Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

    Cand iubirea e imposibila

    Distribuiti
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Mier 27 Feb 2013 - 20:23

    CAPITOLUL I

    <<<<< Aşa e viaţa mea >>>>>


    Ce se intamplă atunci cand îţi pierzi cel mai bun prieten? Aceasta intrebare mi-am pus-o de nenumarate ori, şi speram sa nu se intample acel lucru, speram sa nu imi pierd unul dintre cei mai buni prieteni, dar ştiam ca pana la urma se va intampla sa îl pierd..
    Acum doi ani, cel mai bun prieten a venit la mine şi mi-a spus ca trebuie sa plece cu familia într-o calatorie de afaceri. De atunci viaţa mea s-a schimbat...

    Pe atunci eram doar in clasa a zecea, toţi colegii radeau de mine, iar el îmi lua apararea de fiecare data. Era ingerul meu pazitor, cu el in preaşma nu ma puteam teme de nimeni si de nimic. Când aveam nevoie de un umăr pe care sa plâng, el mi-l oferea pe al lui, iar când eram trista doar zambetul lui mă mai putea face sa zambesc. Toti colegii credeau ca avem o relaţie, dar acest lucru era imposibil, eu eram tocilara clasei, iar colegii vorbeau cu mine doar doar daca vroiau sa copieze temele.
    El era unul dintre cei de mijloc... El era si inteligent, dar si foarte popular. Toate fetele mureau dupa el, toate ma priveau urât, parca ar fi vrut sa ma omoare cu privirea, parca as fi fost un criminal care le-a furat cel mai scump lucru, iar acest lucru era Sasuke.

    De ce ma gandesc numai le el, pana la urma viata merge inainte, trecutul e trecut, prezentul este in prezent, iar viitorul nu a sosit inca.
    Un singur lucru imi mai aduce aminte de Sasuke, un medalion primit de ziua mea de la el. E in forma de romb si se deschide. Pe o parte e o poza cu el, parea asa de fericit in poza aia, ochii lui negri asemenea noptii, iar parul lui ea la fel de negru ca pana corbului, zambetul nu ii lipsea de pe chipul angelic, iar ochii lui exprimau caldura si multa prietenie.
    Strâng medalionul in mana iar apoi simt cum o lacrima mi se prelinge usor pe obrazul stâng, mi-am promis că nu voi mai plange, că acest lucru nu se va mai intampla niciodata, dar cum sa fii puternic in asemenea situaţii? Toata lumea ma desconsideră, toti îşi bat joc de mine... eu nu apartin acestui loc, eu sunt diferita...

    Luna se inalţă intre stelele lucitoare asemenea unor bucati mici rupte din soare, luna pare o regina intre toate acele stele... Somnul pune stapanire pe mine, iar apoi simt cum ochii mi se inchid usor. Ma imbrac intr-o pijama albastră cu pisicuţe pe ea, apoi ma fac comoda in patul cu asternuturi albe ca spuma laptelui.
    Fereastra este deschisa, iar pe ea patrunde o briza usoară de toamna. Se poate simti mirosul frunzelor usate si umede si a nauturii moarte.
    Ma ridic din pat, inchid fereastra, apoi ma trantesc pe patul cel moale si patrund in lumea viselor, o lume in care totul este posibil...

    ***

    Aud un bârâit infernal care venea de la ceasul de pe noptiera mea din lemn de brad. Opresc ceasul, mă ridic lenesa din pat, apoi merg cu viteza melcului la baia de langă camera mea. O baie mica, modesta cu o cadiţa de duş, WC şi sa nu uitam de ghiuveta.
    Oglinda atarnata pe perete dezvaluie chipul unei adolescente obosite si plictisite. Parul roz asemenea spumei de capsuni îi atarna in valuri pe umerii ei ingusti, iar ochii ei sunt incercanaţi, semn ca a plâns mult...

    Eu sunt acea fata, eu am culoarea parului foarte cuidata, iar ochii mei verzi sunt foarte rari şi neobijnuiti.
    Îmi prind parul intr-o coada sa îl las sa atarne lin pe spatele meu in timp ce imi fac siesta de dimineata.
    Ma pregatesc pentru scoala.... chiar daca nu am niciun chef de ea, sa fim seriosi cine mai are chef de scoala. Scoala e de fapt o cladire in care adolescentii invata, chestii folositoare, de fapt asa cred profesorii. Unii, inclusiv eu, considera scoala un fel de puscarie, in care esti inchis doisprezece ani, dar sa vedem si lucrurile bune, dar in cazul meu nu exista.
    Multi isi leaga cele mai importane prietenii la scoala, iar eu sunt izolata de ceilalti, toti ma urasc si se comporta cu mine ca si cum nu aş exista, sunt precum o piesa de mobilier, adica nefolositoare. Pana si acea piesa de mobilier are un rol importent, dar eu nu ma pot asemana cu acea piesa de loc, gresesc?

    Ies din baie, apoi ma indrept spre sifonierul meu din lemn de stejar. Deschid usile frumos gravate, cu un furnir special. Inauntrul dulapului si afla pe umerase hainele mele, chiar daca sunt putine, fiecare haina e diferita in felul ei.
    Imi iau uniforma de pe umers, apoi incep sa ma imbrac.
    Imi iau camasa alba, fustiţa neagra puşin mai inalta de genunchi, iar apoi imi pun sacoul bleumarin.
    Arăt destul de bine in uniforma, macar e pe gustul meu, adica mai inchisa la culoare. Ador culorile inchise la culoare, ele exprima tristetea si suferinta de care am eu parte in fiecare zi...
    De la partee se aude strugatul mamei care ma cheama la micul dejun.
    Îi raspund plictisit "Vin mama", apoi imi pun cartule in ghiozdan...
    Azi nu am ore asa de grele, deci va fi o zi usiara pentru mine... Ador zilele de marti.

    Cobor scarile, apoi ajung in bucatarie, iar mama imi opune un bol plin de cereale "Fitnes", preferatele mele, chiar daca nu cred mincuinile de pe ambalaj, mie tot imi plac.
    Mama se uita la mine cu ochii ei caprui care exprima doar blandete, ma privea in timp ce mancam, iar apoi incepe sa ma enerveze.

    -Mama poti sa nu te mai holbezi la mine, macar in timp ce mananc, tu nu sti cat de deranjant este...
    Mama isi cere scuze, apoi imi spune:

    - Nu ma holbam la tine, doar ma uitam la ochii tai, semeni atat de mult cu tatal tau, doar ca tu ai parul roz, la fel ca mine, el îl avea şaten.

    Saraca mea mama, o imbratisez cald, apoi o sarut protector pe frunte. Ştiu prin ce trece, la fel m-am simţit si eu atunci cand l-am pierdut pe Sasuke. Dar spre deosebire de mama, ea chiar la iubit pe tata, e posibil sa fi fost prima şi cea mai importanta iubire a mamei mele.
    Tata a murit cand eu m-am nascut... era in drum spre spital a avut un accident. Mama imi spusese poveatea asta cand aveam zece ani, pe atunci eu stiam ca tata e intr-un loc mai bun,iar eu voi merge intr-o zi la el. Nu pot spune ca e minciuna, partial este adevarat doar ca mama nu mi-a spus tot adevarul, pe atunci eram prea mica...

    Ma uit la ceasul de pe perete si observ ca mai am treizeci de minute ca sa ajung la scoala.
    Îi spun mamei ca trebuie sa plec, imi iau paltonul si ghiozdanul, apoi ies pe uşă, nu înainte de a o saluta pe mama.
    O briza uşoara, tomnatica ma face sa tremur din tote incheieturile. Chiar daca afară e cald, toamna îşi face simţita prezenta.
    Un anotimp, destul de frumos, dupa parerea mea, e la fel ca mine, posomorat si total diferit de celelalte anotimpuri. În acest anotimp toate mor, spre deosebire de primavara, in care tota natura reînvie, iar peste tot e doar veselie...

    Strada e aproape pustie, din loc in loc se pot vedea grupuri de elevi care merg incet spre şcoala, doar eu merg singura... aşa am fost şi aşa voi fi intotdeauna, nimeni nu mai poate schimba acest lucru.
    Trec starada, apoi o iau pe scurtatura pentru a ajunge mai repede. Prima ora am matematica si dau lucrare, desigur am invaţat, dar precis profa ne va da ceva greu.
    Intru pe straduta, iar apoi ma ciocnesc de o persoana, mai precis de un baiat binefacut, de unde stiu asta, pentru ca imediat dupa ce ne-am ciocnit am reusit sa fac contact cu asfaltul. Baiatul e imbrcat in uniforma scolii mele, dar el se indreapta spre partea opusa scolii... Strainul ma ajuta sa ma ridic, apoi îsi cere scuze şi îsi continua drumul grabit. Tat ce am putut vedea la el au fost niste ochi rosii asemenea flacarilr iadului, iar parul sau negru avea şuvite de un albastru inchis, care abea se observau. Înca îi pot simti parfumul in nari, un parfum schump pentru barbati... Acest incident a fost foarte ciudat, dar simt ca l-am mai întâlnit odata, dar nu stiu unde... mi se pare, aşa de cunoscut...

    acesta a fost primul capitol

     


    Ultima editare efectuata de catre *DeEa* in Dum 11 Aug 2013 - 23:09, editata de 1 ori
    avatar
    rosey344
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de rosey344 la data de Joi 28 Feb 2013 - 16:33

    Buna! Tocmai ce ti-am vazut ficul si e foarte interesant. Deci sa inteleg: Sasuke si Sakura BFF si Sasuke mort. Bun! Si brunetul cu ochi rosi este Sasuke vampir? Sau geamanul sau? Oricum astept nextul...nu-mi vine sa cred ca Sasuke e mort(asta daca nu e vampir) si spor la scris! -R
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 3 Mar 2013 - 10:42

    Bună, draga mea! Big Hug Se vede că ai evoluat, ficul acesta este mult mai bun, iar începutul este foarte promiţător. Smile Să înţeleg că Sasukiţă este mort, sau doar aşa este considerat, deoarece el a fost transformat în vampir, ce frumos. În fine, de abia aştept să se treacă la adevărata acţiune! Îmi pare rău pentru Sakura, este atât de singură.... cred că o are doar pe mama ei, nu-i aşa ? Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie! Big Hug
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Mar 12 Mar 2013 - 12:25

    inainte de totte vreau sa spun ca PC-ul meu este stricat si nu voi mai putea posta o perioada. Doar acest capitol am apucat sa il scriu. Spor la citit.

    CAPITOLUL II

    <<<<< DETENŢIA PARTEA I >>>>>



        Sunt înconjurata de oameni, care adesea îmi vor răul, oameni care se bucura atunci când sunt pe punctul de a cădea... aceşti oameni sunt prezenti si la mine in clasa. Zi de zi sunt nevoita sa le suport  rasetele si batjocurile adresate mie... Zi de zi trebuie sa suport fiţele piţipoancelor de la mine din clasă, dar astăzi, mi-am propus să incetez să mă mai feresc de ele, astăzi va trebui sa le tin piept, incepând de acum.

       În faţa mea se afla usa de la clasa... uşa aceasta neagra ma desparte de atata ura si invidie, de atatea batjocori. O data ce o voi deschide, va trebui sa le ţin frâu, va trebui sa incerc sa fiu altcineva, dar stiu ca acest lucru e imposibil, sau.... macar daca nu pot voi incerca, dar sigur voi arăta ca o idioata in faţa ficarui coleg, iar acest lucru le va da un motiv in plus sa râdă din nou de mine...

     Astazi mi-am propus o schimbare, o voi face, chiar voi reuşi, dar daca nu pot? De ce, de fiecare dată există acest "dacă", el ma impiedica sa fac anumite lucruri, din cauza lui imi pierd adesea increderea. Dar ce se va intampla dacă azi, doar azi, acest "dacă" v-a disparea? O intrebare simplă, dar care are multe variante de raspuns...
    Dacă vor incepe sa radă de mine?
    Dacă voi arata caraghios in fata lor?
    Dacă ma vor considera mai ciudata decât sunt?
    Acestea sunt doar unele variante de raspuns, la restul nici nu mai vreau sa ma gandesc...

      Trag aer puternic in plamani, apoi imi fac curaj si pun mana pe clanţa argintie de la usa clasei mele... Apas pe clanţă, apoi intru, clasa e goala, inseamnă ca am ajuns din nou prima.
    Ma indrept spre banca mea, apoi imi las ghiozdanul pe scaunul de langa mine.
    Stau in ultima bancă de la perete, aici m-au izolat colegii mei. Nici nu stiu daca îi pot numi "colegi" dupa cate mi-au facut...
    Dupa atatia ani am inceput sa ii urasc pe toti, dar mai exista o singura persoana din aceasta clasa in care mai am putină incredere, iar acea persoana e Naruto Uzumaky.

      El sta in banca din fata bancii mele, s-a transferat la noi in scoala, prin clsa a unsprezecea.
    Uneori pot spune despre el ca e un ingâmfat si un înfumurat, dar alteori e chiar simpatic... Ceea ce imi place cel mai mult la el e faptul ca asculta muzica rock, exact ca mine. Cand ascult acest gen de muzica, m-a simt altfel, parca uit de toate problemele, e ca atunci cand dormi. Problemele si toate grijile dispar ca o urma de fum care sta in bataia vântului.

       Mai sunt zece minute si ora de matematica va incepe... clasa e goala, poate s-au gandit sa chiuleasca in grup ca sa scape de test, dar asta ar fi imposibil, nu îi duce pe ei mintea la aşaceva maret, toti la un loc sunt mai blonzi la cap decat parul lui Naruto.

       Cred ca am vorbit prea devreme... Uşa de la clasa se deschide, iar pe ia intră cea mai mare piţi de la mine din clasa, sau as putea spune ca e din toata scoala.
    Numele ai e Ino Yamanaka. Recunosc, e o fata destul de frumuşică, dar aceasta frumuseţe interioara e acoperita de tone de machiaj si haine scumpe. Ea e gen "fata lui tata"... Urmată de Ino, in clasa intra si cele doua mimoze ale ei, pai cum sa nu, unde e ea, hop si ele. Daca ea merge la baie, si ele imediat, parca ar fi niste maimulte.
    La acest gand, un chicot imi scapa, iar acesta reuseste sa ii atraga atentia lui Ino. Blonda se aproprie incet de banca mea, apoi isi pune mana pe cartile si penarul meu si la da jos de pe banca... Gesturile unui copil de gradinita, la ce sa te astepti din partea ei?

    - Ce ti se pare asa de amuzant Haruno?

      Vroiam sa îi dau un raspuns rautacios, gen "doar prostia ta ma amuza", dar pur si simplu, cuvintele nu imi ies din gura... Trebuie sa fac ceva urgent, trebuie sa par alta persoana, chiar daca acest lucru e imposibil. Mai bine aş renunta la aceasta idee prosteasca, chiar daca la inceputmi s-a parut destul de bunicică.
    Ma ridic din banca, apoi imi strang cartile si caietele de pe jos. Ino ma impinge iar eu cad. Lacrimile vor sa iasa din ochii mei verzi, dar acum, mai ales acum trebuie sa le opresc, trebuie sa ma abtin, nu trebuie sa plang, mai ales in fata întregulor colegi.
    Ma ridic, apoi ma indrept spre Ino.simt cum sângele imi  clocoteşte in vene, simt dorinţa de razbunare mai puternica ca niciodata, îmi indrept palma dreapta spre fata ei, apoi imi fac curaj si reusesc sa ii dau o palma destul de puternica....
    - Vrei sa sti de ce radeam, de prostia ta omeneasca, nu degeaba esti blonda la par, cred ca vopseaua ţi-a afectat si creerul. Lasa-ma o data in paca, intelege ca nimeni din clasa nu te suporta, toti vor ca tu sa mori calcata de o maşina, chiar si pretioasele tale mimoze.

       De unde a aparut atata tupeu, de unde a venit curajul sa ii dau o palma... In ochii albastri ai blondei se poate citi ură, ispret, dar uimirea se află in cea mai mare cantitate...
    Este pur şi simplu şocata de gestul meu... sigur se aştepta sa plâng, dar de data aceasta am reuşit să îi tinpiept lui Ino, dar data viitoare ce se va intampla, sigur ma va face de ras, sau îmi va face o farsa. Doamne in ce am intrat! Nu puteam pur si simplu să îmi ţin mâinile acasa, sa nuprovoc asemenea incident, sunt o idioata cu "I" mare.
    Ino se vrea sa imi dea o palma, dar este intrerupta de vocea profei de mate... Minunat, am fost salvata de la multe umilinţa.

       Ino se duce lânga profa, apoi incepe sa îi povesteasca varianta ei... îi spune ca eu am inceput sa ma leg de ea, iar apoi i-am dat o palma, sşa fără motiv... Ce bine ştie sa joace teatru. Profa se aproprie incet de mine, apoi imi spune:

    - Sacha, imi pare rău, dar va trebui sa aplic procedurile scolii, va trebui sa stai două ore la detenţie. Dezamagirea se poate citi in glasul profesoarei, darcum a putut să o creada pe Ino, degeaba aş incerca să o contrazic pe Ino, sigur intreaga clasă va ţine cu ea...
    Mă aşez umlita in bancă, apoi primesc subiectul testului... unul destul de uşor, dupa parerea mea.
    Orele trec cu repeziciune, mai am dirigenţie, apoi două ore de detenşie, iar apoi libertate. Profesorul intră in clasă urmat de un baiat brunet. Era... nu se poate....

