╰☆ L.C.P ☆╮

^.^ Bun venit! ^.^
Dacă iți place forumul nostru si vrei să ni te alături, înregistrează-te și fă parte din "Familia de Nebuni"! Aici te poți distra și iți poți face mulți prieteni! Intră și Have Fun Love

Vă mulțumim de vizită! Și vă urăm o zi bună în continuare! Smile

Felicitări, bunnylovers! Lucrarea o puteți citi aici: Lucrări Concurs Proză - Septembrie 2016

    Iubire sau nu ?

    Distribuiti

    ○Aida○
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 07/05/2012

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de ○Aida○ la data de Joi 17 Ian 2013 - 20:14

    Capitolul 11

    Am coborat de pe scena si m-a asezat pe scaun langa Hinata, toti profesori le-au urat numai de bine, ei au fost ca si copii nostri, au fost cea mai rasfata si muncitoare clasa, nu cred ca ne v-om mai intalni elevi ca ei.

    ***************

    Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca ci sa inveti cum sa dansezi in ploaie....


    Sakura:

    Timpul e un adversar nemaipomenit, sa vorbesc cu Sasuke nu am reusit sa vorbesc. Inca m-a simt atrasa de el, dar pentru mine e doar un baiat, daca m-as lasa ghidata de sentimente as face greseli, unele grave care m-ar putea consemna pe viata. Dar acum ca stiu ca el va pleca, nu il voi mai putea vdea niciodata, imi face sufletul sa planga.
    Seara se lasea mandra peste oras, inca ramasesem la scoala pentru ...nu stiu, doar ca m-ai vroiam sa raman. Eram in clasa in care au trecut anii,imi las lacrimile sa iasa din micul lor lacas. Nu vreau sa par slaba, doar ca as vrea sa dau timpul inapoi, sa m-ai raman cu ei macar cateva zile, nimeni si nimic nu va acuma locul lor in inima mea. Gandurile astea m-a fac sa tresar, m-a uit pe fereastra clasei, amintindu-mi de zilele in care au venit prima data in acest loc, erau asa de agitati ca nici macar nu isi m-ai aminteau numele. Zambesc pentru ca eu am fost singura care i-a aparat, inca imi amintesc cum veneau domnii profesori sa imi zica ca sunt o clasa rea, nu au nici o sansa sa faca ceva din ei, dar cu incredere totul e posibil, asta le-am oferit eu incredere si iubire.


    O mana o atinse incet pe Sakura trezindu din visare, parfumului lui se simtea in toata incapere, ea isi inchise ochii pentru cateva secunde bucurandu-se de parfum. Dar vraja nu durase mult caci numele ei rasunase in toata incaperea.


    El era aici in fata mea, nici nu stiu cum sa reactionez, il las pe el s-a rupa tacere dintre noi, intr-un final o face rostindu-mi numele m-a introc spre el, un zambet cald pe care doar la el ai putea sa vezi ii se asterne pe fata. As vrea sa ii simt buzele lipindu-se de ale mele, dar stiu ca e doar un vis care niciodata nu ar putea sa se intample nu voi permite asta, el are doar 17 ani iar eu 27 diferenta e mult prea mare eu imi doresc o relatie serioasa, el vrea doar o aventura, nimic mai mult.

    - Domnisoara Sakura! M-a scuzati daca v-am speriat, vroiam doar sa imi cer scuze cum m-am comportat cu dumnevoastra si s-a va zic ca o sa imi lipsiti mult! vocea ii tremura, privire ii era atintita in jos, iar obrajii sai capatase o culoare rosiatica. Era prima ora cand il vad asa, parca nu era Sasuke care il cunosteam eu. Ce s-a intamplat cu acel Sasuke? Acel baiat incapatanat si mereu pus pe glume, el nu e timid.
    - Sasuke ai putea sa-mi zici Sakura, nu vad de unde ai atata respect pentru mine, chiar nu inteleg si mie o sa imi fie dor de tine, de voi toti, nu as putea sa va uit. Abia astep sa ma inviti la nunta ta, care s-a speram ca o sa fie odata. Vreau sa fi fericit, sa inveti mult mai bine ca acum, si s-a stii ca eu voi fi aici mereu pentru voi!
    Bratele sale imi inconjura deodata trupul, m-a simteam bine, imi raspund si el la o imbratisare, o s-a imi lipseasca mult baiatul asta! Mici cristale incoloare, aluneca tùgrabite pe tricoul lui. M-a privea atent, stergandu-mi fiecare lacrima si strangandu-ma mai tare la pieptul sau. M-a rugase sa nu mai plang, dar nu puteam sa ma opresc. Visul se distruse atunci cand el ar fi trebuit sa plece, dar ca amintire imi va ramane, sarutul pe care mi-l oferi inainte sa plece, am simtit ca totul in lume dispare ca ramanem doar noi doi sub soare, era plin de pasiune pura si nevinovatie, fluturasi au inceput sa zboare inauntrul meu, era la fel ca o fetita care ii primise papusica de mult dorita. Dar stiu ca nu voi putea sa mai am parte de un sarut de la el. El v-a fi prima si singura mea iubire. Am strigat in urma lui cat am putut de tare "Te iubesc Sasuke" si ma incepu sa plang din nou.

    <<<<<<<< The End>>>>>>>>>>>>






    _______________________________________________________


    Asta a fost tot, sper ca va placut! Kiss Big Hug Hi!

    Reeah
    Ex Staff
    Ex Staff

    Sex : feminin

    Mesaje : 7345

    Data de înscriere : 26/11/2011

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de Reeah la data de Joi 17 Ian 2013 - 21:04

    Bună, scumpo ! Când ţi-am văzut mesajul privat, am fugit cât am putut la Fan Fiction şi direct la ficul tău. Când am văzut mai jos că s-a sfârşit, nu mi-a venit să cred, adică, nici acum nu-mi vine să cred asta. Capitolul ăsta este foarte trist, măcar Sakura să fie fericită, dacă eu nu sunt. Îmi pare rău pentru ea, însă a gândit cu mintea, nu cu inima, şi posibil să fi luat decizia corecta. Capitolul a fost foarte bun, draga mea, ai evoluat mult pe parcursul ficului. Felicitări pentru primul fic finalizat şi spor la lucru cu celelalte.
    Noapte bună, la revedere "Iubire sau nu? " şi succes la şcoală. O să trec, probabil mâine, cu un comentariu şi la celălalt fic al tău.

