Contul membrilor cu numărul de mesaje postate (topicuri, comentari etc.) = 0, vor fi șterși de pe forum în următoarea săptămână.

    In cautarea Luminii

    Distribuiti
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Dum 13 Ian 2013 - 10:46

    Buna ,am mai venit cu un fic.Acesta este cu mult mai diferit de Inger si Demon,de fapt este vorba despre viata de criminal al copilului lui Sasuke Si Sakura .L-am inventat eu.



    Capitolul 1:Neliniste





    Este asa de intuneric!
    Unde sunt?Ce e cu mine?In fata mea de abia vad prin ceata patrunzatoare ce imi taie respiratia un mormant.Tristetea pe care mi-o transmite imi vine direct la inima ca o sageata.Parca ar face parte din mine!Dar e doar imaginatia mea...
    Sicriul se deschide incet si din el ies...Oh, Doamne!Mama,Tata!Imi pare rau!Va rog,iertati-ma!
    Deschid ochii si sar din pat ca ars.A fost doar un vis...Ce usurare!Ma uit la ceas.E ora 2:00 dimineata.Nici nu mai pot adormi.La naiba!
    Ma indrept incet spre baie si ma uit in oglinda.Ochii mei...nu mai sunt asa de verzi ca inainte.Unde a disparut culoarea lor de smarald care am mostenit-o de la mama?Nu stiu...
    Imi plimb mana prin parul meu negru,ciufulit si arat ca un smecher...Ce mai?In fata mea nu vad decat un criminal!Un idiot fara familie,singur,suparat!Dar de ce ma plang?Eu am ales sa fiu singur...
    Nu mai are nici un rost sa stau si sa ma plang ca o fata,mai bine ies la aer.In 5 minute m-am imbracat si am iesit afara.Peste tot joaca luminite,ecrane uriase fac publicitate si alte prostii care dupa mine nu au nici un rost!Off...O atmosfera obisnuita in Tokyo.
    Ma indrept incet spre masina mea sport,neagra,parca prea suberba pentru unul ca mine.Pornesc si ma indrept drept spre bar.
    Cand ajung ma asez si incep sa imi innec amarul intr-o sticla de Whisky.
    Ma opresc subtil cand vad ca vine spre mine un blond cu ochi negri.Ce-o mai vrea si asta?
    -Hei,brunetule,nu esti prea mic sa stai si sa bei la 2 noaptea?ma intreba el destul de ironic ca sa ma enerveze.
    -Dispari,n-am chef de tine!strig eu la el si continui sa beau.
    Edward ma prinde de incheietura mainii si ma trage spre el,incat am scapat si sticla jos si am spart-o.Ma trage brutal intr-un colt iar eu urlu la el suparat:
    -Ce vrei de la mine acum,Edward?
    -Stttttt!face el.Trebuie sa ma ajuti,Daisuke,am nevoie de tine...si de masina ta!spuse razand.Ma urmareste politia!te rog!
    Fara sa mai stau pe ganduri si sa-l intreb ca a mai facut si acum ,il trag dupa mine si o luam la fuga spre usa.Din pacate barmanul ma observa si imi atrage atentia,dar imi vad de drum fara sa ma uit la el.Isi trimite un om dupa mine.Ma prinde de jacheta si ma ridica in sus.
    Din fericire ma lasa,dar m-am bucurat prea repede...ma trezesc cu un pumn.Cand m-am intors vedeam in ochii lui rosii de la atata bautura o ura deplina fata de cei din jur.Parca ma vedeam pe mine...Dar nu imi pasa!Ii raspund cu aceiasi arma si o iau din nou la fuga dupa Edward, care se pare ca ma astepta la masina ca un sfant ce nu este.
    Edward mereu a fost cam ticalos,dar totusi si el m-a ajutat sa scap de politie in acea noapte oribila.Daca nu era el,eu acum eram in inchisoare.Nu stiu de ce m-a salvat si nici ce a vrut sa spuna prin acea expresie:,,Sufletele nenorocite fac pereche buna,brunetule!"Eu nu l-as considera pe el un suflet nenorocit,e foarte smecher,dar cred ca de atunci facem o echipa...Ce prieten mai am si eu,dar nu imi pasa.
    Ne urcam in masina si accelerez cat de tare pot.Ma afund si mai tare in intunericul ce imi invadeaza in continuu sufletul.Stiu ca daca nu avem grija ne alegem cu vreo 19 de ani de inchisoare dar nu imi pasa.Are nevoie de mine si il voi ajuta!Nu am nici un scop in viata deci cred ca trebuie sa fiu ce am fost si pana acum si sa incerc sa imi gasesc linistea intr-un....CRIMINAL.
    Stiindu-ne in siguranta,Edward se uita la mine si ma intreaba:
    -Ala-i sange?
    Imi pun mana la gura si vad ca da,era sange.Edward a scos un servetel si mi l-a dat.
    -Multumesc...dar ce-ai facut si tu acum?si unde mergem?
    Edward ma privi multumit si spuse:
    -A fost un scandal in strada.M-a atacat un politist idiot...unul tanar iar eu am vrut sa ma apar si l-am impuscat.Acum zace mort,iar colegii lui sunt pe urmele mele si gata sa bage orice minciuna ca sa ma bage la rece.Si isi mai spun politisti.Era beat mort!
    -Daca sunt colegii lui,iar tu nu esti vinovat cu nimic,doar te-ai aparat,tot nu te vor ierta.Deci imi spui odata unde mergem?intreb eu sever si cu un ton de sef.
    Edward se uita putin pe geamul masinii si spuse:
    -Hai in Yokohama.Cunosc un hotel in care suntem in siguranta.
    Ma uit nervos la el si strig:
    -Esti nebun!Si hainele?Lucrurile noastre?
    Edward incepu sa rada si imi raspunse:
    -Dragul meu Daisuke,tu ma crezi asa de idiot?am trecut pe la tine,am intrat pe fereastra,ti-am facut bagajul si am luat-o la fuga din nou!Simplu,nu?
    -Ai putea fi un hot minunat,Edward....ii spun eu vazandu-mi in continuare de drum.
    Afara incepea sa se lumineze de ziua,iar noi ne continuam drumul care parca se facea din ce in ce mai lung.Oare cand voi putea sa ma mai odihnesc si eu si sa nu mai fug de politie?Nu imi place asta,dar oricum eu singur mi-am facut-o.Sper ca macar in Yokohama sa fiu liber...





    Scuzati-ma daca a fost asa de scurt .Din pacate maine incepe scoala,iar eu nu stiu daca voi avea timp sa postez asa de des ,dar ma voi stradui...Va pupacesc si astept cu nerabdare parerile voastre ,va rog.Vreau sa vad cat mai multe commuri,ca sa stiu daca merita sa il continui.
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 13 Ian 2013 - 19:57

    Bună, scumpo ! Felicitări pentru ficul tău, mă bucur că l-ai terminat, o să trec şi pe acolo când am mai mult timp, îţi promit ! Şi ai început un altul, oh ! Ştii că ai evoluat cât de cât de la primul capitol de la Înger şi demon ? Da, este o deosebire, şi se vede că incerci, bravo ! Bună ideea să faci un fic în care protagonistul este chiar fiul lui Sasuke şi al Sakurei. Nu înţeleg, el şi-a omorât părinţii ? Oricum, ei sunt morţi.
    Aştept să văd ce mai face el cu Edward. Spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Dum 13 Ian 2013 - 20:15

