Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

    Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Distribuiti
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Lun 9 Mai 2011 - 21:21

    Deci, am zis sa-mi postez si eu ficul aici. Tin sa va anunt ca daca il mai gasiti pe un alt site e tot al meu....asa ca sa nu va aud ca e plagiat. Sper sa va placa..lectura placuta


    Cap 1 "Dupa multi ani revin acasa (part 1)"

    SAKURA:

    Din nou ma mut, niciodata nu am avut liniste, un loc stabil. Offf...m-am plictisit de atatea mutari. Mereu mi-am schimbat locuinta, pot spune ca stiu toate colturile lumii. De cand eram mica sunt “mereu pe drumuri”; din cauza parintilor mei care niciodata nu au avut un job stabil sau nu erau multumiti de conditii si asta ma afectat si pe mine si pe sora mea in mare parte, mai ales la scoala.Imi era si inca imi este greu sa ma acomodez cu noul colectiv, niciodata nu am terminat gimnaziu intr-o singura scoala, iar acum nu voi termina liceul, pentru ca din nou ma mut. Parintii mei nu m-au inteles si nici nu cred ca o vor face vreodata, mereu imi ziceau “Esti cea mai buna si tu poti. Stim ca nu ne vei dezamagi” ; aceste vorbe imi rasuna
    in minte, mereu am fost considerata fata tocilara si urata.

    Nu am avut prieteni prea multi, defapt ce spun, o singura persoana vorbea cu mine, dar a plecat, iar fosti mei colegi vorbeau cu mine doar daca doreau o tema sau sa ii ajut la teste, deoarece eu eram “tocilara clasei”. De ce spun asta? Simplu. Eram numita tocilara, pentru ca aveam note numai de zece si rareori noua si eu eram singura care mergea la concursuri si castiga ori locul intai ori locul doi, raspundeam chiar si la cele mai dificile intrebari si in timpul liber citeam sau o ajutam pe mama la servici si in felul asta faceam si eu niste bani si capatam si experienta, iar acuma sa va lamuresc de ce mi se spune si “urata”; asta din cauza aspectului meu. Ochii mei verzi ca iarba proaspat iesita de sub zapada sunt acoperiti de o pereche de ochelari cu lentilele cat rotile de la masina, iar pe dinti este pusa o bucata de sarma pe care o detest, dar necesara din punctul de vedere al parintilor si numita aparat dentar. Paru meu lung si roz ca florile de cires proaspat “nascute” e impletit aproape mereu sau prins intr-o coada de cal si doua suvite cad usor pe chip, iar fruntea mea lata e cireasa de pe tort.Pielea mea fina si alba ca zapada este acoperita mereu de haine fara nici o forma si largi, iar culorile sunt triste si posomorate, deoarece din punctul meu de vedere eu nu am corp frumos, chiar daca anumite rude ale mele nu sunt de aceiasi parere ca si mine.

    Va intrebati de ce le dau ascultare parintilor mei si de ce nu ma gandesc la mine si la aspectul meu, asta deoarece ei doresc ca eu si sora mea sa avem un viitor stralucit si acum cea mai mare prioritate a noastra este invatatul si sa dau la facultatea de medicina sau drept, deoarece sora mea in toamna incepe facultatea de drept. Chiar daca imi place foarte mult sa desenez haine si mobila si pot spune ca am talent, nu doresc sa le frang inima si visurile parintilor de a ma vedea o fiinta importanta in aceasta lume care se chinuie sa traiasca; nu pot spune ca medicina sau dreptul nu imi plac, dar totusi adevaratele mele vise raman ascunse in cele mai intunecoase locuri si scrise pe o pagina din jurnalul meu.Acum, dupa multa vorba, cred ca e cazul sa va spun si numele meu.
    Ma numesc Sakura Haruno si am saisprezeceani, dar peste o luna jumate implinesc saptsprezece ani, mai exact pe saisprezece octombrie si sunt zodia balanta, deci banuiesc ca va-ti dat seama ca sunt o fire mai pasnica si nu caut conflicte si planeta guvernata este Venus. Ca tot am spus ca am o sora, atunci cred ca ar fi cazul sa va zic si despre ea ceva. Numele ei este Konan Haruno si are nouasprezece ani impliniti acum o saptamana, pe zece august. Ea are parul albastru ca marea in timpul furtuni, scurt pana la umeri si ochii sunt albastri ca cerul, si te calmeaza imediat. Are un corp frumos si stie sa se puna in valoare spre deosebire de mine, mereu imi spune sa o ascult si sa fac o schimbare in viata mea, dar cum sunt incapatanata nu ii dau dreptate si spun ca nu am nevoie. Cu toate astea ne intelegem de minune, ne ajutam, ne consolam una pe alta si de cele mai multe ori ea este cea care ma consoleaza pe mine si imi ofera sfaturi.

    Dupa cum spuneam la inceput sunt in drum spre noua mea locuinta, avand in vedere ca pana acuma am locuit in mai multe orase: Londra-un oras frumos, pacat de vremea posomarata,uneori, exact ca si mine-; Miami-nu prea m-am dat in vant, chiar daca erau alte fete mereu se duceau la petreceri si la plaja, deci preferam Londra-, Berlin-inca sunt fascinatade legenda lui “Un ursulet in pragul regasirii”- si ultimul oras, cel din care am plecat New York. Acum ma mai despart doar cateva ore de noua mea casa si din cate am inteles de la mama,Kyoko Haruno -o femeie de treizeci si noua de ani, desi pare una de douazeci, cu parul rosu spre visiniu, chiar culoarea unei visine bine coapte si cu ochii verzi ca si smaraldele. Este o femeie de admirat, arata si bine si este si sufletista, iar acum sa angajat ca medic dermatologic, exact ceea ce ii place- ca aceasta este mutarea definitiva, iar tata, Hirashi Haruno- un barbat de patruzeci si doi de ani, chiar daca nu pare, cu parul saten si ochii de culoarea cerului noaptea s-a angajat la o firma de mobila, din cate am inteles MobLux, la departamentul de finante- mi-a zis ca ne indreptam spre Konoha, orasul in care eu m-am nascut, deci trebuie sa privesc partea pozitiva a lucrurilor.
    Deci Konoha sosesc...
    ~VA URMA...~

    http://i195.photobucket.com/albums/z291/.../Konan.jpg[/IMG][/img]- Konan Haruno
    http://i166.photobucket.com/albums/u109/...ytwbd2.jpg[/IMG]-Kyoko Haruno, mama sakurei
    http://i745.photobucket.com/albums/xx95/...rt-boy.jpg[/IMG]-Hirashi Haruno


    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Mar 14 Aug 2012 - 20:34, editata de 3 ori
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 15 Mai 2011 - 17:27

    am venit cu nextu. lectura placuta


    Cap 1 Dupa multi ani revin acasa (part 2)



    SASUKE:

    Doamne iti multumesc ca m-ai scapat de nesuferita de Ino, o fata de saisprezece ani cu parul blond pal si cred ca si creierul ei e blond, ochii de un albastru stres, inalta si dupa parerea mea nu este asa frumoasa. E exact ca un ghimpe in talpa, chiar mai rau; fiinta aia oare nu isi da seama ca enerveaza pe oricine. Inteleg eu ca sunt cel mai frumos si popular baiat din scoala si cu note foarte bune, dar nici chiar, adica exagereaza. Oare nu s-a plictisit sa se tina dupa si sa fie refuzata de atatea ori? Cred ca nu, pana la urma creierul ei nu mai areneuroni, au fugit saracii in lumea lor, in Hawaii.

    Acum stau in camera mea si privesc gradina din spate, plina cu diferite flori: crini, trandafiri, orhidee, lalele si multe altele, deasemenea am si cativa ciresi si meri. Unul din ciresi imi este umbra din camera mea si imi place la nebunie sa il vad inflorit primavara, nu stiu de ce dar acea culoare a florilor de cires imi place foarte mult si ma duce intr-o lume total diferita de cea de acum, o lume numai a mea.
    Bunicul meu imi spunea ca daca imi plac florile de cires si ele ma relaxeaza asta inseamna ca fata sortita mie va fi asemenea florilor de cires, inocenta si naiva. Prostii... Nu ma gandesc de pe acum la dragostea adevarata, mai am timp tot inainte, nici major nu sunt. Acea liniste de mormant din camera mea este intrerupta de nenorocitul de fratemiu, care e la piscina cu fata lui.
    - Sasuke coboara pana la mine oleac...

    ~Deci va-ti dat seama ca ma numesc Sasuke, Sasuke Uchiha si cum spuneam sunt cel mai frumos baiat si am toate fetele la picioare, chiar daca nu prea imi pasa decat sa ma distrez putin cu ele, dar nu sa imi bat joc caaltii, adica sa ma culc cu ele si dupa sa le dau la gunoi ca pe niste carpe, rareori se intampla asta, de obicei cand merg in club si beau, in general sunt linistit.
    Am parul negru cu relfexii albastre ca cerul noaptea si facut tepi la spate cu doua suvite rebele ce cad in fata, iar ochii sunt negrii ca onixul si am saptsprezece ani, impliti acum o luna, mai exact pe cinsprezece iulie. Sunt fiul lui Hiroto Uchiha-tata,
    un barbat de patruzeci si trei de ani cu parul negru ca funinginea si ochii de un albastru spre negru si Myoko Uchiha-mama, o femeie de treizeci si noua de ani, cu parul negru ca taciunea si ochii de aceiasi culoare. Ei sunt unele din cele mai importante si cunoscute persoane din Konoha, orasul meu natal. Tata este patronul unei firme de avocatura, cea mai importanta si mare si proprietarul unei sali de fitness, cea mai cunoscuta, iar mama mea este profesoara la Universitatea de Psihologie si Economie(UPE), numai ca ea preda psihologia.~

    Imi dau ochii peste cap si intru in camera mea alba ca spuma laptelui, pe peretele din dreapta se afla dulapul meu cu haine cu usi glisate si lacuite si astfel se vede si patul, paralel cu sifonierul, de o parte si de alta se afla doua noptiere negre, pe una se afla o lampa cumparata de mama cu modele destul de ciudate, iar in spatele la cealalta este un fel de tablou, sa zic asa, cumparat tot de mama. Patul este acopet de lenjerie alba, iar patura este neagra alaturata de o pernuta alb cu negru. In spatele patului se afla geamul cu usa ce duce in balcon acoperit de o perdea gri. Pe peretele din stanga se afla inca o noptiera cu o lampa, unde imi tin eu lenjeria, iar langa el se afla usa ce duce la baie, care este doar a mea si realizata dupa gustul meu. Culori predominante fiind alb si negru. Acolo se afla tot ce am nevoie: o cada cu hidromasaj, cabina de dus, WC, o chiuveta cu oglinda si un covor negru in mijloc. Sa revenim in camera. Paralel cu geamul si patul se afla biroul meu alb cu maro spre negru, unde este asezat laptopul si
    rechizitele pentru scoala. Si in final terminam cu un covor in mijlocul dormitorului de un albastru asemenea cerului noaptea.

    Ies din camera si cobor usor treptele din lemn acoperite de o mocheta alba si ma indrept spre piscina, unde se alfa Itachi, fratele meu, un tip de douazeci de ani si este in anul doi la facultatea de drept si s-a apucat si de psihologie,are parul lung, negru ca pana corbului prins intr-o coada la spate si ochii negrii ca ai mei. Pasesc usor pe marmura de culoare crem si ma indrept spre sezlongul de langa piscina mare, langa care se afla si doua mese, iar in partea dreapta este realizat un fel de foisor. Doresc sa il sperii pe fratemiu,dar se pare ca m-a auzit.
    Se intoarce la mine si ma roaga sa ii aduc telefonul din sufragerie. Drace! Uite pentru ce ma deranjat el. Ma indrept spre sufragerie, dar raman blocat ca se pare ca fata lui, Ayo parca o cheama, o pustoaica de saisprezece sau saptsprezece ani, nu stiu sigur si nici nu prea imi pasa, cu parul de culoarea caisei bine coapte si cu ochii albastri ca oceanul, vrea un pahar de cola. Oftez si intru in casa si ma indrept spre bucatarie. Off tocmai azi e libera menajera Marra,o femeie de cinzeci de ani cu parul carunt, asemenea cerului innorat si ochii de culoarea mierii. Deschid usa de la frigider si iau sticla cu suc si pun in doua pahare alaturate cu doua cuburi de gheata, pentru ca este destul de cald afara, cred ca sunt treizeci si sapte de grade Celsius, chiar
    mai mult sau mai bine zis a picat o bucata de soare pe Pamant.

    Bucataria este mare si de lux cu tot ce ii trebuie: cuptor, robot de bucatarie, aragaz, frigider si altele ce sunt necesare, mie, unul, nu-mi pasa ca nu prea intru aici, decat daca trebuie sa mananc sau sa imi iauceva de baut. Culori predominante sunt cele de maro spre negru si rosu aprins.

    Dupa ce ies din bucatarie cam la jumatate de metru se afla sufrageria, tot la parter se afla si biroul tatei si baia pentru oaspeti. Merg pana in sufrageria mare si moderna, amenajata dupa gustul parintilor mei, cel mai mult al mamei. Culorile predominate fiind maro, placut ochilor, culoarea mieri si cremul. Pe partea stanga se afla canapeaua maro cu cateva pernute, in fata ei sta o masuta de stica. Peretele din dreapta este de sticla si are duce in gradina din spate, la piscina. In fata geamului sunt doua fotolii, unul crem si unul gri cu o masuta de lemn intre. Deasemenea in sufragerie avem si masa mare pentru oaspeti si tot de aceeasi parte se afla si barul, cu toate posibilele bauturi, iar pe peretele opus este semineul si deasupra se afla televizorul cu plasma.
    In final incheiem cu un covor de culoarea cremei de vanilie cu mici
    modele maronii.
    Iau telefonul lui fratemiu, lg gt400, si ma indrept spre el si observ
    cum se saruta cu Ayo. Ce priveliste mi-a oferit. Ii las telefonul si
    sucurile si banuiesc ca nu i-a convenit ca l-am intrerupt.
    -Uite-ti telefonul si sucurile si nu ma mai chema pentru nimicuri ca
    astea, ca ai si tu picioare si nu-s servitorul tau! ii spun pe un ton
    ferm si plin de superioritate.
    -Lasa ca iti place sa imi conduci masina, imi zice afisand un zambet de tamp pe fata.

    Nu mai spun nimic si ma indrept spre dormitorul meu si imi iau telefonul de pe noptiera, iphone 5, si imi sun cel mai bun prieten al meu.
    - Hei, omule, esti liber? Hai in parc!
    - Hei Sas’ke. Da vin, ii chem si pe ceilalti. Ne vedem la saisprezece in Parcul Central, unde ne intalnim noi de obicei.
    - Bine ,da' te rog si eu ceva Naruto...Nu ii spune lui varta aia blonda,Ino, ca te intalnesti cu mine, ca iara ma omoara si te omor si eu pe tine.
    - Inteles sa traiti! Oricum e la cumparaturi cu prietenele ei si sta cu
    orele pentru doua lucruri amarate, imi zice acesta si se cunoatea ca
    facea pe el de ras.

    Ii spun un simplu “pa” si inchid telefonul. Bun, deci este ora paisprezece mai am doua ore. Va intrebati cine e Naruto. Ei bine, el e cel mai bun prieten al meu si este fiul lui Minato Namikaze, tatal lui, un barbat inalt, bine facut, cu parul blond ca spicele graului si ochii ca oceanul, iar daca il pui langa Naruto ai impresia ca-s frati. El este viceprimarul orasului Konoha si cel mai bun prieten al tatei cu inca unul, care nu stiu cum il cheama, iar primarul fiind, nimeni altul decat Sarutobi Namikaze, bunicul lui “fratemiu”. Mama lui Naruto, Kushina Namikaze Uzumaki, este o femeie cu parul rosu ca si focul, lung pana aproape de fund si fosta “Miss Univers” acum multi ani, iar acum detine un salon de frumusete pentru dame cu tot ce trebuie.
    Ma indind pe pat si las ploapele sa mi se inchida, pasind intr-o lume total diferita si numai a mea.

    Poze pentru sasuke:
    http://www.kudika.ro/articol/condo~home-...speti.html -Dormitorul lui Sasuke
    http://newsletter.tehnicainstalatiilor.r...articol=45 –baia lui sasuke
    http://www.tamplariemobilier.com/mobilier-birouri.htm -biroul lui sasuke(img7)
    http://www.animegalleries.net/img/39793 -Sasuke Uchiha
    http://www.animegalleries.net/img/233010 - Itachi Uchiha
    http://www.flickr.com/photos/22074398@N0...andsasuke/ -ino,verisoara lui naruto
    http://connect.in.com/naruto-shippuden/i...68624.html -naruto
    http://www.narutopictures.biz/kushina-pretty -Kushina, mama lui Naruto
    http://naruto.wikia.com/wiki/Minato_Namikaze - Minato, tata lui Naruto
    http://images.wikia.com/naruto/fr/images...tobi-1.jpg -Sarutobi, bunicul lui Naruto
    http://yvonnetoader.com/tag/design/page/2/ -scarile (mai in jos sunt )
    http://media.photobucket.com/image/anime...e.jpg?o=54 –Hiroto Uchiha
    http://media.photobucket.com/image/anime...H.jpg?o=80 – Myoko Uchiha
    http://media.photobucket.com/image/anime...H.jpg?o=80 –menajera Marra
    http://media.photobucket.com/image/anime...1.jpg?o=22 – fata lui Itachi, Ayo
    http://www.interiorstore.ro/products_pic...o79_10.jpg -bucataria lui Sasuke
    http://www.beesmart.ro/amenajari-interio...x-319.html -livingul lui Sasuke
    http://www.perlings.ro/detalii-imobil/40...+NATURII+! –vila lui sas’ke
    http://www.cumparaieftin.ro/telefoane-mo...der-titan/ -lg gt400
    http://technorati.com/technology/article...-iphone-5/ -iphone 5

    SAKURA:

    Stau in scaunul alb ca spuma laptetui si moale ca blanita unui iepure si cu capul spijnit de geamul avionului. Privesc cerul cu cativa norisori, iar dupa parerea psihologilor ei nu ai nici o forma, dar creierul meu nu doreste sa accepte asa ceva si vad diferite forme,
    petale de flori, o fata de baiat sau barbat, nu imi dau seama ce e, dar cert e ca mi-a atras atentia. Ma concentrez pe acea figura si observ ca este o fata de baiat, cam asa pare; cu parul ravasit si cu zambetul pe buze, iar privirea lui...privirea lui este una calda si plina de iubire ce ar topi gheata din inima oricui. Deodata sirul gandurilor mele este intrerupt de o voce si simt mana cuiva pe umarul meu. Imi intorc privirea spre faptas si observ ca nu e nimeni altul decat sora mea Konan si langa scaunul ei se afla o stewardesa imbracata cu un costum bleu ca oceanul, format dintr-un sacou tip camasa cu mainicile putin peste cot si in piept are un ecuson cu numele ei, Alexa, mainile ii sunt acoperite de o pereche de manusi de un alb imaculat. Mai poarta si o fusta de aceiasi culoare ca si sacoul cam de doua palme deasupra genunchilor, are
    si o bereta, cred, ce e pe cap si ii tine parul blond si frumos prins intr-un coc si in picioare are o pereche de sandalute albe cu toc de zece-doisprezece centimetri.
    - Sakura, Sakura...Ce naiba e cu tine? Unde te gandesti? Coboara de pe Venus pe Pamant, imi zice sormea cu o fata ce cerea multe explicatii de la viata mea, ce nu am de gand sa ii le ofer, pentru ca nici eu nu stiam pe ce lume eram.
    - Aaaa...Konan. Nu, nu am nimic. Ce s-a intamplat? Intreb eu oarecum confuza si se putea observa si pe chipul meu.
    - A intrebat domnisoara daca doresti ceai sau cafea?
    - Un ceai de tei, va rog. Imi primesc ceaiul si ii multumesc, iar stewardesa pleaca mai departe. Sorb usor din lichidul de culoarea mieri, usor caldut. Dupa care il pun langa mine si imi reiau cititul, “Prin foc si sabie” de Sienkiewicz. Dar mintea mea nu este pe Pamant, este cum a zis si sormea, pe Venus. Hotarasc sa inchid cartea si sa o pun in
    geanta, pentru ca nu are rost se citesc daca nu sunt atenta si dupa pierd sirul actiuni. Ma asez cat mai confortabil si incerc sa ma relaxez pe acel scaun, indreptandu-mi privirea din nou spre cer, dar se pare ca acel chip a disparut. Oftez usor si simt cum corpul devine de ce in ce mai greu si ploapele mi se inchid usor...usor. Simt ca si cum spiritul mi se desprinde de trupul meu “lasandul fara vlaga” si paseste intr-un univers paralel, zici ca e desprinsa o bucata din Rai, iar eu am privilegiul de a vedea aceasta minune.
    Peste tot numai flori de diferite specii cu diferiti copaci infloriti, cei mai multi fiind ciresi. Petalele lor cad usor peste mine ca o mantie; imi ating usor parul de aceeasi culoare si da impresia ca acele petale se desprind din parul meu. Pasesc usor si lent pe cararea inconjurata de mii de flori si cu fluturi de diferite culori. Incet, incet acel paradis se risipeste si ajung langa o cladire mare de culoarea caramelului cu trei etaje si cu teren de football si baschet, dupa cum pare este o scoala. Imi intorc privirea in fata si observ un tanar ce sta rezemat de zidul de piatra. Isi intoarce capul spre mine, dar nu prea ii pot observa chipul, este in ceata. Se desprinde de acel zid si vine spre mine, se opreste la zece centimetri fata de corpul meu. Nu inteleg ce doreste, iar eu devin putin panicata si simt cum bataile inimi sunt tot mai accentuate si rapide, parca ar dori sa fuga. Stau intepenita acolo, de zici ca-s lipita cu prenandez si ii privesc chipul in ceata, incerc sa deslusesc ceva, dar nu reusesc sa fac nimica. O raza de soare apare
    de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar ceva ma zdruncina si acel baiat dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie. Deschid ochii brusc si observ ca inca sunt in avion, iar privirea mea este una confuza si adormita. Aud un raset usor in dreapta mea si o observ pe Konan care se uita la mine amuzata, banuiesc ca din cauza figurii mele.
    O intreb ce este si ea imi spune ca avionul tocmai aaterizat. Dupa sapte ore jumate de zbor am ajuns in Konoha, noua si definitiva mea casa. Imi intorc privirea spre geam si tot ce pot vedea este pista de decolare a avioanelor si cladirea mare, de unde se iau
    bilete si se controleaza bagajele. Imi desfac centura, care cred ca a fost pusa de sora mea, si ma ridic de pe scaun. Merg pana la usa si o lumina puternica se izbeste de mine, facandu- ma sa imi duc mana ca ochii si sa ma dau un pas in spate, noroc ca nu era nimeni in spatele meu, ca de nu ar fi facut contact cu podeaua. Cobor scarile si imi urmezparintii pana in cladire.
    -Bun, fetelor am ajuns. Voi mergeti si luati bagajele si ne asteptati
    afara ca venim si noi imediat. Apropo solicitati si un taxi, va rog, ne
    spune tata.

    Plec cu sora mea si ne luam bagajele si mergem afara unde ne uitam dupa un taxi, mai bine zis Konan se uita, caci eu analizez, cat pot, acest oras. Blocuri inalte si frumos construite si se pare ca strazile sunt intregi. Deci este un primar care isi iubeste orasul.
    - Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?. Doamne, sper sa imi revin...

    Poze pentru Sakura:
    http://www.bizoo.ro/firma/FabricadeMagie...Stewardesa - stewardesa
    http://www.envy.ro/moda/Incaltaminte/Pan...inalt-7665 -sandalele stewardesei
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Vin 20 Mai 2011 - 20:24

    Nextu a venit, sper sa va placa. Lectura placuta


    Cap 2
    Amintiri, durere. Simplu vis sau mai mult..
    .


    SAKURA:


    -
    Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?. Doamne, sper sa imi revin...
    Ma urc in taxi, in spatele soferului, langa sora si mama mea, tata statea in fata. Imi intorc capul spre geam si incep sa analizez acest mic oras. Miile de blocuri inalte de cinci, zece sau cinsprezece etaje, frumos contruite aproape ating cerul; magazinele mixte par a fi niste furnicute in comparatie cu cele mari. Tocmai trecem pe langa primaria orasului, o cladire mare cu un etaj, cu o multitudine de geamuri. In fata ei se afla o fantana arteziana inconjurata de flori. Straduta ce duce spre intrare este despartita de portiuni de gazon, astfel formandu-se un mic labirint. La doua strazi departare de primarie de afla Marele Centru Comercial Konoha( M.C.C.K), pe mine nu ma intereseaza, deoarece eu nu frecventez mall-ul. Ma intreb unde este muzeul sau in acest oras nu exista asa ceva? Nu, nu are cum. Sunt intrerupta de catre cineva ce apre a fi sora mea, care are o urma de ingrijorare afisata pe chip.
    - Sakura ce e cu tine? De cand am plecat din New York esti cu capul in nori si nu iti
    sta in fire. Este ceva ce te macina? Poti sa-mi spui, daca nu vrei acum, o faci cand ajungem acasa.
    - Nu, nu am nimica. Doar analizez acest oras. Nu minteam, chiar analizam acel oras, dar o parte din mine este total tulburata, nici eu nu stiu ce am, dar sora mea...
    - Daca te ingrijoreaza faptul ca vei avea colegi noi, atunci te prostesti. Mereu ai reusit, cu greu, dar te-ai acomodat si o vei face si acum. Sunt sigura. Ce-mi place cand imi vorbeste cu acea blandete si iubire in glas. Dau afirmativ din cap si imi continui analizarea.