    Irene.
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 4995

    Data de înscriere : 15/07/2011

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de Irene. la data de Vin 18 Ian 2013 - 8:52

    Fic mutat la Ficuri Terminate! ^^
    Felicitari ca ai reusit sa-l termini!
    O zi buna! ^^


    ○Aida○
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 07/05/2012

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de ○Aida○ la data de Lun 16 Dec 2013 - 0:37

    Hei, din nou eu! Hi!  De ceva timp mă gândesc la Sezonul 2 pentru 'Iubire sau nu?' așa că sunt aici în fața voastră cu prima parte Big smile


    Iubire sau nu?
    Sezonul 2


    Adevărul -partea I




                   Pierdută, privescîncă pe geamul care a fost martorul ultimei mele amintiri cu el... de atunci mă simt bătrână, iar gândurile mele se odihnesc mereu cu el . A început un nou an, alții elevi au venit, dar nimeni nu îi poate înlocui pe ei. Hinata încă se întreabă ce e cu mine. Nu i-am spus, îmi e frică de reacția ei. Am renunțat la a mai preda, nu îmi face bine. Sunt directoare doar din cauză că nimeni nu e dispus să accepte acest post. Zi după zi, noapte după noapte lacrimii amare spală perna moale ce se ascunde sub părul meu roz. 

                   De ce trebuie ca eu să fiu așa?! De ce nu i-am spus ceea ce simt, atunci când am avut ocazia?! De ce mă chinui singură în acest abis întunecat? Întrebări fără răspuns, Sakura! Sunetul pașilor care îmi deranjau gândurile s-au oprit în dreptul meu. Era ea, cea care a fost lângă mine când am cedat. În fața ei am plâns, iar ea nu a insistat cu întrebarea ' Ce-ai?'. A fost acolo, îmbrățișându-mă și mângâindu-mi parul ajutându-mă să adorm. 

    -Hai mă, Sakura! Nu îmi place să te vad așa! vocea ei autoritară m-a făcut să scap mici perle din ochii verzi ce se ofilise de la atâta tristețe. Brațele sale mă cuprinse, iar capul meu se ascundea în părul său mătăsos. Aș vrea că totul să fie un coșmar, să mă trezesc acasă în patul meu cald, să vin la școală și să îi văd pe ei în curte cum lenevesc pe băncile șterse de culoare. 

    -Dor... îmi e dor de toți. Erau copii mei, ai mei... îi vreau înapoi, adu-i înapoi, Hinata! Un val de lacrimi mă cuprinse din înapoi... doar suspinele mele și vorbele Hinatei de 'Va fi bine!' se auzeau în liniștea sălii. Uram să îmi plâng de milă, dar asta făceam îmi e mila de mine, de faptul că niciodată nu fac ceea ce trebuie, mereu apare frica! De ce, de ce?! De ce? Aș pleca imediat din liceul ăsta, dacă nu ar fi aici toate amintirile mele cu ei... Sala de clasă a rămas aceeași, pereții sunt încă acoperiți de poze cu noi, cu cele 25 de suflețele care au ajutat la maturizarea mea. Aș putea începe cu “A fost odată…” Fiecare secundă măsurată în amintiri, fiecare final conturând un început, ori fiecare semestru adunat alcătuind câte un an, toate acestea construiesc formarea unei noi vieți. Pentru mine acest episod cu ei, a devenit un roman pe care îl citesc în fiecare zi, în fiecare moment al vieți. Odată cu ei am renăscut , am trăit fiecare emoție împreună cu ei, am învățat din nou să iubesc, să simt adevăratele sensuri ale vieții...
    Un ultimul sărut pecetluise despărțirea noastră din acea zi de vară. Aș da orice ca să mai simt îmbrățișarea sa pe corpul meu... Nu am visat niciodată că mă voi putea îndrăgosti de un copil,  de un boboc în călătoria vieții. Dar totodată am visat că alături de el, mă voi trezi într-o dimineață. Inspir și expir în brațele Hinatei, care încă îmi ascultă fiecare suspin și îmi mângâie părul... Mă simțeam bine, cu ea alături de mine, dar totuși îmi lipsea ceva... Poate că ar fi vârsta la care n-ar mai trebui să mă gândesc la prostii, ar trebui să am un iubit, un cămin și un bebe care să mă aștepte acasă. Uneori sunt invidioasă pe Hina, ea are acasă un micuț puiuț ce o așteptă cu zâmbetul pe buze, un soț care are grijă de ea, care o iubește și cu care e fericită. Are un cămin la care abia așteptă să se întoarcă, dar eu ce am? Nimic... am doar un apartament prea mare pentru mine,în care mă simt mult prea singură în el... uneori nici nu ajung acasă. Îmi e frică de singurătate, de iubire, de faptul că am prea multe probleme..
    -Sas'ke! numele lui îmi ieșise involuntar pe buze, el era perfecțiunea pentru mine. Lacrimii, doar lacrimii au mai rămas în urma lui și amintirile pierdute printre albumele vechii ce se odihneau pe biroul meu de stejar, acoperite de un strat subțire de praf. Atât aveam... asta era averea mea. Îl vreau! printre suspine mă eliberam de durerile sufletului meu. Răspunsul pe care l-am primit mă făcuse să rămân uimită, mirată de deducția colegei, prietenei mele.
    - Sas'ke e bine, încă se mai gândește la tine, cum tu și te gândești la el! De ce nu faci ceva în privința asta? Nu mai ești profesoara lui, ești liberă să fii fericită! Nu puteam percepe cuvintele ce mi le aruncase în grabă. Eram ca un tablou, imaginile mi se spulberau, iar ochii se măriteau. Voiam să vorbesc, să neg că nu era așa, că eu nu aveam nici o treabă cu elevul meu, cu fostul meu elev, dar vocea ei mă împiedicase. - Am vrut să aflu de la tine că ții la el, că e important pentru tine acest copil, dar tu te-ai afundat așa de tare, încât nu am reușit să scot nimic de la tine trează. Dar mereu când adormeai în brațele mele, îmi ziceai numele... vorbeai doar despre el. Era prezent în minte ta tot timpul, nu încearcă să minți că nu are rost. Apoi mi-am amintit că el a fost cel care m-a sunat să îmi zică că ești la spital. A stat acolo lângă tine, zi și noapte, nu am vrut să mă asculte când i-am zis să meargă acasă,iar atunci când doctorii au zis că s-ar putea să te deconecteze de la aparate, pentru că nu-ți deveneai din comă, a începu să plângă. L-a rugat pe Watashi să te mai țină măcar câteva zile, că tu îți vei reveni, că el te știe drept o luptătoare. Tu erai modelul lui... Nu vroia să te piardă, iar la cursul festiv a cedat, mi-a zis că tu ești totul pentru el, dar știa că asta nu e posibil... Te-a căutat să-ți spună ce simte, dar nu a putut...
    -Dar eu...








              Ce v-a face Sakura, se v-a duce la Sasuke sau nu? V-a accepta relația asta? Rămâneți aici!

    ○Aida○
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 07/05/2012

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de ○Aida○ la data de Vin 27 Dec 2013 - 22:29

      Partea II


    Întâlnirea





    -Dar tu nimic! Nu înţeleg cum poţi fi atât de egoistă! Nu te gândeşti deloc la bietul copil, suferă! Iar tu nu faci decât să te plângi. De ce nu te duci să vorbeşti cu el?