    Capitolul 2:In Yokohama.Hotelul banditilor




    A doua zi dimineata,pe la 9:00,am ajuns in Yokohama.Este un oras dertul de linistit...fata de Tokyo!Am luat-o spre hotelul pomenit de Edward si dupa indicatiile lui am ajuns unde trebuia:Un hotel de 7 stele!
    Se ridica maret in fata noastra lasandu-ne o impresie placuta,mai ales ca stiu ca nimeni nu va da de noi tocmai aici!
    Un domn inalt,bine facut si imbracat la patru ace se indreapta spre noi.Cand ajunge la geamul masinii mele intre-deschis ma intreba:
    -Va veti caza aici,domnilor?in glasul lui se cunostea un usor accent englezesc.Uff,inca un englez,nu imi ajunge Edward?
    -Desigur,domnule,raspund eu cu politete.
    El imi deschide portiera mie,apoi lui Edward iar altul ne ia bagajele si le duce inauntru.
    Acest hotel este minunat!Peste tot in jurul meu vad numai coridoare lungi,un lift,ghivece cu flori si desigur nu lipsesc masutele pline cu reviste si la stanga,intr-o incapere,barul.
    In fata mea se aflau niste trepte,pentru cei care nu urca cu liftul,care duceau la etajele la fel de frumoase.
    In el se simtea acel aer aristocrat,plin de gratie si delicatete,cu un design fin si modern.Singurul lucru care imi displacea e toata lumea aceasta!Se plimba de colo-colo ca niste furnici intr-un musuroi!
    Ne indreptam incet spre un birou frumusel,unde se afla un domn micut de statura si slab,dar destul de prietenos...desigur la vederea banilor nostri!!
    -Doriti sa va cazati la noi,domnilor?intreba acesta.
    -Desigur,cea mai buna camera cu doua paturi,doua bai si televizor!spuse vesel Edward.Aaaa si un mini-frigider daca se poate,adauga el punand banii nostri pe masa.
    -Domnule,dar sunt o multime!Asta inseamna ca puteti sta aici cateva luni bune!
    -Asta si intentionam,spun eu calm si ignorant in acelasi timp.
    Domnul zambi si raspunse:
    -Bun atunci...Eu ma numesc domnul Atsushi,va rog sa ma contactati daca aveti vreo problema.
    -Desigur,spuse Edward,dupa care isi plimba mana prin parul lui blond.Cei doi domni ne conduc la etajul 7,camera 581 si ne adusera si bagajele.Este o camera suberba,exact ce a cerut Edward!Frumos mobilata,aranjata,moderna.Doua paturi imense si un televizor urias,ma refer un televozor cu plasma!si intre paturi mini-frigiderul fara de care Edward nu ar putea sa traiasca.
    Ma indrept spre fereastra incercand sa admir peisajul,dar zgomotul provocat de Edward care se tranti in pat ma trezi la realitate.Nu am venit aici sa admir peisaje!
    Cum se puse in pat,englezul si adormi.Mie nu mi-a ramas decat sa fac un dus rapid,incercand sa ignor conversatiile purtate in somn ale lui Edward.Am iesit rapid,m-am imbracat si am coborat la bar.Am decis sa nu ma imbat,deci am oftat doar pentru un energizant.Il iau linistit din frigider,netrebuind sa platesc,si ma indrept spre lift.
    Din pacate este prea plin de oameni si prefer sa urc treptele pana ce voi gasi un lift mai gol.
    Cand am ajuns la etajul 2,doua personaje dubioase mi-au atras atentia.
    "-Deci,Fumio,esti sigur ca se va caza aici?adica nu vreau sa dam buzna degeaba in camera aceasta!"
    Aceste cuvinte imi sporira curiozitatea si ma ascund in spatele unei plante mari.
    "-Desigur,domnule Hiroki.Ba chiar in noaptea aceasta."raspunse Fumio.
    Cel dintai se gandi o clipa,Fumio neindraznind sa ii atraga atentia.
    "-La miezul noptii sa fii pregatit!Nu uita pistoalele noastre.Banii vor fi ai nostri,iar camera aceasta..."si batu cu pumnul in camera nr.175.
    "...va avea o istorie de neuitat!"termina Hiroki.
    Cand cei doi se indepartara,eu o iau la fuga si intru in lift.Cu mine mai este o batranica,dar o ignor.Cand ajungem la etajul 7 o iau la fuga.In urma mea am auzit glasul pitigaiat al femeii spunand:
    -Ce grabiti mai sunt si tinerii acestia!
    Dar nu imi pasa.Usa e incuiata!ce tot face Edward?Strig la el si bat in usa cu putere...nici un raspuns.Procedez la fel de vreo 3 ori si pana la urma ma aude si imi deschide usa.
    -Ce faceai?il intreb destul de iritat.
    -Eu?aaaaa....pai stii tu.....chestii!!!reusi sa spuna intr-un sfarsit.
    -Stii ceva?intreb eu.Nu imi pasa!Am dat de niste banditi sangerosi.Trebuie sa facem ceva!
    Edward ma privi un timp uimit.Eu in 30 de secunde i-am povestit totul.
    El ar fi dorit sa ii spune d-lui Atsushi,dar din pacate nu avem nici o dovada...
    -Si de ce tii sa salvezi un bogatas de niste copilasi penibili care nu vor decat atentie?ma intreba el.
    -1.Sunt mai mari ca noi!raspund eu.
    2.Tu stii ce e pe constiinta mea din cauza faptelor mele.Te rog,trebuie sa facem un bine,macar pentru parintii mei...Cred ca acum sunt dezamagiti de mine!si nu suport asta!te rog,macar ajuta-ma,fa-o pentru mine!
    O scanteie strabatu negrul ochilor englezului,dar nu am reactionat in nici un fel.Dupa o clipa de gandire imi spuse:
    -Bine!Dar cum vrei sa-l salvam?Il vom anunta macar?
    -Nu putem,sigur s-ar duce la d-l Astushi si noi nu avem dovezi...Dar putem sa il avem pe el ca martor!!strig eu fericit.
    -Ce vrei sa spui?ma intreba suspicios Edward.
    -Spun ca ne putem ascunde in camera cu pricina si sa stam asa pana ce voi ucigasii,apoi...
    -Apoi ii ucidem si ii ducem ca dovada!striga Edward intrerupandu-ma.
    Cruzimea lui fata de oameni uneori imi da fiori,dar de data aceasta incerc sa ignor si continui:
    -Saaaaauuu...putem sa il folosim ca plan B in caz ca viata ne este amenintata.Putem sa ii luam prin surprindere.
    -Da...frumos ar fi daca ne va iesi,spuse Edward.Dar,Daisuke,ai promis!plan B!
    Timpul se scurge asa incet!Miezul noptii parca vine tot mai greu.Am decis ca la 23:45 sa fim deja ascunsi.Nu putem renunta!Desi ne asemanam cu banditii aceia doi,vreau sa imi indrept greselile fata de parintii mei,in rest nu ma intereseaza daca in viitor voi curma 100 de vieti.Imi doresc sa parintii mei sa vada ca incerc sa fac o fapta buna!Stiu ca nu voi putea inlocui vietile pe care le-am luat,dar macar ma straduiesc!Sa mai zica englezul ce vrea de mine!Nu voi renunta...




    M-am gandit sa postez al 2-lea capitol tot azi ,ca sa ma scutesc de zilele de scoala.Atunci nu prea voi avea timp ...Sper ca v-a placut.Si multumesc de comm,sunt foarte fericita ca noul fic este deja apreciat si in legatura cu parintii sai,in capitolul 3 vei afla ce s-a intamplat Promit
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Mar 15 Ian 2013 - 17:36

    Bună ! Îmi pare rău de întârziere, dar cum ai spus şi tu, a început şcoala. Capitolul a fost superb, ar fi mult mai bine dacă ai avea mai multă grijă cu estetica. Te sfătuiesc să apeşi space după fiecare semn de punctuaţie, aşa o sa fie mult mai bine şi plăcut pentru mine şi ceilalţi cititori. Nu mă aşteptam ca Daisuke să fie atât de... amabil şi sufletist când vine vorba de a ajuta pe cineva, ok, a fost un criminal, dar se vede că-i pare rău.
    Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Mier 16 Ian 2013 - 17:45

    Hey,guys! Imi pare rau ca nu am venit mai repede cu next-ul dar in ultima vreme am stat cu nasul numai in carti ... Cum acum am timp la dispozitie m-am gandit sa postez si eu continuarea.Sper sa va placa!





    Capitolul 3:Amintiri...




    A venit si timpul actiunii...
    Ne-am furisat fara probleme in camera cu pricina, datorita incompetentei locatarului de a o lasa descuiata. Acum noi doi suntem ascunsi in clasicul loc: In spatele perdelelor de culoarea rosie, desigur in parti diferite.
    Scot incet capul si il vad pe tanarul bogatas: un tip slab si inalt, nu prea atletic, dar cu trasaturi fine, delicate. Se vede ca a fost crescut intr-o clasa sociala inalta, dupa comportamentul sau.
    Imi cam pare rau ca ne-am furisat asa in camera lui, nu ne-a facut nimic rau sa ii invadam intimitatea dar, totusi, in joc e viata lui!
    Ceasul bate 00:00. Parca salta inima in mine, nu alta!
    Pe hol se aud pasi si un schimb de replici. Nimeni din noi nu a reusit sa inteleaga ce vorbesc, mai ales locatarul care parea sa nu ii pese, nestiind ce il asteapta.
    Dupa doua minute, locatarul adormind pe canapea, se asternu o liniste inmormantala...
    Nici un zgomot, nici... nimic.
    Brusc usa cazu jos iar locatarul sari din pat speriat. Cei doi, Fumio si Hiroki, stateau in prag si il priveau cu dispret pe tanarul bogatas, care habar nu avea ce se intampla.
    Cei doi pasesc calm in camera, ranjind la bietul om si unul indreapta pistolul spre el incet.
    Exact in acelasi moment ii fac semn cu ochiul lui Edward si sarim din spatele perdelelor in spatele celor doi.
    Eu il iau pe Hiroki si ii pun pistolul la tampla, iar Edward procedeaza la fel cu celalalt.
    -Daca tragi, mori si tu si celalalt! strig eu la el.
    -La naiba! urla cat de tare putu Hiroki.
    Ar fi dorit el sa fuga,dar se afla in mana mea.
    -Suna la politie! striga Edward catre tanar.
    Acesta face intocmai.
    Dintr-un moment de neatentie, tipul scapa din stramptoarea mea si ma pune la pamant cu un pumn zdravan. Simteam cum tot sangele din mine mi se duce la inima si mi se urca inapoi spre fata.
    Indrepta pistolul spre mine si il incarca.
    Doresc sa ma ridic, dar ma pomenesc cu un glont in piciorul stang!
    Doare asa de tare! Am strigat de durere cat m-au tinut plamanii dar in aceeasi clipa un alt glont se pregati sa vina spre mine.
    Il privesc cu ura pe Hiroki. Niciodata nu am dorit sa ma razbun asa de tare pe cineva! Tipul asta merita sa moara!
    Ma tarai incet spre pistolul meu si reusesc sa il iau. Il indrept rapid spre el si doresc cu toata inima sa il gauresc, sa vada si el cum e!
    Dar din pacate, a venit poilitia si nu am mai apucat sa fac asta.
    Tanarul i-a povestit totul iar politia chema si ambulanta.In timp ce erau dusi de politisti, Hiroki ne jura ca ne va omori, dar am incercat sa il ignor.Am facut o fapta buna! si nu stiu de ce...ma simt bine!
    -Va veni imediat cineva sa iti verifice rana, imi spuse un politist. Si felicitari amandurora ca ati salvat o viata! continua acesta.
    Edward veni spre mine si a ramas langa mine pana ce a venit ambulanta. Desi medicii s-au impotrivit, englezul a intrat cu mine in masina si ne-au dus la spital.
    Dupa o ora mi-au salvat piciorul, desi nu prea pot acum sa merg.
    Edward intra incet, dar sigur, si ma intreba:
    -Si ce mai faci? esti multumit acum?
    -Normal ca da... si nu, raspund eu.
    Edward ma privi o vreme si apoi spuse:
    -Ca nu l-ai facut sa regrete ca te-a impuscat?
    Aprob simplu si curand se asterne o tacere penibila.
    Stateam... Nimic care sa ne intereseze sau sa ne atraga atentia, pur si simplu un... spital!
    Dupa cateva minute linistite, isi face aparitia un politist. Nu stiu ce vrea, nu l-am mai vazut pana acum.
    -Sunteti domnul Daisuke Uchiha? si domnul Edward Tomlinson?
    -Da... raspunde Edward cu o gravitate usoara in glas.
    -Bun atunci... SUNTETI ARESTATI! spuse acesta.
    Aceste cuvinta imi patrund pana il strafundurile sufletului, dandu-mi milioane de fiori prin tot corpul. Incep sa ametesc si privesc politistul intrebator. Cum de ne-a recunoscut? Eu nu il cunosc... Faptele noastre au ajuns pana aici? Nu se poate! Atunci...CUM?
    -Whaaat! nu se poate una ca asta! striga nervos englezul ridicandu-se in picioare.
    Politistul il sfatui sa se calmeze, dar Edward nici nu il baga in seama. Se repezi brutal asupra lui si il prinse de uniforma.
    -Cum naiba sa ma calmez, cand suntem arestati fara nici o vina! daca ceilalti vor bataie,ce naiba sa fac?!!!?!
    Politistul reusi sa scape de Edward si il luara inaintea mea si il dusera in arest, cu toate eforturile lui de a scapa.
    Ufff! De-as putea merge! Ce nu ar pati nemernicii acestia de politisti!
    Privesc aceasta scena cu ingrijorare si inca aud strigatele nervoase ale englezului. Chiar vreau sa il ajut sa scape, dar cum? si eu voi merge tot acolo...
    De ce se intampla asta? Am vrut doar sa fac o fapta buna! Oamenii chiar nu stiu sa aprecieze macar ca era sa imi dau viata pentru alt om? Raspunsul e simplu: NU.

