa afle ce am. Am oftat resemnata si i-am spus totul.
    enter
    - De ce ai facut-o? Parca ti-am zis sa nu zici nimanui, stii doar cum sunt fetele
    din liceu. –vocea lui ridicata ma cam speria putin. E prima data cand il
    vad asa suparat si sper sa fie si ultima.-
    - Imi pare sincer rau, dar fata de sora mea nu pot ascunde nimic si in fond ea nu are de ce sa spuna cuiva. Nici macar nu-mi cunoaste colegii, e la facultate. Sasuke, nu am vrut. Te rog... si asa ma simt rau.
    enter
    Si-a cerut scuze si m-a luat in brate sarutandu-ma pe cap.

    Dupa cateva ore in care am stat si am mai vorbit ne-am decis sa plecam spre
    casa insa fiecare pe cont propriu si sa ne vom vedea maine la scoala. Am intrat in casa ce era foarte linistita, dar primitoare si calduroasa.

    Am urcat scarile, iar cand am aprins becul din camera mea m-am speriat.
    Konan statea ca un liliac pe patul meu. Atat de linistita si cu privirea in gol, daca nu o cunosteam as fi zis ca e o statuie. Ochii ei albastri m-au tintit pe mine. Roseata ochilor si micile perle uscate pe obrajii sai dadeau de inteles ca aceasta a plans. Acum imi venea si mie randul. Aveam un nod in gat ce nu-mi permitea sa scot nici un cuvant, ochii ma intepau si inima incepea sa ma doara.
    enter
    M-am fortat si am inghitit in sec si am luat pozitia ferma. Chiar ea mi-a spus sa fiu ferma si sa nu arat slabiciune nimanui, nimeni nu merita.
    enter
    - Sakura am venit sa-ti spun ca imi pare rau si nu am vrut sa spun aia. Crede-ma ca eu nu te consider ca altii, eu stiu cel mai bine cat ai suferit, ce ai pe suflet.
    Nu mi-ar placea sa te pierd surioara, intelege ca iti vreau doar binele si aceasta relatie nu imi inspira nimic bun. –a facut o pauza in care m-a privit dupa care a continuat- Imi pare sincer rau si aici e decizia ta. Atat am avut de spus. Noapte buna.

    Nu o puteam lasa sa plece, nu puteam sa o pierd. Cea ce ma dirija era inima, am sarit in bratele ei si am dat drumul lacrimilor. Nu imi placea starea de singuratate oferita de cearta dintre noi.
    enter
    - Te rog, te rog lasa-ma sa cunosc viata, sa ma bucur de aceste momente magice pentru mine. Doar te rog.

    M-a imbratisat si ea la randul ei suspinand odata cu mine. “Cine nu se cearta nu se iubeste”. “Orice prietenie are parte si de certuri”.
    Se pare ca am trecut cu bine si lantul dintre noi nu se rupe asa usor. Am rugat-o sa ramana sa doarma cu mine, exact cum era cand eram mici. M-am schimbat in pijamale si am intrat in pat incepand sa vorbesc si sa rad cu scumpa mea sora.

    ***

    Eram aproape de finalul clasei a XI-a si ma simteam chiar foarte bine cu toate ca relatia dintre mine si brunet s-a cam racit. Nu cunosc motivele, nici nu ma inseala, dar nu mai este acelasi Sasuke. Insa marea mea fericire e provocata de venirea matusii mele Tsunade, un designer celebru in Italia, Franta si multe alte tari, deasemenea si un critic foarte bun. Nu am mai vazut-o de zece ani. Ea e a doua persoana ce ma cunoaste si de multe ori mi-a sugerat o schimbare majora.
    enter
    - Sakura, nu stii unde este Sasuke? –persoana ce m-a strigat era chiar dirigintele
    meu. Oricat as fi dorit sa il ajut nu puteam, adica nici eu nu stiam unde s-a dus- Multumesc oricum. Daca il vezi te rog spune-i ca l-am cautat si sa vina pana la cancelarie.

    Chiar unde o fi?
    Mergeam fara a avea vreo destinatie si uite asa am ajuns afara. Soarele era pe
    cer oferind caldura tuturor, pasarelele cantau prin copaci, iar cerul era senin fara nici un nor pe el. O zi calda de vara. Ma tot plimbam singura pe acolo si auzeam voci din spatele sali de sport. Era Sasuke.
    Am grabit pasu, dar chiar cand sa fac coltul m-am oprit. Ochii mi s-au marit aproape ca mi-au iesit din orbite, iar mustele puteau sa intre in
    voie in gura mea.
    enter
    Ce... nu, nu, nu poate fi real totul. Visez, nuuuuu....

    ~Scuzati greselile de tastare. Asta a fost. Astept comentariile/ criticile voastre.
    ByE~

    Bravo-frumos capitol, m-am hotarat si eu sa ti-l corectez. Nu am gasit numai greseli de ortografie. Un singur lucru nu prea inteleg. In ultima parte, ai descris ca Sakura era la sfarsitul clasei a 11-a si despre sosirea matusii ei Tsunade, dar apoi, ai sarit dinrect la diriginte fara nici o legatura.
    Atat am avut de comentat in plus, si apropo, unde ai disparut de o gramada de timp? N-ai maii lasat nici un com la nime, nici n-ai mai postat continuarea. Unde ai disparut, femeie, ca io una iti cam duc dorul.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 5 Ian 2012 - 17:51

    Buna! Am trecut si eu pe la ficul tau si cred ca nu mai este nevoie sa mentionez cat fe mult il iubesc. Stiu sigur ca Sasuke vorbeste cu cineva desprea ea, ceva ce o va ranii. De ce e ficul tau atat de trist de mereu incep sa plang, nu stiu, poate ca seamana si cu viata mea. Astept next-ul deoarece sti si tu bine ca ne-ai lasat in suspans. Spor la scis si multe idei si sper sa-l aduci cat mai repede cu putinta.

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 11 Ian 2012 - 23:09

    Am revenit ^_^. Dupa o mare absenta, am decis sa postez un nou capitol
    ce sper ca o sa va placa. Imi cer iertare de greseli ^_^"
    Lectura placuta.


    Capitolul 13. Minciuna are picioare scurte


    SASUKE:

    “Hahahaha” asta e tot ce se auzea în spatele sălii de sport unde eram eu şi
    prietenii mei. Le povestisem absolut totul, că nu am încheiat-o cu Sakura şi că o mai ţin în acea minciună.
    - Pe bune Sasuke? Frate, noi ţi-am zis să o faci numai pe admiratorul secret, nu era necesar să continui. Nu pot să cred cât de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc)ă e. Olimpică, dar crede totul. Înseamna că era disperată după un prieten. –replica lui Neji era chiar foarte adevarată, dar dacă aveam chef de
    distractie nu am ratat această şansă.-
    - Omule cât mai ţii “relaţia” asta? Doar nu ai de gand să-ţi strici vara ca să stai cu acea răţuşcă urâtă. Eu vreau sa mergem cu toţi în vacanţă, undeva la mare, într-un loc exotic cu multe gagici.
    - Stai calm, Naruto. Voi încheia cu ea până se termină anul şcolar. Doar nu crezi că voi sta cu Sakura toată vara? Frate până şi eu m-am săturat de jocul ăsta stupid. Mi-a ajuns, vreau o fată adevarată lânga mine, nu una ştearsă. Îi voi zice că voi pleca sau că relaţia noastră nu mai merge şi gata. Va plânge câteva zile, dar după îi va trece.

    Abia aşteptam să închei totul. Fata asta mă oboseşte şi e înapoiată rău de tot. Ei îi plac lucrurile romantice, liniştite, dar eu vreau adrenalină şi să încerc ceva nou. Nu sunt genul care să stea locului, nu sunt făcut pentru o relaţie de lungă durată, cel puţin nu acum. Umblu din floare în floare, sunt o dinamită.
    Cu greu mă abţineam să nu mă uit după fustele altor fete, să nu le fac cu ochiul sau chiar să le dau câte o palmă peste fund, să nu sar pe ele şi să le devorez până în zorii zile. Îmi lipsesc acele nopţi fierbinţi oferite de câte o zeiţă.

    Odată ce închei totul îmi voi lua o piatra de pe inima şi voi dormi bine. Pentru că trebuie să recunosc că de la un timp nu mai dorm bine şi visez o persoană ce plânge non-stop reuşind să dea naştere unui lac, sânge, voci ce îmi spun că voi regreta şi multe alte minunaţii.
    Uneori mă sperii şi eu. După spusele profului de psihologie aceastea sunt mustrări de conştiinţă, dar de ce ar apărea acum? De ce nu apâreau când îmi băteam joc de alte fete ducându-le în patul meu ca după să le arunc la coş? Ciudată e viata şi pshihologia.

    SAKURA:

    Spatele meu era lipit de zidul rece al sălii de sport, iar lacrimile curgeau în voia cea bună pe obrajii mei, acum palizi.
    A fost un joc, a fost doar un simplu şi idiot joc. El nu m-a iubit, nu mă iubeşte şi nu mă va iubi niciodată. S-a jucat cu mine doar pentru a avea motiv de distracţie. Cum am putut să fiu atât de naivă? Cum?
    Am fugit de acolo cu lacrimi în ochi înainte ca Sasuke să mă audă suspinând şi să-i dau alt motiv de râs. Am intrat în baie ducându-ma în ultima cabină.
    Mi-am strans mâinile la piept şi am alunecat până am atins gresia maro. Doream să mă duc mai jos, să intru în pământ şi să nu mă găsească nimeni, dar nu aveam norocul acesta.
    A fost o provocare, a facut-o pe “admiratorul secret” doar pentru că pierduse
    atunci cursa aia. Deci asta era provocarea oferită. De ce nu s-a oprit acolo? Poate era mai bine aşa, poate acel cuţit nu intra atât de adânc în sufletul meu. Poate... ce poate? A facut-o pentru că sunt cum sunt, arăt cum arăt. Logic că voi crede tot. Chiar Neji a afirmat-o: “disperata după un prieten”. Doream să simt şi eu acele plăceri, nu mai vroiam să fiu invizibilă. Doream ca cineva să mă privească aşa cum sunt, să mă iubească. Am vrut... mi s-a oferit.
    M-am îndrăgostit de el de cum l-am văzut, iar sentimentele mi s-au mărit odată cu acele cadouri.
    Am ajuns să nu pot trăi fără aroma lui dulce ce o împrăştia peste tot
    unde mă ducea. De asta el a vrut ca relaţia noastră să rămână ascunsă, pentru că îi era ruşine cu mine. Sora mea a avut dreptate, dar eu nu am ascultat-o, ba chiar am fost pe punctul să o pierd. Din cauza lui noi ne-am ceratat. El şi doar el mi-a ucis sufletul fără pic de milă.

    Capul îmi plesnea şi simţeam că mor acolo cu zile. Nu eram în stare să mă ridic, însă trebuia să o fac. Nu mai puteam rămâne la ore în starea în care eram, şocul prea puternic m-a afectat atât psihic cât şi sentimental. Totul se învârtea cu mine aşa că mergeam sprijinandu-mă de perete.
    - Sakura eşti bine? – mi-am ridicat capul şi am observat ochii negri ai dirigintelui meu ce ma priveau părinteşte şi îngrjoraţi.
    - Nu chiar. Cred că am o lipsă de calciu, îmi puteţi permite să plec acasă?

    Mi-a acordat învoirea şi m-am dus în clasă să-mi iau lucrurile. Fetele au
    sarit pe mine să mă întrebe ce am si dacă este necesar să mă conducă
    vreuna din ele acasă, însă le-am calmat spunându-le că am chemat un
    taxiu. Da vezi să nu. Nu doream să merg cu vreun mijloc de transport,
    aveam nevoie de aer, de libertate. Simţeam cum mă sufoc în propriul aer.

    Înainte să-mi iau geanta şi să mă fac nevazută, din instinct, mi-am
    aruncat ochii la banca lui Sasuke şi am avut surpriza să-l văd acolo uitându-se la mine oarecum uimit şi îngrijorat. Mă lasă?
    Ochii mei nu exprimau nimic faţa de el, dacă aveam un cuţit îi luam gâtul în clipa asta. Îmi venea să mă duc şi să-l lovesc până sângerează, să-i zic tot
    ce am pe suflet, dar m-am abţinut.
    Am putut citi pe buzele sale stupida întrebare “dacă sunt bine?”. Da, mă simţeam minunat, am o stare de euforie de zici că am luat droguri şi am uitat de tot. Aşa sunt din cauza ta, prostule.
    Nu i-am raspuns, doar mi-am întors capul dezgustată deja de persoana lui având ca destinaţie camera mea.

    Mergeam agale pe stradă, iar ochii mei întredeschişi priveau asfaltul. Din când
    în când mai ridicam capul şi observam cupluri atât de fericite. Cu
    fiecare strop de bucurie zărit o săgeată îmi trecea prin inima şi o lacrimă se scurgea rămânând în urma mea.
    Aş vrea atât de mult ca mâine când mă trezesc nimic din toate astea să nu se fi întâmplat, iar eu să fiu în Londra, să nu-l fi cunoscut pe Sasuke niciodată. Dar ştiam că nu e aşa, ştiam că şi mâine voi plânge şi sora mea va încerca să mă calmeze.
    Aş dori ca totul să fie doar un coşmar, însă dorinţa nu mi se îndeplineşte. Vreau să fug, să mor. Nu vreau să mai dau ochii cu nimeni. Cum aş putea să dau mâine ochii cu el? Cum aş putea să dau ochii cu sora mea, singura care m-a avertizat şi a bănuit ceva? Nu pot.
    E prea mult pentru mine. De atâtea ori am suferit, de atâtea ori am plâns
    şi totul în zadar. De ce? De ce mereu totul se termină în întuneric? De
    ce soarele nu răsare şi în grădina mea ?
    Degeaba mă întreb, căci ştiu prea bine că nimeni nu îmi va răspunde.

    Întru pe poarta casei trecând pe lăngă superbii trandafiri de toate nuanţele.
    Ce bine de ei. Nu ştiu de durere, nu ştiu de suferinţă sau eşec. Mirosul lor mă adorme, mă duce într-o lume paralelă cu aceasta. Toate simţurile sunt dezmierdate, dar inima nu. Continui să merg agale, fără nici un chef de viaţă şi mă opresc când deschid uşa.
    Se auzeau voci din sufragerie, sigur mătuşa mea a venit deja, iar eu arăt cum arăt. Pfff, de parcă ar fi o mare diferenţă.
    O voce blândă mă chemă în sufragerie pentru a-mi întâmpina scumpa mea mătuşă. Nu, nu ma pot duce.
    - Imediat, mă duc până sus să…. să-mi las lucrurile şi să mă schimb.
    Am minţit, prima dată când îi ascund mamei ceva. Defapt nu, căci i-am ascuns cam totul, am pus o mască zâmbăreaţă pe chip şi mi-am înşelat părinţi în multe privinţe.
    Am închis rapid uşa în urma mea fugind spre pat şi înfundându-mi chipul în perna moale. Suspin după suspin a început să se audă în camera, lacrimă după lacrimă curgând pe lenjerie.

    Cum Doamne am putut fi aşa proastă ? Am lăsat sentimentele să-mi învadeze complet sufletul, nu am mai ascultat şi mintea. Fericirea era prea mare pentru a mă gândi şi la ceva rău. Speram şi eu la o poveste ca în basme, dar s-a dovedit a fi un coşmar, un infern din care abia dacă mă pot ridica.
    Nişte degete îmi dezmierdau spatele cu o iubire şi o căldură unică., vocea îi era înconfundabilă şi plăcută. Mi-am mutat rapid capul în poala ei pentru a treia repriză de plâns.
    - Şşşşşşş, gata. Calmează-te, surioară! Gata, sunt aici cu tine. – mi-a ridicat capul dând la o parte firele de păr lipite de chipul meu palid – Ce ai păţit? Mi-am dat seama de cum ai vorbit că ceva ai. Aceeaşi istorie cu înfăţişarea?
    - Nu e asta, Konan. E mai rău. Mult mai rău de atât. Vreau sa mor.
    - Hopa, gata, gata. Ce sunt cu vorbele astea pe tine ? Sakura, în viaţa mea nu te-am auzind vorbind aşa. Cum să mori? Spune-mi ce ai, ca să ştiucum să te ajut.
    - Nimeni şi nimic nu mă mai poate ajuta. Totul e distrus, absolut totul. Mereu voi rămâne aşa: o fraieră, o naivă. Nimic nu se va schimba. Sunt un nimeni.
    - Nu, Saku, nu e aşa. – mi-a luat chipul în palmele ei oblingându-ma să o
    privesc în ochi – Ascultă, surioară: tu eşti specială prin felul tău de a fi, unică. Mereu te-ai ridicat şi ai continuat să mergi, să demonstrezi cât poţi tu de mult. Nu ai făcut tot ce au vrut părinţi să faci din obligaţie, ci din iubire şi chiar plăcere. Sakura, eşti un boboc ce încă nu a înflorit, dar va veni acea zi, poate foarte curând. Acum, ce naiba, ai păţit?
    - Sasuke... – am început să povestesc tot ce auzisem la şcoală, iar cu fiecare cuvânt spus o lacrimă cadea pe podea spărgându-se. - Te rog, nu mă mustra. Doar îmbrăţisează-mă.

    Am simţit mainile ei cuprinzându-mi trupul fără a mai spune nimic. Eu doar
    mi-am afundat capul la pieptul ei vărsând lacrimi până am secat complet, iar ochii mi s-au închis de la atâta oboseală.
    Mi-am ridicat uşor pleoapele dezvelindu-mi ochii şi am constatat că era seară. Capul mă durea îngrozitor. Ce s-a întâmplat? Proastă întrebare. Răspunsul m-a
    fulgerat imediat, iar o lacrimă s-a scurs iar şi încă una.
    - Nu merită să plângi pentru el.
    Mi-am ridicat ochii şi am privit spre canapeaua din camera mea. Era acolo, stătea picior peste picior cu o ceaşca în mână şi revistele de modă pe masă. Părul ei blond, lung până fund era prins într-un coc, ochii ciocolatii mă priveau cu cea mai mare iubire. Corpul ei frumos, era acoperit de o rochiţă neagră, uşor decoltată, iar în picioare avea o pereche pufoasă de papuci de casă.
    - Mă bucur să te revăd, draga mea. Poftim. Bea acest ceai. Te va calma, deşi nu îţi va alina durerea.
    - Şi eu mă bucur să te văd, deşi nu prea e plăcută situaţia. De unde ştii?
    - Chiar crezi că nu am tras-o pe Konan de limbă? De cum ai intrat în casă
    şi ai vorbit mi s-a părut că ai ceva ce te apasă, dar nu îţi fă griji părinţi tăi nu bănuiesc nimic de asta şi nici nu sunt acasă.
    Am tăcut privind lichidul din ceaşcă. Nici nu aveam ce să-i spun, defapt nu prea doream să vorbesc în aceste clipe.
    - Ascultă, Sakura. – vocea ei era foarte serioasă lucru ce m-a determinat
    să-mi ridic privirea puţin uimită – Trebuie să le demonstrezi tuturor că nu eşti ceea ce spun ei. Trebuie să te schimbi, e timpul să o faci.
    - Nu. Nici nu mă gândesc mătuşă. Cum să le spun părinţilor mei? Vor face mai rău ca trenul în gară. Sunt bine aşa, nu…
    - Încetează ! Te cunosc şi minţi. Nu eşti bine ! Chiar tu te urăşti, îţi urăşti această înfăţişare, acest comportament prea moale. Sakura, nu te minţi singură căci mai rău îţi faci. Ascultă-mă, căci ştiu ce spun. Caută adânc. Pentru prima dată fii sinceră cu tine, aşa îţi faci mai mult rău. Nu ai de ce să te temi de părinţi, pentru că pot vorbi eu cu ei, la fel şi Konan. Gândeşte-te bine şi mâine vom vorbi mai mult. Noapte bună.