     Credeam că mă înţelege, că mă cunoaşte. Nici nu îmi vine să cred... 
    -Cum să fac asta? Tu nu înţelegi că nu pot? Vrei să mă duc peste el și să-i zic:' Sas'ke ştii eu te plac!' Când sunt în faţa lui mă blochez pur si simplu... Nu îi voi putea spune nimic! Vocea mea se lovea de pereți plini de amintiri, spărgând liniştea ce mă cuprinsese cu ale sale braţe. Deschizându-mi ochii, am observat că am rămas singură... Frica, e tot ce am. 
    Cu paşi greoi mă îndrept spre ieşire... De ce nu pot să găsesc o scăpare rapidă din problemele ce mă afundă? De ce mă scufund aici? Nici măcar nu am ajuns la tot ce e mai greu... Telefonul îmi vibra încet în pantalonii negri, îl ridic încet şi privesc pe ecranul HTC-ului, nimic important. Drumul până la maşină durase atât de mult. Toate locurile prin care treceam îmi aminteau de el, de ochii lui negri ca cel mai întunecat abis din care nu mai pot ieşi. Dansul frunzelor mă fac să mă simt mult mai pierdută decât sunt deja. Paltonul negru mă apară de cruzimea vântului care îmi brăzda faţa. Am fost inspirată să-mi prind părul într-un coc clasic. Era una dintre cele mai friguroase zile ale lui noiembrie.
     Întotdeauna mi-a plăcut toamna, iubesc vântul ce mişcă frenetic frunzele într-un vals care emană doar tristeţe sufletului care priveşte. Auzisem vorba asta la multe persoane 'Aminteşte-ţi că toamna frunzele nu cad că vor, ci că trebuie!' sau aşa ceva, dar niciodată nu am înţeles la ce se referă. În situaţia de faţă m-aş putea gândi că se referă la iubire, la iubirea ce se pierde, se acoperă de praful amintirilor şi într-un final se uită. Dar frunzele mereu reînvie. Oare şi dragoste poate face la fel? Poate că nu sau cine ştie. Ajunsă în maşină, rămân pentru câteva minute nemişcată. Un fior îmi fulgeră întregul corp, iar un hap-ciu se face auzit. Asta îmi lipsea... să umblu cu serveţelele şi cana de ceai după mine. Oare când o să mă învăţ să mă îmbrac adecvat vremii de afară?! Bag cheile în contact şi pornesc maşina. Un zâmbet mi-a apărut în timp ce mă gândeam că de mică mi-am dorit să particip la o cursă auto, dar mama nu ar fi fost de acord şi nu mă puteam lăsa în baza tatei. Dacă făcem asta, sigur acum aş fi fost cu totul şi cu totul altcineva. De Crăciun cred că o să mă duc în România, la nişte prieteni. E o ţară minunată şi am auzit că mâncarea e delicioasă.  Fratele lui Sasuke e acolo, de ce mă tot gândesc la el?! Nu, gata. stop! 
    Semafor prost, cine te-a mai pus aici?! 45 de secunde trebuie să pierd din ziua de azi degeaba. Nici un om nu se vede pe strada asta, parcă e pustie. Sigur, de acuma sunt si fantome,  conştiinţa mea face mişto de mine. Ce chestie.. de ce m-am făcut profesoară de română? Trebuia să mă fac de psihologie. Ar fi fost o treabă mai bună. Într-un final verde, nici nu mai stau pe gânduri și pornesc direct acasă.  Intru din nou în contact cu vântul  care îmi provoacă tremurări. Îl salut pe vecinul de la parter şi mă îndrept spre lift. Aş vrea să urc pe scări, ca să scap de tensiunea acumulată, dar azi nu am chef, aşa că nu vreau să mor până la etajul 24. De când mă ştiu am urât locurile foarte mari, aşa că am revenit la apartamentul meu din vremea studenţiei. Locul acesta e plin de mine şi e încărcat de iubire, are o semnificaţie specială pentru sufletul ce se odihneşte în el, adică eu. Ies din lift, încă căutând prin geantă după chei. Le-am uitat, fiar-ar! Urc din celălalt lift şi în cinci minute sunt în maşină. Sakura, cum poţi fi atât de neatentă?! Drumul înapoi spre liceul a fost scurt fără opriri la semafoarele aşa că în 15 minute sunt în parcarea liceului.
    Intru în liceu şi mă lovesc de un băiat un pic mai înalt decât mine şi care arată bine. Privirea mea încă se află în partea de jos, analizând. Când îmi înalţ privirea, era el. Aş fi vrut să plec, să fug, dar mâna lui îmi capturase mâna într-o îmbrăţişare a degetelor. Mă privea insistent, analizându-mi fiecare părticică a trupului. Cu glas şoptit mă întreabă ce mi s-a mai întâmplat de când nu ne-am văzut, dacă mai ţin legătura cu Sai şi unde-mi e inelul de logodnă. Atâtea întrebări, cu atât de multe cuvinte şi nici o privire profundă. Vorbea numai pentru el, ochii mei priveau doar buzele sale. Aş fi fost pe punctul de a mă apropia de ele şi să le cuprind într-un dans, dar întrebarea lui mă trezeşte din reverie.
    -De ce eşti tristă?
    -Pentru că tu vorbeşti cu cuvinte,iar eu mă uit la tine cu sentimente... 
    M-am blocat.. nu ştiu de ce am zis asta, dar nu are nici un sens. M-am uitat în ochii lui şi l-am minţit. Am zis că nu am nevoie de el. Adevărul e că abia mai puteam rezista durerii ce îmi măcina sufletul în fiecare zi. Aşa că am plecat, am fugit sus, amintindu-mi scopul pentru care am revenit aici. Îmi zăresc cheile. Le iau, după care plec. Ies prin spate, nu aş mai putea suporta încă o dată durerea ce-mi înţeapă inima, lacrimiile ce se ascundeau de privirea lui iscoditoare. Mă las pe asfaltul rece şi îmi cuprind chipul în mâini.
    - Dacă ai de gând să plângi, plângi de faţă cu mine. Trebuie să ştiu.
    - Vrei să plâng?
    - Nu în mod deosebit. Vreau să ştiu cum te simți. Nu vreau să-mi aluneci printre degete.
    -Pleacă și nu te mai întoarce! 
    Fug din nou de el, din nou și din nou până când voi accepta că viața mea nu are happy-end-ul dorit de mine. Pași mă poartă în parcul din apropierea liceului. Avea ochii triști,îl doare felul mea de a mă comporta cu el.  Dar nu pot acceptă să îi strict viitorul. 




