╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Amintiri care dor

    Distribuiti

    Laav^^
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 117

    Data de înscriere : 22/05/2013

    Amintiri care dor

    Mesaj Scris de Laav^^ la data de Mier 22 Mai 2013 - 21:42

    Amintiri care dor

    Vara anului 1666, 16 august
       Vântul se înteţea, iar ploaia se dezlănţuia. Ceaţa era din ce în ce mai densă, de o puteai tăia cu cuţitul. Eu, totuşi, mă îndreptam spre locul nostru. Acolo înca mai existau mii de amintiri. Momentele frumoase înca nu le-am uitat,iar eu continuam să ma uit în gol. Cândva aveam totul, acum nu mai am nimic. Îmi amintesc cum îti mângâiam parul mătasos şi rebel. Cum ochii tăi mă acaparau. Acel albastru intens, ca marea misterioasă pe furtună, era mirific. Cum braţele tale mă îmbraţişau şi mă ţineau strâns, fără să îmi dea drumul. Cum ne sărutam lung la lumina lunii. Eram făcuţi unul pentru celălalt. A fost aşa de scurtă perioada în care am fost împreună.
    Simt că nu mai pot respira de atât plâns. Când am văzut ce i s-a întâmplat, mi-am jurat că n-o s-o mi-o iert niciodată. Puteam face ceva. Atunci când m-au obligat s-o privesc când zăcea întinsă pe asfaltul rece prea dur pentru ea, cum au omorât-o, cum se uitau ochii ei holbaţi în ai mei. Ea era doar o victimă colaterală, un suflet atât de blând pierdut din cauza acelor nenorociţi. Se uitau la mine zâmbind. Nu pot să cred cât tupeu aveau. De când sufletul ei a urcat spre Paradis, n-am mai închis niciun ochi noaptea. Era atât de frumoasă. Nu cred că aş putea, vreodată, s-o uit pe frumoasa mea.
    Soarta noastra a sfârşit tragic. Îmi mai amintesc când mi-a şoptit la urechea stângă : "Ăsta-i doar începutul. Sfârşitul va fi tragic." Am urât acea clipă pentru totdeauna. Uram când avea dreptate, dar acest adevăr ne-a izbit în faţă. Toată lumea ne admira pentru curajul nostru. Ei nu puteau fi ca noi, noi eram altfel.
    Şi îmi amintesc prima oara când am întâlnit-o şi s-a prezentat ca şi când începea o poveste: "Rebekah. Rebekah Pierce." Atunci a început povestea noastră atât de frumoasă, atât de strălucitoare şi plină de viaţă. O iubeam pentru că se uita la mine cu ochişorii aceia sinceri şi aşa de jucauşi. O iubeam pentru că era Ea, aşa de specială. Pentru că respira şi îmi dadea viaţă prin a ei răsuflare.
    Mă urăsc pentru că am lăsat să se întâmple asta cu ea. Pentru că nu suport gândul să fiu departe de ea şi să nu o mai pot vedea niciodată. Pentru că nu am apărat-o. Nu puteam face nimic, dar trebuia să încerc măcar, poate se schimba ceva. Poate viaţa noastră se termina altfel. Nu aşa. Pur şi simplu nu aş mai putea trăi fără ea. Fără iubirea ei. Nu pot şi nici nu vreau.
    Acum stau şi plâng sprijinit de uşa prafuită şi dărăpănată de trecerea timpului. Lacrimile se rostogoleau pe faţa-mi palidă,de  parcă nu voiau să se oprească.A sosit clipa desparţirii, eram tot în acelaşi loc în care ne-am cunoscut. Aici, în acelaşi părculeţ, pe aceeaşi bancă. Toate amintirile cu Rebekah îmi trec prin faţa ochilor. Îmi plăcea sa mă joc cu ea, să ne uităm amândoi la apusul soarelui, la stelele care umpleau bolta cerească, să fim fericiţi. Îmi plăcea cum îmi pronunţa numele : "Alexander..."
    Se vedea pe chipul nostru că eram fericiţi. Şi chiar eram. Eram mai fericiţi decât oricine. Şi îmi amintesc că moartea a urmat-o exact după nunta noastră. Cum au putut, ei, să facă aşa ceva ? Cum?! Nu înţeleg...
    Îmi amintesc că, la un moment dat, toată lumea ne invidia, dar noi treceam cu capul sus.
    Parcă încă o văd în faţa ochilor. Acelaşi zâmbet inocent. Aceleaşi buze senzuale şi dulci.Aceeaşi Rebekah.
    Acea siluetă se îndreaptă spre mine şi începe să zâmbească. Chiar e Rebekah?
    Mă ia de mână şi simt furnicături in tot corpul. Rebekah se luminează din ce în ce mai tare şi pare mult mai fericită. Mă ridic de lângă căsuţă şi îi zâmbesc şi eu. Oare e un vis? Oare mă înşel, sau..
    Nu ştiu ce să mai cred.
    Fata care mi-a cucerit inima cu personalitatea ei, se uită spre linia orizontului de pe mare exact atunci când apunea soarele. Linia de un verde puternic se întrezăreşte, iar noi ne sărutăm. Acel sărut a fost cel mai frumos. A fost perfect cum buzele noastre se uneau, iar totul era magic.
    - Vom fi fericiţi împreună pentru todeauna, a soptit ea si ne-am îndreptat spre lumina orbitoare, care ducea spre Eden.
     
