╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Ploaie de remuscari

    Distribuiti

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Vin 25 Ian 2013 - 21:18

    Ei bine imi incerc si eu norocul cu primul meu one-shot. E destul de scurt, a pornit de la un singur paragraf scris mai demult si ma tin de ceva timp sa il postez, asa ca fara alte introduceri sper sa va placa!


    Ploaie de remuscari



    Ultimul sarut. Cel mai provocator. Cel mai intens. Cel care imi facu buzele sa pulseze nebuneste dupa ce ne-am indepartat usor unul de altul, dar totodata si cel care mi-a deschis ochii, m-a trezit la realitate. De cand eram impreuna niciodata nu ma sarutase atat de salbatic si tandru in acelasi timp. A fost ca si cand si-ar fi pus toate sentimentele pe care le avea fata de mine in acel sarut si le-a uitat imediat dupa ce buzele noastre s-au dezlipit.
    Norii infuriati si innegriti, impreuna cu toate celelalte elemente ale naturii se inversunau impotriva mea. Vantul sufla manios ca nu am fost in stare sa am grija de ea, frunzele uscate, incolacite si crispate zburau involburate si furioase in jurul nostru amintindu-mi ca nu eram sufiecient de bun pentru ea si in final insusi maretul cer ma ameninta cu tunete asurzitoare si fulgere violente ca nu voi mai gasi niciodata o fata ca ea. Incepuse sa ploua marunt si des, iar noi stateam acolo, privindu-ne intens si adanc in ochi, sub patura uda si rece ca de gheata. Parca totul plangea pentru noi, iar lacrimile cazute din cer erau lunguiete si ascutite ca niste sulite care de fiecare data cand se izbeau de pielea mea, parca o mie de ace imi strapungeau fiecare particica a corpului. Ma durea faptul ca nu fusesem capabil sa pastrez o fata minunata in viata mea, o fiinta inocenta, un inger cazut din Rai.
    Eram gata sa imi iau adio de la demnitate, sa ingenunchez si sa o implor sa ma ierte. Dar reactia mea a fost una intarziata, mult prea intarziata. Un claxon strident a facut-o pe fata sa intoarca capul inspre directia sunetului si sa se smuceasca din stransoarea imbratisarii mele. Abia atunci timpul incepuse sa se scurga altfel, totul devenind clar. In mintea mea s-au derulat toate momentele noastre impreuna, constatand ca problema era ea, nu eu. Inima incepuse sa ma intepe vazand ca in viata ei exista un alt barbat, unul care era cel mai bun. Nu imi venea sa cred ca voia sa plece, sa ma lase singur dupa tot ce facusem impreuna, dupa toate momentele in care ne iubeam cu foc. Insa acum, in cel mai tensionat moment din viata mea, incerc din rasputeri sa gasesc o urma de speranta. Ii priveam expresia neutra si rece, in timp ce degetele mele ii mangaiau neincetat obrajii, odata catifelati, acum ca de piatra. Ochii ei de un verde crud ca cele mai pretioase smaralde erau goi si indiferenti. Am dat sa o sarut din nou, sa o conving sa ramana langa mine, sa o conving ca voi incerca din rasputeri sa fac imposibilul si sa ii ofer mai multe decat celalalt, cel pe care il dorea cu adevarat. M-a respins brutal, smulgandu-se din bratele mele. A privit o data inapoi, apoi a luat-o la fuga sa ajunga mai repede la el, sa fie cat mai departe de mine. A ramas doar o amintire... in miez de furtuna.


    Ultima editare efectuata de catre •°Quєєn Bєє°• in Vin 25 Ian 2013 - 22:15, editata de 1 ori

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Rose la data de Vin 25 Ian 2013 - 21:37

    Ia uite ce fetiţă harncă şi pot spune şi talentată.

    Ai ales un titlu minunat, îmi place foarte mult şi se potriveşte cu primul one-shot. Totodată e şi trist, are atât de multe sentimente nostalgice că aproape îmi oferă şi mie această stare.
    Ideea pentru primul one-shot mi-a plăcut şi am rămas surprins plăcută când am văzut că narezi din perspectiva unui băiat.