    Acesta e al doilea capitol, scuzati ca e cam scurt fata de primul dar urmatorul sigur va fi mai lung  
    Va multumesc pentru comentarii si sunt foarte fericita ca va place  

    Pentru a nu exista confuzii, vreau sa mentionez ca pe Sakura o cheama:
    Haruno Sacha Sakura
    Va multumesc pentru comentarii si sper ca va placut capitolul Smile
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Reeah la data de Mar 12 Mar 2013 - 18:35

    Bună! Big Hug Îţi mulţumesc mult pentru mesajul privat! Kiss Nu mă aşteptam ca Ino să fie din nou o problemă lamentabilă într-un fic, dar uite-o în variantă de aia de scorpie. Nu pot să cred că profesoara a crezut varianta ei, credibilitatea este de partea uneia ca Ino ? Vaaai...
    Acum stă la detenţie şi a venit... Sasuke ? Laugh Băiatul pe care l-a întâlnit ? Smile Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie!
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Vin 15 Mar 2013 - 9:35

    CAPITOLUL III
    Detenţia
    Partea II



    Simt ca acest lucru s-a mai întâmplat, am parte de un sentiment de deja-vu, acest baiat… îmi aduce pur si simplu aminte de cineva, dar nu stiu cine, poate nu are deloc importanţă. Gata, ştiu, e baiatul de azi dimineaţa, baiatul in care m-am băgat accidental…
    Dirigintele îl roaga sa spuna câteceva despre el, apoi incepe sa vorbeasca:

    - Mă numesc Shin Uchiha si m-am mutat de curand, m-am născut aici, în Konoha, dar am fost nevoit sa plec in Tokyo…
    Shin nu reuşeşte să continue povestea, deoarece e intrerupt de dirigu…
    - Nu depănăm amintiri la ora de chimie, în loc să depănam amintiri, mai bine dă-mi caietul tău de chimie, să văd pe unde vă aflaţi cu materia. Era să uit, de acum incolo vei sta lânga domnişoara Haruno, sper să vă inţelegeti bine.

    Shin îi da caietul de chimie profesorului, apoi se aşeaza in banca, pe scaunul de lânga mine. Încep să mă uit la el, de la apropriere pare destul de palid, pielea feţei lui e foarte albă, iar ocest lucru îi scoate ochii cei roşii in evidenţă.
    Ochii lui sunt de culoarea focului, un roşu ne mai întâlnit, asemenea flăcărilor Iadului. Părul său negru, se contrasteaza perfect cu ochii, parul asemenea tăciunelui, străluceste in lumina slaba a neoanelor de la noi din clasă.
    Doar un singur lucru strica acest lucru, acele şuviţe albastre, care parcă nu îşi au rostul. Un adevarat Adonis in doar câteva cuvinte…

    Îl privesc intens, apoi observ cum işi mişca mâna prin faţa ochilor mei…
    -Hei, eşti bine?

    Dau afirmativ din cap, ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat, ca şi cum nu m-as fi holbat la el, ma comport ca şi cum ma uitam, mai precis prin el.
    Imi intinde mâna, apoi îsi rosteşte numele plictisit.
    Îi strâng mana cu neîncredere, apoi imi spun numele:

    - Sacha Haruno, încântată.

    Mâna lui e aşa de rece, parca aş atinge suprafaţa rece a gheţii care se formeaza iarna pe strada. Pielea lui e aşa de fină, încât îmi dă fiori prin tot corpul.
    Aceasta atingere a mâinilor nu a durat mai mult de cinci secunde, dar mi se par o veşnicie, simt că îl cunosc, dar nu ştiu exact de unde.

    Shin este chemat la tablă de către domnul diriginte să rezolve nişte exerciţii de la lecţia cea nouă. Abea acum observ, nu poartă in totalitate uniforma şcolii, de fapt poarta doar sacoul blue marin, ar fi trebuit să poarte cămasă alba, dar el are in locul cămăsii un tricou negru cu imprimeu alb, iar in loc de pantaloni negri, care sunt oblgatorii la băieţi, el poartă niste blugi de un albastru inchis… Se îmbracă mai mult in stil rock. Profesorul se uitaă atent la el, apoi spune:

    - Uchiha, aceasta e o instituţie in care vi să inveţi, nu te plimbi pe maidan, in ergulament scrie clar că trebuie sa vi obligatoriu cu uniforma intreaga. Pentru nerespectarea regulilor vei primi detentie, sa vedem… treizeci de minute pentru că nu ai cămaţă, treizeci de minute pentru că nu ai pantaloni negri, teizeci de minute pentru că nu ai cravată, si treizeci de minute că nu ai respectat aceasta regulă. În total ai două are de detenţie, îşi urez distractie plăcută.

    Profesorul îi inmâneaza lui Shin un bilet galben pe care scriau “infractiunile” pe care acesta le-a făcut…
    Brunetul termină exerciţiul de la tablă, apoi clopoţelul anunţă sfârşitul orelor şi inceputul a două ore plictisitoare… macar voi avea un partener de “celulă”.

    Mă intreb, ce crede Shin despre mine, de ce nu m-a respins la fel cum au făcut ceilalţi colegi, de ce s-a pus in bancă lângă mine, cand mai era un loc liber lănga Ino, bineînţeles că dirigntele i-a spus să se punălângă mine, dar putea pur şi simplu să refuze. De ce nu a ale-o pe ea, de ce nu m-a respins?
    Întrebări fără răspuns, toată viaţa mea e defapt o intrebare fară răspuns…

    Mai am cinci metri şi ajung la sala de detenţie, aceasta distanţă se micşoreaza pe măsura ce înaintez, acum doar patru metri mă mai despart de două ore de plictiseala totala, apoi tot ce vad este negru… ochii mei s-au închis incet, apoi simt cum o greutate imi apasă corpul… Cineva tocmai a cazut pe mine. Deschid încet ochii, parcă speriata de acea persoană care a cazut peste mine. Acel negru intunecat se transformă intr-un roşu intens asemenea sângelui, care curge dintr-o rana.
    Parul negru i se prelingea usor pe faţa alba asemenea zapezii… Ochii lui îi priveau pe ai mei… In nod mi se blochează in gât, nu mai pot scoate nici un sunet…
    - Sssacha… a reuşit Shin să spună bâlbâit, apoi se ridică uşor de pe mine si ma ajută să mă ridic.

    Shin isi aude numele, apoi mă prinde de măna si fuge cu mine in sala de detanţie.
    Mâna lui e rece, la fel de rece ca un gheţar, ce se intâmplă cu el? In clasă se afla profesoara de biologie care se uită la noi ca mâţa-n calendar, mai precis, se uită la mâinile noastre care mai sunt încă impreunate. Shin se uită si el in direcţia în care se uită profa şi observă mâinile care se ating. Măna lui o pareseşte pe a mea, o lasă singură, fara atingerea lui fină…

    Gata Sakura, ce se intămplă cu tine, nu se poate să te indragosteşti de el, nici macar nu îl cunoşti… Nu îi cunoşti familia, nici trecutul, nu ai nicio informaţie despre el, poate fi considerat un necunoscut.
    Simt o durere sfâşietoare în ghenunchi. O rană deschisă e tot ce aveam nevoie in acest moment, imi urăsc “norocul” pe care îl am. Nu e de ajuns că sunt la detenţie, acum mai am o rană de totă frumuseţea.

    Profesoara îsi ia ichii de pe noi, apoi incepe să caute ceve foarte disperată printre hârtiile de pe catedră, căuta mai precis un dosar albastru. Profesoara ne roagă să rămânem in clasă, pentru că ea nu va lipsi pentru mult timp.
    Tocurile ei sunt singurele care se aud in încăpere, dar după ce părăeşte clasa, liniştea incepe să predomine. 
    Fiecare s-a aşezat intr-o bancă, apoi Shin işi pune căştile de la telefon in urechi si incepe să asculte o melodie, rock, cred pentru că se putea auzi perfect soloul de chitară. Durerea de la genunchi incepe să devină tot mai insuportabilă. Mă ridic de pe scaun, apoi caut o trusă de prim ajutor. O găsesc, apoi incerc sa îmi curăţ rana, dar nu am curaj să dau cu spirt, ştiu sigur că mă va ustura. Mă aproprii de banca lui Shin, apoi îi scot o cască din ureche. Îl rog să mă ajute să imi curăt rana, apoi acesta acceptă să mă ajute…

    Imi spune să mă aşez pe bancă, apoi se pune in ghenunchi si incepe să imi cureţe rana… In timp ce o curăţă se uită foarte cuidat la rana mea, parcă nu ar mai fi vazut sănge in viaţa lui.
    Ochii lui capătă culoarea roşie, un roşu intens, asemenea amurgului, un roşu nemaiîntâlnit, iar din gură încep să îi iasa doi colti albi… Ce se întâmplă cu el, ce e el de fapt?
    Shin se ridică in picioare, îar apoi se îndepartează de mine şi reuşeşte să se lovească de peretele din spatele lui.
    Cade, apoi îsi indreaptă achii spre faţa mea. În ochii lui se poate citi cu uşurinţă teama, dar de ce îi e temă de mine, ce i-am făcut eu?

    Mă aproprii incet de el, încă mai e speriat. Mă aşez lăngă Shin, apoi îl strâng puternic in brate. Capul lui se află pe umarul meu, îi pot simţi respiratia rece, e la fel ca o briza tomnatică. Shin mă imbăţişează şi el, apoi simt cum pe pielea gâtului meu se prelinge un lichid rece… Shin plânge. Măresc strânsoarea, apoi incep să îl mângâi pe părul lui negru.

    Simt o legătură aparte intre noi doi, suntem la fel… suntem diferiţi şi cred că Shin a suferit foarte mult înainte să vină la această şcoală, cred că ceva, sau cineva, l-a marcat pe viaţă…
    - Sacha, stai departe de mine, nu vreau să te rănesc…

    Vocea lui e plină de regret şi de părere de rău, suferă pe dinauntru dar nu vrea ca această suferintă să iasa afară, vrea sa o ascundă, dar nu va reuşi, de mine nu se va putea ascunde.
    - Nu te voi lăsa niciodată singur, promit că îţi voi fi alături. 

    Shin se despare din imbrăţişare, apoi mă priveşte in ochi si imi spune:

    - Sacha, tu nu înţelegi, eu nu sunt ca tine, eu sunt diferit, ştiam de la inceput că nu trebuie să vin la această şcoală, dacă nu m-aş fi putut abţine, te-aş fi ucis pe loc, fara sa ştiu…

    Nu inţelegeam ce vrea să spună, cum poate el să mă ucidă… care ar fi motivul, eu nu i-am făcut niciodată nimic.

    - Shin, nu mai înţeleg nimic din ce spui, cum să mă ucizi?
    Întrebarea a fot pusă, dar răspunsul întârzia să apară, parcă nu dorea să imi spună, poate acest lucru are legătură cu ochii lui si cu acei colţi care i-au ieşit din gură… Ia stai, colti lungi, ochi roşi, piele rece ca gheaţa… nu se poate, Shin nu poate fi…
    Doar la acest gând mă trec fiorii.

    - Mă bucur că ai reuţit să faci legătura, ţi-ai dat seama ce sunt, iar acum precis vei fugi pe prima uşă pe care o vei vedea… vezi de ce evitam răspunsul, nu vreau ca tu să fugi de mine, simt o oarecare legătură intre noi, simt că te cunosc de undeva, dar pur şi simplu nu ştiu de unde să te iau… Ai dreptate, sunt un vampir, poţi să fugi şi să te prefaci că nu m-ai cunoscut vreodată, aceasta va fi singura modalitae să…
    - Nu vreau să fug, vreau să rămân cu tine, chiar dacă nu te cunosc, simt că pot avea incredere în tine, simt că vom putea deveni prieteni.

    Shin incepe să se uite la mine mirat, apoi rosteşte un singut cuvânt:
    - Mulţumesc! Apoi mă strânge in braţe.

    Mă simt protejată, cu el in preaşma nu mă pot teme de nimic. Simt că pot avea incredere în el, pot să cred orbeşte in cuvântul lui, dar de unde apare această incredere dintr-o dată. Nu îl unosc de mult timp,dar am impresia că-l ştiu de o viaţă intreaga, simt că el mă poate ajuta, doar el mă poate schimba, el o poate ucide pe Sakura, apoi va apărea alta… una mai bună, una care nu se teme de nimic, o Sakura care va merita respetul celorlalţi, iar toţi se vor teme de ea. Stai, ce prostii tot spun eu aici, el nu va putea să mă schimbe niciodată, aşa voi rămâne toată viata, o ratată, iar acest lucru nu se va schimbat. Cum am putut să imi imaginez că el mă va schimba.

    Shin se desparte din îmbrăţişare, apoi se ridică şi mă ajută si pe mine să mă ridic. Mă trage cu putere de mănă, apoi mă lipesc de pieptul lui binefăcut. Mâna mea se pune in dreptul inimii lui, dar nici urmă de puls, până la urmă e… un fel de mort viu, dar asta nu va chimba nimic, tot voi putea avea incredere in el.

    Ochii lui îi privesc intens pe ai mei. Privirea i se mută pe buzele mele, apoi pe gâtul meu.
    Ştiu ce are de gând, am incredere in el, va lua cât are nevoie şi dacă va lua mai mult, inseamnă cu m-am inşelat in privinţa lui, iar dacă voi muri, sigur nu va fi o mare pierdere…
    Se aproprie uşor de gâtul meu, îşi lipeşte buzele reci de găt, apoi simt două înţepături. Durerea îşi face apariţia si o dată cu ea şi plăcerea. E un sentiment plăcut, mă simt bine. Prin acele două găurele, simt cum lichidul vital, sângele, mi se scurge…

    Colţii lui se desprind de gâtul meu, apoi îi simt limba cea rece cum curăţă locul de sânge. 
    Mă strânge puternic la pieptul său rece, apoi îmi spune:

    - Mulţumesc, pentru tot ce ai făcut pentru mine, dacă nu erai tu mi-aş fi pierdut increderea, dar acum ştiu sigut că ti ai incredere deplină în mine şi te asigur că şi tu poţi conta pe mine la orice oră. Chiar dacă sunt difetit de toţi ceilalţi, cu tine in preaşmă mă simt la fel ca toţi. Dacă nu erai tu, Sacha, mi-aş fi pierdut singura fărâmă de umanitate pe care o mai am.

    - Si tu poţi conta pe mine, oricând...



    Stiu ca am multe greseli la acest capitol si precis punctele de suspensie va vor enerva.
    Acest fic il mai am postat si pe alt forum si acolo am cerut o critia la capitolul 3 si cea mai mare problema este cea cu punctele de suspensie. Momentan PC-ul meu este stricat si capitolul am reusit sa il postez de la scoala, pe ascuns si de aceea nu am reusit sa il coretez. Va multumesc ca imi urariti ficul. Am sa dau un edit cand mi se repara PC-ul Sad:

     


    Ultima editare efectuata de catre *DeEa* in Dum 11 Aug 2013 - 23:07, editata de 1 ori
    avatar
    rosey344
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de rosey344 la data de Vin 15 Mar 2013 - 20:40

    Foarte tare capitolul! Defapt capitolelel si scuze ca nu am mai comentat numai ca profii mei sunt cam...na! ce sa le faci? teste peste teste. Dar pe tine probabil nu te intereseaza asta asa ca sa trecem la subiect:
    1) al doilea capitol a fost foarte interesant si ma asteptam sa fie Sasuke cel care intra in clasa dar defapt cum ai zis in al doilea capitol este Shin ...doar daca nu cumva Sasuke si-a schimbat numele sau mai are inca unul.
    2) intre cei doi mi se pare ca s-au legat prietenia foarte repede si ca Saku are incredere orbeste in el...adica pana la umra eu as fi fugit cat ma tineau picioarele si poate mai mult...dar desigur ca el fiind vampir m-ar fi ajuns din urma
    3)am putut vedea unele mii scenarii de cateva secunde din anumite filme sau seriale...dar poate ca ma insel....oricum nu conteaza
    Sper sa aduci nextul cat mai repede si sa ma anunti si pe mine. Din nou scuze ca nu ti-am comentat si al doilea cap. -R
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Reeah la data de Sam 16 Mar 2013 - 19:30

    Bună, draga mea! Big Hug Mă bucur foarte mult că ai postat acest capitol. Îţi mulţumesc pentru mesajul privat. Shin pare de treabă, însă tot am impresia că este Sasuke. Nu ştiu de ce. Momentele cu ăştia doi au fost chiar frumoase. Îmi plac astfel de iubiri imposibile, mai ales când dă înspre inocenţă. Mă aşteptam ca atunci când a muşcat-o să-şi piardă controlul, însă totul a fost bine. Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie! Kiss
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Dum 5 Mai 2013 - 16:45

    CAPITOLUL IV
    MEDITATORUL


    E greu ca toata lumea sa te considere un ciudat, e greu sa iti parasesti prietenii,apoi sa mergi intr-o lume complet noua care te respinge. Acum doua saptamani m-am intors din Tokyo, un oras mare si frumos, un oras in care multe lucruri ciudate se petrec foarte des. Multe persoane au plecat in acel oras si s-au schimbat foarte mult, dar eu ma refer la comportament, mie mi s-a intamplat cu totul altceva, m-am schimbat total. Uneori urasc aceasta schimbare, dar alteori realizez ca ea face parte din destinul meu. Ma intreb ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu m-as fi transformat, ce as fi eu acum. Precis un adolescent cu vise marete, dar eu nu sunt asa... nu imi permit sa fiu ceea ce imi doresc.
    Inainte nu credeam in mituri, cum ar fi existenta fantomelor, a spiridusilor, varcolacilor, dar mai ales in existenta vampirilor, acum nu mai cred acelasi lucruri despre acele mituri, nu dupa tot ce mi s-a intamplat.
    Din cauza ca am fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, acest lucru a dus la schimbarea viitorului meu, care a devenit unul infinit si intunecat. Din acea zi, mai precis din ziua transformarii mele, nici eu nu ma mai recunosc. 
    Ziua de 2 mai a fost ziua transformarii mele, trebuia sa fie o zi perfecta, o zi deosebita. In acea zi serbam aniversarea mea si a iubitei mele. Implineam cinci luni de cand suntem impreuna. Totul parea perfect, pana am descoperit ca ea nu e ceea ce pare. Ochii ei rosii exprimau de fiecare data cand ii priveam doar blandete siubire, dar ea m-a folosit. Eu o iubeam cu adevarat dar ea m-a vrut doar pentru sangele meu. Numele ei era Kim. Ea este doar o parte din trecutul meu, dar oricat de mult as incerca sa o uit, un pot. Si acum imi pot aduce aminte rasul ei cristalin, pielea ei fina si alba, ochii ei rosi asemenea flacarilor si parul ei negru ca noaptea. A fost o fata foarte buna, dar mai ales frumoasa. De ce spun “era” pentru ca ea a murit atunci cand ma transformat in ceea ce sunt acum, un vampir. 
    Poate ca daca nu m-as fi dus in Tokyo cu tata nu as fi cunoscut-o, dar am preferat sa imi parasesc prietenii si sa plec in tinuturi noi, am preferat sa cunosc persoane mai bune, dar sa dovedit a fi total invers. 
    Nici acum nu imi vine sa cred ce a fost in stare sa imi faca, m-a transformat intr-un monstru. In ziua in care m-a transformat mi-a marturisit toate sentimentele ei pentru mine,. Mi-a spus ca ar vrea sa fim impreuna pe veci. Prima oara credeam ca are o obsesie pentru mine, la fel cum au anumite fete pentru haine sau actori, dar mi-am schimbat parerea atunci cand i-am vazut coltii. Caninii i-au crescut foarte tare, apoi se apropria din ce in ce mai mult de mine. Distanta dintre noi a devenit foarte mica, vroiam sa fug, dar corpul nu imi raspundea la comenzi, eram intr-un fel blocat. Inima imi batea cu putere, acea persoanba care se afla atunci in fata mea nu era Kim cea calma, era un monstru. Am reusit sa ma misc, dar a fost prea tarziu, caninii ei mi-au strapuns pielea gatului, simteam cum sangele si viata mi se scurg prin acele doua gauri minuscule, apoi acea otrava mi-a patruns in corp, iar ea a murit. Eu devenisem in acea noapte un “nou nascut” adica un vampir in devenire, la fel sunt si acum, doar peste un an de la transformare pot deveni un vampir complet, doar atunci pot transforma alte persoane in vampiri, daca fac asta in perioada in care sunt “nou nascut” risc sa mor.

