╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    O privire din umbră

    Distribuiti

    Sondaj

    Ce părere ai despre O privire din umbră?

    [ 9 ]
    90% [90%] 
    [ 1 ]
    10% [10%] 
    [ 0 ]
    0% [0%] 

    Total voturi: 10

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 8 Mai 2013 - 23:09

    Nu detin niciun personaj din anime-ul/ manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestora.
    Nu detin niciun personaj din anime-ul/ manga-ul Kuroshitsuji si nu fac profit de pe urma acestora.


    O privire din umbră

    Vârstă minimă: 13

    Gen: supernatural, romanţă, acţiune

    Limbă: română

    Observaţii cu privire la conţinut: -

    Tipul de critică : Oricare îl doriţi voi. Accept şi observaţii cu privire la gramatică şi exprimare.


                                Prolog:


         In felinarul cerului, atarnata de o stea palpainda, era banala luna. Dar pentru mine, luna era totul. Era ceea ce imi amintea de el, de singurul care tinuse la mine vreodata. Imi promisese, in fata lunii, ca va avea grija de mine. Era o promisiune ce nu putea fi incalcata.
         “-Neji! Raspunde-mi, fir-ar sa fie! am strigat cat de tare am putut la copacii din jurul meu. Vantul inghetat imi flutura parul, facandu-l sa zboare in cateva directii si imi facea corpul sa tremure ca varga. Bluza mea subtire, umflata de rafalele de vant, nu imi era de prea mare ajutor. Disparitia fratelui meu trezi in mine un val de furie fierbinte ce ma facea sa ard in bataia vantului. Numai ca ardeam de frica, trupul meu era inghetat de zeci de minute. Ma gandeam unde ar putea fi, spusese ca vrea numai o gura de aer. Dar lipsea de mai bine de o ora, si eram sigura ca m-ar fi anuntat daca pleca. Aveam un sentiment rau, mi-am amintit de promisiunea ce mi-o facuse si am alergat in casa. Dar la intrare, cu capul pe pragul usii era el…si era intr-o balta de sange. O balta care fusese cu numai catva timp inainte viata, era in jurul lui ca un cerc…ca o luna. “

    Capitolul I
     
     
     
           Dau drumul muzicii la maxim, nu ma gandeam ca cineva poate urca pana in camera mea sa imi faca observatii. Nu ma deranja nimeni, niciodata. Si asta era teribil de dureros. Sa stii ca nimanui nu-i pasa de tine. Sa fii singur cu propia-ti fiinta, neauzindu-ti nici gandurile din cauza sentimentelor tensionate si la nesfarsit repetate. Astazi avea sa fie o zi obisnuita de scoala, intocmai ca cea de ieri si ca cea de maine, nici macar prima din semestru nu, nimic special. Viata mea nu este interesanta niciodata, nici daca iau o nota mare la scoala, nici daca incep sa urlu ca nu mai sunt vrigina pe holurile scolii, nicicand. Tot ceea ce fac este plictisitor si totul mi se pare lipsit de sens. Nu sunt multumita de viata mea, nimic nu-mi place. Sunt admirata la scoala intre colegi pentru ca am note foarte bune si ei ma cred frumoasa. Dar eu…cateodata nici nu-i aud. Imi priveam reflexia din oglina si ma gandeam la aspectul meu. Parul mi se parea prea lung, pielea prea palida, ochii prea albastri, totul exagerat de urat. Trag fermoarul de la jacheta si imi iau rucsacul cu carti pe un umar. Arunc o ultima privire dispretuitoare spre imaginea din oglinda si observ ca nici uniforma nu-mi vine bine. O fusta neagra cu camasa rosie nu erau chiar pe gustul meu, dar nu aveam de gand sa intru in probleme nepurdand hainele astea. As fi preferat de o mie de ori jeansi cu un tricou. “ Ceva banal, pentru o fata banala” a spus vocea din mintea mea.
           Inchid usa de la camera si merg pe hol, dar ma opresc la scari. Imi placea sa le cobor impreuna cu Neji. Ca in prima mea zi de scoala, cand aveam emotii ca un actor ce debuteaza intr-un rol greu. Dar el m-a ajutat sa-mi inving teama, m-a luat de mana si m-a tarat in viteza dupa el. Am facut asta impreuna, ca un joc idiot si fara sens pana acum doi ani cand… ei bine, n-am mai avut cu cine cobora in fuga scarile. Am inchis ochii si m-am napustit pe ele.
           Nu era nimeni in jur. Dar la ce trebuia sa ma astept? Un intreg alai cantator care sa ma escorteze pana la scoala? Doar…ploua. Padurea alaturata casei mele era mohorata, casele pareau sterse si cerul credeam ca se va deschide la cat de tare fulgera si tuna. Nu m-am oprit din fuga decat la statia de autobuz, unde m-am lasat in jos si am inceput sa tremur. Batea si vantul… exact ca in acea noapte pe care nu credeam ca o s-o uit prea curand sau vreodata. Dar gandurile mele au fost oprite de ceva. Ploua inca, totul era inca mohorat, dar pe mine nu ma mai ploua. Ma gandeam ce tocmai s-a intamplat. Mi-am ridicat privirea si am vazut o fata ce-mi zambea dulce, sincer. Parul ei lung si de culoare neagra ii cadea fabulous pe umeri, ochii ei erau prea mari pentru fata ei, expresia ii parea mirata din cauza asta.
            -Esti in regula? m-a intrebat ea curioasa. M-am uitat in sus si am vazut-o zambindu-mi inca. Parea asa sincera, am dat din cap si m-am ridicat multumindu-i politicos. Gandurile incep sa mi se limpezeasca si ma uit la ea. Parea genul de fata care arata mereu bine, cu pielea maslinie si privirea blanda. Ma gandeam ca are o multime de prieteni, pare chiar draguta. Nu o ratata ca mine. Las gandurile astea undeva intr-un colt al mintii mele si imi fac curaj s-o intreb cum o cheama.
             -Sunt Hinata, Hin. Ma bucur sa te cunosc, a spus ea inca zambindu-mi si privindu-ma fix in ochi, parca spunandu-mi ca nu are nimic de ascuns si ca e pur si simplu de treaba. Sunt noua pe aici, a continuat ea inca fixandu-ma cu privirea. Nu i-am raspuns si i-am aratat autobuzul de scoala. Ma pregateam s-o intreb de la ce clasa era, numai ca zgomotul produs de claxonul pe care soferul apasa cu putere ma impiedicai. Se opri in dreptul nostru si ne-am urcat inauntru incapabile sa vedem vreun loc liber.

           Intru in curtea scolii impreuna cu Hinata si o vad cum se uita curioasa in jur. De parca nu mai fusese niciodata la scoala. Analiza cu atentie fiecare detaliu si privea curioasa si interesata in jur. Am intrebat-o timid de ce se comporta asa de ciudat. Ea mi-a explicat cum ea si cei trei frati Sabaku au fost inscrisi la scoala asta pentru ca e cea mai buna din Japonia, cu totii erau in clasa a zecea. Konoha Gakuen e intr-adevar o scoala respectata. 
           Ma intrebam cum sunt verisorii ei, sper sa fie si ei la fel de draguti si prietenosi ca ea. Ma gandeam ca daca Hin e noua, ar putea fi prietena cu mine. Ne-am cunoscut si ea avea nevoie de cineva care sa stie locurile si cam cum e treaba pe aici. Am intrebat-o daca nu vrea sa stea cu mine in banca, dar ea doar m-a privit atent. A scos dintr-un rucsac o jacheta alba pe care si-a pus-o sa nu ii mai fie frig, apoi a dat din cap spre mine. Mi-a pus o mana pe umar si m-a intrebat daca nu vreau sa intram. Ne plouase suficient cat sa fim amenintate chiar si de o raceala. Nu am urcat nicaieri, clasa noastra era la parter si nici nu am mers mult pentru ca scoala nu e atat de mare.
           -Uite-o pe Ino-purcica, a spus o voce cunoscuta mie. Cateodata chiar nu intelegeam genul asta de persoane, asa preocupati de viata altora. Nu inteleg de ce imi spunea “ purcica” pentru ca eram chiar prea slaba si numai ea se lua asa de mine. Ma intrebam ce i-am facut de nu ma lasa in pace. Dar am trecut pe langa Sakura fara sa o privesc si am intrat in clasa cu Hinata langa mine. Fata aia se ia de toata lumea si nimeni n-o suporta. Ma gandeam daca chiar si ea se suporta, sa se trezeasca dimineata si sa se uite in oglinda bucurandu-se ca-i face pe altii sa se simta ca naiba. Fata aia era dusa si sigur ducea lipsa de o viata proprie de care sa se bucure.
           Colegii erau pe banci, Sasuke pe catedra dansa cu Ten Ten ceva ce nu am mai vazut, dar sigur in genul cum se misca animatoarele din cluburi. Galagia era prea mare si nu stiam unde sa stam. M-am apropiat de o banca si mi-am pus ghiozdanul pe ea. Am indemnat-o pe Hinata sa faca la fel. Aceea era banca lui Lee, nu avea sa ne umble nimeni pe acolo. Am vrut sa iesim pe hol sa ii arat scoala, numai ca profesoara de matematica, Kurenai, s-a proptit in pragul usii si a batut din palme. Cand s-a facut liniste, a trimis un baiat dupa catalog si ne-a intrebat pe mine si pe bruneta de ce suntem inca in picioare. Am intrebat-o si eu ceva, in loc sa raspund, daca imi da voie sa stau cu noua colega. Ea a fost de acord, si n-a comentat nimic, asa cum are obiceiul. M-am uitat mai atent in clasa si mi-am intosc privirea si in spatele meu. Trei persoane stateau acolo… asteptand. Erau nemiscati, ca niste zombi. Un roscat, o fata dulce cu patru codite si un baiat saten pe care l-am catalogat imediat si inconstient drept ciudat. Banuiam cine erau. Fratii Sabaku spusese Hinata, parca. Eram curioasa in legatura cu ei, voiam sa-i cunosc. Dar se pare ca… ziua asta nu va mai fi ca oricare alta, era speciala. Imi cunoscusem prietena si simteam ceva special. Probabil frica de necunoscut, de a descoperi cum sunt alti oameni si ei cum sunt eu, desi putea fi si o urma de raceala sau foame.
           Se pare ca nu voi fi niciodata parasita de gandurile mele pesimiste.
    -----------------------------------------------------------------
    Sorry ca size-ul era asa mic, am editat acum. N-a fost cu intentie, imi mai cer odata scuze si sper sa va placa si un fic facut din perspectiva lui Ino


    EDIT 22-08-2013: Da, am ediat multe, am schimbat multe. E un fic vechi si nu-mi place sa traiesc cu gandul ca era asa prost scris. Mi-era o rusine imensa doar sa-l vad.
    Liz terminat, pace!


    Ultima editare efectuata de catre Cocktail:) in Vin 23 Aug 2013 - 0:22, editata de 9 ori

    Sunako
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 98

    Data de înscriere : 02/03/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Sunako la data de Joi 9 Mai 2013 - 13:42

    Prima

    Omg ce tare !Nu pot crde ai postat un nou fic ce bine !! Deci imi place ,sa sti nu ma asteptam sa fie din prspectiva lui ino dar na viata ne ofera si surprize !Deci imi place la nebuni ,sti EU nu am mai citit ficuri din perspectiva lui Ino .Deci imi place !Astept nextul spor la scris si multe inspiratie!!!



    Ficurile mele :Ficurile mele : 1 http://lcpf.fanforum.biz/t2071-o-noua-iubire
    2 http://lcpf.fanforum.biz/t2135-is-there-love-or-maybe-not

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Sam 11 Mai 2013 - 15:46

    'Neata! Ce fic dragut ai tu aici ^_^. Imi place foarte mult acest capitol. Mai ales cand am vazut ca e din perspectiva lui Ino eram Heart . Aveam si eu un fic in care Ino era unul din personajele principale, dar nu-l citea mai nimeni :-j. Adica majoritatea ficurilor sunt SasuSaku si rareori mai vezi ficuri in care personajele principale sunt altii inafara de astia doi. Prologul a fost destul de interesant. ne-ai lasat oarecum in suspans. Eu una abia astept sa vad ce s-a intamplat cu Neji, de ce a murit asa, etc.
    Titlul se pune centrat, in cazul tau "Capitolul 1", la fel si numele persoanei care poveseteste. De asemenea ar fi preferabil sa dai si un nume capitolului, ar fi mai dragut. In rest te-ai descurcat bine. Se vede ca te-ai chinuit putin la aranjarea in pagina. In ceea ce priveste continutul, iar m-ai surprins. Avand in vedere varsta ta, sincer, ma asteptam sa scrii mai rau si sa ai exprimari mai copilaresti. Deci eu pot sa iti spun un sincer bravo, din punctul meu de vedere te-ai descurcat destul de bine. Descrierea a fost buna, dialogul putin, actiunea a decurs normal. Totusi, revenind la aspect, pe viitor nu mai lasa atatea spatii libere intre paragrafe sau inainte si dupa dialog, nu este corect si nici nu arata chiar asa bine. Si eu obisnuiam sa fac asta, darmi s-a spus de multe ori ca nu e bine asa. Nu prea inteleg titlul ficului, nu imi dau seama la ce face referire, deci daca ai putea sa ne explici putin ar fi perfect. Eu cam atat am avut de spus, bafta la scrierea urmatorului capitol! Kiss

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Sam 11 Mai 2013 - 19:28

    Ma bucur asa mult ca va place fetelor, aproape mi-au dat lacrimile la comul lui Andy. Chiar mi-a parut bine ca mi-ai spus ce e in neregula ca sa pot indrepta. 