    Descrierea ţi-a ieşit şi efectiv m-ai dus şi pe mine în mijlocul acţiunii. Am reuşit să surprind fiecare detaliu în minte şi asta pentru că ai reuşit să oferi detalii clare. Am observat că te-ai folosit de elementele naturii pentru a pune în evidenţă sentimentele şi ai ales şi o vreme mohorâtă, ceea ce este minunat.
    "A ramas doar o amintire... in miez de furtuna."
    Deci, am rămas fără cuvinte. M-ai dat pe spate aici şi jos pălăria. Chiar mi-a plăcut partea asta şi sper să mai astfel de momente.

    Sincer, sper să mai astfel de idei geniale şi să aduci cât mai repede o altă povestioară. Chiar te pricepi şi îţi iese.

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1691

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Andi la data de Vin 25 Ian 2013 - 22:22

    Cel mai trist lucru pe care l-ai scris tu vreodata <3. Chiar mi-a facut ziua mai buna. Adica ziua mea fusese buna pana acum si tocmai asta era ciudat, ca nu se intamplase nimic. Revenind la subiect, eu abia la sfarsit mi-am dat seama ca povesteai din perspectiva unui baiat. Oricum, a fost foarte frumos. La capitolul descriere te-ai descurcat exemplar. Totusi a fost acolo ceva care mi-a displacut: "Ochii ei de un verde crud ca cele mai pretioase smaralde erau goi si indiferenti. ". De ce verzi:))? Asta ma duce cu gandul la Sakura. Adica stiu, chestia asta e din obisnuinta avand in vedere ca scrii(scriem) ficuri SasuSaku, dar ar fi fost mai bine daca ochii tipei aveau alta culoare. A fost ok oricum, dar ar fi fost si mai original. In fine, in mare mi-a placut foarte mult, mai ales partea din sfarsit cand ea pleaca si el ramane acolo "in miez de furtuna". Si sa stii ca felul in care ai povestit a facut ca totul sa para foarte real. Te mai asteptam cu one-shot-uri de genul asta, Praji <3.
    P.S: Scuze de intarziere^^
    Edit: Am uitat sa mentionez inca o chestia care nu mi-a placut si anume lungimea. De ce a fost scuurt? :o3

    mikydeeuk23
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 9

    Data de înscriere : 13/12/2012

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de mikydeeuk23 la data de Vin 25 Ian 2013 - 22:33

    God O.O
    Incep prin a spune ca am sa mor in curand. Ochii verzi? Gosh, asta ar fi putut fi cel mai bun paragraf dintr-un fic SasuSaku Love it Oricum, fiind mare fan, iti dai seama ca mi i-am imaginat pe ei ca protagonisti. Sentimentele baiatului atat de sincere... Mi-a venit sa plang Sad Ma bucur doar ca am niste ochi de fier. Iubesc one shot-ul asta. E pur si simpluperfect pentru mine. Iar finalul m-a lasat destul de trista. Bietul de el... Ultimul sarut e intotdeauna cel mai dureros Sad

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Reeah la data de Sam 26 Ian 2013 - 14:27

    Bună ! Doamne, Doamne, Doamne.. tu de la mine meriţi un plus, ştii de ce ? În primul rând m -ai nimerit într-o perioadă sensibilă şi am întâlnit şi aici blestemaţii ochi verzi. In fine, totul a fost superb, mai ales că mi-am adus aminte de relaţia mea care tocmai s-a terminat... şi cam ăsta este subiectul, doar ca el este cel care pleacă. Sad A fost foarte frumos, tot textul a fost încărcat cu sentimente şi chiar îmi vine să plâng, bine, bine, plâng.
    Aştept şi alte one-shot-uri. Multă inspiraţie şi spor la scris! Kiss

    Ella ♣
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2342

    Data de înscriere : 16/04/2012

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Ella ♣ la data de Lun 1 Iul 2013 - 14:11

    Buna tuturor! ^-^
    Am venit un nou one-shot in dotare. Sper sa va placa si imi pare rau daca va veti plictisi pana la final. A iesit mult mai lung decat ma asteptam.