     De ce nu i-ai zis adevărul? De ce te tot afunzi în mocirla asta? Nu vrei să triumfi şi tu o dată? De ce laşi ca dragostea să te doboare? Doar atât poţi tu? Întrebări care nu aşteaptă nici un răspuns. Eu nu sunt luptătoare, eu sunt cea care sta în spate şi se uită cum cei care iubesc cad pentru iubire. Eu nu sunt în stare să renunţ la orgoliul meu. Vântul iar îmi ţine companie, iar mă îmbrăţisează în locul lui. "Păi normal că el nu te îmbrăţişează pentru că tu nu îl laşi!" Conştiinţa  mi-a mai dat o lovitură din care cu greu mă voi ridica. Îmi şterg urmele lăsate de nişte lacrimi  sărate şi plec.
    Noroc că drumul până la maşină, şi totodată până acasă, a fost liniştit, doar eu şi muzica ce răsuna din radio-ul pornit pentru a mă scăpa de gândurile ce mă bântuie. Aştept din nou liftul care, spre surprinderea mea, porneşte imediat. Casă dulce casă!
    Culoarea care predomină peste tot este cream cu nişte pete jucăuşe de roşu şi albastru. Când intru în casa mea, mă simt relaxată, mă induce în această stare. Iar petele albastre mă duc în zona aia de confort. Îmi las paltonul pe umeraş, iar botinele le aşez la locul lor cu celelalte perechi de papuci. E un apartament simplu, cu trei camere:două dormitoare şi un living destul de mare. Cel mai mult timp îl petrec în living, pentru că acolo am loc de desfăşurare. Şi aici predomină culoarea cream, dar de data asta pereţii sunt acoperiţi de tot felul de desene făcute de Hina şi de tot felul de notiţe, poze şi multe altele.
    Totul e aşezat în ordine, praful e şters, e aşa cum îi place vecinei mele. O femeie în jur de 45 de ani, foarte drăguţă. Din păcate soţul ei a murit de câţiva ani şi se simţea foarte singură. Copiii ei, doi gemeni sunt plecaţi în România şi nu prea vin acasă. Femeia asta, Anko, e ca mama mea. E tot ce mi-am dorit eu de la mama. E caldă, iubitoare şi tot timpul îşi pune copiii pe primul lor. O iubesc mult pe fiinţa asta cu ochii migdalaţi şi părul cărunt care îmi transformă zilele pline de nori în unele acoperite de un curcubeu.Deşi nu prea are bani, întreţinerea şi medicamentele ea şi le plăteşte, iar ceea ce îi rămâne îi strânge pentru copiii ei. Dacă n-ar fi ea, sigur doar fast food aş mânca. E o bucătăreasă grozavă, în asta constă şi meseria ei. Face cele mai bune deserturi şi la ea am mâncat pentru prima oară sarmaluţe, mi s-au părut super bune. Dacă mă duc în vacanţă în România asta voi mânca cu siguranţă.
    Un ciocănit în uşă mă trezeşte din reveria mea. Cu paşi repezi mă îndrept spre uşă. Când am deschis, am rămas înţepenită.
    -Ce cauţi aici?!Ți-am zis că nu vreau să  te mai văd! Cred că m-am exprimat destul de clar!
    - Tu de ce nu vrei să înțelegi, că eu la tine nu renunț! Înțelege că ești slăbiciunea mea, că aș recunoște în fața întregii lumi că te iubesc. De fiecare dată când mă gândesc la tine un zâmbet tâmp de îndrăgostit se asează pe fața mea. 
    - Ești copil, nu știi ce vorbești, pleacă!  
    Mă dau cu doi pași în spate și închid ușa, dar el fusese mai rapid și intrase în casă înainte că ușa să se închidă. 
    - Te rog să pleci. Gândește-te la viitorul tău!
    - Viitorul meu ești tu!
    Nu am avut timp să reacționez la cele spuse anterior  căci buzele sale le ating ușor, temător pe ale mele într-un mod unic, plin de inocență. După o atingere ușoară, prinde curaj realizând că nu e nici un pericol, decât dorință. Începem un joc tandru și pasional în care buzele și limba se lupta pentru supremație. Iar mâinile sale mă cuprind într-o îmbrățișare fierbinte, tandră. Uit de tot în momentul în care mă ridică pe sus și mă lipește de peretele din apropiere. Gustul buzelor sale și mișcare jucăușă a degetelor sale pe corpul meu, mă făcuse să vreau mult mai mult. Dar partea rațională nu era de acord cu ceea ce se întâmpla în momentul de fața. Vreau să profit de momentele astea în care buzele noastre se întrec într-un dans nebun.  Mâinile mele îi cercetau fiecare porțiune a feței și a abdomenului în timp ce el îmi dezmierda gâtul cu sărutări fierbinți.
    - Nu, nu e bine! Nu e deloc bine... 
    Își ridica privirea spre mine și-mi depune pe vârful nasului un pupic după care mă strânge la pieptul lui și mă aduce cu picioarele pe gresia rece. 
    -  Dacă ar fi fost după mine, n-aș fi plecat de lângă tine. Te-aș fi ținut  strâns aici, în brațele mele în ciuda a tot. Dar am fost laș și am plecat. Nu o să mai fac asta niciodată, niciodată. Însemni prea mult pentru mine!
    -Te... 





     


    ○Aida○
    Nou venit
    Nou venit

    Sex : feminin

    Mesaje : 52

    Data de înscriere : 07/05/2012

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de ○Aida○ la data de Lun 27 Ian 2014 - 16:21