    Lumina s-a stins şi odată cu ea şi ochii mei. Mă lăsam înghiţită de întunericul din camera mea şi purtată pe aripile viselor. Acum ce mai visez?
    Nu ştiu cum, dar absolut toate momentele groaznice din viaţa mea le vedeam aici ca pe un film prost realizat. De ce îmi apar aceastea acum? Privirea mi s-a oprit pe o imagine de acum şase ani.

    “- Mă urăsc pentru ceea ce sunt. Urăsc ca toţi să-şi bată joc de mine. Urăsc acest comportament moale, urăsc tot ce ţine de mine. – ţip în timp ce arunc tot felul de lucruri prin cameră”


    Singura mea criză de nervi, prima şi ultima dată a fost atunci, dar nu asta
    contează şi nici motivul ci vorbele. Vorbe ce sunt aceleaşi ca şi ale mătuşei mele. Oare e timpul să îngrop trecutul? E timpul pentru a mă schimba?
    Am întrerupt totul trezindu-mă la realitate. M-am ridicat rapid din pat şi m-am dus la Tsunade în cameră. După ce am primit aprobarea am pătruns în camera unde se afla şi Konan.
    - Mătuşă m-am decis. Ai dreptate, dar cum să fac asta? Nu pot, nu pot singură şi nu pot să o fac aici.
    - Mă bucur să aud asta. Tocmai vorbeam cu sora ta şi am căzut amândouă
    deacord că tu trebuie să te desprinzi pentru un timp de acest oraş şi tot ce ţine de el. Timp în care să te regăseşti şi să renaşti. Deci, eu voi mai sta doar trei zile apoi mă întorc în Millano. Propunerea mea este să vii cu mine pe timpul verii.


    Sper sa va placa. Astept parerile/ criticile voastre.


    Ultima editare efectuata de catre ☆♥Я◊sЄ♥☆ in Joi 12 Ian 2012 - 10:03, editata de 1 ori

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 12 Ian 2012 - 9:42

    Deci, tu esti o fata rea, cum naiba ai terminat asa cadn tu mia pui next-ul la vara? Mami vreau... Sti ca am plans si a trebuit sa nu mai citesc ca sa mi se opreasca lacrimile? Este superb Rose, dar Sasuke e un mitocan si acum a piedut-o pe Sakura definitiv. Si nu stiu cum gandescti tu, dar preasimt ca o sa o faci pe Sakura sa renunte complet la el asa cum esti si tu si da Doamne sa nu fie cum gandesc eu. Sper ca ea sa treaca peste tot, sa se transforme cum bvrea si in cea mai frumoasa zeita. Te rog din suflet sa-l faci pe Sasuke sa regrete si mei vezi tu cum il pedepsesti. Sa ne aduci next-ul scumpo cat mai repede... Sa calculez cand incep si eu cu intrebarile. Laugh Angel

    dydy
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 426

    Data de înscriere : 19/07/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de dydy la data de Joi 12 Ian 2012 - 15:10

    Asa...deci ma bucur ca Sakura a descoperit adevarul...chiar daca sufera.
    Sper ca Sasuke sa se inece cuprostia lui..alaturi de neji si naruto!
    Astept nextul!

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Dum 15 Ian 2012 - 15:39

    ce bine ca ai adus nextul. E interesanta partea asta. In sfarsit te-ai hotarat sa o faci pe Sakura sa se schimbe si sa nu se mai lase condusa de nimeni. De abia astept next part. Ce bine ca a aparut si Tsunade. De abia astept sa-i aflu sfarsitul.

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 8 Feb 2012 - 19:40

    Am venit cu un nou capitol. Repetitiile si punctele de suspensie sunt puse intentionat. Lectura placuta.



    Capitolul 14: Fără luptă nu câştigi. “Adio”



    “Propunerea mea este să vii cu mine pe timpul verii.” Aceste cuvinte îmi răsunau în minte şi la ora actuală. Trebuia să recunosc că era o propunere unică şi nu cred că aveam să primesc şi altă şansă. Am dat cu piciorul la prea multe oferte, mulţi s-au ţinut după mine prea mult timp. E timpul să mă decid ce fac cu viaţa mea şi încotro vreau să o apuc. E timpul să mă răsfăţ şi eu. Adică, sora mea, e deşteaptă, e frumoasă, eu de ce nu aş fi? Cu ce m-ar împiedica exteriorul în viitorul meu? Clar cu actualul m-ar împiedica, dar pot să schimb asta.
    Stau de două ore pe pat şi cântăresc şansele, consecinţele şi răsplata. Însă mereu ajung în acelaşi loc: părinţii nu mă lasă să ies din oraş, dar să ma lase să plec din ţară şi mai ales să devin alta pe exterior. E clar că se va ajunge la o ceartă. Una ce am încercat să o evit de atâţea ani e pe cale să izbucnească în curând. Ce să fac, Doamne? Am nevoie de un răspuns.
    Mi-am desprins trupul de saltea ducându-mă la geam privind absentă peisajul.
    Privirea mea trecea prin acel gazon ducându-se, iar, la acea întâmplarea de ieri, la şcoală, şi la acele vorbe spuse în batjocoră.

    (...)”vreau o fată adevarată lânga mine, nu una ştearsă”(...)

    Deci asta crede el despre mine: că sunt o fată ştearsă. Nu pot spune că nu
    are dreptate, dar modul în care a rostit acele cuvinte e prea brutal, prea sălbatic. Ca şi cum nu i-ar fi păsat de nimic, toate acele clipe petrecute cu mine au trecut pe lângă el ca şi când nu ar fi existat. Exact ca o fantomă ce pătrunde peste tot cu sau fără voia ei.
    Vrea o fată adevărată lângă el, are nevoie de una care să îl satisfacă şi să
    se mândrească cu ea. Nu de una care să o ascundă de văzul lumii şi să îl
    facă de râs.
    - Te urăsc, Uchiha! – am mârâit printre dinţi.
    Nu pot să cred că am ajuns să simt şi ură. Un sentiment aşa sumbru şi fără
    scăpare din lanţurile sale, mă acaparează şi pe mine? Poate că el e ajutorul meu. Poate şansa mea este să mă agăţ cu dinţii de ură şi să profit de gustul ei amar. Dacă aceasta este soluţia, atunci mă voi lasa dusă de acest sentiment rece şi întunecat, până ce voi obţine victoria mult dorită.
    E timpul ca Uchiha să plătească pentru tot ce a făcut, pentru fiecare lacrimă pe care am vărsat-o.
    - Îţi arăt eu ţie fată adevărată.
    - Să înţeleg că răspunsul e “da”? Accepţi oferta mea de a veni în Milano pe timp de vară?
    - Mătuşă eu accept, dar trebuie să trec de obstacolul numit părinţi şi crede-mă că nu va fi foarte uşor. Sper doar că voi reuşi. Vreau să demonstrez tuturor că nu sunt ceea ce spun ei şi să mă răzbun pe Sasuke.
    - Vom trece şi de părinţi tăi. Vorbim în seara aceasta cu ei la cină, iar după vom lua lucrurile uşor. Toate pe rând. – am dat din cap în semn că da. Doamne ajută-mă în această seară .

    Eram aproape de finalul cinei, iar eu eram puţin agitată. Din când în când mă uitam la mătuşa mea care nu avea nici o dificultate, în schimb pe chipul lui
    Konan se citea nerăbdarea.
    După ce am ajutat-o pe mama să strângă masa, m-am uitat la Tsunade care dădu din cap că pot să încep să le vorbesc despre Milano. Am luat o gură mare de aer, ţinând-o puţin, după care am expediat-o afară.
    - Mamă, tată aş vrea... aş vrea să vorbesc ceva cu voi, dacă se poate.
    - Te ascultăm, draga mea. Ştii că suntem deschişi pentru orice. Ce s-a întâmplat?
    - Păi, nu ştiu cum o să interpretaţi voi asta, dar cred că a sosit timpul
    să vă mărturisesc tot. Vreau să ştiţi că.... nici nu ştiu cu ce să încep. Adevărul este că vreau să mă duc la Milano cu Tsunade. Am nevoie de permisiunea voastră, vă rog frumos.
    - Sakura ce îţi veni să te duci la Milano? Ce să faci tu acolo? Nu văd rostul, deci nu.
    - Dar mamă, ideea acestei ieşiri este ca eu să mă schimb. Să mă distrag puţin de mediul în care am crescut până acum.
    - Sakura! Ce sunt aceste vorbe la tine? Ce schimbări vrei să faci? Nici să nu aud. Doamne fereşte!
    - Mamă, uite şi tu cum arăt. Zici că m-a lovit trenul, zici că am rămas undeva în trecut sau că nu am bani. Nu am zis că nu voi mai învăţa. Voi învăţa la fel ca şi până acum, dar e timpul să mă gândesc şi la mine, nu numai la alţii. Voi vă vedeţi realizaţi prin mine. Ştiţi măcar că eu îmi doresc enorm de mult să devin designer? Normal că nu ştiţi. Voi mi-aţi ales tot. Şcoala, universitatea pe care o voi urma, până şi hainele. Vreau....
    - Să nu mai aud nici un cuvânt, Sakura Anastasia. Cum îţi permiţi să spui asemenea vorbe şi mai ales cum poţi ridica tonul la noi? Nu! Nu te duci. Nu a fost suficient cu răspunsul mamei tale? Cum adică designer? Acesta nu e viitor, copilă. Nu mai visa cai verzi pe pereţi. Ţi-am acordat tot: haine, libertate, alegere.
    - Ce alegere tată? Ce libertate? Să îţi aduc aminte cum mă certai dacă nu eram acasă după ore? Să îţi aduc aminte că nu mă lasai în vacanţă să ies afară cu fetele? Tu mi-ai dat de învăţat şi citit romane. Era vacanţă. Am
    şaptesprezece ani, aproape optsprezece ani şi mă trataţi ca un copil de şase ani, până şi ei au mai multă libertate.

    Ridicam tonul din ce în ce mai mult, reuşind să-mi uimesc părinţi şi chiar pe mine. De când am eu atâta curaj? Însă, multe lucruri au stat ascunse şi acesta
    este momentul în care adevărul iese la iveală, nimic nu trebuie să mai rămână ascuns. Nu mai are rost, deja faptul e consumat şi mergem până la final.
    Am tras un ochi la Tsunade şi Konan care zămbeau amândouă mulţumite de mine. Ei bine, le cred, dar mi-ar folosi ajutorul lor.
    Am simţit cum o palmă a făcut contact cu obrazul meu, aproape dărmându-mă. M-am dat câţiva paşi în spate încercănd să mă ţin pe picioare, dar acea putere mă tot împingea spre abis. Două braţe mă prinse strângându-mă cu iubire şi protecţie.
    Tiptil mi-am dus mâna la obrazul ce începuse să ardă în timp ce şiroaie de lacrimi au început să curgă provocându-mi usturimi. Însă, nu se comparea durerea palmei pe obraz cu cea din sufletul meu. Mai tare mă durea în interior. Acolo nu era remediu.
    Pentru prima dată tata a dat în mine. Mă aşteptam la orice mai puţin
    asta. Nu îl vedeam în stare de aşa ceva. Cum a putut? Mi-a spus că niciodată nu va da în mine, indiferent de situaţie. Şi-a încălcat promisiunea.
    Inima mă înţepa din ce în ce mai tare, iar aerul nu mai pătrundea cum trebuie. Aveam impresia că mă sufoc. Respiram din ce în ce mai des, încercând să mă calmez, să îmi calmez durerea din suflet.
    Capul încă îmi era întors şi mâna stătea lipită de obraz în timp ce unele fire de păr acopereau cât de cât faţa. Am auzit cum vocea lui Tsunade se răstea la tata şi nu pe un ton tocmai plăcut pentru urechi.
    - Cum ai putut să dai în ea? Ce naiba ţi-a făcut fata asta? Te-a înjurat, lovit? Păi eu cred că nu...
    - M-a subestimat, e o nesimţită. Cum să...
    - Un cuvânt să nu aud de la tine. Tot ce a făcut, a fost să îţi spună adevărul verde în faţă. Adevăr pe care îl ţine ascuns de atâţea ani şi pe care doar eu şi Konan îl ştim. Doar noi două am sprijinit-o cât de cât. Are tot dreptul să fie altfel, să fie frumoasă, să fie cum vrea ea.
    Konan, e frumoasă, e deşteaptă. A fost prima la liceu, este prima şi la universitate. Sakura de ce nu ar fi? Ce credeţi? Că dacă o ţineţi aici o protejaţi? Ei bine, nu. Ce va face când va trebui să se angajeze, cine o va angaja aşa cum e ea acum? Şi nu mă refer numai la exterior, mă refer şi la timiditatea ei. Vă spun că nimeni. Nu vă gândiţi ce va face când va trebui să plece în lume, când îşi va lua zborul se va prăbuşi. Nu va-ţi dat seama că ea se ascundea sub o mască de porţelan, dar uite că masca s-a spart şi adevărul iese la iveală. Doare aşa-i? Dar ce vă doare e mândria voastră. Cum a zis şi ea: prin Sakura voi vă vedeţi realizaţi. Nu vă puneţi, visele în fată, ca are prea multe pe cap. Vrea să aleagă ea drumul ce îl va urma. Sunteţi egoişti, vă gândiţi doar la voi, iar la restul nu. Acesta e adevărul pur. Sakura, hai în cameră şi nu plânge căci nu merită.

    Cu paşi mici am ajuns în cameră şi imediat mi-am lăsat trupul pradă patului. Nu am reuşit nimic, mai rău am făcut. De acum viaţa mea va fi un calvar. Pot pune pariu pe orice că după ce pleacă Tsunade, părinţi mă vor ţine ostatică şi îmi vor da de-a cărţi de am să ştiu mai mult ca un student. Poate că nu trebuia
    să fac asta, poate era mai bine să tac şi să înghit, să continui să sufăr în tăcere.
    - Fără luptă nu câştigi. Calmează-te, Sakura! Ai să vezi că această ceartă va aduce şi beneficii, doar ai încredere. Să nu regreţi ce ai făcut, pentru că era timpul să se afle.
    - Poate, dar nu ştii ce mă aşteaptă după ce pleci tu, mătuşă. O să fie un calvar.
    - Serios? Nu ştiam că schimbarea ta va fi un calvar. Interesant. – m-am
    uitat la ea cu semne de întrebare. Ce vrea să spună? Adică eu am pierdut
    războiul. – Vei merge la Milano, draga mea. Vara asta va fi diferită, viaţa ta va fi diferită de acum încolo.

    Toată lumea din casă se culcase, numai eu nu. Numai eu bântuiam prin cameră. Stăteam pe balcon privind cerul plin de stele şi ascultând sinfonia greierilor. Era aşa plăcut. Numai bun pentru un suflet chinuit şi plin de răni.
    Un mic oftat mi-a scăpat printre buze. În mintea mea era un adevărat haos. Mă gândeam şi la Sasuke, la momentele în care mă scotea în oraş la
    plimbări, la acele săruturi care mi le oferea mai mult din obligaţie. Pentru el erau scârboase, dar pentru mine era o plăcere să îi simt buzele peste ale mele, iar mâinile sale să îmi ţină trupul lângă al său.O lacrimă s-a scurs coborând pe halatul meu şi de acolo izbindu-se de gresia neagră.
    Alte gânduri se duceau la momentul de astăzi. La palma primită, încă se simte amprenta. O amprentă veşnică în interior, o voi lua cu mine până şi în mormânt. Firmituri de amintiri din copilăria mea treceau uşor prin faţa mea. Atâtea umilinţe, atâtea râsete de batjocoră.
    - De ce?
    Am rostit cu capul plecat şi dând drumul la lacrimi. Măcar prin ele să îmi vărs amarul, măcar puţin. Priveam cum picătura de apă cu un strop de durere se izbea de podeaua rece spărgându-se şi devenind istorie, aşa se întâmpla cu fiecare.
    O mână s-a aşezat pe umărul meu, uşor timid, parcă avea o teamă să nu o refuz.
    - Konan, ce s-a întâmplat?
    - Nu e Konan, fata mea. – mi-am ridicat brusc capul întorcându-l. În acel
    întuneric ochii mamei mă priveau blând. Am întrebat-o ce caută aici, pe un ton trist şi dându-i de înţeles că legătura noastră s-a slăbit. – Sakura, vreau să vorbim. – s-a aşezat pe fotoliul de lângă mine oftând, iar după a continuat- Ce ai spus tu azi a fost şocant pentru noi. De aceea am reacţionat aşa. Am crezut că am ales ce-i mai bine pentru tine şi dacă te construim aşa nu vei avea de suferit.
    - Ei bine va-ţi înşelat. Nici nu vă imaginaţi cât am îndurat, câte umilinţe, râsete în batjocoră. Oricât încercam să le ingnor nu reuşeam. Nu am vrut să vă
    spun, nu doream să vă rănesc pe voi. Am crezut că vă ve-ţi da seama singuri, dar m-am înşelat. Am cerut doar permisiunea de a pleca cu mătuşa Tsunade. Am nevoie de această schimbare. Trebuie să cunosc singură lumea, altfel nu voi reuşi niciodată, indiferent că sunt olimpică. Însă se pare că pe voi nu vă interesează. Am înţeles. Nu e necesar să îmi mai explici odată. Voi continua să fiu aşa cum doriţi voi să fiu.