    Acum trebuie sa uit de trecut, trebuie sa uit si de Kim. Din acest moment viata mea a devenit aproape normala. M-am adaptat foarte repede la scoala la care m-am mutat si am reusit sa imi fac prieteni noi, prieteni in care pot avea incredere. Am intalnit o persoana speciala, cand ma aflu langa ea simt ca pot fi eu insami. Ea ma acceptat exact asa cum sunt, nu a fugit de mine asa cum au facut vechii prieteni din Tokyo. Numele ei e Sacha, chiar daca nu o cunosc de mult timp, simt ca pot avea incredere in ea. Am intalnit-o acum doua saptamani la scoala, ea e colega mea de banca. e o fata foarte timida si ii lipseste increderea in sine, oricat de mult am insistat in aceste doua saptamani sa imi povesteasca ceva despre trecutul ei sau despre familia ei, schimba de fiecare data subiectul sau imi raspundea cu fraza : ”Trecutul nu mai conteaza acum, ceea ce conteaza e viitorul, care se afla exact dupa colt”. Intr-un fel are dreptate, ar trebui sa urmez aceasta fraza si sa fac la fel ca ea, nu trebuie sa imi mai pese nici mie de trecut. Dar cum sa nu imi mai pese de el cand nu imi mai aduc aminte nimic din trecutul meu. De cand sunt un vampir, toate amintirile mele s-au sters cu buretele, amintiri despre familia mea, despre gradinita, despre scoala primara, totul… de parca nici un ar fi existat.
    Doar de Kim imi mai amintesc. Uneri imi doresc sa fiu ca ceilalti, dar poate ca va fi imposibil.

    Privesc ceasul din camera, indica ora partu si jumatate dimineata, ora la care imi place sa ies, sa ma plimb sa fiu singur. E ora la care toti oamenii dorm, iar la aceasta ora pot vana linistit, fara ca cineva sa ma observe. Deschid dulapul imens de la mine in camera, iar din el scot o pereche de pantaloni negri, un tricou negru si o geaca de piele neagra. Cobor la parter, in liniste pentru a nu o trezi pe menajera, ma incalt, apoi patrund in noapte. 
    Strazile orasului sunt foarte pustii, cate un felinar incearca sa invinga intunericul dar nu reuseste. Casele oamneilor sunt invaluite de intuneric, doar o casa imi atrage atentia. O casa mare care are tote luminile aprinse. Ma apropriu de cladire si aud vocea unei fete care plange. Privesc la geamul de la parter si vad doua persoane. Una dintre ele pare a fi de gen masculin, iar cealalta de gen feminin. Fata se afla pe jos, iar barbatul o loveste cu brutalitate. Fata incearca sa scape si reusesre, apoi fuge sus, la etaj.
    Imi cantinui plimbarea si parasesc acea casa plina de brutalitate . Privesc ceasul de pe mana care imi indica ora sase si jumatate , au trecut deja doua ore decand ma plimb iar pofta de sange nu a aparut inca. Ma indrept spre casa. Mai am doua ore si incep o zi plictisitoare de marti, o zi obisnuita pe care o petrec la scoala. Ajung in fata casei iar lumina de la buctarie este aprinsa. Tatal meu s-a intros din ultima sa calatorie de afaceri. Tata, Fugaku Uchiha , este un important om de afaceri care conduce firma de cosmetice Uchiha. Tatal meu a lipsit din viata mea inca de cand eram un copil, cel putin asa mi-a povestit menajera Tanya, ea mi-a spus ca a fost si mama si tata pentru mine. In ea exista amintiriile mele, doar ea imi cunoaste trecutul, ea imi cunoaste intreaga familie, doar ea mi-a fost aproape atunci cand mi-a fost greu. De cand m-am transformat, am pastrat distanta, nu am mai vorbit asa de des cu ea, aproape ma prefaceam ca e invizibila. Ea mi-a redat increderea in mine, de fiecare data cand ma vedea, mai ales dupa transformare, ma intreba ce problema am ,iar eu ii spuneam ca am probleme cu iubita. Bineinteles ca ea ma credea de fiecare data, iar apoi nu ma mai intreba nimic. 

    Intru in casa, iar tatal meu ma intampina cu bratele deschise, se astepta sa il imbratisez, dar eu am trecut nepasator pe langa el. In acest moment nu imi mai pasa de nimeni si de nimic, la fel cum lui nu i-a pasat de familie cand a plecat in acele calatorii de afaceri. Urc in camera mea de la etaj, apoi ma pregatesc pentru scoala. Mai am o ora la dispozitie, apoi incep cursurile ingrozitoare. De ce spun “ingrozitoare”? Pentru ca azi e marti, una din zilele pe care le urasc cel mai mult. Azi am cele mai plictisitoare ore, am geografie,muzica, chimie, fizica, matematica, educatie fizica si o ora de literatura. Ma imbrac in uniforma scolii, apoi imi pun cartile in ghiozdan si pornesc spre scoala, care este foarte aproape de casa mea, trebuie sa merg doar cincisprezece minute. In drum spre scoala trec pe langa casa de aseara, casa in care acea fata era batuta. Din casa iese o fata cu par roz, seamana cu Sacha,dar cand sa o strig, o persoana imi sare in spate. Era, Naruto, se poate ca el sa nu imi strice ziua?
    Naruto e bufonul clasei, el e totdeauna sufletul petrecerii, chiar daca nu are note prea bune, sigur va avea un viitor stralucit in materie de actorie sau comedie. Parul sau blond era ciufulit ca de fiecare data, iar ochii lui albastri sunt incercanati, sigur si-a petrecut noaptea prin cluburi. 

    -Shin, am nevoie de ajutorul tau, pentru ca tu esti al doilea cel mai inteligent din clasa, trebuie sa ma ajuti sa invat cumva la geografie. Mai e putin timp si luam vacanta, iar eu risc sa raman corigent. Profesoara mi-a spus ca ma asculta azi pentru marirea notei si oricat de mult am incercat aseara sa invat tot nu imi intra nimic in cap despre apele curgatoare. 
    -Pai am sa incerc sa te ajut, dar nu stiu daca voi putea. Avem geografie a patra ora, deci ai la dispozitie doua pauze de zece minute si o pauza mare de douazeci de minute.
    -Mai Einstein, ce tot incerc sa iti explic eu aici, am incercat ieri, toata ziua sa invat acea lectie stupida, dar n-am reusit, iar tu vrei sa o in vat in pauze?
    Du afirmativ din cap, apoi ii spun lui Naruto, ca merita sa incerce. Ajungem la scoala si intram in clasa exact cand clopotelul suna si anunta sfarsitul libertatii, si inceputul orelor sau a plictiselii.
    Prima ora avem matematica, profesoarea intarzie, la fel si colega mea de banca. Oare pe unde umbla? Usa se deschide, iar pe ea intra timid o persoana, acea persoana este chiar ea. Se aseaza in banca langa mine, in timp ce fetele ii trimit privir ucigatoare. Ochii ei erau incercanati si rosii, semn ca a plans mult. Parul ei roz ca spuma de capsuni era in toate drectiile posibile, iar hainele ei erau sifonate. Se aseaza in banca, apoi incepe sa isi aranjeze parul. Profesoara de matematica intra in clasa si tranteste catalogul pe catedra. Numele ei este Aniko, e una dintre cele mai severe persoane pe care le-am intalnit vreodata, nu are copii si nici familie, nu suporta copii, mai ales adolescentii de varsta noastra. 

    In clasa linistea predomina, ca de obicei la orele ei se poate auzi si ticaitul ceasului, nimeni nu misca in banci. Profesoara pune intrebari despre lectia precedenta, in timp ce se plimba printre banci. Se opreste la banca lui Kiba, un tip inteligent, dar nu se compara cu mine. Il intreaba ceva despre o teorema pe care am invatat-o ieri, iar el nu a stiut sa ii raspuna la intrebare. Ii spune sa mearga la tabla si pe baza teoremei si faca un desen, nici asta nu a stiut-o. Statea in fata tablei cu bucata mica de creta in mana si cu o mana in buzunar. Din cand in cand mai pufaia, iar uneori isi mai trece mana prin parul lui maro. Profesoara il priveste pe Kiba cu scarba, apoi incepe sa vorbeasca:

    -Pe unde ai umblat aseara domnisorule, nu esti in stare sa imi faci nici macar un desen. De data asta te iert, dar tine minte ca daca se mai intampla acelasi incident inca io data, nu voi mai fi atat de miloasa.
    Kiba se aseaza la el in banca, apoi profesoara ne preda o lectie noua. Ora de matematica a trecut foarte repede spre uimirea mea. Naruto aproape ca a adormit la ora. Clopotelul anunta sfarsitul orei de matematica si inceputul a zece minute de libertate. Majoritatea colegilor mei pleaca in pauza, fetele, mai ale Ino si pitipoancele ei, merg sa flirteze cu baietii din alte clase,iar altii ies doar pentru a lua putin aer. In clasa am ramas doar eu, Sacha, Naruto si Hinata. Hinata este una dintre cele mai populare fete din clasa. Si-a dobandit popularitatea doar din cauza parintilor ei, care sunt politicieni. Desi tatal ei e un politician foarte important, ea nu prefera locurile aglomerate, nu stiu de ce nu se muta la Tokyo cu familia, de ce prefera sa ramana intr-un sat mic si darapanat ca Konoha. Hinata sta in banca ei, a treia banca de pe randul din mijloc. Colega ei de anca este Ino, chiar daca sunt colege de banca sunt total diferite. Asta a fost un fel de pedeapsa a domnului diriginte, din cauza ca a prins-o trimitand mesaje in timpul orei lui. Ino este o cur*a, daca ii pot spune asa, cred ca exista doar trei baieti in aceasta clasa care sa nu se fi culcat cu ea, doar noi mai avem destul creer in cap ca sa nu ne spurcam cu asaceva. Aici ma includ si eu, Naruto si Kiba.
    Hinata incepe sa scrie mesaje, iar Sacha se pregateste pentru ora de chimie. Ora pe care ea o uraste cel mai mult, de fapt cred ca profesorul o uraste pe ea. In fiecare ora o tortureaza cu exercitii dificile si cu multa teorie. Ea e prima din clasa pe care o asculta in, de obicei nimeni nu isi invata la chimie pentru ca e sigur ca pe ea o va asculta, majoritatea au note la aceasta materie doar prin lucrari. Naruto se chinuie sa ivete la geografie, materia lui “preferata”, materia la care risca sa ramana corigent, dar nu e singura. Uneori nici eu nu il pot intelege, reuseste sa copieze la materii dificile, cum r fi matematica, literatura sau limbi straine, dar nu reuseste sa copieze la geografie? Naruto sta in a doua banca de pe randul din mijloc, chiar in fata Hinatei. Blondul isi ia scaunul si il taraie pana la banca mea, scaunul scoate un zgomot care ii distrage atentia Hinatei si o face sa iasa din clasa. 
    -Ajuta-ma Shin, chiar am nevoie de ajutorul tau, trebuie sa faci ceva sa imi intre lectia asta stupida in cap, nici acum nu o pot intelege. 
    Scot un pix din penar apoi ii subliniez ideile principale din lectie lui Naruto. In acest timp mai trag cu ochiul la Sacha. De cand Naruto si-a pus scaunul la banca mea, ea a inceput sa il priveasca. Nici atunci cand a venit la scoala nu mi-a spus nici macar “Buna dimineata!”, iar pe Naruto il prveste intruna. Gata Shin, nu trebuie sa fi gelos, doar il priveste, nu il atinge sau ii face alceva, plus ca ea nu ar avea niciodata curajul sa vorbeasca cu el, e prea fricoasa, se sperie de anumite persoane. Clopotelul suna si anunta sfarsitul pauzei si inceputul orei de chimie. Profesorul de chimie intra in clasa, pune catalogul pe catedra si ancepe sa faca prezenta. Toti elevii erau inspaimantati de atitudinea profesorului, de obicei cand venea la ora incepea sa faca glume, care ne faceau sa uitam ca avem chimie, apoi incepea sa o asculte pe Sacha. Astazi e diferit, ura se poate citi in ochii profesorului.

    Domnul Huko incepe sa se plimbe prin clasa,apoi se opreste la banca mea si arunca bucatica mica de creta pe caietul Sachei. Rozalia iese la tabla, iar profesorul incepe sa-i dicteze niste probleme care au fost aparent usoare pentru ea. Acum urmeaza partea de teorie, la aceasta parte o asculta din lectia de zi, iar ea a stiut sa raspunda perfect. Dar a urmat partea de recapitulare. A intrebat-o despre legaturile ionice, iar ea nu a stiut sa raspunda. S-a intors catre clasa, apoi i-a intrebat pe elevi daca cunosc definitia legaturilor ionice, dar nimeni nu a stiut sa raspunda.
    Profesorul se incrunta, apoi le spune elevilor: “Scoate-ti o foaie de hartie!”. Ridic mana in semn ca eu stiu definitia, apoi toate privirile elevilor se indreapta asupra mea. M-am ridicat in picioare apoi am inceput sa spun definitia :
    -Legatura ionica este atractia electrostatica dintre ioni cu sarcini opuse. Legatura ionica este mai puternica , cu cat sarcinile electrice sunt mai mari si cu cat distanta dintre ioni este mai mica.
    Profesorul ma priveste mirat, apoi deschide catalogul si imi trece nota 10. O pofteste pe Sacha la loc in banca, apoi incepe sa vorbeasca:
    -Domnisoara Haruno, pentru ca astazi nu ai stiut partea de teore pe care am studiat-o la inceputul semestrului nu pot sa iti dau o nota mai mare de cinci, dar eu stiu ca tu poti mai mult de atat, asa ca de acum in colo, domnisorul Uchiha iti va fi meditator. Ai la dispozitie o luna sa inveti toata materia de la inceputul anului pana la lectia la care vom ajunge peste o luna, apoi vei da o lucrare de doua ore, care cuprinde toata materia.
    Cand am auzit ca voi fi meditatorul ei, am sarit amandoi si am spus simultan:”Cum!”. Nu, nu, nu si iar nu, eu nu pot fi meditatorul ei, suntem prieteni, dar nu vreau sa devenim asa de apropriati, pana la uram nici eu nu mai stiu ce vreau. Daca voi fi meditatorul ei, inseamna ca trebuie sa o cunosc mai bine, iar eu nu vreau asta. Tin foarte mult la ea, dar nu vreau sa devenim asa de apropriati, nu vreau. Daca se va intampla asta e posibil ca ea sa devina ca mine, un monstru.
    -Cuvantul meu e lege la ora de chimie, nu ma intereseaza cum a asociati, dar tu, Uchiha, trebuie sa fi meditatorul ei, daca nu ma asculti, nu te voi trece la chimie.
    Profesorul se aseaza la catedra, apoi ne dicteaza niste probleme pe care trebie sa le aducem pentru ora viitoare. Toti colegiii isi faceu probleme in legatura cu acele exercitii, care par atat de grele, dar acest lucru se intampla doar in cazul baietilor, fetele ii trimiteau priviri ucigatoare Sachei, toate ma vroiau pe mine numai pentru ele, dar nu am sa inteleg niciodata ce vad toate le mine. Nu sunt genul de tip are sa aiva o relatie de lunga durata, nu dupa tot ce mi sa intamplat.