    Dupa un sfert de ora sau mai bine de mers ajungem la noua noastra casa. Cobor din
    masina si observ ca gardul este facut din beton, iar in mijloc este despartit si asezat un model foarte ciudat, opac ca abia vezi ceva dincolo. Portile sunt mari, facute din fier cu cateva triunghiuri sau trapeze opace. Intru pe poarta mica urmata de Konan. Se pare ca mai esteceva de mers pana la casa, cam vreo cinci metri. Peste tot este pus gazon frumos aranjat. In partea dreapta sunt plantati cativa braduti, ori mici si pleostiti ori mari si drepti. Spre casa se ivesc cateva flori, se pare ca sunt trandafiri albi in forma de semiluna, in interiorsunt panselute de diferite culori, zici ca sunt stropite cu vopsea; la fel fiind si in partea stanga, numai ca lipsesc florile. Vila este mare, de culoarea vaniliei cu un etaj si se pare ca avem si mansarda sau estedoar podul?. Intru in casa, este una primitoare si spatiuasa, asa la prima vedere. Culorile prediminate fiind de alb, negru, culoarea vaniliei si mierii. In capatul holului se afla usa ce duce in birou, pe partea scarilor se afla debaraua si baia pentru invitati. In partea dreapta este bucataria si sufrageria care face parte din hol. Este alba, canapeaua de aceiasi culoare ca si pereti cu o masuta neagra in mijloc;peretele din stanga este facut din sticla si duce in gradina din spate.Deasemenea perpendicular cu peretele din sticla sa afla si cel ce contine mobila, formata din cateva raftulete unde se afla si plasma, iar
    paralel este semineul cu un tablou foarte ciudat; incheiem cu un covor alb cu roz,rosu, mov asemenea trandafirului deschis. Urc scarile de lemn lacuite, facute oarecum in spirala si cu margine de fier cu un model specific japonezilor.

    Se pare ca aveam dreptate. Casa are si mansarda unde este asezata camera mea si a surorii mele. Intru in noul dormitor, desi nu prea ma interezeaza cum arata nu pot sa trec fara sa observ cat de cat. Culoare peretilor este de un roz pal, chiar culoarea florilor de ciresc gata sa cada, tavanul alb are in mijlocul sau o lustra in forma de stea cu sase colturi. Patul dublu este asezat in mijloc, iar la “capul patului” se afla mici raftulete. In fata este un televizor, pe partea stanga se afla o usa ce duce in balcon, alaturi de un birou negru coltar cu laptop si rafturi pentru carti. Spre usa este situata o canapea crema si paralel se afla trei scari ce nu stiu unde duc. Ceea ce
    nu vad este dulapul, oare unde imi pun eu hainele.
    - Nu ai dulap! Ai dressing. Urci scarile alea si prima usa duce la baie, iar cea de-a doua la dressing, asa au toate camerele, imi spune mama. Dau din cap si ma indrept cu valiza spre acel loc, nu inteleg de ce nu am un dulap ca nu am multe haine, sormea da, ei ii trebuie. Nu ii dau importanta acelei camere. Incep sa aranjez putinile haine pe care le am, dupa care ma duc in baie sa imi aranajez si putinele produse. Acestea fiind: un gel de dus, sampon, parfum cam atata. Faianta este alba cu mici modele rosii, iar gresia rosie ca sangele. Am o cada cu hifromasaj si o cabina de dus, un WC, o oglinda mare si ghiuveta si mici dulapioare. Doamne ai zice ca sunt nu stiu ce diva, asa arata camera mea.

    Dupa jumatate de ora termin si ma indrept spre dormitorul surorii mele ca sa o ajut ca are foarte multe lucruri. Bat la usa; nu dureaza mult si primesc confirmarea de a intra. Observ ca are acelasi desing, numai ca totul este situat invers si culoarea peretilor este mov, asemenea toporasilor, iar baia este alb cu albastru, ca albastrelele.
    - Vrei sa te ajut Konan? o intreb oarecum amuzata de situatia in care se afla; tot imprastiat, iar ea nervoasa ca nu stie cum sa aranjeze lucrurile.
    - Oare? Normal ca da. Mersi mult, imi spune ironica dupa care imi sare in gat. Doamne fiinta asta nu o sa se schimbe, dar trebuie sa recunosc ca imi place. Konan a fost singura care m-a inteles si mi-a fost alaturi.De multe ori, defapt niciodata nu le spuneam parintilor mei ce simteam, dar ea venea singura la mine ajutandu-ma sa depasesc acea tristete. Ma facea sa uit vorbele grele aduse la adresa mea. Toate acele cuvinte erau si inca sunt ca o sabie cu lama plina de otrava ce imi strapungea cu forta sufletul.Cu fiecare vorba lama se rasucea tot mai mult adancind acea rana.

    ~Flashback~

    Din nou am fost ignorata, nimeni nu ma ia in seama. E atat de urata singuratatea, se cunoaste ca isi pune amprenta pe mine, abia, abia mai comunic. Merg incet spre casa si observ cum tot ce ma inconjoara trece pe langa mine de parca nici nu as exista. Mi-as dori sa am o prietena , sa vorbesc cu ea, sa admiram impreuna aceasta minunata lume, sa descoperim adevarata ei fata, dar nu e mai mult decat un vis...un simpluvis, un vis dureros. Doare. Da doare. Asta e raspunsul.
    Nu pot sa nu ma gandesc, caci si atunci simt o durere, durerea singuratatii.
    Ciudat..asa de mult m-am gandit ca deja am ajuns si acasa sau poate e de vina timpul care trece mult prea repede, lundu-mi sansa de a admira un paradis. Mi-as dori sa-l opresc, dar ce pot face? Sunt ca o insecta ce isi continua drumul, dar nu se bucura de viata. Ce ironic, nu? Cum sa ma bucur cand nu am cu cine. Altii o traiesc ca si cum ar fi ultima lor zi, dar eu..eu nu fac decat sa indur o singuratate care se pare ca nu vrea sa ma lase in pace. Oare asta mi-e destinul? Sa fiu singura pentru
    totdeauna? Sa nu cunosc dragostea adevarata si sa-mi infiintez o famile?
    Nu, nu poate fi asa. Ar fi prea crud; ce am facut sa merit asta? Dar mai bine las aceste ganduri si intru in casa.
    Totusi incerc sa-mi pastrez calmul si sa ascund aceasta suferinta, desi nu e usor voi
    incerca. Nu doresc sa le provoc suferinta parintilor, sa-i vad tristi din cauza mea. Mereu imi pun o masca, perfect construita, care ascunde suferinta, tristetea din inima mea. Intotdeauna ei vad in mine fiica ascultatoare sau cel mai mult isi vad viitorul lor prin mine. Ceea ce nu au facut ei sa fac eu si sora mea. Sufar, sufar enorm din cauza acestui lucru, dar nu las sa se observe, nu nu pot permite asta. Am fost, sunt si voi fi mereu o papusa ce este condusa de alte persoane, dar mai greu
    este ca propii mei parintii sunt papusarii ce ma mauiesc dupa placul lor, iar eu...eu nu am dreptul sa spun ceva sau poate pot, dar nu doresc. Oare de ce? Aaaa da, pentru ca sunt prea buna. Uneori vad aceasta calitate ca pe un defect, unul mare de care nu pot scapa. Mereu un sentiment de mila imi invadeaza mintea si imi “astupa” gura cu un leocoplast.

    Fata de ea, Konan, raza mea de lumina care mai apare in tunelul intunecat in care traiesc, nu pot sa tin ascunse sentimentele, nu pot sa tin aceasta masca care se crapa mereu in prezenta ei, oricat de mult mi-as dori nu pot sau poate ca e si bine. In felul asta imi mai usurez sufletul; ce tot spun? Minciuni, asta nu se intampla sau da. Sunt asa confuza, vreau sa ies, sa fug departe de acest loc, dar nu pot. Aici chiar nu pot, nu stiu cum. Lanturile ma tin captiva si nu imi dau drumul, oare asa voi trai? Nu...gata prea multe intrebari, iar raspunsuri nu gasesc. Dar totusi la intrebarile de la scoala reusesc, dar cand e vorba de sufletul meu, pur si simplu nu gasesc. De ce? Acesta e intrebarea ce mi-o pun mereu, iar raspunsurile nu vin, nu le gasesc, sunt bine ascunse sau nu exista. O mica lacrima mi se prelinge pe obraz si deja o simt si pe a doua. Nu, nu pot plange. Imi sterg rapid acele raulete dupa care intru in casa, imi salut parintii si ma asez la masa.

    Stau la masa afisand acelasi zambet fals, dar ceea ce doare este ca nici macar mama, care este cea mai buna pritenea a unei fete, nu observa. Offff...mi-as dori sa se termine totul aici. Nu, nu le pot face asta. Sa nu ma gandesc la sinucidere, nu e o solutie; atunci ce sa fac? Ce?
    Stop! Sunt la masa. Sakura calmeaza-te, zambeste. Se vede cu ochiul liber, chiar si un prost si-ar da seama ca zambetul meu este unul fals, lipsit de viata ca al unei papusi; pe cand al lor este plin de iubire, fericire. Lucruri care lipsesc la zambetele mele. Foarte rar se vede iubirea, viata intr-un zambet de-al meu.
    -Sakura sa stii ca suntem foarte mandrii de tine, draga noastra. Tot ceea ce faci este spre binele tau. Stim ca intr-o zi vei fi o persoana importanta. Ai sa vezi ca ne vei multumi.
    - Multumesc tata, mama. Promit sa ma ridic la nivelul asteptarilor voastre. Din nou acest zambet fals, idiot; chiar am ajuns sa il urasc, sa urasc zambetul, fericirea. Aceste vorbe spuse de mine parca sunt spuse de un robot. Totul este invatat mecanic, frumos regizat ca sa nu se observe nici cea mai mica urma de tristete. Cat de greu mi-e sa spun tot. Cat de greu mi-a fost sa ma invat cu aceste replici,

    Konan:<<Offff...Sakura, din nou aceiasi fraza spusa mecanic. Poate ca iti zic
    ca iti inteleg durerea, dar defapt inteleg doar o parte din ea...>>

    Ma ridic de la masa indreptandu-ma spre dormitorul meu. Nu stiu cat am sa mai rezist, ma mir ca inca pot sa ma tin pe picioare,iar durerea asta, durerea asta de cap nu imi da pace. Am gandit prea mult incercand sa caut un raspuns. Nu ma invat minte, niciodata nu am gasit un raspuns si nu cred ca voi gasi. Ma trantesc cu capul in perna, simt ceva ud pe obraji. Sunt...sunt lacrimi. Nu, nu doresc sa plang, nu din nou. Vreau sa spun STOP!, dar nu pot, din nou nu pot. Aud un ciocanit usor la usa, ma ridic brusc stergandu-mi lacrimile. Spun un simplu “intra”, dar nu inainte de “a-mi lua masca”
    - Hei Sakura...Ce faci?
    -Konan..buna. Uite citeam, ii spun cu acel zambet de papusa, desi stiu ca nu va merge, ca nu am nici cea mai mica sansa cu ea. Ma citeste ca pe o carte larg deschisa.
    - Aaaa da? Si ce anume citesti? Peretele din fata ta sau e cartea invizibila? Nu ma minti surioara, ca nu-ti merge. Stii prea bine ca acea “masca” pe care o vad parintii nu tine si la mine. Deci ce s-a intamplat?
    - Din nou. Stii tu...nu mai pot sa continui, caci lacrimile cad pe obrazul meu ca o cascada, iar “masca” sa rupt in mii de bucatele. Simt cum Konan ma ia in brate si ma strange puternic la pietul sau. Acei ochi ai ei blanzi, plini de iubire ma privesc din nou. Ma mangaie usor pe spate, dar nu pot sa ma opresc, am prea mult pe suflet...prea multa siferinta si durere. Ce n-as da sa ma nasc din nou...sa schimb ceva, dar sunt vise, vise peste vise. Dor, dar dor numai cand ma gandesc ca nu pot face nimic. Asta e in sufletul meu: DURERE...
    - Nu tine toate acele sentimente in tine. Plangi daca asta te linisteste. Ii simt respiratia calda pe gatul meu, mangaierile ei alunca usor pe parul meu ca un vual de matase. Stau cuibarita ca un pui ce are nevoie de protectie. Stam asa vreo cinci-zece minute. Ma desprind usor de ea, parca nu vreau sa-i mai dau drumul vreodata. Ne asezam pe patul moale si incep sa-i povestesc tot. Ea doar sta si ma priveste cu acea blandete in ochi in timp ce ma mangaie usor pe spate.
    Acele mangaieri sunt...sunt ca niste creme ce iti vindeva ranile, dar oricat mi-as dori sa fie asa nu e. Poate doar la suparafa ca in interior rana inca persista si se va mari la urmatoarea lovitura, din nou si din nou.
    Tot asa pana...nici eu nu stiu pana cand. Pana cand Bunul Dumnezeu va dori sa se termine acest calvar. Ca e un adevarat infern pentru mine, dar atunci daca asta e infernul, Iadul ar trebui sa fie Raiul sau ma insel....sau e mai rau, iar toate astea sunt....Nu, aici nu stiu ce sa zic...
    - Gata, calmeaza-te! Stii ce parere am eu, ar trebui sa le spui parintilor tot ce simti, poate asa, defapt sunt sigura ca te vei simti mai bine si poate vei face primul pas spre o noua tu, spune accentuand ultimele doua cuvinte
    - Nu, nu , nu vor intelege. Daca ar fi vrut sa o faca isi dadeau seama de acel zambet fals afisat mereu. Nici nu ma gandesc.
    -Da’ esti si incapatanata, mai rau ca un catar! Pana la urma e viata ta.Nu te oblig sa faci ce nu doresti. Sa stii ca eu voi fi mereu langa tine si nu te voi lasa la greu. E o promisiune! Nu ii mai lua nici tu in seama pe cei care te jignesc. Nu ai nevoie de prieteni care nu le pasa decat de ei si marele lor egou. Tine minte ce iti spun: TU esti FOARTE valoroasa. Inima, sufletul tau sunt pure ca a unui inger, este mai pretios decat orice, ORICE bijuterie din lumea. Ai inteles? Ofera prietenia celor care merita si apreciaza asat, pentru ca prietenia adevarata este ca o comoara greu de gasit si pretuit, iar tu esti acea comoara, dar trebuie descoperita.


    ~End Flashback~

    Aceste cuvinte inca imi sunt intiparite in minte, nu cred ca le voi uita vreodata, dar nici nu vreau. Zambesc usor la aceste amintiri. Poate ca are dreptate sa le spun parintilor, dar nu vreau sa ranesc pe nimeni. Niciodata nu mi-a rezistat acea masca in fata ei si pot spune ca ma bucur.
    - ALO!...Pamantu catre Venus! Raspunde odata! Vii azi sau mai stai mult in usa? Mai avem multe de facut sa stii. Chicotesc usor si ma indrept spre “raza mea de lumina”.
    Probabil va intrebati de ce zice “Pamantu catre Venus” ei bine vine de la planeta guvernata de zodia mea, balanta.

    Incepem sa despachetam lucrurile, le aranjam si privesc oarecum melancolica la toate acele haine. Ea stie sa se aranjeze, dar eu sunt precum o floare ofilita. Nu, nu imi doresc sa plang azi. Poate ca ar fi bine sa zic “nu” si la aceasta Sakura, dar aici ceva ma opreste. Oare de ce? Iar aceasta intrebare idioata, doar stiu ca nu am raspuns,
    dar imi place sa imi dau dureri de cap.

    Se pare ca zicala “unde-s doi puterea creste” se adevereste. Am terminat destul de repede avand in vedere cele doua valize si geanta cu produse cosmetice ale sora-mii.
    Coboram usor treptele din lemn indreptandu-ne spre sufragerie sa vedem ce sa mai facem, dar se pare ca deja parintii s-au ocupat de asta. Mai bine m-as duce sa mai citesc putin. Imi cer scuze si ma duc spre dormitor, imi iau cartea “prin sabie si foc”, deschid usa de la balcon cu vedere la gradina din spate, cu piscina, diferite flori si micutul iaz, iar in fata geamului meu este un cires. Ma asez pe fotoliul de culoarea mierii si incep sa citesc. Ma pierd usor in acea carte si in visele mele. Oare ma voi indragostii vreodata? Voi stii ce e ala un sarut? Intrebari fara raspuns sau poate il voi afla, vreau sa fie unul pozitiv. Vreau sa rad, sa simt ca nu sunt singura, sa simt iubirea macarodata. Adorm cu gandul la aceste vise.

    Din nou sunt pe acea pajiste dezlipita din Rai. Totul este la fel. Peste tot numai flori de diferite specii cu diferiti copaci infloriti, cei mai multi fiind ciresi. Petalele lor cad usor peste mine ca o mantie; imi ating usor parut de aceeasi culoare si da impresia ca acele petale se desprind din parul meu. Pasesc usor si lent pe cararea inconjurata de mii de flori cu fluturi. Incet, incet acel paradis se risipeste si ajung langa o cladire mare de culoarea caramelului cu trei etaje, e aceeasi cladire, o scoala. Imi intorc privirea in fata si il observ din nou pe acel tanar ce sta rezemat de zidul de piatra. Isi intoarce capul spre mine, dar nu prea ii pot observa chipul, din nou, este in ceata. Se desprinde de acel zid ...vine spre mine, se opreste la zece centimetri fata de corpul meu.

    Nu inteleg ce doreste, de ce imi apare din nou acest tanar, de data asta panica nu isi mai pune amprenta pe mine, dar simt cum bataile inimi sunt tot mai accentuate si rapide, parca ar dori sa fuga. Stau intepenita acolo, de zici ca-s lipita cu prelandez. Ii privesc chipul in ceata, incerc sa deslusesc ceva, dar nu reusesc sa fac nimica. O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...

    http://3.bp.blogspot.com/_td-6PIL5M50/SX...re_red.jpg -livingul
    http://www.imobiliaremix.ro/poze/poze-ca...a-....html -dormitorul sakurei
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 31 Mai 2011 - 20:51

    Cap. 3
    “-Bine ai venit in Konoha”

    SAKURA

    O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...
    - Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.

    Ma trezesc brusc, iar din cauza ca m-am ridicat brusc am ametit. Inca imi amintesc acel vis si acele cuvinte “Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.” De ce mi-a spus “floare de cires”, ce legatura are cu mine? Tin minte ca am putut observa ceva, doua suvite negre cazand pe chipul sau in ceata. Nu inteleg ce e cu visul ala, deja e a doua oara. Mai bine l-as uita, sunt sigura ca nu e nimic important.

    Ma intreb cat am dormit. Intru in camera si vad ca ceasul indica ora sase treizeci PM. Oare o fi strigat la mine pentru a cobori la cina? Nu mai stau sa ma gandesc si cobor scarile. Pfiu...se pare ca abia pune masa, ma ofer sa o ajut pe mama dupa care ma duc in sufragerie sa ii anunt ca cina este gata si ma asez langa sora mea la masa. Doamne nici acum nu am uitat acel vis. E ciudat...nu mi s-a mai intamplat sa visez ceva de doua ori, dar ce e si mai ciudat e faptul ca am un sentiment straniu ca si cum ceva se va schimba. Gata Sakura! Sunt prostii. Oboseala mi-a
    afectat creierul; sunt sigura ca maine voi fi bine.
    - Sakura, ma striga mama, draga mea, maine mergem sa te inscriem la liceul “ Team Konoha”. Sa stii ca este cel mai bun liceu de aici, stim ce alegem pentru tine. A castigat foarte multe concursuri si se axeaza mult pe matematica, fizica, chimie, informatica si romana. Suntem siguri ca te vei descurca.
    Dau afirmativ din cap afisand din nou acel zambet. Offff chiar urasc zambetul asta, nici nu cred ca mai stiu sa zambesc cu adevarat.

    Incerc sa mananc ceva, dar pur si simplu nu intra in mine, asa ca decid sa ma retrag de la masa. Desi e abia ora sapte, tot ce imi doresc este sa ma culc. Intru in cabina de dus si incep sa imi masez pielea cu buretele acompaniat de gelul de dus cu miros de crin. Acea mireasma imi intra in nari, dandu-mi o senzatie de relaxare. Picaturile de apa calda se lovesc de trupul meu provocandu-mi o “durere placuta”, dar din pacate acest moment se incheie aici. Ma imbrac cu pijamaua si ma asez pe pat. Ploapele mi se inchid usor; simt cum spiritul mi se desprinde lasandu-mi trupul “fara vlaga”. Gata am parasitaceasta lume, intrand intr-o lume total diferita, numai a mea; unde raul nu patrunde si fericirea domneste pe vecie.

    O raza de soare isi face loc in camera mea aterizand cu gratie ca un fluture pe
    chipul meu inca adormit. Deschid usor ochii si ma it la ceas care indica ora noua AM. Mi-as dori sa mai stau in pat, dar nu pot. Nu am facut nimic si totusi ma simt asa de obosita. Ce e cu mine? Nu e prima data cand ma mut. Sunt asa confuza. Ma ridic din pat si ma duc la baie cu viteza melcului. Ma uit in oglinda, chipul imi este odihnit, dar trupul mi-e obosit. Imi fac un dus sperand ca totul va fi bine, dar ma insel.
    Chiar nu inteleg nimic. Ma imbrac cu o pereche de blugi, o maleta cu un sacou fara forma si largi, iar imi picioare imi iau o pereche de pantofi de pe vremea lui strabunica. Cobor scarile si ma duc la bucatarie sa manac ceva. Imi salut parintii si ii intreb cand mergem, iar raspunsul vine imediat.
    - Buna dimineata! Peste jumatate de ora, imi raspunde tata care citeste ziarul “A new day in Konoha”

    Dau afirmativ din cap si incep sa mananc. Ma indrept spre camera mea si imi pun in geanta demodata actele, un pix, imi iau dosarul de pe birou dupa care cobor. Urc intr-un hyundai santa fe de culoare gri metalizat si pornim spre scoala.

    Dupa zece minute ajungem. Ies din masina, dar raman oarecum socata de ceea ce vad. Aceasta scoala...nu, nu e, nu poate fi, e o simpla coincidenta. Intru pe poarta indreptandu-ne spre biroul directorului.
    - Buna ziua, domnule director. Numele meu e Hirashi Haruno, aceasta este sotia mea Kyoko Haruno, iar ea este fata mea Sakura Haruno.
    - Buna ziua. Bine a-ti venit la liceul “ Team Konoha”. Eu sunt Hatake Kakasi, cu ce va pot ajuta? Hatake Kakasi este un barbat in jur de treizeci-trezezi si doi de ani, inalt, bine facut, cu parul gri ca cenusa si pare o persoana de treaba la prima vedere.
    - Am dori sa o inscriem pe Sakura la acest liceu.
    -Bineinteles. As dori dosarul si ca fiica dumneavoastra sa completeze aceasta fisa cat vorbim noi. Ii ofer dosarul si nici bine nu m-am apucatsa completez fisa ca deja primesc laude la adresa notelor mele. Waw suntem onorati sa avem o eleva cu asemenea note. Binte ati venit la noi!

    Ii multumesc inmanandu-i fisa dupa care ma retrag lasandu-i sa vorbeasca despre reusitele mele. Ma asez pe fotoliu rosu din hol, se observa ca acest liceu participa la multe concursuri. Aici se afla un dulap cu trofee si unul cu medalii si diplome. Se pare ca de cele mai multe ori castigau locul I sau II si ajungeau destul de departe. Observ ca pe usa intra doua fete cam de aceiasi inaltime ca si mine. Una din ele are parul pana la umeri in scari de un saten inchis cu suvite rosii, dar nu par a fi vopsite ci naturale, iar ochii rosii ii sunt acoperiti de o pereche de ochelari; cealalta are parul mov spre negru, iar ochii sunt de un mov sters, dar frumosi ce exprima multa iubire.
    - Domnisoara Sakura, va veni imediat o colega sa va conduca ca sa luati manualele si sa va ia masurile pentru uniforma, care va veni acasa la dumneavoastra pestre trei zile. Bine a-ti venit la noi! Inca ceva, sunteti in clasa a X-a C, imi spune directorul care se afla in usa biroului sau. Dau din cap in semn afirmativ si astept linistita. Offfff...am uniforma. Nu prea ma incanta ideea insa nu am ce sa fac.
    -Buna. Esti noua aici? ma intreaba satena. Raman uimita, adica nimeni nu a mai vorbit cu mine pana acum fara ca sa-si bata joc de infatisarea mea.
    - Salut. Da sunt noua, am ajuns ieri in Konoha.
    - Bine ai venit in Konoha! imi ureaza bruneta. Eu sunt Hinata, Hinata Hyuuga, iar
    ea este prietena mea Karin. Incantate de cunostinta. Apropo din ce tara vii?
    - Eu sunt Sakura Haruno, incantata deasemenea. Din New York, chiar daca Konoha m-am nascut aici, am fost plecata de mica. Inca sunt uimita. Adica nu a mai vorbit nimeni cu mine de ceva ani. Eram in Miami cand mi-am facut o prietena, prima si ultima.