    Au trecut deja doua zile, iar eu mi-am revenit complet. Imi trece prin gand o idee asa de stralucita! dar din pacate nu as putea sa fug...Politia a venit si m-a tarait pana la inchisoare.
    Ma impinge brutal intr-o incapere intunecoasa si ma lasa singur. Ma asez pe patul de acolo si ma gandesc... Cum a putut sa se intample asta?de ce? Adica stiu foarte bine ca am gresit, dar inceputul nu a fost asa... Niciodata nu am vrut sa imi ucid parintii. De la aceasta simpla greseala a inceput totul...De atunci am devenit un criminal adevarat, doar dintr-o greseala pe care, daca eram atent, as fi putut sa o evit. De atunci au inceput sirul mortilor si al noptilor petrecute in bar sau printr-un sant batut mar de altii!
    Cred ca asa este firea umana... Nu am stiut, dupa cele intamplate, sa apreciez viata mai mult. Pur si simplu am inceput sa o urasc mai mult!
    Imi plimb privirea prin camera.E destul de buna si curata, dar asa de intunecoasa... probabil ca incepe sa se insereze.
    Fara sa vreau imi trec prin minte toate aceste amintiri:
    Era o noapte foarte linistita de toamna. Ma plimbam agale pe strazile intunecoase, plictisit de viata la maxim.
    Am plecat spre casa incet, stiind ca parintii mei se intorc in 2 zile.Am intrat in casa serios si am incuiat usa. Nepasandu-mi de nimeni si nimic am lasat cheia in usa si am urcat la etaj.M-am trantit in pat obosit si, cu pistolul langa mine, ca de obicei, am adormit.
    Totul era asa de bine! Nu imi vine sa cred ce prost am fost lasand cheia aceia in usa!La naiba!
    Dormeam asa de bine, parca nimic nu imi putea deranja dulcele meu somnic... dar totusi! Am auzit un zgomot la usa de afara. Erau parintii mei care doreau sa descuie usa, dar cred ca nu au reusit din cauza cheii mele. Cum nu au reusit, cred ca tata a batut tare in usa ca sa ma trezesc, ceea ce se intampla de la primul zgomot.
    Eu eram buimac si nu stiam ce este cu mine asa ca e normal sa ma fi speriat. Am sarit din pat, cu pistolul in mana, nestiind nici eu ce fac.
    Am coborat rapid si am ascultat, dar auzid o a doua incercare si apoi iarasi acea bataie zdravana in usa, pe jumatate adormit cum eram, am tras inusa.
    Impuscaturile au trecut prin lemnul de culoare inchisa a usei.Zgomotul rasuna in tot cartierul si cred ca de asta unchiul meu a iesit.
    Am deschis usa si ceea ca am vazut m-a ingrozit: ERAU PARINTII MEI!!!
    Ce-am simtit atunci nu as putea povesti in cuvinte... Era asa de ingrijorat! Mi-am ucis parintii! Nici eu nu stiu cum am putut sa fiu atat de prost! Zaceau morti in fata usii, nu mai puteau invia! Iar ochii mamei... erau inca deschisi, parca ma priveau cu spaima!Imi era asa de frica de mine insumi!!!
    Acel om a trecut si m-a vazut in fata cadavrelor cu pistolul in mana si a strigat la mine:
    -Hey, tu!!
    Am incremenit in fata usii. Brusc o mana ma trage din spate si observ un baiat cam de 17 ani,cat aveam si eu atunci, care fuge cu mine in spate. Am iesit pe usa din spate si m-a impins in masina lui, fosta lui masina caci acum nu o mai are, si a pornit.
    Atunci cred ca am gonit vreo 16 km ca sa fim siguri ca scapam de politie.
    Exact de atunci il cunosc si pe actualul meu prieten si de atunci am devenit un om brutal si nervos, care a luat fara mila viata unor oameni! desi cei pe care i-am ucis au inceput ei cu brutalitatea, totusi nu meritau sa moara de mana mea!
    Cred ca acel om a dat intocmai descrierea mea politiei, plus ca ma cunostea... Propriul unchi!! dar acum nu imi mai pasa de el.
    Singurul lucru de care imi pasa in acest moment este ca sunt la inchisoare! Nici nu stiu unde mi-a fost dus prietenul, nu stiu ce se va intampla cu mine, nu stiu nimic! Oare voi mai putea iesi vreodata de aici?Habar nu am...




    Voi veni cu next-ul rapid,iar eu sper sa va placa acest capitol.Nu prea pot sa il continui asa rapid,din cauza scolii,dar acus vine week-endul si atunci voi putea.
    Va pup pe toti si astept parerile voastre!
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 17 Ian 2013 - 19:34

    Bună ! Acum îmi dau seama şi ce semnificaţie are titlul, este foarte dureros să ştii că ţi-ai omorât părinţii dintr-o greşeală,. Oricum, acum numai este timp de regrete, iar Daisuke trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru tot ceea ce a făcut. Îmi este milă de el, îmi dau seama că este o persoană bună, însă dacă ar fi să mai omoare oameni după ce ar ieşi, atunci eu îmi doresc să rămână acolo.
    Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Sam 19 Ian 2013 - 14:09

    Deci,va rog frumos sa ma scuzati ca am aparut asa de tarziu pe aici . In ultima vreme am lucrat mult pentru scoala, Offff... Dar oricum am venit cu next-ul,sper sa va placa tuturor
    Si Reina, iti multumesc foarte mult de sfaturi si ca aici vad comm-uri de la tine .Apreciez foarte mult ca imi citesti micile franturi ale imaginatiei mele Si multumesc tuturor celor care imi vizualizeaza fic-ul.Va pup pe toti




    Capitolul 4:Intuneric sau lumina?Jocul libertatii...




    Deschid ochii...
    Cred ca am adormit. Vad ca acum celula aceasta este mai luminoasa.Ce bine. Nu mai pot de fericire ca sunt inchis aici probabil pentru toata viata...
    Cum de s-a ajuns aici nu mi-as putea explica niciodata. Acestea sunt urmarile unei fapte bune. Sa imi trag palme daca voi mai face asa ceva daca voi iesi de aici! Mult mai bine e sa stau in banca mea...
    Fara sa vreau aud niste pasi pe hol. Sunt tot mai aproape de mine! Cine or fi?
    Usa se deschide incet si ma pomenesc in fata unui barbat inalt si voinic. Se vede ca este trecut de varsta de 40 de ani, din cauza barbii sale. Cine o fi? Ochii lui imi par cunoscuti...seamana cu ai mei! Parul lui este deja alb. Doar nu e! Nu se poate sa fie...Nu, nu, nu!
    In spatele lui se iveste un politist blond cu ochi albastri... Si el imi pare cunoscut! Am vazut pe cineva asemanator intr-un album de-al parintilor mei... Dar nu il cunosc, desi cred ca are aceiasi varsta cu mine. Ce usurare! Cred...
    Politistul vine in fata mea si ma intreba:
    -Il cunosti pe acest domn?
    -Nu...incerc eu sa il mint.
    Politistul se uita putin mirat in ochii mei si apoi continua:
    -Dar pe mine ma cunosti?
    -De unde naiba sa te cunosc? ma enervez eu.
    Ce are toata lumea cu mine? Nimeni nu ma lasa odata in pace, mi-e frica sa nu fac urat pe aici. Dar incerc sa ma abtin...
    Politistul tacu o clipa si zambi cu tristete vizibila in ochi.Ma simt asa de fraier,dar nu stiu de ce....
    -Ai vrea sa vii cu noi pe afara? Sa stam de vorba in alt loc...ma intreba politistul.
    Accept, neavand alta varianta si plecam toti trei pe afara. Ce este locul acesta? Nu arata ca o inchisoare. Mergeam pe aleile inconjurate cu flori multicolore. Peste tot verdeata, copaci infloriti, este asa de frumos! Ii privesc intrebator pe cei doi iar politistul imi raspunde.
    -Nu suntem la inchisoare acum. Ea este acolo! si imi arata locul din care am plecat.
    Cum de m-au putut scoate pe afara? Sunt un criminal...
    Ne asezam toti pe o banca si chiar cel cu care nu doream sa dau ochii ma intreba:
    -Cum de s-a ajuns aici,Daisuke?
    -Te priveste? orice ar fi fost nu am facut-o cu intentie... raspund eu intristat.
    -Stiu, nepoate, si mereu am stiut! imi spuse cu glas bland unchiul Shinichi.
    Aceste cuvinte parca imi mangaie sufletul. Este primul om care mi-a spus ca nu am facut nimic din rea intentie. De cand am asteptat sa aud un glas parintesc! Sub toata ocara lumii eu aud chiar acum niste cuvinte linistitoare... Dar ce tot spun? Din cauza lui eu sunt la inchisoare! Nici nu merita sa il privesc in ochi!
    Politistul urmari tacut acest schimb scurt de replici si cred ca observa toate schimbarile fetei mele la auzul cuvintelor unchiului. Tanarul acesta imi este asa de cunoscut! Dar nu stiu cum se numeste...
    -Tot nu ma cunosti? ma intreba din nou el.
    Dau din cap in semn ca nu iar el continua:
    -Sunt Naoki Uzumaki... Acum ma cunosti? ma intreba din nou acesta.
    Raman impietrit. Naoki? Un polistit? Nu se poate.
    Observand mirarea mea imi arunca o poza pe care o prind cu usurinta. Este o poza veche... In ea sunt prezentati parintii mei si altii doi impreuna cu un copilas. Mama cred ca era atunci insarcinata cu mine, iar cei doi sunt... am uitat! Parca se numeau Naruto si Hi...Hinata! Da, asa! iar cel mic e Naoki. Cum am putut sa nu mi-l amintesc? Vechiul meu prieten cu putin mai mare decat mine... Ce vremuri frumoase erau acelea! dar uite ca eu am ajuns un criminal si el un om al dreptatii...
    -Edward ne-a spus cum s-a intamplat totul si de asta tu esti LIBER, prietene! imi spuse fericit Naoki. Ei, ce zici, vrei sa fim din nou ca pe vremuri? ma intreba acesta.
    -Oh...Doamne, sunt liber!!!!strig cat de tare pot si apoi sar in bratele celor doi.
    Desi unchiul m-a dezamagit IL IUBESC! Am o familie din nou!
    Sunt asa de fericit! Simt cum se zbate in mine sufletul de bucurie. In sfarsit nu voi mai fugi de politie, voi fi din nou eu!
    -Dar din pacate... reusi unchiul Shinichi sa imi curme veselia.
    -Ce-i? intreb fara sa imi dau seama.
    Unchiul Shinichi trase aer in piept. Nu-i a buna! Apoi continua:
    -Din pacate, Edward nu poate fi eliberat. Moartea acelui politist si multe altele nu se pot dovedi ca au fost fara intentie.
    Aceste cuvinte chiar ma intristeaza. Simt cum o lacrima mi se coboara pe obraz... prima oara cand vars o lacrima pentru Edward. Nu se poate! nu imi pot lasa prietenul in inchisoare iar eu sa fiu liber. El s-a riscat pentru mine, eu ce ar trebui sa fac? Si eu am luat vieti dupa acea prima greseala fatala, dar eu sunt scos de oamenii mei... dar Edward? El nu ma are decat pe mine! E singur...mereu a fost singur.
    -Atunci imi pare rau... eu voi ramane in inchisoare! spun eu hotarat.
    -Nu se poate! Am facut o cerere in libertate! striga Naoki.
    -Si eu pot sa imi recunosc crima fara nici un regret... de fapt crimele!
    Cei doi ma privesc uimiti. Ei bine, pot sa ma priveasca asa pana la noapte, eu tot aici voi ramane pentru Edward!
    -Dar... de ce? ma intreaba unchiul Shinichi cu lacrimi in ochi.
    Oh, nu suport sa vad lacrimile unchiului! Dar nu am de ales...
    -Uite, unchiule si drag prieten, nu il pot abandona pe Edward! Desi a fost o greseala, voi nu ati stiu acest lucru si de asta era sa imi petrec restul vietii in inchisoare! daca nu va spunea Edward eu nu eram liber.Edward mereu mi-a fost prieten... cel putin dupa acel accident. Mereu a fost langa mine cand am avut probleme, am devenit frati! Nu il pot abandona. Eu va mai am pe voi, dar el... el nu are pe nimeni!! Ma are doar pe mine, atat! Nu imi pasa daca voi ramane cu reputatia unui criminal tot restul vietii, pentru ca eu chiar sunt un criminal! Nu imi pasa atat
    timp cat sunt langa...FRATELE MEU!