    Capitolul II
     
     
     
     
           As vrea, as vrea, as vrea , as vrea sa pot merge, ma gandeam in timp ce o ascultam atenta pe Kurenai cand ne anunta prima data:
          -Maine voi face lista cu cei care vor veni, aveti timp sa va ganditi, a continuat ea. Cei care veti veni va trebui sa aduceti si un avans si va voi da o foaie pe care o vor semna parintii, explica ea rar, aproape silabisind de parca am fi fost retardati.
          Exursie cu scoala la Londra. Doua saptamani si eu nu puteam merge. Mi-as fi dorit mai mult decat orice sa ma duc si eu, dar nu imi puteam permite si ma simteam dezamagita. Intr-o singura exursie am mai fost, banchetul dintr-a opta. Atat. Niciodata n-am pupat nici iesiri la munte, nici cu prietenii la mall… nimic. Mi-am strans lucrurile in rucsac si am intrebat-o pe Hinata din priviri daca ea va merge. S-a uitat intebatoare la roscatul Sabaku apoi a ridicat din umeri spre mine. Nu era sigura cred, dar nu am mai stresat-o. Mi-am pus rucsacul pe umar si am plecat acasa. Ma gandeam la cat de tare va fi la Londra pentru colegii mei, iar eu sa raman acasa. Nici macar cu tata nu stau, e plecat de cativa ani in New York. Eu am avut voie sa raman in Tokyo pana la absolvire, era o promisiune. Chiar voiam sa ma duc si eu in nenorocita aia de exursie cu colegii mei. Era oribil sa ramai mereu acasa in timp ce toti ceilalti se distreaza. Stiam ca nu stam foarte bine cu banii, majoritatea hainelor mele sunt de la Second Hand, telefonul meu nu exista pentru ca unul ar fi scump si trebuie sa ma multumesc cu fixul prafuit de pe holul de la intrare. Voiam doar atat, sa merg si eu intr-o exursie. Nimic ciudat in asta, dar totul imposibil.
          Alerg pe strazi, spre casa si ma gandesc ca nici nu i-am spus Hinatei “ La revedere”. Acum o sa creada ca sunt retardata. Exagerezi, a spus o voce din mintea mea. E prietena ta, nu? a continuat ea. Am ignorant-o, desi stiam ca asa e. Deschid usa grabita aproape cazandu-mi cheile din mana si fug pe hol mototolind covorul. Ma opresc gafaind in dreptul telefonului fix si il privesc cu ura. O priveliste care-si bate joc de mine din clasa a patra.
          -Ufff! oftez si ma indepartez de el.
          Mi-am tarat picioarele pe scari pana in camera mea si m-am aruncat pe pat. Am inceput sa ma uit pe pereti, numai ca acestia nu se vedeau din cauza zecilor de postere cu care ii acoperisem. Privirea mea a cazut pe teancul de carti de pe birou, trebuia sa-mi fac temele, dar n-aveam niciun chef de ecuatii si gramatica mai grea decat problemele de algebra. Numai ca ma luase somnul si nu am mai facut nici temele, nici nu m-am mai schimbat.
     
          -Hin, te inscrii?am intrebat eu cand suna clopotelul, era pauza de masa si noi mergeam spre cantina. Bruneta a dat din umeri de parca nici nu i-ar fi pasat. Gestul ei m-a surprins, dar n-am spus nimic. Ma intrebam daca macar se gandeste la ideea asta.
          -Poate, merg si eu daca vii si tu. Nu cunosc pe nimeni altcineva si nu vreau sa stau cu verii mei mai mult decat e cazul, a spus ea uitandu-se in gol spre usa de la cantina.
          Cuvintele ei ma intristara, pentru ca stiam ca eu nu voi putea merge. Ma intrebam ce e asa rau la cei trei. Mie mi se pareau simpaticuti, desi preferam sa-mi petrec timpul cu bruneta. Am intrat in sala de mese fara ca cineva sa ne observe prezenta, noi nu eram populari si eu nici nu as fi vrut sa fiu. Sa fii in central atentiei nu mi se pare grozav, ci o bataie de cap. Am urmat-o pe Hinata pana la o masa la care erau si cei trei Sabaku. Ma intrebam cum ii cheama, dar s-au prezentat singuri iar eu am expirat usurata ca nu trebuie sa fiu politicoasa sau ceva si sa incep eu conversatia.
          -Eu sunt Temari, a spus fata cu codite blonde, si ei sunt teribilii mei frati, Gaara perversul si Kankuro. S-a aplecat spre mine si mi-a soptit, ii place sa se joace inca cu papusile. Eu am pufnit in ras, dar am avut noroc ca radeau si ei. Gaara se holba la mine si zambea. Mi se parea ciudat dar n-am spus nimic si m-am asezat impreuna cu ei. Nu mancam nimic, mancarea de la scoala e scumpa si nu-mi fac nici sandwich acasa pentru ca n-am timp. Prefer sa mananc seara. O masa pe zi e mai mult decat suficient pentru mine.
          -Deci, mergeti in exursie? am intrebat eu in timp ce-mi cautam costumul de sport in rucsac.
          -Nu, abia ne-am mutat aici si vrem sa descoperim imprejurimile. Ne-ai putea ajuta, a spus Temari si ii dadu una lui Gaara pentru ca inca se hlizea la mine. Eu am inceput sa rad si chiar ma simteam in largul meu cu ei in preajma. Ma mustram singura ca-i crezusem un fel de Baubau sau Muma Padurii.  Chiar uitasem de enervanta mea viata de fata saraca. Era bine sa te intelegi cu cineva, sa ai prieteni, sa razi impreuna cu ei si sa te distrezi. Ma tot intrebam cum am putut trai viata mea pana acum. Daca ea ar fi fost un film, cu siguranta nimeni nu ar fi vrut rolul meu. Eu as fi fost persoana de umplutura in cadru, cineva care apare numai pentru a nu exista un loc liber. Dar acum simteam ca am si eu un rol important, cineva care chiar conteaza. Ma simteam intre prieteni si era al naibii de bine. Ca atunci cand mananc tort sau primesc un cadou.
          -Trasnet, se auzi vocea lui Gaara care incepu din nou sa ma analizeze. Dar l-am ignorant din nou si mi-am intors privirea spre masa copiilor “ populari “ . Si iata-i acolo, Sakura pupandu-se cu Sasuke. Fata aia era cu adevarat enervanta, o proasta intre proaste. Cred ca rolul ei e cu mult mai nasol ca al meu, sa nu ai o viata proprie e trist. De asta se ia de vietile altora, dar cu un comportament ca al ei si eu as fi suparata. Era impreuna cu Sasuke numai pentru imagine, era mai superficiala decat oricine altcineva cunosteam eu. As fi fost fericita sa pot scapa de ea, sa ma lase in pace.
          Sunetul clopotelului opri larma din jur, copii se ridicau linistiti de la mese si se duceau spre clase. Eu trebuia sa plec, aveam sport si desen. Voiam sa ajung mai repede la munca, sa primesc mai multi bani, nici nu imi vor fi puse absente daca lipsesc de la ore atat de neimportante. Tata putea sa plateasca ceea ce foloseam eu acasa, dar banii de buzunar, hainele si rarele mofturi erau platite din banii mei pe care ii castigam muncind la un magazine de dulciuri. Nu ma deranja sa fac asta, imi intelegeam tatal. Era si asa ocupat si nu stia cum sa faca mai multi bani ca sa ma creasca pe mine mai bine si sa ma vada zambind cand imi aduce cate ceva care stie ca-mi face placere. Dar asta ma facu sa ma gandesc la cat de dor imi e de el, nu il mai vazusem de doi ani cand venise cu mine in prima zi de liceu. Nu a vrut sa rateze momentul, dar de atunci a trecut timpul si imi era asa dor de el, chiar daca vorbeam zilnic la telefon. Nu era acelasi lucru, o imbratisare parinteasca si plina de iubire suna cu mult mai bine decat o gluma spusa prin telefon.
    -----------------------------------------------------
    Imagini:
    http://fc07.deviantart.net/fs70/i/2013/129/3/c/fotografie0078_by_kumiko5550121-d64o2hx.jpg - Camera lui Ino ( e defapt camera mea, dar am zis ca totul sa fie cat mai normal posibil )
    http://images1.wikia.nocookie.net/__cb20101218164538/naruto/images/e/e1/Ino_Yamanaka.JPG - Ino


    EDIT 23-08-2013: Da. Si acest capitol a fost modificat. ^^
    Liz terminat, pace!


    Ultima editare efectuata de catre Cocktail:) in Vin 23 Aug 2013 - 0:18, editata de 2 ori

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Sam 11 Mai 2013 - 20:23

    Heeei, ma bucur mult ca te-a emotionat comm`ul meu. Te-am intrebat la ce face referire numele ficului deoarece sincer nu m-as fi gandit singura ca Ino o duce mai rau. Dar sa stii ca imi place mult, titlul e cel care m-a atras si m-a facut sa iti citesc ficul. Ma bucur ca ai centrat numele capitolului, de asemenea ai mai fi putut lasa niste spatii libere dupa el, ar fi arat putin mai bine. Asa pare putin inghesuit. Capitolul asta a avut cateva parti foarte amuzante, la care chiar am ras. Imi pare foarte rau ca Ino nu isi poate permite sa mearga in excursie. E ironic cum capitolul se numeste "Excursie" si Ino sa nu poata sa mearga:)). In fine, sa trecem peste. E draguta relatia de prietenie pe care o are cu Hinata si ma bucur ca Gaara pare interesat de ea. Si pana nu uit de partea mea favorita, uite ce cuplu popular si nereusit avem aici:)). Sasuke si Sakura, cuplul ideal. Chiar ma bucur ca apar in lumina asta proasta. O alta chestie care mi s-a parut interesanta este comparatia vietii lui Ino cu un film, mi-a placut mult cum a iesit ideea asta. Legat de aspect acel "to be continued" si "urmatoarea zi" ar putea fi si cele centrate. Adica orice interventie care nu are treaba directa cu ce poveste Ino ar trebui asezata altfel. Cu italics sau centrat, cel putin eu asa fac. Si Doamneee, camera ta e geniala Heart, cate postere ai tu acolo <3. Linkul cu poza Hinatei nu merge, dar oricum stim toti cum arata:)). Se observa o mica imbunatatire de la un capitol la altul si ai sa vezi ca pe parcurs o sa fie din ce in ce mai bine. Spor la treaba si sa ma anunti cand pui urmatorul capitol. ^_^

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 12 Mai 2013 - 9:35

    Buna. Ajung pe aici si ma bucur ca am facut-o. E un fic interesant si nu am mai vazut vreodata ca viata lui Ino sa fie prezentata astfel, saraca si fara fite. Am eu impresia sau Gaara ii face ochi dulci? Si de ce Hinata nu vrea sa stea in preajma verilor ei? Astept nextul, spor la scris si multa inspiratie.

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mar 14 Mai 2013 - 23:05


    Capitolul 3-Cartonasele roz
    Ino


          Linistea era mormantala in incapere. Dar asta era ceva obisnuit pentru noi. Schitam rareori cate un zambet si ne spuneam numai cateva vorbe. Mi-as fi dorit o relatie diferita intre colegele de munca. Dar bruneta cu codite brunete nu parea sa-si doreasca la fel. Stergeam cu ura o masa de firimituri in timp ce ea imi arunca priviri intrebatoare. O vedeam, dar nu o luam in seama. Era aproape ora inchiderii si eram prea obosita sa ma pot gandi la ceva. Nu-mi explicam nici cum mai aveam putere sa pun atata ura intr-un gest atat de simplu! Un scartait imi opri miscarile circulare facute cu carpa, iar usa magazinului se deschise. Nu mi-am intors privirea sa vad cine e, doar priveam luciul mesei.
          - Ti-a fost dor de mine, Ino-chan?a spus o voce familiara si o mana mi-a atins usor umarul. M-am intors privirea stupefiata si am vazut o privire blanda. Roscatul Sabaku ma privea intrebator, analizandu-mi expresia mirata a fetei. Ma tot intrebam ce cauta el aici, dar acesta continua. Voiam doar sa te intreb daca vi cu mine la o plimbare, poate sa termine ea , spuse el aratand spre TenTen.
    Eu am vrut sa comentez, sa-i spun ca n-am de gand sa plec de la munca doar pentru ca el are chef de plimbari, numai ca ma apuca de mana si ma imbranci usor spre iesire. Picaturile marunte si dese se izbeau cu zgomot de parbrizul masinii. Privirea mea era atintita asupra unor reclame iar unii trecatori se hlizeau la mine ca la o ciudata. Roscatul schita un zambet sarcastic si ma indemna sa urc in masina. Eu nu eram tocmai sigura ca vreau sa ma duc la o plimbare cu el. Era urat din partea mea sa plec si s-o las asa pe TenTen, ma simteam prost. I-am spus intocmai, dar el imi arunca o privire in care am putut citi ura, pupilele ii erau dilatate si ochii prinsesera o nunanta de galben. Se intoarse repede si sopti un “ Te rog” pe care abia l-am auzit, dar nu l-am luat in seama. M-am intors sa plec, numai ca o mana calda si umeda ma facu sa ma opresc. Ma imbranci spre masina si deschise el portiera. Eram uimita de privirea pe care o vazusem in urma cu numai cateva secunde. Ce insemna asta? De ce ochii lui s-au schimbat apoi au redevenit normali? ma intrebam singura,facandu-ma sa ma gandesc daca nu cumva sunt nebuna. Voiam sa plec de langa el, ma speriase gestul sau si nu ma simteam in regula.
          El isi arcui mana, privindu-si ceasul ce indica ora noua seara apoi porni motorul si incepu sa mearga cu viteza legala pe strazi. Aveam capul proptit pe geam, privind intunericul de afara, grupuri razlete de vaganonzi se plimbau nestingheriti pe trotuare. Ma gandeam la viata lor simpla, atat de banala. Dar viata ta crezi ca e asa interesanta? s-a rastit vocea interioara la mine. Gandurile mele erau incurcate, la scoala imi placuse de el si nu-I luasem in seama privirile curioase pe care le abatea asupra mea. Numai ca nu ii intelegeam reactia, abia ma cunoscuse si eram deja la o intalnire? Daca asta se putea numi o intalnire… Nu te mai plange atat! A fost doar o privire, n-ai vazut tu bine, a tipat vocea din capul meu. E un baiat dragut care te place. Dar nu o credeam, inima imi spunea sa ma incred in acele cuvinte, sa ma agat de ele cu ultimele puteri, dar ratiunea ma impiedica.
          Mergea incet, cu privirea atintita pe drumurile umede ce serpuiau inaintea noastra. Il priveam cu interes, incercand sa descopar ce insemna acel gest de numai o secunda. Acea ultima privire atintita asupra mea, privindu-ma in ochi.
          -Chiar te macina gandurile, ha?spuse el incet, ca pentru sine, dar stiam ca mie mi se adresa. De unde sa stie ce gandesc eu? m-am intrebat panicata. Acum nici mintea nu mai era un refugiu? Nu puteam sa ma retrag in gandurile mele, departe de realitate, pentru ca ar fi stiut la ce ma gandesc?
          Isi intoarse capul spre mine, facandu-ma sa observ ca a oprit masina in dreptul unui parc pustiu. Leaganele prafuite se leganau usor in bataia vantului, frunzele zburau pe deasupra topoganelor, picaturile reci de ploaie se izbeau cu ura de toate acestea, facandu-le sa straluceasca in lumina razelor lunii. Acesta iesi din masina adancindu-si mainile in buzunare si facandu-ma sa ma intreb de ce vrea sa iesim in ploaie si vant, inca imi era frica de ma intrebam singura cum de nu tremur. Am deschis cu mana aproape tremurand portiera si am lasat vantul sa se izbeasca de pielea mea si sa-mi umfle bluza, picaturile de apa se izbeau acum si de mine, parul mi se lasa incet in jos, iar bluza se uda pe alocuri. Roscatul ma grabise si nu am apucat sa-mi iau nici jacheta.
          -Ino, apropie-te, a spus el cu voce blanda. M-am indreptat spre el cu masi mici si inceti, privindu-l fix si intrebandu-ma de ce. Parea ca jocul acela, Tic Tac. Numai ca eu ma jucam singura, el statea nemiscat. Am ajuns la numai jumatate de metru de el, nemaiputand sa inaintez niciun pas. Roscatul a acoperit acea distanta trecandu-si mainile in spatele meu, si strangandu-ma puternic de pieptul sau. Uimirea a pus stapanire pe mine, dar nu m-a impiedicat sa-mi proptesc mainile de el si sa rup imbratisarea. Eram cu adevarat speriata, asa ca am fugit spre casa, in ploaie si frig. Imi aminteam vorbele Hinatei “Nu vreau sa stau cu verii mei mai mult decat e cazul. "


