Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

Distribuiţi
Vezi subiectul anteriorIn josVezi subiectul urmator
avatar
Calliope
Membru
Membru
Sex : feminin

Ochii de sub masca

la data de Mier 10 Apr 2013 - 18:06




Ei, am venit si eu cu un nou fic, fara personaje din anime-uri sau alte alea, inventate pur si simplu de mine, si sper din tot sufletul sa va placa.


Capitolul 1
 






Condeiul se odihnea pe foaie, pătând cu lacrimi de cerneală neagră, din când în când şi suparafaţa albă, tremurând încet. Degete subţiri îl strângeau plictisite, comandându-i să se ridice în susul foii, unde mai lasă o pată neagră, ce provocă un zâmbet enervat, apoi se putea observa cum se scrie cu litere înclinate, ca într-un dans, un cuvânt. Apoi condeiul iar se odihnea, sugrumat de degete, şi din nou, o altă pată.
Aceeaşi mână ce avea condeiul, îl lăsă pe masă, şi mototoli cu atât de multă ură hârtia, că nici nu aveai timp să vezi cât de repede aceasta se face ghem. O aruncă cu silă într-un colţ al camerei, şi se aplecă asupra unei noi foi de hârtie, ţinându-şi capul în mâini, ca un om care nu ştie ce să facă.
Ochii se aţintiră ca două săgeţi peste ceasul din perete ce-şi scutură pendulul ca tremurul unei inimi, şi sufocă liniştea din cameră cu un oftat apăsat. Orologiul mai avea puţin şi batea ora două a amiezii. Mâinile tremurară asemenea corzilor unei viori, şi începură să cânte pe foaie, o muzică a inimii, în cuvinte, şi în dorinţă.
Termină scrisoarea şi o recitii cu voce înceată

"Dragă papa,


Iartă-mi tulburarea liniştii tale, şi ştiu că nu-mi stă nici în fire, şi nici nu doresc să profit de pe urma bunătăţii dumitale.
Aş dori dacă se poate să petrec vacanţa de toamnă alături de dumneata , la reşedinţa din Irlanda, unde te afli în timpul liber.
Aş mai vrea dacă se poate, să nu se facă niciun fel de deranj pentru venirea mea.

Mulţumesc, a ta fiică,
Carmen Cromwell"


Era cam scurtă şi lipsită de respect, dar ridică din umeri. O sigilă cu ceară şi adăugă agresiv o ştampilă cu sigiliul familiei. Nu se aştepta să-i răspundă având în vedere că nu-l mai contactase de 5 ani, timp în care, el îi mai scrisese, dar Carmen nu-i răspunsese, refuzând până să le şi citească. Le arunca în flăcările din şemineu ca pe celelalte.
Se lasă pe spătarul scaunului, închizând ochii. Şuviţele rebele de păr castaniu cădeau ca valuri în gol, asemenea unei cascade.
-Milady, mă iertaţi, sunteţi bine? întrebă o servitoare de abia sosită în încăpere, aşezând taviţa cu ceai pe suprafaţa mesei de scris.
Servitoarea îi atinse uşor fruntea, cu mâna bătrână, dar fusese aprig îndepărtată de săgeţile fetei.
-Dă-mi pace, Sophia! îi reproşă aceasta, indignată. Ia scrisoarea asta şi trimit-o!
-Iertaţi-mă. Cui să o adresez, Milady?
-Lui papa.
-Vai mie! Dar cum aşa, dintr-o dată!? E oare politicos?
-Ce contează? Tot una e, trimite-i-o şi lasă-mă!
-Am înţeles. Să serviţi ceaiul cu puţină miere, face bine pentru gât.
Imediat ce Sophia plecă, iar se întunecă liniştea din cameră şi din nou numai ceasul se auzea. Carmen dormita liniştită cu ochii căutând linii pe tavan. O apăsa inima, ori de bucurie, ori de frustrare, căci dacă ar fi fost acolo o ghicitoare, nici ea n-ar fi putut spune clar ce se afla în inima tinerei, ci şi-ar fi scuipat în sân de trei ori, şi ar fi descântat-o.
Ochii i se plimbau pe sub pleoape, ca într-un coşmar. Adormise. Visa din nou acea noapte, în care fusese fermecată de doi ochi de rubin, cu sclipiri aurii, iar curiozitatea ei crescuse atât de mult, încât nici nu se mai putea gândii la atlceva. Timp de 5 ani misterul lor o tulburase, iar acum işi lua inima în dinţi , hotărâtă să se întoarcă la locul unde se petrecuse totul , decisă să sfărâme lanţul agoniei ce o acaparase...