    Dorința




    - Te rog să încetezi, nu ştii ce zici! Eşti  doar un copil pierdut în lumea asta. Încă eşti mic şi nimeni nu va fi de acord cu ceea ce tu vrei să faci în legătură cu mine, pentru că ...
    -Pentru că ce? Ţi-am zis nu mă interesează ce zice lumea! Eu te vreau, te vreau cu toată fiinţa mea. Vreau să te văd zâmbind în fiecare dimineaţă. Vreau să fii a mea! Nu poţi nega faptul că şi tu mă vrei. Nu-ţi fie frică, eu sunt aici pentru a te apăra.
    Un zâmbet. O lacrimă de fericire. O îmbrăţişare. Mă făcuse să mă gândesc la o şansă. Eu şi el am putea deveni Noi! Mă eliberez din dulcea strângere şi îl iau de mână, conducându-l spre bucătărie.  Mâna lui caldă mă strânge într-un mod plăcut, perfect. 
    -Ceai sau cafea? îl întreb pe frumosul bărbat din faţa mea. Într-adevăr el nu mai e un copil.
    -Pe tine! răspunsul prompt pe care îl primisem cu câteva secunde în urmă mă făcuse să îmi retrag mâna. A crescut, recunosc asta. E un bărbat, dar nu cred că voi putea să mă liniştesc când cuvintele de iubire sunt puse pe replay. Eu nu vreau iubire, eu nu cer aşa ceva. Iubirea e rea. Te distruge şi nu-ţi mai dă sanşa să revii la normal. Te izbeşte de primul perete pe care îl vede şi te lasă acolo până când te trezeşti la realitate. Îmi e frică... Două braţe mă atrag către dânsele şi mă cuprind. Îmi las capul pe umărul său şi îmi închid ochii. Oare voi reuşi să mă schimb? Oare voi putea să îmi trăiesc viaţa fără să îmi pese de cosencinţe? Nu! Nu voi putea, deoarece durerea îmi provoacă fiori pe şira spinării. Eu nu vreau să simt lucrurile acestea. 
    Un zgomot în geaca lui Sasuke ne desparte. Acesta îşi priveşte telefonul preţ de o secundă, după care se scuză şi iese pe hol să vorbească. 
    -Unde eşti?Am sunat la facultate şi mi-au zis că nu ai mai trecut pe acolo de o săptămână. Pe unde umbli?! Vocea mamei îmi provocase o grimasă pe faţa palidă.
    - Ce vrei? Ţi-am zis că nu mă mai duc la facultate şi nu am glumit mamă! Pe unde umblu e doar treabă mea! Şi fac bine, mulţumesc de întrebare. Dacă nu mai ai nimic de spus, nimic care să mă intereseze, atunci la revedere mamă. Te iubesc!
     La întoarcere Sasuke pare nervos, iar zâmbetul îmi dispăruse complet. Mă apropii de el şi îl iau de mână, ducându-l în dormitor. Faţa lui asemenea culorii laptelui scoteau în evidenţă mici cearcăne, semn că nu mai dormise de ceva timp. Oare cine i-a telefonat? Şi mai grav e ce l-a adus în starea asta? Din nou întrebări, dar de această dată, aveau răspunsuri. Am străbătut în linişte holul şi am deschis uşa dormitorului. Aici culoarile galben şi roşu predonimă... e singura camera care e diferită. Un pat de două persoane trona în mijlocul camerei, lângă el în ambele părţi se aflau două veioze oranj. Iar în partea cealaltă a camerei se aflau o plasmă şi o uşă care ducea către baie. 
    - Uită-te în ochii mei! îmi ordonă el cu o voce care mă cam speriase pe moment, dar nu am lăsat ca tremuratul pe care l-am simţit să se repună şi în gesturile mele. Am ridicat încet privirea spre el surprinzând cei mai frumoşi şi expresivi ochi văzuţi vreodată. M-am lăsat condusă de el, până când am simţit cum cădem pe suprafaţa moale a patului. Îmi depune un sărut pe frunte, după care mă strânge în braţe şoptindu-mi să nu plec. Mi-am întors chipul spre el şi l-am privit zâmbind. Pleopele sale alunecară uşor până când se închise complet. 
     Siguranţă, asta simt în momentul actual. Îmbrăţişarea sa îmi dădea speranţă, încredere, iubire. Era tot ce puteam cere, dori vreodată. Oare ce simt eu e iubire? Oare chiar există aşa ceva?Am fost de părere că acest sentiment numit 'iubire' îl găseşti doar în cărţi. Niciodată nu m-am gândit că eu voi sta şi mă voi gândi la sentimentele mele. Sunt o fire care mai bine se închide în ea, decât să se expună. Nu îmi place atenţia pe care o primeşti atunci când un accesoriu vestimentar arată într-un mare fel pe tine. Încă cred că trebuie să fim catalogate şi văzute după inteligenţă, nu după cum arătăm. 
    Ce e iubirea, Sakura? Nu ştiu, cred că iubirea e ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte, e un borcănaş plin de sentimente, de cuvinte şi de fapte. Dar după câte ştiu, orice are un sfârşit. De accea vreau ca de acum să încerc să umplu borcănaşul cu tot ce-i trebuie, ca să rămână alături de mine pentru un timp mai îndelungat. 
    *


    Când primele raze ale soarelui pătrundeau prin fereastră, ochii mei s-au deschid, privind în jur, după el. Era aici. Dormind ca un copil, iar chipul său revenise la o culoare mai acceptabilă, dar tot era palid. Îmi îndrept privirea spre ceasul de pe perete care indica ora 6:30. Atât de devreme pentru o zi de wekeend. Mă ridic leneşă din pat, uitându-mă încă odată înapoi fiind sigură că nu visez. Cu paşi micuţi mă duc către uşă, deschizând-o încet. Când ajung în hol, grăbesc pasul şi intru direct în bucătarie. Pun în priza plita şi adaug peste ea micul ibric. Un sentiment de bucurie îmi inundă întregul corp, iar un zâmbet mi se ivi pe faţă. În câteva minute cafeaua mea e gata. Îmi iau căniţa specială pentru aceasta delicatesă a dimineţii şi mă indrept cu ea spre uşă. Ajunsă la cuierul ce domnea pe hol îmi iau halatul pufos de culoarea piersicii şi deschd uşa ieşind din apartament. 
    Blocul în care stateam era unul în care se putea baza pe curăţenie, dar şi cei care stau aici dau o sumă destul de frumuşică pentru a întreţine acest moft al lui  Lee. Un proprietar afemeiat cu o mono-sprânceană şi cu nişte haine foarte verzi, adică mereu îl văd îmbrăcat într-un costum verde şi o cravată tot verde, iar frizura lui este cam demodată. El e Lee şi cu asta am reuşit să cuprind toate calităţile şi defectele sale într-un singur cuvânt. 
    Ajung la uşa masivă şi apăs pe sonerie, aşteptând să vină doamna Anko. În câteva minute mi se deschide drumul către locul călduros ce-mi face cu ochiul. Anko îmi zâmbea cu duioșie din cealaltă parte a camerei. Micuțul Tomi se plimbă jucăuș printre picioarele sale căutând joacă. Blăniţa de culoarea cărbunelui îmi amintea de brunetul care mă aştepta dormind.
    -Cum de eşti trează aşa de dimineaţă? 
    Vocea ei caldă îmi gâdila auzul, iar eu nu i-am putut răspunde decât cu un zâmbet ce nu îl puteam ascunde. Oare aşa te simţi când eşti îndrăgostită? Ne îndreptăm spre bucătarie care îmi amiteşte de bunica. Este aşa caldă şi primitoare, culorile  crem şi violet predomină. Mobila acoperă mare parte din pereţii camerei. Culoarea stejarului este pe toată suprafaţa mobilei. Mirosul dulce de gogoşi blazute cu miere mă readuce la realitatea propriu zisă.
    -Sasuke încă doarme,nu? Îngâm un 'aham' destul de încet, înroşindu-mă şi lăsând capul în jos. Anko începe să râdă de reacţia mea, spunându-mi că l-a văzut când se tot plimba pe holul scării aseară.