          Ma opresc gafaind in hol, cu respiratia intretaiata, murdarind covorul din cauza tenesilor prafuiti si cu urme de noroi pe alocuri. Imi pun o mana pe perete si ma aplec sa-mi desfac sireturile. Chiar si un gest atat de simplu, mi se parea greu acum, dupa ce am alergat doi kilometrii. Ma descalt rapid si urc scarile gandindu-ma la febra care ma amentinta. Eram prea obosita, abia am nimerit patul si am adormit imbracata.
          -Neji! Raspunde-mi, fir-ar sa fie! am strigat cat de tare am putut la copacii din jurul meu. Vantul inghetat imi flutura parul, facandu-l sa zboare in cateva directii si imi facea corpul sa tremure ca varga. Bluza mea subtire, umflata de rafalele de vant, nu imi era de prea mare ajutor. Disparitia fratelui meu trezi in mine un val de furie fierbinte ce ma facea sa ard in bataia vantului. Numai ca ardeam de frica, trupul meu era inghetat de zeci de minute. Ma gandeam unde ar putea fi, spusese ca vrea numai o gura de aer. Dar lipsea de mai bine de o ora, si eram sigura ca m-ar fi anuntat daca pleca. Aveam un sentiment rau, mi-am amintit de promisiunea ce mi-o facuse si am alergat in casa. Dar la intrare, cu capul pe pragul usii era el…si era intr-o balta de sange. O balta care fusese cu numai catva timp inainte viata, era in jurul lui ca un cerc…ca o luna.
          Ma trezesc gafaind si transpirata, nevrand sa deschid ochii de teama sa nu se deruleze in fata ochilor mei din nou acea amintire. Era prima data cand am visat acel moment, a fost ca si cum l-as fi retrait. Ma intrebam daca inseamna ceva acel cosmar ce trezi in mine sentimente nedeslusite nici chiar de mine. O senzatie suparatoare de teama isi facu aparitia in adancul sufletului meu, spunandu-mi parca ca dintr-un motiv oarecare, sunt in pericol. Asa ma simteam, in pericol si simteam nevoia sufocanta sa fug de pericol. In camera era intuneric, razele rasaritului nu patrundeau niciodata inauntru, erau intotdeauna impiedicate de draperiile lasate dezordonat in fata ferestrei. M-am ridicat in coate si am privit usa simpla, lasata intredeschisa. Parea ca asteptam ca ceva sa intre pe ea, dar adevarul e ca asteptam ca pericolul sa ma invaluie. Dar era stupid, gestul meu era stupid. Mi-am proptit mainile de cearceaf si m-am ridicat pe marginea patului unde am inceput sa-mi legan picioarele cu sosete pe care erau niste girafe ce pareau ca danseaza.
          M-am schimbat repede in uniforma si m-am privit din nou in oglinda. Era totul ca in acea dimineata, parul tot lung, uniforma nu-mi venea bine, eram atat de urata! Ma apropii incet de birou, cu spatele la oglinda ce imi arata uratul aspect, si am aruncat cartile in rucsac. Nu-mi mai facusem temele de trei zile si banuiam ca o sa iau un patru.
          Alerg cat ma tin picioarele pe trotuar, incercand sa prind autobuzul. Nu am avut o dimineata grozava si nu vreau sa se inrautateasca cu o intarziere la ore. Ma opresc cu respiratie intretaiata si cu pieptul pregatit sa explodeze in statie. Un zgomot se aude in stanga si vad cum usile autobuzului se deschid. Intru si o salut pe Tsunade, doamna care conduce, apoi incerc sa-mi gasesc un loc. Numai ca… nu exista. Autobuzul se misca, iar eu ma dezechilibrez. Incerc sa pun mana pe ceva, un scaun sau o bara, dar mana mea abia a atins un metal rece si m-am trezit la pamant, privind fereastra de aerisire de deasupra mea. Grozav, m-a gandit incercand sa ma ridic si sa ignor rasetele copiilor. Sa incerce ei sa primeasca asa o cazatura, sa rad si eu de ei. M-am apucat de marginea unui scaun si nu mi-am mai dat drumul pana la scoala. Pe tot parcursul drumului mi-am pus intrebari despre Gaara. Un pusti care la prima vedere pare mai normal decat oricare altul, dar e nevoie de numai o a doua privire sa-ti dai seama ca nu-i asa. Eram nesigura de ceea ce am vazut aseara, nu trebuia sa-l judec inca. Era intuneric si eu eram obosita si cu mintea in alta parte. Hotaraste-te! mi-a spus vocea interioara. Dar asta era adevarul, nu eram sigura de el, de privirea ce mi-a fost adresata. Se putea sa fi fost eu de vina? Nu eram asa atenta atunci, cu siguranta m-am gandit gresit, mi-am spus. Nici eu nu credeam ce am spus si nici ce am vazut. Dar atunci eu ce credeam? m-am gandit, fara sa-mi pot oferi vreun raspuns.


          Merg nesigura cu privirea in pamant, trecand pe langa colegii care se hlizeau la mine ca la o ciudata si radeau pe ascuns. Ma tot intrebam ce e asa amuzant, aveam haine pe mine si sunt sigura ca n-aveam ceva pe fata. Si atunci de ce? se intreba si vocea mea interioara. Ma uitam si la stanga si la dreapta, si ii vedeam cu zambetul pe buze, aratandu-ma cu degetul sau aruncandu-mi priviri pline de ura. Si iarasi intrebarea De ce? Ajung in dreptul dulapului meu si il deschid cu intentia de a-mi lua cartile de biologie, dar o multitudine de foi roz au dat navala, iar eu aproape m-am dezechilibrat neasteptandu-le. Erau cu sutele! Am ridicat una de jos si am privit-o confuza. Eram eu intr-o poza, intrand intr-un magazin de reduceri foarte ieftin. Si deasupra capului meu, era scris cu litere mari “ Vedeta reducerilor” .
    -Acum chiar esti o vedeta, toti te stiu! a spus o voce amuzata. Mi-am intors privirea si am vazut-o, era acolo, batandu-si joc de mine. Era ea, regina pitipoanca, Sakura. Am privit-o pentru o clipa in ochi, si i-am vazut satisfactia, placerea pe care o avea cand altii sufera. Am aruncat foaia roz si umilitoare peste celalalte, si am fugit din locul ala. Era atat de rau! Acum stiau, stiau cu totii. Viata mea chiar era distrusa, nu aveam nici o sansa sa revin la persoana pe care nu o stia nimeni, dar imi placea cum eram inainte. Iar persoana care s-a ocupat de distrugerea vietii mele era aceeasi persoana pe care o uram din toata inima. Si mai rau decat ca voi fi eu centrul atentiei, era ca acum toata stia ca sunt doar o ratata care se imbraca numai de la reduceri si ieftin. Nu mintisem niciodata, doar ca omiteam sa aduc vorba despre asta sau sa vorbesc eu despre asta. Am fugit in clasa, de unde mi-am luat rucsacul, dar privirea mea cazu pe locul in care statea Gaara. Era sprijinit de perete, uitandu-se fix la mine, dar eu nu am vrut sa-l mai privesc, asa ca am plecat ferindu-mi privirea de el. M-am lovit de un corp mai inalt si aproape am cazut, pentru a sasea oara in aceeasi dimineata , a comentat aproape cu rautate vocea interioara. Persoana de care ma lovisem era Temari. Ea m-a privit cu interes si m-a intrebat ce s-a intamplat de ma grabesc asa. Ea nu stie? Cat mi-am pus eu intrebarea, blonda cu patru codite si-a luat geanta cu carti si mi-a spus s-o urmez. Am facut intocmai, am urmat-o, dar mecanic. Picioarele mele se miscau singure, lacrimile voiau sa-si faca aparitia, uratindu-ma mai mult. Am clipit de cateva ori, impiedicand-ule si am vazut ca Temari s-a oprit pe o banca. Eram in parcul de langa scoala, nimeni nu venea pe aici. Prietena mea a inceput sa ma sacaie, sai spun ce s-a intamplat. Si exasperate, i-am spus si ei de ce a facut Sakura, iar la final, am expirat adanc. Ma privea din nou cu interes, ma asteptam sa izbucneasca in ras sau sa-si bata si ea joc de mine, dar tot ce a facut a fost:
          -Esti in regula?
          Si atat. O intrebare cat se poate de normala, nu radea si nu parea ca s-ar amuza macar. Ca o adevarata prietena sau doar asa era ea, draguta. Era serioasa si astepta un raspuns din partea mea, dar acesta nu-si facu aparitia, pentru ca eram prea bucuroasa sa stiu ca-i pasa. Mi-a pus o mana pe umar si m-a privit cu intelegere. Daca ziua asta ar fi fost o sceneta, un fragment dintr-un film sau pur si simplu ceva jucat pe marele ecran, ar fi fost cu siguranta unul grozav. Cea mai nasola zi din viata personajului principal, sfarsita cu un final fericit. Dar defapt ar fi fost o poveste normala, fara note de originalitate, ceva banal. Realitatea nu era asa, asta nu era un final fericit si nu era nici sfarsitul zilei, iar eu nu ma simteam ca personajul principal. Nici nu stiam de ce-mi tot compar viata cu un film, de parca personajul meu chiar ar conta. Dar sa fiu eu regizorul, ma facea sa ma simt mai bine.
    ---------------------------------
          Sper ca nu va asteptati de la mine ca Gaara sa fie vampir, nu? Oricum, ma bucur asa mult pentru comuri, doamne! Direct in sufelt mi-au intrat. E bine sa stiu ca va place, ca nu scriu pentru pereti Stiu, stiu, am intarziat ca o nesimtita cu next-ul si nu a fost nici mare lucru de el. Cum vad ca nu e usor de dat seama la ce am vrut eu sa faca referire titlul, am mai pus o legatura. -edit 22august 2013- pe care o s-o sterg cat de curand, poate chiar azi.


    Ultima editare efectuata de catre Cocktail:) in Joi 22 Aug 2013 - 22:37, editata de 1 ori