    ~Flashback~

    Mergeam pe strazile din Miami gandindu-ma la...la ce? Ca nici eu nu stiu. Poate
    la viata, poate la nimic, chiar nu stiu. Mintea imi este tulburata. Nu inteleg de ce viata e asa cruda cu mine. Ce rau i-am facut eu ei? Cu ce am gresit? De ce m-am mai nascut, daca sufar? O multime de intrebari si nici un raspuns. Defapt nici nu inteleg de ce ma preocup atat, chiar Konan mi-a zis ca nu merita, dar totusi...Intru in parc si ma asez pe o banca de langa un rau, la umbra unui cires. Ce ciudat. Mereu acest pom ma relaxeaza si am impresia ca seamana cu mine, dar tot nu pot sa-mi scot intrebarile din minte ca sa nu mai spun de durerea din suflet. Mi-as dori sa o pot sfasia, dar nu pot...cata tristete. Mereu cand sunt
    suparata parca viata se incapataneaza sa vad doar numai persoane fericite in jurul meu. De ce? Am ajuns sa urasc fericirea. Sa urasc un sentiment placut care nu e de mine. O lacrima mi se prelinge pe obraz si inca una urmata de multe altele. Tristetea mea se varsa prin acele lacrimi, de ar fi sa plece de tot, dar e doar o dorinta fara nici o speranta.
    - Buna. Ce ai patit? De ce plangi? Imi ridic privirea si observ o fata de aceiasi varsta ca si mine cu parul blond ca nisipul, lung prins in doua codite foarte simpatice si ochii ei sunt movi, calzi, plini de iubire. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu frumosul cu mine, dar daca e o capcana si doreste sa rada de mine, dar totusi parca ea mi-a luminat putin sufletul. Hei de ce nu vorbesti cu mine? Ti-a papat pisica limba? adauga acesta cu o urma de ironie in glas.
    - Buna. Scuze, dar nu sunt obisnuita ca cineva sa vorbeasca cu mine.
    - De ce? Doar nu ai raie sau altceva?
    -Nu, nu am nimic de genul, dar dupa aspectul meu iti poti da seama si ca sa nu mai spun ca am note de zece. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu mine. Chiar ma simt bine, se pare ca m-ai sunt si persoane bune.
    - Asta nu e un motiv intemeiat si pot sa-mi dau seama din glasul tau cata tristete induri, iar eu nu sunt genul de persoana care sa imi placa sa fac alte persoane sa sufere, pentru mine prietenia e un lucru foarte pretios si nu judec oamenii dupa aspect exterior ci dupa cel interior, iar tu esti speciala. Apropo ma numesc Isabella, Isabella Crinia si tocmai m-am mutat aici. Waw cum vorbeste...cu cata iubire si blandete. Ii spun numele meu si aflu ca e la aceeasi scoala cu mine “Elite School”, in aceeasi clasa a VI-a D. Ce-ar fi sa imi arati o parte din oras?

    Dau afirmativ din cap si incepem sa mergem pe unde apucam. Nu aveam o tinta anume, mergeam pe unde apucam. In acel moment, sentimeltul pe care am crezut ca-l urasc si-a pus amprenata pe mine si imi place. E minunat. Nu pot sa cred ce sentiment placut uram eu, acum ma simt ca un nou nascut. Viata in acest moment imi zambeste si parca imi spune “Pretuieste ce ti se ofera”

    ..................... Ma simt atat de bine in compania ei, in sfarsit simt ca exist, dar nu totul e roz, nu? Azi am fost chemata de Isa in parc la “Podul Visului”, se numeste asa, pentru ca legenda spune ca in noptile cu luna plina de vara, daca aprinzi o candela si iti pui o dorinta, dupa care ii dai drumul pe rau se va indeplini.
    - Salut Isabella. Scuze ca am intarziat. Ce s-a intamplat? O vad ca este trista, lucru care arata ca ceva s-a intamplat, deoarece ea mereu e vesela. Dupa un timp de tacere isi face curaj sa vorbeasca, dar parca cuvintele nu doreau sa iasa
    afara; asa ca o intreb din nou ce s-a intamplat.
    - Sakura imi pare sincer rau. Nu stiu cum sa-ti spun asta fara sa doara, dar... peste o saptamana plec la Paris.

    Nu, nu asta. De ce? Cand era asa frumos. De ce cand simteam ca exist. Nu inteleg, se pare ca viata nu e de partea mea…usor vine usor pleaca. Dar stai...este vacanta, deci v-a pleca pentru o perioada, dau sa o intreb cat timp va sta, dar se pare ca mi-a “citit” gandurile.
    - Nu mai vin. Ma mut definitiv. Imi pare sincer rau.

    “Nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” tip singura in gand, iar sufletul incepe sa planga si el. Lacrimile doresc sa iasa la suprafata, dar nu le las; “le incui” si le voi da drumul cand ajung acasa. Era normal, adica aveam prea multa bucurie. Din nou tristetea pune stapanire pe mine.

    Ultima saptamana am petrecut-o cu Isa. Am facut o multime de lucruri: poze, plimbari, chiar am mers si la mall, cumparaturi, mai mult ea, am dormit una la cealalta. Chiar daca aratam fericire la exterior, in interior tristetea castiga teren si sunt sigur ca asa e si la ea sau poate nu. Aceasta e ultima seara impreuna, asa ca dorm la ea. Stam si privim cerul instelat cu o cana de capuccino in mana. Mii de stele acompaniaza pe mandra luna. Sunt de nedaspartit. De ce nu pot fi si oamenii asa? Noi suferim, pe cand ele nu. Doresc sa sparg aceasta liniste care ne incojoara, dar Isa mi-o ia inainte.
    -M-am distrat minunat cu tine. Esti o prietena minunata. Sa stii ca nu te voi uita; mi-as dori asa mult sa pot opri timpul. Sa stii ca ne vom reintalni, nu stiu cand, dar ne vom reintalni. Are acelasi zambet pe fata..bland, plin de iubire.

    ~End Flashback~

    De atunci nu am mai vazut-o si din acea seara zambetul meu a redevenit ceea ce este si acum, unul fals. Tristetea domina fericirea ascuzand-o intr-un colt intunecos, iar durerea nu inceta sa apara; dar se pare ca azi fericirea “isi vrea revansa” si am de gand sa accept aceasta noua sansa de a trai.

    Intre timp a venit si o femeie de vreo treizeci si doi de ani, cu parul saten, lung prins intr-o coada, ochii ei ciocolatii exprimau caldura. Am aflat ca o cheama Mia si este administratora. Ma roaga o urmez, iar fetele vin si ele cu mine.
    -Stii poate nu-ti place ideea cu uniforma, dar e chiar draguta. Ce zici daca ti-am arata scoala si o parte din Konoha dupa ce termini? Apropo in ce clasa esti?
    - Sigur Hinata, mi-ar placea. Pai sunt in clasa a X-a C si cu uniforma nu comentez la lucruri asa marunte. Zambesc, zambesc din nou, iar acum zambesc cu adevarat. Se pare ca viata imi se ofera o noua sansa, poate nu e chiar asa de rea sau poate eu nu am stiut sa pretuiesc ceea ce am si se pare ca si fetele sunt cu mine in clasa. Asta da bucurie.

    Termin destul de repede, iar dupa merg cu Hinata si Karin sa vad scoala. Se pare ca are doua laboratoare de fizica, de chimie, biologie, unul pentru gimnaziu altul pentru liceu. Un laborator de muzica, unul de desen, pe langa infirmerie mai au si un cabinet stomatologic si psihologic. Pe holuri sunt puse vestiare, al meu este la
    etajul unu langa cel al noilor mele prietene. Continuam cu exteriorul scoli. Se pare ca e bine dotata. In spate era un mic parc cu banci si masute, gazon cu flori si diferiti copacii plantati fiind si casa pasarilor pe timpul anului. Tocmai cand ieseam pe poarta liceului vad, vad un tanar care... Nu inteleg nimic, nu poate fi...

    SASUKE:

    Unde sunt? Ma invart, dar nu vad nimic. Ce naiba? Nu inteleg, nu vad nimic, e
    negru, doar negru. O culoare monotona, lipsita de viata. Nu credeam ca o simpla culoare poate sa imi creeze aceasta senzatie de singuratete, desi nu sunt singur. Stai. Ceva este in fata. Incep sa alerg ca nebunu apropindu-ma din ce in ce mai mult. Las pasu mai usor. Se pare ca ma ajuns si ceea ce vad e... Soala mea? Ce... cineva iese pe poarta scolii. Sunt trei fete. Pe doua le cunosc, dar nu stiu de unde, nu imi amintesc, iar pe cealalta nu am mai vazut-o in viata mea. Nu o pot vedea clar, e in ceata. Cand a ajuns in fata mea? Nu mai conteaza. Tot ce fac este sa-i privesc ochii in ceata, dar nu pot vedea mare lucru. Doresc sa-i ating chipul, dar dispare, dispare tot, iar eu cad, cad. Cand ma opresc, oare?
    - Aaaaaaaaaaaaaaaaaa....Au! se pare ca am cazut de pe pat. Ce a fost acel vis? Dar de ce ma intreb, pana la urma nu are nici o importanta, dar totusi un sentiment ciudat isi face aparitia, nu-l pot descrie ca nu stiu exact ce e. Clar am innebunit! Am visat scoala?! Asta da lucru ciudat, nu mi-e dor de ea, poate sa se darame din partea mea. Cred ca mai bine nu acceptam acea idioata pedeapsa.

    ~Flashback~

    Eram in parc cu prietenii mei Naruto, Neji, Lee, Kiba si Shikamaru; desi sunt doar o parte, restu dorm sau sunt inca in vacanta prin alte tari. Stateam si vorbeam pana cand Kiba a decis sa jucam carti, mai exact razboi, dar ca sa fie mai interesant vom juca cu pedepse. Incepem jocul si raman numai eu si Naruto, iar nenororcitul a castigat, asa ca a trebuit sa indeplinesc o pedeapsa. Nu putea fi asa rau, dar se pare ca m-am inselat. Trebuia sa trag doua fumuri de tigara. Doamne urasc sa fumez, dar nu am ce face. . Nu inteleg ce castigi daca fumezi. A da. Un loc “regal” la cimitir, mori mai repede. Ii cer o tigara lui Neji ca el e cel care fumeaza impreuna cu Lee; aprind “moartea” si trag doua fumuri, dar nu le trag bine, pentru ca nu imi place.

    Ma indreptam cu baieti spre o terasa si noroc prost esta ca am dat de Ino “regina blondelor”. Normal ca nu se putea sa nu-mi sara in gat reusind sa ma
    darame. Drace! M-am lovit la spate. Cred ca e bine daca nu mi-am rup coloana, vai ce rau imi pare ca nu s-a lovit Ino, sa vada si ea cum e. Aloo?! Da pe mine nu ma ajuta nimeni? Toti stateau si radeau, dar se pare ca “fratemiu” chiar tine la mine si ma ajuta. Ma ridic, ii multumesc lui Naruto si incep sa urlu la Ino ca un nebun:
    - Ce-i cu tine? Esti nebuna sau ce? Vrei sa ma bagi in spital sau sa-mi sapi groapa? Tu chiar nu pricepi ca esti enervant si ca nu vom mai fi impreuna niciodata? Aaaa era sa uit sa va spun. In clasa a VIII-a am fost impreuna cu Ino, desi aia nu sa numit relatie. Cinci zile de infern. Nici nu stiu unde mi-a fost capul atunci, cred ca eram beat cand am acceptat. O las pe blonda unde era si plec spre casa fara sa-mi mai salut prieteni. Deja mi-a pierit chefu de distractie in seara asta.

    ~End Flashback~

    Poate am fost cam dur cu ea. Stai…imi pare rau pentru ea? Clar ca fumurile alea mi-au afectat creierul. Vezi sa nu imi para rau, o merita din plin. Dau sa plec spre baie, dar sunt oprit de telefonul meu care ma anunta ca am primit un mesaj. Il iau si incep sa citesc, se pare ca e de la...
    - Imposibil...imposibil, sunt uimit de ceea ce scrie aici. Imposibil, nu pot sa cred ca....


    http://media.photobucket.com/image/hinat...y.jpg?o=34 – hinata
    http://media.photobucket.com/image/anime...u.jpg?o=21 - isabella
    http://autotank.ru/production/241-hyundai-santafe.html huyndai [u]
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Vin 10 Iun 2011 - 9:18

    Cap 4
    Sentimentul revine, va persista...Vom fi cele mai bune prietene, de nedespartit...



    SASUKE:


    Il iau si incep sa citesc, se pare ca e de la...
    - Imposibil...imposibil, sunt uimit de ceea ce scrie aici. Imposibil, nu pot sa cred ca Ino a incercat sa se sinucida. “Sasuke, frate, vin-o te rog la spitalul Central. Ino a incercat sa se sinucida. Naruto.
    Oare e din cauza mea? Poate e ea enervanta, dar ma simt putin vinovat. Ma schimb repede si fug la spital. Nici nu stiu ce am luat pe mine, nu m-as mira sa iau boxeri peste blugi. Ii imprumut masina lui Itachi, fara sa ii zic, Honda-accord, ma v-a omora, dar o sa-i treaca pana se insoara.

    Accelerez, ajungand la 100 km/h in oras si sunt si minor, deci nu m-as mira sa primesc o minunata si idioata amenda. Ajung la spital, unde intreb o asistenta si aflu ca Ino e la etajul unu. Il gasesc pe Naruto care sta jos pe un fotolui alb si il intreb cum se mai simte varsa.
    - Acum e mai bine, Slava Domnului! Desi parintii ei inca sunt ingrijorati, nu au idee de ce ar fi obligat-o sa isi taie venele.
    - Da stii cum s-a intamplat?
    -Ar fi zis clonele ei ca Ino nu se simtea prea bine si ca le era teama pentru ea, pentru ca vorbise doar de moarte in ziua respectiva, adica ieri. Se pare ca gasit-o mama ei aseara, la miezul noptii mai exact, in cada cu venele taiate, imbracata toata in alb, gata de moarte cu alte cuvinte. Uite Sasuke, stiu ca nu o suporti, defapt putini o suporta, dar te rog...
    - Nu, nici nu ma gandesc sa fiu cu ea. NU! E nebuna daca crede ca cu asta ma va “lega” de ea. Nu raman impresionat cu acest act, sa stii.
    - Nu frate, nu la asta ma refeream. Doream sa vorbesti cu ea si poate lamuresti lucrurile, dar fii calm. Dau afirmativ din cap si maindrept spre salonul ei. Stai...a zis “sa fiu calm?” Da cand nu am fost eu calm? Eu mereu sunt calm si nu-s ca el, o dinamita. Intru in salonul alb, exagerat de alb, dar se pare ca nu am cu cine sa vorbesc, pentru ca Ino doarme. Dau sa plec, dar blonda ma striga.
    - Sasuke..Sasuke ai venit la mine! Stiam ca tii la mine. Bun, deci a innebunit! Cum poate sa zambeasca si sa fie asa calma dupa fapta facuta? Zau ca nu o inteleg.
    - Ino inceteaza. Am venit ca sa lamuresc ceva. De ce ai incercat sa te sinucizi? Esti nebuna! Nu ma impresionezi cu gesturi de-astea. Mi se pare ca alegi cea mai jalnica metoda, care in fata mea nu face doi bani si asa si tu. Sunt atatea fete care ma plac, dar nu s-au sinucis ca eu le-am respins, sa stii. Nu poti porunci inimi, daca tu poti foarte bine,dar eu nu pot, iar eu pentru tine sunt o obsesie, un trofeu de castigat si uiti ca am suflet, nu ma poti tine langa tine ca pe o jucarie a ta, mai sunt baieti pe lumea asta. Tot ce vrei tu este popularitatea. Inceteaza ca nu reusesti nimic. -Poate am fost cam dur, dar trebuia sa inteleaga.-
    - Sasuke...eu....eu...imi pare rau...
    - Nu te cred, secunoaste de la un km ca minti. Cand ai de gand sa te schimbi fa-o si tine minte ca nu o faci pentru mine si nici nu ma intereseaza. Fa-te bine. Am pecat de aici.
    Ino: “Nu voi renunta pana nu esti al meu Sasuke, numi pasa de ce ai spus tu.”

    Am plecat din salon. Nu stiu unde ma duc, dar numi pasa. Auzi la ea ca ii pare rau, ce mult a cazut. Mi-e mila de ea, dar mai ales de parintii ei,nu merita asa ceva.

    SAKURA:

    Tocmai cand ieseam pe poarta liceului vad, vad un tanar care... Nu inteleg nimic, nu poate fi... Un tanar rezemat de gardul scolii, cu parul negru. E exact ca in visul meu, ciudat nu? Ooooo nu...se apropie de mine, noi, s-a oprit si se pare ca doreste sa spuna ceva.
    - Hei fetelor. Vedeti ca Ino a incercat sa se sinucida, motiv..oare? spune acesta afisand un zambet simplu, dar totodata plin de iubire si farmec. Veniti cu mine la spitalul Central? Apropo cine-i ea?
    -Buna Sai. Ea e Sakura Haruno, noua noastra colega. Cum adica? Ino a incercat sa vada daca moartea o primeste? Dar nu i-a iesit, i-am zis eu ca nici moartea nu o ia la ea, la cat e de urata si enervanta -spune Karin izbucnind in ras. Cum sa
    razi la asa ceva si cine-i Ino? Dar e clar ca fetele nu prea o suporta. Oare de ce?- Eu nu merg, ca i-am promis Sakurei ca-i aratam orasul si nici nu-mi pasa de ea. Hinata?... -iar aceasta da negativ din cap, spunand ca nu are ce cauta acolo, ca Ino nu o suporta si a jignit-o mereu.- Ne pare rau, Sai. Stim ca o placi, dar noi nu prea, stii ce ne face.

    Acest Sai pleaca asa ca le intreb si eu pe fete cine e el si acea Ino, fata pe care brunetul o place. Aflu ca baiatul, brunet cu parul scurt si ochii negri neexprimand
    nimc e in aceiasi clasa cu noi si este si in clubul de desen, se pare ca are talent, iar Ino este o ingamfata si se crede cea mai frumoasa, deci clar nu ma va suporta si va rade de mine. Se pare ca fetele ii spun blondei “Miss Univers Fara Neuroni”.

    Intr-un final ajung acasa, unde sunt intampinata, mai bine spus trantita la pamant de sormea care cerea explicatii. "Cum a fost? Unde am fost? Ce baieti am vazut?" Si alte intrebari iodioate.
    - Calmeaza-te ca iti spun tot, dar hai pe terasa. Vreau sa stau afara, du-te si ia si doua cani cu ceai, te rog. Se duce bombanind ca nu a aflat mai repede, iar eu ma indrept spre leaganul de langa iaz. In fata mea se intind florile stropite cu vopsea si date cu parfum ce te imbata la fiecare inspiratie facuta.
    Cerul incepe sa capete o nuanta usor rosiatica, combinata cu mov spre roz,
    aproape, iar mingea de foc ii face loc mandrei ei surori alaturi de fiicele sale mult iubite. O singura stea este pe cer, facand ultimele pregatiri pentru aparitia reginei, acea stea este Venus sau Luceafarul, cea mai stralucitoare dintre toate stelutele. Langa mine se aseaza Konan inmanandu-mi caldutul ceai. Se lasa destul de racoare, adica vine toamna, anotimpul melancolic, dar si linistit pentru mine.
    Sorb usor din lichidul maroniu si incep sa-i povestesc ziua de azi. Am
    fost intr-un parc... ma asculta cu atata concentrare si se observa ca se
    bucura pentru mine, chiar foarte mult, dar cea mai fericita sunt eu. Am
    doua prietene absolut minunate care stiu sa se bucure de viata si sa
    faca pe altii sa rada.

    ~Flashback~

    Stateam in parc pe o banca la umbra unui pom, iar in fata noastra se afla raul
    “Sperantei”,
    ce ciudat. Adica in Miami am intalnit-o pe Isabella la podul “Visului”
    si acum speranta, visul si speranta, am un vis si acum ca am gasit doua
    prietene sper sa nu ne despartim, aceasta e speranta, da e foarte ciudat
    si frumos. Stateam cu fetele si imi povesteau despre peripetiile patite
    la gimnaziu. Cand au fost intr-o excursie si au speriat-o pe Ino de
    moarte. Ele radeau si fata murea acolo. Au facut-o sa creada ca in zona
    exista un spirit care nu isi gaseste linistea, i-au pus pasta de dinti
    pe clanta si cu ajutorul la cativa baieti au facut-o si pe asta, desi la
    ora patru diriga i-a pedepsit numai pe baieti, scotandu-i afara la
    incalzire, ca la armata. Sau cand s-a rupt masa cu tot cu Ino, ca dansa
    pe ea, era o masa foarte rezistenta. Atunci cand au gresit traseul si au
    gasit un cuib de lilieci sau cand diriginta lor a primit o usa in cap,
    din greseala, se pare ca se fugareau doi baieti, Naruto si Sasuke parca
    si in acea joaca a lor au ranit un adult.

    Radeam cu lacrimi, erau si lacrimi de fericire, radiam de acest sentiment de
    mult pierdut si regasit. Viata chiar tine cu mine sau ma pune la o noua
    proba? Nu, nu vreau sa ma gandesc la lucruri negative. Totul se potriveste. Natura impreuna cu noi. Mii de pasarii libere pe cer isi aleg o noua casa, se pare ca acesta este ultimul lor concert. Frunzele incep deja sa se desprinda de mama lor formand un covor viu colorat in contrast cu sufletul meu in acest moment. Soarele incepe sa devina din ce in ce mai rece, acest lucru nu se potriveste. De ce sa devii rece cand totul e asa frumos sau poate e prea mult. Cam asa e si cu
    viata...de ce sa ai parte de totul perfect, trebuie sa se combine, dar in cazul meu acel sentiment de tristete amestecat cu durere a persistat mult timp
    in inima mea, intunecand-o si facandu-ma pe mine sa ma simt singura pe
    lume, chiar daca aveam o sora si parintii, eu ma simteam singura, data
    la o parte. Ma intreb daca asa se simteau si copii de la orfelinate? Cei
    care au fost abandonati? Daca e asa, atunci ii inteleg. Dar cineva de sus ma iubeste si vechiul sentiment de fericire si iubire revine, simt
    ca va persista, simt cum imi invaluie inima intr-o mantie acoperind
    fiecare coltisor, nepermitandui dureri sa patrunda, dar si eu stiu ca mai devreme sau mai tarziu voi suferi din nou, dar totusi ceva e pe
    cale sa se schimbe radical. Simt ca noi trei vom fi cele mai bune prietene, de nedaspartit.
    - Sakura ce ai patit? La ce te gandesti?
    - Hinata...pai la sentimentul pe care mi-l oferiti, se pare ca nu inteleg la ce ma refer. La fericire si iubire. Aceste minunate sentimete apar in mine, voi le-ati reaprins. Vom fi cele mai bune prietene, de nedaspartit, corect?

    Cele doua dau din cap si ma imbratiseaza strans. Ma roaga sa le povestesc ceva despre mine si cu toata durerea o fac, desi nu am mai spus la nimeni acest lucru, dar se pare ca acum ma simt chiar bine si usurata. E placut sa fiu in compania persoanelor care apreciaza prietenia dupa suflet si nu pun prea mare pret pe frumusete.
    Desi ele sunt doua fete foarte frumoase, naturale, care nu se ascund
    dupa o masca plina de chimicale.

    ~End Flashback~

    Asa cum eu nu am putut pastra acel moment la nesfarsit asa s-a intamplat si
    acum. Decand povestesc eu mandra luna si-a facut aparitia, mi-as dori uneori sa pot opri timpul. Sora mea ma imbratiseaza strans spunandu-mi ca e foarte fericita pentru mine si ca stia ca cineva imi va descoperi acea prietenie din suflet, spera doar ca fetele sa stie sa o pretuiasca.
    Eu sunt absolut sigura ca vom fi cele mai bune prietene.
    Desi scoala seama cu cea din visul meu, o cladire mare de culoarea caramelului cu
    trei etaje si cu teren de football si baschet, iar acel baiat seamana cu cel
    din vis, statea rezemat de zid si deodata vine spre mine...am putut observa doua suvite negre, da e ciudat avand in vedere ca, adica parca visul prinde usor viata. Ciudat si mai ciudat e faptul ca ceva imi spune sa am grija, pentru ca multe se vor schimba. Ma intreb ce? Ce e acel ceva ce imi va marca viata? Voi afla eu..in curand...

    http://autovariouscar.com/wp-content/upl...accord.jpg - honda
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 28 Iun 2011 - 20:48

    Capitolul 5
    Ganduri peste ganduri




    Sakura:


     Normal ca timpul nu poate sta pe loc, ar fi chiar prea bine, in felul asta m-as distra mai mult cu Karin si Hinata. Pot spune ca aceasta ultima saptamana de vacanta am trait-o “la maxim” sa zic asa, cu alte cuvinte m-am distrat cat pentru cinsprezece ani. Am cunoscut-o si pe Ino si logic ca nu se putea sa nu rada de mine. S-a intamplat joi in parc.
     