    Sper că v-a plăcut, deşi nu cred că e prea reuşit. Acest one shot a fost postat şi pe alt forum să nu ziceţi că am plagiat.

    Laav ^^


    Ultima editare efectuata de catre Laav^^ in Mier 19 Iun 2013 - 18:27, editata de 3 ori

    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 798

    Data de înscriere : 24/12/2012

    Re: Amintiri care dor

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Joi 23 Mai 2013 - 15:04

    Buna, Lavinia! Dupa cum ti-am zis, voi trece si pe aici.
    Ce frumos... A fost atat de frumos incat acum lacrimez, din cauza ta, femeie! Intr-adevar este o poveste trista, dar sfarsitul este minunat, chiar daca nu mai sunt in viata cei doi, sunt impreuna. Am simtit in fiecare enunt tristetea pe care ai transmis-o prin intermediul lui Alexander, m-am simtit atinsa la inima.
    Intr-adevar, din cate se vede, esti o scriitoare! Cand termini celelalte doua povesti, nu ezita sa le postezi. Le voi citi cu drag, scumpa mea! Si te rog, continua sa scrii.
    Big Hug:*Te pup:*

    VandaQ
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 164

    Data de înscriere : 29/01/2012

    Re: Amintiri care dor

    Mesaj Scris de VandaQ la data de Joi 23 Mai 2013 - 19:12

    @Laav^^ a scris:
    Amintiri care dor


    Vara anului 1666, 16 august
    [enter]Vântul se înteţea, iar ploaia se dezlănţuia. Ceaţa era din ce în ce mai densă, de o puteai tăia cu cuţitul. Eu, totuşi, mă îndreptam spre locul nostru. Acolo înca mai existau mii de amintiri. Momentele frumoase înca nu s-au uitat,[nu s-au uitat de cine? Daca te refereai la narator puteai spune: "inca nu le-am uitat] iar eu continuam să ma uit în gol.[o usoara discrepanta intre cele doua fraze, de parca nu s-ar potrivi] Cândva aveam totul, acum nu mai am nimic. Îmi amintesc cum îti mângâiam parul mătasos şi rebel. Cum ochii tăi mă acaparau. Acel albastru intens, ca marea misterioasă pe furtună, erau mirifici.[fraza asta suna cam asa: Acel albastru intens erau mirifici. Ce? Neluand in calcul adaugarea - " ca marea misterioasa pe furtuna" -, asa suna fraza. Nu are inteles. Cum braţele tale mă îmbraţişau şi mă ţineau strâns, fără să îmi dea drumul. Cum ne sărutam lung la lumina lunii. Eram făcuţi unul pentru celălalt. A fost aşa de scurtă perioada în care am fost împreună.
    Simt că nu mai pot respira de atât plâns. Când am văzut ce i s-a întâmplat, mi-am jurat că n-o s-o mi-o iert niciodată. Puteam face ceva. Atunci,[fara virgula] când m-au obligat-o[logic era "obligat"] s-o privesc când zăcea întinsă pe asfaltul rece prea dur pentru ea, cum au omorât-o, cum se uitau ochii ei holbaţi în ai mei. Ea era doar o victimă colaterală, un suflet atât de blând(virgulă)[ce cauta "(virgula)" acesta aici?] pierdut din cauza acelor nenorociţi. Se uitau la mine zâmbind. Nu pot să cred cât tupeu aveau. De când sufletul ei a urcat spre Paradis, n-am mai închis niciun ochi noaptea. Era atât de frumoasă. Nu cred că aş putea, vreodată, s-o uit pe frumoasa mea.
