╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Ultimul episod

    Distribuiti

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1691

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Ultimul episod

    Mesaj Scris de Andi la data de Dum 26 Mai 2013 - 18:32

    Bună. Acesta este singurul capitol şi este postat şi pe alt forum. Sper să vă placă.


    Ultimul episod





    ”Te simţeai singur, nu? Ai căutat pe cineva care ar putea înţelege durerea prin care treci şi m-ai găsit pe mine. Am început să petrecem din ce în ce mai mult timp împreuna şi să vorbim despre cele mai ciudate lucruri. Era un sentiment străin, legătura ce se crease între noi era atât de ireala şi totuşi puternică. Neştiind cum s-o numim, am crezut că e prietenie.”


    Când eşti pe marginea unei prăpastii şi ştii că urmează să cazi, te cuprinde frica şi regretul. Te întrebi cum ai ajuns acolo. Oare merită să lupţi, să încerci să te ridici? Ştii că dacă îţi vei da drumul totul se va sfârşi. Cuprins de întuneric şi linişte, vei pierde şi ultimul lucru ce te făcea să te simţi uman. Sufletul are nevoie de sentimente pozitive pentru a supravieţui. Dar pentru o secundă vrei sa renunţi. Îţi repeţi în gând că vrei să faci asta şi te împaci cu ideea. Spui “gata, în sfârşit s-a terminat, sunt liber”. În adâncul tău ştii că ar merita să lupţi, dar oricum vei fi dezamăgit din nou, deci ce rost are? Te uiţi încă o data la lumea ce te înconjoară, vrei să iţi iei rămas bun, dar vezi ceva ce îţi distrage atenţia. Pe partea cealaltă a prăpastiei cineva se lupta să urce. În disperarea lui, îi scapă un strigat: “Nu vreau să cad, nu vreau să fiu singur aici”. Eşti şi tu acolo, ai putea spune ceva, să îl incurajezi, să-i dai forţa de a continua, dar taci mişeleşte. Ţi-e frică să îţi asumi responsabilitatea de a-l ajuta, te temi că nu vei mai scapă de el dacă faci asta. E mult prea greu să formezi o legătură cu cineva şi să o păstrezi. E mai simplu şi mai puţin dureros să fii singur. Uneori mâhnirea e mare. Dar crezi că e mai uşor să suferi după ceva de care n-ai mai avut parte de mult timp, decât să îţi fie dor de o prietenie avută de curand, dar pierdută. Chiar e aşa? Eşti sigur că alegi să îţi trăieşti restul vieţii singur, în adâncul acelei prăpastii din care e aproape imposibil să ieşi? Crezi că e soarta, că ţi-e menit să nu ai pe nimeni alături şi esti gata să cazi, eşti împăcat cu ideea. Îţi închizi ochii, gata să renunţi. Dar vocea se aude din nou: “Ştiu că eşti acolo, nu-ţi da drumul. Doar aşteaptă”. Eşti uimit de cele auzite. Curios, aştepti să vezi ce se poate întampla. Timpul trece din ce în ce mai greu. Ai senzaţia că aştepţi acolo de o veşnicie. Şi te întrebi de ce te încrezi într-un străin. Amâni acel mult dorit moment doar dintr-o simplă curiozitate? Te simţi dezamăgit de tine. De ce ţi-ai schimba decizia pentru un necunoscut? Închizi ochii, inspiri adânc, iei ultima gură de aer care a văzut lumina soarelui şi îţi iei mâna de pe marginea prăpastiei. Zâmbeşti, acum eşti mulţumit. În curând vei fi doar tu cu gândurile tale. Dar zâmbetul tău dispare de pe buze în scurt timp. “Te-am prins, eşti în siguranţă”. Ce se întâmplă? Tu nu-ţi doreşti asta, vrei să îţi dea drumul. Te zbaţi, dar încă îţi strange mâna cu putere. Ce poţi să faci? El doar încearcă să te salveze. Nu puteţi rămane aşa pentru totdeauna. Deci