    "Stateam cu fetele si discutam diferite chestii, iar eu zambeam la fiecare lucuru  spus, ma simteam minunat cu ele, dar acea fericire a fost intrerupta de o voce feminina, cunoscuta pentru prietenele mele, straina pentru mine.
    - Mai, mai ce avem noi aici? Micile ratate ale scoli!
    - Vai fetelor, priviti a inviat mortu, spune Karin razand cu pofta. Ino,  vezi, ti-am  zis eu ca nici moarte nu te primeste, ai speriat-o, cred ca saraca si-a luat vacanta. Sigur nu mai vine la tine, pacat...oare daca ii maresc salariul vine si te ia? continua satena.
    In acel moment am explodat de ras si eu si Hinata, radeam cu lacrimi, iar Ino, fata care a incercat sa se sinucida era rosie de furie, iar prietenele ei incercau sa o calmeza, dar fara nici un efect.
    - Kelia, Mira nu mai incercati sa o calmati pe Ino ca nu sunt sanse, va dau un sfat: internati-o la nebuni! Acum Ino ce ar fi daca ti-ai lua clonele si ai pleca de aici ca ne iei aerul.
    - Hahahaha, ce gluma buna Hinata. Dar ce avem noi aici? O noua ratata, dar se pare ca e regina voastra. La cum arata mai bine ar pleca din Konoha, ca ne face de ras, pe bune si bunica mea arata mai bine ca tine, ia zii de la ce second-hand ti-ai luat hainele? Ca imi plac la nebunie, mai ales sa le dau pe foc, pe bune cum sa porti asa ceva? Saracii stilisti, daca te-ar vedea ar face cu inima, spune razand Ino in batjocora si dandule un ghiont la “prietenele” ei si imediat au inceput si ele sa rada. Da care e ideea? Ea  le controleaza viata? Hei ratusca cea urata cum te numesti?aduaga blonda.
    -Ino mai bine ai pleca tu, ca tu esti cea in plus aici. Numele ei e Sakura Haruno si las-o in pace! Ia misca si fa joc de glezne sau du-te si cauta-l pe Sasuke, am auzit ca e la cafeneua “Bellia”, zice Karin mai mai sa-i sara in cap si sa-i ofere o lectie gratuita, sincer nu vreau sa o vad nervoasa.
     
    Cum a auzit Ino de Sasuke a si fugit de langa noi. Am izbucnit imediat in ras, cum sa fii atat de proasta? Chiar nu stiu. Totusi mi-e mila de fetele de langa ea, par de treaba, dar aparentele inseala. Kelia are parul lung pana la fund, poate chiar mai jos, cenusiu si ochii sunt movi, un mov cald si placut, iar Mira are parul de un rosu aprins ca jarul, iar ochii ii sunt de un roz spre mov, se pare ca mov e culoarea lor."


     
    Ma mir si eu ca de aceasta data vorbele ei nu m-au afectat foarte mult, dar exista un singur raspuns la asta si anume: fericirea. Cele doua prietene ale mele imi transmit doar dragoste si ma “molipsesc” si pe mine cu aceste sentimente placute. Nu, nu vreau sa ma vindec, intr-adevar este ca o boala fericirea si iubirea, deobicei vrei sa scapi de boala, dar eu nu vreau, vreau sa ramana aici in mine mult timp. Aici vine si raspunsul la intrebarea “cum de nu m-au afectat acele vorbe?”, simplu: am doua prietene minunate care ma sprijina, poate asta a fost si motivul tristetii mele, nu am avut prieteni care sa aprecieze aceasta comoara.
     
    Este duminica noaptea, iar eu nu dorm. Ceasul indica miezul noptii, iar acest lucru se poate observa usor si dupa luna acompaniata de micile domnisoare alaturi de ea, asistand la “concertul” naturii. Un concert linistit si plin de farmec ce te trimite intr-o alta dimimensiune. Usor se aude cantecul greirilor sau urletele cainilor, par a fi urlete de durere, uneori imi venea sa urlu si eu asa, sperand ca ma eliberez, dar nu o faceam, dar se pare ca ei o fac si se simt chiar bine, iar eu stau si privesc luna asistand la toata povestea, chipul “oglindindu-mi-se” in luna. As vrea sa vad si ce este in sufletul meu, dar  e imposibil, tot ce pot face este sa presupun.
     
    Cred ca e o adevarata petrecere, sper doar sa persiste mult timp de acum incolo, sa nu mai plece din inima mea. Stelutele clipesc usor luminand si mai mult viata, parca vin din interiorul meu...ma simt asa fericita, nu stiu cum sa ma exprim bine... Mai bine m-as duce la culcare, maine e o noua zi si nu orice zi. Maine incep scoala. Offff..sper doar sa fie diferit, da sper. Inca o privire mai arunc spre cer, cu speranta in ochi, dupa care plec spre pat. Ma asez confortabil si tocmai am trecut granita dintre lumea reala si cea imaginara. Se pare ca am acelasi vis.
     
    Din nou acel baiat, dar acum nu doresc sa mai fug, ci sa stau aici si sa-i privesc chipul in ceata cu cele doua suvite negre ce ii cap pe chip. Mana mea se indreapta spre fata sa. Nu, nu vreau sa o fac...nu doresc sa-l ating, va disparea, dar prea tarziu. Mana nu ma asculta si tot inainteaza si s-a intamplat...i-am atins chipul in ceata. E asa fin, ca pielea unui copilas nou-nascut. Nu a disparut. Ce bine! Isi lasa usor chipul pe mana mea, se pare ca ii place. Zambesc usor la acest act. Ma simt ca si cum as fi cu un inger, dar stiu bine ca nu e asa, dar tot nu inteleg.
    -Nu trebuie sa intelegi, doar sa traiesti fiecare clipa. Ce ciudat parca mi-a citit gandurile.
    -Ci..cine esti? De ce imi apari in vise? De ce ma simt protejata? De ce am impresia ca tu ai...nu mi-am mai putut continua fraza ca m-a intrerupt, punandu-si un deget pe buzele mele rosii ce tremurau, dar nu stiu de ce. Poate de emotie, poate de frica. Chiar nu stiu.
    -Nu trebuie sa stii nimic, doar sa te bucuri de fiecare clipa. Nu-ti fa griji ca ne vom mai intalni. Acestea fiind spuse tanarul dispare, nu inainte de a-mi saruta obrazul. Rosesc imediat si destul de evident de actul facut, chiar daca e un vis.
     
    Ma trezesc brusc si ma uit buimaca in jurul meu. Din nou un vis, acelasi vis. Se pare ca devine din ce in ce mai intens, sa zic asa. Imi duc instinctiv mana la obrazul drept si parca inca imi aduc aminte de acel mic sarut, primul sarut de la un baiat, chiar daca a fost in vis si pe obraz, am simtit ca totul a fost real, un fior imi strapunge corpul intr-un mod placut. Da e clar. Am innebunit. Ma indragostesc de un vis? Ma uit la ceas si observ ca e ora patru dimineata, apoi privirea mi se indrapta spre cer, mai exact la luna care se pregateste sa plece de pe cer, deja cateva domnisoare au parasit “scena” albastra. Parca as fi un lup ce simte nevoia sa o priveasca, dar si sa urle in acelasi timp. Chiar simt nevoia sa tip, dar nu stiu din ce motiv, chiar nu stiu, aici sunt “paralela” sa zis asa. Imi inchid ochii pasind din nou in acea tara a viselor.
    Linistea de mormant din dormitorul meu este sparta de suntetul asurzitor al ceasului, care indica ora opt A.M, iar deschiderea scolii este la ora noua jumatate. Mana se indreapta spre acel “dusman” al somnului pentru ai inchide “gura”. Micile raze de soare trec printre “capcane” patruzand in camera mea, mai exact pe chipul meu adormit. Se aseaza frumos si lin, exact cu gratia unui fluture ce se aseaza pe o floare, numai ca eu nu sunt o floare.
     
    Ma ridic din pat punandu-mi ochelarii la ochi pentru a vedea lumea mai clar dupa care ma intind si plec spre baie. Intru in cabina de dus si dau drumul la apa, tresarind usor la contactul cu “lumea rece”. Acei stropi se lovesc cu atata putere de mine, alugandu-mi somnul si in acelasi timp oferindu-mi momente de placere, dar totul are un final. Ies din cabina cu un prosop in jurul meu, iar altul pus pe parul ud. Ma indrept spre chiuveta si incep sa-mi spal “perlele”, dupa cum spun doctorii. Imi frec usor parul, dupa care incep sa-l usuc cu fionul. Acea caldura imi face corpul sa tresara, iar parul fluturand in toate partile, exact ca aripile unei pasari. Nu mai stau sa ma bucur de momente pentru ca un ciocanit se aude la usa dormitorului. Spun un simplu “intra” si o vad pe mama cu uniforma mea in mana ei.
    - Buna dimineata, scumpa mea! Sper ca ai dormit bine si ca esti pregatita de o noua zi. Nu uita: eu si tatal tau suntem mandrii de tine. Uite uniforma, imbracate dupa care cobori la micul-de-jun.
    - Buna dimineata, mama! Multumesc mult. Sigur promit sa ma ridic la nivelul asteptatilor voastre si sa nu va dezamagesc. Konan unde e? A plecat la universitate?
    - Nu am plecat inca surioara. Ce vrei, sa scapi de mine? imi spune soramea care era in usa. Ii zambesc usor dupa care le rog pe cele doua sa ma lase sa ma schimb.
     
    Da am spus-o din nou. Acea enervanta si idioata fraza. Offff...efectiv mi-a intrat in minte si oricat as incerca nu pot sa nu o spun cand e cazul, zici ca-s programata pentru asa ceva. Mai bine as incepe sa ma imbrac. Dezvelesc uniforma de ciolofanul negru si raman oarecum impresionata de ea. Este formata din vesta neagra cu bretelele in “x”, in fata pana sub sani e in carouri rosii cu galben si orange in amestesc cu cateva dungute albe, iar in jos este neagra, mulata pe corp. Cravata neagra cu initialele liceului “T.K.”, fusta in carouri, ca vesta, plisata prinsa intr-o parte. Deasemenea are si un sacou negru si pantaloni tot negru cu o esarfa, banuiesc, in carouri in loc de curea. Da, uniforma asta e facuta foarte frumos, special pentru a scoate in evidenta tot ce e frumos la o fata. Neinteresant pentru mine asa ca ma hotarasc sa iau pantaloni negri, impreuna cu o camasa alba, cravata si vesta, pantofi negri fara toc si o geanta tot neagra. Zici ca ma duc la o inmormantare, prea mult negru. Asta e, dar fusta aia nu e de mine.
     
    Cobor jos, imi salut familia si incep sa mananc. Imediat imi suna si telefonul, il iau din buzunarul pantalonilor, alcatel OT-363 argintiu si raspund, la capatul celalalt fiind Hinata care imi spune ca e in fata casei mele impreuna cu Karin. Fac ochi mari si le spun ca vin imediat. Imi sarut parinti si pe sora mea mai mare dupa care ies ca si furtuna din casa. Le salut pe fete si incepem sa mergem linistite spre scoala cea noua. Oare cum o sa se comporte colegii cu mine? Aceasta intrebare imi macina gandul, vor fi ca fosti mei colegi, mai bine zis miile de fosti colegi. Da, e posibil sa exagerez. Iata ca raspunsul il voi afla in curand. Tocmai...

    http://media.photobucket.com/image/anime...5.png?o=35 – kelia
    http://www.trilulilu.ro/simona_love/ce31680562b3d7 - mira


    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Lun 29 Iul 2013 - 23:32, editata de 3 ori
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 5 Iul 2011 - 10:42

    Cap 6
    Un nou capitol..totul incepe...


    SAKURA:


    Merg pe strada cu fetele, iar pentru prima data de cand sunt cu ele gandurile m-au prins in mrejele lor. Cat urasc asta! Uneori gandesc prea mult. Oare mai am toti neuroni? Ma mir cum de nu miroase a creier ars. Efectiv nu imi pot scoate din minte aceste intrebari. Cum vor fi noi mei colegi? Niste fitosi? Vor fi ca toti fosti mei colegi? Vor rade de mine? Mii si mii de intrebari imi apar in minte si oricat incerc nu pot sa le scot. Dar pana la urma de ce imi pasa? Adica ma inteleg minunat cu cele doua “nebune”, daca le am pe ele nu mai am nevoie si de ceilalti.
    Nu, ma mint singura. Oricat incerc nu pot. Ma doare sa stiu ca altii ma considera o “lepra” si ca nu se apropie de mine, de parca am vreo boala incurabila si contagioasa. Doare. Chiar daca nu vreau sa arat, doare.
    Incerc sa ma mint pe mine, desi stiu foarte bine ca nu imi iese si in adancul sufletului tristetea cauta razbunare si zambeste exact ca un monstru ce e pe punctul de a scapa din cusca lui. Nu mai vreau sa fie cum a fost. Vreau sa fie diferit. Da vreau. Pentru prima data stiu ce imi doresc cu adevarat.
    Toate aceste ganduri imi dispar, doar intrebarile mai raman. Se pare ca am ajuns, oare cat timp am fost prinsa in aceasta “capcana”? Oare fetele m-au strigat? Se pare ca timpul a trecut iar pe langa mine si eu nici nu am admirat aceasta minunata dimineata. Ce nepasatoare am ajuns, dar e doar azi. Gata Sakura.
    Revinoti! Bun, deci acum ori niciodata.

    Tocmai ce am pasit in curtea scolii si privirile sunt indreptate spre noi. Mai exact eu. Vai cat urasc sa se uite cineva insistent la mine. Nu ma simt bine, ma simt
    stanjenita, exact ca intr-o cusca de unde ma privesc mii de ochi. Acum inteleg ce simt animalele de la zoo.
    -Hei Sakura! Ce ai patit? Esti bine? -Pauza...nu raspund, nici nu cred ca am auzit ceva, am vazut doar ca a dat din buze Karin.- Aloo Pamantu catre Sakura? Ma auzi? Raspunde, te rog! Nu te aud, mai tare!

    Acum chiar am auzit ce mi-a spus satena, iar Hinata inca ma clatina in speranta sa revin cu picioarele pe pamant. Le spun ca nu am nimic dupa care pasesc timida in curtea liceului cu miile de priviri spre mine. Se uita la noi, mai exact eu, nu
    trebuie sa le bag si pe fete aici, mai ceva ca la masini straine. Zici ca au vazut un extraterestru, daca nu arat chiar asa. Stop! Ce naiba e cu mine? Nu e prima data cand vin la o scoala noua. Se pare ca deja au inceput sa barfeasca si pun pariu ca e despre mine ca se aud rasete. Da din nou acele oribile rasete care ma zgarie pe creier. Acum urasc ceea ce am descoperit, zambetul. Din nou tristetea isi face loc “la petrecerea” din interiorul meu, dar parca nu e la fel de puternica.

    Las la o parte micile vietati cu barfele lor si imi urmez prietenele pana la umbra unui copac mare si batran cu o banca langa el. Acolo se afla inca doua fete. O fata cu parul ca spicele graului putin mai jos de umeri si cu ochi verzi ca iarba proaspata iesita de sub zapada, iar cealalta este satena cu parul lung, pana la mijlocul spinarii, si ochii ii sunt de culoarea ciocolatei amare, sper doar ca ea sa nu fie amara ci dulce. Ce ciudat doua combinatii opuse..amar si dulce se potrivesc de
    minune in acest context, abia acum realizez asta.
    - Hei. Bine ai venit la noi! Eu sunt Temari, spune blonda. Cea mai rebela din aceasta institutie.
    - Salut. Eu sunt Tenten. Incanta. Sa zicem ca sunt la fel ca si Temari.

    Le raspund si eu la fel de vesela, se pare ca vom fi colege si prietene. Imi plac aceste doua fete, deci chiar va fi diferit. Imi indrept privirea spre directorul Kakashi care isi incepe discursul sau plictisitor. Da oare nu isi da seama ca elevii mai au oleaca si pica in nas de somn, chiar ne-a plictisit. Cred ca daca ar fi cateva paturi aici in curte elevi s-ar batea pentru un loc. Dupa o ora plictisitoare se termina si acest infern. Ma indrept cu fetele spre clasa de la etajul
    unu. Intru in clasa si raman oarecum impresionata. Bancile maronii sunt de cate o persoana, pe pereti sunt pictati cativa imparati si conducatori ai satului Konoha, un dulap cu diferite obiecte arheologice, unul cu carti si revite. Imi aleg o banca, a patra de la fereastra, in fata mea e Temari, in spatele meu Karin, iar pe celalalt rand, aproape de noi sunt Hinata si Tenten.

    Dupa cinci minute isi face aparitia si diriginta noastra Kurenai, o femeie in jur de douazeci si opt de ani, bruneta si cu ochii rosii. Pare a fi o persoana blanda. Oooo nu! Nu vreau sa ma puna ma duc in fata clasei sa ma prezint. Sper sa uite. Imi
    doresc lucru asta. Chiar nu vreau sa vad privirile atintite asupra mea, sunt exact ca sagetile gata sa te raneasca si nu stii cum sa te feresti.
    - Buna ziua, elevi! Ma numesc Kurenai Yuhi, pentru cei care nu stiu. Sunt profesoara voastra de istorie si diriginata deasemenea. Inainte de toate vom incepe cu prezenta....Haruno Sakura.
    - Prezent.
    - Bine ai venit la noi Sakura! Felicitari pentru toate concursurile castigate. Apropo dupa prezenta vei veni in fata clasei sa te prezinti putin, -imi spune diriginta cu zambetul pe buze. Vezi sa nu am si eu zambetul pe buze.- Hyuuga Hinata, Hyuuga Neji, Karin...-privirile imi umbla prin clasa. Asa mai cunosc si eu lumea. Privirea mi-a cazut pe un baiat de pe randul de la perete, a patra banca, ca si mine. Ma intreb
    cum il cheama?- Uchiha Sasuke...

    Deci numele lui e Sasuke, Sasuke Uchiha. E chiar dragut. Parul negru cu reflexii albastre, aranjat rebel si ochii cred ca sunt negri, iar uniforma ii scoate in evidenta trupul bine lucrat. Asta e si din cauza ca primi trei nasturi de la camasa sunt descheiati. Waw, chiar e frumos. Stai! Ce naiba fac? La ce naiba ma gandesc eu aici. Frumos? Da e frumos. Stop ca spun bazaconii. Eu zic ca toata lumea e frumoasa asa ca nu am de ce ma mira de el. Dar tot nu-mi pot lua ochii de la el, dar totul se sfarseste aici. Diriginta m-a chemat in fata sa ma prezint. Offf si eu speram sa uite. Uite ca speranta nu ajuta aici.
    -Buna. Numele meu e Sakura Haruno. Sunt noua in aceasta scoala. Desi m-am nascut aici am fost plecata de mica. Sunt o fata vesela si sper sa ne intelegem bine cu toti.

    Ma indrept spre locul meu, dar spre nefericirea mea, Ino si “prietenele” ei sunt in
    clasa cu mine si deja susotesc pe acolo. Tot ce am putut auzi a fost: “Vesela? Vezi sa nu? Poate urata si o tocilara.” Se vede de la o posta ca a vorbit in batjocora, dar nu o voi lasa sa-mi strice ziua. Acum trebuie doar sa astept oraru si dupa plec acasa. Nu mai am chef de nimic. Sper sa nu se supere fetele pe mine.

    Ma ridic cu un oftat lung dupa care ma indrept spre iesire, iar in acel moment, la o banca distanta de mine se afla...

    http://fc01.deviantart.com/fs21/f/2007/2...hebann.jpg -temari
    http://xx-mini-by-little-xx.deviantart.c...-173837211 -tenten
    http://saishuu-hinoiri.deviantart.com/ar...i-84321881 -kurenai


    Ultima editare efectuata de catre Cornelya in Mar 5 Iul 2011 - 10:51, editata de 1 ori
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Sam 6 Aug 2011 - 16:18

    capitolul 7 este prezent la datori Wink)

    Cap 7
    Vise ascunse...





    Ma ridic cu un oftat lung dupa care ma indrept spre iesire, iar in acel moment, la o banca distanta de mine se afla acel tanar brunet, parca il cheama Sasuke. Era la banca unui tip blond si foarte activ. Se bucura din orice chestie spusa. Doamne ce par frumos, defapt el insusi e frumos. Te pierzi in parul si privirea lui neagra, exact ca intr-un labirint, ca intr-o prapastie. E ca un inger sau poate mai bine spus demon cu chip de inger, dar nu stiu exact. Sunt asa confuza. Sunt trezita din visare de catre Hinata care ma intreaba daca mergem in parc toate fetele. Dau sa-i raspund, dar mi-o ia inainte Temari.
    - Nu vrem sa auzim “nu”. Tu mergi cu noi si punct. Haide. Azi ne mai putem plimba linistite ca de maine incepe adevaratul infern.
     
    Of  se pare ca nu am de ales. Accept oferta lor, mai bine spus obligatia data. Imi las o copie a orarului si o parte din carti in vestiarul de pe hol, la fel facand si fetele dupa care plecam spre “Parcul Central Konoha”. Mergem incet spre acel parc povestind diferite intamplari din vacanta. Defapt mai mult ele vorbesc. Mi-a cam pierit cheful acum.
    Ma intreb de ce. Adica sunt foarte fericita ca mi-am facut prietene, da si trista ca alti rad de mine si ma barfesc pe la spate sau ma evita.
     
    Pasesc pe poarta mare, din fier si sunt intampinata de o minunata priveliste. Totul e asa de frumos, de spui ca nimeni nu s-a atins. Mana omului nu a participat la creare, ca totul e lasat asa de la mama natura. Dar poate ca este adevarat, poate ca omul nu a facut nimic, dar nu are cum. Trandafirii, crinii sunt asezati in diferite forme. Pe margini se gasesc panselutele viu colorate, zici ca sunt stropite cu vopsea. Merg dupa fete, iar privirea imi este atintia spre acest colt de Rai. Mii de fluturi zboare deasupra noastra, culorile zbor cu ei. Pasarile ne incanta urechile cu muzica lor. Am ajuns intr-o sala de opera. Totul e asa frumos.
     
    Mergem in spatele parcului, intr-un loc mai retras la umbra unui cires care acum isi pierde din frunzele candva verzi. Ne asezam pe banca care este chiar in fata lacului. Imi pot vedea chipul ingandurat. Este destul de cald pentru perioada asta. Soarele da impresia ca e din ce mai aproape de noi, ca in curand ne va praji.
    - Cine-i tipu ala Sasuke si blondu? –tacere. Ce am spus? Cand am vazut cum se uitau fetele la mine am realizat ceea ce am scos din gura.-
    - Sakura, te-ai indragostit de Sasuke? Eu iti sugerez sa nu iti bati capul cu el, nu merita.
    - De ce Karin?- se pare ca  devine din ce in ce mai interesant-
    - Pai, ei bine..Sasuke nu-i un baiat serios intr-o relatie. El nu pune suflet si are momente cand sta cu o fata doar pentru corpul ei si doar ca are el chef de o adrenalina. El si blondu Naruto sunt cei mai populari din scoala si toate fetele lesina numai daca ei li se adreseaza. Eu iti zic din propria experienta: i-ati gandul de la brunet si blond ca vei suferi. Sa nu crezi ca m-am culcat cu el, dar pentru asta a fost cu mine si din ziua aia il urasc sa zic asa.
     
    Am ramas socata de ceea ce mi-a spus Karin. Ea a fost cu Sasuke? Adica de ce nu ar fi, e frumoasa si chiar are un corp frumos si atractiv. Chiar asa o fi Sasuke? Pare destul de interesant. Nu stiu de ce, dar acea fata a lui ascunde un tip grijuliu sau doar e imaginatia mea. Da, chiar am o imaginatie bogata. Ce ciudat..soarele nu mai pica pe corpul meu. S-a innorat? Imi ridic privirea si o intalnesc pe Ino. Oftez usor dupa care imi intorc privirea la fete care au inceput o discutie foarte aprinsa.
    - Ino, mama, nu vrei sa te duci si sa mai incerci sa te sinucizi inca o data? Nu stiu de ce, dar am impresia ca moartea chiar te vrea.
    - Asculta roscat-o, tu mie nu imi spui ce sa fac. Asa ca stai cu ratele tale urate.
    - Deja m-ai enervat. In primul rand eu nu-s roscata, sunt satena, bine un castaniu cu o tenta de rosu pe alocuri, iar in al doilea rand pe cine faci tu rate, rato? Ia miscati labele alea de aici si du-te si macaie in alta parte. Scuze, nu ar trebui sa ofensam ratele, ca sunt dragute. Tu esti muma padurii, o bufnita care daca o vezi noaptea te sperii.
     