    Ma simt asa de ciudat...Niciodata nu am vorbit despre Edward cu atat de multa dragoste si recunostiinta fata de el! Totusi e omul meu si nu il voi lasa! Cuvintele mele chiar ca i-au uimit pe cei doi. Am observat acest lucru la expresia fetei lor.
    -Dar si noi... suntem familia ta, nu poti sa faci acest lucru! imi spuse Naoki.
    -Stiu... dar nu credeti ca o familie s-ar interese imediat de viata semenului lor? O familie si-ar denunta semenul la politie? L-ar recunoaste si l-ar baga la inchisoare din primul moment in care a dat de el? L-ar vizita de abia atunci cand a infundat puscaria ca sa ii promita libertatea? intreb eu sever.
    La aceste intrebari nici unul nu a putut sa imi raspunda. Poate am fost cam dur, ei doreau sa imi redea libertatea, dar totusi pentru prima data in viata mea voi fi corect. Daca ar fi sa ies de aici, voi iesi doar cu prietenul meu!
    -Iti inteleg disperarea, fiule! Dar tu crezi ca Edward ne-a spus acest lucru ca tu sa ramai in inchisoare? tu crezi ca parintii tai si-ar fi dorit sa iti petreci noptile in baruri beat mort si cu o ura deplina asupra vietii cu un alt criminal? ma intreba unchiul.
    -Daca ar fi fost un alt criminal nu m-ar fi salvat de voi... reusesc sa spun eu dupa cateva minute tacute.
    Se asterne din nou o liniste patrunzatoare.In aceste clipe ii observ pe cei doi: Naoki injura in soapta cu milioane de scantei strabatandu-i ochii, iar unchiul priveste cerul... Oare de ce? Nu am dreptate? Primii de care trebuia sa fug erau ei... Acesta este destinul! Eu sunt un CRIMINAL, dar niciodata nu voi accepta sa mi se redea libertatea, fara sa o castig eu! sau macar sa evadez, dar niciodata nu voi accepta ca lucrurile sa fie altfel! Nu o fac numai pentru mine...
    -Fie! striga nervos Naoki. Daca vrei ramai in inchisoare. Sa vad daca iti va placea mai mult decat libertatea! o ultima dorinta?ma intreba.
    -Sa stau in aceeasi celula cu Edward! spun eu hotarat ignorand nervii celor doi.
    M-am intors din nou la inchisoare si m-am asezat cuminte pe pat. Sincer sa fiu sunt foarte fericit. Cei doi mi-au indeplinit dorinta apoi au plecat fara sa imi zica macar "PA", dar nu imi pasa. Acum sunt cu prietenul meu!
    In ochii englezului observ o recunistiinta adanca. Fara sa imi dau seama lacrimez din nou. Edward nu se lasa mai prejos si plin de lacrimi in ochi in spuse:
    -Plangi ca o fata!
    -Dar tu cum plangi? il intreb eu zambind.
    Fara sa mai stau pe ganduri ii spun:
    -MULTUMESC, ca mi-ai fost singurul meu prieten pana acum, englezule!
    -Si eu iti multumesc ca datorita tie am...am un prieten!
    Dam noroc si fara sa ne dam seama se intuneca.
    Ma simt asa de bine! Chiar daca sunt la inchisoare! Ma bucur ca sunt cu prietenul meu...










    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 20 Ian 2013 - 7:17

    Bună ! Mă bucur că ai adus next-ul. Sinceră să fiu sunt bucuroasă că Daisuke a rămas în închisoare cu englezul, mi-ar fi fost milă de el să fie singur şi abandonat în aceea închisoare. Dar nu-mi place nici să-i ştiu pe amândoi zăcând în închisoare, cel puţin sunt în aceeaşi celulă, aşa îşi ţin şi ei companie unul altuia.
    A fost un capitol foarte trist. Sad Aştept next-ul, spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Dum 20 Ian 2013 - 16:17

    A venit si je cu next-ul.Sper sa va placa



    Capitolul 5:Un nou inceput...



    Stau intins pe jos si privesc tavanul.
    Parca pe el se deruleaza toate etapele vietii mele... Dar nu ma pot gandi la altceva decat la locul in care suntem. Adica a fost alegerea mea sa raman cu Edward, dar trebuie sa iesim cumva de aici amandoi... Dar oare cum? Nu am nimic la indemana cu care pot sparge peretele, sau scoate gratiile... Suntem neputiinciosi! Lucrul acesta ma enerveaza la culme! Ma intreb cum de poate englezul sa doarma...
    Este asa de intuneric... ca in acea noapte.
    Ma intreb oare cum se simt ceilalti inchisi? Ca eu nu ma simt prea bine!
    Un strigat imi distrage atentia si imi alunga toate gandurile. Un strigat disperat si plin de amaraciune. Cine o fi?
    -I-ati scos pe toti? se auzi o voce groasa din apropriere.
    -Da, sefu! un raspuns...
    Ce se petrece?
    Asa de mult taraboi, strigate si asa de multa... caldura! Ce inseamna asta? Ma intorc disperat si in spatele meu vad cum se crapa un perete. Unul se prabuseste in celula de vizavi si vad... Foc?!?!
    -Edward! strig la urechea englezului.
    Sare in picioare si urla cat de tare poate. Avea mana arsa... Nu ma mir, focul a ajuns si la noi...Oh, Doamne! si nu este nimeni care sa ne scoata de aici? Acum ce ne facem?!? Simt cum fumul imi invadeaza plamanii si cu greu observ cum totul din jur isi pierde din duritate. Este o inchisoare veche, e si normal.
    -Daisuke, e sansa noastra! striga englezul fericit.
    -Ce vrei sa spui? Da e sansa noastra... sa murim!!! spun eu nervos.
    Edward, desi aproape ars, nu se putu abtine sa nu zambeasca si lovi un perete atins de arsuri. Din el iesi fum, nu alta!
    Din fericire se crapa destul de tare, dar nu e de ajuns ca sa ajungem in spatele inchisorii.
    Observ piciorul de metal al patului in care isi facea siesta Edward. Surubul cam face probleme, poate reusesc sa il scot. Trag cu putere de el dar simt cum ma lasa puterile. Este asa de mult fum! De abia vad ce fac, dar nu ma las batut! Cu o forta, parca supraomeneasca, reusesc sa scot piciorul patului.
    Celula este invadata de focul neiertator si simt ca am intrat mai inainte in Iad. Curge apa de pe mine, dar fara sa imi pese fug direct spre perete si reusesc sa il crap si mai tare. Ce noroc de noi ca inchisoarea aceasta e foarte veche!
    Lovesc si lovesc si un singur gand imi trece prin minte:"MAI REPEDE... MAI REPEDE!!!"
    Simt ca ma ard, nu stiu ce sa mai fac decat sa lovesc peretele.Edward nu se lasa mai prejos si il loveste si el cu ce poate. Cum focul se avanta si mai tare asupra noastra, ne mai usura putin munca, exceptand faptul ca era sa fim arsi, si peretele se strica destul de tare incat sa ne putem furisa. O luam la fuga in spatele inchisorii si sarim gardul de sarma. Dupa o clipa de odihna in care nu am fost observati, o luam la fuga din nou si dusi am fost!
    Nu mi-as putea explica niciodata cum am scapat!Focul, peretele si o masina furata...doar atat mai pot aminti din acea intamplare, din acest destin patimas.

    Au trecut de la acel incident doi ani. Acum am 21 de ani si destinul meu s-a schimbat cu totul. Ce ziceti de o noua casa in Romania, de o masina neagra ca cea veche si de milioane in conturi? Ca eu nu am ce spune...
    Pot spune doar ca unchiul a continuat sa ma iubeasca, chiar daca am decis atunci sa raman in inchisoare, chiar daca el este acela care m-a bagat acolo... Din pacate el a murit acum 6 luni de o boala crunta, iar eu nu am putut suporta sa stau intr-o casa uriasa de unul singur. Cum l-as fi putut uita pe prietenul meu, Edward? Normal ca nu!
    Locuim amandoi si suntem liberi... intr-un fel! Acum suntem cu totul alti oameni... la propriu! Unchiul Shinichi s-a oferit sa ne ajute sa scapam de politie, prin luarea unor altor nume! Avem acte si tot felul de hartii cu noua noastra identintate!
    Dar totusi la cat de fericit sunt ca am inceput o noua viata, totusi am ceva pe suflet. Nu pot spune mai mult, deci prefer sa povestec cam ce s-a intamplat in ultima vreme...


    Era o zi frumoasa de vara...
    Nimic nu imi putea strica fericirea! Totul era perfect! Ma indreptam spre casa, dupa un joc de biliard cu prietenii... cu noii prieteni ai mei si ai lui Edward, de fapt, Alex. Ii scriam deci mesaje englezului, care nu a avut chef de biliard si ii povesteam cam ce a fost.
    Cum mergeam eu pe aleile umbrite de copacii fructiferi, cu ochii in telefon, am dat ca un destept de o fata si am cazut amandoi.
    M-am rusinat foarte tare! cum am putut sa fiu asa de idiot incat sa ma lovesc de o fiinta asa de frumoasa?
    Fata se apuca sa isi stranga cartile care erau intinse in jurul nostru si in loc sa o ajut sa le stranga ma holbam la ea. Ah! Era asa de draguta! Parca era un inger! Nu stiam de ce si nici nu imi place sa o recunosc dar cred ca era ...indragostit!
    Dupa ce mi-am mai reveit putin o ajut sa se ridice si imi cer politicos iertare pentru ce am facut.
    Fata isi ridica privirea spre mine si ochii ei albastrii m-am innebunit! O adiere usoara de vant se juca in parul ei blond, ca spicul de grau copt. Era ca o zeita!
    -Nu-i nimic, a fost si vina mea,imi raspunse cu vocea sa blanda.
    -Nu,a fost doar vina mea, o contrazic eu.
    -Ba nu a fost si a mea, imi spuse aceasta.Buna,eu ma numesc Ioana,tu?
    -Eu? M... M...Mihai.
    Ioana surase si imi spuse:
    -Bine, Mihai. Imi pare bine de cunostiinta.Acum am niste treaba.Ne mai vedem.
    Si fugi sprintena catre biblioteca.Nu as putea descrie ce simteam atunci.Niciodata nu am iubit nici o alta fata, cum de tocmai atunci m-am indragostit? Si pot sa spun ca si acum o iubesc...
    Am ajuns si acasa si am dat de Edward, ma scuzati , de Alex, care se uita bine-mersi si TV.
    Am dorit sa trec indiferent pe langa el, dar ma opri adresandu-mi o intrebare:
    -Asadar, domnule Mihai Neagu, cetatean roman din nastere, carui fapt datorezi noua ta iubire?
    -Ce tot spui acolo? l-am intrebat iritat.
    Cum de stia? Acest lucru s-a intamplat la trei strazi distanta.
    Iar englezul se multumi sa zambeasca malefic.
    Fara sa imi mai pese ce facea, m-am dus la etaj in camera mea si cred ca toata ziua m-am gandit doar la aceasta romanca, Ioana.


    Astfel mi-am intalnit prima mea dragoste.Ne intalnim destul de des, dar pana acum suntem doar prieteni caci mi-e cam frica sa ii spun ce simt.
    Totusi, acum am inceput o noua viata, este o schimbare in viata mea si sper ca toate lucrurile vor ramane asa de acum in colo!Toate greselile din trecut, acel accident, inchisoare, am remarcat ca erau doar un joc al sortii si ca de abia acum incep sa traiesc cu adevarat!



    Sper ca va placut .Nu va spun mai mult decat ca vor urma niste evenimente clasice in viata celor doi(Mihai si Alex-Daisuke si Edward) . Astept pareri despre noua lui viata, Va pup pe toti
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Lun 21 Ian 2013 - 17:40

    Bună ! Scumpa mea, felicitări ! Big Hug Nici n-ai idee ce mare diferenţă este între primul capitol al primului tău fic şi ultimul capitol scris acum, sunt mândră de tine, mai ales că am putut vedea această evoluţie cu ochii mei ! Ohh, Doamne, capitolul ăsta a fost genial, nici n-ai idee cât de genial. Superbă ideea cu o nouă identitate, ei să fie români, Mihai să se îndrăgostească... Ahh, ce frumos.. Smile Sper că Daisuke o să-şi facă curaj să-i spună Ioanei ce simte pentru ea şi că desigur, vor fi împreună. Alex ăsta nu gădeşte şi el pe cineva ? Mă tem că e tare bosumflat, cel puţin eu aşa-l văd şi poate o fată frumoasă i-ar face zilele mai bune.
    Aştept capitolul următor, spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Vin 25 Ian 2013 - 18:37

    Buna, dragilor! Am venit si eu cu next-ul, imi pare rau ca am venit asa de tarziu dar scoala este scoala...




    Capitolul 6: "Viata e frumoasa!"



    Simt ceva cald jucandu-se pe obrazul meu...
    Deschid ochii si observ ca este dimineata. Off! Soarele acesta! Ma ridic si stau putin pe marginea patului. Este o duminica asa de luminoasa si frumoasa, de abia astept sa ies pe afara! Acum nimic nu ma mai sperie, pot sa beau, sa mananc, sa ma distrez, fara sa mi se para ca cineva e in spatele meu! Ah, ma simt asa de bine!
    Toate aceste ganduri frumoase imi indulcesc putin dimineata, dar englezul, ca de obicei mereu trebuie sa faca ceva!
    De jos se aud strigate si un... latrat! Ce se intampla?!
    "-Hai, baiatu', vino la mine!" striga Alex cat sa auda tot cartierul.
    Parca ar devasta totul prin casa aceasta, nu alta!
    Cobor in fuga si gasesc parterul devastat... E clar, o zi obisnuita!
    -Neataaaa!! Ce mai faci tu, brunetule? striga Alex cu mainile la spate.
    Nu imi vine sa cred ca a cumparat un caine! Si la ce zgomot facea, unul problematic!
    -De unde l-ai mai luat si pe acesta? il intreb eu plictisit.
    -Ce sa iau? raspunse cu alta intrebare englezul, incercand sa ascunda ceea ce stie ca stiu deja.
    -Nu am luat nimic! continua acesta cu un aer grav.
    Nu l-am mai crezut cand am observat ca din spatele lui a sarit un catel mic si pufos. Cum de a putut face o asemenea galagie o astfel de piticanie?! Habar nu am!
    -Potaie rea!!! Vin-o la mine! striga Alex si o lua la fuga dupa cainele care a zbughit-o.
    Nu m-am putu abtine sa nu rad si am urcat din nou in camera mea.
    Pe unul dintre pereti se afla un tablou mare. Acesta este primul lucru care mi-a atras atentia din prima zi cand am intrat in aceasta camera. Sunt parintii mei si cu mine... Par atat de fericiti, de mandri! Desi stiu ca nu prea sunt.
    Imi amintesc acea noapte din nou! De ce simt ca totul din jurul meu se invarte? Ma uit din nou spre tablou si vad aceleasi chipuri dar... nervoase! Ce se intampla?
    Simt ca ma prabusesc, ca si cum as cadea in gol! Ma doare capul si aud in continuu o voce care imi spune:
    "-Asa, fii fericit! Traieste bine, fa-o pe Ioana sa se indragosteasca de tine, stai cu prietenii, distreaza-te! Nici sa nu te gandesti la pacatul in care ai cazut, nici sa nu iti pese ca parintii tai sunt morti de pe mana ta! Ticalosule!!!"
    -Cine este? strig eu disperat.
    Mi se inmoaie picioarele si cad in genunchi! De ce? De ce mi se intampla asta din nou?
    "-Ticalosule!!!" aceeasi voce imi spune acelasi lucru.
    Simt cum acest cuvat groaznic mi se repeta de milioane de ori in cap! Cum de atunci cand am crezut ca totul este in sfarsit bine, inca mai am reprosuri? Dar oare sunt eu?!
    -Ce prost sunt! imi spun cu glas tare si incep sa rad intr-un fel care m-a facut sa ma sperii de mine insumi! Cum de nu mi-am dat seama ca e contiinta mea?
    Ies din camera razand si fiind nepasator. De ce ma simt asa nesimtit? Poate ca mi-e foame!
    Ma asez la masa si mananc ce apuc. Nu prea imi pasa ce fac in acest moment, eu vreau sa in aceasta seara sa merg prin oras cu Alex!

    Timpul a trecut asa de repede si observ ca este ora 5 dupa-masa. Eu cu Alex vom iesi prin Bucuresti pe la 8, ca oricum seara nu avem ce face.
    Ma indrept incet spre fereastra, cu gandul la ce mi s-a intamplat azi-dimineata. Un fior imi traverseaza sina spinarii si simt cum mi se ridica parul de pe mana... Nu imi vine sa cred ca iarasi ma simt asa! Mai bine stateam in inchisoara si imi ispaseam pedeapsa, decat sa fiu eu pedepsit acum... de mine insumi!
    Toate aceste ganduri in dispar repede cand vad un chip de inger...
    O raza de lumina simt cum imi patrunde in suflet si imi alina putin durerea. O singura privire de a ei este de ajuns sa simt acest lucru.
    Ioana ma vazu la fereastra si imi facu cu mana. Nu ii raspund, ci ies afara si merg direct spre ea. Era trista...
    -Buna, ma saluta blonduta, incercand sa zambeasca.
    Trec dincolo de acest zambet fals si observ ca este indurerata... Ce nu as da sa ii alin durerea!
    -Dar ce s-a intampla, Ioana? Te simti bine? o intreb ingrijorat.
    Ioana isi opri imediat lacrimile ce dadeau sa curga din ochii ei frumosi, de un albastru minunat, si imi spuse:
    -Nu, Mihai... Nimic. Doar ca s-a intors fratele meu.
    -Ce...ce frate? o intreb uimit.
    -Nu conteaza, eu trebuie sa plec. Te sun mai spre seara daca vrei, eu acum... si incerca sa plece dar nu reuseste.
    O prind de mana ei micuta, alba si o privesc in ochi. De ce ar fi asa trista daca isi revede fratele? Si cine sa fie acest frate?
    Ioana scapa usor si fugi spre centru.
    Ce se intampla cu ea?
    Incet se aproprie si ora opt, iar eu tot in fata casei am ramas... Stau pe banca aceasta veche, cu vopseaua scrijelita, de parca ar fi trecut anii prin ea ca un vant de primavara.
    Un latrat scurt si dragalas imi atrage atentia. Langa mine se afla micutul Rudolf, cum l-a numit nebunul meu prieten,Alex.
    Ii privesc ochisorii lui mari si scumpi si parca ar...lacrima! Se joaca putin cu mana mea,iar apoi se aseaza pe mine, pastrandu-si aceeasi privire.
    Imi plimb mana prin blanita lui maro, moale si zambesc. Aceasta fiinta parca m-ar intelege! Parca ar sti exact ce simt!
    Si totusi... ma simt bine! Macar un sprijin sa am si eu.
    Englezul veni si el, asezandu-se pe banca.
    -Trebuie sa o vopsim, dar maine caci astazi e sarbatoare, imi spune Alex privindu-ma in ochi.
    Imi dau seama dupa privirea lui ca ma compatimeste, dar el cum de stie ce se afla in sufletul meu tulburat?
    -Pentru ca iti sunt prieten, Dai... Mihai! imi raspunse Alex , parca citindu-mi gandurile.
    Zambesc melancolic si privesc din nou cainele.
    -De ce te framanti asa de tare? ma intreaba acesta. Tu nu stii ca viata nu este doar un chin? VIATA E FRUMOASA! De ce nu incerci sa iti dai seama ca nimic nu a fost din vina ta? Asa a fost sa fie! Poate doar asa vei intelege esenta vietii, amice...
    Ultima fraza ma pune pe ganduri, dar nu apuc sa ma gandesc prea mult...
    Alex imi oferi un pumn in fata, care, cel mult, m-a adus putin la realitate.
    -Asa vrei tu sa inteleg "esenta vietii" ? urlu nervos la el.
    Alex zambi si se ridica sa plece.
    Cand ajunge la usa se intoarce spre mine, zicand:
    -Nu, aceasta a fost ca sa te trezesti la realitate, brunetule! si inchise usa.
    Am ramas pe banca cu Rudolf, care nu dori sa ma paraseasca. Daca ma gandesc mai bine, Alex are dreptate! De ce sa ma plang, sa imi reprosez lucruri, cand, totul a fost doar destinul care imi joaca feste? Poate pentru ca asa sunt eu...
    Ceasul bate ora 20:00 ai mi-am dat seama ca trebuie sa plecam. Ma simt cam ciudat, cred ca se va intampla ceva rau, dar ce?...




    Deci imi pare rau ca a fost asa de scurt dar prefer sa va tin in suspans Sper ca va placut Wink)
    Astept parerile voastre si va pupacesc pe toti
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Sam 26 Ian 2013 - 14:38

    Bună ! Oh, oh, îmi pare rău că Daisuke are mustrări de conştiintă, însă asta ne face umani, oameni, asta este, totul va trece odată şi odată, sau poate Ioana îl va face să uite. Daisuke presimte că se va întâmpla ceva rău ? Am impresia că se leagă ceva între această presimţire şi fratele Ioanei... Ei, ce mai nume de câine a găsit şi englezul, Rudolf ? Rudolf, măi ? Laugh) O să râd o viaţă de chestia asta.
    Aştept next-ul, spor la scris şi multă inspiraţie !
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Sam 26 Ian 2013 - 16:31

    Am venit cu urmatorul capitol Si Reina, da, Rudolf Ce pot sa spun, il iubesc pe Alex, ca e personajul meu si doresc sa il fac cat mai... unic



    Capitolul 7:Amintiri din Yokohama!






    Englezul iese din casa si ma surprinde tot pe banca.
    Nu imi spune nimic, de fapt ma asteapta sa ma pregatesc sa ies in oras si eu cu... Rudolf.
    In 5 minute sunt gata si plecam amandoi pe jos.
    Trebuie sa recunosc, orasul Bucuresti difera foarte mult de Tokyo, dar totusi este la fel de frumos.
    Un lucru imi place mai mult la acest oras decat la cel natal: nu este asa de aglomerat ca in Japonia!
    Ne plimbam incet pe strazile orasului, tacuti, ganditori. Numai Rudolf mai latra din cand in cand la vreo veverita care s-a culcat prea tarziu.
    Uneori viata este asa de anosta, un loc asa de... simplu, ca nu iti vine sa mai traiesti cu adevarat. Un locas plin de suferinta si ignoranta din partea distrugatorilor, a oamenilor!
    Desigur si eu ma clasific printre acesti distrugatori ai omenirii, dar nu vreau sa ma mai laud.
    Cum spuneam, mergem incet pe aceste strazi marginite de micii copacei de abia plantati.
    -Tu ce parere ai despre viata, brunetule? ma intreba brusc Alex.
    Sincer, intrebarea aceasta m-a uimit mult, nu ma gandeam ca pe englez l-ar fi preocupat vreodata un astfel de subiect.
    -De ce ma intrebi? il intreb cu speranta de a avea un raspuns la intrebarea pe care mi-am pus-o.
    Alex zambi melancolic si privi cerul.
    Nu vreau sa il atrag din gandurile lui, dar totusi indraznesc sa spun:
    -Eih?
    -E greu, nu-i asa? E greu sa te simti singur si numai tu sa stii ce se zbate in sufletul tau... Exact asta e viata. Un inceput al eternitatii dureroase si singuratice, un mormant al sufletelor triste, neiertatoare.
    Cuvintele lui ma uimesc! Cum ar putea ca englezul sa gandeasca asa de profund, sa fie asa de melancolic? Habar nu am, dar, un lucru stiu: mai am multe de invat de la el!
    Un strigat al unei fete imi alunga toate aceste ganduri.
    Cunosc aceasta voce... e... Ioana!
    -Edward! ii strig numele englezului, fara sa imi pese ca nu il mai are.
    -Ah si eu care doream sa mergem la film! se bosumfla acesta, dupa care o luam la fuga in directia in care s-a auzit strigatul.
    Ce a patit? Ce se intampla cu ea? Orice ar fi, trebuie sa o ajut!
    Fugim prin intunericul de nepatruns si un singur gand imi trece prin minte:" Salveaz-o pe Ioana!!!!"
    Daca stau sa ma gandesc... Fuga spre centru, ochii ei inlacrimati, tristetea ca a venit fratele ei! Fuge de propriul frate! Dar oare de ce? Cine este acest frate? Voi afla in curand.
    Incep sa obosesc si ne oprim pentru cateva secunde.
    Cine stie unde sunt ei acum? Cum as putea eu sa o salvez pe Ioana?
    O impuscatura imi da raspunsul, un glonte care a bagat spaima in mine! Presimtirea mea incepe sa se coase de realitate, ca doua bucati de material!
    -Oh, Doamne! reusesc eu sa soptesc si fugim spre locul cu taraboi.
    Ajungem intr-o strada intunecoasa. Aceasta este!
    Aud suspinele frumoasei mele blonde si rugaciunile ei fata de acest frate care vrea sa o ucida. Ce frate este acesta?
    -Sttttt, face Alex la mine dupa care ma trage de perete in asa fel incat sa vedem fiecare miscare a atacatorului, chiar daca suntem in spatele lui.
    "-Unde este?" striga el nervos la aceasta fiinta plapanda care cere indurare.
    "-Ti... ti-am spus, nu il cunosc!" reusi sa spuna printre sughite Ioana.
    Vocea tipului mi se pare asa de cunoscuta... doar nu e?! Nu, e in inchisoare! Dar atunci?
    Fratele ei se invarte amuzat de inocenta fetei si ii recunosc chipul! E Hiroki! Dar pe cine cauta? Ce prost sunt! Pe mine ma cauta!
    Nu o pot lasa pe Ioana sa moara pentru un ticalos ca mine! Nu, nu si nu!
    Ma intorc disperat spre Alex, dar acesta imi face semn sa il privesc pe Hiroki.
    "-Frate, nu ma omori, te rog!"striga Ioana.
    Dar ticalosul isi scoate din nou, din buzunar, pistolul sau. Cata cruzime!
    Cand il indreapta spre Ioana, simt cum fierb de manie si fara sa imi pese de nimic ma napustesc asupra lui!
    Un glonte, dintr-o clipa de neatentie, trecu fix pe langa obrazul meu! Sar in fata Ioanei si o apar de cel ce avea sa vina.
    -Tu cine mai esti? ma intreaba Hiroki, care nu ma mai recunoaste.
    Daca m-ar fi recunoscut, Ioana s-ar speria de cel ce am fost si m-ar abandona, iar acest lucru nu m-ar bucura prea tare...
    Nici nu ii raspund la intrebare, ci ma multumesc sa ii spun:
    -Pleaca pana nu voi face ceva ce voi regreta mai tarziu!
    Hiroki incepu sa rada si ma lua in ras, dar nu imi pasa atat timp cat Ioana este in siguranta.
    Nu am cu ce ma apara si ma uit spre Alex care, exact in acest moment de criza, dresa cainele! Cum pot fi unii oameni atat de... nebuni?!?!
    Il vad pe criminalul acesta indreptand pistolul spre mine si ranjind cu satisfactie ca scapa de unul ca mine. Simt cum ma inabus si imi este frica de propria moarte.
    Fiori imi strabat tot corpul si ma simt foarte nasol. Cum de am fost atat de idiot incat sa sar in apararea cuiva fara sa ma gandesc la felul in care il voi apara?!
    Simt cum curge apa de pe mine si o prind pe Ioana de mana. Ea ma priveste cu spaima. Nici nu mai pot zambi, macar din nesimtire!
    Simt cum ma cuprinde agonia dar exact in momentul in care Hiroki dori sa apese pe tragaci, Rudolf il musca de mana.
    -Javra ce esti!!!! urla cat putu de tare acesta.
    Eu ii iau pistolul si il indrept spre el, iar Alex striga suparat:
    -Tu esti o javra, nu Rudolf!
    Il privesc in ochi pe Hiroki si il intreb:
    -Pe mine ma cauti?
    Incep sa rad isteric, in cat am speriat-o si pe Ioana.
    -Daisuke Uchiha? intreba el mirat.
    -In persoana! zambesc eu si ma pregatesc sa il omor pe ticalosul acesta.
    Doresc sa apas pe tragaci dar simt cum doua maini ma cuprind. Era Ioana care, plangand, ma implora sa nu ii ucid fratele.Ce sa fac? Sa scap de Hiroki sau sa o ascult pe Ioana?
    -Eu sunt Sergiu, imi pare bine, criminalule! imi spune brusc Hiroki razand.
    M-a facut criminal! Merita sa moara, dar Ioana nu vrea acest lucru! Daca il las sa traiasca s-ar putea sa ajung din nou la rece, s-ar putea ca acest om sa ma ucida in somn!
    Cu un oftat adanc las arma jos si il privesc cu dispret. Cat ai zice peste "Sergiu" sau cum l-ar mai fi chemat, cu adevarat o lua la fuga.
    -Tu...tu esti un criminal! sopti Ioana speriata.
    Doresc sa ii spun ca nu e ceea ce pare, dar degeaba o mai mint. Asta sunt eu si nu am ce face! Prefer sa tac si sa o privesc.
    -Esti un criminal! striga ea si o lua la fuga cat o tin picioarele.
    -Ioana! incerc sa o opresc, dar nu apuc...
    S-a intaplat exact ceea ce doream sa nu se mai intample, dar singur m-am dat de gol... Ce prost sunt! Acum ce ma fac? Mi-am pierdut si prima mea dragoste!
    Nu imi pasa daca va face reclamatie la politie ca a fost atacata de un criminal si salvata de alt criminal! Nu imi pasa! Singurul lucru de care imi pasa este ca acum am ramas numai eu si Alex... atat! Si eu care o iubesc asa de mult...




    Sper ca v-a placut acest capitol, scuzati-ma daca a fost prea plictisitor... Astept pareri!

    Va pup pe toti
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Sam 26 Ian 2013 - 16:44

    Bună, scumpo ! Nu pot să cred că se poate întâmpla aşa ceva când totul era numai lapte şi miere. Mai vine şi un idiot ca Hiroki şi strică totul. Nu pot să cred că Ioana are un frate criminal şi nu pot să cred că este în aşa fel... Sper ca sentimentele dintre ei doi să fie mai puternice şi ca Ioana să poată să-l accepte pe Daisuke aşa cum e el. Aştept next-ul scumpo, te rog să-l pui repede. Spor la scris şi multă inspiraţie !

    Edit: Am uitat ceva. Măi Edward măi, tu eşti nebun ? Doamne iartă-mă, cum să se ocupe cineva de dresajul câinelui într-o situaţie aşa de tensionată.. Neutru
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Vin 15 Feb 2013 - 16:58

    BUNA Big smile Va rog frumos,din inima,sa ma iertati ca nu am mai postat de mult timp.Timpul nu mi-a permis,ma simt nasol ca v-am lasat sa asteptati... Sad Sa vad ce mai fac Laugh


    Capitolul 8:Partea intai: Un bilet si-o hotarare!


    Mai privesc odata drumul pe care a l-a apucat Ioana in fuga ei...
    Ma simt asa de prost, mi-e asa de rusine de ce am ajuns! Englezul... nici el nu pare asa de fericit. Priveste cu nostalgie cerul senin, prea senin pentru ceea ce simt eu acum probabil si el.
    Hiroki a scapat,Ioana a fugit de mine,suntem iarasi singuri. O situatie cam insuportabila.
    Rudolf ma trage de pantaloni si ma aplec spre el. Un latrat mandru iese din gurita lui mica si observ cum ii cade un bilet. Ma intorc spre Alex: figura lui se insenina si un zambet cat China isi face aparitia pe fata lui arsa de soare.
    -Vezi?A avut un rost si faptul ca ma jucam cu Rudolf in acest timp, spune el. Hai, Rudolf, da-i biletul lui tata!
    Catelul lua biletul de jos si il dadu cu indemanare stapanului. Ma ridic si merg catre Alex. Il desface incet,iar eu simt cum curge apa de pe fruntea mea. Aceasta este sansa sa aflu ce vrea Hiroki de la mine! Nerabdarea se joaca cu fiorii mei din tot corpul si cand vad o foaie patata cu litere,incremenesc.
    "O ultima dorinta... Razbunare! Nu-l lasa sa scape,fii un nepot bun si ucide-l, pentru tradarea tatalui sau!".
    Cred ca incep sa ametesc! De unde il stiu ei pe tatal meu? Ce tradare? Cum de stiu ca sunt in Romania? Nu stiu... dar voi afla!
    -Multumesc de felicitari! Sunt foarte fericit ca apreciezi efortul meu! striga Alex cat sa auda tot cartierul.
    -Daca observi, voi muri! Nu ma mai bate la cap!
    Fata lui Alex deveni vanata, semn ca are nervi. Nu trebuia sa fiu asa de egocentric!
    -Uite, Edward, imi pare rau. Nu trebuia sa tip la tine...
    -Tu chiar ma crezi asa de idiot?!? Stii ceva? Nu mai conteaza... imi spune el, dupa care pleaca, lasandu-ma singur.
    Acum sunt singur la propriu! Nici macar Rudolf nu este cu mine. Acum ce ma fac? Imi pierd oamenii care ma iubesc,pierd totul! Singurul lucru care mi-a mai ramas este prapaditul asta de bilet. La ce-mi foloseste?Instintarea proprii morti.
    Merg spre casa.

    Lumina este aprinsa, semn ca Alex a ajuns de mult timp. Intru in casa si ma asez la masa. Nu vreau sa vorbesc cu el, nici macar nu i-ar pasa. Nu ma pot gandi decat la Ioana. Cui ii pasa daca voi muri? Sigur doar ei, chiar daca acum este speriata. Nu mi-o pot scoate din gand, simt ca sunt incomplet fara ea! Un gol mare in inima imi strapunge sufletul ca un cutit, iar acum realizez: CE MA FAC FARA DRAGOSTEA MEA? Numai cu ea ma simteam puternic, numai cu ea ma simteam eu...
    Siroaie de lacrimi curg pe fata mea, dar nu imi pasa. Macar plang pentru cineva care merita!
    Dar nu mai am nici o sansa. O hotarare imi trece prin minte, o idee cam cruda pentru cei pe care ii iubesc.
    Urc sus si imi fac bagajele la viteza luminii. Termin in 5 minute. Imi mai plimb odata mana prin parul meu negru, ca pe vremuri si ma uit la tabloul cu parintii mei.
    -Va iubesc! Vreau sa merg acasa... Acolo voi muri, unde ati murit si voi! le spun cu tristete.
    Cobor cu ditamai bagajul dupa mine si reusesc sa ies fara sa fiu observat de Alex. Ma indrept spre garaj.
    Simt cum se zbate inima in mine! Cativa pasi si destinul meu se va schimba complet. Poate doar asa imi voi gasi LUMINA, poate doar prin sacrificiul suprem voi obtine IERTAREA si poate doar acasa, la casa mea, imi voi gasi linistea.
    Usa garajului se deschide incet si iese la iveala masina mea neagra. Fara sa ma mai gandesc la nimeni si nimic, ma urc in masina si dus sunt!
    Geamurile deschise la maxim fac loc vantului provocat de viteza masinii sa se joace prin parul meu. Ma uit in oglinda: nimeni care sa ma urmareasca, doar ochii mei de smarald.

    *Dupa 3 ore*

    Ajung in sfarsit la aeroport. Este 1:00 noaptea, dar, ca prin minune, gasesc un avion cu drum spre Tokyo la ora aceasta! Merg printre sutele de romani agitati, mai ceva ca japonezii si pana la urma ajung la doamna care ne ia in primire... de fapt doar biletele.
    Mai privesc o data in urma mea. Sunt gata sa imi pierd si locul acesta, tara in care mi-am gasit dragostea, tara in care eu si Alex am devenit frati, nu doar prin document ci si prin inimile noastre, tara in care m-am regasit pe mine. Imi va fi dor de Romania! Dar nu am ce face, sunt un criminal si trebuie sa platesc...
    Intru in avion plictisit si imi gasesc un loc liber. Mai am putin si innebunesc! Peste tot cupluri fericite, familii iubitoare. In fata mea se afla doi copii mici,o fetita si un baiat, care se joaca.Imi amintesc de Ioana si de mine.
    Ii privesc cu lacrimi in ochi si imi trec prin minte cateva versuri:

    "Dau play si prezint doi copii ce se iubesc
    Doua chipurii nevinovate,
    Cu lacrimi ii privesc.
    Compun din amintiri acest vers domol si bland,
    Cu tandrete si pasiune incalzesc acest pamant;
    Un vesmant sfant ce au unit doua iubirii
    A uitat de suferinta si se scalda in privirii"

    De ce ma simt asa? Niciodata nu am mai simtit acest sentiment... Toata viata am fost un tip dur, rau, fara sentimente, ca sa zic asa, iar acum sunt inmuiat, la propriu. Timpul schimba oamenii si se pare ca a avut acelasi efect si cu mine.
    Privesc pe mica fereastra cum Romania ramane in urma, la fel si Mihai.

    *Dupa 4 ore*

    Tokyo imi spune "Buna". Desi este foarte dimineata, atmosfera este una obisnuita: peste tot luminite, ecrane uriase, oameni agitati. Simt cum un alt gol este astupat. Desi imi este dor de Romania, ma bucur ca sunt acasa.
    Ma indrept spre casa, vechea mea casa...
    Ciresul din fata casei a ramas acelasi, doar ca pare mai trist... Mii de amintiri legate de acest loc, de aceasta gradina, imi trec prin minte.
    Dar totusi chiar este o atmosfera trista aici. Fara sa vreau, parca simt tristetea acestui batran copac si alta voce imi spune:
    "-Te-ai intors acasa, ticalosule! Dupa atat timp, te-ai intors! De ce? Ca sa reintorci pacatul in casa?! Ca sa mai ucizi pe cineva....sau poate pe tine?!!!?"
    Nu mai inteleg nimic!Cine o fi? Caci acum realizez ca nu sunt eu! Niciodata nu m-as gandi sa parasesc pentru totdeauna casa in care am copilarit, niciodata! Milioane de fiori imi strabat sina spinarii, mi-e frica!
    -Mie mi-a ajuns!! Cine esti? strig cat ma tin puterile.
    Vreun spirit ratacit... Ce prost sunt! Cum ma pot gandi la acest lucru?
    Alte voci se joaca prin capul meu, inganand un singur cuvant: "Vino!".
    Fara sa mai mai gandesc, ma indrept silentios spre usa. Deschid usa, care scartie asa de tare si vad...



    SUSPANS!!! Laugh Sper sa va placa si voi veni cu next-ul cand am timp. Trebuie sa recunosc ca pregatirea pentru olimpiada, temele si restul sunt prea multe! Ufff Sad De abia astept sa vina vacanta! Hai ca nu va mai plictisesc! Va pupacesc pe toti si inca o data, sper sa acceptati umilele mele scuze si pe viitor,caci nu voi posta chiar atat de des! Kiss Big Hug Bye Agrement


    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 17 Feb 2013 - 8:00

    Bună! Big Hug Scumpa mea, ştii cât de mult mă bucur că ai adus capitolul ăsta ? Nu-mi vine să cred că eu de abia acum îl văd :x Te iubesc! Acum, nu înţeleg de ce n-ai păstrat fontul folosit la celelalte capitole, pentru că era destul de frumos şi citibil, iar dacă l-ai folosit până aici, de aici de ce nu-l foloseşti ? Nu-mi spune că ficul se aproprie de final, Doamne! Sper să-i văd pe englez şi pe Ioana în alt avion după el! Cum să se gândească să se sinucidă ? Cum ? E rezolvare pentru toate şi el vrea să-şi pună cuţitul pe vene ? Ete, la el. (D) Ai avut puţine probleme, şi ar fi fost mult mai bine dacă puneai nişte steluţe , pe care le-ai fi centrat, în loc de "peste trei ore, peste patru ore". Ai înţeles ? Şi mai am o problemă, ai grijă, se lasă space şi după virgulă. Smile Cred că estetica este unul dintre punctele la care ai cel mai mult de lucrat, pentru că restul vine de la sine, după cum văd. Eu îţi urez succes cu olimpiadele şi testele, eu oricum am pojar - ce rău de mine Sad . Mult succes şi aştept next-ul ăla repede! Kiss
    avatar
    Mrs Anderson
    Membru
    Membru

    Sex : feminin

    In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Mrs Anderson la data de Dum 24 Feb 2013 - 17:19

    Buna,prieteni! A, si ELGA, imi pare rau ca ai pojar Sad Sper sa te faci rapid bine Big Hug Oricum, am venit cu next-ul si da, se apropie de final... Ei bine, sper oricum sa va placa! Kiss



    Partea a doua: Viata noua...