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Mier 15 Mai 2013 - 15:00

    Heeeei, scuze ca am intarziat. Aseara m-am culcat devreme, la putin timp dupa ce ai iesit tu de pe mess si nu am mai intrat pe forum. Mii de scuze.
    Acum, ma bucur sa vad ca acest capitol e mai lung. Cat ai scris, trei pagini? Chiar se observa ca ti-ai dat silinta, foarte bine^^.
    Inceputul mi se pare putin fortat. Daca ai fi scris "Liniste mormantala in incapere" ar fi sunat mai bine, dupa parerea mea. Dar asta e discutabil, cred ca tine de fiecare, nu spun ca nu e bine cum ai scris tu. Mai departe, nu am putut sa nu observ "Dar bruneta cu codite brunete". Suna putin ciudat, fii mai atenta data viitoare. Eu stiu ca generatia asta are o obsesie cu vopsitul parului si ca exista si posibilitatea ca personajul tau sa fie brunet cu codite blonde sau mai stiu eu ce culoare, dar cat timp nuanta parului nu se schimba, nu o mai mentioa de doua ori. Ma bucur ca Gaara a lasat-o pe Tenten sa faca ordine acolo:)). Nu o prea simpatitez pe satena, deci orice povara pentru ea e o bucurie pentru mine:)). I'm mean, I know. Imi place cum ai descris momentele in care Ino a fost cu Gaara. Si stiu ca iau prea multe citate din fic, dar vreau sa intelegi ce zic. Uite, aici: "Eu am vrut sa comentez, sa-i spun ca n-am de gand sa plec de la munca doar pentru ca el are chef de plimbari, numai ca ma apuca de mana si ma imbranci usor spre iesire. Picaturile marunte si dese se izbeau cu zgomot de parbrizul masinii. Privirea mea era atintita asupra unor reclame iar unii trecatori se hlizeau la mine ca la o ciudata. Roscatul schita un zambet sarcastic si ma indemna sa urc in masina. ", vezi ce ai facut aici? Ai dus-o pe Ino din restaurant[sau local, care-o fi locul ei de munca], la masina roscatului fara prea mari greutati. Vreau sa faci asta mai des. Sa nu te mai prind cu "Acasa" sau "La scoala". Nu se face asa, e inestetic si da impresia ca esti grabita. Nu stiu de ce nu ti-am spus si data trecuta. Nu spune nimeni ca trebuie sa scrii despre fiecare lucru, cum ar fi drumul de la parc la casa lui Ino, dar nu da bine sa pui acolo "Acasa". Lasai un rand sau doua libere si din ce continuai sa povesti trebuia sa reiasa ca ea a ajuns acasa sau unde trebuia sa fie. Aceeasi poveste si pentru "La scoala". Si uite ca m-am grabit putin si am trecut peste partea cu parcul. Imi place mult atmosfera, descrierea scenei in sine, sentimentele de teama ale lui Ino. Sa nu ti se urce la cap, totusi:)). A fost o scena buna si ciudata, dar nu ciudata in sensul rau, e putin stranie, dar cred ca asa intentionai sa fie. Cand am vazut "De ce ochii lui s-au schimbat apoi au redevenit normali?" si "De unde sa stie ce gandesc eu? " inima mea s-a oprit pentru o perioada. Chiar m-ai speriat, suna atat de.... Twilight. Bine ca ai mentionat la sfarsit ca Gaara nu e vampir:)).
    In urmatoarea parte, cea de acasa, te-ai grabit putin si ai bagat chestii in plus. E in regula ca Ino a avut un vis despre intamplarea aia, dar nu trebuia sa reiei tot fragmentul din primul capitol. Era suficient sa spui ca a avut un cosmar pe tema aia si inca doua-trei detalii. Spun ca te-ai grabit pentru ca mi se pare ca Ino ajunge cam brusc in autobuz. Dar apreciez si partea cu autobuzul pentru ca Tsunade in sfarsit are un rol nesemnificativ, nu e directoare, zeita sau imparateasa:)), e un biet sofer si ma bucur mult pentru asta. In continuare, partea in care ai descris cazatura lui Ino a fost buna. Deja ma imaginam pe mine pe jos privind la fereastra de aerisire. Ne-ai transimis bine imaginea aia, cel putin eu am inteles-o si mi-am imaginat-o foarte bine. Putin inainte de asta am vazut ceva si nu pot sa te iert pentru asta! Si anume "parca ca". E pe la inceputul partii cand Ino ajunge acasa. Nu chiar la inceput, dar o sa vezi tu daca te uiti cu atentie. Cacofonia nu se iarta, e pacat de moarte:))).
    Nu cred ca ultima parte are prea multe greseli. Am observat totusi ceva care nu suna bine: "Si mai rau decat ca voi fi eu centrul atentiei". Din nou, poate mi se pare mie. Totusi, daca pe viitor ti se intampla si tie sa iti sune ciudat incearca sa reformulezi. Si evita sa pui doua puncte(semnul de punctuatie) inaintea dialogului. Si eu faceam asta, dar nu da bine deloc. Incearca sa formulezi astfel incat sa nu simti nevoia de a le pune. Sfarsitul a fost destul de ok. Ma bucur ca ne-ai lamurit cu titlul si imi pare rau ca nu m-am prins singura:)).
    Cam atat am avut de spus, probabil am greseli, dar mi-e lene sa ma uit peste ce-am scris si sa corectez. Asteapta-te la cuvinte scrise aiurea, litere mancate si multe altele:)). Ne auzim data viitoare. ^.^



    Ultima editare efectuata de catre Andy Schmitt in Dum 19 Mai 2013 - 15:20, editata de 1 ori

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Joi 16 Mai 2013 - 22:48


    Capitolul 4 - Confuza
    Ino





              Tipetele mintii mele pareau scapate de sub control, nu ca un val de panica crescand in mine, ci ca o senzatie de eliberare. Un sentiment rar intalnit, imbinat cu confuzia. Teama. Asta era…
              Intelegand si pierzand de atat de multe ori, sa fie oare asta calea? Drumul ales de noi, sa fie oare cel corect? Totul e doar o greseala, o iluzie provocata de ura? Oare atunci cand cerem sa ni se spuna adevarul, vrem cu adevarat sa-l cunoastem? Trecutul… e ceva ce merita amintit? Dar istoria, dar sufletele ignoarte, lipsite de valoare in prezent? Spiritele mortilor uitati, lasati singuri? Ce se intampla atunci cand adevarul e cunoscut? Minciuna e cea care acopera adevarul, dar daca aceasta e descoperita? Sa fie oare gandurile adevaratele sentimente?
              Eu credeam ca adevarul poate distruge viata, dar poate fi si unica salvare.Toate aceste ganduri, intrebari fara sens mi se plimbau nestingherite prin minte in timp ce priveam fara noima in fata mea. Era acelasi topogan prafuit pe care ma dadeam zambind impreuna cu mama, acelasi leagan invechit, ruginit de timp. Toate acestea erau simple amintiri, locurile unde mi-am petrecut copilaria. Dar aceste locuri sa fie oare importante si acum, sa aiba inca valoare? Sufletul meu va mai vrea vreodata sa le accepte, sa le recunoasca? De ce le priveam indiferenta? De ce nicio voce nu ma trezeste la realitate, oare nimanui nu-i pasa? Aici il lasasem pe si eu pe Gaara singur, meritam sa fiu si eu singura. Am fugit de el in acea noapte. Acum ma gandeam la Temari, m-a lasat singura aici. A plecat si ea, nu stiu unde, dar o simt departe de mine. Ca si cum nici nu ne-am cunoaste.
              Gandurile ma macinau, fara intentia de a ma lasa in pace. Ma ridic usor de pe banca, privind cerul inorat. Nu mai fusese niciodata senin, nu de atunci. Acea zi a fost ultima insorita si prima intunecata. In acea noapte l-am pierdut pe el. Iar acum, era din nou luna plina. Exact ca atunci, cand mi-a facut promisiunea.
              Mi-e teama! a spus o voce copilaroasa, straina mie. Mi-e teama! Nu poti schimba adevarul! s-a repetat, infricosandu-ma. Teama de ce? Sa fie vocea copilului din mine? Mi-e frica de necunoscut, mi-e frica ca voi creste? Imi e teama, dar de ce? Poate de adevar, dar sa fie adevarul ceva asa greu de infruntat? Si iarasi frica a pus stapanire pe mine, infiorandu-ma. Tremuram, sigura in parc, izbita de vant si invaluita de teama. Chiar daca imi inchid ochii, nu pot face nimic. Acel ceva ma face sa ma simt nesigura, infricosata. Dar ce sa fie? Ceva necunoscut cu siguranta, vreau cu orice pret sa aflu ce anume ma tulbura.
              Alerg. Alerg fara noima, departe de parc, pe langa trunchiuri infricosatoare de copaci, singura. Vreau acasa, vreau in siguranta, vreau sa stiu adevarul. Dar sunt oare egoista? ma tot intreb de ceva timp. Ma gandesc numai la mine, sunt o persoana asa ingrozitoare?
              Alung gandurile cu o miscare a mainii, ma ajuta intotdeauna, si ma opresc in fata casei punandu-mi mana pe inima. Gafaiam, imi simteam bataile inimii accelerate, simteam sangele pulsand in vene. Adancesc mana in buzunar si ating nesigura cheile, inaintand spre usa. O deschid, fiind inca nesigura pe mine, cu mana tremurand si pasesc cu teama inauntru, ca si cum as astepta un hot sa ma intampine. Luna se vedea pe fereastra, luminand incaperea, razele cazandu-i prin sticla subtire a geamului. Nu parea sa fie cineva, doar eu. Dar sunt eu de ajuns? Ma simt singura, nimeni nu e langa mine cand mi-as dori.
              Urc scarile cu privirea pe tablouri, de parca as astepta sa faca vreun gest. Totul mi se parea o nerozie, nu vedeam logica niciunde. Cautam ceva, fara sa stiu ce si fara sa gasesc. Doar atat, ceva. Dar oare sa fie important ceea ce vreau sa gasesc, cum va fi daca voi gasi? Dar daca acel lucru va ramane mereu ascuns?
              -C-ce… ce e cu mine? m-am intrebat singura, incapabila sa-mi dau un raspuns, vocea mea rasunand zgomotos in incapere.. De ce ma gandeam la toate astea? De ce atatea ganduri, de ce atata teama, de ce dintr-o data? Niciodata nu am mai facut asta, nu de cand l-am pierdut pe el.
              Am oftat zgomotos si m-am intins pe pat, privind tavanul. Imi doream sa dorm, aveam nevoie de somn, de odihna, dar mai ales, de liniste. Mi-e teama.
              Iarasi vocea copilaroasa, sa fiu eu? Imi e teama. Cu gandul asta am adormit, cu speranta la ziua de maine, in ciuda fricii, simteam speranta, nevoia sufocanta de speranta la bine.
              Dupa un vis ca de Disney Land, cu un alai cantator de vampiri, condusi de demoni ce tot strigau shedu, m-am trezit. Cuvantul suna clar, il spuneau cu atata usurinta, shedu, ma intrebam ce inseamna. Dar nu mi se parea asa important, ci doar banal, lipsit de sens. Nu voiam sa deschid ochii, era o senzatie placuta. Uitasem pentru o clipa acea privire ce ma bantuia de doua zile, ochii aceia stranii. Uitasem imaginea, fiorii si teama. Era asa de bine, incercam sa pastrez sentimentul, dar acesta se spulbera, fiind inlocuit de nesiguranta. Toate acestea ma macinau, simteam nevoia sa vorbesc cu Gaara. Sa stiu adevarul. Poate dupa ce il aflu, n-o sa mai fie asa. Oare asta sa fie ceea ce imi doresc, ceea ce caut cu atata disperare, adevarul? Realitatea?
              Ma imbrac in graba cu uniforma, aproape luandu-mi camasa invers si cobor in goana scarile, impleticindu-mi picioarele. Iau rucsacul de langa usa si o deschid. Aerul era rece, iarba stralucea de la roua, iar cerul era inca inorat. Va ploua, mi-am spus si am incuiat usa cu gandul asta banal in minte. Dar era linistitor sa ma gandesc la ceva atat de nesemnificativ. Eram si eu confuza in legatura cu ceea ce simt, dar eram sigura ca acum vreau adevarul.
              Aveam dubii ca mi-l va spune, dar tot trebuia aflat. Nu eram convinsa de ceea ce se intamplase atunci, dar o intrebare… ramane o intrebare. Raspunsul e cel care ma intereseaza. Am vazut ceva si am de gand sa clarific ce anume. Aveam nevoie de numai o sansa, un moment, o metoda sa descopar realitatea. Toate aceste ganduri confuze ma distrugeau pe interior, parca facandu-ma sa ma pierd pe mine.
              Singuratatea ma sufoca, nu era pentru o bucata de vreme, era dintotdeauna si pentru totdeauna. Iar acum asta, parca as fi disperata sa aflu ceva ce poate nici nu exista. Dar eu ma bazam pe acea presupunere. Cred ca imi doream singura sa descopar adevarul. Nu, nu adevarul, nu realitatea, ci raul. Simteam raul, dar oare intunericul sa fie adevarul? Asta era doar o probabilitate ca multe altele.
              -De ce ma obsedeaza asa adevarul, realitatea, ceva ce e necunoscut? m-am intrebat de zeci de ori in soapta. Dar nu puteam ocoli gandurile, ceea ce ma obseda. Dar de ce? Nu intelegeam nimic, eram derutata, confuza, nesigura, totul datorita unei singure priviri. Una aruncata din greseala, fara nici o intentie.
              Ma opresc in fata scolii, mirata ca sunt aici. Asa repede am ajuns, am intarziat si nu am putut lua autobuzul. Dar nu mai conta, imi indrept pasii spre scoala, dar nu o vad. Mintea mea incetosata vede doar ceea ce vrea.
              Pasesc in sala de clasa, imi cer scuze ca am intarziat lui Kurenai si ma duc in banca din spatele lui Gaara. Aud pe cineva cum sopteste “ E ea, e vedeta reducerilor. Asa-i ca e o taranca?” Dar nu le-am luat in seama, nu ma mai impresionau porclele si barfele, eram obisnuita cu ele.
              Pur si simplu stateam in banca, fara sa ma uit prin manual, sa deschid culegerea sau sa fiu atenta. Era un gest mecanic sa indoi coltul caietului, nici nu priveam acolo. Eram atenta la roscatul din fata mea, il priveam pe el, stand acolo, nemiscat. Parea asa normal, de parca nici nu ar ascunde ceva. Era linistit, nu facea nici o miscare si nici un zgomot. Dar de ce ma asteptam sa faca ceva neobisnuit? Eram la scoala, aici totul e normal, asta cred. Acum mi se parea ca eu sunt aia ciudata. Privita de altii intr-un film, eu as fi parut cea diferita. Publicul ar fi strigat ca ar fi mai bine sa dispar, ca nu sunt interesata, ci o nebuna. Blonda obsedata de ceva ce nu intelege, ciudata care ii streseaza pe altii. Dar eu nu stresam pe nimeni, nu cu intentie cel putin, si nu inca. Doar incercam sa imi dau seama de ceva anume. Dar oare nu asta inseamna sa fi nebun? Tu te consideri normal, iar altii au o parere diferita? Poate ca eram nebuna.

              Dupa o lunga meditatie, mi-am dat seama ca nu sunt. Nu stiu exact ce cred altii, dar eu nu ma cred o nebuna. Vreau doar sa stiu ceva, de ce ar fi asta rau? Oamenii nu sunt judecati cand se informeaza pe Wikipedia sau cauta in carti ceva. Asa eram si eu, voiam doar sa aflu. Sau pur si simplu aveam nevoie de un branci sa cred. Sa ma incred in ceva necunoscut. Asta era adevarul dupa care am tanjit, de care am avut nevoie.