    ***




    Razele insistente ale Soarelui mă trezi din somnul meu atât de profund. Îmi ascund capul sub cearşaful mov ce-mi încălzea întregul corp. Un parfum fin şi dulce mă trezi din încercarea de a dormi la loc. Dulce, cu miros aromat de trandafirii. Mă ridic în şezut şi îmi rotesc privirea spre ceva anume. Apa de la duş se lovea cu putere de pereţii cabinei, semn că Sakura era acolo.
    Îmi iau perechea de jeans de pe noptiere şi mă îmbrac, după care deschid încet uşa şi ies pe hol. Culoarea care acoperea suprafaţa holului era crem. O culoare atât de simplă, dar care ascunde multe în spatele ei. Din câte ştiu acesta e apartamentul adolescenţei sale. Intru în bucătarie şi iau o tigaie de pe suporturile amenajate special, o pun pe plita electrică, după care caut un bol în care să fac compoziţia pentru clătite. Deschid uşa frigiderului luând 3 ouă, laptele şi faină de pe raftul al doilea raflt din dulap. În câteva minute compoziţia era gata, aşa că m-am apucat imediat de treabă. Timp îndelungat m-am gândit la ea. Nu ştiam ce să fac, cum s-o văd şi mai ales cum să îi zic că ţin la ea.
    Sakura pentru mine e ceea ce am căutat vreodată la o femeie. E dulce, e inocentă, are o privire care te lasă pur şi simplu fără cuvinte. E atât de timidă, atât de specială. Ea e fată pentru care aş fi în stare să aştept până la finalul vieţii mele. Cu ea adorm mereu în gând şi pe ea o caut când mă trezesc în fiecare dimineaţă. Ea va fi mama copiilor mei, dacă nu va fi ea, atunci nimeni nu îi va ocupa acel loc. 
    Mai aveam o singură clătită de făcut, când nişte mâini mă cuprinse pe la spate într-o îmbrăţişare atât de perfectă. Îmi întorc capul să văd cine e făptaşul şi cad în nişte smaralde mari care străluceau necontenit.
    - 'Neaţa pitic. vocea ei somnorosă se auzi în liniştea camerei, atât de blajină, de puerilă. Cum poţi să nu iubești o asemenea persoană? Închid plita şi mă întoc zâmbind către cea care îmi luminează viaţa. O iau uşor în braţe şi o pun cu fundul pe masă, o privesc în ochi cerându-i aprobarea pentru ceea ce urmează...

    Rose
    Moderator
    Moderator

    Sex : feminin

    Mesaje : 2424

    Data de înscriere : 08/04/2011

    Re: Iubire sau nu ?

    Mesaj Scris de Rose la data de Mar 4 Feb 2014 - 19:02

    Bună! 


    Dorința





    - Te rog să încetezi, nu ştii ce zici! Eşti  doar un copil pierdut în lumea asta. Încă eşti mic şi nimeni nu va fi de acord cu ceea ce tu vrei să faci în legătură cu mine, pentru că ...
     
    -Pentru că ce? Ţi-am zis nu mă interesează ce zice lumea! Eu te vreau, te vreau cu toată fiinţa mea. Vreau să te văd zâmbind în fiecare dimineaţă. Vreau să fii a mea! Nu poţi nega faptul că şi tu mă vrei. Nu-ţi fie frică, eu sunt aici pentru a te apăra.
     
    Un zâmbet. O lacrimă de fericire. O îmbrăţişare. Mă făcuse să mă gândesc la o şansă. Eu şi el am putea deveni Noi! nu înțeleg de ce ai pus semnul exclamării și ai scris cu literă mare. Ți-aș sugera să folosești italic pe viitor, la cuvintele ce ți se par importante Mă eliberez din dulcea strângere şi îl iau de mână, conducându-l spre bucătărie.  Mâna lui caldă mă strânge într-un mod plăcut, perfect. 
     
    -Ceai sau cafea?space îl întreb pe frumosul bărbat din faţa mea. Într-adevăr el nu mai e un copil.
     
    -Pe tine! răspunsul prompt pe care îl primisem cu câteva secunde în urmă mă făcuse să îmi retrag mâna. A crescut, recunosc asta. E un bărbat, dar nu cred că voi putea să mă liniştesc când cuvintele de iubire sunt puse pe replay. Eu nu vreau iubire, eu nu cer aşa ceva. Iubirea e rea. Te distruge şi nu-ţi mai dă sanşa să revii la normal. Te izbeşte de primul perete pe care îl vede şi te lasă acolo până când te trezeşti la realitate. Îmi e frică... – nu merg punctele de suspensie în acest caz. Ori punct ori semnul exclamării. Două braţe mă atrag către dânsele şi mă cuprind. Îmi las capul pe umărul său şi îmi închid ochii. Oare voi reuşi să mă schimb? Oare voi putea să îmi trăiesc viaţa fără să îmi pese de cosencinţe – consecințe? Nu! Nu voi putea, deoarece durerea îmi provoacă fiori pe şira spinării. Eu nu vreau să simt lucrurile acestea. 
     
    Un zgomot în geaca lui Sasuke ne desparte. Acesta îşi priveşte telefonul preţ de o secundă, după care se scuză şi iese pe hol să vorbească. 
     
    -Unde eşti?spaceAm sunat la facultate şi mi-au zis că nu ai mai trecut pe acolo de o săptămână. Pe unde umbli?! – fără semnul exclamării și space  Vocea mamei îmi provocase o grimasă pe faţa palidă.
     
    - Ce vrei? Ţi-am zis că nu mă mai duc la facultate şi nu am glumit – virgulă  mamă! Pe unde umblu e doar treabă mea! Şi fac bine, mulţumesc de întrebare. Dacă nu mai ai nimic de spus, nimic care să mă intereseze, atunci la revedere – virgulă și cam ai o repetiție. Cred că te puteai lipsi de al doilea „mamă” mamă. Te iubesc!
     
     La întoarcere Sasuke pare nervos, iar zâmbetul îmi dispăruse complet. Mă apropii de el şi îl iau de mână, ducându-l în dormitor. Faţa lui asemenea culorii laptelui scoteau în evidenţă mici cearcăne, semn că nu mai dormise de ceva timp. Oare cine i-a – l-a telefonat? Şi mai grav e ce l-a adus în starea asta? Din nou întrebări, dar de această dată, aveau răspunsuri. Am străbătut în linişte holul şi am deschis uşa dormitorului. Aici culoarile galben şi roşu predonimă... – fără puncte de suspensie. Punct și începi următoarea propoziție cu literă mare e singura camera care e diferită. Un pat de două persoane trona în mijlocul camerei, lângă el în ambele părţi se aflau două veioze oranj - orange. Iar în partea cealaltă a camerei – repetiție. Încăpere era un termen potrivit se aflau – repetiție. Exista, își ducea veacul etc; sunt multe sinonime pe lumea asta o plasmă şi o uşă care ducea către baie. 
     