    Alte voci se joaca prin capul meu, inganand un singur cuvant: "Vino!".
    Fara sa mai mai gandesc, ma indrept silentios spre usa. Deschid usa, care scartie asa de tare si vad casa goala! Mai goala ca niciodata...
    In fata mea, jos, cateva fotografii vechi sunt insiruite pe jos. Incerc sa aprind lumina, dar in zadar. Cred ca dragul meu locas, locul in care m-am nascut, a fost jefuit. La naiba! Si eu care nu am putut ajunge mai repede! Dar oricum, ce rost mai are, corect?
    Ma urc incet la etaj si trec prin fata oglinzii... Nu stiam ca sunt asa de palid! Macar ochii au ramas aceiasi.
    Camera mea este la fel de devastata... Parca ar fi trecut englezul recent pe aici! Ah, englezul meu, ce dor imi va fi de tine!
    Ma trantesc pe podeaua rece, neagra si ma gandesc. Imi indrept privirea incet spre fereastra sparta si vad ca cerul a inceput sa planga. Nu este singur! Simt cum lacrimi imi strabat obrazul, dar, fara sa imi pese, caut in geanta mea...
    Ceea ce ma va desparti definitiv de agonia acestei lumi, obiectul care imi va aduce linistea si poate, lumina, sta ascuns printre celelalte lucrusoare ale mele.
    In sfarsit pistolul...
    Simt cum teama incepe sa imi joace feste, iar fiorii sa isi faca treaba. Il incarc incet si mi-l pun la tampla, dar un zgomot imi atrage atentia.
    Usa de la parter este trantita. Sar ca ars si pandesc de dupa usa.
    O personalitate inalta, bine facuta si prin intunericul ce se asternu din cauza vremii, observ sticlind ceva... un pistol! O fi vreun hot? Daca este cel care mi-a pradat casa, sigur o va incurca! Iau pistolul de jos si il indrept, de data aceasta, spre respectiv.
    -Haha, unde te ascunzi, Daisuke? ma intreba... Hiroki!
    Aparitia lui ma uimeste si fara sa imi dau seama scap pistolul, care cade incet pe scari pana la picioarele nemernicului.
    Ce cauta el aici? De unde stie ca sunt aici?
    -Asa deci, acolo te ascunzi? Pai, bine, hai sa ne jucam...
    Intr-un fel nu imi pare rau ca ma va ucide. Macar nu mai sunt obligat sa imi iau eu viata, dar un lucru imi cam da de furca: Ioana. Tocmai cand realizez cat de mult o iubesc, trebuie sa imi iau adio de la viata.
    Aud pasii mari si inceti ai lui Hiroki, pe scari.
    Nici nu imi trece prin gand sa ma clintesc de aici! Ma asez jos si astept...
    Poate par un las, dar acum am invatat ca viata nu este doar o lupta continua pentru supravietuire, ci mai este o lupta cu tine insuti!
    Hiroki a ajuns si ma vede din prima.
    -Ce vrei? il intreb cu dispret.
    -Cam mult tupeu pentru cineva fara pistol, dar in fine! spune Hiroki razand. Nu tu doreai sa mori? Te ajut cu mare placere atunci!
    De unde stie el ce vreau eu sa fac?
    Un zambet isteric, infiorator, isi facu aparitia pe fata mea, iar Hiroki fu putin uimit. Arde o asa dorinta in mine sa il iau in Iad cu mine, dar cum as putea sa o fac?...
    Ma ridic in picioare si ma apropii de el, cu aceeasi expresie a fetei mele. Acesta face cativa pasi in spate, probabil speriat de mine. In alta oglinda, cea din baie, reusesc sa imi vad putin expresia: sunt de speriat.
    -Nu imi spune ca ai innebunit acum! spune Hiroki.
    -Normal ca nu, amice, doar ca... si nu mai pot continua!
    Simt cum un inger ma atinge cu aripile lui albe, cum ploaia se opreste si lacrimile pleaca siroaie din ochii mei de smarald. Privesc in jos si vad doua maini albe ca spuma laptelui ce ma imbratiseaza strans, spatele meu fiind udat de lacrimile Ioanei.
    -Mihai, aici erai!
    Nu ma mai pot misca... Sunt asa de fericit ca Ioana s-a gandit la mine, a venit tocmai pana in Japonia,
    pentru mine!
    -Brunetule, unde esti?
    Ah, englezul! Simt cum inima din nou danseaza in pieptul meu!
    -Da, da, foarte frumos! Acum ,Ioana, dispari de aici! ii spune fratele ei mai mare.
    Frumoasa mea blonda, mai curajoasa ca niciodata, isi sterge lacrimile si vine langa mine, spunand:
    -Nu plec nicaieri fara iubitul meu!
    Nu ma pot abtine sa nu zambesc...
    Hiroki incepe sa rada si sa ne ia pe amandoi la misto.
    Acum, lasand la o parte sentimentele, suntem intr-o situate crizata! Eu si cu Ioana stam in fata lui Hiroki, fara nici o aparare. Doar englezul ne-ar putea salva.
    Ticalosul indreapta pistolul spre mine, cu acelasi ranjet pe buze, dar englezul din spatele lui:
    -Daca moare el, mori si tu! Desigur, apoi eu, pentru prietenul meu si poate Ioana, depinde de initiativa ei, dar... Ah , nu-i asta ideea! Daca tragi, trag!
    Hiroki este impartit intre doua lumi complet diferite, dar sper ca va face ceea ce trebuie si ma va lasa in pace!
    Nepasator incepe sa rada si spune ca nu ii pasa. Il vad cum indreapta pistolul spre mine si...


    Din acest moment nu mai vad nimic. Sunt invaluit in intuneric...
    Strigate ragusite isi fac ecoul prin capul meu, dar nu stiu de unde vin.
    Nu stiu unde ma aflu, ce este cu mine, ce am devenit. Pur si simplu, cred ca nu mai exist.
    Asta inseamna moarte? Tot singuratate? Tot intuneric? Ce prost pot fi!
    Nu mai simt durere, tristete, nu mai simt nimic rau, dar totusi...
    Inca un glont se aude in departare, foarte departe.
    -Mama, tata! Am murit, acum ma veti ierta?
    Nici un raspuns. Adevarul este ca am ramas singur, chiar si in viata de apoi. Nici macar parintii mei nu ma mai iubesc!
    -"Daisuke!" aud o voce calda.
    Nu este a Ioanei, nici a lui Edward... dar a cui? O voce de femeie, o voce mangaietoare...
    -Ma...mama? reusesc sa scot printre lacrimi un cuvat.
    Nu vad pe nimeni, simt cum mi se inchid ochii si cum doua brate ma cuprind.
    -Dragul meu... imi spune mama mangaindu-ma pe cap. Cand deschid ochii in jurul meu nu mai este intuneric. In fata mea doi ochi mari si verzi, ca ai mei, ma privesc in lacrimi. Chiar este mama! De cand nu i-am mai auzit murmurul glasului ei dulce, de cand nu i-am mai vazut zambetul ei cald, oh, mama!
    -Te rog, iarta-ma! Nu am vrut sa va ucid! strig eu cazand la piciorele ei, dar ea ma ridica incet si imi spune:
    -A fost un accident! Normal ca te iert si eu si tatal tau, dar acum... tu mai ai de trait!
    Dar eu sunt mort! Cum as putea avea de trait? O privesc uimit.
    Vad cum imaginea ei zambitoare se transforma in ceata si dispare.
    -Mama! strig eu, dar fara raspuns.
    Un cantec de leagan ma calmeaza si simt cum adorm incet.

    ***

    Cineva se joaca in parul meu. Cine o fi? Deschid ochii cu greu si vad doi ochi mari, albastri.E Ioana...
    Ce s-a intamplat? Supravietuiesc? Cum este posibil asa ceva?
    Ma uit mai bine la Ioana si o intreb:
    -Unde este mama?
    Ioana se mira putin si imi pune mana pe frunte.
    Un om mare, voinic si imbracat in alb se apropie si spune:
    -Nu iti fa griji, domnisoara, deoarece a fost in moarte clinica, mai are nevoie de vreo jumatate de ora ca sa faca diferenta intre lumea cealalta si aceasta.Dar este bine ca si-a revenit, flacaul!
    Apoi incepu sa rada si pleca.
    Am fost in moarte clinica? Asa se explica intalnirea mea cu mama... A fost real! M-a iertat!
    -Ioana!
    -D... da! raspunde ea.
    -TE IUBESC!
    -Cum... ?
    -M-ai auzit! Te Iubesc!
    Ioana zambi si imi spune:
    -Bun, pentru ca si eu te iubesc!
    Ii iau mana ei fina in a mea si o privesc... Nu ma mai satur de ochii ei atat de frumosi! Dar totusi Edward reusi sa strice linistea, cu tot cu Rudolf care sari pe mine.
    -Te-ai treeeezit!!!!! striga el cat poate de tare.
    -Imi pare rau ca te-am suparat! ii spun eu.
    -Nu, mie trebuie sa imi para rau, sunt prea orgolios! ma contrazice el.

    ***

    Timpul trece si eu deja sunt pe picioare, mai sanatos ca niciodata!
    Sunt tot in Tokyo, la casa mea, dar cu identitatea lui Mihai... pentru orice eventualitate! Dar totusi, am o noua viata!
    Peste trei luni eu si cu Ioana ne vom casatori! Suntem foarte fericiti! Imi cam pare rau pentru Alex, ca are 24 de ani, ca si mine, dar tot nu si-a gasit perechea... Mereu imi spune: "Toate la timpul lor, Brunetule!"
    Din fericire, nici Hiroki nu va mai reusi sa imi distruga viata acum... Alex l-a ucis.
    Astfel, prin atat de multe chinuri si durere, totusi am obtinut iertarea si in sfarsit mi-am gasit Lumina...
    SFARSIT



    Sper ca v-a placut! Ne mai vedem prin vacante cu alte fic-uri, dar pana atunci, va las! Kiss Va pup pe toti si va imbratisez! Astept pareri Big Hug Heart
    avatar
    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Reeah la data de Dum 24 Feb 2013 - 18:21

    Bună! Doamne, ştii cât de mult am aşteptat capitolul ăsta ? Dar nu-mi vine să cred că s-a terminat, de ce ? De ce s-a terminat ? Crying( Trebuia să văd şi nunta, şi copii, şi tot şi tu ai terminat ficul, reao! Laughing)))) Doamne, Doamne! :x Cât de frumos! Cât de mirific! :x Nu-mi vine să cred că el chiar a văzut-o pe mămica lui şi că totul a fost bine, că maică-sa l-a iertat! :x Vaaai, şi Rudolf a sărit pe Mihai :x Ce frumos, şi Ioana! Îl iubeşte! Hiroki mort! Vaaaai, ce mi-aş mai putea dori? Deja aberez, în fine, a fost foarte frumos draga mea şi te aştept şi cu alte ficuri! În rest, la revedere În căutarea luminii! Big Hug `
    avatar
    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Irene. la data de Sam 2 Mar 2013 - 11:50

    Ficul este terminat asa ca il voi trimite la Ficuri terminate! ^^
    Bravo!
    Ja`ne!

    Continut sponsorizat

    Re: In cautarea Luminii

    Mesaj Scris de Continut sponsorizat


      Acum este: Mar 23 Mai 2017 - 11:56