ce vei face? Îl vei trage după tine sau vei încerca să te ridici? Nu vrei să iei pe nimeni după tine, te-ai simţi mult prea vinovat dacă ai face asta. Ce rămâne de făcut? De ce nu ai un cuţit la tine? Străinul nu pare să vrea să îţi dea drumul, ţi-ai tăia şi mâna, doar ca să scapi. Îţi ridici capul şi priveşti către salvatorul tău. Acei ochi speriaţi îţi faceau sângele să îngheţe în vene. Erau disperaţi, strigau să nu mergi acolo. Sigur nu minţeau? Ar trebui să te încrezi în ei? Dacă renunţi acum nu vei afla niciodată. Aşa că ar trebui să profiţi de şansa care ţi s-a oferit. Viaţa mai merită o şansă. Te ţii bine de acea mână şi te ridici. Este bine ce ai făcut? Eşti mulţumit? Lumea nu pare chiar aşa colorată. Tot ce vezi în jur sunt copaci fără frunze, bănci goale şi oameni trişti. Chiar ai senzaţia că lumea nu mai are nicio speranţă. Dar persoana de lângă tine pare diferită de cei din jur. Şi tu eşti diferit. De aceea a venit la tine, pentru că se simţea singur printre atâţia oameni simpli şi nefericiţi. Totuşi, şi el era gata să cadă, deci ce l-a făcut să se răzgândească? Pe el sigur nu l-a salvat nimeni, oare se salvase singur? Şi acum ce? Urmează să fiţi prieteni? Sigur că da, doar te-a salvat, îi eşti recunoscător. Trebuie să îi oferi ceva la schimb, şi singurul lucru pe care îl ai e prietenia ta. “S-a făcut”, spui întinzând mâna spre el. Dar o simplă strângere de mână nu poate fi suficient. Fă ceva mai mult de atât, arată că îţi pasă! Această senzaţie devine din ce în ce mai ciudată. Tu nu ştii cum să te comporţi, de asta ţi-ai pierdut fiecare prieten pe care l-ai avut vreodată. La început dădeai vina pe ei, dar treptat ai ajuns să înţelegi că tu eşti problema. Încerci într-un fel sau altul să îi spui că tu nu eşti ca ceilalţi. Existenţa ta în sine e un lucru de neînţeles, având în vedere că niciunul dintre părinţii tăi nu te-a dorit. De asta ai sentimentul că nimeni nu te vrea în preajma sa. Eşti doar o umbră în plus pe pământ, nu vei ajunge niciodată o persoană importantă pentru altcineva. Te-ai obişnuit de mult cu ideea, de asta nici nu te mai afectează atât de tare. Din acest motiv nu te aşteptai să te ajute nimeni. Dar el a apărut şi îi eşti recunoscător pentru asta. Acum te frământă altă întrebare: vrei să îi fii prieten pentru că simţi că te-ar putea înţelege sau pentru că îi eşti dator? Nici nu mai contează. Te bucuri că ai pe cineva alături. Acum, după mult timp, nu te mai simţi singur, pentru că el te-a salvat. Eşti mai puternic decât ai fost vreodată, el ţi-a dat puterea asta. Nu ai nicio idee cine e acest necunoscut, ce nume poartă sau de unde vine. Ştii doar că a ales să te ajute, pentru că te consideră demn de ajutorul său, şi asta e suficient. Nu mai ai nevoie de alte informaţii. Poate că sunteţi nişte străini acum, dar întâlnirea voastră nu e întâmplătoare. Şi nu e doar o presupunere, simţi asta. Îţi vei lua inima în dinţi şi vei descoperi adevărata frumuseţe a acestei lumi. Căci nu este plină doar de aparenţele dezolante, sigur are şi părţi bune, ce nu pot fi văzute de toţi cei din jur. Nu credeai că eşti demn de a începe această călătorie şi nici nu te simţeai capabil de terminarea ei. Dar acum poţi, alaturi de el, noul tău prieten cu care vei străbate întreaga lume, încercând să o înţelegi.
    „Dă-mi mâna, prietene, e timpul pentru o aventură.”