    Razboi in doi


    "Eu ma duc sa ma culc, nu mai pot de somn..."



    Dupa ce am apasat pe trimitere, mesajul s-a livrat rapid catre prietena mea de la kilometri distanta. Am pus telefonul pe masuta din lemn, vopsita in culoarea caramidei din camera ingusta de la etajul casutei de la tara, care imi dadea senzatia acuta de sufocare. M-am indreptat timid spre fereastra incaperii, dand cu incetinitorul draperia cafenie la o parte cat sa pot privi afara. Intunericul rece si amar m-a izbit brutal amintindu-mi inevitabil de atitudinea lui, de seriozitatea cu care privea lucrurile si in acelasi timp cu dorinta arzatoare de a fi un suflet liber, de a calatori in intreaga lume, care mereu ii lucea si lumina privirea fixa. Mi-am ridicat pupilele grele si obosite catre cer sa pot admira micutii licurici de la mile distanta, care in fiecare noapte ard cu pasiune, doar acompaniaza sfanta luna sau plang impreuna cu sufletul nevinovat rupt cu cruzime in doua... depinde de persoana care le priveste si admira. Am oftat zgomotos si am tras draperia, dupa care am privit becul galbui care palpaia in nestire, asa ca m-am dus sa apas intrerupatorul. Cand intunericul cuprinse si camera mea, m-am asezat pe patul din apropiere. M-am intins pe toata lungimea lui simtind racoarea plapanda a cearsafului alb ca norii de pe cer, perna moale in care mi se afunda adanc capul si plapuma usoara ca o pana acoperindu-mi trupul subtire si firav. Priveam inconstient intr-un anumit punct de pe tavan, imaginandu-mi tot felul de scenarii dramatice si romantice la care eram supusi eu si „el”... cel care aparuse de nicaieri, cel care dintr-o data imi facuse inima sa sara mereu din piept la auzul numelui sau, cel pe care voiam sa il vad din ce in ce mai des, cel care imi creease sperante si in final cel care ma facuse sa imi mint constiinta desi stiind prea bine adevarul, il negam incontinuu. De fiecare data intervenea micul sentiment numit speranta, care pana la urma murise chiar ultima. Desi aveam confirmarea lui ca nu este si nu va fi nimic niciodata intre unul de teapa lui si una de felul meu, inca ma minteam singura visand si spulberand vorbele pe care mintea le percepuse, dar inima nu le putea accepta cu niciun chip. Amalganul de sentimente, ura contopita cu dragostea pentru el, injuraturile combinate cu vorbele de alint care doream cu ardoare sa i le soptesc la ureche, toate inchegate cu scenariile imaginate, creasera in capul meu un haos organizat care ma facura sa adorm.