avatar
Reeah
Ex Staff
Ex Staff
Sex : feminin

Re: Ochii de sub masca

la data de Mier 10 Apr 2013 - 18:38
Bună, draga mea fiică! Mă bucur că ai postat ficul ăsta. Hm, mă bucur că face primul pas pentru a merge spre tatăl său, sunt sigură că o să o cheme la el şi totul se va termina cu bine. De fapt, sunt foarte curioasă la ce ochi se referă că a văzut şi de tot acest ... farmec al povestirii tale.
Cred că acesta va fi cel mai bun fic al tău din punct de vedere literar, plus că ai evoluat enorm de mult la primul tău fic, Balerina iubirii.
Aştept capitolul următor, curioasă din fire. Spor la scris şi multă inspiraţie, savarină cu cireaşă deasupra! Kiss
avatar
Calliope
Membru
Membru
Sex : feminin

Re: Ochii de sub masca

la data de Dum 14 Apr 2013 - 17:17
Mersi de comentariu Deea

Capitolul 2:

 

 

 

Carmen cugeta ca in spatele cuvintelor ei sobre din scrisoare, ascundea o dorinta, ce o pastrase de acum 5 ani, decand doi ochi de rubin o fermecasera. Se vedea si acum la resedinta tatalui ei, dormind intr-un pat mare cu baldachin, intr-o camera prea imensa pentru o fetita ca ea de numai 12 ani.

Intr-o noapte furtunoasa, singura in ditamai camera, numai cu compania fulgerelor de afara , ce brazdau cerul innegurat de nori de ploaie. Sarise din pat ca arsa cand auzise voci inafara resedintei. Cu teama in suflet, dar curioasa din fire, se indrepta spre ferestra, dand intr-un colt draperiile la o parte. Atunci vazuse printre picaturile de ploaie, doi oameni discutand. Una din umbre, caci nu le putea distinge, parea a fi tatal ei, insa nu exista nicio certitudine in mintea ei ca era asa, ci doar o presupunere, caci numai el avea obiceiul sa faca "afaceri" la ore tarzii, in noapte, indiferent de vreme. Cealalta umbra avea chipul acoperit pe jumatate, putand doar sa observe vag, doua perle rosii de rubin, cu mici sclipiri aurii. Corpul ii era acoperit de o pelerina neagra, cu lant ce lega cele doua parti ale gulerului. Avea un cal langa el, un armasar negru, venit parca din colturile intunecate ale noptii. Dupa ce umbra tatalui ei se indeparta, cealalta ramasese sa calmeze calul, cand isi atinti ochii asupra ferestrei, observand-o pe Carmen in toate splendoarea unui fulger. Acesta zambi discret, si zambetul lui pe chipul alb o facuse si pe ea sa zambeasca, facandu-i sufletul sa tremure. Nu-i era frica, nu era genul care sa fie un iepure fricos, ea era curajoasa, puternica, dura, si tupeista, si-si dadu seama ca nu schimbase prea mult la personalitate de acum 5 ani. Apoi isi aminti doar ca el plecase, si de atunci nu-l mai vazuse, dar nici numai dori sa se intoarca la tatal ei, cu toate ca in fiecare noapte misterul acesta o tulbura teribil!

Se agita prin camera ca un arici intr-o fabrica de baloane. N-avea stare nici cat un vant de vara, sec. Curiozitatea si nerabdarea de a primi un raspuns rapid la cutezanta ei o macinau atat de tare, incat orice actiune ii era tinuta in frau. Incepuse sa citeasca o carte, dar cand o atinse, ezita, punand-o inapoi pe raft, apoi se incalta sa iasa afara, dar se descalta mai tarziu, si in cele din urma, deschisese ferestra de cateva ori, inchizand-o rapid, nestiind nici ea de ce o deschisese.