    După un timp de tăcere, timp în care ochii mei priveau cerul şi încercam din răsputeri să îmi abţin lacrimile să nu cadă, am simţit cum mama mă ia de mână. Nu mi-am coborât ochii, am considerat că nu e necesar, dar nu şi ea. Mi-a prins chipul oligându-mă să mă uit în ochii ei iubitori.
    - Ştii, când erai mică aveai foarte multă energie şi ziceai mereu că tu vei ajunge o persoană mare, că vei face orice să ajungi sus. Mereu ai ascultat de noi şi nu ai ieşit din cuvântul nostru. Întotdeauna spuneai “ sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor voastre”. Ei bine, te-ai ridicat şi încă cum, dar nu îţi spuneam. Doream să lupţi, să nu ţi-o iei în cap când te laudam, de aceea am consideram că cel mai bine e să devii ce eşti şi acum. Dar mereu am făcut totul cu iubire. Ne-am înşelat, recunosc. Nu am dorit să te lăsăm să zbori şi să
    cunoşti viaţa. Nu am dorit să suferi, să dai de pericole, dar se pare că
    t
    ot noi ţi-am provocat durere. Sakura, îmi pare rău. Presupun că e timpul să schimbăm foaia, nu?
    - La ce te referi?
    - Ai permisiunea de a pleca la Milano, deşi tatălui tău nu prea îi surâde
    ideea. Înţelege că e îngrijorat şi îi pare rău pentru acea palmă. Cu greu am reuşit să luam această decizie, dar să nu crezi că dacă te duci acolo scapi. Nu, nu. Ne vei suna în fiecare zi, ne vei povesti tot, nu vei bea alcool, nu vei merge în cluburi, nimic extravagant. Nici nu mă gândesc, domnişoară.
    - Mamă, va fi bine. Doar ai încredere în mine şi ... îţi mulţumesc.
    Mi-am îmbrăţişat mama strâns. Eram fericită, pentru prima dată eram fericită. Nu pot crede că voi pleca. Abia aştept.


    ***


    Azi avea să fie ultima mea zi în Konoha şi ultima zi în care îmi voi vedea prietenii. Defapt şi pe ei îi voi vedea foarte puţin, pentru că nu rămân la ore. Am venit doar să îmi aflu notele de la examenele finale. Să vedem, elevul de servici a spus ca dirigintele e în clasa mea, deci mă voi duce acolo.
    Am deschis uşor uşa fără ca măcar să îmi privesc colegii. Ştiam prea bine că printre ei se află şi ochii criminalului de Uchiha şi nu doream să îl mai vad.
    - O, bună Sakura. Ai venit. Aşteaptă o clipă. Deci, nu uitaţi mâine vreau să văd acele eseuri, cine nu le aduce primeşte doi fără discuţii. Hai să în biroul meu.
    Am pornit cu dirigintele meu spre birou său. În tot acest timp el îmi spunea că îi pare rău că plec mai devreme şi tot mă felicita pentru reuşitele mele pe parcursul anului. Ca un roboţel răspundeam cu un “ Da”sau “Mulţumesc”. Patetic. Mai mult de atât nu ştiu să spun?
    Defapt, ce aş putea să zic? După ce am simţit ochii lui Uchiha pe mine, toată
    ziua mi s-a întunecat. Trebuie să recunosc că undeva în adâncul sufletului meu încă îl mai iubesc şi încă sufăr, dar încerc şi eu să ascund tot. Uneori, în nopţile târzii mintea mea se duce la el. Sufletul îmi plânge de dor, dar sper că odată ce plec la Milano voi uita. Defapt, sigur voi uita.
    - Vacanţă plăcută, Sakura. Să te distrezi şi te aşteptăm la anul cu noi forţe. Îţi voi trimite media prin e-mail.
    Chiar aşa de mult gândesc? Când naiba am ajuns în biroul său? E clar, trebuie
    să ies la aer şi să îmi împrospătez mintea, să scot virusul numit Uchiha din creierul meu. Am luat foaia, după care i-am mulţumit dirigintelui pentru tot şi urându-i şi lui o vacanţă plăcută. Am plecat din biroul său, ieşind pe la profesori, pentru a fi sigură că prietenele mele nu o să mă interogheze. Chiar nu vreau să le spun unde mă duc şi ce este cu mine. Nu vreau. Am încredere că ar tăcea, dar consider că e mai bine să nu ştie, deocamdată.

    Mergeam cu paşi lenţi spre casă, având capul aplecat, iar memoria ... goală. Nu mă gândeam la nimic, absolut nimic. Eram total paralelă cu această lume. Brusc mi-am ridicat capul şi m-am uitat în partea dreaptă. Parcul.... Hmmm, ar fi o idee să mai trec odată pe aceste meleaguri. Am intrat în parc privind în
    toate părţile.
    Copii alergau de ici colo, jucându-se cu alţii de vârsta lor sau mai mari sau mai mici ori cu părinţii lor. Marii băieţaşi se dădeau la fete, însă unele îi refuzau. Bine faceţi. Nu vă merită.
    Era o zi călduroasă. Soarele ardea pe cerul limpede, fără nici cel mai mic nor. Pe iarba verde mici pete de culoare se observau emanând un miros otrăvitor. M-am aşezat pe o bancă, sub o salcie cu vederea la lacul cu nuferi şi câteva lebede poposite.
    Ce amuzant, aici Ino a făcut baie, în toamnă, la începutul anului şcolar. Tot această bancă a devenit locul de întâlnire a-l meu şi a fetelor. Aici mai stăteam uneori, vorbind. Câte lucruri voi lăsa în urma mea, dar în toamnă le voi relua
    şi totul va fi diferit.
    Brusc am simţit cum soarele nu mai cade pe mine. Mi-am ridicat ochii verzi privind persoana ce îndrăzneşte să îmi tulbure amintirile.
    Mă aşteptam la oricine, dar mai puţin la el.
    Razele soarelui se blocau în părul negru, iar ochii abisali mă priveau... hmm, nici nu pot să spun ce sentimente se regăsesc în privirea lui. Părea un zeu, dar a trecut de mult vremea cuceritului, nu mai cad eu şi acum. Nu mă mai topesc încă odată sub privirea lui, nu mai stau ca muta din cauză ca e marele Uchiha. De data asta nu.
    - Ce cauţi aici?
    - Ce primire călduroasă, iubita. Mă aşteptam la un sărut, o îmbrăţişare, nu la aceste vorbe reci şi... şi pline de ură?
    - Mai întreb odată: ce cauţi tu aici?
    - Păi cum ce caut? Iubita, am fost îngrijorat. Nu ai mai dat un semn de
    viaţă, nu m-ai sunat, la şcoală nu ai venit. Nimic. Apari azi, fără să
    spui nimic. Un salut, ceva. Ce ai păţit?
    - Vai ce drăguţ din partea ta că îţi faci griji pentru mine. – dacă nu aflam de adevărata poveste acum inima murea de emoţie. Eha, făt-frumos, nu mai ţine odată – Dar trebuia să îţi faci griji în iarnă, când a început totul.
    - Ce vrei să spui, iubi?
    - Numărul unu: eu nu mai sunt “iubi” sau “iubita” sau “mi flor de cerezo” sau “mi angel” sau cum mă mai alintai tu. Numărul doi Uchiha: eu nu mai exist pentru tine. Numărul trei: dă timpul înapoi, caută în memoria aia a ta, momentul în care povestea noastră a prins contur, dacă se poate numi “povestea noastră”.
    - Iubita, nu pricep nimic. Te desparţi de mine? Cu ce ţi-am greşit? Eu...
    - Eşti prost? Ţi-am zis să nu îmi mai zici “iubita”. Da, mă despart de tine. Cu ce mi-ai greşit? Relaţia asta, asta este greşeala ta. Faptul că ai mers mai departe decât spunea provocarea. – se uita la mine cu ochii mari şi gura între-deschisă- Da, am aflat totul. Ţi-am făcut eu favorul de a termina relaţia. Defapt, nu se poate numi relaţie. Ar fi o insultă adusă cuplurilor care se iubesc cu adevărat. Poate joc ar merge mai bine. Da. Jocul s-a terminat, Uchiha. Cărţile au fost date pe masă.

    M-am ridicat de pe bancă lăsându-l acolo, încă şocat de la ce am spus. Cred
    că mai mult e şocat că eu am aflat. Sincer, nu era intenţia mea să îi spun, dar nu mai suportam. I-aş fi dat şi o palmă, dar m-am abţinut. Nu ar fi rezolvat nimic.
    O mână se aşternuse peste a mea oprindu-mă. M-am întors şi am dat de ochii lui Sasuke. Am încercat să îmi retrag mâna, dar nimic, ba chiar a strâns mai tare.
    - Sakura, ascultă-mă. Tot ce ai auzit, nu e adevărat. Eu chiar ţin la tine. Eu, eu doar încercam să scap de băieţi şi întrebările lor stupide.
    - Sasuke, nu mai sunt copil de trei ani ca să îl păcăleşti cu o acadea. Sasuke, nu sunt proastă. Nu încerca să te scoţi. Eu nu te iert. Şi dacă spui că ţii la mine, atunci nu ţi-ai fi minţit prietenii şi ai fi recunoscut că mă iubeşti. Cât de proastă mă crezi?
    - Iubita, scuze. Ştiu, am greşit. Îmi pare rău, nu îţi cer să mă ierţi acum. Dar te rog, să mă asculţi până la capăt.
    - Nu, Uchiha. Pricepe că nu. Dă-mi drumul. Pricepe că nu mai merge, nu te iert, nu stau să îţi ascult banalele scuze.

    Mici firişoare transparente au început să se scurgă pe obrajii mei. Chiar nu
    îmi doresc să plâng, dar nu mă pot abţine. E prea mult. Ceea ce îmi face deja e exagerat. Mă torturează phsihic şi emoţional. De ce îmi face asta? Unde vrea să ajungă cu asta? Adevărul a ieşit la iveală. De ce nu lasă totul aşa? De ce răsuceşte cuţitul şi mai mult în rană? Ce diabolic poate fi, câtă satisfacţie are să mă vadă suferind.
    - Lasă-mă să plec. Lasă totul aşa cum este. Nu mai insista. Bagă bine în cap: nu vreau să te mai văd.

    I-am simţit buzele lipindu-se de ale mele. Pentru câteva secunde am rămas
    şocată, dar după am încercat să îl împing, să îl dau de pe mine. Dar nimic, forţa mea e mică pe lângă a sa. M-am lăsat moale în braţele sale, sperând că totul are să se încheie rapid. Lacrimile se rostogoleau pe obraji, până la buzele noastre împreunate.
    Ah, ce dor îmi era de aroma lor dulce. Ce dor îmi era de braţele lui pe talia mea, de căldura sa, de bătăile inimii lui.
    Stai, nu. Asta nu e bine. Nu, nu, nu. Sakura revino-ţi. L-am împins puternic
    şi din instinct palma mea s-a ridicat în aer ca mai apoi să aterizeze pe obrazul său, întorcându-i capul.
    - Te urăsc, Sasuke Uchiha! Nu vreau să te mai văd în viaţa mea! Adio!

    M-am depărtat uşor de lângă el şi imediat am luat-o la fugă cu lacrimi în ochi. Mi-a făcut-o. A văzut că încă sunt slabă în braţele lui, că încă îl iubesc. Dar, dar mă jur, că nimic nu va mai fi la fel. Când voi reveni în ţară, te voi zdrobi, te voi umili.
    Îţi jur, Sasuke. Îţi jur că vei regreta ziua în care te-ai decis să te joci cu mine.




    ~ Cred ca e cel mai mare capitol scris de mine ;]]
    Am editat si l-am aranjat. Scuze, dar cand dau copy paste din word asa mi-l pune >.>~


    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Joi 5 Iul 2012 - 13:22, editata de 2 ori

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Mier 8 Feb 2012 - 21:21

    vai, ce bine ca ai adus continuarea. E un capitol de exceptie, atat de emotionant, atat de intens si de frumos. In sfarsti a sosit si schimbarea pe care o asteptan. Sakura, dute in unul dintre cele patru capitale mondiale ale lumii.
    Vai Rose, m-ai lovit la corazon cu capitolul asta. Adu-o pe Sakura schimbata pe veci.
    Numai un pic, la unele linii de dialog ai scris abia pe randu-l urmator propozitiile si frazele si ai lasat linia de dialog singura.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 9 Feb 2012 - 16:58

    Buna! Cand am vazut ca l-ai pus mi-a trebuit timp sa sa imi revin, ma tot intrebam e real? Nu imi vine sa cred ca l-ai pus atat de repede, te iubesc! Kiss Ce crud este Sasuke..sa nu-mi spui ca s-a indragostit de Sakura... Adica alta explicatie nu gasesc... el este mereu un tip serios si dur, spuinea ca nu il intereseaza de Sakura si acum ce face, o saruta? Isi cere iertare? Nu isi da seama cat de mult a ranit-o pe Sakura? Ce bine imi pare ca se va schimba.. il va face pe Sasuke sa regrete si mai mult.. Imi venea si sa plang cand citeam.. mai ales la partea cand tatal ei a lovit-o..Ma bucur ca are acordul lor.. Sa vedem ce urmaeaza in capitolul urmator.. Sa ne aduci nextul cat poti de repede (d). Spor la scris si la idei. Kiss

    LaVitaDiMerda
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 349

    Data de înscriere : 04/01/2012

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de LaVitaDiMerda la data de Joi 9 Feb 2012 - 17:32

    Hi hi hi Ce fic frumooos!

    Saracutsa Saku... Lasa ca acu va pleca si se va simtii bine de tot... Isi va schimba look-ul, poate chiar iti va da aparatul dentar jos... Cine stie???
    Sigur ca va devenii mult mai dura si tupeista... si... acum iti marturisesc ceva:)) : Aseara[[cand m-am apucat sa-ti citesc ficul]], nu m-am oprit nici pana la 00:00... si apoi l-am visat toata seara:))
    Foooarte frumos... dar nu am inteles... Sasu inca se joaca sau... ???
    Nu stiu.. dar voi afla eu[[mua ha ha ha ha]]

    Sa vii cu nextu! Tii pupiceesc

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 20 Mar 2012 - 21:22

    Hehe... Am adus capitolul 15 şi sper că o să vă placă. Dedic acest capitol tuturor celor care îmi citesc ficul - o să aflaţi pe la final motivul ^^
    Lectură plăcută.



    Capitolul 15: Spune “Adio!” trecutului


    O picătură rece îmi atinge umărul urmată imediat de altele.
    - Mamă, nu mă mut. Peste câteva luni mă întorc înapoi în Konoha, plus că vom vorbi la telefon în fiecare zi. Nu plec cu un necunoscut, ci cu mătuşa Tsunade.
    - Ştiu, draga mea, dar nu mă pot abţine. E prima dată când te ştiu aşa departe de mine. O să îmi lipseşti.
    Vocea îi tremura şi abia reuşea să mai primească aerul cum trebuie din cauza suspinelor amestecate între ele. Câtă durere pe ea. Sincer, nici nu credeam că are să plângă.
    Se spune că iubirea unei mame e mai presus de toate şi că mereu o să îi vină greu să îşi lase pui să plece de sub aripa ei. Mă uit în ochii ei verzi încercând să îi transmit din curajul meu. Pe bune? Care curaj că aproape dau şi eu apă la şoricei.
    - Gata, femeie, lasă fata să plece.
    Ochii tatei se mută pe mine analizându-mă. Cu toate că nu îi convine ideea aceasta, ştiu că în adâncul sufletului plânge şi el. Fraţilor, oare ce o să faceţi la nunta mea? Nuntă, ce ciudat sună. Nici nu ştiu ce va ieşi din această experienţă şi eu deja mă gândesc la ziua în care rochia albă îmi va acoperi trupul, iar în faţa lui Dumnezeu mă voi lega pe vecie de cel de lângă mine.
    - Sakura Anastasia, să nu bei, fumezi, să nu calci în club, să nu umbli cu băieţi, să te culci la maxim 22: 30. Să nu stai pe net şi nu uita să citeşti, ca să nu rămâi în urmă. Ai grijă de tine.
    Tata, tot tata rămâne. Nu şi-a scos obiceiul acela cu stricteţea, învăţatul. Îl îmbrăţişez şi pe el răspunzându-i cu simplele cuvinte “Voi avea grijă”.
    Ei bine, dacă la părinţi m-am abţinut să nu plâng nu cred că pot şi la Konan. Ochii ei albaştri mă privesc cu mândrie, bucurie, parcă spunându-mi că aventura mea abia acum începe.
    - Ei bine, surioară, îţi urez succes în schimbarea ta şi abia aştept să o văd pe acea Sakura pe care o ţineai ascunsă. Nu lua în seamă ce zice tata. Distrează-te, că doar acesta e scopul plecării tale.
    - Mulţumesc, Konan. Hmm... aş vrea să îţi cer ceva. – reducând puţin din tonalitate – Te rog să nu spui nimănui unde am plecat, te rog. Nici măcar prietenelor mele. Am încredere că ar păstra secretul, dar nu îmi doresc acum să afle. Le voi spune eu când mă întorc. Nu spune nimănui! Nu vreau să afle cineva, mai ales Sasuke. Când mă întorc o să plătească pentru tot.
    - Nici o problemă. E alegerea ta şi o voi respecta. Voi fi un mormânt până decizi tu că pot să ies din acel cavou. La revedere, Sakura!
    Încă o îmbrăţişare şi un sărut de “ne vedem.“ şi dusă am fost. Le-am făcut cu mâna, după care mi-am ascuns trupul prin mulţimea de oameni alături de mătuşa mea.

    Am păşit cu încredere în avion aşezându-mă lângă geam. În scurt timp, am simţit cum corpul îmi intră în scaun, iar încetul cu încetul aripile mi s-au deschis permiţându-mi să zbor alături de păsări.
    Mereu mi-a plăcut această senzaţie ce îmi oferă libertate, fericire. Mă lăsam purtată de gând şi vânt. Nu îmi păsa unde ajung, ci doar ca momentul să dureze veşnic. Eu să rămân mereu în aer cu aripile întinse.
    Din instinct mi-am întors capul peste pământul uscat privind undeva în depărtare, poate spre aşa numitul loc al “nostru”.
    Ah... de ce îmi bânutui gândul şi acum? De ce nu îmi laşi sufletul să se odihnească în pace?
    Vreau să dispari, iubite, din viaţa mea. Să te faci praf şi pulbere lăsându-te în bătaia vântului, pentru a te duce departe de mine. Nu vreau să ştiu că încă mă ţii captivă în lanţurile tale, lanţuri ce îmi provoacă şi mai multă durere interioară.
    Mi se pare imposibil să obţin cheia de aur de lângă inima ta. Poate... poate odată ce nu te voi vedea voi reuşi să scap de tine, să îmi purific mintea şi sufletul. Să las o altă iubire să pătrundă sau nu…
    Nu aş vrea să mai sufăr, să ştiu că alţii de joacă cu mine. Mi-ai distrus încrederea în tot şi în toţi, iar pentru asta nu te voi ierta niciodată.
    Un lucru aş vrea să ştiu, dragostea mea: de ce ai încercat să mă minţi în continuare? Oare credeai că dacă mă săruţi totul are să fie bine? De ce ai făcut asta? Aceste întrebări îmi mistuie gândul în fiecare clipă şi nici o soluţie nu găsesc.
    - Sakura, nu îţi face griji. Totul va fi bine, doar ai încredere. Nu-mi zi că acum regreţi că ai plecat.
    - Nu, mătuşă, nu regret nimic. Doar... doar mă gândeam.
    - Ei bine, nu mai gândi atât. Lasă-l pe acel Sasuke în trecut şi concentrează-te spre viitorul tău. Draga mea, sunt sigură că multe porţi ţi se vor deschide. Abia aştept să o trezesc pe adevărata Sakura.
    - Mătuşă, îţi mulţumesc pentru tot ce faci.
    Doar îmi afişă un zâmbet cald, după care se reîntoarse la cititul ei, iar eu am mai aruncat o privire spre meleagurile copilăriei. Ei bine asta e... “Adio, Sasuke!”, “La revedere, Konoha.’’