    ***



    Sunetul tocurilor joase faceau un ecou enervant pe culoarul pustiu. Am mers in continuare sa gasesc iesirea din acest hol fara sfarsit, pana cand incet-incet, in deparare se zarea o lumina... luminita de la capatul tunelului. La sarsitul drumului, razele soarelui binecuvantau totul cu stralucirea si caldura lor. Mese rotunde aranjate in cel mai mic detaliu cu bucate care iti faceau cu ochiul, erau puse pe alocuri in gradina superba, presarata cu florile viu colorate ca un curcubeu. Mi-am rotit ochii prin gradina si am dat de o multime de persoane, doamne si domni, imbracati sofisticat, cu rochii bufante brodate atent si cu costume aranjate perfect, exact ca pe vremuri. Abia atunci am realizat ca si eu purtam o rochie asemanatoare cu cele ale doamnelor din gradina. Deodata doua maini se asezasera pe umerii mei dezgoliti, masandu-i usor si cu calm. S-a dat la o parte dandu-mi posibilitatea de a-i privi chipul. Un tanar "voievod", in floarea varstei, cu ochi mari si minunati care lucesc ca doua patimi fara sot. Un mandru chip cu plete negre, misterios si ganditor. Si-a indreptat mana spre mine, iar eu mi-am asezat degetele lungi si subtiri ca de pianista in palma sa catifelata. Mi le-a strans ferm, dar in acelasi timp usor sa nu ma doara, si si-a mutat ochii catre inelarul meu, privind fix inelul fin de aur incrustat cu diamante, avand in varf cu rubin stralucitor in forma de inima. Nu stiam cine este, nu aveam nici cea mai vaga idee cine ar putea fi acest domn impunator. Insa dupa felul in care se uita la acel inel, aveam senzatia calda, dar stranie ca el mi l-a oferit, iar eu il acceptasem, semn ca eram legati de o logodna. Era o nebunie, in ce univers paralel ajunsesem?
    Il priveam in continuare cu frica si cu groaza, iar cu toate acestea figura lui era neschimbata, provocandu-mi o stare de siguranta. Expresia sa era senina, ochi blanzi si sticlosi de un albastru infinit, si buze rosiatice curbate intr-un zambet care ii facea mici gropite aproape perfecte in obrajii fini. Mi-am rotunjit si eu colturile buzelor si am simtit senzatia placuta ca o faceam din toata inima. Asta e, zambeam cu toata placerea, stiind ca puteam avea incredere in acest domn. Am pasit sfioasa, dar cu capul sus, impreuna cu asa-zisul logodnic, cel mai probabil sa salutam fiecare oaspete in parte. A fost de ajuns o fractiune de secunda si de un singur sunet. Mi-am intors frenetic capul spre directia din care a venit acea voce tare si indrazneata care mi-a sucit mintile. Am clipit si apoi l-am vazut... Un trup conturat perfect, cu muschi ca de felina, usor incordati, imbracat ca pentru cel mai sofisiticat bal. O privire increzuta si intepata, care ascundeau una plina de noblete si un zambet strengar care ma surprinse in toata stupefiera mea, dand peste el aici. A inceput sa se apropie de mine cu pasi marunti, dar fermi pana cand a ajuns la destinatie.
    - As putea sa ii adresez cateva vorbe viitoarei noastre mirese, in particular?
    Vocea lui imi era ca un jungi, ca un glont care imi strapunse trupul fara vlaga, un venin letal care se raspandea rapid in tot corpul. Privirile lui aparent nevinovate, dar pline de subinteles, imi strangeau inima in fiecare moment, iar cu fiecare secunda trecuta lasa si mai multe cicatrici adanci. Tanarul domn care ma tinea strans de mana, parca vrand sa nu-mi mai dea drumul vreodata, zambi numaidecat la vederea „lui” si a diplomatiei cu care ceruse permisiunea de a schimba cateva vorbe cu mine. Incepuse sa imi fie scarba de persoana lui, de felul lui increzut de a fi si de atitudinea sa fudula. Cu toate astea, nu trecuse zi fara ca el sa nu imi zboare spontan prin minte si nu trecuse seara in care sa nu imi fi dorit cu atata ardoare sa il simt aproape de mine, sa ii ating timida corpul bine format, sa imi asez usor capul pe pieptul sau, sa ii pot auzi fiecare bataie a inimii, sa ma joc cu degetele sale in timp ce el ma alinta si imi dezmiarda dragastos crestetul capului cu saruturile sale dulci si totusi atat de interzese. Visam mereu cu ochii deschisi la aceste lucruri de care eram constienta ca nu se vor intampla niciodata, ci erau doar vise mult prea frumoase pentru a putea fi adevarate.