    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 798

    Data de înscriere : 24/12/2012

    Re: Ultimul episod

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Dum 26 Mai 2013 - 19:13

    Andreea, cat de frumos! Prietenia... intr-adevar este singurul sentiment mai puternic decat dragostea...

    Tu stii ca iti ador povestioara? Esti o scriitoare minunata, scumpa mea! Mi-au dat lacrimile in timp ce citeam, sunt sigura ca tu patrunzi in inima fiecarui cititor.
    Bravo, este foarte, foarte frumoasa! Te mai astept si cu alte lucrari, scumpa mea!

    Spor la scris si bafta la scoala!KissKiss

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: Ultimul episod

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 29 Mai 2013 - 22:41

    Ha, ha, ha! Tu miiiiica.... ce crezi ca faci? Daca-i stii prin ce-am trecut! Totul datorita tie. Eram asa trista la inceput... pur si simplu simteam durerea aia, o simteam cum imi rodea si mie inima, durea al naibii de tare. Apoi am vrut sa plang, dar vezi tu.... nu puteam. Citeam si citeam si m-am oprit numai sa-ti trimit acel mesaj care te-a bucurat Laugh. A fost mai mult decat m-am asteptat.... daca as spune magic, ar suna prea simplu, la fel si perfect. A fost neomenesc Laugh Chiar ma intreb cum de le faci asa de bune, dar presupun ca intrebarea mea e din categoria " mai bine sa ramana fara raspuns".
    Deci totul.... absolut totul, fiecare miscare, sentiment, gand... le-am vazut, dar mai mult, le-am simtit. Treceau prin mine si ma cutremuram cand citeam. Inteleg ca ai vrut sa fie trist, si la naiba ca a fost, dar finalul.... a fost mai mult decat ma asteptam. A acceptat,a vrut.... m-am bucurat ca un tanc la final. Acolo nu au fost sentimente triste, ci de incredere, are incredere in el.
    Imi vine sa te strang de gat ca e numai un capitol, dar ma abtin, nu-ti pot face tie asta. Dar zau ca ai fost rea, puteai sa scrii macar doua.... nu te mai bucura Laugh , ca eu chiar voiam sa mai citesc Smile. Ufff, ia hai gata cu romanul, bye! Kiss

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Ultimul episod

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Joi 6 Iun 2013 - 19:42

    Bunaaaa! Ce nesimtita am putut sa fiu. Dupa ce ca am citit acum cateva seri capitolul [Doamne, numai la ficuri ma gandesc, one-shot-ul am vrut sa scriu], nici nu am putut sa dau si eu un amarat de comentariu. -.- Ce prietena mai sunt si eu... ca tot veni vorba de prietenie, vreau sa iti spun ca m-ai surprins maxim. Pur si simplu nu ma asteptam la asa ceva din partea ta [in sensul foarte bun al expresiei]. Dupa cum stii si tu, in acea seara chiar mi-au dat lacrimile la ce mi-ai spus, nu am crezut niciodata ca voi putea sa am o asa influenta pozitiva asupra cuiva. De ce crezi ca am reactionat cum am reactionat? In primul rand era in engleza [iar la acea ora stateam prost cu engleza] si in al doilea rand nu credeam una ca asta. Chiar am facut eu toate astea? Si repet, dupa cum ti-am spus in acea seara, incepusem sa ma simt prost gandindu-ma la cate ai facut tu pentru mine, iar eu nu imi amintesc sa te fi ajutat de prea multe ori si sincer chiar incerc sa fac lucrul asta cum pot si cum stiu eu mai bine... asa cum ai facut tu de fiecare data cu mine. N-ai nici cea mai vaga idee cat de mult apreciez asta si cat de mult mi-a placut sa citesc si recitesc aceste minunate randuri in care ai transpus fiecare sentiment din sufletelul tau. Minunat e putin spus, superb n-ar acoperi niciun sfert din ce ai scris tu aici, niciun cuvant nu ar putea descrie indeajuns capodopera pe care ai insiruit-o pe hartie si apoi ai imparatasit-o cu noi. ^-^