    ***

    După ore bune de zburat cu avionul am ajuns. Ne-am luat valizele şi ne-am urcat
    într-un taxiu ce avea să ne ducă la casa lui Tsunade. Luna deja îşi făcuse intrarea, iar întunericul înghiţea fiecare părticică din oraş. Trotuarele erau luminate de stâlpi şi oamenii deja se strângeau. Maşina trecea rapid peste fiecare loc şi abia aveam ocazia de a analiza ceva. Am observat că deja intrăm într-o zonă numai de case care mai de care mai frumoase şi mai înalte, sofisticate.
    Ne-am oprit în faţa unei case, dar după mici brăduţi abia puteam observa cum arată. Mi-am apucat valizele urmând-o pe mătuşa mea. Mergeam pe cărăruţa acoperită de pavele gri, iar de o parte şi de alta pete de culoare împânzeau zona cu un miros dulceag ce te adormea. La rondul din faţa casei am zărit o fântână arteziană şi o maşină parcată. Era o casă mare cu două etaje, de culoare crem. Era destul de complicată, pentru că nu e un model clasic de vilă.
    - Acea cameră va fi a ta.
    Am ridicat privirea spre locul arătat de Tsunade şi am zărit o cameră ce era şi ultima de altfel. Din balconul mare puteai urca sus pe acoperiş, unde bănuiesc că este o terasă.
    De cum s-a aprins lumina în interiorul casei am putut zări un lux văzut doar în filme. Am urcat scările din marmură acoperite cu o mochetă mov, până la camera mea. O uşă de lemn neagră îmi împiedica aria vizuală spre interiorul dormitorului. Am apăsat pe clanţă şi de cum am intrat un miros de crin s-a izbit de mine, iar după totul a fost clar în faţa mea.
    Peretele pe care se afla patul - acoperit de o lenjerie albă cu flori negre şi lângă el două noptiere de combinaţie alb cu negru îşi duceau veacul - era de culoare mov, iar restul de un roz foarte pal. Pe peretele din dreapta se afla uşa ce dădea în balcon acoperită de o perdea albă şi încă una cu o oglindă pe ea, dacă nu mă înşel acolo e dressing-ul. Paralel se afla un birou colţar şi o uşă spre baie.
    - Sper că îţi place. Adevărul este că încă de la început acest dormitor a fost făcut pentru tine şi nu mă întreba de ce. Aşa mi-a venit să îl fac, dar uite răspunsul.
    - Nu, il ador. E superb.
    - Mă bucur să aud asta. Atunci eu te las să te odihneşti. Mâine o să fie o zi foarte interesantă. Noapte bună, draga mea.
    M-am trântit pe salteaua moale lasându-mă purtată de oboseala acumulată pe tot drumul.
    Fără nici un vis...

    Simţeam cum ceva cald aterizează pe chipul meu deranjându-mă aşa că am deschis ochii să văd cine e vinovatul. O micuţă rază pătrundrea prin draperia mov gasindu-şi odihna pe patul meu. Mi-am dezlipit trupul de saltea fugind la baie. Nimic neobişnuit, mobila albă şi lângă chiuvetă aflându-se o măsuţă de toaletă.
    Vreo jumătate de oră am stat în baie, iar când am ieşit Tsunade tocmai intrase în cameră cu o tavă.
    - Oh, te-ai trezit. Bună dimineaţa. Uite, ţi-am adus nişte clătite, un suc proaspăt şi o cafea.
    - Mulţumesc, dar eu nu beau cafea. Tata mi-a spus ca nu îmi face bine şi sunt prea tânără pentru aşa ceva.
    - Ei, ce nu zice el. Bine că lui nu îi face rău. Stai calmă. Fratele meu nu e aici, aşa că poţi să bei.
    - Nu mănânci şi tu cu mine? Ce zici dacă am mânca pe terasă, pare o zi foarte frumoasă şi e păcat.
    A acceptat bucuroasă şi a zis că ne vedem în zece minute sus. M-am dus la valiză scoţând o rochie lungă albastră şi o pereche de sandăluţe joase. Am prins părul cu un cleşte, după care am ieşit pe balcon ca să urc scările ce duc la terasă şi trebuie să recunosc că e mult mai complicat de cât credeam eu. Aceste scări fac legătura şi cu primul etaj.
    Am luat loc la masă admirând peisajul de sus. Soarele îşi trimitea razele încălzind atmosfera, iar trilul păsărilor dădeau trezirea la viaţă a naturii, dar şi a oamenilor.
    Am luat o gură de cafea, pentru început mi s-a părut ceva foarte ciudat, dar nu era aşa rea. Ba chiar i-am dat de gust. Un râs cristalin îmi atrase atenţia. Am întrebat-o pe Tsunade ce vede aşa de amuzant, iar ea a spus că nimic. Ei nu pe bune, asta nu o cred.
    - Bine, nu mă mai privi aşa. Râdeam de expresia ta când ai gustat cafeaua. Se vede că nu eşt obişnuită, dar nu îţi fă grji, pentru că în trei luni vei învăţa de toate şi o nouă fată va ieşi la iveală. Sakura, începând de azi vei spune adio vechii tu şi bun venit noi tu.
    - De azi? Ar trebui să îmi aranjez hainele mai întâi. Nu ţi se pare prea repede?
    - Ce haine, Anastasia? Nu, domnişoară. Nu aranjezi nimic! Cum terminăm de mâncat avem întălnire cu magazinele, dar mai întâi vom trece pe la casa mea de modă să văd cum merge noua colecţie. Hainele tale vor zbura pe geam.
    - Poftim ? Glumeşti ? O să facă tata stop cardiac şi …
    - Sakura, dacă nu vrei această schimbare poţi să te întorci în Konoha. Am zis clar că nu te vei întoarce aşa cum ai plecat. Ştiai la ce să te aştepţi, iar tatăl tău o să se obişnuiască. Nu trebuie să depinzi de părinţii tăi, pentru că aşa nu facem nimic. Deci rămâi şi te laşi pe mâna mea şi nu mai comentezi de ce voi face sau nu?
    Am dat din cap că da, iar un zâmbet diavolesc s-a aşternut pe chipul ei şi imediat am văzut cum se ridică de la masă coborând în camera mea. Ce avea de gând să facă ?

    După vreo zece minute mi-am auzit numele. Mi-am aruncat ochii în grădină şi Tsunade mă chema la ea. Fără a mai aştepta am fugit jos.
    Nu am apucat să mai zic nimic, pentru că în spatele ei se afla un morman cu haine. Mă uit mai atent şi observ că sunt ale mele.
    - Ce ai de gând să faci cu hainele mele, mătuşă ?
    - Să le aruncăm, să le fac să dispară, să le dau foc. Eşti gata să le arunci din viaţa ta ? Nu îţi fă griji, pentru că te aşteaptă o nouă garderobă. Vrei să faci onorurile cu mine?
    Mi-a întins o cutie cu chibrituri şi fără a sta pe gânduri am aprins un băţ lăsându-l să cadă peste un munte învechit de haine.
    Îmi plăcea acel fum. E ca şi cum m-aş fi desprins de trecut, ca şi cum am mai urcat o treaptă şi una mare. Toate amintirile şi durerile îmi erau alinate de fumul des ce se înălţa la ceruri dizolvându-se.

    Am ieşit din maşina, un nissan murano albastru metalic, urmând-o pe Tsunade într-o cladire mare cu multe geamuri. De cum am intrat toţi cei ce lucrau acolo ne salutau respectos şi se dădeau din calea noastră sau cel puţin pentru blondină, că pe mine nu mă ştie nimeni. Mulţi veneau la ea şi începeau să pălăvrăgească despre noua colecţie şi multe altele. Sătulă le-a dat ignore şi m-a luat de mână trăgându-mă în liftul ce avea să ne ducă la etajul al treilea.
    Un hol mare cu uşi pe ambele părţi se afişă de cum se deschise uşile liftului. Aici aceeaşi poveste ca la parter.
    - Sakura, intră în biroul meu şi aşteaptă-mă aici. Mă duc până la departamentul de creaţie să văd cum merg lucrurile.
    Am urmat indicaţiile deschizând uşile glisante negre, iar când am intrat o lumina puternică, cauzată de peretele paralel cu uşa format doar din sticlă, îmi bătea în faţă. Mobila era în combinaţie cu alb şi negru. Peste tot dulapuri, în centru era un birou cu mii de hârţoage. Pereţii movi găzduiau tot felul de tablouri, unele cu celebri creatori, altele cu diverse modele de haine. Am indrăznit şi m-am aşezat pe canapeaua albă pusă lângă uşă.
    - Mă scuzaţi că dau buzna în biroul dumneavoastră, dar trebuie să discut ceva cu...
    Se opri. Un tip înalt, destul de tânăr, şaten cu ochii căprui se uita nedumerit la mine. Părea a fi un înger. Frumuseţea lui se răspândea prin toată camera. Ochii şi sufletul îmi erau încântaţi de prinţul din faţa mea.
    Ce spun eu aici? El nu o să se uite la mine, cel puţin nu în starea asta, dar... dar poate după ce fac unele retuşuri de grad ridicat situaţia o să fie diferită. Sakura, ce e cu tine? De când gândeşti aşa? Nu se poate. Scoateţi din minte aceste idei absurde. El e la fel ca Sasuke, toţi nişte proşti cărora nu le pasă decât de ei.
    Dar poate nu e aşa. În comparaţie cu brunetul, el pare un înger. Atunci parcă ceva m-a trăsnit. Înger şi demon...
    Sasuke demonul, iar el îngerul. Dar care e legătura? Nu văd motivul pentru care îi asociez pe cei doi cu aceste două creaturi mistice. Buzele lui roşii lăsă să iasă câteva sunete atât de plăcute pentru urechea mea.
    - Scuze, o căutam pe Tsunade. Doream să discut ceva cu ea.
    - Ei bine, după cum vezi ea nu e aici. – mi-am ridicat uşor corpul ducându-mă lângă geam.
    - Da. Îi poţi spune că am cautat-o? Te rog frumos.
    - I-aş zice dacă aş şti care e numele tău, doar nu crezi că prin ‘’ un baiat şaten cu ochii căprui’’ o să îşi dea seama.
    - Foarte amuzant şi prea mult tupeu pentru un vizitator aici.
    - Nu sunt un simplu vizitator. Eu sunt…
    Deodata uşa se deschise pe ea intrând Tsunade nervoasă şi după ea o femeie brunetă care încerca să îi explice ceva blondinei, dar degeaba. Enervată la culme îi închide uşa în nas şi se întoarce cu faţa la mine.
    - Oh, bună Damon. Văd că ai cunoscut-o pe nepoata mea. Sakura ea e Damon, cel mai tânăr angajat şi se ocupă cu organizarea prezentărilor, a diferitelor petreceri, dar este şi model aici. Ce s-a întâmplat?
    - Vreau să vorbesc despre culorile pentru această prezentare. Culori ce ar trebuit să predomine sala. Având în vedere creaţiile mă gândeam la ceva elegant.
    - Nu pot să cred că încă nu ai rezolvat această problemă deja. Ce e cu voi ? Colecţia nu e făcută nici pe jumate, aia nu, aia făcută prost. Lipsesc câteva săptămâni şi se întoarce totul pe dos.
    - Roşu şi violet. E elegant, e clasic, ar fi ceva sau nu ştiu ceva de genu.
    Am observat patru perechi de ochi aţintiţi asupra mea uimiţi şi în clipa următoare vocea lui Damon sări în sus de fericire mulţumindu-mi pentru idee şi luându-mă în braţe. L-am îndepărtat uşor de mine, dându-i de înţeles că nu are motive şi nu am nevoie de aşa ceva. Însă, recunosc că m-am simţit bine în braţele lui, să simt acea căldură angelică cum îmi învăluie trupul a fost ceva unic din partea unui băiat.
    Mătuşa Tsunade stabilise cu el ultimele detalii după care mă trase afară din firmă zicându-mi că e timpul de cumpărături.
    Pe tot parcursul drumului am fost foarte tăcută.

    În mall, Tsunade mă luase prin fiecare magazin posibil şi nici că mă lăsa să scot un cuvânt. Haine peste haine. De la sport, la elegant. Toate culorile posibile, modele diverse. Cele mai multe fiind decoltate şi mulate, pentru a-mi scoate în evidenţă talia de viespe după cum zice Tsunade.
    - Mătuşă, eu nu port tocuri de astea. O să îmi rup gâtul.
    Mă uitam la sandalele roşii, cu platforma şi cu un toc de vreo cinsprezece centimetri, cam speriată. Eram sigură că dacă mă urc pe ele o să cad din prima, dar nu de aceeaşi părere era şi mătuşa mea.
    - Draga mea, ştiu ce îţi dau. Tocul face piciorul frumos. Nu o să cazi. Hai mişcă că avem întâlnire cu salonul de frumuseţe.

    De vreo jumătate de oră tot stau pe scaun şi aştept ca frizerul să îşi termine joaca în părul meu. Tsunade nu îmi permite să mă uit în oglindă, a zis că o să fie o surpriză şi ce trebuie să fac este să am încredere completă în ea.
    Imediat ce am încheiat-o cu părul, am intrat pe mâna unui make-up artist. A început cu pensatul şi îmi venea să sar de pe scaun de durere. După acest incident a continuat să îmi aplice pe faţă tot felul de produse şi din când îmi spunea să fac şi eu aşa, dar nu aveam timp să zic ceva pentru că blondina răspundea înaintea mea cum că o să aibe grijă să urmez fiecare pas.
    Cineva mi-a luat mâna începând să se joace la unghiile mele.
    Mă simţeam ca o prinţesă. Toţi erau în jurul meu şi încercau să mă facă să arăt cât mai bine. Simţeam aroma a ceva nou, ceva schimbat în atmosferă.
    După ce m-am ridicat de pe scaun, mătuşa mea, mi-a înmânat o husă şi o cutie spunându-mi să mă schimb. Ştiam că nu pot comenta, că nu am nici o şansă aşa că m-am dus în baie.
    Am ieşit din cabină bucurându-mă că pot să mă ţin pe picioare şi nu îmi rup gâtul pe sandalele albe în combinaţie cu negru având tocurile de vreo doisprezece centimetri, plus platformă.
    - Fantastic. Vino să te priveşti.
    M-am uitat în oglindă şocată. Mă întorceam pe toate părţile încercând să îmi dau seama dacă sunt eu, să găsesc o asemănare, dar nimic, poate cu excepţia aparatului dentar şi a ochelarilor.
    Părul era puţin mai scurt, iar pe o parte cădea uşor bretonul. Machiajul era foarte simplu: un fard de pleoape alb combinat cu un maro închis, puţin rimel. Buzele erau acoperite de un luciu ce arăta cât se poate de natural.
    Purtam un maieu alb şi o fustă neagră cu volănaşe, iar imediat în mână mi s-a pus o geantă albă şi în clipa aceea am observat lacul de unghii cu sclipici albastru.
    - Îţi place? Să ştii că vom merge mâine la un dentist şi la un oftalmolog să vedem ce putem face.
    - Să nu plâng căci îmi stric machiajul, nu? Nu am cuvinte sâ spun cât de mult îmi place şi nicică mai găsesc vreo asemănare cu persoana de azi-dimineaţă.
    - Mă bucur să aud asta. Apropo, nu ai vrea să mă ajuţi cu noua colecţie? Adevărul este că sunt multe de făcut şi am observat că ai idei bune. – mi-a zis în timp ce ne îndreptam spre ieşire.

    Damon
    Vila lui Tsunade
    Papucii
    Machiajul
    Cum s-a tuns Sakura
    Hainele ^^ - Uite Mei si cum s-a imbracat Sakura


    Aştept părerile voastre.


    Ultima editare efectuata de catre ☆♥Я◊sЄ♥☆ in Mier 21 Mar 2012 - 16:19, editata de 1 ori

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Mier 21 Mar 2012 - 14:48

    in sfarsit ai venit cu nextul, femeie. Mersi de dedicatie daca tot ai scris ca e pentru toata lumea. E un capitol extrem de frumos. Imi place cum ai schimbat-o p Sakura, pacat ca nu ai gasit poze si cu hainele ei. Apropo, pantofii aia sunt mortali.
    Mi s-a parut foarte amuzanta partea cu arderea hainelor. Ce mai capitol, sa nu-mi spui ca va fi o idila intre Damon si Sakura. Apropo, baiatul ala e bestial, ce buze sexy are in poze. De unde l-ai mai gasit? e actor? Mi se pare cunoscut.
    Mi-a placut enorm de mult faptul ca Tsunade e hotarata sa nu o mai lase pe Sakura sa depinda de parinti.

    ♥º° Kιαгα °º♥
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 102

    Data de înscriere : 06/04/2012

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de ♥º° Kιαгα °º♥ la data de Mier 11 Apr 2012 - 0:53

    Ce mi-a placut acest capitol Smile
    Mi-a placut tinuta ei si cum a fost tunsa, si machiajul, si pantofi aia sunt MORTALI!
    Deabea astept sa ii va dfata lui UCHIHA!

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Joi 7 Iun 2012 - 16:27

    Ei bine dragilor, acesta este capitolul 16. Sper să vă placă. Aştept părerile voastre, criticile. Îmi cer iertare dacă am greşeli, am să revin cu un edit. Lectură plăcută! ^^


    Capitolul 16. Niciodată nu spune “niciodată”




    Aroma unei noi aventuri se simte în aerul proaspat de dimineaţă. O privire în ceaţă arunc prin cameră ducându-mi uşor mâinile la ochii mei verzi pentru a nu orbi de tot din cauza razelor jucăuşe. Îmi întind corpul pe tot patul deranjând şi mai mult lenjeria mov. Mă dezlipesc de salteaua moale ducându-mă la baie pentru a mă pregăti de o nouă zi.
    Îmi rotesc ochii în oglindă privind noua persoană şi îmi place de ea. Nu mai văd acea privire fără viaţă, acum e diferită şi pot spune că seducătoare. Nu mai sunt fata ştearsă, am prins culoare. Mi-am descoperit corpul, m-am descoperit pe mine. Deodată un gând nebunesc îmi trece prin minte: oare cum mi-ar sta brunetă şi cu şuviţe roz? Ar fi ceva nou şi palpitant. Să mă vopsesc, să acopăr acest roz din parul meu ce i se potriveşte de minune unei piţipoance sau prinţese roz.
    Ies ca uraganul din cameră coborând treptele şi ducându-mă în bucătarie, unde eram sigură că o găsesc pe matuşa mea pregătind micul-dejun. Nu mai conta nici că eram doar în halatul meu scurt de baie mov.
    - Bună dimineaţa, mătuşă. Ştii, mă întrebam ceva. Cum mi-ar sta brunetă şi cu şuviţe roz? Ştiu că e o nebunie, dar vreau să mai acopăr din acest roz, nu e ca şi cum l-aş urî, dar nici bine nu îmi vine. Deci?
    Pupilele i se dilatase şi buzele se între-deschiseră uşor. Chiar aşa de ciudat aş arăta? Câteva secunde a stat şi m-a privit fix încercând să îşi revină şi să îmi dea un răspuns.
    - Scumpo, nu ştiu cum să îţi zic, dar eu de multă vreme aş fi vrut să îţi propun să te vopseşti. Brunetă şi cu şuviţe roz, ţi-ar sta foarte bine. Eşti sigură de acest pas?
    - Mătuşă, ce mai contează încă o schimbare? Şi aşa nu se mai recunoaşte nimic din vechea Sakura. Deci când mergem la salon?
    - Dupa ce mâncăm, mergem la casa de modă să vedem care e treaba cu ultimele pregătiri, iar în final vom avea timp să ne răsfăţăm la salon. Că doar în seara asta este prezentarea şi trebuie să arătăm impecabil. Acum, du-te şi te schimbă.