    Sarutul scurt, pe frunte, dar plin de afectiune al logodnicului meu, ma trezi brutal la realitate. Mi-am ridicat tematoare capul spre el, iar acesta avea acelasi zambet care imi transmitea ca totul va fi bine. A dat din cap spre el semn ca e in regula si ca ma poate rapi cateva minute de la intampinarea musafirilor. Nu! Nu era deloc in regula! Nu ma putea lasa singura, nu voiam sa raman singura, numai doi dintre noi... dar deja era prea tarziu. Stateam fata in fata ca doi straini care au impartasit candva aceleasi amintit nostalgice, acele momente care si acum par atat de vii. A trecut mult timp de cand nu il vazusem, nu se schimbase prea mult, avea acelasi aspect, aceeasi tinerete si adrenalina a aventurilor, a experientelor total noi care ii ieseau in cale. Am zambit in sinea mea, retraind cu gandul la acele momente care pentru mine erau extraordinar de speciale, singurele „lucruri” care mi-ai mai ramas de la el. Acesta mi-a oferit bratul sau, semn ca ramasese acelasi gentleman, dupa care ne-am retras departe in gradina, sa fim feriti de ochii curiosilor. Deodata m-am trezit lipita de trunchiul unui copac batran. El era in fata mea, sprijinindu-se cu mainile de triunchi, de o parte si de alta a capului meu, avand privirea plecata. Respira greoi ca si cand a facut un efort urias de a ma aduce aici, intr-un loc ascuns de tot si de toate. Inima imi batea atat de tare, mai sa imi sara din piept si sa improaste din sangele meu infestat de veninul supranumit iubire. Un virus perfect , otrava ce omoara lent, o licoare letala cand cauti un sentiment.
    Odata ce te-ai imbarcat in trenul ce duce spre paradisul iubirii vei avea de indurat o calatorie doar dus, pentru ca nu a existat si nici nu va exista o cale de intoarcere pentru nimeni. Timpul nu se va intoarce niciodata sa retraim mementele minunate de la inceputul acestei aventuri. Scurte fractiuni de amintiri ale zambetului care iti facea ziua mult mai buna, indiferent cat de oribila fusese pana atunci. Furnicaturi de emotie ale corpului, parca simtind din nou cand te atinsese pentru prima oara. Inchizi incet ochii, inspiri adanc si reusesti... reusesti sa simti din nou mireasma sa. Incepi sa inhalezi ca o flamanda aroma unica si dulceaga a corpului sau, combinata cu parfumul scump dupa care te facuse nebuna sa il mirosi din nou si din nou. Iti treci posesiva limba peste buzele rosiatice si infierbantate, gandindu-te la fazele cand erau presate usor de cele ale lui. Doar amintirile raman cand iti dai seama ca ai ajuns la mijlocul calatoriei unde visele ti se spulbera, devii rigida, vulnerabila, sensibila, rece, iar calatoria spre destinatie devine mai amara si mai lunga. Cazi in genunchi, incepi sa plangi in hohote si iti simti inima franta si sparta in mii de bucati. Simti ca nu mai ai niciun rost pe lumea asta, si iti aduci aminte, cu lacrimi in ochi, cand ii spuneai ca intr-o zi vei vrea sa ii porti cu incantare numele si apoi sa ii daruiesti rodul iubirii voastre. Realizezi ca ai fost o provocare pentru orgaliul, mandria si atitudinea sa. Stia prea bine ca nu s-ar fi coborat niciodata la gandirea ta de visatoare, ca e doar o festa lipsita de emotie pentru el. Te-a jucat pe degete, iar acum il urasti. Iti doresti ca intr-o zi sa i se intample exact ce ti-a facut el tie, in timp ce pe dinauntru te deteriorezi, iar sufletul te doare. Insa nimanui nu-i va pasa, toti iti vor spune aceleasi vorbe in vant, aceleasi reprosuri care te inchid mai mult: „Iti e frica sa treci peste, sa ii dai drumul, sa il uiti si asta pentru ca te temi sa nu fii singura, sa nu mai intalnesti niciun baiat." Au impresia ca iti inteleg durerea, lacrimile, singuratatea si doar mimeaza sentimentul pierderii tale, cand de fapt nu au nici cea mai mica idee ce e in sufletul tau. Iti vine din ce in ce mai greu sa le mai asculti asa-zisele sfaturi de a-l uita si de a-ti vedea de propria viata. Iti doresti pe cineva care sa iti inteleaga cu adevarat suferinta si sa iti spuna: „Sunt prietenul tau! Nu iti voi spune niciodata sa il uiti daca tu nu poti accepta asta. Nu te voi acuza de frica de a-i da drumul, cand tu iti doresti doar sa privesti in viitor si sa vezi cum vor sta lucrurile daca vei face asta. Iti voi accepta dorinta de a te gandi in continuare la el, de a-ti aminti de momentele pretioase petrecute impreuna, chiar daca te vor zbuciuma si vei suferi mai mult. Ma va durea mai tare sa te vad asa, dar voi fi de acord cu asta, doar pentru ca imi esti prieten si voi face asta de dragul tau. Tine minte ca voi fi langa tine mereu in astfel de momente, ma voi aseza langa tine, te voi lua in brate si iti voi spune ca va fi bine, ca va realiza ce greseala imensa a facut si se va intoarce. Chiar daca vor fi vorbe goale, stiu ca pentru tine vor insemna imens de mult. Am sa fac asta pentru tine, pentru ca sunt prietenul tau!”
    As fi avut nevoie de un astfel de prieten, insa brusc ma vindecasem si ma trezisem logodita cu cineva pe care nu-l mai vazesem in viata mea. Parea ca lucrurile si-au revenit la normal si totul va fi bine. Nu stiam de unde aparusera toate astea, nu stiam cum de am ajuns aici, dar simteam ca puteam sa ma obisnuiesc cu viitorul meu sot. Insa brusc aparuse el de nicaieri zbuciumandu-ma de tot, si tot cum a dorit el s-a intamplat, a vrut sa vorbim singuri, iar eu m-am supus dorintei lui, nici nu am indraznit sa ma opun.
    - Iti dai seama ca mi-am calcat orgoliul ca sa putem fi singuri, a spart el linistea tensionata cu voce tremuranda, in timp ce se apropia mai mult de mine.
    - Nu stiu, e prima oara cand suntem doar noi doi.
    Vocea mea era scazuta, semn ca abia ma puteam stapani in fata lui. Tremuram din toate incheieturile, respiratia mi se taiase, si aveam fiori de emotie pe sira spinarii cand mainile mele, care erau asezate pe pipetul sau, urcau lin spre gatul incrodat. Am simtit usoara sa ezitare cand mainile sale ferme coborau incet si cu grija, atingandu-mi plapand bratele, pana la talia mea, unde s-au oprit. Ne-am deschis la unison gurile, semn ca nu mai puteam respira normal. Ne apropiaseram atat de tare incat ii puteam simti bataile ritmice ale inimii sale.
    - Opreste-te, nu e bine! E un "razboi" in noi, l-am impins cand era gata sa ma sarute.
    - E un "razboi" in doi, a continuat cu un zambet strengar. Hai sa traim si sa uitam...
    Sa uit pur si simplu la cat de multe m-a supus sa indur dupa plecarea sa? Cum indraznea sa imi ceara asa ceva?! Nu, pur si simplu imi e imposibil sa fac asta. Acele amintiri oribile si groaznice, oricat de mult as incerca sa le ignor, ele ma vor bantui pana in ziua mortii.
    - Hai sa iubim si sa iertam...
    Sa iertam?! Nici macar nu si-a cerut scuze fata de mine si de toate cele intamplate intre noi. Spunea totul cu atata usurinta, fara nicio urma de remuscare, ceea ce ma durea mai tare. I-am putut simti respiratiile deasupra buzelor mele si nevoia sa disperata de a ma curpinde mai tare in brate. Ma facea sa nu-l mai inteleg deloc, vorbele sale erau goale, reci, fara sentiment, dar parca gesturile il tradau. Mi-am ridicat privirea sa ii pot admira perechea minunata de ochi mari, caprui si luminosi. Figura sa era asa de schimbata de cum imi aminteam eu, unde disparuse seriozitatea lui? Ce se intamplase cu diplomatia sa? Al cui este acest chip bland si calm? Zambea atat de larg, privindu-ma adanc in ochi, insa expresia i se schimbase rapid la vederea lor. Mi-am inchis ochii care ma intepau si le-am dat drumul stelutelor argintii si firave sa se prelinga incet pe obrajii mei. Nu ma mai puteam stapani, lacrimile curgand necontrolat si din ce in ce mai multe. El a stat un moment pe ganduri, dupa care m-a tras spre el, cuprinzandu-ma cu totul si lipindu-mi capul in scobitura gatului sau sa ma poata linisti. Imi saruta protector crestetul capului, asa cum visasem mereu ca o va face, si isi trecea usor degetele prin parul meu incercand sa imi dea senzatia de siguranta. Reusea din plin, asa ca lacrimile incetasera sa mai curga si tot ce faceam era sa ma odihnesc acolo, in bartele sale, unde imi era cel mai bine. Continua sa imi dea sentimentul placut ca puteam sta asa pentru totdeauna, soptindu-mi suav:
    - Ramai cu mine si va fi bine.
    - Stiu, pentru ca te am pe tine!
    Parca mi se luase o greutate de pe umeri cand acele cuvintele iesisera din gurita mea. Ma stransese mai tare si stiam ca zambetul ii reaparuse pe chip. M-am dezlipit de el sa ii pot admira inca o data expresia fetei lui care parea atat de cunoscuta, dar in acelasi timp era atat de schimbata. Nu imi venea sa cred ca acum mult timp acelasi om ma refuzase, imi refuzase inima si dragostea, tot ce aveam mai de pret atunci. Acum tanjeste dupa ele, nu suporta sa ma stie departe de el, iar toate astea ma facura sa simt din nou un gol mare in stomac, sa mi se reaprinda acea scanteie care ardea pentru el. Inima incepuse sa bata cu putere si violent, mai sa sara din piept, simtindu-i aproape, din ce in ce mai aproape respiratia. Mi-am facut drum cu mainile pana la parul sau, mereu aranjat, si le-am infipt acolo, cand buzele sale actionasera ca o ventuza asupra alor mele. Mi le prinsese in capcana, fara ca eu sa ma pot opune sau retrage. Mi-am trecut usor varful limbii peste buzele sale pline, transmitandu-i ca nu aveam de gand sa-l refuz, astfel ca el si-a intredeschis gurita. Si-a permis apoi sa se strecoare in lacasul meu si sa ma invite sa explorez aceasta noua senzatie unica, placuta, de care puteam usor deveni dependenta, dar care ma implinea si ma facea sa ma simt fericita si iubita cu adevarat. Era ceva total nou pentru mine, puteam spune ca e prima oara cand cineva ma saruta cu foc si atat de multa dorinta. Era perfect... sau asa ar fi trebuit sa fie, in alte circumstante. Ati simtit vreodata ca va pica cerul in cap? Ca va lasa picioarele? Ca raul e deja facut si nu puteti face nimic sa va indreptati greseala? Toate astea le-am simtit cand am deschis ochii si l-am vazut la geamul conacului. Viitorul meu sot statea acolo si privea insintent si incruntat cum viitoarea sa mireasa saruta un alt barbat. Mintea imi trimitea semnale alarmante sa ma opresc cat mai puteam, insa inima era mult mai puternica. Preluase controlul asupra corpului meu, astfel ca in loc sa rup sarutul, ma avantam mai repede si mai adanc. Nu se putea termina asa...


    Am deschis ochii si m-am ridicat in sezut agitata. Mi-am rotit ochii prin camera, intrebandu-ma ce se intamplase. Am realizat ca ma aflam in camera ingusta de la etajul casutei de la tara, care imi dadea senzatia acuta de sufocare, din nou. A fost... doar un vis? O usa trantita la parter ma facu sa tresar.
    - Inca nu te-ai trezit? Te-a prins sluja dormind! Sigur si-a bagat Diavolul codita, a rasunat vocea mamei de la parter.
    - Asa e mama, un "diavol" mirific, am spus in soapta, trecand usor cu degetele peste buzele inca pulsand.



    Ultima editare efectuata de catre •°Bommye°• in Vin 5 Iul 2013 - 10:26, editata de 4 ori

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Rose la data de Lun 1 Iul 2013 - 16:26

    Băi pisic nu pot să cred. E mai mult decât uimitor ce ţi-a copt ţie mintea şi subconştientul.
    Aş fi scos acea introducere, cu acel mesaj, pentru că acolo a fost partea care a dezvăluit că textul cu italic e un vis. Cititorul nu trebuia să ştie de la început că vei povesti un vis. Oricum, recunosc mi-a plăcut descrierea din acea parte. De fapt, ce tot zic? Ai scris superb. Ai avut nişte figuri de stil surprinzătoare şi acest one-shot e făcut cu mult drag. Ţi-a ieşit foarte bine. Ai avut o descriere complexă şi nu ai plictisit-cel puţin pe mine nu.
    Ai reuşit să faci şi o rimă: "otrava ce omoară lent, o licioare letala când cauţi un sentiment" -vezi că te faci şi poeată Laugh
    "Nu! Nu era deloc in regula! Nu ma putea lasa singura" aici chiar m-a bufnit râsul. E destul de amuzantă partea asta şi îmi imaginez şi o faţă de aia speriată, fix ca în desenele animate Laugh

    Acum am înţeles faza cu duminica. Ehem, deci un "diavol "mirific"". No, ce inspiraţie ai avut tu, mâncate-ar puricii. Am recunost ceva în acest text, pot să zic că mă simt mândră Laugh

    Fug spre matematică. Te felicit pentru munca depusă şi să o ţii tot aşa.
    Pupici!

    mikydeeuk23
    Inactiv
    Inactiv

    Mesaje : 9

    Data de înscriere : 13/12/2012

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de mikydeeuk23 la data de Joi 18 Iul 2013 - 12:33

    Hello, darling ^^
    Deci, dupa cum am promis, am recitit minunatia asta si acum am hotarat s las si eu un comentariu. In primul rand, descrierile tale sunt perfecte. Perfecte iti spun! ^.6 Imi place ca folosesti multe figuri de stil. Imi dai fiori numai cand imi imaginez.
    Pe langa asta, mai e si firul povestii care, tin sa mentionez, a fost foarte tare. Imi place ca te inspiri din viata reala, pentru ca redai sentimente foarte realiste. Gen visul, negarea sentimentelor, si asa mai departe. Mi-a placut si faza de final, cred ca mai mult decat ti-ai putea tu imagina. Aceea cu "un diavol mirific". A fost geniala. Si venind de la un geniu, a fost si mai geniala ^.^
    Love you,
    Miky.

    Andi
    Critic
    Critic

    Sex : feminin

    Mesaje : 1691

    Data de înscriere : 27/04/2012

    Re: Ploaie de remuscari

    Mesaj Scris de Andi la data de Vin 2 Aug 2013 - 3:10

    O să mă sinucid în 3, 2, 1. Probabil vei auzi despre drama nopţii mele mâine dimineaţă la ştiri, când vei afla că m-am spânzurat. Am scris o minunăţie de comm şi Lizuca mi-e martoră! Dar, asta e soarta, am fost sabotată de reclame şi s-a dus tot. Dacă ar fi trebuit să rescriu un comm pentru altcineva, fii sigură că aş fi lăsat-o baltă. Revenind. Eu am două medalii la fanficiton. Poţi vorbi cu cei din staff să primesc una şi pentru nesimţire? Au trecut o lună şi o zi de când ai postat şi eu... Batman, n-am scris nimic, n-am zis nimic. Mi-a plăcut foarteee mult şi am să foarte rezum, pentru că mor dacă scriu iar acelaşi lucru. Titlul e frumos, dar ar fi putut fi mai original. Războiul e în doi doar în vis, căci în realitate războiul se dă doar înăuntrul personajului, deorece persoana iubită nu îi răspunde sentimentelor. Parcă mi-aş spune părerea legată de o poezie eminesciană. Ăsta da antrenament pentru bac. Începutul a fost bun, cu descriere şi alea-alea [De ce, doamne, nu am comm-ul meu splendid şi scriu "alea-alea". De ce?]. Deja am vorbit de partea în care "eul liric" îşi evocă dorinţa de a fi înţeles de prieteni. Ce fel de om şi-ar îndemna prietenul să sufere? Eu îţi înţeleg personajul şi nimeni nu îi spune să nu se mai gândească la "diavol", doar că ar trebui să mai ia o pauză din când în când. Sfârşitul a fost bun. Chiar perfect. Deci mirele e ca o demultiplicare a personajului. De ce? Îţi explic în particular, ca să înţelegi şi tu ce minunăţii de idei ai fără să îţi dai seama. De fapt mi-e prea somn ca să mai scriu.
    That was all folks, noapte/ dimineaţă bună. Eu mă duc să mă spânzur.

      Acum este: Vin 9 Dec 2016 - 21:20