    Aww atmosfera devine tensionata, presimt ca nu va iesi nimic bun de aici. Karin joaca dur si nici macar nu glumeste, vorbeste foarte serios. Uite ce ii trebuie daca se pune cu noi, alta treaba nu are?
    - Tu esti doar geloasa pe mine. Esti geloasa ca Sasuke te-a parasit si m-a ales pe mine, c***o.
     
    Cred ca a atins o coarda sensibila. Vad cum Karin isi ridica mainile..oare are de gand sa... da asa e. Tocmai ce si-a bagat mainile in parul blondei si trage cu forta, cred ca i-a rupt cateva fire de par, mai multe. Ino, doar e blonda la creier, nu se lasa mai prejos si isi infige si ea ghiarele in parul satenei. Se trag amandoua cu putere, nu vreau sa fiu acolo. In mai putin de un minut le vad jos cu Karin deasupra lui Ino, paruind-o bine si in acelasi timp pocnind-o peste fata, ca sa nu mai spunem de minunatele cuvinte adresate ei. Se pare ca rolurile se inverseaza si tot asa se invart pe iarba verde indreptandu-se spre lac. Nu va fi chiar frumos. Chiar in ultimul moment Karin se ridic de jos, ea salvandu-se, dar blonda “innecandu-se” acolo printre nuferi. Saracele flori.
    - Asa iti trebuie blondo. Pe cine mai faci tu acu “rata” si “c***a”? Sa te vad daca mai ai tupeul, data viitoare de bag in spital sau mai rau, iti fac eu o intalnire cu “Doamna Moarte”. Sa mergem fetelor ca deja m-am plistisit.
     
    O da. Mult asteptatul verb “sa mergem”. Am inceput sa rad ca nebuna pe strada, iar lumea si fetele se uitau la mine ca la masini straine. Le-am spus motivul dupa care am inceput toate sa discutam despre lupta dintre cele doua, dar nu a durat mult deoarece eu am ajuns acasa. Imi iau ramas bun de la fete si ma indrept spre intrare. Parca presimt ca voi avea parte de un discurs ca am intarziat acasa si mai ales ca nu i-am anuntat. Dupa cum am prezis, parintii mei au o fata de-ar speria pe oricine, mai ales tata. Daca cineva il vede in starea asta noaptea are cosmaruri.
    - Sakura, unde ai fost pana acum? –vine si intrebarea mamei-
    - In parc cu fetele. Avand in vedere ca abia e inceputul scolii si nu am ce invata pentru maine am mers cu prietenele mele in parc. In fond invat bine si am note de zece, deci nu am motive de ingrijorare. Imi cer scuze ca nu v-am anuntat, dar am pierdut notiunea timpului si am uitat de tot. Imi pare rau.
    - Sa nu mai aud scuze patetice din astea. Nu imi pasa, tu trebuie sa fii cea mai buna. Nu trebuie sa pierzi timpul cu fetele prin oras. Nu stii cate se pot intampla. Exista mafie, drogati, hoti, criminali si multi alti. Ce nu intelegi ca tu nu ai nevoie de nimeni.
    - Tata, nici cand ma duc la concursuri nu esti multumit. Tu vrei mai mult si mai mult, daca s-ar putea sa devin presedinte sau savant recunoscut. In schimb cand vin acasa de la concururi internationale, pe tara si multe altele cu premiul intai sari in sus. Mereu m-ai pus cu capul in carte. Cer doar putina libertate, nimic mai mult. Si nu cred ca vreun baiat s-ar uita la mine. Imi cer scuze, nu am vrut. Ma duc la mine in camera, uitati ceea ce am spus. Promit sa ma revansez.
     
    Am plecat din bucatarie cu ochii in lacrimi si sufletul sfasiat. Simteam cum Konan se uita la mine. M-a urmarit cat am tinut “discursul” ala si oarecum era fericita, dar cred ca am dezamagit-o. Nu pot sa fac asta. Azi era cat pe ce sa le spun tot. Nu ii pot rani, nu am forta necesara. Nu vreau, ii iubesc, imi sunt parinti. Intru in camera si ma trantesc pe pat. Nu mai am forta necesara sa imi  tin lacrimile asa ca le eliberez. Azi era sa fac o prostie. Puteam sa regret, noroc ca m-am oprit la timp. Sper sa uite. Ma simt din nou ranita si inca cum. Cum adica “nu am nevoie de nimeni”, doar daca ar stii ei cat am suferit si inca sufar. Nu ma cunosc, spun ca stiu tot despre mine, dar nu stiu nici macar o farama. Cat de dura si cruda e realitatea. Nu pot sa renunt la fericirea obtinuta. Acum cineva m-a salvat din acel abis.
     
    Singuratatea e asa rece si dura. Simti ca esti inconjurata de intuneric, doar el e cu tine, dar e frig si nimeni nu te poate salva din acel abis. Persoanele trec pe langa tine, rad de tine. Mii si mii de rasete imi vin in minte. Credeam ca nimeni nu ma va salva din acest abis, dar m-am inselat. Mai intai Isabella mi-a intins o mana, am scapat-o, am cazut din nou, dar acum am fost salvata de mai multe maini. Sper sa nu cad din nou. Am cerut doar putin mai mult spatiu, mai multa libertate si in schimb mi se ofera singuratatea.
     
    Ii inteleg, imi vor binele, vor sa ma stie in siguranta, dar ma sufoca. Prea mult strica. Vreau mai multa libertate, nu vreau sa ma mai ia la rost pentru fiecare chestie gresita, eu trebuie sa fiu copilul perfect. M-am saturat. As vrea sa spun stop, dar nu pot, ceva ma impiedica si acea e dragostea si respectul pe care il port fata de cei ce m-au adus pe lume. Ce tot spun. As putea sa le spun, nu e ca nu pot e ca nu vreau. E foarte simplu sa zici nu pot, dar e mai greu sa zici pot si sa si faci. Aud un ciocanit la usa. Offf, nu vreau sa fie parintii mei, noroc chior e Konan. Ce bine ca a venit.
    - Sakura, as vrea sa vorbesc cu tine. De ce nu ai continuat? Deja imi faceam iluzii cu noi doua in oras, la cumparaturi, tu cu mai multa liberatate, ca doar interveneam si eu daca era necesar. De ce? Zau ca nu te inteleg, puteai sa pui punct acestui “cosmar” ce il traiesti, dar esti mai incapatanata ca un catar.
    - Imi pare rau, dar nu pot. Nu pot sa fac asta. Poate ca ai dreptate, dar nu pot. Nu vreau. Intelegi?
    Vad cum isi lasa privirea in jos. Poate ca am gresit, dar oricum nu renunt la fericire. Nu renunt la prietenele mele, e decis.
     
    Astept linistita foaia cu cerinte. Acum ma aflu la olimpiada pe tara la chimie. Nu am emotii, sunt obisnuita. Imi invart ochii prin sala si zeci de elevii isi repeta lectiile. Pot spune ca nu am o treba si stiu tot. De asta am fost aleasa. Normal ca trebuia sa mearga si Sasuke, dar comisia m-a ales doar pe mine, avand in vedere si concursurile castigate anterior.
     
    Sasuke, acel brunet. In ultimele luni numai la el m-am gandit. La acei ochii abisali ce te mananca doar cand te uiti in ei. Cred ca imi place de el. Nu am mai simtit ceva pentru un baiat. Nici macar nu stiu cum e un sarut. Mi-as dori ca sa aflu totul, sa simt acei fluturi in stomac. Sa simt acei fiori prin tot corpul meu, sa tremur sub atingerile lui, dar raman doar vise. Nimic mai mult decat vise. Simple vise ce vor ramane ascunse pentru eternitate. Sa sper ca totul se va schimba, dar ma ranesc singura. Aceste vise sunt pline de venin. Ma ranesc numai cand ma gandesc la ele, dar fara vise nu poti trai. Nu esti om fara ele, esti doar o papusa. Incepi sa visezi, iti place ce vezi, dar cand te trezesti ca nimic nu va fi real iti vine sa urli, sa plangi, sa te  urci pe pereti. Sunt plina de venin, doar din cauza cuvantului “vis”. Sa visezi e frumos, dar e si dureros. E placut, dar si amar. Fara lumina nu exista intuneric si vice-versa, cam asa vine si aici.
     
    Ma opresc din gandit. Tocmai am primit foaia cu exercitii. Sa vedem: logic, subiect chimia organica. Urata cu draci, formule kilometrice, dar asta e viata. Vreau medicina, mai mult pentru parinti, invat chimie. Primul exercitiu nu putea fi mai banal de atat “Numeste hidrocarburile urmatoare:..” Asta o dai la un test. In fine. In doua ore subiectul e gata. Imi iau lucrurile si ma indrept spre scoala pentru a da bani de excursie. Peste o luna voi merge la munte cu colegii si inca o clasa. Drept cadou de Craciun sau asa de sfarsit de semestru. Presimt ca va fi interesant si in acelasi timp misterios.




    Ultima editare efectuata de catre Rose <3 in Lun 29 Iul 2013 - 23:34, editata de 1 ori
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Vin 19 Aug 2011 - 21:38

    Mersi de comentarii

    Cap 8
    Let’s go...


    SAKURA:

    Ii las banii dirigintei mele dupa care ma indrept spre casa. Vantul bate puternic zici ca te ia pe sus. Mici fulgi cad din cerul cenusiu. Totul in jurul meu e alb, e pur. Parca mii de ingeri sau coborat din cer. E minunat. Mi-as dori sa mai raman, dar din pacate frigul nu ma lasa. Patrunde inclusiv prin cojoc si imi strabate tot corpul. Merg usor pe
    drumul alb, pasi mei lasa urme pe mantia alba, iar scartaitul e inevitabil. Intru in curtea casei ce candva era verde si vie, plina cu flori acum zici ca e moarta. E ingropata sub acest alb pur, copacii ce aveau o coroana frumoasa acum sunt “goi” si “inghetati”. Intru in casa, totul e asa tacut. Parintii mei sigur sunt la servici, iar soramea la facultate, deci am libertate cateva ore. Daca as fi o nebuna as suna prietenii, dar nu, eu sunt un inger asa ca respect regulile. Ma dezbraz ca mai apoi sa-mi fac o ciocolata calda.

    Intru in dormitorul meu cu ciocolata calda in mana si o farfurie cu fursecuri. Imi deschid laptop-ul dupa care messul. Nu pot sa cred cate e-mailuri am. Doua mii de e-mailuri. A trecut ceva timp de cand nu le-am verificat, trebuie sa fie reclamele, de la diferite carti sau concursuri. In douazeci de minute am terminat tot, iar acum imi iau o cartea “Prin sabie si foc” abandonata acum ceva timp. Minutele trec pe langa mine pe nesimtite, iar linistea este deranjata de telefonul meu. Minunata rebele Tenten care imi spune ca in jumatate de ora sa fiu gata, pentru ca merg cu ea la mall si cu celelalte fete. Incerc sa ma scuz, ca-s obosita, dar ca de fiecare data nu merge. Cu pasul melcului incep sa ma imbrac si eu, o pereche de blugi negri, o flanea, fular, caciula, manusi, haina si
    cizmele si am terminat. Inchid casa, dupa care ies din curte, acolo fiind Tenten cu Temari. Vor sa-si faca cumparaturile pentru excursie, cam devreme dupa mine.
    Incepem, mai mult ele sa cutreere magazinele. Eu mi-am luat o vesta si o maleta la insistentele fetelor, dupa doua ore plecam spre casa. Gandul imi zboara la Sasuke. Off, simt ca innebunesc. Mereu cand ma gandesc la el mii de fiori trec prin corpul meu, in fata mea apare chipul sau bland zambindu-mi. E asa minunat, dar totul se
    intrerupe cand o voce cunoscuta mi se adreseaza:
    - Buna, Sakura! Ai un minut liber?
    - Buna, da sigur. Poti sa-mi spui ce vrei.
    - Pai, diriginta Kurenai, ne-a chemat pana la scoala. Poti veni?

    Dau afirmativ din cap si plec spre scoala. Merg alaturi de brunet, iar corpul mi-e incordat. Fiori imi strabat corpul de zici ca am furnici pe mine. ma uit pe sub gene la el, iar ochii sai abisali privesc in fata in timp ce obrajii ii sunt rozalii din cauza vreimii.
    - S-a intamplat ceva? –ce sa-i zic? M-am blocat, cum de si-a dat seama? Trebuie sa spun ceva, deschid gura, dar cuvintele nu vor sa iasa. Sunt asa timida, adica stau langa cel mai frumos si popular baiat pe care cred ca il plac.- Sa stii ca nu am idee de ce am fost chemati la scoala. Apropo cum a fost la olimpiada?
    - A fost bine. Am facut tot, desi am gresit la o problema la calcul, iar la ultima nu sunt chiar sigura. In rest a fost
    bine si nu am fost stresata ca altii.

    Doamne ce prostii spun. Daca e vorba de scoala vorbesc ca o moara stricata. O liniste se lasa din nou. Nu am crezut ca el va vorbi cu mine vreodata. Chiar si cu un motiv insignificant ca asta. Totusi preferam sa nu-i aud vocea, asa simt ca ma topesc ca inghetata la soare. Ce greu e...da cine a zis ca dragostea e usoara. Neah, eu nu sunt indragostita.
    Intram in scoala acoperita de zapada, iar de la secretaria o vedem pe diriginta noastra. Mergem spre ea si o salutam.
    - Buna, copii. Ma bucur ca a-ti venit. V-am chemat pentru ca sa va anunt ca ma veti ajuta cu excursia, ve-ti fi un fel de organizatori. Sasuke te ocupi de baieti, faci un tabel cu numerele la camere si numele celor care le ocupa si deasemenea te rog sa ma anunti ce sport preferati. Sakura la fel pentru fete si maine sa te duci la “Universitatea de chimie” pentru a vedea rezultatul si sa-ti iei eventualul premiu, la orazece dimineata. Cam atat. Puteti pleca. Ne vedem luni la scoala.

    ***


    Si uite asa a trecut o luna. Timp in care eu si Sasuke am colaborat pentru ca excursia sa iasa bine si sa le placa tuturor. Am devenit amici, din partea mea si m-am obisnuit cu prezenta lui langa mine, dar cred ca am ajuns sa-l iubesc cu adevarat.
    Acum sunt in fata dressului si imi aranjez hainele in valiza. Noroc ca Konan ma ajuta, altfel nu as termina. Imi pun haine grose, iar la rugamintea soramii si doua rochii cica pentru vreo petrecere. Da sigur, vezi sa nu. Dupa ce termin imi iau haina si geanta cu banii, telofonul si cobor la masina. Tata imi ia valiza, dupa care intram in Hyundai, iar acolo mama incepe sa-mi tina o predica cu ce sa fac si ce nu.
    In cateva minute sunt la gara. Merg spre prietenele mele, le salut dupa care ma duc sa-mi iau valiza. Ne
    urcam in compartimente, in timp ce controlorul incepe sa verifice biletele sau permisele. Incet incepem sa ne miscam. Un peisaj mirific ni se afiseaza, albu predomina imprejurimile. Trecem prin diferite sate, casile batranesti acoperite cu zapada si fumul ce iese pe horn de duc cu gandul la evul mediu.
    Dupa sase ore, ajungem la destinatie. Cobor din tren impreuna cu Sasuke, pentru ca trebuia sa dam cheile de la
    dormitor si sa anuntam cum vom sta. Prima sunt eu:
    - In camera 205, voi sta eu, Karin, Hinata, Tenten si Temari. Vom avea doua copii de chei, una va fi la mine si alta la Hinata. In camera 210 va sta Ino, Kelia si Mira, voi aveti doar o cheie.- am continuat asa pana am
    terminat cu cele doisprezece fete. Acum era randul brunetului. Dupa ce terminam ne indreptam cu totii spre camere pentru a despacheta. Fetele fiind mai cu energie tot ce doresc este sa iesim afara sa ne distram,
    insa de data asta refuz si multumesc Doamne ca m-au lasat in pace.

    Incep sa pun hainele in dulapuri. Camera avea cinci paturi, pe doi pereti. Eu stateam la geam, langa mine Karin, dupa Hinata, iar pe al doilea, cel din fata noastra stateau Tenten si Temari. Camera era imparita in doua.
    Intr-o parte paturile cu noptiere, doua telivizoare si un calculator, iar in cealalta parte se aflau cinci dulapuri, masute de machiaj si doua canapele cu o masa din lemn in fata, era sa uit si cele doua bai.
    Culoarea peretilor era de un crem cu rosu. Dupa o ora de aranjat toate hainele, cremele, si pus si laptop-urile fetelor pe pat, ma indrept si eu spre geam. Acolo il vad pe Sasuke dandu-se cu placa, mai bine spus se
    intrecea cu prietenii sai. Insa rezultatul fiind ca Naruto a castigat, iar brunetu ei bine.. a pierdut, iar dupa fata sa nu e chiar incantat. Se pare ca trebuie sa primeasca o pedeapsa. Oare ce ia dat?
    Il las pe brunet si prietenii sa-i iar eu ma intind. Incet ochii mi se inchid.

    Ma aflu o pajiste verde, iar in fata mea, mai exact la umbra unui cires se afla el. Acel misterios tanar, ma indrept cu pasi marunti spre el, dar siguri. Vreau sa stiu ce vrea de la mine, nu ii inteleg prezenta. Dau sa spun ceva, dar nimic nu iese. Ce... insa totul a fost intrerupt cand mana sa a facut contact cu a mea, un fior placut imi trece prin corp. Ne asezam pe iarba verde in timp ce ne tinem de mana. Imi las capul pe umarul sau, iar ochii imi sunt indreptati spre lacul din fata noastra.
    Stam asa in acea liniste. Timpul trece, fara sa ne dam seama soarele deja apune. Totul devine asa romantic. Apa prinde o nuanta de rosu in timp ce cerul zici ca a luat foc.
    - Rozalio – ma uit la tanar, iar privirea sa este una blanda si plina de iubire- Mai curand de cat crezi,
    vei afla cine sunt, iar totul se va schimba in viata ta.

    SASUKE:

    Mi-am anuntat colegii cum vom sta in camere, iar acum ne afla in dormitorul 304, impreuna cu Naruto, Neji, Shikamaru si Kiba. Despachetam repede, dupa care ne ducem pe partie. Vrem sa ne dam cu placa. Inchiriem cinci
    placi, dupa care ne urcam in telescaun pentru a ajunge pe varful dealului. Nerabdarea ne cuprinde pe toti, iar genialul de Shikamaru propune sa facem o intrecere, iar cel care pierde va primi o pedeapsa.
    Suntem deacord cu toti. Ne asezam la o linie si am pornit. Incercam sa castigam, doar nu vrem pedepse. Cand simt ca sunt aproape Kiba ma ia si castiga, adica am pierdut? Nu se poate...
    - Baieti, inca odata, ca nu am fost atent. Sunt cu toti deacord, iar norocul nu e de mine. Bun incercam inca odata, a treia e cu noroc, dar nu azi. Am pierdut in fata lui Kiba, Neji si acum Naruto. Nu mai am de ales, trebuie sa accept ceea ce mi-o da.
    Ii vad cum se indeparteaza de mine cativa centimetri. Aud chicoteli si rasete plus susoteli. Ma intreb ce au de gand sa-mi dea. Sper sa nu ma puna sa ies in chiloti afara, hai ca nu-s chiar asa de nebuni sau da... Tin minte ca odata a trebuit sa ma urc pe schela, la noi la scoala pentru ca se renova, si acolo trebuia sa dansez. Noroc ca erau ore si nu m-au vazut foarte multi. Ce amintiri, ce nebunii. Il vad pe blond cu zambetul pana la urechi. Ceva malefic mi s-a dat sa fac sunt sigur.
    - Sasuke, avand in vedere ca ai pierdut de trei ori pedeapsa va fi pentru acele trei ori ratate. Deci, ne cerem scuze si nu ne omora.Pedeapsa ta este...
    avatar
    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Irene. la data de Sam 20 Aug 2011 - 13:43

    Wow

    Care este pedeapsa lui?

    Deci mai lasat...wow. Nu pot sa descriu ce am simtit cand ti-am citit ficu.

    Este minunat,superb,frumos,exraordinar
    avatar
    Meliss
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Meliss la data de Dum 4 Sept 2011 - 22:34

    Vreauuuuuuuu nextuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
    E foarte foarte frumos te rog pune-l!!Love it:X::XX
    Vreau sa vad ce se intamplaa!!!Love it
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 11 Oct 2011 - 16:09

    Pff cat am intarziat. Imi cer scuze si v-am adus nextul. Mersi de comuri Lectura placuta


    Cap 9
    Admiratorul secret

    SASUKE:

    - Sasuke, avand in vedere ca ai pierdut de trei ori pedeapsa va fi pentru acele trei ori ratate. Deci, ne cerem scuze si nu ne omora. Pedeapsa ta este sa o faci pe admiratorul secret cu Sakura Haruno. Adica te prefaci ca iti place de ea si ai sa-i lasi mici cadouri cu diferite biletele, iar cand esti sigur ca a cazut in plasa ii spui adevarul. Simplu...

    Ce trebuie sa fac eu? Adica nu am nimic personal cu ea, dar nu merita sa ii fac asta. Pare de treaba, iar eu ar trebui sa ii frang inima. Mai bine ma punea sa o sarut pe Ino sau sa-i fac serenada diseara. Daca ma gandesc mai bine e ok, se putea si mai rau. Sper sa nu fie chiar idioata si sa creada, dar avand in vedere aspectul ei si cum se comporta unii cu ea sigur va crede. Va fi un mielusel, ma voi “juca” putin cu ea, iar la final ii dau leatul sa si-l puna la gat. Saraca.
    Le spun ca accept provocarea, iar ei incep sa rada pe infundate molipsindu-ma si
    pe mine. Chiar va fi amuzant si voi incepe din seara asta. Asta da excursie amuzanta.

    ***


    Stau in fata la un raft dintr-un magazin si ma gandesc ce as putea sa-i dau
    rozaliei, ceva care sa o socheze in adevaratul sens al cuvantului si sa-i deschid inima ca sa pot patrunde. Pff, tot nu pot sa cred ce trebuie sa fac. Ma simt asa de mizerabil in momentul asta, zici ca am cazut intr-o groapa cu noroi. E prea dur pentru ea, Doamne iarta-mi pacatele ca tare multe-s, dar asta le intrece pe toate. Am sa vin mai des la biserica, fac fapte bune, dar te rog din toata inima mea de pacatos nu o lasa pe Sakura sa creada toata aceasta chestie cu “admiratorul secret”. Nu merita. La acest gand mi se face rau si un nod in stomac mi se pune.

    Iau diferite lucruri si ma indrept spre camera din hotel, e timpul sa imi pun planu in aplicare. Zapada alba ma inconjoara, iar toata natura doarme sub aceasta plapuma ce va sta timp de trei luni. Muntii maiestosi seamana cu tronurile zeilor, deja mi-l imaginez pe Zeus stand pe un varf de munte si asigurandu-se ca nu facem vreo nazbatie, dar la cat suntem noi de “cuminti” ar trebui sa ne tina in lanturi, dar nici alea nu ne opresc.
    Intru in hotel asigurandu-ma ca nu ma vede nimeni, mai ales vreo mimoza, atat imi trebuie. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce ar crede Ino, sigur ar zice ca o plac si ca i-am luat cadouri. Vai de mine,scapa Doamne lumea de idioti ca tare multi sunt in gradina Ta.

    Deschid usa la camera si incep sa rascolesc prin cap ce as putea sa-i scriu rozaliei, vreau totusi sa fac o treaba buna. Cum ar suna “Rozalie mica, parul tau zici ca e...” prea roz. Aaaa, nu am deloc inspiratie, sunt prea nou in toata chestia asta si as putea zice ca nu mai e la moda, dar in fine.

    Ma plimb de colo-colo in speranta unei idei, pana acum tot ce am facut a fost sa mototolesc hartii si sa formez mici bulgari aruncati prin toata camera. In toata gandirea mea “i-au peretele in brate” si ma lovesc destul de puternic la cap, insa se pare ca mi s-a aprins beculetu, mi-a venit inspiratia.
    Ma pun pe scris, iar dupa ce termin ma duc in camera fetelor. Ma asigur ca nu ma vede nimeni, dupa care intru in acel dormitor acum gol. Ma intreb care e patul ei, insa un medalion imi atrage atentia, ma uit atent la el si imi dau seama ca e
    al rozaliei. Deci asta e patul ei, sper sa nu incurc. Pun micul cadou sub perna si ies tiptil din camera de zici ca sunt intr-un film de actiune cu spioni.
    Asta e prima faza, sa vedem cum va decurge totul...

    SAKURA:


    - Rozalio – ma uit la tanar, iar privirea sa este una blanda si plina de iubire-
    Mai curand de cat crezi, vei afla cine sunt, iar totul se va schimba in viata ta.