Azi nu raspunsese nimanui la usa, nu mancase, si de abia daca se atinsese de paharul cu apa de pe masa.

O cautase mama ei, Esther, dar intelesese ca atunci cand e asa, trebuia lasata in pace. Nimeni nu stia nimic de scrisoarea trimisa, inafara de ea si de servitoarea ce o trimisese.

Stia ca tatal ei o cunoaste cel mai bine, si va intelege ca daca scrisoarea a fost atat de scurta si directa, nu avea cum sa dea de stire la toti ca o trimisese.

In gandurile ei, o bufnita alba ii batu cu ciocul in sticla ferestrei. Avea pene de omat, si niste ochi nergi ca negura noptii, purtand de piciorul galbui un biletel alb cu o funda.

Fata n-o recunoscu, dar deschise fereastra, si o lua pe brat, ghearele ascutite ale bufnitei sfasiind maneca rochiei.

Dezlega cu degetele prelungi biletelul de la piciorul bufnitei, iar ochii acesteia devenisera rosii.

Carmen se lipi de perete, cunoscand pentru o clipa ochii de rubin din acea nopate in ochii creaturii inaripate.

Zambi si ea, ca in noaptea aceea, si ochi disparura. La lumina lumanarii, desfacu cu un cutitas sigiliul biletului, ce avea pe el o pana de cristal, si il deschise, intinzandu-l pe masa.

Inima se zbatea in piept, batand cu putere, si ea se simtea ametita, fluturii trecand prin stomac, si fiori in tot corpul, de teama si emotii. Bufnita tresari, vazand-o alba, si mainile reci ce o mangaiau, le ciupi.

Fata nu baga de seama ca degeteul aratator ii sangera, patand albul foii de hartie pe care se insirau urmatoarele cuvinte, inclinate, cu scrisul apartinand nimanui altuia decat tatalui ei:

„Draga Lucy,

Rade sufletul in mine cand ma gandesc ca nu ai uitat si de batranul tau tata, ce te va primi si de aceasta data cu bratele deschise. Casa mea este si a ta, asa ca te astept cu drag! Voi trimite o trasura dupa tine, in seara asta, la ora 9. Bufnita va ramane la tine pana ajungi la resedinta. Sa nu ii dai drumul! Te va calauzi pe drumul cel bun.

Cu drag,

Tata.”

Stransese atat de tare biletul la piept, ca il rupsese. Se bucurase, ca tatal ei ii zisese din nou Lucy, ce demonstra ca nu era suparat pe ea. Lucy era un personaj din cartea cu acelasi nume „Lucy”. Tatal ei ii spunea adesea asa pentru ca semanau izbitor de mult, sin punct de vedere al personalitatii.

Nu, nu trebuia sa stie nimeni de bilet, asa ca deasupra flacarii lumanarii, il arse, privind bland scrumul ce cadea pe suprafata din lemn cenusiu a mesei.

Lua jaratecul, si intoarse bulgarii de jar din semineu, adaugand cateva vreascuri uscate. In plina toamna, vremea se racise considerabil, dar caldura din sufletul ei, ramasese aceeasi, accentuata de tatal ei.

Balansandu-se pe fotoliul de la gura focului, asculta pocnetul vreascurilor ce din culoarea abanosului, deveneau rosu rubin, spargandu-se portocalii ca lava, in flacari ce dansau teribil de frumos. In liniste, putea auzi vantul batandu-i in geam, cerandu-i sa se joace din nou cu el, cum facea odinioara, cand iesea in frig afara, alergand in vartejuri de frunze, aruncandu-se pe iarba uscata, si stropind pamantul cu apa din fantana. Zambi aducandu-si aminte de aceste mici bucurii de care avea parte in varstele copilariei, dar zambetul ei se transforma subit in unul trist, gandindu-se speriata la ce are de facut. Mai erau aproximativ 4 ore pana la plecarea ei.

Se indrepta spre usa, deschizand-o usor. Spre bucuria ei, ajutorul de nadejde, Sophia, trecea impingand un carucior argintiu, cu hainele calcate.

-Psst! Sophia!