    Bun.... sper ca va placut acest capitol Smile

     


    Ultima editare efectuata de catre *DeEa* in Dum 11 Aug 2013 - 23:06, editata de 4 ori
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 5 Mai 2013 - 18:12

    Ăm, ultima parte plină cu simboluri... A trebuit să dau pe quote ca să pot citi, ai folosit un font acolo, iar eu văd numai simboluri. A fost un capitol interesant, de abia acum am aflat şi noi care e cu adevărat treaba. Îmi pare rău de Sasuke, să fie transformat de iubita lui, aceasta să moară dupa aceasta şi să-l lase singur după ce i-a cam nenorocit viaţa. Sad Ai avut un capitol superb. Nu pot să cred că el nu-şi mai aduce aminte de Sakura, probabil că dacă folosea celălalt nume al ei şi nu Sacha, poate şi-ar fi amintit de ea. Oare persoana aceea bătută a fost Sakura ? Sad Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie! Kiss
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Joi 23 Mai 2013 - 17:08

    CAPITOLUL V
    DEZVALUIREA SECRETELOR




    Doar doua minute ma mai despart de libertate, doua minute de chin. Trebuie sa ies cumva de aici, nu mai rezist, trebuie sa... Sirul gandurilor imi este intrerupt de clopotel, care se pare ca a sunat mai devreme. Ma grabesc sa prind profesorul din urma, dar in zadar. Holul liceului e plin de elevi care se bucura pentru ca a sosit pauza mare, iar eu nu il mai pot zari pe profesor in aceasta mare de adolescenti.
    Ma intorc in clasa. Toti elevii se imbulzesc sa ajunga in fata clasei. Vroiau sa vada ce se intampla, la fel vreau sa fac si eu. De ce toti se ingramadesc, ce se intampla?
    Nu asteptam raspuns la intrebare, apoi a vazut-o. Sacha era paruita de Ino si de mimozele ei in fata intregii clase. Toti cei treizeci de elevi radeau de ea, dar nimeni nu a incercat sa o ajute sau macar sa se puna in locul ei sa vada cum s-ar simti. Niciodata nu se gandesc inainte sa actioneze. Lor nu le pasa de ceea ce simte ea, ei cred ca ea e diferita, o cred o ciudata, dar daca ar cunoaste-o mai bine, si-ar da seama ca ea e la fel ca ei.
    Ma strecor prin gramada de elevi si reusesc sa o scot pe Sacha din clasa, dar in zadar toti elevii o urmaresc. Fug cu ea de mana si reusesc sa ajung la iesirea din cladire, apoi ea prinde un moment de neatentie din partea mea si fuge. Toti elevii se opresc in dreptul meu, apoi Ino si mimozele ei incep sa vorbeasca.

    -Shin, de ce ai ajutat-o pe ciudata aia, laso ca merita paruita, nu ar fi trebuit sa faca pe prosta doar ca sa petreaca timp cu tine. E doar vina ei ca tu trebuie sa ii fi meditator. 
    Nu mai suportam sa aud nici un cuvant din gura acelei blonde, asa ca am impins-a din calea mea si am inceput sa o caut pe Sacha dar in zadar. Am cautat-o prin toate clasele liceului, chiar si prin bai, dar nici urma de ea... Daca a plecat de la scoala, daca i s-a intamplat ceva rau. Multe intrebari imi circula prin cap, dar niciuna nu primeste raspuns. Vreau sa o gasesc cat mai repede sa o stiu in siguranta, aproape de mine. Ea e siingura mea prietena, si poate cea mai importanta si mai apropriata persoana de mine.

    Timpul trece, iar eu nu o gasesc incerc sa o sun, dar nu imi raspunde. Vreau sa ies din curtea scolii, sa evadez, sa o caut dincolo de gardul verde de meatal, dar nu pot, portile sunt incuiate, iar la fiecare iesire se afla cate un profesor. Ora de muzica trebuie sa inceapa, dar nu pot merge la acea ora, nu inainte sa o gasesc. Alerg pe coridorul scolii, doar o usa ma mai desparte de libertate, dar cand sa pun mana pe clanta, aud un ragusit fortat. Directorul scolii se afla in spatele meu. Barbatul se aproprie de mine, apoi isi pune mana dreapta pe umarul meu stang. Imi citeste placuta de la piept pe care imi scrie numele, apoi incepe sa vorbeasca:
    -Domnule Uchiha -vocea lui era ragusita- poti sa ma ii spui si mie ce aveai de gand sa faci? Vroiai sa chiulesti cumva?
    Intrebarea pusa de director nu astepta raspuns, dar am dat afirmativ din cap. Nu ii puteam spune adevaratul motiv, altfel ar fi crezut ca eu chiulesc impregna cu Sacha, ceea ce un e adevarat. 
    -Sper sa ai un motiv plauzibil pentru incercarea ta nereusita de a chiuli, altfel vei suporta consecintele. Vei fi exmatriculat timp de trei zile, iar absentele nu se vor motiva.
    - Donule director, vroiam sa chiulesc pentru ca in aceasta ora am muzica, iar profesorul ne va da o lucrare, care cuprinde toata materia, iar eu un am facut muzica la scoala de la care provin. 
    Profesorul ma priveste insistent, apoi imi spune pedeapsa:
    -Nu te voi examtricula timp de trei zile, dar in schimb va trebui sa faci munca in folosul scolii.
    Profesorul face o pauza, apoi continua.
    O nu, sper ca nu ma va pune sa spal WC-urile, sau sa spal pe jos.
    - Nu stiu ce pedeapsa sa iti dau, cred ca spalatul WC-urilor ar fi o solutie mai buna, dar daca tu vei face asta le voi plati pe femeile de servici degeaba. Va trebui sa o ajuti pe bibliotecara sa stearga cartile de praf. Asta e mult mai plictisitor decat sa speli baile. Poate vei invata si tu mai multe despre muzica. 
    Profesorul a inceput sa vorbeasca despre tineretea si despre cat de mult ii plac lui cartile. Dar cine il asculta pe el? Nimeni... eu ma gandesc doar la ea, daca i se intampla ceva rau?
    Directorul imi spune ca mai bine as merge la ora. Vreau sa plec, dar acesta ma urmeaza, iar in drum spre calasa imi spune orarul bibliotecii.
    - Vei putea merge la biblioteca, in fiecare zi dupa ore sau in weekend, pentru ca biblioteca acestei scoli este de fapt biblioteca intregului oras. De asemenea mai poti erge si in zilele de marti, in locul orelor de muzica, pentru ca ai zis ca nu te prea descurci cu ea. Media de la muzica ma voi asigura ca va ramane 10.
    Ajungem in fata usii de la clasa, o usa de termopan alba. Directorul bate politicos la usa, apoi intra in clasa. Cand am intrat toti elevii s-au ridicat in picioare si l-au salutat pe director. Ceva era schimbat in clasa. In locul profesorului de muzica, la catedra se afla profesoara de geografie. O femeie frumoasa, pe care trecerea timpului a schimbat-o foarte mult. Parul ei brunet, cu putine fire carunte, este prins intr-un coc, care o face sa arate diplomata. Sacolu negru si fusta tip creion ii scot profesoarei in evidenta formele binedefinite. Daca s-ar vopsi, nici nu ai zice ca are mai mult de douazeci de ani, cand de fapt varsta ei e trecuta de treizeci si cinci de ani. 
    Profesoara se aproprie incet de director, apoi ma pofteste pe mine in banca. Cei doi ies din clasa, iar nimeni nu poate auzi ce vorbesc ei, doar eu. Auzul meu imi permite sa aud fiecare bataie de inima a fiecarei persoane, iar acum pot auzi foarte usor ce vorbesc profesorii. 
    Profesoara ii spune directorului ca a facut un schimb permanent de ore cu profesorul de uzica, deci asta inseamna ca marti vom avea a treia ora geografie si urmatoarea ora vom avea muzica. usa de la clasa se deschide, iar pe ea intra profesoara de geografie, care se aseaza la catedra si incepe sa rasfoiasca niste hartii, iar cand gaseste ceea ce cauta spune cu voce tare “Le-a gasit!”. Se ridica de la catedra, apoi spune nemele a trei elevi:
    - Uzumaki Naruto, Ino Yamanaka si Kiba Inuzuka, voi trei ati avut cele mai ici note la ultimul test, asa ca ora trecuta am vorbit cu voi si a ramas ca va voi mari nota. Primul va fi Naruto, pentru ca el are cea mai mica nota. 

    Blondul se ridica in picioare. Langa el, fiindui coleg de banca se afla Kiba, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai. Profesoara il intreaba ce lectie am avut de pregatit pentru azi, iar Naruto a raspuns increzator ca am avut de pregatit “apele Europei”. Profesoara i-a pus mai multe intrebari, iar blondul nu a stiut sa raspunda prea bine la ele, asa ca l-a intrebat ceva mai simplu si i-a spus ca daca raspunde corect ii va da nota cinci. 
    - Deci, Naruto, sigur trebuie sa o sti pe asta. De unde apare Dunarea?
    Blondul sta putin si se fandeste, apoi spune cu un zambet siret pe fata:
    - Din pamant. 
    Profesoara si-a dat ochii peste cap, apoi i-a spus blondului sa se mai gandeasca putin. Naruto a inceput sa se uite in caietul lui Kiba in timp ce profesoara scria titlul noii lectii pe tabla, apoi a sus:
    - Dunarea tazneste din muntii Padurea Neagra din Germania. Acest fluviu trece prin patru tari si noua capitale.
    Profesoara se uita la blond apoi spune:
    - In primul rand, Naruto, Dunarea nu tazneste ca nu e apa de la robinetul tau de acasa, ea izvoreste din munti si nu trece prin patru tari si noua capitale ci e tocmai invers, ea trece prin noua tari si partu capitale. 
    - Nu e vina mea doamna profesoara, e vina lui Kiba ca nu stie sa tina caietul bine ca sa vad si eu ce scrie, si nici nu ii inteleg scrisul, parca a scris o maimuta cu piciorul stang la el in caiet, cred ca si ea putea sa scrie mai caligrafic decat el.
    Toti elevii din clasa au inceput sa rada la replica profesoarei, dar si de autodemascarea lui Naruto. Profesoara i-a dat lui Naruto nota cinci pentru efortul depus, i-a ascultat si pe ceilalti doi elevi, apoi ne-a predat o lectie noua. 
    Ora de geografie a trecut foarte repede, iar acum am la dispozitie doar zece minute sa o gasesc.
    Profesoara nu apuca sa iasa bine din clasa ca eu ies imediat pe usa. Nici nu stiu unde sa o caut prima oara. Unde s-ar putea afla? O intrebare atat de usoara dar care nu are un raspuns, sau poate ca are dar acel raspuns intarzie sa apare. Daca as fi in locul ei, unde m-as duce, unde m-as ascunde?
    Sigur as merge undeva unde sa nu ma gaseasca nimeni, dar care e acel loc... M-as ascunde in baie sau... cum de nu m-am gandit inca de la inceput. Sigur acolo trebuie sa fie.
    Alerg pe holurile scolii, mai am putin de mers si ajung la destinatie. O usa mare de lemn frumos sculptata ma mai desparte de ea, doar in cazul in care se afla aici. Pe usa se afla o tablita pe care scrie frumos “Biblioteca”. Doar o usa ma mai desparte de ea, dar daca nu se afla aici, unde sa o mai caut?
    Intru in incaperea plina de carti. Linistea predoina, iar mirosul de praf si carti vechi se poate simti foarte bine in aer. Bibliotecara lipseste, asa ca intru in biblioteca mevazut. Unde sa o caut mai intai? Biblioteca e asa de mare, cred ca estea orasului, nu am mai vazut niciodata o biblioteca asa de mare. Cartile sunt frumos aranjate. Unele sunt invelite in piele, iar altele sunt mancate de molii si de timpul care a trecut. 
    Observ ca toate cartile sunt asezate dupa genul lor. Cartile SF sunt putin mai noi, in rest toate sunt vechi si prafuite. O caut in toate sectiunile posibile, doar una singura imi mai ramane, aceea find romantismul. Daca nu o gasesc aici, nu stiu ce sa fac. 
    Trec printre rafturile pline de carte. Unele titluri imi atrag atentia, apoi o vad... stand pe sacou langa un raft de carti. Parul ei roz ii atarna in valuri pe fata ei alba ca spuma laptelui, iar lacrimile ii mai cad pe cartea cu coperta de piele pe care o tine in mana. A aproprii incet de ea, apoi ii pun mana pe umar. Ea isi ridica privirea spre mine, ochii ei sunt asa de rosii, parca ar fi plans o zi intreaga, dar de fapt a plans doar o ora. Linistea dintre noi doi este sparta ca un pahar de cel mai scum cristal care cade pe jos. Fata rosteste niste vorbe pe care nu as fi vrut sa le aud niciodata iesind din gura ei.
    -Shin, nu mai pot rezista asa, ucide-ma.

    Ultimul cuvant l-a rostit in soapta. “Ucide-ma”, un singur cuvant, care descrie toata suferinta ei. Ma napustesc asupra ei si o strang in brate, in cea mai calduroasa inbratisare posibila. Fruntea ei se sprijina de umarul meu, iar lacrimile ii inunda fata rozaliei. Mainile ei se aseaza incet pe bustul meu, apoi fata incepe sa planga in hohote. Nu suport sa o vad asa, trebuie sa o ajut cumva, dar nu stiu cum. Ea are nevoie de ajutorul cuiva, dar daca nu sunt eu persoana potrivita. Daca eu ii voi face mai mult rau decat bine, poate o voi rani mai mult decat e acum. Dar ea are nevoie de un prieten care sa ii fie aproape. Un prieten bun care sa o sprijine atunci cand are nevoie de ajutor. O persoana care sa ii asculte dorintele, iar apoi sa i le implineasca, dar eu nu voi putea fi niciodata acea persoana, eu sunt un monstru si treuie sa o indepartez cat mai mult posibil. 
    Rozalia se ridica, isi scoate un servetel din buzunarul de la sacou, apoi incepe sa isi stearga lacrimile. Fata se ridica usor in picioare, apoi pune la loc acea carte imbracata in piele. O carte veche,cel putin asa pare dupa coperta.

    -De ce nu m-ai ucis cand ti-am spus?
    Intrebarea e pusa, dar nu ii pot raspunde. Nici eu nu stiu raspunsul. De ce nu am ucis-o? Poate pentru ca ea imi e cea mai apropriata persoana, ea e singura care imi stie secretul, doar ea ma intelege, nimeni alcineva nu o poate face. Noi suntem aproape la fel.
    -Imi esti ca o sora, de aceea nu te pot ucide. Tin foarte mult la tine, tu esti singura care ma poate intelege. Imi esti cea mai apropriata de aici, dar nu as fi vrut niciodata sa fim asa de apropriati, dar de ceea ce mi-a foat cel mai frica s-a intamplat. Conexiunea dintre noi a devenit una foarte rigida, iar eu simt ca nu mai pot trai fara tine.
    Suna aproape ca o declaratie de dragoste, iar asta si e, doar ca nu in adevaratul sens al cuvantului. O iubesc pe rozalie, dar nu ca pe o viitoare iubita, ci mai mult ca pe o sora sau ca pe un membru al familiei. Fata imi sare in brate, mainile ai se incolacesc in jurul gatului meu, iar mainile mele ii infasoara talia. Sacha imi rosteste un simplu “multumesc” la ureche, apoi ramanem asa imbratisati timp de cateva minute.
    Auzul de vampir imi permie sa aud clopotelul care suna si sparge linistea care s-a asternut asupra bibliotecii. Ii propun fetei sa plecam dar ea nu vrea asa ca ne asezam unul langa altul in locul in care am gasit-o. Rozalia s-a asezat pe sacoul ei, iar pe spate i-am pus sacoul meu ca sa nu raceasca. Dar inainte sa il asez pe umerii ei aproape goi, am putut observa niste vanatai, care nu isi aveau locul pe minunata ei piele alba. Cine e monstrul care a putut sa ii faca acele vanatai acestui inger. M-am gasit si eu sa vorbesc, eu sunt la fel ca acea persoana, doar ca in cazul meu poate fi mult mai rau. Eu o pot ucide, dar nu vreau sa ii fac un asemenea lucru.

    -Cum ai ajuns vampir?
    E o intrebare, la care fata asteapta un raspuns. Ma asteptam sa ma intrebe mult mai devreme, dar poate ca inainte nu o interesa acest subiect.
    -Am sa iti spun intreaga poveste daca imi spui si tu de unde ai acele vanatai pe mana. 
    Fata da afirmativ din cap, apoi incepe sa imi povesteasca.
    -Vanataile mi le-a facut iubitul mamei mele. Tatal meu a murit cand eu eram foarte mica, iar mama s-a cuplat cu un barbat care e putin mai tanar decat ea. Mama era plecata azi noapte de acasa, pentru ca s-a dus la o prietene de a ei ca sa stea cu un bebelus, iar el s-a intors baut acasa, iar cand nu a gasit-o pe mama, a incercat sa ma violeze. Eu m-am impotrivit lui, iar e a inceput sa ma bata. De aceea vreau mai bine sa mor decat sa mor. Pana si mama ma ignora, ea il prefera mai mult pe iubitul ei decat pe propriul copil. De cand a ramas somera, nu i-a mai pasat de mine, doar de ea si de viata ei amoroasa. As pleca de acasa dar nu am la cine sa ma duc.

    La ultima propozitie abea a mai putut sa vorbeasca, lacrimile incercau sa ii iasa din ochii ei verzi, iar ea incerca sa le opreasca, dar nu a reusit.
    Acum inteleg totul, ea era fata de azi noapte. A ei e casa pe langa care am trecut, iar acele doua siluete pe care le-am vazut erau de fapt a ei si a acelui monstru. Poate daca as fi intervenit, nu ar mai fi suferit atat. Dar nu puteam sa intru pur si simplu in casa ei si sa fac pe erol.

    -Si eu sunt in aceeasi situatie ca a ta, nici tatalui meu nu ii pasa de mine. Mama mea a murit acum mult timp, iar tata a fost mai tot timpul plecat si a fost nevoit sa ma ia cu el. Am calatorit prin multe tari si orase. De fiecare data cunosteam oameni noi, dar asta nu dura foarte mult, pentru ca eram tot timpul nevoit sa plec.
    Partial e vina lui ca m-am transformat in vampir, daca nu mi-ar fi propus sa merg la Tokio cu el acest lucru nu s-ar fi intamplat. Poate ca eram si eu acum normal la fel ca tine. Cand am foat in Tokio, am cunoscut o fata care s-a dovedit un monstru la fel ca mine, ea m-a transformat in ceea ce sunt eu acum.
    -Dar despre ea ce mai sti, povesteste-mi despre trecutul tau.
    -Intotdeauna trebuie sa existe un sambure de mister, daca nu exista atunci magia despare. Nu are rost sa aflii totul acum, vei afla mai multe pe parcurs.

    -Mai am o singura intrebare, asa aratai tu din totdeauna, sau e o parte a schimbarii?
    -Aici ai dreptate, eu nu aratam as din totdeauna, sa iti arat o poza cu mine, asa cum eram inainte.
    Scot telefonul din buzunar, un samcung galaxy s3, apoi ii arat o poza cu mine.

    Sacha ce uita la mine mirata, apoi ma intreaba:
    -Te mai cheama si Sasuke?
    Dau afirmativ din cap, apoi o intreb de unde stie asta, iar ea imi spune ca a vazut odata in catalog numele meu si l-a tinut minte.
    Sacha se ridica de pe parchetul rece al bibliotecii, apoi ma ajuta si pe mine sa ma ridic. Mana ei alba si catifelata o cuprinde pe amea invaluind-o cu un val de caldura. Mainile noastre sunt inca unite, iar rozalia se afla in fata mea. Distanta dintre noi e asa de mica incat ii pot simti respiratia calda. Linistea din biblioteca se potriveste perfect cu acest moment. Ma apropriu incet de buzele ei,dar ea se retrage si spune ca mai bine am pleca. Mana ei o paraseste pe a mea, iar poi o privesc cum pleaca. Acum nu mai e sunt doar eu singur. O parte din mine imi spune sa ma duc dupa ea, dar alta parte imi spune sa raman aici sa o las sa pleca.
    Gatul mi se usuca,iar venele incep sa imi arda la fel si venele. Simt cum in gat mi se blocheza un nod. Nevoia de sange e din ce in ce mai mare, mirosul si simturile de pradator imi sunt acum mult mai dezvoltate, o pot simti cum se aproprie. Acum nu mai am nicio sansa de scapare. Trebuie sa plece, nu vreau sa o ranesc. E din ce in ce mai aproape de biblioteca. Daca vine si ma vede asa o pot ucide. Cad in ghenunchi, iar mainile mi se duc automat la gat. Nu mai pot continua asa foamea e prea mare, am nevoie de sange. Dar sangele e licoarea vietii, e licoarea interzisa pentru mine, nu am voie sa gust nu dupa ce i-am facut Sachei.
    Cad pe parchetul prafuie, apoi o mare de intuneric ma invaluie. Toate simturile mi se anuleaza, nu mai pot vedea si nici mirosi nimic, dar de undeva imi pot auzi numele:
    -Sasukeee!!!
    Era vocea ei, Sacha dse afla aici cu mine, a venit la biblioteca, dar cred ca e prea tarziu, viata mea vesnica se pare ca a luat sfarsit.


    GATA. Am postat in sfarsit intregul capitol. Vreu sa a multumesc tuturor ca imi cititi ficul si de asemenea sunt foarte fericita ca va place. CAPITOL NECORECTAT.

     


    Ultima editare efectuata de catre *DeEa* in Dum 11 Aug 2013 - 23:05, editata de 2 ori
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Reeah la data de Lun 17 Iun 2013 - 17:11

    Bună! Cât de scârbă mi-e de Ino... Cel puţin acum Sasuke o va proteja. Mi-a plăcut capitolul şi cred că e cel mai bun de până acum. Mi-ar fi plăcut să-l văd pe Sasuke spălând la w.c-uri, e totuşi bine că a primit altă pedeapsă. Sper să o găsească pe Sakura. Aştept next-ul, spor la scris şi multă inspiraţie! :-*
    avatar
    Alex Florina
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Alex Florina la data de Lun 8 Iul 2013 - 1:19

    Hey, am aterizat si eu pe aici. Foarte frumos fic-ul, am ramas placut surprinsa cand am vazut povestea si ideea.
    Scuze, dar nu prea am inspiratie deci comment-ul nu e prea reusit. 
    In fine, sper sa ma anunti si pe mine cand aduci next-ul!
    Ja ne! Ada te pupa pana te albeste! Big Hug Love Kiss
    avatar
    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Rose la data de Joi 11 Iul 2013 - 20:52

    Bună. ^-^ În primul rând îmi cer scuze că am venit aşa târziu cu această critică, dar după cum am promis uite aici. În al doilea rând: critic ficul, nu persoana !
     
    Titlu : nu pot să spun că e un titlu complicat, misterios. E un titlu clasic. Deja ne dăm seama că iubirea lor e una imposibilă.
    Idee: Măi original, original nu este. Ştiu faza cu Sakura fata timidă şi tocilară. Apreciez faptul că ea nu are prieteni, adică doar pe Sasuke. De asemenea e de apreciat că foloseşti “al doilea nume a lor”. Sasuke e acelaşi tip cuceritor şi vampir care apare în fiecare fic. Presimt că Sakura nu e ceea ce pare, nu ştiu ce, dar din câte ai spus tu la început: ochii ei sunt foarte rari, ceea ce mă face să mă gândesc dacă nu cumva o fi vreo nemuritoare, vreo creatură. E drăguţă ideea cu meditatorul şi totuşi faptul că Sasuke încă vrea să stea departe de ea. Adică deobicei el e rece şi distant şi durează foarte mult până cei doi să se apropie, tu în schimb ai făcut-o mult mai repede decât mă aşteptam.
     
    Modurile de expunere:
    În primul capitol ai fi putut lucra mai mult la descriere. Să îţi spun şi unde:
    Ø      Atunci când Sakura îşi aducea aminte de Sasuke, de acea persoană care o proteja şi nu o judeca, acea persoană care îi era alături. Trebuia să descrii mai bine acel sentiment de prietenie dintre ei, acea legătură, dar şi dorul amestecat cu durerea de a nu mai fi lângă ea acum. Trebuia să pui puţin mai mult accent pe sentimentele nostalgice, să evidenţiezi cât mai mult acea singurătate, prin diferite figuri de stil. Observ că ai ales toamna drept moment al acţiuni. Am observat că ai făcut mici legături cu acest anotimp rece şi posomorât şi Sakura, dar puteau fi intensificate.
    Ø      Şi uite altă descriere: toamna împreună cu toate culorile ei: roşu, galben, portocaliu, toate amestecate oferind un aspect magic naturii. Vântul cald care începea să devină tot mai rece, distant şi se izbea de fiecare persoană în parte. Copacii care îşi schimbă haina verde, pe una colorată ce o vor elimina în curând râmânând goi pentru cel mai rece anotimp. Sper că ai înţeles unde bat eu.
    Tu ai potenţiat de a descrie, o văd. Ai momente în care începi o descriere, nu zic că e  foarte complicată, dar brusc te opreşti şi nu pricep de ce. Să ştii că nu ne plictiseşti.
     Nu evidenţiezi sentimentele. De exemplu, Sasuke şi singurătatea de care dispune. Acum că a întâlnit-o pe Sakura cum se simte? Încearcă să fii în pielea persoanjelor şi să scrii exact cum te-ai simţi tu. Cam în asta constă o descriere reuşită. Începe sau nu să se simtă atras de ea?
     
    Te mişti destul de repede cu acţiunea. Sakura a aflat prea repede ce este Sasuke. Ar fi trebuit să menţii un suspans mai mare, să dezvălui asta mai târziu, când ei sunt mult mai apropiaţi şi când o posibilă iubire se naşte între ei. Încearcă să mai încetineşti puţin, pentru că aşa vei termina destul de repede ficul. La fel şi acea încercare eşuată a Sakurei de a fi altă persoană. Poate mai târziu, după ce se ataşează mai mult de Sasuke.
     
    Aspectul : Fii puţin atentă aici : doar titlu şi numele capitolului se pun centrat, nu şi textul. El se alinează de la stânga la dreapta, textul nu se pune centrat ! De asemenea, laşi prea mult spaţiu între fragmente. Nu se lasă spaţiu înainte sau după dialog, iar cât priveşte spaţiul dintre fragmente acesta se lasă atunci când sari puţin peste timp, schimbi locaţia sau sari la o altă idee. Când e aceeaşi idee, atunci nu laşi nici un rând liber. Poţi să începi propoziţia de la capăt, fără nici un rând liber. Sper că ai înţeles.
    Exemplu :
    "Pana si mama ma ignora, ea il prefera mai mult pe iubitul ei decat pe propriul copil. De cand a ramas somera, nu i-a mai pasat de mine, doar de ea si de viata ei amoroasa. As pleca de acasa dar nu am la cine sa ma duc.

    La ultima propozitie abea a mai putut sa vorbeasca, lacrimile incercau sa ii iasa din ochii ei verzi, iar ea incerca sa le opreasca, dar nu a reusit.”
     
    Corect:
    Pana si mama ma ignora, ea il prefera mai mult pe iubitul ei decat pe propriul copil. De cand a ramas somera, nu i-a mai pasat de mine, doar de ea si de viata ei amoroasa. As pleca de acasa dar nu am la cine sa ma duc.
    La ultima propozitie abea a mai putut sa vorbeasca, lacrimile incercau sa ii iasa din ochii ei verzi, iar ea incerca sa le opreasca, dar nu a reusit.
     
    Greşeli :
    Ai nenumărate greşeli, unele sunt din neatenţie altele însă… Fii puţin mai atentă pe viitor şi corectează capitolul înainte de a-l posta. De asemenea fii atentă şi la ce semn de punctuaţie pui la finalul propoziţiei, pentru că de multe ori semnul întrebării –care trebuia pus- lipsea sau era înlocuit de virgulă sau punct. Ceea ce nu este bine.
    Pui foarte multe puncte de suspensie şi nu îşi au rostul. Uite, spre exemplu aici :
    " toti îşi bat joc de mine... " sau " dar ştiam ca pana la urma se va intampla sa îl pierd..” – aici trebuia un singur punct, pentru că ai terminat o propoziţie.
    Punctele de suspensie sunt folosite pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omitere dintr-un text reprodus. Aşa că fii atentă unde şi când le foloseşti.
    Nu am stat să îţi enumăr fiecare greşeală în parte, doar majoritatea şi după mine cele mai importante.
     Uite că era să uit: dacă vrei să scrii cu diacritice atunci scrie tot capitolul aşa. Nu să le pui la 7 metri distanţă pentru că este inestetic şi nici nu este corect. Te hotarăşti: cu sau fără diacritice.


    Preaşma – preajma
    vroiau sa copieze – vroiau să copie
    parca as fi fost un criminal care le-a furat cel mai scump lucru – criminalii nu fură, ei ucid. Deci cea mai bună variantă era: parcă aş fi fost un hoţ […]
    prezentul este in prezent – prezentul este prezent
    neobijnuiti – neobişnuiţi
    de loc – deloc ; în cazul tău e o negaţie deci se va scrie legat.
    de unde stiu asta, - având în vedere că ea sună a interogaţie trebuie pus şi semnul potrivi, adică semnul întrebării.
    Vrei sa sti de ce radeam, - semnul întrebării. I se adreseasă cu o întrebare deci pui semnul potrivit.
    Creerul – creierul
    Asaceva- aşa ceva
    dar data viitoare ce se va intampla, - semnul întrebării. Ai o boală cu semnele tu ._."

    vi – vii
    abea – abia.
     
    Sfat : citeşte capitolul de minim 2 ori înainte de a-l posta şi încearcă să fii cu ochii după greşeli. Acolo unde nu eşti sigură de forma corectă a unui cuvânt consultă dicţionarul.
     
    Cam asta ar fi critica ta. Sper că o să fii mai atentă pe viitor şi sunt sigură că nivelul tău se va ridica dacă îţi impui.
    Spor la scris în continuare.
    avatar
    sakura chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de sakura chan la data de Sam 13 Iul 2013 - 19:04

    Buna! Imi place foarte mult fic-ul tau, este superb, idea, totul. Nu sunt experta in fic-uri asa ca nu poti sa iti dau nici sfaturi nici critici. Asa ca las asta in seama expertilor, dar cred ca Rose ti-a zis tot ceea ce aveai nevoie. Iti urez spor la treaba in continuare si multa distractie. Bye Bye! Astept next-ul!
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Joi 15 Aug 2013 - 1:54



    Capitolul VI
    Sentimente necunoscute
     


    Sakura p.o.v.


                A uitat de mine. De ce? Cum e posibil? M-am schimbat asa de mult? Sunt aceeasi patetica de acum doi ani, spre deosebire de el, care s-a schimbat, aproape toata viata lui s-a schimbat. Dar nu inteleg, cum e posibil sa uiti de o persoana... eu nu am uitat de el, doar ca e foarte schimbat de cand l-am vazut ultima data. Chiar si comportamentul lui e diferit, acum e mult mai rece cu toti. Nu stiam de unde venea atat incredere in el, dar acum stiu. O parte din mine il cunostea, apoi am deschis ochii si mi-am dat seama cine e el defapt. E Sasuke, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cel care a plecat acum doi ani si m-a lasat pe mine singura.

              M-a ridic de pe parchetul rece al bibliotecii si ii intind mana brunetului pentru a-l ajuta sa se ridice. Mana mea o apuca incet pe a lui, o atingere ca de gheata. Mana lui mare o cuprinde incet pe a mea, degetele sale lungi imi mangaie pielea. Brunetul se aproprie din ce in ce mai mult de mine, ii pot simti respiratia rece care imi mangaie fata. Inima incepe sa imi bata cu putere, iar fluturii imi zboara haotic prin stomac. Buzele lui sunt atat de aproape de ale mele incat le pot ghici aroma, iar inevitabilul era cat pe ce sa se petreaca, doar cativa centimetri ne mai desparteau, iar un sarut era pe punctul de a se infaptui, dar m-am indepartat, nu vreau ca asta sa se intample.

                Ii  spun baiatului ca mai bine am pleca, apoi ies din biblioteca in fuga. Alerg, dar nu stiu incotro ma indrept. Vreau sa stau singura, nu vreau ca el sa ma vada in starea asta. Nu vreau sa creada ca sunt o fricoasa, ca am fugit doar din cauza unui amarat de pupic, dar... sunt confuza, nici eu nu stiu ce simt pentru el, acum nu mai stiu nimic. Vreau sa imi golesc capul de orice gand. De cand s-a intors, mi-a dat lumea peste cap. Ino ma ura si atunci, dar acum o face si mai mult. Ma ureste din toata inima ei, ii place sa ma vada suferind. Dar nu inteleg, de ce face asta? Gata Sakura nu te mai gandi la ea, goleste-ti capul, gandeste la rece. Gandestete la ce vei face cand il vei vedea din nou pe Sasuke, cum ii vei spune ca tu esti Sakura?

              Baia e singura ascunzatoare sigura. Poate ca acolo nu ma va gasi, la fel am gandit si atunci cand am fugit in biblioteca, dar am uitat ca el e vampir si ma poate gasi foarte usor cu ajutorul mirosului. Intru in una dintre cabine si ma asez pe WC. Sunt inconjurata de patru pereti, sper ca nimeni sa nu ma gaseasca aici, mai ales vreun profesor. E singurul loc in care imi pot limpezi si eu gandurile. 

                Multe lucruri s-au intamplat de cand s-a intors Sasuke, lucruri la care nu m-as fi gandit vreodata ca se pot petrece in viata mea. Sa recapitulam: acum doua saptamani Sasuke s-a intors la noi la scoala si a devenit colegul meu de banca. In timpul detentiei l-am lasat sa ma muste, nestiind ce e el defapt, nici eu nu stiu de ce am facut asta... aveam incredere in el si inca mai am, apoi a devenit meditatorul meu si era cat pe ce sa primesc o bataie zdravana de la Ino daca nu ar fi intervenit brunetul, ca mai apoi sa aflu ca el e defapt Sasuke.
                 - Sunt patetica!

              Nu sunt capabila sa imi fac prieteni. Mute fete de varsta mea au ibiti, se plimba cu ei mandre de mana, petrec timp impreuna. Eu ce am... nimic. Imi place doar sa stau cu nasul in carti si sa visez la finaluri fericite si la povestea mea, dar asta nu se va intampla. Eu nu sunt una dintre acele fete, eu sunt diferita si nu am ce sa fac. Poate ca asa mi-a fost dat sa fie. Ar fi frumos daca macar voi ajunge ceva important in viata asta, nu doar sa traiesc pentru a umbri pamantul. Ia stai putin, despre ce vorbesc eu aici? Ar trebui sa merg sa vorbesc cu Sasuke sa clarific lucrurile. Dar daca nu e asta solutia corecta? Mai bine il las pe el sa decida daca vrea sa isi aduca aminte de mine sau nu. E mai bine asa, poate voi avea si eu timp sa ma schimb, sa nu mai fi aceeasi ratata de acum doi ani, iar daca nu isi va aduce aminte de mine, v-a cunoaste o noua persoana... o persoana diferita de vechea Sakura, o fata noua pe nume Sacha.