    Dupa aceste cuvinte dispare cum face mereu. Lacrimile incep sa-mi umezeasca obrajii albi. De ce? De ce nu imi spune ce vrea dela mine? Traiesc intr-un univers complicat. Tot acel paradis se risipeste incet si totul devine negru, iar eu inca stau si plang. Nici nu dau importanta ca am ramas singura, cum am fost mereu si voi fi. Mi-am gasit prietene, dar nu prea conteaza daca eu sunt aceeasi fata timida si lipsita de viata.
    Sunt ca o marioneta controlata si ceea ce e dureros e faptul ca parintii mei
    sunt papusari. Doare, vreau sa rup acele franghii ce ma tin captiva, dar ceva ma retine. Mi-e frica sa nu cad, mi-e frica ca viata sa nu isi bata joc de mine si sa devin o fiinta ce cere doar mila. Acest sentiment de frica nu ma lasa.
    Imi respect si iubesc parintii, deci pot suporta, trebuie doar sa tac si sa-mi joc rolul pana la final. Trebuie sa o fac, ei mi-au dat viata si le sunt recunoscatoare pentru faptul ca au avut grija de mine si mi-au oferit cei mai bun, asa dupa
    posibilitati.

    Ochii mei verzi se deschid treptat, clipesc de cateva ori pentru a ma acomoda cu lumina. Vad cum fetele stau pe pat si discuta in timp ce se joaca carti. Le salut dupa care plec spre a face un dus, insa inainte imi las lantisorul din aur cu o cruciulita drept medalion pe pat.
    Intru in baie si imi dezvelesc trupul, la contactul cu acel mediu rece un fior imi strabunge corpul. Ma rasfat timp de cateva minute, dupa care ies. Imi iau lenjeria, o maleta rosie, blugii negri si o pereche de tenesi pentru a cobora la cina.

    Pofta de mancare nu prea este prezenta asa ca ciugulesc cat de cat pentru a nu ma forta fetele sa mananc sau sa ma ia la interogatoriu. O vad pe diriginta cum ne face semn sa tacem deoarece are de facut un anunt.
    - Maine vom merge sa vizitam o pestera, o manastire cam la vreun kilometru departare asa ca vreau sa fiti in forma, adica sa va odihniti.
    O seara placuta.

    Le spun fetelor ca eu nu mai am chef sa stau si plec spre camera mea singura cum am fost si am sa fiu mereu indiferent de situatie.
    Deschid usa camerei, iar intunericul nu imi permite sa vad prea multe asa ca aprind lumina inainte sa iau ceva in brate.
    Scot din dulap o pereche de pijamale move cu doi delfini pe piept, dupa care i-au telefonul si imi sun parintii pentru a le da micul raport. Din capatul firului sa aude o voce de femeie, fiind chiar mama. O salut si o intreb ce face.
    - Sakura, scumpo. Ma bucur ca ai sunat, uite noi ne uitam la un film. Tu ce faci? Ai ajuns bine? Ce ai facut azi? Sper ca nu ai racit sau sa fi stat dezbracata. Ai grija.
    - Mama sunt bine, multumesc. Pai a fost destul de obositor drumu, iar azi nu am facut multe. Maine vom merge sa vizitam pestera “Akatsuki”. Hai ca eu inchid
    ca mi-e somn, va mai sun si maine. Noapte buna.
    Spun “stop” acelei inutile conversatii si ma bag in pat. Simt ca ceva ma cam incomodeaza, ridic perna si sunt surprinsa sa vad un breloc in forma de inima pe care scrie “Te amo angel” si o mica felicitare in forma de inima. O iau si incep sa citesc putinele cuvinte scrise elegant.
    Parul rozaliu, unic in toata aceasta lumea, iar ochii tai ca iarba proaspata
    ce m-au fermecat inca din prima clipa au facut ca inima mea sa bata ca
    nebuna dupa tine”

    Am ramas socata, nu pot sa cred. Ma mai uit odata si este acelasi text, insa nici un nume. Un micut zambet isi face aparitia pe buzele mele trandafirii, iar inima incepe sa-mi bata cu putere. Gandul ca ar fi cineva care ma place ma face sa plutesc de fericire.
    Cine ar fi crezut ca s-ar uita cineva la mine, cu siguranta nu eu. Nu mai am rabdare, vreau sa aflu cine e. Trebuie sa stiu, de ce abia acum. Oare e de la noi din clasa?
    Pun mica atentie in noptiera dupa care trupul meu cade incet pe patul moale.
    Simt ca plutesc, ca tocmai am atins o stea. Zbor alaturi de pasari, acum imi
    place parul si mai mult, acum chiar ma simt speciala si...si frumoasa? Nu stiu, aici sunt confuza, dar un lucru e clar sufletul a fost inundat de fericire. Adorm cu acest gand si cu zambetul pe buze.

    Privesc acest rasarit magic si unic in viata. Parca e mai frumos ca niciodata.
    Zapada alba capata o nuanta de roz, iar cerul devine usor movaliu, marea minge de foc se trezeste pentru a lumina si incalzi atmosfera exact ca sufletul meu ce a fost incalzit de acel admirator secret. Nori mari si pufosi apar langa micul disc rosu.Aud o voce ce ma striga, insa nu ii dau mare importanta, iar apoi usa se tranteste. Ma uit in spate si imi dau seama ca am ramas singura in camera, iar intr-o ora vom pleca si eu tot in pijamale sunt.
    Oftez usor dupa care ma indrept spre baie pentru a face un dus si a-mi mai usura corpul de oboseala amestecata cu lenea.

    Ies din baie imbracata cu o pereche de blugi, o flanea groasa. Privirea imi este atrasa de un trandafir alb cu o tableta de ciocolata pe care stie “Te iubesc, floare de cires”.
    Asa de romantic, nu pot sa cred. I-au micul trandafir, iar mirosul dulceag imi inunda narile si ma duce intr-o lume total departata.
    Din sertar scot in mic caiet roz si cu o floare de cires pe el, iar lacatelul argintiu in forma de inima tine ascunse mii de informatii. Pun trandafirul pe una din pagini, iar pixul incepe sa pateze acel alb pur.

    Emotiile isi au amprenta pe mine, nu pot sa cred ca cineva imi face mie cadouri, dar cine? Ce tot se ascunde atata? Vreau sa-l cunosc, sa-i sar in gat si sa-i multumesc. Fluturasi incep sa zboare prin stomacul meu, iar prin fata ochilor imi apar diferite viziuni cu posibili admiratori insa ma opresc la una. La un tanar misterios ce nu vrea sa-si arate fata, dar e chiar...
    Insa totul se intrerupe cand Hinata ma anunta ca e timpul sa mergem. Inchid
    tot si cobor scarile. Sper ca bruneta sa nu fi vazut nimic, nu vreau sa le spun fetelor, inca.

    Il vad pe Sasuke care sta linistit cu mainile in buzunar, iar lumina ce patrunde prin fereastra il face sa semene cu un inger, insa fara aripi. Vad cum buzele i se arcuiaza intr-un micut zambet dulce si bland, iar ochii sa-i negri sunt indreptati spre mine. Simt cum cad in acea prapastie, nu ma pot salva, nu pot sa ies, doar el..el are colacul de salvare.

    Imi scutur usor capul si ma indrept spre autocar. Capul imi cade usor pe geamul
    rece, iar ochii mei urmaresc peisajul alb din jur in timp ce mintea mea e departe. O parte se gandeste la acel admirator, iar alta la Sasuke, la tanarul ce m-a prins in capcana sa. Si-a mai facut inca o victima, eu, eu am cazut in plasa lui. Acel parfum al lui, unic in toata lumea, i l-as recunoaste de la kilometri departare, parul negru cu usoare tente de albastru inconfudabil in toata lumea, iar ochii negri, acei ochi ce sclipesc cel mai tare dintre populatie.

    Uite asa timpul a trecut pe langa mine, iar noi am ajuns la pestera “Akatsuki”. O pestera legendara, ce spune ca a fost casa a celor cinci razboinici legendari ce
    au ajutat la formarea Konohai. Intram in interior cu un ghid in fata noastra. Frigul se face simtit imediat, pe pereti se pot observa diferite scheme de atac, acum acest loc e plin de stanci si sanse sa-ti
    rupi ceva. Mergem inca cativa metri si in fata noastra se afiseaza un
    minunat ghetar. Are forma unui vulcan numai ca “gura” o are in jos. Doresc sa ma apropii inca un pic, dar in neatentia mea am alunecat, insa impactul nu a avut loc. Deschid ochii si tot ce vad e doi ochi negri si cu doua suvite de aceiasi culoare, recunosc persoana. E Sasuke, el ma salvat. Ambele sale maini sunt pe talia mea. Simt cum obrajii imi iau foc, iar inima mea incepe sa bata cu putere, in timp fluturasi din stomac se trezesc la viata si incep sa zboare linistiti. Noroc ca nu se poate vedea foarte mult, ca altfel sigur Sasuke ar rade cu lacrimi de
    mine.
    De ce trebuia sa ma salveze? Bine, nu refuz o salvare, dar tocmai el. De ce trebuia sa-mi faca viata si mai grea. Ii multumesc, dupa care ma duc langa fete. Cat am mai stat in acea pestera ochii mi se indreptau numai spre brunet.
    S-a comportat destul de ciudat azi, nu il inteleg. Ies din pestera si ma indrept spre autocar, in timp ce colegii mei au ramas sa faca poze.
    Pe scaunul rosu se afla o mica felicitare cu un ursulet pe ea. O deschid si citesc continutul parfumat.
    Tu esti raza de soare ce ma incalzeste in acest ocean de frig. Tu esti
    lumina si cheia ce ma calauzeaza spre un drum mai bun. Inima mea cere
    doar un lucru: o cere pe a ta. Buzele noastre se atrag exact ca doi
    magneti. Te iubesc.
    In curand vei afla cine sunt”

    Ascund felicitarea si astept sa pornim la drum. Acum sunt si mai confuza: unul
    imi spune ca ma place in timp ce altu se comporta ciudat si ma salveaza. Inima mea bate pentru amandoi, dar care are puterea sa o castige?

    ~atat si nu stiu cand vine urmatorul capitol. Sper sa va placa. Bye.~
    avatar
    Miki
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Miki la data de Mier 12 Oct 2011 - 14:59

    Waw,povestea ta e foarte frumoasa.Cum poti sa descri atat de frumos sentimentele cuiva?Citesti mult?Pentru ca se vede ca ai un anumit vocabular si multa sensibilitate in asternarea cuvintelor.
    Felicitari,nu am ce comenta.
    avatar
    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Vin 14 Oct 2011 - 20:15

    In sfarsit ai venit si cu continuarea.
    Adur ultimul tau capitol.Ii frumos ca poza ta de la avatar. Dar totusi, sper ca nn-o sa-i lasi pe Sasuke sa-si bata joc prea tare ea ,nu? Sper ca pana la urma sa o faci si pe Sakura o fata rebela si frumoasa, nu cum au chef parintii sai sa o imbrace si sa-i conduca viata.
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 16 Oct 2011 - 15:05

    Va multumesc mult de comentarii. Am adus astazi, asa ca de ziua mea ). Miki, nu prea citesc carti, daca e sa citesc le prefer pe alea de dragoste si atunci foarte rar. Sper sa va placa si imi cer scuze de greselile de tastare.
    Lectura placuta!


    Cap 10
    Un pas, doi pasi...mai aproape


    ~SAKURA:~





    Il vad cum coboara de pe varful muntelui, miscarile gratioase sunt calculate, mainile tinute perpendicular cu corpul il ajuta sa-si mentina echilibru. Sare peste o mica stanca acoporita de zapada, iar in aer face o rotire de treisute saizeci de grade si aterizarea ii iese perfect. Acum
    toate fetele sunt langa el si-l aplauda, mai au putin si sar pe el. Zici ca au nu stiu ce vedeta in fata lor, sunt prea obsedate, mai ceva ca ursu de miere. Sunt ca niste lipitori enervante oricat doresti nu poti sa scapi de ele, iti sug sangele fara incetare.


    Insa pe de o parte mi-as dori sa dispara de tot, sa nu-l mai vad, pentru ca imi provoaca furtuni
    si uragane in suflet. Sentimentele mele sunt amestecate exact ca legumele din ciorba, nici nu stiu pe cine plac: pe “misteriosul admirator” care si acum imi lasa diferite cadouri si scrisori ce sunt cheia spre inima mea, daca ar sti ca deja a patruns si Sasuke, persoana ce o vad destul de des, baiatul brunet ce mi-a captat ochii verzi inca din prima zi.

    Trebuie sa treci prin multe capcane pentru a ajunge undeva pe un tron aurit si sa privesti cum insectele iti cer mila sau o alta sansa, oare asa sunt si eu?

    - Copii, adunarea! –aud vocea dirigintei noastre ce pare ca are sa ne anunte ceva. Ma ridic pe banca rece si pasesc usor pana ajung in dreptul lui Hinata, iar in stanga mea fiind Sasuke. Doamne, e langa mine. Ii simt respiratia fierbinte aterizand pe pielea mea si provocandu-mi fiori placuti corpului, reuseste sa-mi incalzeasca trupul doar cu o simpla expiratie. Inima incepe sa bata cu putere de zici ca in locul ei e o toba lovita brutal. Incerc sa ma calmez si sa nu arat prea multe, insa in interiorul meu fierb de emotie si placerea de al simti langa mine.- Deci, aceasta este ultima seara petrecuta aici, maine la ora unu P.M. vom pleca, asa ca ne-am gandit sa organizam un fel de bal mascat, dar ceva de evul mediu sa zic asa. Vom avea si un mic concurs pentru cel mai frumos costum, atat la fete cat si la baieti. Petrecerea va incepe diseara la ora douazeci si unu P.M. si va tine pana...hai sa spunem cel tarziu ora trei dimineata. Puteti pleca, ne vedem la sala de festivitati. O zi buna.

    Stiu prea bine ca parintii mei vor ceva mai bun pentru mine, vor sa devin daca se poate presedinta tari. Mereu o sa-mi franga aripile, cand voi fi gata sa mi le deschid si sa pareresc cuibul vor veni cu pusca si mi le vor rani numai ca eu sa nu plec spre necunoscut. Dar acesta este destinul
    meu, sa cad si sa ma ridic, desi nu stiu pana cand. Intr-o zi mai mult ca sigur voi primi o lovitura prea puternica si nu ma voi putea ridica.

    - Sakura, draga mea, unde crezi ca pleci?
    - Cum adica? –sare Hinata- Sakura Haruno tu vii si gata. “Nu e de mine o pretrecere” tu glumesti, toata excursia ai stat retrasa si nu ai vrut sa vii cu noi, te-am lasat, dar acum nu. Trebuie sa inveti ce e aia
    distractie si trebuie sa ai amintiri din aceasta excursie. Nu discut, vii cu noi la magazin. Avem permisiunea de a merge la mall si sa nu aud ca nu te pricepi pentru ca nu te credem, deoarece am vazut ce modele de haine ai desenat. Fetelor sa mergem sa ne pregatim, avem de facut o serie de cumparaturi.

    Totusi nu vreau sa merg, adica pentru ce as merge? Ca sa o vad p Ino cum ii sare in gat lui Sasuke si se tine de el pana o sa-i acorde un dans? Dar la cum il stiu pe Sasuke nu va face asta nici daca e platit sau daca il ameninta cineva cu moartea. Mai mult ca sigur va bea cu prietenii sau poate va invita o fata la dans, insa in mod cert nu eu voi fi aia. De ce m-ar invita pe mine? Sunt urata si nu vin la petrecere ca imi doresc, vin obligata.
    Auzi la ele, distractie.

    Ceea ce e chiar ciudat e faptul ca mereu neg ceva ce mi-ar face bine si nicioadata nu gandesc pozitiv si sa cred. Dar pentru ce? Ca sa plang mereu cand sunt lovita, sa formez rauri de lacrimi amare? Intrebari fara raspuns, mereu mi le pun si nici nu stiu de ce, nu le stiu rostul.
    Simt cum sunt trasa puternic de mana, zici ca m-o apucat un animal si parca nu poate sa rupa bucata ca sa o savureze in liniste intr-un colt fara a fi intrerupt. Ma uit si observ ca Hinata ma tine strans de mana, mai ceva ca un evadat.
    Incep sa ma plimb printre rochii, iar mainile mele reci si aspre ating materialele fine. In fata mea mi se afiseaza o rochie superba, parca cere a fi cumparata de mine. Designu e absolut superb, dar parca prea familiar si nu inteleg de ce. Sigur nu e nimic, poate l-am vazut prin revistele
    de moda ale soramii, dar totusi...

    Am vrut sa zic ceva, insa vocea Hinatei se facuse auzita din cabina si parca mai mult imi ordona sa o probez asa ca am indeplinit cerinta, iar vanzatoarea ma condus spre o cabina.

    - Sakura, nu credeam ca ai sa alegi o rochie asa minunata. E superba si iti sta foarte bine. Sa nu auzim nimic, rochia asta ramane. Acum dupa masti.

    Trebuie sa recunosc ca sunt nerabdatoare sa vina balul. Indiferent ca ma voi distra sau ca voi sta pe scaun va fi o seara de neuitat, o seara in care voi iesi din carapacea mea. Chiar si pentru cateva minute sau ore, ma voi bucura ca parintii mei nu vor sti. Ma voi simti libera, dar oare chiar asa ma simt sau doar incerc sa ma pacalesc pe mine pentru a ma face sa ma simt mai bine?

    Ma ridic de pe scaun si ma indrept spre baie pentru a-mi purifica corpul, poate si mintea. Imi dezvelesc trupul alb ca zapada si intru in dus, apa calda se loveste de pielea mea firava in timp ce buretele acoperit de spuma provocata de gelul de dus cu miros de capsuni imi lasa un strat
    uniform pe trup. Parul rozaliu incepe sa fie acoperit de clabuci proveniti de la samponul cu miros de crin.
    Ies din cabina si incep sa-mi sterg trupul de stropii ramasi, iar parul il masez usor fara a rupe vreun fir. Imi usuc parul, iar dupa imi iau pe mine o lenjerie alba. Pe usa Tenten cu un zambet larg pe buze.
    Mi-e si frica sa vad ce o sa-mi faca, dar nu mai pot da inapoi. Am incredere in ele, sunt prietenele mele cele mai bune si mereu mi-au fost alaturi. Nu le-am ascuns nimic, le-am spus tot trecutul meu si ele mi-au fost alaturi. Nu le-a pasat cum arat, m-au ajutat sa zambesc. Ele chiar sunt
    niste prietene adevarate si ma ajuta indiferent de situatie.

    Ceva ce nu prea mai exista acum s-a nimerit sa am eu parte. Adica cine mai pune asa pret pe incredere, prietenie? Nimeni, nici macar nu mai stiu ce sunt alea si e trist. E oribil sa vezi persoane cum te injunghie pe la spate, in fata iti jura ca vor fi mereu cu tine, iar pe la spate te vorbesc si te ranesc de nu mai incape in lumea asta cuvintele rele.

    Numele imi este strigat, iar dupa sunt condusa spre baie pentru a vedea rezultatul final. Cu o oarecare retinere, pun picioarul pe gresia rece, iar cand ajung in fata oglinzii raman fara glas. Nu mai pot spune nimic., aceasta nu sunt eu, adica nu pot fi eu. Sunt prea aranjata, prea...prea draguta. Parul este usor ondulat si cateva suvite sunt prinse la spate, iar printre suvitele rozalii isi fac aparitia cateva extensii de culoare rosie, mov si castanii. Machiajul este unul foarte simplu, putin fard alb amestecat cu o dunguta roz, iar buzele sunt date cu luciu.

    Ma uit la fete si le cer in priviri sa ma lase sa ma incalt cu ce doresc insa raspunsul este negativ si primesc alta pereche de data asta cu tocul mai mic si fara platforme.

    Intram in sala si ne indreptam spre o masa de cinci persoane. Aanjamentul este unul select si chiar de evul mediu, paharele sunt din cristal, iar farfuriile albe cu putin auriu pe pargine sunt asezate pe
    pesele acoperite de o panza rosie si cu un bic buchet de flori format din crini si trandafiri. Nu pot spune ca deja e marea distractie, unii mai danseaza, altii vorbesc sau barfesc. Deodata usile sunt izbite si pe ele isi face aparitia Ino imbracata cu o rochie roz cu slit, prea mare si o masca, iar parul blond este ondulat si are cateva extensii roz. Ok, prea mult roz. Ma uit la copiile sale si vad ca port acealasi lucru, serios acum.. stai, sefa trebuie sa straluceasca, ele sunt asa de umplutura.

    ***
    Deja au trecut trei ore si eu am murit de plictiseala, exact cum
    banuiam. Imi intorc capul spre ringul de dans, iar diferiti tineri
    danseaza si se distreaza cum stiu mai bine. In pereche sau grup, ce mai
    conteaza, pentru ei distractia e ceea ce conteaza. Se simt liberi si cu
    mare chef de viata, sunt ca florile proaspat inflorite, in timp ce eu
    sunt ca una ofilita ce-i cad petalele incet incet. Imi intind mana sa-mi
    iau paharul cu suc, dar dau de o hartie.
    O iau in mana si incep sa citesc randurile parfumate:

    In asta seara ai iesit de sub carapacea ta, ceea ce imi place. Exact
    asa cum te plac eu pe tine, ingerul meu. Vin-o in sera, te astept cu
    bratele deschise.”


    ~ Asta a fost. Tin sa anunt ca aceasta nu este schimbarea definitiva a Sakurei. Va mai dura putin. Bye~


    Ultima editare efectuata de catre ☆♥Я◊sЄ♥☆ in Dum 6 Noi 2011 - 12:13, editata de 2 ori
    avatar
    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Joi 20 Oct 2011 - 7:14

    Waw, de abia astept sa vad ce va face Sakura cand va vedea cine admiratorul ei secret.
    Ce de epitete, comparatii si si multe alte figuri de stil ai folosit. Ce frumos arata. Ai dreptate, ar trebui sa folosim si altii mai multe figuri de stil. Chiar infrumuseteaza un fanfic. Mi-a placut capitolul asta enorm. Cand l-am citit, parca m-am citit chiar pe mine. Adica si eu ma simt asa ca ea cand parintii nu-mi dau voie sa fac ceva ce vreau. Atunci ma infurii si incep sa refuz totul.
    Dar am impresia ca Sakura o sa evadeze cat de curand din aceasta inchisoare proprie.
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 6 Noi 2011 - 11:37

    Am adus capitolul 11 si mersi mult de comentariu Siel. Lectura placuta..


    Cap 11
    Prea perfect ca sa fie real.

    SAKURA:



    Mergeam incet spre sera parca dorind sa prelungesc acel moment in care il voi cunoaste pe fat-frumos ce mi-a oferit mii de cadouri, dar mai important e ca a reusit sa patrunda in interiorul rosu al inimii mele asezandu-se pe un tron comandand ca si cand ar fi al lui.
    Tocurile sparg podeaua la fiecare pas provocand un sunet ascutit si totodata asurzitor.
    In fata mea se afiseaza o usa din termopan, iar in spatele ei se ascunde o comoara ce sta a fi descoperita de mine. Pe de o parte as vrea sa fug si sa nu cunosc ce e in interiorul acestei incaperi, insa pe de alta parte m-as avanta si cu ochii inchisi indiferent ca voi cadea si imi voi rupe oasele sau ca voi intra in coma sau chiar muri.
    Doua dorinte opuse se bateau cap in cap, inima mea imi batea cu putere de zici ca eram pusa intr-o camera unde peretii se apropie de mine si sunt
    pe punctul de a ma strivi, respiratia era repezita, parca acum se termina aerul si doream sa profit cat mai pot.
    Diferiti fiori imi strabateau corpul alb acoperit de o rochie minunata, mi-era si cald, dar si rece. Emotiile ma curpindeau una cate una parca legandu-ma in lanturi din spini ce imi intrau in corp, insa fara a simti vreo durere sau sa-mi curga vreo picatura din lichidul vital ce era pompat de inima mea.
    Frica isi facea loc, dar si curiozitatea. Doream sa aflu mai repede cine e, dar eram intepenita acolo si oricat doream nu ma puteam misca. Eram o leguma in acel hol rece ce semana cu un tunet plin de monstri ce ar putea sa ma atace la fiecare moment.

    Trebuie sa o fac, trebuie. Nu pot da inapoi!
    Incercam sa ma imbarbatez singura, desi picioarele mele imi tremurau si
    doreau sa faca cale intoarsa si in acelasi timp sa plec de aici. Sa ma duc undeva unde eu voi exista si voi fi fericita.
    Inspiram, expiram si in cele din urma am pus mainile pe manerul rece, iar in acel moment am tresarit usor. Mai iau o gura mare de aer si o tin in plamani cateva secunde dupa care ii dau drumul sa plece in lume.
    Deschid usa incet, ma simteam ca o insecta ce putea fi strivita in orice moment de catre plantele uriase ce erau aici. Prin tavanul din sticla intrau razele lunii, in timp ce stelele dansau pe scena neagra. Plantele formau un mic tunel spre centrul serei unde era un foisor alb inconjurat de mii de trandafirii rosii ce se agatau de barele albe.

    Il vedeam, era in foisor si ma astepta. Nu puteam sa-i deosebesc chipul din acest intuneric si masca ce-i acoperea fata. Statea si ma privea, ne priveam amandoi. Nedezlipindu-mi ochii de pe el ma apropii incet pana ce am urcat si acele cateva scari ce ma desparteau de podeaua din lemn alba. Eram doar la cativa centimentri distanta.
    El semana cu un cavaler din evul mediu, mana dreapta era la spate in timp
    ce cealalta atarna lin pe langa corpul acoperit de un costum negru si o
    camasa alba cu cravata.