-Vai duduita Carmen! Ptiu, ptiu, ptiu! Vreti sa mor? Da ce-i? raspunse aceasta intorcandu-se rapid, scuipandu-si de trei ori in san, speriata.

-Hai ca esti inca vie si n-ai murit! Nu te mai plange! Vino aici!

-Da duduie, ce-i?!

-Am primit raspuns de la papa si ma lasa sa vin la el. O trasura ma va lua de aici la 9. Vreau sa ma ajuti! Accentua Carmen inchizand usa camerei.

-Da, duduie, orice, numai spuneti-mi si fac!

-Fi atenta! Ca nu ma repet de doua ori!

Sophia asculta cu sfintenie tot ce zicea duduita pe care o iubea ca pe ochii in cap. Numai ei, Carmen ii permitea sa-i zica „duduie”, caci si ei ii era draga, ca o bunica.

Carmen o pusese sa-i faca bagajul, cu rochiile de matase, costumul de calarie, si bijuteriile ei preferate. Saraca femeie, ii daduse atatea detalii, ca isi stergea urmele de sudoare de pe frunte, cu batista alba, din zece in zece minute.

Nu putea sa plece, trebuia sa ramana acolo cu Carmen, sa-i faca pe plac. Incepuse sa impacheteze fel de fel de rochii, sa le apreteze si sa le calce, punandu-le in valize uriase, cum era obiceiul ei. Cand totul fusese gata, inainte de a inchide ultima valiza, scosese un saculet rubiniu cu ciocolata, si la capatul lui pusese un biletel. Il ascunsese printre cutiile de bijuterii, si inchise valiza. Nu putea sa lase fata babei sa nu se indulceasca cu ciocolata adusa din Germania, cu lapte de la vacutele din Alpii francezi.

Cand termina de asezat valizele in ordine, isi curata mainile de sortul alb, si ofta. De abia acum incepea greul. Trebuia s-o pregateasca pe Carmen.

O imbaie, o imbraca cu o rochita scurta, dantelata, ii impleti parul spic pe o parte, si o parfuma cu parfum de margaritare.

Arata ca o papusa de portelan, ca cea din vitrina camerei ei.

Ceasul batu ora 8 jumatate, iar Sophia fugise sa deschida portile gradinii din spate, sa n-o vada nimeni pe Carmen cand va iesi.

Vazu la marginea drumului trasura, si transporta valizele cu ajutorul vizitiului, ultima valiza venind si cu Carmen.

-Da sa pupe baba! Sa ai grija de tine, si de ce faci, sa imi scrii duduita Carmen, da?

-Da Sophia, da!

Ii saruta crestetul fruntii si ii facu semnul crucii, urcand-o in trasura. Carmen surase usor, cand o vazu pe Sophia lacrimand incet, si ii facu cu mana, in timp ce caii nechezau, pornind la drum.
avatar
Reeah
Ex Staff
Ex Staff
Sex : feminin

Re: Ochii de sub masca

la data de Lun 15 Apr 2013 - 19:18
Bună, draga mea! Mă bucur că ai adus capitolul următor! Nu ştiu cum ai reuşit să captezi un limbaj folosit de bătrâni, în epocă, acum o sută de ani. :]] Este foarte frumos, mai ales că ai o descriere ce mă captivează şi nu mă plictiseşte. Îmi place legătura dintre Carmen şi Sophia este una atât de puternică! Şi mie mi-a venit să plâng când am citit că Sophia avea lacrimi în ochi.. Sad
Ohh, oare tatăl său poate ghici adevăratul motiv ? Şi câte păţanii va avea de acum înainte draga noastră Carmen ? Sad Şi de ce mi-e frică de acel tip cu ochii rubini ?
Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie! Kiss
avatar
Rose
Moderator
Moderator
Sex : feminin

Re: Ochii de sub masca

la data de Mier 24 Iul 2013 - 14:48
Bună!

Din cauza inactivităţii mă văd nevoită să închid acest fic. În cazul în care vrei să continui, dă-mi un p.m. şi se rezolvă în cel mai scurt timp.
Continut sponsorizat

Re: Ochii de sub masca

Vezi subiectul anteriorSusVezi subiectul urmator
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum