╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Aripi albe

    Distribuiti

    Sayuri
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Mesaje : 4

    Data de înscriere : 11/06/2013

    Aripi albe

    Mesaj Scris de Sayuri la data de Mar 11 Iun 2013 - 22:22

    Salut ^^ Acesta este unul din fic-urile mele, si chiar as vrea cateva critici :3. Stiu ca pana acum povestea nu e originala, dar am planuri mari pentru actiunea din el, povestea fiind bazata pe fapte reale xD. In fine, lectura placuta.

    Capitolul 1
    Dragoste?

    Stateam in fata lacului inconjurat de flori rozalii, specifice primaverii, care imbibau in aer un miros dulceag. Cerul era incarcat de nori cenusii, impiedicand razele soarelui sa se joace in undele de pe suprafata lacului. Era locul meu preferat, locul unde puteam sa ma regasesc, sa meditez.

    Aici puteam sa gandesc limpede, sa imi rezolv problemele. Cea mai mare problema care imi chinuia mintea acum era razboiul dintre bine si rau. Intr-o lune in care ingerii albi si cei intunecati se lupta constant, e greu sa gasesti echilibrul. Daca umblai pe la colutirle blocurilor putea sa vezi baltile ruginii de sange varsat, poate si cateva pene albe sau negre prin jur… Pe timpul zilei e pace, apirile care ne diferentiaza sunt ascunse, fiecare poarta o masca de om obisnuit, chiar daca nu e asa. In timpul noptii vine oroarea. Trebuie sa ai cu adevarat curaj sa iesi din casa dupa ora 1 noaptea.

    Undeva intr-un colt de oras se afla un cartier al lor. Se zice ca daca locuiesti acolo auzi in fiecare seara tipete sfasietoare ale ingerilor care sunt ucisi. Noi, ingerii albi, nu prea atacam, vrem pace si dragoste, dar suntem dispusi sa incepem un razboi pentru asta. “Daca vrei pace, pregateste-te de razboi.” Dar cei intunecati nu vor nimic, doar sa ucida, sa vada sange, se hranesc cu ura si durere. Ei nu au suflet, sunt doar niste monstrii care sufera in agonie si nu stiu cum sa se exprime in societate.

    Multi ingeri albi realizeaza ca ura celorlalti provine de undeva, si ca acestia sufera in continuu, nu sunt fiinte fericite. Ura ii cuprinde mereu si ei se pierd prin ea ca intr-un abis negru din care se aud soapte care te indruma spre rau. Au fost cazuri in care acesti “intunecati” au gasit calea spre lumina, cu putin ajutor. Dar au fost si cazuri in care ingerii albi au fost omorati incercand sa ii ajute, dar cum noi avem inima buna, incercam sa ii ajutam atunci cand vedem ca au nevoie, si mai ales cand ei vin la noi dupa ajutor.

    Lupta dintre cele doua echipe e dusa de mai bine de cateva mii de ani, fiind egalitate intre ele. Au fost razboaie in care ei au castigat, si cativa din echipa noastra au trebuit sa faca pact cu diavolul, au fost razboaie in care noi am castigat, si crimele au incetat. Dar de fiecare daca cand castigam pacea, cineva sau ceva opreste, si conflictul revenea.

    M-am lasat brusc pe spate si am inchis ochii. Puteam auzii sunetul vantului care se intetea cum vajaie pe la urechile mele, inclinand firele de iarba. Petalele florilor zburau in toate partile, creand o imagine umpluta de farmec si miresme. Un fulger a strabatut cerul luminand tot peisajul, apoi, dupa cateva secunde, un tunet asurzitor s-a auzit. Rapid, mi-am strans caietele si desenele si le-am asezat cu grija in geanta, dupa care am luat-o la fuga prin padure cautand cararea care ma ducea spre acasa.

    Luminile fulgerelor ma urmareau in timp ce alergam printre copaci, cautand poteca buna. Vantul cutremura ramurile. Sunetul frunzelor fosnind a devenit o soapta a naturii, care la randul ei a devenit un geamat asurzitor.