    Nu stiu cat timp am stat in acea tacere sau cat ne-am privit, cert era ca eu incercam sa descopar cine e. Doream sa intind o mana spre masca lui si sa o dau jos afland identitatea acestuia, insa lovitura mea a fost parata de mana tanarului ce a apucat-o pe a mea.
    Abia in acel moment ochii mei s-au dezlipit de ai lui si privind spre mainile noastre impreunate. Buzele lui rosii au facut contact cu pielea mea. Imi sarutase mana, era un adevarat cavaler.

    Isi ridicase privirea asupra mea si in acelasi timp un minunat trandafir rosu a aparut intre noi, mi-am arcuit buzele intr-un micut zambet, unul dulce si plin de iubire fata de el.

    Nu stiu de unde, insa incet se auzeau notele muzicale ale unei melodii lente si plina de dragoste. Si-a apropiat corpul mai mult de al meu, iar eu dadeam in retragere, insa am fost oprita de o mana de-a lui ce a aterizat pe talia mea formand in lant indestructibil. Incepusem sa ne miscam incet si lin pe ritmul melodiei. Ma invartea si ne leganam ca o barca pe apa, iar ochii nostri erau contopiti.
    Pluteam cu el, eram pe mici norisori albi si pufosi. Natura din jurul nostru ne privea, era martora la ceva ce nu exista, la o dragoste pura. Luna, mareata regina parca ne zambea de acolo. Tin sa cred ca ea canta, ca ea facea acest loc sa fie asa romantic, mult prea perfect. Nici in vise nu ma gandeam la asta.

    Se incheiase si minunatul moment dintre noi. Ne oprisem amandoi, iar nerabdarea punea stapanire pe mine. Trebuia sa aflu cine e, am ajuns pana aici. E in fata mea, nu pot sa plec fara sa aflu ce chip ascunde acea masca.
    - Cine esti?
    - Rabdarea e o virtute, mi flor de cerezo.

    Imi vorbise in spaniola, iubeam spaniola. Asta era o mare slabiciune pentru
    mine si nimeni in afara de sora mea nu stia ca iubesc aceasta limba, se pare ca a are totul pregatit, insa mai mult ca sigur a fost ceva la
    nimereala.
    Vocea lui imi era familiara, dar nu stiam de unde sa o iau. Cine ar putea detine vocea aceasta ce este un cantec pentru urechile mele? Cine?
    In acest moment nu imi trecea prin minte cine ar putea fi, ma gandeam la mii de posibilitati, dar mereu gaseam cate o scuza banala.
    Sasuke...neh, el e nu poate fi. Ar fi mult prea frumos, sigur acum e in sala gandindu-se cu cine sa inceapa urmatorul dans sau poate incearca sa scape de Ino, care sigur il calareste chiar in momentul asta, saracu baiat.
    Ceva am simtit in acel moment in inima mea, era un nou sentiment...ceva ce nu credeam ca am sa simt, eram geloasa pe Ino. Eram geloasa pe ea ca poate sa-l atinga pe brunet si eu nu.
    Vai, nici acum cand il am pe fat-frumos in fata mea nu pot scapa, cand am persoana ce e dominitor pe inima mea. Dar cum daca sunt doi in acel loc rosu?

    Ii vedeam chipul cum se apropie de al meu, din ce in ce mai mult. Distanta dintre noi se micsoara vazand cu ochii. Nu pot sa cred ca va face asta, nu pot sa cred ca voi avea primul meu sarut.
    Buzele lui se lipisc de ale mele, insa eu eram prea socata ca sa raspund. Ochii mei priveau florile din spatele nostru ce parca imi sopteau sa-i raspund sarutului.
    Inchisesem ochii si imi pozitionasem manile mele pe pieptul plin de muschi.
    Gustam din dulceata celor doua capsuni ce s-au asezat comfortabil pe chipul lui inca de la nastere. Buzele imi erau presete de ale lui.
    Eram intr-un univers paralel cu acesta, zburam in timp ce ma sarutam cu Sasuke. Ce? O doamne, nu mai scap de el.
    Incet ne-am desprins din sarut, acum era sansa mea. Mana alba se indrepta spre masca lui si nu facea nimic sa ma opreasca.
    Ii atinsesem masca, insa nu i-am dat-o jos parca asteptam ceva si imediat
    s-a intamplat. Mana lui o atinse pe a mea, asta era ce doream. Sa ma
    ajute si el, sa primesc aprobarea.

    Eliminasem zidul ce ne desparea, iar in acel moment toata lumina lunii era pe chipul lui luminandu-l. Era persoana ce nu credeam ca am sa o vad sa faca astfel de chestii, persoana ce nu credeam ca ma va saruta.
    Era brunetul meu, Sasuke Uchiha. Tipul dupa care erau in limba toate fetele. Nu puteam sa cred. Lumea mea devenea din ce in ce mai buna, era ceva la care doar visam si asta rareori. Imi era teama sa nu ma ranesc prea tare.
    Mana brunetului indepartase si masca mea, iar mana lui imi mangaia incet
    obrazul rumen. Ii sarisem in brate, tineam ochii inchisi. Imi era teama sa ii deschid, iar totul sa fi fost doar un vis si nimic sa nu fi existat.
    Mi-era teama sa nu sufar de pe urma acestei nopti, nu doream sa stiu ce avea sa urmeze. Daca era inca un vis de-al meu? Imi luasem capul de pe umarul lui si ma indreptam spre buze. Nu risposta, doream sa le mai simt inca o data.
    Ne unisem din nou, ma ridicam de la sol si ma invarteam cu Sasuke in timp
    ce ne sarutam. Usor limba lui sa strecurat in inchisoarea mea ajungand
    sa se lupte cu gardiana acelui loc.
    - Cum e posibil? Tanarul la care eu doar visam, dar nu ma chinuiam sa sper vreodata ca s-ar putea uita la mine. –am zis dupa ce ne-am desprins din sarut si am atins din nou pamantul rece-
    - Uite ca viata e plina de surprize. Nu ma intreba cum de e posibil. Acesta e destinul. Sakura tu esti frumoasa, doar ca refuzi sa privesti in oglinda si sa iti vezi adevarata frumusete ce vine din interiorul tau. Bunatatea, inocenta ta mi-au ajuns in adancul inimii...nu pot explica ce simt pentru tine, dar e clar ca vreau sa fii prietena mea. Zi-mi ca accepti.

    Nu puteam crede ce tocmai mi-a zis, era..era inexplicabil pentru mine, era un adevarat mister. Are dreptate, adevarata frumusete vine din interior, se pare ca el sa uitat mai bine in sufletul meu si a descoperit ceva ce la vrajit. Ceva ce eu nu am descoperit, dar nici ca m-am uitat prea mult in interiorul meu.
    - Da. Sasuke e ceea ce visam mereu. Te iubesc.
    - Trebuie sa te rog ceva, mi angel. Nu spune nimanui de relatia noastra,
    deocamdata. Multe fete sunt moarte dupa mine si nu as vrea sa patesti
    ceva rau sau sa suferi. Nu le vei spune nici prietenelor tale, stiu e greu. Insa si ele ar putea sa ne dea de gol, nu prin vorbe ci prin fapte si stii cum e Ino. Accepti?

    Nu imi pasa daca doarea sa afle si regina Angliei sau sa nu stie nici cea mai mica insecta, important e ca eram cu el. Ca ma alinta si ne bucuram de momentele noastre.
    Ne-am asezat pe o banca si am inceput sa discutam, sa radem. Din cand in cand ne mai si sarutam, priveam cerul si gaseam impreuna diferite forme ale stelelor.
    Alaturi de el eram libera, insa nu suficient cat sa fac o schimbare mare in viata mea. Insa, eram implinita pentru moment.
    Nu stiam ce imi rezerva viitorul, insa ma bucuram de momentele mele
    alaturi de brunet si doream sa profit de toata aceasta fericire cat mai
    mult. Nu doream sa-mi fac imagini sumbre ce ar putea sa-mi provoace
    dureri si indoieli.
    Totul era prea perfect sa fie real, insa era adevarat.

    SASUKE:

    In principal doream sa inchei toata aceasta farsa, insa o parte din mine
    nu ma lasa. Doream sa ma joc putin mai mult, sa vad pana unde ajunge
    naivitatea ei. Nimeni nu va sti ce aceasta “relatie”, doar prietenii mei. Doar asa ca sa ne distram putin, insa nu cred ca le voi spune acum.


    Toate saruturile pe care i le ofeream erau reci si lipsite de sentimente din partea mea, insa nu lasam sa se vada asta. I-am vorbit si in spaniola, sa fie ceva mai original. Noroc ca am invatat spaniola, ma obligase mama sa iau niste cursuri pentru ca nu se stie niciodata. Se pare ca ia placut si asta e de bine. Am fost un adevarat gentilman, pentru prima si ultima data in viata mea.
    Sincer nici nu stiu de unde veneau toate acele cuvinte si mai ales forta de a o saruta, mai bine ma duceam la Ino si poate asa aveam parte de mai mult, insa asta e viata.
    Da, noaptea devin un leu si nu iert nimic. Devorez totul pana cand nu mai
    ramane nimic, doar cateva picaturi de sange amestecate cu lacrimi de
    durere.
    Trebuie sa ma gandesc cat va tine aceasta farsa si cum vom ascunde noi acest lucru, dar mai bine o fac maine. Nu as vrea sa par incordat si sa-i dau de banuit micei rozalii care este intr-o lume, cum zice ea...aa da... “prea perfecta ca sa fie real”. Ei bine se pare ca e realitatea, insa e una cruda si cu atat mai dura daca ai afla adevarul rece si plin de sare.

    ***


    M-am trezit cu o durere insuportabila de cap. Nu stiu la cat m-am culcat,
    dar mi-e clar ca tarziu. Abia mai scapam de Sakura, insa intr-un final
    am convins-o sa mearga la curlcare, nu inainte sa-i ofer inca un sarut
    groaznic pentru mine, placut pentru ea.

    Azi e ultima zi petrecuta aici, doar peste cateva ore vom pleca acasa. M-am uitat la ceas si am vazut ce e unsprezece A.M.
    Cat am dormit?! dar nici baieti nu erau treji toti. Unii mai bajbaiau drumu
    spre baie, altii se intindeau. Sigurul care dormea, inca, era Naruto.
    In acel moment m-am gandit sa-i facem o trezire speciala.
    - Neata baieti. Ce faceti? Auziti, ce a-ti zice daca l-am trezi pe blond mai special?
    - Aoleu, daca la ora asta e dimineata Sasuke... Imi surade ideea, ce plan ai? –imi raspunde Neji tot cu o intrebare-

    Chiar cand doream sa le zic planul meu, pe usa intra diriginta cu o galeata
    de apa in mana. Se uita putin la noi, iar dupa la Naruto. O vad cum se
    indreapta spre blond, iar in secunda doi Naruto e pe jos injurand de mama focului.
    - Ce? Unde arde? EVACUAREA! AAAA...

    Se pare ca diriga ne-a luat-o inainte.

    - Ho, blondule. Nu arde nicaieri, ai visat. Trezirea, imbracarea si in
    zece minute la masa. Mai avem doar doua ore pana la plecare. Nu pot sa
    cred ca fetele s-au trezit inaintea voastra, aranjate si au si mancat
    deja. Lenesilor, aia care s-au trezit au avut noroc ca nu au fost udati.
    GRABITIVA!

    Cine ar fi crezut ca diriga noastra poate fi asa de treaba. Toti radem de blond in timp ce el clocotea de nervi, hai frate...

    Cum sa o rezolv cu Sakura si intalnirile noastre? Atunci mi-a trecut prin
    minte o idee: Dealul Konohai. E o zona de picnic, insa stiu eu un loc in
    care nu merge nimeni chiar daca peisajul e unul superb. Acolo va fi
    locul de intalnire.

    mi flor de cerezo. =floarea mea de cires
    mi angel =ingerul meu.

    http://www.youtube.com/watch?v=SREiDRjq3Hw&feature=related melodia pe care au dansat.
    avatar
    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Irene. la data de Dum 6 Noi 2011 - 14:35

    Atat de romantic
    Mi-au dat lacrimile
    Sasuke este.. este asa de nesimtit!
    Daca indrazneste sa o raneasca pe Sakura pe bune ca il bat mar( il fac piftie)
    Imi place foarte mult.
    Cat de curioasa sunt de la o vreme
    Vreau NEXT-Ul mai repede
    Te iubesc strabunico <3
    Sa ma anunti si pe mine cand pui continoarea
    Spor la scris si multa inspiratie
    Kirutza
    avatar
    RR
    Administrator
    Administrator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de RR la data de Dum 6 Noi 2011 - 15:02

    Nesimtitul Very Angry imi vine sa-l bat, boul naibii Very Angry
    Cum poate sa fie asa, fara sentimente
    Iti ador ficul bunicutooo Big Hug
    Suspansul asta :-w hai cu nextul Kiss
    avatar
    Lucifer
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Lucifer la data de Dum 6 Noi 2011 - 16:14

    cred ca sasu nu va mai putea aparea in urmatorul capitol din motive intemeiate ,a lasat doar aceasta scrisoare"dragi cititori am aflat ca am leucemie si nu voi putea sa mai apar in urmatoarele capitole" .Asa gata cu glumele deci super ficc sasu e un nesimtit dar imi si place uneori.Asa te rogg fao pe sakura sa se schimbe sa le spuna parintilor ei ca vrea sa se schimbe si ca vrea libertat.
    avatar
    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Dum 6 Noi 2011 - 17:27

    ☆♥Я◊sЄ♥☆ a scris:Am adus capitolul 11 si mersi mult de comentariu Siel. Lectura placuta..


    Cap 11
    Prea perfect ca sa fie real.

    SAKURA:



    Mergeam incet spre sera parca dorind sa prelungesc acel moment in care il voi cunoaste pe fat-frumos(Fat-Frumos nu se scrie cu F mare? sau poate nu intotdeauna, oricum, tu sti mai multa romana ca mine) ce mi-a oferit mii de cadouri, dar mai important e ca a reusit sa patrunda in interiorul rosu al inimii mele asezandu-se pe un tron comandand ca si cand ar fi al lui.
    Tocurile sparg podeaua la fiecare pas provocand un sunet ascutit si totodata asurzitor.
    In fata mea se afiseaza o usa din termopan, iar in spatele ei se ascunde o comoara ce sta a fi descoperita de mine. Pe de o parte as vrea sa fug si sa nu cunosc ce e in interiorul acestei incaperi, insa pe de alta parte m-as avanta si cu ochii inchisi indiferent ca voi cadea si imi voi rupe oasele sau ca voi intra in coma sau chiar muri.
    Doua dorinte opuse se bateau cap in cap, inima mea imi batea cu putere de zici ca eram pusa intr-o camera unde peretii se apropie de mine si sunt
    pe punctul de a ma strivi, respiratia era repezita, parca acum se termina aerul si doream sa profit cat mai pot.
    Diferiti fiori imi strabateau corpul alb acoperit de o rochie minunata, mi-era si cald, dar si rece. Emotiile ma curpindeau una cate una parca legandu-ma in lanturi din spini ce imi intrau in corp, insa fara a simti vreo durere sau sa-mi curga vreo picatura din lichidul vital ce era pompat de inima mea.
    Frica isi facea loc, dar si curiozitatea. Doream sa aflu mai repede cine e, dar eram intepenita acolo si oricat doream nu ma puteam misca. Eram o leguma in acel hol rece ce semana cu un tunet plin de monstri ce ar putea sa ma atace la fiecare moment.

    Trebuie sa o fac, trebuie. Nu pot da inapoi!
    Incercam sa ma imbarbatez singura, desi picioarele mele imi tremurau si
    doreau sa faca cale intoarsa si in acelasi timp sa plec de aici. Sa ma duc undeva unde eu voi exista si voi fi fericita.
    Inspiram, expiram si in cele din urma am pus mainile pe manerul rece, iar in acel moment am tresarit usor. Mai iau o gura mare de aer si o tin in plamani cateva secunde dupa care ii dau drumul sa plece in lume.
    Deschid usa incet, ma simteam ca o insecta ce putea fi strivita in orice moment de catre plantele uriase ce erau aici. Prin tavanul din sticla intrau razele lunii, in timp ce stelele dansau pe scena neagra. Plantele formau un mic tunel spre centrul serei unde era un foisor alb inconjurat de mii de trandafirii rosii ce se agatau de barele albe.

    Il vedeam, era in foisor si ma astepta. Nu puteam sa-i deosebesc chipul din acest intuneric si masca ce-i acoperea fata. Statea si ma privea, ne priveam amandoi. Nedezlipindu-mi ochii de pe el ma apropii incet pana ce am urcat si acele cateva scari ce ma desparteau de podeaua din lemn alba. Eram doar la cativa centimentri distanta.
    El semana cu un cavaler din evul mediu, mana dreapta era la spate in timp
    ce cealalta atarna lin pe langa corpul acoperit de un costum negru si o
    camasa alba cu cravata.

    Nu stiu cat timp am stat in acea tacere sau cat ne-am privit, cert era ca eu incercam sa descopar cine e. Doream sa intind o mana spre masca lui si sa o dau jos afland identitatea acestuia, insa lovitura mea a fost parata de mana tanarului ce a apucat-o pe a mea.
    Abia in acel moment ochii mei s-au dezlipit de ai lui si privind spre mainile noastre impreunate. Buzele lui rosii au facut contact cu pielea mea. Imi sarutase mana, era un adevarat cavaler.

    Isi ridicase privirea asupra mea si in acelasi timp un minunat trandafir rosu a aparut intre noi, mi-am arcuit buzele intr-un micut zambet, unul dulce si plin de iubire fata de el.

    Nu stiu de unde, insa incet se auzeau notele muzicale ale unei melodii lente si plina de dragoste. Si-a apropiat corpul mai mult de al meu, iar eu dadeam in retragere, insa am fost oprita de o mana de-a lui ce a aterizat pe talia mea formand in lant indestructibil.(formand un lant indestructibil vrei sa scri ,nu?) Incepusem sa ne miscam incet si lin pe ritmul melodiei. Ma invartea si ne leganam ca o barca pe apa, iar ochii nostri erau contopiti.
    Pluteam cu el, eram pe mici norisori albi si pufosi. Natura din jurul nostru ne privea, era martora la ceva ce nu exista, la o dragoste pura. Luna, mareata regina parca ne zambea de acolo. Tin sa cred ca ea canta, ca ea facea acest loc sa fie asa romantic, mult prea perfect. Nici in vise nu ma gandeam la asta.

    Se incheiase si minunatul moment dintre noi. Ne oprisem amandoi, iar nerabdarea punea stapanire pe mine. Trebuia sa aflu cine e, am ajuns pana aici. E in fata mea, nu pot sa plec fara sa aflu ce chip ascunde acea masca.
    - Cine esti?
    - Rabdarea e o virtute, mi flor de cerezo.

    Imi vorbise in spaniola, iubeam spaniola. Asta era o mare slabiciune pentru
    mine si nimeni in afara de sora mea nu stia ca iubesc aceasta limba, se pare ca a are totul pregatit, insa mai mult ca sigur a fost ceva la
    nimereala.
    Vocea lui imi era familiara, dar nu stiam de unde sa o iau. Cine ar putea detine vocea aceasta ce este un cantec pentru urechile mele? Cine?
    In acest moment nu imi trecea prin minte cine ar putea fi, ma gandeam la mii de posibilitati, dar mereu gaseam cate o scuza banala.
    Sasuke...neh, el e nu poate fi. Ar fi mult prea frumos, sigur acum e in sala gandindu-se cu cine sa inceapa urmatorul dans sau poate incearca sa scape de Ino, care sigur il calareste chiar in momentul asta, saracu baiat.
    Ceva am simtit in acel moment in inima mea, era un nou sentiment...ceva ce nu credeam ca am sa simt, eram geloasa pe Ino. Eram geloasa pe ea ca poate sa-l atinga pe brunet si eu nu.
    Vai, nici acum cand il am pe fat-frumos in fata mea nu pot scapa, cand am persoana ce e dominitor pe inima mea.(cand am persoana ce e domnitor in inima mea) Dar cum daca sunt doi in acel loc rosu?

    Ii vedeam chipul cum se apropie de al meu, din ce in ce mai mult. Distanta dintre noi se micsoara vazand cu ochii.(Distanta dintre noi se micsoreaza vazand cu ochii) Nu pot sa cred ca va face asta, nu pot sa cred ca voi avea primul meu sarut.
    Buzele lui se lipisc de ale mele, insa eu eram prea socata ca sa raspund. Ochii mei priveau florile din spatele nostru ce parca imi sopteau sa-i raspund sarutului.
    Inchisesem ochii si imi pozitionasem manile mele pe pieptul plin de muschi.(pozitionasem mainile pe pieptul plin de muschi-cred ca ar suna mai bine fara 'mele')
    Gustam din dulceata celor doua capsuni ce s-au asezat comfortabil pe chipul lui inca de la nastere. Buzele imi erau presete de ale lui.(presate de ale lui)
    Eram intr-un univers paralel cu acesta, zburam in timp ce ma sarutam cu Sasuke. Ce? O doamne, nu mai scap de el.
    Incet ne-am desprins din sarut, acum era sansa mea. Mana alba se indrepta spre masca lui si nu facea nimic sa ma opreasca.
    Ii atinsesem masca, insa nu i-am dat-o jos parca asteptam ceva si imediat
    s-a intamplat. Mana lui o atinse pe a mea, asta era ce doream. Sa ma
    ajute si el, sa primesc aprobarea.

    Eliminasem zidul ce ne desparea, iar in acel moment toata lumina lunii era pe chipul lui luminandu-l. Era persoana ce nu credeam ca am sa o vad sa faca astfel de chestii, persoana ce nu credeam ca ma va saruta.
    Era brunetul meu, Sasuke Uchiha. Tipul dupa care erau in limba toate fetele.(propozitia asta chiar ca n-am inteles-o.Cred ca ai vrut sa scrii Tipul dupa care erau cu limba scoasa toate fetele) Nu puteam sa cred. Lumea mea devenea din ce in ce mai buna, era ceva la care doar visam si asta rareori. Imi era teama sa nu ma ranesc prea tare.
    Mana brunetului indepartase si masca mea, iar mana lui imi mangaia incet
    obrazul rumen. Ii sarisem in brate, tineam ochii inchisi. Imi era teama sa ii deschid, iar totul sa fi fost doar un vis si nimic sa nu fi existat.
    Mi-era teama sa nu sufar de pe urma acestei nopti, nu doream sa stiu ce avea sa urmeze. Daca era inca un vis de-al meu? Imi luasem capul de pe umarul lui si ma indreptam spre buze. Nu risposta(nu riposta) , doream sa le mai simt inca o data.
    Ne unisem din nou, ma ridicam de la sol si ma invarteam cu Sasuke in timp
    ce ne sarutam. Usor limba lui sa strecurat in inchisoarea mea ajungand
    sa se lupte cu gardiana acelui loc.
    - Cum e posibil? Tanarul la care eu doar visam, dar nu ma chinuiam sa sper vreodata ca s-ar putea uita la mine. –am zis dupa ce ne-am desprins din sarut si am atins din nou pamantul rece-
    - Uite ca viata e plina de surprize. Nu ma intreba cum de e posibil. Acesta e destinul. Sakura tu esti frumoasa, doar ca refuzi sa privesti in oglinda si sa iti vezi adevarata frumusete ce vine din interiorul tau. Bunatatea, inocenta ta mi-au ajuns in adancul inimii...nu pot explica ce simt pentru tine, dar e clar ca vreau sa fii prietena mea. Zi-mi ca accepti.

    Nu puteam crede ce tocmai mi-a zis, era..era inexplicabil pentru mine, era un adevarat mister. Are dreptate, adevarata frumusete vine din interior, se pare ca el sa(s-a) uitat mai bine in sufletul meu si a descoperit ceva ce la(l-a) vrajit. Ceva ce eu nu am descoperit, dar nici ca m-am uitat prea mult in interiorul meu.
    - Da. Sasuke e ceea ce visam mereu. Te iubesc.
    - Trebuie sa te rog ceva, mi angel. Nu spune nimanui de relatia noastra,
    deocamdata. Multe fete sunt moarte dupa mine si nu as vrea sa patesti
    ceva rau sau sa suferi. Nu le vei spune nici prietenelor tale, stiu e greu.(cred ca suna mai bine daca puneai virgula dupa stiu si transformai 'stiu, e greu' in propozitie) Insa si ele ar putea sa ne dea de gol, nu prin vorbe ci prin fapte si stii(stii se scrie cu doi de ii doar la imperativ daca imi mai amintesc eu bine sau poate ca gresesc) cum e Ino. Accepti?

    Nu imi pasa daca doarea(dorea) sa afle si regina Angliei sau sa nu stie nici cea mai mica insecta, important e ca eram cu el. Ca ma alinta si ne bucuram de momentele noastre.
    Ne-am asezat pe o banca si am inceput sa discutam, sa radem. Din cand in cand ne mai si sarutam, priveam cerul si gaseam impreuna diferite forme ale stelelor.
    Alaturi de el eram libera, insa nu suficient cat sa fac o schimbare mare in viata mea. Insa, eram implinita pentru moment.
    Nu stiam ce imi rezerva viitorul, insa ma bucuram de momentele mele
    alaturi de brunet si doream sa profit de toata aceasta fericire cat mai
    mult. Nu doream sa-mi fac imagini sumbre ce ar putea sa-mi provoace
    dureri si indoieli.
    Totul era prea perfect sa fie real, insa era adevarat.

