╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Carpe Diem...

    Distribuiti

    Mada Madalina.
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 13

    Data de înscriere : 17/07/2013

    Carpe Diem...

    Mesaj Scris de Mada Madalina. la data de Mier 17 Iul 2013 - 9:16

    Trec si eu pe aici cu un oneshot realizat de mine. Nu e cine stie ce. Sunt incepatoare, dar totusi sper sa va placa.

    Abia acum realizez cat sunt de singura.Simt ca sufletul imi plange intr-o disperare surda,iar langa mine nu mai e nimeni care sa ma stranga in brate,sa-mi spuna niste cuvinte care sa-mi alunge tristetea si care sa intipareasca pe fata mea macar un zambet fals.Imi plec capul,iar din ochi mi se desprind mii de lacrimi.
    Stau singura si dezamagita in monotonia camerei reci. Incerc sa gasesc o speranta,un motiv sa ma ridic de jos,dar stiu ca toate vor fi la fel.Lipsita de putere,cu o amara tristete in suflet si cu lacrimi pe obraz realizez ca nimic nu mai are nici un rost.Ma simt dezamagita,iar in sinea mea ma intreb de ce viata mea este cladita pe un noian de suferinte si de ce trecutul il simt ca si cum ar fi ieri?Caut cu disperare un raspuns,vreau sa gasesc puterea de a spera,dar constat ca nimic nu mai are sens.Viata a devenit asemenea unei ambarcatiuni goale,fara pasageri,iar trecutul s-a transformat intr-un prezent etern.
    Ma intreb cine e vinovat pentru toate astea,dar doar ma intreb,fiindca intrebarea ramane fara raspuns.Imi analizez viata din toate punctele de vedere si imi dau seama ca eu sunt in mare parte vinovata de tot ce mi se intampla.Poata ca intr-un fel viata imi cere o plata pentru toate greselile pe care le-am facut,iar eu nu mai pot schimba nimic,doar sa-mi accept crudul destin asa cum e fara sa schimb nimic.Orice as face nu pot scapa de legea de arama ce ma apleaca in fata sinistrului trecut.
    A trecut foarte mult timp decand totul a luat sfarsit,de cand visele s-au transformat in cosmaruri,de cand soarele a incetat sa imi mai lumineze sufletul,intunericul profund instalandu-se pentru totdeauna.Atat de mult timp a trecut,dar cu toate acestea nu reusesc sa ma obisnuiesc cu absenta lui,cu faptul ca nu imi mai apartine.
    Mi s-a spus de atatea ori ca timpul vindeca totul ,dar la mine este invers,cu cat trece mai mult timp cu atat ma adancesc intr-o prapastie de unde nu mai vad nici o cale de iesire.L-am iubit si inca il iubesc,dar pe cat de mult il iubesc pe atat de mult il urasc fiindca m-a lasat singura si a uitat de tot. Fara el ma simt nula,inexistenta,asemenea unei umbre.
    As vrea sa schimb totul,sa pot spera intr-un nou inceput,intr-o dragoste impartasita,dar frica ca mereu ma voi intoarce de unde am plecat,ca nu voi gasi nici un strop de fericire,imi frange aripile,imi curma visele. Tot ce imi ramane este doar un vis,dar cand ma gandesc la acest vis,zambesc trist,fiindca visul meu este lipsit de speranta,deoarece insasi viata mea este fara de speranta.

    Dupa toate acestea eu inca il iubesc si nu reusesc sa uit si sa nu ma mai simt asa legata de trecut,incerc sa rup aceste lanturi si sa o iau de la inceput,dar nu pot fiindca eu inca cred ca se va intoarce inapoi.Inca sunt naiva si cred ca ma iubeste si ca totul va fi bine.Si asa trece luna de luna,eu tot astept,dar el nu vine.
    Incerc sa-mi refac viata,dar nu pot,nu mai simt nimic,absolut nimic.Poate ca m-am imbolnavit de dorul lui sau poate sunt doar obsedata de amintirea lui,de parfumul ce imi inunda mereu simturile,de prezenta lui.Imi doresc sa-l uit,sa merg mai departe,sa nu mai imi pese,sa pot sa rad,sa fiu fericita,fara sa ma mai gandesc la el,dar orice fac tot nu imi iese.

    Nu vreau sa mai sufar,sa mai plang cand ma gandesc la viata mea,dar e inevitabil.Tot ce stiu sigur ca nu ma va parasi niciodata sunt lacrimile mele izvorate din dezamagire,din suferinta pe care o port in suflet si din amintirile care ma faceau fericita. Stiu sigur ca toti ceilalti ma vor parasi intr-o buna zi,ma vor uita si ma vor face sa sufar si mai rau.
    Poate pentru ei,tot ce mi se intampla este ceva nesemnificativ,dar pentru mine este un cosmar sa ma trezesc mereu plangand,sa vad ca nu e nimeni langa mine,ca totul e altfel si ca nu mai pot simti nimic pentru nimeni,inafara de el.
    E atat de dureros si nu stiu cat mai pot rezista.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Carpe Diem...

    Mesaj Scris de Reeah la data de Mar 23 Iul 2013 - 12:13

     Off, off, off! Eram tare curioasă să văd cum scrii şi cum am văzut că ai postat ceva, am zis să dau o tură. Ce pot zice? Îţi exprimi sentimentele cu eleganţă şi cu un stil cât se poate de rafinat. Mi-a plăcut mult. Carpe diem însemnă "trăieşte clipa", nu? Te aştept şi cu alte one-shot-uri. Spor la scris! :-*

      Acum este: Joi 8 Dec 2016 - 7:59