    ***
    Ore mai târziu umblam ca titirezul oferind instrucţiuni şi asigurându-mă că fiecare detaliu e la locul lui, că va fi o seară perfectă şi de neuitat.
    - La naiba! Am zis că trandafirii vor sta pe mesele criticilor, nu la intrare. Idioţilor! Crinii îi puneţi la intrare. Buchetul acesta nu îmi place.
    Mă răsteam la ameţiţii care trebuiau să aranjeze sala şi se pare că făceau exact opusul a ceea ce am zis eu.
    - Dar ce are acest buchet, domnişoară?
    - Cum adică ce are ? Tu nu vezi că florile sunt pe jumătate ofilite ? Eşti orb du-te la oftalmolog. Vreau alt buchet. Acum!
    Bărbatul plecă din faţa mea cât ai clipi, oarecum surprins. Doamne, oare cum rezistă mătuşa mea acestui stres? Eu numai cât o ajut deja mi se pare o muncă dificilă. Însă, simt, undeva în adâncul meu emoţiile pentru această seară şi pentru această colecţie, căci în fond câteva idei am oferit şi eu. O parte din visul meu se împlineşte. Tsunade ar putea fi cheia spre viitorul meu ca şi designer.
    - Sakura, stai puţin. Vreau să îţi spun ceva.
    - Oh, bună Damon. Ce s-a întamplat? Nu-mi zi că s-a creat haos în sală...
    - Nu, nu, şefa. Doream să îţi arăt broşurile ce vor fi pe masa fiecarui invitat în parte şi să îmi spui părerea ta. Vii?
    L-am urmat pe Damon, el începând să vorbească despre faptul că e foarte fericit că îi ajut. Vocea lui mi se parea aşa puternică şi impunătoare, dar totuşi calmă. Aş putea să stau să îl ascult ore. Razele soarelui ce intrau pe geam îi ofereau o aură ce îl afişa în faţa mea ca un zeu. Corpul lui, părul auriu, bunătatea lui era tot ce îţi puteai dori de la un băiat.
    Era un înger pentru mine. Un înger ce a reuşit să îmi readucă zâmbetul pe buze. Oare mă îndrăgostesc iar sau doar îl folosesc ca să îmi alin durerea provocată de un nemernic? El nu merită să fie folosit, el merită mai mult. Dar eu?
    - Sakura, mă asculţi?
    - Ce? Ăăă, da. Sigur. Îmi plac. Bun, cred că mă duc să o caut pe Tsunade căci avem o programare la salon. Ne vedem diseară.
    Nu ştiu ce a fost în mintea mea, dar înainte să plec l-am sărutat uşor pe obraz zâmbindu-i după care am plecat imediat de acolo lăsându-l surprins. De ce am făcut asta? Aoleu de obrajii mei. Ard mai rău ca focul.

    ***

    Mi-am luat rochia de un roz pal de pe umeraş acoperindu-mi trupul. Îmi venea perfect. Un decolteu adanc, iar sub sâni avea o floare Era lungă şi despicată în faţă. M-am încălţat cu decupaţii aurii cu platformă şi toc.
    - Arăţi minunat, draga mea. O să faci senzaţie în această seară.
    Mi-am întors capul şi am zărito pe Tsunade care îmi zâmbea dulce. Purta o rochie fără bretele, legându-se la spate cu un şnur, de culoarea cafelei cu lapte şi cu un imprimeu floral pe ea. Foarte elegant era şi cocul parcă neglijent, dar dacă priveai cu atenţie era sofisticat. Machiajul era simplu: fond te ten, fard de pleoape maro, rimel şi un gloss . Purta o pereche de pantofi negri cu toc şi arăta minunat.
    Îşi trecu mâna prin buclele mele negre şi pe alocuri apăreau pete roz, admirându-mă. Se dădu câţiva paşi înapoi şi mă puse să fac o piruietă.
    - Ţi-am zis eu că acest machiaj este superb şi că îţi va sta bine. Şi acum hai să mergem, nu vrem să întârziem.
    Avea dreptate, rozul cu care eram dată mă prindea foarte bine. Poate ca arătam ca o bomboană, dar nu îmi pasa. Mă simţeam bine aşa cum sunt.
    Înainte să ieşim din cameră, mătuşa se opri brusc, mai să intru în ea.
    - Sakura, ţie îţi place de Damon?
    Am făcut ochii cât cepele şi mi-am scuturat capul încercând să realizez ce mi-a zis. Adevarul era că nici eu nu ştiam ce să îi răspund. Nu ştiam ce e în inima mea sau dacă am vreun sentiment faţă de acest băiat. Ca şi amic, da, îmi plăcea de el, dar mai mult nu ştiam.
    - Nu ştiu, mătuşă. Nu ştiu ce simt. De când cu Sasuke, sunt foarte confuză. Mi-e teamă să nu mă înşel şi să îl folosesc pe Damon.
    - Scumpo, Damon e un băiat bun. Te merită şi îl meriţi. Încearcă să îi acorzi o şansă, trebuie să treci peste acea parte a ta din trecut. Nu poţi sta mereu într-un loc. Aşa e viaţa. Există o singură cale de a afla ce simţi pentru Damon.
    - Care?
    - Trebuie să descoperi singură, dacă îţi zic eu s-ar putea să mă baţi. Şi s-ar putea să afli răspunsul mai repede decât crezi. Ţine minte: eşti liberă să faci ce vrei, trebuie să treci mai departe.
    Mă sărută uşor pe frunte după care porni spre ieşire, cu mine în urma ei. Adevărul era că îmi era frică să iubesc din nou, îmi era teamă să nu sufăr iar. Dacă mai aveam să primesc alte lovituri de aceastea nu cred că aveam să mai rezist. Îmi era teamă să mai zic la un băiat “te iubesc”. Şi de ce? Din cauza nemernicului de Uchiha, care a plantat teama în interiorul meu. Se agaţă de tot ce prinde şi se înmulţeşte.
    Nu doream ca Damon să sufere sau doar să fie persoana ce mă consolează, nu merită asta. Merită ceva mai mult. Însă, el, m-a făcut să mă simt importantă, să simt că exist chiar şi cu vechea eu. Nu m-a arătat cu degetul, a priceput că nimeni nu e perfect.

    “Stăteam pe canapea în sufragerie încercând să desenez nişte modele de rochii. Aveam picioarele încrucişate, ceaşca de cafea era pe măsuţa din faţă şi creierul în funcţiune.
    Am auzit soneria şi, pentru câteva clipe am aşteptat în speranţa că va deschide Tsunade, dar nimic. M-am ridicat leneşă de pe canapea mişcându-mă cu viteza melcului. Am deschis uşa şi în faţa mea era Damon îmbrăcat în alb. I se vedea pieptul de gladiator, arăta aşa angelic încât mă pierdeam. Însă, nu eram singura. Rămase şi el surprins de modul în care mă găsise. Şi îl cred, adică până acum câteva zile eu nu stăteam în casă cu sutienul de la costumul de baie şi nici în pantaloni scurţi albi.
    - Buna. Doreşti ceva? Cauţi pe cineva?
    M-am dat din uşă făcându-i loc să intre şi l-am condus în sufragerie. Nu scosese un sunet, nici măcar nu îmi răspunse. Se oprise şi se uita la desenele mele.
    - Îmi plac, sunt ale tale?
    - Da, doar nişte modele mai vechi. Realizate acum un an, unele acum câteva luni. Ce am făcut recent... păi tot încerc să realizez ceva nou, dar cred că îmi lipseşte imaginaţia.
    - Te pricepi. Nu ai imaginaţie? Păi ştiu un loc ce ar putea să te inspire. Asta dacă doreşti tu.
    Diseară, după cină, Damon avea să vină şi să mă ducă nu ştiu unde. Nici măcar nu mi-a zis unde mă duce. Eram foarte nerăbdătoare să văd acel loc ce avea să mă inspire. M-am dus în camera mea să îmi las caietele şi să îmi aleg ţinuta pentru diseară.

    ***

    Damon îmi întinse braţul lui şi mă conduse pâna la maşina sa, un bmw decapotabil negru. Mătuşa mea ţipa din uşă să ne distrăm şi să avem grijă de noi. Îmi aşa de greu să mă obişnuiesc cu ideea că plec singură, cu un baiat în oraş noaptea. Eu nici cu prietenele mele nu ieşeam peste ora nouăsprezece şi deja este ora douăzeci.
    - Deci, unde mergem?
    Priveam peisajul ce devenea tot mai întunecat pe geamul fumuriu al maşinii. Mergeam deja de două ore şi continuam să mergem.
    - În Trieste. Dacă am calculat bine ajungem dimineaţă.
    M-am întors surprinsă spre el, dar după câteva secunde am realizat că glumea. Adică nu puteam să mergem acolo singuri de nebuni. Mătuşa mea, nici măcar nu ştia.
    - Bună gluma. Serios, aproape că m-ai speriat. Deci, acum pe bune, unde mergem?
    - În Trieste.
    Am stat şi i-am analizat chipul care era foarte serios. Nu se vedea vreun zâmbet ştrengar, nimic. Era concentrat la drum şi atunci am realizat că noi ne îndreptam spre ieşirea din Milano.
    - Damon eşti nebun? Mătuşa mea nici nu ştie unde mă duci. Întoarce maşina, nu se poate aşa ceva. Deci nu.
    - Calmează-te, Sakura. Tsunade ştie unde te duc. Că doar nu te luam aşa de nebun, ba chiar ea mi-a zis să te duc acolo şi uite că profit de ocazie. Sakura, îţi e teamă de mine? Crezi că îţi fac ceva?
    Mi-am întors capul spre geam. Avea dreptate, îmi era puţin frică. Eram singură cu un băiat în drum spre un alt oraş. Era şi noapte. Mă simţeam ciudat şi totuşi, într-un fel, fericită. E prima dată când un băiat face aşa ceva pentru mine şi îi face plăcere. - Nu ştiu. Doar că... e ciudat. Sigur sună stupid, dar e prima dată când sunt cu un băiat, noaptea, într-o maşină în drum spre un oraş total necunoscut mie. Adică până acum eu nu ieşeam din casă odată ce se făcea ora nouăsprezece.
    - Sakura, nu mi se pare ciudat. E normal să te simţi aşa. Uite, nu ştiu ce experienţe ai avut tu în Konoha şi nici nu vreau să te pun să îmi povesteşti, deoarece nu doresc să te întristezi. Însă, acum eşti aici. E totul diferit. Încearcă să te bucuri de ceea ce îţi oferă viaţa, de aceste clipe nebune, de adolescenţă. Tu poţi face să ai o vară minunată, dacă doreşti. Deci, continui să merg sau întorc maşina?
    Avea dreptate. Era vara mea, nu trebuia să o las să îmi scape. Trebuie să profit de fiecare clipă. Am venit aici cu un scop şi anume: să fiu altă fată. Prea mult m-am lăsat cucerită de trecut, era timpul să îl las în urmă. Nu trebuie să o mai utilizez pe vechea eu.
    Asta e viaţa, asta e realitatea. Eu trăiam în trecut, dar de acum trebuie să trăiesc în prezent.
    - Condu mai departe. Chiar vreau să văd acel loc.
    I-am afişat un zâmbet, iar acesta mi l-a întors şi a apăsat pe acceleraţie, schimbând viteza.

    ***

    Nu ştiu când am adormit, dar m-am trezit buicamă, aproape că am dat cu capul de parbriz.
    - Hei, nu e amuzant. Se putea întâmpla oricui. Am ajuns?
    - Da, dar va trebui să te leg la ochii.
    L-am lăsat să facă ce dorească cu condiţia de a mă îndruma pe unde să merg. Însă, el a făcut altceva şi anume: m-a luat în braţe ca pe o mireasă, mergând cu mine Domnu ştie unde.
    După vreo câteva clipe mă lăsă jos şi am simţit cum mă scufund uşor. O uşoară briză îmi mângâie trupul. Puteam auzi valuri... stai. Valuri? De unde valuri? Ce naiba?
    Imediat cum mi-a dat eşarfa jos am putut desluşi peisajul. Marea se afişa în faţa ochilor mei. Valurile se spărgeau de stânca din dreapta, mici cristale curgând înapoi în apa sărată. Razele soarelui, abia trezit, se reflectau în Mare făcând să arate ca şi cum un foc ardea.
    Mi-am dat sandalele cu talpa ortopedică jos şi mi-am afundat degetele în nisipul călduţ. Am închis ochii şi am desfăcut mâinile asemenea unor aripi lasând briza să îmi treaca peste piele. Simţeam că lumea e a mea, că trăiesc un vis. Dar era realitate. Pura realitate. Zâmbeam ca o nebună, defapt nu. Zâmbeam ca un copil mic ce tocmai a primit jucăria mult dorită.
    Trilul păsărelelor începea să răsune în zonă. Era o sinfonie unică. M-am întors spre Damon care îmi zâmbea şi i-am sărit în braţe. Rămase şocat. Îl cred, chiar şi eu sunt uşor mirată de gestul meu, dar nu puteam să nu îi mulţumesc şi altă metodă nu găseam. Şi-a pus mâinile pe talia mea ridicându-mă de pe nisip. Am simţit cum lumea se învărte cu mine. Îmi ţineam măinile pe umerii lui şi râdeam împreună bucurându-ne de acest peisaj desprins din poveste.
    M-a lăsat jos, feţele noastre fiind foarte apropiate. L-am privit adânc în ochii şi tot ce vedeam era doar blândeţe şi iubire.
    - Î...Îţi mul..mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut pentru mine.
    M-am dat înapoi uşor ruşinată.
    - Nu ai de ce să îmi mulţumeşti. Aş face orice să te văd zâmbind.”


    ***

    Am ieşit din maşină odată cu mătuşa mea şi ne-am dus să vedem ce fac fetele noastre. Aveam mari emoţii în seara asta, dar trebuia să le las, deoarece îmi doream să fie totul bine.
    - Au venit şi prinţesele noastre.
    - Bună şi ţie, Damon. S-a întâmplat ceva?
    - Da. Trebuie să vă complimentez. Arătaţi minunat amândouă.
    - Mulţumesc, Damon. Deşi trebuie să recunoşti că nepoata mea e cea care străluceşte mai tare.
    - Ai perfectă dreptate, Tsunade. Însă, ea straluceşte mereu.
    Îmi venea să mă bag într-un morman cu haine. Noroc că eram dată cu fond de ten şi nu se cunoştea cât de roşie mă făcusem la faţă, dar eu puteam simţi cum mă apuca câte un val de căldură, cum sângele mi se urca în obraji.

    Eram în spatele scenei ascultând introducerea lui Tsunade. Cu cât calm vorbea, câte plăcere avea. Publicul o asculta fascinat şi o umplea de aplauze.
    - Tema acestei colecţii se numeşte: Renaştere.
    Îşi ridică mâinile spre tavan şi toate luminile se pogorâră asupra sa făcândo să semene cu zeiţa războiului. Fetelele începuse să defileze afişând modelele creeate cu multă muncă şi dragoste. Oamenii erau fascinaţi, criticii făceau tot felul de comentarii, însă puteam vedea uimirea pe chipul lor. Poze peste poze din partea ziariştilor.

    - Mulţumesc. Vă mulţumesc tuturor, dar cel mai mult îi mulţumesc nepoatei mele ce m-a ajutat foarte mult şi mi-a oferit această idee. Fără ea nu aş fi reuşit. Anastasia, te rog să vii lângă mine.
    Am inspirat şi expirat profund, după care am păşit în lumina reflectoarelor lăsându-mă cuprinsă de un tropot de aplauze. Mi s-a înmânat un buchet de trandafiri roşii, iar Tsunade mă prinse de mână.
    - Draga mea, aceasta eşti tu. Acesta este viitorul tău.
    Am îmbrăţişato mulţumindu-i pentru tot. Publicul se ridicase în picioare. Am crezut că leşin acolo, dar m-am menţinut pe poziţie.

    ***

    - Deci, a ieşit bine până la urmă.
    Mi-am întors capul şi l-am văzut pe Damon cu două pahare de şampanie în mână. Unul mi-l întinse mie.
    - Da, însă am crezut că mor când am intrat pe scenă.
    - De ce?
    - Pur şi simplu nu sunt obişnuit ca atâţea ochii să fie îndreptaţi spre mine.
    - Dar te-ai descurcat. Îmi permiţi să te răpesc? Vreau să îţi arăt ceva.
    - Alte surprize?
    - Pentru tine, mereu când voi avea ocazia îţi voi face surprize.
    Îmi întinse braţul şi mă conduse la lift. Nici nu am fost atentă pe ce buton a apăsat, dar cert e că m-am trezit pe acoperiş.
    - Eram sigur că nu ştii acest loc. Tsunade nu a apucat să te aducă aici.
    Vedeam tot Milano în faţa ochilor mei, tot oraşul era întins la picioarele mele. Stelele sclipeau pe bolta cerească alături de măreaţa lună. Era o seară călduroasă din iulie, perfectă pentru admirarea luceafărilor.
    - Nu mai am cuvinte să îţi mulţumesc.
    - Nici nu am nevoie de cuvinte.
    Mă prinse de bărbie ridicându-mi ochii spre el. Îşi apropia buzele uşor de ale mele. Eram sigură că va da înapoi, că se va opri la timp. Însă, m-am înşelat. Buzele noastre făcuse contact. Îşi înfăşură braţele peste talia mea apropiindu-mă mai mult de trupul lui cald. Am pus măinile după gâtul lui răspunzându-i la sărut şi adâncindu-l.
    Nu credeam că am să fac asta. Cel puţin nu aşa de curând. Dar cu el era diferit. El era diferit.
    Sasuke era un demon, el era un înger şi eu eram la mijloc. Eram fata cu sufletul împărţit în două tărâmuri. Poate că mă îndrăgostisem de brunet, poate că încă îl iubeam, dar m-a făcut să plâng cu lacrimi de sânge. Damon în schimb mi-a oferit doar clipe de plăcere, doar zâmbete.
    Nu aveam ce să caut cu un demon, eu nu sunt o persoană potrivită pentru a sta pe un tărâm întunecat. Eu aveam nevoie de lumină, exact ca o floare.
    Cu Damon, îngerul meu, am făcut lucruri nebuneşti. Am plecat cu el la Trieste, m-a lăsat să îi conduc maşina noaptea. El mă făcuse puternică, mă făcusem să semăn cu un micuţ demon. Băiatul acesta m-a făcut să uit de răzbunarea mea, mi-a arătat viaţa şi cum se trăieşte aceasta.
    Dar Sasuke, el m-a făcut vulnerabilă, o plângăcioasă. Cu el nu puteam realiza nimic. Pe lângă el eram doar un înger mic şi prostuţ.
    - Sakura, ştiu că te-am luat prin surprindere. Însă tu mi-ai intrat în suflet, am născut sentimente pentru tine. Aşa că te rog acceptă acest trandafir dacă doreşti să fii lângă mine sau ia-l şi aruncă-l dacă nu.
    Am luat trandafirul din mâna lui, o floare sângerie cu doar câţiva spini. L-am învârtit de câteva ori, după care mi-am ridicat capul spre el.
    - Da, accept să fiu lângă tine.
    M-a luat în braţe şi a început să mă învârtă pe acoperiş sărutându-mă iar.
    Eram unde doream să fiu. Îl aveam pe băiatul mult dorit lângă mine, o persoană ce mă aprecia. Spun “adio” trecutului şi “bun venit” viitorului alături de Damon.