    Eram complet pierduta in spatiu, nu mai recunosteam nimic din jur, desi am copilarit in acea padure. Era prea riscant sa imi deschis aripile acum ca se insera, plus ca incepea sa ploua, asa ca m-am calmat si am mers inapoi spre lac, sa incerc sa iau drumul de la inceput.

    Desi eram o persoana cu o ciudata abilitate de a ramane mereu calma, acum m-am panicat de-a binelea. Priveam agitata in jur, cu parul brunet ud leoarca din cauza ploii acum abundenta. Maieul larg, negru, imi era acum lipit de trup, conturand fiecare forma pe care acesta o avea. Mi-am masat tamplele cu degetele ca sa ma concentrez, sa gandesc limpede, cand cineva imi pune mana pe umarul drept. Am tresarit speriata si m-am intors rapid, pasind cu spatele.

    - Ce faci aici, pe furtuna?
    In fata mea statea un tip brunet, cu parul lung, ciufulit si ochi mari si verzi. Chipul angelic, privirea adanca si sigura pe ea, vocea usor ragusita, totul m-a dat peste cap.
    - Ummm, paai, m-am cam... pierdut?

    Surase privind in jos, cu mainile in buzunar. Isi intoarse capul intr-o parte si ma studie pret de cateva secunde, ceea ce m-a facut sa ma inrosesc putin, dar nu am lasat sa vada asta. Brunetul isi intinse o mana spre mine si spuse:
    - Te scot eu de aici. Asta daca nu ma crezi vre-un pedobear.
    Am ras incet si l-am prins de mana, avand in el o incredere cam mare, care nu trebuia sa existe in mod normal.
    - Pedobear nu iese din barlog in noptile cu furtuna, sunt in siguranta.
    - Esti sigura? Spuse el in timp ce isi aranja parul ud.
    - Ma risc.
    - Curajoasa fata. Astea mor primele.
    - Haha. Cred ca atata auto-aparare am si eu.

    S-a oprit brusc din mers. Si-a intins incet mana spre talia mea apoi m-a tras spre el, lipindu-mi trupul de trupul lui. Cu cealalta mana mi-a imobilizat cu grija ambele brate la spate. S-a aplecat spre mine, incet, apropiindu-si buzele periculos de mult de ale mele. A zambit intr-un fel jucaus, apoi s-a aplecat spre gatul meu si m-a muscat ca un vampir, facandu-ma sa tresar. Dupa ce stransoarea de la spate a fost desfacuta, m-am retras rapid, cu mana lipita de gat in locul in care ma muscase.

    - Ce a fost asta?!
    - Doar ti-am dovedit ca auto-apararea ta e inutila in fata mea.
    Mi-am dat ochii peste cap in timp ce il prindeam la loc de mana, care statea intinsa de cateva secunde. Drumul pe care am mers imi era relativ cunoscut, dar era prea putin folosit de oameni ca sa se vada urme exacte.

    In timp ce mergeam am vorbit destul de mult. Am aflat cate ceva unul despre altul, si se pare ca ne intelegeam destul de bine. Brunetul care ma salvase era Alex avea 17 ani, adica cu jumatate de an mai mare decat mine, si se pare ca era in padure la ora aia ca sa isi caute catelul pierdut, sau cel putin asta spunea el.

    Intr-un final, am iesit amandoi din padure, si, desi nu mai era nevoie, ne tinem in continuare de mana. S-a oferit sa ma conduca pana in fata casei, cu o privire dulce dar totodata perversa. I-am raspuns cu o privire amuzata, dar neincrezatoare.
    - Nu de alta, dar cum stai prost cu auto-apararea, ma gandeam ca –
    - Ia mai taci!