                Ma ridic de pe WC si ies din cabina. Imi privesc reflexia in oglinda. Ochii mei verzi sunt rosii de la atata plans, iar parul e oarte ciufulit. Abea acum observ cearcanele si vanataile de pe brate. Acele pete vinete se observa foarte bine in lumina slaba a neonului din baie. Daca tata ar mai fi trait sigur nu ar fi lasat sa se intample asaceva. Desigur, daca ar fi trait el acum, poate ca mama nu sr mai fi asa de disperata sa se cupleze cu cineva. Nu o mai intereseaza de nimic, si-a pierdut si locul de munca, iar daca noul ei iubit, la care ma obliga s ii spun tata, nu i-ar da banii necesari sa plateasca datoriile, sigur am ajunge amandoua in strada. Doar la acest gana lacrimile vor sa iasa din ochi. De parca nu as fi destul de plina de probleme, acum mai trebuie sa mai aiva si mama un iubit, pe care il urasc. E cu cinci ani mai mic decat mama si tot ceea ce face e sa bea pana nu isi mai stie nici numele. De ce trebuie sa am o viata asa de complicata? Mai bine nu m-as fi nascut niciodata, poate asa nu as fi avut parte de atatea probleme. O iubesc pe mama, dar in acelasi timp o si urasc, abea acum cand vanataile de pe maini se observa din ce in ce mai tare, ura pentru mama creste considerabil. Ar trebiu sa o iubesc, pentru ca ea e cea care mi-a dat viata, dar acum nu pot face asta. Ar fi mai bine sa uit de mama pentru o vreme si sa ma axez pe o singura problema, aceea find Sasuke. As vrea sa il intreb mai multe, dar parca nu am curajul necesar, iar ceea ce ma induce din ce in ce mai mult in eroare este faptul ca el a vrut sa ma sarute, sau poate doar sa isi bata joc de mine. Doamne e asa de complicat! Nu mai stiu nici eu ce sa cred in acest moment. Poate ca cel mai bine ar fi sa merg si a vorbesc direct cu el, sa nu imi mai fac atetea idei false. Dar daca el chiar a vrut sa isi bata joc de mine, sigur nu imi va spune direct in fata. Ah, de e trebuie sa fie totul asa de complicat?

                 Imi mia privesc odata reflexia in oglinda de la baie, apoi ma indrept spre biblioteca. Nici nu stiu ce sa ilintreb mia intai pe Sasuke si nici nu inteleg de ce ar fi vrut sa ma sarute. Nu  pot accepta ideea ca el ar fi vrut sa isi bata joc de mine, chiar nu vreau sa accept asta, pentru ca eu stiu ca el nu e asa. Sau poate ca si-a schimbat si comportamentul? Pe dinafara nu mai e acelasi Sasuke de acum doi ani, s-a schimbat complet, dar comportamentul lui a ramas acelasi? Intrebari fara raspuns. de ce trebuie sa imi pun eu atatea intrebari si niciodata nu gasesc raspunsul potrivit, intrebari fara rost, care nu isi vor gasi raspunsul niciodata. Drumul spre biblioteca mi se pare acum asa de lung, inima imi batedin ce in ce mai tare, palmele incep sa imi transpire, iar un nod mi se blocheaza in gat. Daca nu voi mai putea scoate nici un cuvant atunci cand il voi vedea? Ah, incep sa ma urasc, cum pote un om sa fie asa de fricos. Daca ar exista un premiu pentru cea mai fricoasa persoana, sigur l-as castiga. Cu cat sunt mai aproape de acea biblioteca, inima imi bate tot mai tare, iar sangele mi se pompeaza in vene cu o viteza tot mai mare.

                  Mai am de parcurs doar vreo cativa pasi, apoi voi intra pe acea usa. Nici nu stiu ce voi face dupa aceea, voi astepta ca el sa spuna ceva, il voi lasa pe el sa spuna ce are de spus, iar daca nu zice nimic, atunci voi pastra linistea. Pun mana pe clanta si apas incet in jos. Patrund in incaperea care miroase doar a carti vechi. Nu ma deranjeaza de loc acest miros, ba din conta, imi place. Cred ca acesta e cel mai preferat loc al meu. Aceasta incapere este invaluita de liniste. Nimeni nu prea vine la biblioteca, asa ca doar aici credeam ca voi putea fi singura cu gandurile mele, dar m-am inselat, speram sa pot sta aici si sa ma gandesc la ce voi face in continuare in legatura cu meditatiile pe care urmeaza sa le primesc de la Sasuke. Poate daca as fi stat si as fi indurat paruiala care ar fi trebuit sa o primesc de la Ino si “prietenele”ei, totul ar fi iesit mult mai bine, poate nu as mai fi fost asa de confuza in legatura cu sentimentele mele. Totul pare asa de usor, dar e de fapt foarte greu. Cand spun “totul” ma refer la ce mi se intampla. Daca as spune cuiva povestea mea, m-ar crede nebuna, dar nu sunt si stiu asta, pentru ca asa e realitatea in care traiesc.

                     Linistea predomina in biblioteca. Pasii mei se aud pretutindeni, iar singurele sunete provin de la parchetul vechi care scartaie sub greutatea pasilor mei. Sunt din ce in ce mai aproape de el, mai trebuie sa trec pe langa cateva rafturi de carti, apoi il voi revedea. Inima imi bate din ce in ce mai tare in piept, nodul din gat se mai afla inca acolo, nu cred ca voi putea rosti vre-un cuvant de fata cu el.
    Doar doi pasi ma mai despart de locul in care se afla acum. Inima a inceput sa imi bata nebuneste in piept, corpul meu nu mai reactiona in nic un fel, iar picioarele mi s-au blocat. Un singur cuvant am mai reusit sa spun, acela fiind numele lui. Sasuke era intins pe jos, una din maini se afla la gatul lui, iar cu cealalta incerca sa se mai sustina. Se tara pe jos, incercand sa ajunga undeva, dar puterile sale limitate nu i-au mai permi acest lucru. S-a prabusit chiar in fata mea pe parchet, acum stand cu ochii atintiti spre mine. Lacrimile vor sa iasa, dar incerc din rasputeri sa le mentin. Nu vreau sa lang, nu acum, trebuie sa fiu puternica, iar daca nu o pot face, macar ar trebui sa par puternica.

                      I-am pus capul brunetului in poala mea. Ochii lui rosii ca flacarile iadului sunt acum inchisi. Nu se mai misca, nu respira, asta inseamna ca... dar nu se poate asta, de ce asa dintr-o data. Ii maingai fata brunetului, sperand ca asta sa il ajute, dar in zadar, sunt neputincioasa in astfel de circumstante. Nu stiu ce sa fac, daca intredevar e... atunci eu nu mai pot face nimic. Lacrimile incep sa imi iasa din ochi. Plang, la fel cum am plans si atunci cand eram mica si vroiam sa fiu cu tatal meu. Doar ca atunci nu stiam ca tata nu se va mai intoarce niciodata la mine.

                  - De ce trebuie sa ma lasi mereu singura? Tin la tine Sasuke, doar te rog, intoarce-te la mine.
    Speram ca Sasuke sa faca o gluma proasta, dar nu a fost asa. Daca nu se va mai intoarce niciodata la mine? El e singura persoana in care mai pouteam  avea incredere in aceste momente grele. El era singura persoana care a reusit sa se aproprie atat de mult de mine, chiar daca a uitat asta, noi am fost cei mai buni prieteni.
    Linistea din biblioteca, o liniste ca de inmormantare se potriveste perfect. Din cand in cand se mai aud sughturile mele. Pur si simplu nu ma pot opri din plans, doar acum realizez cat de mult am tinut la el si inca ma fac asta.

                   -  Te urasc Sasuke pentru ca ma lasi din nou singura!
    Vocea mea se aude in intreaga biblioteca la fel ca un ecou dintr-o pestera. Un geamat se aude de la persoana care se afla langa mine. Ochii lui de un rosu aprins incearca sa se deschida, dar in zadar, nu are destula putere.
                 -   Nu trebuie sa te fortezi, sunt aici langa tine.

                Mana mea ii mangaie incet obrazul fin al brunetului, in timp ce acesta incerca sa spuna ceva. Nu pot sa cred, un miracl s-a intamplat, sunt asa de bucuroasa  ca nu a patit nimic incat l-as lua in brate si l-as invarti in intreaga biblioteca. Il strang pe Sasuke in brate, mana lui s-a ridicat si a inceput sa imi mangaie parul. Nici unul din noi nu mai spunea nimic, dar linistea a fost sfasiata de catre brunet care a spus un cuvant, care descrie multe : “Sange”. Doar atat a reusit sa silabiseeasca. Acum stiu de ce l-am gasit asa. Din cauza lipsei de sange, acum stiu cum il pot ajuta.
    Imi aproprii gatul de gura brunteului si ii spun sa ia cat vrea pentru ca am destul. Nici nu am teminat bine propozitia si coltii lii mi-au strapuns brutal pielea, dar in acelasi timp intr-un mod grijuliu. Mana care imi mangaia parul, imi apasa gatul din ce in ce mai tare pe gura brunetulu. Lichidul vietii se scurgea incet sin mine, iar ameteala isi face aparitia. Bratele si corpul imi devine din ce in ce mai greu. Ochii mi se inchid, iar negrul mortii ma  invaluie.
     
     

    Acesta a fost capitolul sase, sper ca v-a ploacut. Am sa incerc sa postez cat mai repede capitolul sapte, nu va voi lasa sa asteptat trei luni din nou J

    avatar
    sakura chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de sakura chan la data de Joi 15 Aug 2013 - 2:29

    Ca de obicei este un fic fantastic, nu am cuvinte ce sa zic. Nu sunt eu cine stie ce critica a fic-ului, dar am observat ca ai facut multe greseli in a scrie. Ai face bine sa revizionezi totul de cateva ori asa fi sigura. Smile Deabea astept sa citesc si next-ul. Mult noroc in continuare si spor la treaba.
    avatar
    rosey344
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de rosey344 la data de Joi 22 Aug 2013 - 23:58

    Nu-mi vine sa cred ce se intampla! Dar mai intai de asta vreau sa-ti zic ca imi pare rau ca nu am mai comentat de atata timp.

    Buuun! Capitolele au fost superbe si na!....stiam eu ca el e defapt Sasuke. Ce ma bucur ca s-au reintalnit, dar el cum de nu isi da seama ca ea e Sakura...prietena lui....I s-a sters cumva mermoria?? Ma intreb de cate ori o sa ii mai dea Sakura sange lui Sasuke ....asta e deja a doua oara...cine stie...poate in capitolul viitor ajunge in spital.

    Te pup si spor la scris. Anunta-ma si pe mine daca poti cand aduci next-ul!
    avatar
    Andrada :*
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Andrada :* la data de Sam 24 Aug 2013 - 18:36

    Buna! Ma numesc Andrada, dar as prefera sa imi spune-ti Dady. Autoarea acestui fic, a vrut sa il abandoneze, iar eu l-am preluat. Sper sa va placa modul in care scriu eu.






    Capitolul VII
    Noi prieteni
    Partea 1
     
       Negru, doar atat pot vedea. Sunt invaluita de culoarea mortii. Simt ca nu mai pot respira, incarc sa imi misc mainile si picioarele, dar aceste componente ale corpului nu imi raspund la comenzi. Ochii imi sunt inchisi, iar oricat de mult as incerca sa ii deschid, nu reusesc. Nu aud, nu simt si nu pot vedea nimic. Ma simt... moarta. Vrau sa tip, dar nu imi pot desparti buzele. Panica pune stapanire pe mine, ma simt legata de ceva dar in acelasi timp nu ating nimic, iar nimic nu ma atinge.


       linistea e dintr-o data sulberata de o voce masculina. “Noi am facut tot ce am putut. Acum e in coma, tot ceea ce mai putem face e sa asteptam sa se trezeasca”. Stai putin, cine e in coma? Poate ca eu, dar ce a cauzat acest lucru?  Cuvintele au fost spuse cu multa mila si regret de catre o voce  grava si ragusita, ca a unei persoane care a fumat foarte mult. O usa se tranteste violent, apoi sunt invaluita de liniste. Nu stiu unde ma aflu sau cine e langa mine, dar aceasta liniste ma calca pe nervi, parca as fi stat aici ore sau zile dar cred ca au trecut doar cateva minute. Vreau sa vorbesc, sa deschid ochii pentru a vedea cine se afla langa mine, dar simt ca nu pot face toate aceste lucruri. Incerc sa misc din nou din maini, dar nu imi pot misca nici macar un deget. Tot ceea ce pot face e sa stau si sa ascult bipaiturile unui aparat, care, cred ca se afla langa mine. “Bip... Bip... Bip” doar atat pot auzi, bataile inimii mele, in rest liniste.

       Nu inteleg, cum am ajuns eu asa. Sunt intr-un spital, iar persoana cu vocea ragusita care vorbea de coma se referea la mine. Dar cui s-a adresat acea persoana cand a spus ca trebuie sa astepte? Mai e aici langa mine? Intrebari fara raspuns, as vrea sa pot deschide ochii pentru a putea raspunde singura la aceste intrebari, dar ceva ma tine blocata aici in acest intuneric. Odata cu trecerea timpului sunt din ce in ce mai disperata. Vreau sa deschid din nou ochii, dar de ce nu pot asta. Incerc din nou sa ma misc, dar pur si simplu nu reusesc.

       Usa care s-a trantit acum mult timp, s-a deschis cu un scartait metalic. Cineva a intrat in incapere. Aud pasii grei ai acelei persoane care se aproprie incet de mine. O mana rece si fina imi atinge fruntea, as vea sa deschi ochii sa vad cui apartine acea mana, dar incercarea mea de ai deschide e in zadar. Nu mai rezist asa, as vrea sa tip, sa ma ajute cineva sa scap de aceasta stare, dar nu pot. Ceva ma tine blocata, si nu inteleg ce anume. Poate ca asa e sa fi in coma. Am vazut multe filme cu oameni care intrau in coma apoi mureau, dar acelea au fost doar filme, sper ca asta sa nu mi se intample si mie.  Acea mana de mai devreme se indeparteaza de pe fruntea mea si simt cum imi prinde mana stenga, apoi icepe  sa o mangaie. Persoana care se afla langa mine ofteaza puternic. As vrea sa stiu cine e, poate e mama sau o asistenta la care i s-a facut mila de mine. Mana acelei persoane o paraseste incet pe a mea, pasii sai se aud zgomotos in incapere. Acea persoana paraseste incet camera, iar eu raman doar cu bipaitul aparatelor.


       Nici nu stiu cat timp a recut de cand a plecat. Poate minute, ore sau zile, dar stiu ca de atunci nimeni nu a mai intrat pe acea usa. Sunt singura. Unde sunt prietenii cand ai nevoie de ei? Simplu... eu nu am prieteni. Am avut, doar unul, care nici macar nu isi mai aduce aminte de mine. Oare daca as renunta la viata si as muri, i-ar parea cuiva rau? Precis vor spune toti cat de buna am fost ca persoana, sau cat de mult au tinut la mine, ceea ce evident sunt minciuni. Vor sterge toate amintirile cu mine si voi deveni doar o parte din trecutul acestora. Si ce se intampla daca nu renunt la viata, daca lupt in continuare sa raman langa persoanele care ma urasc, sa le fac viata mai neplacuta cu ajutorul prezentei mele. Trebuie sa le demonstrez tuturor ca Sakura Haruno este o luptatoare, careia ii nu ii pasa despre ce cred altii despre ea. Dar cum mai precis voi reusi sa fac asta? Iara imi fac vise marete, greu de indeplinit. Normal ca nu pot face asaceva, eu sunt blocata aici, nici macar nu stiu unde mai exact, sunt in coma. Sper la o viitoare razbunare pe “prietenii” mei, iar eu nici macar nu ma pot misca. “Sunt patetica!”. La fel am spus si la baia de la scoala. Nu sunt mandra de mine, dar asta sunt eu si acestea sunt singurele cuvinte de lauda pe care mi le pot adresa in asemenea circumstante.

       Monologul meu interior este intrerupt de scartaitul deranjant al usii. Cineva intra incet in incapere dupa care inchide usa  la fel de incet. Pasii se paroprie din ce in ce mai mult d mine, la fel s-a intamplat si acum ceva timp. Pasii se opresc, apoi urmeaza cateva minute de liniste. Acea persoana nu se misca si nici nu spunea nimic, cred ca ma privea.
        “Imi pare rau, doar din cauza mea esti intr-o asemenea situatie. Mi-as dori ca eu sa fi murit in ziua aceea, iar tu sa nu fi ajuns niciodata aici. De fiecare data cand te privesc mi se pare ca te ofilesti asemenea unei  flori fara apa, totul doar din vina mea. Daca as putea da timpul inapoi... nu m-as mai fi intors in Konoha. Tot ce vroiam era sa imi recapat amintirile, nu vroiam sa ranec pe nimeni, dar se pare ca am gresit. Doar din vina mea esti aici Sacha. Imi par foarte rau. Daca ma auzi si cred ca sigur poti face asta, te rog, doar nu parasi aceasta lume, lupta in continuare pentru viata. Intoarce-te la persoanele carora le pasa de tine, intoarcete la mine. Iti promit, ca dupa ce iti vei reveni voi pleca departe de tine.” Vocea aceea, e a brunetului. Acum imi aduc aminte ce s-a intamplat si cred ca din vina lui am ajuns aici, dar nu imi pasa. El e aici langa mine si asteapta ca eu sa imi revin, ceea ce dovedeste ca lui chiar ii pasa de mine. Mi se rupe inima cand ma gandesc la faptul ca el va pleca atunci cand ma voi simti eu mai bine, dar daca nu ii voi permite acest lucru? Poate il voi putea opri si sper sa pot face asta. Nu il pot lasa sa ma paraseasca din nou, nu mai vreau sa raman singura. Acum am nevoie din ce in ce mai mult de el. Dar nu inteleg, ce vroia el sa spuna prin “recapatarea amintirilor?”.