    >>>> To be continued <<<<<



              Va rog, doar nu ma omorati. Stiu ca a fost asa plictisitor si mda, cam nasol. O sa ma revansez cu un capitol care sa apara mai repede, nu o sa mai intarzii ca o nesimtita. Din capitolul viitor o sa pun si diacritice. Abia mi-am modificat tastatura si sunt incantata

    Jossephine
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 1061

    Data de înscriere : 06/11/2011

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Jossephine la data de Mar 28 Mai 2013 - 23:01

    :\ Deci...deci...Deci nici nu știu cu ce ar trebui să încep, jur ! Îmi pare atât de rău că nu am trecut pe-aici mai devreme. Adică, DĂFUQ ?! Sincer, ăsta e unul din puținele ficuri în care SasuSaku nu e cuplul principal, și e primul fic în care eu o urăsc pe Sakura de moarte, pe bune !
    Adică, cât de nesimțită poate fi? Nici nu cred că are aceleași note ca și Ino, care se lasă călcată în picioare de toți, ar trebui să ia atitudine și să se mobilizeze, nu să o lase pe Sakura să-și bată joc. Adică, nu toți s-au născut în familii cu bani, e vina lor? Sincer, mi-e milă de Ino, nu merita asta.
    Și Gaara, bai, dar ce tupeu. O ia de la servici, o duce în parc, nici nu o cunoaște prea bine și deja se agață de ea? Urăsc genul ăsta de băieți. Biata Ino, doar pentru că a mers într-un magazin cu reduceri, proștii de la școală nu ar trebui să facă mișto :\ care din ei n-a intrat în viața lui într-un magazin cu reduceri? Fraieri...
    Ino nu ar trebui să fie așa bună cu toți și să înghită tot ce zic ceilalți. Curaj, tupeu, that's what you need ! Nee, chiar a meritat să vin aici și să citesc Love it mi-a plăcut la nebunie XD
    Deeci, după toate astea, vreau să aduci capitolul, repede, și vreau neapărat să știu dacă Ino va găsi pe cineva care să o ajute, și sunt sigură că așa va fi, doar am super-puteri nu?
    Deci, merit next, am salvat lumea, mulțumește-mi măcar cu un next ^^
    Spor la scris, darling Kiss

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Mier 29 Mai 2013 - 22:44

    ♫Damaris♪ a scris:

    Capitolul 4[space, arată mai bine]- Confuza
    ~~Ino~~




              [Ghilimele]Tipetele mintii mele pareau scapate de sub control, nu ca un val de panica crescand in mine, ci ca o senzatie de eliberare. Un sentiment rar intalnit, imbinat cu confuzia. Teama. Asta era…[Pui puncte de suspensie doar când întrerupi acțiunea sau când vrei să omiţi ceva. Aici nu era cazul. ]
              Intelegand si pierzand de atat de multe ori, sa fie oare asta calea? Drumul ales de noi, sa fie oare cel corect? Totul e doar o greseala, o iluzie provocata de ura? Oare atunci cand cerem sa ni se spuna adevarul, vrem cu adevarat sa-l cunoastem? Trecutul… e ceva ce merita amintit? Dar istoria, dar sufletele ignoarte, lipsite de valoare in prezent? Spiritele mortilor uitati, lasati singuri? Ce se intampla atunci cand adevarul e cunoscut? Minciuna e cea care acopera adevarul, dar daca aceasta e descoperita? Sa fie oare gandurile adevaratele sentimente?
              Eu credeam ca adevarul poate distruge viata, dar poate fi si unica salvare.[Mie îmi sună tot a gâmduri, deci cred că era mai bine să le scrii tot cu italics][Ghilimele][space][enter]Toate aceste ganduri[Dacă până acum astea erau gândurile personajului ar fi trebuit puse în ghilimele. Apoi lăsai un rând liber ca să aibă puţin aspect capitolul ăsta. cIT:[/b] Scuze, nu observasem că ai scris cu italics. Aşa e în regulă, deşi tot aş tinde să afirm că ar fi trebuit să pui ghilimele. Asta depinde de tine, faci cum vrei tu. Cât timp delimitezi gândurile de restul povestirii este bine.], intrebari fara sens mi se plimbau nestingherite prin minte in timp ce priveam fara noima in fata mea. Era acelasi topogan prafuit pe care ma dadeam zambind impreuna cu mama, acelasi leagan invechit, ruginit de timp. Toate acestea erau simple amintiri, locurile unde mi-am petrecut copilaria. Dar aceste locuri sa fie oare importante si acum, sa aiba inca valoare? Sufletul meu va mai vrea vreodata sa le accepte, sa le recunoasca? De ce le priveam indiferenta? De ce nicio voce nu ma trezeste la realitate, oare nimanui nu-i pasa? Aici il lasasem pe si eu pe Gaara singur, [cred că aici ar fi mers un conector, cum ar fi "deci" sau "prin urmare"]meritam sa fiu si eu singura. Am fugit de el in acea noapte. Acum ma gandeam la Temari, m-a lasat singura aici. A plecat si ea, nu stiu unde, dar o simt departe de mine. Ca si cum nici nu ne-am cunoaste.
              Gandurile ma macinau, fara intentia de a ma lasa in pace. Ma ridic usor de pe banca, privind cerul inorat. Nu mai fusese niciodata senin, nu de atunci. Acea zi a fost ultima insorita si prima intunecata. [E puţin lipsit de sens. Dacă a fost ultima zi însorită, atunci las-o aşa până la capăt. Puteai continua spunând că următoarea a fost prima zi întunecată.]In acea noapte l-am pierdut pe el.[Aici ori puneai virgulă şi continuai fraza, ori îl tăiai pe "iar"] Iar acum, era din nou luna plina. Exact ca atunci, cand mi-a facut promisiunea.
              Mi-e teama! a spus o voce copilaroasa, straina mie. Mi-e teama! Nu poti schimba adevarul! s-a repetat, infricosandu-ma. Teama de ce? Sa fie vocea copilului[Ai spus deja "copilăroasă", nu sună bine să urmeze "copil". Ştiu, sunt obsedată de chestuule asta, dar chiar arată şi textul în sine mai rău atunci când te repeţi. Fii mai atentă data viitoare şi reformulează.] din mine? Mi-e frica de necunoscut, mi-e frica ca[Ahaa! Te-am prins. Ce am zis despre cacofonie? Că nu se iartă, asta am spus. Puteai înlocui "mi-e frică" cu " mă tem"] voi creste? Imi e teama,[Şi ca să nu te repeţi, foloseai aici "Imi e frică, dar..."] dar de ce? Poate de adevar, dar sa fie adevarul ceva asa greu de infruntat? Si iarasi frica a pus stapanire pe mine, infiorandu-ma. Tremuram, sigura in parc, izbita de vant si invaluita de teama. Chiar daca imi inchid ochii, nu pot face nimic. Acel ceva ma face sa ma simt nesigura, infricosata. Dar ce sa fie? Ceva necunoscut cu siguranta, vreau cu orice pret sa aflu ce anume ma tulbura.
              Alerg. Alerg fara noima, departe de parc, pe langa trunchiuri infricosatoare de copaci, singura. Vreau acasa, vreau in siguranta, vreau sa stiu adevarul. Dar sunt oare egoista? ma tot intreb de ceva timp. ]Ori scrii "ma" cu literă mare, ca să arate ca o propiziţie normală, ori pui în ghilimele acea întrebare]Ma gandesc numai la mine, sunt o persoana asa ingrozitoare?
              Alung gandurile cu o miscare a mainii, ma ajuta intotdeauna, si ma opresc in fata casei punandu-mi mana pe inima[Bine, sunt nebună. Curând am să mă iau de oameni pentru că folosesc aceleaşi litere într-o frază. Aici nu am nimic împotrivă, doar că ar fi sunat mai bine "punându-mi mâna pe piept"]. Gafaiam, imi simteam bataile inimii accelerate, simteam sangele pulsand in vene. Adancesc mana in buzunar si ating nesigura cheile, inaintand spre usa. O deschid, fiind inca nesigura pe mine, cu mana tremurand si pasesc cu teama inauntru, ca si cum as astepta un hot sa ma intampine. Luna se vedea pe fereastra, luminand incaperea, razele cazandu-i prin sticla subtire a geamului. Nu parea sa fie cineva, doar eu. Dar sunt eu de ajuns? Ma simt singura, nimeni nu e langa mine cand mi-as dori.
              Urc scarile cu privirea pe tablouri, de parca as astepta sa faca vreun gest. Totul mi se parea o nerozie[Wrong use of words. Nerozie îmseamnă prostie, stupiditate. Nu îşi are rostul în acest context.], nu vedeam logica niciunde. Cautam ceva, fara sa stiu ce si fara sa gasesc. Doar atat, ceva. Dar oare sa fie important ceea ce vreau sa gasesc, cum va fi daca voi gasi? Dar daca acel lucru va ramane mereu ascuns?
              -C-ce… ce[Nu e suficient să repeţi o literă sau un cuvânt pentru a arată nedumerirea, nesiguranţa sau "şocul" lui Ino. Trebuie să îi descrii starea şi cu ajutorul cuvintelor şi al expresiilor.] e cu mine? m-am intrebat singura, incapabila sa-mi dau un raspuns, vocea mea rasunand zgomotos in incapere..[Un singur punct.] De ce ma gandeam la toate astea? De ce atatea ganduri, de ce atata teama, de ce dintr-o data? Niciodata nu am mai facut asta, nu de cand l-am pierdut pe el. [Ştim deja că de Neji e vorba, deci nu mai scrie "el" cu italics. Dă un aer misterios şi chiar nu e cazul. Adică, nu e ca şi cum nu am ştii la cine te referi.]
              Am oftat zgomotos si m-am intins pe pat, privind tavanul. Imi doream sa dorm, aveam nevoie de somn, de odihna, dar mai ales, de liniste. Mi-e teama. [Nu ai început altă idee, deci nu trebuia să laşi rând liber.]
              Iarasi vocea copilaroasa, sa fiu eu?[Întrebarea nu prea are sens. Dacă nu era ea, atunci cine? Doar nu e schizofrenică şi aude alte voci.] Imi e teama. Cu gandul asta am adormit, cu speranta la ziua de maine, in ciuda fricii, simteam speranta, nevoia sufocanta de speranta la bine.
             [Puteai lăsa încă un rând liber. Ai început altă idee.] Dupa un vis ca de Disney Land, cu un alai cantator de vampiri, condusi de demoni ce tot strigau shedu, m-am trezit. Cuvantul suna clar, il spuneau cu atata usurinta, shedu, ma intrebam ce inseamna. Dar nu mi se parea asa important, ci doar banal, lipsit de sens. Nu voiam sa deschid ochii, era o senzatie placuta. Uitasem pentru o clipa acea privire ce ma bantuia de doua zile, ochii aceia stranii. Uitasem imaginea, fiorii si teama. Era asa de bine, incercam sa pastrez sentimentul, dar acesta se spulbera, fiind inlocuit de nesiguranta. Toate acestea ma macinau, simteam nevoia sa vorbesc cu Gaara. Sa stiu adevarul. Poate dupa ce il aflu, n-o sa mai fie asa. Oare asta sa fie ceea ce imi doresc, ceea ce caut cu atata disperare, adevarul? Realitatea?
              Ma imbrac in graba cu uniforma, aproape luandu-mi camasa invers si cobor in goana scarile, impleticindu-mi picioarele. Iau rucsacul de langa usa si o deschid. Aerul era rece, iarba stralucea de la roua, iar cerul era inca inorat. Va ploua, mi-am spus si am incuiat usa cu gandul asta banal in minte. Dar era linistitor sa ma gandesc la ceva atat de nesemnificativ. Eram si eu confuza in legatura cu ceea ce simt, dar eram sigura ca acum vreau adevarul.
              Aveam dubii ca mi-l va spune, dar tot trebuia aflat. Nu eram convinsa de ceea ce se intamplase atunci, dar o intrebare… ramane o intrebare. Raspunsul e cel care ma intereseaza. Am vazut ceva si am de gand sa clarific ce anume. Aveam nevoie de numai o sansa, un moment, o metoda sa descopar realitatea. Toate aceste ganduri confuze ma distrugeau pe interior, parca facandu-ma sa ma pierd pe mine.
              Singuratatea ma sufoca, nu era pentru o bucata de vreme, era dintotdeauna si pentru totdeauna. Iar acum asta, parca as fi disperata sa aflu ceva ce poate nici nu exista. Dar eu ma bazam pe acea presupunere. Cred ca imi doream singura sa descopar adevarul. Nu, nu adevarul, nu realitatea, ci raul. Simteam raul, dar oare intunericul sa fie adevarul? Asta era doar o probabilitate[virgulă] ca multe altele.
              -De ce ma obsedeaza asa adevarul, realitatea, ceva ce e necunoscut?]Niciun dialog. Cum până acum ai scris cu italics gândurile/întrebarile pe care le-a pus Ino, aşa trebuia să faci şi acum. ] m-am intrebat de zeci de ori in soapta. Dar nu puteam ocoli gandurile, ceea ce ma obseda. Dar de ce? Nu intelegeam nimic, eram derutata, confuza, nesigura, totul datorita unei singure priviri. Una aruncata din greseala, fara nici o intentie.
              Ma opresc in fata scolii, mirata ca sunt aici. Asa repede am ajuns, am intarziat si nu am putut lua autobuzul.[Asta sună de parcă Ino a ajuns mai întâi la şcoală, apoi nu a putut lua autobuzul fiind că întârziase. O reformulare ar putea suna aşa: "Era ciudat că ajunsesem atât de repede având în vedere că am pierdut autobuzul". Nu e perfect exemplul meu, dar sper că înţelegi ideea.] Dar nu mai conta, [punct. Ţi-ai încheiat ideea legată de ajunsul la şcoală, acum începi alta]imi indrept pasii spre scoala, dar nu o vad. Mintea mea incetosata vede doar ceea ce vrea.
              Pasesc in sala de clasa, imi cer scuze ca am intarziat lui Kurenai si ma duc in banca din spatele lui Gaara. Aud pe cineva cum sopteste “ E ea, e vedeta reducerilor. Asa-i ca e o taranca?” Dar nu le-am luat in seama, nu ma mai impresionau porclele si barfele, eram obisnuita cu ele.
              Pur si simplu stateam in banca, fara sa ma uit prin manual, sa deschid culegerea sau sa fiu atenta. Era un gest mecanic sa indoi coltul caietului, nici nu priveam acolo. [Fraza asta sună ca o explicaţie. Fii mai atentă la formulări.]Eram atenta la roscatul din fata mea, il priveam pe el[Ai spus deja "îl vedeam", prin urmare nu mai are ce căuta şi "pe el".], stand acolo, nemiscat. Parea asa normal, de parca nici nu ar ascunde ceva. Era linistit, nu facea nici o miscare si nici un zgomot. Dar de ce ma asteptam sa faca ceva neobisnuit? Eram la scoala, aici totul e normal, asta cred. Acum mi se parea ca eu sunt aia ciudata. Privita de altii intr-un film, eu as fi parut cea diferita. Publicul ar fi strigat ca ar fi mai bine sa dispar, ca nu sunt interesata, ci o nebuna. Blonda obsedata de ceva ce nu intelege, ciudata care ii streseaza pe altii. Dar eu nu stresam pe nimeni, nu cu intentie cel putin, si nu inca. Doar incercam sa imi dau seama de ceva anume. Dar oare nu asta inseamna sa fi nebun? Tu te consideri normal, iar altii au o parere diferita? Poate ca eram nebuna.
    [Ideea continua, nu trebuia să laşi rând liber, un singur enter ar fi fost suficient.]
              Dupa o lunga meditatie, mi-am dat seama ca nu sunt. Nu stiu exact ce cred altii, dar eu nu ma cred o nebuna. Vreau doar sa stiu ceva, de ce ar fi asta rau? Oamenii nu sunt judecati cand se informeaza pe Wikipedia sau cauta in carti ceva. Asa eram si eu, voiam doar sa aflu. Sau pur si simplu aveam nevoie de un branci sa cred. Sa ma incred in ceva necunoscut. Asta era adevarul dupa care am tanjit, de care am avut nevoie.






    >>>> To be continued <<<<<



              Va rog, doar nu ma omorati. Stiu ca a fost asa plictisitor si mda, cam nasol. O sa ma revansez cu un capitol care sa apara mai repede, nu o sa mai intarzii ca o nesimtita. Din capitolul viitor o sa pun si diacritice. Abia mi-am modificat tastatura si sunt incantata



    În sfârşit am terminat cu corectarea textului. Am să încep cu greşelile. Deeeci, nu am văzut greşeli de tastare sau scriere, dar am văzut greşeli de exprimare destul de des. Adică, nu ştiu. Te grăbeşti când scrii şi probabil nu îţi dai seama. Înţeleg foarte bine problema. De multe ori şi au am senzaţia că am scris exact ce am gândit şi nu e aşa. De aceea e mai bine să citeşi iar capitolul la vreo 2-3 zile după ce l-ai postat. Vei observa mult mai uşor greşelile şi poţi da edit atunci. Dacă mai văd vreodată o cacofonie în vreo lucrare de-a ta, jur că mă teleportez în dormitorul tău şi te omor. Nu glumesc.
    Cum asta e prima critică oficială pe care ţi-o dau, am să reevaluz titlul ficului, cât şi al capitolului. So, numele ficului nu este foarte sugestiv. Ni l-ai explicat în capitolul precedent şi am înţeles despre ce e vorba, dar am senzaţia că se concentrează doar pe Ino. Ştiu că ea e personaju' pricipal, dar puteai să te gândeşi şi la ideea ficului, apoi să o reprezinţi cumva în titlul. Pe de altă parte, e original şi e bine că nu dezvăluie prea multe din idee. Deci e bine, oarecum. Acum, numele capitolului e exact opus cu titlul ficului, dezvăluie prea multe. Tot capitolul este vorba despre confuzia lui Ino, deci nu ai surprins cu nimic. Puteai fi mai creativă şi misterioasă. Ştiu, ştiu. La numele ficului ţi-am cerut ceva, aici altceva, sunt enervantă.
    Ţi-am mai spus că ideea e originală din multe puncte de vedere. În primul rând Ino e personajul principal:)). Apoi, ideea în sine nu cred că a mai fost întâlnită, dar dacă te gândeşti la faptul că Neji a murit de curând şi în manga, parcă îi scade puţin din originalitate. De obicei Ino e majoretaa şefă, cea mai populară tipă din liceu sau în unele ficuri o găseşti ca şă c***ă, deci chiar mă bucur să o văd şi sub altă lumină. În sfârşit Sakura e tipa enervantă, nu invers. Îmi place şi rolul lui Gaara aici şi chiar ar fi tare să se întâmple ceva între cei doi. Ideea acestui capitol nu mi se pare chiar aşa briliantă. Pentru că nu s-a întâmplat nimic concret, înafarâ de visul ăla ciudat. Şi că tot veni vorba de el, nu m-a încântat prea mult. Eu nu am nimic împotriva vampirilor, a spiriduşilor, extratereştiilor sau mai ştiu eu ce. Dar am o problemă când apar în vise în mod dubios. Adică nu are bază reală. Şi nu e vorba de faptul că te îndepărtezi de realitate, dar nu pare credibil. Vampirii şi creaturile mitice sunt una, visele ciudate sunt alta. Plus că nu e original. E ca şi cum ai fi intrat în pană de idei şi ai zis să bagi şi tu ceva acolo, să fie. Deci, nu ştiu, termină-ţi ideea cu visul, dar să nu o mai foloseşti pe viitor.
    Acţiunea a fost mai mult către sfârşit. Nu mi-a convenit ceva şi anume faptul că acţiunea a fost în ultima parte a capitolului, iar descrierea doar în prima. Lucrurile astea trebuie să fie îmbinate, în niciun caz separate. Poate sunt eu nebună, dar asta e impresia pe care mi-a dat-o capitolul. Nici nu a fost multă acţiune, dar e bine. Decât să te grăbeşti e mult mai ok aşa.
    În continuare mă voi lua de dialog. Ştiu că nu îţi place, dar e nevoie şi de el. Să zicem că aici nu ai avut cum să îl pui, dar pe viitor te rog să nu mai fugi de el. Dacă trebuie, trebuie, asta.
    Descrierea acum. A fost bună. A fost destul de multă, păcat că nu ai îmbinat-o cu acţiunea. Totuşi, ţi-ai cam repetat ideile în timp ce descriai. Adică tot vorbeai despre acelaşi lucru, doar că foloseai alte cuvinte. Dar mă bucur că a fost cât de cât descriere sentimentală. Uite, aici apare partea neobişnuită care îmi place la tine foarte mult. Sper deosebire de alţi "începători"[No offence, te-am numit aşa doar pentru că nu scrii de mult timp, nu pentru că ai scrie ca o începătoare], tu eşti exact în partea opusă. Adică, nu ai dialog în exces şi nici nu îţi place în general, ai descriere multă, acţiunea nu e grăbită, e aproape perfect. Să nu ţi se urce la cap, mai ai muuult de lucru, dar eşti pe drumul cel bun. Chiar mă bucur că descrii sentimentele personajuluo, dar din când în când nu ar strica şi puţină descriere a atmosferei, a "peisajului". Capitolul ar fi mai lunguţ şi ar ieşi mult mai bine.
    La estetică nu am ce spune. Capitolul arată bine din punctul meu de vedere. Cam mult alineat, dar merge, pe viitor o să îţi iasă mai bine. Şi ai fi putut să laşi mai puţin spaţtiu între text şi acel "to be continued". Atât aici.
    În încheiere aş vrea să spun că am încercat să fiu obiectivă, dar din când în când mi-am exprimat şi părerea personală.
    Şi până nu uit, ce începe cu p şi se termină cu s? Proges! Chiar se vede diferenţa, mă bucur că evoluezi şi abia aştept să văd cum o să fie următorul capitol. Dacă ai nelămuriri sau vrei să mă înjuri, ştii bine că sunt pe mess:)). Te-am pupaat! *kiss*

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Vin 31 Mai 2013 - 20:40

    O privire din umbra



    Capitolul 5 - Vampir?
    Ino


           -Va astept referatele pana saptamana viitoare,incheie Kurenai si parasi clasa.
           “Am terminat si ora asta” m-am gandit si am oftat. Scoala, n-am multe de spus despre asta. Majoritatea oamenilor sunt de parere ca scolile de arta trebuie sa fie diferite. Elevii sa fie ca niste zombie fericiti, cu energia si imaginatia clocotind, chiar si copii retrasi, goticii, sunt aproape de fericire, la limita care le-o ingaduie inimile lor.
           Clopotelul suna, anuntand pauza mare. Imi strang lucrurile in rucsac, incercand pe cat posibil sa evit harmalaia produsa de elevi, si ma intrept spre dulapul meu cu pasi repezi. Gandurile pusera din nou stapanire pe mine, invaluindu-ma in nesiguranta. Mai cu privirea pe care mi-a aruncat-o roscatul, mai cu obsesia mea pentru asta, era clar ca avusesem naluciri. Pana nu gaseam un raspuns la intrebarile ce-mi vuiau in minte, era exclus sa ma pot gandi si la altceva.
    Vazusem ceva ciudat, cu adevarat straniu. Ceva ce ma atragea, dar in care nu credeam. Eram nesigura si asta ma obseda, voiam sa stiu ce se intampla. Trebuia sa-mi gasesc singura un raspuns, Gaara nu mi-ar spune niciodata, oricat l-as ruga. Daca nu ar fi adevarat ca am vazut ceva, eu as pica de nebuna. Nu imi doresc asta, deci ma voi informa singura. Imi las mana sa atarne pe langa corp, si strang puternic pumnul. Nu intelegeam ce e asa greu in viata mea si de ce? Simteam ca se schimbasera multe, ma simteam pe mine schimbata, dar nu intelegeam in ce fel.
           Intru brusc pe o usa, si in fata mea se deruleaza rafturile pline cu carti prafuite ale bibliotecii. Tocmai urma sa chiulesc de la fizica, cautand ciudatenii in biblioteca unde era posibil sa gasesc soareci, nu fiinte supranaturale. Ma intrebam daca e bine ce vreau sa fac, daca eu chiar vreau sa stiu.
           Mi-era frica, din nou. Am citit undeva ca spaima afecteaza intr-o oarecare masura, toate vorbele, gândurile si actiunile noastre, toate alegerile si hotararile. De asta ma intrebam daca cea care actioneaza acum sunt chiar eu, cea adevarata. Eram controlata de frica?
           Ma indepartez cu doi pasi si ma proptesc de tocul usii. In aceeasi clipa mi-am dat seama de ceva. Inima a inceput sa-mi bata cu putere. Era ca si cum ochii pe care ii vazusem, aceeasi care ma obsedau, vorbeau unei parti ascunse adanc in sufletul meu, iar acea parte striga cutremurandu-ma pericol. Asta a fost ca un branci in mine, ceva ce ma facu sa ma intrept cu pasi hotarati pana la sectiunea V.
           Incercam sa ma mint singura ca nu are cum, dar tot ce puteam gandi era Vampir. Creaturi infricosatoare ale noptii, monstrii, cei mai mari pradatori ai lumii. Fiinte care isi pot schimba forma, creaturi eterne, asta era cu adevarat scarry. Ma opresc in dreptul unei carti groase si prafuite pe care scria ingrosat Vampiri. O rasfoiesc cu mainile tremurande, speriata de ceea ce aveam sa gasesc acolo. Dar m-am uitat atenta printre pagini, la randurile subliniate sau ingrosate si mi-au ramas in minte numai cateva fraze. Eram speriata, spunandu-mi ca am avut dreptate, nu voiam sa stiu asa ceva. Dar acum am aflat, iar asta era diferit.
           Se hranesc cu sange, bifat. Au ochii de culori diferite, dar in special rosu, bifat. Sunt eterni, bifat. Dar un gand ma opri din toata aceasta aiureala, ochii rosii. Nu era asa, ochii lui Gaara fusesera de o nuanta deschisa de galben.
           Am rasuflat usurata, eliberandu-ma de un sentiment teribil. Nu voiam ca roscatul sa fie una dintre creaturile infricosatoare din povestile cu care sunt speriati copii. Voiam sa-l cataloghez drept normal, iar pe mine o ciudata pentru ca nu am vazut bine. Dar ca sa pot face asta, trebuia sa anulez toate celelalte optiuni, m-am gandit si m-am lasat in jos,proptindu-ma de un raft de carti din care cazura cateva.
           Ma simteam din nou nesigura, era acelasi sentiment repetat de doua zile. Am inchis ochii, ca si cum as fi vrut sa adorm, sa uit toate astea si sa ma trezesc in magazinul de dulciuri alaturi de TenTen. Sa dau timpul inapoi, sa schimb trecutul, roscatul sa nu fi intrat niciodata acolo luandu-ma la o “ plimbare”. Mi se paruse ciudat gestul sau, acum ca ma gandisem la el asa parea diferit de cum il vazusem. Ma luase de la munca in aceeasi zi in care ne-am cunoscut, nu intelegeam de ce a facut asta.
           "Mai tarziu!” m-a mustrat vocea interioara.
           Avea dreptate, nu aveam timp de aiureli acum. Mi-am lasat capul sa atarne intr-o parte si am inchis ochii, rasufland greoi si incercand sa scap de ganduri. N-am reusit, erau tot acolo, ca un demon ce poseda o persoana. Scarry! mi-am spus, acum tot trebuie sa aiba legatura cu anormalul? Viata mea s-a schimbat atat de mult de atunci? Nu e posibil, gandesc prea mult. N-ar trebui sa-mi mai fac griji. Nu e vampir! mi-am spus hotarata si m-am ridicat sa plec.
           Varful tenesilor mei a atins ceva, iar eu am simtit un fior pe spate. Nu atinsesem podeaua, eram sigura. Am inceput sa ma legan, incercand sa raman inca in picioare, dar mana mea a atins un raft din care au cazut mai multe carti si mi-am pierdut de tot echilibrul, trezindu-ma cu un bubuit la pamant. Am intins mana, sa ma proptesc de ceva, sa ma pot ridica, dar am atins o carte desfacuta. Cu un gest mecanic, am luat-o si am ridicat-o la nivelul meu, citind ce scrie pe coperta, dar nu avea un nume. Am rasfoit grabita paginile, dar ceva mi-a atras atentia. Scria cu litere ingrosate : Creaturi. Nu supranaturale, nu ale noptii sau ceva care sa faca titlul sa para ca de poveste. Am citit mai jos, vrajitoare, samani si elfi.
           Pana acum am impartit oamenii in doua categorii, cei buni si cei rai. Niciodata nu m-am gandit ca va exista si o a treia categorie: supranaturali.
           Mi-au placut povestile horror inca din copilarie, dar nu m-am gandit asa mult la ele decat in cazurile in care domnul Gai ma ruga sa regizez vreun scurtmetraj. Eliminam posbiliatile din cartea aceea, dar ramanea una. Vampiri. Era singura la care ma puteam gandii, dar cea pe care voiam cel mai mult sa o elimin. Nu sunt astea personajele inspaimantoatoare din povesti? “E prea mult!“ a rabufnit vocea din interiorul meu. “Misca si intreaba-l! ” a continuat ea. Nu puteam face asta. Vazusem filme si citisem carti suficiente cat sa-mi pot imagina cum ar reactiona. Varianta unu: rade de mine. Varianta doi: nu ma crede. Oricare posibilitate as alege nu ma incanta.
           Ma ridic de pe podea, fac doi pasi si ma opresc. Aveam cartea inca in mana. O asez pe un raft la intamplare si ma intrept spre iesire fara sa aranjez si celalalte carti rasturnate. Eram pe la sectiunea N cand am auzit scartaitul usii deschizandu-se. Tocmai intrase cineva.