    Cum arata Sakura
    Cum arata Tsunade.

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Joi 7 Iun 2012 - 17:31

    Foarte frumos, n-am ce comenta. Mi-a placut enorm acest capitol si inca ce lung a fost. Numai flashbackul ala a facut jumatate din el. Ce? Sakura se face bruneta? Eu m-am obijnuit cu ea sa aiba parul roz, dar e binr si asa. Imi place rochia aleasa si pentru Tsunade si Sakura. Mi-as dori eu ca sa am o matussa ca Tsunade si nu numai, un inger ca Damon. Asta da baiat ideal, pacat ca nu exista decat in mintea noastra. Inima mea, cat as vrea eu sa ai si tu ca Kim, chestia cu intrebari\discutie, mama ce de as scrie. Am impresia ca Sakura va ramane cu Damon, iar Sasuke cu buza umflata pana la sfarsitul ficului. De abia astept ca sa se reintoarca in noul an scolar, sa vad mocile tuturor.

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Joi 7 Iun 2012 - 19:48

    De ce? Spune de ce a trebuit sa te opresti? Capitolul asta a fost sublim. Nici nu mai stiu ce sa spun. Eu una sincer nu ma asteptam sa fie cu Damen, ar fi o idee sa ramana cu el. Cred ca ce fata ar face Sasuke Laugh Ce sa mai spun de descriere, care a fost si ea superba. Adica parca eram acolo pe un scaun si ma uitam la ei. A, si m-ai facut sa vreau si eu la mare ^^. Rochiile le ador pur si simplu. Gata cand am nevoie de o rochie acuma stiu la cine sa apelez. Abia astept sa vad ce se intampla in continuare [cel mai mult astept sa inceapa din nou scoala si sa vad ce mutre fac toti, dar in special ce mutra face Sasuke cand o va vedea pe "tipa lui stearsa"].
    ~Chuu si multa inspiratie

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Lun 11 Iun 2012 - 12:49

    Buna, Rose. (D) - Tie nu-ti ofer nicio imbratisare.
    Multumesc ca ai postat capitolul asta, il astept de ceva vreme.
    S-au schimbat prea multe in ficul asta.. nu stiu.. Sakura este cu totul si cu totul o alta persoana.. imi place asta.. Imi place schimbarea.. insa parca e prea rapida si raman blocata in actiunea din capitolele anterioare.. parca nu asta e schimbarea pe care mi-o doream de la ea..
    Nu stiu ce sa zic.. nu ma asteptat ca Sakura sa ajunga cu Damon impreuna.. trebuie sa recunosc ca tipul o merita... insa nu sunt eu obisnuita..
    Nu stiu de ce insa capitolul asta m-a intristat... poate mai mult decat cele in care Sakura a fost dezamagita de Sasuke..
    Astept capitolul urmator.
    Spor la scris !

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Joi 19 Iul 2012 - 14:56

    Bună. Uite că am reuşit să scriu şi capitolul 17. Sper să vă placă. Îmi cer scuze de greşelile de tastare. Lectură plăcută!



    Capitolul 17. Amintiri din trecut




    Mă întorceam din oraş cu vreo câteva sacoşe de cumpărături, ambele pline cu accesorii, haine, pantofi şi ce mai are nevoie o fată. Ce să-i faci când mătuşa ta îţi face cadou un card de credit şi îţi zice că în fiecare lună îţi va pune o sumă de bani pe el? Păi poţi doar să îi cheltui pe lucruri de care ai nevoie.
    Nu e ca şi când am dat în patima cumpărăturilor, însă de unele lucruri chiar aveam nevoie. Şi în fond eu nu cheltui tot ce am. O parte din bani îi strâng, căci aş vrea să îmi cumpăr maşină imediat cum împlinesc optsprezece ani sau pentru alte nevoie mai importante. Nu se ştie niciodată.
    Îmi scot telefonul din geantă şi citesc mesajul de la Damon. Iar la cum sunt eu de atentă reuşesc să mă izbesc de cineva. Îmi ridic buimacă privirea şi dau de o pereche de ochi mov atât de familiari, dar nu ştiam de unde să îi iau.
    - Îmi cer scuze. Nu am fost atentă.
    - Nu, nu ai de ce să îţi ceri scuze. Eu mă uitam după făt-frumos.
    Îmi afişă un zâmbet sincer şi dulce. Vocea ei răsuna în urechile mele şi ceva din trecutul meu se trezea la realitate. Ea, e o persoană din trecutul meu, dar...
    - Isabella? Isabella Crinia?
    - Da, de unde îmi ştii numele? Nu sunt chiar aşa populară.
    Era ea. Scumpa mea prietenă şi prima de altfel. Numai că arăta diferit. Părul ei blond e înlocuit de unul castaniu. E mult mai înaltă şi cu un corp de viespe.
    - Nu mă mai recunoşti şi pot spune că e bine. Dacă îţi zic cine sunt, nu mă crezi. Presimt asta. Sunt Sakura Anastasia. Îţi aduci aminte de mine?
    - Sakura? E... e imposibil. Nu pot să cred.
    În locul expresiei şocate începea să se ivească un zâmbet, care se lărgea cu fiecare secundă. După ani ne-am reîntâlnit. Şi era şi normal. Sufletele legate mereu se regăsesc. Cu ea am o legătura foarte specială. M-a ajutat în multe situaţii şi pentru un timp uitasem de unele probleme ale mele, nu îmi mai păsa de restul. Însă, după plecarea ei s-a aşternut noaptea peste mine şi asta până când am dat de alte persoane minunate.
    - Arăţi minunat, rozalio. Sau ar trebui să îţi zic brunetă? Tu ai făcut mari retuşuri în viaţa ta.
    - Da, aşa este. Viaţa e plină de surprize şi una se află chiar în faţa mea.
    - Gagica, mi-ar plăcea să mai stau la vorbe cu tine, dar trebuie să găsesc casa de modă a lui Tsunade. Ştii, mi-ar plăcea să fiu unul din modelele ei şi acum am o şansă să apar în faţa ei.
    - Consideră că eşti deja modelul ei. Te invit la mine, la o cafea să mai depănăm amintiri.
    - Saku, trebuie să ajung undeva. Dă-mi numărul tău de telefon şi ne vedem mâine. Îţi promit eu.
    - Of, of. Numărul meu oricum ţi-l dau, însă, vezi tu... Tsunade e mătuşa mea şi eu stau la ea. Aşa că deja eşti modelul ei. Ba mai mult, te duc fix la ea. E acasă. O sa bei o cafea făcută de ea.
    Din nou rămase şocată. Am început să râd de expresia ei până când aceasta s-a trezit să mă lovească jucăuş. Am luato de braţ şi am pornit agale spre casă povestind tot felul de prostii.

    ***

    - Şi, Saku, cum de ai făcut această mare schimbare?
    Mi-am ridicat brusc capul după care l-am lăsat în jos privindu-mi reflexia în apa limpede. Am oftat adânc, prin mintea mea derulându-se mii de scene. Pe atunci superbe, pe acum doar pur coşmar.
    I-am simţit mâna pusă pe umărul meu şi privirea aţintită asupra mea. Mă simţea. Mereu ştia când am ceva pe suflet şi aşa mă putea face să îi zic tot.
    - Să zicem doar că băieţii sunt nişte nemernici.
    - Ooooo, deci e vorba de un băiat la mijloc. Mda, nu neg acest lucru. Însă, nu mă mulţumesc doar cu acest răspuns. Aştept povestea întreagă.
    I-am spus totul de la cap la coadă, aşa cum a început până la cum s-a terminat. Ea devenind tot mai nervoasă, până ce a rabufnit. Aproape că a vărsat cafeaua pe fusta ei albă când s-a ridicat de pe canapea.
    - Deci nu pot să cred. E prost rău! E prima şi prima dată când aud aşa ceva. Ştiam eu că băieţii sunt idioţi, dar nu mă aşteptam la aşa ceva. Asta le întrece pe toate.
    - Isa, nu mai contează. Acum sunt cu altcineva şi mă simt bine, sunt fericită, apreciată. O simt în adâncul meu. Sasuke, el, a ieşit din discuţie. Deja nu mai există pentru mine, a... a murit.
    - Saku, eşti sigură? Mie mi se pare că te păcăleşti. Când vorbeai despre acel băiat vedeam în ochii tăi durere amestecată cu iubire. Poate că te înşeli în privinţa sentimentelor tale şi nu e bine.
    - Ce? Nu! Îmi cunosc bine sentimentele şi Sasuke a ieşit din viaţa mea. Acum e doar o pată, nimic mai mult. Damon e cel pe care îl iubesc. Nu mă contrazice, Isabella.

    Noaptea are secretele ei, la fel şi sufletul. Nu le vei şti niciodată pe toate. Te vei face că ai înţeles, când defapt nu e aşa. Vei spune că ştii ce e în interiorul tău, însă oare aşa să fie? Asta stau şi mă întreb şi eu acum.
    Razele Lunii cad pe chipul meu îngândurat. Prin minte îmi zburdau cuvintele lui Isabella: “durere amestecată cu iubire”, „Te înşeli în privinţa sentimentelor tale”. Să fie oare aşa? Încă ţin la el? Dar nu se mai poate. Mi-a frânt aripile şi m-a durut. Eu... eu nu ştiu ce să mai cred. Isa, a scos la iveală mii de întrebări.
    Nu vreau să cred că îl folosesc pe Damon ca să-mi alunge durerea. Băiatul acesta a reuşit să pună piesele la locul lor, dar simt că încă există unele crăpături în inima mea. Damon e special, mă face să mă simt bine. Se vede că îi pasă de mine, dar... dar parcă simt că vorbele de alint sunt nesimnificative. Nu e aceeaşi emoţie ca şi cu Sasuke. Sa fie aşa? Încă îl iubesc? Atunci, Damon, ce e? E doar un prieten foarte bun sau poate că îl plac şi pe el? Ah, doi băieţii, mii de întrebări şi nici un răspuns. Cum pot supravieţui aşa?
    Nu, trebuie să uit de aceste gânduri. Trebuie să profit de ultimile clipe de vară, căci în curând mă voi întoarce acasă. În curând...

    ***

    - Cred că aici se termină totul, nu? Adică vom păstra legătura, dar eu, una, nu prea cred în relaţiile la distanţă. Am încredere în tine, dar...
    - Ştiu, Sakura. Aşa e cel mai bine. Însă, odată şi odată o să ne reîntâlnim. Îţi promit, iubirea mea.
    S-a aplecat şi tot ce a făcut a fost doar să îmi atingă buzele. A stat câteva secunde aşa până când l-am cuprins cu braţele şi imediat mi-a prins buzele într-un ultim sărut. Am decis amândoi să rupem relaţia aici, pentru că nu merge de la distanţă. Vom continua să fim prieteni, vom vorbi. Nu are rost să fim impreună când nu ne mai simţim trupurile unul lângă altul, când cuvintele de alint nu mai sunt la fel. Şi plus de asta ar apărea foarte uşor gelozia şi nici unul din noi nu îşi doreşte o ceartă. Poate mai ieşim cu băieţi sau fete prin oraş... Aşa e cel mai bine.
    Mă stângea din ce în ce mai tare în braţe, lipindu-mă cu totul de el. Nu dorea să mă lase să plec, însă era timpul. Vara e pe sfârşite şi mai sunt doar cinci zile până ce începe şcoala.
    - Gata, amorezilor. Sakura, hai că avionul decolează imediat.
    - Imediat mătuşă. Doar să îmi iau rămas-bun şi de la Isabella. Scumpo, mă bucur că te-am revăzut şi de acum vom ţine legătura. Succes în viitor.
    - Saku, drum bun şi fato ne vedem la majoratul tău. Îţi promit că vin eu şi neinvitată, doar mă ştii.
    Am îmbrăţişat-o, după care am plecat. Tsunade mă însoţea în Konoha şi avea să stea până după ziua mea. Era perfect. Mă voi distra alături de ea şi Konan.
    Ce dor îmi este de prietenele mele. Sunt sigură că sunt supărate pe mine, însă trebuia să o fac aşa. Mă întreb dacă m-au uitat sau nu. Eu sper că nu, pentru că o astfel de prietenie nu se uită prea uşor.

    ***

    Când am ajuns în Konoha deja era foarte târziu. Oraşul dormea, doar maşinile care aduceau tineri de prin cluburi erau în funcţiune. Părinţii mei nu ştiau la ce oră ajung aşa că erau bine mersi acasă, în paturile lor. Eram mult prea frântă pentru a mai arunca vreun ochi prin zonă, mă mir cum de nu am adormit prin maşină. În orice caz, mult nu mai aveam.
    Când am ajuns acasă eram chioară de somn şi abia mă mişcam. Aveam prea multe valize pentru a le căra doar cu mătuşa mea. Însă, mai există şi minuni. Se pare că cineva din casă nu dormea şi a venit să mă ajute. Nu eram surprinsă să o văd pe Konan trează, sigur a stat să mă aştepte.
    Înainte de a intra în casă, m-a sugrumat bine şi acum se chinuia să vadă prin întuneric marea mea schimbare, dar nu reuşea mare chestie.
    - O, Dumnezeule! Ce bine arăţi surioară.
    Stătea în faţa mea, lângă valize şi mă scana. Mă învârtea pe toate părţile posibile complimentându-mă. Aproape că mă facea să mă simt prost.
    - Ştii, sunt destul de obosită. O putem lăsa pe mâine, te rog mult?
    - Da, greş... Oh, bună mamă, tată.
    Mi-am ridicat ochii şi i-am zarit. Părinţii mei se uitau la mine din capătul scărilor. Pe feţele lor citeam surprinderea, dar pe a lui tata vedeam dezamăgire amestecată cu nervozitate.
    - Domnişoară, ce e cu tine în acest hal? Machiată, fusta scurtă şi tocuri. Deci nu pot să cred. Am făcut o imensă greşeală când te-am lăsat la Milano cu Tsunade.
    - Tată, ţi-am zis că voi face o schimbare în viaţa mea. Trebuia să te aştepţi că nu mă voi mai întoarce la fel. Uite nu îmi pasă dacă ţie nu îţi place, eu mă simt bine aşa cum arăt.
    - Scumpule, laso. E obosită şi plus de asta, ţi-a zis în ce va consta plecarea ei. Vorbim mâine.
    Am luat câte valize am putut şi am urcat în camera mea tristă de întâmpinarea lui tata. Nu mă aşteptam la aşa ceva, chiar nu credeam că o să mai fie probleme sau discuţii. L-am avertizat că va avea loc o schimbare. De ce nu mă lasă să fiu cum îmi doresc?
    - Pentru el eşti încă o copilă. Eşti fetiţa lui mică şi pe care vrea să o protejeze.
    - Dar, am crezut că a priceput asta, mamă. Credeam că o să se bucure că m-am întors. Însă, m-am înşelat.
    - Se bucură, doar că e surprins. Dă-i puţin timp să se obişnuiască cu noua tu. Acum culcăte. Îţi las aici şi celelalte valize. Apropo, arăţi minunat, scumpa mea, dar tu erai frumoasă şi înainte. Somn uşor.
    A ieşit din cameră şi odată cu ea stingând şi fărâma de lumină. Nu am mai ţinut cont de faptul că eram îmbrăcată. Doar m-am întins în pat şi dusă am fost.
    Nu ştiu când am adormit şi nici când m-am trezit. Cert e că sunt buimacă. Am pipăit după telefon pe noptieră, dar nu era acolo. Geanta. Chioară de somn, m-am uitat la ceasul de pe noptieră şi cu greu am reuşit să văd că deja era ora doisprezece.
    Cât? Nu pot să cred că am dormit aşa de mult. M-am ridicat din pat şi în drumul meu spre baie m-am împiedicat de vreo trei ori.

    - S-a trezit, somnorilă.
    - Bună dimineaţa şi ţie, Konan.
    - Dimineaţă? Saku, e amiază deja. Oricum vreau să îmi povesteşti absolut tot ce ai făcut. Cu fiecare detaliu. Ai înţeles, domnişoară?
    - Da, îţi voi spune. Mersi că m-ai trezit.
    - Dormeai aşa de profund şi erai aşa dulce că îmi era milă. Plus de asta a fost un drum lung, nu-s sadică. Uite o cafea şi nu mai comenta. Tsunade, a zis că ai început să consumi.
    Cine ştie ce a mai spus Tsunade. M-am aşezat pe scaun şi am început să sorb uşor din cafea. Cu fiecare înghiţitură luată simţeam că învii, că energia dă năvală peste mine. Cu ceaşca în mână, zâmbetul pe buze şi gata de o nouă zi am început să discut cu sora mea. Tot felul de bazaconii, nimicuri.
    Aflasem că Sasuke şi prietenii lui plecase la mare în această vacanţă. Deci nu a renunţat la acele planuri, nu s-a simţit vinovat cu nimic şi a plecat. Defapt, de ce mă mir? Era de aşteptat. Eu practic îi stricam vacanţa, odată cu plecarea mea el s-a simţit liber să facă ce vrea. Cine ştie câte fete a sărutat, îmbrăţişat sau chiar dus în patul lui. Simţeam cum un val de energie negativă mă cuprinde. Nu puteam fi geloasă, nu trebuia şi nu aveam de ce să fiu. Dar parcă le-ar fi stat bine chele la acele tipe. Poate doreau să îşi doneze părul pentru peruci şi nu ştiau cum. Trebuia să rămân calmă. Am plecat de aici cu scopul de al uita şi de a mă schimba. Nu e nimic important, trebuie să fie doar... ceva.