       Incerc din nou sa imi deschid ochii, sa ii privesc chipul si sa ii spun ca totul e in regula, dar nu reusesc. Vreau sa imi misc mainile, dar si acestea par moarte. “Hai sakura, poti sa o faci, lupta pentru ceea ce iti doresti, lupta pentru viata si pentru persoanele apropriate, lupta pentru Sasuke, pentru mama ta si pentru persoanele care vor mai tine in viitor la tine.” Vocea mea interioara ma incurajeaza si in urmatoarele secune, o raza de lumina alba imi invadeaza ochii. Incerc sa clipesc, dar acea raza orbitoare nu imi permite sa fac asata si ma obliga sa tin ochii inchisi in continuare. Incerc sa vorbesc sa spun ceva dar corzile mele vocale au reusit sa scoata doar un murmur infundat. El se afla inca langa mine. Dupa ce acel murmur mi-a parasit buzele, mana lui a prins-o pe a mea si a inceput sa o stranga. E asa de protector cand vine vorba de mine, as vrea sa nu ma mai paraseasca niciodata, e la fel ca un frate mai mare care are grije de sora cea mic si nebunatica, dar in cazul meu, partea cu “nebunatica ” nu e valabila.

       Ochii mi se deschid incet, incerc sa ma obisnuiesc cu lumina care ma orbeste. Clipesc de vreo cateva ori, poi il vad pe el. Parul sau negru si ciufulit, ii invaluie fata alba ca varul. Ochii sai rosii ma privesc nerabdatori. Precis asteapta ceva de mult timp, dar ce? Asteapta ca eu sa imi revin? Incerc sa ii rotesc numele, dar el mi-o taie rapid, spunandu-mi: “nu trebuie sa te fortezi acum, vom vorbi cand te vei simti mai bine”. Ochii imi sunt din ce in ce mai grei. Incerc sa ii tim deschisi dar nu reusesc. Il mai privesc o data pe brunet, dupa care alunec intr-un somn linistit.
    Imi deschid ochii incet. Lumina puternica de mai devreme este inlocuita de cea a neonului care se afla pe tavanul incaperii. Ma uit in jur. El  se afla pe un scaun apropriatde patul meu. Buzele lui sunt arcuite intr-un zabet cere exprima multa bucurie. Se ridica de pe scunul  de langa pat si se indeparteaza. Stai, unde pleca? De ce nu ramane aici cu mine. Nu ma lasa singura.

       - Ma duc sa anunt un doctor ca te-ai  trezit.
    Imi spune aceasta propozitiesi iese pe usa. Aceasta usa nu mai scartie ca data trecuta, cred ca m-au mutat intr-un alt salon. In scurt timp pe usa intra un barbat inalt, imbracat in alb, urmat de Sasuke. Barbatul ma studiaza cu ochii sai albastri incercanati. Isi trece o mana prin parul negru, des cu fire albe care arata stresul si varsta inaintata, apoi incepe sa vorbeasca:
       - Ca sa fiu sincer, nu ma asteptam sa te trezesti asa de repede din coma. Cand acest baiat te-a
    adus aici, aveai o lipsa foarte mare de sange.-vocea lui era grava si ragusita, aceasta voce am mai auzit-o odata- Vad ca acum te simti mult mai bine. Te vom tine sub supraveghere o vreme, iar daca viitoarele analize vor iesi in regula te vom externa.
    Barbatul a spus aceste cuvinte cu multa sinceritate in glas. Nu e ca majoritatea doctorilor pe ca i-am mai intalnit in trecut. Nu e ca acei doctori, care se uita mai intai la portofelul tau sa vada daca e plin, apoi te tine de vorba, de paraca ar consulta portofelul, nu persoana. Doctorul il roaga pe Sasuke sa ramana cu mine, iar in caz de orice sa il cheme.

       Brunetul se aproprie incet de patul meu si se aseaza pe scaunul de langa acesta. O sclipire se poate observa in ochii acestuia. Zambetul de mai devreme nu a disparut nici acum, pare din ce in ce mai fericit. Dar dintr-o data acel zambet a disparut, iar chipul lui s-a intristat dintr-o data. Il privesc nedumerita, ce e cu aceasta schimbare brusca? Ce a patit? Brunetul ma priveste in ochii, apoi incepe sa vorbeasca.
       - Ma bucur foarte mult ca esti mai bine acum, Sacha. Doctorul a spus ca e posibil sa iti pierzi memoria. Sti cine sunt eu?
    De asta e el asa de trist dintr-o data! Crede ca as putea uita de el? Imi e ca un frate, cred ca in aceste momente e mai apropriat de mine decat mama. Dau din cap in semn negati, iar zambetul acela dragut de mai devreme se reintoarce pe chiul lui.
       - Nici nu sti cat sunt de fericit! Vreau sa iti spun ca imi pare rau pentru ce ti-am facut, doar din vina mea ai intrat in coma. Le-am spus doctorilor ca te-am gasit in la intrarea in parcul din centru, sti tu, cel cu multi ciresi. Te-am adus la spital iar ei au trimis acolo o echipa de politisti pentru a investiga. Ei banuiesc ca ai fost atacata de un caine sau animal, oricum trebuie sa le spui ca ti-ai pierdut memoria pentru a nu fi nevoie sa mai dai alte explicatii –dau afirmativ din cap, apoi brunetul continua-. Doctorii au incercat sa o contacteze pe mama ta dar se pare ca nu au reusit.
            Nu se poate asaceva. Mama mea, persoana care mi-a dat viata nici nu s-a deranjat sa se ingrijoreze macar de starea mea? Macar stie ca eu am fost in coma? De ce a trebuit sa te schimbi atat de mult? Nu puteai sa ramai aceeasi femeie iubitoare? Uneori, imi pare rau pentru ca este mama mea cred ca si o straina m-ar trata mult mai bine decat ea. As vrea sa plec, sa o las pe ea sa-si traiasca viata, alaturi de noul ei iubit, care e mult mai important decat mine. A ajuns sa il iubeasca mai mult decat pe propriul copil. Inainte spunea ca tata a fost marea ei iubire, iar eu eram rodul iubirii lor. Acum... ea iubeste banii lui Jim, care cred ca imi va deveni  tata. Nu il voi accepta niciodata. Eu am un singur tata, care e undeva acolo sus si ma vegheaza. Vede tot ce fac, e martor la toate greselile si reusitele mele. Lacrimile incearca sa imi paraseasca ochii, dar nu le pot lasa sa iasa. Am plans prea mult pentru tata, i-am promis ca nu voi mai plange. Acum cand ma gandescmai bine, plansul nu ma ajuta, ma face sa ma simt si mai rau. Plansul imi aduce aminte de toate problemele. Asa cum imi spunea odata Sasuke: “Zambeste, incearca sa uiti de probleme.” Uneori il ascultam, alteori nu si acum as incerca sa zambesc , dar realizez ca nu am nici un motiv. Am nevoie de cineva, de o persoana care sa ma inteleaga. Am nevoie de vechiul Sasuke, sau de vechea mama. Vreau sa traiesc in trecut, nu mai rezit in prezent. Trecutul e mai frumos, macar atunci aveam pe cineva langa mine, nu ca acum... sunt singura intr-o lume in care toti vor sa ma raneasca.
    ***
       Au trecut trei zile decand stau in acest spital. M-am saturat, vreau sa plec de aici. Sa vad parcurile, scola si mai ales, vreau sa ajung  acasa pentru a face o baie cu spuma. In aceste trei zile am fost intepata de atatea ori cu acul, doctorii veneau, imi luau sange pentru analize, imi faceau injectii. M-am saturat de ei, dar acum sunt libera. Ma simt ca un puscarias, cam aceeasi senzatie am trait-o trei zile. Inchisa aici, intre partu pereti albi, petrecandu-mi serile singura. Uneori mai statea si Sasuke cu mine, odata s-a certat si cu doctorul si a fost nevoie de doua asistente pentru a-l scoate din camera. Nu vroia sa plece. Cred ca se mai simte vinovat pentru ce mi-a facut, dar i-am explicat ca nu el e de vina, ci eu. Eu am fost cea care i-a dat din sangele meu si nu regret acest lucru. Daca el ar fi murit, atunci toate fetele din scoala ar fi plans, dar daca muream eu, cine plangea pentru mine? Simplu... numeni. Acum ca ma gandesc la asta, zambetul care imi era pe buze imi dispare. Acum nu trebuie sa ma mai gandesc la nimic. Peste zece minute voi “evada” din aceasta inchisoare. Imi mai privesc refleia in oglindin timp ce in pragul usii apare Sasuke, cu o plasa cu haine. Imi inmaneaza plasa si paraseste incaperea.
       Deschid plasa si gasesc un bilet: “Am fost la tine acasa si am luat niste haine. Scuze pentru ca ti-am umblat printre lucruri. Am sa ma revansez pentru asta”. Nemernicul, a fost la mine acasa si cel mai important, mi-a umblat printre lucruri. Dar mama mea unde e? Cum de nu l-a vazut? Clar, trebuie sa merg urgent acasa. Scot hainele aduse de brunet din plasa si incep sa ma imbrac. Mi-a adus tot ce imi trebuie, de la lenjerie intima, pana la hanorac. Nici acum nu imi vine sa cred, el a fost la mine in camera si mai important este faptul ca mi-a umblat printre sutiene si toate lucrurile mele... oh, imi e asa de rusine. 
       Ma aflu in masina lui Sasuke, un Porsche negru, aproape nou. S-a oferit sa ma duca acasa cu masina si a insistat sa vina si luni dupa mine, pentru a merge amandoi la scoala. Asta ar parea tare ciudat, trebuie sa-l fac sa uite de ideea asta, dar am doar trei zile la dispozitie, azi fiind vineri. Am atat de multe de facut, incat nici nu stiu cu ce sa incep. Trebuie sa imi copiez toate lectiile pe care le-am pierdut de cand stau la spital. Am fost internata noua zile, iar in sapte dintre aceastea am fost in coma.

       Masina parcheaza in fat casei mele. Brunetul se da jos din masina si vine sa imi deschida usa. Ma simt la fel ca acele doamne care au valeti, dar in cazul lui Sasuke, el incearca sa para politicos. Ma ajuta sa cobor, dupa care ma conduce pana la usa.  Incerc sa o deschid, dar e incuiata. Ma indrept catre cutia de posta, de unde scot cheia de rezerva. Din cutie cade un plic. Deschid incet plicul sub privirile curioase ale brunetului, apoi incep sa citesc in gand: “Buna, draga mea! Cred ca nu e prea frumos sa iti transmit o asemenea veste tocmai printr-o scrisoare, dar Jim si cu mine am plecat intr-o excursie, vom lipisi doua saptamani. Te voi suna in fiecare zi, mai pe seara pentru a vedea ce mai e nou. Tine telefonul deschis si nu face prosti. Cu drag, mama. P.S.: ti-am lasat un card care are destui bani cu care sa te descurci in aceste doua saptamani, il gasesti la tine in camera.


       Minunat, acum sunt singura. Nici mama nu mai vrea sa stea cu mine. Prefera sa petreaca timp cu iubitul ei. Cine stie, poate atunci cand se va intoarce voi avea vreo surpriza, mai putin placuta. Dupa ce citesc acel bilet, imi desprind privirea din foaie si incep sa ma holbez intr-un anumit punct.  Daca s-ar uita cineva acum la mine, ar zice ca sunt nebuna. M-am saturat sa fiu marginalizata de toti, nimeni nu ma vrea in preasma sa. Toti se feresc de mine de parca as fi un monstru care e pe cale sa ii ucida cu o singura privire. Dar, o singura persoana ma poate intelege in aceste momente, el e aproape ca mine... e diferit. El e singurul caruia ii pasa de mine in asemenea momente, doar el imi mai e aproape. Il iubesc ca pe un parinte, tin la el ca la un tata, chiar daca avem aceeasi varsta. Brunetul imi ia foaia din mana, apoi citeste mesajul cu voce tare.
       - Mama ta spune ca se va intoarce peste doua saptamani, daca vrei, poti sta la mine in aceasta perioada... sti tu, ca sa nu te simti singura.

       Intr-un fel avea dreptate, imi e frica sa raman singura, dar nu pot face asta. Nu pot sta la el doua saptamani, ce va spune tatal lui despre asta?
       - Ce vor spune ai tai depsre asta? Nici unul dintre ei nu ma cunoaste.
    Am facut aceasta greseala intentionat. L-am intrebat despre parintii lui, mai bine spus, despre ambii parinti. Eu stiu deja ca mama lui a murit dn cauza unui accident medical acum mult timp, iar atatl lui lucreaza la o firma de cosmetice renumita si nu are timp sa stea pe acasa. Brunetul se incrunta la propozitia spusa de mine. Isi inclesteaza maxilarul, iar privirea si-o indreapta spre pantofii sai.
       - Ce s-a intamplat? Am spus ceva gresit?

       Evident ca stiu ce am spus gresit, dar nu trebuie sa il las pe el sa stie ca eu ii cunosc trecutul. Nu vreau sa creada ca sunt o ciudata. Vreau sa vad daca are incredere in mine, daca imi va spune despre familia lui si despre problemele sale.
       - Nu are nimeni ce sa comenteze, mama mea a murit, iar tata conduce o firma de cosmetice foarte importanta si nu prea are timp sa vine pe acasa. Il vad foarte rar. Singura care mai e cu noi este menajera mea.
    Ce bine, macar nu vom fi singuri, cine stie, poate ca aceasta menajera este chiar de treaba. Dar oare stie despre secretul brunetului?
       - Si... Sasuke, menajera stie despre secretul tau?
    Ezita sa raspunda la intrebare, apoi da din cap in semn negativ.
       - Exista o singura persoana care stie despre asta, iar acea persoana esti tu, in rest nimeni altcineva. Crede-ma Sacha, am foarte multa incredere in tine, imi esti ca o sora iar niciodata nu am mai fost atat de apropriat de o ersoana cum sunt de tine. Dar imi pare rau ca trebuie sa te dezamagesc, va trebui sa plec. –ochii mei se marsc si icep sa maholbez din ce in ce mai mult. Fiecare cuvant care are legatura cu plecarea sa, ma arde, ma face sa vreau sa dispar undeva, departe impreuna cu el.- atunci cand erai in coma, ti-am promis ca voi pleca. Acum ca ma gandesc ma bine, nu cred ca e o idee buna ca tu sa vi acasa la mine. Nu mai vreau sa ma aproprii atat de mult de tine. Imi pare rau, dar cred ca aceasta e singura solutie, nu mai vreau sa te ranesc. Voi pleca din Konoha.


       Ultima propozitie m-a lovit cu putre, nu nu se poate, nu trebuie sa plece.Il priveam pe brunet cum rostea fiecare cuvant cu parere de rau. Si el mai avea putin si plangea dar se abtine cat de mult poate. Lacrimile au inceput sa imi inunde ochii, unele dintre ele, isi croiesc un drum pe obrajii mei palizi, apoi cad. El nu intelege, imi face si mai mult rau daca pleaca si ma lasa aici, singura. In aceste momente el e singura persoana in care mai pot avea incredere. Brunetul se aproprie de mine si ma cuprinde intr-o imbratisare calda. Mainile li imi mangaie spatele intr-un mod protector, in timp ce capulmeu se aseaza incet pe pieptul sau. Doua batai scurte s-au auzit, apoi au fost urmate de altele. Inima lui Sasuke batea din nou, de cand am aflat ca e un vampir, nu ia-am auzit niciodata inima batandu-i, dar acum e altceva. Bataile sa aud mai tare si mai clar. O picatura umeda si calda imi atinge obrazul, oare ploua? Imi ridic chipul si pot observa lacrimile din ochii brunetului. Si el plange, nu isi mai poate tin in frau sentimentele. Acum plangem amandoi.  Dupa mult timp, ne despartim, cu greu din imbratisare. Suntem atat de aproape unul de altul. Mana mea se indreapta sper ochii sai pentru a-i sterge lacrimule, dar am ramas uimita cand...
     


     

    Acesta a fost primul capitol scris de mine la acest fic. Sper ca v-a placut, astept pareri.
    avatar
    rosey344
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    CAND IUBIREA E IMPOSIBILA

    Mesaj Scris de rosey344 la data de Dum 25 Aug 2013 - 1:18

    Prima! Ieii! Ok Dady. Ma bucur enorm ca ai preluat acest fic...era o irosire de idei.

    In I rand imi place modul in care scrii. In al II-lea rand nu imi vine sa cred ca Sasuke tot nu isi aduce aminte de ea si ca mama ei e asa o scorpie, iar viaa ei e data peste cap. Totusi sper ca pana la urma Sasuke sa nu plece...din nou. Sau daca plec macar Sakura sa mearga cu el. Si in sfarsit, in al III-lea rand...fato, ma omori cu suspansul asta.

    Spor la scris si multe idei. Sper sa aduci nextul cat mai repede si daca poti sa ma anunti si pe mine!
    avatar
    sakura chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de sakura chan la data de Dum 25 Aug 2013 - 14:25

    Heiii!! Dady primul tau fic a fost minunat. Pot zice ca m-ai uimit complet. Okkay nu sunt eu o experta dar cand termin o parte sa il revizionezi pentru ca ai facut cateva greseli de tastare. Se vede ca ti-a fost mancare si ai mancat unele litere de la cuvinte. Oricum iti urez mult noroc in continuare si sa vi cu next-il cat mai repede. Bafta! Ja Ne!
    avatar
    Andrada :*
    Inactiv
    Inactiv

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Andrada :* la data de Lun 26 Aug 2013 - 13:43

    Capitolul VIII
    Noi prieteni- partea 2




       -Exista o singura persoana care stie despre asta, iar acea persoana esti tu, in rest nimeni altcineva. Crede-ma Sacha, am foarte multa incredere in tine, imi esti ca o sora iar niciodata nu am mai fost atat de apropriat de o persoana cum sunt de tine. Dar imi pare rau ca trebuie sa te dezamagesc, va trebui sa plec. Atunci cand erai in coma, ti-am promis ca voi pleca. Acum ca ma gandesc ma bine, nu cred ca e o idee buna ca tu sa vi acasa la mine. Nu mai vreau sa ma aproprii atat de mult de tine. Imi pare rau, dar cred ca aceasta e singura solutie, nu mai vreau sa te ranesc. Voi pleca din Konoha.