    >>>> To be continued <<<<<

           Am incercat sa scriu cu diacritice, e prea mult pentru mine. Am lasat-o balta.

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Mar 11 Iun 2013 - 19:25

    Normal că ajung târziu, nu aş fi eu dacă aş comenta la timp. Acum, capitolul a fost bunicel, dar destul de scurt. Ai lăsat rând liber mult prea des. Ştiu că vrei să arate mai bine, dar începi alt rând o dată cu altă idee. Deci fii mai atentă la aspectul ăsta. E puţin obositor vorbitul ăsta al lui Ino cu ea însăşi, sincer. Cel puţin pe mine nici nu mă atrage, nici nu mă încântă. Nu spun să nu îl foloseşti, spun doar să îl eviţi uneori. Te-am speriat, nu? Stai liniştită, am început cu ce nu mi-a plăcut:)). Păi, ai avut descriere, ca de obicei, deşi a fost puţin banală. Încearcă să bagi mai multe figuri de stil. Nu mai amesteca româna cu engleza. Nu e nimic greşit în asta, se acceptă în cărţile din ziua de azi, dar mie nu mi se pare estetic. Hmm, ce mai e? A, da. Dacă ai pus replica lui Kurenai la început nu înseamnă ca ai dialog:)). Totuşi, bună încercare! Mi-a plăcut partea cu "bifat", a fost interesantă şi amuzantă. Capitolul în sine a fost interesant, curiozitatea lui Ino e fascinantă în sine. Adică, altcineva ar fi zis "Mi s-a părut, nu are cum să aibă ochii galbeni" şi ar fi trecut peste asta. Nu şi cazul lui Ino. Ea e sigură de ce a văzut şi vrea să afle despre ce e vorba. Admir lucrul ăsta la ea. Sper să afle cât mai curând despre ce e vorba.
    "Eliminam posbiliatile din cartea aceea, dar ramanea una. Vampiri. Era singura la care ma puteam gandii, dar cea pe care voiam cel mai mult sa o elimin." Mi-a plăcut fraza asta şi mi-era prea lene ca să dau quote:)). Capitolul a fost destul de echilibrat, chiar dacă nu a avut dialog. Adică îl eviţi într-un mod foarte elegant:)), dar nu poţi fugi de el la nesfârşit. Deci, concluzie, ideea capitolului a fost bună.
    Eu aştept cu nerăbdaree următorul capitol, sper să îl văd curând, mrs. Abarai Kiss.

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mar 11 Iun 2013 - 22:39

    O privire din umbra


    Capitolul 6


    Gaara


             
             Cladirea asta semana cu un urias edificiu victorian, genul celor din romanele gotice, plantata in mijlocul unui domeniu nesfarsit. Un balansoar pe veranda inchisa. Doua serivoate. Prima cu par lung si solduri late, apropiindu-se sa-mi ia jacheta, ochii severi ai celeilalte sorbindu-mi fiecare miscare. Am urcat pe un sir lung de scari, bucurandu-ma de puternicul iz al inalbitorului de trandafiri. Mirosea ca in casele oamenilor. Servitoarea cu parul lung ciripi tot timpul laude la adresa lui Madame. Prima incapere in care am intrat era un salon decorat antic. Cu candelabre vechi, ferestre mari prin care se vedeau umbre pe pereti, covoare prafuite si o masa de lemn uriasa in mijloc cu multe scaune in jurul ei.
             -Scumpule, mi-a fost atat de dor de tine, ma intampina Mrs. Michaelis zambindu-mi si-mi facu semn sa ma asez la masa in timp ce servitoarele se proptire de marginile tocului de lemn al usii.
             Parul lung si pielea alba a lui Eris-sama faceau sa arate ca “ Regina Balului”. Purta o rochie neagra care o facea  mai palida decat era. Arata in genul pozelor cu necromante de pe net. Ea era singura femeie demon pe care am cunoscut-o, sotia demonului Sebastian Michaelis.
             -Ia spune-mi, ce e asa de important? a rasunat vocea ei melodica in incapere, era asa nerabdatoare. Mi-ar fi placut sa mai intarzii cu raspunsul, doar ca s-o vad cum se enerveaza.
             Imi venea greu sa o spun, dar trebuia sa raportez ceva ciudat. Cand incercasem sa rapesc fericirea lui Ino, n-am reusit. In acea seara in parc, sufletul ei nu m-a lasat. Nu stiam cum reusise, de asta am venit la Eris-sama. Ma ajuta cand am nevoie si nu spune nimanui secretele, nu celor care nu fac parte din Etemmu. I-am aratat ce am vazut, lasand-o sa umble prin mintea mea. Am retrait momentele din cantina scolii si din parc.
             -Inteleg, a spus Eris-sama. Nu i-ai putut lua fericirea pentru ca nu e fericita. Fata aia nu a cunoscut decat tristete.
             Din nou vorbele ei sunau ca o predica plictisitoare. Dar am ignorat asta si am privit-o cu atentie, ca si cum chipul ei ma putea ajuta sa-mi dau seama ca minte. Ce om nu fusese macar putin fericit?
             Imi placea de Ino. O voi face eu fericita ca apoi sa-i pot lua acea fericirea. Un ranjet aparu pe fata lui Madame, de parca imi citise si gandurile astea.
             Existenta demonilor poate fi asa plictisitoare. Nu facem decat sa furam fericirea sulfetelor si mai apoi sa le privim cum se chinuie in tristete. M-am ridicat fara zgomot de pe scaun si m-am indreptat spre usa ridicand mana dreapta pana in dreptul umarului si legandand-o in semn de la revedere. Apoi am iesit in ploaie.


    Ino


             Imi intorc privirea spre usa si ii vad pe Minato si Kurenai, cuplul de profesori al scolii. Primul impuls a fost sa ma panichez, dar m-am calmat cand i-am vazut mergand hotarati in partea opusa mie. Pe Minato l-as fi pus mai degraba in rolul lui McDreamy, nu parea genul care sa fie profesor. Am facut un pas inapoi si am continuat sa ma uit. Pareau ca vorbesc, dar nu auzeam ce anume. M-am intors si am mers pe varfuri printre rafturi, paralel cu ei si apropiindu-ma din ce in ce mai mult pana distanta a fost micsorata la numai doi metri. Nu ma puteau vedea, dar am ramas putin mai in urma.
             -…ca a castigat, am reusit eu sa aud ultima parte a unei propozitii. Ma intrebam cine a castigat si care e premiul. Dar am ramas cu intrebarea pe buze si am ascultat linistita vocea lui Minato.
             -Am  a saptea ora acolo,  voi anunta atunci, dar… N-am mai putut sa aud, se indepartasera. Sunetul clopotelului ma facu sa tresar. Am plecat in graba spre clasa mea, stiind ca profesorii devin chiar scarbosi daca intarzii. Nu-l puteam suferi decat pe profesorul de engleza pentru ca era asa visator si nu baga de seama daca altii sunt ocupati cu altceva in timpul orei lui.
             Restul zilei am petrecut-o bantuind culoarele scolii si fiind ignorata de toti. Nimeni nu s-a obosit sa ma salute, Hinata era de negasit de la a doua ora iar tipul ala, Gaara, nu l-am vazut toata ziua. Singurul incident a fost cand un elev s-a ciocnit de mine cu forta si mi-a trantit rucsacul, manjindu-l cu mizeria de pe jos. Petele inca se vedeau.
             Eram in curtea scolii cand mi-am auzit numele strigat. M-am intors si am vazut-o pe Temari strecurandu-se printr-un grup de adolescentii din ultimul an, se chinui sa ajunga la mine.
             -Ai sters-o de la engleza mai inainte sa te pot prinde. Voiam sa stiu daca accepti sa mergi tu cu mine, isi misca buzele si cred ca prinsesem o incruntatura pe fata ei, de parca ar fi incercat sa mai spuna ceva dar se abtinea.
             La ultima ora am fost anuntati ca Temari a castigat un loc gratis in excursie si avea dreptul sa aleaga pe cineva care sa vina cu ea tot gratis. Eram surprinsa ca m-a ales pe mine.
             -Excursie? Mm, mda.
             Incepu sa ma doara stomacul. Voiam sa plec odata de acasa. Sa mananc ceva, covrigii rontaiti in pauza nu se puteau numi mancare.
             -Trasnet. Facu o pauza. Ne vedem sambata.
             Nu aveam expresia de incantare pe fata, dar Temari a prins ideea, etala un ranjet in directia mea si isi continua cursa printre grupurile de copii. Venise tocmai pana aici sa ma intrebe asta. Era clar, trebuia sa invat sa fiu si eu sociala, altfel aveam sa-mi pierd prietenii. Colegii palavrageau despre Sakura, cat de tare e ea ca e cu Sasuke si alte detalii pe care creierul meu tulbure din cauza oboselii nu le putea urmarii.
             M-am indreptat spre poarta scolii si am vazut un tip iesind dintr-un taxi. Par ciufulit, parea imbracat cu haine scumpe si eram sigura ca avea peste doi metri. Imi atrasesera atentia urmele de pe obrajii lui. S-a intors. I-am vazut fata. Inuzuka Kiba, student in ultimul an. Nu l-as fi recunoscut cu noua sa infatisare, pielea lui fusese normala. Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca arata ca un ciubuc cu noile sale urme rosii.



    >>>> To be continued <<<<


    Vocabular/ Dictionar:
    Shedu- In mitologia Chaldeana deitatea celor sapte demoni era cunoscuta sub numele de “shedu“, insemnand demoni de fulger.
    Etemmu- grupuri de şapte (heptad) de demoni.
    Edificiu- Cladire mare, constructie impunatoare
    McDreamy- porecla lui Derek Sheperd din serialul Anatomia lui Grey.


    Capitol necorectat din cauza lui Mrs Michaelis, se stie ea.... m-a torturat pana am postat capitolul in halul asta! Si fara titlu si cu greseli de care va rog sa ma scuzati.

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Mier 12 Iun 2013 - 13:49

    De data asta chiar sunt rapidăăă. Scuze că nu ma lăsat comm aseară, dar se făcuse târziu şi mi-era soomn şi trebuia să citesc manga la Fullmetal Alchemist:)). Deci scuza mea este foarte bună! Chiar dacă nu e corectat şi nu are nume, mă bucur atât de mult că te-am convins să pui nextu' aseară. În sfârşit vedem puţin şi perspectiva lui Gaara. Deci pe bune, cred că paartea lui a fost cea mai tare chestie pe care ai scris-o. Ai descris foarte frumos locuinţa familiei Michaelis, servitoarele, atmosfera, chiar mi-a plăcut. Totuşi, puteai să mai lucrezi la descriera drăguţei de Eris, chiar îmi place de ea=)). Glumeeesc, a fost bine aşa. Sper că pe viitor o să o vedem şi alături de Sebastian :. Deeci, demoni care fură fericirea din sufletele oamenilor, interesantă idee. Nu foarte originală, dar interesantă! Cel puţin în ficurile pe care le-am citit nu am întâlnit niciodată ideea asta. Totuşi, ai dezvăluit cam mult, puteai să mai laşi o urmă de mister acolo, nu se ne oferi chiar tot. Cât despre "Shedu" şi "Etemmu", ar fi fost mai bine ca Gaara să ne explice ce e cu astea, nu tu în două rânduri la sfârşitul capitolului. Oricum, în mare parte, a fost destul de bine structurată partea roşcatului, să faci aşa mai des. Acum, la Ino nu a fost chiar aşa interesant, că doar e muritoare:)), dar a fost bine. Iarăşi, ai descris bine şi ne-ai povestit destul de frumos. Minato şi Kushina sunt cel mai drăguţ cuplu pe care o să îl vedem vreodată şi mă bucur că au apărut şi în ficul tău. Tare partea cu exercursia gratis, dar la fel, puteai să ne laşi în suspans. Şi legat de Kiba, 2 metri... e puţin exagerat. Puteai să îş faci de 1,85 - 1,90 şi ar fi fost suficient, dar aşa, chiar e prea mult. Şi încă ceva, nu mai pune "mda", pe mine mă scoate din sărite.
    Cam atât de data asta, aştept nextuş, care sper să vină cât mai curând. Cât mai multe capitole din pespectiva lui Gaara:)).

    Laav^^
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Mesaje : 117

    Data de înscriere : 22/05/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Laav^^ la data de Mier 19 Iun 2013 - 18:10

    >

    Deci da, îmi pare rău că nu ţi-am lăsat com mai devreme. Ştiu, ştiu ca ţi-am promis dar niciodata nu am avut timp destul. Sper să mă ierţi.
    Oricum e un început în forţă şi sper să aduci cât mai repede următoarele capitole. Perspectiva lui Gaara a fost cea mai tare, sincer. Smile Oricum trebuia să laşi un pic de suspans şi mister, dar nu e nici o problema. Mie îmi place oricum.
    So, să aduci cât mai repede next-ul ăla frumos şi sper la mai multe capitole din perspectiva lui Gaara.
    Pupici şi să nu uiţi să mă anunţi.