    Azi nu aveam chef să ies afară. Tot ce îmi doream era să stau în camera mea cu un cappucino în mână. Şi totuşi asta nu mă împiedica să nu intru putin pe internet. Mare greşeală. De cum am deschis messenger-ul am fost asaltată de Karin şi imediat au venit şi celelalte. Nu puteam să le răspund la toate. Fiecare cu întrebarea ei: “unde ai fost?” „Am fost îngrijorate, ştiai?” Şi multe altele. Cum să fac faţă acestor fete gata de război? Atunci mi-a venit o idee. Da. Şi le-am dat mesaj:
    “La mine, la ora douăzeci. Aduceţi-vă şi pijamalele.”
    După care am închis totul. Dacă până acum nu aveam de lucru acum am destul. Cu paşi mici am început să aranjez în cameră, până ce am ajuns la dressing. Locul unde mai erau câteva din hainele mele vechi. Am trecut uşor cu mâna peste ele aducându-mi aminte de părţi întunecate. Însă nu vor mai exista. Le-am luat pe toate grămadă şi m-am dus afară să le arunc la tomberon. Uite aşa se face.
    - Konan mă poţi ajuta cu ceva ? Konan ? Unde dracu te-ai dus?
    Camera mea. Era normal să fie acolo, uitându-se la hainele mele.
    - Păcat că eşti prea mare pentru acestea. Dar totuşi nu te-am uitat. Poftim.
    I-am dat o pungă ce conţinea o geantă şi o lenjerie intimă cu dantelă, roşie. Un lucru nu aveam să îl greşesc niciodată, şi anume: cumpărăi lenjerie cu dantelă dacă nu ştii ce cadou să îi oferi lui Konan. Mi-a mulţumit printr-o îmbrăţişare ce mă lăsă fără aer. După lupte seculare am reuşit să scap din ghearele ei şi am rugato să mă ajute să pregătesc totul.

    Stăteam pe canapea într-o pereche de pantaloni scurţi de pijama şi un maieu cu un pisoi pe el. Spre fericirea mea părinţii mei erau la o cină cu nu ştiu ce om important. Aşa că nu îmi făceam probleme.
    M-am ridicat leneş de pe salteaua moale de îndată ce am auzit soneria. Eram sigură că voi fi asaltată şi instinctul meu nu m-a înşelat. Toate fetele mi-au sărit în braţe prinzându-ne podeua cu multă dragoste. Au! Cred că mi-am rupt vreo câteva oase.
    Când în sfârşit am reuşit să ies din braţele lor, pe jumătate stâlcită, am fost atacată de mii de complimente.
    - Hopa, hopa. Frână fetele. Nu pot să vă răspund la toate, aşa că vă invit în camera mea să discutăm.
    Nu prea avea rost să le ascund motivul pentru care arăt diferit. Sunt prietenele mele şi merită să afle adevărul.

    - Deci, Sakura, spune cum de arăţi aşa de... de schimbată? O să moară Ino şi clonele ei când o să te vadă. Defapt sunt sigură că nu o să te recunoască nimeni.
    Mi-am luat pernuţa şi am puso în poalele mele. Am aruncat un ochi la fetele care mă înconjurau, citind pe chipurile lor foarte clar nerăbdarea de a le spune tot, cu cel mai mic detaliu. Dacă nu, voi ajunge să îmi sap groapa.
    Am derulat caseta până în vacanţa de iarnă petrecută la munte. Le-am povestit de la cadouri până la sărutul din noaptea balului. Cu fiecare cuvânt rostit vedeam prin faţa ochilor mei acele secvenţe ce atunci mi se păreau de vis, acum... pur coşmar. Fiecare imagine, amintire mi se părea un cuţit ce se înfingea şi mai tare în inima mea, în cicatrice.
    Un amalgan de sentimente mă cuprinsese: iubire, ură, tristeţe, nervozitate. Toate se loveau de mine şi mă răneau profund. Mă înnecam în acest val imens şi nu vedeam vreo cale de scăpare. Îmi venea să urlu. În gât mi se aşternuse un nod şi şiroaie de lacrimi au început să cadă pe obrajii nefardaţi.
    Plângeam. Iar. Şi nu ştiu de ce.
    Trecutul e crud, îmi este foarte greu să îmi amintesc acele clipe, să dezgrop pentru câteva clipe cufărul blestemat.
    - Gata, Saku. Îţi faci şi mai mult rău şi nu suportăm să te vedem aşa. Cel mai important e că eşti aici cu noi şi că te-ai întors renovată.
    - Karin are dreptate. Sasuke e un idiot, nu pot să cred că am vrut să fiu cu prietenul lui, Neji.
    - Ten? Ce am pierdut? Care din voi şi-a găsit iubirea? Să vedem.
    - O să îţi povestesc, dar continuă cu vacanţa ta de vis.
    Am continuat aşa, pentru câteva clipe uitând de tot. Vedeam doar feţe zâmbitoare şi asta mă molipsea şi pe mine. Când am terminat am rugato pe Ten să îmi spună tot. - Nu am scăpare. După ce ai plecat tu, Neji a început să fie tot mai drăguţ cu mine şi am ajuns să mă văd cu el.
    - A stat doar trei zile cu el.
    - Hinata, eu povestesc aici! Aşa. El a plecat la mare cu băieţii şi ce aflu de la verişoara mea? La văzut pe Neji în club cu o tipă dându-şi limbi de mama focului şi încă puţin şi se călăreau acolo. Aşa că mi-am făcut bagăjelul şi m-am dus la verişoara mea în Acapulco pentru o săptămână. Unde am descoperit că Neji mă înşela cu alta, defapt toţi băieţii aveau câte o puicuţă lângă ei. Asta a fost tot. Nici una din noi nu şi-a găsit iubirea vara asta. Ne-am mai întâlnit cu băieţii, dar în rest nimic. Şi Hin a făcut o schimbare. Nu mai e aşa timidă.
    - Da, am reuşit şi am scăpat- cu greu. I-am zis lui Naruto că îl plac, dar idiotului nu i-a păsat. După ce am plâns câteva săptămâni bune am decis că nu îmi merită lacrimile aşa că am renunţat la vechea eu.
    - Băieţii sunt nişte nemernici. Fetelor, am rugămintea ca până ce începe şcoala să mă strigaţi Anastasia. Să nu mă recunoască nimeni după numele meu.
    Am băut, ne-am bătut cu pernele şi ne-am distrat până tărziu. Muzica a răsunat în boxe, iar corpurile ne-au fost cuprinse de valurile dansului. Am imitato şi pe Ino, am luat o poză de a ei-de pe facebook- am printato şi după am început să îi desenăm mustăţi, ochelari. Pot spune că a fost o seară nebună. Neobişnuit de nebună pentru mine care sunt nouă în acest domeniu.
    Şi totuşi abia aşteptam să apar în peisaj, să apar la şcoală şi să rămână toţi socaţi de prezenţa şi schimbarea mea. Până atunci voi fi “verişoara mea, Anastasia, venită din Roma.”

    ~Ei bine asta a fost. Aştept părerile/ criticile voastre.
    O zi bună!

    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 1942

    Data de înscriere : 09/09/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Joi 19 Iul 2012 - 18:59

    Bravo Rose, Bravo Sakura, Bravo Neji, Bravo Hinata, bravo la toti Laughing
    Deci m-am prapadit de ras, cica neji isi dadea limbi cu alta si mai avea putin si se calarea cu aia. Deci mi-a placut capitolul. Ai scurtat enorm actiunea. Deja s-a intalnit cu Isabella aia, deja era in fata aeroportului, deja a dat petrecere in pijamale, la mine ar fi iesit treci capitole din asta. Am impresia ca vrei sa ajungi cat maii repede la punctul culminat, adica cand Sakura il va intalni pe Sasuke, desigur ca nu va sti ca e ea, daca fetele o vor striga Anastasia. Vreau nextul macar pana la sfaarsitul lui august.

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Lun 23 Iul 2012 - 21:33

    Ce rea esti, iar te-ai oprit intr-un moment culminant Deci daca in capitolul urmator nu incepe scoala si nu spui ce mutre fac toti te bat, pe bune cand ne intalnim te bat.
    A fost frumos, chiar mi-a placut. Ma bucur ca Damen si Saku s-au despartit pasnic si a inteles si el cum sta treaba. Totusi dupa mi-a parca ti-ai iesit din mana, daca ma intelegi. Adica ai avut momente, cel putin spre sfarsit cand ai grabit actiune asa de mult. Acum e la calculator, acum e la petrecerea in pijamale. Unde au disparut descrierile alea geniale ale tale? o.o Poate ca te-ai plictisit si vrei sa il termini odata, dar totusi gaseste-ti timp, rabdare si inspiratie cat de cat ca totul sa iasa bine.^^ Sper sa aduci nextu' repede.
    ~ Spor la scris si inspiratie Kiss

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Vin 3 Aug 2012 - 17:28

    Spune, iti place sa ne chinui? Neutru Acum pe bune, mai bine nu citeam acest capitol pentru ca din nou astept cu nerabdare capitolul urmator.. si nu este prea frumos Sad Acum pe bune, vreau sa inceapa scoala, vreau sa-i vad mutra lui Sasuke cand o vede pe Sakura, vreau sa vad cat regreta el dupa ea
    Si tu!? Grrr (D) Cum sa nu-ti placa tie sa ne lasi in suspans, insa te rog.. in urmatorul capitol vreau sa fie si prima zi de scoala (D) Nu ma intereseaza,numai face nimic pe forum (fac eu si pentru tine tot ce e nevoie) dar doar pune urmatorul capitol mai repede, pentru ca sunt constienta ca dupa n-o sa ai timp Crying(((


    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mier 15 Aug 2012 - 21:51

    Mă bucur că va plăcut acel capitol şi uitaţi că am reuşit să aduc şi capitolul 18. Sper să vă placă. Îmi cer iertare dacă sunt greşeli de tastare, dar mă cam dor ochii şi nu prea le mai văd. Poate am să revin cu un edit. Lectură plăcută.


    Capitolul 18



    Mi-am pus vesta de la uniformă peste cămaşa albă, cu mânecă scurtă. M-am privit încă odată în oglindă şi pot spune că eram mândră de cum arătam. Am luat geanta de pe pat, telefonul şi am plecat. Karin deja mă aştepta în maşina ei, un Audi A 7, negru; ce l-a primit de la naşa sa când a împlinit optsprezece ani. Majorat la care eu am lipisit, pentru că nu am fost în oraş. Însă m-am revanşat şi i-am adus de la Milano o geantă şi pe lângă asta i-am mai dat şi un lănţişor din argint cu o stea de mare drept medalion.
    Am urcat în maşină şi duse am fost. Abia aşteptam să le văd feţele tuturor. Să văd ce faţă o să facă Ino şi ce vorbe idiote o să mai scoată pe gură; şi totul doar din pură invidie. Dar cel mai tare mă ardea să îi surprind chipul lui Sasuke când dirigul o să îmi strige numele la catalog. Însă mă interesa şi reacţia grupului său de prieteni.
    Treceam în viteză prin oraş şi spre norocul nostru nu ne-am oprit la nici un semafor. Le-am zărit pe fete în faţa porţii aşteptându-ne. După ce roşcata a făcut o parcare, mai mult forţată şi suficient cât să atragă privi asupra acestei maşini, am deschis portiera coborând ca o adevărată domnişoară. Mi-am trecut mâna prin părul desprins şi am trântit portiera. Se putea auzi doar vântul şuierând amestecat cu tocurile mele ce se izbeau de asfaltul gri.
    Ştiam că dirigul ne aşteaptă în clasă, aşa că am trecut prin culoarul de elevi. Când am ajuns în dreptul lui Sasuke l-am privit preţ de câteva secunde prin ochelarii, fumurii, de soare, după care am făcut paşi spre intrarea în şcoală. Am surprins şocul din glasul lui Naruto.
    - Frate, cine e noua tipă? Arată belea. Asta sigur e vreun model, că uite şi tu ce corp are.
    - Nu ştiu cine e. Dar mi se pare atât de familiară, însă nu ştiu de unde să o iau.
    - Auzi, Sasuke, dar Sakura unde e? Ea nu întârzie niciodată.
    - Blondule, nu mă mai întreba de ea. Nu îmi pasă de acea rozalie. Din partea mea să facă ce doreşte.
    Aşa deci, nu îţi mai pasă de mine. Nici măcar o mustrare de conştiinţă, brunetule? Se pare că totul a trecut pe lângă tine ca şi când nu a existat. Toate amintirile tale, greţoase, au fost şterse cu un burete sau poate că vântul le-a suflat departe de tine. Te-a ajutat vreo tipă. Muriţi de dorul meu? Să nu mai muriţi, pentru că sunt aici, dar sub alt chip.
    Am intrat în clasă şi m-am aşezat în obişnuita mea bancă. Nu îmi păsa care mă priveşte, care se întreabă cine sunt. Uşa clasei s-a deschis şi am văzut o claie de păr blond amestecat cu roz. Ino. Şi aveam dreptate. Părul ei lung, acum era până la umeri, făcut bob. Un breton dat pe o parte, foarte neglijent şi multe şuviţe roz în păr. I-am observat extensiile de unghii roz şi pantofii de aceeşi culoare. Fata asta nu ştie când să se oprească. Am văzut cum se îndreaptă spre mine cu un zâmbet ştrengar pe faţă.
    - Hei, nu am putut să nu îţi observ minunatul tău stil. Ştii, cu aceste fete prin preajma ta nu o să fii prea populară. De ce nu te alături mie? Nu multe fete au şansa să stea pe lângă cineva ca mine.
    - Ce ofertă tentantă. Dar, sincer, nu ştiu ce să zic. Prea mult roz pe tine şi nu e chiar genul meu. Am să ţin cont, poate. Acum dacă mă scuzi purtam o discuţie.
    A bătut odată cu tocul în podea, s-a întors şi dusă a fost. Prietenă cu ea? Nici gând. Aia e mai rea ca un crocodil. Sunt drăguţi amândoi, dar niciodată să nu îi iei acasă sau să legi ceva pentru că o să ajungi devorată.
    - Bună ziua copii! Oficial de azi începe ultimul vostru an de liceu, dar poate că pentru unii nu o să fie ultimul-asta dacă nu învaţă ca să intre în bac. Să vedem dacă suntem cu toţii.
    A început să strige catalogul şi cu cât se apropia de mine cu atât muream de emoţie. Fiecare se ridica în picioare şi aşa puteam observa care a mai făcut retuşuri în viaţă. Hmm, nu prea mulţi. Cel puţin nu la exterior, cine ştie interiorul.
    - Haruno Sakura Anastasia? .... Hmmm, domnişoara Sakura nu este prezentă?
    - Ba da, sunt prezentă.
    M-am ridicat elegant în picioare zâmbind triumfătoare. Nimeni nu mai zicea nimic. Mi-am rotit ochi prin clasă şi am observat şocul. Ino fierbea de nervi, se vedea în ochii ei. Clonele sale încă puţin şi picau în bot. Cât despre Sasuke... Acesta cred că nu mai avea ochi şi prin gura lui intrau muştele. Prietenii lui erau la fel. Naruto se uita când la Sasuke, când la mine. Aşa îmi place. Nimeni să nu înţeleagă nimic.
    Doar prietenele mele zâmbeau şi erau mândre, încă puţin şi săreau în picioare să mă aplaude.
    - Se pare că te-ai întors renovată, Sakura. Felicitări, dar sper că asta nu îţi va afecta modul de a învăţa. Eşti foarte... frumoasă. Poţi lua loc.
    - Niciodată, domn’ diriginte. Vă mulţumesc.
    Mi-am aranjat fusta şi am mai stat încă vreo oră în acea plictiseală. Oră în care din când în când mai prindeam un ochi aruncat asupra mea de la diferite persoane. Dirigu mă strigase ca să mă duc să îmi iau diploma pe care o ratasem în clasa a XI-a. Am mers ca o felină prin culoarul de bănci nepăsându-mi care se holba la picioarele mele acoperite de un ciorap cu fir lycra. Mergeam apăsat, arătând că sunt o persoană sigură pe mine. Încă puţin şi tocurile de zece centimetri făceau gaură în parchet. Spatele drept şi pieptul voluminos în faţă după cum m-a învăţat mătuşa mea.
    Am prins bucata de hârtie în mănă, după care m-am rotit pe vârfuri. Cum treceam, cum auzeam şuşoteli. Înseamnă că viaţa mea e mult mai interesantă decât a lor de şuşotesc aşa mult.

    Scăpasem. În sfârşit inspiram aerul proaspăt de afară. Am decis să mergem să bem o cafea sau un suc undeva. Că şi aşa nu aveam ce învăţa pe mâine. Ne-am dus în mall şi ne-am bucurat de ultimile clipe de libertate.
    - Ai văzut, Saku, cum te priveau toţi? Erau pur şi simplu şocaţi.
    - Da, Hinata. Însă cel şi cel mai mult mi-a plăcut faţa lui Sasuke. Atât de surprins, nu înţelegea nimic.
    - Să fii pregătită, pentru că sigur o să ai mulţi pretendenţi. Numai băieţii de la noi din clasă mai aveau puţin şi cădeau de pe scaun, imagineazăţi cum o să fie prin şcoală. O să moară Ino de invidie.
    - Să moară şi sincer, nu sunt pregătită şă încep o relaţie. Am altele pe cap, spre exemplu clasa a XII-a. Totuşi să nu uităm că e ultimu an de liceu, Temari.
    Mi-am întors capul la dreapta şi atunci l-am văzut pe Sasuke împreună cu prietenii lui şi...Ino călare pe el. Ce naiba? De când cei doi sunt împreună? Ştiu că, Uchiha nu îi suportă figurile, iar acum pare să fie foarte afectuos cu ea. Îmi venea să iau acest pahar şi să îl arunc în amândoi, dacă aş fi putut să îi nimeresc în cap. Astfel încât să îi ia salvarea de aici sau chiar mai bine, să îi ducă pe amândoi direct la morgă. Promit că o să mă îmbrac în alb la înmormântarea lor şi o să le dansez pe mormânt.
    Mă văzuse şi îmi zâmbise într-un mod pervers. Mai are tupeul să îmi zâmbească după ce mi-a făcut? Ah şi ce zâmbet oribil, îl detest. Îmi vine să mă duc să îi pun o pungă pe cap şi să nu îl mai văd, dar e cam imposibil...sau nu. Defapt dacă stăteam şi mă uitam mai bine, acel zâmbet era chiar fermecător şi... Nu. Întoarce capu, rozalio. Şi aşa am şi făcut.
    De ce destinu nu ţine cu mine? De ce naiba s-a aşezat la masa de alături? Serios, erau mii de mese pe aici, tocmai aici şi-a găsit. Şi totul doar ca să mă enerverze pe mine, să îmi ies din minţi, dar am să îţi arăt că nu tu conduci, nu mai eşti tu păpuşarul. Marioneta ta a rupt aţa şi s-a eliberat. Sunt propria mea stăpână.
    Vedeam cum începe să se giugiulească cu Ino şi în acelaşi timp mă privea pe mine. Vai, mă face geloasă. Nu.
    - Şi, fetelor, v-am spus de Damon? Nu cred.
    Am ridicat vocea atât cât să fiu sigură că mă aude. Am prins momentul, cu coada ochiului, când a încetat în a se mai juca cu blonda şi a ciulit urechile. Fetele mă tot îndemnau să le povestesc şi le-am îndeplinit dorinţa.
    - Păi e fostul meu iubit. L-am cunoscut la Milano şi pot să vă asigur că e o bomboană de băiat. Nu doar la exterior, ci şi la interior. El nu se joacă cu sentimentele fetelor ca alţi idioţi.
    În acea clipă l-am privit pe Sasuke, iar acesta şi-a întors capul în cealaltă direcţie. Nu putea să mă privească în ochi, nu avea tupeul.