    - Uită-te în ochii mei! îmi ordonă el cu o voce care mă cam speriase pe moment, dar nu am lăsat ca tremuratul pe care l-am simţit să se repună şi în gesturile mele. Am ridicat încet privirea spre el surprinzând cei mai frumoşi şi expresivi ochi văzuţi vreodată. M-am lăsat condusă de el, până când am simţit cum cădem pe suprafaţa moale a patului. Îmi depune un sărut pe frunte, după care mă strânge în braţe şoptindu-mi să nu plec. Mi-am întors chipul spre el şi l-am privit zâmbind. Pleopele sale alunecară uşor până când se închise complet. 
     
     Siguranţă, asta simt în momentul actual. Îmbrăţişarea sa îmi dădea speranţă, încredere, iubire. Era tot ce puteam cere, dori vreodată. Oare ce simt eu e iubire? Oare chiar există aşa ceva?spaceAm fost de părere că acest sentiment numit 'iubire' îl găseşti doar în cărţi. Niciodată nu m-am gândit că eu voi sta şi mă voi gândi – repetiție. Puteai spune: îmi voi analiza sentimentele la sentimentele mele. Sunt o fire care mai bine se închide în ea, decât să se expună. Nu îmi place atenţia pe care o primeşti atunci când un accesoriu vestimentar arată într-un mare fel – anume fel, cred că doreai să zici pe tine. Încă cred că trebuie să fim catalogate şi văzute după inteligenţă, nu după cum arătăm. 
     
    Ce e iubirea, Sakura? Nu ştiu, cred că iubirea e ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte, e un borcănaş plin de sentimente, de cuvinte şi de fapte. Dar după câte ştiu, orice are un sfârşit. De accea vreau ca de acum să încerc să umplu borcănaşul cu tot ce-i trebuie, ca să rămână alături de mine pentru un timp mai îndelungat. 
     
    *



    Când primele raze ale soarelui pătrundeau prin fereastră, ochii mei s-au deschid - deschis, privind în jur, după el. Era aici. Dormind ca un copil, iar chipul său revenise la o culoare mai acceptabilă, dar tot era palid păi ori își revine ori e palid? Ori e albă ori e neagră. Clar nu poate fi de amândouă. Îmi îndrept privirea spre ceasul de pe perete care indica ora 6:30. Atât de devreme pentru o zi de wekeend. Mă ridic leneşă din pat, uitându-mă încă odată înapoi fiind sigură că nu visez. Cu paşi micuţi mă duc către uşă, deschizând-o încet. Când ajung în hol, grăbesc pasul – ai o repetiție. Pași, pasul şi intru direct în bucătarie. Pun în priza plita şi adaug peste ea micul ibric. Un sentiment de bucurie îmi inundă întregul corp, iar un zâmbet mi se ivi pe faţă. În câteva minute cafeaua mea e gata. Îmi iau căniţa specială pentru aceasta delicatesă a dimineţii şi mă indrept cu ea spre uşă. Ajunsă la cuierul ce domnea pe hol îmi iau halatul pufos de culoarea piersicii şi deschd uşa ieşind din apartament. 
     
    Blocul în care stateam era unul în care se putea baza pe curăţenie, dar şi cei care stau aici dau o sumă destul de frumuşică pentru a întreţine acest moft al lui  Lee. Un proprietar afemeiat cu o mono-sprânceană şi cu nişte haine foarte verzi, adică mereu îl văd îmbrăcat într-un costum verde şi o cravată tot verde – dacă spui că hainele sale sunt verzi atunci nu mai detalia: costumul e verde și cravat e tot verde. Cred că se prinde lumea că el poartă doar haine verzi. Îți atrag atenția asupra acestui lucru, pentru că există o repetiție și uneori aceste detalii despre haine devin chiar enervante, iar frizura lui este cam demodată. El e Lee şi cu asta am reuşit să cuprind toate calităţile şi defectele sale într-un singur cuvânt. – pentru faptul că ai spus că e afemeiat, poartă haine verzi și frizura e demodată nu înseamnă că ai curprins toate calitățile și defectele și, mai presus de toate, într-un singur cuvânt – aici sunt mai multe cuvinte.
     
    Ajung la uşa masivă şi apăs pe sonerie, aşteptând să vină doamna Anko. În câteva minute mi se deschide drumul către locul călduros ce-mi face cu ochiul. Anko îmi zâmbea cu duioșie din cealaltă parte a camerei. Micuțul Tomi se plimbă jucăuș printre picioarele sale căutând joacă. Blăniţa de culoarea cărbunelui îmi amintea de brunetul care mă aştepta dormind. – aș fi preferat să mai folosești cu substantivul ”femeia”. Se plimba jucăuș căutând joacă. Nu știu de tine, dar mie îmi sună cam aiurea. Adică, e cât de poate de evident că din moment ce se plimbă jucăuș vrea, ei bine, joacă. Puteai spune că toarce pe lângă ea, că se plimba pe lânga căutând joacă. Apoi, după părerea mea, propozițiile sunt un pic cam seci. ”În câteva minute mi se deschide, iar de cealaltă parte mă aștepta acea femeie blândă și iubitoare, cea ce îmi este ca o mamă pentru mine. Observ un ghemotoc de blană neagră ce îmi aduce aminte de persoana din patul meu, cum se plimbă pe lângă mine căutând doar joacă.”
     
    -Cum de eşti trează aşa de dimineaţă? 
     
    Vocea ei caldă îmi gâdila auzul, iar eu nu i-am putut răspunde decât cu un zâmbet ce nu îl puteam ascunde. Oare aşa te simţi când eşti îndrăgostită? Ne îndreptăm spre bucătarie care îmi amiteşte de bunica. Este aşa caldă şi primitoare,- semnul exclamării culorile  crem şi violet predomină – iar culori precum crem și violet predomină pe peretii acestei încăperi. Ți-am reformulate, astfel încât să nu sune sec. Mobila acoperă mare parte din pereţii camerei. Culoarea stejarului este pe toată suprafaţa mobilei.  – Mobila, de o nuanță asemeni stejarului, se ocupă mare parte din bucătărie. –și continui cu următoarea propoziție - , iar de cum am intrat un miros dulce de gogoși glazurare cu miere se izbește de mine. Mirosul dulce de gogoşi blazute –eu nu știu de asemenea cuvânt. Poate glazurate. Am căutat în DEX și nu l-am găsit cu miere mă readuce la realitatea propriu zisă.
     
    -Sasuke încă doarme,spacenu? Îngâm un 'aham' destul de încet, înroşindu-mă şi lăsând capul în jos. Anko începe să râdă de reacţia mea, spunându-mi că l-a văzut când se tot plimba pe holul scării aseară.