    P.S: Desi nu vorbim foarte des si nu ne impartasim toate lucrurile, sincer nu cred ca as putea sa rezist fara tine, tu cea care ma salvezi de fiecare prapastie si mi-ai intins mereu mana.

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Ultimul episod

    Mesaj Scris de Reeah la data de Sam 15 Iun 2013 - 9:14

    Andreea, scrii superb! Mi-au dat lacrimile când am citit finalul. Prietenia e foarte importantă în zilele de azi, păcat că nu mai sunt mulţi care s-o aprecieze.
    Nu mulţi mai ştiu ce-i prietenia, nu mai ştiu ce înseamnă loialitatea.
    A fost emoţionantă lucrarea ta, m-a binedispus. Aştept şi alte one-shot-uri, spor la scris! :-*

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1691

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: Ultimul episod

    Mesaj Scris de Andi la data de Sam 23 Iul 2016 - 22:06

    După 3 ani revin cu ceva neinspirat şi scurt, dar am zis că dacă tot l-am scris, măcar să-l şi postez aici. Nici eu nu mai ştiu ce am vrut să zic aici. E şi neterminat, e ca naiba. Baftă oricărui nefericit care încearcă să citească asta.



    Miez de noapte






    Ştii cum e să pleci de acasă şi pe drum să îţi dai seamă că ai uitat ceva, însă nu ştii sigur ce? Ei bine, aşa mă simt eu acum. Tot încerc să îmi dau seama ce am uitat, ce îmi lipseşte. Ştiu că ceva e în neregulă cu mine, însă nu ştiu ce. Şi mă tot întreb, cine mă poate ajuta? Unde să scriu că am pierdut ceva? Unde să lipesc afişul? Ce să scriu pe el? "Pierdut... ce?" Pierdut bucată de suflet? Pierdut o bucăţică din mine însămi? Şi ce recompensă ofer? Ce sunt dispusă să dau la schimb? Poate bucata aia e pierdută pentru totdeauna. Poate nu am avut-o niciodată. Poate nu o să o găsesc. Şi tot gândindu-mă la asta, am încercat să văd ce mă poate repara. Şi de parcă nu eram "avariată" suficient, am zis să-mi mai fac ceva. Gen, când o plantă se ofileşte, ştii că nu are apă sau soare, aşa că îi dai ce are nevoie şi îşi revine. Însă pe mine ce m-a deshidratat? Nu ştiam, aşa că mi-am luat din soare şi apă încetul cu încetul, încercând să-mi dau seama de ce am nevoie ca să îmi revin. Am stat la întuneric şi în condiţii neprielnice, însă totul a fost în zadar. Într-adevăr, uneori găseam mici alinări. Mă stropeam cu puţină muzică, mă lăsam mângâiată de razele prieteniei, însă la sfârşitul zilei încă muream. Era încet şi dureros. Şi îmi doream atât de mult să mă descarc plângând, dar apoi mă întrebam, chiar eram demnă de lacrimi? Nu, bineînţeles că nu. Lacrimile ar fi putut substitui "apa" de care aveam nevoie. Ar fi fost prea uşor şi nu îmi doream să-mi fie bine. Mi-era teamă că dacă mă repar prea uşor, o să treacă la fel de repede efectul. Deci fără lacrimi pentru mine. Lacrimile sunt pentru căţeii fără un picior, pentru bunicii fără nepoţi, pentru filmele de dragoste, însă pentru mine niciodată. Şi până la urmă, cred că merit să mă ofilesc de tot.

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:20