       O privesc pe frumoasa fata care se afla acum in fata mea, ochii ei vrezi s-au marit considerabil, iar lacrimile sunt pe cale sa iasa, ea incearca sa le tina in frau dar nu reuseste. Si eu incerc sa fac asta, vreau sa tip ca imi pare rau ca ii fac asta der e spre binele ei. Nu vreau sa o mai ranesc, poate ca urmatoarea data v-a fi fatala pentru ea, nu vreau ca asta sa se intample. Realiez cat de mult au ranit-o cuvintele de mai devreme, dar e mai bine ranita si in viata decat fericita ca eu ma aflu langa ea pentru o perioada, apoi sa moara din cauza mea. Nu vreau ca eu sa fiu cauza mortii ei, ea trebuie sa moara de batranete, inconjurata de nepoti si stranepoti.


       Nu mai rezist tentatiei si o cuprind pe rozalie in brate. Cand corpurile noastr s-au atins, am sintit o caldura placuta in interioeul meu. Aceac caldura se intensifica din ce in ce mai mult si devine din ce in ce mai placuta. Nu am mai sintit niciodata asaceva, e ceva nou, dar ce? Dar ce este? Ce a cauzat-o? Mainile mele se plimba intr-un mod protector pe spatele fetei, am grije ca nu cumva sa intrec masura si sa ajung sa fiu nesimtit.
       
       In sfarsit, am scapat de ochii fetei, nu o mai pot privi nici macar o secunda in acei ochi de un verde crud. De fiecare data cand ii vad, imi aduc aminte de acel incident neplacut din biblioteca. Nu vreau ca asta sa se mai intample inca odata, nu as vrea sa o pierd pe aceasta fata. Ea e atat de fragila in mainile mele, la fel ca o petala de trandafir. Tragi putin de ea si parasestae intregul trandafir. Asa e si ea... eu sunt un monstru, am devenit asemenea unui animal, care ar fi in  stare sa ucida pentru hrana. Gata, nu ma mai pot abtine, trebuie sa ma descarc, lacrimile calde incep sa imi curga din ochi si se transforma usor intr-un firicel subtire de apa care mi se prelinge pe obraji. Una dintre lacrimi se scurge pe chipul fetei din bratele mele.

       Ne desprindem din inbratisare, iar contactul de mai devreme se pierde. Acum ma simt atat de singur, gol pe dinauntru, de parca ar lipsi ceva. Acel ceva e fata din fata mea. Nu o pot lasa aici singura, ea are nevoie de mine. Fara mine, toti ar incerca sa o raneasca, iar eu fara ea, as fi un nimeni. De ce spun asta? Pentu ca ea e singura care ma intelege in asemenea situatie, doar ea mai e alaturi de mine. Ea ma accepta asa cum sunt, nu se uita la frumusetea mea exterioara, ea a privit prima data in interior, nu i-a pasat ca sunt frumos si ca am multi bani. M-a acceptat pentru ceea ce sunt.

       Mana fetei imi mangaie incet obrazul, in timp ce imi sterge lacrimile. Ochii ei se maresc si incepe sa se uite la mine din ce in ce mai insistent. O intreb daca am ceva pe fata, dar ea nu imi spune nimic, se holbeaza din ce in ce mai mult la ochii mei.
       -Sunt foarte frumosi!
    La ce se refera cand spune asta, la ochii mei? Daca despre ei vorbeste, atunci se inseala, sunt din ce in ce mai hidosi. Rosul aprins arata nevoia de sange, iar cand nu imi e foame au o noanta de rosu spalacit. Erau mai frumosi, inainte. Acea noanta de negru asemenea noptii, nu am mai intalnit-o la nimeni altcineva decat la mama mea.
       -Ochii tai... sunt negrii.

       Fata a spus fiecare cuvant cu ezitare, ii era frica, iar aceasta frica i se putea citi din ce in ce mai mult in acei minunati ochi verzi. Nu vroiam sa ii fie frica de nimic si mai ales de mine. Dar cum se poate asaceva? Aceste schimbari dispar doar la un an de la transformare, cum e posibil?
       O las pe rozalie in pragul usii si ma duc la masina. Ma aproprii de usa masinii si ma uit in geamul fumuriu, intradevar, ochii mei sunt negri, dar... cum? Acele suvite albastre sunt tot la locul lor, dar aceste nu ma dreanjeaza la fel de mult ca ochii. Pot vedea la fel de bine ca inainte, doar ca noanta lor difera, e la fel ca inainte.

       Pe fata mea se poate citi uimirea, stau de cateva minute bune si ma uit la reflectia mea. Nu imi vine sa cred, dar cum e posibil asaceva. O intrebare imi tot circula prin minte, aceea find “Cum?”.
    Imi intorc privirea si observ ca rozalia nu mai e acolo unde am lasat-o, cred ca a intrat in casa. Ma aproprii ncet de usa casei si incep sa bat si nu primes nici un raspuns, in schimb, suspinele fetei se pot auzi foarte clar, Sacha plangea in hohote. Ii spun sa imi deschida usa, dar nu primesc nici un raspuns. Ma asez pe veranda casei si ma sprijin de usa de lemn de stejar. Ascult suspinele fetei, care parca nu mai vor sa se opreasca. As vrea sa fiu acum langa ea, sa o iau i brate si sa spun ca totul va fi bine, dar as mintio, nimic nu e bine, nu acum. Sper ca totul se v-a schimba dupa ce voi pleca, acum ca ma gandesc mai bine, ce ar rezolva plecarea mea? Gata stai, stiu, Sacha ar fi in siguranta, nu ar mai fi asa de aproape de o persoana care e in stare sa ii cauzeze moartea. Dar in acelasi timp nu o pot lasa aici, ea nu are pe nimeni, e la fel ca mine. Mama ei, a uitat pur si simplu ca are o fiica. Am insistat la spital sa imi spuna de ce asa de abatuta, dar imi spunea ca e bine. Evident mintea si minciuna aceea avea legatura cu mama sa. Se vede foarte bine ca o iubeste, dar ce rost are sa iubesti o persoana careia nu ii pasa de tine.

       Ma asez in fund langa usa de la casa fetei, spatele meu stand sprijinit de usa din lemn de stejar. O usa forte mare cu un model complicat care se potriveste perfect cu aceasta casa. Acum ca ma uit mai bine in jur... parca stiu acest loc, dar nu stiu de unde. Mi se pare asa de cunoscut, aceasta alee cu gard viu si gradinuta in care ar trebui sa existe flori dar din cauza frigului de afara, acestea s-au ofilit, iar in cele din urma, au murit. Imi indrept privirea spre cer. Norii s-au adunat din ce in ce mai mult, o ploaie e pe cale sa inceapa, dar nu imi pasa. Vreau sa intru cu orice pret in aceasta casa, vreau sa o iau pe aceasta fata de aici, sa scap de singuratate, iar in acelasi timp sa o ajut si pe ea sa iasa din aceasta stare. Si ei ii trebuie acelasi lucru ca si mine, aceeia fiind prietenii adevarati. Din cate stiu si din cate mi-a povestit, ea a fost mereu singura, iar acum ca mama ei a “uitat” ca are o fiica, Sacha are nevoie de un umar pe care sa planga. Sunt un dobitoc. Fata asta are nevoie de mine, in calitate de prieten, iar eu ii spun ca plec si o las singura? Ce prieten “bun” pot sa fiu si eu in aceste momente. Nu o condamn, are tot dreptul sa se incuie in casa si sa nu mai vrea sa vorbeasca de loc cu mine. As vrea ca in acest moment sa fiu langa ea, sa ii spun ca nu mai plec, iar aceasta e hotararea mea. Nu voi mai pleca din Konoha, chiar daca asta inseamna sa ma abtin de la unele lucruri. M-am intors aici pentru a-mi dezgropa trecutul. Vreau sa stiu cine am fost inainte de trensformare, dar se pare ca nimanui de la scoala nu i se pare cunoscut numele “Uchiha”. Oare sa ma fi uitat toti? Sau din cauza acestor schimbari nu isi mai aduc aminte de mine. Curiozitatea ma mananca din minut in minut. Vreau sa stiu cine am fost si ce am facut in trecut. Vreau sa imi cunosc fostii prieteni de aici, dar daca ei nu ma recunosc pe mine, cum se astepata ca eu sa fac asta?

       Ah... de ce trebuie ca lucrurile sa fie asa de complicate. Totul parea asa de usor la inceput, in capul meu, dar acum ca ma gandesc mai bine, devine din ce ain ce mai complicat. De ce trebuie sa fiu ceea ce sunt? Intrebarea asta nu are nici un sens, dar in cazul meu arate foate mult. Mi-as fi dorit sa mor in acea zi, sa scap de toate aceste probleme. Daca eu as fi murit, Sacha nu ar mai fi ajuns in coma si cine stie, poate in viitor voi ajunge sa ucid. La acest gand imi scutur capul. Nu mai are nici un rost sa stau aici, daca Sacha nu ma vrea prin preasma ei, atunci ii voi respecta dornta si voi pleca. Imi scot telefonul din buzunarul gecii de piele si privesc ceasul. Este unu si un sfert. A trecut aproape o ora de cand am adus-o pe fata acasa. De aproape o ora stau si reflectez la problemele mele. Ma ridic de pe asfaltul rece, imi scutur blugii negri si ma indrept spre masina. Urc pe locul soferului, bag cheia in contact, dar nu pot sa pornesc masina, ceva nu ma lasa, nu imi permite sa plec, iar acel sentiment e cel de vinovatie. 

       As vrea sa raman, dar daca ea nu ma vrea aici, daca vrea sa stea departe de mine?
    Gata m-am saturat de atatea intrebari fara raspuns. Ies din masina si trantesc portiere nervos, vreau sa stiu ce vrea ea de la mine, daca ma doreste langa ea. Ma aproprii de usa de lemn si incep sa ciocan. Niste pasi apasati se aud din interiorul casei, apoi o cheie se rasuceste in butucul usii. Inima imi tresare, sunt din ce in ce mai agitat. Chipul fetei se poate vedea in mica deschizatura pe care a facut-o. Ma priveste cu uimire, nu se asteapta ca eu sa fiu aici. Chiar nici eu nu ma asteptam la asta, doar ca pentru ea as fi in stare sa fac orice. Razalia inceraca sa inchida usa, dar brautl meu drep o blocheaza. Vreau sa dicut cu ea, iar daca nu ma va lasa sa intru pe usa, tot voi reusi sa intru cumva. Vede ca nu are de ales, asa ca imi deschide usa si ma lasa sa intru in casa.

       Hainele ei sunt diferite de cele pe care le-a purtat atunci cand ne-am intors de la spital. Acum poarta un tricou negru simplu si o pereche de pantaloni scurti de casa. Parul ei e inca ud, cred ca a facut un dus atunci cand eu aram prea afundat in ganduri. Fata inchide usa in urma mea, apoi imi face semn sa o urmez. Merg dupa ea pana ajungem intr-o sugraherie frumos mobilata. O fereastra foarte mare permitea luminii sa intre in incaperea slab luminata. In mijlcul camerei se afla o canapea de piele maronie, iar in jurul canapelei se afla doua fotolii. In fata canapeli, cam la o distanta de trei metri se afal o plasma, care pare aproape noua.
    Sacha se aseaza pe canapea, iar eu o urmez, facand acelasi lucru ca ea. Privirea ei aste absenta,in timp ce a mea asteapta sa o intalneasca pe a ei. Fata isi intoarce capul spre mine, vrand sa spuna ceva, doar ca acele cuvinte nenorocite nu vroiau sa ii paraseasca buzele. As fi vrut sa spuna sa nu mai plec, sa nu o mia parasesc, dar nu cred ca vrea asta. Ochii mei ii intalnesc pe a ei, suntem din ce in ce mai aproape unul de altl. Vreau sa vorbesc, dar ma tem ca daca as scoate un cuvant m-as balbai in fata acesteia. Privirea ei se desparte de a mea si incepe sa priveasca un punct fix. Deschide gura si incepe sa vorbeasca:
       -Nu pleca! Atat a reusit sa spuna, iar in urmatorul moment am cuprns-o intro imbratisare. Lacrimile ei au inceput sa curga din ce in ce mai mult, udandu-mi tricoul alb cu imprimeu negru. O mana de a mea ii mangaia incet parul, in timp ce ea isi afunda din ce in ce mai mult capul in pieptul meu. Acea caldura deinterioarad e acum o ara a revenit, dar de aceasta data e din ce in ce mai mare. Niste batai isi fac de cap in pieptul meu, inima mea, care s-a oprit acum cateva luni, bate din nou. Un zambet imi apare pe chip, de fiecare data in care ma aflu langa aceasta fata, ma simt din ce in ce mai uman, de parca ea poate schimba ceva in interiorul meu.

       Fata se departeaza de mine, rupand imbratisarea de mai devreme, care nu a durat asa de mult timp, desi mie mi s-a parut sa dureze o vesnicie. Fiecare moment petrecut in prezenta acstei minunate fapturi mi se pare o eternitate, iar cand e depate de mine, timpul trece asa de greu. In acest moment realizez ce greseala as fi facut daca as fi plecat. Acum imi dau seama cat de multa nevoie am de ea. Ochii ei ma privesc, asteapta un raspuns, vrea sa vada ce voi spune. Ea crede ca voi pleca, nu stie nimic din ce am gandit in ultima ora, ea crede ca acest moment este un fel de “la revedere!”, ca am venit sa imi iau adio de la ea, dar nu e asa. Vreau sa raman cat mai aproape de aceasta.
       -Am realizat, ca daca plec voi face mai mult rau amandurora, nu stiu ce a fost in capul meu, dar acum vreau sa stau cat mai mult in preasma ta. Fara tine ma simt gol pe dinantru, nu stiu daca ai auzit si tu, dar esti singura care ai reusit sa imi faci inima sa bata din nou dupa atat timp- ii apuc mana cea mica si o pun pe pieptul meu. Bataile inimii se sinteau tare si clar.- Cand te tin in brate sint ceva in interiorul meu, ma simt din ce in ce mai umna. Cand sunt langa tine, uit ca sunt un mostru. Tu... faci ca singura farama de umanitate care e in mine sa iasa la iveala. Asta m-a facut sa imi dau seama ca nu pot sa plec, iar daca voi vrea sa plec, atunci tu v-a trenui sa vi cu mine.
       La ultima propozitie, ochii ei s-au marit si un urmatoarea secunda, buzele ei au facut contact cu....


    Acesta a fost capitolul. stiu ca e scurt dar exista si o partea a 3a care v-a sosi foarte repede.
    CAPITOL NECORECTAT.


    Ultima editare efectuata de catre Andrada :* in Lun 26 Aug 2013 - 23:43, editata de 2 ori
    avatar
    sakura chan
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de sakura chan la data de Lun 26 Aug 2013 - 19:49

    Ca si data trecuta si acum m-ai uimit. Deabea astept sa citesc si urmatorul capitol sa vad ce se mai intampla. Cum am mai spus nu sunt eu cine stie ce critic, dar acest chiar imi place foarte mult si iti urez succes in continuare. Bafta si stai linistita daca este prea scurt, cel putin pe mine  nu ma deranjeaza. Smile
    avatar
    *DeEa*
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de *DeEa* la data de Lun 26 Aug 2013 - 20:53

    Buna, Dady! 
    Nici nu stiu cu ce sa incep...  Cred ca ar trebui sa imi cer scuze cat pentru 1000 de ani! Credeam ca ai sa ma omori azi cand am vorbit pe mess, dar ai fost foarte blanda. 
    Nu amvut timp ca sa il citesc, pentru ca am fost plecata, dar ti-am promis ca-l voi citi, iar acum vine si minunatul com.
    hmmm, ce sa spu eu despre capitole, decat ca au fost cele mai frumoase din tot ficul.  Ai un mod aparte de a scrie, iar acum sunt geloasa ca mi-ai furat fanii (de fapt eu ti i-am dat, dar astea sunt detalii).

    Ador descrierea si sentimentele interioare ala lui Sasuke. Sunt asa de profunde, iar saracul de el... e asa de confuz. Dragostea asta... ce face din om. 
    Vreau foarte mult urmatorul capitol si pune-te pe tastat, ca de nu....
    avatar
    rosey344
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de rosey344 la data de Lun 26 Aug 2013 - 22:53

    OMG!! Foarte tare capitolul si mersi ca m-ai anuntat. Sper sa ma anunti in continuare.


    Deci sa inteleg ca buzele ei au facut contac cu buzele lui??....sper sa fie asa. ca de nu....  Insa ceva nu inteleg, de ce ea nu ii zice odata ca ea e Sakura????? Adica ce e asa greu: "Buna, eu sunt defapt Sakura, cea mai buna prietena a ta" si gata, caput...end of story, si desigur stiu ce vrei sa zici, daca ai face asta care ar mai fi intriga ce ne tine cu fetele lipite de computer ca sa ca sa iti citim tie urmatorul capitol...si ai dretate...nu ar mai fi nicio intriga.


    Off! Chestia asta e asa complicata! Deci nu se poate si cand eu zic nu se poate chiar nu se poate ca Sasuke sa fi uitat totul...mai ales sa o uite pe Sakura. 


    Cam atat am de zis de data asta. Astept nextul cu nerabdare...cum am zis mai sus: cu fata lipita de computer. Sper sa ma anunti si data viitoare. Te Kiss si spor la scris!

    Continut sponsorizat

    Re: Cand iubirea e imposibila

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Lun 24 Apr 2017 - 10:28