    Am mai stat câteva ore, după care am plecat. Am decis să mă duc pe jos acasă. Îmi va face bine o plimbare pe aici. Treceam pe lângă diferite magazine, vedeam cum lumea se grăbeşte. Unde se grăbeşte nu ştiam. Toţi erau în continuă mişcare. Nimeni nu stătea locului o clipă. Nu le păsa de problemele din jurul lor ci doar de ei. Viaţa e o lume crudă şi te loveşte atunci când te aştepţi mai puţin. Când crezi că totul o să fie bine apare norul negru şi îţi inundă toată viaţa.
    Sunt momente în care simţi să te scufunzi precum Titanicul şi ai impresia că nimeni nu vine să te ajute, că toţi stau şi privesc cum tu cazi în gol şi te faci scrum. Dar sunt clipe în care în acel întuneric răsare o rază de lumină, o speranţă. Vezi cum cineva îţi întinde o mână şi te scoate la suprafaţă. Un înger. Acele persoane sunt trimise de Dumnezeu şi trebuie să le iubim, să le preţuim, pentru că sunt foarte rare.
    Am simţit o mână pe umărul meu şi când m-am întors am dat de nişte ochi albaştri precum apa mării şi de un păr auriu. L-am privit cu semne de întrebare şi cum încă îşi ţinea mâna pe umărul meu, am luat-o elegant cu degetele mele şi i-am lăsat-o jos.
    - Ăăăăăă, da. Îmi cer scuze.
    Îşi duse mâna la ceafă şi se scărpină. Specific lui. Nu se va schimba niciodată. Mereu va acea acest comportament copilăros, dar e un comportament de care prietena mea Hinata s-a îndrăgostit.
    - Naruto, spune rapid ce doreşti. Vezi tu, nu prea am timp şi nici chef să stau la discuţii cu unul din prietenii lui Sasuke.
    - Păi, mai nimic. Doar să îţi spun că arăţi foarte bine şi că.... ei bine, dacă...păi...ăăă, dacă ai dori cândva să ieşim la o cafea... Ştii tu, ca şi amici.
    - Amici? Blondule, uiţi o chestie. Tu, împreună cu prietenii tăi şi în frunte cu măreţul Uchiha v-aţi jucat cu mine şi sentimentele mele. Uită de asta. Plus că, Hinata e prietena mea şi ca să îţi aduc aminte că ea ţi-a zis ce simte. Însă, cum tu eşti un mare porc ai ignorato. Cum ai putut să îi faci asta? Ştii cât de mult a ţinut acea fată la tine şi cât o durea când te vedea cu alta? Dar nu, ea a tăcut şi a fost mereu conştientă să nu poate exista nimic între voi doi, dar a încercat să îţi fie o amică, o prietenă care te ajută. Însă, cum tu eşti un măgar ai ignorato şi te-ai făcut că plouă de cum ai aflat ce simte. Hai să îţi zic una şi bună: să te păzească sfântu să o cauţi şi să o faci să sufere iar, pentru că de data asta s-ar putea să rămâi chel şi să ai şi celălalt ochi vânăt-Temari a fost prea bună ca să îţi învineţească doar un ochi atunci.
    M-am întors şi m-am îndreptat spre casă. Nu mi-a păsat dacă avea de gând să îmi mai spună ceva, dar nu aveam de ce să îl ascult. Amici? Hai că asta e bună. Bine că se dă la mine acum, dar nu se dădea când purtam aparat dentar, ochelari şi acele haine de pe vremea lui străbunica. Cât tupeu şi câtă nesimţire pe el. Cum s-a gândit că am să ies cu el? Nu că nu arată bine, dar după ce a fost complice la ceva oribil şi prin simplu fapt că Hin e prietena mea.

    Numai ce intrasem în casă că deja am fost luată de Tsunade în sufragerie. M-am aşezat pe canapea şi am ascultat ce avea de spus.
    - Draga mea, peste o lună faci optsprezece ani şi mă întrebam cum vom face majoratul tău. Adică e doar o dată în viaţă acest eveniment. Nu se poate să îl ratezi.
    - Majorat? Mătuşă nu cred că vreau aşa ceva. Adică, nu prea am dispoziţia necesară pentru o petrecere şi nu ştiu ce vor zice părinţii mei.
    - Soră scumpă, lasă părinţii, că nu cred că au ceva de obiectat. Ştii, poţi face ceva intim acasă cu prietenii apropiaţi şi rudele tale.
    - Da, Sakura. Konan are dreptate şi nu uita că Isabella ţi-a promis că vine la majoratul tău. Îţi poţi invita prietenele, vor fi şi rudele. Va fi ceva restrâns, dar sigur o să iasă frumos. Draga mea, ce spui?
    Majorat. Aproape că şi uitasem că anul acesta devin majoră şi că fiecare majorat trebuie specificat cu o petrecere. Însă sincer nici nu aş vrea să fiu majoră. Mi se pare o vârstă plină de griji şi cu multe greutăţi. Îmi doresc să fiu micuţă, să mă cuibăresc la pieptul mamei, să nu ştiu cât de oribilă poate fi viaţa. Acu stau şi eu şi mă întreb unde e copilăria mea, unde sunt anii? Când au trecut? Nu vreau să îmbrăţişez greul, nu vreau să îmbrăţişez viaţa de adult. Mi se pare atât de grea şi plină de stres. E o luptă continuă pentru supravieţuire în junglă. Dacă adoloscenţii sunt atât de răi şi egoişti, atunci adulţii te calcă în picioare, te mănâncă de viu. Ca nişte canibali sau mai bine spus ca nişte fiare.
    Să fac ceva restrâns, împreună cu prietenele mele. Presupun că aş regreta ani mai târziu dacă nu sărbătoresc această trecere.
    Am mai stat puţin ca să stabilesc nişte detalii, aşa pentru început şi după aveau să vină şi restul. Ştiu că petrecerea se va ţine aici şi dacă vremea va ţine cu noi, o să ne întindem şi în grădină.

    ***

    Stăteam în banca mea şi aşteptam să se sune. Era prima zi de şcoală şi mă cam rugam să nu fim luaţi tare din prima. Nu ştiam dacă Naruto i-a spus lui Sasuke ce a încercat să facă, dar cert e că brunetul mă scana cu fiecare ocazie. Nu prea îi păsa că în poala lui stă Ino şi tot îl linge.
    Îmi venea să mă duc să o iau de păr şi să mătur cu ea prin clasă. O detestam, îi detestam persoana şi îndrăzneală. Nu îmi plăcea cât de aproape stă de Sasuke şi nici cum el o ţine. Ea te-a făcut să îmi uiţi persoana, Sasuke? Ea? Paraşuta asta, pe care nu aş da nici doi bani? Defapt aş da-o la rechini, dar la cum e ea de acră şi amară nici acele biete animale nu o vor mânca.
    Ce încerci să faci, Uchiha? Să mă faci geloasă? Ei bine, află că nu îţi prea iese, mai ales că ai ales-o pe Ino. E cam greu să fiu geloasă pe ea, pentru că nu se ridică la standardele mele. Poate că o fi frumoasă, dar clar deşteaptă nu e şi habar nu are cum să se comporte, ce să aprecieze. Într-un fel, nici bine nu îmi vine. Nu ştiu de ce, dar simt cum un cuţit încearcă să deschidă o rană. Însă nu voi permite să vezi că sângerez iar şi nu voi permite ca acea lamă să mai înainteze. O voi scoate înainte de a mai pătrunde şi voi încerca să îl arunc în tine. Să simţi şi tu acea durere, să guşti puţin din propriul medicament, din propriul tău venin.

    Pauză. Ce mult îmi lipsea. Am ieşit puţin afară, singură, şi m-am dus tocmai în spatele şcolii. M-am aşezat pe o bancă la umbră închizănd ochii pentru câteva clipe. Am luat o gură mare de aer după care am aruncat-o afară. Două mâini îmi cuprinse umerii şi în acea clipă mi-am ridicat capul. Ştiam o persoană care mă prinde cu atâta calm şi blândeţe, dar... nu putea fi. Sau da...
    M-am întors şi m-am ciocnit de ochii lui negri. Parul negru îl împrăştia vântul şi pe faţa lui era aşezat un micuţ zâmbet, aproape insesizabil. L-am privit, nu ştiu cât timp, dar mi s-au părut decenii. Ştiu că avea ceva care mă atrăgea, exact ca un magnet. Abia când o rafală de vânt ne mângâie trupurile am realizat ce fac şi atunci am sărit de pe bancă.
    - Să nu mai pui mâna pe mine, în viaţa ta Uchiha. Ascultă bine, nu mai sunt puştoaica din clasa a XI-a şi nu te mai joci cu mine.
    - Observ. Văd că nu mai eşti acea fată. Te-ai schimbat mult, Saku. Ce s-a întâmplat cu tine, draga mea? Unde e acea fată timidă, sensibilă şi retrasă pe care o ştiu eu?
    - Sakura, pentru tine. Nu sunt draga ta, nemernicule. Acea fată a murit, defapt tu ai uciso. Criminalule ce eşti. Cum ai tupeu să vii la mine şi să mă întrebi asta? Cum, după tot ce mi-ai făcut? Nu ai pic de ruşine şi pe deasupra te mai lingi şi cu Ino. Care e scopu? Să mă faci geloasă, brunetule? Află că nu îţi iese. Nu mai sunt acea fată timidă. Pisica şi-a scos ghieruţele şi nu ai idee de ce e în stare această fată. Am învăţat destule cât timp am fost plecată.
    - Sakura, lasă-mă să îţi explic. Îmi pare rău, dar nu ştii totul. Ascultă-mă doar puţin mi flor de cerezo.
    S-a apropiat de mine încet, dar sigur pe ce face. Şi eu eram sigură ce dorea, însă ştiam că nu voi permite să facă asta. Nu mai sunt jucăria lui. Mi-am deschis aripile şi m-am înălţat la ceruri, sunt propria mea stăpână şi nimeni nu mă mai controlează. Cu atât mai puţin un băiat.
    Poc. Asta s-a auzit când palma mea i-a întors capul la nouăzeci de grade. Ştiu că am dat destul de tare, pentru că acel loc s-a înroşit imediat. Cu greu a reuşit să îşi revină din şoc.
    - Asta e ca să te înveţi minte să stai departe de mine. Dispari din faţa mea. Ce nu pricepi că nu vreau să te mai văd? Defapt, fă-mi ziua mai bună şi dă-ţi foc. Promit că am să stau să văd cum arzi şi dacă vrei am să te ajut să aprinzi chibriturile. Idiot ce eşti.
    Mi s-a acrit de el. Crede că mă joacă iar pe degete? Nu, promit că acum eu am să îl fac să regrete că s-a jucat cu mine, că mi-a călcat sufletul în picioare. Îţi jur, Sasuke Uchiha, că nu o să ai zile bune cu mine dacă mai continui aşa.

    Sasuke

    Priveam cum trupul ei acoperit de uniforma şcolii dispare sub razele Soarelui. Părea o Zeiţă. Părul negru cu câteva şuviţe roz din culoarea naturală, pantofii negri cu toc, fusta scurtă, talia de viespe cunoscându-se foarte bine. O Zeiţă, una războinică. Mai ales după ce palmă mi-a dat. Nu am crezut că va reacţiona aşa. Vreau să îi explic. Să îmi cer iertare de la ea.
    Ştiu că am acţionat ca un prost şi că merit cu deplin tratamentul ei. Însă trebuie să ştie că ea mi-a schimbat viaţa. Vara aceasta a fost diferită, a trebuit să joc teatru şi să ascund faptul că ea a lasat o imensă pată în interiorul meu.
    Să fie cunoştinţa de vină sau ce? Mă gândeam mereu la ea, unde este şi cu cine. Dacă cineva îi sărută buzele moi, dacă cineva o strânge în braţe. Am încercat să fiu băiatu rău şi pervers. Am sărutat fete peste fete şi pe câteva am reuşit să le bag în patul meu, dar nici una nu mă atrăgea în mod special. Şi mă refer la interior. Nu aveau acea bunătate, acel suflet de aur pe care îl are Sakura.
    E un şoc să o văd aşa. Atât de schimbată, atât de...frumoasă. Da, era şi o recunoşteam. Putea răpi imediat inimile băieţilor şi la fel de repede să le frângă.
    De ce am vrut să îţi ating iar buzele? Aroma lor parcă m-a înnebunit. E ca un drog pentru mine şi am nevoie, măcar odată. Dar tu, ca o adevărată domnişoară cu respect te-ai impus. Am meritat.
    - Păpuşel! Aici erai iubire. Mrrrrrr, de ce ai botic? Vrei să te înveselesc cum ştiu eu mai bine? Ştiu că vrei.
    Am privit-o pe Ino câteva clipe şi m-am gândit: Ce dracu fac eu pe lângă paraşuta asta roz? E doar o puştoaică înnebunită după faimă, bani şi foarte mult roz. Cred că înnebunesc. Eu nici măcar nu o suport. Cum am ajuns să îmi dau limbi cu ea?
    Cum a zis şi Sakura, cu Ino nu o voi face geloasă niciodată. Dar pentru ce vreau să o fac geloasă? Că doar nu prea îmi mai pasă. Tot ce doresc este să îi explic... să îi explic ceva ce nu are explicaţie, ceva ce ştie şi ea.
    Dar simt că am nevoie de iertarea ei, mai ceva decât are nevoie un peşte de apă. E ceva vital pentru mine, nu pot fi liniştit. Nu până când nu îi vindec sufletul. Nu, defapt aşa ceva nu se mai poate. Cicatricea i-a rămas şi nu pot face nimic, nu pot da timpul înapoi să schimb. Aş face-o, dar nu am cum. Am făcut o greşeală şi presimt că voi plăti cu sânge. Sakura va fi cea care îmi fa distruge, care îmi va ucide sufletul, care îl va tăia cu securea şi se va bucura să mă vadă bucăţălit. Să vadă că mă înnec în propriul sânge. Însă ea nu e aşa sau nu era... acum cine ştie cum e. Nu pot spune că o mai cunosc, sunt sigur că e schimbată şi în interior.
    I-am luat mâna lui Ino de pe cureaua mea şi am împinso de lângă trupu meu.
    - Ino, du-te şi te spânzură. Eşti enervantă şi o piţipoancă de mare clasă. Pricepe un lucru: nu te suport şi nu o voi face niciodată. Acu, dispari. Să nu te mai prind pe lângă mine.
    - Dar, ursuleţ eu te iubesc şi doream doar să te relaxezi.
    - Tu pricepi că eu nu te suport? N-U T-E S-U-P-O-R-T! Dispari. Ah şi pentru creieru tău blond, s-a terminat aşa zisa relaţie.
    A dat să pună mâna pe mine şi în acea clipă am împins-o în mod brutal spre bancă. Înc puţin şi făcea tumba pe acolo, dar nu îmi păsa.
    Nu mă las până nu discut cum trebuie cu Sakura. Trebuie să o fac, dar pentru un timp o voi lăsa în pace. Trebuie să văd cum e această nouă fată şi să ştiu cum să o iau.

    -> Sper că va plăcut. Nu ştiu când am să pun capitolul 19. Am să încer să îl aduc înainte de a începe anul şcolar. Vă rog să mă înţelegeţi că trec în clasa a 12-a. Nu renunţ la fic!<-

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Mier 15 Aug 2012 - 22:28

    Uau ce capitol superb Dana <3 Eee da, asa imi place :>
    Ai descria asa de frumos sentimetele Sakurei ce sa mai spun de cele ale lui Sasuke care m-au dat pe spate Tare ma bucur ca vrea sa ii explice Sakurei totul si sa il ierte. Ce sa mai spun ca am ras la unele faze de am pocnit Laughing

    Rose <3 a scris:
    - Păpuşel! Aici erai iubire. Mrrrrrr, de ce ai botic? Vrei să te înveselesc cum ştiu eu mai bine? Ştiu că vrei.
    Am privit-o pe Ino câteva clipe şi m-am gândit: Ce dracu fac eu pe lângă paraşuta asta roz? E doar o puştoaică înnebunită după faimă, bani şi foarte mult roz. Cred că înnebunesc. Eu nici măcar nu o suport. Cum am ajuns să îmi dau limbi cu ea?

    Ti-am spus ca atunci cand mi-ai dat pe mess partea asta am crezut ca Sakura zice toate astea. Tu de ce crezi ca am reactionat cum am reactionat? Laugh Acum m-am lamurit ca Sasuke spuses toate alea. Abia astept sa vad ce idei iti mai trec pentru majorat. Auzi poate descrii majoratu` Sakurei cum va fi al tau, daca nu postezi pana atunci. Mrrrr party hard
    Spor la idei si la scris!

    dydy
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 426

    Data de înscriere : 19/07/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de dydy la data de Joi 16 Aug 2012 - 13:27

    Mama! Ce capitol bestial Love it
    Imi place noua Sakura dura si rece fata de Sasuke
    Imi place la nebunie cum ai descris sentimentele rozaliei
    Ino, mi rau numa cand mi-o imaginez ca e o pitzi
    Spor la scris si la inspiratie, mi-e rusine sa cersesc next ca ai adus aici o frumusete de capitol

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Reeah la data de Vin 17 Aug 2012 - 8:55

    Oooo, dar repede te mai misti, nu ma asteptam sa-l aduci atat de repede Laugh)
    Ce pot spune? Imi place!!! Laugh)) O.O Capitolul a fost superb..extraordinar.. ce sa mai..
    Si mi-ai dat sperante in legatura cu Sasuke, dar avand in vedere ca ne-ai dat cateva informatii despre sfarsit~nu stiu daca erau false "Laugh)~ nah, ma astept la un sfarsit trist Sad
    In fine, ma bucur ca am citit capitolul asta si sper... sa mi se intample si mie o transformare ca a Sakurei Laugh)))
    Astept urmatorul capitol, spor la scris Kiss

      Acum este: Lun 23 Ian 2017 - 2:27