    Soarta noastra a sfârşit tragic. Îmi mai amintesc când mi-a şoptit la urechea stângă : "Ăsta-i doar începutul. Sfârşitul va fi tragic." Am urât acea clipă pentru totdeauna. Uram când avea dreptate, dar acest adevăr ne-a izbit în faţă. Toată lumea ne admira pentru curajul nostru. Ei nu puteau fi ca noi, noi eram altfel.
    Şi îmi amintesc prima oara când am întâlnit-o şi s-a prezentat ca şi când începea o poveste: "Rebekah. Rebekah Pierce." Atunci a început povestea noastră atât de frumoasă, atât de strălucitoare şi plină de viaţă. O iubeam pentru că se uita la mine cu ochişorii aceia sinceri şi aşa de jucauşi. O iubeam pentru că era Ea, aşa de specială. Pentru că respira şi îmi dadea viaţă prin a ei răsuflare.
    Mă urăsc pentru că am lăsat să se întâmple asta cu ea. Pentru că nu suport gândul să fiu departe de ea şi să nu o mai pot vedea niciodată. Pentru că nu am apărat-o. Nu puteam face nimic, dar trebuia să încerc măcar, poate se schimba ceva. Poate viaţa noastră se termina altfel. Nu aşa. Pur şi simplu nu aş mai putea trăi fără ea. Fără iubirea ei. Nu pot şi nici nu vreau.
    Acum stau şi plâng sprijinit de uşa prafuită şi dărăpănată de trecerea timpului. Lacrimile se rostogoleau pe faţa-mi palidă, parcă nu voiau să se oprească.[cred ca aici mergea mai bine un "de parca" in loc de acel "parca"] Când a sosit clipa desparţirii, eram tot în acelaşi loc în care ne-am cunoscut. Aici, în acelaşi părculeţ, pe aceeaşi bancă. Toate amintirile cu Rebekah îmi trec prin faţa ochilor. Îmi plăcea sa mă joc cu ea, să ne uităm amândoi la apusul soarelui, la stelele care umpleau bolta cerească, să fim fericiţi. Îmi plăcea cum îmi pronunţa numele : "Alexander..."
    Se vedea pe chipul nostru că eram fericiţi. Şi chiar eram. Eram mai fericiţi decât oricine. Şi îmi amintesc că moartea a urmat-o exact după nunta noastră. Cum au putut, ei, să facă aşa ceva ? Cum?! Nu înţeleg...
    Îmi amintesc că, la un moment dat, toată lumea ne invidia, dar noi treceam cu capul sus.
    Parcă încă o văd în faţa ochilor. Acelaşi zâmbet inocent. Aceleaşi buze senzuale şi dulci.Aceeaşi Rebekah.
    Acea siluetă se îndreaptă spre mine şi începe să zâmbească. Chiar e Rebekah?
    Mă ia de mână şi simt furnicături pe tot corpul.[in tot corpul, mai degraba] Rebekah se luminează din ce în ce mai tare şi pare mult mai fericită. Mă ridic de lângă căsuţă şi îi zâmbesc şi eu. Oare e un vis? Oare mă înşel, sau..
    Nu ştiu ce să mai cred.
    Fata care mi-a cucerit inima cu personalitatea ei, se uită spre linia orizontului de pe mare exact atunci când apunea soarele. Linia de un verde puternic se întrezăreşte, iar noi ne sărutăm. Acel sărut a fost cel mai frumos. A fost perfect cum buzele noastre se uneau, iar totul era magic.
    -[space]Vom fi fericiţi împreună pentru todeauna.-a şoptit ea-[de ce ai pus intre acele doua linii asta? Puteai sa continui dupa virgula de dupa replica, apoi sa o unesti cu urmatoarea fraza] Şi ne-am îndreptat spre lumina orbitoare, care ducea spre Eden.

    Sper că v-a plăcut, deşi nu cred că e prea reuşit. Acest one shot a fost postat şi pe alt forum să nu ziceţi că am plagiat.

    Laav ^^

    Eu cand ma apuc sa critic, ma astept sa am ce sa critic. Din punct de vedere compozitional si stilistic... Nu am ce critica. Scrii bine, tine-o tot asa. Nu cred ca aveai nevoie neaparat de critica asta. Ca si parere personala iti pot spune ca mi-a placut lucrarea ta.
    Singurele lucruri pe care trebuie sa le indrepti este sa dai inteles mai amplu farzelor tale. Nu te sfii sa faci enunturi mai lungi, caci, sincer, se poate; si fara sa pierzi ideea. Mizezi prea mult pe punct; sa stii ca mai sunt si alte semne de punctuatie care te ajuta sa delimitezi doua fraze sau mai multe, ca si punct si virgula. De asemenea, fii atenta la intelesul frazelor si scrie peste tot cu diacritice. Ar fi fost o adevarata nebunie din partea mea sa stau sa corectez fiecare cuvant care nu avea diacriticile puse.
    Nu mai scrie centrat. Nu am vazut carti care sa aiba asezat textul in pagina pe centru, asa ca nu vad de ce ai face-o tu. Singurul lucru ce il poti centra este titlul, poate un subtitlu. Dar, in rest, textul trebuie aliniat frumos de la capatul paginii.
    Pune spatiu dupa linia de dialog si mai lucreaza la aspect. Macar de schimbai font-ul sau te jucai putin cu textul. Da mult mai bine decat un bloc de scris apatic, fara niciun fel de nuanta sau delimitare. Cat despre idee: imi place, ai reusit sa conturezi oarecum personajele si ideea, ai reusit sa faci conexiunea cu titlul. E bine. Cum am spus: singurele lucruri de corectat ar fi unele lucruri tehnice, care, cu putina atentie din partea ta, nu ar exista.
    "Pentru că respira şi îmi dadea viaţă prin a ei răsuflare." - Mi-a placut mult fraza asta, sa stii. Felicitari. ^^

    Cred ca asta e. Nu mai am ce sa comentez. Nu stiu cat te va ajuta critica si ce fel de critica doreai tu, insa eu te sustin si iti spun ca asta a fost mai mult o parere. Scrii bine, imi place stilul tau si ar trebui sa fii mai sigura pe tine. Scrii pentru tine, in primul rand, nu pentru ceilalti. ^^ Succes~ ^^

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Amintiri care dor

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 30 Iun 2013 - 16:24

     Bună! E prima dată când citesc ceva de tine şi pot spune că scrii superb. Când am văzut patru de şase în dată, am crezut că opera  va avea o însemnătate, dar tu ai făcut ceva clasic şi frumos.
    Compunerea şi-a atins scopul şi am fost atinsă de cuvintele tale. Aştept şi alte lucrări. ^^

      Acum este: Joi 8 Dec 2016 - 7:57