    Pasila
    Scriitor
    Scriitor

    Sex : feminin

    Mesaje : 3265

    Data de înscriere : 18/04/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Pasila la data de Mier 19 Iun 2013 - 18:27

    O privire din umbra


    Capitolul 7- Exista fiinte ca din povesti
    Gaara
     
    Partea intai:

             
          Lucrurile mor, dar nu intotdeauna raman moarte. Exista niste fiinte care castiga lupta dintre viata si moarte, o rasa de creaturi care umbla ca niste zombie pe pamant. Strigoi. Nemuritori si puternici, cred ca ei domina lumea. Indatoririle noastre, pe langa grija oamenilor si salvarea speciei noastre, cuprind si eliminarea strigoilor. Niciuna dintre acestea nu e usor de realizat. Ingrijirea speciei umane e cea mai lipsita de sens, dar e ceva impus de Tratatul Terithian. Ceva cu coexistenta ambelor specii in pace. Atata timp cat putem devora pana in zece suflete pe deceniu, avem sarcina de a proteja existenta umana de strigoi pe cat posibil.
          Puteam sa aud ogarii urland, venind rapid pe urmele mele. Ogarii nu aveau sa ma gaseasca, iar politistii nu aveau sa ma ucida.
          -Eris! am strigat cat de tare am putut in gand. Nu puteam folosi decat telepatia in locul asta plin de petice de umezeala si intuneric. Pentru moment, nu i-am mai auzit gandurile, dar raspunsul dat dupa cateva clipe imi rasuna clar in minte.
          -Stanga, acum! vocea ei era la fel de impunatoare ca intotdeauna, asta era linistitor. Daca Eris-sama nu-si facea griji, nici eu nu aveam de ce. Am virat brusc la stanga si am inteles de ce. Piciorul meu lovi o ridicatura, aplecandu-ma, am vazut prapastia dedesupt. Am sarit peste ea, aruncuindu-ma in aer si aterizand perfect peste pietrisul de pe cealalta margine. Ogarii s-au rostogolit spre abisuri, a fost inevitabil. Intunericul din padure nu le-a fost de ajutor si nici simturile lor antrenate. Nu aveam nevoie sa privesc in urma, pleoscaitul apei aflate la terminarea caderii fu singura dovada pe care o voiam.
          Un hohot de ras izbucni in spatele meu. Aerul era cald si placut, dintr-odata. Tocmai luase forma de ayami, o fiinta ce poate fi simtita, dar care nu are forma. Femeii asteia ii lipsesc cateva rotite, m-am gandit. Omoara un strigoi, fuge de politie din cauza simtului ei patetic al dreptatii si nu vrea sa-i omoare, apoi se porneste pe ras de parca ar fi inca in conac si eu n-as fi primit telefonul ala enervant care m-a facut sa ajung la zece kilometri departe de oras. Am inceput sa ma indepartez de loc, auzind zgomotele oamenilor din apropiere. Era timpul sa ma duc acasa.
          -Stai!
          Si am stat, fara sa stiu de ce, pur si simplu era genul acela de voce. Domnul Michaelis se apropie de sotia sa si o privi incantat. Era a treia oara cand il vedeam in cinci sute de ani. Stiam ca-si petrece majoritatea timpului in Iad, nu pe Pamant. Demonii completi au accesul autorizat, un semidemon ca mine nu ar putea ajunge acolo niciodata.
          - De mai bine de un deceniu n-ai raspuns cand te-am strigat. Unde ai fost?  bubui el parca nici nu observand ca sunt si eu acolo. Nu voiam sa dau semne evidente ca sunt prezent, deci am inceput sa ma retrag spre partea mai intunecata a padurii.
          -Stii, e o poveste foarte interesanta. O sa ti-o spuna de indata ce am grija de copilul acesta, raspunse ranjind Eris-sama si arata spre mine. Demonul se stramba, parca neconvenindu-i sa astepte dupa bunul plac al altcuiva. Pufni dispreuitor. Eu m-am oprit din retragere si i-am privit curios.
          -Nu. Ai o inclinatie de a disparea.
          Lui Eris ii pieri ranjetul, semn ca se va resemna si isi va urma sotul. O rafala de aer fierbinte misca frunzele copacilor. Si-n clipa urmatoare demonul disparu. M-am uitat in directia femeii si am privit-o atent, ea de ce nu pleca? Presupun ca inca imi scormonea prin minte, pentru ca raspunsul la intrebarea mea sosi fara intarziere.
          -E in regula. Sebastian incearca de secole sa ma duca in Iad, niciodata nu a reusit, spuse ea si chicoti. Am aruncat o privire in directia in care se aflase cu numai cateva secunde in urma sotul femeii. Ea mai vru sa spuna ceva, dar ezita. Am facut un pas spre ea, cu ochii sclipind de curiozitate. Daca ea ezita sa-mi spuna ceva, inseamna ca era vorba despre ceva interesant. Imi citi precauta privirea si incepu sa se indeparteze. Partida era pierduta, nu avea sa-mi mai spuna nimic. Mi-am trecut mana prin par si m-am indepartat si eu. Trebuia sa culeg cadavrul strigoiului mai inainte sa il descopere politia. Ne urmarisera din cauza neglijentei mele. Eu fusesem cel vazut in umbra depozitului in acel moment. Eu trebuia sa curat mizeria de data asta, si era randul ei! Femeia asta scapa de fiecare data de sarcinile murdare.
          Locul nu era departe. Un depozit vechi si abandonat, genul de locuri in care isi petrec ei timpul. Creaturile alea sunt asa scarboase cand mor. Lasa in urma o gramada de sange si un corp putrezit. Am cercetat cu privirea curtea de alaturi, nu existau oameni in aproapiere. Normal l-as fi ingropat, dar era mai simplu sa-i dau foc. Am scos o bricheta din buzunar si am aprins-o, privindu-i flacara. Dintiotdeauna am avut o chestie cu focul, imi placea, spre deosebire de alti semidemoni carora le era frica. Asta avea sa fie un spectacol de care nu aveam timp sa ma bucur. Am aruncat-o in directia cadavrului si am plecat. Aveam alte probleme ascupra carora sa-mi focalizez energia, ca Ino. Nu aveam timp sa privesc scena in flacari, abia scapasem de un strigoi, mai existau si altii, dar aveam incredere ca se va ocupa Eris-sama de ei.
     
    Partea a doua:
     
          Eram grabit sa ajung la scoala, poate aveam timp s-o prind pe Hinata inainte sa-si ia talpasita prea repede cum face de obicei. Trebuia s-o intreb ceva in legatura cu indiferenta ei fata de datoriile pe care le are. Mi-a promis ca le va respecta inainte sa se mute in oras. Tradatoarea! Ma lasa sa ma ocup singur de toate astea. Intre timp, am vazut ca s-a imprietenit foarte bine cu Ino. Poate ma pot folosi de asta.
          Eram in dreptul scolii cand am vazut ca defapt curtea era goala. Ajunsesem prea tarziu. Am soptit un exasperat „ Hinata” urmat de o sudalma tot in soapta, deloc convingatoare. Urmatoarea zi trebuia sa ma duc in excursia aia plictisitoare la Londra. Temari a insistat, a amenintat, s-a milogit si pana la urma m-a convins abia dupa ce mai avea putin si plangea.
          Toata noaptea am fost ocupat, deci sarcina bagajului meu i-a revenit surorii mele. Ma tot intrebam daca a binevoit sa puna si iPod-ul, daca trebuia sa suport doua saptamani acolo aveam s-o fac pe muzica.
          Am ramas in curte, n-am intrat in casa. Restul noptii am petrecut-o plimbandu-ma prin padure. Eram inca agitat, fara sa gasesc un motiv. Simteam ca ceva nu o sa mearga bine. Poate pana dimineata aveam sa ma calmez. Daca ceva nu o sa fie in regula in excursia asta cu siguranta va avea legatura cu mine sau familia mea. Picioarele mele mergeau rapid prin padure, departe de poteca.
           Deja ma plictisise orasul, dar trebuia sa raman penru Eris. Nu voiam s-o las singura in adunatura asta de taranoi. Nu ca ei i-ar pasa, isi petrecea noptile prin baruri si nu dadea atentie avertizarilor pe care i le dadeam la majoritatea intalnirilor noastre. Cel putin, ma puteam bucura de sufeltul lui Ino. Bineinteles, abia dupa ce ma jucam cu sentimentele ei incurcate. Ii puteam simti tristetea din priviri si din suflet de la celalalt capat al orasului. Asa o viata irosita... unii ar trebui sa fie mai recunoscatori demonilor pentru ceea ce facem.
          Cand alarma ceasului meu sport de mana suna, am realizat cat timp a trecut defapt. In zece minute trebuia sa fiu la scoala. M-am intreptat rapid spre casa, dar Temari era deja in curte cu bagajele in mana. Primul meu gand fu sa o ajut, dar se descurca si singura cu rucsacul ei. Am facut cativa pasi spre poarta iar ea ma urma tacuta.
           -E ceva in neregula? mi-am recunoscut eu vocea.
          Atomsfera dintre noi era tensionata iar ea nu parea dornica sa-mi raspunda.
          -Nu, nimic, chicoti ea. Doar sper sa n-o dam in bara.
           Eu am ridicat din umeri, daca asta era tot, nu era niciun motiv pentru care sa ma ingrijorez. Scoala era la numai cateva case distanta. O puteamvedea, autobuzul, Ino si ceilalti. Pentru cateva secunde am tintuit-o cu privirea dar mi-am indreptat mai apoi atentia care ceva lipsit de importanta, magazinul de langa scoala. Nu o puteam lasa pe Ino sa-si dea seama ca ma holbam la ea.  Incaperea era modesta, numai cateva rafturi cu dulciuri si un frigider cu ractoritoare. Am intins mana peste umarul unei femei si am luat o sticla de apa plata pe care am platit-o si am iesit in graba. Temari era langa autocar, imi arunca priviri cu subinteles ridicand o data la cateva secunde din sprancene. Am ignorat-o si am trecut pe langa ea, am urcat si m-am dus direct spre locurile din spate, unde am recunoscut rucsacul mov cu imprimeu sters de stelute al lui Ino. Sora mea se propti in fata mea cu mainile in sold .
           -Te deranjeaza? m-am strambat eu.
           Ea a inteles mesajul, nu aveam chef de glume, si s-a trantit langa mine strigand-o pe Ino. Un gand imi strabatu mintea.
           -Unde e Shikamaru? am intrebat amuzandu-ma fara jena.
          Ino isi facu aparitia intr-o pereche de jeansi negri si o bluza mov atat de mulata ca ma facu sa ma intreb cum de nu am observat pana acum marimea destul de mica a sanilor ei. Se aseza langa mine si isi lua o carte din care incepu sa citeasca interesata.
           -Nu vine, a scuipat Temari cuvintele cu mai mult venin decat m-am asteptat. Ce jalnic! Fetele sunt asa plictisitoare. Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la Eris-sama. Probabil se distra pe cinste in vreun club. Si ea e femeie, dar isi traieste viata in adevaratul sens al expresiei. Am vrut sa le mai enervez, dar plimbarea obositoare de aseara prin padure isi spuse cuvantul. Inainte sa apuc macar sa-mi  termin ofensa la adresa sorei  mele, am adormit.
     
    _______________________________________________________________________________



    Multumesc de sustinere fetelor Love it E un sentiment superb cand va citesc comurile, similar cu o imbratisare Big Hug  Acest capitol va e dedicat voua (Laav si Andy), pentru ca va place asa mult Gaara Laugh 

    Temari Sabaku
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 2

    Data de înscriere : 06/07/2013

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Temari Sabaku la data de Sam 6 Iul 2013 - 14:30

    Hey buna sunt noua aici si m-am gandit ca inaite sa scriu un fic sa ma uit peste niste ficuri si am gasit acesta.. Nu pot sa spun decat ca este foarte frumos.. Este un fic minunat.. Sper sa ma anunti si pe mine cand vei pune urmatorul capitol..KissKiss

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Joi 11 Iul 2013 - 10:35

    Fic inchis la cererea autoarei. Cand vrei sa il redeschizi, un pm si se rezolva. ^-^

    ●Emιℓy●
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 5559

    Data de înscriere : 18/11/2011

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de ●Emιℓy● la data de Mier 21 Aug 2013 - 0:36

    Fic redeschis la cererea autoarei. Mă bucur că te-ai decis să îl continui Eli. *hug* Spor la scris şi o noapte plăcută. ^.^

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1692

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Andi la data de Lun 26 Aug 2013 - 0:36


    Tocmai am stabilit un nou record personal! Niciodată nu am mai întârziat două luni cu un comentariu. Daţi-mi un premiu, vă rog. Îl voi accepta cu mare plăcere. Serios acum, cât de nesimţit să fii să nu laşi un comentariu la un capitol care îţi mai era şi dedicat? Şi că tot veni vorba, îţi mulţumesc mult *goo*. Cred că asta e una dintre puţinele dăţi, ca să nu spun singura, când cineva îmi dedică un capitool. Şi daaa, îmi place foarte mult Gaara. Ţi-am spus măcar pe mess cât de mult mi-a plăct capitolul ăsta? Ideea cu stirigoii a fost genială. Să nu mai spun de partea cu fuga lui Gaara. A fost foarte frumos din partea lui Eris când l-a ajutat să nu cadă în prăpastia aia. Ei bine, un lucru e clar. Te pricepi la descrierea momentelor de fugă ale personajului. Ştiu, ştiu, “momente de fugă” sună ca dracu’, dar chiar nu ştiu cum să mă mai exprim la ora asta. Şi, o, Doamne, apoi a apărut şi Sebastian în peisaj Heart. Deci asta e de vremea în care nu eram obsedată de Ricky Laugh. Ce vremuri. Şi referitor la discuţia lui Sebastian cu Eris, să ştii că, de fapt, ea s-ar duce oriunde după scumpul ei soţ, chiar şi în iad! Abia aştept următorul capitol. Să vedem ce se întâmplă cu Gaara şi Ino. Doar stau unul lângă altul. Eu sper să iasă ceva. Măcar o discuţie aprinsă, dacă nu ceva romantic Laugh. Am observat şi că ai editat primele capitole. Nu trebuie să îţi faci atâtea griji, că nu erau aşa rele precum credeai tu. Deci lasă trecutul în spate şi apucăte de capitolul 8.  
    Cam asta a fost, chiar aştept cu nerăbdare să văd ce se întâmplă în următorul capitol. Poate ajunge şi Gaara fără tricou, prin vreo minune:-!. Spor la scris! Big Hug 

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: O privire din umbră

    Mesaj Scris de Rose la data de Sam 30 Noi 2013 - 21:07

    La cererea autoarei acest fic se închide. Dacă vrei să îl redeschizi îmi dai un p.m. şi se rezolvă.

      Acum este: Mar 21 Feb 2017 - 4:53