    L-am lovit in gluma cu geanta, iar el ca razbunare a inceput sa ma gadile, ajungand astefel sa fim imbratisati. Mi-am ridicat privirea atat cat sa o intalnesc pe a lui, iar acel contact vizual a starnit furnicaturi in zonele in care mainile lui ma atingeau. Am renuntat la contac, si mi-am coborat privirea, dar inainte sa fiu apta sa fac orice alta miscare, doua maini calde mi-au cuprins fata, iar o pereche de buze s-au unit cu ale mele. M-a sarutat dulce si atent, de parca daca nu ar fi atent m-ar fi putut sparge. Corpul imi era strabatut de furtuni de fluturasi. I-am prins parul intre degete in timp ce el imi cuprindea talia cu mainile sale calde. Fara sa imi dau seama, l-am muscat de buza, iar el a zambit discret. A lasat incet stransoarea, dar mana i-a ramas dupa talia mea. Stand lipiti unul de altul am mers pana in fata curtii mele. Inainte sa ne luam ramas-bun am devenit un cuplu oficial.

    Asa m-am indragostit de Alex. Siguranta lui, increderea care o emana, privirea profunda, aerul superior, faptul ca ma simteam protejata de el, totul ma facea sa ma indragostesc si mai tare de el. Era pur si simplu baiatul perfect, cel putin asta credeam in acel moment.

    ~ Dupa 3 saptamani ~

    Eram cu Alex in fata lacului, stand in bratele lui. Priveam amandoi lacul, locul nostru preferat, si filozofam despre ideea de pace. Eu eram o adevarafa pacifista, nu cunosteam ura sau dorinta de razbunare, dar stiam cum sa le tratez. De multe ori Alex ma facea “naiva” doar pentru ca vedeam partea pozitiva a lucrurilor si pentru ca vroiam sa vad viata roz, dar nu il ascultam. Aveam si eu orgoliul meu si nu acceptam acea caracteristica nici.cum.

    - Diana, asa idei si principii ai uneori… Zici ca esti un inger de-ala alb, care viseaza doar pace, iubire, ajutor fara a astepta nimic in schimb, etc.
    - Uite, daca tot ai adus vorba, ar fi ceva ce trebuie sa iti spun.

    M-am ridicat incet in picioare, cu fata la el. Printr-o miscare rapida mi-am deschis larg aripile de un alb pur. Culoarea lumina practic in acel loc umbros ascuns de ochii lumii. Aura din jur devenea una pura si calma, sugerand inocenta si naivitatea care erau ascunde in inima mea. In comparatie cu rochita mea scurta si neagra, aripile ieseau mult in evidenta, schimbandu.mi intelesul ascuns pe care probabil il cauta lumea in privirea mea. Alex privea uimit, inspirandu-mi oarecum spaima si neliniste si totodata ingrijorare.

    - Vezi tu… eu chiar sunt un inger alb.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Aripi albe

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 13 Iun 2013 - 18:30

    Bună, Diana! Eram foarte curioasă atnci când ai spus că scrii, încât nu m-am putut abţine să nu-ţi citesc ficul atnci când l-am văzut.
    Scrii foarte frumos, ai avut un capitol minunat care mi-a inspirat chiar naivitate şi dragoste.
    E foarte interesantă această luptă continuă între îngerii albi şi cei negri.
    Mi-e frică pentru protagonista noastră, mi-e că nu s-a îndrăgostit de cine trebuia. De abia aştept să văd reacţiile lui Alex!
    Aştept next-ul, spor la scris! <33

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Aripi albe

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 3 Iul 2013 - 12:51

    Uuu, ce fic nou si frumos am descoperit Love it 
    Noroc ca am avut fericita inspiratie sa ma uit la fic-uri azi, pentru ca pur si simplu ador ideea ta. 
    Si titlul, imi aduce aminte de cartile copilariei mele- ciresarii- si chiar m-a atras.
    Ma bucur ca am citit, si ma incanta ca ai avut un capitol mare unde nu ai exagerat cu dialogul. 
    E foarte frumos, te rog sa aduci repede next-ul si sa ma anunti, Xo.Xo. Kiss 

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:19