    ***





    Razele insistente ale Soarelui mă trezi – trezesc  din somnul meu atât de profund. Îmi ascund capul sub cearşaful mov ce-mi încălzea întregul corp. Un parfum fin şi dulce mă trezi – tresc sau îmi dau deșteptarea din încercarea de a dormi la loc. Dulce, cu miros aromat de trandafirii. Mă ridic în şezut şi îmi rotesc privirea spre ceva anume. Apa de la duş se lovea cu putere de pereţii cabinei, semn că Sakura era acolo.
     
    Îmi iau perechea de jeans de pe noptiere - noptieră şi mă îmbrac, după care deschid încet uşa şi ies pe hol. Culoarea care acoperea suprafaţa holului era crem – în unul din capitole ai menționat că holul e de culoare crem. De ce mai spui și acum? Chiar nu e necesar să repeți descrierile ambientale la nesfârșit. O culoare atât de simplă, dar care ascunde multe în spatele ei – Ce ascunde? . Din câte ştiu acesta e apartamentul adolescenţei sale – adolescența are apartament? Cam așa reiese de aici. Poate doreai să zici că e apartamentul ei încă din adolescență. Intru în bucătarie şi iau o tigaie de pe suporturile amenajate special, o pun pe plita electrică, după care caut un bol în care să fac compoziţia pentru clătite. Deschid uşa frigiderului luând 3 – trei. Numerele se scriu cu cifre. Excepția este atunci când e vorba de o dată sau oră ouă, laptele şi faină de pe raftul al doilea raflt - raft din dulap. În câteva minute compoziţia era gata, aşa că m-am apucat imediat de treabă. Timp îndelungat m-am gândit la ea. Nu ştiam ce să fac, cum s-o văd şi mai ales cum să îi zic că ţin la ea.
     
    Sakura pentru mine e ceea ce am căutat vreodată la o femeie. E dulce, e inocentă, are o privire care te lasă pur şi simplu fără cuvinte. E atât de timidă, atât de specială. Ea e fată – fata pentru care aş fi în stare să aştept până la finalul vieţii mele. Cu ea adorm mereu în gând şi pe ea o caut când mă trezesc în fiecare dimineaţă. Ea va fi mama copiilor mei, dacă nu va fi ea, atunci nimeni nu îi va ocupa acel loc. 
     
    Mai aveam o singură clătită de făcut, când nişte mâini mă cuprinse pe la spate într-o îmbrăţişare atât de perfectă. Îmi întorc capul să văd cine e făptaşul şi cad în nişte smaralde mari care străluceau necontenit. – Cum să cazi în niște smaralde? Poate că a dat de niște smaralde.
     
    - 'Neaţa pitic. vocea ei somnorosă se auzi în liniştea camerei, atât de blajină, de puerilă. Cum poţi să nu iubești o asemenea persoană? Închid plita şi mă întoc zâmbind către cea care îmi luminează viaţa. O iau uşor în braţe şi o pun cu fundul pe masă, o privesc în ochi cerându-i aprobarea pentru ceea ce urmează...


     
    În primul rând îmi cer iertare că am întârziat atât. Critic textu, nu persoana!
    Am ales să îți iau un capitol la corectat ca să îți evidențiez greșelile.
    Nu îți știu toată ideea, nu mă voi lega de titlu sau orinalitate. Trec direct la lucrurile serioase.
    Descrii prea mult locurile, pui prea mult accent pe descrierea ambientală. Ai menționat, de când ai început sezonu doi cum arată dormitoarele: că e cu mov, că e cu roșu, că predomină cremu și așa mai departe. Nu te pierde în astfel de detalii, pentru că devine plictisitor la un moment dat. Încearcă să nu le dezvolți așa mult.
    Trebuie să te bazezi mai mult pe sentimente, să descrii sentimentele ce străbat personajele. Iubire, frică, ură etc. Asta  trebuie să dezvolți cel mai mult. Practic trebuie să te joci cu ele. Nu spun  că nu te descurci. Chiar ai un nivel bun, dar se poate și mai bine. Uite, spre exemplu, chiar după primele două dialoguri puteai dezvolta mai bine. Adică a fost prea sec partea cu „asta m-a făcut să mă gândesc la o șansă”. Dă și motivile ei: că era dornică să schimbe ceva, că dorea să cunoască iubirea. Trebuia să scoți mai mult în evidență acea iubire interzisă, din punctul de vedere al Sakurei. Să nu știe ce să aleagă: să se lase pradă iubirii sau să renunțe la ea. Deci, practic, Sakura e la mijloc. Trebuie să aleagă ceva de care depinde viitorul ei.
    Asta e o dragoste ce merită descrisă. Există aici o opoziție, un război între inimă și minte. Trebuie să profiți de acest lucru.
    De asemenea fii atentă cum faci propozițiile, pentru că unele sunt prea seci. Chiar ți-am atras atenția mai sus. Încearcă să te joci cu expresiile, să formulezi puțin mai diferit, te poți folosi de inversiuni, deoarece dau un aspect mai elegant – cel puțin din punctul meu de vedere.
    Alt punct: nu încerca să pui expresii sofisticate pentru a dat nu știu ce aer. Faza cu picatu în smaralde. Puteai spune că a dat de niște ochi verzi asemenea smaraldelor ce îl atrăgeau tot mai mult, îl acaparau în lanțuri.
     
    Fii atentă la spațiu dintre paragrafe. Nu îl mai lăsa! Setează-ți wordu astfel încăt să nu îți mai lase spațiu între paragrafe: home-styles-no spacing. E chiar enervant cu acel spațiu între paragrafe.
    Am observat că ultima parte era din perspectiva lui Sasuke. Când mai faci astfel de lucruri menționează înainte. Sincer chiar m-ai amețit aici și nu mi-am dat seama ușor. Chiar eram pierdută și nu pricepeam ce e cu acea exprimare. Așadar, spune înainte din a cui perspectivă narezi. Ca un sfat: dacă povestești din perspectiva a două personaje atunci fă pe diferite capitol; adică, un capitol e din partea Sakurei, următorul din partea lui Sasuke și așa mai departe. Mi se pare mai elegant așa.
    După fiecare semn de punctuație se lasă spațiu. Fii pe fază la acest lucru. De asemenea ai grijă cu repetițiile. Chiar am întâlnit. Pentru a le evita îți sugerez sinonime sau reformulezi. Se poate. Repetițiile nu sunt acceptate, ți se atrage atenția asupra lor la un examen – asta numai în cazul în care nu joacă rolul unei figure de stil.
    Punctele de suspensie au rolul de a marca o pauză în vorbire sau de a evita anumite vorbe.
    Semnul exclamarii[!]
    Marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative.
     
    Cam atât am avut de spus. Îți urez spor la scris și success pe viitor.

    Seară faină!

      Acum este: Mar 6 Dec 2016 - 14:06