    SASUKE:

    In principal doream sa inchei toata aceasta farsa, insa o parte din mine
    nu ma lasa. Doream sa ma joc putin mai mult, sa vad pana unde ajunge
    naivitatea ei. Nimeni nu va sti ce(ce-de) aceasta “relatie”, doar prietenii mei. Doar asa ca sa ne distram putin, insa nu cred ca le voi spune acum.


    Toate saruturile pe care i le ofeream erau reci si lipsite de sentimente din partea mea, insa nu lasam sa se vada asta. I-am vorbit si in spaniola, sa fie ceva mai original. Noroc ca am invatat spaniola, ma obligase mama sa iau niste cursuri pentru ca nu se stie niciodata. Se pare ca ia(i despartit de a) placut si asta e de bine. Am fost un adevarat gentilman, pentru prima si ultima data in viata mea.
    Sincer nici nu stiu de unde veneau toate acele cuvinte si mai ales forta de a o saruta, mai bine ma duceam la Ino si poate asa aveam parte de mai mult, insa asta e viata.
    Da, noaptea devin un leu si nu iert nimic. Devorez totul pana cand nu mai
    ramane nimic, doar cateva picaturi de sange amestecate cu lacrimi de
    durere.
    Trebuie sa ma gandesc cat va tine aceasta farsa si cum vom ascunde noi acest lucru, dar mai bine o fac maine. Nu as vrea sa par incordat si sa-i dau de banuit micei rozalii care este intr-o lume, cum zice ea...aa da... “prea perfecta ca sa fie real”. Ei bine se pare ca e realitatea, insa e una cruda si cu atat mai dura daca ai afla adevarul rece si plin de sare.

    ***



    M-am trezit cu o durere insuportabila de cap. Nu stiu la cat m-am culcat,
    dar mi-e clar ca tarziu. Abia mai scapam de Sakura, insa intr-un final
    am convins-o sa mearga la curlcare(culcare), nu inainte sa-i ofer inca un sarut
    groaznic pentru mine, placut pentru ea.

    Azi e ultima zi petrecuta aici, doar peste cateva ore vom pleca acasa. M-am uitat la ceas si am vazut ce e unsprezece A.M.
    Cat am dormit?! dar nici baieti(baieti-mai trebuie articulat cu un i ca sa sune bine ) nu erau treji toti. Unii mai bajbaiau drumu
    spre baie, altii se intindeau. Sigurul care dormea, inca, era Naruto.
    In acel moment m-am gandit sa-i facem o trezire speciala.
    - Neata baieti. Ce faceti? Auziti, ce a-ti zice daca l-am trezi pe blond mai special?
    - Aoleu, daca la ora asta e dimineata Sasuke... Imi surade ideea, ce plan ai? –imi raspunde Neji tot cu o intrebare-

    Chiar cand doream sa le zic planul meu, pe usa intra diriginta cu o galeata
    de apa in mana. Se uita putin la noi, iar dupa la Naruto. O vad cum se
    indreapta spre blond, iar in secunda doi Naruto e pe jos injurand de mama focului.
    - Ce? Unde arde? EVACUAREA! AAAA...

    Se pare ca diriga ne-a luat-o inainte.

    - Ho, blondule.(Ho, blondule!-e un indemn,si din cate stiu, se pune semnul exclamarii) Nu arde nicaieri, ai visat. Trezirea, imbracarea si in
    zece minute la masa.(Trezirea, imbracarea si in zece minute la masa! la fel, semnul exclamarii) Mai avem doar doua ore pana la plecare. Nu pot sa
    cred ca fetele s-au trezit inaintea voastra, aranjate si au si mancat
    deja. Lenesilor, aia care s-au trezit au avut noroc ca nu au fost udati.
    GRABITIVA!(GRABITI-VA,sunt doua parti de vorbire diferite, si eu fac confuzi de genul de mii de ori)

    Cine ar fi crezut ca diriga noastra poate fi asa de treaba. Toti radem de blond in timp ce el clocotea de nervi, hai frate...

    Cum sa o rezolv cu Sakura si intalnirile noastre? Atunci mi-a trecut prin
    minte o idee: Dealul Konohai. E o zona de picnic, insa stiu eu un loc in
    care nu merge nimeni chiar daca peisajul e unul superb. Acolo va fi
    locul de intalnire.

    mi flor de cerezo. =floarea mea de cires
    mi angel =ingerul meu.

    http://www.youtube.com/watch?v=SREiDRjq3Hw&feature=related melodia pe care au dansat.



    cam atat cu critica, daca am exagerat te rog sa ma ierti so voi sterge acest cometariu daca ceva nu-ti va conveni. Imi place mult acest capitol. Ai avut ceva greseli de ortografie, isa eu, pe langa tine, am cu miile!

    Sper ca Sasuke sa nu o raneasca prea tare pe Sakura, dar parca vad ca o sa iasa urat de tot. Sper sa aduci nextul curand.
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Rose la data de Dum 6 Noi 2011 - 18:37

    Siel nu ma supar si la "stii" e cu doi de "i". Accentul si nu uita si de conjugari .
    V-am adus tot azi capitolul urmator, pentru ca il aveam gata si nu stiu cand voi apuca sa-l postez.
    Lectura placuta.



    Cap 12. Rozul e defapt negru

    SAKURA:



    Picaturile reci de ploaie se izbesc puternic de geamul trenului ce ne duce inapoi
    in Konoha. Cerul gri mai este luminat de cate un fulger trecut fugar prin fata ochilor nostri. Peisajul incetosat zboara pe langa sticla ce retine frigul afara.
    Asa zboara si viata mea, nici nu clipesti ca deja o secunda pretioasa s-a scurs. Insa unele chiar nu au trecut fara a-mi oferi o placere a vieti: aceea de al avea pe brunet langa mine.
    Nu mi-as fi imaginat ca el e in spatele acelor cadouri, iar seara a fost una perfecta. Zburam in bratele lui, eram ca un mic copilas ce trebuia invatat sa faca primi pasi in viata. Inca putin si lesinam, dar vointa nu mi-a permis, nu doream ca el sa plece, ca totul sa fi fost un vis. Insa, acum stiu ca nu e un vis, e real; mai ales dupa micul sarut oferit fugar in aceasta dimineata, tot in sera.

    Fluerul enervant si asurzitor al trenului anunta oprirea acestuia pe peronul din gara. Astept linistita in compartiment pana cand acel scartit nu se mai aude
    ca dupa sa ies afara unde sunt intampinata de sora mea si imediat mama. Ma uit in stanga, in dreapta..nimic. Nu gasesc ceea ce caut eu, nu-l vad pe tata si el nu lipseste niciodata cand vine vorba de mica comoara familiei Haruno.
    - Tatal tau nu poate veni, are o importanta sedinta si a acum este vicepresedintele companiei “Moblux”. Este clar ca are mai multe responsabilitati, insa maine il vei vedea. Deci te-ai distrat? Cum a fost? Sper ca nu ai racit si ai avut grija de tine. Nu ai baut sau sa fi facut alte prostii si mai ales sa nu te fi ranit practicand vreun
    sport.
    - Ce bine de tata, mereu si-a dorit acest post. Da a fost frumos si sunt bine, nu am facut nimic iesit din comun, aceiasi “eu”.

    Ne urcam in masina mamei, o Toyota Corolla, avand ca destinatie vila. Din cand in cand sora mea imi mai adresa cate un ochi, banuiesc ca va dori multe detalii acasa. Nu s-a schimbat si nu o va face, dar nu ma plang; pentru ca imi place de ea. Nu as suporta daca ne-am certa sau am fi despartite, cel putin nu acum cand am cea mai mare nevoie de ea.

    Mama opreste masina in fata portii si ne roaga sa luam bagajele, pentru ca ea are programare la coafor.

    Ma indreptam spre dormitorul meu cu pasi rapizi. Mi-era dor de el, de acea
    atmosfera calda si primitoare insa acum simt ca ceva s-a schimbat. Acel ceva e faptul ca zambeam ca o nebuna, dar nici nu ma puteam opri. E prea frumos ce mi sa intamplat. Zici ca sunt Cenusareasa, doar ca in acest caz ea e una urata.

    M-am asezat pe patul cu lenjerie rosie si floricele albe cazand usor pe spate. Aveam impresia ca am cazut in mii de petale de flori parfumate. Ochii mi se inchideau usor, deja eram drogata de la aceasta mireasca insa inainte sa fac ultimul pas si sa ma afund in lumea placerii usa camerii s-a deschis pe ea intrand nimeni alta decat Konan ce avea o fata gen: “credeai ca scapi?”
    - Deci... nu ma poti minti pe mine, rozalio. Stiu ca ceva frumos s-a petrecut acolo si as vrea sa aflu ce, acum!
    - Pai, nu prea multe. Ne-am distrat, ma rog mai mult colegii mei care se bateau cu zapada si practicau diferite sporturi. Am vizitat locurile si as putea spune ca mi sa intamplat ceva magic si deosebit.
    - Ce? Haide nu ma tine pe jar.
    - Eu si Sasuke suntem impreuna. – am vazut chipul ei ce exprima uimire, dar nici un fel de bucurie pentru mine- Stiu ca e ciudat, sa vezi ca incepuse cu mici atentii; o facea pe admiratorul secret. Aseara cand a fost un bal mascat s-a petrecut magia, nici mie nu-mi vine sa cred, dar se pare ca destinul imi surade.
    - Sakura, imi cer scuze ca iti zic, dar sunt sigura ca Uchiha junior pune ceva la cale. In plus nu e de tine. El popular si frumos, iar...
    - Stai asa, Konan. Stii ce a iesit din asta? Faptul ca si tu ai aceiasi parere despre mine ca si toti ceilalti. Nu imi pasa ce crezi tu. Eu si Sasuke avem o relatie, cu toate ca el m-a rugat sa ramana secreta ti-am spus.
    - Vezi? Surioara nu esti proasta, gandeste. De ce Sasuke ar dori ca relatia voastra sa ramana ascunsa? Are motive intemeiate pentru asta si presimt ca nu e
    bine.
    - Ti-am zis ca nu imi pasa ce crezi si te-as ruga sa iesi afara. Tocmai mi-ai demonstrat ca ai aceiasi parere ca multi altii si eu care credeam ca esti diferita Konan Haruno.
    - Dar Sakura...
    - Iesi! Acum!

    M-am trantit pe pat dand drumul barajului sa inunde lenjeria. Suspinele mele
    se auzeau prin toata camera ca un cantec trist in timp ce vantul patrundea usor prin fereastra usor intre-deschisa racorindu-mi trupul deja incalzit.
    Nu pot sa cred ca persoana ce eu o credeam o eroina imi facea acest lucru. Singura care ma ajuta si ma sustinea din toate punctele de vedere. Ea, Konan, imi mai aducea soarele si acum.. acum mi-a distrus totul. A venit furtuna maturand totul in calea ei. Cum a putut? Sa nu ma sustina si nici sa accepte ca pentru prima data in viata sunt privita in alt mod, ca sunt iubita si apreciata. Ea a distrus
    totul.
    Credeam ca avem o legatura indestructibila, ca flacara prietenii noastre nu se va stinge niciodata, dar nu a fost asa.
    Plangeam cu lacrimi de sange, tocmai s-a rupt o parte din mine. O radacina a copacului meu a luat foc. Cadeam intr-un abis fara fund unde vedeam diferite clipe tot mai frumoase cu mine si ea. Fiecare moment era compesat de un zambet, unul si inca unul. Numai acum ma contopisem cu lacrimile.
    Are aceiasi parere ca toti ceilalti, nu e cu nimic diferita. A facut totul doar pentru ca avem acelasi sange, pentru ca sora mea. Acceptam de la colegi si persoane necunoscute mie, dar nu de la sora mea, nu de la persoana ce ma inveselea si ma incuraja mereu. Ma salvase de atatea ori de la moarte, de atatea ori mi-a intins mana si m-a lasat sa plang pe umarul ei. S-a sfartsit mai repede decat a inceput.

    Dar poate a spus-o asa doar pentru ca nu are incredere. Nu, putea sa ascunda asta sau sa taca, dar ea a dat drumul vorbelor otravite ce mi-au patruns in corp secatuindu-ma de puteri.
    Era a doua mama pentru mine, unica mea prietena adevarata. Celorlalti nu le pasa
    de mine, nu le pasa daca ma ranesc. In fond de ce m-as mira? Prietenia nu mai exista, nimeni nu mai apreciaza asta. Cand intrebi pe cineva ce este prietenia iti raspunde: “Eu sunt unica mea prietena. Restul sunt doar pentru a ma ajuta sa obtin mai mult.”
    Totul e facut pentru interesul propriu, suntem egoisti. Si ziceam ca animalele salbatice sunt crude si nemiloase, dar noi cum suntem? La fel. Nu impartim hrana cu nimeni, pastram pentru noi tot chiar daca nu o utilizam.

    Melodia telefonului meu se aude tare si clar in camera. Intind o mana spre
    noptiera pentru a vedea cine ma apeleaza cu toate ca nu aveam nici un chef. Sasuke... oftez resemnata si raspund cu un glas stins.
    - Sakura, scumpa mea ce este cu tine?
    - Doar obosita, nu-i nimic grav. –nu doream sa-i zic ce am. Nu doream sa
    ma cert cu el ca i-am spus surori mele despre relatia noastra- Ce faci?
    - Bine, uite doream sa te intreb daca vrei sa iesim.

    Nu doream decat sa stau aici toata ziua si sa astept sa vina ziua de maine
    pentru a incepe scoala. Eram mai mult moarta decat vie, abia aveam forta de a vorbi insa pentru ai face pe plac am acceptat.
    - Perfect, ne vedem pe dealul Konohai peste o ora.

    Am inchis indreptandu-ma spre baie pentru a face un dus.

    Apa calda se lovea de pielea mea in timp ce narile imi erau inundate de mirosul de crin a gelului de dus. Am inchis pentru cateva clipe ochii pentru a medita si scapa de supararea acumulata in mai putin de cinci minute. Ce repede am incheiat totul, e mai greu sa incepi decat sa spui “stop” unei prietenii ce a durat saptsprezece ani.
    Aproape am adormit insa m-am trezit cum am simtit ca apa rece o inlocuieste pe cea calda. Se pare ca eu am aceasta vina. M-am clatit de clabucii parfumati si am
    iesit din dus cu un prosop in jurul meu.
    Cand am trecut pe langa oglinda mi-am privit reflexia. Nu-mi placea ce vad, dar…. Am luat peria in mana si am inceput sa-mi pieptan parul lung. Am zambit, dar acel
    aparat dentar strica totul la fel si ochelarii mei. Mi-am indreptat atentia spre corp si pentru prima data vedeam usor conturul unor forme.
    Am scuturat capul alugand toate aceste ganduri si sperante. Ma amageam singura, puteam sa fac si o suta de schimbari ca voi ramane aceeasi plus ca parintii mei imi vor lua capul pentru asta.

    M-am imbracat cu o pereche de blugi spalaciti, o flanea pana pe fund colorata. Parul mi l-am prins in doua codite, mi-am luat ghetutele in picioare si la final
    haina lunga cu fularul si caciula.
    Coboram scarile usor parca nu doream sa ies din casa, nu doream sa dau nas in nas cu frigul iernii si nici cu Sasuke. Tot ce doream era sa stau sa ma innec in lacrimi si sa inghet in frigul emanat de vorbele surori mele combinate cu miile de
    amintiri de aur. Konan era sprijinul meu, persoana ce m-a salvat de la cutremurile vietii mele. Cea ce ma ajuta sa ajung in varful muntelui, safiu implinita, dar acum parca escaladarea mi se pare si mai dificila.

    Vantul aspru s-a izbit cu toata puterea sa de mine intrandu-mi prin haine oferindu-mi un fior. In acea clipa mi-am intors capul si am putut observa doua margele albastre ce ma priveau de la geam cu tristete si regret. Mi-am mutat privirea lasand-o sa-mi priveasca spatele.

    Am luat un taxiu si am plecat spre destinatia mea. Orasul trecea cu viteza
    luminii pe langa mine, din cand in cand mai vedeam movile de zapada si copii ce alergau de ici colo. Cupluri incalzindu-si trupurile, fumatori si persoane ce trec fara sa le pese, grabiti spre... nicaieri. Am oftat si m-am afundat in bancheta neagra asteptand linistita.
    Aproape am adormit, noroc de sofer care m-a strigat ca am ajuns, am platit
    iesind din nou in acel frig. L-am observat pe Sasuke ce statea rezemat de un copac cu mainele in san si privirea in jos.
    Am inceput sa fac pasi maruntii spre el. Ochii sai negri s-au indreptat spre mine
    privindu-ma… fara nici un strop de fericire sau iubire?! Abisul din ochii
    sai nu exprima nimic, aveam impresia ca nu se bucura sa ma vada.
    - Bu-buna, imi cer scuze daca am intarziat. – ce se intampla cu mine? De ce ma balbai cand el este prietenul meu? Am simtit cum fuzele lui imi saruta usor fruntea rece. Am zambit si mi-am facut cuib la pieptul sau in speranta de a ma incalzi putin-
    - Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Vino! Vreau sa-ti arat un loc ce va fi numai al nostru.

    Vocea lui dulce ma linistea si imi dadea o stare de fericire. L-am luat de mana in timp ce mi-am lasat capul pe umarul sau.
    Mergeam prin mica padurice alaturi de Sasuke. Copacii erau goi, fara nici o
    haina pe ei, acoperiti doar de putina zapada. Totul in jurul nostru era alb, omatul scartia usor la atingerea picioarelor noastre. Cerul gri dincare mai curgea cate un fulg micut asezandu-se pe unde poate acoperea razele solare de trupurile oamenilor.
    Sasuke a ferit cateva tufisuri si m-a tras intr-o pestera daca pot sa spun asa; defapt era un fel de tunel ce avea doar o directie.
    Cand am iesit la lumina zilei am ajuns intr-o poenita. Apa din lac era inghetata, iar cascada nu mai functiona. Peste tot erau doar ciresi acoperiti de plapuma alba, intr-o parte la umbra a doi ciresi era un leagan.
    Era frumos chiar daca natura hiberna. Ne-am asezat pe legan privind in diferite locuri. Timp de cateva minute bune am stat in acea tacere fara sa spunem nimic, doar vantul ce suiera se mai aiurea.
    - Stiu ca te macina ceva si as prefera sa-mi spui.
    I-am zis ca nu am nimic, tot ce am este oboseala acumulata insa nu m-a
    crezut. Mi-a luat barbia in doua degete si se apropia din ce in ce mai mult de mine. Am inchis ochii asteptand acel moment si s-a intamplat. Mainile male stateau pe pieptul sau in timp ce buzle noastre se frematau una de cealalta. Am rupt sarutu, iar Sasuke se pare ca inca doreste sa afle ce am. Am oftat resemnata si i-am spus totul.
    - De ce ai facut-o? Parca ti-am zis sa nu zici nimanui, stii doar cum sunt fetele
    din liceu. –vocea lui ridicata ma cam speria putin. E prima data cand il
    vad asa suparat si sper sa fie si ultima.-
    - Imi pare sincer rau, dar fata de sora mea nu pot ascunde nimic si in fond ea nu are de ce sa spuna cuiva. Nici macar nu-mi cunoaste colegii, e la facultate. Sasuke, nu am vrut. Te rog... si asa ma simt rau.
    Si-a cerut scuze si m-a luat in brate sarutandu-ma pe cap.

    Dupa cateva ore in care am stat si am mai vorbit ne-am decis sa plecam spre
    casa insa fiecare pe cont propriu si sa ne vom vedea maine la scoala. Am intrat in casa ce era foarte linistita, dar primitoare si calduroasa.

    Am urcat scarile, iar cand am aprins becul din camera mea m-am speriat.
    Konan statea ca un liliac pe patul meu. Atat de linistita si cu privirea in gol, daca nu o cunosteam as fi zis ca e o statuie. Ochii ei albastri m-au tintit pe mine. Roseata ochilor si micile perle uscate pe obrajii sai dadeau de inteles ca aceasta a plans. Acum imi venea si mie randul. Aveam un nod in gat ce nu-mi permitea sa scot nici un cuvant, ochii ma intepau si inima incepea sa ma doara.
    M-am fortat si am inghitit in sec si am luat pozitia ferma. Chiar ea mi-a spus sa fiu ferma si sa nu arat slabiciune nimanui, nimeni nu merita.
    - Sakura am venit sa-ti spun ca imi pare rau si nu am vrut sa spun aia. Crede-ma ca eu nu te consider ca altii, eu stiu cel mai bine cat ai suferit, ce ai pe suflet.
    Nu mi-ar placea sa te pierd surioara, intelege ca iti vreau doar binele si aceasta relatie nu imi inspira nimic bun. –a facut o pauza in care m-a privit dupa care a continuat- Imi pare sincer rau si aici e decizia ta. Atat am avut de spus. Noapte buna.

    Nu o puteam lasa sa plece, nu puteam sa o pierd. Cea ce ma dirija era inima, am sarit in bratele ei si am dat drumul lacrimilor. Nu imi placea starea de singuratate oferita de cearta dintre noi.
    - Te rog, te rog lasa-ma sa cunosc viata, sa ma bucur de aceste momente magice pentru mine. Doar te rog.

    M-a imbratisat si ea la randul ei suspinand odata cu mine. “Cine nu se cearta nu se iubeste”. “Orice prietenie are parte si de certuri”.
    Se pare ca am trecut cu bine si lantul dintre noi nu se rupe asa usor. Am rugat-o sa ramana sa doarma cu mine, exact cum era cand eram mici. M-am schimbat in pijamale si am intrat in pat incepand sa vorbesc si sa rad cu scumpa mea sora.

    ***

    Eram aproape de finalul clasei a XI-a si ma simteam chiar foarte bine cu toate ca relatia dintre mine si brunet s-a cam racit. Nu cunosc motivele, nici nu ma inseala, dar nu mai este acelasi Sasuke. Insa marea mea fericire e provocata de venirea matusii mele Tsunade, un designer celebru in Italia, Franta si multe alte tari, deasemenea si un critic foarte bun. Nu am mai vazut-o de zece ani. Ea e a doua persoana ce ma cunoaste si de multe ori mi-a sugerat o schimbare majora.
    - Sakura, nu stii unde este Sasuke? –persoana ce m-a strigat era chiar dirigintele
    meu. Oricat as fi dorit sa il ajut nu puteam, adica nici eu nu stiam unde s-a dus- Multumesc oricum. Daca il vezi te rog spunei ca l-am cautat si sa vina pana la cancelarie.

    Chiar unde o fi?
    Mergeam fara a avea vreo destinatie si uite asa am ajuns afara. Soarele era pe
    cer oferind caldura tuturor, pasarelele cantau prin copaci, iar cerul era senin fara nici un nor pe el. O zi calda de vara. Ma tot plimbam singura pe acolo si auzeam voci din spatele sali de sport. Era Sasuke.
    Am grabit pasu, dar chiar cand sa fac coltul m-am oprit. Ochii mi s-au marit aproape ca mi-au iesit din orbite, iar mustele puteau sa intre in
    voie in gura mea.
    Ce... nu, nu, nu poate fi real totul. Visez, nuuuuu....

    ~Scuzati greselile de tastare. Asta a fost. Astept comentariile/ criticile voastre.
    ByE~


    Ultima editare efectuata de catre ☆♥Я◊sЄ♥☆ in Dum 6 Noi 2011 - 20:01, editata de 1 ori
    avatar
    dydy
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de dydy la data de Dum 6 Noi 2011 - 18:53

    v
    ai abea astept nextul!saraca sakura cat sufera Sad Sa-mi bag biroul in capul lui Sasuke Very Angry abea astep next,next,next,next,next,next,next!!!!!!!! Deci daca el a facut ceva rau il arunc la rechini...cum poate sa se joace cu sentimentele Sakurei Very Angry
    Te pupacesc si spor la scris! Kiss
    avatar
    RR
    Administrator
    Administrator

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de RR la data de Dum 6 Noi 2011 - 20:06

    ??? Ce se intampla femeie? Ma ti pe jar aici? E Sasuke cu Ino cumva? Very Angry
    Of, haide o data cu nextul...sti ce enervant e acest suspans?
    Deci spor la scris si la scoala Big Hug
    Te-am pupat dulce bunicuta Kiss
    avatar
    Domino
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Domino la data de Dum 6 Noi 2011 - 21:07

    Supet tare si acest capitol. Am vazut cateva greseli de tastare dar mi-e prea lene sa le mai scriu. Sunt sigura ca le stii si tu. Ca de obicei, numai cuvinte de lauda. Big Hug
    Chiar sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla. Pun pariu ca sosirea llui Tsunade o va schimba radical pe Sakura si il va face pe Sasuke sa regrete ca-si bate joc de ea.

    Continut sponsorizat

    Re: Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Dum 30 Apr 2017 - 21:28